Dreptatea, martie 1930 (Anul 4, nr. 717-743)
1930-03-01 / nr. 717
mii iv Nr 717 c santitatâ i Maroc i@364 PAGINI 3 Ui A B TARA Un an ..... 1000 0 luni..... .600 3 luni................250 A M E N IN STRĂINĂTATE DUBLU rf £S *IHVAIST08I, PREOII $1 SATEiii Un an.................750 6 luni 375 3 luni.................200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI,Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON: Direcţia 379/41 Redact. 313/54 Atiţia 38/60 ANUNŢURI COMERCIALE Sa primesc direct la Ad-tta ziarului si la toate agenţiile de publicitate din tară 3 Ui D. •Stavian e©ga profesieaia că autorităfile Ii scat din Uimiri tofografia. • Bacă-i exact lucrul, creden ca i se face a lui Goga un foarte mare serviciu. Pretenţii nejustificate Ministerele de resort, de acord cu administraţia căilor ferate şi în permanenţă cooperare cu reprezentanţii industriei carbonifere studiază chestiunea gr’ea a aprovizionării căilor ferate cu combustibil. Se ştie că într’o conferinţă care a avut loc acum câteva zile la ministerul muncii între reprezentanţii categoriilor interesate s’a ajuns pentru moment la concluzia că întreprinderile miniere din Valea Jiului n’au nici un motiv de a concedia din lucrătorii lor, contractele în curs, asigurândule desfacerea cărbunilor extraşi. Chestiunea care preocupă acum administraţia căilor ferate şi guvernul este reînoirea contractelor. La 12 Martie urmează să aibă loc licitaţia pentru aprovizionarea cu combustibil a căilor ferate pe un nou period. Pe apropierea acestui soroc a şi fost brodată artificial, agitaţia muncitorilor din industria carboniferă. Societăţile producătoare vor să-şi asigure furnituri cât mai mari şi pe preţuri cât mai urcate, aşa cum au fost obişnuite în trecut. De altă parte însă, conducerea căilor ferate, călăuzindu-se de principiile noui cari au fost inaugurate în administrarea serviciilor publice, înţelege ca în cadrul adevăratelor interese obşteşti, să pună frâu risipei din trecut, cu furniturile de favoare. Deşi principial industria carboniferă, ca industrie extractivă, cum este şi industria petrolului, n’ar avea drept la nici o protecţiune specială, totuşi — ţinând seamă de unele condiţiuni speciale şi de situaţia moştenită — guvernul şi conducerea căilor ferate nu le refuză un regim de ocrotire, Cu toate că s’ar putea importa din străinătate cărbuni de calitate superioară şi la preţuri mult mai scăzute totuş administraţia căilor ferate se declară hotărâtă să nu recurgă, pentru moment la cărbunii străini. Bineînţeles însă că îndeplinirea acestei hotărâri este limitată de interesele vitale ale căilor ferate. Când Statul şi naţiunea au făcut şi fac atâtea sacrificii pentru ridicarea acestei instituţii cu rol covârşitor în desvoltarea economiei naţionale, n’ar fi admisibil ca interesele, în definitiv îndeajuns de limitate, ale unor întreprinderi particulare, să zădărnicească toate acele sforţări. Mai cu seamă că nici măcar îndeajuns de legitime nu sunt pretenţiile ridicate de industria cărbunelui. Nu e pentru nimeni un secret că întreprinderile carbonifere din Valea Jiului, răscumpărate în condiţiuni ruinătoare de la foştii lor proprietari, se cred acum îndreptăţite să ceară Statului ca el să suporte ponoasele proastei operaţiuni pe care ele au făcut-o. Or, toată lumea e de acord că a trecut timpul când Statul trebuia să acopere toate pagubele şi să satisfacă toate dorinţele particularilor ce aveau legături cu deţinătorii dintr-un moment ai puterii publice. Datorită acestor practici nenorocite ţara a ajuns în situaţia grea de azi, când lichidarea trecutului absoarbe toată vlaga prezentului şi compromite desvoltarea viitoare. Atitudinea administraţiei căilor ferate corespunde clar în totul politicei generale a guvernului şi intereselor obşteşti. Ba chiar ea derivă