Dreptatea, aprilie 1935 (Anul 9, nr. 2252-2273)
1935-04-02 / nr. 2252
ANUL IX. MI 2252 4 pagini [TtmU 4* ki«m pKOto bea- MW (mA MiobSul tMiâcdsMl IsaaäP** Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacția 303142, Adţia 34102 întâi Aprilie: onomastica guvernului O tradiţie universală, fără multă justificare, a fixat în ziua de 1 Aprilie, zi de fars şi de înşelăciune. Această zi ne-a apucat subt un guvern liberal, care de un an şi jumătate perpetuiază în guvernare ziua de 1 Aprilie, căci fiecare zi şi luat cu seamă zilele în care a ţinut cel puţin un discurs d. Gh. Tătărăscu a fost transformată în 1 Aprilie. Trăim mereu, în această guvernare, într’un perpetu 1 Aprilie politic. In chiar constituirea guvernului liberal a fost păcăleală. Şi, cu toate că această farsă iniţială ar fi fost de-ajuns, ea s’a amplificat cu remanieri şi cu acte zilnice de guvernământ, în care s’a amestecat haz şi tragic, ca în orice farsă reuşită şi profundă. D. Gh. Tâtărăscu este prin esenţă prim-ministru de întâi Aprilie. Tot ce spune este din domeniul unei fantezii optimiste şi înşelătoare, care îl desemnează drept prim-ministru numai pentru această unică şi a anului, singura pe care poate să o ilustreze cu retorica sa bombastică de bas pensionar. Destinaţia d-lui Tătărăscu pentru acest rol, a avut de la început, ceva de necrezut şi de surprinzător. Ori, aceasta este esenţialul unei bune farse de întâi Aprilie. Singur domnia-Sa n’a putut desigur să o creadă când s’a auzit un prim-ministru, ceiace înseamnă culmea farsei reuşite. Tot ce-a pus în discursuri deatunci şi papă astăzi este în perfectă armonie cu geneza farsei, şi cuprinde optimism sibilic de planetă de papagal, goliciunea vorbelor desbrăcate de sensul realităţilor, lipsa de răspundere a cuvintelor care nu exprimă niciodată ceva realizat, şi ampla mistificare a celor care le ascultă. Toate condiţiunile ideale întrunite într’un singur om, întâi Aprilie a însemnat marea campanie de valorificare a fructelor, cu care alegorice şi gaze asfixiante pentru omizi. întâi Aprilie a însemnat bugetul echilibrat al d-lui Slăvescu, cu deficit de 5 miliarde, început de “asanare» financiară și ordine în banul public, — și tot asta a însemnat demisia d-lui Slăvescu de la ministerul finanţelor. Permanentă zi de întâi Aprilie înseamnă regimul economic,, cu sisteme care se schimbă în fiecare zi, aducând speranţe noui, anulând permise vechi, şi păcălind pe toată lumea. Zi de întâi Aprilie mai lungă decât zilele de şase luni de la Pol, o zi care se prelungeşte până ce însăşi farsa guvernamentală va lua sfârşit Farsă de întâi Aprilie, cu surle şi fanfare, gălăgia de reclamaţiu de bâlci de elită, relativă la înarmarea ţării în douăzeci şi patru de ore, suscitată de înarmarea prefecture de poliţie cu tancuri aruncătoare cu apă. Farsă de întâi Aprilie, păsuirea contribuabililor, a căror impozite sau aglomerat peste putinţa lor de plată, şi cărora li se vinde acum cu jandarmul la spate, ţoalele din casă. Farsă şi păcăleală de întâi Aprilie, trâmbiţata degrevare fiscală care a micşorat impozitele capitaliştilor deponenţi la bănci, şi care azi apasă criminal mulţimile cu impozite patriotice, scumpind viaţa cu 50 la sută, şi făcând-o insuportabilă. Farsă, protejarea muncii naţionale, cu o lege votată de un an, care a rămas în paginile Monitorului Oficial neaplicată, şi al cărei rezultat a fost până azi, o amabilă admonestare a două societăţi. Spectacol de întâi Aprilie, este şi răzmeriţa spasmodică a inutilului şef d. Dinu Brătianu, care a făcut din răsbunarea politică