Dreptatea, noiembrie 1934 (Anul 8, nr. 2132-2156)
1934-11-01 / nr. 2132
ANUL VIII. NO. 213264 pagini Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9. — Telefon: Redacţia 30342, Adiţia 34102 Clevetitorii Adversarii politici înteţesc, în ale cui, ţinând morţiş să răspundem presă, campaniile de ostilitate vie-precis, ce este «statul ţărănesc», lentă împotriva noastră. In impe îşi închipuie că statul ar fi untuozitatea atacului, nu mai e cu pu-vas, scos acum de la fiertoarea cuprinţă sesizarea unei formule progratorului în care se prepară cărămimatice, care având norocul a se înzile tuturor intereselor. Şi este de vedera prea aurorală în înţelesurile ajuns să-l aşezăm pe vârful căpăei intime, încurcă solzii prejudicii itânii cui ştie suporta, pentru ca trelor celor ce s’au învăţat prea mult burile să fie şi lămurite. Şi pentru a măsura cu reminiscenţa livrescă ^cine îşi vede turtit fesul intereselor originalitatea unui idei. Gand inte- -culese cu clipita o viaţă întreagă, leetul sa înăravit să opereze cu vo- «statul ţărănesc» e o primejdie «narigile atâtor prejudecăţi, cu greunţicţională», iar noi demagogi de «ultimne să incorporezi un gând ţâşnit mă speţă», buni de aruncat în spânzurătoare, din ceiace are miletul mai sincer şi mai pur. Peste vătămăturile sufletului, să nu cadă gingăşiile velui"u Inflăcărările noastre ţâşnesc, însă, nu din ardoarea condamnabilă a lui, că ar găsi la senzibilitate nimic’originalităţii vroite. Ci căutând size, şi petroliştii au depus nu e în stare a cuprinde din vibra.noi un senz tragismului epocii, am la ministerul de irodustrie ţiile cu fineţe de adieri. Şi la noi, dat de obârşia răului pe care am un detailat memoriu prin urmărit-o cum se răspândeşte peste care pretind sa li se pue la tot, în aşezările sociale ca şi în ce- dispoziţie devizele obţinut in trista intelectualitate romănească, formată la tot ce cultura popoarelor îmbătrânite ne-a comunicat mai crepuseulur, — a te înfăţişa cu purităţile autenticităţii, ridicate din sbuciumul etnic până la senzul grav al principiului dirigent, înseamnă a te acoperi singur de riscurile atitudinei făţişe. Obişnuiţi a lua cu împrumut altarele streine pentru a însângera, pe aurăria lor falsificată, fibra cea mai sensibilă a frunţii noastre prosternate, noi am sfidat, cu suverană încăpăţânare, soclul lemnului curat de pe care predicatorul, răspunzând chemării sale, asvârlia, mulţimii doritoare, tablele legii. Şi e prea îndătinată mentalitatea,şi prea repetate gesturile doveditoare, — pentru ca să nu ni se piere şi de astădată aceiaş chezăşie. Formula programatică de la Câmpulung este, deci, supusă aceluiaşiapav intelectual. Mult mai uşor, în făăvârlirea vorbei clevetitoare, sunt cei ce pricep mai puţin, iar din abilitatea dialectică a unor confraţi de presă cotidiană, trebuie să bănuim la cât chin e supus jocul vorbei goale ca să dosiască o sinceritate şi o recunoaştere. S-a făcut vinovat programul de la Câmpulung de a fi prea românesc în climatul spiritual al unor oameni dedaţi la religiosul respect ide tot ce e strein; s’a făcut vinovat Ide a fi prea în linia poruncii dati »ei pentru nişte oameni cari, ei înjoşi, văduviţi de ea, preferă imperativele sosite de după hotare. , Cu greu le vine, însă, chiar unor oameni învăţaţi cu tribulaţia, sa mărturisească adevăratul motiv al înteţirii atacului. Şi cum în cutiile inteligenţei, confecţionată din clişee, se găseşte, la orice moment, fişa şi eticheta, ei pot deghiza, cu trişarea, pricina exactă. Orice chestie simplă se poate complica dacă e trecută prin aparatul unui