Dreptatea, decembrie 1929 (Anul 3, nr. 646-668)

1929-12-01 / nr. 646

Anul 111 no.m*c. Duminica l Decembrie 1929 4 PAGINI team in jiHOMIL“. „Ceiace ne iib­ereazä adânc este poli­tica national-täranistilor de favorizare a mtttorlfifliar“. Deia declarafia de fraternizare cu mino­rităţile a d-lui Duca­n a cintat cocoşat a treia oară­­ şi JHIOKU­L“ l-a trădat. imam 3 Ui Ob u • Ioni A n TAB A I • • • • • 1000 • a • • ■ 600 3 Iuni • ■ • • • 250 O N A M B N DUBLU la STRAINATATE T B| tPITATCB, reap 9 SATU Ua aa . » , « • 150 6 Ioni • • * • . 375 3 Ian! • I • «­­ 200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTL-Calea Victoriei 49, Etaj TELEFONI Qlrecția 379/41 Redact. 813/64 Ad­ția 88/60 ANUNŢURI COMERCIALE Sa primesc direcţia Ad@dla ilarului, II la toata agenţiile da publicitate din teri 3 Lei SS şi Guvernul fuge de alegeri comu­nale, scrie «Viitorul» d-lui .Vintilă Brătianu. Guvernul fuge de alegeri ! Ches­tiunea merită să fie examinată. Dar înainte vom reaminti un fapt. Zece ani, cât au guvernat liberalii şi propuşii lor la comună nu s’au făcut alegeri şi toate comunele au fost conduse de comisii interimare. Abea în ultima guvernare liberală sau făcut alegeri de comună bine­înțeles, după sistemul practicat de liberali. Până atunci inventaseră fel de fel de motive pentru a le a­­mâna, deși noi am­ cerut stăruitor ca ele să se facă. Prin urmare rămâne un fapt pre­cis stabilit, că timp de zece ani li­beralii au refuzat să apară în faţa corpului electoral la comună. In decurs de un an de când gu­vernează actualul guvern s-au pro­dus câteva­­vacanţe parlamentare atât pentru Cameră cât şi pentru Senat. Liberalii aveau prilejul să se pre­zinte în faţa corpului electoral, să-şi afirme «popularitatea» cu care se laudă d. Vintilă Brătianu, să facă dovada că «tânărul vot obştesc» s’a... luminat, ceeace în mintea d-lui V. Brătianu înseamnă a vota pen­tru liberali. Ne întrebăm, de ce, dacă sunt aşa de populari, după cum pretind, n’au cutezat să se prezinte la o singură alegere parţială măcar ! Explicaţia poate sta întreagă în această în­tâmplare dinainte de alegerea par­ţială din Hunedoara. D. Vintilă Brătianu spunea entuziast d-lui Fiso: «ei, luăm locul, nu-i aşa?» la care d. Fiso ca unul care cunoş­tea situaţia. — Nici zece la sută din voturi nu luăm. Faţă de acest răspuns ca un duş îngheţat, şeful partidului liberal a trimis un om al său de încredere să studieze situaţia la faţa locului. Rezultatul «studiilor» fiind în a­­cord cu spusele d-lui Piso, d. V. Brătianu s’a hotărât să renunţe de a-şi prezintă partidul în alegeri parţiale. Pentru salvarea prestigiu­lui partidului însă a declarat că nu candidează fiindcă acest guvern prin legile lui desfiinţează tot ceea­­ce domnia-sa a făcut bun în zece ani de zile. Opinia publică a înţeles totuşi tactica liberală. Lipsa de populari­tate a liberalilor, nu mai era pen­tru ea un secret. Totuşi, prin monitorul său, d. Vin­tilă Brătianu scrie azi că... guver­nul fuge de alegeri comunale. La toate alegerile parţiale candidaţii naţional-ţărănişti s’au prezintat şi au reuşit cu foarte mari majorităţi ceea ce constitue o strălucită dovadă că popularitatea guvernului e ace­iaşi, ca şi în ziua venirii la guvern. Faptul că până în prezent nu s-au efectuat alegeri comunale a­­ceasta au e din cauză că guvernu­lui i-ar îi teamă de ele. Liberalii ştiu foarte bine că guvernului nu-i o teamă să înfrunte confruntarea cu corpul electoral. Şi tot atât de bine ştia ca consiliile comunale li­berale n’au fost dizolvate samavol­nic cum au procedat ei, ci numai după ce s’a votat şi promulgat re­forma administrativă, prin urmare în baza legii. Alegerea consiliilor