Dreptatea, februarie 1934 (Anul 8, nr. 1911-1934)
1934-02-01 / nr. 1911
...Aşadar Parlamentul se deschide mame? Dar ce va zice Mesajul despre conversiunea, careia încă nu i - a găsit albia ? ANUL VIII. NO. 1911 lei 1 Februarie 1934 c 4 PAGINI TftZdTo 4§ iifiRCtoQ pUdto fu suia CXfi.Tgrati, Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Glemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 30342, Adiţia 34102 NAŢIONALISM şi DEMOCRAŢIE --------------*83S---------------------- L. Pamfil Şeicaru, directorul «Curentului», urmăreşte activitatea d-lui Ion Mihalache, preşedintele partidului naţional-ţărănesc. Atenţiune care intră in drepturile de critică ale presei şi cu deosebire nu ale celei independente. Se pare însă, că judecata directorului Curentului se poartă câteodată pe alte drumuri, decât pe acelea pe cari umblă gândul şi fapta d-lui Ion Mihalache şi partidului naţional-ţărănesc. Aşa de o pildă în chestia naţională, într’un articol intitulat «Statul naţional şi corijările d-lui Ion Mihalache», d. Şeicaru scrie: «Partidul naţional-ţărănesc este democrat, deci refractar oricărei diferenţieri de rasa; el concepe lupta de clasă, nu lupta de întrecere, de dominare a neamurilor cuprinse într'un Stat. Ii este deci indiferent chipul cum se recrutează elita conducătoare, — pătura intelectuală a unui Stat. Ţărănimea nu însemnează pentru el o forţă naţională, ci o forţă socială, exact cum pentru partidele marxiste proletariatul înseamnă o pârghie a revoluţiei sociale. In locul bluzei lucrătorului, avem cămaşa ţărănească; concepţia politică, însă, este aceiaşi: , «Dar problemele nevralgice ale elementului românesc există, — în pofida abstracţiilor democratice; ele alimentează o stare de febră, tot mai ameninţătoare pentru ordinea publică. «Şi d. I. Mihalache, — şeful partidului naţional-ţărănist,— le ignoră;le socoteşte doar manifestări ale unei «sminteli naţionale». - ' 1 . Aşadar şi d. Mihalache şi partidul staţional-ţărănesc — Partidul ţăranilor şi al luptătorilor pentru ideea naţională în provinciile alipite — ignorează «problemele nevralgice» ale elementului românesc, şi le socotesc «Sminteală Naţională» Mai întâi, ce e cu «sminteala naţională»? Dacă nu ajunge cazul asasinatului lui I. G. Duca pentru a vedea că există şi o sminteală naţională, alături de naţionalismul ,vin în faptă — recomandăm d-lui Şeicaru să viziteze în Maramureş două sate vecine: Vişăul de sus şi Borşa. Borşa — un sat de evrei a fost aprins acum câţiva ani de «Sminteala naţională». Rezultatul? Am trecut drept sălbateci. Tar satul cu case de lemn, s’a transformat în oraş cu case de zid prin colecte adunate din lumea întreagă. Vişăul de sus? Era plin de fabricile evreo-maghiare ale lui Grddel, Lomas, Elefant. Azi sunt înlocuite cu fabrica românească a Regiei O. A. P. S. a pădurilor care taie cu socoteală şi în care lucrează sute şi mii de ţărani maramureşeni. Este modesta operă a d-lui Ion Mihalache! Şi acesta este naţionalismul cel sănătos, constructiv de faptă — în opoziţie cu Sminteala Naţională. Dar ar mai fi oare local să se vorbească de naţionalismul "d-lui Ion Mihalache şi al partidului naţional-ţărănesc? Cine zice ţăran — în România — spune de la sine şi naţionalism, dar naţionalism de cel modest, de sânge, de fapte, de cel gata să moară împuns de baionete pe front, gata de muncă şi de jertfă şi întimp de pace. Numai cei care simt în sângele lor şi picături străine d® sângele românesc se simt înclinaţi