Dreptatea, februarie 1934 (Anul 8, nr. 1911-1934)

1934-02-01 / nr. 1911

...Aşa­dar Parlamentul se deschide mame? Dar ce va zice Mesajul despre con­versiunea, careia încă nu i - a găsit albia ? ANUL VIII. NO. 1911 lei 1 Februarie 1934 c 4 PAGINI TftZdTo 4§ iifiRCtoQ pUdto fu sui­­a CXfi.Tgrati,­ Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Glemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303­42, Adiţia 341­02 NAŢIONALISM şi DEMOCRAŢIE --------------*83S----------------------­ L­. Pamfil Şeicaru, directorul «Curentului», urmăreşte activitatea d-lui Ion Mihalache, preşedintele partidului naţional-ţărănesc. Atenţiune care intră in drepturile de critică ale presei şi cu deosebire nu ale celei independente. Se pare însă, că judecata directorului Curentului se poartă câteodată pe alte drumuri, decât pe a­­celea pe cari umblă gândul şi fapta d-lui Ion Mihalache şi partidului naţional-ţărănesc. Aşa de o pildă în chestia naţională, într’un articol intitulat «Statul naţional şi corijările d-lui Ion Mihalache», d. Şeicaru scrie: «Partidul naţional-ţărănesc este democrat, deci refractar oricărei diferenţieri de rasa; el concepe lupta de clasă, nu lupta de întrecere, de dominare a neamurilor cuprinse într'un Stat. Ii este deci indiferent chipul cum se recrutează elita conducătoare, — pătura intelectuală a unui Stat. Ţărănimea nu însemnează pentru el o for­ţă naţională, ci o forţă socială, exact cum pentru partidele marxiste proletariatul înseamnă o pârghie a revolu­ţiei sociale. In locul bluzei lucrătorului, avem cămaşa ţărănească; concepţia politică, însă, este aceiaşi: , «Dar problemele nevralgice ale elementului românesc există, — în pofida abstracţiilor democratice; ele alimentează o stare de febră, tot mai ameninţătoare pentru ordinea publică. «Şi d. I. Mihalache, — şeful partidului naţional-ţărănist,— le ignoră;le socoteşte doar manifestări ale unei «sminteli naţionale». - ' 1 . Aşa­dar şi d. Mihalache şi partidul staţional-ţărănesc — Partidul ţăranilor şi al luptătorilor pentru ideea naţională în provinciile alipite — ignorează «problemele nevralgice» ale elementului românesc, şi le socotesc «Sminteală Naţională» Mai întâi, ce e cu «sminteala naţională»? Dacă nu ajunge cazul asasinatului lui I. G. Duca pentru a vedea că există şi o sminteală naţională, alături de naţionalismul ,vin în faptă — recomandăm d-lui Şeicaru să viziteze în Maramureş două sate vecine: Vişăul de sus şi Borşa. Borşa — un sat de evrei a fost aprins acum câţiva ani de «Sminteala naţională». Rezultatul? Am trecut drept sălbateci. Tar sa­tul cu case de lemn, s’a transformat în oraş cu case de zid prin colecte adunate din lumea întreagă. Vişăul de sus? Era plin de fabricile evreo-maghiare ale lui Grddel, Lomas, Elefant. Azi sunt înlo­cuite cu fabrica românească a Regiei O. A. P. S. a pădurilor care taie cu socoteală şi în care lucrează sute şi mii de ţărani maramureşeni. Este modesta operă a d-lui Ion Mihalache! Şi acesta este naţionalismul cel sănătos, constructiv de faptă — în opoziţie cu Sminteala Naţională. Dar ar mai fi oare local să se vorbească de naţionalismul "d-lui Ion Mihalache şi al partidului naţional-ţărănesc?