Dreptatea, iunie 1931 (Anul 5, nr. 1093-1117)
1931-06-11 / nr. 1101
AMU T NO HOI Joi 11 Iunie 1931 4 PAGINI Guvernul a pornit lupta contra partidelor ca sâ se alieze cu un partid sl sâ aducă In parlament mai multe partide decit erau înainte... $ Lei A BA M ia an hmi 8 Ioni Tara . .11 289 O N IN STRĂINĂTATE DUBLU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI. STR. G. CLEMENCEAU, 9 TELEFON Direcţia 218/32 Redacţia 217/04 Ad-tra 220/251 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direcţia Ad-tra ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară ENTE învăţători, Preoţi şi Săteni în an . ................. . 780 6 luni ... ...... 875 3 luni 2003 Lei Partidul liberal de sub conducerea d-lui Duca a candidat, după cum se ştie, pe listele guvernationalie. Ce aport a adus acest partid şi cum s’a manifestat în timpul campaniei electorale, iată o chestiune, care merită o examinare, . Guvernul care s’a format nu este de uniune naţională după cum se vorbea, de guvernul Iorga Argotoianu. Listele de candidaţi au fost botezate ale «uniunii naţionale», probabil în amintirea guvernului ce nu s’a putut forma. Din aşa zisa uniune au făcut parte iorghiştii deşteptaţi dintr’o lungă hibernare ,liberalii dacişti, liga agrară, liga Vlad Ţepeş, partidul german, uniunea evreilor români (reprezentant Filderman), câteva asociaţiuni şi alte unităţi. Listele guvernamentale au avut un ajutor efectiv, din partea administraţiei, jandarmeriei, a multor dintre magistraţii care au prezidat secţiile de votare şi care s’au purtat nedemn, pătând prestigiul instituţiei din care mai fac încă parte. Concursul liberalilor ducişti n’a fost unul de organizaţie, un aport de voturi ceia ce presupune o conştiinţă cetăţănească, ci a fost cu totul altceva. Duciştii au organizat bande de bătăuşi şi localuri cu băutură în preajma secţiilor devotare. Şefii liberali au luat în mână conducerea alegerilor şi au comandat ei, simpli particulari jandarmilor, pretorilor şi funcţionarilor, dându-le instrucţiuni asupra modului cum aveau să procedeze. Aproape peste tot aceşti şefi nu s’au dat înlături dela infamii, în conducerea alegerilor. In asemenea condiţiuni ajutorul real al liberalilor ducişti, din punct de vedere cinstit, a fost extrem de redus. Din punct de vedere extralegal aportul lor a fost la înălţimea alegerilor efectuate de guvernele liberale. Judeţe în care duciştii se socoteau tari, cu toată urgia deslănţuită, totuţi n’au isbutit să ofere un rezultat impresionant. Astfel la Bacău unde a candidat d. Duca, a reuşit partidul liberal georgist. La Fălticeni candidatul liberal a căzut, la R. Vâlcea, fieful electoral al d-lui Duca, lista guvernamentală abea a avut cu toate abuzurile o superioritate infimă asupra listei noastre. Ce reese de aci? Că forța electorală dacistă este inexistentă, că în cartel cu atâtea grupări, în Ardeal cu partidul german, că la guvern fiind şi abuzând de situaţia în care s’au găsit, n’au adus guvernului ceia ce acesta spera dela el, un curent, un elan al alegătorilor în favoarea listelor guvernamentale. Slăbiciunea electorală a liberalilor ducişti s’a însărcinat s’o demonstreze cu vârf şi îndesat aceste alegeri de pomină. Mai mult, partidul liberal condus de d. George Brătianu a obţinut mai multe voturi decât a obţinut întregul partid liberal în alegerile din1926. Comparativ deci, partidul liberal georgist este superior faţă de rămăşiţa de partid pe care o mai conduce d. I. G. Duca. D. Duca şi-a dat seamă înainte de a alegeri de inferioritatea grupări ce reprezintă, de aceia s’a grăbit să dea «concurs» guvernului. Concursul său a evidenţiat şi mai bine slăbiciunea grupării, pe care acum ar voi s’o ascundă. Fără succes însă, deoarece frământările din sânul grupării duciste