ins deprins la dificultăţi, după cum orice încurcată lamă se descompune în simplităţi şi orice confuzie se disolvă în limpezimi, dacă e supusa unui cineer organizat după regula geometrică. La noi se găsesc foarte mulţi din cei dintâi; şi aceştia regretă oride câte ori se întâmplă să atară cei din urmă. • Cade grea învinuirea că formula «statului ţărănesc» ar fi productul unei fantezii bolnave, care umblă după prilejuri de demagogie desfrânată; şi tot aşa de grea şi învinuirea că ar fi clădită pe un concept vag, din vaporozităţile căruia, — vezi, Doamne! — nu poate apuca nici măcar o fărâmă de înţeles mintea pricepută a vrăşmaşilor noştri. Pentru cei dintâi: Demagogie adică, că treacă în ochii lumii înfăţişarea onestă a unor dureroase constatări? Demagogie adică, puterea de a ştampila, cu graiul răspicat şi tăios, purtarea brigandă a unui clan orânduit pe ospăţuri ? Demagogie, — organizarea atâtor suferinţe populare in planul arhitectural al unei mari transformări de stat . Iar pentru cei din urmă. De ce «statul ţărănesc» ar fi un concept vag ? Statul liberal era adică o noţiune clară că-ţi vâra mâna în buzunar; era noţiune clară, fiindcă prin mii de orificii bancare absorbia ostenelile ţărănimei; era clară, fiindcă înlesnia coteriilor de rugăturile intime dintre oameni. «Statul ţărănesc» îl ştim în principiile lui de elaborare. Adică, în -*••*"*•v viMuuiaxü. xiuivd, năzuinţele unui neam, devenit lucid zile.Protestele au fost atât de bine susţinute, dreptatea celor interesaţi atât de evidentă, încât — la un moment dat — ministrul industriei care se lăuda pe atunci cu opera săvârşită a declarat că astfel cura e alcătuit jurnalul, nu mai corespunde... programului său. Dacă corespuiule sau nu într’adevăr cu acest program este greu de precizat, toată lumea ştiind că nici când d. Strungaru şi-a bătut capul cu astfel deşi de înzestrările sale de muncă şi de normele pe cari această muncă îl aşează, de unde l-a doborît vitregiiele, la treapta destinului său istoric. Are, mai întâi, de modificat raporturile dintre suflete şi dintre oameni, statul ţărănesc. Fiindcă, în această transformare, stă chezăşia că temeiurile aşezărilor cari îngăduie desvoltarea firească, sunt verificate după statornicia trebuitoare. I. Dobridor MOMENTE imposibil !!! Unde şi cum să însemnăm, pentru a le reda posterităţii aceste cuvinte ale d-lui N. Iorga: «am pus strajăjurii mele, care a spus de atâtea ori ceia ce nu trebuia... un lucru să ştiţi: profesorul Iorga tace şi acum nimeni şi nimic în lume nu-i va descleşta gura». Aşadar, profesorul, neamului s’a hotărât iremediabil să tacă... A luat această eroică hotărâre!... A luat-o după ce, — în sfârşit! — şi-a dat seama câte a vorbit, cari nu , trebuiau, şi câte a destăinuit din ce-i— tot aşa şi ideile au destinul le ce trebuiau să rămână ascunse, lor, dintr’o elementară decenţă şi obligaţie. Dar iată, nu credem în eroica d-sale hotărâre. Nu credem nici sub pedeapsă de moarte. Nu putem cede. Strajă gurii d-lui lorga? D. N. lorga, însuşi N. lorga, N. lorga acesta pe care-l ştim cu toţii mahalagiu prin vocaţie, să tacă? Imposibil!!! laşul cultural SIC. In declaraţiile făcute ziar la Iaşi, d. ministru Ion Inculeţ, a spus, printre altele, cum s’a hotărât, să ajute laşul, laşul unirilor şi al culturii. D-sa e gata să sară în ajutorul vechiului oraş moldovenesc. A şi făcut începutul. «In ce mă priveşte, a spus d. Inculeţ o leucă sentimental, fac şi voiu face tot ce-mi va sta în putinţă. Am cumpărat localul Vieţii Româneşti, unde încă în toamna aceasta vor fi instalate în mod civilizat