a striga pe uliţe, că sunt mai naţionalişti decât însăşi naţia! Să avem iertare ! Dar adaogă d. Şeicaru: «Partidul naţional-ţărănesc este împiedecat de metoda lui democratică — chiar corijată — căci partid democrat înseamnă partid refractar oricărei diferenţieri de rasă; el concepe lupta de clasă, nu lupta de întrecere, de dominare a neamurilor cuprinse într’un stat etc.». Astă să însemne în adevăr democraţie? Şi Statul Naţional românesc, nu se poate concepe decât în sistemul Dictaturii ? încât, chiar când nu se iveşte dictatorul trebue inventat, ca să avem Statul Naţional?Ar fi de ajuns să privim opera naţională a partidului republican ţărănesc cehoslovac, a partidului ţărănesc, bulgar etc. — ca să nu vorbim de democraţia Franţei, Elveţiei, Suediei, Norvegiei şi Danemarcei — dacă opera de culturalizare a maselor, de cooperatizare a micei producţii şi de organizare în regii a averii statului — în scop de a înlătura pe samsarii şi intermediarii de orice naţie — pe care a început-o partidul naţional-ţărănesc, şi pe care, în nouile sale orientări va şti să le adâncească şi desăvârşească, pentru a vedea că faptele nu concordă cu presupunerile d-lui Şeicaru. : 1 . In concepţia noastră democraţia — mai ales aşa cum înţelegem s’o adaptăm în raport de noile funcţii ale statului şi cu ritmul general al politicii mondiale — presupune desvoltarea virtuţilor morale şi sociale ale maselor, ale naţiei româneşti în deosebi. Cele trei atribute ale democraţiei: egalitate, libertate, control — înseamnă şi putinţa de educaţie a maselor, şi putinţa de înarmare sufletească şi economică. - - ; - Egalitate înseamnă condiţii egale de desvoltare şi pentru individ şi pentru naţionalitatea română rămasă itt urmă şi ca armatură intelectuală şi ca armatură economică. Tocmai în numele democraţiei, când e vorba de ridicarea culturală a ţărănimei româneşti rămase in urmă prin vitregia soartei, — Statul şi societatea românească — sunt datoare să pună în condiţii egale de luptă pentru cucerirea ştiinţei . Şi pe copilul sărac care n’are opinci şi cărţi ca să vină la şcoală (pe când cel bogat vine în blană şi automobil cu lecţia pregătită de meditator). Şi pe studentul care nu poate rătăci pe uliţele oraşului în luptă cu cel bogat şi sprijinit de părinţi sau diferite societăţi. Tocmai egalitatea condiţiilor de luptă pretinde acest lucru. Iar în materie economică, favorizarea agriculturei, favorizarea cooperaţiei, favorizarea cu instituţii de credit speciale şi cu altele, a elementului românesc care se ridică de jos şi nu are mijloace proprii cine poate spune că nu e o datorie a democraţiei celei reale, a democraţiei rurale care prin însăşi definiţie e o democraţie naţională ? Că nu s’a făcut totul în această direcţie ? Că s’a făcut puţin ? Critica e la largul ei. Şi cei inteligenţi vor constata, că faţă de prăbuşirile budgetelor publice şi a întreprinderilor de tot felul tocmai în epoca de afirmare a democraţiei rurale, nu se putea mai mult. Dar orientarea nu a lipsit în opera începută. Şi în noul program anunţat, adaptat timpului, preocupării de culturalizare şi de ridicare a organizaţiei economiei naţionale — se tinde tocmai la valorificarea energiei naţionale româneşti, sub toate raporturile. Cum se poate susţine, că cine se încadrează în mecanismul democrat se pune în imposibilitate de a realiza Statul naţional ? Cine poate pretinde în numele «democraţiei», că Statul român democrat-ţărănesc, nu are dreptul de a