Dreptatea, octombrie 1935 (Anul 9, nr. 2391-2415)
1935-10-01 / nr. 2391
ANDI IX. NO. 2391. 4 pagini Taxele de bancare plătite in numerar conf. aprobării Direcţiune' Generale P. T.T. No. 14.856/928 Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 30342, Adţia 34102 Şedinţa comitetului executiv, a partidului naţional-ţărănesc, s-a desfăşurat sub dominaţiunea marelui discurs politic pe care le-a rostit d. Ion Mihalache, preşedintele partidului. Expunerea pe care a făcut-o şi în care a atins toate problemele zilei, a fost atât de clară şi de cuprinzătoare, încât a înfăţişat toată atitudinea partidului, care a primit-o cu un entuziasm de nedescris. D. Ion Mihalache s-a identificat atât de mult cu ideologia partidului la sintetizarea căreia a lucrat neobosit, încât expunerea ei făcută de d-sa reprezintă Întreg rostul şi întreaga misiune a partidului naţional-tărănesc. D. Ion Mihalache primind preşedinţia partidului naţional-tărănesc, a înţeles că idealul pe care-l are în activitatea politică pentru aşezarea unui stat nou, nu se poate atinge decât printr-o organizare a forţelor care cer acest stat, şi prin fixarea unei ideologii care să adune laolaltă pe toţi cei de o credinţă. După ce printr’o muncă fără de odihnă a alcătuit acest organism naţional care-i partidul naţionalţărănesc şi care astfel cum este alcătuit nu mai poate fi despărţit de însăşi destinele ţării, şi după ce cu o tenacitate pe care nu o dă decât o mare credinţă, şi cu o înţelegere deplină a rosturilor naţionale, a organizat lucrările pentru sintetizarea unei ideologii impusă şi deasă din aspiraţiunile noui ale celei mai mari majorităţi, a poporului d.Mihalache astăzi, în orice împrejurare, este călăuzit de aceste două mari realităţi. Evident că atunci când cu tot sufletul şi cu o credinţă cu care d-sa s'a identificat şi pe care o simbolizează atât de strălucit, ştii ce urpăreşti şi cunoşti forţele şi mijloacele de care dispui, nici o intrigă şi nici o manevră nu poate devia directivele fixate de imperative naţionale. Credinţele şi ţintele partidului naţional-ţărănesc sunt imuabile. Ele se bazează pe o realitate vie, pe care nici o mistificare nu o poate înlătura. Scopul este până la izbânda care nu poate fi înlăturată, «refa- cerea statului românesc potrivit alcătuirei sale organice, structurii economice, structurii sociale, tradiţiunei istorice». Spre acest scop duc azi toate forţele reale producătoare şi muncitoare din această ţară. Această realitate nu poate fi înăbuşită. Naţiunea nu poate muri în casa sa de forţă şi în structura artificială care-i împiedică normala ei desvoltare. Cu un adânc spirit de realist şi de pătrunzător al datelor de bază a politicei româneşti şi a structurei sociale româneşti, Mihalache a sintetizat în ideologia partidului national-tărănesc, ideia-fortă, care va sta la temelia statului nou si real de mâine. Aceasta este concepţia şi necesitatea vitală care au născut ca pe un organism impus de desvoltarea acestui neam, partidul national-tărănesc. Oricare altă activitate sau concept politic se va lovi de această unică şi formidabilă realitate, care se afirmă demn, calm, fără retorism şi cu toată încrederea. In discursul d-lui Mihalache este tabloul sintetic al evoluţiei statului românesc însuşi. Acest tablou se va realiza mai curând sau mai târziu, după cât de tare va fi conştiinţa masselor care-i impun ca o condiţie de viaţă în stat şi după cât se va întârzia cu orbirea ipocrită în faţa acestei realităţi. Dar de realizat se va realiza cu siguranţă, fiindcă naţiunea aceasta nu poate pieri strânsă în armurile medievale cu alte dimensiuni şi care au şi ruginit. Opinia