Dreptatea, septembrie 1935 (Anul 9, nr. 2367-2390)
1935-09-01 / nr. 2367
Mil IX. No. 2367.* 4 pagini Taxele de francare plătite In numerar cotit. aprobării Direcţiunei Generale P. T.T. No. 34.856/928 Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 30342, I Necesitatea etapelor --------==*=------- In cadrul congresului judeţean al organizaţiei naţional ţărăniste din Suceava, d. Virgil Potârcă a rostit o cuvântare în care problemele politicei actuale au fost răspicat delimitate. N’a lipsit asprul rechizitoriu al guvernării liberale, prezidată de neputinţa d-lui Gh. Tatărăscu. Situata lăuntrică a partidului liberal a fost învederată în tristul ei aspect: „partidul liberal are doi cârmaci cari preferă să se bată unul pe altul cu lopeţile, lăsând barca să se cufunde”. Partidul de la cârmă este fărâmiţat de lupta graticida, de conflicte irezolvabile, de aspiraţii contradictorii, de paci imposibile. Puterea e o platforma pe care se încrâncenează harta dintre cei doi conducători, de când trebile săiii aşteaptă nedeslegate. In loc de o adunare de eforturi cari să mişte cu un pas înainte înţepenitul rost al statului românesc, fruntaşii liberali se încaeră între ei pe şefia probabilă a unui partid tot atât de probabil. Rezultatul a fost că ruina sa întins atât de mult până la a deveni generală. Fiecare dintre conducători au căutat să-şi consolideze o situaţie financiară, — au răpit fonduri, fiecare au căutat să-şi consolideze clicile respective, — au format coaliţii. Astfel, partidul liberal a devenit aria peste care îşi încură ambiţiile neţărmurite cei doi cârmaci, încleştaţi pe şefie. Viaţa s’a scumpit, biruri e s’au murit, leul s’a depreciat, funcţionarii s’au înmulţit, iar guvernul întreg, — cum a subliniat d.Potârcă, — e infectat de o atmosferămorală în care mişună morbii devizelor şi pestilentele petrolului. 1_ Accentuând asupra imposibilităţii în care se găseşte guvernul de a se mai menţine la putere, d. Potârcă a învederat şi tertipurile la cari recurg Intriganţii politicii pentru a împiedeca normala succesiune. Succesiunea revine în mod fiesc naţional-făuniştilor. Clica intriganţilor, „babele şi scripţuroaicele politicei” — cum a spus d. Potârcă, — au făcut diferite alianţe, punând la cale intrigi şi trăgând toate sforile pentru a se pune ideacurmezişul drumului. Au început întâi, prin a pune în circulaţie svonul cum că partidul naţional-ţărănesc ar suferi de lipsă de solidaritate în conducere, cum că prinde de vedere deosebite ar rupe unitatea de concepţie tactică a partidului, cum că înfierbântări imposibile ar disolva în desarmonie acţiunea partidului. Lucrează fantezia. Dacă au văzut că nu reuşesc cu defăimările, s-au aşezat la lucru, confecţionând formula „guvernului de alegeri”. Cât e de absurdă în formă şi cât de perfidă în fond această formulă, am analizat altădată. Despre această nouă scornitură a scripţuroaicelor politice, d. Potârcă a spus: „Ştim doar că numai doi factori sunt decisivi: Ţara şi Regele. „Ţara, însă, ne vrea pe noi pe Ion Mihalache. Ţara nu vrea să inventeze. „Iar Regele care şi-a început glorioasa sa domnie sub guvernul partidului nostru în 1930, ştie să-şi împletească voinţa sa cu voinţa ţării „Un guvern de alegeri ar fi semna de altfel destăşiţuirea unor lupte fără precedent înntre cei ce prin putere ar voi să-şi creeze o popularitate efemeră şi între însăşi ţara reprezentată prin partidul naţional-ţărănesc. „Lupta ar fi crâncenă, iar rezultatul sângeros al ei ar însemna să păteze cu sânge nişte vremuri în care toţi factorii au nevoie de linişte şi autoritate ca să le poată trece cu bine. „Un guven de alegeri va însemna doar o pauză, ca ţărănimea să triumfe totuşi la urmă’. Logica