Dreptatea, noiembrie 1934 (Anul 8, nr. 2132-2156)

1934-11-01 / nr. 2132

ANUL VIII. NO. 21326­4 pagini Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9. — Telefon: Redacţia 303­42, Adiţia 341­02 Clevetitorii Adversarii politici înteţesc, în ale cui, ţinând morţiş să răspundem presă, campaniile de ostilitate vie-­precis, ce este «statul ţărănesc», lentă împotriva noastră. In impe­ îşi închipuie că statul ar fi un­tuozitatea atacului, nu mai e cu pu-­vas, scos acum de la fiertoarea cup­­rinţă sesizarea unei formule progra­­torului în care se prepară cărămi­­matice, care având norocul a se în­­zile tuturor intereselor. Şi este de ved­era prea aurorală în înţelesurile ajuns să-l aşezăm pe vârful căpă­­ei intime, încurcă solzii prejudicii itânii cui ştie suporta, pentru ca tre­­lor celor ce s’au învăţat prea mult burile să fie şi lămurite. Şi pentru a măsura cu reminiscenţa livrescă ^cine îşi vede turtit fesul intereselor originalitatea unui idei. Gand inte- -culese cu clipita o viaţă întreagă, leetul sa înăravit să opereze cu vo- «statul ţărănesc» e o primejdie «na­­rig­ile atâtor prejudecăţi, cu greu­nţi­cţională», iar noi demagogi de «ulti­­m­­ne să incorporezi un gând ţâşnit mă speţă», buni de aruncat în spân­zurătoare, din ceiace are miletul mai sincer şi mai pur. Peste vătămătur­ile sufle­tului, să nu cadă gingăşiile velui"u­ Inflăcărările noastre ţâşnesc, însă, nu din ardoarea condamnabilă a lui, că ar găsi la senzibilitate nimic’originalităţii vroite. Ci căutând si­ze, şi petroliştii au depus nu e în stare a cuprinde din vibra­.noi un senz tragismului epocii, am­ la ministerul de irodustrie ţiile cu fineţe de adieri. Şi la noi,­­ dat de obârşia răului pe care am­­ un detailat memoriu prin urmărit-o cum se răspândeşte peste care pretind sa li se pue la tot, în aşezările sociale ca­ şi în ce-­ dispoziţie devizele obţinu­t in trista intelectualitate romă­­nească, formată la tot ce cultura po­poarelor îmbătrânite ne-a comuni­cat mai crepuseulur­, — a te înfăţişa cu purităţile autenticităţii, ridicate din sbuciumul etnic până la senzul grav al principiului dirigent, în­seamnă a te acoperi singur de ris­curile atitudinei făţişe. Obişnuiţi a lua cu împrumut altarele streine pentru a însângera, pe aurăria lor falsificată, fibr­a cea mai sensibilă a frunţii noastre prosternate, noi am sfidat, cu suverană încăpăţânare, soclul lemnului curat de pe care predicatorul, răspunzând chemării sale, asvârlia, mulţimii doritoare, tablele legii.­­ Şi e pr­ea îndătinată mentalita­tea,­şi prea repetate gesturile do­veditoare, — pentr­u ca să nu ni se piere şi de astădată aceiaş chezăşie. Formula programatică de la Câmpu­lung este, deci, supusă aceluiaş­ia­­pav intelectual. Mult mai uşor, în făăvârlirea vorbei clevetitoare, sunt cei ce pricep mai puţin, iar din a­­bilitatea dialectică a unor confraţi de presă cotidiană, trebuie să bă­nuim la cât chin e supus jocul vor­bei goale ca să dosiască o sincerita­te şi o recunoaştere. S-a făcut vinovat programul de la Câmpulung de a fi prea româ­nesc în climatul spiritual al unor oameni dedaţi la religiosul respect ide tot ce e strein; s’a făcut vinovat Ide a fi prea în linia poruncii dati »ei pentru nişte oameni cari, ei în­joşi, văduviţi de ea, prefer­ă impera­tivele sosite de după hotare. , Cu greu le vine, însă, chiar unor oameni învăţaţi cu tribulaţia, sa mărturisească adevăratul motiv al înteţirii atacului. Şi cum în cutiile inteligenţei, confecţionată din cli­şee, se găseşte, la or­ice moment, fi­şa şi eticheta, ei pot deghiza, cu trişarea, pricina exactă. Orice chestie simplă se poate complica dacă e trecută prin