Dreptatea, iulie 1931 (Anul 5, nr. 1118-1144)
1931-07-01 / nr. 1118
AM V NO. 1118 Norcorl I lone i m 4 FAQIN1 plata 5 liT AB TARA 1 IN »taL . ..'S STRĂINĂTATE 3 Iuni ... . 250 DUBLU O N A M E R T E învăţători, Preoţi şi Săteni Un an 3 Iuni .760 .875 200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI, STr . Q. CLEMENCEAU TELEFON Direcţia 218/32 Redacţia 217/04 Ad ţia 220/25 ANUNŢURI COMERCIALE Sa primesc direct la Ad-tua ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară „Guvernul actual român este fondarmente germanofil şi este de temut ca angajamente grave să fie luate față de Germania. „D. Manoilescu a fost totdeauna de tendinţă germanofilă. A publicat de curând o notă în buletinul Camerei de comerţ germano-română, care nu mai lasă îndoeli asupra acţiunii acestui personaj“. (La Volonil din 25 iunie noi Experienţa de la Chequers' -0068- Perspectivele şi dificultăţile unor negociaţiuni între Germania, marile puteri occidentale şi America de MARCEL RAY (Ca un răspuns indirect la articolul lui Georg Bernhard, pe care-l publicam în numărul nostru dela 23 iunie, articold acesta al d-lui Marcel Ilay, pe care-l primim în momentul când se produce propunerea Hoover capătă un interes de incontestabilă actualitate ( expunând teza franceză în această chestiune). In lumea întreagă criza economică se agravează cu o repeziciune neliniştitoare. In acelaş timp şi nu mai puţin iute, se vede micşorândutse încrederea şi spiritul de apropiere între naţiuni; fiecare din acestea, pentru a se apăra de criză, pare că vrea sa se închidă în fortăreaţa egoismului său şi să se păzească de orice iniţiativă ale cărei consecinţi nu pot fi exact măsurate. In sfârşit criza economică este, mai în toate ţările, generatricea crizelor politice, cari, ele însele, fac şi mai îndârjite efectele neîncrederei şi dezordinei economice şi financiare. Naţiunile Europei şi Statelor Unite ale Americei se învârtesc astfel într’un fel de cerc infernal din care nu parvin să iasă. In realitate, nu este de loc necesar, pentru a rupe acest cerc, obţinerea colaborării active şi unanimitatei tuturor statelor interesate, mari sau miei. Toată lumea îşi dă seama că are destul o apropiere adevărată şi un acord — chiar pe un teren limitat — între Franţa şi Germania. Din lipsa acestui acord, a cărui perspectivă se îndepărtează neincetat, de la o neînţelegere la alta, de la in cartea lui Streseman, ar trebui stabilit şi menţinut un contact mai mult sau mai puţin strâns , un oarecare grad de colaborare între Germania, Anglia, Franţa şi Statele Unite ale Americei. Trebuie mai întâi ca această colaborare a marilor puteri să aibe caracterul unei experienţe limitate la programul său; trebuie ca un mic număr de reprezentanţi din cei mai calificaţi ai marilor interese economice să fie chemaţi a delibera în acelaş timp ca şi reprezentanţii guvernelor; trebuie în sfârşit ca fiecare stat mare să fie pregătit să primească partea sa de sacrificii necesare interesului comun în loc să aştepte ca toate concesiile să fie făcute de ceilalţi; întrevăd, pentru clipa în care ne găsim, trei mari chestiuni asupra cărora fi’ar putea angaja în mod folositor şi în condiţiunile definite mai sus, o convorbire sau negociere între cele patru, cinci şease sau mai multe mari puteri şi bine înţeles urmând că această con- 5’lisaţie să fie condusă în spiritul Genevei şi subordonată sacţiunii ulterioare a organismelor în care toate statele sunt reprezentate, Uniunea Europeană şi Societatea Naţiuniii er. Aceste trei mari chestiuni sunt problema reparaţiilor, aceia a şomajului şi aceia a relaţiilor economice ale Europei de o parte cu Statele Unite, de alta cu Uniunea Sovietică. * Profesorul Georg Bernhard a adus săptămâna trecută o