pune pe ţăranii săi, prin protecţii speciale, şi printr’o nouă disciplină consimţită de Naţie, să meargă în pas alergător pentru a prinde din urmă pe conaţionalii săi minoritari aflaţi — prin protecţia altor regimuri trecute, sau prin organizaţiunî speciale — la flancul drept cultural şi economic ? Democraţia ţărănească prin însăşi esenţa ei e datoare să proteguiască şi să forţeze mersul cultural şi economic al ţăranului român. Dar de aci şi până la ciomagul în capul şi geamul ovreiului — în loc ca fiii noştri să înveţe carte, de aci şi până la pretenţia liceanului de a pune el trebile ţării cu revolverul în capul oamenilor politici «hoţi şi vânduţi», e o distanţă ca de la focul din Borşa până la romanizarea exploatărilor cu ţăranii şi technicienii români din Vişăul Maramureşului. E distanţa de la naţionalismul robust ţărănesc — manifestat pe tăcute de veacuri — şi până la sminteală naţională, care nu poate fi opera sângelui românesc curat şi mai ales a sângelui ţărănesc. Regimul liberal în In partidul liberal este răsmeriţă mare. Neînţelegerile intre şeful guvernului şi preşedintele partidului se a- adâncesc tot mai mult, fiind în joc două ambiţiuni deopotrivă de nemăsurate. In jurul celor doi şefi s’au alcătuit două tabere, cari se pândesc şi se lucrează. D. Tătărăscu este minat de «oficialii» partidului, grupaţi la jurul d-lui Dinu Brătianu, şi situaţiunea d-sale de astăzi nu poate rămâne neclintită. D. Tătărăscu pierde zi cu zi tot mai mult teren, încercarea de a remania cabinetul, potrivit vederilor d-sale şi dorinţei de a întineri echipa ministerială, a eşuat După cât se ştie, până la urmă d. Tătărăscu a trebuit să accepte în cabinet şi pe d. Vasile Sassu, care nu aduce nici un fel de aport politic sau de competinţă. D. Xeni rămâne pe dinafară, având împotriva sa pe d Dinu Brătianu, care nu-l poate ierta că a atacat în cartea d-sale despre Take Ionescu, pe membrii familiei Brătianu. D-lul Costinescu nu mai intră nici el în eventualitatea unei remanieri. Într’un cuvânt, situaţiunea d-lui Tătărăscu nu este de invidiat. In asemenea condiţiuni, guvernul ocupat cu tratativele de lichidare a conflictelor personale care îi primejduesc existenţa, nu depune nici o activitate. Miniştrii sunt complect absenţi de la departamentele respective, Guvernul Tătărăscu nu-şi poate justifica prezenţa la cârma statului in împrejurările dificile actuale. In trei săptămâni nu a făcut altceva decât să ţină consilii inutile, sau să participe la manifestările protocolare. Miniştrii nu sunt încă la zi cu afacerile curente ale departamentelor respective. După exemplul celor mari, liberalii din provincie se ceartă şi ei. La Cluj de pildă este bătaie mare pentru locul de preşedinte al Camerei de Industrie şi Comerţ. La Roman, d. Manolescu-Strunga nu poate desemna un ajutor de primar, organizaţia fiind împărţită în păreri când e vorba de stabilit cine urmează să ocupe acest post. In Bucovina, ameninţă serios scandalul pe chestiunea exploatării fondului religionar. Scandal deci la centru, neînţelegeri grave care anihilează orice activitate de guvernare, conflicte netranşabile în organizaţiile periferice. Regimul liberal este în lichidare. CHESTIA ZILEI lapte diverse „Pean de chagrin" Cine nu cunoaşte romanul lui Balzac, cu titlul de mai sus, în româneşte «Pielea de măgar»? Posesorul ei cum dorea ceva, i se împlinea dorinţa; dar se micşora şi pielea. Şi sfârşitul ei însemna şi acela al posesorului.Remanierea d-lui Tătărăscu este ceva asemănător.