Dreptatea, aprilie 1936 (Anul 10, nr. 2534-2555)
1936-04-01 / nr. 2534
ANIL NO. 2534. p a pini lijtf-o bancare** »•». iMoral țevi. apioĂwrîi DireciniMik*nfra e F. T. T NoRedacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 30342, Adţia 341 02 , Ultimele zile, desbaterile Camerei au fost rezervate discujiunei bugetului . Cu această ocazie s’au putut face câteva cons.a ..i foarte senni a i.e. Trebue sa se releveze în prim loc atmosfera de discuţiune civilizată şi de critică obiectivă, care a condus pe toţi cei care au luat parte la desbateri. Împrejurarea aceasta s’a concretizat prin gestul d-lui ministru de Finanţe care, a ascultat critica severă şi obiecţiunile judicioase ce i s’au adus, şi apoi a adus oratorilor adversari omagiul stimei sale prin o felicitare publică. Meritul acestui „eveniment” parlamentar revine seriozităţii cu care s’a întocmit expunerea de motive a bugetului actual, şi în special opoziției naţional-ţărăniste care prin pregătirea şi documentarea de care a stat dovadă, a ridicat la cel mai înalt grad discuţiunea la buget. Nu-şi face nimeni iluzii asupra efectului practic al criticilor aduse, întrucât au stat faţă în faţă două concepţii deosebite, aproape două lumi deosebite, şi intră în obiceiul străvechi al Ministrului de Finanţe să nu cedeze cu nimic şi să nu-şi pericliteze opera bugetară îndeobşte atât de şubredă, dar totuşi discuţiunea care a urmat, a ridicat probleme de ordin economic şi financiar general, care vor trebui ţinute în seamă. Au luat cuvântul pentru partidul naţional-ţărănesc d-nii: Virgil Madgearu, M. Ghelmegeanu şi I. Răducanu. Au fost trei discursuri de competinţă, de obiectivitate, de documentare. Au recunoscut-o şi adversarii. O relevăm şi noi cu mândrie şi legitimă satisfacţie. Aceasta e prima constatare. A doua: La această discuţie în care se pune în joc şi se desbate întreaga structură a Statului român, şi se evidenţiază întreaga concepţie a unui guvern în gospodărirea interesului Statului, grupările cu pretenţii de guvernare, au strălucit printr’o tăcere pe care nu o egaleau decât nepriceperea şi nepregătirea de care dau dovadă. Acei care pe chestiuni personale, şi în manifestări de irascibilităţi maladive, tulbură lucrările Camerei şi-i compromit prestigiul, sfărâmând pupitrele cu brutalitatea cu care dobitoacele sfărâmă ieslele în staul, au fost inexistenţi. E un auto-certificat de incapacitate şi totală nepregătire care trebue semnalat. — Biroul Camerei îl poate ştampila ca atare. De îndată ce n’a mai fost vorba de un inventar de ghioage, de atacuri la drumul mare, de asasinate reuşite sau neisbutite, pumnii s’au retras, gurile cu sbierete de pitecantrop s’au închis. — Ei sunt streini şi dezinteresaţi de toate problemele economice şi financiare care tulbură nu numai ţara românească dar toată viaţa de pe pământ. O discuţiune obiectivă a fost posibilă numai din cauză că şi-au recunoscut incapacitatea şi au tăcut, numai din cauză că în adâncul conştiinţei lor au găsit jena cuvenită pentru a le impune tăcere. Spunem aceste lucruri şi facem aceste constatări pentru acei care, cu rea credinţă au vroit să ne asocieze la o anarhie a bâtei şi la o politică al violenţei. «* Ştim să ne apărăm de violenţă, pentru ca apoi să ne facem datoria către acest neam, în linişte şi în mod civilizat. Acei care în inconştienţa lor au putut concepe o guvernare Robu, au material de meditat în aceste constatări. Ţara poate fi tulburată cu bâtele, dar nu poate fi guvernată decât prin cunoaşterea adâncă a tuturor fenomenelor sociale, economice, politice şi financiare la un loc şi prin spiritul de iniţiativă care să pună în mişcare toate aceste cunoştinţi. Orice altă mişcare esterilă şi nefastă. Cu ocazia discuţiunii la