din obligaţiuni stricte prescrise prin legea de organizare autonomă a căilor ferate. Acestea trebue să-şi asigure echilibrul bugetar nu pe calea antieconomică la continuei sporiri a tarifelor ci prin ‘exploatarea raţională a utilajului şi administrarea economică a veniturilor. Obţinând cărbunii mai eftin, calea ferată va putea să consume cât mai mult din ei, căci va fi scutită de obligaţia de a recurge la alţi combustibili, al căror preţ scăzut să compenseze parte, cel puţin, din pagubele pe care le suferă, plătind prea scump cărbunii. Aceasta este singura cale prin care se pot împăca toate interesele în joc în această problemă iar reprezentanţii Statului, a căror misiune este armonizarea tuturor intereselor, nu va putea decât să susţină, şi la nevoe să forţeze realizarea compromisului dictat de imperioasele cerinţe ale situaţiei actuale ultimul număr D. Tudor Vianu, în din revista «Gândirea», explică «Armonia eminesciană» ca pe o desfacere din legile riguroase ele avilizaţiei şi întoarcerea către trecutul istoric, către basm. «Atitudinea Spirituală a lui Eminescu, spune d-sa, orientată într’un sens opus civilizaţiei va reflecta şi se opune raţiunii. Origina lucrurilor şi coincidenţa contrariilor... «Abia cu Eminescu şi datorită atitudinei sale anticivilizatorii, poezia românească ajunge astfel să cunoască nu numai lumea trecutului şi a basmului, dar a iubirii şi a naturii, cu o adâncime faţă de care, toate realizările anterioare nu ne pot apărea decât cu totul palide. «Faţă de toate acestea se poate spune acum că armonia eminesciană nu este decât expresia muzicală a unei astfel de desfaceri din rigorile civilizaţiei şi ale raţiunei; un fel de reîntoarcere In fluxul lucrurilor înainte de diferenţierea şi închegarea lor. Poetul însuş nu o aude decât în stările crepusculare ale minţii, ca în «Melancolie». In van mai caut lumea-mi în obositul creer Căci, răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greer. Alteori el o regăseşte în aromeala clipelor care precedă pierderea conştiinţei: «Cu murmurele lor blânde, un isvor de «horu-harur» sau de sub păturile groase ale somnului, ca în «Povestea Codrului»: Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi — Şi prin somn auzi-vom bucium Dela stânele de oi... sau, ca un acompaniament al supremei odihne în moarte: Şi nime’n urma mea Nu-mi plângă la creştet, Doar moartea glas să dea Frunzişului veşted... Nu este desigur o întâmplare că toate aceste momente muzicale sunt asociate în poezia lui Eminescu cu nişte clipe de diminuare a conştiinţei de sine şi cu un fel de coborîre din starea personalităţii lucide, construită şi stăpână pe destinele ei...» D. STELIAN POPESCU calcă ’n străchini şi merge mai departe. D. Popescu după ce a făcut incursiuni în proverbele populare, stârnind râsul prin articolele sale— iată-l acum făcând tot felul de divagaţii care de care mai comice. Astfel, d. director al marelui organ de măruntă publicitate publică o înşiruire de prostii, ironizând activitatea preşedinţilor diverselor asociaţiuni. D. Popescu îi numeşte pe aceştia «pik-pokeţi», presupunând că toţi preşedinţii sunt de teapa preşedintelui diverselor societăţi, Popescu... D. Popescu să nu generalizeze... ISTORIA ROMANILOR de Xenopol, privind istoria ţărilor române, de la pacea de la Bucureşti până la răsturnarea fanarioţilor, rezultatele epocei fanariote şi cultura primar, din România, a dat-o comuna Voineşti din ţinutul Vasluiului. Alegătorii au ţinut să dea gospodăria comunală a satului lor unei femei, d-na Zablowski, care—în afară de orice preocupare politică — se va îngriji de ea. Proverbiala gospodărie moldovenească să sperăm că nu va fi desminţită, prin activitatea ce o va depune prima femeie primar din Roul dictaturii se găseşte la ziarul d-lui general Averescu. E un