comunale urmează să se facă pe baza nouei legi administrative, în curs de aplicare. Toată lumea ştie că în prezent se lucrează cu asidui­tate la Ministerul de Interne la a­­plicarea reformei administrative. Se ştie că se fac importante schim­bări în ce priveşte delimitarea ju­deţelor, a comunelor etc. Aceste lu­crări trebuesc terminate şi foarte curând vor fi terminate. Având fixată fizionomia comunelor şi fiind terminate şi lucrările de în­scriere în listele electorale, meca­­nic se ajunge la ultima lucrare: consultarea corpului electoral. Lucruri pe care ar trebue să nu le ignoreze liberalii. Ei trebue să ştie că alcătuirea listelor electo­rale pentru comună s’a făcut pe baza unui nou principiu: admite­rea femeilor. Femeile care îndepli­neau condiţiunile cerute de lege, au cerut înscrierea în listele electorale. S'a întâmplat în unele părţi că tot în conformitate cu legea s’au făcut contestaţii, cum e cazul dela Sibiu. Contestaţiile, nu ştiu liberalii că se rezolvă de către Curţile de apel ? Dacă nu s’ar proceda astfel, ar în­semna că se calcă legea şi nu naţio­­nal-ţărăniştii o vor face. Am demonstrat fără posibilitate de răstălmăcire cauzele pentru care încă nu s’au efectuat alegerile co­munale. Nu ne mai desparte mult timp de aceste alegeri. Ne e teamă însă că până atunci liberalii, cu toată «popularitatea» lor să nu se răsgândească şi să fugă şi de astă­­dată din faţa corpului electoral. D. Gh. Pop­escu — ştiţi 17» d- Ghiţă Popescu, al j/jf d-lui V. Brătianu— face rar o rectificare. A scris d-sa, cândva, mic’un raport: «Cargoboturile mici şi vechi «Iaşi», «Bucureşti», «Dobrogea» şi «Constanţa», cam­ azi sunt cu totul nerentabile, trebuesc­­vândute cât timp mai au valoare comercială, fi­ind o sarcină pentru Serviciul Ma­ritim Român, pentru că lucrează în pagubă». Vorba este însă că acel raport ar fi mai lung — așa că, în sinea d-sale, crede că, din cauza acea­sta, d-sa nu ar mai fi fost de pă­rere că vasele marinei noastre co­merciale amintite mai sus ar fi trebuit vândute. Ce vrea, însă, d-sa în acel ra­port?. Rezumăm, în câteva cuvinte: vrea comercializarea serviciului nostru maritim. Bine­înţeles co­mercializarea, cu ai noştri... Şi când aceasta s’ar fi realizat ■­— atunci, s’ar fi putut vinde (fără crimă) şi vechiturile despre care vorbea în raportul său. De aceea, d. Ghiţă Popescu rec­tifică... fără a rectifica nimic. DOAMNA WANDERWEL este o muritoare fericită. A trăit timp de mai mulţi ani o viaţă de a­­venturi, interzise nu numai multora din gemenele ei, ci şi multora din re­prezentanţii sexului tare. A împuşcat tigri, a pândit crocodili, a îmblân­zit şi mângâiat maimuţe, a cunoscut zilele arse ale tr­abtar­ei şi nopţile reci ale Siberiei, s-a hrănit cu grăsime de focă sau numai cu banane, după gradul de latitudine pe care se afla. Pentru că d-na Wander­wel a cutrec­­rat în aceşti câţiva ani peste 100­0 km., vizitând 19 de ţări....în automo­bil. Acum, înapoiata în Anglia, îşi trece în revistă amintirile. Şi nu cea mai puţin preţioasă este aceia a recepţiei de la Moscova, unde So­vietele — asemeni vechiului Impe­riu — i-au oferit comanda unui re­giment, onoare până mai eri rezer­vată mnimai membrilor caselor dom­nitoare. Şi când te gândeşti că onoarea a­­ceasta, d-na Wanderwel o datoreşte numai rezistenţei pneului... Dar să nu facem reclami. D. REBREANU a fost rău inspirat când a montat la studio-ul Teatrului Naţional pie­sa Mary Dugan, este vinovată?» Iată că exemplul dat a fost repe­de imitat. Manechinul de pe scena Teatrului Mic a fost mutat, cu alai ştiinţific, pe scena Curţii cu juraţi de Ilfov, unde într’o afacere care este în curs de judecată se pare că se pune