Dreptatea, ianuarie 1932 (Anul 6, nr. 1273-1297)

1932-01-01 / nr. 1273

AGINI ANUL VI. NO. 127) Tineri i ianuarie 1932 $ LCI ABONAMENTE T A R A I in I Învăţători, Preoţi şi Săteni Un an . 6 luni. . . .110. . . . 500I STRAINATATEI Un lui . . . 6 luni . . . .750 . 875 3 luni .... 250 DUBLU 1 3 luni . . . . . 200 REDACTIA ŞI DMINISTRAŢIA : BUCUREŞTI.­­ STI­­. CLEMENCEAU, 9 D. n. Manoilescu, neconsolat si neconso­latul, a lacăt lama la Contencios, ca să fie pus din nou in pâine la Banca Naţională. ... Ca să nu rămăie drumul fără călători. TELEFON Direcţia 248/32 Redacta 217/04 Ad-tia 220/25 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-ţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară 5 ICI ATMOSFERA din străinătate Ştiri alarmante asupra situa­ţiei noastre financiare au apărut în importante ziare engleze şi franceze. Ar fi vorba de verifi­cat puterea de plată a Statului român. Se vorbeşte, deasemeni de diminuarea datoriei externe, ca şi de un eventual moratoriu. Aceste informaţiuni au avut o repercusiune la bursă asupra va­lorilor noastre. Renta română — de pildă — a suferit o simţitoare scădere. Guvernul, Banca Naţională şi legaţiunile noastre au desminţit zvonurile alarmante — dând asi­gurări că plata cuponului este a­­sisturată şi că nici un motiv de reală îngrijorare nu exista. Au făcut bine, căci acesta este şi adevărul. Astfel stând lucrurile, şi cum cercurile financiare străine cu­nosc exact situaţia noastră—cum se explică însă ecoul pe care l’au avut zvonurile false? Oricâte zvonuri grave s’ar lan­sa contra unei întreprinderi so­lide, sau împotriva unui Stat se­rios, condus cu înţelepciune du­pă norme de drept — ele nu pot a prinde, dacă nu ar înşela unele aparenţe. Care-i situaţia noastră? România—după un regim con­stitui­ional — s’a trezit într’o zi sub un guvern personalist, de a­­ventură cu aluri dictatoriale.­­ Menţinerea regimului parlamen­tar, sub forma lui actuală, nu pu­tea înşela pe nimeni. Este un ca­muflaj parlamentar. De altfel practica guvernului este cea mai elocventă dovadă că regimul sa­mavolniciei şi al bunului plac s-a instalat ca la el acasă. Prezenţa guvernului de aven­tură a risipit încrederea pe care străinătatea o căpătase în Statul român, mulţumită sforţărilor fă­cute de guvernul na­ţional-ţără­nesc. De la un astfel de guvern, în afară de orice partid — cu pro­gram, doctrină şi ideologie — Străinătatea se poate aştepta la orice . N’are un punct de repere. Şi cum este vorba de un gu­vern neserios,­­ orice zvonuri, chiar neserioase, sunt imediat crezute. Oricărei năzdrăvănii i se dă imediat crezare. Dar nu­­ numai atât. Membrii ai majorităţii, unii învestiţi cu unele demnităţi deo­sebite (ne gândim la raportorul bugetului) au făcut declaraţiuni pesimiste relativ la resursele se­cate ale ţării, la ruina materială, la faliment, etc. Subsecretarul de stat de la finanţe a făcut în Senat declaraţiuni alarmante. Câţiva miniştri, chiar, nu au fost mai puţin pripiţi. Iar preşedintele de consiliu, pe lângă articolele disperate din «Nea­mul Românesc» şi în afară de declaraţiile de pe banca mi­nisterială, a spus lucruri de o ex­tremă gravitate î­n public. (Să ne aducem aminte de declaraţiunile sale de la Constanţa). Apoi însăşi faptul amânărei conversiune­ poate pune pe mulţi pe gânduri. Ce fel de gu­vern este aceia care se joacă de la reformele? Vine cu proecte nestudiate, a căror d­iscuţiune e silit apoi s’o amâne. Astfel de operaţii se fac, cu seriozitate şi nu cu trăgăniri de luni întregi... Dar de ce să ne plimbăm pe la aceşti reprezentanţi mai mult sau mai puţin autorizaţi,­­ când în­suşi d. Argetoianu, ministrul de finanţe şi conducătorul de fapt al guvernului, a declarat