Dreptatea, iulie 1931 (Anul 5, nr. 1118-1144)

1931-07-01 / nr. 1118

AM V NO. 1118 Norcorl I lone i­ m 4 FAQIN1 plat­a 5 l­iT A­B TARA 1 IN »taL . .­.'S STRĂINĂTATE 3 Iuni ... . 250 DUBLU O N A M E R T E învăţători, Preoţi şi Săteni Un an 3 Iuni .760 .875 200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI,­­ STr . Q. CLEMENCEAU TELEFON Direcţia 218/32 Redacţia 217/04 Ad­ ţia 220/25 ANUNŢURI COMERCIALE Sa primesc direct la Ad-tua ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară „Guvernul actual român este fond­armente germanofil şi este de temut ca angajamente grave să fie luate față de Germania. „D. Manoilescu a fost totdeauna de tendinţă germa­nofilă. A publicat de curând o notă în buletinul Camerei de comerţ germano-română, care nu mai lasă îndoeli a­­supra acţiunii acestui personaj“. (La Volonil din 25 iunie noi Experienţa de la Chequers' -0068- Perspectivele şi dificultăţile unor negociaţiuni între Germania, marile puteri occidentale şi America de MARCEL RAY (Ca un răspuns indirect la artico­lul lui Georg Bernhard, pe care-l publicam în numărul nostru dela 23 iunie, articold acesta al d-lui Marcel I­lay, pe care-l primim în momentul când se produce propu­nerea Hoover capătă un interes de incontestabilă actualitate ( expu­nând teza franceză în această ches­tiune). In lumea întreagă criza econo­mică se agravează cu o repeziciune neliniştitoare. In acelaş timp şi nu mai puţin iute, se vede micşorându­­tse încrederea şi spiritul de apropi­ere între naţiuni; fiecare din aces­tea, pentru a se apăra de criză, pa­re că vrea sa se închidă în fortărea­ţ­a egoismului său şi să se păzească de orice iniţiativă ale cărei conse­cinţi nu pot fi exact măsurate. In sfârşit criza economică este, mai în toate ţările, generatricea crizelor politice, cari, ele însele, fac şi mai îndârjite efectele neîn­crederei şi dezordinei economice şi financiare. Naţiunile Europei şi Statelor­ Unite ale Americei se în­vârtesc astfel într’un fel de cerc infernal din care nu parvin să iasă. In realitate, nu este de loc nece­sar, pentru a rupe acest cerc, obţi­nerea colaborării active şi unani­mitatei tuturor statelor interesate, mari sau miei. Toată lumea îşi dă seama că ar­e destul o apropiere adevărată şi un acord — chiar pe un teren limitat — între Franţa şi Germania. Din lipsa acestui acord, a cărui perspectivă se îndepărtează nein­cetat, de la o neînţelegere la alta, de la in cartea lui Streseman, ar tre­bui stabilit şi menţinut un contact mai mult sau mai puţin strâns , un oarecare grad de colaborare în­tre Germania, Anglia, Franţa şi Statele­ Unite ale Americei. Trebuie mai întâi ca această co­laborare a marilor puteri să aibe caracterul unei experienţe limita­te la programul său; trebuie ca un mic număr de reprezentanţi din cei mai calificaţi ai marilor interese economice să fie chemaţi a delibe­ra în acelaş timp ca şi reprezen­tanţii guvernelor; trebuie în sfâr­­şit ca fiecare stat mare să fie pre­gătit să primească partea sa de sa­crificii necesare interesului comun în loc să aştepte ca toate concesiile să fie făcute de ceilalţi; întrevăd, pentru clipa în care ne găsim, trei mari chestiuni asu­pra cărora fi’ar putea angaja în mod folositor şi în condiţiunile de­finite mai sus, o convorbire sau negociere între cele patru, cinci şease sau mai multe mari