evenimentelor, structura complexului politic de orice ordin, indică la succesiune partidul naţionalţărănesc, în frunte cu preşedintele său, d. Ion Mihalache. Cei ce s’au coalizat şi se dau de pragul morţii să înlăture partidul ţărănimei n'au citit programul, nu-l cunosc, nu l-au înţeles, şi nu-l admit. Cu voia sau fără voia liotelor oligarhice, programul statului ţărănesc se va înfăptui. Dreptatea eternă care nu iartă, porunceşte înfăptuirea acestui stat. II cere logica internă a istoriei, îi cere mersul fatal al evenimentelor. „Statul liberal, — cum a caracterizat d. Potârcă, — e imaginea unui ţăran desculţ şi rupt, flămând şi oropsit, dar cu joben strălucitor în cap. Nu joben vrem noi, ci un ţăran cu pălărie, încălţat, îmbrăcat şi sănătos”. Hlamida de purpură aşezată pe un trup scorburit de boli, rupt de trudă, ostenit de suferinţă, trebuie asvârlită şi îngrijit corpul ţării. Altminteri seacă vitalitatea unui stat de privegherile căruia se bat în piept patrioţii improvizaţi. Programul statului ţărănesc ţinteşte ridicarea ţărănimii şi o reformă generală a ţării. Cum, însă, lucrurile nu se schimbă dintr’odată, cum împrejurările financiare şi economice nu evoluiază accelerat, cum mentalităţile se transformă pe încetul, cum complexul penitic se lasă greu destrămat, cum însăşi programul presupune un timp îndelungat, rămâne să fie aplicat pe etape. D. Potârcă a accentuat: în locul statului liberal, vrem un stat ţărănesc pe care-l vom înfăptui însă în etape, căci programul nostru este un program de lucru pe un timp mai lung”. Linia de succedare a etapelor în care va fi realizat programul statului ţărănesc trebuie să coincidă cu linia pe care se ivesc condiţiile obiective cari permit realizarea lui. A adapta la împrejurări favorabile, la condiţii favorabile, la momente favorabile capitolele programului, este cea dinntâi garanţie că nimic nu va fi imposibil şi nimic nu va rămâne dincolo de ţelul conţinut în arhitectura programatică a partidului. Lucrurile trebuiesc luate pe îndelete, îngrijind de consolidarea terenului pe care se va arunca temeliile acestei uriaşe construcţii care va să vină: statul țărănesc. MOMENTE Soluţia guvernului Şedinţa delegaţiei economice a guvernului, care trebuia să aibă loc ieri, a fost amânată până Marţia viitoare. Guvernul se găseşte în mari încurcături în privinţa orientării politicei economice. Totul e nesigur, provizoriu, schimbător de la o zi la alta. Şi asta într’o vreme când se pun omului de guvernare cele mai dificile probleme, cari cer plan unitar, precis, şi acţiune sistematică. Guvernarea liberală a fost cu desăvârşire lipsită de busolă în politica economică-O bună bucată de vreme politica aceasta o făcea un analfabet, căruia i se pot recunoaşte cel mult însuşiri de elector vânjos, d. Manolescu- Strunga, a încurcat în aşa hal lucrurile, încât nu vedem pe cine ar putea găsi actualul guvern, ca să le descurce. Acum, când se ridică chestiuni de însemnătate economică fundamentală, neavând nici o soluţie şi nici o posibilitate de ieşire, guvernul recurge la... amânarea şedinţelor delegaţiei economice. E şi asta o soluţie!... Haz de necaz Naţional-Creştinii sunt supăraţi că presa nu le-a făcut reclama pe care ar fi dorit-o în legătură cu “uriaşul» congres de la Chişinău- Evident, sunt destul de şmecheri ca să ascundă deziluzia, afişând un dispreţ total pentru presă, care, zic ei, i-ar persecuta. «Râdem puţin şi trecem mai departe». Că râd, se prea poate. Vorba este în ce fel râd. Râsul acesta aduce a râs galben, sau, num zice proverbul, a face haz de necaz. die Aron Cotniş Noi suntem din pietroasa, aspra gloată a celor cu paşi grei, cu palmă arsă... vrerea noastră ca o apă mare se