ches­tiunea: «Mortul, este vinovatt» sau ceva cam la fel. «POLLYANNA» sau «Secretul mulţumirii» este titlul unei cărţi plină de învăţăminte mo­rale, tălmăcită după Eleonora Por­ter de d-na Henriette Krupensla- Sturdza. E o carte care va fi la locul ei în bibliotecile şcolare, din citirea căreia tineretul va avea numai fo­loase — dar, care nu va fi de pri­sos nici în mâna bătrânilor. După cum dă înaltul ei sfat, M. S. Regina Maria, în cele câteva rân­duri pe cari a binevoit să Ie dea traducătoarei în loc de prefaţă: «Citiţi-o, deopotrivă tineri ce pă­şiţi în lume, şi voi cei obosiţi de viaţă...».­­ SEMN BUN că s-au înmulţit şcolile comerciale. Era şi timpul. Domnul dr. C. Ange­­lescu le neglijase. Toată atenţia sa era pentru înfiinţarea de licee şi gimnazii. Tineretul şi-a găsit singur calea îndreptându-se spre şcoala comer­cială, considerată cândva ca o şcoală de grad inferior. Profesorii, pe vre­mea aceia, roşeau când spuneau că funcţionează la şcoala comercială, înmulţirea acestor şcoli a pus, se pare, în încurcătură direcţia profe­sională din ministerul instrucţiei. Trebue să le botezăm, şi-au spus. Cum ? Foarte simplu: să le dăm nu­mele personalităţilor culturale, voe­­vozilor şi regilor, a sugerat d. Pur­­c­ariu. De ce să nu le dăm numele mari­lor negustori care au întemeiat ne­goţul la noi (vezi şi volumul lui N. Iorga) al financiarilor care s’au dis­tins, în sfârşit nume care să aibă legături mai strânse cu aceste şcoli? Simplă sugestie ALEXNDI­U VLAHUŢA poetul care murea acum zece ani, va fi evocat în şezătoarea literară de Duminecă a Teatrului Naţional. S’a zis de unii că Vlahuţa ar fi continuatorul direct al lui Entities­­cu, de alţii că ar fi numai un epi­gon. Judecăţi sumare, deopotrivă ele exagerate, în direcţiuni opuse, ex­treme. Vlahuţa, care vedea la 1907 «Min­ciuna stînd cu Vodă la masă», au­torul acelei frumoase «Românii Pitoreşti», prietenul şi evocatorul lui Grigorescu, nu merită nici acest «exces d’honneur», dar nici «cette indigneté»... Vlahuţa, ca poet, se încadrează, modest şi lipsit de pretenţiune, cum a fost în viaţă, în rândul poeţilor de după Eminescu, cari pot figura în cortegiul gloriei acestuia, aşa cum corul antic încadra pe marii protagonişti, Vlahuţa, despre care ne va vorbi Duminecă d. Sân Giorgiu, şi din a cărui operă poetică vor face citiri d-na Filotti şi d. Demetriad, merită însă să nu fie uitat. UN AVOCAT, într’un proces care se desfăşoară, lamentabil, la Curtea cu juraţi, s’a declarat gata să facă oficiu de mar­tor al apărării, deşi era şi avocatul acuzatei, şi să facă depoziţii sub prestare de jurământ... Gestul este generos. Dar, dacă nu ştim că procedura penală permite astfel de confuziuni de roluri, sau dacă la Casaţie s’au dat astfel de jurisprudenţe inter­pretative în favoarea unui evident cumul de atribui luni pe care l-ar revendica avocaţii părţilor într’un proces penal; ştim, însă, că din punct se vcUd­a moral -vechea ‘ *e­paraţiune între avocaţi — fie el ai apărării, fie ai părţii civile, fie a­­ceia speciali, procurorii, cari repre­zintă ministerul public —• şi dintre martori, este de preferat. fjLowuJU XiMc Datoriile votante Acest capitol ruşinos din istoria finanţelor noastre publice este pe cale de a fi închis. Rând pe rând, nenumăraţii cre­ditori ai Statului care — imagine vie a excedentelor bugetare din tim­pul guvernării liberale — aşteaptă să-şi primească sumele cuvenite pentru furnituri de mult livrate, reintră acum in drepturile lor. Miliarde ~ rupte din fonduri ce* ar fi trebuit să servească la înzestra­­rea ţării — sunt acum întrebuinţa­te pentru acoperirea unor obliga­ţiuni de plată asumate de guvernul trecut, cu