ideie extrem de interesantă pentru o încercare de soluţionare experimentală a problemei reparaţiilor şi transferărei plăţilor de la o ţară la alta. Trebuie subliniat cuvântul «experimental» căci tocmai acesta este punctul principal: este limpede că marile puteri trecând prin încercari şi ameninţări de pericole comune, îşi vor acorda mai uşor această transferare pe bază de experienţă decât pe doctrine. Georg Bernhardt pleacă de la această ideie, că transferările de plăţi sunt una din cauzele adânci şi poate principale ale crizei economice mondiale şi că dacă s’ar putea suprima aceste transferări, Europa întreagă şi America s’ar găsi imediat scăpate. Georg Bernhardt nu se gândeşte la anularea generală a datoriilor de război, care constituie încă o himeră; el nici nu sugerează chiar o modificare cât de mică a planului Young. Considerând ca imposibil să suprimi transferările, el propune simplu ca plăţile să fie amânate sau *) Copyright «Dreptatea» COOPERATION -reportate, în comun acord, de cei interesaţi pe timp de două sau trei ani. Eminentul economist german este convins că o astfel de măsură, ar fi de ajuns pentru a restaura în diverse ţări o oarecare încredere şi optimism şi pentru a reînsufleţi toată viaţa economică în Europa şi Statele Unite. * Uv-' Am putut constata, în cursul ultimilor săptămâni, că un oarecare număr de bancheri, de industriaşi şi tomersanţi germani aveau idei şi speranţe apropiate de acelea ale lui Bernhard. In aceiaşi stare de spirit d-nii Brüning şi Curtius, au întâmpinat pe colegii lor englezi, la Cheuers. Se ştie acum ceia ce s’a petrecut la această întrevedere. Miniştrii germani au făcut un tablou dramatic al dificultăţilor şi pericolelor în cari se sbat guvernul german şi au numărat motivele pentru cari ei consideră ca prea grele sarcinile Germaniei. Aceasta este argumentarea tradiţională a debitorului nemulţumit Dar ceea ce este şi mai interesant pentru celelalte ţări, e că cancelarul Brüning a socotit necesar să plaseze în urmă, — cum o face şi d. Bernhard, — problema reparaţiilor şi datoriilor de război pe planul internaţional şi să sugereze ca Anglia să ia inițiativa deschiderei desbaterilor în interesul tuturor puterilor creditoare şi debitoare, şi nu numai în interesul Germaniei. (Citiți continuarea în pag. . ll-a). AQuila non copil musca D. Nae Ionescu, care a debutat ca scriitor religios, după ce de mai înainte practicase preceptul să nu știe dreapta ce face stânga, s’a specializat într’o proză ostilă d-lui Iuliu Maniu, corespunzând ca dată — o! de sigur, o simplă întâmplare! epocei de când stânga d-lui Nae, n’a mai putut întâlni dreapta generoasă a fostului preşedinte de consiliu... Este o coincidenţă care a mai fost semnalată. O reamintim ca simplă adnotaţie documentară la articolele cu numerotaţie ce publică acum despre retragerea d-lui Maniu. Evenimentele Politice — şi actul preşedintelui partidului naţional-ţărănesc constitue pe cel mai de seamă de la Restauraţie încoace, sunt la libera discuţie a oricui în stare a gândi şi a exprima o cugetare. Precum şi a acelora chiar care n’au decât memorie pentru ceea ce aud de la alţii. D. Nae Ionescu, ţârcovnic descălugărit, atribuindu-şi în lumea laică promovarea instinctelor morale ale tuturor Caiafelor, nu este posedat numai de anume frenezii intelectuale, care în manifestarea lor fiziologică nesocotesc imperativele ancestrale ale nature! — ca să vorbim în limbajul obişnuit maestrului filozof de cafenea, — dar şi de unele obsesiuni politice în care deasemenea pierde toată noţiunea realului. Astfel campania contra d-lui Maniu. S’ar zice că este o manie.. Pentru a înlătura echivocul am făcut adnotaţia de mai sus. In aparenţele maniei nu-i decât calculul. Altădată calculul