publică, acea opinie publică, în care au stat mocnite temeri inoculate de perfidia unor adversari înspăimântaţi, sau îndoeli produse de confuziuni pe care lipsa de conştiinţă şi egoismul le-a creiat şi le-a speculat, n’are decât să citească şi să recitească discursul d-lui Ion Mihalache, rostit Vineri la comitetul executiv. Va găsi în el şi busola de orientare a partidului şi limanul spre care merge, şi şeful care-l conduce. D. Mihalache a exprimat concepţia şi doctrina partidului naţionalţărănesc cu căldura, cu pasiunea, cu sinceritatea şi cu sufletul cu care a ştiut să apere ţara şi să lupte pentru idealurile ei în timp de răsboi. In activitatea d-lui Mihalache este o consecvenţă totală. Destinele I 3 Mod pentru care luptă se identifică întotdeauna cu tradiţiile neamului şi cu idealurile lui. De-aici acel accent de sinceritate şi de fanatism pentru ideile cărora şi-a consacrat viaţa. De-acolo de unde a venit d. Ion Mihalache în locul înalt pe care o destine, a adus atmosfera unei demnităţi loiale, tenacitatea în luptă, sinceritatea deplină pe care numai forţa conştientă şi-o permite, ca şi comandamentele unor revendicări sociale izvorâte din îndelungate nedreptăţi. De aceia, oameni cu mentalitatea pervertită de toate oportunismele şi conruptă de echilibristica impusă de interese personale de moment, nu-i pot înţelege şi nu se pot înălţa pe ei până acolo încât să-i accepte sinceritatea. Dar în ocaziuni ca cea de Vineri, puterea acestei sincerităţi, ca şi tăria pe care o dă o credinţă cu care s’a identificat organic cu toată judecata d-sale, se impun ca o superioritate netăgăduită. Istoricul politic şi social al acestor vremi, va putea să deslege şi neputinţa lumii şi structurei care piere acum, şi prestigiul concepţiei şi lumii care îi va lua locul,din comparaţia dintre declamaţia răsuflată a d-lui Gh. Tătărăscu, în care mişună toate metodele perimate de mistificare, — şi confesiunea d-lui Ion Mihalache în care sunt polarizate toate elementele de forţă cu care va învinge Statul cel nou, de mâine. Operaţiunea aceasta o poate face onest şi pentru sine, orice om de bună credinţă, din ziua de azi. Va înţelege artificialul plăcilor de patefon ca şi strigătul bărbătesc şi hotărât al unei naţiuni care-şi croeşte o altă viaţă. Plăcilor răguşite de la patefonul oficial, le-a răspuns glasul de pe munte care a chemat noroadele. Demostene Botez MOMENTE Se studiază Am citit cu mare surprindere că abia acum se studiază comanda de armament la industriile din țară. Surprinderea este cu atât mai mare cu cât nu sunt decât cinci zile de când primul-ministru a declarat la Constanța că a făcut toate sacrificiile pentru înarmare, că a alocat patru miliarde pentru înzestrare şi că ea face, şi de aci iainte, aceleaşi, sacrificii cu riscul impopularităţii ce şi-ar atrage, pe urma nouilor impozite. Cât despre d. Bejan, judecând după reclama ce şi-a făcut, eram tentaţi să credem că dă în brânci,înarmând oştirea. Când colo, după doi ani de laude deşarte, după cheltuială de patru miliarde, după sfărâmarea unui contract de înarmare, aflăm că chestiunea e un studiu. Noi aşteptam tunuri şi căpătăm discuţii, noi aşteptam avioane în locul celor ce se prăbuşesc şi primim «studii».. Bluff-ul liberal apare evident. Prin păpuşoi nHHO BHBBBl Fiindcă veni vorba de înarmarea ţării şi înzestrarea armatei, să amintim de cuvintele unui ţăran din Soroca. In timpul discursului d-lui I. Mihalache, când şeful partidului nationalţărănesc arăta crealizările» d-lui Guţă in ceea ce priveşte armata,, un ţăran complecta, stau soldafii ascunşi prin păpuşoi când vine vre-o inspecţie. Iată halul in care tenorul