Dreptatea, februarie 1936 (Anul 10, nr. 2484-2508)

1936-02-01 / nr. 2484

X. No. 4 pagini Taxele de francare plătite în nu­merar cont. aprobării Direcţiunii Generale P. T. T. No. 34.856 92a Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303­42, Ad­ţia 341­02­­ / j fi U * Statul ţărânesc şi adversarii •­ Salvată din faza ironiilor şi glu­mei, formula statului ţărănesc a in­trat în faza discuţiilor. Statul ţărănesc a devenit un con­cept polemic.­­I La început, mulţi l-au sfidat şi l-au dispreţuit ca pe o utopie; alţii l-au condamnat ca pe o născocire demagogică; alţii l-au respins ca pe o m­ar­e primejdie. Ca orice fiinţă , vie, ideia statului ţărănesc are şi ea o „istorie” a ei. Conţinutul acestei idei a crescut sau s-a împuţinat,­­după gradele înţelegerii adversari­lor. Fiecare, discutân­du-l, îl lega de câte o emoţie său un conţinut su­fletesc, — nici unul insa nu-l veri­­fica prin raportarea la realitate, fieastă formulă nouă care agită de­­câţiva ani opinia politică, în jurul Căreia s’au angajat forţe de luptă, din lăuntrul căreia a derivat un pro­gram, de guvernământ, nu este nici utopie, nici mit, nici pură născocire ,­demagogicâ. Statul ţărănesc este m­oţiunea globală a unui sistem de adevăruri de viaţă românească, se­sizată în ceia ce are ea original şi autentic. Serii întrebi de probleme studiate până la amănunt, pe toate planurile vieţii româneşti, conside­rând ca dominantă o singură reali­tate: ţărănimea, s’au însumat în aşa tîumita doctrină a ţărănismului. Dacă ver fi fost o simplă lozincă, s’ar fi spulberat de mult. S’ar fi spulberat din momentul în care platforma de electorali­tate necontestată a partidu­lui care a fluturat-o a fost făurită. -■Insă, timpul s’a angajat să demons­treze el valabilitatea formulei po­litice a statului ţărănesc. Cu cât ne adâncim în evenimente, cu cât pătrundem în înţelesul lor, cu cât le cântărim importanţa şi cu cât le cercetăm deslegarea, cu atât ne întărim în convingerea că soluţiile problemelor cari se ridică şi leacu­rile suferinţelor cari cresc nu sunt posibile decât înlăuntrul acestei for­­ţanle: statul ţărănesc. "'"“T'.­­ Ceiace verifică timpul respectă şi oamenii. Drept aceia, de la poziţia­­de ostilitate, adversarii au trecut la o atitudine penetrată de înga­­duinţe. Cel dintâi semn al îngă­duinţei : discută.­­ Trei opinii s’au produs în ulti­mul timp asupra statului ţărănesc,­­ D. lonescu Siseşti în „Argus”, d. Iorga în „Neamul Românesc” şi A. Bentoiu într’o conferinţă la­­Ch­işinău au ridicat această nouă formulă politică la rangul unui p­­roiect de analiză. Fiecare, desigur, respectos de tonalităţile lui sufle­teşti, de cercurile lucide ale conş­tiinţei şi de viciul opiniei politice­­neapărate, transformă în teză ceia ce vor fi trebuit să rămână simplu obiect­­de studiu obiectiv şi ştiinţific. Din­ S­ilo, însă, de diferenţele de opinii, e varietatea concluziilor şi de mni­­tudinea aprecierilor, un fond co­mun stăruie la câteşi trei. Nici unul nici contestă: realitate, de sine stă­tătoare, dominantă, fundamentală, j este ţărănimea.­­­­ Astfel, pentru d. Iorga: „am cău­­tat o bază pentru viaţa de azi şi „viitorul de mâine al poporului ro- Inânesc şi n’am găsit ceva mai fun­damental decât ţăranul”. Pentru d. Siseşti, ţăranul este realitate eco­nomică, politică şi socială, căruia îi­­trebuie „nu numai carte, dar încă încordarea maximă la muncă, avân­tul de propăşire, instrumentul unor realizări colective”.. Pentru d. Ben­toiu, ţărănimea deţine primarul, ca număr.