Dreptatea, aprilie 1936 (Anul 10, nr. 2534-2555)

1936-04-01 / nr. 2534

ANIL NO. 2534. p a pini lijtf-o b­ancare­­** »•». iMoral țevi. apioĂwrîi DireciniM­ik*nfra­ e F. T. T No­Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303­42, Ad­ţia 341­ 02 , Ultimele zile, desbaterile Camerei au fost rezervate discujiunei bugetului . Cu această ocazie s’au putut face câteva cons.a ..i foarte sen­ni­­ a i.e. Trebue sa se releveze în prim loc atmosfera de discuţiune civilizată şi de critică obiectivă, care a condus pe toţi cei care au luat parte la desbateri. Împrejurarea aceasta s’a concretizat prin gestul d-lui ministru de Finanţe care, a ascultat critica severă şi o­­biecţiunile judicioase ce i s’au adus, şi apoi a adus oratorilor adversari omagiul stimei sale prin o felicitare publică. Meritul acestui „eveniment” par­lamentar revine seriozităţii cu care s’a întocmit expunerea de motive a bu­getului actual, şi în special opoziției naţional-ţărăniste care prin pregăti­rea şi documentarea de care a stat do­vadă, a ridicat la cel mai înalt grad discuţiunea la buget. Nu-şi face nimeni iluzii asupra e­­fectului practic al criticilor aduse, în­trucât au stat faţă în faţă două con­cepţii deosebite, aproape două lumi deosebite, şi intră în obiceiul stră­vechi al Ministrului de Finanţe să nu cedeze cu nimic şi să nu-şi pericli­teze opera bugetară în­deobşte atât de şubredă, dar totuşi discuţiunea care a urmat, a ridicat probleme de ordin economic şi financiar general, care vor trebui ţinute în seamă.­ Au luat cuvântul pentru partidul naţional-ţărănesc d-nii: Virgil Mad­­gearu, M. Ghelmegeanu şi I. Rădu­­canu. Au fost trei discursuri de compe­­tinţă, de obiectivitate, de documen­tare. Au recunoscut-o şi adversarii. O relevăm şi noi cu mândrie şi le­gitimă satisfacţie. Aceasta e prima constatare. A doua: La această discuţie în care se pune în joc şi se desbate în­treaga structură a Statului român, şi se evidenţiază întreaga concepţie a unui guvern în gospodărirea intere­sului Statului, grupările cu pretenţii de guvernare, au strălucit printr’o tăcere pe care nu o egaleau de­cât nepriceperea şi nepregătirea de care dau dovadă. Acei care pe chestiuni personale, şi în manifestări de irascibilităţi mala­dive, tulbură lucrările Camerei şi-i compromit prestigiul, sfărâmând pu­pitrele cu brutalitatea cu care dobi­toacele sfărâmă ieslele în staul, au fost inexistenţi. E un auto-certificat de incapaci­tate şi totală nepregă­tire care trebue semnalat. — Biroul Camerei îl poate ştampila ca atare. De îndată ce n’a mai fost vorba de un inventar de ghioage, de atacuri la drumul mare, de asasinate reuşite sau neisbutite, pumnii s’au retras, gurile cu sbierete de pitecantrop s’au închis. — Ei sunt strei­ni şi dezintere­saţi de toate problemele economice şi financiare care tulbură nu numai ţara românească dar toată viaţa de pe pă­mânt. O discuţiune obiectivă a fost po­sibilă­ numai din cauză că şi-au re­cunoscut incapacitatea şi au tăcut, numai din cauză că în adâncul con­ştiinţei lor au găsit jena cuvenită pen­tru a le impune tăcere. Spunem aceste lucruri şi facem a­­ceste constatări pentru acei care, cu rea credinţă au vroit să ne asocieze la o anarhie a bâtei şi la o politică al violenţei. «* Ştim să ne apărăm de violenţă, pentru ca apoi să ne facem datoria către acest neam, în linişte şi în mod civilizat. Acei care în inconştienţa lor au putut concepe o guvernare Robu, au material de meditat în aceste consta­tări. Ţara poate fi tulburată cu bâtele, dar nu poate fi guvernată decât prin cunoaşterea adâncă a tuturor feno­menelor sociale, economice, politice şi financiare la un loc şi prin spiritul de iniţiativă care să pună în mişcare toate aceste cunoştinţi.