şi ura neputincioasă, program esenţial pentru «marele partid liberal». Păcăleală de întâi Aprilie, rezultatele faimoase obţinute de către d. Manolescu-Strunga într’un turneu gastric prin toată Europa, inclusiv Marea Britanie. Farsă sinistră, comisiunea de anchetă parlamentară, în afacerea Skoda, în care hoţi de cai cu hotărâri judecătoreşti şi amnistii elemente, au apostrofat pe d. Iuliu Maniu. Farsă, şedinţele unui parlament în care bestia chemată să fie judecător a avut cutezanţa să fagă articulat în faţa d-lui Maniu. Farsă cu Mănică, cu d. general Uică, cu raportul d-lui Bentoiu, cu rechizitoriul d-lui Puiu Alexandrini şi cu alte numere tot cât de reuşite. I Farsă şi păcăleală peste tot. Un I veşnic întâi Aprilie. Un fel de tragic carnaval, desfăşurat într’o ţară cu mizerie şi analfabeţi. Totul farsă, într'o guvernare nenorocită. Totul farsă, afară de câteva realităţi care se înşiră sonor, în denumiri simbolice: «Cagero», S. T. B., opera de ajutorare a creditului cu patru miliarde împărţite la prieteni politici şi instituţii liberale, sporirea preţului alcoolului, afaceri cu căi ferate la Tulcea şi la Ploeşti, ■ cu monopoluri de export şi import [ polonez, cu petrol, cu jocuri de noroc, cu tot... . " , Iată un bilanţ de intai Aprilie, întâi Aprilie e ziua guvernului liberal. . • D. Razu MOMENTE Semn rău ■SBBBSâHBH&SHEBI în numărul nostru de Sâmbătă am comentat un act public, produs în Parlament şi publicat în toate ziarele. Relevam două măsuri, una de protecţie nejustificată şi una de persecuţie revoltătoare. Cea de a doua măsură era cea cunoscută contra d-lui general Cihoski, erou al acestei naţiuni, lăsat să-i fie stropită distincţia «Mihai Viteazu» de stropii de noroi ai urei politicianiste. Ce ambuscat lăsat la vatră, azi agent electoral n’a luat un bulgăr ca să arunce cu el în generalul Cihoski? Toţi fugarii oploşiţi la Odessa, cu eroismul la spate, au atacat în pieptul cu «Mihai Viteazu». Cea dintâi măsură privea un alt domn general, despre care nimeni nu mai poate scoate nici un cuvânt, fiind declarat «tabu», patrimoniu naţional intangibil. Nu mai avem dreptul să scrim nimic. Acesta însă e un semn rău. Noi am fost blestemaţi la gură. Toţi acei despre care am fost opriţi să vorbim, au ajuns rău. Nu se cădea să pomenim numele d-lui general Dumitrescu, şi azi e în faţa consiliului de război; nu puteam spune nimic despre PuiuDumitrescu, şi azi e «harmatloss». Nici despre fostul director al siguranţei nu se putea vorbi, şi nici numele d-lui general Uică nu era joc să se scrie în ziare. E aici ceva, ca un blestem sau ca o superstiţie care loveşte pe toţi cei apăraţi de cenzură. Semn rău, pentru noul protejat. Pe când?... IN PAG. IV-ai Grandioasa manifestaţie naţional-ţărănista de la Sibiu !tm D. inginer Ion Păsărică, din administraţia Centrală a Monitorului Oficial, fost inspector la Uzinele de fier şi domeniile din Reşiţa, a dat de curând la iveală o interesantă monografie asupra acestor uzine. E o lucrare merituoasă din toate punctele de vedere, care ne înlesneşte cunoaşterea cu amănunţime pe de-o parte a bogăţiilor solului bănăţean, iar pe de alta a progresului realizat în decursul vremnei de către aceste uzine. Cele circa 609 şi mai bine de km, care despart Capitala ţării de localitatea Reşiţa, nu dau posibilitate oricui să cunoască de visu toată imensa bogăţie ce sălăşlueşte în domeniile Reşiţa şi nici să aprecieze la justă valoare uimitoarele progrese industriale ce s’au obţinut acolo. Cartea d-lui inginer Păsărică, amănunţită, serios documentată, însoţită de grafice