Dreptatea, decembrie 1929 (Anul 3, nr. 646-668)
1929-12-01 / nr. 646
Anul 111 no.m*c. Duminica l Decembrie 1929 4 PAGINI team in jiHOMIL“. „Ceiace ne iibereazä adânc este politica national-täranistilor de favorizare a mtttorlfifliar“. Deia declarafia de fraternizare cu minorităţile a d-lui Ducan a cintat cocoşat a treia oară şi JHIOKUL“ l-a trădat. imam 3 Ui Ob u • Ioni A n TAB A I • • • • • 1000 • a • • ■ 600 3 Iuni • ■ • • • 250 O N A M B N DUBLU la STRAINATATE T B| tPITATCB, reap 9 SATU Ua aa . » , « • 150 6 Ioni • • * • . 375 3 Ian! • I • « 200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTL-Calea Victoriei 49, Etaj TELEFONI Qlrecția 379/41 Redact. 813/64 Adția 88/60 ANUNŢURI COMERCIALE Sa primesc direcţia Ad@dla ilarului, II la toata agenţiile da publicitate din teri 3 Lei SS şi Guvernul fuge de alegeri comunale, scrie «Viitorul» d-lui .Vintilă Brătianu. Guvernul fuge de alegeri ! Chestiunea merită să fie examinată. Dar înainte vom reaminti un fapt. Zece ani, cât au guvernat liberalii şi propuşii lor la comună nu s’au făcut alegeri şi toate comunele au fost conduse de comisii interimare. Abea în ultima guvernare liberală sau făcut alegeri de comună bineînțeles, după sistemul practicat de liberali. Până atunci inventaseră fel de fel de motive pentru a le amâna, deși noi am cerut stăruitor ca ele să se facă. Prin urmare rămâne un fapt precis stabilit, că timp de zece ani liberalii au refuzat să apară în faţa corpului electoral la comună. In decurs de un an de când guvernează actualul guvern s-au produs câtevavacanţe parlamentare atât pentru Cameră cât şi pentru Senat. Liberalii aveau prilejul să se prezinte în faţa corpului electoral, să-şi afirme «popularitatea» cu care se laudă d. Vintilă Brătianu, să facă dovada că «tânărul vot obştesc» s’a... luminat, ceeace în mintea d-lui V. Brătianu înseamnă a vota pentru liberali. Ne întrebăm, de ce, dacă sunt aşa de populari, după cum pretind, n’au cutezat să se prezinte la o singură alegere parţială măcar ! Explicaţia poate sta întreagă în această întâmplare dinainte de alegerea parţială din Hunedoara. D. Vintilă Brătianu spunea entuziast d-lui Fiso: «ei, luăm locul, nu-i aşa?» la care d. Fiso ca unul care cunoştea situaţia. — Nici zece la sută din voturi nu luăm. Faţă de acest răspuns ca un duş îngheţat, şeful partidului liberal a trimis un om al său de încredere să studieze situaţia la faţa locului. Rezultatul «studiilor» fiind în acord cu spusele d-lui Piso, d. V. Brătianu s’a hotărât să renunţe de a-şi prezintă partidul în alegeri parţiale. Pentru salvarea prestigiului partidului însă a declarat că nu candidează fiindcă acest guvern prin legile lui desfiinţează tot ceeace domnia-sa a făcut bun în zece ani de zile. Opinia publică a înţeles totuşi tactica liberală. Lipsa de popularitate a liberalilor, nu mai era pentru ea un secret. Totuşi, prin monitorul său, d. Vintilă Brătianu scrie azi că... guvernul fuge de alegeri comunale. La toate alegerile parţiale candidaţii naţional-ţărănişti s’au prezintat şi au reuşit cu foarte mari majorităţi ceea ce constitue o strălucită dovadă că popularitatea guvernului e aceiaşi, ca şi în ziua venirii la guvern. Faptul că până în prezent nu s-au efectuat alegeri comunale aceasta au e din cauză că guvernului i-ar îi teamă de ele. Liberalii ştiu foarte bine că guvernului nu-i o teamă să înfrunte confruntarea cu corpul electoral. Şi tot atât de bine ştia ca consiliile comunale liberale n’au fost dizolvate samavolnic cum au procedat ei, ci numai după ce s’a votat şi promulgat reforma administrativă, prin urmare în baza legii. Alegerea