Dreptatea, noiembrie 1935 (Anul 9, nr. 2416-2439)
1935-11-01 / nr. 2416
Perspectivele politicii de duplicitate Nu ştiu încă cu ce scop, d-nii Tătarăscu şi Goga, au făcut un schimb de politici. In momentul actual, d. Gh. Tătărăscu face politica d-lui Octavian Goga, iar acesta pe a primului ministru, în funcţiune. Preocupările prezente, ale d-lui preşedinte de consiliu, sunt de a asigura cel mai mare succes, manifestaţiunii antisemite dela 14 Noembrie. Chiar circulara d-lui Inculeţ, cu inevitabila ei anexă cifrată care o anulează, e o dovadă în plus, a acestor preocupări. La rândul său d. Goga, lepădântrei ambe discursuri, că dacă nu face decât să sprijine şi să prelungească actuala guvernare. D-sa instrueşte oamenii să lupte împotriva partidului naţional-ţărănesc, deci indirect acţiune de sprijiilire a d-lui Tătărăscu. D. Goga nu spune nimănui să strige la 14 Noembrie, jos guvernul. Ar fi şi impasibil să ceri unor liberali, cari ţi-au fost împrumutaţi pentru întrunire, să strige moartea guvernului lor. Deci lucrul apare lămurit: d. Tătărăscu face pe fată, politica d-lui Goga, iar acesta sprijină, tot pe faţă, guvernul şi politica d-lui Tătarăscu. Suntem în ora în care orice duplicitate s’a risipit. Cărţile s’au dat pe faţă. Nu mai este nicio îndoială, asupra manevrelor d-lui Tătărăscu. Fapte precise, vin în sprijinul constatării, făcută de mult de noi, că d. preşedinte al consiliului este prizonierul agitatorilor de dreapta. La Constanţa i-a declarat oameni de ordine, la Bucureşti i-a îndemnat să facă o întrunire, în aceiaşi zi cu partidul naţional-ţărănesc. Şefii de sectoare liberali, se plâng în gura mare împotriva obligaţiunilor impuse de centru, de a aduce oameni cât mai mulţi, — număr fixat de la Bucureşti — pentru manifestaţiile d-lui Goga, d. dr. Anghe Iescu, strigă în plin consiliu de miniştrii: «aveţi bani pentru întrunirea lui Goga şi n’aveţi pentru şcolile mele». D. Tătărăscu pregăteşte cu bună ştiinţă, «popularitatea» antisemită, pentru 14 Noembrie. In acelaş timp, d-sa prin anumite «abilităţi» politice, face jocul aceloraşi cercuri de dreapta, din ţară. Aviatorii sovietici trebuesc să întârzie sosirea în Bucureşti, pentru că anumiţi domni, hitlerişti, ameninţa. D. Inculeţ, gogeamite ministru de interne, tremură aşa cu a tremurat în faţa asasinilor lui Dina. Cum la abandonat pe primul său ministru, în fata gloanţelor ucigaşe dela Sinaia, aşa abandonează pe aviatorii sovietici, cari trebue să poposească la Kiev, o zi, ca să nu contrazică pe d. Dragoş Protopopescu, logodnicul recent al dreptei româneşti. (Nu s’a cununat încă, —din obişnuinţă — şi tine s’o anunţe, aşa cum a făcut-o zilele trecute, când a desminţit participarea sa la congresul cuzist din Cernăuţi). D. Inculeţ, tremură în faţa agitatorilor de dreapta. D. Titeanu, înfige foarfecă adânc în publicaţiile de stânga; închide ochii, prudent, în faţa atacurilor ticăloase din publicaţiile dreptei. D. D. R. Ioaniţescu spune în vreo trei ample discursuri, că dacă nu vine la putere aprinde ţara. D. Goga, la Cernăuţi ameninţă să cucerească Bucureştii. Am urmărit oficiosul guvernului. Aţi putea face şi dv. acest lucru. N’am găsit nici un rând de reprobare a agitaţiilor caziste. Nicio vorbă de protest, pentru excesele şi nţi ţările acestor profesionişti ai tlezordinei. Mai trebuesc oare şi alte dovezi, pentru demonstrarea complicităţii dintre guvern şi mişcarea de dreapta ! D. Tătărăscu îşi face obişnuitul său joc de totdeauna. Massa sa de manevră a fost în permanenţă mişcarea antisemită. A utilizat rând pe rând, mişcarea studenţească şi partidul cazist. S’a înţeles perfect şi cu d-nii Cuza şi Goga şi cu domnul