buget, d. Ministru de Finanţe a avut mulţumirea de a i se fi recunoscut merite destul de mari. Cu aceiaşş mulţumire a primit, şi a trebuit să privească înţelepteşte, criticele care s’au adus. D-nii Virgil Madgearu, M. Ghelmegeanu şi I. Răducanu au ţinut trei discursuri care nu i-au ilustrat nunţili Pe ei, ci tribuna parlamentară şi însăşi problemele pe care le-au desbătut. Din obiecţiunile aduse, s’au desprins câteva adevăruri care trebuiau spuse şi care pot fi de folos Ministrului de Finanţe, In mod normal predispus să nu vadă anumite lucruri neplăcute. Miniştrii] de Finanţe trebue lin felul de azi să fie un optimist. — Dar optimismul acesta nu poate fi exagerat, fără mari primejdii. S’a fixat astfel că este şi iluzie să ne închipuim că bugetul viitor este echilibrat, şi că este propus a se face prevederi de întrebuinţare a... excedentului bugetar. S-a relevat că bugetul viitor înseamnă aplicarea unei concepţii de guvernământ simplistă şi conservativă, mărginită la un fel de activitate de gospodărie şi redusă la preocuparea plăţii pensiilor şi salariilor. Desigur, nu acesta este idealul. Bugetul nu denotă un efort de reînoire a vechilor metode, nici o imaginaţie creatoare, — cum foarte bine a remarcat d. Ghelmegeanu, — nici un plan de adaptare la criză, nici o metodă de refacere prin punerea la contribuţie a cunoştinţelor tehnic care să aducă un progres prin o nouă experienţă. Se repetă din nou, în concepţia bugetului, aceleaşi metode şi aceleaşi instrumente de acţiune din trecut. Se stărue într’un paleativ, într’un provizorat devenit anacronic, in loc să găsim în structura noastră econonică, sursele de îndreptare, nouă, pentru a se ajunge la o mai bună alcătuire şi executare a bugetului. S’a evidenţiat apoi tendinţa tot mai accentuată de a se înlătura controlul Ministrului de Finanţe. Fondurile speciale extraordinare şi fondul de deschidere de credite extraordinare sunt scoase de subl control. Constatarea e justă. — Ea are şi justificări care s’au făcut de pe banca ministerială. Adevărul insă rămâne. Iar pericolul, mai ales în ţara noastră este sigur. Trebue găsită o formulă care să împace controlul cu secretul operaţiunilor. — Ceiace s’a întâmplat cu fondul fără fond al aviaţiei este o dovadă că această formulă trebue găsită. Altfel nu-i control, dar nu se mai găsesc nici fonduri. Primejdia fiscalităţii excesive, epuizarea contribuabilului, amorţirea surselor de venituri, lipsa de refacere a creditului, şi alte probleme au fost pe larg şi documentat desbătute cu ocazia discuţiunei la buget. Prin pregătirea oratorilor, această discuţie, a ajuns ca odinioară, o discuţiune esenţială pentru luminarea aşezării Statului. Partidul naţional-ţărănist este mândru să fi adus aportul lui de lumină spre binele ţării. MOMENTE intaurarea inertului Acum înţelegem de ce d. Dinu Brătianu a cerut suprimarea revistei «Păreri Libere» şi de ce s’a opus la reapariţia ei. In ultimul număr găsim două expuneri asupra bugetului general al statului: una a d lui Vadu Alimănişteanu, raportorul general al bugetului — mai pufin sinceră — şi alta, în versuri, mai reală, mai sinceră. In aceasta din urmă, iată ce se spune la capitolul: Situaţia generalii economică. Cităm textual: INDUSTRIE. Industria a produs de s'a frânt Petrolul a f°st elixirul sfânt Care a salvat comerţul Şi a asigurat şi sportul. Pe onoarea noastră că aşa scrie în «Păreri Libere». Elixirul sfânt din care s’au alimentat junii liberali în cap cu d-nii Bejan şi Ghiaţă, rămâne tot petrolul De aceia s’au repezit cu atâta furie la perimetre, «idealiştii» d-lui Tătărescu. Ştiau ei ce e acolo. Cât priveşte «salvarea comerţului» nu ştim dacă ea a fost asigurată, măcar atât cât a fost «asigurat speriul». După «succesele» d-lor