consiliilor comunale urmează să se facă pe baza nouei legi administrative, în curs de aplicare. Toată lumea ştie că în prezent se lucrează cu asiduitate la Ministerul de Interne la aplicarea reformei administrative. Se ştie că se fac importante schimbări în ce priveşte delimitarea judeţelor, a comunelor etc. Aceste lucrări trebuesc terminate şi foarte curând vor fi terminate. Având fixată fizionomia comunelor şi fiind terminate şi lucrările de înscriere în listele electorale, mecanic se ajunge la ultima lucrare: consultarea corpului electoral. Lucruri pe care ar trebue să nu le ignoreze liberalii. Ei trebue să ştie că alcătuirea listelor electorale pentru comună s’a făcut pe baza unui nou principiu: admiterea femeilor. Femeile care îndeplineau condiţiunile cerute de lege, au cerut înscrierea în listele electorale. S'a întâmplat în unele părţi că tot în conformitate cu legea s’au făcut contestaţii, cum e cazul dela Sibiu. Contestaţiile, nu ştiu liberalii că se rezolvă de către Curţile de apel ? Dacă nu s’ar proceda astfel, ar însemna că se calcă legea şi nu naţional-ţărăniştii o vor face. Am demonstrat fără posibilitate de răstălmăcire cauzele pentru care încă nu s’au efectuat alegerile comunale. Nu ne mai desparte mult timp de aceste alegeri. Ne e teamă însă că până atunci liberalii, cu toată «popularitatea» lor să nu se răsgândească şi să fugă şi de astădată din faţa corpului electoral. D. Gh. Popescu — ştiţi 17» d- Ghiţă Popescu, al j/jf d-lui V. Brătianu— face rar o rectificare. A scris d-sa, cândva, mic’un raport: «Cargoboturile mici şi vechi «Iaşi», «Bucureşti», «Dobrogea» şi «Constanţa», cam azi sunt cu totul nerentabile, trebuescvândute cât timp mai au valoare comercială, fiind o sarcină pentru Serviciul Maritim Român, pentru că lucrează în pagubă». Vorba este însă că acel raport ar fi mai lung — așa că, în sinea d-sale, crede că, din cauza aceasta, d-sa nu ar mai fi fost de părere că vasele marinei noastre comerciale amintite mai sus ar fi trebuit vândute. Ce vrea, însă, d-sa în acel raport?. Rezumăm, în câteva cuvinte: vrea comercializarea serviciului nostru maritim. Bineînţeles comercializarea, cu ai noştri... Şi când aceasta s’ar fi realizat ■— atunci, s’ar fi putut vinde (fără crimă) şi vechiturile despre care vorbea în raportul său. De aceea, d. Ghiţă Popescu rectifică... fără a rectifica nimic. DOAMNA WANDERWEL este o muritoare fericită. A trăit timp de mai mulţi ani o viaţă de aventuri, interzise nu numai multora din gemenele ei, ci şi multora din reprezentanţii sexului tare. A împuşcat tigri, a pândit crocodili, a îmblânzit şi mângâiat maimuţe, a cunoscut zilele arse ale trabtarei şi nopţile reci ale Siberiei, s-a hrănit cu grăsime de focă sau numai cu banane, după gradul de latitudine pe care se afla. Pentru că d-na Wanderwel a cutrecrat în aceşti câţiva ani peste 1000 km., vizitând 19 de ţări....în automobil. Acum, înapoiata în Anglia, îşi trece în revistă amintirile. Şi nu cea mai puţin preţioasă este aceia a recepţiei de la Moscova, unde Sovietele — asemeni vechiului Imperiu — i-au oferit comanda unui regiment, onoare până mai eri rezervată mnimai membrilor caselor domnitoare. Şi când te gândeşti că onoarea aceasta, d-na Wanderwel o datoreşte numai rezistenţei pneului... Dar să nu facem reclami. D. REBREANU a fost rău inspirat când a montat la studio-ul Teatrului Naţional piesa Mary Dugan, este vinovată?» Iată că exemplul dat a fost repede imitat. Manechinul de pe scena Teatrului Mic a fost mutat, cu alai ştiinţific, pe scena Curţii cu juraţi de Ilfov, unde într’o afacere care este în curs de judecată se pare