Dreptatea, ianuarie 1932 (Anul 6, nr. 1273-1297)
1932-01-01 / nr. 1273
AGINI ANUL VI. NO. 127) Tineri i ianuarie 1932 $ LCI ABONAMENTE T A R A I in I Învăţători, Preoţi şi Săteni Un an . 6 luni. . . .110. . . . 500I STRAINATATEI Un lui . . . 6 luni . . . .750 . 875 3 luni .... 250 DUBLU 1 3 luni . . . . . 200 REDACTIA ŞI DMINISTRAŢIA : BUCUREŞTI. STI. CLEMENCEAU, 9 D. n. Manoilescu, neconsolat si neconsolatul, a lacăt lama la Contencios, ca să fie pus din nou in pâine la Banca Naţională. ... Ca să nu rămăie drumul fără călători. TELEFON Direcţia 248/32 Redacta 217/04 Ad-tia 220/25 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-ţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară 5 ICI ATMOSFERA din străinătate Ştiri alarmante asupra situaţiei noastre financiare au apărut în importante ziare engleze şi franceze. Ar fi vorba de verificat puterea de plată a Statului român. Se vorbeşte, deasemeni de diminuarea datoriei externe, ca şi de un eventual moratoriu. Aceste informaţiuni au avut o repercusiune la bursă asupra valorilor noastre. Renta română — de pildă — a suferit o simţitoare scădere. Guvernul, Banca Naţională şi legaţiunile noastre au desminţit zvonurile alarmante — dând asigurări că plata cuponului este asisturată şi că nici un motiv de reală îngrijorare nu exista. Au făcut bine, căci acesta este şi adevărul. Astfel stând lucrurile, şi cum cercurile financiare străine cunosc exact situaţia noastră—cum se explică însă ecoul pe care l’au avut zvonurile false? Oricâte zvonuri grave s’ar lansa contra unei întreprinderi solide, sau împotriva unui Stat serios, condus cu înţelepciune după norme de drept — ele nu pot a prinde, dacă nu ar înşela unele aparenţe. Care-i situaţia noastră? România—după un regim constituiional — s’a trezit într’o zi sub un guvern personalist, de aventură cu aluri dictatoriale. Menţinerea regimului parlamentar, sub forma lui actuală, nu putea înşela pe nimeni. Este un camuflaj parlamentar. De altfel practica guvernului este cea mai elocventă dovadă că regimul samavolniciei şi al bunului plac s-a instalat ca la el acasă. Prezenţa guvernului de aventură a risipit încrederea pe care străinătatea o căpătase în Statul român, mulţumită sforţărilor făcute de guvernul naţional-ţărănesc. De la un astfel de guvern, în afară de orice partid — cu program, doctrină şi ideologie — Străinătatea se poate aştepta la orice . N’are un punct de repere. Şi cum este vorba de un guvern neserios, orice zvonuri, chiar neserioase, sunt imediat crezute. Oricărei năzdrăvănii i se dă imediat crezare. Dar nu numai atât. Membrii ai majorităţii, unii învestiţi cu unele demnităţi deosebite (ne gândim la raportorul bugetului) au făcut declaraţiuni pesimiste relativ la resursele secate ale ţării, la ruina materială, la faliment, etc. Subsecretarul de stat de la finanţe a făcut în Senat declaraţiuni alarmante. Câţiva miniştri, chiar, nu au fost mai puţin pripiţi. Iar preşedintele de consiliu, pe lângă articolele disperate din «Neamul Românesc» şi în afară de declaraţiile de pe banca ministerială, a spus lucruri de o extremă gravitate în public. (Să ne aducem aminte de declaraţiunile sale de la Constanţa). Apoi însăşi faptul amânărei conversiune poate pune pe mulţi pe gânduri. Ce fel de guvern este aceia care se joacă de la reformele? Vine cu proecte nestudiate, a căror discuţiune e silit apoi s’o amâne. Astfel de operaţii se fac, cu seriozitate şi nu cu trăgăniri de luni întregi... Dar de ce să ne plimbăm pe la aceşti reprezentanţi mai mult sau mai puţin autorizaţi, când însuşi d. Argetoianu, ministrul de finanţe şi conducătorul de fapt al guvernului, a