o lipsă de prevedere şi chibzuinţă de fecior de bani gata. Pe ce au putut să se b­­zite cei cari contractau fară nici o socoteală datorii de miliarde? Sau mai exact cum de nu s’au desmeticit autorii haosului bugetar când an cu an, numărul creditorilor şi valoarea creanţelor creşteau, ameninţând să ducă la buncrută tezaurul public şi nenumăratele întreprinderi cari au fost târâte în acest angrenaj ? Lichidarea acestei moşteniri, ca­re a stârnit la toţi câţi au aflat de la cele mai aspre calificări la ad­resa autorilor ei, nu numai că a­u creat dificultăţi enorme unei sănă­toase aşezări a echilibrului buge­tar, dar a împiedecat folosirea rod­nică a însemnatelor fonduri extra­ordinare procurate în vederea sta­bilizării. Cele câteva miliarde, care au trebuit să fie consacrate plăţii datoriilor întârziate, ar fi trebuit să servească la mari lucrări de in­vestiţie şi la grăbirea procesului de însănătoşire economică a ţării. Guvernul naţionalărăn­ese nu a pregetat însă nici un moment de a folosi toate posibilităţile pentru a curma această stare de lucruri, a­­tât de dăunătoare creditului public şi cuvenitelor raporturi dintre Stat şi furnizorii săi. Având să lupte cu dificultăţi mari, el a perseverat totuş pe calea măsurilor pentru li­chidarea deplină a angajamentelor rămase de pe urma gestiunei finan­ciare a liberalilor. Iar în felul aces­ta îşi poate justifica r­efuzul de a urm­a exemplul predecesorilor, dând industriei comenzi pe care ve­niturile sigure ale Statului nu le-ar putea acoperi. De asemenea, îşi poate justifica şi pretenţia ca furnizorii să nu mai înglobeze în preţul articolelor fur­­nizate statului, dobânzile obişnuite în trecut, deoarece de acum înainte Statul îşi va îndeplini punctual an­gajamentele juste faţă de furni­­seri. lyotris Legatele culturale E în­deobşte cunoscut că Academia n­­oman îl administrează mai multe lega­te, din venitul cărora se dau premii ar­tistice sau ştiinţifice, după dorinţa tes­tatorilor. Dar aproape toate aceste le­gate au fost făcute înainte de războiul european, reprezentând unele din ele, pentru vremea acceptării lor, valori a­­preciabile. După război, însă cele mai multe din ele reprezintă o valoare ma­terială atât de micii, încât premiul acor­dat adeseori nu se ridică nici măcar până la suma pe care o reprezintă pre­ţul celor câteva exemplare prezentate la premiu! Au fost şi sunt premii de câte­­000, 1500, 1000, ba, şi de 850 lei! Acorda­rea lor avea doar o semnificaţie morală şi da dreptul autorului să pună cartea într'o bandă cu inscripţia PREMIAT DE ACADEMIA ROMANA — şi atât. In toamna aceasta, Academia a mai primit câteva legate din venitul cărora să se acorde premii. Unele sunt mai mari, altele mai modeste, dar toate j­or­­nite din sentimente înalte cari cinstesc pe legatari şi a ţi­ne sarcini noi Acade­miei, dar şi largi posibilităţi de a-şi afirmă competinţa. La 1 Noembrie curent d. C. Haman­­giu, consilier la înalta Curte de Casa­ţie, a donat Academiei un fond de cinci milioane în­scrisuri funciare rurale, re­prezentând u­n venit de 250.000 lei anual. Despre actul generosului donator am mai vorbit în coloanele acestui ziar. Nu vom mai reveni asupra condiţiunilor puse pentru decernarea premiilor, fixate în actul de donaţie. Un alt legat a făcut răposatul profe­sor Riegler de la Iaşi, lăsând Academiei 200.000 lei, ca din venitul lor să se insti­­tue premii pentru cercetări ştiinţifice din domeniul medicinei. Dar un premiu neaşteptat prin natura şi provenienţa lui este cel lăsat de A­­lexandrul Mavrogheni, mort la Constan­­tinopol în Septembrie al acestui an. A lăsat anume în amintirea lui Nicolae Mavrogheni, fost domnitor în Muntenia între 1780-1790, al cărui descendent eră, să se acorde din doi în doi ani un pre­miu de virtute în valoare de 150 lire sterline (cam 130.000 lei). Academia a in­stituit o comisiune pentru regulamen­­tarea acestui premiu. Aceste noi legate dovedesc că dăinu­­eşte convingerea în administrarea cin­stită a fondurilor încredinţate Acade­miei, convingere care a fost strălucit verificată de trecutul Academiei de la întemeere până în zilele noastre. D. A. TODOR. POLITICA TANCREDIANA =n-=.