cutare, fost vremelnic preşedinte al nu ştiu cărui centru studenţesc. A montat Oradia Mare în 1928, aşa cum montează acum pe 14 Noembrie 1935. De data aceasta însă sunt toate şansele ca jocul să-l depăşească. Angajamentele luate de d. Tătărăscu sunt prea mari. Şi oamenii cu cari a tratat mai şmecheri. De la studenţi a trecut la profesori. Domnul profesor de economie politică de la Iaşi şi de profesor de estetică de la Cluj, nu pot să se mulţumească doar cu ceea ce se mulţumeau domnii «studenţi» agitatori ai d-lui Tătărăscu. Primul ministru se găseşte azi depăşit de propriile sale manevre. Va trebui să suporte consecinţele. Noi nu ne impresionăm. D. Guţă vrea să înlesnească guvernarea dreptei- Fie. Noi o dorim. Noi aşteptăm cu nerăbdare să vedem pe d. Goga dând drumul cirezilor şi Ciurezilor, spre guvern. Să-l vedem pe d. George Cuza ministru, să-l admirăm pe d. Robu în fruntea unui departament. Să ne delectăm cu spectacolul Tilicilor specialişti, puşi să scoată din noroi o ţară. Trei, patru luni, vom mai putea suporta noi un iureş. O să ascundem cauciucurile de automobile ca să nu le svopte iar Ilie Ivădulescu, o să ne împăcăm cu ideea că vom păşi în cafeneaua Corso fără să găsim o anumită masă, ocupată, fiindcă d. Goga a desfundat cafenelele şi şi-a pus «băeţii» la treabă. O să fim fericiţi că d. Banu s’a fixat definitiv în antisemitism şi că «Porunca Vremii» a devenit oficios. Şi pe urmă! Aceiaşi mizerie şi aceleaşi vaete de pretutindeni. Specula va rămâne aceiaşi. Fiindcă nici d. Goga nici amicii săi, nu vor renunţa la tantiemele consiliului de administraţie. Echipele de propagandişti, —creştine, — vor porni în ţară să trâmbiţeze marea fericire, că în locul unor străini, câţiva partizani gogişti se vor fi înfipt bine în beneficiile speculate din munca ţărănească-Cenzura şi starea de asediu, vor funcţiona mai departe, acoperind aceleaşi turpitudini ca şi sub regimul liberal. Va fi o continuare a guvernării de azi, o dulce frăţie între metodele d-lui Tătărăscu, patronul şi ale d lui Goga, supusul. D. Goga nu are nici un cuvânt, azi, împotriva guvernării d-lui Tătărăscu. D. prim-ministru nu are nici o reprobare pentru agitaţiile disperate, ale d-lui Goga. Mâine, situaţia va fi aceiaşi. D. Goga va guverna cu concursul liberal; d. Tătărăscu îşi va organiza iar ofensiva, la adăpostul d-lui Goga. Pentru toate aceste aranjamente, există însă şi un regulator. Există partidul naţional-ţărănesc, la al cărui glas vor sări în ţăndări toate şubredele înjghebări guţisto-gogiste. D. Tătărăscu îşi va primi răspunsul pentru ticăloasa politică de duplicitate, d. Goga pentru vânzarea ruşinoasă efectuată azi, în tovărăşia liberală. In câteva luni se vor fi lichidat toate aceste grupări şi se vor fi limpezit multe ape în politica românească. Dacă d. Guţă vrea, să vie dreapta la guvern, noi primim provocarea Şi pe urmă vom mai vorbi. Nu însă cu d. Guţă, pe care zădarnic îl vom mai căuta în câmpul politic. Octav Livezeanu IN PAG. IV-ax când la parchet, când la prefectura 4 „ V § 'I & i 1 V ANUL IX. NO. 2416. 4 pagini Laxele de trai care tlauilţi.Umerar conf. aprobării Direcliiinei Generale P. T.T» No» ?4.£56/t‘! Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9— Telefon: Redacţia 303|42, Adţia 341|Q2 Regimul abuzului administrativ O şedinţa D. Sâbâreanu nu mai poate fi primar Comitetul de revizuire a Pronunţat ieri hotărârea de revocare a d-lui inginer Săbăreanu din funcţia de primar a sectorului de galben, pentru neexecutarea deciziei de reintegrare a unui funcţionar. Este prima sentinţă care s'a putut obţine vreodată în instanţa administrativă, in acest sens. S’au făcut întotdeauna abuzuri administrative sub regimurile liberale, care au însemnat domnia bunului plac. Ultima guvernare, dela 1933 până astăzi, ce a însemnat oare altceva decât o continuitate în tradiţia liberală? Trăim în plină anarhie administrativă. Nu s’au făcut alegeri judeţene şi comunale nici după doi ani dela dizolvarea ilegală a ultimelor consilii alese. Iar unde s’au făcut alegeri şi rezultatul nu a fost de plac partidului liberal, s’a zădărnicit instalarea nouilor consilii. Acesta a fost abuzul general, săvârşit de guvern, pentru care responsabilitatea ministrului de interne este definitiv stabilită şi nu mai poate fi evitată. Dar după îndemnul şi exemplul pornit de la autoritatea superioară, au săvârşit abuzuri prefecţii în judeţele lor, şi primarii în fiecare comună. Faţă de tendinţa manifestă de generalizare a abuzului administrativ, care a devenit cu timpul normă de guvernare, am arătat că sunt inutile lucrările pregătitoare a proectatei reforme administrative. Nu guvernul liberal are autoritatea morală de a legifera o reformă a administraţiei. Şi, în nici un caz nu era indicat să prezideze această reformă d. Inculeţ, care a introdus despotismul administrativ ca regulă obişnuită de guvernare. D. Săbăreanu a fost sancţionat cu revocarea din funcţia de primar pentru vina de a nu fi executat sentinţă de reintegrare a unui funcţionar, ilegal concediat. Vinovăţia este categorică. Sentinţa nu comportă nici un comentariu. Un abuz administrativ evident, la care se adaugă lipsa de respect a primarului abuziv faţă de decizia pronunţată de instanţa de jurisdicţie administrativă, a fost înfierat cu sentinţă severă, dar perfect întemeiată. D. Săbăreanu trebuia să tragă consecinţele. D-sale i se impunea să tragă consecinţele. Dar primarul de galben se găseşte încă în funcţiune. Se pare că a fost sfătuit de la ministerul de interne să nu demisioneze, chiar dacă s-ar fi convocat consiliul comunal, în mod special, pentru a realege pe d. Săbăreanu, demonstrativ şi provocător, în funcţia de primar de Galben. Niici o asemenea procedare nu ar fi surprins. Precum nu este nimic de mirare, că din iniţiativa d-sale, s’au acoperit cu consimţământul ministerului de interne, d. Săbăreanu a ignorat sentinţa care l-a revocat şi continuă să funcţioneze. Dar aceasta înseamnă afirmarea principiului sacru de guvernământ al partidului liberal, prin abuzul administrativ calificat a fi refuzul de a intra în cadrul legal. Regimul de anarhie administraivă ameninţă să cuprindă întreaga ţară şi toate domeniile vieţei de stat. SCADENŢA GREŞELILOR Iată-ne acuzaţi şi de «acţiune nepatriotică, neromânească»! Desigur, întrucât acuzaţia asta atât de gravă vine din partea «Viitorului», n’avem nici un motiv să ne speriem. Nu e nici pentru prima, nici pentru ultima oară că se produce o astfel de gravisimă acuzaţie, menită să pue la stâlpul infamiei pe cel care-l vizează. Ştiţi desigur care este puternicul motiv pe baza căruia suntem înfieraţi atât de drastic, necruţător de «acţiune nepatriotică, neromânească». Noi am boicota opera de înzestrare a armatei, pe care ar întreprinde-o guvernul. De atâta prostie şi rea credinţă, câtă am putut constata la aceşti oameni, nici nu ne mai putem indigna. Timp de doi ani de zile, de când ţara a căzut pradă în mâinile samsarilor de azi, nu s’a făcut nimic, absolut nimic pentru înzestrarea oştirei. Căci nu putem considera ca operă pozitivă, în această privinţă, discursurile găunoase şi profund greţoase ale vorbitorului de profesie care este caraghiosul Guţă Tătărăscu. Primul lucru pe care l-a făcut actualul guvern, a fost să suspende contractele încheiate de partidul naţional-ţărănesc, contracte prin