Dreptatea, iunie 1930 (Anul 4, nr. 790-801)

1930-06-01 / nr. 790

AflUl IU NO. 790 c Duminici 1 iunie mc G PAGINI 3 Lei ŢARA I IN | INVATATORI, PREOŢI­­I SĂTENI 6°imái::::10dstratate ::::::::::g 3 luni .... 250 I DUBLU | 3 luni.............................2001 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI,­­ Str. R. Poincar© 8, Etaj Datoria noastră a francezilor a fost in trecut, ca şi astăzi, de a fi credincioşi îsr.efeter ii­oşipi şi de a-i asista ca fraţi şi antici.­­ TELEFON Direcţia 170/41 Redacţia 311/54 Ad-tia 318/60L I ANUNŢURI COMERCIALE primesc direct la ftd-ţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară I s Lei Jl_.....________ D. L. Loucheur f | Scăderea impozitelor După îndelungata stăpânire libe­rală, exercitată de „specialişti“ şi de „competinţe’,— rezultatul s’a văzut: goluri bugetare, deficite, etc., cărora d. Vintilă Brătianu le dădea, pompos, titulatura de „ex­cedente“. Haosul din bugetul liberal era expresia haosului din viaţa econo­­mico-financiară a ţării. Statul trăia din expediente şi fără o contabili­tate ordonată. Furnizorii nu erau plătiţi cu anii. Ordonanţele nu se puteau achita de multe ori decât prin corupţie. Şti­­indu-se cât de prost plătitor este statul, furnizorii — contând în preţul facturii şi dobânzile de întâr­ziere — fixau preţuri exorbitante... sume care au fost plătite sub ac­tualul regim, împreună cu dobân­zile datorate. Fără să se gândească la justa salarizare a funcţionarilor, guver­nanţii liberali — pentru a-şi spori clientela politică — măreau, an cu an, numărul slujbaşilor plătiţi cu sălarii de mizerie. Am ajuns să avem, proporţional cu populaţia, cel mai mare corp funcţionăresc din lume—şi cel mai prost plătit. Ac­tualul guvern a pus o limită mala­divei creşteri a acestui corp. In urmă va veni şi rândul sporirii sa­lariilor. Dar era în gospodăria ţării o ri­sipă şi un jaf fără pereche. Conta­bilitatea era anarhică. Nici o insti­tuţie de stat şi nici un departament nu ştia nici cât are de luat, nici câte are de dat — şi nici măcar cât a plătit. Fără aceste date elemen­tare, nu-i posibilă o gospodărie or­donată. Iar această desordine dădea pri­lej de fraudă şi de abuz funcţiona­rilor, dintre care o parte fusese transformată de guvernele tiranice în instrument de violenţă şi de abuz. Complicitatea dintre gu­vern şi oastea sa de falsificatori ai votului universal cuprindea, impli­cit,­ şi un drept de impunitate. Exer­citând la început acest drept în servicii comandate de guvern, sluj­başii s’au deprins — bine­înţeles vorbim numai de cei înhămaţi la politica averescano-liberală — să lucreze, abuziv şi fraudulos, şi pe cont propriu. In aceste condiţii banul public era irosit ca într’un coşmar — în fond numai pentru menţinerea la putere a regimului dictatorial. Regimul naţional-ţărănesc, bazat pe popularitatea masselor, n’avea interesul — pe lângă programu-i de altă esenţă — să lase ţara mai departe pe mâna acelei bande de profitori, în număr de câteva mii de oameni. Ordinea stabilită în contabilita­tea şi în finanţele publice, spiritul de economie şi de severă înfrâ­nare a risipei, o voinţă de fier pusă în serviciul binelui public cu riscul jignirii, uneori, a interesului parti­cular — iată mijloacele prin care d. Virgil Madgearu, ministrul de Finanţe, a putut să schimbe