nu mai sunt un secret pentru nimeni. După cum deasemeni nu e un secret că însăşi şefia d-lui Duca e ameninţată, d-sa fiind considerat ca insuficient şi nedestoinic de a realiza vreodată unitatea acestui partid. Prin urmare, pentru liberalii ducişti rezultatul alegerilor a arătat slăbiciunea lor electorală şi o situaţie mult inferioară faţă de ocuparea liberală condusă *•Ed. Gh. Brătianu, D. Duca n’a urmărit acest rezultat. Voia să se întărească. A intrat slab în alegeri, a eşit destrămat. Viitorul partidului liberal nu e în gruparea Duca al cărei apus a început. Miercuri 10 Iunie, 1931 a "Alegerea unui reprezentant al Universităţei din Bucureşti, în Senat, va fi dat prilej d-lui N. lorga — nu să fie nedomirit — ci să se domnească. D. N. lorga recomanda colegilor săi universitari, faţă de unii ca rector magnificus, faţă de alţii ca şef de guvern, candidatura d-lui I. Simionescu — călduros şi ditirambic. Şi iată că acest candidat al său, membru al partidului liberal, întruneşte numai 40 de voturi, faţă de cele 65 date de semenii săi d-lui dr. Bălăcescu, alt membru al partidului liberal, susţinut însă acesta de d. dr. C. Angelescu... D. lorga face cu această ocazie o experienţă dublă. (Omul—oricât de bătrân s’ar socoti — poate învăţa pe fiece zi câte ceva), întâi, adunând la un loc voturile celor doi candidaţi liberali sus amintiţi, cu acelea ale d-lui Dragomir Hurmuzescu, alt liberal, d. Iorga a putut constata că Universitatea din București este în stăpânirea clubului liberal (65 plus 40 plus 27 voturi); al doilea cu tot cartelul său cu liberalii, d. N. Iorga n’a fost ascultat de colegii universitari liberali. Trecerea d-lui N. Iorga, printre ai săi — să fie oare că-l cunosc prea bine? — nu prea este mare, precum vedem. S’a eternizat printr’o placă comemorativă sosirea M. S. Regelui, acum un an, pe aerodromul dela Băneasa. Inscripţia sună: «6 Iunie 1930, aci a coborât IN FAPT DE SEARA, aşteptat de ţara întreagă, Regele Carol al ll-lea. Ce păcat că stăpânim atât de prost limba românească, sensul expresiunilor româneşti şi habar n’avem de locul care se cuvine fiecăreia din ele în vorbire. Nu se zice: «în faptul serii...» Românul zice: în faptul zilei», adică în momentul când ziua, unitatea de măsură a timpului, se naşte, ia fiinţă. Iar ziua începând cu zorile şi dimineaţa, se continuă cu amiaza, cu amurgul, cu seara, cu noaptea... până în zorii zilei următoare. Seara, una din fazele sau subdiviziunile zilei, nu este decât o stare trecătoare, de tranziţie, despre care nu se poate spune că se înfăptuește... Expresiunea ,în fapt de seară, oricât s'ar părea unora că sună a «cronică veche», nu are nimic specific românesc în ea, ci este o simplă nerozie semantică. (Balazld şi lumina lul Este cartea cea mai recent apărută pe piaţa străină. ...Baiazid, supranumit Ildirim (fulgerul) din pricina promptitudine! atacurilor sale viguroase şi a uşurinţei cu care se deplasa dintr’un loc într’altul spre a înfrunta orice primejdie, avea un frate Iacnic. Nenorocirea acestui frate venea din faptul că era viteaz şi adorat de oştire. Chiar în ziua urcării sale pe tron Baiazid puse de gâtul pe fratele său cu o frânghie. In vechia Turcie fiecare primea moartea după rangul lui. Exista o savară ierarhie a morţii, un protocol ce se aplica întocmai. Omul din popor era «pârgurat, militarii erau gâtuiţi, ofiţerii civili sau militari erau decapitaţi, iar capelele lor răs»unsan expuse trei zile cu o inscripţie dedesubt, care menţiona crima ce le adusese moartea. Capul unui vizir sau unui paşă era pus pe-o tavă de argint, pe o coloană de marmoră aproape de poarta a doua a palatului (Orta- Capu), capul unui general sau unui ministru nu avea decât onorurile unei tăvi de lemn, la întâia poartă a