— In «Viitorul» il. Tancred Constan­­tinescu descrie situaţia societăţii Copşa Mică-Cugir. Din datele d.sale aflăm lipsurile pe care le are această societate. A­­flăm ce ar îi putut face societatea, dacă... etc., etc. Lipsurile acestei societăţi nu pot decit să întristeze pe oricine, — dar aceste lipsuri nu-s de azi de ori, ci din timpul liberalilor. De ce n'a fost înzestrată societatea cu tot ce-i trebuia în vremea aceasta? De ce d. Tancred Constantinescu nu acu­ză trecutul? In privința celor ce n’a făcut ac­tualul guvern pentru societate, d. Tancred Constantinescu citează de exemplu maşinile care stau la Co­­troceni în loc să stea în magaziile acestei societăţi. Dar dacă maşini­le stau acolo , nu-s oare de vină tot liberalii care le-au abandonat, care nu le-au dus în magaziile d-lui Tancred Constantinescu sau în altă parte ? Şi-s de vină naţional-ţără­­niştii care, într’un an de zile, tre­buiau să repare toate greşelile şi păcatele trecutului ? In criza care bînuie d­upă dezastrul lăsat de liberali, şi care se reflectă în deficitul de 18 miliarde, — guver­nul d-lui Iuliu Mani« de-abea se poate ocupa cu repararea ruinelor. Epoca înzestrărilor va veni după aceia. Este absurdă şi plină de cinism pretenţia liberalilor — ca naţional­­ţărăni­ştii să facă într’un an ceiace liberalii n'au făcut intr’un deceniu... ba mai mult, să repare dezastrul şi apoi să construiască din temelie. Şi îndrăzneşte, să-şi ia aer de justiţiar tocmai el Tancred Constan­ Tinescu, care « AifirAniîi ia nimeni altul la cre­area dezastrului şi la prelungirea crizei. Politica de parazitism a unor în­­treprinderi, in care ..statul pune par­tea cea mare de contribuţie — iar acţionarii iau partea leului —­ a fost inaugurată de d. Tancred Con­stantinescu. Dar d-sa a amendat această poli­tică: consiliile de administraţie au sacrificat şi pe acţionari, trăind bine — din toată afacerea aceasta de cointeresare naţională — numai preşedinţii, administratorii dele­gaţi, etc. ai societăţilor. In plus d. Tancred Constantinescu a pus la cale o serie de operaţii de aprovizionări şi furnituri,­­ pe care aceleaşi persoane le comandau, le prestau, le recepţionau şi le ordo­nanţau.... Din toată zarva liberalilor cu in­dustria metalurgică, ţara s’a ales — nu cu obuze... ci cu ţevi de sifon. Intr’adevăr, singura fabrică com­plect înzestrată este, sau mai bine, era, cea de ţevi pentru sticle de apă gazoasă. Am spus : era — fiindcă fabrica a ars. Păcat: ea era în stare să producă «un vagon de ţevi pe zi»..­După această ispravă din care ţara s’a ales cu o fabrică arsă de ţevi de sifon, acţionarii cu nimic şi numai conducătorii afacerilor cu comisioane şi indemnizaţii fantas­tice. — d. Tancred Constantinescu îndrăzneşte să laude «opera» libe­rală şi să acuze pe naţional-ţără­­nişti pentru ceiace n’a făcut... d. Vin­tilă Brătianu­­ . Iar în era de «luminare» a mase­lor, partidul liberal pune în frunte — ca justiţiar şi ca semănător de elan — tocmai acela care parcă a­­nume a provocat dezastrul ca să-l exploateze. El seamănă cu eroii loviturilor în stil mare, care dislochează şinele — ca trenul să se răstoarne în prăpas­tie, strivit ca 0 jucărie de