deplo­rabila situaţie lăsată de d. Vintilă Brătianu. Moştenirea transmisă noului gu­vern de liberali fusese atât de de­zastruoasă , încât guvernul n’a putut micşora impozitele înainte ca noile măsuri să-şi fi dat rezultatul şi înainte de a se putea face prog­nosticuri asupra recoltei. Acum însă, după ordinea pusă de guvern în finanţele statului, d. Vir­gil Madgearu a luat iniţiativa de­grevărilor fiscale. D-sa a alcătuit un proect de lege de scădere a im­pozitelor cu 10 la sută pentru acei care sunt la curent cu plata dări­lor pe anul 1930. Consiliul de mi­niştri şi-a dat aprobarea. In curând parlamentul se va pronunţa. Iată drumul cel drept. Pe măsură ce finanţele publice, dezorganizate de spiritul destră­mat al d-lui Vintilă Brătianu şi de­vastate de rapacitatea asociaţiei Tancred Constantinescu et Comp. se vor însănătoşi,E­d. Virgil Mad- Bearu va fi fericit să vină şi cu alte degrevări. Declaraţiunile aşa de fran­ce şi atât de de precise, pe cari le făcea preşedintele Consiliului agenţiei „Sud. Est", au mulţumit o lume întreagă, numai pe. .„Viitorul“ nu l-au mulţu­mit. D. Maniu făcea declaraţiuni, în chestiunea tulburărilor antisemite, cari induceau publicul din sala Wagram, strâns la Paris ca să protesteze, să le aplaude şi să facă o manifestaţie de simpatie, primului ministru român, când ele fură citite de d. Jean Piot, primul-redactor al ziarului l’Oeuvre. „Viitorul" găseşte că d. Maniu nu a fost sincer aproape să-l acuze de an­tisemitism. Fireşte, „Viitorul“ vorbeşte in nu­mele partidului care aplica evreilor, la Oradea Mare, Cluj etc. cunoscu­tele mângâeri ale d-lui Guţă Tătără­­scu. „LA BULGARIE“ din Sofia recunoaşte libertatea de care se bucură presa în Cadrilater. In comparaţie cu trecutul, actual­mente există o diferenţă sensibilă în atitudinea autorităţilor. Mai înainte publicarea ziarului era destul de grea, trebuiau necontenite alergătri, pentru obţinerea permisiunei nece­sare. Apoi se făceau dificultăţi tipo­grafiilor şi redactorilor. Nu era un lucru rar faptul de a vedea tipogra­fiile atacate şi redactorii insultaţi. Afară de acestea exista şi o cen­zură foarte severă. Toate acestea s’au schimbat în prezent. Pentru înregistrarea unui ziar sau reviste nu e nevoe decât de o simplă cerere. Nu mai există cen­zură, fie oficială, fie de altă cate­gorie. Intelectualii bulgari uzează larg de această libertate. „UNIVERSUL“ nu putea să evite “o gafă şi o in­­convenienţă. Profitând de amabilitatea unui oaspete, un redactor al acestui ziar a obţinut o convorbire... à battons rompus, spune francezul —■ au vor­bit adică de una şi de alta. Nu putea fi vorba deci de un in­terview, după cum, in ceea ce a apă­rut în „Universul", cel ce era făcut să vorbească nu recunoştea spusele sale. A fost un adevărat abuz de încre­dere. Agenţia Rador a fost însărcinată să pună lucrurile la punct transmi­ţând publicului o delicată dar cate­gorică dezminţire a alegaţiunilor ce i se atribuiau. Publicăm desminţirea in altă parte. Hotărât lucru, „Universul'' n'are noroc cu interviewurile sale. D. V. ANTONESCU­ ­ este comparat de pana poetică a d-lui V. Brătianu cu acea blândă orătanie despre care a vorbit mai întâi Biblia, involţându-ne asupra rolului său de mesager ceresc. : Inchipuiţi-vi-l pe d. V. Anton­escu, cu căpşorul său incdrlionţat, gungu­rind ca