palatului. Cât priveşte capetele ofiţerilor inferiori ele erau aruncate, fără altă ceremonie, la pământ, înaintea acestei porţi. Iacob, fratele lui Baizid, datorită rangului său ridicat, a avut onorurile strangulării, spre a nu se vărsa sângele lui regal. Se ştie cum Baiazid, după ce a înfrânt Serbia, după ce a umilit în numeroase rânduri membrii familiei Paleologilor care-şi disputau posesiunea pământului rămas I săi. In cele din urmă trebuisă porunca lui Mohamed. _ . . N» __v* 1 ' 1 t 1 ..2 «»nt Qnl! m o v» cn din imperiul grec, după ce a învins pe Ungurii sprijiniţi de-o puternică coaliţie de popoare ,după ce a ocupat o mare parte a Asiei, s’a retras la Brusa, unde înconjurat de sclave şi sclavi se lăsă în braţele desfrâului. Un mesaj al teribilului Timur-Leng îl smulse din acest desfrâu. Crezându-se însă invicibil, el trecu iarăş în Europa, fără măcar să răspundă Tătarului. Dar după căderea Sivasului, înţelegând primejdia, trece în Asia și se îndreaptă asupra năvălitorului. La Sivas, unuia din fiii lui Baiazid, Ertogroul i s’a tăiat capul, după ce fusese târât zile întregi în urma învingătorului. Sultanul Baiazid întâlni pe Timur lângă Angora. Patru fii ai tătarului comandau armata lui Timur, iar cei cinci fii ai lui Baiazid comandau armata turcă. Bătălia dintre cei doi mari cuceritori ţinu o zi întreagă. Baiazid, abandonat de aghiotanţii lui, continuă să lupte înconjurat de devotamentul celor zece mii de ieniceri ai fugă dinaintea vrăjmaşului mai numeros. Dar, căzând de pe cal, fu făcut prizonier de descendentul faimosului Djenghiz-Khan, la 20 iulie 1402. Din cei cinci fii ai Sultanului, Monca, împărtăşi captivitatea cu tatăl său, Soliman, Mohamed şi Iza putură scăpa, iar Mustafa, dispăru fără să se afle vreodată ce s’a ales de dânsul. Câţiva autori susţin că Baiazid a fost închis într’o cuşcă, de către învingător. Cert este însă, că mult un an după aceia, de melancolie. Timur, îngădui principelui Monşa să transporte cadavrul tatălui său la Brusa unde a şi fost înmormântat lângă mormântul lui Murad I... începură apoi luptele fraticide între fiii lui Baiazid, lupte ce durară unsprezece ani. In vreme ce Soliman domnea în imperiul european, ceilalţi trei fraţi îşi disputau provinciile asiatice. Iza dispăru primul din luptă; după imii autori el a fost ucis din Soliman se mulţumi să urmărească numai cearta dintre fraţi, aşteptând să slăbească aceştia îndeajuns, ca el să-şi poată întinde stăpânirea peste provinciile asiatice. Pentru a-şi consolida domnia el încheie un tratat de alianţă cu împăratul Manuel al Bizanţului, a cărui nepoată o luă de nevastă, şi dădu acestuia Thesalonicul şi Ionia... Acest prinţ Soliman avea marile însuşiri ale unui om cu adevărat mare. Dar el se prăbuşi din pricina desfrâului. In vreme ce el se lăsa în braţele sclavelor sale, fratele său Monta se ivi pe neaşteptate înaintea Adrianopolului. Soliman, abandonat de ai săi, fu ucis tocmai când încerca să scape prin fugă . Noul sultan rămas stăpân absolut al Turciei europene, era o inimă crudă şi rece. După ce pustii Serbia, trecu prin sabie trei fortăreţe şi pe cadavrele celor ucişi, porunci să se întindă mese pentru un chef monstru al ofiţerilor săi... Cam a fost amestecată in politica Trebue să recunoaştem spre cinci pol spunând: „D-ta, sau altcineva stea armatei, că împotriva presiunilor ce s’au făcut asupra ei, la Muscel, alcătuirea tablourilor de ofiţeri sub anume sugestii, discursul prefectului colonel Grecescu la regiment către comandanţii de gărzi, diferitele schimbări intervenite între comandanţi fără ştirea preşedintelui biuroului electoral şi peste capul colonelilor Ţuţuianu şi Teodorescu etc. — în general armata a avut o atitudine demnă. Cinste ofiţerilor şi trupei. Dar cu atât mai mult