Dreptatea, septembrie 1929 (Anul 3, nr. 568-593)
1929-09-15 / nr. 580
Anni ill No. 3M t Dominica 15 sepíemhrle 1929 4 PAGINI „Tara is isre neioc de d. prof. Korgr-ofirmä oficiosul liberal. (e-o sä facä cu d. lorsta „Tora“ care are pe d. arfäreanu i 3 Lei I ISMHnii ABO TIBI Un ee . • • • • lOW 0 lani • • • • • SW 3 Inni • • • • • 250 NAMEN OUBID IB STRAINATATE T E» nwiiAroa, nun t uns Up an I • a I I 750 8 Inni • • • • « 373 3 Inni • • • . • 2'H)I REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI-Calea Victoriei 49, Etaj TELEFON Direcţia 879/41 Redact- 818/64 Ad-ţia 88/60 ANUNŢURI COMERCIALE I Se primesc direcţia Ad-de starului, ci la toate agenţiile de publicitate die tarAI 3 Lei D. l. Minalacne şl agriaiHara A patra scrisoare către plugari Plugari, intovaraşifi-va in cooperative agricole ! .Fiecare om îşi are meseria lui- Că nu e cu putinţa să le facă unul pe toate. Aşa e şi cu o ţară: fiecare îşi are gospodăria ei şi felul ei de vieaţă. Unele se ţin mai mult de agricultură, altele se ocupă mai mult cu fabricile. Şi aşa se ajută şi se împlineşte una pe ala: ţara agricola vinde pâine ţârii cu fabrici, iar ţara cu fabrici vinde pluguri şi stămburi şi alte fabricate ţărilor agricole. Noi suntem o ţară agricolă. Nădejdea noastră este un grâu, in porumb, în orz, ovăz, legume, fructe, vin şi ade roade ale pământului; apoi in vite, lapte, brânzeturi. Trebuie să ne silim să producem şi pentru hrana celor ce trăiesc in tată şi pentru vânzare la străini, ca să avem cu ce să plătim târguelile la fabricile lor. Apoi ce facem, să facem lucru bun ca sa le placă şi să facem şi mult, ca să nu ne coste scump, că dacă ducem marfă proastă şi scumpă, n’o cumpără nimeni. Trebuie să ne ţinem la pas cu ţările cari fac agricultură înaintată. Ce avem de făcut? Pe lângă munca inteleaptă a fiecăruia, se cere să ţinem cotul strânst unul cu altul, întovărăşiţi in Cooperative Agricole. Pentru ce? 1) Ca să avem agricultură bună, se cere (intre altele) să avem unelte bune. Meseriaşul bun se cunoaşte după scula bună: face treabă, iute şi bine. Numai cârpaciul umblă cu scule proaste. Aşa e şi cu meseria pământului. Nu poate ţine piept plugul prost, plugului bun, şi coasa proastă, coasei tăioase. Ne trebuie: pluguri bune, grape bune şi tot astfel: tâvăluge, semănătoare, batoze, trioare, tractoare şi câte altele. Am fost de curând în Dobrogea şi ni am mirat că ţăranii n’au întors miriştele. AVam lămurit îndată: toţi erau ocupaţi cu treeratul, căci acolo se treeră cu cai ca pe vremea lui Pasvanle — lipsind batozele. Câtă pierdere de vreme şi ce amestecătură de bucate! Cum o să ţie oamenii aceştia luptă cu plugarii din America, unde s’au făcut maşini care deodată: secera, treeră, vântură şi lasă pe urmă paiele d’oparte, şi sacii cu grâu curat, legaţi şi cântăriri gata, d’altă parte? Iată o mare nevoie a agriculturii noastre de azi: uneltele şi maşinile agricole. 2) O a doua mare nevoie este vânzarea. Marfa trebue curăţită, înmagazinată, păstrată până când se poate vinde, cu preţul ei adevărat, aşa cum îl fac pieţele mari europene. Dar unde s’o păstrezi? Iată nevoia magaziilor mari, cari în alte ţări, depozitează, vântură, usucă şi curăţă cerealele fără să puie omul mâna (numai maşinile). Şi ce te faci de bani, până când să se ridice preţul? Zice proverbul : „marfă bună — bani gata“. Aşa e, dar trebuie organizare. In alte părţi când ai pus grâu la magazie, primeşti o ţidulă (warantă) şi această ţidulă merge la bancă drept bani. Ne silim să facem şi noi la fel, acuma, prin Banca Centrală Cooperativă, care a şi închiriat magaziile din guri în acest scop. Voim să scăpăm comerţul de cereale, de samsarii cari vor să ia rodul muncii plugarului pe dea-Banca Naţională a pus la dispoziţia Băncii Centrale toţi banii pe care va avea nevoie pentru a-i da ca „avansuri" (arvună), la plugarii ce doresc să-şi vândă roadele prin Băncile Populare. Dar ca să se poată folosi, plugarii trebuie să se organizeze în tovărăşie. 