că se pune chestiunea: «Mortul, este vinovatt» sau ceva cam la fel. «POLLYANNA» sau «Secretul mulţumirii» este titlul unei cărţi plină de învăţăminte morale, tălmăcită după Eleonora Porter de d-na Henriette Krupensla- Sturdza. E o carte care va fi la locul ei în bibliotecile şcolare, din citirea căreia tineretul va avea numai foloase — dar, care nu va fi de prisos nici în mâna bătrânilor. După cum dă înaltul ei sfat, M. S. Regina Maria, în cele câteva rânduri pe cari a binevoit să Ie dea traducătoarei în loc de prefaţă: «Citiţi-o, deopotrivă tineri ce păşiţi în lume, şi voi cei obosiţi de viaţă...». SEMN BUN că s-au înmulţit şcolile comerciale. Era şi timpul. Domnul dr. C. Angelescu le neglijase. Toată atenţia sa era pentru înfiinţarea de licee şi gimnazii. Tineretul şi-a găsit singur calea îndreptându-se spre şcoala comercială, considerată cândva ca o şcoală de grad inferior. Profesorii, pe vremea aceia, roşeau când spuneau că funcţionează la şcoala comercială, înmulţirea acestor şcoli a pus, se pare, în încurcătură direcţia profesională din ministerul instrucţiei. Trebue să le botezăm, şi-au spus. Cum ? Foarte simplu: să le dăm numele personalităţilor culturale, voevozilor şi regilor, a sugerat d. Purcariu. De ce să nu le dăm numele marilor negustori care au întemeiat negoţul la noi (vezi şi volumul lui N. Iorga) al financiarilor care s’au distins, în sfârşit nume care să aibă legături mai strânse cu aceste şcoli? Simplă sugestie ALEXNDIU VLAHUŢA poetul care murea acum zece ani, va fi evocat în şezătoarea literară de Duminecă a Teatrului Naţional. S’a zis de unii că Vlahuţa ar fi continuatorul direct al lui Entitiescu, de alţii că ar fi numai un epigon. Judecăţi sumare, deopotrivă ele exagerate, în direcţiuni opuse, extreme. Vlahuţa, care vedea la 1907 «Minciuna stînd cu Vodă la masă», autorul acelei frumoase «Românii Pitoreşti», prietenul şi evocatorul lui Grigorescu, nu merită nici acest «exces d’honneur», dar nici «cette indigneté»... Vlahuţa, ca poet, se încadrează, modest şi lipsit de pretenţiune, cum a fost în viaţă, în rândul poeţilor de după Eminescu, cari pot figura în cortegiul gloriei acestuia, aşa cum corul antic încadra pe marii protagonişti, Vlahuţa, despre care ne va vorbi Duminecă d. Sân Giorgiu, şi din a cărui operă poetică vor face citiri d-na Filotti şi d. Demetriad, merită însă să nu fie uitat. UN AVOCAT, într’un proces care se desfăşoară, lamentabil, la Curtea cu juraţi, s’a declarat gata să facă oficiu de martor al apărării, deşi era şi avocatul acuzatei, şi să facă depoziţii sub prestare de jurământ... Gestul este generos. Dar, dacă nu ştim că procedura penală permite astfel de confuziuni de roluri, sau dacă la Casaţie s’au dat astfel de jurisprudenţe interpretative în favoarea unui evident cumul de atribui luni pe care l-ar revendica avocaţii părţilor într’un proces penal; ştim, însă, că din punct se vcUda moral -vechea ‘ *eparaţiune între avocaţi — fie el ai apărării, fie ai părţii civile, fie aceia speciali, procurorii, cari reprezintă ministerul public —• şi dintre martori, este de preferat. fjLowuJU XiMc Datoriile votante Acest capitol ruşinos din istoria finanţelor noastre publice este pe cale de a fi închis. Rând pe rând, nenumăraţii creditori ai Statului care — imagine vie a excedentelor bugetare din timpul guvernării liberale — aşteaptă să-şi primească sumele cuvenite pentru furnituri de mult livrate, reintră acum in drepturile lor. Miliarde ~ rupte din fonduri ce* ar fi trebuit să servească la înzestrarea ţării — sunt acum întrebuinţate pentru acoperirea unor obligaţiuni de plată asumate de