Gujă a adus armata ţării. Şi are totuşi îndrăsneala să vorbească de sacrificiile făcute pentru oştire şi să se laude cu ceea ce are de gând să mai facă. SBHHHHBHHHHHB (Citiţi în pag. 4-a) Importanta manifestaţie naţional-ţărănistă de la Soroca Ţărănimea sub guvernarea liberală Povestea devierilor de la Tamaş-Ilfov Cum ajută Camera de agricultură pe agricultori Ordinul No. 9919, al ini PazvantogM zilelor noastre Tamaşul e un sătuleţ din preajma Capitalei, vestit... prin sărăcia locuitorilor lui. Unul din aceştia, pe nume Gheorghe Costache, datora Camerei de agricultură 180 lei. Sumă pe care sărmanul Costache n’a mai văzut-o în punga lui, de nu mai ţine minte. Agentul fiscului a venit să-l urmărească■ l-a cotrobăit deci coliba, şi negăsind nimic ce să-i ia, i s'a oprit ochii pe douăzeci de dovleci aflaţi în bătătura omului, l-a ridica, deci şi a pornit cu ei la percepţie. Hrana copilaşilor lui Gheorghe Costache pe zece zile, a fost astfel luată de agentul fiscului din Tamaş. Acesta e primul capitol al filmului tragic ce urmează să se desfăşoare mai târziu. * S’a dus Gheorghe Costache la percepţie şi cu lacrimile în ochi a cerut să i se înapoeze dovlecii căci rămân copiii flămânzi. Perceptorul l’a compătimit , la ţară trăeşte lumea mai mult cu compătimirea autorităţilor — dar n’a avut ce-i face. — «Intre pâinea ta şi a mea, i-a spus perceptorul, eu o apăr întâi pe a mea». Şi ca o explicaţie, i-a cetit lui Gheorghe Costache următorul ordin primit de la administraţia financiară de Ilfov. No. 8919. 27 August 1935. Domnule Perceptor, Urmare adresei Camerei de agricultură (I) Ilfov No. 1397/1935 vă invităm a lua urgente măsuri de urmărire şi lichidare cât mai grabnică a debitului d-lui... din comuna... pendinte de acea agenţie şi care datorează sus numitei Camere suma de lei... In acest scop veti aplica fără nici o întârziere gradele de urmă(Continuare în pagina 2-a) Momente istorice şi directive politice Cuvântarea rostită de d. Ion Mihalache în comitetul executiv al Partidului naţional-ţărănesc este de o covârşitoare importantă. Cercurile guvernamentale, scontând anumite disidenţe, şovăeli sau intimidări, au rămas profund impresionate. Faţă de tonul agresiv, de veştmântul oratoric trivial, de atitudinea violentă în disperare a primului ministru, preşedintele partidului naţional-ţărănesc a păstrat calmul omului, stăpânit de certitudini, în lupta a cărei dreptate trebuie să aducă biruinţa. Examinând problemele politicei, oamenii, pasiunile şi, studiind factorii cari determină modificările problemelor, oamenilor pasiunilor, d. Ion Mihalache a fixat poziţia partidului său în diagrama politică, a precizat direcţia programatică în raport cu celelalte partide şi a stabilit incăodată metodele tactice, în comparaţie cu linia de evoluţie a politicei generale. N’a cruţat nici ieşirea d-lui Tătărescu de la Constanţa, dând replica vehementă ce i se cuvenea. Această vehemenţă nu a fost, însă, un efect al desfăşurării limbajului, ci o consecinţă a înlănţuirii analizei componenţelor momentului politic în care s’a situat pe sine, partidul şi posibilităţile amândurora, d. Tătărescu. Ca putere de a cuprinde, într’o viziune unitară, toate datele politicei actuale, expozeul făcut de preşedintele partidului naţional-ţărănesc este unul din cele mai impresionante discursuri rostite în cariera sa. A fost un discurs de amplă linie oratorică, de sistematică examinare a problemelor de fină dozare a tonurilor şi abilă gradare a nuanţelor* Faţă de intempestiva declanşare monotonă a primului ministru, d. Ion Mihalache a organizat armoniile. Faţă de echilibrul partidelor, d. Mihalache a fixat