domn Draculea, «doctrinar» al d-lui general, care scrie, din faţa acestui tablou al dictaturilor, dinaintea căruia ne înclinăm adânc, ne întretboim, ce are în definitiv, România .» Fireşte, fiecare e slobod să se «încline» şi cât de «adânc» în faţa dictaturii, dar a sugera forma dictaturii pentru România, care are un regim parlamentar bine orânduit, este cel puţin... riscat. Am dori însă să ştim dacă d. general Averescu are gata vre-un plan de dictatură pentru România, conform cu visurile colaboratorului «îndreptării». N’ar fi surprinzător pentru d. general conspirator dela birtul Enescu... fjjawuJU Zll&L Suntem alături de dependenţa Română» să ne arătăm toată dure- nu roasa noastră surprindere de faptul că marea revistă pariziană «V Illustration» a putut publica în suplimentul său teatral, o comedie care nu are nici măcar meritul calităţii. Autorul ei, un elveţian, a crezut ingenios, urmărind desigur un succes de scandal, să facă act de calificată difamaţiune, punînd în scenă cu lipsă de tact şi cu grosolănie familia noastră regală. Un sentiment de unanimă indignare reprobează, la noi în ţară, inadvertenţa puţin delicată a revistei pariziene. Dar, nu vedem cam ce rol poate avea guvernul in felul în care acea revistă înţelege să servească pe cititorii săi? «Independenţa Română» acuză guvernul că nu a împiedicat acea publicaţiune! • Este pur şi simplu nătângă această acuzaţiune. Guvernul nu este nici directorul, nici secreta, mâniatrul de redacţie al acelei reviste. Un cuvânt de bine trebue adăugat şi nici cenzorul ei. Iar revista nu şi pentru legiuitorul care a înlesnit o asemenea alegere, punându-ne p prin însuşi faptul acesta, în rândul statelor occidentale care de mult au femei primari, aşteaptă îndrumări de la nimenea. Putem să ne arătăm părerea de rău că «VIllustration» n’a vroit să ţină seamă de sentimentele marelui număr de cititori pe cari îi are la noi în ţară, şi să-i manifestăm indignata noastră reprobare. Atâta tot. Iar intriga grosieră pe care ar vrea să o ţeasă oficiosul liberal este o simplă gugumănie. CÂRTI «In• românească în veacul al 18-lea, — a apărut în editura «Cartea Românească». Volumul acesta este al 10-lea din seria, care cuprinde istoria românilor scrisă de marele istoriograf. întreaga colecţie se vinde cu 1560 de lei. Lucrarea prezintă o covârşitoare importanţă şi prin respectarea adevărului istoric, cât şi mai ales prin arătarea vieţei sociale a epocei corespunzătoare. FAPTE - OAMENI PRIMA FEMEIE UN APOLOGIST . Moţii au colindat Capitala ani de zile. Moţii au bătut la toate uşile liberalilor, dar n’au găsit nicăeri urechi care să le asculte plângerile. Moţii au fost purtaţi cu vorbe, cu iagăducii, duşi de Das cu zăhărelul. In timpul acesta liberalii lucrau la Ministerul de agricultură şi domenii. Aranjau domeniile Tiserilor. Au însărcinat pe uneltele lor, doi funcţionari, să facă referate pe care cu o grabă de neînţeles, d. C. Nicolaescu — fostul preşedinte al Senatului liberal — le-a înglobat într’un raport sub proprie semnătură, şi astfel s’a pecetnit soarta Moţilor. Afacerea s’a petrecut în cea mai mare taină. S’a lucrat cu uşile zăvorite, aşa cum obişnuesc liberalii. Statul s’a găsit în faţa unei hotărâri care are puterea autorităţii lucrului judecat. Ca să apară curaţi în ochii publicului, liberalii au încercat să arunce vina afacerii consumată de dânşii, pe alţii.