guvernul trecut, cu o lipsă de prevedere şi chibzuinţă de fecior de bani gata. Pe ce au putut să se bzite cei cari contractau fară nici o socoteală datorii de miliarde? Sau mai exact cum de nu s’au desmeticit autorii haosului bugetar când an cu an, numărul creditorilor şi valoarea creanţelor creşteau, ameninţând să ducă la buncrută tezaurul public şi nenumăratele întreprinderi cari au fost târâte în acest angrenaj ? Lichidarea acestei moşteniri, care a stârnit la toţi câţi au aflat de la cele mai aspre calificări la adresa autorilor ei, nu numai că au creat dificultăţi enorme unei sănătoase aşezări a echilibrului bugetar, dar a împiedecat folosirea rodnică a însemnatelor fonduri extraordinare procurate în vederea stabilizării. Cele câteva miliarde, care au trebuit să fie consacrate plăţii datoriilor întârziate, ar fi trebuit să servească la mari lucrări de investiţie şi la grăbirea procesului de însănătoşire economică a ţării. Guvernul naţionalărănese nu a pregetat însă nici un moment de a folosi toate posibilităţile pentru a curma această stare de lucruri, atât de dăunătoare creditului public şi cuvenitelor raporturi dintre Stat şi furnizorii săi. Având să lupte cu dificultăţi mari, el a perseverat totuş pe calea măsurilor pentru lichidarea deplină a angajamentelor rămase de pe urma gestiunei financiare a liberalilor. Iar în felul acesta îşi poate justifica refuzul de a urma exemplul predecesorilor, dând industriei comenzi pe care veniturile sigure ale Statului nu le-ar putea acoperi. De asemenea, îşi poate justifica şi pretenţia ca furnizorii să nu mai înglobeze în preţul articolelor furnizate statului, dobânzile obişnuite în trecut, deoarece de acum înainte Statul îşi va îndeplini punctual angajamentele juste faţă de furniseri. lyotris Legatele culturale E îndeobşte cunoscut că Academia noman îl administrează mai multe legate, din venitul cărora se dau premii artistice sau ştiinţifice, după dorinţa testatorilor. Dar aproape toate aceste legate au fost făcute înainte de războiul european, reprezentând unele din ele, pentru vremea acceptării lor, valori apreciabile. După război, însă cele mai multe din ele reprezintă o valoare materială atât de micii, încât premiul acordat adeseori nu se ridică nici măcar până la suma pe care o reprezintă preţul celor câteva exemplare prezentate la premiu! Au fost şi sunt premii de câte000, 1500, 1000, ba, şi de 850 lei! Acordarea lor avea doar o semnificaţie morală şi da dreptul autorului să pună cartea într'o bandă cu inscripţia PREMIAT DE ACADEMIA ROMANA — şi atât. In toamna aceasta, Academia a mai primit câteva legate din venitul cărora să se acorde premii. Unele sunt mai mari, altele mai modeste, dar toate jornite din sentimente înalte cari cinstesc pe legatari şi a ţine sarcini noi Academiei, dar şi largi posibilităţi de a-şi afirmă competinţa. La 1 Noembrie curent d. C. Hamangiu, consilier la înalta Curte de Casaţie, a donat Academiei un fond de cinci milioane înscrisuri funciare rurale, reprezentând un venit de 250.000 lei anual. Despre actul generosului donator am mai vorbit în coloanele acestui ziar. Nu vom mai reveni asupra condiţiunilor puse pentru decernarea premiilor, fixate în actul de donaţie. Un alt legat a făcut răposatul profesor Riegler de la Iaşi, lăsând Academiei 200.000 lei, ca din venitul lor să se institue premii pentru cercetări ştiinţifice din domeniul medicinei. Dar un premiu neaşteptat prin natura şi provenienţa lui este cel lăsat de Alexandrul Mavrogheni, mort la Constantinopol în Septembrie al acestui an. A lăsat anume în amintirea lui Nicolae Mavrogheni, fost domnitor în Muntenia între 1780-1790, al cărui descendent eră, să se acorde din doi în doi ani un premiu de virtute în valoare de 150 lire sterline (cam 130.000 lei). Academia a instituit o comisiune pentru regulamentarea acestui premiu. Aceste noi legate dovedesc că dăinueşte convingerea în administrarea cinstită a fondurilor încredinţate Academiei, convingere care a fost strălucit verificată de trecutul Academiei de la întemeere până în zilele noastre. D. A. TODOR. POLITICA TANCREDIANA =n-=.