revarsă peste ţara românească toată... Dârji ducem plugurile trudei româneşti miruiţi de arşiţă, de ploi şi rouă... ne sbatem să zidim, din temelii, o ţară noua cu sate albe şi ogoare ca’n poveşti... Nu-s puteri pe lume vrerea să ni-o clatine: stăpâni deplini şi drepţi pe astă ţară sunt fiii ei ce-o apără şi-o ară din zări de neguroase şi aspre datine... Sdrobi-vom tot ce-a putred, leneş şi mişel, ciocoi şi cămătari ce ne despoaie încă... din brazda noastră neagră şi adâncă vor creşte holde nesfârşite ca de-oţel... Împăraţi pe ciurzi, pe turme şi pe grâne, mânaţi de-ale lui Horia şi Tudor porunci, vom creşte, cântând, prin crâncene munci, ţara românească a ţăranilor, de mâine. Cum ne facem de râs peste hotare Convenţia cu Anglia, contrar celor anunţate de guvern nu este ratificată. Se întoarce d. Leon, autorul tuturor încurcăturilor Comis-voiajorii guvernului Tătărăscu, cari circulă prin diversele capitale europene în vederea încheerii sau modificării convenţiilor de plăţi, au anunţat că vor reveni în ţară. Chiar hilariantul personal, marele şi singurul «specialist» desăvârşit în materie de perimetre, am numit pe d. dr. Leon, ne va face cinstea şi va poposi câteva zile în capitala noastră. Cu această ocazie fostul ajutor şi astăzi adversar al d-lui Manolescu-Strunga, va face— probabil — şi o expunere asupra «marilor succese» obţinute în străinătate. Şi, suntem convinşi, d. Leon va istonti să convingă prietenii că a realizat maximum ce se putea realiza. Va uita însă, cf. Leon, să explice ce este cu convenţia ce a încheiat-o la Londra. Demn urmaş al d-lui Manolescu-Strunga, d. Leon a iscutit să-l complecteze pe acesta şi să ne facă definitiv de... râs la Londra. Cititorii noştri îşi mai reamintesc poate, că fostul ministru al industriei a încheiat cu Anglia o convenţie pe care toată lumea, începând cu Banca Naţională şi terminând cu ministerul de finanţe, o găsea inaplicabilă. D. Strunga a protestat, a dat interviewuri şi a publicat comunicate, demonstrând contrariul, pentru ca la a doua rată de plată să se poticnească, şi să înceapă două discurţiuni. Pr. dr. Leon a plecat, acum două luni, să convingă pe englezi să renunţe la convenţia încheiată cu fostul ministru al industriei şi să închee alta nouă cu d-sa. O lună de zile au urmat discuţiile, pentru ca la sfărşit, subsecretarul de la industrie să parafeze o nouă convenţie tot... inaplicabilă. L’entru că, acesta este adevărul. Deşi guvernul a anunţat că noua convenţie a fost ratificată, deşi d. Leon s’a... felicitat printr’o scrisoare trimisă la Bucureşti, cert este că până azi, nu avem încă o convenţie de plăţi cu Anglia. Guvernul român, luând cunoştinţă de convenţia parafată de d. Leon, a constatat — cu surprindere că ea conţine o serie de stipulaţiuni inacceptabile. Totuşi, ea să se evite unoui discuţiuni cari numai bine nu ne fac, s’a hotărât ca ele să fie acceptate cu o singură rezervă, prima garanţia Băncii Naţionale. In convenţia redactată la Londra, sa prevedea garanţia B. N. R., pentru plăţile particulare în Anglia, ceeace constitue o abatere la statutele instituţiei care nu permit astfel de operaţiuni. În consecinţă, ministerul de externe, a comunicat la Londra, că România acceptă convenţia aşa cum a fost lucrări similare. Şi orice profesor ştie, din experienţă, în ce situaţii penibile este pus când trebue să releve astfel de greşeli elevilor. înclinaţi a se încrede aproape întotdeauna mai mult în autoritatea cuvântului scris, decât în cele mai savante explicaţii orale Din acelaşi motiv, foarte bine au făcut autorii că au precedat fiecare text de o scurtă introducere asupra autorului şi operii de interpretat, deşi sunt mulţi care le cred inutile, în manualele