Dreptatea, septembrie 1935 (Anul 9, nr. 2367-2390)

1935-09-01 / nr. 2367

Mil IX. No. 2367.* 4 pagini Taxele de francare plătite In nu­­merar cotit. aprobării Direcţiunei Generale P. T.T. No. 34.856/928 Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303­42, I Necesitatea etapelor --------==*=-------­ In cadrul congresului judeţean al organizaţiei naţional ţărăniste din Su­­ceava, d. Virgil Potârcă a rostit o cuvântare în care problemele politicei actuale au fost răspicat delimitate. N’a lipsit asprul rechizitoriu al gu­vernării liberale, prezidată de nepu­tinţa d-lui Gh. Tatărăscu. Situata lăuntrică a partidului liberal a fost­ învederată în tristul ei aspect: „parti­dul liberal are doi cârmaci cari pre­feră să se bată unul pe altul cu lo­­peţile, lăsând barca să se cufunde”. Partidul de la cârmă este fărâmiţat de lupta graticida, de conflicte irezolva­­bile, de aspiraţii contradictorii, de pa­­ci imposibile. Puterea e o platfor­ma pe care se încrâncenează harta dintre cei doi conducători, de când trebile săiii aşteaptă nedeslegate. In loc de o adunare de eforturi cari să mişte cu un pas înainte înţepenitul rost al statului românesc, fruntaşii li­berali se încaeră între ei pe şefia probabilă a unui partid tot atât de probabil. Rezultatul a fost că ruina s­a întins atât de mult până la a deveni generală. Fiecare dintre con­ducători au căutat să-şi consolideze o situaţie financiară, — au răpit fon­duri, fiecare au căutat să-şi consoli­deze clicile respective, — au format coaliţii. Astfel, partidul liberal a de­venit aria peste care îşi încură ambi­ţiile neţărmurite cei doi cârmaci, în­cleştaţi pe şefie. Viaţa s’a scumpit, biruri e s’au mu­rit, leul s’a depreciat, funcţionarii s’au înmulţit, iar guvernul întreg, — cum a subliniat d.­­Potârcă, — e in­fectat de o atmosferă­­morală în care mişună morbii devizelor şi pestilen­tele petrolului. 1_ Accentuând asupra imposibilităţii în care se găseşte guvernul de a se mai menţine la putere, d. Potârcă a în­vederat şi tertipurile la cari recurg Intriganţii politicii pentru a împie­deca normala succesiune. Succesiunea revine în mod fi­esc naţional-fă­uniş­­­tilor. Clica intriganţilor, „babele şi scripţuroaicele politicei” — cum a spus d. Potârcă, — au făcut diferite alianţe, punând la cale intrigi şi tră­gând toate sforile pentru a se pune ide­acurmezişul drumului. Au început întâi, prin a pune în circulaţie svonul cum că partidul naţional-ţărănesc ar suferi de lipsă de solidaritate în con­ducere, cum că prinde de vedere deo­sebite ar rupe unitatea de concepţie tactică a partidului, cum că înfier­­bântări imposibile ar disolva în de­­sarmonie acţiunea partidului. Lucrează fantezia. Dacă au văzut că nu reuşesc cu defăimările, s-au aşezat la lucru, con­fecţionând formula „guvernului de alegeri”. Cât e de absurdă în formă şi cât de perfidă în fond această for­­mulă, am analizat altădată. Despre a­­ceastă nouă scornitură a scripţuroai­­celor politice, d. Potârcă a spus: „Ştim doar că numai doi factori sunt decisivi: Ţara şi Regele. „Ţara, însă, ne vrea pe noi pe Ion Mihalache. Ţara nu vrea să in­venteze. „Iar Regele care şi-a început glo­rioasa sa domnie sub guvernul parti­dului nostru în 1930, ştie să-şi îm­pletească voinţa sa cu voinţa ţării „Un guvern de alegeri ar fi semna de altfel destăşiţuirea unor lupte fără precedent înntre cei ce prin putere ar voi să-şi creeze o popularitate e­­femeră şi între însăşi ţara reprezen­tată prin partidul naţional-ţărănesc. „Lupta ar fi crâncenă, iar rezulta­­tul­ sângeros al ei ar însemna să pă­teze cu sânge nişte vremuri în care toţi factorii au nevoie de linişte şi autoritate ca să le poată trece cu bine. „Un guve­n de alegeri va însemna doar o pauză, ca ţărănimea să triumfe totuşi