­­ Orice altă mişcare e­­sterilă şi nefastă. Cu ocazia discuţiunii la buget, d. Ministru de Finanţe a avut mulţu­mirea de a i se fi recunoscut me­rite destul de mari. Cu aceiaşş mulţumire a primit, şi a trebuit să privească înţelepteşte, criticele care s’au adus. D-nii Virgil Madgearu, M. Ghel­megeanu şi I. Răducanu au ţinut trei discursuri care nu i-au ilustrat nu­­nţili Pe ei, ci tribuna parlamentară şi însăşi problemele pe care le-au desbătut. Din obiecţiunile aduse, s’au des­prins câteva adevăruri care tre­buiau spuse şi care pot fi de folos Ministrului de Finanţe, In mod nor­mal predispus să nu vadă anumite lucruri neplăcute.­­ Miniştrii] de Finanţe trebue lin felul de azi să fie un optimist. — Dar optimismul acesta nu poate fi e­­xagerat, fără mari primejdii.­­ S’a fixat astfel că este şi iluzie să ne închipuim că bugetul viitor este echilibrat, şi că este propu­s a se face prevederi de întrebuinţare a... excedentului bugetar. S-a relevat că bugetul viitor în­seamnă aplicarea unei concepţii de guvernământ simplistă şi conserva­tivă, mărginită la un fel de activitate de gospodărie şi redusă la preocupa­rea plăţii pensiilor şi salariilor. Desigur, nu acesta este idealul. Bugetul nu denotă un efort de­ re­­înoire a vechilor metode, nici o ima­ginaţie creatoare, — cum foarte bine a remarcat d. Ghelmegeanu, — nici un plan de adaptare la criză, nici o metodă de refacere prin punerea la contribuţie a cunoştinţelor tehnic ca­re să aducă un progres prin o nouă experienţă. Se repetă din nou, în concepţia bugetului, aceleaşi metode şi aceleaşi instrumente de acţiune din trecut. Se stărue într’un paleativ, într’un pro­vizorat devenit anacronic, in loc să găsim în structura noastră econonică, sursele de îndreptare, nouă, pentru a se ajunge la o mai bună alcătuire şi executare a bugetului. S’a evidenţiat apoi tendinţa tot mai accentuată de a se înlătura con­trolul Ministrului de Finanţe. Fondu­rile speciale extraordinare şi fondul de deschidere de credite extraordinare sunt scoase de subl control. Constatarea e justă. — Ea are şi justificări care s’au făcut de pe­ banca ministerială. Adevărul insă rămâne. Iar peri­colul, mai ales în ţara noastră este sigur. Trebue găsită o formulă care să împace controlul cu secretul opera­ţiunilor. — Ceiace s’a întâmplat cu fondul fără fond al aviaţiei este­ o do­vadă că această formulă trebue gă­sită. Altfel nu-i control, dar nu se mai găsesc nici fonduri. Primejdia fiscalităţii excesive, e­­puizarea contribuabilului, amorţirea surselor de venituri, lipsa de refacere a creditului, şi alte probleme au fost pe larg şi documentat desbătute cu ocazia discuţiunei la buget. Prin pregătirea oratorilor, această discuţie, a ajuns ca odinioară, o dis­­cuţiune esenţială pentru luminarea a­­şezării Statului. Partidul naţional-ţărănist este mân­dru să fi adus aportul lui de lumină spre binele ţării. MOMENTE intaurarea inertului Acum înţelegem