poziţia ocupată de organismul politic pe care-l conduce. Faţă de momentul istoric, a fixat posibilităţile cari se ivesc. Faţă de necesităţile istorice, a fixat metodele şi, odată cu ele, principiile cari dirijează. In echilibrul politic, partidul naional-ţărănesc ocupă poziţii de necontestată întâietate, întâietate electorală. Programatică şi doctrinară. Adversari necruţători au fost siliţi s’o recunoască pe faţă, în gradul în care vrăşmaşi de aceiaşi calitate au fost siliţi să o recunoască pe ascuns. Liberalii chiar, temători de ce însemnează forţele ţărăniste, s au sfiili să treacă la instalarea consiliilor judeţene şi comunale, din pricina majorităţilor naţional-ţărăniste. Nu mai este, astăzi, pentru nimeni, putinţă de contestare că pofonul de simpatii populare îl deţine partidul naţional ţărănesc. Situat în centrul său de vitalitate pe însuşi resortul marilornăzuinţe de primenire socială, acest organism politic se umple de pulsaţiile voinţei masselor rurale, crescând şi desvoltându-se pe linia pe care cresc şi se desvoltă aceste voinţe. Cum mecanismul constituţional statuiază succedare normală la putere pe temeiul indiciilor venite de la voinţa populară, d. Tătărescu a crezut de cuviinţă să înveştmânteze cu calomnii un partid căruia îi revine, în mod firesc, succesiunea. Şi cum mecanismul constituţional prevede căderea de la putere pe temeiul aceloraşi indicii ale Pierderei popularităţii, d. Tăărescu s-a acoperit de elogii pentru a se întări în posibilitatea de a mai rămâne la postul său. Preşedintele partidului naţional-ţărănesc, analizând momentul politic şi dificultăţile lui, a spulberat definitiv calomniile şi a rupt voalul elogiilor, lăsând să se întrevadă, cu claritate, necesitatea imperioasă a înlocuirii la putere prin chemarea Partidului naţional-ţărănesc. In momentul istoric, posibilităţile de reconstruire a statului, azi, pseudo-morfoză, schemă falsă şi artificială, se găsesc toate în dispoziţiile programatice ale partidului naţional-ţărănesc. Acest Program, orânduit în capitolele lui, nu este altceva decât condensarea realităţilor sociale, culturale, economice şi financiare, existente astăzi. Aşa cum cresc anumite tendinţe, cum se proectează anumite aspiraţii şi cum se determină, în contextura europeană anumite porniri, programul partidului naţional-ţărănesc reprezintă cheia de acordare a ruajului de stat, în raport cu situaţiile creiate de Invălămăşita istorie cotemporană. Formula cea nouă sub care sunt subsumate notele distinctive ale organizării voinţei sociale se numeşte statul ţărănesc. Inlăuntrul ei, dominantă e voinţa ţărănească, în jurul căreia trebuie să solarizeze celelalte voinţe de muncă. Fără integrarea voinţei naţiunii în scopuri de muncă de producţie, şi fără orientarea aspiraţiunilor ei către perspective istorice pline de misiune şi chemare noi nu isbutim să fixăm ţării acesteia un rang de respect şi de prestigiu, — şi de necesitatea istorică, — în ansamblul celorlalte ţări. In împrejurări istorice , metodele şi principiile care le dirijează, nu pot fi altele decât acelea indicate de structura spirituală ţărănească. Iar ţăranul este adânc iubitor de Rege şi respectos de monarhie. Partid monarhic constituţional, partidul naţional-ţărănesc, — al căruia rol în restauraţie este ceva mai esenţial decât al d-lui Guţă Tătărescu — şi-a fixat tactica determinat de realităţi politice stringente şi condus de principii inflexibile. In doctrina ţărănească şi în structura partidului, nu există loc liber pentru jocul altor posibilităţi tactice în afară de cele fixate de preşedintele partidul naţional-ţărănesc, d. Ion Mihalache, şi aprobate