trebuesc înfieraţi cei ce au căutat să transforme, CHIAR ŞI AZI, armata în instrument de club, precum şi acei ofiţeri, care în mod excepţional s’au lăsat ademeniţi. Demnitatea de ostaş nu îngădue să aspire la distincţii prin acte de platitudine faţă de cluburile politice, şi nici măcar, să-şi manifeste simpatii sau antipatii faţă de partidele politice atunci când îndeplineşte un oficiu ca acela de a controla gărzi de pază a ordinei la dispoziţia preşedintelui biuroului de votare. Cerem ministerului Armatei să ancheteze cazul căpitanului Cuparenco, care a făcut polemică politică cu delegaţii part. Naţ.-ţărănesc (d-nii Greculescu şi Brănulescu), la Boten şi a permis soldaţilor din comanda sa să rupă de repetate ori manifestele noastre. Cerem mai ales sancţiuni drastice împotriva locotenentului Panaitescu care a comandat gărzile de la Secţia Coşeşti. fru. «j„, r j, ften&ftv, azistenţii partidului naţional-ţărănesc dd.: prof. Patraulea, Preot Badea şi Învăţătorii Popescu şi Georgescu, ca să nu ajungă în localul de votare, ţinându-i sechestraţi, intre santinele până la ora 3 p. m. Acest locotenent brav, a împedicat cu forţa pe d. Ia Mihalache, candidatul partici. nat.-țărănesc de a pătrunde în localul de votare timp de două ore (117—134) sub pretext că... s’a luat pauză. In cele din urmă i-a îngăduit să treacă prin zonă, cu automobilul, dar să nu oprească. Când d. I. Mihalache a oprit în faţa localului, santinelele i-au barat intrarea. A strigat la preşedinte, din poartă, apoi a intrat cu şapte soldaţi în piept până la uşă când al doilea cordon, cu baioneta pusă şi încărcând arma, l-a oprit din nou. Abia după această luptă locotenentul l-a introdus. In acest timp de doua ore, judecătorul şi azistenţii guvernamentali, înţeleşi cu candidatul georgist local învăţătorul Şerbănescu, nu luaseră nici masa şi operaseră la substituiri de certificate. Abia la ora 3 au fost aduşi delegaţii şi azistenţii partidului naţ.-ţăr., primul (d. Patraulea) între santinele. Locotenentul Panaitescu a cerut d-lui I. Mihalache să plece, „conform permisiunii”, de îndată ce delegaţii au fost introduşi. De asemenea, a avut curajul, pentru a fi pe placul agenţilor guvernamentali, să reproşeze d-lui I. Mihalache că... l-a ameninţat cu revolveruL Numai când acesta i-a amintit că e cercetaş şi că „cercetaşul nu minte niciodată”, a dat înarândul gărzile, la ora 7, după cum se prevede în lege. Insuşi preşedintele secţiei, d. judecător de tribunal Stroian, cu grefierul său, au fost opriţi de gardă, la ora 6 jum., să intre în raza de vot. Numai cu legitimarea d-lor, caporalul a adus porunca liberei intrări. Scena a fost subliniată de d-l I. Mihalache, care tocmai în acel moment a dat ,,bună dimineaţa” d-lui Stroian şi l-a rugat să noteze. Un detaşament de aproape doua sute de oameni comandat de căpitanii Taină şi Simniceanu, sub supravegherea continuă a unui al treilea căpitan, adjutantul comandantului garnizoanei, dăduse cele peste zece linii de sentinele întărite la intrările şi ieşirile din zonă — cu o rezervă îngrămădită in curtea liceului Dinicu Golescu unde se făcea votarea. Iar la ora 8, două plutoane de câte 40 de soldaţi sub comanda unui locotenent, se opresc în stradă în faţa intrărei la localul de vot Delegatul I. Mihalache şi candidatul Gică Ştefănescu protestează împotriva acestor desfăşurări de forţe militare şi cer preşedintelui să constate prin proces-verbal. Căpitanul Simniceanu încercând să arate că sunt în trecere, este nevoit să constate că sunt plutoane de rezervă la localul de vot şi sunt mutate ceva mai la o parte, unul în faţa mănăstirii Negru Vodă (de lângă localul de vot) și altul pe strada din dosul liceului. Ambele plutoane s’au retras după amiază, detașamentul venit de on noapte