Strunga şi Costinescu, nu prea putem să ne orientam. Admirăm însă curajul tinerilor liberali cari îşi expun afacerile prin presă, fără nicio jenă. Curat păreri libere, cum ar spune Caragiale. Dar ce zice d. Dinu Brătianu? Primeşte d-sa sfidarea. După ce că fac afacerile, apoi tinerii aceştia, prost crescuţi, le mai şi trec pe la nasul d-lui Tancred Constantinescu. Să nu se supere aghiotantul d-lui Dinufuiu aredreptate să ofteze, fostul gangtteri "N Manifestări inofensive Când d. Vaida-Voevod s’a retras din partidul naţional-ţărănesc şi a început campania sa de conferinţe în oraşele principale ale ţârii, mulţi au crezut că dinsa va canaliza toate curentele extrenc-naţîonaîiste intr-un mănunchi. Astăzi, nici măcar intimii săi, adică niciunuri din cei unsprezs foşti min£şh*i, nu nuai cred că d. Văiia poate deveni acest cimtfucsist. leşan de baştină, urmăresc din cea mai fragedă copilărie aproape toate manifestările d-lui A. C. Cuza. Logician argufies, cu tendinţe către obsesie şi monomanie, spiritul profesorului ieşan tinde mereu către simplificare şi ideee fixă, către spiritul de sistem care unifică până la uniformizare, mutilează în reliefurile ei rebele realitatea variată şi mereu schimbătoare. Cu o astfel de structură mentală est uşor să cazi în exagerările cele mai bizare, în paradoxe şi utopii. D. A. C. Cuza a tratat «Liga Naţiunilor» drept o asociaţie de «Jidani», a făcut din Franţa o ligă masonică condusă de spirit iudaic, etc. Dar d. A. C. Cuza ştia să aibă totdeauna ca orice moldovean, un pic de ironie. Ne lăsa adică impresia că ceea ce afirmă o face «cum grano salis», cu o rezervă de surâs, adică de niţel scepticism, lin glumeţe şi d. A. Văietă. Dar în formă, nu în fond. In fond dinsp e grav şi pedagogic. Se crede un bunic înţelept şi sfătos care are dreptul la orice sinceritate, chiar când aceasta frizează scandalul ori cea mai înduioşătoare naiuitatei. Şi pe urmă, d. A. C. Cuza, ştrengar tardiv al ideilor care te lasă tiuit, are o măsură din umorul său. D. Al. Vaida n’are nici o măsură. D-sa merge până la capătul iremediabil al lucrurilor unde simţul critic nu mai poate salva nimic. Ceeace n’a îndrăznit niciodată d. A. C. Cuza (când maliţios se distra prătîndu-şi capul altora) a îndrăznit d. A. Vaida- Voevod. Oricine citeşte discursul d-lui A. Vaida dela Timişoara rămâne complect stupefiat. (Dar mai ales, cred, proprii săi partizani, care nu mai înţeleg nimic). Dela plecarea sa din partidul naţional-ţărănesc d. Vaida are mereu alte idei. Cursul se schimbă câteodată de la săptămână la săptămână. A spus la Galaţi de pildă, că d-sa nu e antisemit, că e pentru Franţa şi aliaţii noştri, că în fond e un democrat convins? Fiţi siguri că săptămâna viitoare la Cernăuţi ori la Timişoara va spune exact contrariul. Şi cu aceiaşi bonomie, cu aceiaşi egalitate de omoare de papa iubit de nepoţei şi care se răsfaţă pe baza dreptului pe care i-l dă un trecut istoric. D. A. C. Cuza a spus toată viaţa vrute şi nevrute mai mult ori mai puţin amuzante. Dar nici un adversar I nu i-a putut nega conse- I quenţa şi spiritul rectili-i nie. Pentru că urmăm pa- t ralele cu d. Vaida, e uşor de recunoscut că în acest din urmă caz avem de-a face cu spiritul impulsiv pur şi simplu, fără nici o preocupare de logică. Domnim în purul arbitrar al atitudinilor umorale. Dacă e bine dispus d. Vaida e blând cu minorităţile, cu francezii, cu oamenii iei politici pe care-i admonestează din când în când părinteşte cum ar face-o cu d. Tilea, cu democraţia, etc. Dacă la supărat cineva atunci ia de ureche numaidecât când pe Sarraut, când pe Daladier, când pe Blum. Vai de capul Franţei ce păţeşte când e rău dispus d. Vaida ! Dar să revenim la declaraţiile de la Timişoara. A