şi tablouri meticulos alcătuite, dă posibilitate oricui să cunoască, în lumina faptelor şi a cifrelor această, cea mai mare uzină metalurgică din România precum şi toate bogăţiile naturale ce-i stau la dispoziţie. Vom afla astfel, în prima parte a lucrător d-lui inginer Păsărică, amănunte extrem de interesante asupra trecutului Reşiţei. Vom vedea astfel, că încă de vremea Dacilor şi Romanitor existau la Reşiţa exploatări de mine şi cu toate năvălirile barbare şi ocupaţia turcească care a durat 164 de ani, exploatările de mine s’au menţinut până la 1716, când Turcii au fost goniţi. La 1716, Curtea imperială din Viena a luat în stăpânirea ei Banatul şi a început să-l organizeze mai ales în ce priveşte industria minieră şi metalurgică. După câţiva ani numai, uzinele din Reşiţa ajunseseră la aşa de mare desvoltare încât primeau comenzi importante din străinătate. Aşa de exemplu, se citează, că în 1793, Curtea Napolitană a livrat 20.000 bucăţi proectile pentru tunuri iar în războaiele contra lui Napoleon uzinele au furnizat un imens material de război ca tunuri, ghiulele, etc. Mai mult, în 1800 comenzile crescuseră într'atâta încât uzinele nu mai pridideau lucrul şi a trebuit ca ele să fie mărite In afară de partea referitoare la istoricul Reşiţei, lucrarea d-lui Păsărică cuprinde o amănunţită descriere a furnalelor de la Reşiţa, a oţelăriei, a cuptoarelor Martin, a oţelăriei de creuzet, a turnătoriei de fontă, turnătoria de oţel, laminoarele, laboratorul chimic, cel fizic, a atelierului de strunjit cilindri, tâmplăria de modele, fabrica de cărămidă, depoul de fier vechi, forjeria, baia de prese, fabrica de maşini, de locomotive, de poduri şi cazangeria, de maşini agricole, de bricheţi, de cosi etc. In a doua parte a lucrărei sale, d. Păsărică se ocupă de minele de fier, de cărbuni, de domeniile şi mijloacele de circulaţi aparţinând uzinelor Reşiţa ,arătând documentat toată seriozitatea de exploatare înfăptuită până astăzi. Dar în afară de Partea Pur tehnică, lucrarea mai arată realizările de ordin social înfăptuite la Reşiţa. Aşa de pildă aflăm că societatea Reşiţa a organizat un corp de pompieri propriu, pus la dispoziţia tuturor satelor aflătoare pe domeniile sale; o orhestră proprie, a construit locuinţe salubre, ei spaţioase pentru întreg personalul societăţei — circa 2500 apartamente — şi numeroase vile rezervate vizitatorilor şi oaspeţilor societăţei. De asemenea şoc. administrează un spital al ei în care găsesc îngrijire toţi bolnavii din regiune, o şcoală de ucenici, un cerc al inginerilor aflaţi în serviciul societăţei. Intr’un alt capitol, lucrarea inginerului Păsărică se ocupă pe larg de realizările Reşiţei în anii de după război când Banatul a trecut în stăpânirea românească. Se arată astfel tot ceia ce a realizat această societate în materie de cale ferată, de navigaţie, de construcţie propriu zisă, unelte agricole, cazane pentru depozitat fabricatele păcurei, autocare şi armament. Ca încheiere, lucrarea d-lui inginer Păsărică cuprinde serioase note explicative cu privire la aportul Reşiţei pentru creiarea de nouă întreprinderi ca de pildă: «Soc. Roma(Continuarea in pagina II-a) Cărţi noul inginer Ion Păsărică: „monografia Uzinelor de fier ai domeniilor din Reşița“ BIBUati»A,ASTRA"! 