Dreptatea, iunie 1934 (Anul 8, nr. 2007-2030)

1934-06-01 / nr. 2007

ANII VIII. NO. 2007 4 pagini T«*W 4* fcuscar* pUdfc» tu r w*rr UiMtrin Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. 8. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 333142, Adţia 341102 [ T ,Viaţa politică din ţara Românească a cunoscut destule zbuciumări, ■îţinele pe chestiuni foarte importante şi care decideau de soarta ţării, — precum au fost, de pildă, luptele politice în chestiunea intrărei noastre în răsboiul mondial .Dar viaţa politică de la noi nu a cunoscut niciodată violente de fapt şi anarhie sistematică. Nimic nu poate justifica modificarea şi alterarea acestei maturitaţi politice care istorea şi din temperamentul rasei noastre şi din simţul de conservare naţională. Am trecut desigur prin epoci mai grele şi mai ales mai acute decât cele de astăzi, şi care puteau tulbura mai cumplit instinctele primare. Iată-ne însă de un timp în faţa unei nefaste nevroze care paralizează şi diformează nu numai viaţa politică, dar ca o consecinţă directă şi imediată, întreaga viaţă economică şi financiară. Iată-ne deodată molipsiţi de-o mentalitate mexicană, printr’un morb ascuns de dezorganizare, care-i păcătos şi mic ca orice microb, Păr care-i primejdios tot ca orice 'microb. ’ v . Iată-ne cu un cazier naţional de obtentate, de crime politice, de comploturi, de conspiraţii, de lovituri la stat clandestine şi ratate; — îm, bogăţit cu hărnicie şi o energie stemnă de alte cauze, numai în câţiva ani; — aş putea chiar spune, în câteva luni. Iată-ne în fiecare zi cu inima în dinţi, aşteptând ce se mai întâmplă, şi răsuflând uşuraţi când a mai trecut o zi fără o nouă aventură politică. Care-i cauza ! S’a întrebat oare cineva ? N’au fost nici trădători de neam sare să fi meritat o bae de sânge, nu este nici o mizerie neagră care să înebunească minţile. Dar este, poate, din contra, zvârcolirea celor care au trăit, fără nici o justificare într’un huzur care i-a deprins rău şi la care nu pot renunţa, fără să recurgă la violenţe dacă nu au alte arme. Şi este apoi o nevroză de a parveni, fără merit, pe un timp scurt, pe oricât de scurt, pentru ca să se ardă în urmă treptele pe care altfel se urcă greu şi cu regret şi ură când viaţa este scurtă. Este acea ambiţie nestăpânită şi inconştientă a celor care au jucat odinioană un rol politic din care organismul naţiunei i-a exclus şi care nu se pot resemna. Este acea mulţime de celebrităţi, de genii, de inteligente, de, specialişti şi de tehniciani, căroranu li s’a pus încă diagnoza medicală cuvenită şi care fac dintr’o demenţă de paranoici, sau de exaltaţi, principiu de autoritate. Oricine analizează cu onestitate şi obiectiv, mişcările politice dela noi, va constata că în afară de viaţa politică propriu zisă, sunt nenumăraţi agitatori, mari şi mărunţi, acăror formicaţie a creiat psihoza de astăzi. In afară de marile partide politice, care sunt exponente de clase şi de interese sociale reale şi vii, şi care au organizat forţele sociale pentru apărarea intereselor lor, toate celelalte mişcări nu au rădăcini în massele populare. Toate rezultatele din alegeri sunt neclintită mărturie. Din contră, genesza tuturor celorlalte mişcări, de periferie, mai mult sau mai puţin extremiste, este în neastâmpărul câtorva agitatori. Şeifuleţii nu sau selectat pentru a organiza sau a conduce o mişcare populară, o revendicare a masselor sau o ideie născută în mase. Ci,din contră, ei caută săcreieze în masse un curent artificial şi inutil. Oricine se gândeşte cinci minute la naşterea a 12 