îndrăznit oare în cele mai exagerate ipostaze ale sale cineva în România (dar mai ales un ardelean) să spue că «orice bun român trebue să devie un hitlerist convins»? Pe lângă aceasta toate celelalte admonestaţii ale Franţei, din care nu admite decât pe colonelul Laroque (care nu reprezintă acolo absolut nimic), devin palide. Talleyrand scrie undeva (să ne ierte d. Vaida că scrim franţuzeşte): «Tout ce qui est exagéré est in* sionifiant». D. Al. Vaida-Voevod e pentru noi un adversar ab» salut inofensiv. ftBIHAI D. RALEA In şedinţa de Sâmbătă 28 Martie cu ocazia votării Legei pentru organizarea camerelor profesionale, d. senator V. Rădulescu-Mehedinţi a atras atenţia senatului asupra noului asalt pe care actualul guvern il dă bugetului în ultimul moment. E vorba de consiliul superior economic creiat sub guvernul techneionilor căzut ulterior în desuetudine şi reînviat (expresia este a d-lui ministru Costinescu) prin noul proect. S-a arătat în şedinţa de Sâmbătă că, punerea în aplicare a dispoziţiunilor legale referitoare la aest consiliu, va necesita mari cheltueli pentru că el va cuprinde 24 membri consilieri permanenţi plus un număr nelimitat de consilieri temporari toţi având drept la jetoane de prezenţă şi cheltueli de transport — (vezi art. 10) plus un număr nelimitat de secretari, referenţi şi funcţionari a căror numire se va face in momentul aplicărei legei. Pentru a învedera abuzurile ce se vor comite, d. senator Rădulescu- Mehedinti a arătat senatului că potrivit art. 11 din această lege, bugetul acestui consiliu nu este aprobat de cameră ci de primul ministru , derogându-se astfel de la dispoziţia art 114 din constituţie care consacră drepul camerei de a controla şi aproba în prealabil modul de întrebuinţare al banului public. Potrivit art. 3, membrii consiliului se numesc pe cinci ani iar în ce priveşte atribuţiile acestui organ, d. Rădulescu a citit partea din urmă a expunerei de motive unde se găseşte acest pasaj. «Consiliul superior economic, va avea prilejul de a veghea, prin avizele ce l1 se cere, asupra politicei economice a tuturor guvernelor. Prin urmare actualul guvern nu numai că vrea să-şi plaseze în anumite posturi pe agenţii săi pentru vremuri de opoziţie dar ar vrea ca aceştia să exercite şi un drept de tutelă asupra actelor viitoarelor guverne ! Cu ocazia discuţiei din Senat, d. Rădulescu-Mehedinţi a arătat că guvernul, prin expunerea de motive, a făcut abstracţie de tot ce s-a făcut în ultimii 12 ani pe terenul legislaţiei economice în România, neglijând dispoziţiile constituţiei din 1923 referitoare la reprezentarea în Senat a intereselor profesionale şi la înfiinţarea consiliului legislativ care prin secţia economică îndeplineşte tocmai atribuţiile pe care legea actuală le dă consiliului economic. Ori cât de riguroasă s’ar părea clauza cuprinsă în art. 2 din această lege care prevede obligativitatea avizului, d. Rădulescu a învederat inutilitatea dispoziției deoarece Constituția prin art. 76 prevede un singur organ care ajută în mod consultativ la facerea legilor şi acesta este consiliul legislativ. Nici un guvern nu se poate sustrage îndeplinirea acestei formalităţi deoarece lipsa ei poate fi invocată înaintea Justiţiei care va fi în drept să refuze aplicarea legii. Orice guvern se va putea însă dispensa de avizul consiliului economic neprevăzut în Constituţie iar legea, odată votată, rămâne bună şi valabilă cu toată lipsa acestui aviz — aşa că dispoziţia ei merită să devină iluzorie. De altfel, astăzi politica economică a fiecărui stat este în funcţie nu numai de situaţia internă dar mai ales de natura raporturilor de fiece moment cu statele străine şi de aci, uşor se trage concluzia că această politică economică este şi