10 legiferare cere dezonorează un parlament şi compromite iremediabil un guvern Mârşava realizare a doctorului Costinescu va priva de ajutor mii de bolnavi şi şomeuri, şi va umple cu zeci de milioane pungile unor ticăloşi — Paraziţii paliinilor şi-au ajuns finta — Trecut prin parlament, proectul de lege al d-lui dr. Costinescu pentru reglementarea jocurilor la noroc îşi mai aşteaptă promulgarea şi publicarea prin «Monitorul Oficial» pentru a putea fi aplicat. Aşadar, cu toată alarma dată de noi, cu toată argumentarea dusă contra acestui proect scelerat, paraziţii patimilor, grupaţi în bandă de exploatare a nefericiţilor jucători la noroc, au isbutit să impună punctul lor de vedere şi — sorvindu-se de ministrul sănătăţii ca de o uneltă a lor, — au isbutit să obţină votarea proectului. Nu s’a găsit niciunul mai puţin laş din plutonul de miniştri şi de subsecretari de stat existenţi, care să se ridice sau să apuc o vorbă contra acestei realizări ticăloase de pe urma căreia statul va avea să piardă anual circa 40.000.000 lei. ■ In ce ne priveşte ne-am făcut iu.* treaga datorie. Şi faţă de statul ca- ‘ re va fi furat cu aceste zeci de milioane, şi faţă de bolnavii — miile de bolnavi — de prin toate spitale,le ţărei cari vor fi lipsiţi de-acum înainte de ajutorul medical necesar, şi faţă de miile de şomeuri a căror existenţă în parte se datora redevenţelor încasate pe urma caginotelor de la cluburri şi faţă, în sfârşit, de opinia publică indignată contra acestei legiferări criminale. Odată votat proectul inutil să-l mai examinăm. Totuşi, vom arăta, în cele ce urmează, cum se vor petrece lucrurile sub noua legiferare a doctorului Costinescu şi ce consecinţe funeste se vor înregistra pe urma acestui proect ticălos. Prin proectul de lege pentru legiferarea jocurilor la noroc, votat în vara lui 1931 şi rămas nepromulgat — cum foarte bine a arătat în Cameră de deputat Pop — se prevedea o redevenţă de 20% din canieta tuturor cluburilor în favoarea ministerului Sănătăţei. Din cauza nepromulgărei proectului, — votat totuşi de parlament, — cele circa 20 de cluburi şi la cafenele în care se juca la noroc au lucrat nestingherite, ba chiar încurajate, de către cei ţinuţi să le reprime. Din această cauză — tică- tcrisă cauză — ministerul Sănătăței, în loc să încaseze circa 40.000.000 anual din redevențele cluburilor, a încasat doar câteva (Continuare în pagina 11-a). Când ameninţă Hitler întâiul De când cancelarul Hitler a proptit picioarele în pământ şi s’a încruntat înspre Liga Naţiunilor, a început să fermenteze Europa. Cancelariile continentului au fost apucate de delirul activităţii, sbârnie telefoanele, foşnesc hârtiile, sporesc întrevederile, s’agită legaţiunile. Pur’că de undeva, dintr’un punct cardinal, s’ar revărsa furtunile, ameninţând să spulbere ceiac© frunţile cuminţi au îngrămădit într'o civilizaţie derigă ,ne apărat. Panica s’a lăţit atât de repede, încât ai fi crezut că ciclonul războiului s’a deslănţuit, fără să prinzi de veste. Tocmai când sectorul păcii era îngrădit cu pacte mai multe şi când zona sufletului corespunzătoare era mai populată de certitudini, un singur gest, susţinut de o proclamaţie, a destrămat totul. Cancelarul german a “rupt într’o sinceritate atât de definitivă încât, judecată în sine, poate fi socotită o demenţă, iar, judecată în consecinţă, trebuie socotită drept o spulberare a iluziilor. Dictatorul teutonic a denunţat tratatele, sfarmă ordinea actuală a păcii. A avut curajul să arate lumii că dincolo de cordoanele parafelor cari consolidează iluzia juridică a Unisiei, stă un fond de viaţă, în continuă tendinţă de insurecţie. Fie că organizatorii păcii trec în ochii dictatorului drept un conglomerat turmentat de o năzuinţă irealizabilă, fie că în vatra de viaţă a poporului său a găsit teren de trăinicie, cert este că despotul Germaniei