la urmă­’. Logica evenimentelor, structura complexului politic de orice ordin, in­dică la succesiune partidul naţional­­ţărănesc, în frunte cu preşedintele său, d. Ion Mihalache. Cei ce s’au coalizat şi se dau de pragul morţii să înlăture partidul ţărănimei n'au citit programul, nu-l cunosc, nu l-au înţeles, şi nu-l admit. Cu voia sau fără voia liotelor oli­garhice, programul statului ţărănesc se va înfăptui. Dreptatea eternă care nu iartă, porunceşte înfăptuirea aces­tui stat. II cere logica internă a is­toriei, îi cere mersul fatal al eveni­mentelor. „Statul liberal, — cum a caracterizat d. Potârcă, —­ e imaginea unui ţăran desculţ şi rupt, flămând şi oropsit, dar cu joben strălucitor în cap. Nu joben vrem noi, ci un ţăran cu pălărie, încălţat, îmbrăcat şi sănătos”. Hlamida de purpură aşezată pe un trup scorburit de boli, rupt de trudă, ostenit de suferinţă, trebuie asvârlită şi îngrijit corpul ţării. Alt­minteri seacă vitalitatea unui stat de privegherile căruia se bat în piept patrioţii improvizaţi. Programul statului ţărănesc ţinteşte ridicarea ţărănimii şi o reformă ge­nerală a ţării. Cum, însă, lucrurile nu se schim­bă dintr’odată, cum împrejurările fi­nanciare şi economice nu evoluiază accelerat, cum mentalităţile se trans­formă pe încetul, cum complexul pen­­itic se lasă greu destrămat, cum în­săşi programul presupune un timp îndelungat, rămâne să fie aplicat pe etape. D. Potârcă a accentuat: în lo­cul statului liberal, vrem un stat ţă­rănesc pe care-l vom înfăptui însă în etape, căci programul nostru este un program de lucru pe un timp mai lung”. Linia de succedare a etapelor în care va fi realizat programul statu­lui ţărănesc trebuie să coincidă cu linia pe care se ivesc condiţiile obiec­tive cari permit realizarea lui. A adapta la împrejurări favorabile, la condiţii favorabile, la momente favo­rabile capitolele programului, este cea dinntâi garanţie că nimic nu va fi imposibil şi nimic nu va rămâne dincolo de ţelul conţinut în arhitec­tura programatică a partidului. Lu­crurile trebuiesc luate pe îndelete, îngrijind de consolidarea terenului pe care se va arunca temeliile acestei uriaşe construcţii care va să vină: statul țărănesc. MOMENTE Soluţia guvernului Şedinţa delegaţiei economice a guvernului, care trebuia să aibă loc ieri, a fost amânată până Marţia viitoare. Guvernul se găseşte în mari în­curcături în privinţa orientării po­liticei economice. Totul e nesigur, provizoriu, schimbător de la o zi la alta. Şi asta într’o vreme când se pun omului de guvernare cele mai dificile probleme, cari cer plan uni­tar, precis, şi acţiune sistematică. Guvernarea liberală a fost cu de­săvârşire lipsită de busolă în poli­­tica economică-O bună bucată de vreme politica aceasta o făcea un analfabet, căruia i se pot recunoaşte cel mult însuşiri de elector vânjos, d. Manolescu- Strunga, a încurcat în aşa hal lu­crurile, încât nu vedem pe cine ar putea găsi actualul guvern, ca să le descurce. Acum, când se ridică chestiuni de însemnătate economică fundamen­tală, neavând nici o soluţie şi nici o posibilitate de ieşire, guvernul re­curge la... amânarea şedinţelor dele­gaţiei economice. E şi asta o soluţie!... Haz de necaz Naţional-Creştinii sunt supăraţi că presa nu le-a făcut reclama pe care ar fi dorit-o în legătură cu “u­­riaşul» congres de la Chişinău- Evi­dent, sunt destul de şmecheri ca să ascundă deziluzia, afişând un dis­preţ total pentru presă, care, zic ei, i-ar persecuta. «Râdem puţin şi trecem mai de­parte». Că râd, se prea poate. Vorba este în ce fel râd. Râsul acesta aduce a râs galben, sau, num zice proverbul, a face haz de necaz. die Aron Cotniş Noi suntem din pietroasa, aspra gloată a celor cu paşi grei, cu palmă arsă... vrerea noastră ca o apă mare se