aparatul unui ins deprins la dificultăţi, după cum orice încurcată lamă se descompune în simplităţi şi orice confuzie se di­­solvă în limpezimi, dacă e supusa unui cineer organizat după regula geometrică. La noi se găsesc foarte mulţi din cei dintâi; şi aceştia re­gretă oride câte ori se întâmplă să a­­tară cei din urmă. • Cade grea învinuirea că formula «statului ţărănesc» ar fi productul unei fantezii bolnave, care umblă după prilejuri de demagogie desfrâ­­nată; şi tot aşa de grea şi învinui­rea că ar fi clădită pe un concept vag, din vaporozităţile căruia, — vezi, Doamne! — nu poate apuca nici măcar o fărâmă de înţeles min­tea pricepută a vrăşmaşilor noştri. Pentru cei dintâi: Demagogie adică, că treacă în o­­chii lumii înfăţişarea onestă a unor dureroase constatări? Demagogie a­­dică, puterea de a ş­tampila, cu gra­iul răspicat şi tăios, purtarea bri­­gandă a unui clan orânduit pe os­­păţuri ? Demagogie, — organizarea atâtor suferinţe populare in planul arhitectural al unei mari transfor­mări de stat . Iar pentru cei din urmă. De ce «statul ţărănesc» ar fi un concept vag ? Statul liberal era adi­că o noţiune clară că-ţi vâra mâna în buzunar; era noţiune clară, fiind­că prin mii de orificii bancare ab­­sorbia ostenelile ţărănimei; era cla­ră, fiindcă înlesnia coteriilor de ru­găturile intime dintre oameni. «Statul ţărănesc» îl ştim în prin­cipiile lui de elaborare. Adică, în -*••*"*•v viMuuiaxü. xiuivd, năzuinţele unui neam, devenit lucid­ zile­.Protestele au fost atât de bine susţinute, dreptatea celor interesaţi atât de evidentă, încât — la un mo­ment dat — ministrul industriei care se lăuda pe atunci cu opera săvârşită a declarat că astfel cura e alcătuit jurnalul, nu mai corespun­de... programului său. Dacă cores­­­puiule sau nu într’adevăr cu acest program este greu de precizat, toată lumea ştiind că nici când d. Strunga­ru şi-a bătut capul cu astfel de­şi de înzestrările sale de muncă şi de normele pe cari această muncă îl aşează, de unde l-a doborît vitregii­­e­­­le, la treapta destinului său istoric. Are, mai întâi, de modificat ra­porturile dintre suflete şi dintre oa­meni, statul ţărănesc. Fiindcă, în a­­ceastă transformare, stă chezăşia că temeiurile aşezărilor cari îngăduie desvoltarea firească, sunt ver­ificate după statornicia trebuitoare. I. Dobridor MOMENTE impo­sibil !!! Unde şi cum să însemnăm, pentru a le reda posterităţii aceste cuvin­te ale d-lui N. Iorga: «am pus stra­jă­­jurii mele, care a spus de atâ­tea ori ceia ce nu trebuia... un lucru să ştiţi: profesorul Iorga tace şi a­­cum nimeni şi nimic în lume nu-i va descleşta gura». Aşadar, profesorul, neamului s’a hotărât iremediabil să tacă... A luat această eroică hotărâre!... A luat-o după ce, — în sfârşit! — şi-a dat seama câte a vorbit, cari nu , trebuiau, şi câte a destăinuit din ce-i— tot aşa şi ideile au destinul le ce trebuiau să rămână ascunse, lor, dintr’o elementară decenţă şi obli­gaţie. Dar iată, nu credem în eroica d-sale hotărâre. Nu credem nici sub pedeapsă de moarte. Nu putem ce­de. Strajă gurii d-lui lorga? D. N. lorga, însuşi N. lorga, N. lorga acesta pe care-l ştim cu toţii mahalagiu prin vocaţie, să tacă? Imposibil!!! laşul cultural SI­C. In declaraţiile făcute ziar la Iaşi, d. ministru Ion Inculeţ, a spus, printre altele, cum s’a hotărât, să ajute laşul, laşul unirilor şi al culturii. D-sa e gata să sară în a­­jutorul vechiului oraş moldovenesc. A şi făcut începutul. «In ce mă pri­veşte, a spus d. Inculeţ o leucă senti­mental, fac şi voiu face tot ce-mi va sta în putinţă. Am cumpărat lo­calul Vieţii Româneşti, unde încă în toamna aceasta vor fi instalate în mod civilizat poliţia şi legiunea de jandarmi-oraş». Ce aveţi de spus despre acest mod, specific inculeţian, de a ajuta «laşul culturii»? In localul vieţii româ­neşti să instalezi poliţia şi jandar­meria!... Numai d. Inculet e capabil de a­­semenea isprăvi filantropico-urba­nistice. Specificul ţărănesc le­lor în formă de pătlăgea au- Se închid fabricile, toletonă.