Dreptatea, aprilie 1935 (Anul 9, nr. 2252-2273)

1935-04-02 / nr. 2252

ANUL IX. MI 2252 4 pagini [TtmU 4* ki«m pKOto bea- MW (mA MiobSul tMiâcdsMl IsaaäP** Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacția 303142, Ad­ţia 341­02 întâi Aprilie: onomastica guvernului O tradiţie universală, fără multă justificare, a fixat în ziua de 1 Aprilie, zi de fars­ şi de înşelă­ciune. Această zi ne-a apucat subt un guvern liberal, care de­ un an şi ju­mătate perpetuiază în guvernare ziua de 1 Aprilie, căci fiecare zi şi luat cu seamă zilele în care a ţinut cel puţin un discurs d. Gh. Tătă­­răscu a fost transformată în 1 A­­prilie. Trăim mereu, în această guverna­re, într’un perpetu 1 Aprilie politic. In chiar constituirea guvernului liberal a fost păcăleală. Şi, cu toa­te că această farsă iniţială ar fi fost de-ajuns, ea s’a amplificat cu remanieri şi cu acte zilnice de guvernământ, în care s’a amestecat haz şi tragic, ca în orice farsă reu­şită şi profundă. D. Gh. Tâtărăscu este prin esen­ţă prim-ministru de întâi Aprilie. Tot ce spune este din domeniul unei fantezii optimiste şi înşelătoare, care îl desemnează drept prim-mi­­nistru numai pentru această unică şi a anului, singura pe care poate să o ilustreze cu retorica sa bom­bastică de bas pensionar. Destinaţia d-lui Tătărăscu pentru acest rol, a avut de la început, ceva de necrezut şi de surprinzător. Ori, aceasta este esenţialul unei bune farse de întâi Aprilie. Singur dom­­nia-Sa n’a putut desigur să o crea­dă când s’a auzit un­ prim-minis­tru, ceiace înseamnă culmea farsei reuşite. Tot ce-a pus în discursuri de­­atunci şi papă astăzi este în perfec­tă armonie cu geneza farsei, şi cu­prinde optimism sibilic de planetă de papagal, goliciunea vorbelor des­­brăcate de sensul realităţilor, lipsa de răspundere a cuvintelor care nu exprimă­ niciodată ceva realizat, şi ampla mistificare a celor care le ascultă. Toate condiţiunile ideale întruni­te într’un singur om, întâi Aprilie a însemnat marea campanie de valorificare a fructe­lor, cu care alegorice şi gaze asfi­xiante pentru omizi. întâi Aprilie a însemnat bugetul echilibrat al d-lui Slăvescu, cu de­ficit de 5 miliarde, început de “asa­nare» financiară și ordine în banul public, — și tot asta a însemnat de­misia d-lui Slăvescu de la ministe­­rul finanţelor. Permanentă zi de­ întâi Aprilie înseamnă regimul economic,, cu sis­teme care se schimbă în fiecare zi, aducând speranţe noui, anulând permise vechi, şi păcălind pe toată lumea. Zi de întâi Aprilie mai lun­gă decât zilele de şase luni de la Pol, o zi care se prelungeşte până ce însăşi farsa guvernamen­tală va lua sfârşit Farsă de întâi Aprilie, cu surle şi fanfare, gălăgia de reclamaţiu de bâlci de elită, relativă la înarma­rea ţării în douăzeci şi patru de ore, suscitată de înarmarea prefectu­re­ de poliţie cu tancuri aruncătoa­re cu apă. Farsă de întâi Aprilie, păsuirea contribuabililor, a căror impozite sau aglomerat peste putinţa lor de plată, şi cărora li se vinde acum cu jandarmul la spate, ţoalele din casă. Farsă şi păcăleală de întâi Apri­lie, trâmbiţata degrevare fiscală care­ a micşorat impozitele capitaliş­tilor d­eponenţi la bănci, şi