„ D. Frigul-Strunga întârzie D. Manolescu-Strunga-Frigul etc. a răspuns acum vr’o trei zile, — că are să răspunză... Dar acest răspuns întârzie mereu, Ce trebue să răspunză d. Manolescu — etc., etc. etc ? I. Pentru ce a împărţit din fondul aprovizionărei cu porumb câte 10—50.000 de lei de fiecare prefect personal, favorizând în deosebi pe acei care s’au distins în alegeri? II. De ce a numit pe d. Eman, o speță de apă minerală care știe să «purgeze» fondurile la oficiul de aprovizionare ! III. A plătit prin datoria Frigului la ministerul de domenii? ...După ce va explica cel puţin aceste trei chesti, căci mai sunt, va putea vorbi şi de altele ale d-sale. Dar până atunci... Metode I : Reforma agrară pentru care au pierit 11.000 de ţărani la 1907, pentru care a luptat câ o elocvenţă grabnică tre tribun al poporului un Dobrescu- Argeş şi cu o impresionantă cultură de specialitate un Ion Ionescu de la Bran şi toată falanga de «generoşi» antebelici a fost făgăduită, solemn şi oficial de către Regele Ferdinand, pe câmpul de onoare, plugarilor luptători. Acest Rege, zis Loialul, şi-a ţinut cuvântul. .or-Reforma agrară «’a fost «octrogafă», cum se spune cu termenul din istoria dreptului constituţional. A fost cucerită cu sângele celor căzuţi pe câmpiile gloriei unui războiu de întregire. Exproprierea agrară reprezintă un gest al revoluţiilor fără sânge, care se întâmplă deseori în istorie. Metoda politică a reformei agrare merită a fi consemnată, subliniată şi actualizată în momentele critice ale istoriei sociale " . Un asemenea moment traversează ţara românească. Intr’o ţară cu imense bogăţii şi cu un potenţial deproducţie impresionant, tineretul academic trăieşte drama sumbră a şomajului, ţărănimea este pauperizată, mieii producâtori nemulţumiţi. E ceva putred în Danemarca! Schimbările sunt inevitabile şi orice opuneri devin zadarnice în perspectiva istorică. Metoda realizării reformei agrare ne oferă sugestii interesante pentru discuţia şi soluţionarea problemelor contimporane■ ] Câmi s’au angajat prin 1908 marile polemici asUpra Exproprierii, adepţii sânte şi inviolabile e argumente şi innservatoare vedea raţional prin corecipiuluî proprietăţii latifundiaDar Statul naţional w’ci pierit, ci s’a întărit. Tot aşa, viitoarele reforme ale Statului şi ale Contâtuţiei vor însemna consolidarea şi rea maximă a Statului românesc. „5?/ r ’Actualul dezechilibru, atât de grav şi cu urmări atât de catastrofale pentru economia naţională, va trebui înlăturat. 11 Evident, formele de tranziţie între economia de azi şi economia de mâine sunt fatale. Ceva mai mult, chiar necesare şi în anumite condiţii extrem de rodnice. Asupra metodelor politice noui a vorbit de Ion Mihalache în discursul faimos dela Câmpulung şi în recentele declaraţii dela Ploeşti. In special, discursul dela Câmpulung cuprinde o sistematizare a Problematicei contimporane, o viziune generală de ansamblu asupra frământărilor sociale şi indicaţiuni asupra drumurilor, de urmat. România a intrat — pare-se — într’o perioadă de reforme. Care nu mai pot fi evitate, proprietăţii sac au sărit cu tolb jurii. Lumea pieirea Statului tarea adusă Vizita d-lui Rusdi Buy Ministrul de externe al Turelei sosește azi în Capitală Numai de câteva zile a apărut la vitrina librăriei romanul d-lui Sevastos şi cu toate acestea «Aventurile lui din strada Grădinilor» a şi devenit un «subiect» în lumea intelectualilor. Bine întocmită