trebue să fie un atribut exclusiv al guvernului care singur este în măsură să cunoască aceste raporturi. Mai rezultă de aci că azi nu poate exista o continuitate în luarea acestor măsuri și deci nici din acest punct de vedere nu poate fi justificată creațiunea unui astfel de consiliu, cu caracter de continuitate şi de îndrumător al tuturor guvernelor. La observaţia d-lui subsecretar Caneliof că secţia economică a consiliului Legislativ are alte atribuţii, d. Rădulescu a arătat că constituţia nu limitează dreptul Consiliul Legislativ de a examina o lege şi din Punctul de vedere al tehnicei şi din punctul de vedere al necesităţii ei. Este adevărat că în legea pentru Înfiinţarea Consiliului Legislativ s'a inserat art 58 care intezice consiliului să discute oportunitatea unei legi și consideratiunile politice referitoare la lege. Dar făuritorul ac(Continuare în pag. 2-a) *». «5? LEGI DE ULTIMA ORA Dr. Hayman Tiktin de N. CRISTINOIU Profesorul de la «Orientalischen seminar im Berlin» a murit Pentru mulţi, pe care viaţa i-a purtat lângă nepăsarea şi blazarea cotidiană, moartea acestui apostol al filologiei româneşti este o întâmplare ca oricare alta. Tiktin reprezenta ştiinţificul filologiei româneşti într’o vreme când aceasta era la noi în epoca de romantism. Bazaţi mai ales pe fapte emoţionate filologii noştri din acea vreme — exclud pe Haşdeu — erau tributari unei mândrii a descendenţei romane şi unui suflu de patriotism, continuarea firească a atmosferei unioniste. La 1884, apăreau la Leipzig, Studien zur Rumänischen Philologie. Despre metoda pe care a întrebuinţat-o — şi căreia i se închinase de mult fi Haşdeu— singură metodă triaibilă de studiu — se poate vorbi mai ales. Profesorul acesta dă la sfârşitul volumului de mai sus un capitol «Litteratur», un capitol care ar părea curios întro carte de filologie, dacă n’ar afișa o metodă. E o listă de isvoare, de material viu, asupra căruia filologul și-a clădit explicarea fenomenelor fonetice. Procedând astfel, exemplificarea nu apărea ca un eșafodaj creat anume de filolog, ci ca un prilej de experimentare asupra materialului deja creiat. Luaţi numai cartea în mână, pentru a vedea că la 1884 există o încercare de explicare şi de transcriere exactă a cuvintelor, în care diftongii EA şi IA au apărat sub vestmânt slavonesc. Desfaceţi de la paginele 76 la 91, pentru ca să vedeţi urmărirea unui fenomen fonetic (diftongul ea şi ia) la gemein rumänisch, nord rumänisch und moldavisch, relevând o voinţă cuprinzătoare, un aparat ştiinţific şi o conştiinciozitate rară. Dela 1886—1888 profesorul dr. H. Tiktin dă trei articole de un interes capital pentu filologia noastră. La revista lui Gröber «Zeitschift zur romanische Philologie, Tiktin înserează articolele «Der Vokalismus des Rumänischen». Era o primă încercare de delimitare a fonologiei româneşti atât de încurcată de filologii noştrii cu diplomă. Un an mai târziu dădea o carte românească «Călăuza ortografica». Urmează curând cea de a doua : Gramatica română, în două volume. Primul volum conţinea fonologia şi morfologia limbei, cel de al doilea sintaxa. Pun bază pe această gramatică. Fiindcă în limba noastră atât de săracă în studii ştiinţifice de gramatică, această carte este şi azi mai mult decât necesară. însufleţit de aceiaş metodă a exemplificării pe materialul viu al limbei , Tiktin continua până azi cu o autoritate incontestabilă. Recurgeţi numai la exemplificările lui, la explicaţiile lui fonologice sau morfologice — făcute cu respectul ştiinţific — Şi veţi întâlni, ca nicăeri altundeva, cele mai precise explicaţii. Dar opera de încheiere a activităţii filologice, este acel Dicţionar român—german, al cărui prim volum se publica la 1895. Apariţia acestui