Dreptatea, martie 1930 (Anul 4, nr. 717-743)

1930-03-01 / nr. 717

mii iv Nr 717 c santitatâ i Maroc i@364 PAGINI 3 Ui A B TARA Un an ..... 1000 0 luni..... .600 3 luni................250 A M E N IN STRĂINĂTATE DUBLU rf £S *­IHVAIST08I, PREOII $1 SATEiii Un an.................750 6 luni 375 3 luni.................200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI,­Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON: Direcţia 379/41 Redact. 313/54 Ati­ţia 38/60 ANUNŢURI COMERCIALE Sa primesc direct la Ad-tta ziarului si la toate agenţiile de publicitate din tară 3 Ui D. •Stavian­ e©ga profesieaia că­ auto­­rităfile Ii scat din Uimiri tofografia. • Bacă-i exact lucrul, creden ca i se face a­ lui Goga un foarte mare serviciu. Pretenţii nejustificate Ministerele de resort, de acord cu administraţia căilor ferate şi în permanenţă cooperare cu re­prezentanţii industriei carbonife­re studiază chestiunea gr’ea a a­­provizionării căilor ferate cu com­bustibil. Se ştie că într’o conferinţă care a avut loc acum câteva zile la ministerul muncii între reprezen­tanţii categoriilor interesate s’a ajuns pentru moment la conclu­zia că întreprinderile miniere din Valea Jiului n’au nici un motiv de a concedia din lucrătorii lor, contractele în curs, asigurându­­le desfacerea cărbunilor extraşi. Chestiunea care preocupă a­­cum administraţia căilor ferate şi guvernul este reînoirea contrac­telor. La 12 Martie urmează să aibă loc licitaţia pentru aprovi­zionarea cu combustibil a căilor ferate pe un nou period. Pe a­­propierea acestui soroc a şi fost brodată artificial, agitaţia mun­citorilor din industria carboni­feră. Societăţile producătoare vor să-şi asigure furnituri cât mai mari şi pe preţuri cât mai urcate, aşa cum au fost obişnuite în trecut. De altă parte însă, conducerea căilor ferate, călăuzindu-se de principiile noui cari au fost inau­gurate în administrarea servicii­lor publice, înţelege ca în ca­drul adevăratelor interese obşteşti, să pună frâu risipei din trecut, cu furniturile de favoare. Deşi principial industria carbo­niferă, ca industrie extractivă, cum este şi industria petrolului, n’ar avea drept la nici o protec­­ţiune specială, totuşi — ţinând seamă de unele condiţiuni spe­ciale şi de situaţia moştenită — guvernul şi conducerea căilor fe­rate nu le refuză un regim de ocrotire, Cu toate că s’ar putea importa din străinătate cărbuni de calitate superioară şi la pre­ţuri mult mai scăzute totuş admi­nistraţia căilor ferate se declară hotărâtă să nu recurgă, pentru moment la cărbunii străini. Bine­înţeles însă că îndeplini­rea acestei hotărâri este limitată de interesele vitale ale căilor fe­rate. Când Statul şi naţiunea au făcut şi fac atâtea sacrificii pen­tru ridicarea acestei instituţii cu rol covârşitor în desvoltarea e­­conomiei naţionale, n’ar fi admi­sibil ca interesele, în definitiv în­deajuns de limitate, ale unor în­treprinderi­ particulare, să zădăr­nicească toate acele sforţări. Mai cu seamă că nici măcar îndea­juns de legitime nu sunt preten­ţiile ridicate de industria cărbu­nelui. Nu e pentru nimeni un secret că întreprinderile carbonifere din Valea Jiului, răscumpărate în condiţiuni ruinătoare de la foştii lor proprietari, se cred acum în­dreptăţite să ceară Statului ca el să suporte ponoasele proastei o­­peraţiuni