puteri şi bine înţeles urmând că această con- 5’lisaţie să fie condusă în spiritul Genevei şi subordonată sacţiunii ulterioare a organismelor în care toate statele sunt reprezentate, U­niunea Europeană şi Societatea Na­ţiuniii er. Aceste trei mari chestiuni sunt problema reparaţiilor, aceia a şo­majului şi aceia a relaţiilor econo­mice ale Europei de o parte cu Statele Unite, de alta cu Uniunea Sovietică. * Profesorul Georg Bernhard a a­­dus­ săptămâna trecută o ideie ex­trem de interesantă pentru o în­cercare de soluţionare experimen­tală a problemei reparaţiilor şi transferărei plăţilor de la o ţară la alta. Trebuie subliniat cuvântul «ex­perimental» căci tocmai acesta este punctul principal: este limpede că marile puteri trecând prin încer­cari şi ameninţări de pericole co­mune, îşi vor acorda mai uşor acea­stă transferare pe bază de experi­enţă de­cât pe doctrine. Georg Bernhardt pleacă de la a­­ceastă ideie, că transferările de plăţi sunt una din cauzele adânci şi poate principale ale crizei eco­nomice mondiale şi că dacă s’ar putea suprima aceste transferări, Europa întreagă şi America s’ar găsi imediat scăpate. Georg Bernhardt nu se gândeşte la anularea generală a datoriilor de război, care constituie încă o himeră; el nici nu sugerează chiar o modificare cât de mică a planu­lui Young. Considerând ca imposibil să su­­primi transferările, el propune sim­plu ca plăţile să fie amânate sau *) Copyright «Dreptatea» COOPERATION -reportate, în comun acord, de cei interesaţi pe timp de două sau trei ani. Eminentul economist german este convins că o astfel de măsură, ar fi de ajuns pentru a restaura în diverse ţări o oarecare încredere şi optimism şi pentru a reînsufleţi toată viaţa economică în Europa şi Statele Unite. * Uv-' Am putut constata, în cursul ul­timilor săptămâni, că un oarecare număr de bancheri, de industriaşi şi tomersanţi germani aveau idei şi speranţe apropiate de acelea ale lui Bernhard. In aceiaşi stare de spirit d-nii Brüning şi Curtius, au întâmpinat pe colegii lor englezi, la Che­uers. Se ştie acum ceia ce s’a petrecut la această întrevedere. Miniştrii germani au făcut un tablou dramatic al dificultăţilor şi pericolelor în cari se sbat guvernul german şi au numărat motivele pentru cari ei consideră ca prea grele sarcinile Germaniei. Aceasta este argumentarea tra­diţională a debitorului nemulţumit Dar ceea ce este şi mai interesant pentru celelalte ţări, e că cancela­rul Brüning a socotit necesar să plaseze în urmă, — cum o face şi d. Bernhard, — problema reparaţiilor şi datoriilor de război pe planul in­ternaţional şi să sugereze ca Anglia să ia inițiativa desch­iderei desba­­terilor în interesul tuturor puteri­lor creditoare şi debitoare, şi nu numai în interesul Germaniei. (Citiți continuarea în pag. . ll-a). AQuila non copil musca D. Nae Ionescu, care a debutat ca scriitor religios, după ce de mai îna­inte practicase preceptul să nu știe dreapta ce face stânga, s’a speciali­zat într’o proză ostilă d-lui Iuliu Maniu, corespunzând ca dată — o! de sigur, o simplă întâmplare! epo­­cei de când stânga d-lui Nae, n’a mai putut întâlni dreapta generoa­să a fostului preşedinte de consiliu... Este o coincidenţă care a mai fost semnalată. O reamintim ca simplă adnotaţie documentară la articolele cu numerotaţie ce publică acum