poliţia şi legiunea de jandarmi-oraş». Ce aveţi de spus despre acest mod, specific inculeţian, de a ajuta «laşul culturii»? In localul vieţii româneşti să instalezi poliţia şi jandarmeria!... Numai d. Inculet e capabil de asemenea isprăvi filantropico-urbanistice. Specificul ţărănesc lelor în formă de pătlăgea au- Se închid fabricile, toletonă. De-abia părăsiseră ogoarele valahe pentru blockhaus american şi nu mai puteau să accepte ţărănimea şi opinca, decât sub forma păstorului pe cutia cu fondante «Zamfirescu» sau ca scrumieră de porţelan. Ideia socială de Stat ţărănesc a trezit şi va trezi vajnice opoziţii tocmai la prima sau la a doua generaţie de bărbaţi ajunşi pe trotuar citadin. Adevăraţii paladini ai serviciului public sau scutierii pălmaşilor nu se emoţionează de aceste rodomontade şi de pangli neapărat să apară şi schema cu cele scoase pe nări de indivizi Intr’o ţară saturată de semnintorism, poporanism, ţărănism — pluguri harnice desţelenitoare de ogoare frustre — trebuia Discuţia asupra Statului ţărănesc a luat un tempo vertiginos. Nu se poate deschide o gazetă, im se poate face o declaraţie de către prieteni sau adversari, nu se poate o înjurătură, o ironie sau o laudă politică fără a se pronunţa sacrala formulă: Habent sua fata libelli... Dacă se zămislesc destine pentru cărţi — aceşti fideli prieteni şi sublime mângâeri ale omului crescuţi în Valahia, dar emigraţi sufleteşte pe malurile Senei; adevăraţi meteci ai spiritului; bieţi prizonieri ai nostalgiilor catolice («ordinea, ierarhia, proprietatea»!) sau nn himerelor lui Maistre, încadrarea în specificul românesc a rămas tragedia intelectualităţii româneşti. Siluirea specificităţilor venea de la bază, însăşi economia liberală. Se prelungea prin administraţie: stilul Statului liberal. Se încorona sus: o cultură factice, imitaţii livreşti, lipsa de tensiune a creaţiei, dezrădăcinarea totală a clasei dominante. Numai democraţia năvalnică postbelică a reuşit să desfunde câteva din isvoarele energiei româneşti, prin aruncarea de noui contingente de cărturari, care să formeze mediul prielnic al desvoltărilor culturale, prin aruncarea de noui probleme, prin încercarea de îndiguire într’o băltoacă searbădă. Griza economică mondială a tăiat aripele gata să-şi ia sborul, a înlemnit braţele harnice. Am intrat din nou în mlaştini, mită, problema celor două sec-retare: a) sector individualist, b) sector etatist. E vorba de o serie de probleme care agită umanitatea modernă. (Experienţa rusă şi americană). In actualul sistem liberal specificul românesc iese mutilat. Avem predominarea cercurilor orăşeneşti. In viitorul sistem — promovarea numărului şi a muncii — specificul românesc îşi găseşte destinul împlinit: promovarea ţărănimei şi a categoriilor producătoare. Statul ţărănesc însemnează al doilea asalt al ţărănimei — primul a fost la Expropriere. Asaltul însemnează progresul ţării. Facla trece din mână în mână, din generaţie în generaţie, pentru a aprinde rugul final al paraziţilor. Scăpând de paraziţii muncii şi de anarhia economică, Statul român îşi va găsi formele sale adevărate şi în conformitate cu natura specifică, pentru câteva veacuri, sau poate, în eternitatea creiatoare. P?