Dreptatea, februarie 1936 (Anul 10, nr. 2484-2508)
1936-02-01 / nr. 2484
X. No. 4 pagini Taxele de francare plătite în numerar cont. aprobării Direcţiunii Generale P. T. T. No. 34.856 92a Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 30342, Adţia 34102 / j fi U * Statul ţărânesc şi adversarii • Salvată din faza ironiilor şi glumei, formula statului ţărănesc a intrat în faza discuţiilor. Statul ţărănesc a devenit un concept polemic.I La început, mulţi l-au sfidat şi l-au dispreţuit ca pe o utopie; alţii l-au condamnat ca pe o născocire demagogică; alţii l-au respins ca pe o mare primejdie. Ca orice fiinţă , vie, ideia statului ţărănesc are şi ea o „istorie” a ei. Conţinutul acestei idei a crescut sau s-a împuţinat,după gradele înţelegerii adversarilor. Fiecare, discutându-l, îl lega de câte o emoţie său un conţinut sufletesc, — nici unul insa nu-l verifica prin raportarea la realitate, fieastă formulă nouă care agită decâţiva ani opinia politică, în jurul Căreia s’au angajat forţe de luptă, din lăuntrul căreia a derivat un program, de guvernământ, nu este nici utopie, nici mit, nici pură născocire ,demagogicâ. Statul ţărănesc este moţiunea globală a unui sistem de adevăruri de viaţă românească, sesizată în ceia ce are ea original şi autentic. Serii întrebi de probleme studiate până la amănunt, pe toate planurile vieţii româneşti, considerând ca dominantă o singură realitate: ţărănimea, s’au însumat în aşa tîumita doctrină a ţărănismului. Dacă ver fi fost o simplă lozincă, s’ar fi spulberat de mult. S’ar fi spulberat din momentul în care platforma de electoralitate necontestată a partidului care a fluturat-o a fost făurită. -■Insă, timpul s’a angajat să demonstreze el valabilitatea formulei politice a statului ţărănesc. Cu cât ne adâncim în evenimente, cu cât pătrundem în înţelesul lor, cu cât le cântărim importanţa şi cu cât le cercetăm deslegarea, cu atât ne întărim în convingerea că soluţiile problemelor cari se ridică şi leacurile suferinţelor cari cresc nu sunt posibile decât înlăuntrul acestei forţanle: statul ţărănesc. "'"“T'. Ceiace verifică timpul respectă şi oamenii. Drept aceia, de la poziţiade ostilitate, adversarii au trecut la o atitudine penetrată de îngaduinţe. Cel dintâi semn al îngăduinţei : discută. Trei opinii s’au produs în ultimul timp asupra statului ţărănesc, D. lonescu Siseşti în „Argus”, d. Iorga în „Neamul Românesc” şi A. Bentoiu într’o conferinţă laChişinău au ridicat această nouă formulă politică la rangul unui proiect de analiză. Fiecare, desigur, respectos de tonalităţile lui sufleteşti, de cercurile lucide ale conştiinţei şi de viciul opiniei politiceneapărate, transformă în teză ceia ce vor fi trebuit să rămână simplu obiectde studiu obiectiv şi ştiinţific. Din Silo, însă, de diferenţele de opinii, e varietatea concluziilor şi de mnitudinea aprecierilor, un fond comun stăruie la câteşi trei. Nici unul nici contestă: realitate, de sine stătătoare, dominantă, fundamentală, j este ţărănimea. Astfel, pentru d. Iorga: „am căutat o bază pentru viaţa de azi şi „viitorul de mâine al poporului ro- Inânesc şi n’am găsit ceva mai fundamental decât ţăranul”. Pentru d. Siseşti, ţăranul este realitate economică, politică şi socială, căruia îitrebuie „nu numai carte, dar încă încordarea maximă la muncă, avântul de propăşire, instrumentul unor realizări colective”.. Pentru d. Bentoiu, ţărănimea deţine primarul, ca număr. 