‘N’au reuşit, întâi au voit să arunce discreditul asupra Ministerului de domenii. Nereuşind au pus direct în cauză pe titularul departamentului dela agricultură. Neisbutind nici calomnia îr îipotriva d-lui I. Mihalache şi a colaboratorului său d. V. Potârcă, subsecretar de stat la domenii, atunci s’au arățat de d. A. Călinescu, secretarul g-ral al Ministerului. D. Călinescu La plesnit imediat peste obraz. Iată ce răspunde d-sa canacviilor liberale: «Am fost numit arbitru din partea Ministerului agriculturei în chestiunea fixărei leţului domeniilor Tischler oferit spre cumpărare statului. «In această calitate am opinat că valoarea acelui imobil este de 36 milioane şi în cazul când ministerul ar face plata în numerar imediat—pe baza calculului anuităţei— am determinat preţul la 18 milioane lei. «Opinia mea soi îs» s© află depusă la tribunalul Ilfov. «Nu mi-am fixat, nu am semnat, şi cu atât mai puţin nu am primit nici un onorariu în acest proces». Ministerul de agricultură luptă acum să repare ceia ce au stricat cu bună ştiinţă liberalii. Afacerea Tischler este şi rămâne o necurată afacere liberală. ip. c. r. n. Deputatul socialist, d. Jumanca, a desvoltat ieri la Cameră interpelarea sa în privinţa stărilor de la căile ferate. Interpelatorul se interesa în special de situaţiunea muncitorilor, faţă de reformele ce se aduc la această instituţiune şi d. Gr. Gafencu, subsecretar de Stat, îi răspundea. D. Gafencu era cel dintâi care recunoştea că reformele de ordin economic şi financiar cari sunt cerute de administraţiunea C. F. R. au repercusiuni cu caracter social. Reprezentantul băncii ministeriale dovedea că, având în vedere aceste repercusiuni pe de o parte, nevoile superioare pe de altă parte de a se aduce bună rânduială în administraţiunea C. F. R., probleme gingaşe se puneau pentru guvern. Este nevoe să se facă economii serioase, întinderea actuală a reţelei de căi ferate, cantitatea de material rulant, munca ce se cere în proporţie cu aceste date, nu justifică existenţa unui personal pletoric , au constatat experţii străini. In schimb, din aceste cauze chiar, muncitorii de la căile ferate nu se bucură de condiţiuni de salarizare corespunzătoare nevoilor lor materiale. Iată o primă problemă care a preocupat consiliul de administraţie al C. F. R. şi pe guvern. Pentru rezolvirea ei, s-au prevăzut condiţiuni de muncă raţională, în statutul special al C. F. R. care se întocmeşte ţinând seamă de doleanţele muncitorilor. Ca linie directivă, în această privinţă este preocuparea ca să nu se producă şomaj. O muncă raţionalizată va ocupa mai multe braţe, şi în acelaş timp va facilita şi o mai justă remuneraţie a ei. In opera de refacere a c. f, impusă de lunga incurie care a domnit de la război încoace în această administraţiune, economiile sunt prima măsură care se impune. Terminând bine documentatul său răspuns, subsecretarul de stat de la Comunicaţii, sublinia grija de fiecare clipă a guvernului de a urmări fără şovăire opera de refacere a c. f., împăcând în acelaş timp şi dreptele cereri ale muncitoreloi. CAZUL MOLDOVANU DEMASCAREA CALOMNIATORILOR De două săptămâni presa liberală acuză pe d. Moldovanu, directorul ministerial al Basarabiei, de dezertare din armata regală română și trecere la bolșevici. întâi, d. Moldovanu a fost acuzat că a dezertat din armata austro-ungară. Intr’adevăr, d. Modovani a dezertat din armata austro-ungară şi a venit în România. Actul acesta sau făcut între alţii şi d. I. Nistor, fost ministru liberal, care a dezertat pe la Berna. Această ridiculă acuzaţie n’a prins, după cum era şi firesc. Atunci, Viitorul şi ziarele în slujba liberalilor au inventat că D. Moldoanu a dezertat din armata română în timpul războiului. Dacă această acuzaţie se adeverea, atunci, într’adevăr, faptul era grav. Dacă d. Moldovanu ar fi dezertat în timpul războiului, atunci trebuia să fie dat în judecata Curţii Marţiale. Soldatul Moldovanu n’a fost dat în judecată şi n’a fost condamnat la moarte. Dovadă e că trăeşte, a fost deputat de opoziţie, e directorul ministerial al Basarabiei. In lămuririle pe care le dă d. MoLdovanu, d-sa spune: «pe vreme de război un dezertor nu e un simplu dezertor şi trebue să fie judecat şi condamnat la moarte. Unde