şcolare. Căci oricât de bine s’ar face acest lucru de către profesor, în clasă, este necesar ca, cel puţin esenţialul, elevul să-l găsească în manualul său. Mai ales că aceste introduceri sunt foarte bine făcute de către d-nii Balmus şi Graur. In special, introducerile la Horatius (satire şi epistole) şi Pro Archia poeta (ambele pentru civila) pot fi socotite ca un model al genului: expunere clară, consideraţii literare juste şi precise, menite a se întipări uşor în mintea elevului, redactată, minus garanţia Băncii Naţionale. Guvernul englez, la rândul lui, a ratificat convenţia, fără să accepte modificarea cerută, aşa că astăzi — de fapt şi de drept — NU AVEM NICI UN FEL DE CONVENŢIE DE PLAŢI CU ANGLIA. Ce se va întâmpla în viitor este greu de prevăzut. Guvernul englez nu poate concepe că un delegat al unui stat, aproape ministru în funcţiune, este atât de nepriceput încât acceptă condiţiuni în contra legilor ţării sale, pe cari nu le-ar cunoaşte, aşa că refuză să primească modificarea unei convenţii abia încheiate, şi care nu a intrat încă în vigoare. In ce priveşte ministerul de industrie şi comerţ, acesta aşteaptă întoarcerea d-lui Leon, care să explice... cum stau lucrurile. D. Leon, care la Berlin nu a isbutit încă să încurce lucrurile, deoarece germanii abia au stat de vorbă cu el, va da... lămuriri. Ce vor cuprinde aceste «lămuriri» nu are nici o importanţă. Fapt este că şi de data aceasta, am isbutit să ne facem de râs peste hotare, şi că din nefericire, consecinţele nu vor fi suportate de «delegat» şi cei ce l-au trimis, ci de ţară, care nu are absolut nici o vină că d. Leon este... aşa cum este. De un real folos pentru elevi este şi mulţimea notelor explicative, în josul paginei, cu care autorii nu au făcut de loc economie, conduşi de principiul just că «pentru înţelegerea adevărată a unui text latin, elevii au nevoe de mai multe lămuriri decât s’ar putea crede». Aceste lămuriri privesc nu numai greutăţile gramaticale, cum se face prea adesea, ci mai ales particularităţile de limbă sau aşa numitele realia. Să ia cineva faimoasa satiră a IX, cartea I-a a lui Horatius: Ibam forte Via Sacra... şi va rămâne de multe ori uimit de ingeniozitatea explicaţiilor şi interpretării textului. De pildă nil agis, tradus, degeaba, nu reuşeşti sau adseetaretul, se ţinea scai de mine, etc. Deasemenea nu puţin va contribui la înţelegerea temeinică a textului Indicele alfabetic bibliografic şi istoric, pus la sfârşitul fiecărui manual. O menţiune specială, între manualele de latină ale d-lor C. Bal- ---------- Manualele şcolare de limba latină — Câteva observafiuni critice — de IORGU STOIAN II Ca texte din autorii latiue destiinate cursului superior al liceului»I n’am putut avea la îndemână, la redactarea acestor rânduri, decât cărţile editate de «Adevărul* ale d-lor C. Balmuş şi Al. Graur, ambii bine cunoscuţi in cercul specialiştilor, prin serioase lucrări de filologie sau linguistică. De altfel, după câte ştim, numai d. Eugen Lovinescu mai are un curs complect al autorilor latini, înscrişi in programă. Ar fi desigur o lucrare interesantă compararea amănunţită a acestor două serii. O vom face poate altă dată. Se poate afirma însă, chiar de pe acum, ţinând seama de celelalte lucrări ale d-lui Lovinescu, pe care le cunoaştem, ca această comparaţie nu va fi în defavoarea autorilor de care ne ocupăm şi, în niciun caz, nu le poate anuala calităţile intrinsece, pe care le au din belşug. Prima calitate a manualelor d-lor C. Balmuş şi Al. Graur, este drept o calitate, pe care ar trebui să o aibă orice carte, dar o subliniem tocmai pentru că este prea adesea neglijată în cărţile de şcoală — este acurateţa textului. Autorii au