Dreptatea, iulie 1933 (Anul 7, nr. 1730-1756)

1933-07-01 / nr. 1730

! * ' ’ ................ '■ : ’ Agitaţiile extremiste Articolul nostru asupra agitaţilor extremiste a produs o mare senza­ţie în toată presa din Capitală, li­nele ziare l-au reprodus în întregi­me însoţindu-l de anumite comen­tarii, pline de îngrijorare, iar altele au făcut numai menţiune de el. A­­fară de gazetele cari ne-au acuzat, că nu înţelegem să luăm o atitudine fermă faţă de agitaţiile caraghioa­se ale câtorva minori şi analfabeţi, toată presa se ocupă de cele scrise de noi. Atenţiunea aceasta este un semn bun. Pentru că ea demonstrează, că aproape unanimitatea opiniei pu­blice din ţară reprobă pe aceia cari în timpurile economice critice de astăzi mai încearcă să adauge o complicaţie confesională şi socială în plus. Atitudinea presei din Capitală marchează în mod clar şi categoric reacţiunea viguroasă pe care o opun massele contra pregătirei psihologi­ce a aventurii. Ar fi de prisos să analizăm situaţia economică, finan­ciară şi politică din ţară şi făcând apoi o comparaţie cu condiţiunile speciale din Germania,să tragem con­cluzia unei sigure inadaptabilităţi a moravurilor şi metodelor politice din cuprinsul Reichului actual. Ori­ce om cu bun simţ este convins, că o ţară agricolă cum e România, cu o civilizaţie şi moravuri aproape ex­clusiv agrare, şi cu un sentiment de echilibru social atât de pronunţat, nu poate urma sub nici o împrejura­re drumul poporului german, cu o civilizaţie industrială, cu un trecut militar orgolios — care menţine îi astăzi gustul pentru uniforme — şi cu o atât de imensă clasă de proleta­riat, încât 25 milioane de germani au devenit elemente de manevră şi de agitaţie în mâinile tuturor par­tidelor politice. Dar statele agrare suferă de boa­la imitaţiei. Ne­putând creia nimic specific în domeniul politic, multe spirite simpliste urmăresc înscăuna­rea metodelor, aşa cum ele se pre­zintă în străinătate. Şi aderenţii sunt cu atât mai numeroşi cu cât metodele de importat sunt mai sim­ple şi mai violente, unde pregătirea şi dialectica sunt înlocuite prin în­jurături şi agresiuni. Boala însă nu este incurabilă. Ci­titorii îşi amintesc de febra fascistă ce agita pe «naţionaliştii» noştri, în­tre anii 1923—26. Fasciştii au fost pe atunci îndrăgiţi de câţiva emi­sari români. Dar după câte ştim ita­lienii sau făcut că nu înţeleg ce vor proaspăt debarcaţii emisari ro­mâni în cetatea Eternă. Mai ropte, un oarecare aventurier s’a reîntors cu mâinile goale .. .lovitura de stat» pe care o proiectase s a înecat în ri­dicol. De atunci lumea a dat semne de cuminţenie şi problemele sociale au trecut într’o atmosferă de discuţie serioasă. D­ A. C- Cuza, ca şi Zelea Codreanu se agitau, dar fără rezul­tat. Opinia publică se obosise de arguţiile lor simpliste şi pline de ură, şi i-a abandonat. Mai ales, că în urma crizei, extremiştii de dreapta nici n’au putut măcar să facă act de prezenţă în toate jude­ţele, cu ocazia alegerilor generale. Acei cari se îndeletnicesc cu poli­tica ştiu ce însemnează deplasările dintr’un sat în altul, traversând toa­te judeţele. Partide mari şi vechi, caii au guvernat, şi cari numără printre membrii lor persoane boga­te, şi cari încasează cotizaţii grele, încă nu pot suporta toate cheltue­­lile legate de o alegere generală. Cu agravarea crizei, aceste difi­cultăţi au devenit cu adevărat in­surmontabile. Deaceia ne am între­bat în articolul nostru de alaltăeri de unde vin banii grupărilor zise «naţionalistei». D. A. C. Cuza nu es­te un om bogat, după câte ştim. Fa­milia