­­ Cine zice ţăran — în România — spune de la sine şi naţionalism, dar naţionalism de cel modest, de sânge, de fapte, de cel gata să moară împuns de baionete pe front, gata de muncă şi de jertfă şi în­­timp de pace. Numai cei care simt în sângele lor şi picături străine d® sângele românesc se simt înclinaţi a striga pe uliţe, că sunt mai naţionalişti de­cât însăşi naţia! Să avem iertare ! Dar adaogă d. Şeicaru: «Partidul naţional-ţărănesc este împiedecat de metoda lui democratică — chiar corijată — căci partid de­mocrat înseamnă partid refractar ori­cărei diferenţieri de rasă; el concepe lupta de clasă, nu lupta de întrecere, de dominare a neamurilor cuprinse în­tr’un stat etc.». Astă să însemne în adevăr democraţie? Şi Statul Naţional românesc, nu se poate concepe de­­cât în sistemul Dictaturii ? încât, chiar când nu se iveşte dictatorul trebue inventat, ca să avem Statul Naţional?­­Ar fi de ajuns să privim opera naţională a partidului republican ţărănesc cehoslovac, a partidu­lui ţărănesc, bulgar etc. — ca să nu vorbim de democraţia Franţei, Elveţiei, Suediei, Norvegiei şi Dane­­marcei — dacă opera de culturalizare a maselor, de cooperatizare a micei producţii şi de organizare în regii a averii statului — în scop de a înlătura pe samsarii şi intermediarii de orice naţie — pe care a în­­ceput-o partidul naţional-ţărănesc, şi pe care, în nouile sale orientări va şti să le adâncească şi desăvâr­­şească, pentru a vedea că faptele nu concordă cu presupunerile d-lui Şeicaru. : 1 . In concepţia noastră democraţia — mai ales aşa cum înţelegem s’o adaptăm în raport de noile funcţii ale statului şi cu ritmul general al politicii mondiale — presupune desvoltarea virtuţilor mo­rale şi sociale ale maselor, ale naţiei româneşti în deosebi. Cele trei atribute ale democraţiei: egalitate, libertate, control — înseamnă şi putinţa de educaţie a maselor, şi putinţa de înarmare sufletească şi economică. - - ; - Egalitate înseamnă condiţii egale de desvoltare şi pentru individ şi pentru naţionalitatea română ră­masă itt urmă şi ca armatură intelectuală şi ca armatură economică. Tocmai în numele democraţiei, când e vorba de ridicarea culturală a ţărănimei româneşti rămase in urmă prin vitregia soartei, — Statul şi societatea românească — sunt datoare să pună în condiţii egale de luptă pentru cucerirea ştiinţei . Şi pe copilul sărac care n’are opinci şi cărţi ca să vină la şcoală (pe când cel bogat vine în blană şi automobil cu lecţia pregătită de meditator). Şi pe studentul care nu poate rătăci pe uliţele oraşului în luptă cu cel bogat şi sprijinit de părinţi sau diferite societăţi. Tocmai egalitatea condiţiilor de luptă pretinde acest lucru. Iar în materie economică, favorizarea agriculturei, favorizarea cooperaţiei, favorizarea cu instituţii de credit speciale şi cu altele, a elementului românesc care se ridică de jos şi nu are mijloace proprii cine poate spune că nu e o datorie a democraţiei celei reale, a democraţiei rurale care prin însăşi definiţie e o democraţie naţională ? Că nu s’a făcut totul în aceas­tă direcţie ? Că s’a făcut puţin ? Critica e la largul ei. Şi cei inteligenţi vor constata, că faţă de prăbuşirile budgetelor publice şi a întreprinderilor de tot felul tocmai în epoca de afirmare a democraţiei rurale,­­ nu se putea mai mult. Dar orientarea nu a lipsit în opera începută. Şi în noul program anunţat, adaptat timpului, preocupării de culturalizare şi de ridicare a organizaţiei economiei naţionale — se tinde tocmai la valorificarea e­­nergiei naţionale româneşti, sub toate raporturile. Cum se poate susţine, că cine se încadrează în mecanismul democrat se pune în imposibilitate de a realiza Statul naţional ? Cine poate pretinde în numele «democraţiei», că Statul român dem­ocrat-ţărănesc, nu are dreptul de a pune pe ţăranii săi, prin protecţii