pe care ele au făcut-o. Or, toată lumea e de acord că a trecut timpul când Statul tre­buia să acopere toate pagubele şi să satisfacă toate dorinţele par­ticularilor ce aveau legături cu deţinătorii dintr-un moment ai pu­terii publice. Datorită acestor practici neno­rocite ţara a ajuns în situaţia grea de azi, când lichidarea tre­cutului absoarbe toată vlaga pre­zentului şi compromite desvolta­rea viitoare. Atitudinea administraţiei căilor ferate corespunde clar în totul po­liticei generale a guvernului şi intereselor obşteşti. Ba chiar ea derivă din obligaţiuni stricte pres­crise prin legea de organizare au­tonomă a căilor ferate. Acestea trebue să-şi asigure echilibrul bu­getar nu pe calea antieconomică la continuei sporiri a tarifelor ci prin ‘exploatarea raţională a uti­lajului şi administrarea econo­mică a veniturilor. Obţinând căr­bunii mai eftin, calea ferată va putea să consume cât mai mult din ei, căci va fi scutită de obli­gaţia de a recurge la alţi com­bustibili, al căror preţ scăzut să compenseze parte, cel puţin, din pagubele pe care le suferă, plă­tind prea scump cărbunii. Aceasta este singura cale prin care se pot împăca toate intere­sele în joc în această problemă iar reprezentanţii Statului, a că­ror misiune este armonizarea tu­turor intereselor, nu va putea de­cât să susţină, şi la nevoe să for­ţeze realizarea compromisului dic­tat de imperioasele cerinţe ale si­tuaţiei actuale ultimul număr D. Tudor Vianu, în din revista «Gândirea», explică «Armo­nia eminesciană» ca pe o desfacere din legile­ riguroase ele avilizaţiei şi în­toarcerea către trecutul istoric, către basm. «Atitudinea Spirituală a lui Emines­­cu, spune d-sa, orientată într’un sens opus civilizaţiei va reflecta şi se opune raţiunii. Origina lucrurilor şi coinci­denţa contrariilor... «Abia cu Eminescu şi datorită atitu­­dinei sale anticivilizatorii, poezia româ­nească ajunge astfel să cunoască nu numai lumea trecutului şi a basmului, dar a iubirii şi a naturii, cu o adânci­­me faţă de care, toate realizările ante­rioare nu ne pot apărea decât cu totul palide. «Faţă de toate acestea se poate spu­ne acum că armonia eminesciană nu este decât expresia muzicală a unei ast­fel de desfaceri din rigorile civilizaţiei şi ale raţiunei; un fel de reîntoarcere In fluxul lucrurilor înainte de diferen­ţierea şi închegarea lor. Poetul însuş nu o aude decât în stările crepusculare ale minţii, ca în «Melancolie». In van mai caut lumea-mi în obositul creer Căci, răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greer. Alteori el o regăseşte în aromeala clipelor care precedă pierderea conşti­inţei: «Cu murmurele lor blânde, un is­­vor de «horu-harur­» sau de sub pătu­rile groase ale somnului, ca în «Poves­tea Codrului»: Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi — Şi prin somn auzi-vom bucium Dela stânele de oi... sau, ca un acompaniament al supremei odihne în moarte: Şi nime’n urma mea Nu-mi plângă la creştet, Doar moartea glas să dea Frunzişului veşted... Nu este desigur o întâmplare că toa­te aceste momente muzicale sunt aso­ciate în poezia lui Eminescu cu nişte clipe de diminuare a conştiinţei de sine şi cu un fel de coborîre din starea per­sonalităţii lucide, construită şi stăpână pe destinele ei...» D. STELIAN POPESCU calcă ’n străchini şi merge mai