socotelilor amăgite, asta-zi acela al unei perspective falacioase, D. Nae Ionescu ar vrea să fie cineva. Prin el însuşi a simţit că nu poate. De la cei dintâi paşi a umblat după o pulpană. Pulpana-paravan de sub care să se slujească de cel ce o poartă, spre a-şi servi arivismul său meschin şi pornirile Inferioare care-l calcă c. D. Nae Ionescu contra d-lui Iuliu Maniu! Prea ar fi grotesc şi ridicol asaltul. Atunci ţârcovnicul a crezut cil îşi girează «mania», căutând, cu o stăruinţă grosieră să o împrumute altei inspiraţiuni. Tentativă mai prejos de orice calificare. Căci este un fals categoric. Şi atunci, fireşte, d. Nae Ionescu poate utiliza şi tabla de logaritmi pentru numerotarea bazalturilor sale zadarnice. Epoca răspunsurilor PLĂTITE s-a dus pentru totdeaua. D. Iuliu Maniu, desigur, nici nu știe că mai există d. Nae. Aquila non eapit musca». ALEGERILE DIN UNGARIA De Duminică (28) a început perioada electorală în Ungaria. Alegerile vor dura, conform legii existente, până la 7 Iulie. Suntem departe însă de vremurile epice ale alegerilor maghiare, când perioada electorală s’ar fi putut compara numai cu sezonul carnavalului din Nizza. Erau alegerile acelea o ocaziune de dever mirific pentru fabricanţii de însemne electorale, de steaguri, steguleţe şi flamuri, pentru o anumită clasă de literaţi, poeţii speciali ai elecţiunilor, pentru autorii anonimi de discursuri electorale programatice, pentru cârciumari şi restauratori, pentru corteşi (agenţi electorali) şi pentru nenumăratele bande de lăutari, cari ridicau entusiasmul alegătorilor censitari cu nesfârşite dardaşuri când svăpaiate şi îndrăcite, când languroase şi melancolice, sau cu răsunetul ţimbalelor vibrând sub ciocanele cari ridicau un aer ecourile războinice ale Marșului lui Racoczi... Noua lege electorală, care nu a adus dealtmintreli nicio atingere privilegiului electoral al censului, cu toate străduinţele cercurilor, politice cari aspiră după o reformă electorală cu adevărat democratică, a avut ca prim efect să suprime toate caracteristicile pitoreşti ale vechilor vremuri de alegeri. Cheltuelile electorale pe cari vechiul regim le considera ca legitime până la anumite sume (aşa cum se practică şi azi în sistemul electoral englez) şi cari făceau posibilă acea originală punere în scenă electorală din trecut, au fost suprimate, aşa cum a fost suCealtm întrebarea nouă electorală confine şifuc prescripţiuni, menite să pună foe în roate unei consultări popular' sincere. Intre altele, obligaţiunea ca fiecare candidat să fie prezintit biroului electoral de o zecime , numărul total al alegătorilor di circumscripția electorală respectiv, este un impediment din cele mai serioase. Sunt circumscripțiunilectorate în cari candidatul are neve de nu mai puţin de cinci mii e semnături de alegători pentru a se propune... A ceastă dispoziție, ca și altele lăsând deschise pot« fi posibilități de chichițe pentru falsificarea votului nu au contriuit pufin desigur la atmosfera de î ncezeală în care se desfășoară destădată campania electorală, altă dată atât de agitata, în Ungaria. Decisiunea economică, pe de altă parte şi criza agricolă contribue la incoerenţa pe care ţăranul, admis degea actuală reacţionară ca ultprobo manifestă în aceste alegeri, primară şi bătălia cu manifestele e-1 Oricum ar fi, paisprezece partide lectoral interzise. Candidaţii nu ! se prezintă în alegerile actuale. Parvoe numai să-şi afişeze numele, la r Udul legitimist, un partid al fosticul şi data alegea, sau a vreunei întruniri publice. In locul afişării manifestelor electorale candidaţii nu pot recurge decât la serviciul poştal, prin intermediul căruia comunică confidenţial alegătorilor profesiunile lor de credinţă şi opiniunile lor