înţeles că, în primul rând, elevii trebue să aibă un text bun, lipsit de greşelile atât de frecvente în alte musini. Graur merită, fără îndoială, Antologia latină, destinată elevilor din clasa VlII-a a liceului. Socotim însă că, prin felul cum a fost concepută, ea depăşeşte cu mult intenţia autorilor, putând folosi ca un admirabil instrument de studiu pentru orice latinist, ceva cam în genul manualelor d-lui Ch. Georgiu. Mai mult chiar, în unele privinţe le este superioară. Căci sunt texte şi autori, pe care nu-i găsim de loc sau incomplect în manualul amintit, dar sunt copios reprezentaţi în Antologia d-lor Balmus şi Graur- De pildă, legea celor XII table, inscripţiile de pe mormântul Scipionilor nu figurează de loc în manualul francez, iar literatura latină creştină, care, în Georgia, are numai 26 de pagini, este trecută, în Balmus-Graur, cu aproape de trei ori pe atâta. Aşa că se poate spune, fără exagerare, că nu există autor decât de minimă importanţă, care să nu fie trecut, în această antologie. Cu câteva fragmente, ceea ce face din ea un preţios şi comod auxiliar pentru cine vrea să-şi facă o idee generală despre literatura latină, bazându-se pe texte. Terminând, am avea totuşi de făcut câteva observaţiuni asupra planului general de lucru al d-lor C. Balmuş şi Al. Graur. Şi de vină pentru aceasta sunt înşişi autorii, care, prin multiplele resurse de care au dat dovadă, în prezentarea manualelor lor, ne-au învăţat să fim oarecum pretenţioşi. Mai întâi chestiunea numelor proprii, întrebuinţate în studiul introductiv sau în note, ea este tratată divergent, ceea ce arată că autorii au lucrat, în general, separat. Socotim acest Lucru un rău. De pildă, d. Balmus păstrează pentru un nume propriu întotdeauna forma latinească, d. Graur însă, de cele mai multe ori, întrebuinţează o formă românizată. Ştim că problema este foarte dificilă- Pentru (Citiţi continuarea în pag. ?-*] Dominica 1 septembrie 1935 , 2 lei .. . Citim in «Viitorul», că s’a deschis pe seama Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, un credit extraordinar special în sumă de lei 1.009.000, destinat organizării şi controlului operaţiunilor de valorificare a grâului, pe luna August 1933. Credem că până şi ultimul naiv şi-a pierdut orice iluzie despre capacitatea d-lui ministru V. Sassu. De când a preluat acest departament, d. Sassu a ţinut-o întruna cu reclama acţiunii pe care ar desfăşura-o pentru ridicarea agriculturii, îndeosebi despre campaniile de valorificare a cerealelor s’a făcut «*n prin tămbălău. Or, cine nu ştie cari sunt profitorii acestor, acţiuni zise de valorificare? Intermediarii, samsarii şi negustorii de pândă au câştigat multe milioane, pe cari Statul le-a vărsat cu generozitate, cu toată marea sărăcie prin care trece, întrebarea este: ce-au folosit plugarii noştri, adevăraţii producători de grâu, de pe urma acestor acţiuni atât de costisitoare? Ei, ei s-au câştigat? Nimica! Dacă se îndoeşte cineva de acest lucru, meargă la ţară şi se va convinge prea uşor despre efectele valorificării. Plugarii îşi vând produsele pe nimic, pe nişte preţuri derizorii, şi se întorc acasă din târg, blestemând o soartă care-i sileşte la munci de robi fără a cunoaşte vreo răsplată. «înviorarea din rândurile plugarilor», de care vorbeşte oficiosul guvernului, este o simplă floare de stil. «înviorarea» aceasta cel mult o cunosc simsarii şi profitorii, contra cărora nu s’a luat nici o măsură. Aşa fiind, pentruce noui credite, cari ştim noi prea bine in buzunarele cui intră? Dece noui cheltueli, pentru o acţiune ale cărei efecte, le cunosc doar intermediarii? Cu lorca... şi Viitorul anunţă că acţiunea pentru valorificarea grâului a reuşit pe