***'-» Panil*ea nouă de Stat, organizarea viitoare politică în conformitate cu peisajul specific românesc. Statul ţărănesc reprezintă axa politicei de mâine în România. De asta nimeni nu se mai îndoeşte. I Ideia a rtvut un destin frumos»GUIp 11 Infuriată şi suspectată, denunţa•'iştilor' t* de reacţionari şi bârfită de gură-cască, a reuşit — în permanentă legătură cu tineretul şi cu durerile veacului — să irite sistematic, să provoace pe leneşi pentru a ieşi din bârlogul cugetării lor, să deslănţuiască una dintre cele mai fecunde discuţii asupra ideologiei politice contimporane. In ianuarie anul trecut s’a început aici prima canonadă, reluându-se o veche temă a d-lui Ion Mihalache, amplificată şi sistematizată în faimosul program de la Câmpulung. Ion Mihalache este ctitorul ideii Statului ţărănesc şi constructorul de mâine. Eleganţii şcolari ai lui Charles Maurras şi depozitarii exclusivişti ai patriotismului rentabil au strâmbat psitacic din nasuriSe închid Saitu.1 de CU VLADESCU-ALBEŞTI întotdeauna târgul se termină prin făgădueli, amăgiri şi rachiu. Ţărănismul lui Dobrescu-Argeş, doborât numai la suprafaţă de puternica reacţiune a claselor conducătoare, a dat încercărilor lui Spiru Haret, posibilităţi de înfăptuire. După revoluţia din 1907, partidul din care a făcut parte marele om de stat, a fost forţat să îngădue lui Haret o acţiune vie, cu caracter economic şi cultural. Pe teren economic, cooperaţia, pe cel cultural, activitatea extraşcolară- Niciodată nu a fost o mobilizare sufletească mai acti-Votul universal i-a întins o mână prietenească, amatorii de politică, o tobă, cu instalaţie complectă de bâlci şi panoramă. In alegeri, o activitate dârză, pentru complectarea educaţiei ceterese să se satisfacă şi să se în-i tăţeneşti, s’a manifestat vie cu graşe; era clară, fiindcă munca era «ghioaga», care înlocueşte cu suefactor :le înavuţire pentru înstăpâ- j ces orice demonstraţie orală şi în n'd- I gimnastica introdusă prin jan-Adăpostiţi de moravurile ştiute ^darmerie, care complectează cale acestor aşezări sociale, apărăto-e xerciţiile fizice, rii vechilor stări de lucruri şi-ar. Conferinţele, pentru «convinverea scăpate din mâini beneficiile gere şi luminare», sunt rostite în pândei, admiţând transformările; — 'cârciuma, unde turbarea sparşi nu le convine. tului verde, înalţă sufletul, până Infăşurând mizeria intenţiilor lor la nebunie şi crimă, putrede, cu voalul stelar al senină După război, satul a devenit, tăţilor, ne întreabă de pe amvonul r oborul, unde samsarii îşi recer improvizat cu cheltuelite ştim noi tează voturile. Să trimeată în rândurile de luptă pe cei mai valoroşi scriitori din zilele lui. Alături de învăţătorii satelor, — pe care Haret i-a iubit cu adevărat, — pleiada scriitorilor de atunci în frunte cu Vlahuţă şi Coşbuc, au cutreerat satele, muncind laolaltă cu învăţătorii. După războiu, satul a devenit pânza, pe care artistul politc îşi conturează imagini. Frământat, de zmeii politici, satul se sbate, se chinueşte şi îşi caută aşezarea nouă. Aşteaptă şcoala. In locul zidurilor încercuite de neînţelegere, de întunerec, de ură şi pustiu, satul aşteaptă şcoala românească cu învăţătura îndeletnicirilor lui. Cartea din şcoala românească, e un material importat din toată lumea, o carte fără suflet, nimică şi mai rodnică ca atunci. Haret a ştiut să înalţe până lai încadrat din realitatea socială a ei toate elementele de acţiune şi vieţei de satrat — «colecţia monopolului» — formează biblioteca satului. Satul este realitatea spiritul» care a călăuzit viaţa noastră politică. Liberat de robia conacului boeresc, a trecut dezarmat sub stăpânirea politicianismului liberal veros şi brutal Să nu ne mire mentalitatea oamenilor politici speriaţi de formula «statului ţărănesc». Această mentalitate este rezultanta exploatării sălbatice a satului. Teama de o «dictatură ţărănească» şi-a făcut cuib în sufletele de epuri, ale