partide din cele 14 câte există, va găsi ,la bază, nu un puternic curent popular care să caute ieşire şi manifestare, ci ambiţia măruntă» şi neputincioasă a câtorva oameni care cred că în politică, se poate ajunge, oriunde cu puţină îndărătnicie. Ca această stare de lucruri s’a adăogat încetăţenirea ideii că oricine, nedorit de nimeni, poate veni la cârma statului, pentru ca apoi prin sâlnicie să-şi creieze o aparenţă de drept. . . . .. . De această stare anarhică de astăzi, de această psihoză de conspiratori şi complotişti sunt vinovaţi toţi profeţii răsuflaţi ai vieţii politice, toţi agitatorii berbi şi imberbi care sunt ambiţioşi şi lipsiţi de simţul răspunderei istorice. In ziua în care se va face un reviriment în viaţa noastră constituţională," în ziua în care va fi sigur şi clar că nimeni nu poate nădăjdui să guverneze altfel decât prin voinţa populară, toate aceste agitaţii se vor potoli, şi vom putea reintra în atmosfera de linişte şi de certitudine care să ne asigureposibilitatea unei refaceri. Altfel se înscriu, candidaţi la guvernare, optsprezece milioane de oameni, cu drepturi egale. Demostene Botes MOMENTE Reglementarei? funcţionării asociaţiilor studenţeşti Ministerul Instrucţiunii a hotărît ca asociaţiile studenţeşti cari nu s’au grupat până la 1 Martie 1931 şi cele care n’au cerut încă aprobarea de funcţionare să fie disolvate. Iar centrele universitare să fie grupate şi concentrate în «Uniunea generală a studenţilor universitari». , Scăpate de sub controlul ministerului, organizaţiile studenţeşti îşi cam făceau de cap. S’a găsit şi cine sa încurajeze energia care exultă şi tendinţele înspre anarhie ale unui tineret îndrăsneţ, a căruia impertinenţă a fost prea des confundată cu idealismul risipit. Lăsat de voia lui, tineretul universitar încadrat în corporaţii zise studenţeşti şi-a luat boii lui Dumnezeu în cap. A transformat pe dată organizaţiile universitare în focare de viermuială politică şi încurajaţi de anumite reminiscenţe literare şi de câteva sugestii politice de peste hotare, şi-a îmbrâ-pusă sub bagheta întâiului venit- Mărşăluirile după cântece improvizate, din cari nu lipseşte accentul inochentismului naţional, l-a mânat până la amestecul în masse unde demagogia fără frâu, haiducească şi ţurcană din plin revărsată, i-a recoltat şi o anume cantitate de popularitate măruntă. . ............ După câte ştim şi ne-aducem aminte, băeţii aceştia nu şi-au pierdut, la vrâsta asimilărilor şi pregătirii trudnice, vremea, istovindu-se cu descifrarea slovelor cărţii. Lăsând pentru alţii munca aceasta grea — care sleieşte o vrăstă, stoarce o tinereţe şi dă paloare feţii — ei şi-au căptuşit fiinţă cu viciul adânc al parvenitismului politic. E bine că se pune control acolo unde anarhia creşte din lipsă de supraveghere. Dacă nu există conştiinţe cu chingile ei — şi s’a dovedit — să fie pusă zăbala disciplinei de sus. eBEGaEaaBSBBaaBsgMWBM—B Liga pentru apărarea limbii ——— Un mănunchiu de profesori, la care s’a adăugat alt mănunchiu de publicişti (sau aşa ceva) şi-au pus în gând să se adune în forul suprem de control (şi fireşte: de dirijare) al limbii române. Dela bietul Eliad, a căruia carieră de filolog s’a împărţit în divilă (jumătate în care nu a făcut nimic și in cealaltă jumătate a copiat dincea dintâi; — aşa 'ai zice un glumeţ istoric literar, — adevărul stă cu totul altfel) -4» dela. Eliad deci şi până îă, avană veleitate a grupului protestatar, limba românească a trecut prin duşuri scurse dela robinete ofieiale. Curioasă soartă! In definitiv, puţină dreptate au şi