care azi apasă criminal mulţimile cu impo­zite patriotice, scumpind viaţa cu 50 la sută, şi făcând-o insuporta­bilă. Farsă, protejarea muncii naţio­nale, cu o lege votată de un an, care a rămas în paginile Monitorului Oficial neaplicată, şi al cărei rezul­tat a fost până azi, o amabilă ad­monestare a două societăţi. Spectacol de întâi Aprilie, este şi răzmeriţa spasmodică a inutilului şef d. Dinu Brătianu, care­ a făcut din răsbunarea politică­ şi ura ne­putincioasă, program esenţial pen­tru «marele partid liberal». Păcăleală de întâi Aprilie, rezul­tatele faimoase obţinute de către d. Manolescu-Strunga într’un turneu gastric prin toată Europa, inclusiv Marea Britanie. Farsă sinistră, comisiunea de an­chetă parlamentară, în afacerea Skoda, în care hoţi de cai cu hotă­râri judecătoreşti şi amnistii ele­mente, au apostrofat pe d. Iuliu Maniu. Farsă, şedinţele unui parlament în care bestia chemată să fie jude­cător a avut cutezanţa să fagă ar­ticulat în faţa d-lui Maniu. Farsă cu Mănică, cu d. general Uică, cu raportul d-lui Bentoiu, cu rechizitoriul d-lui Puiu Alexandrini şi c­u alte numere tot cât de reu­şite. I Farsă şi păcăleală peste tot. Un I veşnic întâi Aprilie. Un fel de tra­gic carnaval, desfăşurat într’o ţară cu mizerie şi analfabeţi. Totul farsă, într'o guvernare ne­norocită. Totul farsă­, afară de câteva reali­tăţi care se înşiră sonor, în denu­­miri simbolice: «Cagero», S. T. B., opera de ajutorare a creditului cu patru miliarde împărţite la prie­­­­teni politici şi instituţii liberale,­­ sporirea preţului alcoolului, afaceri cu căi ferate la Tulcea şi la Ploeşti, ■ cu monopoluri de export şi import [ polonez, cu petrol, cu jocuri de no­roc, cu tot..­. . " , Iată un bilanţ de intai Aprilie, întâi Aprilie e ziua guvernului li­beral. . • D. Razu MOMENTE Semn rău ■SBBBSâHBH&SHEBI în numărul nostru de Sâmbătă am comentat un act pu­blic, produs în Parlament şi publicat în toate ziarele.­­ Relevam două măsuri, una de pro­tecţie nejustificată şi una de perse­cuţie revoltătoare. Cea de a doua măsură era cea cunoscută contra d-lui general Cihoski, erou al ace­stei naţiuni, lăsat să-i fie stropită distincţia «Mihai Viteazu» de stro­pii de noroi ai urei politicianiste. Ce ambuscat lăsat la vatră, azi agent electoral n’a luat un bulgăr ca să arunce cu el în generalul Ci­hoski? Toţi fugarii oploşiţi la Odessa, cu eroismul la spate, au atacat în piep­tul cu «Mihai Viteazu». Cea dintâi măsură privea un alt domn general, despre care nimeni nu mai poate scoate nici un cuvânt, fiind declarat «tabu», patrimoniu naţional intangibil. Nu mai avem dreptul să scrim nimic. Acesta însă e un semn rău. Noi am fost blestemaţi la gură. Toţi a­­cei despre care am fost opriţi să vorbim, au ajuns rău. Nu se cădea să pomenim numele d-lui general Dumitrescu, şi azi e în faţa consiliului de război; nu puteam spune nimic despre Puiu­­Dumitrescu, şi azi e «harmatloss». Nici despre fostul director al si­guranţei nu se putea vorbi, şi nici numele d-lui general Uică nu era joc să se scrie în ziare. E aici ceva, ca un blestem sau ca o superstiţie care loveşte pe toţi cei apăraţi de cenzură. Semn rău, pentru noul protejat. Pe când?... IN