— In «Viitorul» il. Tancred Constantinescu descrie situaţia societăţii Copşa Mică-Cugir. Din datele d.sale aflăm lipsurile pe care le are această societate. Aflăm ce ar îi putut face societatea, dacă... etc., etc. Lipsurile acestei societăţi nu pot decit să întristeze pe oricine, — dar aceste lipsuri nu-s de azi de ori, ci din timpul liberalilor. De ce n'a fost înzestrată societatea cu tot ce-i trebuia în vremea aceasta? De ce d. Tancred Constantinescu nu acuză trecutul? In privința celor ce n’a făcut actualul guvern pentru societate, d. Tancred Constantinescu citează de exemplu maşinile care stau la Cotroceni în loc să stea în magaziile acestei societăţi. Dar dacă maşinile stau acolo , nu-s oare de vină tot liberalii care le-au abandonat, care nu le-au dus în magaziile d-lui Tancred Constantinescu sau în altă parte ? Şi-s de vină naţional-ţărăniştii care, într’un an de zile, trebuiau să repare toate greşelile şi păcatele trecutului ? In criza care bînuie după dezastrul lăsat de liberali, şi care se reflectă în deficitul de 18 miliarde, — guvernul d-lui Iuliu Mani« de-abea se poate ocupa cu repararea ruinelor. Epoca înzestrărilor va veni după aceia. Este absurdă şi plină de cinism pretenţia liberalilor — ca naţionalţărăniştii să facă într’un an ceiace liberalii n'au făcut intr’un deceniu... ba mai mult, să repare dezastrul şi apoi să construiască din temelie. Şi îndrăzneşte, să-şi ia aer de justiţiar tocmai el Tancred Constan Tinescu, care « AifirAniîi ia nimeni altul la crearea dezastrului şi la prelungirea crizei. Politica de parazitism a unor întreprinderi, in care ..statul pune partea cea mare de contribuţie — iar acţionarii iau partea leului — a fost inaugurată de d. Tancred Constantinescu. Dar d-sa a amendat această politică: consiliile de administraţie au sacrificat şi pe acţionari, trăind bine — din toată afacerea aceasta de cointeresare naţională — numai preşedinţii, administratorii delegaţi, etc. ai societăţilor. In plus d. Tancred Constantinescu a pus la cale o serie de operaţii de aprovizionări şi furnituri, pe care aceleaşi persoane le comandau, le prestau, le recepţionau şi le ordonanţau.... Din toată zarva liberalilor cu industria metalurgică, ţara s’a ales — nu cu obuze... ci cu ţevi de sifon. Intr’adevăr, singura fabrică complect înzestrată este, sau mai bine, era, cea de ţevi pentru sticle de apă gazoasă. Am spus : era — fiindcă fabrica a ars. Păcat: ea era în stare să producă «un vagon de ţevi pe zi»..După această ispravă din care ţara s’a ales cu o fabrică arsă de ţevi de sifon, acţionarii cu nimic şi numai conducătorii afacerilor cu comisioane şi indemnizaţii fantastice. — d. Tancred Constantinescu îndrăzneşte să laude «opera» liberală şi să acuze pe naţional-ţărănişti pentru ceiace n’a făcut... d. Vintilă Brătianu . Iar în era de «luminare» a maselor, partidul liberal pune în frunte — ca justiţiar şi ca semănător de elan — tocmai acela care parcă anume a provocat dezastrul ca să-l exploateze. El seamănă cu eroii loviturilor în stil mare, care dislochează şinele — ca trenul să se răstoarne în prăpastie, strivit ca 0 