presei că... deocamdată nu-i vorba de măsuri grave, dar (de va fi ne­­voe) se va merge şi la morato­­riu. Când ministrul de finanţe, cu toată rezerva ce-i impune situa­ţia, pune problema moratoriului, — nu-i de mirare că unii au pu­tut vedea în această aluzie con­firmarea unei hotărâri concrete şi imediate. Zvonurile din străinătate au fost desminţite cu o serie întrea­gă de comunicate. Guvernul n’ar fi ajuns în acea­stă situaţie , dacă membrii săi ar fi procedat, în toate împreju­rările în mod serios. Iar astăzi când panica a izbuc­nit peste graniţă, tocmai când ministrul nostru de finanţe caută în streinătate combinaţii favora­bile ţării,­­ desigur că cercurile de peste hotare, sub influenţa o­­piniei publice respective, se vor opune oricăror noi operaţiuni. In plus prin scăderea rentei, economia naţională sufere o rea­lă pagubă. Iată atâtea şi atâtea consecinţe defavorabile ţării , de pe ur­ma fiinţei şi activităţi guvernu­lui Iorga Arge­riinu. --------0000-------­ 'fUtA­et. La observaţiile atât de jus­tificate asupra interimatu­lui generalului Ştefănescu- Amza, ministrul armatei, la departamentul internelor , oficio­sul guvernului răspunde, că a mai fost și altă dată un general ministru de interne. Da. Dar atunci tot guvernul era compus din generali. Şi totuși cel care a condus ministerul de război, n’a fost și ministru de interne. Cât despre întrebarea — dacă gu­vernul prezidat de d. general Văito­­ianu, numai din generali, a însem­nat dictatură credem că este o copi­lărie a mai fi formulată. De­sigur că guvernul Văitoianu, care n’a reprezentat decât încrede­rea lui Ion Brătianu şi starea de a­­sediu şi pe timpul alegerilor, a fost dictatură. Se cunoaşte că d. Iorga nu răs­­foeşte niciodată Constituţia. Ziarele f­ranceze primesc din Moscova o ştire curioasă. Un individ sdrenţăros, cu aerul unui vagabond a fost găsit beat, într’o noapte, pe stradă. Cum nu se mai putea ţine pe pi­­cioare a fost dus la poliţie şi ţinut toată noaptea la «beci». A doua zi dimineaţa, când i s-a dat drumul, a fost recunoscut. Era Cicerin, fostul ministru de externe al Sovietelor şi înalt func­ţionar în ministerul de externe sub ţarism. Era singurul tehnician — nu în derâdere ca aiurea — în poli­tica externă a Rusiei sovietice. Dar a displăcut lui Stalin, şi sub cuvânt că are raporturi cu guvernele capi­taliste, a fost debarcat refuzându-i­­se orce alt post şi orce subsidii. A­­juns în mizerie Cicerin, căruia nu i s’a permis să părăsească teritoriul rusesc, s’a dat la beţie. Şi a ajuns să facă noaptea de Crăciun în arestul poliţiei, ca orce vagabond! «Paradisul roşu» este mai neîngă­duitor decât cel biblic. Căci nu goneşte din sânul lui pe cei căzuţi în disgraţie. Ii păstrează­­ pentru un destin ca al lui Cice­rin. Continuând a nu se deplasa din stratosfera d. N. Iorga, scrie în articolul său din Neamul Românesc, că în privinţa eftem­iei traiului ajungem «încetul cu încetul la normal». Deci... Spor şi berechet ! Dar în aceaşi pagină a oficiosu­lui guvernamental se publică un in­terview cu d. Stancu Brădişteanu în care se arată tocmai contrariul. Preşedintele Federaţiei generale a salariaţilor publici arată că viaţa s’a oxtenit prea puţin şi aproape deloc faţă de situaţ­iunea pecuniară a salariaţilor, creată de noul buget. Cine are dreptate ? D. Iorga sau d. Brădişteanu ? In orice caz este amuzant că a­­ceastă controversă se întinde pe o jumătate de pagină a ziarului d-lui Iorga însu­şi. Periodic, se anunţă, la un an, sau la şase luni, schim­barea aparatelor de taxare la taximetre. Aceste schim­buri par a fi un sport favorit al serviciului de circulaţie al Prefec­turii Capitalei. Credem că aparatele existente, sub varietatea lor