revarsă peste ţara românească toată... Dârji ducem plugurile trudei româneşti mir­uiţi de arşiţă, de ploi şi rouă... ne sbatem să zidim, din temelii, o ţară noua cu sate albe şi ogoare ca’n poveşti... Nu-s puteri pe lume vrerea să ni-o clatine:­­ stăpâni deplini şi drepţi pe astă ţară sunt fiii ei ce-o apără şi-o ară din zări de neguroase şi aspre datine... Sdrobi-vom tot ce-a putred, leneş şi mişel, ciocoi şi cămătari ce ne despoaie încă... din brazda noastră neagră şi adâncă vor creşte holde nesfârşite ca de-o­ţel... Împăraţi pe ciurzi, pe turme şi pe grâne, mânaţi de-ale lui Horia şi Tudor porunci, vom creşte, cântând, prin crâncene munci, ţara românească­ a ţăranilor, de mâine. Cum ne facem d­e râs peste hotare Convenţia cu Anglia, contrar celor anunţate de guvern nu este ratificată. Se întoarce d. Leon, autorul tuturor încurcăturilor Comis-voiajorii guvernului Tătă­­răscu, cari circulă prin diversele capitale europene în vederea în­­cheerii sau modificării convenţiilor de plăţi, au anunţat că vor reveni în ţară. Chiar hilariantul personal, marele şi singurul «specialist» de­săvârşit în materie de perimetre, am numit pe d. dr. Leon, ne va face cinstea şi va poposi câteva zile în capitala noastră. Cu această ocazie fostul ajutor şi astăzi adversar al d-lui Manolescu-Strunga, va face— probabil — şi o expunere asupra «marilor succese» obţinute în străi­nătate. Şi, suntem convinşi, d. Leon va istonti să convingă prietenii că a realizat ma­ximum ce se putea realiza. Va uita însă, cf. Leon, să ex­plice ce este cu convenţia ce a încheiat-o la Londra. Demn urmaş al d-lui Mano­lescu-Strunga, d. Leon a is­cutit să-l complecteze pe a­­cesta şi să ne facă defini­tiv de... râs la Londra. Citi­torii noştri îşi mai reamin­­t­esc poate, că fostul minis­tru al industriei a încheiat cu Ang­lia o convenţie pe care toată lumea, începând cu Banca Naţională şi ter­minând cu ministerul de fi­nanţe, o găsea inaplicabilă. D. Strunga a protestat, a dat interviewuri şi a publi­cat comunicate, demon­strând contrariul, pentru ca la a doua rată de plată să se poticnească, şi să în­ceapă două discurţiuni. Pr. dr. Leon a plecat, a­­cu­m două luni, să convingă pe englezi să renunţe la convenţia încheiată cu fos­tul ministru al industriei şi să închee alta nouă cu d-sa. O lună de zile au urmat discuţiile, pentru ca la sfăr­şit, subsecretarul de la in­dustrie să parafeze o nouă convenţie tot... inaplicabi­lă. L’entru că, acesta este a­devărul. Deşi guvernul a a­­nunţat că noua convenţie a fost ratificată, deşi d. Leon s’a... felicitat printr’o scri­soare trimisă la Bucureşti, cert este că până azi, nu a­­vem încă o convenţie de plăţi cu Anglia. Guvernul român, luând cunoştin­ţă de convenţia parafată de d. Leon, a constatat — cu surprindere că ea conţine o serie de stipulaţi­uni inacceptabile. Totuşi, ea să se evite unoui discuţiuni cari numai bine nu ne fac, s’a hotărât ca ele să fie ac­ceptate cu o singură rezervă, pri­ma garanţia Băncii Naţionale. In convenţia redactată la Londra, sa prevedea garanţia B. N. R., pentru plăţile particulare în Anglia, ceea­­ce constitue o abatere la statutele instituţiei care nu permit astfel de operaţiuni. În consecinţă, ministerul de externe, a comunicat la Londra, că România accep­tă convenţia aşa cum a fost lucrări similare. Şi orice profesor ştie, din experienţă, în ce situaţii penibile este pus când trebue să releve astfel de greşeli elevilor. în­clinaţi a se încrede aproape întot­deauna mai mult în autoritatea cu­vântului scris, decât în cele mai savante explicaţii orale Din acelaşi motiv, foarte bine au făcut autorii că au precedat fiecare text de o scurtă introducere asupra autorului şi operii de interpretat, deşi sunt mulţi care le cred inutile, în manualele