rămânând până seară cu cei doi căpitani. Scenele acestea au fost prinse cu aparat fotografic. Au fost de asemenea prinsă scena cu înconjurarea de sentinele a clubului partidului naţo-ţărănesc — unde se concentraseră dis de dimineaţă peste 120 din cei 165 de consilieri care au dat votul lor candidatului Partidului naţo-ţărănesc. Amestecul armatei in luptele politice scade prestigiul acestei instituţii. A fost pur şi simplu ridicol ca să se concentreze doi soldaţi pentru un alegător, trei căpitani şi 4—5 locotenenţi şi sublocotenenţi contra a... 220 de alegători, — din care 50 de guvernamentali — oameni din cei mai conştienţi şi de ordine. Şi nu ajun să se ia comanda unui colonel pentru că... nu inspira încredere. Şi să se dea... prefectului judeţului — singurul care dă ordine. Ministrul Armatei este un minis Asupra acestui prolog orice comentarii sunt de prisos. De o riguroasă exactitate, oglindeşte îndeajuns, pentru cea mai mioapă opinie publică personalitatea morală — aplicată la politică — a «regeneratului sufletului românesc». De mai bine de douăzeci de ani d- Iorga visează să fie — ceia ce a devenit. Poate tot mai nădăjduia, uneori. Dar nu mai credea. Și nimeni în jurul lui. In noaptea când i s’a deschis perspectiva materializărei acelui miraj, a trebuit să se simtă ca Isac LaQuedem la capătul tribulaţiilor lui zadarnice. Totuşi, de abia a doua zi, când a văzut decretul iscălit, a crezut. Şi surprinderea i-a fost imensă. Atât de adâncă în cât zile dearândul — şi multe zile — cu oricine se oprea de vorbă, cu sau fără rost, nu găsea altceva de spus decât repetarea îndătru gelos de prestigiul armatei, nu I ratnicuta asigurărei superfluă. — Ştiţi, eu sunt primul ministru. Primul ministru sunt eu! va lăsa astfel de ofense nesancţionate. Armata îşi are comandanţii ci — îşi are regulele ei — nu poate fi transformată în Instrument al cluburilor politice. Nici chiar pe vremea ,,Apostolului” Iorga... Vom da şi documente şi clişee fotografice, armata Alegerile de la Muscel dintre ai d-tale. In realitate, faţă de numeroşii bătăuşi adăpostiţi de locotenent în raza de vot, d-1 I. Mihalache îi prevenise că va trage cu revolverul, iar un şofer întinsese spre ei gressorul de la automobil. Acest locotenent tot timpul a protejat pe agenţii bătăuşi. A fost trimis anume act de prefect, deşi era o secţie grea, aşezată într’un centru tradiţional de bătăuşi. La secţiile vecine,Ştefăneşti şi Domneşti) erau comandanţi de gărzi ofiţeri cu gradul de maiori. La început locotenentul Panaitescu fusese pus sub comanda unui locotenent mai vechiu — Tuţu — dar peste noapte, fără ştirea preşedintelui biuroului electoral şi a colonelului comandant de gărzi, şi contrar tabloului oficial de ofiţeri, prefectul l-a ales şi l-a lăsat anume pe el, fiind cunoscut pentru sentimentele şi aptitudinile lui politice şi fiind şi cumnat cu unul din candidaţii guvernamentali (d. Bănăţeanu). D-l I. Mihalache a reclamat preşedintelui de biurou şi comandantului gărzilor (d. Colonel Ţuţuianu) atitudinea acestui ofiţer. Ambii au dispus înlocuirea imediată cu căpitanul Catană care a sosit in momentul despaerii scrutinului. Pentru afi menţinut însă şi la Senat, Prefectul a adus «mulţumiri oficiale» «în numele guvernului» pentru „atitudinea demnă”, „tactul cu care „a eţuareauîneie regretabile puse* la cale de către... delegaţii şi azistenţii partidelor de opoziţie şi mai cu deosebire ai Partidului naţional ţărănesc, care,» întâmpinând ostilitatea cetăţenilor alegători ce veniseră la vot” etc. urmează după tabloul din circulara D-lui Argetoianu privitor la asigurarea libertăţii alegerilor... Rezultatul a fost că s’a luat comanda... colonelului Ţuţuianu şi a Căpitanului Catană şi a fost lăsat să comande mai departe tot