de formă, nu dau satisfacţiune pentru modul în care funcţionează. Ar trebui, însă, sau mai bine ar fi trebuit ca, atunci când s-a intro­dus un model, acesta să fie bine studiat. Căci, nu se poate impune, periodic, proprietarilor de automo­bile de piață, sarcina unei cheltueli de zeci de mii de lei pentru noi a­­parate. Se pare că noul model ar costa 25 de mii lei; în plus se pare că acest model a fost înlăturat ca insufi­cient la ultima experienţă... Ar trebui ca acest joc frivol, pe spatele unor muncitori, cari şi aşa o duc greu din cauza scumpe­tei combustibilului, să înceteze. E o chestie de omenie. ■ '«sa Conversiunea datoriilor agricole III... SI PiS URMA? ie dr. ERNEST ENE Marea greşală pe care au făcut-o conducătorii acestei ţări crezând că prin expropiere au rezolvat proble­ma agrară românească, în toată în­tregimea ei, nu trebuie să se mai re­pete cu prilejul înfăptuirii conver­siune­ agrare. Agricultorul uşurat de greutatea dobânzilor uzurate, de necesitatea de a plati într’un scurt termen ca­pitalurile împrumutate sub o bună conjonctură a producţiunei sale, liniş­tit prin conversiunea care i-a redus datoria şi i-a fracţionat-o pe un ter­men calculat în raport cu puterea lui de plată nu a devenit, prin a­­ceasta, un prosper producător. Li­chidarea trecutului în condiţii blân­de, nu determină ipso facto renta­bilitatea plugăriei. A doua zi după conversiune agri­cultorul se va găsi iarăşi în situaţia dinainte, generatoare de datorii şi ruină, dacă din vreme nu se va a­­viza la creiarea condiţiunilor nece­sare desvoltării normale a produc­ţiunei agricole. Nu este suficient ca la ţară să înceteze executările, ger­meni de tulburări sociale, mult te­mute de cei ce stau departe de sufe­rinţele dela sate. Este absolută ne­voie ca plugarului să i se dea posi­bilitatea unei vieţi mai omeneşti şi chiar de agonisire. Altfel, nu numai anuităţile conversiunei vor fi peri­clitate, dar însăşi acea linişte socia­lă indispensabilă vieţii naţionale va fi din nou tulburată. Şi dacă nici prin expropriere, nici prin reduce­rea şi prelungirea datoriilor, soarta ţăranului nu s’a îmbunătăţit, el es­te în drept să creadă in incapacita­tea conducătorilor burghezi de ori­ce fel, şi să-şi îndrepte speranţele lui de mai bine către alţii, către alte forme de societate, dacă nu va fi determinat, ceia ce ne temem, a se include m caie a regelo,­­ ci o Dumnezeu ştie cât. Către asemenea gânduri are cine să-l îndemne. Re­ducerea funcţiunilor publice, scă­derea salariilor funcţionarilor de la sate, aruncarea în afara şcolilor a multor fii săteni, siliţi a-şi întreru­pe cultura, imposibilitatea de a se mai găsi noi plasamente la oraş, au creiat înăuntrul satelor, ceia ce lip­sea până acuma, nuclee de nemul­ţumiţi. Nemulţumiţi de viaţa care trebuie să o ducă la ţară, care, în comparaţie cu acea de la târg, apare ca o adevărată şi nedreaptă sufe­rinţă. Aceşti nemulţumiţi vor fi fermentul agităţiunei viitoare a ţă­­rănimei, dacă această agitaţiune va fi făcută posibilă prin menţinerea stării de mizerie de astăzi. Am arătat, cu alt prilej, cât de falsă a fost ideia care a preocupat ultimele două generaţii ale noastre, de a face din o ţară săracă una bo-­­gată, numai prin adoptarea forme­lor exterioare ale prosperităţii apu­sene, pentru a crede astăzi în aceas­tă minune şi a cere înfăptuirea a­­cestei magice transformări. Transformarea agriculturii româ­neşti într'o exploatare prosperă nu se poate face dintr’odată, oricât ar dori-o cei mai buni prieteni ai ei sau oricât ar vrea-o cei ce se tem de exprimarea violentă a nemulţu­mirilor ei. Aceasta este o operă de mari sforţări şi lungă durată, — nu trebuie să ne înşelăm crezând altfel. Atunci? Dacă