o porumbiţă, In uniformă militară — aşa cum ni-l descrie cu patos d. V. Brătianu, în articolul din placheta de omagiu oferită d-lui de Saint-Aulaire: „la colombe de l'arche'', porumbelul din arcă! O scenă de balet... un sketch din acelea vesele pe cari avea obiceiul să le joace spirituala Mistinguette, la vreun music-hall din Paris, şi care s'ar fi putut prea bine întitula Le pigeon et la danseuse (Porumbelul şi dănţuitoarea)... sau altceva la fel. CARDINALUL LUCON, arhiepiscop al Reimsului, mort a­­cum două zile, în vârstă de 88 de ani, a fost una din feţile bisericeşti catolice din Franţa a cărei viaţă a fost, se poate zice, cea mai agitată, luptând din greu pentru biserica ro­mană în vremurile ei de luptă cu Pu­terea laică. In schimb soarta a vrut ca la sfârşitul vieţii sale să primea­scă mai multe omagii oficiale decât orice alt prelat catolic din lume. Căci dacă, în 1907, când primește — apărându-se ca de o mare încercare — cârja arhiepiscopească in locul cardinalului Langéniaux, cardinalul Lugon a dus o luptă ddrază cu anti­clericalismul oficial. Dar, a venit războiul. Patru ani a stat cardinalul Lagon, neînfricat d in Reims sub tunurile inamice, veghind asupra populaţiunii şi asupra cate­dralei care se fărâma zi cu zi, sau cădea prada focului. Din 14.000 de case, rămăsese intacte 17, şi cardina­lul,, patriot şi păstor devotat, nu pă­răsi Reimsul decât în 1918, silit. Iar după război se devotă operei de re­clădire şi putu să vadă, încununate de succes străduinţele sale, ajutate de bunăvoinţele unei lumi întregi. ŞOMAJUL INTELECTUAL din Japonia preocupă serios pe d. Gh. I. Brătianu, de când a trebuit să împătureze, şi să bage în servietă, raportul său asupra politicei cultu­rale a partidului — pentru a nu ne­căji la Congres pe d. dr. C. Angele­­scu . D. Gh. I. Brătianu publică în „Miş­carea" din Iaşi într'o serie de arti­cole, partea din acel raport care tra­tează despre „Problemele învăţă­mântului în ■ Extremul Orient". Şeful liberalilor moldoveni se răz­bună, dar nu poartă ranchiună, căci se mulţumeşte să publice numai re­­flecţiunile sale asupra celor ce se pe­trec în Japonia... Sau aleargă la subterfugiul lui Montesquieu, luând însă drept para­van rasa niponă. LA BRNO, în Cehoslovacia, se va deschide zi­lele acestea o expoziţie antropolo­gică. Profesorul Absolon, organizato­rul­­ expoziţiei, intenţionează să creieze în cel mai scurt timp un vast institut pentru cercetarea istoriei na­turale a omului. Această expoziţie este primul păs. Sunt expuse deo­camdată obiectele antropologice, des­coperite in vremea din urmă in peş­terile din Moravia şi din străinătate, un mamut, diferite locuinţe de ale oamenilor primitivi, peşteri din tim­purile diluviale, şi animale de acum 30.000 de ani — toate perfect recon­stituite. In prima secţiune a expoziţiei sunt reprezentate cele 4 faze ale desculţării omului. Foarte interesante sunt tablourile înfăţişând transformările prin cari a trecut omul. Mai ales transfor­mările feţii şi modul cum a învăţat să meargă drept... fireşte când nu se ploconeşte. Reconstituirea peşterilor şi a obiec­telor din diferite timpuri formează partea cea mai interesantă a expo­ziţiei, şi prezintă un tablou complect al desvoltării omenirii din timpurile cele mai îndepărtate şi până astăzi. Institutul de la Brno va fi