de ce d. Dinu Brătianu a cerut suprimarea revis­tei «Păreri Libere» şi de ce s’a opus la reapariţia ei. In ultimul număr găsim două expuneri asupra buge­tului general al statului: una a d lui Vadu Alimănişteanu, raportorul ge­neral al bugetului — mai pufin sin­ceră — şi alta, în versuri, mai reală, mai sinceră. In aceasta din urmă, iată ce se spune la capitolul: Situaţia genera­lii economică. Cităm textual: INDUSTRIE. Industria a produs de s'a frânt Petrolul a f°st elixirul sfânt Care a salvat comerţul Şi a asigurat şi sportul. Pe onoarea noastră că aşa scrie în «Păreri Libere». Elixirul sfânt din care s’au ali­mentat junii liberali în cap cu d-nii Bejan şi Ghiaţă, rămâne tot petro­lul De aceia s’au repezit cu atâta fu­rie la perimetre, «idealiştii» d-lui Tătărescu. Ştiau ei ce e acolo. Cât priveşte «salvarea comerţului» nu ştim dacă ea a fost asigurată, măcar atât cât a fost «asigurat speriul». După «succesele» d-lor Strunga şi Costinescu, nu prea putem să ne o­­rientam. Admirăm însă curajul tinerilor liberali cari îşi expun afacerile prin presă, fără nicio jenă. Curat păreri libere, cum ar spune Caragiale. Dar ce­ zice d. Dinu Brătianu? Primeşte d-sa sfidarea. După ce că fac afacerile, apoi tinerii aceştia, prost crescuţi, le mai şi trec pe la nasul d-lui Tancred Constantinescu. Să nu se supere aghiotantul d-lui Dinuf­uiu are­­dreptate să ofteze, fostul gangtteri "N Manifestări inofensive Când d. Vaida-Voevod s’a retras din partidul­ naţio­­nal-ţărănesc şi a început campania sa de conferinţe în oraşele principale ale ţârii, mulţi au crezut că din­sa va canaliza toate cu­rentele extrenc-naţîonaîis­­te intr-un mănunchi. As­tăzi, nici măcar intimii săi, adică niciunuri din cei un­­sprezs foşti min£şh*i, nu nu­ai cred că d. Văii­a poate deveni acest cimtfucsist. leşan de baştină, urmă­resc din cea mai fragedă copilărie aproape toate manifestările d-lui A. C. Cuza. Logician argufies, cu tendinţe către obsesie şi monomanie, spiritul profe­sorului ieşan tinde mereu către simplificare şi ideee fixă, către spiritul de sis­tem care unifică până la u­­niformizare, mutilează în reliefurile ei rebele reali­tatea variată şi mereu schimbătoare. Cu o astfel de structură mentală e­st u­şor să cazi în exagerările cele mai bizare, în parado­xe şi utopii. D. A. C. Cuza a tratat «Li­ga Naţiunilor» drept o aso­ciaţie de «Jidani», a făcut din Franţa o ligă masonică condusă de spirit iudaic, etc. Dar d. A. C. Cuza ştia să aibă totdeauna ca orice moldovean, un pic de iro­nie. Ne lăsa adică impre­sia că ceea ce afirmă o fa­ce «cum grano salis», cu o rezervă de surâs, adică de niţel scepticism, lin glumeţ­e şi d. A. Văi­etă. Dar în formă, nu în fond. In fond dinsp e grav şi pedagogic. Se crede un bunic înţelept şi sfătos ca­re are dreptul la orice sin­ceritate, chiar când aceas­ta frizează scandalul ori cea mai înduioşătoare nai­­uitatei. Şi pe urmă, d. A. C. Cuza, ştrengar tardiv al ideilor care te lasă tiuit, are o măsură din umorul său. D. Al. Vaida n’are nici o măsură. D-sa merge până la capătul iremediabil al lucrurilor unde simţul cri­tic nu mai poate salva ni­mic. Ceeace n’a îndrăznit niciodată d. A. C. Cuza (când maliţios se distra prătîndu-şi capul altora) a îndrăznit d. A. Vaida- Voevod. Ori­cine citeşte discursul d-lui A. Vaida dela Timişoara rămâne