ţărănimea deziluzio­nată, azi de expropiere şi mâine de conversiune, nemulţumită de întâr­zierea îndreptării situaţiei ei, va pierde răbdarea şi va fi îndemnată să încerce realizarea acelor paradi­­suri sociale pe care elementele ne­mulţumite şi semiculte, în dorinţa de a pune mâna pe conducere, i le-ar flutura pe dinaintea ochilor în nop­ţile lungi de iarnă? In altă poziţiune problema se pu­ne astfel: Ce este de făcut pentru ca ţărănimea să nu şi piardă încrede­rea în­­mai bine şi răbdarea şi oda­tă cu ele legătura de alcătuirea ac­tuală a obştei româneşti? Răspunsul este uşor de dat, dar, greu de realizat,cu acea continuitate şi persistenţă, cari singure pot asi­gura reuşita unei asemenea acţiuni pe multiple fronturi. La congresul tinerimei naţional­­ţărăniste atât d. Ion Mihalache cât şi d. Virgil Madgearu au arătat calea pe care trebuie îndreptată ac­tivitatea economică, socială şi cul­turală a acestei ţări pentru a merge la transformarea, nu a unei ţări să­race, în o ţară bogată, ci a unei ţări agrare într’un stat agrar. Dacă nu putem da ţărănimei acea prosperitate invidiată la plugarii a­Vezi Dreptatea No. 1271—1272. puseni, şi aceasta nu se poate pen­tru multă vreme, pentru motive ce nu pot desvolta acum, trebuie cel puţin să dăm aş­­arii noastre struc­tura şi înfăţişarea pe care o cere realitatea românească. Nu acea realitate livrescă conţinută în cunoscutele poncife «România ţară bogată», «România, Belgia O­­rientuhii», ci realitatea brutală a sărăciei noastre dela sate şi jumă­tăţii de mizerie dela oraşe. Să avem curaj­­ să ne schimbăm înfăţişarea şi go­podăria după pu­terile noastre pr prii­ şi actuale, şi să nu o mai în- . mnim scontând o îmbogăţire ireale­ şi fatală în viitor («Viitor de aur, ţ­ara noastre are, etc.», etc.). Odată cu desc­rierea activităţii coordonate şi con­­nuţ pentru schim­barea direcţiei de producţie a agri­culturii noastre, t­ebuie să dăm ţă­rănimei convingerea desăvârşită că tot ce se poate face, se face, şi că întreaga ţară se adaptează nevoilor dela sate şi încetează să mai apară într’o haină şi lumină false care nu mai amăgeşte pe nimeni, dar întă­râtă pe cei cari suferă. Să verificăm cu asprime întreaga noastră organizare de stat, cât şi în­treaga noastră activitate privată şi să judecăm totul prin întrebarea da­că aceasta corespunde unui stat ţă­rănesc sărac ca al nostru şi a unei gospodăriri particulare într’o ţară ca aceasta. Acest examen sever, dacă va fi urmat de realizarea necesară a concluziilor exprese, va da încre­derea, ce a început să slăbească, a majorităţii acestei ţări in conducă­torii ei. "Țară de sate, deci, stat țărănesc, este singura formulă care poate asi­gura viitorul. Pe când preşit­enţia consiliului, ministerul de finanţe, legaţiunea română din Pari, se străduesc să redacteze cele in­i liniştitoare co­municate în priv­at­i gândurilor şi scopurilor călătoriei d-lui U. Argeto­­ianu în străinătate, presa guver­namentală colabo­r­ză la aceste e­­forturi cu o tot m­ai pronunţată campanie împotriva... stabilizării! Ministrul de fin o -* pleacă în Eu­ropa... Ziarele gu­rnului fac po­lemică cu... Europ.i! Odată mai m­ult regimul caracte­rizat de şeful guv­rnului prin «fie­care face după lui» ilustrea­ză ’n nZi­ » TIPR tacrr IV.::.:: h­aosul In care se spate. Dar de data asta e vorba despre cele mai grave interese ale ţărei. Aiureala «tehnicienilor» tinde a le compromite iremediabil. 1. Trbue să renunţăm la stabili­­zare 2. Trebue să renunțăm la Europa. lată cele două imperative pe care ziarul guvernamental cel mai apro­piat de ministrul de finanţe le in­dică drept program, atunci când ministrul de finanţe a plecat şi străinătate să facă «treabă». Pentru a nu fi bănuiţi de greşită interpretare sau vroită deformaţie, să facem unele citate: «Vedeţi azi în lume un bancher care să negocieze cu noi...»