Zelinsky-Codreanu cu atât mai puţin. Şi în ciuda acestei realităţi con­tr­olabile, cete compuse din câte 40— 60 de prozeliţi au cutreerat toate sa­tele din ţară, în Ardeal ca şi în Bucovina, răspândind manifeste. Lumea ştie că automobilele costă bani, întreţinerea costă bani, trenu­rile costă bani, manifestele costă bani, băuturile costă bani­, şi atunci se naşte întrebarea: de unde banii? Este o întrebare legitimă şi care nu poate rămâne fără răspuns. Noi vom repeta-o până ce opinia publi­că va fi informată precis. Ne temem că răspunsul poate nu va veni. Pentru că ar fi şi greu. Noi semnalăm însă încă odată reviri­mentul produs în opinia publică. Şi suntem mulţumiţi că spiritul sănă­­tos, disciplinat şi de ordine al ro­mânismului a ştiut să pună zăgaze puternice unei încercări condamna­bile și caraghioase. Wm- Bătălia cionelelor D. BONNET! se strădue în acest moment la Lon­dra să obțină concursul Angliei în lupta pe care o dau statele cu eta­lon aur pentru a-și apăra mo­neta. : *7 Fapte diverse Explicaţie! «Ţara noastră» explică în ce sens trebue interpretată asigurarea pe care a dat-o d. Octavian Goga, că «nu se va coace porumbul şi d-sa va fi la putere». Nu va fi vorba de un guvern al partidului d-lu­i Goga ci de o com­binaţie în care şeful d-lui Jenică Atanasiu ar urma să aibă rolul pre­ponderent, deci partea leului la be­neficii. Încurajare mai optimistă pentru partizani nici că se poate. Oricare gogist e îndreptăţit să râvnească un palat ca cel de la Ciucea. De unde să privească, pe anotim­puri, cum dă viţa'n floare, spicul la grâu şi cum îngălbeneşte toamna porumbul. Numai de nu ar îngălbe­ni, ca foaia porumbului, partizanii, când vor vedea înspăimântaţi că prezicerea d-lui Goga nu se înde­plineşte.t ­•ie- ------­CHESTIA ZILEI Autorii crizei Intr’un discurs rostit re­cent la Braşov, d. Dinu Brătianu a găsit de actuali­tate să stabilească, evident, pe seama guvernării parti­­d,i un naţional-ţăran­esc, răspunderea situaţiei dificile &­­,­ se află ţara în peista epocă de criză. Elementele demonstraţiunei au fost folosite zilnic în coloanele presei liberale: partidul naţional-ţărănesc ar fi provocat deze­chilibrul bugetar, inflaţia de funcţio­nari, şi a creiat regiile autonome, in­­stituţiuni risipitoare şi deficitare, spo­rind în acelaş timp impozitele. Asta, ia linii generale. Pentru că, natural, toa­te măsurile de guvernare, privind eco­nomia naţională sau finanţele, au con­stituit pentru liberali o gravă greşea­lă ! Este într adevăr îndrăsneaţă aceas­tă argumentare pe bază de elemente şubrede — când nu sunt total false. Cu atât mai îndrăsneaţa, cu cât ea vrea să facă indirect elogiul guvernă­rilor liberale de tristă memorie şi care constitue pentru opinia publică în a­­devăr cauza principală a crizei pe care o suportăm în condiţiuni de apărare cu mult mai dificile decât ar fi fost normal să aibă ţara românească la dispoziţie. Nu întoarcem gratuit acuzaţiunea, când afirmăm că liberalii sunt autorii crizei. Împotriva fenomenului gene­ral al depresiunei, România, prin structura ei şi graţie atâtor împreju­rări cu caracter local, avea, teoretic, toate şansele de apărare, toate posibi­lităţile de rezistenţă. Pentru cazul că primele manifestări ale crizei mondia­le nu ne-ar fi surprins în momentele în care partidul naţional-ţărănesc a­­vea de descurcat o succesiune politi­că falimentară din toate punctele de vedere. Situaţia generală în ţară după ple­carea liberalilor era, într’adevăr, la sfârşitul anului 1928, îngrijorătoare. Un deficit bugetar de 20 miliarde lei. In anii de guvernare liberală nu s’a făcut nici o investiţie. Sau întreţinut, în schimb, în mod artifi­cial, industriile liberale parazitare. Credit extern nu exista, pentru că gu­vernarea liberală nu accepta colabo­rarea capitalului străin.