oamenii aceştia cari se agită. Se scrie astăzi cu un alt organ decât cu cel obicinuit; bietul cititor nu mai pricepe nimic şi nepricepând renunţă să mai citească. De aici derivă, fireşte, o mulţime de rele de cart mai întâi şi întâi suferă tot scriitorul. Deci un control. Bine. Dar ne întrebăm, ce facem cu îndrăsnelile de stil ale inlvnţelor puternice cari violenţează expresia stereotipă, silueşte formele gramaticale împietrite, subliniază nuanţă într'o noţiune- şi deosebeşte grupările de accentmelodic ale frazei? Ei sunt cei dintâi factori activi ai evoluţiei limbii. Gât despre ceilalţi, mor singuri; de ce atâta osteneală? « ■» • - 1 IN PAGINA IV-as D. Ion Răducanu despre proectul de modificare a legii cooperaţiei ify fi Kl Marcal flrr&an nu urmaşi** Ministerul Armatei Bf« 1 BUM vyUM mr ■ vwuii n«a» ■■uvysv t xsiDIOtbl MS Hil IlIUIbl Consolidare prin idei şi soluţii,nu prin plasare de nepoţi şi de electori Trecând peste criza ivită acum câteva zile, guvernul se cere remaniat Cercurile guvernamentale cred că chiar azi remanierea va fi un fapt împlinit. Elementele cari au creiat, sau au contribuit la crearea crizei, sau «incidentului», cum aa numit primul ministru, sunt sortite să iasă din guvern. Până ori s-au căutat ramplasanți. Până în clipa actuală se mai caută încă. Pentru că partidul liberal nu poate da decât elemente de umplutură. Competiţionari sunt destui şi nepoţii regimului n’au fost toţi plasaţi. Şansele sunt împărţite. Asigurări se dau din toate părţile. Se va vedea mâine cine vor fi fericiţii aleşi. Până în clipa actuală un singur fapt este precis. D. mareşal Frezan, despre care numai naivii şi-au închipuit că va primi conducerea departamentului războiului, a refuzat categoric această onoare. D. mareşal Prezan, care a refuzat de două ori preşedinţia de consiliu, a rămas credincios punctului său de vedere de a nu lua parte activă în viaţa politică. Aşadar, în primul rând este nevoie de un ministru al apărării naţionale. Până azi dimineaţă soluţia din urmă era ca dl Tătărăscu să ia acest departament până se va găsi omul necesar şi apt pentru a lua conducerea ministerului armatei. * Se mai spune — unii miniştrii chiar au afirmat aceasta — că remanierea va necesita şi scoaterea din guvern a mai mulţi subsecretari de stat precum şi schimbarea unora din actualii miniştri de la un departament la altul. In legătură cu primul fapt ,putem spune că el a venit în actualitate din cauza sugestiilor făcute de d. Dinu Brătianu. Şeful partidului liberal vrea să dea neapărat satisfacţie nepoţilor neconsolaţi, ca de pildă d-lui Bebe Brătianu, care se crede că are drepturi câştigate în partid. D. Tătărăscu, personal — şi nu numai d-sa — este refractar sugestiilor primite. D-sa ar vrea în guvern alte elemente, iar nu personagii apte numai pentru ceremonii. Intre d-sa şi şeful partidului există pe această temă un piure antagonism Totuşi, d. Tătărăscu nu ar vrea să indispună tocmai acum pe şeful partidului şi, poate, va ceda sugestiilor acestuia. . . . * 77.77 Totuși, oricum se va rezolva chestiunea remanierei, un fapt rămâne precis: nevoia de consolidare a cabinetului. Or, această consolidare cere elemente noui de nrancă, de pricepere, de onestitate și apte în a afla soluţiile cele mai bune pentru problemele diverselor departamente. Guvernul nu poate fi un oficiu de plasare pentru purtătorii de blazoane de familie, sau pentru mediocrii cari — cu demasf offie — au oarecare aport electoral. Intre tinerii liberaliactuali, nici unul nu s’a remarcat, în timp cevechii s’au dovedit imense dexpresii. It. Tătărăseu trebue să ia aminte; de remaniere depinde viitorul. (Ja* Manoleştii, cu lamandii şi cu alţii de acelaş calibru nu se poate conduce o ţară. Va şti d. Tătărăseu să ia o hotărâre? Apele s’au potolit. Peste întinsul lor s’a coborât calmul. Guvernul a rămas şi criza a fost elăutari vital.