şi frumos tipărită, lucrarea directorului «Adevărului Literar şi Artistic» a aflat aprecieri din cele mai elogioase. «Aventurile din strada Grădinilor» nu este, propriu zis, un roman, aşa cum l-a întitulat autorul. Romanul este o poveste lungă, o înşiruire de evenimente, de fapte imaginare sau adevărate, cari, de obicei, se leagă de acţiunea unui erou. In lucrarea d-lui Sevastos avem o serie întreagă de eroi, fiecare cu rolul său, iar povestea desfăşurată în jurul lor nu trece, de cele mai multe ori, de cinci-şease pagini. Voronca, Caliopia Constandache, Vrânceanu, general Paposen, Margareta Mavromate, soţii Rozenfeld, Bocteangă lăutarul, profesorul Săvescu, Dragomir, Maricica, Laurentiu Arsenescu, etc. sunt o întreagă serie de «eroi» cari ar fi putut con_ 1 - i. * u _ — K -! v— I«. Tn/V (nTO pentru tot atâtea romane. Căci, în «Aventurile din strada, Grădinilor» toţi aceştia nu au comun decât faptul că locuesc în aceiaşi stradă şi iau parte la viaţa plină de peripeţii din această mahala ieşană descrisă cu un remarcabil talent şi cu un fin spirit de observaţie de către d. Sevastos. * Romanul d-lui Sevastos este alcătuit dintr’o întreagă seri© de tipuri, caracteristice prin felul lor de viaţă aparţinând unei anume mentalităţi care dăinueşte încă, aşa de stăruitor, mai în toate mahalalele marilor oraşe româneşti. Pe Voronca, pe Tamara, pe Tanistru, pe profesorul Săvescu, pe lăutarul Bodringă etc. îi întâlneşti sub acelaş aspect şi la Galaţi, şi la Craiova şi la Ploeşti, pretutindeni unde există o viaţă aparte de suburbie citadină ,pe care, în majoritatea cazurilor, o cunoaştem toţi. De aceia am înclina să spunem, că lucrarea d-lui Sevastos este mai mult o reuniune de schiţe şi amintiri cari marchează o epocă şi caracterizează o anume societate, tot aşa după cum tipurile lui Caragiale, Brătescu-Voineşti şi alta au rămas să fixeze pentru viitor un fel de viaţă aparte care poate va dispare cu vremea. Un francez ar denumi romanul d-lui Sevastos: nouvelles ă la main, note hazlii, schiţe adevărate, portrete reale de oameni şi lucruri petrecute aeves.a Oricare ar fi însă denumirea pe care am da-o lucrărei d-lui Sevastos, nu rămâne nici o îndoială că ea este de o mare valoare. Portrete admirabil zugrăvite, sî(Citiţi continuarea în pag. Il-a) Cărţi noul M. SEVASTOS: „Aventurile din strada Grădinilor" Realizările Regiei Autonome N’am afirmat nimic, în articolul nostru precedent despre activitatea PARID-ului (Administraţia generală a pescăriilor şi a regiunii inundabile a Dunării). Am spicuit numai date din activitatea şi progresele CAPS-ului (Casa Autonomă a pădurilor statului). • Totuşi «Viitorul» inteligent ca totdeauna în replică, crede nemerit să polemizeze cu noi pentru că am scos la lumină «minunatele rezultate» ale PARID-ului. Or noi nici n’am amintit de activitatea acestei regii autonome. Alte probe pentru a dovedi reaua credinţă, minciuna şi cutezanţa oficiosului guvernamental, sunt de prisos. Pentru că ».Viitorul» aminteşte de PARID, de care nu ne-am ocupat, vom alege date şi asupra acestei regii autonome, pentru a arăta «fabuloasele cheltueli» de care vorbeşte ziarul lui Manolescu-Strunga. Producţia noastră de peşte, atâta vreme cât pescăriile Statului erau exploatate de «Direcţia pescăriilor» pendinte de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, era inferioară, scăzută simţitor în raport cu posibilităţile existente. De la înfiinţarea PARID-ului s-au efectuat lucrări de