­­ Instituţiile statului erau aservite in­teresului politicei de partid. Iar mo­neda, întreţinută artificial, cu sacrifi­cii de miliarde. In asemenea condiţiuni, nu se poate vorbi în mod serios de guvernarea li­berală, decât ca despre o guvernare nefastă, ale cărei consecinţe dureroa­se le suportăm astăzi. Şi totuş, autorii crizei, cu neruşinare se auto-elogiază. ANUL VII NO. lîîft Sâmbăta 1 iulie 1933 4 PACIINI 2 Ui Tuela d» francare pUtite in nu­merar cool, aproblrei Directiunel Generale P. T T. No. 31.8s6|9ag Redacţia şi Administraţia* Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9. Telefon Redacţia 217104, Ad-tia 2201­­­1 25 „Viitorul" acuzMuvernul (!) de sub­stituirea unui student prin altul. Tocmai liberalii-care au substituit chiar guvernul - să se revolta contra substituirilor! ?... Perspectivele conferinţei de la Londra Ce ne declară d. Ion Inducanu fostul ministru al Muncii D. Ion Răducau, rectorul Aca­demiei de Înalte studii comerciale, înapoiat ieri de la Londra, a bine­voit să ne spună — la rugămintea noastră, — impresiile sale cu pri­vire la conferinţa din capitala Ma­rei Britanii. — Am profitat de prilejul confe­rinţei speciale organizată de alian­ţa cooperativă internaţională, la Bâle, în zilele­ de 8 şi 9 iunie, ca să trec la Londra ca simplu observa­tor al lucrărilor conferinţei mone­tare şi economice mondiale­.. Tot ca simplu observator, deci, în plină libertate, voi rezuma impresi­unile ce am dobândit din contactul cu diferitele personalităţi din cer­curile politice şi financiare, perso­nalităţi cu un cuvânt, care cad greu în conferinţa amintită. •re mult aşteptata adunare din capi­tala Marii Britanii, la care parti­cipă delegaţi, experţi şi supra­ex­perţi din 66 state nu a fost sufi­cient pregătită. Deabia în ziua deschiderii so­lemne a dezbaterilor au avut loc discuţiunile în afară de conferin­ţa dar hotărîtoare pentru aceasta, dintre delegaţii băncilor de emisiu­ne a marilor stat­ străduindu-se să se găsească o formulă unitară în domeniul monetar. Aveai impresia că în sala mare amenajată la Kinsington­ Museum apar pe scenă actorii cu rolurile pregătite în pripo și fără concursul sufleurului salva­or. Piesa care trebuia jucată urma să fie opera de colaborare a mai multor autori. Autorii se frămân­tau, în biurourile tezaurului public englez fără să trineată la Kensing­ton Museum tex­ul unitar pentru reprezentaţie. Las la o parte disensiunile din sânul singuratecelor delegaţiuni. Acestea se petreceau intre culise. Nu apăreaţi în văzul tuturor. Dar, propunerile şi contra propunerile delegaţiei americane ca şi raportul faimos al d-lui Mugenberg, deza­vuat a doua zi de restul delegaţiei germane, ca fiind o operă cu ca­racter pur personal, — acestea şi altele ameninţau să transforme în­­tr’tfin turn al Babilonului foarte numeroasă conferinţă dela Londra, sfe­r.