- Pentru câtă vreme ? A’a ceasta nu ne interesează pentru moment. După fritună însă, să ne scrutam un pic conştiinţele, să ne lămurim tendinţele. Partidul naţional-ţărănesc a luptat complect dezinteresat, pentru triumful unui principiu, «Sine ira et studio», cum se zicea încă acum douăzeci de ani, când şedea bine să aprementezi un articol sau un discurs cu o citaţie latinească. Fără ură şi fără părtinire, deci. Nu ne-am îmbulzit la cucerirea puterii, noi ne-am recomandat în succesori profitabili n’am speculat încurcăturile guvernului ca să-l moştenim. Nu ne-a interesat dacă cei care guvernaseră şi care trebuiau să plece, îi chemau liberali, averescani, gogişti sau georgişti. Mai mult, am făcut memoria să tacă şi resentimentul să uite, asupririle, ingerinţele, persecuţiile de altă dată ale partidului liberal şi chiar abaterile grave ale guvernului de astăzi. Ne-au fost absolut indiferente raporturile lui cu noi şi făcând abstracţie de orice factor subiectiv, pe deasupra rancunelor ori provocărilor de eri, ori de unde ar fi venit, au judecat o situaţie în mod exclusiv obiectiv. Am dat alarma ca să se edifice şi tronul şi ţara, să nu fie înşelate de o pură aventură care voia să se prezinte naivilor drept o necesitate salvatoare. Dacă în locul liberalilor ar fi fost georgişfii sau averescanii, tot aşa am fi pledat. Nu ne interesează nici oamenii şi nici atitudinea lor faţă de noi, ci numai mecanismul şi sistemul. « Partidul naţional-ţărănesc priveşte determinismul adânc al lucrurilor. El ştia că o societate, o ţară, trăieşte jointinsul, prin tendinţele instituţiilor, prin opinia sa publică, prin aspiraţiile masselor care or compun. Improvizaţiile pot surprinde, în zăpăceală, pe unii sau pe alţii. Soluţiile nefireşti, care nu corespund nici logicei, nici bunului simţ nici acelui mecanism strict care conduce un grup organizat de oameni se pot menţine o clipă. Inanitatea lor le prăbuşeşte însă, imediat, în neant. De aceia, nouă nu ne e frică de nimic ce îl e firesc, nu ne e frică de ceea ce e excesiv, artificial exagerat. Fenomene de acestea mor de la sine. Talleyrand avea obiceiul să spună, cu dreptate: «Tout ce qiii est éxagéré est insignifiant». Dar asemenea improvizații, chiar năruite, chiar înlăturate, îşi lasă efecte dezastruoase multă vreme încă. Am vrut deci să ferim țara de convulsiuni inutile şi nefaste. De aceia am pledat pentru gruparea organică a partidelor. De aceea ne miră că partidul liberal de sub conducerea d-lui George Brătianu, grupare care desigur are şi simţul răspunderii şi înţelegerea situaţiilor mai mult decât altele, a căutat să sprijine printr’un acord factice, o formaţie ministerială în care nu avea ce căuta, către care nu o chema nici o afinitate şi nici comunitate de vederi, dar pe care ar fi căzut însă mai greu ca pe alţii care n’au nimic de pierdut, răspunderea unei guvernări fanteziste şi impopulare. Am voit să apărăm, în fine, dreptul de a lucra al guvernelor, oricare ar fi ele. Un răgaz în durată, o posibilitate de creaţie în continuitate. Nu există societate în care schimbarea permanentă să fi adus un bine. Din contra, guvernările lungi, guvernele fericite «cari n’au istorie» sunt cele cari fecundează şi fac să rodească o ţară. Şi am sprijinit pentru ţară