jucărie de tinichea... pentru că pasagerii sfârtecati să poată fi prădaţi mai bine. Liberalii nu ştiut să adune bancnote pătate de singe. O crimă“! Ne ocupăm în altă parte a ziarului de comunicatul «Asociaţiei Generale a Invalizilor», prin care se mulţumeşte ministrului Muncii, pentru «sentimentele de dreptate» manifestate faţă de «marea cauză a invalizilor»; cu toate acestea, ziarele liberate şi averescane, săptămâni de-a rândul au susţinut că guvernul actual este cel mai feroce inamic al invalizilor, şi au desfăşurat această teorie în nesfârşite reportagii şi articole, alcătuind, in ansamblul lor, o campanie bazată exclusiv pe situaţii inventate. Sistemul acesta foarte comod — şi onest! — nu constituie o noutate pentru acţiunea liberalo-averescană împotriva guvernului. O nouă pildă a acestui chip interesant, în care opoziţia îşi fabrică armele de luptă, ne-o furnizează pretinsa vânzare a vaselor Serviciului Maritim Român. Se ştie cum stau lucrurile: S. M. R.-ul îşi va lichida vasele vechi şi mici, devenite inutilizabile, pentru a-şi spori parcul de vapoare, cu achiziţii de cargoboturi noui şi moderne, menite să facă din martia noastră comercială o adevărată forţă. S-a explicat acest lucru prin declaraţii oficiale, făcute de toţi reprezentanţii autorizaţi ai ministerului de comunicaţii. Totuşi un ziar liberal — «Universul» — revine ori dimineaţă asupra chestiunei, cu un articol, scris în termeni bombastici, cari amintesc limbajul personagiilor lui Caragiale. Articolul este intitulat «In gest pentru care nu poate fi iertare!», se începe cu următoarea afirmaţie falsă: «Prin urmare se vor scoate în vânzare vapoarele Serviciului Maritim Român!» şi se încheie cu următoarele ridicole consideraţiuni, făcute pe ton de testament: «Notăm aci protestul nostru inutil şi durerea noastră nemărginită,i pentru ca alţii, cei ce vor veni după noi, să ştie măcar atât, că n’am tăcut în faţa acestei isprăvi. Şi n’am şovăit să-i spunem «Crimă !» «Nu mai e nimeni care să sară şi s’o împiedice !» Nu, nu e nimeni, nici care să sară pur şi simplu şi nici măcar să facă tumbe stilistice de comicul celor citate mai sus, pentru bunul motiv că nu există nici o «crimă». învăţământul comercial -7,5- Extragem dintr’un raport pe anul trecut al Camerei de Comerţ şi industrie din Botoşani, următoarele consideraţiuni interesante, asupra modului cum este organizat şi cum ar trebui organizat învăţământul nostru comercial: - învăţământul practic utilitar a fost creat cu scopul de a îndrepta energiile spre câmpul mănos şi independent al profesiunilor libere şi dacă până în anii din urmă o îndrumare spre acest învăţământ nu s’a văzut, aceasta se datoreşte faptului că el a fost, stingherit în desvoltarea lui, tocmai de unde trebuia să vină sprijinul. In viitoarea noastră manifestaţie de muncă pe terenul economic, mulţumită bogăţiilor şi situaţiei noastre geografice, atât industria cât şi Comerţul vor lua desvoltări considerabile. învăţământul comercial a fost introdus mai întâi în mod elementar pe lângă şcoalele primare din principalele oraşe din vechiul Regat. Astfel în programul clasei a IV-a primare din Iaşi în anul 1838 figurează şi Contabilitatea. *. Cea dintâi şcoală comercială din ţară s’a întemeiat la Galaţi în anul 1865 de către nemuritorul Domn Alexandru Ion I. Cuza. Curând după aceea s’a înfiinţat şcoli comerciale cu durată de 4 ani la Bucureşti, Iaşi, Brăila, Ploieşti şi Craiova. În 1879 s’a adăugat acestor gimnazii comerciale încă un an de studii. Sub forma de cinci clase, şcolele comerciale au rămas până în anul 1893, când s’au transformat în şcoale comerciale