realizarea cărora până în 1934 ţara trebuia să fie pregătită pentru orice eventualitate. Era o simplă manevră de răzbunare politică. Prin scandalul Skoda se urmărea discreditarea partidului naţional-ţărănesc. Ce importanţă avea pentru imbecilii cari au pus la cale infamia, că cine suferă, cine pierde în această chestie este ţara, ţara care rămâne neînarmata, şi nu noi... Dar când este vorba de o răzbunare politică, discipolii lui Alecu Constantinescu nu se dau înlături de la nimic. S-au suspendat contractele încheiate de noi,pentru ca în urma unei anchete tergiversate timp de un an şi mai bine, anchetă căreia d. Bentoiu îşi datoreşte subsecretariatul d-sale, să se constate că acele contracte erau bune, legale şi că trebuesc refăcute pe aceleaşi baze tehnice ca şi sub noi. Şi aşa au şi fost refăcute. Ba, în condiţiuni şi mai proaste. Aşa s-au pierdut aproape doi ani de zile, în care timp opera înzestrării armatei a fost sistată. Doi ani de zile reprezintă o pierdere ireparabilă. Azi, guvernul e cuprins de panică şi convoacă extraordinare consilii de miniştri pentru a constata grava situaţie în care ne găsim ! Şi se înţelege, vina este numai a noastră, cam cine în o «acţiune nepatriotică». Să admitem că noi suntem cauza. Bine, dar timp de atâţia ani de zile în şir, de la încheerea păcii până în 1928, partidul liberal, care a guvernat exclusiv, ce-a făcut pentru armată? Căci a avut atâta vreme la dispoziţie! N’a făcut, atunci ca şi acum, nimic. Nimic! In 1928, când partidul naţional-ţărănesc a luat puterea, a găsit oştirea complect neînzestrată cu cele necesare. Atunci s’au făcut, sub noi, primele contracte din realizarea cărora trebuia să avem tot ce lipsia şi tresturi şi de la acaparatori ai comerţului — Cagero, Comex, Gross, Bursa Neagră, etc. De multe ori am fost întrebat de amicii mei comercianţi, să le dau părerea mea de modul cum văd eu situaţia lor economică, care, faţă de anul trecut, este cu 60 la sută mai rea şi în comparaţie de acum doi ani — cu 80 la sută. Mulţi din comercianţi nu fac nici o vânzare. Stau în faţa prăvăliilor lor, invitând cu vorbe dulci pe trecători să se aprovizioneze cu ceva din mărfurile lor. Unii au pus funcţionari speciali pentru atragerea clienţilor. Este un fel de cerşit mai modern. Toate mijloacele întrebuinţate pentru desfacerea mărfurilor rămân însă zadarnice. Străzile principale ale oraşului provincial rămân goale şi rar se văd oameni dispuşi a cumpăra, mai cu seamă în oraşe ca T.Severin, unde marele consumator — ţăranul — nu se vede de loc, fiind complect sărăcit de secetă şi de cămătărie. La întrebările amicilor mei, am răspuns mereu, că nu mai merge practicarea comerţului cu sistemele învechite. La timpuri de mare progres în mijloa buia. Şi dacă nu se suspendau acele contracte, pentru motive de intrigă şi răzbunare politică, aşa cum s’a dovedit, pentru că nu s’a găsit nici o vină guvernelor ce le-a încheiat, azi eram bine pregătiţi. Ei, dar cineva trebue să fie ţap ispăşitor, şi în această chestiune. Guvernul d-lui Guţă ne-a găsit pe noi. Şi, aparent, se consolează. Slabă consolare pentru oamenii mustraţi de conştiinţă din pricina faptului că atât în 1916, cât şi azi n’au făcut nimic pentru armata noastră! Toate greşelile au o scadenţă. Ce păcat că ţara e aceia care sufere, din cauza imbecilităţii şi iresponsabilităţii liberale. Cd Iar ca.. «Viitorul» se întreabă: «Partide politice sau bande de mercenari ?» Exclamaţia e făcută, pe semne, în urma examinării notei de plată, pentru manifestaţia gogistă.. *_ «îndreptarea» anunţă izolarea guvernului. Adică, devenirea lui un fel de partid averescan. % Tot «îndreptarea» publică un articol