este sentinţa de condamnare ?» Unde, întrebăm pe fostul ministru de război liberal ? Dar d. Moldovanu desvălue cu acest prilej o chestiune de o deosebită importanţă şi foarte delicată. Iată ce spune d. Moldovanu: «A venit răsboiul pentru întregirea neamului, împreună cu ceilalţi români transilvăneni şi bucovineni, am fost încorporat şi trimis la şcoala de ofiţeri de rezervă din Botoşani. «In luna ianuarie 1917 am fost chemaţi de comandantul şcolii militare, de un ofiţer francez, care făcea pe comandantul teehnic, puşi pe două rânduri, şi au început să curgă înjurăturile: «bosofil, maghiarofil, trădător», etc., iar în concluzie ni s-a spus că nu merităm să purtăm galoane de ofiţer şi am fost trimişi la închisoare mai fiecare în parte, iar la urmă ne-au cerut scuze că ne-au ţinut pe nedrept 6 luni în închisoare, rugândune să-i iertăm şi să ne împăcăm, ceiace am acceptat, iar după aceia ni s’a cerut cuvântul de onoare că nu vom spune niciodată de cele întâmplate. Am ţinut cuvântul până acum când am fost pus în situaţie şi a trebuit să arăt adevărul. «Când ni s’a dat drumul, ne-au spus că putem să facem ce vrem, să ne întoarcem la şcoala militară sau să mergem acasă. O parte din bucovineni şi un ardelean am plecat în Bucovina iar de acolo am venit mai târziu în Basarabia, unde, în Chişinău, împreună cu profesorul Tofan, cu actualul director de liceu Liviu Marian, cu profesorul Onisifor Ghibu, cum şi alţii, am lucrat din prima zi la reorganizarea armatei moldoveneşti. La aceasta se rezumă dezertarea şi trădarea mea». Prin urmare iertare, împăcare şi tăcere, aceasta au făcut cei care s’au purtat cum s’au purtat cu bucovinenii şi ardelenii. Vor liberalii să deschidem o pagină de pe front ca să desvăluim şi altele? Dacă doresc, suntem gata întâi la Botoşani şi apoi la Dorohoi. «Prin iunie, după 6 luni de încarcerare, am fost prezentaţi unei comisiuni compusă dintr’un ofiţer, colonel Grigoriu, profesor universitar Ion Nistor, fost mai târziu ministru şi un profesor din Transilvania. Popescu, cari au anchetat pe * «Viitorul» îţi să nu înţelege cu una cu două. in numărul de aseară, spune că d» Moldovanul n’a fost condamnat la moarte, fiindcă s’a bucurat de amnestîa dată la inşi». Actele pe care «Viitorul» le impută d-lui Moldovanu ne spune că s’au petrecut în anul 1917, în Iunie August 30 până la Septembrie 13. Amnistia dela Iaşi a venit în 1918 şi amnestia nu cuprindea dezertorii de pe front. Dece în 1917 n’a fost judecat şi condamnat rt. Moldovanu şi nu s’a făcut nici măcar un început de acţiune ? Liberalii vor să răstălmăcească adevărul pentru a prezintă chestiunile aşa cum le voesc dânşii. In cazul d-lui Moldovanu s’au încurcat atât de rău, încât nu se mai pot descurca. Ca de obicei, liberali s’au făcut de râs şi cu această campanie. «Viitorul» spune că d. Moldovanu n’a fost condamnat fiindcă s’a dat amnestie dela Iaşi sub presiunea lui Mackensen. Dar după plecarea lui Mackensen şi a căderii guvernului Marghiloman, liberalii n’au anulat toate actele acestui guvern, deci şi amnistia sub presiunea lui Mackensen? Şi dela această dată, când au început să funcţioneze cu violenţă Curţile Marţiale, n’a găsit niciodată timp conducerea liberală ca să facă să fie tradus înaintea judecăţii d. Moldovanu? D. Moldovanu a trăit necontenit după război în Basarabia nr.de au funcţionat cenzura, starea de aserdiu şi Curţile Marţiale. Şi d. Moldovanu a trăit public, a fost deputat de opoziţie de trei ori, un a stat ascuns pentru ca să iasă din ascunzătoare la venirea la guvern a naţional-ţărăniştilor. In tot timpul acesta nu au avut timp liberalii să trimită în judecată şi să condamne pe d. Moldovanu dacă se dovedea că e vinovat? Ce-au păsuit patrioţii liberali? Calomnia încercată în jurul persoanei d-lui Moldovanu n’a reuşit. Liberalii