complect stupefiat. (Dar mai ales, cred, proprii săi partizani, care nu mai înţe­leg nimic). Dela plecarea sa din partidul naţional-ţă­­rănesc d. Vaida are mereu alte idei. Cursu­l se schim­bă câteodată de la săptă­mână la săptămână. A spus la Galaţi de pildă, că d-sa nu e antisemit, că e pentru Franţa şi aliaţii noştri, că în fond e un democrat con­vins? Fiţi siguri că săptă­mâna viitoare la Cernăuţi ori la Timişoara va spune exact contrariul. Şi cu ace­iaşi bonomie, cu aceiaşi egalitate de omoare de papa iubit de nepoţei şi care se răsfaţă pe baza dreptului pe care i-­l dă un trecut istoric. D. A. C. Cuza a spus toată viaţa vrute şi nevrute mai mult ori mai puţin amu­zante. Dar nici un adversar I nu i-a putut nega conse- I quenţa şi spiritul rectili-­i nie. Pentru că­ urmăm pa- t ralele cu d. Vaida, e uşor­­ de recunoscut că în acest din urmă caz avem de-a face cu spiritul impulsiv pur şi simplu, fără nici o preocupare de logică. Dom­nim în purul arbitrar al a­­titudinilor umorale. Dacă e bine dispus d. Vaida e blând cu minorităţile, cu francezii, cu oamenii iei politici pe care-i admones­tează din când în când pă­rinteşte cum ar face-o cu d. Tilea, cu democraţia, etc. Dacă la supărat cine­va atunci ia de ureche nu­maidecât când pe Sarraut, când pe Daladier, când pe Blum. Vai de capul Fran­ţei ce păţeşte când e rău dispus d. Vaida ! Dar să revenim la decla­raţiile de la Timişoara. A îndrăznit oare în cele mai exagerate ipostaze ale sal­e cineva în România (dar mai ales un ardelean) să spue că «orice bun român trebue să devie un hitle­rist convins»? Pe lângă a­­ceasta toate celelalte ad­monestaţii ale Franţei, din care nu admite decât pe colonelul Laroque (care nu reprezintă acolo abso­lut nimic), devin palide. Talleyrand scrie undeva (să ne ierte d. Vaida că scrim franţuzeşte): «Tout ce qui est exagéré est in* sionifiant». D. Al. Vaida-Voevod e pentru noi un adversar ab» salut inofensiv. ftBIHAI D. RALEA In şedinţa de Sâmbătă 28 Martie cu ocazia votării Legei pentru or­­ganizarea camerelor profesionale, d. senator V. Rădulescu-Mehedinţi a atras atenţia senatului asupra nou­lui asalt pe care actualul guvern il dă bugetului în ultimul moment. E vorba de consiliul superior eco­nomic creiat sub guvernul techn­eio­nilor căzut ulterior în desuetudine şi reînviat (expresia este a d-lui mi­nistru Costinescu) prin noul proect. S-a arătat în şedinţa de Sâmbătă că, punerea în aplicare a dispoziţiu­­nilor legale referitoare la aest con­siliu, va necesita mari cheltueli pen­tru că el va cuprinde 24 membri consilieri permanenţi plus un nu­măr nelimitat de consilieri tempo­rari toţi având drept la jetoane de prezenţă şi cheltueli de transport — (vezi art. 10) plus un număr neli­mitat de secretari, referenţi şi funcţionari a căror numire se va fa­ce in momentul aplicărei legei. Pentru a învedera abuzurile ce se vor comite, d. senator Rădulescu- Mehedinti a arătat senatului că po­trivit art. 11 din această lege, buge­tul acestui consiliu nu este aprobat de cameră ci de primul ministru , derogându-se astfel de la dispoziţia art 114 din constituţie care consa­cră drepul camerei de a controla şi aproba în prealabil modul de între­buinţare al banului public. Potrivit art. 3, membrii consiliu­lui se numesc pe cinci ani iar în ce priveşte atribuţiile acestui organ, d. Rădulescu a citit partea din ur­­mă a expunerei de motive unde se găseşte acest pasaj. «Consiliul su­perior economic, va avea prilejul de a veghea, prin avizele ce l1 se cere, asupra politicei economice a tutu­ror guvernelor. Prin urmare actualul guvern nu numai că vrea să-şi plaseze în anu­mite posturi pe agenţii săi pentru vremuri de opoziţie dar ar vrea ca aceştia să exercite şi un drept de tutelă asupra actelor viitoarelor gu­verne !