şcolare. Căci oricât de bine s’ar face acest lucru de că­tre profesor, în clasă, este necesar ca, cel puţin esenţialul, elevul să-l găsească în manualul său. Mai ales că aceste introduceri sunt foarte bine făcute de către d-nii Balmus şi Graur. In special, introducerile la Horatius (satire şi epistole) şi Pro Archia poeta (ambele pentru ci­vil­a) pot fi socotite ca un model al genului: expunere clară, consi­deraţii literare juste şi precise, me­nite a se întipări uşor în mintea elevului, redactată, minus garanţia Băncii Naţionale. Guvernul englez, la rân­dul lui, a ratificat conven­ţia, fără să accepte mo­dificarea cerută, aşa că as­tăzi — de fapt şi de drept — NU AVEM NICI UN FEL DE CONVENŢIE DE PLAŢI CU ANGLIA. Ce se va întâmpla în viitor este greu de prevăzut. Guvernul englez nu poate concepe că un delegat al unui stat, aproape ministru în func­ţiune, este atât de nepriceput încât acceptă condiţiuni în contra legilor ţării sale, pe cari nu le-ar cunoaşte, aşa că refuză să primească modifi­carea unei convenţii abia încheiate, şi care nu a intrat încă în vigoare. In ce priveşte ministerul de indus­trie şi comerţ, acesta aşteaptă în­­toarcerea d-lui Leon, care să ex­­plice... cum stau lucrurile. D. Leon, care la Berlin nu a isbutit încă să încurce lucrurile, deoarece germa­nii abia au stat de vorbă cu el, va da... lămuriri. Ce vor cuprinde aceste «lămuriri» nu are nici o importanţă. Fapt este că şi de data a­­ceasta, am isbutit să ne fa­­cem de râs peste hotare, şi că din nefericire, consecin­ţele nu vor fi suportate de «delegat» şi cei ce l-au tri­mis, ci de ţară, care nu a­­re absolut nici o vină că d. Leon este... aşa cum este. De un real folos pentru elevi este şi mulţimea notelor explicative, în josul paginei, cu care autorii nu au făcut de loc economie, con­duşi de principiul just că «pentru înţelegerea adevărată a unui text latin, elevii au nevoe de mai multe lămuriri decât s’ar putea crede». Aceste lămuriri privesc nu numai greutăţile gramaticale, cum se face prea adesea, ci mai ales particula­rităţile de limbă sau aşa numitele realia. Să ia cineva faimoasa satiră a IX, cartea I-a a lui Horatius: Ibam forte Via Sacra... şi va ră­mâne de multe ori uimit de ingeni­ozitatea explicaţiilor şi interpretă­rii textului. De pildă nil agis, tra­dus, de­geaba, nu reuşeşti sau ad­­seetaretul, se ţinea scai de mine, etc. Deasemenea nu puţin va contri­bui la înţelegerea temeinică a tex­tului Indicele alfabetic bibliografic şi istoric, pus la sfârşitul fiecărui manual. O menţiune specială, între ma­nualele de latină ale d-lor C. Bal- ----------­ Manualele şcolare de limba latină — Câteva observafiuni critice — de IORGU STOIAN II Ca texte din autorii latiue desti­­i­nate cursului superior al liceului»­I n’am putut avea la îndemână, la redactarea acestor rânduri, decât cărţile editate de «Adevărul* ale d-lor C. Balmuş şi Al. Graur, am­bii bine cunoscuţi in cercul specia­liştilor, prin serioase lucrări de fi­lologie sau linguistică. De altfel, după câte ştim, numai d. Eugen Lo­­vinescu mai are un curs complect al autorilor latini, înscrişi in pro­gramă. Ar fi desigur o lucrare in­teresantă compararea amănunţită a acestor două serii. O vom face poate altă dată. Se poate afirma însă, chiar de pe acum, ţinând sea­ma de celelalte lucrări ale d-lui Lo­­vinescu, pe care le cunoaştem, ca această comparaţie nu va fi în de­favoarea autorilor de care ne ocu­păm şi, în niciun caz, nu le poate anuala calităţile intrinsece, pe care le au din belşug. Prima calitate a manualelor d-lor C. Balmuş şi Al. Graur, este drept o calitate, pe care ar trebui să o aibă­ orice carte, dar o subliniem toc­mai pentru că este prea adesea ne­glijată în cărţile de şcoală — este acurateţa textului. Autorii