cu unanimitate, de congresul general. Cuvântarea impetuosului prim-ministru a oferit prilejul ca Preşedintele partidului naţional-ţărănesc să amintească incăodată directivele programatice şi Principiile tactice ale partidului. Şi a mai oferit prilejul să se demonstreze opiniei politice cât de solidar merge partidul cu şeful său, cu crezul şi cu programul. D. Ion Mihalache, prin expozeul făcut comitetului executiv, a fixat linia de directivă generală care solidarizează atât năzuinţele programatice cât şi voinţele de luptă ale membrilor partidului. In momentul istorie de faţă, discursul său reprezintă punctul cel mai înalt de la care trebuie să Pornească judecăţile şi socotelile Politice. I. Dobridor Mile opim pielii grâului de prof. Gr. MALDENATZ *=------- In România, o acţiune sistematică din partea statului în vederea organizării pieţei grâului a început în anul 1933. Intervenţunea puterii guvernamentale a fost provocată pretutindeni de necesitatea de a se influenţa modul de repartiţie a venitului naţional în favoarea anumitor categorii economice. Intervenţiunea aceasta, aproape generală în toate, statele apare încă mai necesară pentru ţările de structură pronunţat agrară. Dar intervenţiunea este, în mod firesc, mult mai dificilă tocmai în aceste ţări, căci ea cere aci mijloace financiare puternice şi totodată o organizaţie vastă şi complectă. In România s’a încercat pentru recolta anului 1931, sistemul primelor la export. Rezultatele n’au putut fi cele scontate, atât din pricina lipsei de mijloace financiare, îndestulătoare, cât şi din cauză, că în acest sistem este foarte greu a avea siguranţa că-i revine producătorului, mai ales micului producător, surplusul de preţ pe care statul îl acordă. O soluţiune radicală a problemei a încercat «Legea pentru valorificarea cerealelor» din anul 1931 (trei luni şi înainte de recoltă), care instituia o societate cu caracter semietatist (dar în care statul avea cuvântul hotărâtor) cu participarea cooperaţiei şi a exportatorilor de cereale, şi căreia i se acordă monopolul comerţului de cereale, atât pe piaţa internă cât şi la export. Instituţia aceasta nu a luat însă fiinţă şi de aceea, oricât de interesante ar fi problemele pe care le ridică, o vom omite din expunerea noastră care trebue, să se limiteze la măsurile efectiv luate de puterea guvernamentală şi la rezultatele lor Acţiunea pentru organizarea pletii grâului recolta 1933 și 1934 s’a făcut pe baza unui sistem pe care l-am preconizat împreună cu camaradul Ion Tatos, directorul Centralei Cooperative de Import și Export. In preajma recoltei anului 1935 am prezentat guvernului un referat detailat în care expuneam, pe de o parte necesitatea intervenţiunii statului, iar pe de altă parte organizarea pe care o preconizam. Diagrama preţului grâului în cursul ultimilor doi ani arată pe de o parte o disparitate îngrijorătoare faţă de preţul produselor industriale, iar pe de altă parte fluctuaţiuni excusive în cursul anului. Diagrama arată în special o scădere bruscă gravă a preţurilor între lunile Mai şi August, (în preajma şi imediat după recoltă). O dovadă că lipsa de reglementare a scurgerii cerealelor pe piaţă face ca oferta să sporească în chip excesiv în această perioadă a anului, provocând scăderea preţurilor. Producătorul nu poate recupera nimic în epoca preţurilor urcate, pentru că în acel moment produsul nu se mai găseşte în mâinile sale. O acţiune de susţinere a preţurilor trebue să urmărească deci, două obiective : a) Sporirea efectivă a preţului realizat de producător, b) O stabilitate a preţurilor în cursul anului. Problema este legată de o altă problemă, de