3) Ţările înaintate în agricultură se silesc să nu trimită pe pieţele streine roadele lor, aşa cum ies din pământ, ci să le prelucreze, să le schimbe, sau — cum zic ele să le industrializeze, adică în loc de grâu — să vândă făină ca să dea de lucru şi morilor şi să oprească târâţele în ţară pentru vite; apoi, in loc să trimeată vitele vii, să vândă numai carnea lor, ca să economisească transport şi hrană, piei, coarne, maţe; şi tot astfel: un loc de lapte, brânză, unt; şi aşa mai departe. 4) Plugarii trebuie să ţie rândurile strânse şi pentru altceva; să se lumineze unul pe altul, să cheme intre ei oameni cari sâ-i înveţe, sa se ajute, să se apere. • Iată deci patru mari nevoi pe cari plugarii mici nu şi le pot împlini in parte, fiecare, despărţiţi unul de altul. Căci ce poate face el singur, plugarul cu 2—3 hectare? Ce maşini agricole poate el folosi? Ce înmagazinare şi ce vânzare poate face el fără samsari? Ce industrializare poate face el cu laptele lui de vacă, cu vita lui pe care o vinde? Ce şcoală poate să-şi facă el, de unul singur? Ce credit lesnicios poate găsi la banca negustoreasca? Mulţi au socotit, că acest lucru a fost cu putinţă numai pentru marele agricultor. Şi de aceea au susţinut, că numai pe marea proprietate se poate face agricultură înţeleaptă şi rodnică — şi că împărţirea pământului aduce scoborirea producţiei. Poate că aşa ar fi, dacă micul agricultor nu se „organizează" şi nu se luminează. Dar leacul s’a găsit: întovărăşirea ţăranilor în cooperative agricole, cari aduc şi bani şi unelte şi vânzare rânduită şi industrializare. In toate ţările unde micii plugari s’au organizat în cooperative, producţia micii proprietăţi a întrecut pe a marei proprietăţi. Şi e firesc să fie aşa. Căci cooperativele folosesc tot ceea ce foloseşte marea proprietate (capital, maşini, vânzare, industrializare), iar pe deasupra, atâtea minţi (din ce in ce mai luminate) lucrează cu tragere (Citiţi continuarea în pag. II a) NOTE Pompe fonanc Primăria municipiului Capitalei, deşi copleşită de grijile impuse de cei vii, a luat o mânuiă prevăzătoare în ce priveşte pa cei morţi. Cine a avut un mort de îngropat a trecut prin furcile caudine ale antreprenorilor de pompe funebre şi ştie cu câtă cruzime speculează aceşti comersanţi de funeralii, un biet ultim drum — regretabil. In afară de acei cari au certitudinea une înmormântări naţionale frumos aranjată de un domn director de protocol — oricine va avea un sentiment de recunoştinţă pentru municipiul Capitalei care înfiinţează un serviciu convenabil de pompe funebre, cu un tarif omenos. Toată lumea este de acord, desigur, că ultima călătorie are o destinaţie extrem de depărtată— dar domnii antreprenori de pompe funebre n’au decât misiunea de a ne duce până la un oarecare cimitir bucureştean, de unde serviciul mai bine organizat şi mai puţin venal al îngerilor ne va transporta mai departe cu trăsura lor nevăzută. E bine că municipiul se ocupă de acest ultim vinaj, cel puţin atât cât ţine parcursul terestru. Mai încolo, are cine se îngriji de noi. Un serviciu de pompi funebre, municipalizat, este binevenit şi municipiul organizând acest serviciu nu pierde decât simpatiile negustorilor de doliu câştigând în schimb toată gratitudinea noastră — viitori clienţi — desigur anticipată. A! Un funcţionar bine instruit al unui asemenea serviciu municipal nu va mai avea interesul macabru de a-mi spune la plecare: «— Fiţi fără grijă. V’am făcut preţul cel mai eftin. Mai bine să vă avem mereu de client decât să vă luăm un preţ mai mare!». Merci! SERGIU DAN DISCURSUL D-LUI MIRONESCU Balanţa comercială -COXXXOd-0 râsoială cu contele Apponyi Trebuie să recunoaştem că, în adevăr, atunci când se prezintă în faţa opiniei publice, probleme de ordin