declarat presei că... deocamdată nu-i vorba de măsuri grave, dar (de va fi nevoe) se va merge şi la moratoriu. Când ministrul de finanţe, cu toată rezerva ce-i impune situaţia, pune problema moratoriului, — nu-i de mirare că unii au putut vedea în această aluzie confirmarea unei hotărâri concrete şi imediate. Zvonurile din străinătate au fost desminţite cu o serie întreagă de comunicate. Guvernul n’ar fi ajuns în această situaţie , dacă membrii săi ar fi procedat, în toate împrejurările în mod serios. Iar astăzi când panica a izbucnit peste graniţă, tocmai când ministrul nostru de finanţe caută în streinătate combinaţii favorabile ţării, desigur că cercurile de peste hotare, sub influenţa opiniei publice respective, se vor opune oricăror noi operaţiuni. In plus prin scăderea rentei, economia naţională sufere o reală pagubă. Iată atâtea şi atâtea consecinţe defavorabile ţării , de pe urma fiinţei şi activităţi guvernului Iorga Argeriinu. --------0000------- 'fUtAet. La observaţiile atât de justificate asupra interimatului generalului Ştefănescu- Amza, ministrul armatei, la departamentul internelor , oficiosul guvernului răspunde, că a mai fost și altă dată un general ministru de interne. Da. Dar atunci tot guvernul era compus din generali. Şi totuși cel care a condus ministerul de război, n’a fost și ministru de interne. Cât despre întrebarea — dacă guvernul prezidat de d. general Văitoianu, numai din generali, a însemnat dictatură credem că este o copilărie a mai fi formulată. Desigur că guvernul Văitoianu, care n’a reprezentat decât încrederea lui Ion Brătianu şi starea de asediu şi pe timpul alegerilor, a fost dictatură. Se cunoaşte că d. Iorga nu răsfoeşte niciodată Constituţia. Ziarele franceze primesc din Moscova o ştire curioasă. Un individ sdrenţăros, cu aerul unui vagabond a fost găsit beat, într’o noapte, pe stradă. Cum nu se mai putea ţine pe picioare a fost dus la poliţie şi ţinut toată noaptea la «beci». A doua zi dimineaţa, când i s-a dat drumul, a fost recunoscut. Era Cicerin, fostul ministru de externe al Sovietelor şi înalt funcţionar în ministerul de externe sub ţarism. Era singurul tehnician — nu în derâdere ca aiurea — în politica externă a Rusiei sovietice. Dar a displăcut lui Stalin, şi sub cuvânt că are raporturi cu guvernele capitaliste, a fost debarcat refuzându-ise orce alt post şi orce subsidii. Ajuns în mizerie Cicerin, căruia nu i s’a permis să părăsească teritoriul rusesc, s’a dat la beţie. Şi a ajuns să facă noaptea de Crăciun în arestul poliţiei, ca orce vagabond! «Paradisul roşu» este mai neîngăduitor decât cel biblic. Căci nu goneşte din sânul lui pe cei căzuţi în disgraţie. Ii păstrează pentru un destin ca al lui Cicerin. Continuând a nu se deplasa din stratosfera d. N. Iorga, scrie în articolul său din Neamul Românesc, că în privinţa eftemiei traiului ajungem «încetul cu încetul la normal». Deci... Spor şi berechet ! Dar în aceaşi pagină a oficiosului guvernamental se publică un interview cu d. Stancu Brădişteanu în care se arată tocmai contrariul. Preşedintele Federaţiei generale a salariaţilor publici arată că viaţa s’a oxtenit prea puţin şi aproape deloc faţă de situaţiunea pecuniară a salariaţilor, creată de noul buget. Cine are dreptate ? D. Iorga sau d. Brădişteanu ? In orice caz este amuzant că această controversă se întinde pe o jumătate de pagină a ziarului d-lui Iorga însuşi. Periodic, se anunţă, la un an, sau la şase luni, schimbarea aparatelor de taxare la taximetre. Aceste schimburi par a fi un sport favorit al serviciului de circulaţie al Prefecturii Capitalei. Credem că aparatele existente, sub