? Constatare destul de semnificati­vă pentru creditul la care am ajuns după opt luni de regim tehnic! «...situaţia Europei e azi de aşa na­tură încât o COLABORARE a noa­stră cu această EUROPA ESTE AST­AZI IMPOSIBILA...» Atunci de ce a plecat d. Argeto­­ianu? Ni se spune, că ministrul de fi­nanţe s’a dus să stea de vorbă: «...asupra posibilităţilor DE ÎN­CADRARE a ţărei noastre în lu­mea şi EUROPA DE AZI». Atunci ministrul de finanţe s’a dus, după opinia ziarului guver­namental, să vorbească în vânt, da­că nu o încadrare ci chiar o co­laborare a noastră cu această Eu­ropă, azi este IMPOSIBILA! Astfel ceea ce interesează Româ­nia în primul rând este, după ace­iaşi autori, dacă mai rămânem în Europa,­­ sau ne mutăm aiurea. «Ce e astăzi în discuţie e însăşi legătura noastră cu Europa... Pen­tru că această EUROPA NU E­­XISTA...» Totuşi d. Argetoianu «va trebui să afle peste graniţă dacă mai exis­tă Europa şi dacă ne poate fi de vreun folos». Rolul acesta de explorator atri­buit ministrului de finanţe devine tragic... Cum să afli, dacă există, ceva care nu există ? Dar iată concluzia pentru care ziarul guvernamental a însăilat în prealabil toate neroziile de mai sus. Noi trebue să ne evadăm din Eu­ropa, fiindcă imobilul ne costă prea mult. Sunt prea luxoase... «...mijloacele de corespondenţă pe care le întreţinem şi în care în spe­ţă se numesc MONEDA STABILI­ZATA. Care este precum se ştie cu mult prea costisitoare pentru noi din TOATE PUNCTELE DE VE­DERE». Aşa­dar să renunţăm la stabili­zare ! Formulă a presei guvernamenta­le când ministrul de finanţe a tre­cut graniţa să «facă treabă,» adică să caute parale... Veţi zice că aceste elucubraţii au a­­părut în gazeta condusă de d. popa Nae şi sub semnătura proprie, cu dată şi localitate, — ceea ce le-ar ridica orice însemnătate politică. Se poate. Dar e vorba de un ziar al guvernului... Şi nu se poate o indicaţie mai demonstrativă de ză­păceala şi caraghioslâcul acestui guvern. * PROCESUL SPUS NANOILESCU In cea din urmă zi în care ,nai putea introduce o acţiune în Con­tencios contra înlocuirei sale de la Banca Naţională, — şi în ceasul ul­tim al acelei zile d. M. Manoilescu a intervenit la justiţie.» De ce a aşteptat până aproape de închiderea grefei, ca să declare o­­fensiva, fostul guvernator ! Mai nă­dăjduia ceva ? Miraculoasa carieră, mai mult as­tronomică, a acestei cometuţe care în orbita ei rătăcitoare prin conste­laţiile politice şi-a perdut şi cap şi coadă, mai spera într’un miracol nou ? In orice caz noul sgomot pe care d. Manoilescu îl încearcă în jurul persoanei sale n’are şi nu poate să aibă vr’un ecou. Înţelegem că nu vrea să primeas­că «serviciul», pe care d. Argetoia­nu pretinde că i l’a făcut fără să­­ întrebe, căci din frementarea de altădată a ministrului de finanţe ca şi din experienţa recentă a ajuns să crează că trebue să se ferească de d. Argetoianu şi când acesta o­­feră daruri... Dar chestia personală dintre d-nii Manoilescu şi Argetoianu nu poate şi nu trebue să se joace în jurul Băncei Naţionale. D. Manoilescu ştie că a fost tre­cut de la ministerul de industrie la Banca Naţională cum ar fi fost mu­tat un tablou şi un bust, fără să i se ceară consimţimântul. Apoi într’o altă zi a fost evacuat de la Banca Naţională iarăşi fără aviz prealabil. Au fost două operaţiuni de poli­tică domestică a harababurei tehni­­ciene, în care este regretabil că a fost amestecat Institutul de emi­siune. D. Manoilescu vrea să continue. Binevoiască a se astâmpăra. Din punct de vedere juridic juris­­prudenţa Casaţiei a tranşat