intitulat: «Anomaliile regimului fiscal văzute de d. Trancu-Iaşi». Numai de d-sa? Noi credeam că le vede şi le simte toată lumea. D. Goga la Cluj: «Noi nu mergem la Bucureşti să dăm năvală şi să cucerim puterea». Aşa e convenţia de d. Guţă? f Inert I Noembrîc 19»0 lei MOMENTE „Visul rău“ «Viitorul» este foarte supărat ca vreo câteva ziare au anunţat căderea guvernului. «Viitorul» e supărat exact ca omul care a fost trezit din somn din cauza unui vis urât. Nici nu se putea concepe ceva mai dezagreabil pentru «Viitorul» decât viziunea sumbră a unei căderi. Mai ales că programul de realizări n’a fost încă terminat nici de d. Grosz, nici de Cagero, nici de d. Ghiaţă, nici de d. Petre Bejan, şi nici măcar cele trei blok-hausuri ale fraţilor Tătărăscu nu sunt terminate Asemenea opere de realizări nu se părăsesc la mijloc fiindcă riscă să rămâe aşa pentru totdeauna, şi-i păcat de truda şi ruşinea ascunsă de până acum Trezirea dintr’o treabă atât de reală de consolidare reciprocă este o curată «infamie» cum îi spune delicat, «Viitorul». Inchipuiţi-vă că oamenii lucrează pe capete în Capitală şi în provincie, fiecare cu mica lui afacere, cu transferul lui, şi de-odată este speriat că-i gata să cadă. Asta fiu se face. Asta poate face să cadă de pe schelă toţi salahorii care dau zor să termine casele domnilor Tătărăşti, ca să nu le prindem în fotografie cu schele şi macedon. Dar, de fapt svonul este absurd- El ar presupune că, în sfârşit, guvernului i-a venit mintea la cap şi doar n’are nici ce să-i vie şi nici unde să-i vie. Svonul dacă s’ar confirma, ar însemna un pic de raţiune de ultimă oră, o deşteptare în realitate. Asta-i însă imposibil . Liberalii nu pleacă «prin ei înşile» de la putere. Ei totdeauna au stat până ce au fost goniţi. Zvonurile acestea însă au avantajul de a deprinde oamenii cu ideia plecărei, pentru că să nu-i apuce apoplexia aflând deodată că aşa ceva e totuşi posibil. ...A noastră să fie Oficiosul guvernului ne anunţă că ziua de 11 Ncembrie «va rămâne înscrisă în cronica vieţii noastre politice ca una din cele mai ruşinoase pentru partidul naţional-ţărănesc». Luăm asupra noastră cu suflet curat această ruşinoasă zi de cronică, în care ţara unanimă va înfiera cum se cuvine odioasa guvernare a partidului liberal. Încă o ruşine ca aceasta, şi castitatea partidului liberal se va înălţa atât de sus încât va trece în lumea pură a celor ce au fost. Vom participa cu plăcere şi sadism la ridicarea ţării de la Nistru până la Tissa, în contra asociaţiei de exploatare şi spoliaţiune pe care o exercită partidul liberal. Nu numai ţara dar şi străinătatea va şti şi va cunoaşte şi popularitatea partidului naţional-ţărănesc şi puterea lui de organizare, şi, pe de altă parte vor avea confirmat adevărul că la adăpostul stării de asediu şi al cenzurei, guvernul stăpâneşte cu violarea voinţei poporului. Ruşinea asta o luăm asupra noastră. Ziua în care liberalii vor sta pitiţi după ghişetele băncilor liberale şi a tuturor societăţilor care prin liberali sug tot avutul naţional şi toată avuţia ţării, o aşteptăm ca nişte pasionaţi ai ruşinei. Ruşinea asta a noastră să fie! Cele ce se petrec, astăzi, în Europa conţin serioase motive de îngrijorare. Cu atât mai multe motive de îngrijorare, cu cât s-a depăşit stadiul discuţiilor pentru a se intra în acţiune. Cât timp au continuat desbaterile asupra punctului litigios dintre Italia şi Abisinia, opinia publică era aţintită asupra Ligii, contânduse încă pe puterile ei de arbitrare. Acum, însă, speranţele s’au spulberat. Conflictul a ieşit dela masa verde a controverselor complicate, pentru a fi desbătut pe simplităţi în afara «Societăţii», în