cel din­tâi institut antropologic din lume. D. Ioan N. Roman din Constanţa este un fost membru important în partidul liberal. A ocupat demni­tăţi în partid. Pe lângă omul politic, d. I. N. Roman este şi poet Un poet care a fost remarcat de Dobrogeanu Gh­erea. In decursul războiului a scos la Iaşi o revistă pentru Susţinerea drepturilor noastre asupra Dobro­­gei şi două voluminoase monogra­fii, în colaborare cu alţii, privitor la Dobrogea. Lucrări care au ser­vit ca material documentar şi in­formativ lui Ionel I. C. Brătianu la conferinţa păcii. O serie de titluri, ca să-i dea dreptul d-lui Roman să-şi termine mulţumit zilele în partidul pe care l-a servit cu devotament. Dar în partidul liberal asemenea titluri nu sunt valorificate. D. Ro­man a fost dat la o parte ca o can­titate foarte neglijabilă. Locul său e ocupat de un anume Petcu Sassu, ministrul de ridicolă amintire într-un cabinet liberal, un om prost, fără meserie şi, fireşte, înfumurat ca orice prost. Intre un om inteligent, cu merite, un intelectual de talia d-lui Ro­man, şi un biet avocaţel de jude­cătorie ca d. Petcu Sassu, d. Vin­tilă Brătianu n’a stat mult la gân­duri şi n’a şovăit. L-a ales pe dL Vasile Petcu zis Sassu. Astfel, am putut asista in ulti­mul timp la exodul intelectualilor din partidul liberal transformat in partid de burtăverzime. Un om de talia şi talentul necon­testat a d-lui Istrati Mieescu n a putut fi numit ministru şi nic­i n- a fost tolerat în partid. d. V. Bră­­tianu urăşte tot ceia ce este talent şi inteligenţă, adoră în schimb boc­­serii în societatea cărora se com­place. 1. 1. Roman, desgu­stat nu mai vrea să facă politică. A scris însă o scrisoare, care-i ca un testament politic. Cităm din ea următorul pa­saj: „Partidul liberal pare a nu mai fi un organizm de luptă şi de progres al ţării, CI PROPRIETATEA PAR­TICULARA A ŞEFULUI CARE SE POATE DOBÂNDI ŞI PRIN MOŞTENIRE, CA O MOŞIE PĂ­RINTEASCA. Şeful pare a nu mai voi să fie ex­­presiunea cea mai înaltă a partidului, ci preferă a se ţine în atitudinea stă­pânului despotic, care dă porunci cu gârbaciul în mână. Membrii partidu­lui chiar, par a nu mai pune nici un preţ pe mândria de a se şti „colabo­ratorii“ şefului la înfăptuirea unui pro­gram deliberat și admis. MULTU­­MINDU-SE A AP­AREA CA O TURMA DE SLUGI PLECATE, GATA SA EXECUTE PORUNCI­LE STĂPÂNULUI, ca să nu fie șters din catastif­uri şi înlăturaţi de la simbria bugetară ce-i aşteaptă după izbândă". Iată cauzele pentru care în par­tidul liberal există o criză şi un proces care pare a fi un proces de disoluţiune. Şef cu şefie moştenită ca o moşie părintească, despot, ca­re îşi scrie în catastifuri slugile plecate şi ascultătoare. In aseme­nea condiţiuni oameni de iniţiativă, combatanţi, firi mai independente, nu se pot adapta mediului d-lui V. Brătianu. Din această Cauză criza din partidul liberal are un substrat mai adânc, decât cum s-a crezut a fi la început o criză de suprafaţă. De altminteri, cel care nu se sfieşte s’o spună pretutindeni şi probabil pentru a face mai multă plăcere d-lui V. Brătianu să o spu­nă şi în scris,­e d. C. Argetoianu. Domnia sa care are o situaţie inde­pendentă înlăuntrul partidului, îşi poate permite orice gesturi faţă de d. V. Brătianu. In chestiunea principală a capi­talului străin, d. C. Argetoianu a afirmat