des­pre retragerea d-lui Maniu. Evenimentele Politice — şi actul preşedintelui partidului naţional-ţă­­rănesc con­stitue pe cel mai de sea­mă de la Restauraţie încoace, sunt la libera discuţie a oricui în stare a gândi şi a exprima o cugetare. Precum şi a acelora chiar care n’au decât memorie pentru ceea ce aud de la alţii. D. Nae Ionescu, ţârcovnic descălu­­gărit, atribuindu-şi în lumea laică promovarea instinctelor morale ale tuturor Caiafelor, nu este posedat numai de anume frenezii intelectua­le, care în manifestarea lor fiziolo­gică nesocotesc imperativele an­cestrale ale nature! — ca să vorbim în limbajul obişnuit maestrului fi­­lozof de cafenea, — dar şi de unele obsesiuni politice în care deasem­e­­nea pierde toată noţiunea realului. Astfel campania contra d-lui Ma­niu. S’ar zice că este o manie.. Pen­tru a înlătura echivocul am făcut adnotaţia de mai sus. In aparenţele maniei nu-i decât calculul. Altădată calculul socotelilor amăgite, asta-zi acela al unei perspective falacioase, D. Nae Ionescu ar vrea să fie ci­­ne­va. Prin el însu­şi a simţit că nu poate. De la cei dintâi paşi a umblat după o pulpană. Pulpana-paravan de sub care să se slujească de cel ce o poartă, spre a-şi servi arivismul său meschin şi pornirile Inferioare care-l cal­că c. D. Nae Ionescu contra d-lui Iuliu Maniu! Prea ar fi grotesc şi ridicol asal­tul. Atunci ţârcovnicul a crezut cil îşi girează «mania», căutând, cu o stăruinţă grosieră să o împrumute altei inspiraţiuni. Tentativă mai prejos de orice cali­ficare. Căci este un fals categoric. Şi atunci, fireşte, d. Nae Ionescu poate utiliza şi tabla de logaritmi pentru numerotarea bazalturilor sa­­le zadarnice. Epoca răspunsurilor PLĂTITE s-a dus pentru totdeaua. D. Iuliu Ma­niu, desigur, nici nu știe că mai e­­xistă d. Nae. Aquila non eapit musca». ALEGERILE DIN UNGARIA De Duminică (28) a început peri­oada electorală în Ungaria. Alegeri­le vor dura, conform legii existente, până la 7 Iulie. Suntem departe în­să de vremurile epice ale alegerilor maghiare, când perioada electorală s’ar fi putut compara numai cu se­zonul carnavalului din Nizza. Erau alegerile acelea o ocaziune de dever mirific pentru fabricanţii de însem­ne electorale, de steaguri, steguleţe şi flamuri, pentru o anumită clasă de literaţi, poeţii speciali ai elecţiu­nilor, pentru autorii anonimi de dis­cursuri electorale programatice, pen­tru cârciumari şi restauratori, pen­tru corteşi (agenţi electorali) şi pen­tru nenumăratele bande de lăutari, cari ridicau entusiasmul alegătorilor censitari cu nesfârşite dardaşuri când svăpaiate şi îndrăcite, când lan­guroase şi melancolice, sau cu răsu­netul ţimbalelor vibrând sub cioca­nele cari ridicau un aer ecourile răz­boinice ale Marșului lui Racoczi... Noua lege electorală, care nu a a­­dus dealtmintreli nicio atingere pri­vilegiului electoral al censului, cu toate străduinţele cercurilor, politice cari aspiră după o reformă electo­rală cu adevărat democratică, a a­­vut ca prim efect să suprime toate caracteristicile pitoreşti ale vechilor vremuri de alegeri. Cheltuelile electo­rale pe cari vechiul regim le consi­dera ca legitime până la anumite sume (aşa cum se practică şi azi în sistemul electoral englez) şi cari fă­ceau posibilă acea originală punere în scenă electorală din trecut, au fost suprimate, aşa