PAG. IV-ai Grandioasa manifesta­ţie naţional-ţărănista de la Sibiu !tm D. inginer Ion Păsărică, din ad­ministraţia Centrală a Monitorului Oficial, fost inspector la Uzinele de fier şi domeniile din Reşiţa, a dat de curând la iveală o interesantă monografie asupra acestor uzine. E o lucrare merituoasă din toate punctele de vedere, care ne înlesne­şte cunoaşterea cu amănunţime pe de-o parte a bogăţiilor solului bă­năţean, iar pe de alta a progresu­lui realizat în decursul v­remnei de către aceste uzine. Cele circa 609 şi mai bine de km, care despart Capitala ţării de loca­litatea Reşiţa, nu dau posibilitate oricui să cunoască de visu toată imensa bogăţie ce sălăşlueşte în do­meniile Reşiţa şi nici să aprecieze la justă valoare uimitoarele pro­grese industriale ce s’au obţinut a­­colo. Cartea d-lui inginer Păsărică, amănunţită, serios documentată, în­soţită de grafice şi tablouri meticu­los alcătuite, dă posibilitate oricui să cunoască, în lumina faptelor şi a cifrelor această, cea mai mare u­­zină metalurgică din România pre­cum şi toate bogăţiile naturale ce-i stau la dispoziţie. Vom afla astfel, în prima parte a lucrător d-lui inginer Păsărică, a­­mănunte extrem de interesante asu­pra trecutului Reşiţei. Vom vedea astfel, că încă de vremea Dacilor şi Romanitor exis­tau la Reşiţa exploatări de mine şi cu toate năvălirile barbare şi ocu­paţia turcească care a durat 164 de ani, exploatările de mine s’au men­ţinut până la 1716, când Turcii au fost goniţi. La 1716, Curtea imperială din Vie­na a luat în stăpânirea ei Banatul şi a început să-l organizeze mai a­­les în ce priveşte industria minie­ră şi metalurgică. După câţiva ani numai, uzinele din Reşiţa ajunseseră la aşa de ma­re desvoltare încât primeau comenzi importante din străinătate. Aşa de exemplu, se citează, că în 1793, Curtea Napolitană a livrat 20.000 bucăţi proectile pentru tunuri iar în războaiele contra lui Napoleon uzinele au furnizat un imens mate­rial de război ca tunuri, ghiulele, etc. Mai mult, în 1800 comenzile cres­cuseră într'atâta încât uzinele nu mai pridideau lucrul şi a trebuit ca ele să fie mărite­ In afară de partea referitoare la istoricul Reşiţei, lucrarea d-lui Pă­sărică cuprinde o amănunţită des­criere a furnalelor de la Reşiţa, a oţelăriei, a cuptoarelor Martin, a oţelăriei de creuzet, a turnătoriei de fontă, turnătoria de oţel, laminoare­­le, laboratorul chimic, cel fizic, a a­­telierului de strunjit cilindri, tâm­­plăria de modele, fabrica de cără­midă, depoul de fier vechi, forjeria, baia de prese, fabrica de maşini, de locomotive, de poduri şi cazangeria, de maşini agricole, de bricheţi, de cosi etc. In a doua parte a lucrărei sale, d. Păsărică se ocupă de minele de fier, de cărbuni, de domeniile şi mijloa­cele de circulaţi aparţinând uzine­lor Reşiţa ,arătând documentat toa­tă seriozitatea de exploatare înfăp­tuită până astăzi. Dar în afară de Partea Pur tehni­că, lucrarea mai arată realizările de ordin social înfăptuite la Reşiţa. Aşa de pildă aflăm că societatea Reşiţa a organizat un corp de pom­pieri propriu, pus la dispoziţia tu­turor satelor aflătoare pe domenii­le sale; o orhestră proprie, a con­struit