speculatorilor de eri şi de azi, care tălmăcesc cele mai frumoase gânduri ale d-lui Mihalache, cu rea credinţă, cu ipocrizie şi intrigă. Şeful partidului naţional-ţărănesc a jalonat viitorul drum al Toba perceptorului înlocuenţei statului ţărănesc, iar partidul înpretutindeni, conferinţele de la streg e solidar cu această concep- Radio, iar sticlele de spirt coleziţie politică. Abstractul predomină şi ucid: Povestiri fără rost, poezii soldboade, vedenii dincolo de lumea pământului. Imaginea ţării, icoana pământului românesc este clopoţită de toţi măcelarii, negustorii cărţilor didactice. Şcoala satului nu cheamă pe copii la învăţătură, îi obligă. Obligativitatea o execută învăţătorul, cel care în multe sate a primit defilarea topoarelor. Ros de boale, îmbâcsit de întuneric şi mizerii, satul aşteaptă învierea. II seceră tuberculoza şi sifilisul, nu are apă şi nici lumină iar doctorul, unul la douăzeci de mii de suflete, e un slujbaş, care-şi poartă numele prin sate şi traista goală pentru medicamente. Organizarea satului de mâine, e noua înfăţişare a statului, de mâine, şi viitorul neamului românesc. In statul ţărănesc interesul naţional, predomină iar realitatea vieţii sociale, dictează. Viaţa artificială a industriei şi speculaţiunea sălbatică a capitalismului, încetează. Pentru oraş, satul va fi un isvor de viaţă iar colaborarea între sat şi oraş va da statului românesc, o nouă aşezare şi economică şi socială. Satul de mâine trebuie aşezat pe baze cooperatiste, cu o şcoală românească, care să-i îmbrăţi-şeze viaţa în tot complexul ei-Sănătatea şi administraţia să fie pentru sat o realitate. Numai aşa vom putea avea şi satul politic conştient de drepturi şi obligat la datoriile lui. -js.ssmm foni Interesafil sunt contra noului regim. Profesie și memorii Conflictele din comisia de redactare a regulamentului.Data aplicării noului regim va fi amânată D. Manolescu-Strunga a isbutit să ridice în contra jurnalului consiliului de miniştri pentru fixarea regimului de import şi export, unanimitatea celor interesaţi. Intr’adevăr*, industriaşii s’au declarat contra principîilor Jurnalului, comercianţii au făcut un protest contra lui, exportatorii au trimis delegaţi să proteste-I te pe produsele de petrei exportate. Şi" toate acestea numai în câteva nimicuri şi că chiar în chestiunea contingentării d-sa a supus, spre alegere, delegaţiei economice trei regiuni cari se bateau Cap în cap. Din aceste trei însă delegaţia economică l-a ales pe cel mai nestudiat, pe cel mai neaplicabil. Căci — ceea ce este sigur în acest moment — este că, aşa cum e alcătuit jurnalul consiliului de miniştri, el nu poate fi pus în vigoare. Priceputul ministru al industriei şi ajutorul său d. dr. Leon, au uitat — pur şi simplu — că în afară de regimul pe care-l fixează domniile-lor mai există o serie întreagă de convenţii comerciale şi de clearing cari trebuesc aplicate, şi că primele valutare de export, pe cari le acordă jurnalul simt în directă legătură cu prevederile acestor convenţii.De asemeni la alcătuirea jurnalului ministrul industriei a uitat să precizeze — atunci când a redus importul — cum se va face selecţiunea miniştri, la import între mărfurile fabricate şi materiile prime necesare industriei care întrebuinţează sute de mii de muncitori români, ce nu pot fi lăsaţi pe drumuri. Pentru complectarea acestor lipsuri s’a numit o comisiune care să înregistrăm acest svon, dar nu ne vine să credem: fosila universitară de la Cluj, profesorul istoric Al. Lapedatu ar fi propus, într’o şedinţă a facultăţii de litere, să se ofere