Locotenenul Panaitescu. Aşa se descurajează oamenii de caracter şi se încurajează... bravi locotenenţi ca Panaitescu! Nu poate încăpea scuză că acest locotenent a lucrat din porunca judecătorului. Toată lumea la Muscel ştie că ajutorul de judecător Predescu, care a prezidat secţia de la Coşeşti, este un inconştient, şi că ofiţerul a avut instrucţii precise ca astfel de ordine să fie date în scris. In realitate au operat împreună şi şiau dat declaraţii reciproce cu care să se acopere unul pe altul faţă de şefii respectivi. O ancheta mixtă ar arăta degradarea la care s’au scoborât amândoi. Lucrurile nu s’au oprit aci. Amestecul armatei în politică a continuat şi mai manifest la alegerea de senator al consiliilor comunale şi judeţene. In dimineaţa zilei de 6 iunie, încă dela ora 11, gărzile militare erau deja instalate la zona de votare, după ordinul prefectului, fără ştirea preşedintelui secţiei, singurul desemnat de lege a fixa zona, şi a Când, în după amiaza unei zile de Aprilie — care n’a avut măcar scuza de a fi 1 Aprilie — s’a constituit ministerul Iorga, au fost unele vii surprize. întâi a d-lui Nicolae Iorga. După propria sa mărturisire. In adevăr, conducând la gară pe d. N. Titulescu, care se întorcea, la Londra,_primul-ministru a răspuns la amabilităţile de rămas bun ale prezidentului Ligei Naţiunilor: — Eu trebue să-ţi fiu recunoscător, căci fără d-ta n'aş fi işit din bârlog. Azi m'aş fi găsit acasă... D. Iorga avea dreptate. «Managerii» săi au spus-o: «Am recurs la Iorga, fiindcă fără dânsul nu ne puteam scăpa de Titulescu». Un fapt este cert: la ora precisă când domnul profesor punea piedica decisivă unei formaţiuni Titulescu, Neamul Românesc apărea cu un comunicat, desmintind cu înverşunare svonurile despre o disensiune între directorul lui şi ministrul nostru la Londra: «Toate încercările de intrigă între d-nii Iorga şi Titulescu nu vor reuşi. Nimic nu poate despărţi pe d. Iorga de cuvântul dat d-lui Titulescu». După o oră guvernul Iorga era constituit contra d-lui Titulescu. Cum privea realmente rectorul Universităţei misiunea strălucitului nostru reprezentant în străinătate! D. Iorga nu făcuse nici un secret din gândirea sa adevărată. Cu două zile înainte de închiderea sesiunei parlamentare, înconjurat la banca sa din Cameră, mărturisise înaintea unui cerc de deputaţi:— Nici nu ştiţi cum aştept să se întoarcă Titulescu în ţară spre încerca să realizeze un guvern. Fiindcă vreau să văd plesnind şi această băşică». * ...Era omul care începe să-şi trăiască visul, — torturat de îndoială, că poate nu este aevea, ci tot vis. * Şi de atunci d. Iorga aspiră, fără să-şi dea seama, la un personaj pirandellist. Este prim-ministru, trăieşte ca Nicolae Iorga, dar guvernează ca în vis. A asistat ca spectator fără răspundere la cele mai cumplite ignominii electoral’, la cele mai deşănţate abuzuri administrative, la cea mai trivială corupţie politică. Acela care dealungul anilor de luptă a fost de atâtea ori ţintă prigoanelor neruşinate şi calomniilor atroce, care a trebuit să îndure privaţiuni şi umilinţe, protecţii ce dispreţuia or asocieri de care-i era silă, în care oportunismul momentan nu putea înăbuşi magnifice accente de revoltă, răscumpărând pe nobilul cugetător de politicianul problematic, — cum apare astăzi!.. Manechinul de trestie bâţâit numai de suflarea unor buze groase sau automatul perfecţionat la discreţia degetelor ventrilocului care-l agită... D. Iorga este victima visului său nefericit. Orice, — numai trezit să nu fie din acest somnambulism extravagant. Cine aşteaptă o reacţiune imperativă în aparenţă — din partea visionarului de altădată contra turpitudinii politice pe care o patronează, se înşeală amar. Nicolae Iorga va călca adormit *cu----mai departe