varietatea lor de formă, nu dau satisfacţiune pentru modul în care funcţionează. Ar trebui, însă, sau mai bine ar fi trebuit ca, atunci când s-a introdus un model, acesta să fie bine studiat. Căci, nu se poate impune, periodic, proprietarilor de automobile de piață, sarcina unei cheltueli de zeci de mii de lei pentru noi aparate. Se pare că noul model ar costa 25 de mii lei; în plus se pare că acest model a fost înlăturat ca insuficient la ultima experienţă... Ar trebui ca acest joc frivol, pe spatele unor muncitori, cari şi aşa o duc greu din cauza scumpetei combustibilului, să înceteze. E o chestie de omenie. ■ '«sa Conversiunea datoriilor agricole III... SI PiS URMA? ie dr. ERNEST ENE Marea greşală pe care au făcut-o conducătorii acestei ţări crezând că prin expropiere au rezolvat problema agrară românească, în toată întregimea ei, nu trebuie să se mai repete cu prilejul înfăptuirii conversiune agrare. Agricultorul uşurat de greutatea dobânzilor uzurate, de necesitatea de a plati într’un scurt termen capitalurile împrumutate sub o bună conjonctură a producţiunei sale, liniştit prin conversiunea care i-a redus datoria şi i-a fracţionat-o pe un termen calculat în raport cu puterea lui de plată nu a devenit, prin aceasta, un prosper producător. Lichidarea trecutului în condiţii blânde, nu determină ipso facto rentabilitatea plugăriei. A doua zi după conversiune agricultorul se va găsi iarăşi în situaţia dinainte, generatoare de datorii şi ruină, dacă din vreme nu se va aviza la creiarea condiţiunilor necesare desvoltării normale a producţiunei agricole. Nu este suficient ca la ţară să înceteze executările, germeni de tulburări sociale, mult temute de cei ce stau departe de suferinţele dela sate. Este absolută nevoie ca plugarului să i se dea posibilitatea unei vieţi mai omeneşti şi chiar de agonisire. Altfel, nu numai anuităţile conversiunei vor fi periclitate, dar însăşi acea linişte socială indispensabilă vieţii naţionale va fi din nou tulburată. Şi dacă nici prin expropriere, nici prin reducerea şi prelungirea datoriilor, soarta ţăranului nu s’a îmbunătăţit, el este în drept să creadă in incapacitatea conducătorilor burghezi de orice fel, şi să-şi îndrepte speranţele lui de mai bine către alţii, către alte forme de societate, dacă nu va fi determinat, ceia ce ne temem, a se include m caie a regelo, ci o Dumnezeu ştie cât. Către asemenea gânduri are cine să-l îndemne. Reducerea funcţiunilor publice, scăderea salariilor funcţionarilor de la sate, aruncarea în afara şcolilor a multor fii săteni, siliţi a-şi întrerupe cultura, imposibilitatea de a se mai găsi noi plasamente la oraş, au creiat înăuntrul satelor, ceia ce lipsea până acuma, nuclee de nemulţumiţi. Nemulţumiţi de viaţa care trebuie să o ducă la ţară, care, în comparaţie cu acea de la târg, apare ca o adevărată şi nedreaptă suferinţă. Aceşti nemulţumiţi vor fi fermentul agităţiunei viitoare a ţărănimei, dacă această agitaţiune va fi făcută posibilă prin menţinerea stării de mizerie de astăzi. Am arătat, cu alt prilej, cât de falsă a fost ideia care a preocupat ultimele două generaţii ale noastre, de a face din o ţară săracă una bo-gată, numai prin adoptarea formelor exterioare ale prosperităţii apusene, pentru a crede astăzi în această minune şi a cere înfăptuirea acestei magice transformări. Transformarea agriculturii româneşti într'o exploatare prosperă nu se poate face dintr’odată, oricât ar dori-o cei mai buni prieteni ai ei sau oricât ar vrea-o cei ce se tem de exprimarea violentă a nemulţumirilor ei. Aceasta este o operă de mari sforţări şi lungă durată, — nu trebuie să ne înşelăm crezând