1 . Prin urmare, şi pentru d. Iorgaşi pentru d. Siseşti şi pentru d. Bentoiu, element fundamental, în colectivitatea românească, este şi rămâne ţăranul. Pe acest element fundamental, d. Iorga nu vrea însă, un stat ţărănesc Ci unul naţional, pe acest element fundamental, d. Bentoiu nu vrea un stat ţărănesc, ci unul liberal, pe acest element fundamental, d. Siseşti vrea un stat de autoritate, din funcţiunile căruia să decurgă pen- tru ţărănime, imbold la muncă şi aspră disciplină. Recunoscând elementul de construcţie al statului ţărănesc: ţăranul, apreciindu-i forţa lui: nume- Îlcă (d. Bentoiu), etnică (d. loraa), economică şi socială (d. Şise- Şti), toţi contestă însă formulă, ca implicând antinomii şi contraziceri. Pentru d. Siseşti, de o pilă, statul ţărănesc nu se poate realiza decât în cazul contopirii partidului cu statul şi a statului cu clasa care ia căpătat puterea prin partid. Pentru d. Bentoiu, statul ţărănesc, ca structură social politică, trebuie să ia poziţie faţă de problemele fundamentale şi să ridice soluţii precise. Altminteri, el rămâne o formulă electorală, plină de contraziceri; titulatura lui nu e justificată prin nimiic. Pentru d. Iorga, statul ţărănesc nu este bun fiindcă „băşcăşeşte” naţiunea. Tuturor le răspundem, pe temeiul întâiei premize de toţi acceptată: element fundamental e ţăranul. Prin urmare, un stat care sa nesocotească însăşi acest element fundamental ţăranul, acest stat este fără o bază reală. Aşa e statul liberal, a căruia bază artificială e în ficţiunea unei burghezii şi coaliţia restrânsă a câtorva bancari. Pornind de la constatarea că ţărănimea este realitatea unică a vieţii româneşti, noi am descifrat adevărurile acestei vieţi şi din ele am tras toate consecinţele. Statul ţărănesc este axiomul fără de care logica istoriei noastre nu poate merge decât fals. La obiecţiuni de amănunt, vom răspunde pe rând, pentru a dovedi că ele chiar dacă se pot formula nu ştirbesc esenţa însăşi a statului ţărănesc. Cu întortochea meştere de logică abilă nu se poate distruge valabilitatea acestui nou concept politic, care va subsista atâta vreme cât nu va dispărea realitatea însăşi : ţărănimea. I. Dobridor MOMENTE Reparare timidă «Viitorul» de-aseară apără pe d. Sassu cu foarte mare timiditate. Codul agricol al d-lui Sassu, care ar fi în stare să inspire tonuri întregi unui Moliére sau, mai contemporan, lui Bernard Schawff pe care, dacă l-ar fi cunoscut Caragiale, ar fi dat o operă capitală, are cinstea unei note anodine din partea oficiosului guvernului. Se vede treaba că d. Sassu continuă să fie demisionar sau că d. Victor Antonescu are ca financiar mai multe legături cu palatul cel nou al «Viitorului». Codul agricol al d-lui Sassu este totuși o minune. Agricultura se va face de-acum tot cu plug de lemn, tras de doi viţei, cu săminţe anemice aruncate cu mâna, cu treerat cu cai sau cu boi, şi cu alte utensile şi auxiliari autohtoni, tradiţionalist, ca pe vremea Dacilor, însă... cu codul agricol în mână şi precum scrie la carte. E un fel original de a ajuta agricultura, care nu cere nici bani, nici unelte şi chiar nici bătae de cap. «Viitorul» ne pune în vedere, cu oarecare jenă, — e adevărat — că codul d-lui