speciale, şi printr’o nouă disciplină consimţită de Naţie, să meargă în pas alergător pentru a prinde din urmă pe conaţionalii săi minoritari aflaţi — prin protecţia altor regi­muri trecute, sau prin organizaţiunî speciale — la flancul drept cultural şi economic ? Democraţia ţărănească prin însăşi esenţa ei e datoare să proteguiască şi să forţeze mersul cultural şi economic al ţăranului român. Dar de aci şi până la ciom­a­gul în capul şi geamul ovreiului — în loc ca fiii noştri să înveţe carte, de aci şi până la pretenţia liceanului de a pune el trebile ţării cu revolverul în capul oamenilor politici «hoţi şi vânduţi», e o distanţă ca de la focul din Borşa până la romanizarea exploatărilor cu ţăranii şi technicienii români din Vişăul Maramureşului. E distanţa de la naţionalismul robust ţărănesc — manifestat pe tăcute de veacuri — şi până la sminteală naţională, care nu poate fi opera sângelui românesc curat şi mai ales a sângelui ţărănesc. Regimul liberal în In partidul liberal este răsmeriţă mare. Neînţelege­rile intre şeful guvernului şi preşedintele partidului se a- a­dâncesc tot mai mult, fiind în joc două ambiţiuni deopotrivă de nemăsurate. In jurul celor doi şefi s’au alcătuit două tabere, cari se pân­desc şi se lucrează. D. Tătărăscu este minat de «oficialii» partidului, grupaţi la jurul d-lui Dinu Brătianu, şi situa­­ţiunea d-sale de astăzi nu poate ră­mâne neclintită. D. Tătărăscu pierde zi cu zi tot mai mult teren, încerca­rea de a remania cabinetul, potrivit vederilor d-sale şi dorinţei de a înti­neri echipa ministerială, a eşuat Du­pă cât se ştie, până la urmă d. Tă­tărăscu a trebuit să accepte în cabi­net şi pe d. Vasile Sassu, care nu aduce nici un fel de aport politic sau de competinţă. D. Xeni rămâ­ne pe dinafară, având împotriva sa pe d Dinu Brătianu, care nu-l poate ierta că a atacat în cartea d-sale despre Take Ionescu, pe membrii familiei Brătianu. D-lul Costinescu nu mai in­tră nici el în eventualitatea unei rema­nieri. Într’un cuvânt, situaţiunea d-lui Tă­tărăscu nu este de invidiat. In asemenea condiţiuni, guvernul o­­cupat cu tratativele de lichidare a conflictelor personale care îi primej­­duesc existenţa, nu depune nici o ac­tivitate. Miniştrii sunt complect ab­senţi de la departamentele respective, Guvernul Tătărăscu nu-şi poate jus­tifica prezenţa la cârma statului in împrejurările dificile actuale. In trei săptămâni nu a făcut altceva decât să ţină consilii inutile, sau să participe la manifestările protocolare. Miniştrii nu sunt încă la zi cu afacerile curen­te ale departamentelor respective. După exemplul celor mari, liberalii din provincie se ceartă şi ei. La Cluj de pildă este bătaie mare pentru locul de preşedinte al Came­rei de Industrie şi Comerţ. La Roman, d. Manolescu-Strunga nu poate desemna un ajutor de primar, organizaţia fiind împărţită în păreri când e vorba de stabilit cine urmează să ocupe acest post. In Bucovina, ame­ninţă serios scandalul pe chestiunea exploatării fondului religionar. Scandal deci la centru, neînţelegeri grave care anihilează orice activitate de guvernare, conflicte netranşabile în organizaţiile periferice. Regimul liberal este în lichidare. CHESTIA ZILEI lapte diverse „Pean­ de chagrin" Cine nu cunoaşte romanul lui Balzac, cu titlul de mai sus, în ro­mâneşte «Pielea de măgar»? Pose­sorul ei cum dorea ceva, i se împli­nea dorinţa; dar se micşora şi pie­lea. Şi sfârşitul ei însemna şi acela al posesorului.­Remanierea d-lui Tătărăscu este ceva asemănător.