­­ De-abia părăsiseră ogoarele valahe pentru blockhaus ameri­can şi nu mai puteau să accepte ţărănimea şi opinca, decât sub forma păstorului pe cutia cu fondante «Zamfirescu» sau ca scrumieră de porţelan. Ideia socială de Stat ţărănesc a trezit şi va trezi vajnice opo­ziţii tocmai la prima sau la a doua generaţie de bărbaţi ajunşi pe trotuar citadin. Adevăraţii paladini ai servi­ciului public sau scutierii păl­maşilor nu se emoţionează de a­­ceste rodomontade şi de pangli neapărat să apară şi schema cu cele scoase pe nări de indivizi Intr’o ţară saturată de semn­­intorism, poporanism, ţărănism — pluguri harnice desţelenitoa­­re de ogoare frustre — trebuia Discuţia asupra Statului ţără­nesc a luat un tempo vertiginos. Nu se poate deschide o gazetă, im se poate face o declaraţie de către prieteni sau adversari, nu se poate o înjurătură, o ironie sau o laudă politică fără a se pronunţa sacrala formulă: Habent sua fata libelli... Dacă se zămislesc destine pen­tru cărţi — aceşti fideli prieteni şi sublime mângâeri ale omului crescuţi în Valahia, dar emi­graţi sufleteşte pe malurile Se­nei; adevăraţi meteci ai spiritu­lui; bieţi prizonieri ai nostalgii­lor catolice («ordinea, ierarhia, proprietatea»!) sau nn himerelor lui Maistre, încadrarea în specificul româ­nesc a rămas tragedia intelec­tualităţii româneşti. Siluirea specificităţilor venea de la bază, însăşi economia li­­berală. Se prelungea prin admi­nistraţie: stilul Statului liberal. Se încorona sus: o cultură fac­tice, imitaţii livreşti, lipsa de tensiune a cre­aţiei, dezrădăci­narea totală a clasei dominante. Numai democraţia năvalnică postbelică a reuşit să desfunde câteva din isvoarele energiei ro­mâneşti, prin aruncarea de noui contingente de cărturari, care să formeze mediul prielnic al des­­voltărilor culturale, prin arun­carea de noui probleme, prin în­cercarea de îndiguire într’o băl­toacă searbădă. Griza economică mondială a tăiat aripele gata să-şi ia sborul, a înlemnit braţele harnice. Am intrat din nou în mlaştini, mită, problema celor două sec-r­etare: a) sector individualist, b)­­ sector etatist. E vorba de o serie de proble­me care agită umanitatea mo­dernă. (Experienţa rusă şi ame­ricană). In actualul sistem liberal spe­cificul românesc iese mutilat. A­­vem predominarea cercurilor o­­răşeneşti. In viitorul sistem — promo­varea numărului şi a muncii — specificul românesc îşi găseşte destinul împlinit: promovarea ţărănimei şi a categoriilor pro­ducătoare. Statul ţărănesc însemnează al doilea asalt al ţărănimei — pri­mul a fost la Expropriere. Asaltul însemnează progresul ţării. Facla trece din mână în mână, din generaţie în generaţie, pen­tru a aprinde rugul final al pa­raziţilor. Scăpând de paraziţii muncii şi de anarhia economică, Statul român îşi va găsi formele sale adevărate şi în conformita­te cu natura specifică, pentru câ­teva veacuri, sau poate, în eter­nitatea creiatoare. P­?