extern, interesând raporturile internaţionale ale României, disensiunile dintre partide, altfel atât de aprige şi pasionate, încetează, spre a lăsa locul unirii naţionale, menite să afirme peste hotare frontul naţional comun. Totuşi, — chiar şi în problemele internaţionale, — atunci când e vorba de persoane, urile pătimaşe şi invidiile ambiţioase nu se pot stăpâni. — De aceea, cu atât mai uimitoare şi simptomatică, trebuie considerată atitudinea unanimităţii presei bucureştene faţă de discursul d-lui ministru de externe G. G. Mironescu la Geneva, pentru care ziarele noastre — indiferent de culoare politică — nu au găsit decât elogii şi aprobări. Iată de pildă, ce scrie Viitorul : «In numele României, d. Mironescu a respins de mai înainte orice încercare de revizuire în viitor şi a regimului minoritar şi a tratatului de la Trianon, adăugând că orice o asemenea încercare ar fi de natură să tulbure pacea, consolidată cu atâtea mari şi grele sforţări. Declaraţia ministrului român a fost categorică de data aceasta şi a impresionat probabil nu prin calităţile pretorice îndeobşte cunoscute ale dlui Mironescu, ci prin dreptatea cauzei în numele căreia vorbea ministrul de externe al României». Se cunoaşte — în linii generale — această cauză. Ca de obicei, la fiecare, sesiune a Consiliului Societăţii Naţiunilor, delegatul Ungariei, venerabilul conte Appony nu pierde prilejul de a Intona, cu adeqnatul tremolo în glas, aria revizionistului maghiar, la care anul acesta sa adăugat un refren nou, acel al protecţiunii minorităţilor. D. G. G. Mironescu s’a grăbit să pună la punct pretenţiile Ungariei, care pare să uite că nu sunt decât zece ani şi ceva de când făcea încă parte, ca naţiune dominantă, dintr’un defunct imperiu, în care 16 milioane de germani şi maghiari asupreau 35 milioane de locuitori de alte rase. «Azi, — a declarat d. Mironeseu, — situaţia e cu totul alta. Minorităţile nu reprezintă nicăeri un număr considerabil de locuitori. Aceasta nu înseamnă că n’au dreptul la o protecţie largă pentru a-şi putea menţine libertatea lor de religie, de cultură şi de limbă. România înţelese foarte bine această ideie. Ea tratează cu o mare lărgime de vederi minorităţile sale. Nu voim să le anihilăm. Nu le considerăm ca un rău. Le considerăm ca un element foarte util progresului ţării, prin emulaţia care se produce între diferitele civlizaţiuni şi rase. La alegerile legislative din Decembrie trecut, mulţi minoritari au fost aleşi deputaţi sau senatori şi toate minorităţile au declarat în plin Parlament că s-au bucurat de cea mai complectă libertate pentru a-şi alege reprezentanţii lor». Ministrul nostru de externe nu s’a mărginit însă să arate numai politica împăciuitoare , pe care o duce actualul guvern faţă de minorităţi, înăuntrul ţării, ci, în cuvinte înălţătoare călduros aplaudante de către auditoriul compus din reprezentanţii popoarelor lnmnii, d. G. G. Mironescu, drept replică evocărilor revizionist® ale contelui Appony, a zugrăvit toată năzuinţa pacifistă şi pacificatoare a României, totdeauna cea dintâi atunci când a fost vorba să se săvârşeassă, de către Societatea Naţiunilor, o operă menită să asigure pacea. Astfel, România a fost prima ţară, care a comunicat încă din luna Februarie Societăţii Naţiunilor că este gata să închee tratate de conciliaţiune, arbitraj şi neagresiune cu orice stat membru sau ne-membru al Societăţii Naţiunilor. D. Mironescu a discutat apoi, în acelaş spirit pacifist, problema dezarmării — pactei Kollog-Briand pentru scoaterea arabolului din lege, precum şi propunerea Briand, de considerabilă importanţă, referitoare la federalizarea economică a statelor europene. Dar iată că, în această armonie de străduinţă pentru punerea temeliilor miei lumi nouă, bazate pe înfrăţire şi încredere reciprocă, se ridică distonant vocea de protest, insistent şi obositor, a Ungariei, prin