cum a fost su­Cealtm întreb­a­r­ea nouă electo­rală confine şi­­fuc prescripţiuni, menite să pună f­oe în roate unei consultări popular' sincere. Intre al­tele, obligaţiunea ca fiecare candi­dat să fie prezint­it biroului electo­ral de o zecime ,­­ numărul total al alegătorilor di circumscripția e­­lectorală respecti­v, este un impe­diment din cele ma­i serioase. Sunt circumscripțiuni­lectorate în cari candidatul are ne­ve de nu mai pu­ţin de cinci mii e semnături de alegători pentru a­ se propune... A­ ceastă dispoziție, ca și altele lă­sând deschise pot« fi posibilități de chichițe pentru falsificarea votu­lui nu au contri­uit pufin desigur la atmosfera de î ncezeală în care se desfășoară de­stădată campania electorală, altă da­tă atât de agitata, în Ungaria. Deci­siunea economică, pe de altă parte şi criza agricolă contribue la incoerenţa pe care ţă­ranul, admis de­­gea actuală reac­ţionară ca ultprobo manifestă în aceste alegeri, primară şi bătălia cu manifestele e-1 Oricum ar fi, paisprezece partide lectoral interzise. Candidaţii nu ! se prezintă în alegerile actuale. Par­­voe numai să-şi afişeze numele, la­ r Udul legitimist, un partid al fosti­cul şi data alegea­­, sau a vreunei în­truniri publice. In locul afişării ma­nifestelor electorale candidaţii nu pot recurge decât la serviciul poş­tal, prin intermediul căruia comu­nică confidenţial alegătorilor profe­siunile lor de credinţă şi opiniunile lor puţin măgulit­are asupra adver­sarilor­ lor luptători pe front, altul al îm­prumuturilor de război, care cere revalorizarea acelor împrumuturi — între altele. Caracteristic este după cum arătam mai sus, că elementul ţărănesc se abţine de a participa di­rect la alegeri, cei mai mulţi din­tre candidaţii săi fiind membri ai altor clase sociale. Alte partide ale opoziţiunii sunt cel naţional-li­beral al lui Rassay, creştinii cu Ste­fan Friederich, social-democraţii, naţional-democraţii şi radicalii na­ţionali. In Budapesta sunt două sute de candidaţi pentru douăzeci şi cinci de mandate. După o statistică a presei ungare s’au pronunţat până în ajunul pri­mei zile de alegeri patru mii de dis­cursuri electorale. Despre rezultatul acestor alegeri, dat fiind sistemul electoral actual, se poate prevedea că năzuinţa con­telui Bethlen (care conduce politica maghiară de 10 ani), de a putea să o continue încă cinci ani cel puţin, va fi realizată. Ministrul de Finanţe d. Wekerle, nu a ezitat să afirme în­tr’o întrunire electorală că succesul împrumutului extern după care um­blă guvernul depinde exclusiv de faptul dacă guvernul va obţine în parlament o majoritate impună­toare. Aşa că... V * • §b \ kt maa/samitemmaammmaa — Juraţii au achitat pe atentatorul (şi pe comiplicii lui) la viaţa d-lui C. Angelescu, fost subsecretar de Stat la Interne. Juraţii pot să dea orice hotărâre. Verdictul lor este sfînt. Totuşi se poate vorbi de mentalitatea unui Corp, pentru care omorul este scu­­zat de elemente lăturalnice. Nu de mult a mai fost absolvit un crimi­nal — determinat de considerente de moștenire... Beza a fost achitat, deși el a comis «o crimă săvârșită — dar neizbu­tită». Dar dacă verdictul nu poate fi su­pus în sine criticii, — rămâne în pi­cioare o chestie: desbaterile proce­sului s’au condus într’o atmosferă străină faptului. S’a discutat legea Dobrogei