locuinţe salubre, ei spaţioase pentru întreg personalul societăţei — circa 2500 apartamente — şi nu­meroase vile rezervate vizitatorilor şi oaspeţilor societăţei. De aseme­nea şoc. administrează un spital al ei în care găsesc îngrijire toţi bol­navii din regiune, o şcoală de uce­nici, un cerc al inginerilor aflaţi în serviciul societăţei. Intr’un alt capitol, lucrarea ingi­nerului Păsărică se ocupă pe larg de realizările Reşiţei în anii de du­pă război când Banatul a trecut în stăpânirea românească. Se arată astfel tot ceia ce a rea­lizat această societate în materie de cale ferată, de navigaţie, de con­strucţie propriu zisă, unelte agrico­le, cazane pentru depozitat fabrica­tele păcurei, autocare şi arma­ment. Ca încheiere, lucrarea d-lui ingi­ner Păsărică cuprinde serioase no­te explicative cu privire la aportul Reşiţei pentru creiarea de nouă în­treprinderi ca de pildă: «Soc. Roma­(Continuarea in pagina II-a) Cărţi no­ul inginer Ion Păsărică: „monografia Uzinelor de fier ai domeniilor din Reşița“ BIBUati»­A,ASTRA"! 10 legiferare cere dezonorează un parlament şi compromite iremediabil un guvern Mârşava realizare a doctorului Costinescu va priva de ajutor mii de bolnavi şi şomeuri, şi va umple cu zeci de milioane pungile unor ticăloşi — Paraziţii pali­inilor şi-au ajuns finta — Trecut prin parlament, proectul de lege al d-lui dr. Costinescu pen­­tru reglementarea jocurilor la no­roc îşi mai aşteaptă promulgarea şi publicarea prin «Monitorul Oficial» pentru a putea fi aplicat. Aşa­dar, cu toată alarma dată de noi, cu toată argumentarea dusă con­t­ra acestui proect scelerat, paraziţii patimilor, grupaţi în bandă de ex­ploatare a nefericiţilor jucători la noroc, au isbutit să impună punctul lor de vedere şi — sorvindu-se de ministrul sănătăţii ca de o uneltă a lor, — au isbutit să obţină vota­rea proectului. Nu s’a găsit niciunul mai puţin laş din plutonul de miniştri şi de subsecretari de stat existenţi, care să se ridice sau să apuc o vorbă con­tra acestei realizări ticăloase de p­e urma căreia statul va avea să piar­dă anual circa 40.000.000 lei. ■ In ce ne priveşte ne-am făcut iu.* treaga datorie. Şi faţă de statul ca- ‘ re va fi furat cu aceste zeci de mi­­­lioane, şi faţă de bolnavii — miile de bolnavi — de prin toate spitale­,­le ţărei cari vor fi lipsiţi de-acum înainte de ajutorul medical necesar, şi faţă de miile de şom­euri a căror existenţă în parte se datora rede­­venţelor încasate pe urma caginote­­lor de la cluburri şi faţă, în sfârşit, de opinia publică indignată contra acestei legiferări criminale. Odată votat proectul inutil să-l mai examinăm. Totuşi, vom arăta, în cele ce ur­mează, cum­ se vor petrece lucrurile sub noua legiferare a doctorului­­ Costinescu şi ce consecinţe funeste se vor înregistra pe urma acestui proect ticălos.