Sassu este studiat şi pregătit. Nu am auzit totuşi ca el să fi trecut prin laboratorul ştiinţific al comitetelor de studii pe care d. Dinu Brătianu le convoacă de câte ori e supărat . Codul agricol ne asigură o eră de prosperitate considerabilă, căci, dacă dăm crezare indiscreţiei «Viitorului» el este destinat să valorifice la maximum mijloacele noastre de producţie agricolă. Pentru o asemenea operă gigantică, e prea puțin o notiță. Am văzut ori, cu câtă largheţe acorda d. Goga, prin pactul de la Ciucea, dreptul maghiarilor de a folosi limba în faţa autorităţilor, de a denumi străzile şi pieţele în ungureşte şi DE A PĂSTRĂ VECHILE NUMIRI ALE STĂPÂNIRII MAGHIARE, PENTRU LOCALITĂŢILE LOCUITE IN PARTE COVÂRŞITOARE DE EL Situaţia pe care o găsea d. Goga în acel moment, era considerată de marele «naţionalist» drept «DAUNATOARE INTERESELOR STATULUI ROMAN». Pentru a curma cu această stare intolerabilă, poetul castelan, a acordat imediat, cele mai largi drepturi, Magyar Pariului. Niciodată o politică şovină, nu şi-a găsit expresiune mai complectă, ca în pactul conceput şi semnat, de acel ce azi se vrea cel mai autentic «naţionalist», campionul integrităţii naţionale, justiţiarul fără reproş, al tuturor «înstrăinaţilor» pe cari vrea să-i extermine de îndată. Suntem la al cincelea articol şi până azi gazeta d-lui Goga n’a suflat un cuvânt asupra destăinuirilor noastre. Pentru d-nii dela «Ţara Noastră», pactul dela Ciucea par’că nici nu există, înţelegem jena «băeţilor» cari se văd la mare strâmtoare şi nu cutează să pună mâna pe toc pentru a-şi apăra patronul. Ce să apere în definitiv ? D. Goga a semnat acel pact. Acest lucru nu se poate nega. Aliatul Magyar Pariului, alături de care snopea în alegerile din 1926 pe ţăranii români, şi-a schimbat de atunci părerile. Şi, le-a schimbat în sensul că azi protejează mai mult pe germani, al căror steag l-a adoptat d. Goga. Pe firma clubului gogist din Capitală, pe firma deci a celui mai «naţionalist» club nu figurează tricolorul românesc, ci emblema berlineză a crucii încârligate, exact ca la legaţiunea germană. De altfel vom vedea că tricolorul românesc, pentru care «băeţii» cuzo-gogişti se bat în piept, nu a fost pentru d. Goga un lucru chiar aşa de sfânt, cum vrea să arate în unele circumstanţe, poetul. In 1926 d. Goga îl dubla, alăturându-i tricolorul maghiar, aşa cum vom vedea în citatele ce urmează. Aliaţii din 1926 au fost părăsiţi. Azi desigur că d. Goga face aceleaşi concesii germanilor Dar să urmărim aliniatele pactului şi să vedem ce rezervă d. Goga aliaţilor săi, în administraţia centrală a ţării. * înainte de aceasta însă, să cităm un alt aliniat, mai general, prin care se interzice formal statului român, acelui «stat totalitar» preconizat de poet, să-şi ia măsurile de siguranţă printr-o împărţire administrativă. Nici atâta nu permitea Magyar Partul, iar d. Goga cu iubire românească, cu pornire naţionalistă, semna cu entuziasm. Cităm : «Să fie garantat că la împărţirea administrativă şi judiciară a ţării, ţinuturile locuite în majoritate de maghiari nu vor fi împărţitenici despărţite pe cale artificială, cu scopul de a fi majorizate. In această privinţă va fi respectată în deosebi împărţirea administrativă a secuimei din anul 1921.» In felul acesta d. Goga se lega să păstreze intacte regiunile