Dreptatea, august 1936 (Anul 10, nr. 2627-2647)

1936-08-01 / nr. 2627

mi X. NO. 2621. 4 pagini ’ taxele de bancare pluite n numerar cont. aprobării Direcţiune Generale P. T. T. No 34.85/ţ2. Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 30342, Edţia 34102 Prostia cu comunismul Nici după discursul d-lui Mihalache de la Câmpulung nu mai încetează nătânga, infama şi calculata acuzaţiune de comunism ce se răspândeşte în contra partidului naţional-ţărănesc. Nici după acest discurs! Nu! Fiindcă acei care poartă şi mozolesc acuzaţiunea ştiu prea bine că acest partid de ţărani condus de un ţăran, fiu poate fi comunist. Nu; — fiindcă acuzaţiunea izvorăşte din rea credinţă din organizarea luptei pe care o duce oligarhia trândavă alarmată de forţa partidului naţional-ţărănesc; — nu; — fiindcă orice am face şi orice sar declara, noi trebue să fim acuzaţi de comunism căci aceasta e o armă de luptă la care nu se renunţă. «Viitorul» de aseară, cu acel spirit de calomnie din care trăeşte viermătul liberal din avuţiile acestei ţări, reia infamia şi după discursul d-lui Mihalache, calomniază, minte, inventează. Calomniază, minte şi inventează atunci când afirmă că în campania pentru alegerile parţiale de la Mehedinţi şi Hunedoara au luat cuvântul alături de fruntaşii noştri, indivizi care ispăşesc pedepsepentru agitaţii anarhice, atunci când ştiu foarte bine că conducătorii noştri în propaganda lor au combătut cu toată energia comunismul, răspunzând şi atunci aceloraşi calomnii. Inventează atunci când vorbeşte de nu ştiu ce tineret naţional-ţărănesc care ar face politică cu «fronti popular» şi este infam atunci când, ignorând cuvintele rostite de d. Mihalache la Câmpulung, vrea să mai ştie încă şi acum care este atitudinea partidului naţional-ţărănesc şi dacă aprobă politica imaginară a unui tineret naţional-ţărănesc cu «frontul popular». Prefăcuta şi perfida ignorare a oficiosului partidului liberal ar lăsa să se creadă că d. Mihalache la Câmpulung n’a lămurit această chestiune. Mai este nevoe oare de alt răspuns pentru surzii abjecţi care nu vor să audă Şi care, pentru salvarea pe o lună-două a penibelei lor guvernări, îşi compromit conştiinţa, organizează asasinate şi nu se gândesc un moment la destinele neamului încăpute pe mâna unor venetici care nu s’au născut în ţara asta şi care n’a’ strămoşi îngropaţi aici, — ba chiar care, poate, nici nu-şi cunosc strămoşii? Vor oare sincer desolidarizarea d-lui Mihalache de «Frontul popular» Au avut-o: «Am fost şi sunt adversarul frontului popular». Se poate ceva mai categoric?! Atunci, pentru ce mai bâigue o nedumerire prefăcută care nu poate fi justificată nici de prostie, nici de lipsa de cunoştinţă a datelor politice din ţara aceasta? Mai pun întrebări idioate, o mai fie pe nedumeriţii, pentru a da impresia că d. Mihalache n’a atiins această problemă şi că atitudinea partidului ar fi echivocă. D. Mihalache însă nu numai că s’a declarat adversar al frontului popular, dar a arătat şi marile raţiuni specifice situaţiunei dela noi, pentru care a luat această atitudine«Am fost şi sunt adversar al «frontului popular» pentru că nu vreau să cuibăresc comunistul în România sub firma acestui front şi pentru că în România ţăranii reprezentând 80 la sută din popor, sunt şi front ţărănesc şi front popular şi front românesc, «poporul» şi «Românismul» confundându-se cu ţărănimea. A organizat ţărănimea conştientă