deplin. ...Numai d. Sassu a eşit complect devalorificat din această chestie. * Oficiosul guvernului spune că întrunirea naţional-ţărănistă din Bucureşti, nu va avea nicio «forţă morală». ...Desigur, «Forța morală» e acaparată toată de d-nii Tancred, Dorei, Leonte, Tony și Petrică Bejan. + * D. Titeanu anunță că va trece în diplomație• ...Alături de d. Jean Tehas nu-i stă rău. Citiţi in pag. IV-a Ancheta de la prefectura de Ilfov $ activitatea... didactica a lui Ghiafa Cronica Externă Manevrele diplomatice ale Germaniei In momentul de faţă, situaţia internaţionala înregistrează importante deplasări de forţe. Italia este angajată prea puternic într’un războiu iminent colonial pentru a mai fi socotită ca putere Europeană. Acest „gol” se caută a „umplut”. Paralelogramul forţelor vă căpăta un nou aspect. Prima consecinţa a războiului cu Abisinia va fi resimţită în... bazinul dunărean. Germania s’a lovit la realizarea „Anschluss”-ului de opoziţia d-lui Benito Mussolini. Ducele italian urmărea păstrarea actualului echilibru. Cu toate declaraţiile sale, sgomotoase şi favorabile revizionismului, a opus un permanent veto încercărilor de expansiune ale Germanei în Austria. Idealul hitlerist de a anexa patria de origină a Föhrer-ului la Reich nu s’a putut obţine pe cale diplomatică din cauza opunerii dârze a Italiei. Orice tentativă de ocupaţie pe calea armelor ar fi, fireşte, un casus belli. Din această pricină, Berlinul a ezitat mereu să mai angajeze tratative diplomatice pe această temă. Cu toată unificarea juridică a codurilor celor două ţări, cu toate proectele de zollverein, uniunea dintre Germania şi Austria intrase pe un drum care nu ducea la ţel. Nu s’a neglijat nici calea unui Putsch intern nazist. Nu s’a uitat aventura d-lui Frauenfeld şi episodul tragic al asasinării cancelarului Dolfuss. Lovitura de Stat a eşuati în faţa dorinţei de independenţă a Austriei. Intr’adevăr, ca concesiuni şi favoruri economice ar putea oferi Germania, care se sbate într’o penibilă criză economică? Industria austriacă nu este un complement al indusriei germane, ci se află în antagonism. La fel cu agricultura şi comerţul.In privinţa muncitorimei, şomajul bântuie şi într’o parte şi într’alta, iar temniţele şi lagărele de concentrare nu pot oferi atracţuni suficiente pentru militanţi şi pentru muncitorimea austriacă. Numirea d-lui Franz von Papen, un foarte abil om politic şi diplomat în postul de ambasador german la Viena a însemnat o nouă orientare pentru problema „Anschluss”-ului. înseamnă că s-a părăsit aventurile purschiste pentru a se intra în zona manevrelor pur diplomatice. Se pândea numai momentul pentru a se obţine o destindere a raporturilor dintre cele două ţări. După „destindere” vine anexarea. Momentul a sosit. Italia este prea angajată în Africa pentru a mai fi socotită ca o putere. Rezistenţa ei se egalează cu zero. In cazul, când zarurile grelelor hotărîri s’ar arunca, Italia este absentă, fiindcă nu s-ar putea lupta pe două fronturi de războiu. Germania încearcă, totuş, o „metodă dulce“ faţă de Italia. Se duc tratative pentru eventuale propuneri în sensul unui pact de neagresiune şi de amiciţie. „Neagresiunea” s’ar solda cu o agresiune la adresa independenţei Austriei, iar „prietenia” ar însemna pierderea oricărei influenţe italieneşti în bazinul dunărean şi acceptarea cu surâs a unei grele lovituri care echivalează cu un knock-out pentru politica externă în Europa de până acum a d-lui Mussolini. Comunicatul despre o încetare a atacurilor reciproce în presa germană și austriacă, obținut de abilitatea d-lui Franz von Papen ni se pare greu de consecințe. El marchează o nouă etapă, poate decisivă, în problema „Anschluss”-ului.