­­ Prin proectul de lege pentru legi­ferarea jocurilor la noroc, votat în vara lui 1931 şi rămas nepromulgat — cum foarte bine a arătat în Ca­meră de deputat Pop — se prevedea o redevenţă de 20% din ca­nieta tu­turor cluburilor în favoarea minis­terului Sănătăţei. Din cauza nepromulgărei proectu­­lui, — votat totuşi de parlament, — cele circa 20 de cluburi şi la cafenele în care se juca la noroc au lucrat nestingherite, ba chiar încurajate, de către cei ţinuţi să le reprime. Din această cauză — tică- tcrisă cauză — ministerul Sănătăței, în loc să încase­ze circa 40.000.000 anual din redevențele cluburi­lor, a încasat doar câteva (Continuare în pagina 11-a). Când ameninţă Hitler întâiul De când cancelarul Hitler a prop­­­tit picioarele în pământ şi s’a în­cruntat înspre Liga Naţiunilor, a început să fermenteze Europa. Can­­celariile continentului au fost apu­cate de delirul activităţii, sbârnie telefoanele, foşnesc hârtiile, sporesc întrevederile, s’agită legaţiunile. Pu­r’că de undeva, dintr’un punct cardinal, s’ar revărsa furtunile, a­­meninţând să spulbere ceiac© frun­ţile cuminţi au îngrămădit într'o civilizaţie derigă ,ne apărat. Panica s’a lăţit atât de repede, încât ai fi crezut că ciclonul războiului s’a des­­lănţuit, fără să prinzi de veste. Tocmai când sectorul păcii era în­­grădit cu pacte mai m­ulte şi când zona sufletului corespunzătoare era mai populată de certitudini, un singur gest, susţinut de o procla­maţie, a destrămat totul. Cancelarul germ­an a “rupt într’o sinceritate atât de definitivă încât, judecată în sine, poate fi socotită o demenţă, iar, judecată în consecinţă, trebuie socotită drept o spulberare a iluzii­­lor. Dictatorul teutonic a denunţat tratatele, sfarmă ordinea actuală a păcii. A avut curajul să ar­ate lumii că dincolo de cordoanele parafelor cari consolidează iluzia juridică a Unisiei, stă un fond de viaţă, în con­­tinuă tendinţă de insurecţie. Fie că organizatorii păcii trec în ochii dic­tatorului drept un conglomerat turmentat de o năzuinţă irealizabi­lă, fie că în vatra de viaţă a po­porului său a găsit teren de trăini­cie, cert este că despotul Germaniei ameninţă. Ameninţă pretinzând şi pretinde ceia ce nu i se poate da. Din întrevederile lui Sir John Simon şi Cancelar, reiese clar că Germania cultiv­ă papură ca să găsească no­duri.­­ Prin urmare, se trece în faza o­­fensivelor, sau, sau, — Hitler înţe­legând să pună condiţii în aşa fel să nu poată fi acceptate. A educat poporul în cultul lui Wotan, a re­înviat orgiile alpestre ale mitologiei teutonice, a scormonit vechiul sub­strat teluric al pasiunilor răsboini­­ce, a fixat o ţintă, revanşa şi a croit un vad; dominaţia, — încât, astăzi, când agonia fortului regim e m­ai I desăvârşită, crede că a sunat ora­­ răsbunării. Retras în orgoliul cău­­­­lat al rasei sale, el a pregătit, — vi­­­­gilent la toate, — punctele din cari * trebuie să purceadă asalturile. Şi, acum, sau, sau. De nu, por­nesc, Iar o pornire, — când maşini­le infernale sunt cuiburi de infec­­­ie şi de moarte, — echivalează cu o sdruncinare a globului- Omenirea îşi poate face hapajdele pentru altă planetă. ‘ " In faţa acestei cutezanţe a cărei lipsă de margine coincide mimai cu frontiera nebuniei, Slateîe se orga­nizează. Speriate, privirile se în­crucişează şi caut­ă alianţele. Blocul 10 bun când primejdia ia proporţii­­ de cataclism. Astfel, d. Simon s’a­­ confruntat cu însuşi Cancelarul; d.­­ Eden îl caută în casa lui pe d. Liti , vinov; d. Laval vrea să-l vadă pe d. Stalin. Mica înţelegere se agită; d. Titulescu a plecat în Franţa; d.