într’un front încadrat de fiii ei cei mai luminaţi, cei mai de caracter, cei mai hotărâţi, cei mai muncitori, înseamnă a realiza «frontul» românismului şi «frontul» poporului. Iar poporului de ţărani îi repugnă şi comunizarea proprietăţii şi dictatura, fie că ar veni în numele muncitorimii de la oraşe, fie că ar veni în numele ascuns al oligarhiei orăşeneşti sau plutocraţiei bancare spoliatoare». Nici aceasta nu este clar? Cine este săracul cu duhul care, dacă nu pricepe fondul social şi politic al acestui punct de vedere care corespunde cu realităţile noastre româneşti, nu a înţeles cel puţin sensul literal al acestei declaraţiuni? Atât nu era de-ajuns? D. Mihalache, desvoltând punctul de vedere al partidului pe care-l reprezintă a mers şi mai departe, şi a luat angajamente de luptă dârză contra comunismului, dacă el s’ar dovedi existent, la noi în ţară. «Dacă va fi totuşi comunism, oie bine noi suntem zidul de care seva sparge comunismul. Clasele parazitare îl cultivă şi îl desvoltă, noi îi vom pune capăt prin programul şi metodele noastre pozitive». Şi mai departe: «Apoi mă oblig eu cu gărzile ţărimneşti, într’o săptămână să distrug comunismul din ţara românească, dacă nu, ar fi suficient programul şi metodele noastre, anticomuniste. Să nu se confunde comunismul cu muncitorimea română, care cere reveaducări reale şi pe care şi le va satisface integral în cadrul ideii naţionale şi a Statului român, fără amestecul streinilor». Şi atunci când, cu toate aceste declaraţiuni care sunt izvorâte din tot crezul şi ideologia naţional-ţărănistă, adversari totuşi continuă să acuze de comunism chiar a doua zi, când este încă în urechile tuturor sunetul răspicat al acestor cuvinte, opinia publică se întreabă cu drept cuvânt, ce seriozitate mai pot avea aceste acuzări ?... Noi ştim, şi ţara ştie foarte bine această răsuflată nerozie. Ea a fost practicată tot atât de infam înainte de 1928 când oficine liberale trebuiau telegrame apocrife trimise zice-se, din Rusia şi adresate fie d-lui Mihalache fie d-lui dr. Lupu. Ticăloşii aceştia nu s’au dat în lături nici atunci, dela nici un mijloc perfid de luptă, oricât de infam nr fi fost. Au otrăvit atunci şi întoarcă să otrăvească şi azi viaţa publică a ţării. Minciuna şi calomnia aceasta nu mai prinde. După 1928 «comuniştii» aceştia, adică partidul naţional-ţărănesc a venit la putere, şi n’a făcut comunism. Din contra. Acelaş oficios liberal ne acuză că am oprimat mişcări comuniste. Altă minciună. Aceasta s’a uzat- O ştiu copiii, şi e prea neroadă. D. Razu MOMENTE mielăntrile mnhilari a MMMMl Câţiva exaltaţi, scriu o scrisoare de laude şi de încurajeri, pentru «marele român» Ilie Radulescu-Lăptărie-Cauciuc. Intre altele, tinerii căzuţi în admiraţia lăptarului, spun: «prin lupta d-voastă, veţi trece în Istoria Naţională». Aferim, Ilie Lăptărie în Istorie! Cercetătorul de mâine, va avea mult de furcă, până să găsească piesele justificative pentru înregistrarea lui llie într'un capitol din Istoria Neamului. însemnăm aici câteva jaloane, pentru uşurinţa cercetărilor. La o primărie de sector, trei cauciucuri, ciordite; la lăptăria comunală prins cu lapte pe bot; prins în flagrant delict de cochetare electorală cu evreii pe cari azi îi suduie; voiajor la Nuremberg — pe socoteala lui însă, cum ar putea jura Niculae Scârnăvie pe verigheta nevestei — contravenind în felul acesta la marea poruncă