păreri diametral opuse şe­fului. După congresul partidului li­beral, tot d. C. Argetoianu a scris că lumea a plecat decepţionată, a­­fin­are categorică. Dar pentru a salva totuşi situaţia, d. C. Arge­toianu adăuga că toate acestea sunt mofturi, că toate chestiunile se rezolvă când eşti la guvern, că atunci, având puterea, ordoni. In fond însă, d. C. Argetoianu susţinea teoria despotului faţă de slugi înscrise în catastifuri, care aşteaptă ziua încasării simbriei din bugetul Statului. Cei doi reacţionari se pot totuşi înţelege când e vorba de despotism. Partidul însă nu-i urmează. De aci reacţiunea. Fenomenul e interesant, partidul liberal se destramă fiind în opoziţie. E mai mult chiar de­cât interesant. IcnWide ZrM. Pâine eftină In frumosul său discurs rostit la banchetul dela Cercul Militar, d. Loucheur a amintit că marele Montaigne obişnuia să judece ţă­rile prin care călătoria după... mâncare. D. Loucheur s’a grăbit fireşte s’adauge, foarte spiritual, că astăzi nu e suficientă această măsură de judecată. Desigur. Dar nu e mai puţin adevărat că după calitatea şi preţul alimentelor de primă ne­cesitate se poate deduce lesne care sunt resursele unei ţări. Grâul românesc este, fără în­doială, de la răsboi încoace într-o remarcabilă stare de suferinţă. Guvernele de după răsboi au pă­gubit munca agricolă în folosul u­­nor eforturi industriale departe de a putea înlocui agricultura... Dar de pe urma preţului scăzut al grâu­lui a beneficiat într'o prea mică măsură consumatorul român. Intre acest preţ scăzut, al grâului, şi preţul încă ferm al pâinii era o di­ferenţă de care nu populaţia tră­gea folos. Tocmai pentru a armoniza pre­ţul grâului cu al pâinii, d. Dem. Dobrescu, primarul general al mu­nicipiului a studiat personal che­stiunea­. Rezultatele cercetărilor atente ale d-lui Dobrescu sunt din cele mai simţitoare aşa cum reiese din ordonanţa d-sale, care intră în vigoare la 1 iunie. Pâinea de un kilogram se va vinde cu 7 lei, cea neagră, iar pâinea albă cu 9 lei. Populaţia Ca­pitalei va beneficia astfel de pe urma stării actuale a pieţii grâu­lui, fără ca aceste avantagii să stârnească vreo pagubă fabrican­ţilor de pâine — cam­ şi-aşa con­tinuă a realiza destul de frumoase câştiguri. Semnalăm astăzi acest aprecia­bil început făcut cu pâinea. Avem deci dreptul să nădăjduim că d. Dobrescu îşi va extinde veghea şi la celelalte alimente de necesitate absolută, cum sunt carnea, peştele, zarzavatul. Este o efectivă operă socială în această ocrotire a populației con­sumatoare, în vremurile de astăzi.­­. Cochetărie [Porniri greşite Ca un omagiu de­ferent adus d-lui IV. ■ Titulescu, presa românească a res­pectat voinţa mi­nistrului nostru la Londra să se ţină in umbra amicului său şi amicului no­­st­ru, d. Loucheur, pe care îl însoţea in Bucureşti. D. Loucheur care venea în acest unghiu al Europei pentru a propovă­dui noua cruciadă economică-politi­­că in capul căreia s’a pus de Biiand, a vroit să-l însoţească, la noi in ţa­­ră, colaboratorul său dela conferinţa reparaţiunilor orientale. Iar acesta, deferind voinţei acesteia amicale, a vroit la rândul său să dea ocazie o­­piniunei publice româneşti să mani­festeze fără împărţeală sentimentele sale faţă de un mare amic,. D. N. Titulescu ştie bine că unani­mitatea gândului naţional l-a ridicat în