­­ Mussolini se orientează; d. Beck­­ vrea să adere la pactul balcanic,­­ Jocul diplomatic a încetat, pentru­­ a face loc sistemului de realităţi. De la imagini şi dorini®, politica e I mutată la nuclee de forţi­. De aceia,­­ America a sporit înarmările cu 40 miliarde, Franţa a mărit flota, Ru­­­­sia întăreşte armata, Italia verifi­că contingentele, Anglia ia măsuri de întărire, Japonia se prepară. Nu­­ se ştie ce aduce ziua de mâine, să nu coboare apocalipsul din viziune în realitate şi să înghită şi ultima rămăşiţă a vieţii. Iar, în vremea aceasta, când peri­colul ciocăneşte în prag, noi ce fa_ ' cem­? Acum, când evenimentele se * intere spre popoare cu imaginea­­ prăpădului, ce facem? Astăzi, când I zeul măcelului cere offrande, ce fa* cem? Ne înarmăm? .— nu. întărim mu­fletele? — nu. Noi discutăm raportul Bentoiu. De doi ani de zile nu mai isprăvim­­ cu desbaterile asupra unei pretinse afaceri, pe cari interesaţii au de­­r­uiat-o în ţeluri de vindictă politică.­­ Nu mai lichidăm cu controversele pe marginea cărora îşi verifică toţi isteţii celula să vadă cât e de activă. „ Am constituit comisii şi am făcut anchete cari au costat atâţia bani , câţi trebuiau oştirii să aibe o armă în mână; am ţinut contractele pe loc pentru ca la urmă să le încheem cu aceleaşi preţuri; am organizat spectacolul ca să înghiţim cât mai multe prestigii politice şi am făcut din înzestrarea ţării pretext de e­­videnţier­e a tinereilor pretenţioşi la posturi de conducere. Să moară ţa­ra,­­ dacă partidul liberal trăeşte, încă este bine. Să piară cei cari au dorit înarmarea ca să poată vieţui puzderia liberală, că atunci e bine. Şi, astfel, în clipa prezentului, plină de primejdii de moarte, noi­­­e facem o preocupare exclusivă din a asculta pe avocatul Aurel Bentoiu când îşi exercită limbuţia abundentă şi fanfaronada seacă pe marginea unui contract care are vina de a fi fost încheiat de Iuliu Maniu. Iar Iuliu Maniu a săvârşit neiertata crimă de a fi râvnit înar­marea ţării, acea ţarna pe care Ionel­­ Brătianu a vârît-o în foc cu mâinil­i­le goale, după cum mâine va fi a­­r­­uncată în măcel tot cu mâinile­­ goale.­­ Ce vom fi fost blestemaţi să su­­­portăm atâta verdnncă de Patimi,­­ aruncate în obrazul poporului ca o fiertură bolborosită? Când s’apropie sfârşitul, neamul uita de sine. Odinioară, când Mo­hamed HI bătea în porţile Bizan­ţului, nu discutau sfinţitele feţe ale ecleziei dogma transsubstanţei? Un sobor de bărbi, înţepenit în jilţuri de piatră, adulta pe rând gurali­vii exegezelor abile, în timp ce sân­­gerosul sultan bătea zidurile cetă­ţii. Un Constantin Paleologul XII, ce mai putea face decât să se asvâr­­le de întăritură şi să cadă năpădit de scârbă şi eiuruit de săgeţi ? «Bărbile» Valahiei, împărţite de cărţii d-lui Dinu Brătianu, repetă istoria. Soborul ecumenic st­ă înţepenit în jilţuri şi ascultă evlavios lim­buţia d.lui Bentoiu, în timp ce Hit­ler întâiul, Kaizoi­ul blond, bate în temeliile latinităţii. I. DOBRIDOR La grandioasa întrunire iraţională­ ţă­­rănista de la Sibiu, pe care o publicăm in pagina IV-a a ziarului, d. Ion Mi­­halache, preşedintele partidului