­­ 1 . Prin urmare, şi pentru d. Iorga­­şi pentru d. Siseşti şi pentru d. Bentoiu, element fundamental, în co­lectivitatea românească, este şi ră­mâne ţăranul.­­ Pe acest element fundamental, d. Iorga nu vrea însă, un stat ţărănesc Ci unul naţional, pe acest element fundamental, d. Bentoiu nu vrea un stat ţărănesc, ci unul liberal, pe acest element fundamental, d. Si­seşti vrea un stat de autoritate, din funcţiunile căruia să decurgă pen- tru ţărănime, imbold la muncă şi aspră disciplină.­­ Recunoscând elementul de cons­trucţie al statului ţărănesc: ţăra­nul, apreciindu-i forţa lui: nume- Îlcă (d. Bentoiu), etnică (d. lor­­aa), economică şi socială (d. Şise- Şti), toţi contestă însă formulă, ca implicând antinomii şi contrazi­ceri. Pentru d. Siseşti, de o pilă, statul ţărănesc nu se poate realiza decât în cazul contopirii partidului cu statul şi a statului cu clasa care ia căpătat puterea prin partid. Pen­tru d. Bentoiu, statul ţărănesc, ca structură social politică, trebuie să ia poziţie faţă de problemele funda­mentale şi să ridice soluţii precise. Altminteri, el rămâne o formulă electorală, plină de contraziceri; ti­tulatura lui nu e justificată prin ni­­miic. Pentru d. Iorga, statul ţără­nesc nu este bun fiindcă „băşcă­­şeşte” naţiunea. Tuturor le răspundem, pe temeiul întâiei premize de toţi acceptată: element fundamental e ţăranul. Prin urmare, un stat care sa nesocotească însăşi acest element fundamental ţă­ranul, acest stat este fără o b­ază reală. Aşa e statul liberal, a căruia bază artificială e în ficţiunea unei burghezii şi coaliţia restrânsă a câtorva bancari. Pornind de la constatarea că ţă­rănimea este reali­tatea unică a vieţii româneşti, noi am descifrat adevă­rurile acestei vieţi şi din ele am tras toate consecinţele. Statul ţă­rănesc este axiomul fără de care logica istoriei noastre nu poate mer­ge decât fals. La obiecţiuni de amănunt, vom răspunde pe rând, pentru a dovedi că ele chiar dacă se pot formula nu ştirbesc esenţa însăşi a statului ţărănesc. Cu întortochea meştere de logică abilă nu se poa­te distruge valabilitatea acestui nou concept po­litic, care va subsista atâta vreme cât nu va dispărea realitatea în­săşi : ţărănimea. I. Dobridor MOMENTE R­eparare timidă «Viitorul» de-aseară apără pe d. Sassu cu foarte mare timiditate. Codul agricol al d-lui Sassu, care ar fi în stare să inspire tonuri în­tregi unui Moliére sau, mai contem­poran, lui Bernard Schaw­­ff pe care, dacă l-ar fi cunoscut Cara­­giale, ar fi dat o operă capitală, are cinstea unei note anodine din partea oficiosului guvernului. Se vede treaba că d. Sassu con­tinuă să fie demisionar sau că d. Victor Antonescu are ca financiar mai multe legături cu palatul cel nou al «Viitorului». Codul agricol al d-lui Sassu este totuși o minune. Agricultura se va face de-acum tot cu plug de lemn, tras de doi viţei, cu săminţe ane­mice aruncate cu mâna, cu treerat cu cai sau cu boi, şi cu alte uten­­sile şi auxiliari autohtoni, tradi­ţionalist, ca pe vremea Dacilor, însă... cu codul agricol în mână şi precum scrie la carte. E un fel original de a ajuta agri­cultura, care nu cere nici bani, nici unelte şi chiar nici bătae de cap. «Viitorul» ne pune în vedere, cu oarecare jenă, — e adevărat — că codul d-lui Sassu este studiat şi pregătit. Nu am auzit totuşi ca el să fi tre­cut prin laboratorul ştiinţific al comitetelor de studii pe care d. Dinu Brătianu le convoacă de câte ori e supărat . Codul agricol ne asigură o eră de prosperitate considerabilă, căci, dacă dăm crezare indiscreţiei «Vii­torului» el este destinat să valori­fice la maximum mijloacele noas­tre de producţie agricolă. Pentru o asemenea operă gigan­tică, e prea puțin o notiță. Am văzut ori, cu câtă largheţe acorda d. Goga, prin pactul de la Ciucea, dreptul maghiarilor de a folosi limba în faţa autorităţi­lor, de a denumi străzile şi pie­ţele în ungureşte şi DE A PĂS­TRĂ VECHILE NUMIRI ALE STĂPÂNIRII MAGHIARE, PEN­TRU LOCALITĂŢILE LOCUI­TE IN PARTE COVÂRŞITOA­RE DE EL Situaţia pe care o găsea d. Goga în acel moment, era con­siderată de marele «naţionalist» drept «DAUNATOARE INTE­RESELOR STATULUI RO­MAN». Pentru a curma cu această stare intolerabilă, poetul caste­lan, a acordat imediat, cele mai largi drepturi, Magyar Pariului. Niciodată o politică şovină, nu şi-a găsit expresiune mai com­plectă, ca în pactul conceput şi semnat, de acel ce azi se vrea cel mai autentic «naţionalist», campionul integrităţii naţiona­le, justiţiarul fără reproş, al tu­turor «înstrăinaţilor» pe cari vrea să-i extermine de îndată. Suntem la al cincelea articol şi până azi gazeta d-lui Goga n’a suflat un cuvânt asupra destăi­nuirilor noastre. Pentru d-nii dela «Ţara Noa­stră», pactul dela Ciucea par’că nici nu există, înţelegem jena «băeţilor» cari se văd la mare strâmtoare şi nu cutează să pună mâna pe toc pentru a-şi apăra patronul. Ce să apere în definitiv ? D. Goga a semnat acel pact. Acest lucru nu se poate nega. Aliatul Magyar Pariului, ală­turi de care snopea în alegerile din 1926 pe ţăranii români, şi-a schimbat de atunci părerile. Şi, le-a schimbat în sensul că azi protejează mai mult pe ger­­mani, al căror steag l-a adoptat d. Goga. Pe firma clubului gogist din Capitală, pe firma deci a celui mai «naţionalist» club nu figu­­rează tricolorul românesc, ci emblema berlineză a crucii în­­cârligate, exact ca la legaţiunea germană. De altfel vom vedea că trico­lorul românesc, pentru care «băeţii» cuzo-gogişti se bat în piept, nu a fost pentru d. Go­ga un lucru chiar aşa de sfânt, cum vrea să arate în unele cir­cumstanţe, poetul. In 1926 d. Goga îl dubla, ală­turând­u-i tricolorul maghiar, aşa cum vom vedea în citatele ce urmează. Aliaţii din 1926 au fost pără­siţi. Azi de­sigur că d. Goga fa­ce aceleaşi concesii germanilor­ Dar să urmărim aliniatele pac­tului şi să vedem ce rezervă d. Goga aliaţilor săi, în adminis­traţia centrală a ţării. * înainte de aceasta însă, să ci­tăm un alt aliniat, mai general, prin care se interzice formal sta­tului român, acelui «stat totali­tar» preconizat de poet, să-şi ia măsurile de siguranţă printr-o împărţire administrativă. Nici atâta nu permitea Magyar Par­tul, iar d. Goga cu iubire ro­mânească, cu pornire naţionalis­tă, semna cu entuziasm. Cităm : «Să fie garantat că la îm­părţirea administrativă­­ şi judiciară a ţării, ţinuturile locuite în majoritate de maghiari nu vor fi împăr­ţite­­nici despărţite pe cale artificială, cu scopul de a fi majorizate. In această privinţă va fi respectată în deosebi împărţirea ad­ministrativă a secuimei din anul 1921.» In felul acesta d. Goga se le­ga să păstreze