ameninţă. Ameninţă pretinzând şi pretinde ceia ce nu i se poate da. Din întrevederile lui Sir John Simon şi Cancelar, reiese clar că Germania cultivă papură ca să găsească noduri. Prin urmare, se trece în faza ofensivelor, sau, sau, — Hitler înţelegând să pună condiţii în aşa fel să nu poată fi acceptate. A educat poporul în cultul lui Wotan, a reînviat orgiile alpestre ale mitologiei teutonice, a scormonit vechiul substrat teluric al pasiunilor răsboinice, a fixat o ţintă, revanşa şi a croit un vad; dominaţia, — încât, astăzi, când agonia fortului regim e mai I desăvârşită, crede că a sunat ora răsbunării. Retras în orgoliul căulat al rasei sale, el a pregătit, — vigilent la toate, — punctele din cari * trebuie să purceadă asalturile. Şi, acum, sau, sau. De nu, pornesc, Iar o pornire, — când maşinile infernale sunt cuiburi de infecie şi de moarte, — echivalează cu o sdruncinare a globului- Omenirea îşi poate face hapajdele pentru altă planetă. ‘ " In faţa acestei cutezanţe a cărei lipsă de margine coincide mimai cu frontiera nebuniei, Slateîe se organizează. Speriate, privirile se încrucişează şi caută alianţele. Blocul 10 bun când primejdia ia proporţii de cataclism. Astfel, d. Simon s’a confruntat cu însuşi Cancelarul; d. Eden îl caută în casa lui pe d. Liti , vinov; d. Laval vrea să-l vadă pe d. Stalin. Mica înţelegere se agită; d. Titulescu a plecat în Franţa; d. Mussolini se orientează; d. Beck vrea să adere la pactul balcanic, Jocul diplomatic a încetat, pentru a face loc sistemului de realităţi. De la imagini şi dorini®, politica e I mutată la nuclee de forţi. De aceia, America a sporit înarmările cu 40 miliarde, Franţa a mărit flota, Rusia întăreşte armata, Italia verifică contingentele, Anglia ia măsuri de întărire, Japonia se prepară. Nu se ştie ce aduce ziua de mâine, să nu coboare apocalipsul din viziune în realitate şi să înghită şi ultima rămăşiţă a vieţii. Iar, în vremea aceasta, când pericolul ciocăneşte în prag, noi ce fa_ ' cem? Acum, când evenimentele se * intere spre popoare cu imaginea prăpădului, ce facem? Astăzi, când I zeul măcelului cere offrande, ce fa* cem? Ne înarmăm? .— nu. întărim mufletele? — nu. Noi discutăm raportul Bentoiu. De doi ani de zile nu mai isprăvim cu desbaterile asupra unei pretinse afaceri, pe cari interesaţii au deruiat-o în ţeluri de vindictă politică. Nu mai lichidăm cu controversele pe marginea cărora îşi verifică toţi isteţii celula să vadă cât e de activă. „ Am constituit comisii şi am făcut anchete cari au costat atâţia bani , câţi trebuiau oştirii să aibe o armă în mână; am ţinut contractele pe loc pentru ca la urmă să le încheem cu aceleaşi preţuri; am organizat spectacolul ca să înghiţim cât mai multe prestigii politice şi am făcut din înzestrarea ţării pretext de evidenţiere a tinereilor pretenţioşi la posturi de conducere. Să moară ţara, dacă partidul liberal trăeşte, încă este bine. Să piară cei cari au dorit înarmarea ca să poată vieţui puzderia liberală, că atunci e bine. Şi, astfel, în clipa prezentului, plină de primejdii de moarte, noie facem o preocupare exclusivă din a asculta pe avocatul Aurel Bentoiu când îşi exercită limbuţia abundentă şi fanfaronada seacă pe marginea unui contract care are vina de a fi fost încheiat de Iuliu Maniu. Iar Iuliu Maniu a săvârşit neiertata crimă de a fi râvnit înarmarea ţării, acea ţarna pe care Ionel Brătianu a vârît-o în foc cu mâinilile goale, după cum mâine va fi aruncată în măcel tot cu mâinile goale. Ce vom fi fost blestemaţi să suportăm atâta verdnncă de Patimi, aruncate în