­ In actualele condiţiuni o amânare a conferinţei este poate de preferat unui rezultat negativ al acesteia. Ceiace nu s’a făcut pană acum, tre buie reparat. Or, se pregătesc temei­­nic tezele şi proectele de rezoluţii ale conferinţei de către delegaţi, în care caz conferinţa ar putea stabili câteva norme de îndrumare a eco­nomiei mondiale, dar în acest caz trebuie să se dea răgaz şi conferinţa trebuie amânată, or, dacă se capătă convingerea că nu este posibilă o formulă unitară, reală şi cu efect practic pentru coordonarea sforţări­lor individuale în cadrul internaţio­nal şi în acest caz este de preferat să se renunţe chiar sub forma poli­(Citiţi continuare în pag. 2­ a) frământările ilju­jpartidul liberal D-nii Duca şi George Brătianu se apropie de ţară — unul venind din Apus, celălalt din Orient. încă aceşti doi şefi liberali n’au pus piciorul în Bucureşti­­ şi fră­mântările, din lagărele respective, sporesc în intensitate. Problema reintegrării partidului liberal e în funcţie de şef. Georgiş­­tii cer capul d-lui Duca. Liberalii fac bloc în jurul şefului — în frun­te cu d. Dinu Brătianu Cu toate declaraţiile de fidelitate şi de disciplină ale d-lui Dinu Bră­­tianu, elementele vechi din parti­dul liberal — conduse­ de d. dr. An­gelescu — fac o acţiune pentru sa­crificarea d-lui Duca. A fost destul ca şeful să lipseas­că, timp de câteva săptămâni din ţară — pentru că solidaritatea libe­rală, de-abea întinată să se spulbe­re în cele patru vînturi. * Dar în partidul liberal vu-i nu­mai o criză de şefie. Şefia d-lui Duca este seminatată chiar în sine. A-sa nu-i omul activ, energie, plin­­ de voinţă şi de hotărâre, perseve­rent, tenace, etc. Adică n’are nici una din calităţile cerute unui şef de partid. Apoi — mulţumită unei serii de gafe — d. Duca este indezirabil pen­tru partid la postul de comandă. Liberalii au impresia că d. Duca­li-i ghiuleaua prinsă de picioare. Toţi vor să-şi elibereze mişcările­Frământările în fânul partidului liberal au şi alte cauze. Acest partid vi­ziu a îmbătrânit odată cu praveala, doctrină, ideo­logie, etc. cu tot.. .■ La Braşov d. Dinu Brătianu a făcut profesie de credinţă în spiri­tul tradiţional Se înalţă, ca un strigoiu, înfăşu­rat — ca’ntr’un giulgiu — în stea­gurile liberale de odinioară. In acelaşi timp, în partidul libe­ral se accentuiază un curent de re­novare , determinat de tineretul, aşezat la stânga partidului. Ce va face d. Duca? Va rămâne de partea mastodonţilor sau va tre­ce în tabăra tineretului? Va căuta să pună de acord ambele tendinţe? Ceia ce dealtfel e imposibil de rea­lizat ... Situaţia este atât de complicată în partidul liberal,­­ încât d. Duca (oricare ar fi hotărârea) este dina­inte sortit înfrângerii. * Liberalii au afirmat de câteva ori, că programul lor li-i stabilit d­in faimoasele «întruniri profesionale». Cu toate afirmaţiile «Viitorului» în acest sens, —vedem că progra­mul este atât de bine­ închegat, și acceptat de toată lumea... încât nici nu-i măcar unitate asupra tendinţii de dreapta sau de stânga care tre­bue să predomine. In aceste condiţiuni, poate fi vor­ba de program, unitate, disciplină, etc.? Şi când partidul liberal n’are nici şef, nici program, —­pare în virtu­tea cărui fapt cere d. Daca puterea? O cere? E prea puțin. O pretinde — bătând din picior­­ ca un copil care vrea o jucărie, ce însă nu i se dă. In afară de cele două satisfacţii personale pe care le-a cerut comi­sarul sovietic la Londra, prima că s’a ţinut de promisiune când a fost expulzat din Anglia că va reveni după zece ani şi a doua că nu în­cetează a privi conferinţa­ mondială cu un surâs sarcastic provocat de ciorovăielile statelor capitaliste, prezenţa sa acolo pare că va aduce contribuţii noui în viaţa interna­ţională. Angajat pe două fronturi, cari din fericire pentru el sunt antagonice, cel englez şi american, Litvinof e pe cale să rezolve două mari pro­bleme. In primul rând, reluarea re­­laţiunilor comerciale cu Britania şi în al doilea rând obţinerea recu­noaşterii de către Sta­te Unite, cu toate consecinţele ei acplomatice