„ D. Frigul-Strunga întârzie D. Manolescu-Strunga-Frigul etc. a răspuns acum vr’o trei zile, — că are să răspunză... Dar acest răspuns întârzie mereu­, Ce trebue să răspunză d. Mano­­lescu — etc., etc. etc ? I. Pentru ce a împărţit din fon­dul aprovizionărei cu porumb câte 10—50.000 de lei de fie­care prefect personal, favorizând în deosebi pe acei care s’au distins în alegeri? II. De ce a numit pe d. Eman, o speță de apă minerală care știe să «purgeze» fondurile la oficiul de aprovizionare ! III. A plătit pr­in datoria Fri­gului la ministerul de domenii? ...După ce va explica cel puţin a­­ceste trei chesti, căci mai sunt, va putea vorbi şi de altele ale d-sale. Dar până atunci... Metode I : Reforma agrară pentru care au pierit 11.000 de ţărani la 1907, pentru care a luptat câ o elocvenţă grabnică tre tribun al poporului un Dobrescu- Argeş şi cu o impresionantă cultură de specialitate un Ion Ionescu de la Bran şi toată falanga de «generoşi» antebelici a fost făgăduită, solemn şi oficial de către Regele Ferdinand, pe câmpul de onoare, plugarilor lup­tători. Acest Rege, zis Loialul, şi-a ţinut cuvântul. .or-Reforma agrară «’a fost «octroga­­fă», cum se spune cu termenul din istoria dreptului constituţional. A fost cucerită cu sângele celor căzuţi pe câmpiile gloriei unui războiu de întregire. Exproprierea agrară­ reprezintă un gest a­l revoluţiilor fără sânge, care se întâmplă deseori în­ istorie. Metoda politică a reformei agrare merită a fi consemnată, subliniată şi actualizată în momentele critice ale istoriei sociale " . Un asemenea moment traversează ţara românească. Intr’o ţară cu imense bogăţii şi cu un potenţial de­­producţie impresio­nant, tineretul academic trăieşte drama sumbră a şomajului, ţărăni­mea este pauperizată, mieii produ­câtori nemulţumiţi. E ceva putred în Danemarca! Schimbările sunt inevitabile şi ori­ce opuneri devin zadarnice în pers­pectiva istorică. Metoda realizării reformei agrare ne oferă sugestii interesante pentru discuţia şi soluţionarea problemelor contimporane■ ] Câmi s’au angajat prin 1908 marile polemici asUpra Exproprierii, adepţii sânte şi inviolabile e argumente şi in­­nservatoare vedea raţional prin corec­ipiuluî proprie­tăţii latifundiaDar Statul naţio­nal w’ci pierit, ci s’a întărit. Tot aşa, viitoare­le reforme ale Sta­tului şi ale Contâtuţiei vor însemna consolidarea şi rea maximă a Statului românesc. „5?/­­ r ’Actualul dezechilibru, atât de grav şi cu urmări atât de catastrofale pen­tru economia naţională, va trebui în­lăturat. 1­1­­ Evident, formele de tranziţie între economia de azi şi economia de mâi­­ne sunt fatale. Ceva mai mult, chiar necesare şi în anumite condiţii ex­trem de rodnice. Asupra metodelor politice noui a vorbit de Ion Mihalache în discursul faimos dela Câmpulung şi în recen­tele declaraţii dela Ploeşti. In special, discursul dela Câmpu­lung cuprinde o sistematizare a Pro­blematicei contimporane, o viziune generală de ansamblu asupra fră­mântărilor sociale şi indicaţiuni asu­pra drumurilor, de urmat. România a intrat — pare-se — în­tr’o perioadă de reforme. Care nu mai pot fi evitate, proprietăţii sac au sărit cu tolb jurii. Lumea pieirea Statului tarea adusă Vizita d-lui Rusdi Buy Ministrul de externe al Turelei so­sește azi în Capitală Numai de câteva zile a apărut la vitrina librăriei romanul d-lui Se­­vastos şi cu toate acestea «Aventu­rile lui din strada Grădinilor» a şi devenit un «subiect» în lumea in­telectualilor. Bine întocmită şi fru­mos tipărită, lucrarea