dicţionar se face încet. Filologul nu avea mijloace de a-l da la iveală. Chiar Gramatica română, o carte de interes vital pentru neamul nostru, se publica în editura autorului. Ca un reflex al acestui dicţionar apărea la 1909 un studiu într'o publicaţie trimestrială a lui Schröder: Wörterbücher der Zukunft. Problema se punea general, dar ceia ce interesează sunt aceleaşi exemplifi- câri. Tiktin recurge la exemplificări şi rumâneşti, deci un comparativ studiu de filologie. Cartea anului 1905 «Rumänisches Elementarbuch n’am avut-o în mână. Titlul indică o operă de vulgarizare şi desigur pe aceiaş bază ştiinţifică. La 1919 devine membru onorar al Academiei Române. Răsplata aceasta a muncii pe terenul filologic, a marelui dispărut ar trebui să fie numai o parte din omagiul pe care ţara ar putea să i-l aducă. Când se cheltuiesc milioane pentru inutilităţi, ar fi de dorit să se institue un fond pentru o monografie a dr. H. Tiktin. Şi-ar mai trebui ceva, un volum omagial — o retipărire a operelor lui ieşite din circulaţia marelui public şi ajunse piese de muzeu. Iar pe deasupra, pentru o jumătate şi mai bine de voie de muncă, un bust sau o comemorativă placă la Academie. i. Fiindcă un astfel de academician nu trebuie să rămână numai în registrele de recepţie ale Academiei. Ci este necesară şi o aducere aminte, ca o mustrare, că n’am ştiut să cunoaştem un om. i»v I ■ »■ - ■ m ■ ■ ! învăţăminte Fără îndoială, dintre miniştrii liberali actuali, cel mai cu prestigiu este d. dr. Angelescu. Nu numai că ■numărăcea mai bună vrâstă, între nişte tineri mulţumiţi de escaldarea ierarhiilor stabilite de o tradiţie inflexibilă în partidul comandat de brătieni, dar şi fiindcă înumără cea mai bună vrâstă politică între nişte oameni mari, lucizi de meridianul scăzut la care plutesc, văd în ministrul şcoalelor un prilej de meditaţie asupra superiorităţii trecutului şi un pretext de nostalgie al fostelor stări din partid. Plus de aceasta, d. dr. Angelescu se bucură, — măcar între liberali, — de calificaţiunea celui mai bun ministru al şcolii. Prezenţa sa, la acest minister, constitue în sine o garanţie că treburile merg bine. Intre o serie întreagă de oameni neîncercaţi, confecţionaţi, improvizaţi, un astfel de om devine de la sine un prestigiu şi un centru de respect. Gelos, în fond, de vechea sa calificaţie, n’a cedat nici d- Angelescu. Azi Certuri pentru şcoală, mâine certuri pentru şcoală, permanent certuri pentru şcoală; — din această atitudine organzată cu toată grija, d. dr. Angelescu a lăsat în lume impresia că nu există un al doilea ministru cu atât zei pentru şcoală. După dezastrul profesorului Iorga, care vedea în bieţii învăţători de la sate, simpli apostoli, d. Angelescu ia o atitudine de generozitate materială şi de o înţelegere pragmatică, adecvată tristelor stări sufleteşti de astăzi, cari sbuciumă contemporaneitatea devorată de materialitate. Este iarăşi sigur, că sub acest «desinteres», fecund pentru stările materiale ale învăţământului, d. dr Angelescu a ascuns un întreg târg sufletesc de veleităţi politice.Râvnind situaţii de întâietate în guvern, nenefiind să aibă rosturi auxiliare într’un cabinet în care d. Tnculţ e totul, aştepta numai prilejurile să facă dificultăţi guvernului. Motivul: banii; ban’; pentu şcoală; şcoala; pentru ţară. Iată falsele trepte pe care a evoluat cea mai meschină dintre lăcomiile politice, pentru a se sublima, de la starea ei primară de pornire egoistă, la rangul înalt de interes pentru învăţământ-Alaltăeri, în Parlament, d- Angelescu a adus din nou în discuţiune învăţământul, revelând ce a făcut domnia sa pentru această dărăpănată instituţie. A dat bani. A mai numit învăţători, cu plată, — deci, a a dat învăţământului bani; a