***'-» Panil*ea nouă de Stat, organizarea vii­toare politică în conformitate cu peisajul specific românesc. Statul ţărănesc reprezintă axa politicei de mâine în România. De asta nimeni nu se mai îndo­­eşte. I Ideia a rtvut un destin frumos­­»GUIp 11 Infuriată şi suspectată, denunţa­­•'iştilor' t* de reacţionari şi bârfită de gură-cască, a reuşit — în per­manentă legătură cu tineretul şi cu durerile veacului — să irite sistematic, să provoace pe leneşi pentru a ieşi din bârlogul cuge­tării lor, să deslănţuiască una dintre cele mai fecunde discuţii asupra ideologiei politice con­timporane. In ianuarie anul trecut s’a în­ceput aici prima canonadă, re­­luându-se o veche temă a d-lui Ion Mihalache, amplificată şi sistematizată în faimosul pro­gram de la Câmpulung. Ion Mihalache este ctitorul ideii Statului ţărănesc şi con­structorul de mâine. Eleganţii şcolari ai lui Charles Maurras şi depozitarii exclusi­­vişti ai patriotismului rentabil au strâmbat psitacic din nasuri­Se închid S­aitu.1 de CU VLADESCU-ALBEŞTI întotdeauna târgul se termină prin făgădueli, amăgiri şi rachiu. Ţărănismul lui Dobrescu-Ar­­geş, doborât numai la suprafaţă de puternica reacţiune a claselor conducătoare, a dat încercărilor lui Spiru Haret, posibilităţi de înfăptuire. După revoluţia din 1907, par­tidul din care a făcut parte ma­rele om de stat, a fost forţat să îngădue lui Haret o acţiune vie, cu caracter economic şi cultural. Pe teren economic, cooperaţia, pe cel cultural, activitatea extra­­şcolară- Niciodată nu a fost o mobilizare sufletească mai acti-Votul universal i-a întins o mână prietenească, amatorii de politică, o tobă, cu instalaţie complectă de bâlci şi panoramă. In alegeri, o activitate dârză, pentru complectarea educaţiei ce­­terese să se satisfacă şi să se în-i tăţeneşti, s’a manifestat vie cu graşe; era clară, fiindcă munca era­­ «ghioaga», care înlocueşte cu sue­­factor :le înavuţire pentru înstăpâ- j ces orice demonstraţie orală şi în n'd- I gimnastica introdusă prin jan-Adăpostiţi de moravurile ştiute ^­darmerie, care complectează c­­ale acestor aşezări sociale, apărăto-e xerciţiile fizice, rii vechilor stări de lucruri şi-ar. Conferinţele, pentru «convin­­verea scăpate din mâini beneficiile gere şi luminare», sunt rostite în pândei, admiţând transformările; — 'cârciuma, unde turbarea spar­­şi nu le convine.­­ tului verde, înalţă sufletul, până Infăşurând mizeria intenţiilor lor la nebunie şi crimă, putrede, cu voalul stelar al senină­ După război, satul a devenit, tăţilor, ne întreabă de pe amvonul r oborul, und­e samsarii îşi rec­er­ improvizat cu cheltuelite ştim noi­­ tează voturile. Să trimeată în rândurile de luptă pe cei mai valoroşi scriitori din zilele lui. Alături de învăţătorii satelor, — pe care Haret i-a iubit cu ade­vărat, — pleiada scriitorilor de atunci în frunte cu Vlahuţă şi Coşbuc, au cutreerat satele, mun­cind laolaltă cu învăţătorii. După războiu, satul a deve­nit pânza, pe care artistul politc îşi conturează imagini. Frământat, de zmeii politici, satul se sbate, se chinueşte şi îşi caută aşezarea nouă. Aşteaptă şcoala. In locul zidurilor încercuite de neînţelegere, de întunerec, de ură şi pustiu, satul aşteaptă şcoala românească cu învăţătura înde­letnicirilor lui. Cartea din şcoala românească, e un material importat din toată lumea, o carte fără suflet, nimic­­ă şi mai rodnică ca atunci. Haret a ştiut să înalţe până lai încadrat din realitatea socială a ei­ toate elementele de acţiune şi vieţei de sat­­rat — «colecţia monopolului» — formează biblioteca satului. Satul este realitatea spiritul» care a călăuzit viaţa noastră po­litică. Liberat de robia conacului boe­­resc, a trecut dezarmat sub stă­pânirea politicianismului liberal veros şi brutal­ Să nu ne mire mentalitatea oamenilor politici speriaţi de for­mula «statului ţărănesc». A­­ceastă mentalitate este rezultan­ta exploatării sălbatice a satului. Teama de o «dictatură ţără­nească» şi-a făcut cuib în sufle­tele de epuri, ale