şi economice. Conflictul britano-rus ştim că şi-a găsit apogeul în condamnarea de către tribunalul sovietic din Moscova a unor ingineri englezi cari pe cât se pare erau implicaţi într’un complot de sabotaj. Ca răs­puns, Britania a impus un embargo prohibitiv­ asupra produselor ru­seşti. Fireşte că cele mai greu lo­vite au fost Sovietele întrucât Bri­tania, după Germania era piaţa cea mai bună de desfacere a pro­duselor ruseşti, balanţa comercială anglo-rusă fiind totdeauna activă pentru Soviete. Sub presiunea însă a diverse cercuri profesionale, muncitoreşti, culturale şi studenţeşti,, dar mai a- Ies urgentat de diverse industrii cât şi de Federaţia Industriilor Bri­tanice, guvernul englez s’a văzut determinat să-şi schimbe atitudi­nea de «intransigenţă britanică». Având în vedere şi factorul senti­mental al eliberării prizonierilor englezi, cât şi orientarea Sovietelor în ceea ce priveşte comenzile indus­triale în alte state, dar mai ales şansele Statelor Unite de a capta comenzile industriale sovietice, se dă ca sigur că în schimbul eliberă­­rii şi graţierii inginerilor englezi, Anglia nu va întârzia să reia re­­laţiunile economice cu Rusia. «Târ­gul­» fireşte că le convine Soviete­lor. Statele Unite pe de altă parte lovite grav de criza economică când cele mai multe din debuşeurile ei transoceanice au fost pierdute sau reduse prin restricţii vamale a a­­juns la concluzia că în schimbul re­cunoaşterii oficiale nu i-ar strica cu nimic o eventuală acaparare a comenzilor ruseşti în special acu­ma când ruşii refuză a cumpăra din Anglia şi tergiversează cumpă­răturile din Germania hitleristă. Din punct de vedere internaţio­nal ambele stratageme prezintă des­tulă importanţă şi dacă nu altceva, învederează nevoia de cooperare e­­conomică internaţională pentru ca­re pledează mai ales Conferința Economică Mondială de la Londra, ■ Dr. T. CR. BULETIN EXTERN RAPOR11IRILE DINTRE ANGIM $I SOVIETE înfrumuseţarea malurilor Dâmboviței -pooZooo-In ultimul număr din Revue des Deux Mondes se publică un apel al d-lui Raymond Escholier, referitor la protecţia ce trebuie acordată ma­lurilor Senei dealungul Parisului şi foburgurilor prin care trece. D. Escholier felicită mai întâi autoritatea militară pentru că a reuşit să instaleze magazine de sub­­sistenţă în insula Saint-Germaine fără a atinge nimic din ceia ce cons­­titue frumuseţea malurilor apei plantate cu irişî «poate seculari». In schimb, autorul constată nu fără mare părere de rău că insula Séguin a fost masacrată de un mare industriaş francez, care a pu­tut profita de slăbiciunea sau tem­belismul autorităţei. D­, Escholier scrie în această pri­vinţă : —1 «Insula era ultimul nostru loc de verdeaţă până mai acum câţiva ani, grădină de unde ochiul exaltat descoperea curba armonioasă a Se­nei, întinsă ca un frumos braţ de femeie spre înălţimile dela Saint- Cloud. «Privelişte ilustră, care, timp de un secol, a inspirat atâţi artişti. In frumosul colier al insulelor noas­tre pariziene, insula Séguin era o perlă nepreţuită». «Astăzi, o «arhitectură de coşmar» s’a edificat la Séguin, cu hangare de beton cu o bărăliae în ciment armat pentru transportul cărbune­lui și un hidos arsenal de fierărie care oriunde putea sta mai bine de­cât în această perlă a Parisului care se chiama Séguin». Apelul d-lui Escholier, pledoaria sa pentru insulele şi malurile Se­nei cari pierd din frumuseţea lor din pricina indiferentismului, ne duce fără vrerea noastră cu gândul la malurile Dâmboviţei, la a căror înfrumuseţare reflectează actual­mente primarul general al