altfel. Atunci? Dacă ţărănimea deziluzionată, azi de expropiere şi mâine de conversiune, nemulţumită de întârzierea îndreptării situaţiei ei, va pierde răbdarea şi va fi îndemnată să încerce realizarea acelor paradisuri sociale pe care elementele nemulţumite şi semiculte, în dorinţa de a pune mâna pe conducere, i le-ar flutura pe dinaintea ochilor în nopţile lungi de iarnă? In altă poziţiune problema se pune astfel: Ce este de făcut pentru ca ţărănimea să nu şi piardă încrederea înmai bine şi răbdarea şi odată cu ele legătura de alcătuirea actuală a obştei româneşti? Răspunsul este uşor de dat, dar, greu de realizat,cu acea continuitate şi persistenţă, cari singure pot asigura reuşita unei asemenea acţiuni pe multiple fronturi. La congresul tinerimei naţionalţărăniste atât d. Ion Mihalache cât şi d. Virgil Madgearu au arătat calea pe care trebuie îndreptată activitatea economică, socială şi culturală a acestei ţări pentru a merge la transformarea, nu a unei ţări sărace, în o ţară bogată, ci a unei ţări agrare într’un stat agrar. Dacă nu putem da ţărănimei acea prosperitate invidiată la plugarii aVezi Dreptatea No. 1271—1272. puseni, şi aceasta nu se poate pentru multă vreme, pentru motive ce nu pot desvolta acum, trebuie cel puţin să dăm aşarii noastre structura şi înfăţişarea pe care o cere realitatea românească. Nu acea realitate livrescă conţinută în cunoscutele poncife «România ţară bogată», «România, Belgia Orientuhii», ci realitatea brutală a sărăciei noastre dela sate şi jumătăţii de mizerie dela oraşe. Să avem curaj să ne schimbăm înfăţişarea şi gopodăria după puterile noastre pr prii şi actuale, şi să nu o mai în- . mnim scontând o îmbogăţire ireale şi fatală în viitor («Viitor de aur, ţara noastre are, etc.», etc.). Odată cu descrierea activităţii coordonate şi connuţ pentru schimbarea direcţiei de producţie a agriculturii noastre, tebuie să dăm ţărănimei convingerea desăvârşită că tot ce se poate face, se face, şi că întreaga ţară se adaptează nevoilor dela sate şi încetează să mai apară într’o haină şi lumină false care nu mai amăgeşte pe nimeni, dar întărâtă pe cei cari suferă. Să verificăm cu asprime întreaga noastră organizare de stat, cât şi întreaga noastră activitate privată şi să judecăm totul prin întrebarea dacă aceasta corespunde unui stat ţărănesc sărac ca al nostru şi a unei gospodăriri particulare într’o ţară ca aceasta. Acest examen sever, dacă va fi urmat de realizarea necesară a concluziilor exprese, va da încrederea, ce a început să slăbească, a majorităţii acestei ţări in conducătorii ei. "Țară de sate, deci, stat țărănesc, este singura formulă care poate asigura viitorul. Pe când preşitenţia consiliului, ministerul de finanţe, legaţiunea română din Pari, se străduesc să redacteze cele ini liniştitoare comunicate în privati gândurilor şi scopurilor călătoriei d-lui U. Argetoianu în străinătate, presa guvernamentală colaborză la aceste eforturi cu o tot mai pronunţată campanie împotriva... stabilizării! Ministrul de fin o -* pleacă în Europa... Ziarele gurnului fac polemică cu... Europ.i! Odată mai mult regimul caracterizat de şeful guvrnului prin «fiecare face după lui» ilustrează ’n nZi » TIPR tacrr IV.::.:: haosul In care se spate. Dar de data asta e vorba despre cele mai grave interese ale ţărei. Aiureala «tehnicienilor» tinde a le compromite iremediabil. 1. Trbue să renunţăm la stabilizare 2. Trebue să renunțăm la Europa. lată cele două imperative pe care ziarul guvernamental cel mai apropiat de ministrul de finanţe le indică drept program, atunci când ministrul de finanţe a plecat şi străinătate să facă «treabă». Pentru a nu fi bănuiţi de greşită interpretare sau vroită deformaţie, să facem unele citate: «Vedeţi azi în lume un bancher care să negocieze cu noi...»