fondul chestiunei. Până la legea anunţată de d. Argetoianu pentru stabiliza­rea guvernatorului Băncei Naţiona­le, înalta Curte a recunoscut guver­nului dreptul de a schimba pe gu­vernator. Din punct de vedere politic d. Ma­noilescu are toate posibilităţile să se răfuiască cu d. Argetoianu, şi fără intermediar. Am aşteptat mereu replica sa la dispreţuitoarea, epigramă — deşi a fost ceva mai grav decât atât — a ministrului de finanţe. Nu s’a produs. Să caute acest prilej într’un pro­ces în jurul Băncei Naţionale ? Şi mai ales în împrejurările actuale ? Oricât de fără Dumnezeu Vam­ so­coti pe d. Manoilescu siint lucruri faţă de care şi dânsul ar trebui să aibe scrupule. Atât mai rău pentru el, dacă nu le va avea. Dacă ar fi fost DEMOCRAŢIE*’ (i­i MIHAIL GHELMEGEANU Deputat Problemele economice, în min­tea multora, trebuie să lase în um­bră politica, mai ales când depre­siunea economică mondială sapă temelia societăţii burgheze năs­cută din avântul revoluţiei de a­­cum două sute de ani. Noi, românii, suntem oameni grăbiţi. Conducătorii guvernului de astăzi nu puteau scăpa de acea­stă pornire a firei noastre. Au luat de bună ce se spune adesea. Cui vor să-i asculte şi să-i creadă, ei mărturisesc cre­dinţa lor: România nu va eşi bi­ruitoare din haosul crizei de as­tăzi, decât lăsând uitărei pe câ­­tă­va vreme problemele politice și lupta între partide. înainte de toate, resolvarea problemelor tehnice cu caracter economic. înainte de toate, specialiștii, fiecare la locul lui. Politica, o va face d. Argeto­ianu, dar mai târziu, când îi va veni bine... * Aci, în Basarabia, minciuna prinde greu. Stă în mintea şi, mai mult decât atâta, în adâncul sufletului basarabean, cum l-au format suferinţele de vremuri, credinţa că viaţa naţiunei una este­ şi pentru buna stare mate­rială şi pentru demnitatea, drep­tul, libertatea şi respectarea fie­căruia ca cetăţean şi om, în orga­nizarea Statului. Lumea veche s’a prăbuşit cu toată cultura elenă si* 1—”x:­­Imperii-1"* T' organiz, sit loc lui”. Pi au fost multe a revoluţi n’a fost întunec. Basai . ......... la vorbă, poartă în sufletul lor, cu putere vie a instinctului, o credinţă care s’a verificat ca a­­devăr istoric. Societatea fără un stat întărit politiceşte pe virtuţile şi dreptu­rile cetăţeneşti nu poate fi pre­gătită în­deajuns, să facă faţă problemelor ridicate de viaţa so­cială ca şi greutăţilor economi­ce ale timpului. De aceia, împreună cu parti­dul naţional-ţărănesc,­­ Basarabe­­nii în marea lor majoritate ră­mân neschimbaţi în credinţa De­mocraţiei. * Dacă oamenii şi vremurile nu ar fi stat împotrivă, dacă în zece ani de la Unire provinciile unite Puteau închega un stat politic e­ste democrat împreună cu Ve-­ chiul­ Regat, alta ar fi fost şi­ România economică de astăzi. * România întregită avea de re­­solvat trei probleme pentru con­solidarea sa economică şi finan­ciară. Organizarea şi înzestrarea proprietăţii ţărăneşti eşită din expropriere. Colaborarea economică şi fi­nanciară cu străinătatea pentru­­ atragerea capitalului străin în­ investiţiuni, care să pună în va­î loare bogăţiile naturale ale ţărei, lipsită însă­ de capital mobiliar ; însănătoşirea monedei naţio­nale stabilizată de îndată ce îm­prejurările o îngăduiau, renun­­ţându-se la iluzia revalorizării la paritatea aur a monedei noa­stre dinainte de răsboiu. Nu s’a făcut nimic din toate acestea, la timpul potrivit. Până la 1928 partidele demo­crate au fost îndepărtate dela guvernare prin mijloacele cu­noscute. In tot acest timp partidul na­­ţional-ţărănesc a fost învins. O­­dată cu el însă a fost învinsă şi ţara, care nu şi-a văzut nevoile împlinite. Ţărănimea împroprietărită a fost lăsată fără credit şi