mărit numărul clădirilor, — deci, a dat învăţământului bani. Chiar şi în noul buget, prezidat în alcătuirea lui de sgârcenia d-lui Antonescu, ministerul instrucţiunii a obţinut fonduri nou’. Precum a se vedea cât este de grijuliu pentru învăţământ, cu câte riscuri este «omul şcoalei» pentru a fi omul şcoalei, de câte fonduri are trebuinţă. Şi şcoala aşteaptă dela omul ei care n’a venit, — mult mai puţin, sufletul Cu furca... Unul din tabăra lui Ilie Laptăria se întreabă nedumerit: «Şantaj german sau sovietic?» Deocamdată conrupţie germană, stimabile. Şi D. Daladier, mai întâi cine este şi apoi ce vrea?» se întreabă Toma Vlădescu. Dacă n’a scris şi el la cercare de France■» ca Tomiţă, pentru ca să-l cunoască Europa? Kennil Aprilie nn • 2 lei m Doctrina agrară La Praga, în Cehoslovacia, Biroul internaţional agrar publică un buletin trimestrial, unde personalităţi economice din toate ţările tratează marile probleme agricole, propunând soluţii de ordin general pentru economia statelor europene. Nu de mult, d. Ion Răducanu, rectorul Academiei comerciale din Bucureşti, a publicat în această revistă programul economic al partidului naţional-ţărănesc. Ca o complectare la studiul amintit, d. profesor Ion Răducanu continuă, în numărul recent al «Buletinului biroului internaţional agrar», precizările d-sale, lămurind fundamentele ideologice ale marelui partid din România. După un istoric al agrarismului în ţara noastră,, arătând fazele consolidării partidului naţional-ţărănesc, de la întemeiere, în 1918, până în anul celei dintâi guvernări, 1928, şi până la chemarea d-lui Ion Mihalăche la preşedinţie, d-sa expune astfel programul în forma sa definitivă, aprobată în congresul din Februarie 1935: «Doctrina agrarianismului se află între aceste două extreme: individualismul şi colectivismul. Concepţia sa porneşte de la solidaritatea forţelor agricole şi muncitoreşti; această solidaritate este călăuzită, prin libera organizare, prin cooperare şi activitatea socială, economică şi culturală a Statului, către scopul suprem care este repartiţia justă a venitului naţional. Activitatea individuală este subordonată intereselor permanente ale colectivităţii naţionale. Totuşi, această subordonare nu înseamnă nicidecum irosirea oricărei iniţiative şi libertăţi individuale. Semnificaţia sa, în diversele-i forme, este apărarea intereselor muncii productive, astfel ca productivitatea socială să înlocuiască din ce în ce mai mult rentabilitatea mercantilă. Trăim într’o epocă de economie dirijată. Organizarea micei producţii agricole într'un stat agricol, cum este România, e o necesitate vitală, fără de care isvoarele energiei naţionale ar seca. - Această organizare va împiedica exploatarea agricultorilor în raporturile lor cu piaţa comercială dirijată după principiile capitaliste.' Această organizare, care este în totul trebuincioasă, pentru încetarea exploatării agricultorilor, fie vânzători, fie cumpărători pe piaţa, cere din partea Statului o lărgire a activităţii sale. Ea presupune un nou Stat, care să fie expresiunea forţelor politice date de către mulţimea producătorilor, — un nou Stat care să nu mai îngădue ca un mic grup de capitalişti să se poată îmbogăţi pe seama marei colectivităţi naţionale. Noua organizare cere din Hi! partea noului Stat o iniţiativă şi » ' ' t activitate, necesare pentru orânduirea nouilor forme sociale, în care munca să ocupe cel dintâi joc. Statul agricol nu este nicidecum o for-mă utopistă, ci un comandament etic, adevărat pentru majoritatea populaţiei României. Acest comandament, promulgat de preşedintele partidului naţional-ţărănesc din România străbate întregul program elaborat anul trecut.» IN FAG. IV-ai in ghiarele stumieteli ale sgeluiei