au înţe­les că, în primul rând, elevii tre­­bue să aibă un text bun, lipsit d­e greşelile atât­ de frecvente în alte mus­ini. Graur merită, fără îndoia­lă, Antologia latină, destinată elevi­lor din clasa VlII-a a liceului. So­cotim însă că, prin felul cum a fost concepută, ea depăşeşte cu mult in­tenţia autorilor, putând folosi ca un admirabil instrument de studiu pentru orice latinist, ceva cam în genul manualelor d-lui Ch. Geor­­giu. Mai mult chiar, în unele privinţe le este superioară. Căci sunt texte şi autori, pe care nu-i găsim de loc sau incomplect în manualul amin­tit, dar sunt copios reprezentaţi în Antologia d-lor Balmus şi Graur- De pildă, legea celor XII table, in­scripţiile de pe mormântul Scipio­nilor nu figurează de loc în ma­nualul francez, iar literatura latină creştină, care, în Georgia, are nu­­mai 26 de pagini, este trecută, în Balmus-Graur, cu aproape de trei ori pe atâta. Aşa că se poate spune, fără exa­gerare, că nu­ există autor decât de minimă importanţă, care să nu fie trecut, în această antologie. Cu câteva fragmente, ceea ce face din ea un preţios şi comod auxiliar pentru cine vrea să-şi facă o idee generală despre literatura latină, bazându-se pe texte. Terminând, am avea totuşi de fă­cut câteva observaţiuni asupra planului general de lucru al d-lor C. Balmuş şi Al. Graur. Şi de vină pentru aceasta sunt înşişi autorii, care, prin multiplele resurse de care au dat dovadă, în prezentarea manualelor lor, ne-au învăţat să fim oarecum pretenţioşi. Mai întâi chestiunea numelor proprii, întrebuinţate în studiul introductiv sau în note, ea este tra­tată divergent, ceea ce arată că au­torii au lucrat, în general, separat. Socotim acest Lucru un rău. De pildă, d. Balmus păstrează pentru un nume propriu întotdeauna for­ma latinească, d. Graur însă, de cele mai multe ori, întrebuinţează o formă românizată. Ştim că pro­blema este foarte dificilă- Pentru (Citiţi continuarea în pag. ?-­*] Dominica 1 septembrie 1935 , 2 lei .. . Citim in «Viitorul», că s’a deschis pe seama Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, un credit extraordi­nar special în sumă de lei 1.009.000, destinat organizării şi controlului o­­peraţiunilor de valorificare a grâu­lui, pe luna August 1933. Credem că până şi ultimul naiv şi-a pierdut orice iluzie despre ca­pacitatea d-lui ministru V. Sassu. De când a preluat acest departa­ment, d. Sassu a ţinut-o într­una cu reclama acţiunii pe care ar desfăşu­ra-o pentru ridicarea agriculturii, îndeosebi despre campaniile de va­lorificare a cerealelor s’a făcut «*­­n prin tămbălău. Or, cine nu ştie cari sunt profito­rii acestor, acţiuni zise de valorifi­care? Intermediarii, samsarii şi negus­torii de pândă au câştigat multe mi­lioane, pe cari Statul le-a vărsat cu generozitate, cu toată marea sără­cie prin care trece, întrebarea este: ce-au folosit plu­garii noştri, adevăraţii producători de grâu, de pe urma acestor acţiuni atât de costisitoare? Ei, ei s-au câştigat? Nimica! Dacă se îndoeşte cineva de acest lucru, meargă la ţară şi se va con­vinge prea uşor despre efectele va­lorificării. Plugarii îşi vând produsele pe nimic, pe nişte preţuri derizorii, şi se întorc acasă din târg, blestemând o soartă care-i sileşte la munci de robi fără a cunoaşte vreo răsplată. «înviorarea din rândurile pluga­rilor», de care vorbeşte oficiosul guvernului, este o simplă floare de stil. «înviorarea» aceasta cel mult o cunosc simsarii şi profitorii, contra cărora nu s’a luat nici o măsură. Aşa fiind, pentruce noui credite, cari ştim noi prea bine in buzuna­rele cui intră? Dece noui cheltueli, pentru o acţiune ale cărei efecte, le cunosc doar intermediarii? Cu lorca... şi Viitorul anunţă că acţiunea pen­tru valorificarea grâului a reuşit pe