intacte regiunile maghiare, aşa cum­ se cuvine, de­sigur, din nou «naţiona­list integral». Veţi recunoaşte că în atari condiţii, le vine şi greu «băeţilor» gogişti să răspundă ceva. Ceea ce ne miră însă, este muţenia întregei prese «naţiona­liste» zise independente, care sare la fiecare abatere de la na­ţionalismul pur. De ce nu se sesizează de fi­reşte isprăvi ale d-lui Goga ? Nu se revoltă această presă de «restaurarea statuilor ma­ghiare», de «păstrarea ve­chilor numiri maghiare în unele­­localităţi», de «inter­zicerea unei nouă împărţiri administrative ca să nu fie majorizată minoritatea maghiară»? Unde sunt naţionaliştii ? Unde e «Cultul Patriei», unde sunt a­­sociaţiile patriotice cari se agi­tă tot mereu, şi când trebue şi când nu trebue ? Unde sunt să-l ia în primire pe d. Goga pentru cele ce a semnat în pactul dela Ciucea ? Şi dacă nu s’au sesizat de cele arătate de noi până acum, dacă n’au găsit revolta necesară care să ducă la ţinerea unor întru­niri de proteste patriotice, nu vor tresări nici de cele ce vom reproduce mai jos ? Să continuăm: «ÎNFIINŢAREA unei SECŢIUNI MINORITARE IN MINISTERUL DE IN­TERNE SUB CONDUCE­REA UNEI PERSOANE DE NAŢIONALITATE MAGHI­ARA, FUNCŢIONARII SU­PERIORI AI ACESTEI SECŢIUNI, VOR FI DIN­TRE MINORITARI» Şi mai departe : «IN FIECARE MINIS­TER SA FUNCŢIONEZE CEL PUŢIN UN FUNCŢIO­NAR MAI ÎNALT DE NA­ŢIONALITATE MAGHIA­­RA.» Urmăriţi-l câtva timp pe poet şi vedeţi ce spune azi pe la în­truniri. Ascultaţi-i cu ce «con­vingere» plânge pentru «româ­nism» el care cu aceaşi «convin­gere» semna pentru împănarea ministerelor cu funcţionari ma­ghiari şi care cerea înfiinţarea unei secţii maghiare la ministe­rul de interne. Observaţi că nu e vorba de o secţie MINORITARA. Aşa ceva a făcut d. Iorga când a creiat ministerul minorităţilor. D. Goga vrea o secţie pur ma­ghiară. De restul minorităţilor nu se interesează- Doar n’avea nevoie de voturile lor. Şi ca ata­re nu se ocupa de doleanţele lor. De altfel d. Goga nu iubeşte minorităţile decât în parte şi pe rând- întâi pe evrei, pe cari i-a supt bine din consilii de admi­nistraţie şi bănci; apoi pe un­guri pe cari i-a stors de voturi în 1926 şi acum pe nemţi, cărora le împrumută cămăşile şi svas­­tica. Şi pentru ca să evidenţieze mai bine că pactul nu priveşte de­cât pe maghiari, aliaţii scumpi ai poetului intervenţio­­nist din 1916, d. Goga semnează şi următorul aliniat: «SA FIE ÎNGĂDUITĂ FO­LOSIREA CULORILOR ROŞ-ALB-VERDE PE LAN­­GA FOLOSIREA CONCO­MITENTA A INSIGNE­LOR STATULUI ROMAN.» Tată-l pe poetul «pătimirii noastre» înrolându-se sub faldu­rile tricolorului maghiar. Sub care probabil se simţea a­­tât de bine, cum se simte azi sub fâlfâirile celui german, ornat cu svastică. OCTAV LIVEZEANU Eri şi azi PiltrUl DElfl d­UCEA In 1926 d. Goga admitea alături de tricolorul nostru, culorile maghiare roş-alb-verde; în 1936 d. Goga adoptă câmăţile albastre $i crucea Incârtigată IN PAG. IV-ai Declaratiile d-lui Ion Nihalache Sămeată 1 februarie b­is 2 l­ei 11 milioane­pentru Basarabia Suma totală la care au ajuns do­­naţiunile pentru Basarabia se ri­dică la 21 milioane lei. Pentru în­­fometaţii unei provincii, toată ca­­litatea publică n’a putut strânge mai mult. Suma reprezintă exact donaţiu­­nile pe care obişnuiesc două femei de mare lux să le primească de la doi amanţi bogaţi. Două demimondene bucureştene poartă pe