de­parte. D. Popescu după ce a făcut incursiuni în proverbele populare, stârnind râsul prin articolele sale— iată-l acum făcând tot felul de diva­gaţii care de care mai comice. Astfel, d. director al marelui or­gan de măruntă publicitate publică o înşiruire de prostii, ironizând ac­tivitatea preşedinţilor diverselor a­­sociaţiuni. D. Popescu îi numeşte pe aceştia «pik-pokeţi», presupunând că toţi preşedinţii sunt de teapa preşedinte­lui diverselor societăţi, Popescu... D. Popescu să nu generalizeze... ISTORIA ROMANILOR de Xenopol, privind istoria ţărilor române, de la pacea de la Bucureşti până la răsturnarea fanarioţilor, re­zultatele epocei fanariote şi cultura primar, din România, a dat-o comu­na Voineşti din ţinutul Vasluiului. Alegătorii au ţinut să dea gospo­dăria comunală a satului lor unei fe­mei, d-na Zablowski, care—în afară de orice preocupare politică — se va îngriji de ea. Proverbiala gospodărie moldove­nească să sperăm că nu va fi des­­minţită, prin activitatea ce o va de­pune prima femeie primar din Ro­ul dictaturii se găseşte la ziarul d-lui general Averescu. E un domn Draculea, «doctrinar» al d-lui general, care scrie, din faţa acestui tablou al dicta­turilor, dinaintea căruia ne încli­năm adânc, ne întretboim, ce are în definitiv, România .» Fireşte, fiecare e slobod să se «încline» şi cât de «adânc» în faţa dictaturii, dar a sugera forma dic­taturii pentru România, care are un regim parlamentar bine orân­duit, este cel puţin... riscat. Am dori însă să ştim dacă d. ge­neral Averescu are gata vre-un plan de dictatură pentru România, conform cu visurile colaboratorului «îndreptării». N’ar fi surprinzător pentru d. general conspirator dela birtul Enescu... fjjawuJU Zll&L Suntem alături de dependenţa Română» să ne arătăm toată dure- nu roasa noastră surprin­dere de faptul că marea revistă pariziană «V Illustration» a putut publica în suplimentul său tea­tral, o comedie care nu are nici măcar meritul calităţii. Autorul ei, un elveţian, a cre­zut ingenios, urmărind desigur un succes de scandal, să facă act de calif­icată difamaţiune, punînd în scenă cu lipsă de tact şi cu gro­solănie familia noastră regală. Un sentiment de unanimă in­dignare reprobează, la noi în ţa­ră, inadvertenţa puţin delicată a revistei pariziene. Dar, nu vedem cam ce rol poa­te avea guvernul in felul în care acea revistă înţelege să serveas­că pe cititorii săi? «Independenţa Română» acu­ză guvernul că nu a împiedicat acea publicaţiune! • Este pur şi simplu nătângă a­­ceastă acuzaţiune. Guvernul nu este nici directorul, nici secreta­, mâniat­rul de redacţie al acelei reviste. Un cuvânt de bin­e trebue adăugat şi nici cenzorul ei. Iar revista nu şi pentru legiuitorul care a înlesnit o asemenea alegere, punându-ne p prin însuşi faptul acesta, în rândul sta­telor occidentale care de mult au femei primari, aşteaptă îndrumări de la nime­nea. Putem să ne arătăm părerea de rău că «VIllustration» n’a vroit să ţină seamă de sentimen­tele marelui număr de cititori pe cari îi are la noi în ţară, şi să-i manifestăm indignata noastră reprobare. Atâta tot. Iar intriga grosieră pe care ar vrea să o ţeasă oficiosul liberal este o simplă gugumănie. CÂRTI «In•­­ românească în veacul al 18-lea, — a­­ apărut în editura «Cartea Româ­nească». Volumul acesta este al 10-lea