tinichea... pentru că pasagerii sfârtecati să poată fi prădaţi mai bine. Liberalii nu ştiut să adune banc­note pătate de singe. O crimă“! Ne ocupăm în altă parte a ziaru­lui de comunicatul «Asociaţiei Ge­nerale a Invalizilor», prin care se mulţumeşte ministrului Muncii, pen­tru «sentimentele de dreptate» ma­nifestate faţă de «marea cauză a invalizilor»; cu toate acestea, ziarele libe­rate şi averescane, săptămâni de-a rândul au susţinut că guvernul ac­tual este cel mai feroce inamic al invalizilor, şi au desfăşurat această teorie în nesfârşite reportagii şi articole, alcătuind, in ansamblul lor, o campanie bazată exclusiv pe situaţii inventate. Sistemul acesta foarte comod — şi onest! — nu constituie o nouta­te pentru acţiunea liberalo-averes­­cană împotriva guvernului. O nouă pildă a acestui chip inte­resant, în care opoziţia îşi fabrică armele de luptă, ne-o f­urnizează pre­tinsa vânzare a vaselor Serviciului Maritim Român. Se ştie cum stau lucrurile: S. M. R.-ul îşi va lichida vasele vechi şi mici, devenite inutilizabile, pentru a-şi spori parcul de vapoare, cu a­­chiziţii de cargoboturi noui şi mo­derne, menite să facă din martia noastră comercială o adevărată for­ţă. S-a explicat acest lucru prin de­claraţii oficiale, făcute de toţi re­prezentanţii autorizaţi ai ministe­rului de comunicaţii. Totuşi un ziar liberal — «Univer­sul» — revine ori dimineaţă asupra chestiunei, cu un articol, scris în termeni bombastici, cari amintesc limbajul personagiilor lui Caragia­­le. Articolul este intitulat «I­n gest pentru care nu poate fi iertare!», se începe cu următoarea afirmaţie falsă: «Prin urmare se vor scoate în vânzare vapoarele Serviciului Maritim Român!» şi se încheie cu ur­mătoarele ridicole consider­aţiuni, făcute pe ton de testament: «No­tăm aci protestul nostru inutil şi durerea noastră nemărginită,­­i pentru ca alţii, cei ce vor veni după noi, să ştie măcar atât, că n’am tăcut în faţa acestei isprăvi. Şi n’am şovăit să-i spunem «Crimă !» «Nu mai e nimeni care să sară şi s’o împiedice !» Nu, nu e nimeni, nici care să sară pur şi simplu şi nici măcar să facă tumbe stilistice de comicul celor citate mai sus, pentru bunul motiv că nu există nici o «crimă». învăţământul comercial -7,5- Extragem dintr’un raport pe anul tre­cut al Camerei de Comerţ şi industrie din Botoşani, următoarele consideraţiuni in­teresante, asupra modului cum este or­ganizat şi cum ar trebui organizat în­văţământul nostru comercial: - învăţământul practic utilitar a fost creat cu scopul de a îndrepta energiile spre câmpul mănos şi in­dependent al profesiunilor libere şi d­acă până în anii d­in urmă o îndru­mare spre acest învăţământ nu s’a văzut, aceasta se datoreşte faptului că el a fost, stingherit în desvolta­rea lui, tocmai de unde trebuia să vină sprijinul. In viitoarea noastră manifestaţie­ de muncă pe terenul economic, mul­ţumită bogăţiilor şi situaţiei noas­tre geografice, atât industria cât şi Comerţul vor lua desvoltări con­siderabile. învăţământul comercial a fost in­trodus mai întâi în mod elementar pe lângă şcoalele primare din prin­cipalele oraşe din vechiul Regat. Astfel în programul clasei a IV-a primare din Iaşi în anul 1838 figu­rează şi Contabilitatea. *. Cea dintâi şcoală comercială din ţară s’a întemeiat la Galaţi în anul 1865 de către nemuritorul Domn Alexandru Ion I. Cuza. Curând du­pă aceea s’a înfiinţat şcoli comer­ciale cu durată de 4 ani la Bucu­reşti, Iaşi, Brăila, Ploieşti şi Cra­iova. În 1879 s’a adăugat acestor gimnazii comerciale încă un an de studii. Sub forma de cinci clase, şco­lele comerciale au rămas până în anul 1893, când s’au transformat în şcoa­­le comerciale de gr. I