o deosebită gravitate în ţările sărace în capitaluri, aceea a finanţări agriculturii, în special a finanţării recoltei micului agricultor. Sistemul de organizare a pieţei cerealelor trebue deci să satisfacă următoarele obiective: 1) Să înlesnească finanţarea agriculturii; 2) Să susţină preţul cerealelor, având pentru aceasta să satisfacă următoarele condiţiuni: a) Să realizeze un preţ echitabil pe piaţă; b) Să asigure ca sporul de preţ să intre în venitul producătorului şi nu al intermed’ -ului; c) Sarcinile a.. .ui spor să nu fie suportate în mod indirect tot de producătorul agricol (de pildă sub formă de impozite). Soluţia pe care o preconizăm era: intervenţiunea Statului la cumpărare, în vederea stabilizării preţurilor la un anumit nivel. Intervenţiunea însă se face nu prin creaţiuni speciale, cu caracter mai mult sau mai puţin etatist, ci prin intermediul organizaţiei cooperative agricole. Această organizaţie se sprijină pe o serie de depozite regionale de cereale, cari permit o mobilizare a producţiei înainte de aruncarea ei pe piaţă, o scurgere raţională a disponibilităţilor deci o îngrădire a fluctuaţiunilor de preţ, precum şi o sistematizare a întregei circulaţiuni (Continuarea în pagina II-a) de la baroul bucureştean O mână de agitatori ai lui «numerus valachicus» din localul de Ilfov a încercat să introducă Sâmbătă metode de gangsteri americani. Fără a respecta regulamentul baroului au încercat să dea prin surprindere un vot de blam actualei conduceri. După «votul» sui gensris au năvălit asupra decanului — blândul avocat de mare prestigiu d. Iorgu Petrovici — şi l-au molestat, au luat arhiva şi cheile cu forţa, proclamândun nou decan, pe necunoscutul Em. Slătineanu, înconjurat, de arhicunoscutul şi scandalagiul «valahist» Algiu, de un Şoim cât mărimea cioarei, etc. Gestul dela baroul de Ilfov a fost un gest de patentă anarhie. Cei care sunt chemaţi să păstreze ordinea legală s’au dovedit adepţi ai violenţei. Tactica «minorităţii active» — specifică extremiştilor revoluţionari de dreapta — a fost adoptată de aceşti paladini ai aşezămintelor legale constituite. O contradicţie mai mare nici nu se putea imagina. Partea amuzantă a acestei lovituri de Stat valahiste constă în faptul că răzmeriţa a pornit să apere... cetăţenia d-lui Eduard Mirto. încurcăturile provocate de această naţionalitate a dus la demisia a doi membri distinşi din cosiliu: d-nii Ionel N. Vlădescu şi Costică Solomonescu. Certurile provocate pe tema Eduard Mirton luat în braţe de «valahişti» au dus la acest desnodământ tragicomic. Chestia internă a baroului bucureştean n’ar prezenta prea mare importanţă, dacă n’ar desvălui o mentalitate primejdiosă. Mentalitatea legalitare juridică a dispărut din sânul acestei selecte adunări pentru a face loc unei primejdioase atitudini de agitatori periferici, gata de a recurge la toate violenţele şi la toate gesturile. Mentalitatea juridică presupune filtrarea impulsiunilor prin sita deasă a paragrafelor, o serie întreagă de înhibiţiuni şi de reticenţe. Un jurist nu acţionează ca un student huligan — etern dezertor al examenelor — şi nici ca o damă pasională. Stăpânirea de sine şi selecţia metodelor pentru a impune punctul de vedere sunt comandamente de la care nu se abate. Scandalul de la baroul bucureştean dovedeşte saltul în golul anarhiei Pe care este dispus să-l facă anumiţi membri. «Minoritatea activă» trebuie pusă imediat la locul ei. Majoritatea membrilor din acest barou îşi văd de treburile lor în acest început de sezon şi nu cad pradă lesnicioasă tuturor diversiunilor de dreapta, montate de «personalităţi» politice ratate, ca d-nii