dreptul de a-şi da guvernul care-l vrea. Acum după ce furtuna a trecut, ne reluăm fiecare vechile noastre poziţii. Guvernul să ia aminte şi să-şi încordeze puterile, să-şi verifice metodele. Creditul nu poate dura la infinit. Orice greşală se plăteşte şi nici un principiu constituţional, oricât ar fi el de ortodox, nu poate salva un guvern neputincios. Mihai D. Ralea Atitudinea Rusiei D. LITVINOV a făcut la Geneva importante declarații — de cari ne ocupăm într’un articol din pag. IV-a. Conferinţa d-lui V. Madgearu la Berlin -Ern 30 Mai, d. V. Madgearu a ţinut la Universitatea din Berlin o conferinţă asupra industrializării ţărilor agrare şi' reagrarizării ţările lor industriale, ':Er. Ţările agrare au puternice motive de industrializare. Astfel, desvoltarea de după război a ideii naţionale ca factor conducător al vieţii popoarelor, cu năzuinţa de a da ca bază vieţii naţionale, independenţa economică; apoi tendinţa explicabilă de a folosi cât mai, intensiv toate resursele solului şi subsolului; dorinţa de a crea din massa celor ocupaţi în industrie, noi consumatori interni de produse agricole,pentru a diminua astfel dependenţa agriculturii de capacitatea de absorbţie a pieţelor străine; necesitatea de a asigura echilibrul balanţei comerciale, care ar depinde prea mult de reuşita recoltei şi de fluctuaţiile preţurilor agricole; tendinţa de a satisface cerinţele nouei structuri economico-sociale din bazinul dunărean, unde înmulţirea exploatărilor ţărăneşti a sporit capacitatea de consum de fabricare şi a deschis perspectivele apariţiei unui proletariat muncitoresc. Pe de altă parte, reagrarizarea tarilor industriale se motivează prin nevoia de apărare în actuala luptă generală de autarhizare; prin dorinţa de a crea din massa agricultorilor, noi consumatori interni de produse industriale; prin tendinţa de plasare, a şomerilor în agricultură, prin necesitatea de a crea mai multă stabilitate în conjunctura economică, agricultura rezistând în faţa crizei mai mult decât industria. Mai mult, asigurarea independenţei alimentaţiei populaţiunii, e considerată ca cerinţă de apărare naţională. Se mai afirmă că oprirea descreşterii populaţiei ■ în statele industriale nu se"poate face decât prin- -sporirea populaţiei rurale, cu natalitatea mai atentă. Se susţine iarăşi că, ţeluri de stat, culturale şi naţionale, sunt superioare garanţiei de maximum de avuţie a popoarelor, rezultată din diviziunea muncii între popoare. Posibilităţile de industrializare a ţărilor agricole sunt însă restrânse din cauza situaţiei economice create de război, de piaţa actuală a capitalurilor şi de condiţiunile de azi ale schimburilor internaţionale. Deasemenea lipsa de debuşee suficiente în interior; imposibilitatea creierii de debuşee externe, din cauza inferiorităţii tehnice a noilor industrii’, precum şi exagerările desvoltării unor industrii neviabile, care deviază curentele de capital de la intensificarea factorilor naturali de producţie naţională; toate acestea sunt limite serioase în calea industrializării. Pe de altă parte reagrarizarea ţârilor industriale, e împiedicată nu numai de lipsa de stabilitate a cifrei populaţiunii şi a nevoilor ei, dar chiar de împrejurări de climă şi condiţii ale solului(care,în cazuri ca al Germaniei, sunt defavorabile) şi de ‘ lipsa de pieţe orăşeneşti apropiate. Dar industrializarea ţări■or agrare se încadrează în procesul evoluţiei economice a popoarelor , astfel noii ţări industrializate, diferenţiindproducţiunea şi înfiinţând noii unităţi de producţie, îşi sporesc continuu nevoile