de gr. I şi de gr. II., trecând pe rând de sub grija ministerului de Industrie la acel de Instracţie Publică. Prin reformă serioasă a învăţământului comercial — a cărei bază dăinueşte şi astăzi se face în 1893 de către P. Carp, care creează şcoalele comerciale elementare şi superioare. Până la 1894, învăţământul meseriilor aproape nu există, şcoalele de meserii erau şcoli teoretice şi nu urmăriau îndrumarea elevilor pe cale practică. De la 1899 au început a se înfiinţa şcoli de meserii, atât pentru băieţi cât şi pentru fete, cu scopul să îndrumeze pe copii să îmbrăţişeze şi meşteşugurile, nu numai ocupaţiile pur intelectuale. Dacă dintre absolvenţii şcoalelor de băieţi tot mai notăm, pe ici pe colo, câte unul care a îmbrăţişat meseria, absolventele Şcoalelor profesionale nu se găsesc decât prin biurourile diferitelor autorităţi administrative de Stat, Judeţ sau Comună. Din statisticile publicate de ministerul Instrucţiunii Publice se constată că numărul şcoalelor secundare a sporit simţitor, aceste şcoale adăpostesc 114.280 de copii, în timp ce în şcoalele cu învăţământ practic utilitar numărul elevilor este de 29400, din care 11608 în şcoalele de comerţ, 10107 în şcoalele de meserii, 7362 în şcoalele profesionale şi 403 în şcoalele de menaj. Pentru învăţământul secundar ministerul cheltueşte circa 7OO.OGO.OOO anual, în timp ce pentru învăţământul practic utilitar niu cheltueşte de cât circa 285.000.600 din care lei 167.000.000 pentru şcoalele de meserii, 49.000.000 pentru şcoalele comerciale şi 69.000.000 pentru şcoalele profesionale. Cum îşi duc viaţa aceste şcoale se poate vedea şi din cererile regulate şi de tot felul pentru a le ajuta. Nu mai vorbim că le lipsesc localuri ele şcoală, dar le lipseşte materialul didactic şi laboratorul atât de necesar şcoalelor speciale. Că o parte de vină pentru aceasta o au şi Direcţiunile şcoalelor împreună cu Comitetele şcolare este netăgăduit, după cum de altfel recunoscut este că aceste şcoale sunt frecventate de cei mai săraci copii. Cu toate acestea sunt atâtea mijloace de a atrage copii către aceste şcoale. Nici îngrămădirea prea multor elevi într'o clasă, nici crearea de clase divizionare nu trebue să fie singura preocupare a Conducătorilor şcoalei. Chestiunea materială — cu toate greutăţile prin cari trecem — nu trebue să fie singura noastră atenţiune. Comerţul şi meseriile sunt profesiuni hulite de toţi, nu lăudate. «Du-te la cismărie, sau la negustorie» — se aude aproape zilnic în şcoalele secundare — «nu eşti pentru liceu», după cum înainte se îndemna la fel către şcoalele militare. După cum am avut şi avem nevoie de militari buni, tot aşa avea nevoie de negustori bine pregătiţi, învăţământul teoretic — Liceulcu tot marele număr de repetenţi, nu era accesibil decât a celor fără de griji materiale, încă nu-i convinsă lumea la noi că învăţământul din licee şi gimnazii nu urmăreşte punerea în valoare a omului, nu-l face capabil să-şi creeze situaţiuni independente, adică în momente anumite să poată munci ca să aibă cu ce trăi, sentimentul de iniţiativă şi cel de aspiraţiine se omoară în şcoalele noastre pentru că deprinde spiritul copilului cu perspectiva poziţiunilor gata făcute. Gimnaziile şi liceele nu trebuesc înmulţite în dauna şcoalelor practice. Din contra, în fiecare Capitală de judeţ trebue să fie cel puţin ca la o şcoală comercială, profesională şi de meserii. Să nu se uite că lupta astăzi între (Continuare în pag. III-a). Propaganda liberalilor — *=o=j»— "10xA ■ - '...."v» Un oraler la Congresul de la Timișoara — Partidul liberal este un e©i«c... O voce: — uscat!...