Noui, s’a vorbit despre re­gimul coloniştilor, a fost criticat gu­vernul naţional-ţărănesc, etc. Nu­mai despre atentat nu s’a vorbit. Cu acest prilej, oameni politici — unii din fruntea şcolii — au încura­jat mişcările anarhice. Din interes de partid, s’a preamărit politica vio­lenţei care, odată adoptată, nu se ştie contra cui se poate deslănţui... Juraţii s’au trezit subt o avalan­şă de politicărie din care cel mai versat om în politică şi ’n adminis­traţie cu greu s’ar fi descurcat. Situaţia din Cadrilater* a fost pre­zentată într’o lumină falsă. Legea Dobrogei Noui a fost făcută vino­vată de toate lipsurile coloniştilor. Iar în chestie de persoane — s’a a­­runcat responsabilitatea asupra ce­lor ce n’au nici o culpă. Problema coloniştilor e ’n funcţie (Citiţi continuarea în pag. II-a) Casele Muncii C.F.R. După înfiinţare«..Casei Muncii C.­­•'. R„ »­• presa care făcea opoziţie cu orice preţ guvernului naţional­­ţărănesc, a socotit această institu­ţie ca o adevărată pacoste. Printre ziarele, care au avut a­­ceastă atitudine, a fost şi «Viitorul» — gata totdeauna să critice fiecare operă, oricât de bună ar fi ea, a adversarului. Iată însă că directorul C. F. R­ a cerut printr’un memoriu Ministe­rului de Comunicaţii, realipirea Ca­sei Muncii la direcţia generală, unde era înainte. In urma acestei hotărâri, — spu­ne «Viitorul», — «toate asociaţiile profesionale C. F. R. şi pensionarii ceferişti protestează contra răpirii autonomiei Casei Muncii C. F. R. şi realipirea ei la căile ferate». Prin urmare autonomia Casei Muncii a fost găsită bună de către pensionarii şi funcţionarii ceferişti care prin asociaţiile lor (toate), pro­­testează împotriva «răpirii» aces­tei autonomii. Cei interesaţi în chestia Casei Muncii sânt tocmai funcţionarii şi pensionarii ceferişti, care au avan­tajă pe urma nouii organizări. «Viitorul» se aşează parcă de par­tea ceferiştilor — şi-i lucru foarte frumos a reveni asupra miei gre­şeli. Revenirea ar fi şi mai frumoasă, dacă oficiosul liberal şi-ar fi măr­turisit eroarea şi n’ar fi lăsat să se creadă.... că de când lumea «Viito­rul» a fost pentru autonomia Casei Muncii C. F. R. Cât priveşte campaniile şi atitu­dinile în diferite chestii, liberalii ar trebui să fie mai circumspecţi.­ ­.»Itecssr.. opoziţia va implica atac cu orice preţ, şi pe orice temă. Căci sunt ca­­zuri, când realitatea se răzbună — chestia Casei Muncii C. C. R. «Viitorul» va urma Învăţământul impus de acest caz? Fiai cilsiä isi Husin BiJUTiRlBIE TAfflLOR? Povestea unui agent secret britanic In Tribune de Geneve, un agent al Serviciului de informaţii brita­nic publică următoarele: «Intr’un oraş destui tie populat di­n Rusia centrală este ascuns un te­zaur de smaralde şi alte pietre pre­ţioase, a căror valoare reprezintă a­­vnea unui împărat. Sunt singurul om care cunoaşte a­­cest ascunziş, dar nu pot intra în Rusia, unde aş fi eu siguranţă exe­cutat. N aş interv­ine­ să încredinţez a­­cest secret cuiva, căci nu ştiu nume­le stradei unde se află tezaurul. Am ales ascunzătoarea cu cea mai mare grijă, un rus n’ar putea să re­găsească bijuteriile. Singura mea nădejde este în ve­nirea din nou a unor zile mai lini­ştite, când aş putea să-mi regăsesc tezaurul, care m’a costat o mare sumă de bani şi mi-am riscat pen­tru el şi viaţa. COMPLOTUL Complotul în vederea