de alte produse din vechile ţări industriale, folosind şi economiei acestora. Statistica schimburilor între Germania şi Cehoslovacia pe de o parte şi între Germania şi România, Ungaria şi Iugoslavia la un loc, pe de altă parte, au dat prilej d-lui Madgearu de a pune admirabil în evidenţă, că sunt mai, intense relaţiile tarilor industriale cu ţările industrializate, decât relaţiile ţărilor indistriale cu ţările pur agrare. Iar reagrarizarea unei ţări ca Germania a fost în parte realizată. In viitor în anii cu recolta bună, Germania va trebui chiar să exporte cu preţuri joase, acceptând astfel pericolul unei supraproducţii agricole. Autarhizarea ei e avantajoasă numai când e vorba de produse cu cerere rigidă,cum sunt brealele panificabile, cheltuelile de extindere a producţiei fiind compensate ca preţuri urcate. Pentru celelalte articole agricole însă, desvoltarea agriculturii atârnă numai de veniturile consumatorilor, în special ale populaţiunii industriale. Iar urcarea venitului naţional e mai favorizată prin industrie, deoarece nu atârnă de condiţiile solului şi de climă. Teama partizanilor reagrarizării că (Citiţi continuarea in pag. 11 a). Anestezie Odată criza trecută, «Viitorul» şi-a pus buşonul helicoanelor la gură și a început să sufle pe aria __ «vvuviuucii vi vpvi VI Dacă ar fi numai atât nu am avea nimic de spus, pentrucă urechile noastre s’au deprins cu această fanfară de suburbie. Ea este chiar de sezon, acum in toiul Moşilor când se prezintă într’un bilanţ concret, — în carne şi oase, — monştrii de toate categoriile. . . Gălăgia aceasta de jaz grafic, este necesară desigur şi pentru ca oamenii să-şi facă curaj. Muzica şi în special instrumentele de alamă îmbărbătează întotdeauna; sunt un stimulent de energie şi de inconştienţă eroică. —Această izbucnire de entuziasm activ şi optimist se mai explică şi prin spaima prin care au trecut oamenii. Şi, întodeauna, după o mare primejdie trecută, oricine o fi victima ratată, manifestă un exces de bucurie şi de dinamism. Ceia ce însă pare inexplicabil este îndoiala interogativă cu privire la criză. Se întreabă, tocmai cei cu pricina, dacă a fost sau nu o criză, și o neagă. O fac, după cataclism, pe Hamletti la timpul trecut: «a fost sau nu a fost... criză; aceasta este întrebarea». Se vede că frica prin care an trecut le-a desfiinţat simţurile până la impasibilitate totală. Timp de 5 zile nu a existat în liberali decât sentimentul fricei, colosal, cosmic, universal. Nimic altceva nu au mai simţit Frica, la cei de tot fricoşi, are uneori efect de anestezie. Cel cu spaima aşteaptă totdeauna ceva mult mai grav decât ceia ce se întâmplă, pentru că imaginaţia lui exagerează. Şi atunci când nu se întâmplă decât un eveniment normal, şi scapă, el este convins că nici nu a trecut pe lângă primejdie. . Altfel nu se explică psihologia liberalilorcare se întreabă,, încă palizi gî .slăbi: «a fost criză?...» ."f. Da. A fost. Şi încă una foarte gravă. Decât s’o nege mai bine să mediteze asupra ei şi să facă orice sacrificii pentru a evita alta. Şi, în special, să nu guverneze cu ochii închişi, — şi nici să nu treacă pe sub schele, căci superstiţia cu cărămida vine de departe şi dintr’o îndelungă experienţă. ;-v ' * Do B» Ci Urca••• «Viitorul» se ocupă pe prima pagină despre cum e vremea sub titlul *Atmosferă se liniștește». E un buletin meteorologic sau politic ? ........... .. ... .jjj . .. In buletinul de mai sus, «Viitorul» scrie : «Atmosfera ce a fost câteva zile at&t deagitată, începe să se liniștească. Cauza perturbărilor înregistrate la