puţin măgulitare asupra adversarilor lor luptători pe front, altul al împrumuturilor de război, care cere revalorizarea acelor împrumuturi — între altele. Caracteristic este după cum arătam mai sus, că elementul ţărănesc se abţine de a participa direct la alegeri, cei mai mulţi dintre candidaţii săi fiind membri ai altor clase sociale. Alte partide ale opoziţiunii sunt cel naţional-liberal al lui Rassay, creştinii cu Stefan Friederich, social-democraţii, naţional-democraţii şi radicalii naţionali. In Budapesta sunt două sute de candidaţi pentru douăzeci şi cinci de mandate. După o statistică a presei ungare s’au pronunţat până în ajunul primei zile de alegeri patru mii de discursuri electorale. Despre rezultatul acestor alegeri, dat fiind sistemul electoral actual, se poate prevedea că năzuinţa contelui Bethlen (care conduce politica maghiară de 10 ani), de a putea să o continue încă cinci ani cel puţin, va fi realizată. Ministrul de Finanţe d. Wekerle, nu a ezitat să afirme într’o întrunire electorală că succesul împrumutului extern după care umblă guvernul depinde exclusiv de faptul dacă guvernul va obţine în parlament o majoritate impunătoare. Aşa că... V * • §b \ kt maa/samitemmaammmaa — Juraţii au achitat pe atentatorul (şi pe comiplicii lui) la viaţa d-lui C. Angelescu, fost subsecretar de Stat la Interne. Juraţii pot să dea orice hotărâre. Verdictul lor este sfînt. Totuşi se poate vorbi de mentalitatea unui Corp, pentru care omorul este scuzat de elemente lăturalnice. Nu de mult a mai fost absolvit un criminal — determinat de considerente de moștenire... Beza a fost achitat, deși el a comis «o crimă săvârșită — dar neizbutită». Dar dacă verdictul nu poate fi supus în sine criticii, — rămâne în picioare o chestie: desbaterile procesului s’au condus într’o atmosferă străină faptului. S’a discutat legea Dobrogei Noui, s’a vorbit despre regimul coloniştilor, a fost criticat guvernul naţional-ţărănesc, etc. Numai despre atentat nu s’a vorbit. Cu acest prilej, oameni politici — unii din fruntea şcolii — au încurajat mişcările anarhice. Din interes de partid, s’a preamărit politica violenţei care, odată adoptată, nu se ştie contra cui se poate deslănţui... Juraţii s’au trezit subt o avalanşă de politicărie din care cel mai versat om în politică şi ’n administraţie cu greu s’ar fi descurcat. Situaţia din Cadrilater* a fost prezentată într’o lumină falsă. Legea Dobrogei Noui a fost făcută vinovată de toate lipsurile coloniştilor. Iar în chestie de persoane — s’a aruncat responsabilitatea asupra celor ce n’au nici o culpă. Problema coloniştilor e ’n funcţie (Citiţi continuarea în pag. II-a) Casele Muncii C.F.R. După înfiinţare«..Casei Muncii C.•'. R„ »• presa care făcea opoziţie cu orice preţ guvernului naţionalţărănesc, a socotit această instituţie ca o adevărată pacoste. Printre ziarele, care au avut această atitudine, a fost şi «Viitorul» — gata totdeauna să critice fiecare operă, oricât de bună ar fi ea, a adversarului. Iată însă că directorul C. F. R a cerut printr’un memoriu Ministerului de Comunicaţii, realipirea Casei Muncii la direcţia generală, unde era înainte. In urma acestei hotărâri, — spune «Viitorul», — «toate asociaţiile profesionale C. F. R. şi pensionarii ceferişti protestează contra răpirii autonomiei Casei Muncii C. F. R. şi realipirea ei la căile ferate». Prin urmare autonomia Casei Muncii a fost găsită bună de către pensionarii şi funcţionarii ceferişti care prin asociaţiile lor (toate), protestează împotriva «răpirii» acestei autonomii. Cei interesaţi în chestia Casei Muncii sânt tocmai funcţionarii şi pensionarii ceferişti, care au avantajă pe urma nouii organizări. «Viitorul» se aşează parcă de partea ceferiştilor — şi-i lucru