naţio­­nal-ţărănesc a ţinut următorul discurs: Adversarii noştri de astăzi şi prie­tenii noştri de ieri, au încercat să facă scandal. I-aţi risipit! Daţi mi voe să vă strâng mâna pentru pilda de vitejie. Noi nu am fost şi nu suntem oameni de scandal, ci de bună chibzuială. Am căutat să stăm de vorbă cu oamenii cuminţi. Dar văzând îndrăzneala lor, noi şefii le-am dat consimţământul ca să-i împrăştie. Trebue să se ştie că de­mocraţia la obstacole materiale tre­bue să opună mijloace materiale dacă nu vrea să piară. D. ION MIHALACHE Vă mulţumesc. Daţi-mi voie să 1° mulţumesc şi lor, am luat o piatră după inimă. Ştiam că la Sibiu coa­ce o bubă. Am vrut să o tămăduim dar acum trebue să o tăiem adânc. M’am străduit întâi să facem pace cu bună înţelegere, am căutat cu sfaturi să-i împac fiindcă nu vream să văd partidul împărţit în două tabere. Când am văzut ce a fost aici mi am dat seama că este pu­roi, că trebue spart să curgă până la fund. Ne aşteaptă sacrificii poate şi de vieţi! In casa noastră să ne ale­gem, să ne recunoaştem om pe om, caracter cu caracter, conştiinţă cu conştiinţă. Nu se poate face organi­zaţie fără crez. Nu ajunge simpatia personală. Cu atât mai puţin votu­rile câştigate prin mijloace inavua­bile. Noi ştim să punem ordine să tre­cem peste obstacole aşa cum au fost ceie de azi de dimineaţă. Vrem ca ţărănimea risipită să se adune sub un steag, cu o disciplină, cu un crez. Nu este partidul lui Iuliu Maniu, nici al lui Ion Mihalache, nici al lui Vaida Voevod, nici al lui Mihai Po­­povici. Suntem toţi ai partidului. Partidul îşi are drumul lui matca lui. Noi suntem datori să mergem după el şi nu el după noi. Ce vrea partidul naţional-ţără­­nesc? Partidul naţional ţărănesc este o forţă elementară şi care zace subteran în sufletul ţărănime! ro­mâneşti. Când spun ce vrea parti­dul naţional ţărănesc este ca şi cum m’aş duc© la OU şi aş striga : — ««Oltule ce eşti, de unde eşti, şi ce năzuieşti ?» Partidul naţional-ţărânesc a eşit ca şi Oltul din adâncurile pămân­tului românesc. S’a cutremurat ţara românească cu ocazia războiului. O formă civilizată de mişcare politică a fost partidul naţional-ţărănesc. Mai înainte boer o omorâseră pe Bobrescu Argeş. Dar tot războiul a spart ferestrele ferecate ale conştiin­ţei ţărăneşti. După război ţărănimea­n a demobilizat şi a hotărât să îm­plinească testamentul celor 800.000 de morţi. O Românie Nouă, dreaptă şi cinstită! Acest partid al nostru ţărănesc s’a unit cu partidul naţio­nal din Ardeal, care-şi are obârşia în cutremurul social a lui Horia, Cloşca şi Crişan. Acest partid de ţărani din Ardeal luptase pentru în­lăturarea moşierilor şi a stăpânilor. Stăpânirea ungurească a fost sfă­râmată. Câţi­va români,s­cobesc spunân că ne copleşesc minorităţile. Cum? N’am pierit sub stăpânirea străină să pierim de acum înainte? Aşa ceva dovedeşte o lipsă de con­­ştiinţa a puterii naţionale. Noi avem datoria să ducem până la sfârşit linia trasată de Avram Iancu. Trebue să fim oaste discipli­nată pentru înlăturarea unei stăpâ­niri care este încă oligarhică. Te­le statele mai­eerne se dărâmă şi se construesc din nou. Liberalis­mul e falimentar, dar pentru noi nu sunt