trupul lor parfumat sub formă de bijuterii, plus apartamen­tele respective şi casetele de la bănci, suma pe care oligarhia ro­mânească a putut-o strânge pentru înfometaţii Basarabiei. Din procesul Ciuleg — Cristes­­cu, publicul a putut afla câteva din moravurile şi luxul care se face în Bucureşti. Risipa milioanelor a in­dignat opinia publică. Colecta din Basarabia, care se ri­dică la astronomica şi mizerabila cifră pe care o joacă două femei de lux în câteva zeci de nopţi de dragoste cu nababi, demonstrează inechitatea care rezidă la sistemul de repartiţie din România. Capitala a acaparat bogăţile ţă­rii, în câteva sute de mâini. Restul sunt cerşetori şi servitori. Aceşti acaparatori n’au nici o inimă. Caritatea este o virtute a bogaţilor. Bogaţii din România refuză să poarte la butoniera lor — floarea filantropiei. Săracii şi înfometaţii din Basa­rabia au nădăjduit zadarnic. De la acaparatori şi plutocraţi nu vine mântuirea. Toate sforţările oficialităţii au eşuat. Din coadă de câine nu se poate confecţiona sită de mătase. Delapidările se ridică la sume de zeci de milioane. Șperțurile nu se lasă mai prejos. Pentru Basarabia nu se mai gă­sesc bani. Cu furca... «Se ascut săbii la Budapesta» scrie d. Protopopescu în «Spelunca Vremii». Se ascut ele­vi la Berlin. Ba chiar şi d-nii Goga şi Cuza au luat repre­zentanţa pentru ascu­ firea unui stoc de săbii nemţeşti în România... _ . V­ .­­»! D. Inculeţ anunţase că va face de­clar­aţii presei. In loc de asta, a transcris pur şi simplu un text al d-lui Titeanu, în­chegat din fragmente de articole publicate pe vremuri în «Viitorul». & Ilie Rădulescu se întreabă candid­a vorbind de acuzaţiile ce i se aduc: — «Până unde merg infamiile?». ...Până unde au mers şi escroche­riile... jm .F. Citim în «Viitorul»: «Prefectura Tutova protestează contra afirmaţiunei unor ziare că ar fi dat ajutoare unor echipe cu­­zste în trecere prin gara Bârlad». Par’că d. Inculeţ nu protestează şi totuşi bandele cuziste îşi fac de cap la Mehedinţi? HC Ministerul de interne a luat şi con­ducerea institutului de statistică. Deacum încolo n’o să mai ştim nici măcar câte cămăşi albastre au in­vadat în Mehedinţi. Iînnica Merni DESUTERILE din parlamentul francez In Parlamentul francez au înce­put desbateri, care se referă la naş­terea şi la sorţii de viaţă ai guver­nului Sarraut. î0II La Cameră au luat cuvântul d-nii Franklin-Bouillon (din partea fron­tului naţional), Edouard Herriot (care a ţinut un splendid discurs) şi Xavier­ Vallat (un deputat indepen­dent care a glosat cu mult spirit noua formulă ministerială). La Se­nat a cetit declaraţia ministerială d. Yvon Delbos, ministrul de jus­tiţie. D. Franklin-Bouillon a expus punctul de vedere al frontului na­ţional şi a acuzat guvernul Sarraut că este o creiaţie a frontului popu­lar. N’a vrut să apere guvernul căzut Laval, dar­­ a învinuit de fap­tul că n’a rezistat, că s’a retras pre­cipitat şi b­u s’a prezentat din nou in Parlament pentru a obţine re­­înoirea încrederii. Guvernul Laval a fost doborât de «trădarea elemen­telor moderate şi de complezenta radicalilor». D. Franklin-Bouillon a mai amin­tit că d. Sarraut s’a declarat la 14 Octombrie anul trecut împotriva po­liticei nefaste de răsturnare a gu­vernelor din trei în trei luni și a cerut, prelungirea încrederii intr’un guvern abia instalat la putere pen­tru a-i da răgaz să se consolideze şi să lucreze. Contradicţiile dintre membrii act­tualului cabinet, atât în materie mo­netară, cât şi în materie de politică internă, au fost scoase în relief de d. Franklin-Bouillon cât şi de d. Xavier-Vallat.