Capi­talei. Nu ştim până acum precis ce in­tenţionează să facă d. Dem. Dobres­­cu din aceste maluri şi nici cum, anume, va putea schimba oribilul aspect al malurilor Dâmboviţei din cuprinsul oraşului şi din mahala­lele pe unde trece apa. Latinul spune un mare adevăr: ab uno disce omnes. Care, în tra­ducere liberă însamnă, că după un singur lucru poţi cunoaşte pe toate celelalte. Pe d. Dobrescu, lumea l-a văzut ce poate din înfăptuirile realizate de d-sa la comună în cei 4 ani de când deţine primariatul Munici­piului. Din ce a făcut până acum este de presupus că şi în ce priveşte ma­lurile Dâmboviţei, va realiza un tot armonios şi estetic. Spre deosebire de Sena, ale că­rei maluri au fost până acum «isvor de inspiraţie pentru atâţi artişti», — cum spune d. Escholier — malu­rile Dâmboviţei au constituit tot­deauna o ruşine pentru capitala României, până anii trecuţi. Cei treizeci şi ceva de primari cari s’au perindat pe la Primărie şi au precedat actualul primar ge­neral, n’au găsit cu cale să sacri­fice un ban pentru înfrumuseţarea acestor maluri. Dela Ciurel şi până la Abator, malurile Dâmboviţei au avut tot­deauna diverse întrebuinţări, cari mai de cari mai baroce şi mai des­­gustătoare. De pildă, Dela Ciurel până la podul dela Cotroceni, ma­lurile apei au servit zeci de ani în şir, drept loc de refugiu al... nudiş­tilor din partea locului cari, într’o promiscuitate revoltătoare îşi exhi­bau goliciunile, în faţa trecătorilor Dela podul Cotroceni şi până proape de podul Mihai Vodă,­­m­a­­lurile Dâmboviţei, serveau­­seara mai totdeauna de refugiuu diferiţi­lor infractori din Capitală. Bătrânul poliţist duop când nu isbutea să dea de urma vre­unui pungaş identificat, dedea ordin a­­genţilor să exploreze bălăriile de pe malurile Dâmboviţei. Dela Mihai Vodă şi până aproa­pe de biserica Bucur, maladie apei au­­servit până la venirea d-lui Do­brescu la Primărie drept ladă de gunoi a resturilor dela piaţă sau dela căruţele ţărăneşti venite cu zarzavaturi şi în acelaş timp de latrină publică. Şi aşa mai departe. (Citiți continuarea in pag. .11 a). Situaţia din Germania D. HINDENBURG preşedintele Reichului, a primit ori demisia d-lui Hugenberg — făcând în acelaş timp noui numiri de mi­niştri Mai sunt posibile economii? Când delegaţii noştri susţin la Londra, că noi am făcut maximum de reduceri şi de economii, — orice constrângere­ viitoare primejduind însăşi fiinţa ţării prin destrămarea aparatului de stat, — un ziar acută guvernul de lipsă de economie, te risipă chiar. Curios mod de acţiune naţionaă pentru un ziar, specializat în aest domeniu-Am făcut maximum de amâuări şi de reduceri. Orice altă const­in­­gere ar duce la asfixiere şi la laos-La alcătuirea bugetului, am asis­tat la curioasa manifestaţie contra sumelor menite să dea avan tehnic agriculturii. Unii ar vrea să ne liv­ităm chel­­tuelile până la primitivitate, până la căderea în sălbătăcie. Oroarea de cheltueli este Un a­­panaj al treducului, al mentalităţii feudale — din care s’au inspirat li­beralii, adepţii răbojului şi ai cotu­lui pentru măsurători. Mentalitatea modernă în materie de gospodărie publică este cu totul alta. Societatea nouă este bazată pe ideia de credit. Instituţiile respecti­ve au menirea­­s’o ajute şi s’o des­­volte. Şi ne mirăm că tocmai liberalii, patroni de bănci — nu înţeleg ros­tul util al cheltuelilor productive. In afară de cheltue­le producti­ve, statul este dator să facă chel­tueli — necesitate de buna admi­­nisraţie, de şcoală, higienă, păstra­rea ordinei, etc. A pune la dispoziţia contribuabi­lilor un local