reprezentantul ei, contele Apponyi, care a putut — cu o absolută ignorare, voită poate, a situaţiei — să vorbească de revenirea la vechile organizări de State, aruncând şi insinuarea că «înfăptuirile omeneşti nu sunt vecinice». Evident că nu sunt vecinice, dar asupra duratei lor — a răspuns energic şi susţinut d. Mironescu — nu poate hotărî decât dreptatea sau nedreptatea aşezărilor, pe care le consfinţesc. «România are ca deviză să ofere tuturor dreptate, dar îşi permite să amintească că la această dreptate are şi ea drept», a declarat d. ministru de externe continuând apoi astfel: «După calvarul de mai multe ori secular, dreptate s'a făcut naţiunei române. Pentru întâia dată şi-a putut strânge întrun singur mănunchiu ramurile ei multă vreme asuprite. Această operă de dreptate şi tratatele cari au stabilit-o, vor fi energic apărate de poporul român. Interesul păcei cere deasemenea ca nici o naţiune să nu se dezintereseze de acea otrăvire a sufletului popoarelor de care vorbea d. Briand şi pe care cu bună dreptate a calificat-o ca o crimă îngrozitoare. Pentru noi toţi e o datorie să veghem pentru ca această propagandă de ură să înceteze. S’a spus cu drept cuvânt că trebuie pedepsit războiul. Trebuie însă să se urmărească şi să se oprească şi pregătirea războiului. «Poporul român ştie să armonizeze propriile sate interese cu interesele generale ale lumei civilizate şi are convingerea că apărându-se, apără şi cauza comună a păcei. Poporul român se va mărgini să se apere şi niciodată nu se va deda la agresiuni, căci nu aşteaptă nimic de la un război. Dimpotrivă aşteaptă totul dela pace, pentru că prin realizarea Unităţii sale naţionale i s’a deschis o eră nouă şi are nevoie da o pace trainică pentru a se consolida şi propăşi. Iată de ce nu poate exista în lume un popor mai ataşat ideei de pace şi mai dornic de a colabora din toate puterile sale la opera pacifică a Ligei Naţiunilor decât poporul român». Este uşor de înţeles pentru ce aceste mândre, dar pacifice cuvinte, au determinat aplauzele şi felicitările, de care vorbesc telegramele şi care dovedesc că glasul d-lui ministru de externe, deci glasul României, a găsit în înaltul for al tuturor popoarelor lumii ascultare şi înţelegere. Oficiosul liberal tresaltă de bucurie că balanţa comercială e deficitară, în primele şeapte luni ale anului acesta cu 4406 milioane lei. Nu ştim în ce fel a judecat «Viitorul» deficitulde 4562 milioane din primele 7 luni ale anului trecut, când destinele ţării se găseau sub oblăduirea d-lui Vintilă Brătianu însă, puţina decenta dacă nu chiar pocăinţa nu ar fi stricat la autorii situaţei grele prin care trece ţara. Căci deficitul comercial, care nu e decât o lăture din întreaga economie deficitară spre care a fost împinsă ţara, este deasemenea rodul guvernărilor liberale. Dacă politica lor economică n’ar fi fost atât de neroadă pe cât o ştie toată lumea s’ar fi putut obţine rezultate mult mai bune chiar şi în anii când recolta agricolă nu lăsa destule disponibilităţi pentru export. Inlesnindu-se desfacerea în străinătate a lemnelor, vitelor, fructelor petrolului şi a celorlalte produse exportabile, fără îndoială că s’ar fi putut compensa pierderile ce rezultau de pe urma deficitului recoltei de cereale. Acest lucru se poate vedea chiar şi din evoluţia de acum a exportului din România. In toate categoriile de produse, în afară de cereale se observă o creştere continuă a exportului iar pe măsură ce se vor fi încheiat convenţiile comerciale cu ţările străine, situația va deveni şi mai bună. Dar asemenea preocupări nu puteau încăpea în politica de afaceri a guvernului liberal. Din fericire pentru ţară însă, partidul liberal nu va mai putea să exploateze multă vreme propriile sale greşeli- Tendinţa de însănătoşire în toate ramurile de activitate economică este evidenta pentru toată lumea, care îşi