pe drumul descinderei lui definitive. Ruşinea din alegeri! Banditismul şi frauda! Ilegalitatea şi corupţia! Ce mai poate ajunge din realităţile exterioare la conştiinţa omului care-şi trăieşte visul! Ne putem aştepta la orice. Tot ce a fost mai scump şi mai aproape, până deunăzi mintei şi sufletului profesorului Iorga, riscă să fie maltratat fără cruţare sub regimul presidentului de consiliu Iorga... «— Eu sânt primul-ministru. Primul ministru sânt eu! Urmat de Sancho Panzza cu ţăcălia ca o pensulă şi redingota ancestrală, omul care-şi trăeşte visul va vroi să-şi profileze mai departe, mereu, silueta oblică şi lungă peste ogorul vieţei româneşti orice s’ar petrece pe timpul acestei proeeţiuni paradoxale. Atât, doar că reprezentarea tristei comedii nu poate ţine afişul numai prin voinţa interpreţilor... Şiapoi d. Iorga va fi trezit, nu peste multă vreme, de propriul său regisor. I s’a mai întâmplat odată... Acum, cel puţin, ştiinţa îşi va recăpăta definitiv pe bătrânul ei copil rătăcitor. Un democrat (Citiţi continuarea în pag. 2 a) revenirea d Intregul Guvernul Iorga-Argetoianu a venit la putere fără program. Preşedintele de consiliu — întrebat de cle Maniu asupra acestei chestiuni — a răspuns cam enervat: «N’am nici un program !» Iar drept complectate primul ministru a spus în «Neamul Românesc» că programul guvernului este însăşi persoana d-sale.„ I \i : :)• In lungul şir de întruniri ţinute în localul prefecturilor, în faţa unei asistenţe adunate din ordin, d. Iorga şi-a desăvârşit programul, aidăogând că d-sa a venit «cu mătura»... că vrea «să tae şi să spânzure»... că are «cheia de la temniţă» în buzunarul vestei. Văzând că acest program este mai mult un subiect de operetă decât de guvernare, d. Argetoianu — în numele său propriu, deci fără consultarea primului ministru şi a cabinetului — a expus la Craiova un program, printre altele şi cu caracter economico- financiar privitor la politica de concesionări. Dacă acest program ar fi fost luat în serios de cineva, liberalii cei dintâi, duşmani neîmpăcaţi ai concesionărilor, ar fi trebuit să iasă din cartel cu guvernul. In aceste condiţiuni, fără ca guvernul să aibă vreun program serios cu soluţii de ordin practic şi realizabil, alegătorii au fost chemaţi să voteze listele «Uniunii Naţionale». Şi cum corpul electoral nu s’a închinat înaintea pumnului argetoianist, guvernul a pus în funcţiune aparatul experimentat în atâtea alegeri: frauda şi violenţa. Relativ la modul cum s’au «făcut» alegerile, presa a publicat multe date. Restul — cu toate dovezile — se va da în vileag în parlament cu prilejul validărilor. Cum parlamentul se deschide peste o săptămână, guvernul s’a văzut silit — pentru a nu-l închide din lipsă de lucru — să-i dea ceva de votat. Şi atunci guvernul şi-a făcut programul de activitate, expus în ziarele amice — în primul rînd de «Viitorul». Programul de lucru al parlamentului ar fi format, după oficioasele guvernului, din suprimarea legislaţiei naţional-ţărăniste — în frunte cu reforma administrativă, cu asele autonome, etc. Administraţia ţării era detestabilă — atât tehniceşte prin complicaţia aparatului birocratic, cit şi moralmente. De la votarea Constituţiei şi pînă la venirea la putere a naţional-ţărăniştilor, principiul descentralizării şi al autonomiei locale nu putuse fi pus în locul cen- • tralismului atotstăpînitor. Reforma administrativă care nu făcea altceva decît să traducă în fapt Constituţia, prin introducerea unui sistem de administraţie experimentat cu succes în Anglia, a fost suspendată în parte printr’un decret-lege. Restul acestei reforme va fi suprimat în mod legal de Parlament. Comercializând direcţiile deficitare ale diferitelor departamente, guvernul naţional-ţărănesc a făcut