s’au prins în propriile lor mreje. VIATA POLITICA ——— «e ——Alarmismul «Independenţa Română» de aseară revine asupra chestiunii alarmista ului, în cercitul să demonstreze ca adevăraţii armimiştî sunt... guvernul şi presa oficioasă !... Nu vom insista asupra de monstraţiunii oficiosului franţuzesc al d-lui Vintilă Brătianu, deşi este foarte amuzantă. Indicolul ei ne şi cruţă osteneala de a o respinge. Voim să relevăm doar insistenţa cu care partidul liberal persistă în această atitudine criminală faţă de interesele ţării, continuând a răspândi prin presa sa tot toiul de baliverne în legătură cu pretinse agitaţii comuniste, şi cu situaţia din Basarabia în special. Guvernul are politica sa, în toate împrejurările bine determinate ale vieţii ţării noastre, şi nu înţelege să se abată de la ea, oricât ar plăcea acest lucru partidului liberal; partidul liberal a avut şi el o politică de guvernământ, pe care— slavă Domnului! — a aplicat-o zece ani dearândul. Iar rezultatele ei le îndurăm cu toţii, cu o resemnare, pe care, hotărât lucru, d. Vintilă Brătiaru, permanent recidivist, fiu o merită. Liberalii şi evreii «Viitorul» de aseară publică o complicată corespondenţă din Cluj, în care este vorba de o ceartă intre organizaţiile evreieşti din Capitala Ardealului şi de unele chestiuni familiare ale unui deputat aparţinând grupării sioniste. Concluzia oficiosului liberal, naţional-ţărănişti au pierdut voturile evreilor din Cluj. Evident, este liber «Viitorul» să creadă şi să scrie ce pofteşte, numai că sublinierea aceasta ni se pare cam prematură şi curioasă. Prematură, fiindcă, partidul naţional-ţărănesc nu a pierdut, dacă a pierdut, decât voturile evreilor audiaţi cu liberalii, adică ale linei infime minorităţi, după cum s’a văzut, de altfel, şi în alegerile generale, în care cei câţiva conducători ai evreilor, cari au înţeles să meargă cu liberalii, nici n’au putut ţine vre-o întrunire, «Din pricina opoziţiei massei coreligionarilor lor. Şi curioasă, fiindcă partidul liberal nu este cel mai indicat să discute despre voturile unei populaţii, care, a avut atâta de suferit de pe urma guvernărilor brătieniste. Amintirea Oradiei nu s’a pierdut nici la Cluj, — iar in restul ţării a fost, socotim, destul de împrospătată prin recentele evenimente regretabile de la Chişinău, provocate de instigaţiile profesorilor liberali de la Facultatea de Teologie. Constatăm, în rezumat, că partidul liberal are de gând să se aventureze din nou pe calea imprudenţelor, deschizând chestiuni, a căror discutare numai avamiagii nu-i poate oferi. A făcut-o şi in altefăţiş şi ce a eşit, se vede. ------«O“ ——: „A fi bun român“ Intr’un interview acordat unui ziar de seară, d. dr. I. Costinescu dă următoarele sugestii listelor opoziţioniste, depuse pentru alegerile comunale: «Persoanele care figurează pe listele ce n’ar putea obţine cu Siguranţă cincimea, ar face o operă de bun român, retrăgind listele lor şi lăsînd în luptă — faţă de guvern — numai listele, care vor avea cel puţin 25 la sută din voturile alegătorilor». Vra săi zică, «a fi bun român» — înseamnă a retrage listele de candidaţi în faţa liberalilor, lăsînd pe soldaţii d-lui Vintilă Brătianu să repurteze singuri... victoria — o victorie nu integrală (d. dr. Costinescu nici nu se gindeşte la aşa ceva), ci parţială: cincimea. Rămîne să vedem dacă celelalte liste opoziţioniste, care n’au putut cădea de acord să stabilească un acord pentru o acţiune comună, se vor da înlături în faţa listei liberale — căreia i s’ar recunoaşte astfel o capacităire mai mare decît a unei list provenite din realizarea unui bloc... Tare ne temem că nu , nici un «bun Român» pe celei1te liste opoziționiste. PERSECUTOR UMR£zll0R Am şters de listele electorale 660,606 morţi, CD Millo). Arhiighelul: Nu mai e voie să mai votaţi