stima şi recunoştinţa sa admirativă atât de sus, încât poate să apese asu­pra acestuia, când crede de­­ cuviinţă, pentru a-i cere chiar cea mai decre­tă rezervă faţă de d-sa, D. N. Titulescu, conscient de at­­mosfera în care pluteşte numele său în opinia p­ublică românească, are cochetăriile sale — nu este, nici scep­tic, nici blazat, faţă de felul în care aceasta s’a manifestat totdeauna pen­­tru dânsul. Şi-a oferit pentru data aceasta plă­cerea de a trăi ferit de indiscreţia ti­ranică a admiratorilor. Presa l-a priceput şi a deferit do­­rinţei sale. In pag. îli­a Şedinţele testive ale Parlamentului şi Academiei •­tiu adam s a făcut la noi cunata­­­area ca nu ştiu sa ne prepum oa­­menii de vaioare, că te precupeţim prea luau metieie şi ca-i d­iagne­­zim mai totdeauna activitatea tor ioiostoare coitonvităţii. In şedinţa de Marţi a Senatului d. m­inistru lu­ihalach­e a avut pen­ajul Să deplângă şi d­ea această pornire a noas­ta împotriva unor oameni cari­­ au devenit capabili să aducă mari servicii ţării. Întocmai ca şi in cazurile preceden­te, când d. ministru Madgearu a sus­ţinut cu toată autoritatea d sale pe alţi înalţi funcţi­onari ai târaiului, a­­tacaji pe nedrept, d. ministru Miha­­lache a dat şi d-sa chezăşii morale de o valoare necontestată, în favoa­rea d-lor dr Antipa şi ing. Vidraşcu din conducerea partidului. In primul rând, d. ministru al do­meniilor a ţinut să se ştie că nu are alt criteriu în alegerea colabora­torilor d-sale, decât meritele lor per­sonale. In munca grea de organizare şi desvoltare a tuturor ramurilor de pro­ducţie agricolă, care intră în sfera de activitate a d lui ministu Mihalache, d-sa a înţeles să recurgă la toţi oa­menii capabili şi corecţi, cari pot folosi scopurilor urmărite. Prin priz­ma acestor preocupări şi principii, a­­tenţiunea d-lui ministru al domenii­lor s'a oprit şi asupra personalităţi­lor cu renume in toată lumea, care sunt d-nii dr. Anti pa ing. Vi­draşcu. Faptul c’au fost când­va sau sunt şi acum obiectul atacurilor îndârjite ale liberalilor, nu numai că nu putea constitui o piedică la însărcinarea d lor inn. Vidraşcu şi dr. Antipa cu funcţiuni de importanţă, cerute de nevoile ţării,­­ar putea constitui chiar un îndemn. Cu atât mai mult cu cât este ştiut că conducerea par­tidului liberal are oroare de talente şi caractere, pentru ca numai nuli­tăţile obediente sunt obiect de aten­ţiune şi de favoruri. Iar generalizând cazurile desbătu­­te la Senat, nu se poate să nu consta­­tăm greşeala enormă ce se face des­­curajându-se puţinii oameni de mun­că pe cari îi avem, negându-le drep­tul de a fi trataţi în mod deosebit după cum deosebite sunt şi serviciile pe cari ei le aduc țării VIATA POLITICA îndrăzneală de bandiţi „Viitorul“, subt titlu: „Un nou proect de lege sovietic“ denunţă pe mi­­nistrul Finanţelor că „ar dezorganiza creditul ţă­rii“ prin proectul de lege pentru administrarea per­tofoliului de efecte tre­cut de la Banca Naţională la Stat, conform planului de stabilizare. Aceasta constitue o în­drăzneală, proeeti­l de lege vizat urmărind să a­­sigure o bună administra­re a portofoliului, IN SU­MA TOTALA DE 7 MI­LIARDE loi.OOO.CGO, pre­luat de către Stat pentru a uşura situaţia Băncii Naţionale după stabiliza­re. Este o provocare la care ministrul Finanţelor vii răspunde cu vârf şi