importanţă covârşitoare cari au ridicat producţia de peşte cu mult peste nivelul din 1929. . . In insula Sf. Gheorghe s’a construit un canal cu o lungime de 61 km. De asemenea în regiunea insulei Dranov, Gârla Samova, din regiunea Tulcea, a fost învăţată pe o distanţă de 3 km., operaţie care s’a făcut şi pentru gârla Roleacu. Canalul Regele Carol, din care se alimentează lacul Razelm a fost curăţat, ca şi canalul Principele Ferdinand. De aceeaşi natură, sunt multe alte lucrări, toate costând mai puţin de 5, 6 ori faţă de execuţiile pe baza concepţiilor vechi. Mulţumită acestor lucrări de ameliorare producţia a sporit. In 1930 In 1931 In 1932 cu toată Faţă preţul 40 la chiar lei a fost de 13,333,321 lei. a atins 16,447,430 lei. s’a ridicat la 28,745,986 scăderea preţului. de anii de dinainte, peştelui a scăzut cu sută. (unele speţe, cu 80 la sută), în timp ce cantitativ a crescut. Ce dovedesc aceste cifre altceva decât enorme progrese realizate sub regimul administraţiei autonome a pescăriilor Statului? ( Legea d-lui Ion Mihalache a realizat valorificarea a 25 la sută din zona inundabilă a Dunării. Aceasta însemnează mai mult decât s’a făcut în toate guvernările dela războiu până la crearea regiei PARID. Sunt progrese gospodăreşti enorme, obţinute numai în urma aplicării sistemului de regie. Acum după invocarea acestor fre statistice ar fi trebuit să discute «Viitorul despre PARID. Este însă dificil să declari simple »calomnii», după metoda lui Manolescu-Strunga date statistice cu duritatea oţelului. Pe deasupra tuturor încercărilor, liberale, opera regiilor autonome şi rezultatele legiferărilor d-lui Mihalache vor rămâne dovada fecundităţii concepţiei descentralizării economice (administrarea avutului statului prin regii autonome) şi a progreselor guvernării naţional-ţărăniste. DOUA CONCEPŢII Administraţia locala, aşa cum au organizat-o national ţărăniştii şi cum o distrug liberalii In recentele d-sale declaraţii, rostite cu prilejul inaugurării noului club al organizaţiei din Prahova, d. Ion Mihalache, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, analizând programul legiferărilor, anunţat de către guvernul actual, a subliniat cu multă dreptate că activitatea liberalilor este esenţialmente negativă, nici o realizare, numai «desfiinţări». De altfel, chiar şi fără o referire la legile, al căror «studiu» formează obiectul preocupărilor de azi ale guvernanţilor, se poate desprinde caracterul evident distrugător al tuturor măsurilor luate de ministerele liberale din ultimele luni; opera regimului liberal este — judecând după faptele lui de până acum numai — o operă de distrugere morală şi materială. Poate că de nicăeri nu reese mai pregnant acest adevăr, ca din concepţiile, care stau la baza modificărilor ce guvernul intenţionează să le aducă legii de organizare a administraţiei locale, aşa cum a fost întocmită sub regimul naţional ţărănist. Prin această lege, partidul naţional-ţărănesc a căutat şi a reuşit să scoată administraţia comunală şi judeţeană de sub nefasta influenţă a politicianismului, asigurând consiliilor comunale şi judeţene, alese de cetăţeni, — cari singuri, prin vot liber exprimat, au dreptul săşi selecteze gospodarii — garanţii suficiente, menite să împiedice dizolvările abuzive, dictate de interese de partid. In acest chip, se evitau două pacoste ale administraţiei comunale şi judeţene: lipsa de continuitate, care face imposibilă orice realizare temeinică de