asigurării bijuteriilor coroanei Rusiei datează de câţiva ani. După invitaţiunea unui sindicat care dispune de puternice mijloace financiare, m’am dus la o întrunire secretă. Şeful sindicatului mi-a în­credinţat numele rusului în pose­siunea căruia se aflau bijuteriile.El a adăgat că acest individ era dispus să mă servească dacă­ se dă suma de 1 milion de lire sterline. Fiindcă e vorba de o persoană ofi­cială sus pusă în guvernul sovietic, tranzacţia nu va prezenta nici o di­ficultate» — îmi spuse preşedintele sindicatului, un om a cărui avere se cifrează la milioane de lire. «Nici o dificultate în afară de a­­ceia a ridicării Marelui Lama din Thibet» adaogă unul din asistenţii care se oferise să mă însoţească în primejdioasa mea misiune. Şi el adaogă: «De aci ne ducem în Baltica. Până acolo totul va merge bine. Intr’o localitate a lito­ralului rusesc, vom întâlni persoana oficială în chestiune, şi presupunând că nu şi-a ridicat pretenţiile, îi pre­dăm banii în schimbul indicaţiei unde se află tezaurul. Bietul om are nevoie de fonduri pentru treburile lui, dar o foarte pu­ternică opoziţie va face tot ce se poate pentru a-l împiedica să ridice banii. Poate că el intenţionează să fure bijuteriile pentru el. Şi apoi mai e şi Celia. Vezi deci cât este de sim­plu. ss Reorganizarea Ministerului Instrucţiunii D. Iorga a reuşit să provoace o nouă panică la Ministerul Instruc­ţiunii publice. D-sa a elaborat un proect de le­ge pentru reorganizarea acestui de­partament, prin care întregul mi­nister al învăţământului naţional este ameninţat cu... dezorganizarea. La început, d. Iorga a însărcinat o comisiune de jurişti cu elaborarea acestui proect de lege. Primul-mi­­nistru găsind însă proectul prea... juridic, l-a refăcut după concepţiile d-sale red­ucându-i la câteva arti­cole cu caracter general şi lăsând restul pe seama regulamentului ca­re se va întocmi mai târziu. După proectul d-lui Iorga, nume­­roase direcţii şi servicii ,vor fi des­­fiinţate iar funcţionarii respectivi vor căpătat tot felul de titl­­ri noui. Perspectivele acestei dezorgani­zări a Ministerului a provocat le­gitime îngrijorări în rândurile funcţionarilor superiori ai acestui­­departament. Este însă foarte puţin probabil că acest proect de lege va avea, în sec­ţiunile Camerei şi Senatului altă soartă decât proeetele anterioare ale d-lui Iorga cari au suferit ra­dicale modificări cu prilejul discu­țiilor în secțiuni. Iuliu Maniu de MARTHA BÎBESCU La Bădăcini, pe moşia sătească a Maniilor stătue un vechiu păr, frate şi contimporan al nucului meu din Mogoşoaia. Cel mai bătrân moşneag din partea locului nu-şi aminteşte să-l fi văzut mai puţin bătrân. Pe vremea lui chiar se spunea că arborele ar avea 200 de ani, ceea ce nu se văzuse de când lumea la un păr. Şi minune mai mare decât vechimea i se laudă rodnicia lui. In toţi anii înfloreşte alb ca rufele şi dă pere de acele îmbujorate numite cesăreşti. Pomul acesta ştie tot ce-au­ avut pe inimă neamul Maniilor. A fost duhovnicul, prietenul şi mângâeto­­rul generaţiilor. loan a plâns în co­pilăria sa pe maică-sa sub ramurile îndoite, aduse în chip de leagăn ; a vrut să fie înmormântat sub cren­gile lui dese. E martorul jurămin­­telor lor, rudele faptelor lor, sfătui­torul la primejdie, arbitrul luptelor lor cu soarta. I-au jurat fiecare lu­cru