potrivit necesităţlor lor — nu-i o cheltuială inutilă şi cu atât mai puţin un act de risipă, cum susţine ziarul liberal. Nu-i totul a pune subt presă ci­frele în buget. Un bun administrator se gândeş­te, în primul rând, la viaţa cuprinsă în buget­­ şi care trebue salvată cu orice preţ. Din acest punct de vedere închi­rierea unui local potrivit şi pentru contribuabili şi pentru funcţionari — nu-i un act de proastă gospodă­rie, ci dimpotrivă. Dar patima politică face ca poli­­ticianii să nu vadă lucrurile cele mai clare. IN PAGINA III-a O mare operă edi­litară la Bârlad —Solemnitatea inaugu­rării lucrărilor— Sinucideri, la sfârşit Sinuciderile în lumea şcolarilor au luat proporţii alarmante. Croni­ca întâmplărilor din provincie a­­duce zilnic cazuri din ce în ce mai numeroase, cu cât se apropie sfâr­şitul anului şcolar. Este o molimă, care îngrijorează în cel mai înalt grad autoritatea şcolară şi opinia publică din ţară. Ca să nu mai vor­bim de părinţii cuprinşi de groază că şi copiii lor, cei cu situaţiune şcolară nefavorabilă sau nesigură, vor recurge, poate, la glonţul uci­gaş, pedeapsa supremă ce şi-au ad­ministrat singuri atâţia elevi nu şi-au văzut de cart 'ip sufi"'' pentru stare de spirit , cuprins prea de. Evident, un eroism al vârstei cidere al şco­anul, nu poate de curaj de a nei vinovăţii girave tinului propriu. Conştiinţa morti dic­­tează actul disperat al sinuederii, pariu nu importă pe mijloace, este bolnavă. Şi pentru remedierea rău­lui, care se propagă şi ameninţă să devină un flagel, trebue acţionat, energic şi cu stăruinţă, tocmai prin influenţa binefăcătoare asupra con­ştiinţelor dezechilibrate. Pe al 2-lea plan al vinovăţiei sunt de cău­tat părinţii, şi în cazuri foarte rare profesorii. Dacă având într’adevăr o stare de nervi sdruncinată, simpton timpu­riu al sensibilităţii bolnăvicioase de la maturitate, generaţia şcolară de după răsboi se manifestă tot mai insistent în toată slăbiciunea ei de suflet, trebue cercetat în toată a­­dâncimea complexul de caue determină fenomene’.,.-' ^uCl()erei. Este o problemă ^ mi o poate vastă, V . artl_ tie suzetă, ., -e pu­terea de întci^-^re a multora, ,V’ Totuși e lesne de o bservat, în ce privește contribuţia personală a școlarului la actul final ah^byaei­­derii, că cea mai determinantă cau­ză pare să fie jena de repetente. Este prea aspră judecata părinţilor şi a societăţii, pentru ca ori­ce elev­ să o poată înfrunta cu inima uşoa­ră. Firile laşe sau mai puţin sensi­bile rezistă. Sunt însă şcolari, cari cuprinşi de panică, recurg la actul funest al sinuciderii. Hotărîrea nu are nevoe nici de premeditare. Ea se execută sub imperiul disperării momentului. Aci găsim însă şi o parte însem­nată de vină a părinţilor, care sunt lua exigenţi când e vorba de un accident nenorocit în situaţiunea şcolară a copilului. Rare sunt cazurile când vinovă­ţia este a profesorului. In corpul di­dactic, select în genere şi cu destulă pregătire pedagogică, există acum foarte puţine elemente care să mai ţină la faima ferocităţii lor. Mini­sterul instrucţiunii publice a an­chetat recent câteva cazuri de acest fel la Iaşi, dar ele devin din ce în ce mai rare. Molima sinuciderilor şcolare este o problemă din cele mai îngrijoră­toare. Şcoala, familia, societatea, sunt deopotrivă interesate la înlă­turarea cauzelor care au provocat atâtea tragedii. Anul şcolar este aproape înche­iat. Pătrunzând sensul acestor acte disperate, neobişnuite la asemenea vârste, aceşti trei factori interesaţi şi răspunzători au tot răgazul să mediteze asupra problemei.

Next