­­ Cu ocazia discuţiei din Senat, d. Rădulescu-Mehedinţi a arătat că gu­vernul, prin expunerea de motive, a făcut abstracţie de tot ce s-a făcut în ultimii 12 ani pe terenul legisla­ţiei economice în România, negli­jând dispoziţiile constituţiei din 1923 referitoare la reprezentarea în Senat a intereselor profesionale şi la înfiinţarea consiliului legisla­tiv care prin secţia economică în­deplineşte tocmai atribuţiile pe care legea actuală le dă consiliului eco­nomic. Ori cât de riguroasă s’ar părea clauza cuprinsă în art. 2 din aceas­tă lege care prevede obligativitatea avizului, d. Rădulescu a învederat inutilitatea dispoziției de­oare­ce Constituția prin art. 76 prevede un singur organ care ajută în mod consultativ la facerea legilor şi a­­cesta este consiliul legislativ. Nici un guvern nu se poate sustra­ge în­deplinirea acestei formalităţi de­oarece lipsa ei poate fi invocată înaintea Justiţiei care va fi în drept să refuze aplicarea legii. Ori­ce guvern se va putea însă dis­pensa de avizul consiliului economic neprevăzut în Constituţie iar legea, odată votată, rămâne bună şi vala­bilă cu toată lipsa acestui aviz — aşa că dispoziţia ei merită să devină iluzorie. De alt­fel, astăzi politica econo­mică a fie­cărui stat este în funcţie nu numai de situaţia internă dar mai ales de natura raporturilor de fie­ce moment cu statele străine şi de aci, uşor se trage concluzia că această politică economică este şi trebue să fie un atribut exclusiv al guvernului care singur este în mă­sură să cunoască aceste raporturi. Mai rezultă de aci că azi nu poate exista o continuitate în luarea aces­tor măsuri și deci nici din acest punct de vedere nu poate fi justi­ficată creațiunea unui ast­fel de con­siliu, cu caracter de continuitate şi de îndrumător al tuturor guverne­lor. La observaţia d-lui subsecretar Caneliof că secţia economică a con­siliului Legislativ are alte atribuţii, d. Rădulescu a arătat că constituţia nu limitează dreptul Consiliul Le­gislativ de a examina o lege şi din Punctul de vedere al tehnicei şi din punctul de vedere al necesităţii ei. Este adevărat că în legea pentru Înfiinţarea Consiliului Legislativ s'a inserat art 58 care intezice con­siliului să discute oportunitatea unei legi și consideratiunile politice re­feritoare la lege. Dar făuritorul ac­(Continuare în pag. 2-a) *». «5? LEGI DE ULTIMA ORA Dr. Hayman Tiktin de N. CRISTINOIU Profesorul de la «Orientalischen seminar im Berl­in» a murit Pentru mulţi, pe care viaţa i-a purtat lân­gă nepăsarea şi blazarea cotidiană, moartea acestui apostol al filologiei româneşti este o întâmplare ca ori­care alta. Tiktin reprezenta ştiinţificul filologiei româneşti într’o vre­me când aceasta era la noi în epo­ca de romantism. Bazaţi mai ales pe fapte emoţionate filologii noştri din acea vreme — exclud pe Haşdeu — erau tributari unei mândrii a descendenţei