ce-au înfăptuit. E paznicul cre­dinţei lor: tinerii i-au încredinţat dragostile lor, mamele copiii lor, condamnaţi, femeile credinţa lor. Sub umbra lui înstelată Iuliu Ma­niu s-a logodit la douăzeci de ani cu sfânta cauză: bărbatul care se consacra persecuţiei nu va avea altă femeie decât Idola; de când e student în drept şi până la încor­porarea sa forţată în armata au­­stro-ungară, timp de 15 ani, dubla monarhie îl ţine în cuşcă, va fi lipsit de pasport. Ca toţi aceia ca­re au răspuns chemării sângelui nu va trece graniţa decât prin codru sub mantia pădurii, prin vama nu­mită a Cucului. Strigătul obstinat şi melancolic, vocea omenească păsării veşnic ascunsă care se au­de fără a fi zărită e semnalul ştiut care deschide transilvăneni­lor graniţele mute şi pline de muşchi. Iuliu Maniu, deputat român în parlamentul ungar din 1906 până la 1910 nu va mai putea ieşi altfel din limitele imperiului habsburgic. Războiul îl găseşte membru al con­siliului naţional din Transilvania şi avocat consistorial pe lângă e­­piscopia greco-catolică din Blaj. Subţire şi de un aspect rece în re­dingota de doctrinar, e tânăr de tot încă ,Iar autoritatea sa, recu­noscută, încă de atunci de toţi Ro­mânii imperiului opresor se întin­de la deputaţii celorlalte naţiuni subjugate. La întrebarea lui Erzberger: «Ce va Transilvănenii? va răspunde printr’un memorandum, unul din a­cele memorande care duc pe au­torul lor de-a dreptul în puşcărie. Maniu e în tradiţia sa: aceia­ a lui Meheş, a lui Coroianu, a unchiului Simeon Bărnuţiu. împăratul Wil­helm vrea să cunoască doleanţele poporului român din Transilvania? Le va cunoaşte. Ele seamănă de alt­minteri leit cu celle ale Polonezilor, cu cele ale Alsacienilor şi Loreni­­lor. ,O telegramă lungă porneşte pen­tru Teschen, marele cartier general de unde Wilhelm II supraveghează operaţiile aliatei sale Austro-Unga­­ria. Erzberger se reîntoarce la pala­tul Lichtenstein cu propunerile vul­pei germanice. Toate libertăţile a­cordate cu o singură condiţie: ca Ma­niu să semneze în numele consiliu­­lui naţional, un apel către Românii din regat să vie să lupte alături de imperiile centrale. Numai astfel vor putea desrobi pe fraţii lor. Pentru a îndupleca pe Iuliu Maniu să sem­neze, Erzberger afirmă că izbânda e foarte apropiată. Se face stărui­tor: prin el împăratul vorbește aces­tui mic avocat din Blaj, nu se va lăsa convins? «Intr’o familie în care tatăl a mu­rit, fratele mai mare ia comanda alt­minteri intră dihonia în familie. Fratele cel mare e guvernul din Bu­cureşti. E liber are diplomaţia sa, ataşaţii săi militari, vede, aude. E ca omul de pe foişor. Nu se cade să-i poruncim noi felul de purtare din fundul temniţii noastre». Negocierile sunt rupte. Pentru vina de a nu fi lăsat să i se smulgă iscălitura, Iuliu Maniu va părăsi Blajul unde era mobilizat și imobilizat pe loc dela începutul răsboiului în calitatea sa de suspect. Cu gradul său de caporal de artile­rie de munte e încorporat armatei austro-ungare: va pleca. N’a avut măcar permisiunea să îngenunchie­­ze pe mormântul tatălui sau la ră­dăcina bătrânului păr. Douăzeci şi opt de luni de servi primă, linia pentru neă|­paratului devăr drac.) roare tot di oarece suf.