foarte frumos a reveni asupra miei greşeli. Revenirea ar fi şi mai frumoasă, dacă oficiosul liberal şi-ar fi mărturisit eroarea şi n’ar fi lăsat să se creadă.... că de când lumea «Viitorul» a fost pentru autonomia Casei Muncii C. F. R. Cât priveşte campaniile şi atitudinile în diferite chestii, liberalii ar trebui să fie mai circumspecţi. .»Itecssr.. opoziţia va implica atac cu orice preţ, şi pe orice temă. Căci sunt cazuri, când realitatea se răzbună — chestia Casei Muncii C. C. R. «Viitorul» va urma Învăţământul impus de acest caz? Fiai cilsiä isi Husin BiJUTiRlBIE TAfflLOR? Povestea unui agent secret britanic In Tribune de Geneve, un agent al Serviciului de informaţii britanic publică următoarele: «Intr’un oraş destui tie populat din Rusia centrală este ascuns un tezaur de smaralde şi alte pietre preţioase, a căror valoare reprezintă avnea unui împărat. Sunt singurul om care cunoaşte acest ascunziş, dar nu pot intra în Rusia, unde aş fi eu siguranţă executat. N aş intervine să încredinţez acest secret cuiva, căci nu ştiu numele stradei unde se află tezaurul. Am ales ascunzătoarea cu cea mai mare grijă, un rus n’ar putea să regăsească bijuteriile. Singura mea nădejde este în venirea din nou a unor zile mai liniştite, când aş putea să-mi regăsesc tezaurul, care m’a costat o mare sumă de bani şi mi-am riscat pentru el şi viaţa. COMPLOTUL Complotul în vederea asigurării bijuteriilor coroanei Rusiei datează de câţiva ani. După invitaţiunea unui sindicat care dispune de puternice mijloace financiare, m’am dus la o întrunire secretă. Şeful sindicatului mi-a încredinţat numele rusului în posesiunea căruia se aflau bijuteriile.El a adăgat că acest individ era dispus să mă servească dacă se dă suma de 1 milion de lire sterline. Fiindcă e vorba de o persoană oficială sus pusă în guvernul sovietic, tranzacţia nu va prezenta nici o dificultate» — îmi spuse preşedintele sindicatului, un om a cărui avere se cifrează la milioane de lire. «Nici o dificultate în afară de aceia a ridicării Marelui Lama din Thibet» adaogă unul din asistenţii care se oferise să mă însoţească în primejdioasa mea misiune. Şi el adaogă: «De aci ne ducem în Baltica. Până acolo totul va merge bine. Intr’o localitate a litoralului rusesc, vom întâlni persoana oficială în chestiune, şi presupunând că nu şi-a ridicat pretenţiile, îi predăm banii în schimbul indicaţiei unde se află tezaurul. Bietul om are nevoie de fonduri pentru treburile lui, dar o foarte puternică opoziţie va face tot ce se poate pentru a-l împiedica să ridice banii. Poate că el intenţionează să fure bijuteriile pentru el. Şi apoi mai e şi Celia. Vezi deci cât este de simplu. ss Reorganizarea Ministerului Instrucţiunii D. Iorga a reuşit să provoace o nouă panică la Ministerul Instrucţiunii publice. D-sa a elaborat un proect de lege pentru reorganizarea acestui departament, prin care întregul minister al învăţământului naţional este ameninţat cu... dezorganizarea. La început, d. Iorga a însărcinat o comisiune de jurişti cu elaborarea acestui proect de lege. Primul-ministru găsind însă proectul prea... juridic, l-a refăcut după concepţiile d-sale reducându-i la câteva articole cu caracter general şi lăsând restul pe seama regulamentului care se va întocmi mai târziu. După proectul d-lui Iorga, numeroase direcţii şi servicii ,vor fi desfiinţate iar funcţionarii respectivi vor căpătat tot felul de titlri noui. Perspectivele acestei dezorganizări a Ministerului a provocat legitime îngrijorări în rândurile funcţionarilor superiori ai acestuidepartament. Este însă foarte puţin probabil că acest proect de lege va avea, în secţiunile Camerei şi Senatului altă soartă decât proeetele anterioare ale d-lui Iorga cari au suferit radicale