are cele două puteri încleştate a harţă: Anglia şi Italia. A se fi nădăjduit într’o conciliere, ar fi însemnat pură naivitate. Şi a se fi contat în temere, ar fi însemnat să nesocoteşti grupul intereselor ca forţă de cauzare a conflictelor între popoare. Acum tinere legiuni italiene sa încleştează în luptă cu forţele nomade ale raşilor abisinieni, sufocându-şi viaţa sub pătura de fum de plumb pe care o ies, din depărtările cerului, escadrilele. Şi în timp ce fasciile sale culeg biruinţe, înaintând cu priveghia în inima ţării, la el acasă d, Mussolini stă cu ochii în patru asupra centrelor în care s’ar putea elabora primejdia şi se prepară. x Se prepară pentru o viitoare ofensivă armată, — după ce o prefaţează cu o insistentă campanie diplomatică, — şi Anglia, grijulie pentru dominioanele sale, pentru hegemonia ei navală şi pentru superioritatea dobândită cu atâtea sforţări. , Deasemenea se pregăteşte Germania, ale cărei instincte de dominaţie desvoltate până la apogeu sunt susţinute de toate fierăriile urătoare pe cari le varsă din guri de foc, şantierele atât de active. Ea stă la pândă, căutând momentul prielnic să sară cu prăpăd asupra coaliţiilor cari o ţin de atâta vreme înăbuşită. Se prepară Rusia, fortificându-se spre Răsărit unde Japonia bate în coaste cu mare duşmănie; se întăreşte spre Apus, unde Germania cercetează zona de pătrundere ca stăpânitoare. Şi se prepară Franţa, consolidându-şi platforma de sprijin a energiilor morale, după ce ani în şir fi betonat sub pământul la friontierii , despărţitoare de Germania. Desigur nu stă degeaba Polonia a cărei aviaţie exersează mereu, nu stă pe gânduri Ungaria ale cărei lăcomii le ştim şi nu stă cu mâna în sân Bulgaria, asmuţătoarea patimilor totdeauna împotriva noastră. Noi, însă, ce-om aştepta! Iar sufleteşte, cât suntem de pregătiţi, o dovedeşte certificatul pe care-l dă zilnic guvernării liberale, bietul cioban dela Maglavit în jurul căruia s’au adunat cu suta de mii, toţi betegii pământului, căutând în asta un prilej de salvare. Ca forţă fizică o dovedeşte iarăşi pelerinajul mistic. Este aci atestatul de osândă pe care-l primeşte guvernul liberal pentru grija ce a avut-o de igiena satelor. . . . Şi vor veni clipe de grea încercare, când cataclismele vor pune în lumină întreaga dramă a conştiinţei noastre colective, fiindcă nu e departe ceasul când istoria va cere să se asvârle în luptă toate instinctele neamului. ——» — Asociaţiuni comerciale de ŞTEFAN DAMIANOV Dacă cineva şi-ar da greaua însărcinare de a cerceta viaţa economică a oraşelor provinciale, ar constata o decădere complectă a ei, fără speranţă de îndreptare, deoarece răul persistă de ani de zile, ca un ritm de agravare constantă. Nu tebue să fie cineva prea perspicace, ca să constate cum sărăcirea oraşelor a lovit toate clasele profesionale — în primul rând pe comercianţi, meseriaşi, lucrători şi, apoi după ei, pe avocaţi, medici, funcţionari de Stat şi particulari, etc. Cea mai lovită clasă, însă, este a comercianţilor. Starea lor economică este extrem de precară. Aproape toate firmele mari, cu reputaţie mondială, au dispărut. Se cunosc cauzele decăderea lor. Le putem reda în câteva cuvinte: loviţi de o parte de preţurile exorbitante ale trusturilor şi cartelelor interne şi, de altă parte — de incapacitatea guvernamentală de a găsi un sistem de import şi export stabil cu diferitele state Europene, Asiatice sau Africane — comercianţii sunt lăsaţi la voia întâmplării, în neputinţă de-a se aproviziona cu mărfuri, cari, din această cauză, zilnic se scumpesc şi devin inabordabile de consumatorul complectamente sărăcit — fie ţăran, lucrător sau funcţionar. Dacă