| mori fără noave. Acest contra ta însl luntar, un supîj sa refusă să-l vinovată din 1 de mii de oameni sinucişi fără persuas' Iuliu Maniu pa­ p v» JL------------­experienţă forţa de care va avea ne­voie în ziua revoluţiei. In sat la Bădăeiui, doamna Clara aşteaptă cu îndărătnicie liberarea naţiei sale de către fiul său şi Cer­­nelia se roagă. Dar în primăvara următoare odată cu dulcele cântec al cucului sosesc veşti mari. Mateiu Popp, fiul Elenei, nepotul lui Iuliu Maniu, locotenent de artilerie în ar­mata austriacă a izbândit, potrivit dorinţelor sale: s’a bătut la Piave; e rănit dar are fericirea de a fi în rândurile armatelor din Italia; moa­re în spitalul din Genov la vârsta de douăzeci şi patru de ani, răpit de o moarte pricinuită de adevăraţii lui duşmani. Doamnei Clara i se pare că în a­­cest an poamele se coc straniu de timpuriu. Perele cesăreşti roşeau în clipa când fiul său, înaintat locote­nent veni în permis la Rădăcini pen­tru prima­ dată de doi ani şi jumă­tate de când fusese încorporat. Ea singură şi poate şi bătrânul păr sunt depozitarii marei taine, cu com­plicitatea unui medic al regimentu­lui de naţionalitate ceh, Iuliu Ma­niu, sub motiv de sănătate va pleca la Viena. Va reuni pentru revoluţie regimentele de infanterie 62 şi 64, formate în întregime din contingen­te transilvănene. In luna lui Octom­brie 1918 are 54.000 oameni sub ordi­­nile sale și trimite ordinul la două alte regimente de infanterie care sunt la Praga să asculte de guvernul lui Massaryck. Viena e a lui. Stro­­ger-Steiner, cel din urmă ministru de răsboiu austriac, oferă atunci a­­cestui locotenent colaborarea şi un apartament în Minister. La 2 De­cembrie 1918, unirea Transilvaniei, a Bucovinei şi a Banatului cu ve­chiul regat e proclamată la Alba- Iulia, Iuliu Maniu, preşedintele con­siliului naţional şi Alexandru Vai­­da-Voevod pleacă la Bucureşti şi iau parte îndată la consiliul de mi­niştri al României. Doisprezece ani au trecut, astfel cum se obişnuesc să treacă în vise, într’o clipă. A zecea aniversare a u­­nităţii naţionale a fost celebrată la Alba-Iulia în luna lui Mai 1929. Iu­liu Maniu, fiul doamnei Clara e pre­şedintele consiliului României una şi indivizibilă. Corpul lui Mateiu, fiul Elenei, a fost adus de pe ţărmurile Meditera­­nei unde a căzut până la tulpina bă­trânului păr, alături de corpul bu­nicului său Ioan Maniu, care a trăit şi a suferit pentru idee ca ei toţi... îmi place a gândi că cenuşa aces­tui tânăr a făcut ocolul mării sfinte a latinilor spre munţii Apuseni pen­tru a se odihni în sfârşit sub un pom în floare din Transilvania. ROLUL CEKEI „Celia este coruptibilă, fără ea n’aş putea fi aci» — zise un alt rus, acela care trebuia să-mi fie al doi­lea însoţitor. Timp de o oră ţinu discuţia şi în­cet, încet sfârşit prin a poseda toate elementele afacerii. In aparenţă dificultăţile erau dar mici dar nu aveam destulă încrede­re. In caz că misiunea eşua, mi se rezervau sute de gloanţe. Ambii acoliţi s-au despărţit de mine şi ne-am dat întâlnire la Riga, unde ne aştepta un yaht. La început totul mergea bine. Ru­sul luase cu el un francez care să ser­vească de martor al afacerii. Con­tactul cu rusul din oficialitatea so­vietică a fost uşor stabilit. El ne-a costat o călătorie grozavă prin vi­­roage şi coclauri pline de zăpadă. Tot parcursul drumului tremuram să nu fim descoperiţi. La capătul călătoriei am descins (Citiţi continuare în pag. 2­ a)

Next