? Constatare destul de semnificativă pentru creditul la care am ajuns după opt luni de regim tehnic! «...situaţia Europei e azi de aşa natură încât o COLABORARE a noastră cu această EUROPA ESTE ASTAZI IMPOSIBILA...» Atunci de ce a plecat d. Argetoianu? Ni se spune, că ministrul de finanţe s’a dus să stea de vorbă: «...asupra posibilităţilor DE ÎNCADRARE a ţărei noastre în lumea şi EUROPA DE AZI». Atunci ministrul de finanţe s’a dus, după opinia ziarului guvernamental, să vorbească în vânt, dacă nu o încadrare ci chiar o colaborare a noastră cu această Europă, azi este IMPOSIBILA! Astfel ceea ce interesează România în primul rând este, după aceiaşi autori, dacă mai rămânem în Europa, sau ne mutăm aiurea. «Ce e astăzi în discuţie e însăşi legătura noastră cu Europa... Pentru că această EUROPA NU EXISTA...» Totuşi d. Argetoianu «va trebui să afle peste graniţă dacă mai există Europa şi dacă ne poate fi de vreun folos». Rolul acesta de explorator atribuit ministrului de finanţe devine tragic... Cum să afli, dacă există, ceva care nu există ? Dar iată concluzia pentru care ziarul guvernamental a însăilat în prealabil toate neroziile de mai sus. Noi trebue să ne evadăm din Europa, fiindcă imobilul ne costă prea mult. Sunt prea luxoase... «...mijloacele de corespondenţă pe care le întreţinem şi în care în speţă se numesc MONEDA STABILIZATA. Care este precum se ştie cu mult prea costisitoare pentru noi din TOATE PUNCTELE DE VEDERE». Aşadar să renunţăm la stabilizare ! Formulă a presei guvernamentale când ministrul de finanţe a trecut graniţa să «facă treabă,» adică să caute parale... Veţi zice că aceste elucubraţii au apărut în gazeta condusă de d. popa Nae şi sub semnătura proprie, cu dată şi localitate, — ceea ce le-ar ridica orice însemnătate politică. Se poate. Dar e vorba de un ziar al guvernului... Şi nu se poate o indicaţie mai demonstrativă de zăpăceala şi caraghioslâcul acestui guvern. * PROCESUL SPUS NANOILESCU In cea din urmă zi în care ,nai putea introduce o acţiune în Contencios contra înlocuirei sale de la Banca Naţională, — şi în ceasul ultim al acelei zile d. M. Manoilescu a intervenit la justiţie.» De ce a aşteptat până aproape de închiderea grefei, ca să declare ofensiva, fostul guvernator ! Mai nădăjduia ceva ? Miraculoasa carieră, mai mult astronomică, a acestei cometuţe care în orbita ei rătăcitoare prin constelaţiile politice şi-a perdut şi cap şi coadă, mai spera într’un miracol nou ? In orice caz noul sgomot pe care d. Manoilescu îl încearcă în jurul persoanei sale n’are şi nu poate să aibă vr’un ecou. Înţelegem că nu vrea să primească «serviciul», pe care d. Argetoianu pretinde că i l’a făcut fără să întrebe, căci din frementarea de altădată a ministrului de finanţe ca şi din experienţa recentă a ajuns să crează că trebue să se ferească de d. Argetoianu şi când acesta oferă daruri... Dar chestia personală dintre d-nii Manoilescu şi Argetoianu nu poate şi nu trebue să se joace în jurul Băncei Naţionale. D. Manoilescu ştie că a fost trecut de la ministerul de industrie la Banca Naţională cum ar fi fost mutat un tablou şi un bust, fără să i se ceară consimţimântul. Apoi într’o altă zi a fost evacuat de la Banca Naţională iarăşi fără aviz prealabil. Au fost două operaţiuni de politică domestică a harababurei tehniciene, în care este regretabil că a fost amestecat Institutul de emisiune. D. Manoilescu vrea să continue. Binevoiască a se astâmpăra. Din punct de vedere juridic jurisprudenţa