din seria, care cuprinde istoria români­lor scrisă de marele istoriograf. în­treaga colecţie se vinde cu 1560 de lei. Lucrarea prezintă o covârşitoare importanţă şi prin respectarea ade­vărului istoric, cât şi mai ales prin arătarea vieţei sociale a epocei co­respunzătoare. FAPTE - OAMENI PRIMA FEMEIE UN APOLOGIST . Moţii au colindat Capitala ani de zile. Moţii au bătut la toate uşile liberalilor, dar n’au găsit nicăeri urechi care să le asculte plângerile. Moţii au fost purtaţi cu vorbe, cu iagăducii, duşi de Das cu zăhărelul. In timpul acesta liberalii lucrau la Ministerul de agricultură şi do­menii. Aranjau domeniile Tiserilor. Au însărcinat pe uneltele lor, doi funcţionari, să facă referate pe care cu o grabă de neînţeles, d. C. Ni­­colaescu — fostul preşedinte al Se­natului liberal — le-a înglobat în­­tr’un raport sub proprie semnătură, şi astfel s’a pecetnit soarta Moţi­lor. Afacerea s’a petrecut în cea mai mare taină. S’a lucrat cu uşile ză­vorite, aşa cum obişnuesc liberalii. Statul s’a găsit în faţa unei ho­tărâri care are puterea autorităţii lucrului judecat. Ca să apară curaţi în ochii publi­cului, liberalii au încercat să a­­runce vina afacerii consumată de dânşii, pe alţii.‘N’au reuşit, întâi au voit să arunce discreditul asupra Ministerului de domenii. Ne­­reuşind au pus direct în cauză pe titularul departamentului dela agri­cultură. Neisbutind nici calomnia îr îipotriva d-lui I. Mihalache şi a colaboratorului său d. V. Potârcă, subsecretar de stat la domenii, a­­tunci s’au arățat de d. A. Călinescu, secretarul g-ral al Ministerului. D. Călinescu La plesnit imediat peste obraz. Iată ce răspunde d-sa canacviilor liberale: «Am fost numit arbitru din par­tea Ministerului agriculturei în chestiunea fixărei leţului dome­niilor Tischler oferit spre cumpă­rare statului. «In această calitate am opinat că valoarea acelui imobil este de 36 milioane şi în cazul când ministe­rul ar face plata în numerar ime­diat—pe baza calculului anuităţei— am determinat preţul la 18 milioane lei. «Opinia mea soi­ îs» s© află depusă la tribunalul Ilfov. «Nu mi-am fixat, nu am semnat, şi cu atât mai puţin nu am primit nici un onorariu în acest proces». Ministerul de agricultură luptă acum să repare ceia ce au stricat cu bună ştiinţă liberalii. Afacerea Tischler este şi rămâne o necurată afacere liberală. ip. c. r. n. Deputatul socialist, d. Jumanca, a desvoltat ieri la Cameră interpela­rea sa în privinţa stărilor de la căile ferate. Interpelatorul se interesa în spe­cial de situaţiunea muncitorilor, faţă de reformele ce se aduc la a­­ceastă instituţiune şi d. Gr. Gafen­­cu, subsecretar de Stat, îi răspun­dea. D. Gafencu era cel dintâi care re­­cunoştea că reformele de ordin e­­conomic şi financiar cari sunt ce­rute de administraţiunea C. F. R. au repercusiuni cu caracter social. Reprezentantul băncii ministeria­le dovedea că, având în vedere a­­ceste repercusiuni pe de o parte, nevoile superioare pe de altă parte de a se­ aduce bună rânduială în administraţiunea C. F. R., probleme gingaşe se puneau pentru guvern. Este nevoe să se facă economii serioase, întinderea actuală a reţe­lei de căi ferate, cantitatea de ma­terial rulant, munca ce se cere în proporţie cu aceste date, nu justi­fică existenţa unui personal pleto­ric , au constatat experţii străini. In