directorului «Adevărului Literar şi Artistic» a aflat aprecieri din cele mai elo­gioase. «Aventurile din strada Grădini­lor» nu este, propriu zis, un roman, aşa cum l-a întitulat autorul. Ro­manul este o poveste lungă, o în­şiruire de evenimente, de fapte ima­ginare sau adevărate, cari, de obi­cei, se leagă de acţiunea unui erou. In lucrarea d-lui Sevastos avem o serie întreagă de eroi, fiecare cu rolul său, iar povestea desfăşurată în jurul lor nu trece, de cele mai multe ori, de cinci-şease pagini. Voronca, Caliopia Constandache, Vrânceanu, general Paposen, Mar­gareta Mavromate, soţii Rozenfeld, Bocteangă lăutarul, profesorul Să­­vescu, Dragomir, Maricica, Lauren­­tiu Arsenescu, etc. sunt o întreagă serie de «eroi» cari ar fi putut con­_ 1 - i. * u _ — K -! v— I«. Tn/V (nTO pentru tot atâtea romane. Căci, în «Aventurile din strada, Grădinilor» toţi aceştia nu au co­mun decât faptul că locuesc în ace­iaşi stradă şi iau parte la viaţa pli­nă de peripeţii din această mahala ieşană descrisă cu un­ remarcabil talent şi cu un fin spirit de obser­vaţie de către d. Sevastos. * Romanul d-lui Sevastos este alcă­tuit dintr’o întreagă seri© de tipuri, caracteristice prin felul lor de via­ţă aparţinând unei anume mentali­tăţi care dăinueşte încă, aşa de stă­ruitor, mai în toate mahalalele ma­rilor oraşe româneşti. Pe Voronca, pe Tamara, pe Ta­­nistru, pe profesorul Săvescu, pe lăutarul Bodringă etc. îi întâlneşti sub acelaş aspect şi la Galaţi, şi la Craiova şi la Ploeşti, pretutindeni unde există o viaţă aparte de sub­urbie citadină ,pe care, în majori­tatea cazurilor, o cunoaştem toţi. De aceia am înclina să spunem, că lucrarea d-lui Sevastos este mai mult o reuniune de schiţe şi amin­tiri cari marchează o epocă şi ca­racterizează o anume societate, tot aşa după cum tipurile lui Caragia­­le, Brătescu-Voineşti şi alta au rămas să fixeze pentru viitor un fel de viaţă aparte care poate va dispare cu vremea. Un francez ar denumi romanul d-lui Sevastos: nouvelles ă la main, note hazlii, schiţe adevărate, por­trete reale de oameni şi lucruri pe­trecute aeves.a Oricare ar fi însă denumirea pe care am da-o lucrărei d-lui Sevas­tos, nu rămâne nici o îndoială că ea este de o mare valoare. Portrete admirabil zugrăvite, sî­(Citiţi continuarea în pag. Il-a) Cărţi noul M. SEVASTOS: „Aventurile din strada Grădinilor" Realizările Regiei Autonome N’am afirmat nimic, în articolul nostru precedent despre activitatea PARID-ului (Administraţia gene­rală a pescăriilor şi a regiunii inun­dabile a Dunării). Am spicuit nu­mai date din activitatea şi progre­sele CAPS-ului (Casa Autonomă a pădurilor statului). • Totuşi «Viitorul» inteligent ca tot­deauna în replică, crede nemerit să polemizeze cu noi pentru că am scos la lumină «minunatele rezultate» ale PARID-ului. Or noi nici n’am amintit de activitatea acestei regii autonome. Alte probe pentru a do­vedi reaua credinţă, minciuna şi cu­tezanţa oficiosului guvernamental, sunt de prisos. Pentru că ».Viitorul» aminteşte de PARID, de care nu ne-am ocupat, vom alege date şi asupra acestei re­gii autonome, pentru a arăta «fa­buloasele cheltueli» de care vorbeşte ziarul lui Manolescu-Strunga. Producţia noastră de peşte, atâta vreme cât pescăriile Statului erau exploatate de «Direcţia pescăriilor» pendinte de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, era inferioară, scă­zută simţitor în raport cu posibilită­ţile existente. De la înfiinţarea PARID-ului s-au efectuat lucrări de importanţă co­vârşitoare