Casaţiei a tranşat fondul chestiunei. Până la legea anunţată de d. Argetoianu pentru stabilizarea guvernatorului Băncei Naţionale, înalta Curte a recunoscut guvernului dreptul de a schimba pe guvernator. Din punct de vedere politic d. Manoilescu are toate posibilităţile să se răfuiască cu d. Argetoianu, şi fără intermediar. Am aşteptat mereu replica sa la dispreţuitoarea, epigramă — deşi a fost ceva mai grav decât atât — a ministrului de finanţe. Nu s’a produs. Să caute acest prilej într’un proces în jurul Băncei Naţionale ? Şi mai ales în împrejurările actuale ? Oricât de fără Dumnezeu Vam socoti pe d. Manoilescu siint lucruri faţă de care şi dânsul ar trebui să aibe scrupule. Atât mai rău pentru el, dacă nu le va avea. Dacă ar fi fost DEMOCRAŢIE*’ (ii MIHAIL GHELMEGEANU Deputat Problemele economice, în mintea multora, trebuie să lase în umbră politica, mai ales când depresiunea economică mondială sapă temelia societăţii burgheze născută din avântul revoluţiei de acum două sute de ani. Noi, românii, suntem oameni grăbiţi. Conducătorii guvernului de astăzi nu puteau scăpa de această pornire a firei noastre. Au luat de bună ce se spune adesea. Cui vor să-i asculte şi să-i creadă, ei mărturisesc credinţa lor: România nu va eşi biruitoare din haosul crizei de astăzi, decât lăsând uitărei pe câtăva vreme problemele politice și lupta între partide. înainte de toate, resolvarea problemelor tehnice cu caracter economic. înainte de toate, specialiștii, fiecare la locul lui. Politica, o va face d. Argetoianu, dar mai târziu, când îi va veni bine... * Aci, în Basarabia, minciuna prinde greu. Stă în mintea şi, mai mult decât atâta, în adâncul sufletului basarabean, cum l-au format suferinţele de vremuri, credinţa că viaţa naţiunei una este şi pentru buna stare materială şi pentru demnitatea, dreptul, libertatea şi respectarea fiecăruia ca cetăţean şi om, în organizarea Statului. Lumea veche s’a prăbuşit cu toată cultura elenă si* 1—”x:Imperii-1"* T' organiz, sit loc lui”. Pi au fost multe a revoluţi n’a fost întunec. Basai . ......... la vorbă, poartă în sufletul lor, cu putere vie a instinctului, o credinţă care s’a verificat ca adevăr istoric. Societatea fără un stat întărit politiceşte pe virtuţile şi drepturile cetăţeneşti nu poate fi pregătită îndeajuns, să facă faţă problemelor ridicate de viaţa socială ca şi greutăţilor economice ale timpului. De aceia, împreună cu partidul naţional-ţărănesc, Basarabenii în marea lor majoritate rămân neschimbaţi în credinţa Democraţiei. * Dacă oamenii şi vremurile nu ar fi stat împotrivă, dacă în zece ani de la Unire provinciile unite Puteau închega un stat politic este democrat împreună cu Ve- chiul Regat, alta ar fi fost şi România economică de astăzi. * România întregită avea de resolvat trei probleme pentru consolidarea sa economică şi financiară. Organizarea şi înzestrarea proprietăţii ţărăneşti eşită din expropriere. Colaborarea economică şi financiară cu străinătatea pentru atragerea capitalului străin în investiţiuni, care să pună în vaî loare bogăţiile naturale ale ţărei, lipsită însă de capital mobiliar ; însănătoşirea monedei naţionale stabilizată de îndată ce împrejurările o îngăduiau, renunţându-se la iluzia revalorizării la paritatea aur a monedei noastre dinainte de răsboiu. Nu s’a făcut nimic din toate acestea, la timpul potrivit. Până la 1928 partidele democrate au fost îndepărtate dela guvernare prin mijloacele cunoscute. In tot acest timp partidul naţional-ţărănesc a fost învins. Odată cu el însă a fost învinsă şi ţara, care nu şi-a văzut nevoile împlinite. Ţărănimea împroprietărită a fost lăsată fără