maghiare, aşa cum se cuvine, desigur, din nou «naţionalist integral». Veţi recunoaşte că în atari condiţii, le vine şi greu «băeţilor» gogişti să răspundă ceva. Ceea ce ne miră însă, este muţenia întregei prese «naţionaliste» zise independente, care sare la fiecare abatere de la naţionalismul pur. De ce nu se sesizează de fireşte isprăvi ale d-lui Goga ? Nu se revoltă această presă de «restaurarea statuilor maghiare», de «păstrarea vechilor numiri maghiare în unelelocalităţi», de «interzicerea unei nouă împărţiri administrative ca să nu fie majorizată minoritatea maghiară»? Unde sunt naţionaliştii ? Unde e «Cultul Patriei», unde sunt asociaţiile patriotice cari se agită tot mereu, şi când trebue şi când nu trebue ? Unde sunt să-l ia în primire pe d. Goga pentru cele ce a semnat în pactul dela Ciucea ? Şi dacă nu s’au sesizat de cele arătate de noi până acum, dacă n’au găsit revolta necesară care să ducă la ţinerea unor întruniri de proteste patriotice, nu vor tresări nici de cele ce vom reproduce mai jos ? Să continuăm: «ÎNFIINŢAREA unei SECŢIUNI MINORITARE IN MINISTERUL DE INTERNE SUB CONDUCEREA UNEI PERSOANE DE NAŢIONALITATE MAGHIARA, FUNCŢIONARII SUPERIORI AI ACESTEI SECŢIUNI, VOR FI DINTRE MINORITARI» Şi mai departe : «IN FIECARE MINISTER SA FUNCŢIONEZE CEL PUŢIN UN FUNCŢIONAR MAI ÎNALT DE NAŢIONALITATE MAGHIARA.» Urmăriţi-l câtva timp pe poet şi vedeţi ce spune azi pe la întruniri. Ascultaţi-i cu ce «convingere» plânge pentru «românism» el care cu aceaşi «convingere» semna pentru împănarea ministerelor cu funcţionari maghiari şi care cerea înfiinţarea unei secţii maghiare la ministerul de interne. Observaţi că nu e vorba de o secţie MINORITARA. Aşa ceva a făcut d. Iorga când a creiat ministerul minorităţilor. D. Goga vrea o secţie pur maghiară. De restul minorităţilor nu se interesează- Doar n’avea nevoie de voturile lor. Şi ca atare nu se ocupa de doleanţele lor. De altfel d. Goga nu iubeşte minorităţile decât în parte şi pe rând- întâi pe evrei, pe cari i-a supt bine din consilii de administraţie şi bănci; apoi pe unguri pe cari i-a stors de voturi în 1926 şi acum pe nemţi, cărora le împrumută cămăşile şi svastica. Şi pentru ca să evidenţieze mai bine că pactul nu priveşte decât pe maghiari, aliaţii scumpi ai poetului intervenţionist din 1916, d. Goga semnează şi următorul aliniat: «SA FIE ÎNGĂDUITĂ FOLOSIREA CULORILOR ROŞ-ALB-VERDE PE LANGA FOLOSIREA CONCOMITENTA A INSIGNELOR STATULUI ROMAN.» Tată-l pe poetul «pătimirii noastre» înrolându-se sub faldurile tricolorului maghiar. Sub care probabil se simţea atât de bine, cum se simte azi sub fâlfâirile celui german, ornat cu svastică. OCTAV LIVEZEANU Eri şi azi PiltrUl DElfl dUCEA In 1926 d. Goga admitea alături de tricolorul nostru, culorile maghiare roş-alb-verde; în 1936 d. Goga adoptă câmăţile albastre $i crucea Incârtigată IN PAG. IV-ai Declaratiile d-lui Ion Nihalache Sămeată 1 februarie bis 2 lei 11 milioanepentru Basarabia Suma totală la care au ajuns donaţiunile pentru Basarabia se ridică la 21 milioane lei. Pentru înfometaţii unei provincii, toată calitatea publică n’a putut strânge mai mult. Suma reprezintă exact donaţiunile pe care obişnuiesc două femei de mare lux să le primească de la doi amanţi bogaţi. Două demimondene bucureştene poartă pe trupul lor parfumat sub