fără în­drumare tehnică în cultura pă­mântului. Nu s’a putut ajunge la­ spori­rea calitativă şi cantitativă a producţiei noastre agricole, apă­sată prin regimul taxelor de ex­port, al contingentărilor şi pre­ţurilor maximale. Naţionalismul economie­i n au­*) Publicat În „Viaţa Basarabiei” din Chişinău, număr aniversar pentru 12 ani de existenţă, gurat de Vintilă Brătianu a îm­piedecat ani după ani colabora­rea capitalului străin, când Eu­ropa era economiseşte prosperă, închizându-se în ziduri chinezeş­ti, sărăcia noastră. După vinovate iluzii, moneda naţională a fost stabilizată prin­tre cele din urmă în Europa şi în condiţiuni care nu mai puteau fi schimbate. 1.-jÂjioşirea pentru cât­va lu­mi^^Hdmului politic în 1928 (1 u r; :n cu câte^BH^^- a fost prea târzie, pentn^^Ra economice.ște toate efectele așteptate prin i­­naugurarea unei noui orientări. Lumea întreagă intra în marea criză economică, care de atunci macină fără răgaz o societate în căutarea sbuciumată a salvării de la ruină. Greşelile trecutului şi atâtea împrejurări economice fericite — dar pierdute — apasă cu atât mai greu asupra Ţării, surprin­să în vâltoarea crizei mondiale. Plătim greşelile a zece ani de regim antidemocratic, care a îm­piedecat în conjuncturi externe infinit mai prielnice, începutul la vreme­a unei politici agrare, cum o cerea partidul naţional-ţă­rănesc, cu toate urmările în eco­nomie şi finanţe. Politica de stat agrară care este singura salvare pentru ziua de mâine, de rezistenţă în faţa crizei — astăzi. Guvernul a alcătuit un proees de reformă administrativă, care a fost distribuit unor parlamentari, şi ca­re — după sărbători — urmează a fi supus discuţiunii partidelor... Prin acest demers şi în urma altor demersuri de acelaş fel, guvernul de «teehnicieni» recunoaşte apropie­rea sfârşitului, îşi dă seama că par­tidele vor fi chemate să-i ia succe­siunea şi îşi pregăteşte din timp a­­sigurări de neschimbare a reforme­lor sale. Chiar după o simplă foiletare a procesului, oricine înţelege sensul reformei. E o reformă centralistă, reacţio­nară, care duce gospodăria ţării înainte chiar de 1925 — data când li­beralii au făcut legea lor adminis­trativă. Această lege a fost aplicată, iar rezultatele — dezastruoase — se cu­nosc: haos, tărăgănire, incorectitu­dine, etc. Regimul n­aţional-ţărănesc a făcut o lege administrativă, aplicând sin­cer descentralizarea şi autonomia locală — sistem care în Marea Bri­­tanie, ca şi în toate ţările unde a fost introdus, a dat rezultate excelente. Acest sistem era cerut şi de Con­stituţia noastră, care înscrisese prin­cipiile descentralizării şi ale auto­nomiei locale. Dar el era pretins şi de provinciile, trăite subt regimuri străine, până acum un deceniu — când­ gospodăria obştească se făcea de organele locale, liber alese de ce­tăţeni. Numai în Vechiul Regat — con­­trar prevederilor constituţionale — gospodăria ţării era condusă în mod centralist. Dar nicăeri gospodăria publică nu era mai degradată şi mai în dezordine decât aici. D. Argetoianu vrea să extindă haosul administrativ din Vechiul Regat şi în provincii — înrăutăţin­­du-1 prin inovaţii încă şi mai cen­traliste. In aceste condiţii, proec­tul refor­mei — dacă va fi adus în discuţia partidelor — partidul naţional-ţără­­nesc îi va respinge, deoarece el cre­de că un astfel de procet nu poate fi amendat, ei-i bun de aruncat pur şi simplu la coş. Probabil, procetul administrativ va fi amânat — ca şi procetul con­versiunii... în vederea unei totale re­faceri. Dacă însă guvernul se va încăpă­ţâna să-l menţină, iar parlamentul îi va vota,­­ noul guvern îşi va fa­ce un titlu de cinste din desfiinţarea reformei medievale a d-lui Arge­­toianu.

Next