cari au ridicat producţia de peşte cu mult peste nivelul din 1929. . . In insula Sf. Gheorghe s’a cons­truit un canal cu o lungime de 61 km. De asemenea în regiunea insulei Dranov, Gârla Samova, din regiu­nea Tulcea, a fost învăţată pe o dis­tanţă de 3 km., operaţie care s’a fă­cut şi pentru gârla Roleacu. Canalul Regele Carol, din care se alimentează lacul Razelm a fost cu­răţat, ca şi canalul Principele Fer­dinand. De aceeaşi natură, sunt multe alte lucrări, toate costând mai puţin de 5, 6 ori faţă de execu­ţiile pe baza concepţiilor vechi. Mulţumită acestor lucrări de ame­liorare producţia a sporit. In 1930 In 1931 In 1932 cu toată Faţă preţul 40 la chiar lei a fost de 13,333,321 lei. a atins 16,447,430 lei. s’a ridicat la 28,745,986 scăderea preţului. de anii de dinainte, peştelui a scăzut cu sută. (unele speţe, cu 80 la sută), în timp ce cantitativ a cres­cut. Ce dovedesc aceste cifre altceva decât enorme progrese realizate sub regimul administraţiei autonome a pescăriilor Statului? ( Legea d-lui Ion Mihalache a rea­lizat valorificarea a 25 la sută din zona inundabilă a Dunării. Aceasta însemnează mai mult decât s’a făcut în toate guvernările dela războiu până la crearea regiei PARID. Sunt progrese gospodăreşti enorme, obţi­nute numai în urma aplicării siste­mului de regie. Acum după invocarea acestor fre statistice ar fi trebuit să discu­te «Viitorul despre PARID. Este însă dificil să declari simple »calomnii», după metoda lui Mano­­lescu-Strunga date statistice cu du­ritatea oţelului. Pe deasupra tuturor încercărilor, liberale, opera regiilor autonome şi rezultatele legiferărilor d-lui Miha­­lache vor­ rămâne dovada fecundi­tăţii concepţiei descentralizării eco­nomice (administrarea avutului sta­tului prin regii autonome) şi a pro­­greselor guvernării naţional-ţără­­niste. DOUA CONCEPŢII Administraţia locala, aşa cum au organizat-o national ţărăniştii şi cum o distrug liberalii In recentele d-sale declaraţii, rostite cu prilejul inaugurării nou­lui club al organizaţiei din Praho­va, d. Ion Mihalache, preşedintele Partidului Naţional­ Ţărănesc, ana­lizând programul legiferărilor, a­­nunţat de către guvernul actual, a subliniat cu multă dreptate că ac­tivitatea liberalilor este esenţial­­mente negativă, nici o realizare, numai «desfiinţări». De altfel, chiar şi fără o referire la legile, al căror «studiu» formează obiectul preocu­părilor de azi ale guvernanţilor, se poate desprinde caracterul evident distrugător al tuturor măsurilor luate de ministerele liberale din ultimele luni; opera regimului libe­ral este — judecând după faptele lui de până acum numai — o operă de distrugere morală şi materială. Poate că de nicăeri nu reese mai pregnant acest adevăr, ca din con­cepţiile, care stau la baza modifi­cărilor ce guvernul intenţionează să le aducă legii de organizare a administraţiei locale, aşa cum a fost întocmită sub regimul naţional ţărănist. Prin această lege, partidul naţio­­nal-ţărănesc a căutat şi a reuşit să scoată administraţia comunală şi judeţeană de sub nefasta influenţă a politicianismului, asigurând con­siliilor comunale şi judeţene, alese de cetăţeni, —­ cari singuri, prin vot liber exprimat, au dreptul să­­şi selecteze gospodarii — garanţii suficiente, menite să împiedice di­zolvările abuzive, dictate de intere­se de partid. In acest chip, se evitau două pa­coste ale administraţiei comunale şi judeţene: lipsa de continuitate, care face imposibilă orice realizare temeinică de adevărat folos ob­ştesc, şi