deplin. ...Numai d. Sassu a eşit complect devalorificat din această chestie. * Oficiosul guvernului spune că în­trunirea naţional-ţărănistă din Bu­cureşti, nu va avea nicio «forţă mo­rală». ...Desigur, «Forța morală» e aca­parată toată de d-nii Tancred, Do­rei, Leonte, Tony și Petrică Bejan. + * D. Titeanu anunță că va trece în diplomație• ...Alături de d. Jean Tehas nu-i stă rău. Citiţi in pag. IV-a Ancheta de la prefec­tura de Ilfov $­ activitatea... di­dactica a lui Ghiafa Cronica Externă Manevrele diplomatice ale Germaniei In momentul de faţă, situaţia in­ternaţionala înregistrează importante deplasări de forţe. Italia este angajată prea puternic într’un războiu iminent colonial pen­tru a mai fi socotită ca putere Eu­ropeană. Acest „gol” se caută a­­ „umplut”. Paralelogramul forţelor vă căpăta un nou aspect. Prima consecinţa a războiului cu Abisinia va fi resimţită în... bazinul dunărean. Germania s’a lovit la rea­lizarea „Anschluss”-ului de opoziţia d-lui Benito Mussolini. Ducele italian urmărea păstrarea actualului echilibru. Cu toate de­claraţiile sale, sgomotoase şi fa­vorabile revizionismului, a opus un permanent veto încercărilor de ex­pansiune ale Germanei în Austria. Idealul hitlerist de a anexa patria de origină a Föhrer-ului la Reich nu s’a putut obţine pe cale diplomatică din cauza opunerii dârze a Italiei. Orice tentativă de ocupaţie pe calea armelor ar fi, fireşte, un casus belli. Din această pricină, Berlinul a ezi­tat mereu să mai angajeze tratative diplomatice pe această temă. Cu toată unificarea juridică a co­durilor celor două ţări, cu toate proec­tele de zollverein, uniunea dintre Ger­mania şi Austria intrase pe un drum care nu ducea la ţel. Nu s’a neglijat nici calea unui Putsch intern nazist. Nu s’a uitat aventura d-lui Frauenfeld şi episodul tragic al asasinării cancelarului Dol­­fuss. Lovitura de Stat a eşuati în faţa dorinţei de independenţă a Austriei. Intr’adevăr, ca concesiuni şi favo­ruri economice ar putea oferi Germa­nia, care se sbate într’o penibilă cri­ză economică? Industria austriacă nu este un complement al indu­sriei ger­mane, ci se află în antagonism. La fel cu agricultura şi comerţul.­­In pri­vinţa muncitorimei, şomajul bântuie şi într’o parte şi într’alta, iar temni­ţele şi lagărele de concentrare nu pot oferi atracţ­uni suficiente pentru mili­tanţi şi pentru muncitorimea aus­triacă. Numirea d-lui Franz von Papen, un foarte abil om politic şi diplomat în postul de ambasador german la Viena a însemnat o nouă orientare pentru problema „Anschluss”-ului. înseamnă că s-a părăsit aventurile purschiste pentru a se intra în zona manevrelor pur diplomatice. Se pân­dea numai momentul pentru a se ob­ţine o destindere a raporturilor dintre cele două ţări. După „destindere” vine anexarea. Momentul a sosit. Italia este prea angajată în Afri­ca pentru a mai fi socotită ca o pu­tere. Rezistenţa ei se egalează cu zero. In cazul, când zarurile grele­lor hotărîri s’ar arunca, Italia este absentă, fiindcă nu s-ar putea lupta pe două fronturi de războiu. Germania încearcă, totuş, o „me­todă dulce“ faţă de Italia. Se duc tratative pentru eventuale propuneri în sensul unui pact de neagresiune şi de amiciţie. „Neagresiun­ea” s’ar sol­da cu o agresiune la adresa indepen­denţei Austriei, iar „prietenia” ar­ însemna pierderea oricărei influenţe italieneşti în bazinul dunărean şi ac­ceptarea cu surâs a unei grele lovituri care echivalează cu un knock-out pentru politica externă în Europa de până acum a d-lui Mussolini. Comunicatul despre o încetare a atacurilor reciproce în presa germană și austriacă, obținut de abilitatea d-lui Franz von Papen ni se pare greu de consecințe. El marchează o nouă etapă, poate decisivă, în problema „Anschluss”-ului.

Next