noi ca şi în alte ţări (Bul-garia?) ar fi probabil o repercusiune a ultimului grup de pete solare». E o aluzie, prin simbol ?! . . Tot «Viitorul» vorbeşte despre «Politica de continuitate». Care, vra să zică, i-a venit inima la loc! «îndreptarea» regretă, pe o coloană, moartea caricaturistului Leandre. E și păcat. Ar fi avut zilele acestea în București, un subiect de caricatură, istoric. ! «î* Vineri 1 iunie 1934 2 lei Cine sunaşi ce fac? Misterioasa criză pe care numai Dumnezeu şi d. Tătărăscu e ştie cum a trecut-o guvernul liberal — acest guvern care dela improvizarea lui o duce într’un continuu şis iritant provizorat— se pare că e în curs de lichidare prin încheerea unui compromis: remanierea cabinetului. Operaţia aceasta în perspectivă, are darul de a scoate la lumină anumite lucruri. Aşa, opinia publică a putut lua cunoştinţă de existenţă Celor cinci jumătăţi de miniştri, despre a căror onorabile persoane nu s’a mai revonit nimic, şi nu s’a mai auzit’ nimic, dela începerea guvernării acesteia nenorocite. Lumea a putut afla de prin gazeta că ar fi nişte subsecretari de stat cari ar urma să fie trimişi la domiciliu din lipsă de rost şi neocupaţie. Se citează şi nume: Negură, Maxim, Budurăscu, ...Escu-Necşeşti... Cine sunt aceştia? Că lumea n'a auzit de pitea cinstitele lor nume decât acum, cu prilejul melodramatic al handicapului care a suspendat guvernul în aer. Și Ce fac? Pentrucă până cum nu s’a pomenit nimic de vreo activitate, de vreo treabă a lor, câtuși de măruntă. Atunci care- o fi rostul lor în această guvernare ? Căci unul trebuie să fie. Ar trebui! Dar nu este nici, unul, pentrucă actst guvern e zămislit într’o zodie proastă, nenorocită, într’o zodie neagră. . Partidul liberal a venit la guvern cu promisiunea de a face mai multă economie în banul statului, decât a putut face partidul national-tărănesc. _ " S a ţinut de promisiune ? Să vedem ! In primul rând partidul liberal a venit cu cea mai numeroasă garnitură ministerială, compusă din 27 de miniştri. îşi dă seama cineva cât costă bugetul Secătuit al statului. Întreţinerea supernuxoasă a acestor excelenţe pline şi pe jumătate? "T. Şi, dacă ar fi numai atâta! Oricât de scandalos ar fi numărul lor, şi cheltuiala scumpă, în cele mai aprige clipe de sărăcie, tot ar mai merge» Dar guvernul d-lui Tătărăscu, a avut şi alte ingenioase născociri, cari n’au trecut prin mintea nimănuia până acum. Ştiţi, acele originale excursii de plăcere prin oraşele de provincie, cari aduc atât de mult cu deplasările unor trupe de teatru ambulant. Cine a mai avut până acum asemenea năstruşnice planuri, dintre toate guvernele României şi ale mapamondului ? Nimenea! A trebuit să fie primnministru un om, ca d. Guţă Tătă- Tăseu, pentru a avea năbădăioasa ideie să imite pe Tănase comicul ? Pentru că plimbările guvernului se aseamănă perfect cu un cetre om -teatru. Deosebirea e că reprezentaţiile se numesc «politice»,iar actorii sunt figuri simandicoase, încolo tot reprezentaţii de spectacol sunt. Reprezentaţii cari necesită atâtea cheltueli, cât nu-şi dă nimenea seama». Şi pentru ce?! Pentru a se pune câteva rezoluţii pe cererile oamenilor necăjiţi, cari reuşesc să ajungă până la ministru. Iată «economiile» făcute de guvernul liberal de când e la putere! Economi pe care desigur noi nu le-am făcut. Pentru că noi nu înţelegem a face, economii numind, aşa pentru simplă figuraţie, şase subsecretari de stat, pentru ca mai târziu să te convingi că aceştia nu fac nimic, şi nu-şi au nici un rost, oricât ar căuta lumea să vadă, cine sunt — și ce fac?! • ..!