modificări cu prilejul discuțiilor în secțiuni. Iuliu Maniu de MARTHA BÎBESCU La Bădăcini, pe moşia sătească a Maniilor stătue un vechiu păr, frate şi contimporan al nucului meu din Mogoşoaia. Cel mai bătrân moşneag din partea locului nu-şi aminteşte să-l fi văzut mai puţin bătrân. Pe vremea lui chiar se spunea că arborele ar avea 200 de ani, ceea ce nu se văzuse de când lumea la un păr. Şi minune mai mare decât vechimea i se laudă rodnicia lui. In toţi anii înfloreşte alb ca rufele şi dă pere de acele îmbujorate numite cesăreşti. Pomul acesta ştie tot ce-au avut pe inimă neamul Maniilor. A fost duhovnicul, prietenul şi mângâetorul generaţiilor. loan a plâns în copilăria sa pe maică-sa sub ramurile îndoite, aduse în chip de leagăn ; a vrut să fie înmormântat sub crengile lui dese. E martorul jurămintelor lor, rudele faptelor lor, sfătuitorul la primejdie, arbitrul luptelor lor cu soarta. I-au jurat fiecare lucru ce-au înfăptuit. E paznicul credinţei lor: tinerii i-au încredinţat dragostile lor, mamele copiii lor, condamnaţi, femeile credinţa lor. Sub umbra lui înstelată Iuliu Maniu s-a logodit la douăzeci de ani cu sfânta cauză: bărbatul care se consacra persecuţiei nu va avea altă femeie decât Idola; de când e student în drept şi până la încorporarea sa forţată în armata austro-ungară, timp de 15 ani, dubla monarhie îl ţine în cuşcă, va fi lipsit de pasport. Ca toţi aceia care au răspuns chemării sângelui nu va trece graniţa decât prin codru sub mantia pădurii, prin vama numită a Cucului. Strigătul obstinat şi melancolic, vocea omenească păsării veşnic ascunsă care se aude fără a fi zărită e semnalul ştiut care deschide transilvănenilor graniţele mute şi pline de muşchi. Iuliu Maniu, deputat român în parlamentul ungar din 1906 până la 1910 nu va mai putea ieşi altfel din limitele imperiului habsburgic. Războiul îl găseşte membru al consiliului naţional din Transilvania şi avocat consistorial pe lângă episcopia greco-catolică din Blaj. Subţire şi de un aspect rece în redingota de doctrinar, e tânăr de tot încă ,Iar autoritatea sa, recunoscută, încă de atunci de toţi Românii imperiului opresor se întinde la deputaţii celorlalte naţiuni subjugate. La întrebarea lui Erzberger: «Ce va Transilvănenii? va răspunde printr’un memorandum, unul din acele memorande care duc pe autorul lor de-a dreptul în puşcărie. Maniu e în tradiţia sa: aceia a lui Meheş, a lui Coroianu, a unchiului Simeon Bărnuţiu. împăratul Wilhelm vrea să cunoască doleanţele poporului român din Transilvania? Le va cunoaşte. Ele seamănă de altminteri leit cu celle ale Polonezilor, cu cele ale Alsacienilor şi Lorenilor. ,O telegramă lungă porneşte pentru Teschen, marele cartier general de unde Wilhelm II supraveghează operaţiile aliatei sale Austro-Ungaria. Erzberger se reîntoarce la palatul Lichtenstein cu propunerile vulpei germanice. Toate libertăţile acordate cu o singură condiţie: ca Maniu să semneze în numele consiliului naţional, un apel către Românii din regat să vie să lupte alături de imperiile centrale. Numai astfel vor putea desrobi pe fraţii lor. Pentru a îndupleca pe Iuliu Maniu să semneze, Erzberger afirmă că izbânda e foarte apropiată. Se face stăruitor: prin el împăratul vorbește acestui mic avocat din Blaj, nu se va lăsa convins? «Intr’o familie în care tatăl a murit, fratele mai mare ia comanda altminteri intră dihonia în familie. Fratele cel mare e guvernul din Bucureşti. E liber are diplomaţia sa, ataşaţii săi militari, vede, aude. E ca omul de pe foişor. Nu se cade să-i poruncim noi felul de purtare din fundul temniţii noastre». Negocierile sunt rupte. Pentru vina de a nu fi lăsat să i se smulgă iscălitura, Iuliu Maniu va părăsi Blajul unde era mobilizat și imobilizat pe loc dela începutul răsboiului în calitatea sa de suspect. Cu gradul său de caporal de artilerie de munte e încorporat armatei austro-ungare: va pleca. N’a avut măcar permisiunea să îngenunchieze pe mormântul tatălui sau la rădăcina bătrânului păr. Douăzeci şi opt de luni de servi primă, linia pentru neă|paratului devăr drac.) roare tot di oarece suf.