schimb, din aceste cauze chiar, muncitorii de la căile ferate nu se bucură de condiţiuni de sa­larizare corespunzătoare nevoilor lor materiale. Iată o primă proble­mă care a preocupat consiliul de administraţie al C. F. R. şi pe gu­vern. Pentru rezolvirea ei, s-au prevă­zut condiţiuni de muncă raţională, în statutul special al C. F. R. care se întocmeşte ţinând seamă de do­leanţele muncitorilor. Ca linie di­­rectivă, în această privinţă este preocuparea ca să nu se producă şomaj. O muncă raţionalizată va o­­cupa mai multe braţe, şi în acelaş timp va facilita şi o mai justă re­muneraţie a ei. In opera de refacere a c. f­, impu­să de lunga incurie care a domnit de la război încoace în această ad­ministraţiune, economiile sunt pri­ma măsură care se impune. Terminând bine documentatul său răspuns, subsecretarul de stat de la Comunicaţii, sublinia grija de fie­care clipă a guvernului de a urmări fără şovăire opera de refacere a c. f., împăcând în acelaş timp şi drep­tele cereri ale muncitoreloi. CAZUL MOLDOVANU DEMASCAREA CALOMNIATORILOR De două săptămâni presa liberală acuză pe d. Moldovanu, directorul ministerial al Basarabiei, de dezer­tare din armata regală română și trecere la bolșevici. întâi, d. Moldovanu a fost acuzat că a dezertat din armata austro-un­­gară. Intr’adevăr, d. Modovani a dezer­tat din armata austro-ungară şi a venit în România. Actul acesta sau făcut între alţii şi d. I. Nistor, fost ministru liberal, care a dezertat pe la Berna. Această ridiculă acuzaţie n’a prins, după cum era şi firesc. A­­tunci, Viitorul­ şi ziarele în slujba liberalilor au inventat că D. Moldo­­anu a dezertat din armata română în timpul războiului. Dacă această acuzaţie se adeverea, atunci, într’a­­devăr, faptul era grav. Dacă d. Moldovanu ar fi dezertat în timpul războiului, atunci trebuia să fie dat în judecata Curţii Mar­­ţiale. Soldatul Moldovanu n’a fost dat în judecată şi n’a fost condam­nat la moarte. Dovadă e că trăeşte, a fost deputat de opoziţie, e directo­rul ministerial al Basarabiei. In lămuririle pe care le dă d. MoL­dovanu, d-sa spune: «pe vreme de război un dezertor nu e un simplu dezertor şi trebue să fie judecat şi condamnat la moarte. Unde este sentinţa de condamnare ?» Unde, întrebăm pe fostul ministru de război liberal ? Dar d. Moldovanu desvălue cu a­­cest prilej o chestiune de o deose­bită importanţă şi foarte delicată. Iată ce spune d. Moldovanu: «A venit răsboiul pentru întregi­rea neamului, împreună cu ceilalţi români transilvăneni şi bucovineni, am fost încorporat şi trimis la şcoa­la de ofiţeri de rezervă din Boto­şani. «In luna ianuarie 1917 am fost chemaţi de comandantul şcolii mili­tare, de un ofiţer francez, care fă­cea pe comandantul teehnic, puşi pe două rânduri, şi au început să curgă înjurăturile: «bosofil, ma­­ghiarofil, trădător», etc., iar în concluzie ni s-a spus că nu meri­tăm să purtăm galoane de ofiţer şi am fost trimişi la închisoare mai fiecare în parte, iar la urmă ne-au cerut scuze că ne-au ţinut pe ne­drept 6 luni în închisoare, rugându­­ne să-i iertăm şi să ne împăcăm, ceiace am acceptat, iar după aceia ni s’a cerut cuvântul de onoare că nu vom spune niciodată de cele în­tâmplate. Am ţinut cuvântul până acum când am fost pus în situaţie şi a trebuit să arăt adevărul. «Când ni s’a dat drumul, ne-au