Istrati Micescu, Pogonat şi Algiu, care încearcă să-şi refacă o virginitate politică grav compromisă prin toate sportuile, cu pieliţa obrazului tineretului nostru aflat în gravă mizerie materială. «Grangurii» carierii au refuzat sindicalizarea în numele libertăţii profesionale. Azi încearcă montarea de cabale politice... nard 1 Octombrie 1935 lei n turca... «Viitorul» anunţă : «Guvernul şi judeţele lovite de secetă. Guvernul lovit de secetă? Să întrebăm pe d-nii Strunga, Bejan şi Bentoiu. Numai de secetă nu se plâng. Lepre Ilidact ce o lege din iniţiativă parlamentară votată în sesiunea trecută, putea fi un prilej minunat de verificare a conştiinţei unui corp de funcţionari a căror menire este să facă educaţia generaţiei ce se ridică. Aşa trebuia să fie legea, dacă ar fi fost cinstiţi cei ce au propus-o, cei ce au votat-o şi cei ce erau chemaţi să ţie seamă de ea şi să o aplice. Iată însă că legea care interzică organelor de control de a mai apărea pe scoarţele cărţilor didactice, fusese propusă de doi d-ni parlamentari directori de şcoli şi autori de manuale didactice, cari căutau la adăpostul acestei legi, asigurarea unui dever fără concurenţă. Evident o lege ce ia naştere sub această precisă intenţie nu putea fi corectă şi cinstită, căci dacă ar fi fost cinstită mi s’ar fi mărginit interdicţia numai la organele de control şi funcţionarii superiori ai ministerului până la directorii generali — ci ar fi cuprins şi pe secretarul general şi el autor de manuale didactice. Dar această problemă profesională ce se încadrează problemelor de înzestrare sufletească a naţiei ne mai desvălue şi altă latură. ESCAMOTAREA LEGEI Intrată în vigoare, legea ca orice lege trebuind aplicată ea a provocat nopţi de insomnie tuturor acelor autori ce se găseau în control, sau în câte un post de comandă al ministerului. Cum însă românul este inventiv şi mai ales când se găseşte la aman, s’au găsit o mulţime de formule mai mult sau mai puţin deghizate, ca aceleaşi manuale semnate până atunci de aceşti domni, să rămâe mai departe în comerţ pentru fericirea şcolarilor. Astfel unele manuale primesc pe frontispiciul lor titulatura «Metoda X, sau Y.■» parcă ar putea fi vorba de o metodă specială care să te înveţe, cum se poate învăţa religia, istoria, etc. Mai înţeleg o metodă pentru predarea limbilor, pentru muzică, pentru desen, sau chiar pentru spălarea vaselor. Un alt autor, inspector general considerat ca unul din cei mai integri inspectori care niciodată nu este dispus să facă concesii altora şi aplică cu cea mai grozavă străşnicie litera legei, ca un abil prestigitator, schimbă doar iniţialele pe cartea ce-i aparţinea ani de zile şi prin această schimbare manualele devin opera soţiei sale. Ne întrebăm în realitate ale cui sunt aceste manuale, ale d-lui? sau ale d-nei? Şi într’un caz şi în altul este o incorectitudine. Ori domnul a figurat ani dearândul pe nişte cărţi ce nu-i aparţineau şi aceasta cu un anumit scop, ori dacă ele reprezintă în adevăr opera sa, escamotează legea trecându-le pe nuclele soţiei pentru acelaş scop. Cel mai revoltător caz, însă este al unui tânăr inspector al regimului, a cărui trecere pe la direcţia unui liceu de provincie nu trebue prea mult controlată după cum nu trebue controlată nici activitatea din prezent. Acest domn autor al unui manual de istorie pentru o singură clasă din moment ce ajunge inspector peste o regiune cu 17 judeţe ale căror şcoli au nevoe în unele ocazii de bunăvoinţa d-sale, îşi complectează seria de cărţi pentru toate clasele şi le prezintă aprobării sub numele soţiei sale, o foarte tânără persoană. (Citiţi continuarea în pag. 2 a)