obrazul poporului ca o fiertură bolborosită? Când s’apropie sfârşitul, neamul uita de sine. Odinioară, când Mohamed HI bătea în porţile Bizanţului, nu discutau sfinţitele feţe ale ecleziei dogma transsubstanţei? Un sobor de bărbi, înţepenit în jilţuri de piatră, adulta pe rând guralivii exegezelor abile, în timp ce sângerosul sultan bătea zidurile cetăţii. Un Constantin Paleologul XII, ce mai putea face decât să se asvârle de întăritură şi să cadă năpădit de scârbă şi eiuruit de săgeţi ? «Bărbile» Valahiei, împărţite de cărţii d-lui Dinu Brătianu, repetă istoria. Soborul ecumenic stă înţepenit în jilţuri şi ascultă evlavios limbuţia d.lui Bentoiu, în timp ce Hitler întâiul, Kaizoiul blond, bate în temeliile latinităţii. I. DOBRIDOR La grandioasa întrunire iraţională ţărănista de la Sibiu, pe care o publicăm in pagina IV-a a ziarului, d. Ion Mihalache, preşedintele partidului naţional-ţărănesc a ţinut următorul discurs: Adversarii noştri de astăzi şi prietenii noştri de ieri, au încercat să facă scandal. I-aţi risipit! Daţi mi voe să vă strâng mâna pentru pilda de vitejie. Noi nu am fost şi nu suntem oameni de scandal, ci de bună chibzuială. Am căutat să stăm de vorbă cu oamenii cuminţi. Dar văzând îndrăzneala lor, noi şefii le-am dat consimţământul ca să-i împrăştie. Trebue să se ştie că democraţia la obstacole materiale trebue să opună mijloace materiale dacă nu vrea să piară. D. ION MIHALACHE Vă mulţumesc. Daţi-mi voie să 1° mulţumesc şi lor, am luat o piatră după inimă. Ştiam că la Sibiu coace o bubă. Am vrut să o tămăduim dar acum trebue să o tăiem adânc. M’am străduit întâi să facem pace cu bună înţelegere, am căutat cu sfaturi să-i împac fiindcă nu vream să văd partidul împărţit în două tabere. Când am văzut ce a fost aici mi am dat seama că este puroi, că trebue spart să curgă până la fund. Ne aşteaptă sacrificii poate şi de vieţi! In casa noastră să ne alegem, să ne recunoaştem om pe om, caracter cu caracter, conştiinţă cu conştiinţă. Nu se poate face organizaţie fără crez. Nu ajunge simpatia personală. Cu atât mai puţin voturile câştigate prin mijloace inavuabile. Noi ştim să punem ordine să trecem peste obstacole aşa cum au fost ceie de azi de dimineaţă. Vrem ca ţărănimea risipită să se adune sub un steag, cu o disciplină, cu un crez. Nu este partidul lui Iuliu Maniu, nici al lui Ion Mihalache, nici al lui Vaida Voevod, nici al lui Mihai Popovici. Suntem toţi ai partidului. Partidul îşi are drumul lui matca lui. Noi suntem datori să mergem după el şi nu el după noi. Ce vrea partidul naţional-ţărănesc? Partidul naţional ţărănesc este o forţă elementară şi care zace subteran în sufletul ţărănime! româneşti. Când spun ce vrea partidul naţional ţărănesc este ca şi cum m’aş duc© la OU şi aş striga : — ««Oltule ce eşti, de unde eşti, şi ce năzuieşti ?» Partidul naţional-ţărânesc a eşit ca şi Oltul din adâncurile pământului românesc. S’a cutremurat ţara românească cu ocazia războiului. O formă civilizată de mişcare politică a fost partidul naţional-ţărănesc. Mai înainte boer o omorâseră pe Bobrescu Argeş. Dar tot războiul a spart ferestrele ferecate ale conştiinţei ţărăneşti. După război ţărănimean a demobilizat şi a hotărât să împlinească testamentul celor 800.000 de morţi. O Românie Nouă, dreaptă şi cinstită! Acest partid al nostru ţărănesc s’a unit cu partidul naţional din Ardeal, care-şi are obârşia în cutremurul social a lui Horia, Cloşca şi Crişan. Acest partid de ţărani din Ardeal luptase pentru înlăturarea moşierilor şi a stăpânilor. Stăpânirea ungurească a fost