­­ Explicaţiile d-lui Herriot au fost dintre cele mai interesante. A arătat eforturile făcute prin participarea sa la «guvernele de ar­mistiţiu» pentru a «umaniza» câteva decrete legi. ] In politica externă, d. Herriot a declarat că ultima evoluţie pe care a luat-o activitatea Societăţii Na­ţiunilor este o dovadă de triumful tezei franceze. Morala internaţio­nală trebuie să fie susţinută de o lege internaţională. «Italofobia» d-lui Herriot este o legendă. In chestia sancţiunilor nu s’a mers de­cât până acolo, cât le-au îngăduit angajamentele şî interesele Franţei, plus angajamentele internaţionale. In 1923, Abisinia a fost admisă cu unanimitate ca membru la Socie­tatea Naţiunilor. D. de Jouvenoy a susţinut în numele Franţei primirea acestei ţări în forul gen­evez. Implicit, Franţa şi a luat un an­gajament şi «sub toate regimurile» Franţa a fost intransigentă în ceea ce priveşte respectul cuvântului dat». Succesul francez a fost muret în momentul când «Rusia, care numai cu câţiva ani înainte voia să răs­toarne totul, venise şi ea să se aşeze la acea masă la care era proclamată legea internaţională». D. Herriot a deplâns pe «acei care, pentru sco­puri de politică internă, nu au în­ţeles măreţia evenimentelor». D. Herriot a făcut o distincţiune între diplomaţia veche şi diplo­maţia nouă. Diplomaţia veche era condusă de «legea junglei». Metoda ei era con­cretizată intr’o serie de conven­­tiuni și tratate secrete. Diplomația nouă se face la lumi­na zilei și îndrumată de opinia po­poarelor. Turani din Mehedinţi. La 18 Februaria aveţi de ales între d. Octavian Goga, lăutarul care a plâns în parlamentul ţării pe bieţi­­ciocoi expropriaţi şi T . . D. Dr. N. LUPU acel care luptă de 30 de ani pentru desrobirea ţărani. Nici un vot pentru d. Octavian Goga, care în timp de pace este coadă de topor în mâinile liberalilor şi ai ciocoilor pe care-i plânge, iar în timp de război este de profesie dezertor de pe front. Toate voturile ţărăneşti să meargă pe lista No. 2 unde candidează d. Dr. N. LUPU, acel pe care l-aţi cu­noscut luptând contra camerei şi pentru scăderea datoriilor voastre, de datorii munca neobosită a d-lui dr­ LUPU căruia în 1932 i-aţi dat 14.000 de voturi, aţi scăpat de camătă şi Votaţi un Dr. LUPU pe stegarul statului ţărănesc. Votaţi cu semnul « Ţărani şi muncitori din Hunedioara La 18 februarie aveţi de ales între candidatul guvernului a cărui osândă a purtat! de doi ani si Intre reprezentantul cuminte şi înţelept al democraţiei d. GH. POP. * 3 ^ „ Cine­ votează cu candidatul guvernului, votează pentru cenzură, pentru stare de asediu, pentru scumpirea ItrLntrL9t?L!ftuafj,,iiPhr^“i salbateca a fiscului, pentru noui impozite, pentru înăbuşirea libertăţilor şi pentru trusturile şi băncile care va exploatează munca şi roadele ei. f * Nici un vot pentru candidatul liberal. Cine votează pe dl. GH. POP, votează un neobosit luptător al Ardealului, votează pentru libertate şi pentru o mai dreapta cumpănă intre boeri deoparte şi muncitori şi ţărani de cealaltă parte * P * toate voturile voastre firi ştirbire­­i fără îndoiala să meargă pentru­­ GH. POP, tare ranaianimi­m

Next