| mori fără noave. Acest contra ta însl luntar, un supîj sa refusă să-l vinovată din 1 de mii de oameni sinucişi fără persuas' Iuliu Maniu pa p v» JL------------experienţă forţa de care va avea nevoie în ziua revoluţiei. In sat la Bădăeiui, doamna Clara aşteaptă cu îndărătnicie liberarea naţiei sale de către fiul său şi Cernelia se roagă. Dar în primăvara următoare odată cu dulcele cântec al cucului sosesc veşti mari. Mateiu Popp, fiul Elenei, nepotul lui Iuliu Maniu, locotenent de artilerie în armata austriacă a izbândit, potrivit dorinţelor sale: s’a bătut la Piave; e rănit dar are fericirea de a fi în rândurile armatelor din Italia; moare în spitalul din Genov la vârsta de douăzeci şi patru de ani, răpit de o moarte pricinuită de adevăraţii lui duşmani. Doamnei Clara i se pare că în acest an poamele se coc straniu de timpuriu. Perele cesăreşti roşeau în clipa când fiul său, înaintat locotenent veni în permis la Rădăcini pentru prima dată de doi ani şi jumătate de când fusese încorporat. Ea singură şi poate şi bătrânul păr sunt depozitarii marei taine, cu complicitatea unui medic al regimentului de naţionalitate ceh, Iuliu Maniu, sub motiv de sănătate va pleca la Viena. Va reuni pentru revoluţie regimentele de infanterie 62 şi 64, formate în întregime din contingente transilvănene. In luna lui Octombrie 1918 are 54.000 oameni sub ordinile sale și trimite ordinul la două alte regimente de infanterie care sunt la Praga să asculte de guvernul lui Massaryck. Viena e a lui. Stroger-Steiner, cel din urmă ministru de răsboiu austriac, oferă atunci acestui locotenent colaborarea şi un apartament în Minister. La 2 Decembrie 1918, unirea Transilvaniei, a Bucovinei şi a Banatului cu vechiul regat e proclamată la Alba- Iulia, Iuliu Maniu, preşedintele consiliului naţional şi Alexandru Vaida-Voevod pleacă la Bucureşti şi iau parte îndată la consiliul de miniştri al României. Doisprezece ani au trecut, astfel cum se obişnuesc să treacă în vise, într’o clipă. A zecea aniversare a unităţii naţionale a fost celebrată la Alba-Iulia în luna lui Mai 1929. Iuliu Maniu, fiul doamnei Clara e preşedintele consiliului României una şi indivizibilă. Corpul lui Mateiu, fiul Elenei, a fost adus de pe ţărmurile Mediteranei unde a căzut până la tulpina bătrânului păr, alături de corpul bunicului său Ioan Maniu, care a trăit şi a suferit pentru idee ca ei toţi... îmi place a gândi că cenuşa acestui tânăr a făcut ocolul mării sfinte a latinilor spre munţii Apuseni pentru a se odihni în sfârşit sub un pom în floare din Transilvania. ROLUL CEKEI „Celia este coruptibilă, fără ea n’aş putea fi aci» — zise un alt rus, acela care trebuia să-mi fie al doilea însoţitor. Timp de o oră ţinu discuţia şi încet, încet sfârşit prin a poseda toate elementele afacerii. In aparenţă dificultăţile erau dar mici dar nu aveam destulă încredere. In caz că misiunea eşua, mi se rezervau sute de gloanţe. Ambii acoliţi s-au despărţit de mine şi ne-am dat întâlnire la Riga, unde ne aştepta un yaht. La început totul mergea bine. Rusul luase cu el un francez care să servească de martor al afacerii. Contactul cu rusul din oficialitatea sovietică a fost uşor stabilit. El ne-a costat o călătorie grozavă prin viroage şi coclauri pline de zăpadă. Tot parcursul drumului tremuram să nu fim descoperiţi. La capătul călătoriei am descins (Citiţi continuare în pag. 2 a)