spus că putem să facem ce vrem, să ne întoarcem la şcoala militară sau să mergem acasă. O parte din bu­covineni şi un ardelean am plecat în Bucovina iar de acolo am venit mai târziu în Basarabia, unde, în Chişinău, împreună cu profesorul Tofan, cu actualul director de liceu Liviu Marian, cu profesorul Onisi­­for Ghibu, cum şi alţii, am lucrat din prima zi la reorganizarea ar­matei moldoveneşti. La aceasta se rezumă dezertarea şi trădarea mea». Prin urmare iertare, împăcare şi tăcere, aceasta au făcut cei care s’au purtat cum s’au purtat cu bucovi­nenii şi ardelenii. Vor liberalii să deschidem o pa­gină de pe front ca să desvăluim şi altele? Dacă doresc, suntem gata întâi la Botoşani şi apoi la Do­­rohoi. «Prin iunie, după 6 luni de în­carcerare, am fost prezentaţi unei comisiuni compusă dintr’un ofiţer, colonel Grigoriu, profesor universi­tar Ion Nistor, fost mai târziu mi­nistru şi un profesor din Transil­vania. Popescu, cari au anchetat pe * «Viitorul» îţi să nu înţele­ge cu una cu două. in nu­măr­ul de aseară, spune că d» Moldovanul n’a fost con­damnat la moarte, fiindcă s’a bucurat de amnestîa dată la inşi». Actele pe care «Viitorul» le impută d-lui Moldovanu ne spune că s’au petrecut în anul 1917, în Iun­ie Au­gust 30 până la Septem­brie 13. Amnistia dela Iaşi a ve­nit în 1918 şi amnestia nu cuprindea dezertorii de pe front. Dece în 1917 n’a fost judecat şi condamnat rt. Moldovanu şi nu s’a fă­cut nici măcar un început de acţiune ? Liberalii vor să răstăl­măcească adevărul pentru a prezintă chestiunile aşa cum le voesc dânşii. In cazul d-lui Moldovanu s’au încurcat atât de rău, încât nu se mai pot descur­ca. Ca de obicei, liberali s’au făcut de râs şi cu a­­ceastă campanie. «Viitorul» spune că d. Moldovanu n’a fost condamnat fiindcă s’a dat amnestie dela Iaşi sub presiunea lui Mackensen. Dar după plecarea lui Mackensen şi a căderii guver­nului Marghiloman, liberalii n’au anulat toate actele acestui guvern, deci şi amnistia sub presiunea lui Mackensen? Şi dela această dată, când au început să funcţioneze cu violenţă Curţile Marţiale, n’a găsit niciodată timp conducerea liberală ca să facă să fie tradus înaintea judecăţii d. Moldovanu? D. Moldovanu a trăit necontenit după război în Basarabia nr.de au funcţionat cenzura, starea de aser­diu şi Curţile Marţiale. Şi d. Mol­dovanu a trăit public, a fost depu­tat de opoziţie de trei ori, un a stat ascuns pentru ca să iasă din ascun­zătoare la venirea la guvern a na­­ţional-ţărăniştilor. In tot timpul acesta nu au avut timp liberalii să trimită în judecată şi să condamne pe d. Moldovanu dacă se dovedea că e vinovat? Ce-au păsuit patrioţii liberali? Calomnia încercată în jurul per­soanei d-lui Moldovanu n’a reuşit. Liberalii s’au prins în propriile lor mreje. VIATA POLITICA ——— «e ——­Alarmism­u­l «Independenţa Română» de aseară revine asupra chestiunii alarmista ului, în cer­citul să demonstreze ca adevăraţii armimiştî sunt... guvernul şi presa oficioa­să !... Nu vom insista asupra de m­onstraţiunii oficiosului franţuzesc al d-lui Vintilă Brătianu, deşi este foarte amuzantă. In­­di­colul ei ne şi cruţă osteneala de a o respinge. Voim să relevăm doar in­sistenţa cu care partidul li­beral persistă în această a­­titudine criminală faţă de interesele ţării, continuând a răspândi prin presa