trage bucuriile din altă parte decât din suferinţele ţării. La 4 Septembrie scriind de frământările din partidul liberal, — isbucnite în urma neexecutărei de către organizaţiile partidului, a ordinului d-lui Brătianu, ca acestea să ia contact cu poporul — conchideam următoarele: «In partidul liberal mocneşte o mare fi dublă nemulţumire: a Unentor-imberali cari cer epuraţia în partid şi a vechilor cadre cari cer recunoaşterea şi mai departe, a drepturilor câştigate». Ceia ce anunţam la 4 Septembrie se confirmă astăzi întocmai. În urma articolului cunoscut, apărut în Viitorul, şi al cărui autor se ştie azi aproape cu precizie că este d. Tancred Constantinescu — cel mai apropiat azi de d. Brătianu — conflictul dintre conducătorii partidului a ajuns public şi neînţelegerile din sânul acestuia iau o tensiune neobişnuită. DEJUNUL DELA MIHAESIlT In răstimpul dela apariţia rândurilor noastre cari anunţau neînţelegerile din partidul liberal şi până astăzi, s’a produs un fapt non care a agravat situaţia, anume, întrevederea dela Mihăeşti. Sosit în ţară, d. Brătianu a primit acolo vizita d-lui Duca. Informat de către grupul vintilist şi în special de d. Tancred Constantinescu de nemulţumirile ce există în partid, — nemulţumiri pe cari acesta le prezintă ca alimentate de d. Duca — d. Brătianu a avut o explicaţie cu vice-şeful partidului asupra acestor chestiuni. Ce s'a discutat în amănunt, evident, nu se poate şti, dar se şopteşte printre cei iniţiaţi că d. V. Brătianu ar fi făcut unele reprojuri d-lui Duca în legătură cu situaţia actuală a partidului. E drept că apropiaţii d-lui Brătianu au răspândit svonul că cei doi fruntaşi liberali s’ar fi «înţeles deplin» asupra celor discutate, lăsând să se înţeleagă că şeful ar fi făcut act de autoritate. FRIGURILE DIN PARTID «Înţelegerea» de care vorbeşte grupul vintilist este însă departe de a fi ceia ce spune. Din contră. Avem motive să afirmăm că de pre urma acestei întrevederi, situaţia în partidul liberal a devenit şi mai încordată. De câteva zile, in locuinţele unor anume fruntaşi liberali din Capitală se ţin consfătuiri intime cari au de obiect discutarea situaţiei creiate partidului de către d. Vintilă Brătianu şi fixarea de atitudini în congresul viitor al partidului. In acelaş timp, mişcarea tineretului liberal care primeşte instrucţiuni şi de la Iaşi, se înteţeşte. Tineretul vrea cu orice preţ să forţeze mâna d-lui Brătianu în opera de purificare a partidului. Pe de altă parte, vechile cadre cari au fost desconsiderate în ultima guvernare liberală vor sâ-şi impună respectarea de către d. Brătianu a drepturilor câştigate, ceia ce aduce nemulţumirea tineretului liberal. ♦ In cercurile liberale se afirmă tot mai hotărât că în ziua congresului «lucrurile vor fi clarificate». Cu toate că deslegarea se spune că va veni în ziua congresului, după informaţiunile pe cari le avem, credem că mai înainte de congres se vor produce unele fapte cari vor face ca criza latentă din partidul liberal să isbucnească chiar în public frământările liberale O luptă dublă, a tineretului şi a vechilor cadre...... 0001X000--------- ----ooxxxoo--- In cursul verii a început în Ardeal o intensă propagandă pentru înfiinţări de cooperative. Oficialitatea, în special prefecţii, au dat cel mai larg concurs, pentru această acţiune. Insuş d. Voicu Niţescu ministrul Ardealului, a luat iniţiativa în această chestiune, punând în vedere prefecţilor şi parlamentarilor să acorde mişcării tot sprijinul lor. D-sa a adresat încă în cursul lunei iulie a. c. instrucţiuni prefecţilor şi parlamentarilor asupra modului cum trebuie organizată propaganda pentru înfiinţarea cooperativelor. Aceste indicaţiuni au fost urmate peste tot. In toate judeţele s’au format echipe conduse de parlamentari şi de inspectorii ministerului muncii, cari au străbătut sat după sat, alcătuind bănci populare şi