d-lui Octavian Goga — Muciolini al nostru — catedra de estetică literară a acelei facultăţi ocupată până maieri de regretatul G. Bogdan- Duică. Cum credeţi că şi-a motivat fosila universitară liberală, fantastica şi direct uluitoarea sa propunere? D. Goga, ar putea ocupa această catedră, după părerea fosilei universitare, în baza titlului de doctor honoris causa, acordat în 1931 cx poe redacteze un regulament al conţinutului Care-şi rumegă acum iremementării. Comisia încearcă de două zile, să înceapă lucrările. Încearcă însă fără nici un rezultat, din cauză că şi acolo d. Strunga vrea să se impue, fără însă să ştie şi... ce vrea. In ciuda tuturor desminţirilor date, ori dimineaţă reprezentantului Băncii Naţionale a părăsit ostentativ şedinţa neputând accepta să i se impue atitudinea sa, de către conducătorii ministerului. Şi tot în ciuda desminţirilor, comisia a neputând să de naivă e propunerea pe care a făcut-o? Profesor universitar de estetică în baza acestui titlu onorific, care nu spune nimic? In analele universităţilor din toată lumea nu există un asemenea caz! Şi nu poatre exista! Căci după ce criterii recomanzi Pe d. Goga la catedra de estetică literară, şi nu la cea de matematici, fizico-chimice sau neurologie? Căci titlul acesta onorific, lucreze, este sigur că aplic prin faptul că nu spune nimic, le-ar carea noului regim va fi ,a-l justifica pe tonte. Dacă înlăturăm mânată cu 15 zile, în spe acest temei care nu are valabilitate fanta că în acest timp se va mnici o clipă, ce-ar putea justifica găsi corectivul care să per- chemarea d-lui Goga la catedră?mită aplicarea buclucașă- Faptul că e Poet? Dar toate cără- Tui jurnal al consiliului de Joi 1 Noembrie 1934 3 * lei 1 Ci furca... In vederea organizărei partidului poporului, după metoda cea nouă, toate liceele din ţară au primit circulări semnate de d. Mareşal Averescu, pentru înscrierea în partid a tuturor elevilor ajunşi la pubertate. «Viitorul», după ce anunţă un fost program de înarmare în curs de aplicare, scrie: «Opinia publică poate fi liniştită în această direcţie». Ori, tocmai programul vast e motiv de nelinişte! ! Ziarele publică mereu «ce cred fruntaşii ţării despre împrumutul intern». Vorba e: ei, personal, ce subscriu? * D. N. Iorga a dat o definiţie banului în cunoştinţă de cauză: «Banul e sângele unei societăţi». De ce-o fi d. Iorga aşa de palid? * Vorbind despre «Regiile autonome», Viitorul spune, printre altele: «am îndepărtat sinecuriştii». Adică, cum? Nu mai vin deloc la birouri?! 10.000 - Ziarul «Dimineaţa» a însemnat alaltăerî zece mii de numere. Nu a fost nici un popas. A doua zi a apărut No. 10.001. In gazetărie nu există popas. E o muncă de fiecare zi. Se rup fire de vieţi în această muncă de Sisif, se prind la loc altele şi o iau de la capăt, şi nu este sfârşit nici odihnă. Ar fi interesant un bilanţ al celor care au lucrat la acest mare cotidian care-i «Dimineaţa» şi care astăzi nu mai sunt. Un ziar, nu ştiu cum, după mai mulţi ani de apariţie, dacă are o conştiinţă şi o concepţie devine un fel de familie. Intre cei care-l scriu şi cei care-l citesc se stabileşte o comunitate de gândire şi de idei, oameni care nu se cunosc şi nu s’au văzut niciodată. Poate, în stabilirea acestei atmosfere de massă este toată responsabilitatea unui ziar, şi poate fi tot meritul lui. Ziarul care nu poate creia un nucleu de opinie publică, nu poate rezista. El nu poate şi nici nu trebue să se menţte prin cititori sporadici şi întâmplători. «Dimineaţa» în decursul celor aproape trei decenii a creiat, a întreţinut şi a sporit