sa tot toiul de baliverne în le­gătură cu pretinse agitaţii comuniste, şi cu situaţia din Basarabia în special. Guvernul are politica sa, în toate împrejurările bine determinate ale vieţii ţării noastre, şi nu înţelege să se abată de la ea, oricât ar plăcea acest lucru partidu­lui liberal; partidul liberal a avut şi el o politică de gu­vernământ, pe care— slavă Domnului! — a aplicat-o zece ani dearândul. Iar rezultatele ei le îndu­răm cu toţii, cu o resemna­re, pe care, hotărât lucru, d. Vintilă Brătiaru, perma­nent recidivist, fiu o me­rită. Liberalii şi evreii «Viitorul» de aseară pu­blică o complicată cores­pondenţă din Cluj, în care este vorba de o ceartă in­tre organizaţiile evreieşti din Capitala Ardealului şi de unele chestiuni familia­re ale unui deputat aparţi­nând grupării sioniste. Concluzia oficiosului libe­ral, naţional-ţărăniş­ti au pierdut voturile evreilor din Cluj. Evident, este liber «Vii­torul» să creadă şi să scrie ce pofteşte, numai că subli­nierea aceasta ni se pare cam prematură şi curi­oasă. Prematură, fiindcă, par­tidul naţional-ţărănesc nu a pierdut, dacă a pierdut, decât voturile evreilor au­diaţi cu liberalii, adică ale linei infime minorităţi, după cum s’a văzut, de alt­fel, şi în alegerile genera­le, în care cei câţiva con­ducători ai evreilor, cari au înţeles să meargă cu libe­ralii, nici n’au putut ţine vre-o întrunire, «Din pricina opoziţiei m­assei coreligio­narilor lor. Şi curioasă, fiindcă par­tidul­ liberal nu este cel mai indicat să discute des­pre voturile unei populaţii, care, a avut atâta de sufe­rit de pe urma guvernări­lor brătieniste. Amintirea Oradiei nu s’a pierdut nici la Cluj, — iar in restul ţă­rii a fost, socotim, destul de împrospătată prin re­centele evenimente regre­tabile de la Chişinău, pro­vocate de instigaţiile profe­­­sorilor liberali de la Facul­tatea de Teologie. Constatăm, în rezumat, că partidul liberal are de gând să se aventureze din nou pe calea imprudenţe­lor, deschizând chestiuni, a căror discutare numai avamiagii nu-i poate oferi. A făcut-o şi in alte­­făţiş şi ce a eşit, se vede. ------«O“ ——: „A fi bun român“ Intr’un interview acordat unui ziar de seară, d. dr. I. Costines­­cu dă următoarele sugestii liste­lor opoziţioniste, depuse pentru alegerile comunale: «Persoanele care figurează pe listele ce n’ar putea obţine cu Si­guranţă cincimea, ar face o ope­ră de bun român, retrăgind liste­le lor şi lăsînd în luptă — faţă de guvern — numai listele, care vor avea cel puţin 25 la sută din voturile alegătorilor». Vra­ săi­ zică, «a fi bun român» — înseamnă a retrage listele de candidaţi în faţa liberalilor, lă­sînd pe soldaţii d-lui Vintilă Bră­tianu să repurteze singuri... vic­­toria — o victorie nu integrală (d. dr. Costinescu nici nu se gin­­deşte la aşa ceva), ci parţială: cincimea. Rămîne să vedem dacă cele­lalte liste opoziţioniste, care n’au putut cădea de acord să stabi­lească un acord pentru o acţiune comună, se vor da înlături în fa­ţa listei liberale — căreia i s’ar recunoaşte astfel o capaci­tăire mai mare decît a unei list pro­venite din realizarea unui bloc... Tare ne temem că nu , nici un «bun Român» pe celei1­te liste o­­poziționiste. PERSECUTOR UMR£zll0R Am şters de listele electorale 660,606 morţi, CD Millo). Arhiighelul: Nu mai e voie să mai votaţi

Next