speculatorilor de eri şi de azi, care tălmăcesc cele mai frumoase gânduri ale d-lui Mihalache, cu rea credinţă, cu ipocrizie şi intrigă. Şeful partidului naţional-ţără­­­­nesc a jalonat viitorul drum al Toba perceptorului înlocue­nţei statului ţărănesc, iar partidul în­­pretutindeni, conferinţele de la streg e solidar cu această concep- Radio, iar sticlele de spirt colezi­ţie politică. Abstractul predomină şi ucid­: Povestiri fără rost, poezii sold­­boade, vedenii dincolo de lumea pământului. Imaginea ţării,­­ icoana pă­mântului românesc este clopo­ţită de toţi măcelarii, negustorii cărţilor didactice. Şcoala satului nu cheamă pe copii la învăţătură, îi obligă. Obligativitatea o execută în­văţătorul, cel care în multe sate a primit defilarea topoarelor. Ros de boale, îmbâcsit de în­tuneric şi mizerii, satul aşteaptă învierea. II seceră tuberculoza şi sifili­sul, nu are apă şi nici lumină iar doctorul, unul la douăzeci de mii de suflete, e un slujbaş, ca­re-şi poartă numele prin sate şi traista goală pentru medica­mente. Organizarea satului de mâine, e noua înfăţişare a statului, de­ mâine, şi viitorul neamului ro­mânesc. In statul ţărănesc interesul na­ţional, predomină iar realitatea vieţii sociale, dictează. Viaţa artificială a industriei şi speculaţiunea sălbatică a capita­lismului, încetează. Pentru oraş, satul va fi un is­­vor de viaţă iar colaborarea în­­tre sat şi oraş va da statului ro­mânesc, o nouă aşezare şi eco­nomică şi socială. Satul de mâine trebuie aşezat­­ pe baze cooperatiste, cu o şcoală românească, care să-i îmbrăţi-­­­şeze viaţa în tot complexul ei-Sănătatea şi administraţia să fie pentru sat o realitate. Numai aşa vom putea avea şi satul politic conştient de drepturi şi obligat la datoriile lui. -js.ssmm foni Interesafil sunt contra noului regim.­ Profesie și memorii Conflictele din comisia de redactare a regulamentului.­­Data aplicării noului regim va fi amânată D. Manolescu-Strunga a isbutit să ridice în contra jurnalului con­siliului de miniştri pentru fixarea regimului de import şi export, una­nimitatea celor interesaţi. I­ntr’adevăr*, industriaşii s’au declarat contra princi­pîilor Jurnalului, comerci­anţii au făcut un protest contra lui, exportatorii au­­ trimis delegaţi să proteste-I te pe produsele de petrei exportate. Şi" toate acestea numai în câteva nimicuri şi că chiar în chestiunea contingentării d-sa a supus, spre a­­legere, delegaţiei economice trei re­giuni cari se bateau Cap în cap. Din aceste trei însă dele­­gaţia economică l-a ales pe cel mai n­estudiat, pe cel­ mai neaplicabil. Căci — ceea ce este sigur în acest moment — este că, aşa cum e alcătuit jurnalul consili­ului de miniştri, el nu poa­te fi pus în vigoare. Priceputul ministru al in­dustriei şi ajutorul său d. d­r. Leon, au uitat — pur şi simplu — că în afară de re­­g­imul pe care-l fixează domniile-lor mai există o serie întreagă de conven­ţii comerciale şi de clea­ring cari trebuesc aplicate, şi că primele valutare de export, pe cari le acordă jurnalul simt în directă le­gătură cu prevederile ace­stor convenţii.­­De asemeni la alcătuirea jurnalu­lui ministrul industriei a uitat să precizeze — atunci când a redu­s im­portul — cum se va face selecţiunea miniştri, la import între mărfurile fabricate şi materiile prime necesare indus­triei care întrebuinţează sute de mii de muncitori români, ce nu pot fi lăsaţi pe drumuri. Pentru complectarea acestor lip­suri s’a numit o comisiune care să înregistrăm acest svon, dar nu ne vine să credem: fosila universitară de la Cluj, profesorul istoric Al. La­­pedatu ar fi propus, într’o şedinţă a facultăţii de litere, să