romane şi unui suflu de patriotism, continuarea firească a atmosferei unioniste. La 1884, apăreau la Leipzig, Stu­dien zur Rumänischen Philologie. Despre metoda pe care a întrebuin­ţat-o — şi căreia i se închinase de mult fi Haşdeu— singură metodă tria­i­bilă de studiu — se poate vorbi mai ales. Profesorul acesta dă la sfârşitul volumului de mai sus un capitol «Litteratur», un capitol care ar pă­rea curios întro carte de filologie, dacă n’ar afișa o metodă. E o listă de isvoare, de material viu, asupra căruia filologul și-a clădit explica­rea fenomenelor fonetice. Procedând astfel, exemplificarea nu apărea ca un eșafodaj creat anume de filolog, ci ca un prilej de experimentare a­­supra materialului deja creiat. Luaţi numai cartea în mână, pen­tru a vedea că la 1884 există o în­cercare de explicare şi de transcrie­re exactă a cuvintelor, în care dif­tongii EA şi IA au apărat sub vest­mânt slavonesc. Desfaceţi de la paginele 76 la 91, pentru ca să vedeţi urmărirea unui fenomen fonetic (diftongul ea şi ia)­­ la gemein rumänisch, nord rumä­nisch und moldavisch, relevând o voinţă cuprinzătoare, un aparat ştiinţific şi o conştiinciozitate rară. Dela 1886—1888 profesorul dr. H. Tiktin dă trei articole de un inte­res capital pentu filologia noastră. La revista lui Gröber «Zeitschift zur romanische Philologie, Tiktin înse­rează articolele «Der Vokalismus des Rumänischen». Era o primă în­cercare de delimitare a fonologiei româneşti atât de încurcată de fi­lologii noştrii cu diplomă. Un an mai târziu dădea o carte românească «Călăuza ortografica». Urmează curând cea de a doua : Gramatica română, în două volume. Primul volum conţinea fonologia şi morfologia limbei, cel de al doilea sintaxa. Pun bază pe această gra­matică. Fiindcă în limba noastră atât de săracă în studii ştiinţifice de gramatică, această carte este şi azi mai mult decât necesară. însufleţit de aceiaş metodă a e­xemplificării pe materialul viu al limbei , Tiktin continua până azi cu o autoritate incontestabilă. Re­curgeţi numai la exemplificările lui, la explicaţiile lui fonologice sau morfologice — făcute cu respectul ştiinţific — Şi veţi întâlni, ca nică­­eri altundeva, cele mai precise ex­plicaţii. Dar opera de încheiere a activită­ţii filologice, este acel Dicţionar ro­mân—german, al cărui prim volum se publica la 1895. Apariţia acestui dicţionar se face încet. Filologul nu avea mijloace de a-l da la iveală. Chiar Gramatica română, o carte de interes vital pentru neamul nostru­, se publica în editura autorului. Ca un reflex al acestui dicţionar apărea la 1909 un studiu într'o pu­blicaţie trimestrială a lui Schröder: Wörterbücher der Zukunft. Proble­ma se punea general, dar ceia ce in­teresează sunt aceleaşi exemplifi- câri. Tiktin recurge la exemplifi­cări­­ şi rumâneşti, deci un com­parativ studiu de filologie. Cartea anului 1905 «Rumänisches Elementarbuch n’am avut-o în mâ­nă. Titlul indică o operă de vulga­rizare şi desigur pe aceiaş bază şti­inţifică.­­ La 1919 devine membru onorar al Academiei Române. Răsplata acea­sta a muncii pe terenul filologic, a marelui dispărut ar trebui să fie numai o parte din omagiul pe care ţara ar putea să i-l aducă.