consiliile interimare, care s’au dovedit întotdeauna lipsite de interes pentru nevoile locale, inca­pabile de gospodărie serioasă şi ■—­ în imensa majoritate a cazurilor — necinstite în administrarea avuţiei publice. Ziarele de informaţiuni au pu­­blicat deunăzi lungi coloane de re­latări oficiale asupra celor mai de seamă modificări, pe care guvernul liberal intenţionează să le aducă acestei legi de organizare adminis­trativă. Se poate vedea din chiar aceste mărturisiri ale ministerului de in­terne, unde se clocește acest ante­­proect de lege, că preocuparea (Citiți continuarea în pagina IlI-a) D. Tevfic Ruşdi Bey, ministrul de externe al republica turceşti, so­seşte azi, Miercuri dimineaţa la Bu­cureşti, ca să întoarcă vizita pe care d. N. Titulescu a făcut-o nu de mult la Ankara. Poporul românesc este fericit, că are ocazia să primească în Capita­la sa pe reprezentantul poporului turcesc, faţă de care noi păstrăm cele mai cordiale sentimente de prietenie. Raporturile între România şi Turcia sunt din cele mai priete­neşti. Nu există nici un diferend politic sau vre­un litigiu care ar putea să înrăutăţească aceste ra­porturi. Dimpotrivă. Tot ce se pe­­trece de o vreme încoace este de natură să ne îndreptăţească a cre­de intr’o şi mai strânsă legătură între statul român şi republica tur­cească.­­ D. Ruşdi Bey, n­u va sta decât câteva zile în Capitala noastră, fi­ind obligat să meargă la Belgrad, împreună cu d. N. Titulescu, pen­tru a discuta, şi eventual pentru a parafa chiar, pactul balcanic. I­­nformaţiile transmise de către­­ diferitele agenţii telegrafice oficia­­le, lasă să se creadă, că toate di­vergenţele au fost înlăturate. Toa­te statele cointeresate la menţine­­rea păcii în Balcani, Grecia, Tur­cia, Iugoslavia şi România sunt pă­trunse de necesitatea încheerei a­­cestui pact. Nu este pentru prima dată când se constată, că unitatea politică Europei a fost ruptă. Odată la Lo­carno prin semnarea unui pact în­cheiat între Anglia, Franţa, Italia şi Germania, garantăndu-se frontie­rele trasate la Versailles, iar a doua prin pactul celor patru, al cărui scop în concepţia iniţiatorilor lui, a fost creearea unui organ tutelar european, care ar fi restabilit ve­chea hierarhie din secolul al XIX, de state mari şi state mici, state cu drepturi absolute şi state cu drep­turi limitate. Străduinţa acelora cari vor să închee pactul balcanic este tocmai pentru a împiedeca această diviza­re a Europei, care ar duce nu nu­mai la slăbirea Societăţii Naţiuni­lor, ci şi la dominaţia arbitranilui în Europa Centrală şi Balcani. Să se încheie deci un Locarno bal­canic, unul baltic şi eventual unul mediteraneian, ca în cursul vremi­­lor, aceste antante regionale să ser­vească de puncte concrete de ple­care, spre o federalizare europeană. Telegramele sosite astăzi ne fac cunoscută intransigenţa Bulgariei, de a-şi da adeziunea la semnarea pactului balcanic. Sperăm totuşi, că în cele din urmă, Sofia se va con­vinge de necesitatea lui. Avem convingerea, că atât d. Ruşdi Bey, cât şi d. N. Titulescu, vor face toate demersurile posibile, ca Bulgaria să nu zădărnicească o mare operă de pace, pe cale de în­făptuire. ■ ■ Cunoaştem motivele refuzului Bulgariei, dar nu le considerăm ca de neînlăturat. Pactul balcanic este un act internaţional necesar, fără care nu se poate imagina o redre­sare economică şi politică în Bal­cani, şi căruia nici Bulgaria nu-i poate refuza semnătura. , , /,, BULETIN EXTERN Raporturile turco-române­­ —-- DOS ■■■■■

Next