starea comercianţilor este aşa de decăzută azi, se mai datoreşte şi spiritului individualist de care este călăuzit fiecare negustor, rămânând refractar nouilor tendinţe de organizare pe alte baze a comerţului. Iar, în faţa pericolului de-a fi aruncat la bătrâneţe ca cerşetor pe străzile oraşului, cum se văd deja multe cazuri — el stă încă nepăsător, probabil de frică sau din inconştienţa în care a căzut din cauza loviturilor primite de la fisc, trucele de comunicaţie şi de producţie, se cer mijloace adecvate pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor. Negustorii trebue să fie pătrunşi de acest adevăr şi, în loc să fie sute de prăvălii pe Strada Mare a oraşului , în care stăpânii stau toată ziua fără a face vreo vânzare sau, în cel mai bun caz, discută cu vecinii lor problema Albisiniană — să se organizeze în aşa fel, ca numărul lor să fie în proporţie cu nevoile populaţiei. Comerţul este bolnav. Ceva mai mult, este complectamente prăbuşit. Pentru însănătoşirea lui se impun, cât mai urgent posibil, mijloace radicale. La o boală grea, se iau măsuri eroice, amputându-se câteodată unele din organele importante ca să scape corpul de o moarte sigură. La fel şi comercianţii cel puţin acum, în ultimul ceas, să ştie să reacţioneze. Soarta lor este în urima lor: se cere solidaritate şi înţelegere frăţească, încetând de a se concura şi bârfi şi păşind spre o organizare modernă a comerţului. Cum negustorii din Bucureşti sunt dezbinaţi în zeci de organizaţii, condusde oameni ambiţioşi, se impune ca cei din provincie să dea exemplu de solidaritate, luând iniţiativa pentru formarea de „asociaţiuni comerciale”. In locul actualelor firme mici, cu capitaluri aproape inexistente, s’ar putea grupa la un loc 10—20 comercianţi din aceiaşi branşe, formând o singură firmă, în care să fie ei stăpâni şi funcţionari comerciali. Se pot forma astfel de firme puternice în fiecare oraş. Apoi, prin legături de colaborare între aceste firme, s’ar putea organiza aprovizionarea lor cu mărfuri în comun, evitându-se aşa aglomerarea de mărfuri inutile. Merg mai departe. Trebue să ajungem la formarea „cooperativelor comerciale”. Ar fi poate luată ca o îndrăzneală, propunerea mea, când se cunosc sentimentele comercianţilor pentru cooperaţia, pe care o consideră ca un inamic al lor. In realitate, lucrurile nu stau aşa, cum s’ar părea la prima vedere. S’ar putea concilia ambele părţi — cooperatorii şi comercianţii — prin sistemul propus de mine de-a se păşi la gruparea comercianţilor în asociaţiuni comercciale. Cum în programul partidului naţional-ţărănesc se prevede o reformă radicală în producerea şi vânzarea mărfurilor prin cooperaţie, întinse pe tot teritoriul ţării — la sate şi la oraşe, petnru ca munca ţăranului să nu fie acaparată ca azi de diferiţi speculanţi,—« negustorii trebue să adopte acest sistem, dacă doresc să joace mai departe un rol important în viaţa economică. Din momentul în care comercianţii nu vor fi elemente parazitare, ci organe necesare în distribuirea produselor, partidul naţional-ţărănesc nu poate fi in contra lor, ci, din contra, le va da tot sprijinul său moral. Fie că nouile sisteme de a practica comerţul se vor numi „asociaţiuni comerciale” sau „cooperative comerciale” este fără importanţă. Ceea ce trebue reţinut, e că introducerea lor în viaţa noastră economică va da rezultate importante: 1. numărul intermediarilor între producători şi consumatori se va micşora enorm, iar mărfurile se vor iefteni; 2. în loc de sute de prăvălii intr’un oraş, cum este azi, vor fiinţa 4 sau 5 asociaţiuni comerciale, mult mai bine aprovizionate cu mărfuri. 3. (Continuarea in pagina a II-a)