­­ Când se cheltuiesc milioane pen­tru inutilităţi, ar fi de dorit să se institue un fond pentru o monogra­fie a dr. H. Tiktin. Şi-ar mai tre­bui ceva, un volum omagial — o re­tipărire a operelor lui ieşite din cir­culaţia marelui public şi ajunse pie­se de muzeu. Iar pe deasupra, pen­tru o jumătate şi mai bine de voie de muncă, un bust sau o comemo­rativă placă la Academie. i. Fiindcă un astfel de academician nu trebuie să rămână numai în re­gistrele de recepţie ale Academiei. Ci este necesară şi o aducere amin­te, ca o mustrare, că n’am ştiut să cunoaştem un om. i»v I ■ »■ - ■ m ■ ■ ! învăţăminte Fără îndoială, dintre miniştrii li­­berali actuali, cel mai cu prestigiu este d. dr. Angelescu. Nu numai că ■numără­­cea mai bună vrâstă, între nişte tineri mulţumiţi de escalda­­rea ierarhiilor stabilite de o tradi­ţie inflexibilă în partidul comandat de brătieni, dar şi fiindcă înumără cea mai bună vrâstă politică între nişte oameni mari, lucizi de meridia­nul scăzut la care plutesc, văd în ministrul şcoalelor un prilej de me­ditaţie asupra superiorităţii trecu­tului şi un pretext de nostalgie al fos­telor stări din partid. Plus de aceasta, d. dr. Angelescu se bucură, — măcar între liberali, — de calificaţi­unea celui mai bun mi­nistru al şcolii. Prezenţa sa, la acest minister, constitue în sine o garan­ţie că treburile merg bine. Intre o serie întreagă de oameni neîncercaţi, confecţionaţi, improvizaţi, un astfel de om devine de la sine un prestigiu şi un centru de respect. Gelos, în fond, de vechea sa califi­­caţie, n’a cedat nici d- Angelescu. Azi Certuri pentru şcoală, mâine certuri pentru şcoală, permanent certuri pentru şcoală; — din această atitudine organ­zată cu toată grija, d. dr. Angelescu a lăsat în lume im­presia că nu există un al doilea mi­nistru­ cu atât zei pentru şcoală. După dezastrul profesorului Iorga, care vedea în bieţii învăţători de la sate, simpli apostoli, d. Angelescu ia o atitudine de generozitate mate­rială şi de o înţelegere pragmatică, adecvată tristelor stări sufleteşti de astăzi, cari sbuciumă contempo­raneitatea devorată de materialitate. Este iarăşi sigur, că sub acest «desinteres», fecund pentru stările materiale ale învăţământului, d. dr­ Angelescu a ascuns un întreg târg sufletesc de veleităţi politice.­­Râv­nind situaţii de întâietate în gu­vern, nenefiind să aibă rosturi au­xiliare într’un cabinet în care d. Tn­­culţ e totul, aştepta numai prileju­rile să facă dificultăţi guvernului. Motivul: banii; ban’; pentu şcoală; şcoala; pentru ţară. Iată falsele trep­te pe care a evoluat cea mai meschi­­nă dintre lăcomiile politice, pentru a se sublima, de la starea ei primară de pornire egoistă, la rangul înalt de interes pentru învăţământ-Alaltăeri, în Parlament, d- Ange­lescu a adus din nou în discuţiune învăţământul, revelând ce a făcut domnia sa pentru această dărăpăna­tă instituţie. A dat bani. A mai nu­mit învăţători, cu plată, — deci, a a dat învăţământului bani; a mărit numărul clădirilor, — deci, a dat învăţământului bani. Chiar şi în noul buget, prezidat în alcătuirea lui de sgârcenia d-lui An­tonescu, mi­nisterul instrucţiunii a obţinut fon­duri nou’. Precum a se vedea cât este de grijuliu pentru învăţământ, cu câte riscuri este «omul şcoalei» pentru a fi omul şcoalei, de câte fonduri are trebuinţă. Şi şcoala aşteaptă dela omul ei care n’a venit, — mult mai puţin, sufletul­ Cu furca... Unul din tabăra lui Ilie Lap­tăria se întreabă nedumerit: «Şantaj ger­man sau sovietic?» Deocamdată conrupţie germană, stimabile. Şi D. Daladier, mai întâi cine este şi apoi ce vrea?» se întreabă Toma Vlădescu. Dacă n’a scris şi el la c­­er­care de France■» ca Tomiţă, pentru ca să-l cunoască Europa? Kenni­l Aprilie nn • 2 l­ei m Doctrina agrară La Praga, în Cehoslovacia, Biroul internaţional agrar publică un bu­letin trimestrial, unde personalităţi economice din toate ţările tratează marile probleme agricole, propu­nând soluţii de ordin general pen­tru economia statelor europene. Nu de mult, d. Ion Răducanu, rec­torul Academiei comerciale din Bu­cureşti, a publicat în această revis­tă programul economic al partidu­lui naţional-ţărănesc. Ca o com­­­plectare la studiul amintit, d. pro­fesor Ion Răducanu continuă, în nu­mărul recent al «Buletinului birou­lui internaţional agrar», precizările d-sale, lămurind fundamentele ideo­logice ale marelui partid din Ro­mânia. După un istoric al agrarismului în ţara noastră,, arătând fazele con­solidării partidului naţional-ţără­nesc, de la întemeiere, în 1918, până în anul celei dintâi guvernări, 1928, şi până la chemarea d-lui Ion Mi­­h­alăche la preşedinţie, d-sa expune astfel programul în forma sa defi­nitivă, aprobată în congresul din Februarie 1935: «Doctrina agrarianismului se află în­tre aceste două extreme: individua­lismul şi colectivismul. Concepţia sa porneşte de la solidaritatea forţe­lor agricole şi muncitoreşti; această solidaritate este călăuzită, prin li­bera organizare, prin cooperare şi activitatea socială, economică şi cul­­turală a Statului, către scopul su­prem care este repartiţia justă a venitului naţional. Activitatea indi­viduală este subordonată interese­lor permanente ale colectivităţii na­ţionale. Totuşi, această subordonare nu înseamnă nicidecum irosirea ori­cărei iniţiative şi libertăţi indivi­duale. Semnificaţia sa, în diversele-i forme, este apărarea intereselor muncii productive, astfel ca produc­tivitatea socială să înlocuiască din ce în ce mai mult rentabilitatea mercantilă. Trăim într’o epocă de economie dirijată. Organizarea micei produc­ţii agricole într'un stat agricol, cum este România, e o necesitate vitală, fără de care isvoarele energiei na­ţionale ar seca. -­­ Această organizare va împiedica­ exploatarea agricultorilor în rapor­turile lor cu piaţa comercială diri­jată după principiile capitaliste.'­­ Această organizare, care este în totul trebuincioasă, pentru înceta­rea exploatării agricultorilor, fie vânzători, fie cumpărători pe piaţa, cere din partea Statului o lărgire a activităţii sale. Ea presupune un nou Stat, care să fie expresiunea forţelor politice date de către mulţi­mea producătorilor, — un nou Stat care să nu mai îngădue ca un mic grup de capitalişti să se poată îm­bogăţi pe seama marei colectivităţi­ naţionale. Noua organizare cere din Hi! partea noului Stat o iniţiativă şi » ' ' t activitate, necesare pentru orândui­rea nouilor forme sociale, în care munca să ocupe cel dintâi joc. Sta­tul agricol nu este nicidecum o for-­­­mă utopistă, ci un comandament e­­tic, adevărat pentru majoritatea populaţiei României. Acest coman­dament, promulgat de preşedintele partidului naţional-ţărănesc din Ro­mânia străbate întregul program e­­laborat anul trecut.» IN FAG. IV-ai in ghiarele stumietel­­i ale sgeluiei

Next