şi de gr. II., trecând pe rând de sub grija minis­terului de Industrie la acel de In­stracţie Publică. Prin reformă serioasă a învăţă­mântului comercial — a cărei bază dăinueşte şi astăzi se face în 1893 de către P. Carp, care creează şcoa­­lele comerciale elementare şi supe­rioare. Până la 1894, învăţământul mese­riilor aproape nu există, şcoalele de meserii erau şcoli teoretice şi nu urmăriau îndrumarea elevilor pe cale practică. De la 1899 au început a se înfiinţa şcoli de meserii, atât pentru băieţi cât şi pentru fete, cu scopul să îndrumeze pe copii să îm­brăţişeze şi meşteşugurile, nu nu­mai ocupaţiile pur intelectuale. Dacă dintre absolvenţii şcoalelor de băieţi tot m­ai notăm, pe ici pe colo, câte unul care a îmbrăţişat meseria, absolventele Şcoalelor pro­fesionale nu se găsesc de­cât prin biurourile diferitelor autorităţi ad­ministrative de Stat, Judeţ sau Co­mună. Din statisticile publicate de minis­terul Instrucţiunii Publice se con­stată că numărul şcoalelor secun­dare a sporit simţitor, aceste şcoa­le adăpostesc 114.280 de copii, în timp ce în şcoalele cu învăţământ prac­tic utilitar numărul elevilor este de 29400, din care 11608 în şcoalele de comerţ, 10107 în şcoalele de meserii, 7362 în şcoalele profesionale şi 403 în şcoalele de menaj. Pentru învăţământul secundar mi­nisterul cheltueşte circa 7OO.OGO.OOO anual, în timp ce pentru învăţămân­tul practic utilitar niu cheltueşte de cât circa 285.000.600 din care lei 167.000.000 pentru şcoalele de mese­rii, 49.000.000 pentru şcoalele comer­ciale şi 69.000.000 pentru şcoalele profesionale. Cum îşi duc viaţa aceste şcoale se poate vedea şi din cererile regu­late şi de tot felul pentru a le ajuta. Nu mai vorbim că le lipsesc loca­luri ele şcoală, dar le lipseşte mate­rialul didactic şi laboratorul atât de necesar şcoalelor speciale. Că o parte de vină pentru aceasta o au şi Direcţiunile şcoalelor împreună cu Comitetele şcolare este netăgă­duit, după cum de altfel recunoscut este că aceste şcoale sunt frecven­tate de cei mai săraci copii. Cu toate acestea sunt atâtea mij­loace de a atrage copii către aceste şcoale. Nici îngrămădirea prea multor elevi într'o clasă, nici crearea de clase divizionare nu trebue să fie singura preocupare a Conducători­lor şcoalei. Chestiunea materială — cu toate greutăţile prin cari trecem — nu trebue să fie singura noastră aten­ţiune. Comerţul şi meseriile sunt profe­siuni hulite de toţi, nu lăudate. «Du-te la cismărie, sau la negus­torie» — se aude aproape zilnic în şcoalele secundare — «nu eşti pen­tru liceu», după cum înainte se în­demna la fel către şcoalele militar­e. După cum am avut şi avem ne­voie de militari buni, tot aşa avea­ nevoie de negustori bine pregătiţi, învăţământul teoretic — Liceul­­­­cu tot marele număr de repetenţi, nu era accesibil de­cât a celor fără de griji materiale, încă nu-i convinsă lumea la noi că învăţământul din licee şi gimna­zii nu urmăreşte punerea în valoare a omului, nu-l face capabil să-şi creeze situaţiuni independente, adi­că în momente anumite să poată munci ca să aibă cu ce trăi, senti­mentul de iniţiativă şi cel de aspi­­ra­ţi­­ine se omoară în şcoalele noas­tre pentru că deprinde spiritul co­pilului cu perspectiva poziţiunilor gata făcute. Gimnaziile şi liceele nu trebuesc înmulţite în dauna şcoalelor practi­ce. Din contra, în fiecare Capitală de judeţ trebue să fie cel puţin ca la o şcoală comercială, profesională şi de meserii. Să nu se uite că lupta astăzi între (Continuare în pag. III-a). Propaganda liberalilor — *=o=j»— "10xA ■ - '..­.."v» Un oraler la Congresul de la Timișoara­­ — Partidul liberal este un e©i­«c... O voce: — u­scat!...

Next