îndesat în Parlament. Toată lumea ştie că tot acest portofoliu de 7 mi­liarde top.009.000, pe care Statul a fost silit să-l ia asupra sa, se cuprind o serie întreagă de acte de favoritism, făcute de partidul liberal la vr­e­­­ mea sa, pe socoteala Ban­cii Iraţionale, şi care as­tăzi s’au tradus enicio sar­cină atât de grozavă asu­pra tezaurului public, in momentul când miniistruul Finanţelor încearcă să a­ . sigure realizarea unei părţi cât mai însemnate din strm­a de 7 miliarde lei.O­ SO.OOO, este o în­drăzneală de bandiţi pe care­­patronii „Viitoru­lui" o încearcă de a ataca pe mii­istrul Finanţelor, arătându-l ca dezorgans­­zator al creditului public. I­iai sunt puţine zile pâ­­­nă când proectul de b­eţe va intra în desbaterâre Parlamentului, şi ţara va cunoaşte modul în care Statul a fost silit să-şi ia asupra sa o sarcină aşa de mare, pentru, ca siă scuppe dela dezastru» între prinderi şi ssarticularî prâ­vilegîaţi de partidul lifce-, rai. . " Guvernul şi agitaţiile sufisen­­te Presa noastră a publicat decla­­raţiunile făcute de d. Iuliu Maniu, preşedintele consiliului de miniştri, agenţiei „Sud-Est“, declaraţiuni privitoare la recentele agresiuni antisemite. D. preşedinte al consiliului a rea­mintit — ceea ce opinia publică ro­mânească ştie că guvernul ac­tual osândeşte excesele antisemite, că aceste excese s’au produs într’o măsură mult mai redusă ca sub celelalte guvernări, şi că, decâteori s’au încercat aceste tulburări, gu­vernul n’a ezitat să le reprime de­ferind pe vinovaţi justiţiei. D. Iuliu Maniu a ţinut cu deosebire să res­pingă afirmaţia neîntemeiată a unor anume cercuri din străinătate că în România ar fi avut loc vreodată „pogromuri“... Ecoul declaraţiilor d-lui preşe­dinte al consiliului a fost binefăcă­tor. La Paris a avut loc o întrunire cu scopul de­ a se protesta împotri­va tulburărilor antisemite, dar în­trunirea­ de protestare s’a transfor­mat într’o manifestaţie entusiastă pentru România, când au fost ce­tite declaraţiile d-lui Iuliu Maniu. Am dori ca acea majoritate a stu­­denţiraii româneşti conştiente, ca­re e geloasă de bunul renume al României în străinătate să împie­dice manifestările dăunătoare ale puţinilor studenţi aflaţi sub influen­ţa nefastă a unor agitatori politici. Cea mai splendidă operă patrio­tică pe care o pot îndeplini stu­denţii — şi sunt datori s’o facă — este să înveţe carte, cu râvnă. In Franţa, în Germania şi în An­glia, studenţimea acestor ţări prac­tică cel mai profund şi mai reco­mandabil naţionalism străduindu-se la cursuri, în biblioteci, în senti­­narii şi în laboratorii. Am dori să vedem studenţimea noastră pornită pe calea acestui fel de naţionalism fecund, ca să putem fi mândri de eforturile ei. Să-şi amintească deci studenţimea noastră de cuvintele rostite la o sărbătorire de d. Vaida-Voevod: „Generaţia din care fac parte a sfărâmat hotare nu geamuri!” Declaraţiile d-lui preşedinte al Consiliului vor risipi atmosfera ne­prielnică pe care unele cercuri străine încearcă să o creeze Româ­niei, speculând micile incidente spo­radice din ultima vreme. Ziarul „Viitorul" sugera ideia, ca şefii de partid cari au nenorocit ţara, să'şi facă harakiri. . K­. VINTILĂ BRATIANU: Ce­ crezi? Voi găsi imitatori? N­. DUC­A :: Dacă e vorba, ca şef să sfârşesc aşa c~ mai bine rămân sub şef

Next