cooperative conform regulelor cuprinse în noua lege a cooperaţiei. Acţiunea această a fost primită cu multă însufleţire de populaţie. De fapt în Ardeal numărul banilor populare şi în special al cooperativelor este foarte redus. In trecut mişcarea cooperativă nu a putut lua proporţii din cauză că statul nu a sprijinit-o de loc, iar resursele proprii ale poporului românesc erau insuficiente pentru desvoltarea ei. Lipsa de credite a fost principala cauză a stării din trecut. După unire, cooperaţia încă nu s’a putut desvolta din cauza politicii economice urmărită de guvernele liberal ivire nu au favorizat desvoltarea ei reală. Iar spiritul public din Ardeal, s-a dovedit refractar ideei de înfondare a unei asemenea importante mişcări la politica de partid. Astăzi partidul naţional-ţărănesc, desfăşurând o activitate intensă pentru înjghebarea temeinică a cooperaţiei, urmăreşte un sistem economic care depăşeşte viaţa de partid şi nu caută nicidecum să deturneze această instituţie de la scopurile ei naturale, strict economice. Astfel partidul naţional-ţărănesc traduce în fapt un desiderat esenţial al programului său de guvernământ. Prin intensificarea cooperaţiei în Ardeal, se repară o nedreptate a trecutului, punându-se şi această provincie la nivelul restului ţării. Ţărănimea din Ardeal are şi ea nevoe de sprijinul Băncii Centrale Cooperative, care nu se poate acorda decât prin mijlocirile băncilor populare şi cooperative. Asemenea are o deosebită importanţă cooperaţia şi în legătură cu cooperaţiile de creditare a ţărănimii prin Creditul agricol ce urmează să ia fiinţă. Se speră că până la iarnă campania cooperatistă din Ardeal va fi încheiată. In chipul acesta guvernul partidului naţional-ţărănesc va fi săvârşit încă o operă de realizare, utilă în cel mai înalt grad pentru economia noastră națională. .. CORNEA -----—COXXXOO— .. Mahalagisme şi ţiganii Unii confraţi mai la o parte de vâltoarea militantismului politic se arată neplăcut impresionaţi de tonul uneori violent şi prea personal al polemicelor dintre ziarele politice de partid. Mărturisim că pricepem această sensitivitate a unora dintre confraţii noştrii; şi o pricepem cu atât mai mult cu cât, întru cât ne priveşte, am căutat mereu, pe cât ne-a fost cu putinţă, să nu cădem incea ce cu drept cuvânt a fost botezat «mahalagismul» şi «ţigănia» din gazete. Şi pentru a face încă o mărturisire, ştim că uneori am fost şi moi târâţi, vrând nevrând pe panta aceasta. Nu ne vom pune deci la adăpostul parabolii Mântuitorului cu «dreptul»» care putea găsi în propria-i conştiinţă puterea de a ridica piatra şi a o arunca asupra vinovatului şi vom recunoaşte că reproşul pare îndreptăţit şi pentru noi. Avem însă o circumstanţă atenuantă. Tonul presii de opoziţiune este atare, încât, câteodată Ifi scapă condeiul Doar am mai făcut, din păcate, o altă experienţă■ Anume că nu poţi să pui surdină violenţelor de limbaj din presa liberală, decât adoptând cu sânge rece — oricâtă aversiune ai avea — acelaş ton. «Măsură pentru măsură» — spunea Shakespeare cel plin de filosofie—şi experienţa ne-a reuşit ori de câte ori am încercat-o. Am fi foarte fericiţi, însă, să nu mai fim puşi în poziţie să o reînaint. ——ooxxxoo—-----Recunoştinţă ? In presa liberală putem citi o cuvântare a d-lui Const. Neamţu, cunoscutul bărbat politic dela Craiova. Marea manifestaţie politică la care a vorbit d. Neamţu, a avut loc la Bărseşti. Acolo, d. Neamţu s’a lamentat filozofic ţăranilor, şi şi-a spus jalea: «Popoarele ca şi indivizii uită cu uşurinţă binefacerile şi nu păstrează recunoştinţa». Intr’adevăr! Poporul român n’a păstrat nici un sentiment de recunoştinţă pentru opera nefastă a d-lui Vintilă Brăianu! Şi d. Const. Neamţu solicită la Bărseşti, puţină gratitudine pentru autorul dezastrului economie—înlăturat la vreme! Bietul domn Neamțul ------------CDXXX30----------