concludente nici experienţele din Italia fascistă, uiţi experienţele Sovietice. Fiecare stat trebue să-şi bată urzeala după structura sa eco­­n­emică şi socială Noi vrem­ să croim un stat naţio­­nal-ţărănesc. Statul liberal e statul băncilor. Liberalii au dat de curând 4 miliar­de băncilor ca să se întremeze iar bietul consumator a primit drept ca­­iou 2 miliarde de­­m­pozite anai. In privinţa lui «numerus valahi­­tus» , Mihd­ .i be a spus că trebu să atacăm problema în întregime şi cu alte mijloace. «Numerus valahi­­cus» însemnează să împărţim in pa­­tru părţi trupul ţirii, fiindcă avei., cam un sfert de minoritari. Tara nu este un pepene să-l tai în feliuţe. Dacă vii la mine la Muscel şi vei cere să dai un sfert din şcoli mino­­ritaror, te ia la goană cu parul. Noi avem un program de ansamblu pentru chestia naţională şi pentru ridica­rea ţării în toate domenii­le: Cooperaţie, sănătate, şcoală, cultură, etc. Avem un program pe care l-a is­călit şi d. Vaida. Acum con­stat spre surprinderea mea că există un război m­iile noi. Noi suntem patrioţi fără formule demagogice, ci numai ascultând clopo­tul sângelui. Cearta între noi şi d. Vaida a început pe mărunţişuri: d. Vaida vrea să-şi impună în organizaţi­ile Ardealului simpatiile­­ d-sale personale. Este o minciună să se spună că ne deosebeşte ideia naţiona­­­­lă de prietenii noştri de­­ ieri. Cred că şi d. Vaida, în­­ orele de odihnă, când tra­ge din pipă, este gata să a­­runce la coş «numerus va­­lachicus» dacă am fi dis­puşi să dăm unele satisfac­ţii d-lui Tillea. Nu­ ne deosebeşte nici i­­deia monarhică, întreg par­­tidul nostru este monarhic fiindcă ţărănimea este mo­narhică în structura şi as­piraţiile ei. întreg parti­dul este dinastic ca expo­nent firesc al acestei ţără­­nimi şi din convingerea noastră proprie nestrămu­tată. întreg partidul res­pectă şi iubeşte pe M. S. Regele şi-i doreşte ani mulţi de domnie glorioasă. (Sala întreagă se ridică în picioare şi ovaţionează stri­gând Trăiască M. S. Re­gele.) Şi în aceste simţiminte sacre ale noastre am fost consecvenţi. In timpul Re­genţei am luptat pentru în­lăturarea provizoratului şi pentru restaurarea Suve­ranului pe Tronul ţării şi al unei dinastii inebranja­­bile. (Sala se ridică din nou în picioare şi ovaţio­nează îndelung). Noi voim ca Regele şi Ţara să lucreze mână în mână. Avem Rege tânăr, har­nic, dotat cu mari calităţi şi dornic de binele ţării. Strânşi uniţi în jurul Rege­lui, vom munci împreună să zidim noul stat. Eu nu am alt ideal decât progra­mul şi disciplina partidului, pentru a asigura propăşirea ţării şi a di­nastiei. Răspunderea este foarte mare. Nu putem să ne jucăm de-a mâţa în sac. Trebue să fim hotă­râţi şi convinşi de programul nos­tru a cărui aplicare trebue să o câş­tigăm cu eroism- Nu ne trebue par­tizani cu bani. De unde iau aceşti domni banii? Sunt banii statului frustaţi înfăptuirilor pentru marea massă a poporului. Noi folosim ca metodă de luptă argumentul. D. Mihalache mulţumeşte ţără­nimii din Sibiu pentru mandatul de deputat. N’a putut veni prea des în­­tre Sibieni fiindcă a trebuit să stea la postul de comandă a ţărănimii române. norii 2 Aprili 1995 2 l­ei

Next