credit şi fără îndrumare tehnică în cultura pământului. Nu s’a putut ajunge la sporirea calitativă şi cantitativă a producţiei noastre agricole, apăsată prin regimul taxelor de export, al contingentărilor şi preţurilor maximale. Naţionalismul economiei n au*) Publicat În „Viaţa Basarabiei” din Chişinău, număr aniversar pentru 12 ani de existenţă, gurat de Vintilă Brătianu a împiedecat ani după ani colaborarea capitalului străin, când Europa era economiseşte prosperă, închizându-se în ziduri chinezeşti, sărăcia noastră. După vinovate iluzii, moneda naţională a fost stabilizată printre cele din urmă în Europa şi în condiţiuni care nu mai puteau fi schimbate. 1.-jÂjioşirea pentru câtva lumi^^Hdmului politic în 1928 (1 u r; :n cu câte^BH^^- a fost prea târzie, pentn^^Ra economice.ște toate efectele așteptate prin inaugurarea unei noui orientări. Lumea întreagă intra în marea criză economică, care de atunci macină fără răgaz o societate în căutarea sbuciumată a salvării de la ruină. Greşelile trecutului şi atâtea împrejurări economice fericite — dar pierdute — apasă cu atât mai greu asupra Ţării, surprinsă în vâltoarea crizei mondiale. Plătim greşelile a zece ani de regim antidemocratic, care a împiedecat în conjuncturi externe infinit mai prielnice, începutul la vremea unei politici agrare, cum o cerea partidul naţional-ţărănesc, cu toate urmările în economie şi finanţe. Politica de stat agrară care este singura salvare pentru ziua de mâine, de rezistenţă în faţa crizei — astăzi. Guvernul a alcătuit un proees de reformă administrativă, care a fost distribuit unor parlamentari, şi care — după sărbători — urmează a fi supus discuţiunii partidelor... Prin acest demers şi în urma altor demersuri de acelaş fel, guvernul de «teehnicieni» recunoaşte apropierea sfârşitului, îşi dă seama că partidele vor fi chemate să-i ia succesiunea şi îşi pregăteşte din timp asigurări de neschimbare a reformelor sale. Chiar după o simplă foiletare a procesului, oricine înţelege sensul reformei. E o reformă centralistă, reacţionară, care duce gospodăria ţării înainte chiar de 1925 — data când liberalii au făcut legea lor administrativă. Această lege a fost aplicată, iar rezultatele — dezastruoase — se cunosc: haos, tărăgănire, incorectitudine, etc. Regimul naţional-ţărănesc a făcut o lege administrativă, aplicând sincer descentralizarea şi autonomia locală — sistem care în Marea Britanie, ca şi în toate ţările unde a fost introdus, a dat rezultate excelente. Acest sistem era cerut şi de Constituţia noastră, care înscrisese principiile descentralizării şi ale autonomiei locale. Dar el era pretins şi de provinciile, trăite subt regimuri străine, până acum un deceniu — când gospodăria obştească se făcea de organele locale, liber alese de cetăţeni. Numai în Vechiul Regat — contrar prevederilor constituţionale — gospodăria ţării era condusă în mod centralist. Dar nicăeri gospodăria publică nu era mai degradată şi mai în dezordine decât aici. D. Argetoianu vrea să extindă haosul administrativ din Vechiul Regat şi în provincii — înrăutăţindu-1 prin inovaţii încă şi mai centraliste. In aceste condiţii, proectul reformei — dacă va fi adus în discuţia partidelor — partidul naţional-ţărănesc îi va respinge, deoarece el crede că un astfel de procet nu poate fi amendat, ei-i bun de aruncat pur şi simplu la coş. Probabil, procetul administrativ va fi amânat — ca şi procetul conversiunii... în vederea unei totale refaceri. Dacă însă guvernul se va încăpăţâna să-l menţină, iar parlamentul îi va vota, noul guvern îşi va face un titlu de cinste din desfiinţarea reformei medievale a d-lui Argetoianu.