adevărat folos obştesc, şi consiliile interimare, care s’au dovedit întotdeauna lipsite de interes pentru nevoile locale, incapabile de gospodărie serioasă şi ■— în imensa majoritate a cazurilor — necinstite în administrarea avuţiei publice. Ziarele de informaţiuni au publicat deunăzi lungi coloane de relatări oficiale asupra celor mai de seamă modificări, pe care guvernul liberal intenţionează să le aducă acestei legi de organizare administrativă. Se poate vedea din chiar aceste mărturisiri ale ministerului de interne, unde se clocește acest anteproect de lege, că preocuparea (Citiți continuarea în pagina IlI-a) D. Tevfic Ruşdi Bey, ministrul de externe al republica turceşti, soseşte azi, Miercuri dimineaţa la Bucureşti, ca să întoarcă vizita pe care d. N. Titulescu a făcut-o nu de mult la Ankara. Poporul românesc este fericit, că are ocazia să primească în Capitala sa pe reprezentantul poporului turcesc, faţă de care noi păstrăm cele mai cordiale sentimente de prietenie. Raporturile între România şi Turcia sunt din cele mai prieteneşti. Nu există nici un diferend politic sau vreun litigiu care ar putea să înrăutăţească aceste raporturi. Dimpotrivă. Tot ce se petrece de o vreme încoace este de natură să ne îndreptăţească a crede intr’o şi mai strânsă legătură între statul român şi republica turcească. D. Ruşdi Bey, nu va sta decât câteva zile în Capitala noastră, fiind obligat să meargă la Belgrad, împreună cu d. N. Titulescu, pentru a discuta, şi eventual pentru a parafa chiar, pactul balcanic. Informaţiile transmise de către diferitele agenţii telegrafice oficiale, lasă să se creadă, că toate divergenţele au fost înlăturate. Toate statele cointeresate la menţinerea păcii în Balcani, Grecia, Turcia, Iugoslavia şi România sunt pătrunse de necesitatea încheerei acestui pact. Nu este pentru prima dată când se constată, că unitatea politică Europei a fost ruptă. Odată la Locarno prin semnarea unui pact încheiat între Anglia, Franţa, Italia şi Germania, garantăndu-se frontierele trasate la Versailles, iar a doua prin pactul celor patru, al cărui scop în concepţia iniţiatorilor lui, a fost creearea unui organ tutelar european, care ar fi restabilit vechea hierarhie din secolul al XIX, de state mari şi state mici, state cu drepturi absolute şi state cu drepturi limitate. Străduinţa acelora cari vor să închee pactul balcanic este tocmai pentru a împiedeca această divizare a Europei, care ar duce nu numai la slăbirea Societăţii Naţiunilor, ci şi la dominaţia arbitranilui în Europa Centrală şi Balcani. Să se încheie deci un Locarno balcanic, unul baltic şi eventual unul mediteraneian, ca în cursul vremilor, aceste antante regionale să servească de puncte concrete de plecare, spre o federalizare europeană. Telegramele sosite astăzi ne fac cunoscută intransigenţa Bulgariei, de a-şi da adeziunea la semnarea pactului balcanic. Sperăm totuşi, că în cele din urmă, Sofia se va convinge de necesitatea lui. Avem convingerea, că atât d. Ruşdi Bey, cât şi d. N. Titulescu, vor face toate demersurile posibile, ca Bulgaria să nu zădărnicească o mare operă de pace, pe cale de înfăptuire. ■ ■ Cunoaştem motivele refuzului Bulgariei, dar nu le considerăm ca de neînlăturat. Pactul balcanic este un act internaţional necesar, fără care nu se poate imagina o redresare economică şi politică în Balcani, şi căruia nici Bulgaria nu-i poate refuza semnătura. , , /,, BULETIN EXTERN Raporturile turco-române —-- DOS ■■■■■