formă de bijuterii, plus apartamentele respective şi casetele de la bănci, suma pe care oligarhia românească a putut-o strânge pentru înfometaţii Basarabiei. Din procesul Ciuleg — Cristescu, publicul a putut afla câteva din moravurile şi luxul care se face în Bucureşti. Risipa milioanelor a indignat opinia publică. Colecta din Basarabia, care se ridică la astronomica şi mizerabila cifră pe care o joacă două femei de lux în câteva zeci de nopţi de dragoste cu nababi, demonstrează inechitatea care rezidă la sistemul de repartiţie din România. Capitala a acaparat bogăţile ţării, în câteva sute de mâini. Restul sunt cerşetori şi servitori. Aceşti acaparatori n’au nici o inimă. Caritatea este o virtute a bogaţilor. Bogaţii din România refuză să poarte la butoniera lor — floarea filantropiei. Săracii şi înfometaţii din Basarabia au nădăjduit zadarnic. De la acaparatori şi plutocraţi nu vine mântuirea. Toate sforţările oficialităţii au eşuat. Din coadă de câine nu se poate confecţiona sită de mătase. Delapidările se ridică la sume de zeci de milioane. Șperțurile nu se lasă mai prejos. Pentru Basarabia nu se mai găsesc bani. Cu furca... «Se ascut săbii la Budapesta» scrie d. Protopopescu în «Spelunca Vremii». Se ascut elevi la Berlin. Ba chiar şi d-nii Goga şi Cuza au luat reprezentanţa pentru ascu firea unui stoc de săbii nemţeşti în România... _ . V .»! D. Inculeţ anunţase că va face declaraţii presei. In loc de asta, a transcris pur şi simplu un text al d-lui Titeanu, închegat din fragmente de articole publicate pe vremuri în «Viitorul». & Ilie Rădulescu se întreabă candida vorbind de acuzaţiile ce i se aduc: — «Până unde merg infamiile?». ...Până unde au mers şi escrocheriile... jm .F. Citim în «Viitorul»: «Prefectura Tutova protestează contra afirmaţiunei unor ziare că ar fi dat ajutoare unor echipe cuzste în trecere prin gara Bârlad». Par’că d. Inculeţ nu protestează şi totuşi bandele cuziste îşi fac de cap la Mehedinţi? HC Ministerul de interne a luat şi conducerea institutului de statistică. Deacum încolo n’o să mai ştim nici măcar câte cămăşi albastre au invadat în Mehedinţi. Iînnica Merni DESUTERILE din parlamentul francez In Parlamentul francez au început desbateri, care se referă la naşterea şi la sorţii de viaţă ai guvernului Sarraut. î0II La Cameră au luat cuvântul d-nii Franklin-Bouillon (din partea frontului naţional), Edouard Herriot (care a ţinut un splendid discurs) şi Xavier Vallat (un deputat independent care a glosat cu mult spirit noua formulă ministerială). La Senat a cetit declaraţia ministerială d. Yvon Delbos, ministrul de justiţie. D. Franklin-Bouillon a expus punctul de vedere al frontului naţional şi a acuzat guvernul Sarraut că este o creiaţie a frontului popular. N’a vrut să apere guvernul căzut Laval, dar a învinuit de faptul că n’a rezistat, că s’a retras precipitat şi bu s’a prezentat din nou in Parlament pentru a obţine reînoirea încrederii. Guvernul Laval a fost doborât de «trădarea elementelor moderate şi de complezenta radicalilor». D. Franklin-Bouillon a mai amintit că d. Sarraut s’a declarat la 14 Octombrie anul trecut împotriva politicei nefaste de răsturnare a guvernelor din trei în trei luni și a cerut, prelungirea încrederii intr’un guvern abia instalat la putere pentru a-i da răgaz să se consolideze