se ofere d-lui Octavian Goga — Muciolini al nostru — catedra de estetică lite­rară a acelei facultăţi ocupată până mai­eri de regretatul G. Bogdan- Duică. Cum credeţi că şi-a motivat fosila universitară liberală, fantastica şi direct uluitoarea sa propunere? D. Goga, ar putea ocupa această cate­dră, după părerea fosilei universi­tare, în baza titlului de doctor ho­noris causa, acordat în 1931 cx­ poe redacteze un regulament al conţin­utului Care-şi rumegă acum ireme­mentării. Comisia încearcă de două zile, să înceapă lucrările. Încearcă însă fără nici un rezultat, din cauză că şi acolo d. Strunga vrea să se impue, fără însă să ştie şi... ce vrea. In ciuda tuturor d­esmin­­ţirilor date, ori dimineaţă reprezentantului Băncii Naţionale a părăsit osten­tativ şedinţa neputând ac­cepta să i se impue atitudi­nea sa, de către conducă­torii ministerului. Şi tot în ciuda desminţi­­rilor, comisia a neputând să de naivă e propunerea pe care a fă­cut-o? Profesor universitar de este­tică în baza acestui titlu onorific, care nu spune nimic? In analele u­­niversităţilor din toată lumea nu există un asemenea caz! Şi nu poatre exista! Căci după ce criterii reco­manzi Pe d. Goga la catedra de es­tetică literară, şi nu la cea de ma­tematici, fizico-chimice sau neuro­logie? Căci titlul acesta onorific, lucreze, este sigur că aplic prin faptul că nu spune nimic, le-ar carea noului regim va fi ,a-l justifica pe tonte. Dacă înlăturăm mânată cu 15 zile, în spe­ acest temei care nu are valabilitate fanta că în acest timp se va mnici o clipă, ce-ar putea justifica găsi corectivul care să per- chemarea d-lui Goga la catedră?­mită aplicarea buclucașă- Faptul că e Poet? Dar toate cără- Tui jurnal al consiliului de Joi 1 Noembrie 1934 3 * lei 1 Ci furca... In vederea organizărei partidului poporului, după metoda cea nouă, toate liceele din ţară au primit cir­­culări semnate de d. Mareşal Ave­re­scu, pentru înscrierea în partid a tuturor elevilor ajunşi la puber­tate. «Viitorul», după ce anunţă un fost program de înarmare în curs de a­­plicare, scrie: «Opinia publică poa­te f­i liniştită în această direcţie». Ori, tocmai programul vast e mo­tiv de nelinişte! ! Ziarele publică mereu «ce cred fruntaşii ţării despre împrumutul intern». Vorba e: ei, personal, ce subscriu? * D. N. Iorga a dat o definiţie ba­nului în cunoştinţă de cauză: «Ba­nul e sângele unei societăţi». De ce-o fi d. Iorga aşa de palid? * Vorbind despre «Regiile autono­me», Viitorul spune, printre altele: «am îndepărtat sinecuriştii». Adică, cum? Nu mai vin deloc la birouri?! 10.000 - Ziarul «Dimineaţa» a însemnat alaltăerî zece mii de numere. Nu a fost nici un popas. A doua zi a apă­rut No. 10.001. In gazetărie nu există popas. E o muncă de fiecare zi. Se rup fire de vieţi în această muncă de Sisif, se prind la loc altele şi o iau de la capăt, şi nu este sfârşit nici odihnă. Ar fi interesant un bilanţ al celor care au lucrat la acest mare coti­­­dian care-i «Dimineaţa» şi care as­tăzi nu mai sunt. Un ziar, nu ştiu cum, după mai mulţi ani de apariţie, dacă are o conştiinţă şi o concepţie devine un fel de familie. Intre cei care-l scriu şi cei care-l citesc se stabileşte o comunitate de gândire şi de idei, oameni care nu se cunosc şi nu s’au văzut niciodată. Poate, în stabilirea acestei atmos­fere de massă este toată responsa­­­bilitatea unui ziar, şi poate fi tot meritul lui. Ziarul care nu poate creia un nu­cleu de opinie publică, nu poate re­zista. El nu poate şi nici nu trebue să se menţte prin cititori sporadici şi întâmplători. «Dimineaţa» în decursul celor a­­proape trei decenii a creiat, a între­ţinut şi a