o armată de cetinitori. In vremuri când cuvântul era mai liber şi ideia avea altă pondere «Dimineaţa» a adus în publicistica românească un suflu democratic, deşi a creiat un curent democratic. Au fost vremuri în care această linie de conduită a cerut curaj şi riscuri. Nu au trecut nici azi acele vremuri. «Dimineaţa» însă nu s’a clintit de pe linia ei de obiectivitate, de critică dreaptă şi cumpătată, de credinţă nestrămutată în ideia pa care o serveşte. Şi dacă astăzi, democraţia, atât cât este de hulită şi atacată, este în măsură să reziste, se datoreşte în mare parte opiniei publice pe care a creiat-o «Dimineaţa» şi luptei pe care a dus-o în fiecare zi. Acei care o conduc îşi dau seama că această luptă este acum poate mai grea ca oricând şi că ea trebue continuată cu aceiaş convingere. ’ Ziarul «Dimineaţa» are o tradiţie care înseamnă o chezăşie a întregei ei activităţi viitoare. Ea are înţelepciunea şi claritatea pe care o dă independenţa. Ea se conduce de realităţile pe care le analizează obiectiv, şi de ideia democratică pe care vrea să o promoveveze. In această acţiune ea are alături cu recunoştinţă, pe acei a căror educaţie ea însăşi le-a făcut-o, şi aceia sunt mulţi. Massa mare a cetitorilor este dovada că munca nu a fost zadarnică şi nici credinţele înşelate. Mai presus de toate însă, marele mexit al ziarului «Dimineaţa» este de a nu fi speculat inclinaţiunile şi pornirile cu răsunet în mintea celor care refuză să judece. Ea nu fi speculat nici un instinct primar. «Dimineaţa» nu a înţeles să meargă după curente atunci când le-a socotit rătăcite sau deadreptul primare, el a creiat ea curente şi fi abătut din cale altele. Nu a cultivat nici uri pătimaşe, nici nu a iritat resentimente. A avut tăria ca, într’o ţară în care luptele politice sau scoborât de multe ori la certuri şi injurii personale, să se menţie la un ton totdeauna demn şi occidental. In interesul unei democraţii ţărăneşti pe care o servim aici, dorim zarului «Dimineaţa» succesul întreg în lupta de educare a masselor, pe care o duce. •JEMOSTENE BOTEZ diabila ratare tragi-comică. Stăm uluiţi şi ne întrebăm, îşi dă oare seama acest profesor şi mi-l „ „ . . . . A . nistru de umplutură ce stupefiant care merge pana ,ai pretenie.Intre poeţi, fiecările, har domnului, gem de Ce-ar fi să i se încredinţeze mia câte o catedră? Nici acum nu ştim de ce i s a conferit d-lui Goga titlul de doctor honoris cauza? Pentru că a luptat în interesul cauzei naţionale? Dar numai d-sa a luptat pe frontul românismului? Ceva mai mult: a luptat d-sa realmente pentru triumful cauzei româneşti? Iată, sunt unii cari şi acest lucru îl contestă. Când alţii sufereau realmente, d-sa petrecea straşnic. Ştie d. Goga unde şi când. Atunci? De ce profesor universitar, pentru care motive, după se pregătire? Câci titluri academice nu are. Iar în privinţa cunoştinţelor sale de estetică, nici numai şcolile. Se zidesc gurile minelor- Nu se mai construieşte decât în Bucureşti, imensa caracatiţă a jprădălniciei unei ţări. Reforma Statului trebuie făcută de la temelie. Ideia de egalitate în faţa legii. . .. . si in faţa şansei economice trei , ... tie să prezideze mâine îmiiotri- fie ca cat de puralei din stiatava concepţiei liberale, care oferă libertatea de a muri de foame cu braţele goale. In locul liberalismului, solidarismul. Propunerea ministrului liberal, dacă n’ar fi stupefiantă, ar fi amuzantă. Pentru universitatea clujană, este o chestie de prestigiu, să v . nu ia nici în discuție măcar, această In locul acumulărilor fura j Bazlie și fantezistă propunere.