sfărâmată. Câţiva români,scobesc spunân că ne copleşesc minorităţile. Cum? N’am pierit sub stăpânirea străină să pierim de acum înainte? Aşa ceva dovedeşte o lipsă de conştiinţa a puterii naţionale. Noi avem datoria să ducem până la sfârşit linia trasată de Avram Iancu. Trebue să fim oaste disciplinată pentru înlăturarea unei stăpâniri care este încă oligarhică. Tele statele maieerne se dărâmă şi se construesc din nou. Liberalismul e falimentar, dar pentru noi nu sunt concludente nici experienţele din Italia fascistă, uiţi experienţele Sovietice. Fiecare stat trebue să-şi bată urzeala după structura sa econemică şi socială Noi vrem să croim un stat naţional-ţărănesc. Statul liberal e statul băncilor. Liberalii au dat de curând 4 miliarde băncilor ca să se întremeze iar bietul consumator a primit drept caiou 2 miliarde dempozite anai. In privinţa lui «numerus valahitus» , Mihd .i be a spus că trebu să atacăm problema în întregime şi cu alte mijloace. «Numerus valahicus» însemnează să împărţim in patru părţi trupul ţirii, fiindcă avei., cam un sfert de minoritari. Tara nu este un pepene să-l tai în feliuţe. Dacă vii la mine la Muscel şi vei cere să dai un sfert din şcoli minoritaror, te ia la goană cu parul. Noi avem un program de ansamblu pentru chestia naţională şi pentru ridicarea ţării în toate domeniile: Cooperaţie, sănătate, şcoală, cultură, etc. Avem un program pe care l-a iscălit şi d. Vaida. Acum constat spre surprinderea mea că există un război miile noi. Noi suntem patrioţi fără formule demagogice, ci numai ascultând clopotul sângelui. Cearta între noi şi d. Vaida a început pe mărunţişuri: d. Vaida vrea să-şi impună în organizaţiile Ardealului simpatiile d-sale personale. Este o minciună să se spună că ne deosebeşte ideia naţională de prietenii noştri de ieri. Cred că şi d. Vaida, în orele de odihnă, când trage din pipă, este gata să arunce la coş «numerus valachicus» dacă am fi dispuşi să dăm unele satisfacţii d-lui Tillea. Nu ne deosebeşte nici ideia monarhică, întreg partidul nostru este monarhic fiindcă ţărănimea este monarhică în structura şi aspiraţiile ei. întreg partidul este dinastic ca exponent firesc al acestei ţărănimi şi din convingerea noastră proprie nestrămutată. întreg partidul respectă şi iubeşte pe M. S. Regele şi-i doreşte ani mulţi de domnie glorioasă. (Sala întreagă se ridică în picioare şi ovaţionează strigând Trăiască M. S. Regele.) Şi în aceste simţiminte sacre ale noastre am fost consecvenţi. In timpul Regenţei am luptat pentru înlăturarea provizoratului şi pentru restaurarea Suveranului pe Tronul ţării şi al unei dinastii inebranjabile. (Sala se ridică din nou în picioare şi ovaţionează îndelung). Noi voim ca Regele şi Ţara să lucreze mână în mână. Avem Rege tânăr, harnic, dotat cu mari calităţi şi dornic de binele ţării. Strânşi uniţi în jurul Regelui, vom munci împreună să zidim noul stat. Eu nu am alt ideal decât programul şi disciplina partidului, pentru a asigura propăşirea ţării şi a dinastiei. Răspunderea este foarte mare. Nu putem să ne jucăm de-a mâţa în sac. Trebue să fim hotărâţi şi convinşi de programul nostru a cărui aplicare trebue să o câştigăm cu eroism- Nu ne trebue partizani cu bani. De unde iau aceşti domni banii? Sunt banii statului frustaţi înfăptuirilor pentru marea massă a poporului. Noi folosim ca metodă de luptă argumentul. D. Mihalache mulţumeşte ţărănimii din Sibiu pentru mandatul de deputat. N’a putut veni prea des între Sibieni fiindcă a trebuit să stea la postul de comandă a ţărănimii române. norii 2 Aprili 1995 2 lei