sporit o armată de ceti­ni­tori. In vremuri când cuvântul era mai liber şi ideia avea altă pondere «Dimineaţa» a adus în publicistica românească un suflu democratic, de­şi a creiat un curent democratic. Au fost vremuri în care această linie de conduită a cerut curaj şi riscuri. Nu au trecut nici azi acele vremuri. «Dimineaţa» însă nu s’a clintit de pe linia ei de obiectivitate, de critică dreaptă şi cumpătată, de credinţă nestrămutată în ideia pa care o serveşte. Şi dacă astăzi, de­mocraţia, atât cât este de hulită şi atacată, este în măsură să reziste, se datoreşte în mare parte opiniei publice pe care a creiat-o «Dimi­­­neaţa» şi luptei pe care a dus-o în fiecare zi. Acei care o conduc îşi dau seama că această luptă este acum poate mai grea ca oricând şi că ea trebue continuată cu aceiaş convingere. ’ Ziarul «Dimineaţa» are o tradiţie care înseamnă o chezăşie a întregei ei activităţi viitoare. Ea are înţelepciunea şi claritatea pe care o dă independenţa. Ea se conduce de realităţile pe care le a­­nalizează obiectiv, şi de ideia demo­cratică pe care vr­ea să o promo­ve­veze. In această acţiune ea are alături cu recunoştinţă, pe acei a căror e­­ducaţie ea însăşi le-a făcut-o, şi a­­ceia sunt mulţi. Massa mare a cetitorilor este do­vada că munca nu a fost zadarnică şi nici credinţele înşelate. Mai presus de toate însă, marele mex­it al ziarului «Dimineaţa» este de a nu fi speculat inclinaţiunile şi pornirile cu răsunet în mintea ce­lor care refuză să judece. Ea nu fi speculat nici un instinct primar. «Dimineaţa» nu a înţeles să mear­gă după curente atunci când le-a socotit rătăcite sau deadreptul pri­mare, el a creiat ea curente şi fi abătut din cale altele. Nu a cultivat nici uri pătimaşe, nici nu a iritat resentimente. A avut tăria ca, într’o ţară în care luptele politice sau scoborât de multe ori la certuri şi injurii per­­­sonale, să se menţie la un ton tot­­­deauna demn şi occidental. In interesul unei democraţii ţără­neşti pe care o servim aici, dorim zarului «Dimineaţa» succesul întreg în lupta de educare a masselor, pe care o duce. •JEMOSTENE BOTEZ diabila ratare tragi-comică. Stăm uluiţi şi ne întrebăm, îşi dă oare seama acest profesor şi mi-l „ „ . . . . A . nistru de umplutură ce stupefiant care merge pana ,a­i pretenie.Intre poeţi, fiecă­rile, har domnului, gem de Ce-ar fi să i se încredinţeze mia câte o catedră? Nici acum nu ştim de ce i s a con­ferit d-lui Goga titlul de doctor ho­noris cauza? Pentru că a luptat în interesul cauzei naţionale? Dar nu­mai d-sa a luptat pe frontul româ­nismului? Ceva mai mult: a luptat d-sa realmente pentru triumful cau­zei româneşti? Iată, sunt unii cari şi acest lucru îl contestă. Când alţii sufereau realmente, d-sa petrecea straşnic. Ştie d. Goga unde şi când. Atunci? De ce profesor universi­tar, pentru care motive, după se pregătire? Câci titluri academice nu are. Iar în privinţa cunoştinţe­lor sale de estetică, nici nu­mai şcolile. Se zidesc gurile minelor- Nu se mai construieşte decât în Bucureşti, imensa caracatiţă a jprădălniciei unei ţări. Reforma Statului trebuie fă­cută de la temelie. Ideia de egalitate în faţa legii. . .. . si in faţa şansei economice tre­i , ... tie să prezideze mâine îmiiotri- fie ca cat de pural­ei din sti­ata­­va concepţiei liberale, care oferă libertatea de a muri de foame cu braţele goale. In locul liberalismului, solida­­rism­ul. Propunerea ministrului liberal, dacă n’ar fi stupefiantă, ar fi amu­zantă. Pentru universitatea clu­­jană, este o chestie de prestigiu, să v . nu ia nici în discuție măcar, această In locul acumulărilor fura j Bazlie și fantezistă propunere.

Next