şi să lucreze. Contradicţiile dintre membrii acttualului cabinet, atât în materie monetară, cât şi în materie de politică internă, au fost scoase în relief de d. Franklin-Bouillon cât şi de d. Xavier-Vallat. Explicaţiile d-lui Herriot au fost dintre cele mai interesante. A arătat eforturile făcute prin participarea sa la «guvernele de armistiţiu» pentru a «umaniza» câteva decrete legi. ] In politica externă, d. Herriot a declarat că ultima evoluţie pe care a luat-o activitatea Societăţii Naţiunilor este o dovadă de triumful tezei franceze. Morala internaţională trebuie să fie susţinută de o lege internaţională. «Italofobia» d-lui Herriot este o legendă. In chestia sancţiunilor nu s’a mers decât până acolo, cât le-au îngăduit angajamentele şî interesele Franţei, plus angajamentele internaţionale. In 1923, Abisinia a fost admisă cu unanimitate ca membru la Societatea Naţiunilor. D. de Jouvenoy a susţinut în numele Franţei primirea acestei ţări în forul genevez. Implicit, Franţa şi a luat un angajament şi «sub toate regimurile» Franţa a fost intransigentă în ceea ce priveşte respectul cuvântului dat». Succesul francez a fost muret în momentul când «Rusia, care numai cu câţiva ani înainte voia să răstoarne totul, venise şi ea să se aşeze la acea masă la care era proclamată legea internaţională». D. Herriot a deplâns pe «acei care, pentru scopuri de politică internă, nu au înţeles măreţia evenimentelor». D. Herriot a făcut o distincţiune între diplomaţia veche şi diplomaţia nouă. Diplomaţia veche era condusă de «legea junglei». Metoda ei era concretizată intr’o serie de conventiuni și tratate secrete. Diplomația nouă se face la lumina zilei și îndrumată de opinia popoarelor. Turani din Mehedinţi. La 18 Februaria aveţi de ales între d. Octavian Goga, lăutarul care a plâns în parlamentul ţării pe bieţiciocoi expropriaţi şi T . . D. Dr. N. LUPU acel care luptă de 30 de ani pentru desrobirea ţărani. Nici un vot pentru d. Octavian Goga, care în timp de pace este coadă de topor în mâinile liberalilor şi ai ciocoilor pe care-i plânge, iar în timp de război este de profesie dezertor de pe front. Toate voturile ţărăneşti să meargă pe lista No. 2 unde candidează d. Dr. N. LUPU, acel pe care l-aţi cunoscut luptând contra camerei şi pentru scăderea datoriilor voastre, de datorii munca neobosită a d-lui dr LUPU căruia în 1932 i-aţi dat 14.000 de voturi, aţi scăpat de camătă şi Votaţi un Dr. LUPU pe stegarul statului ţărănesc. Votaţi cu semnul « Ţărani şi muncitori din Hunedioara La 18 februarie aveţi de ales între candidatul guvernului a cărui osândă a purtat! de doi ani si Intre reprezentantul cuminte şi înţelept al democraţiei d. GH. POP. * 3 ^ „ Cine votează cu candidatul guvernului, votează pentru cenzură, pentru stare de asediu, pentru scumpirea ItrLntrL9t?L!ftuafj,,iiPhr^“i salbateca a fiscului, pentru noui impozite, pentru înăbuşirea libertăţilor şi pentru trusturile şi băncile care va exploatează munca şi roadele ei. f * Nici un vot pentru candidatul liberal. Cine votează pe dl. GH. POP, votează un neobosit luptător al Ardealului, votează pentru libertate şi pentru o mai dreapta cumpănă intre boeri deoparte şi muncitori şi ţărani de cealaltă parte * P * toate voturile voastre firi ştirbirei fără îndoiala să meargă pentru GH. POP, tare ranaianimim