naţionalistă, enunţată de «marii români», potrivit căreia nu trebue să ai contact cu străinătatea, etc. etc. Socotim utile aceste îndrumări pentru cercetătorul istoric de mâine, afară de cazul când vor fi găsite interesante şi de alţi cercetători, redactori — de exemplu — ai unor arhive penale. Masorul Ion Bonca O veste năprasnică ne vine din Constanţa: profesorul universitar Ion Borcea, a murit eri. Profesorul Korcsa, un savant naturalist cu reputaţie mondială, fost prezident al multor comprese internafionale, îşi stabilise la Aghiea un institut de cercetări ştiințifice.Fauna Mării Mecare era studiată cu atenţie. Aci, în timpul cercetărilor ştiinţifice şi-a găsit moartea profesorul Borcea. O vietate marină, găsită cu ocazia cercetărilor l-a înţepat, provocând o infecţie generală. In carte va ore profesorul Borcea era mort. La datorie, în laborato- rul său de lucru aşa a căzut profesorul Borcea. Dar în afară de savant, pe care îl plânge ştiința românească, viaţa publică a României pierde un mare şi sincer democrat. Fiu de preot din Bacău, profesroul Borcea, paralel cu activitatea sa ştiinţifică a desfăşurat o bogată activitate politică, în folosul celor mici şi nevoiaşi. A fost în 1919 în grupul acela al profesorilor universitari, din Iaşi, cari au întins, primii, mâna lui Ion Mihalache constituind partidul ţărănesc. In primul al ţărănimii, eşit din parlamentul anului 1919, profesorul Borcea a fost numit ministru al instrucţiunii, împreună cu d. Ion Mihalache, ministru al agriculturii, au fost reprezentanţii partidului ţărănesc în acest guvern. De atunci, până azi, profesorul Borcea a rămas acelaş luptător democrat. Alături de d. dr. N. Lupu sau la preşedinte al organizaţiei naţional-ţărăniste din Bacău, activitatea sa politică era mult apreciată şi sfaturile sale mult ascultate. Partidul naţional-ţărănesc pierde, prin moartea profesorului Borcea, un mare fruntaş. Moartea lui lasă unanime regrete. I). Tătărăscu, rentele şi monumentele Aşadar, nici astăzi nu s’a deschis expoziţia monumentelor celor doi regi. Termenul era fixat la 1 iunie. A trecut luna şi altă lună şi expoziţia tot nu s’a deschis. Lucrările sunt depuse de mult. Şi expoziţia tot nu s’a deschis. D. Jalea s’a prezentat. Şi expoziţia tot nu s’a deschis. Se întreabă lumea: de ce, oare, nu se deschide expoziţia ? Are motive atât de puternice d. Tătărăscu ? Doar domnia sa, — competent în toate: armament, blockhausuri, economii, artă, — a dispus să se ţină un al doilea concurs. întâiul trebuia neapărat anulat. Trebuia anulat, fiindcă reuşise sculptorul Han, care e un mare artist, cunoscut străinătăţii, apreciat de străinătate, care face cinste artei româneşti cu talentul său şi care ar fi umplut cu lucruri de gust golurile pieţelor noastre, dacă guvernul, corect purtându-se, i-ar, îi dat spre execuţie, monumentele celor doi regi. Dar guvernul a avut nevoie şi interes să nu reuşească sculptorul Han, ci omul lui, d. Jalea. Cu talentul său de a schilodi marmora, d. Jalea abia a isbutit să se plaseze în coada listei. Juriul examinator, alcătuit din oameni pricepuţi la meşteşugul sculpturii, din critici de artă şi profesori universitari, a apreciat defavorabil omul guvernului, d. Jalea. Fiindcă omul guvernului este unul şi acelaş individ care a făurit oroarea de la Şosea şi de la Gara de Nord, care a schimonosit turnarea în bronz a lui Haret. De ce ţine totuşi guvernul sa dea execuţia monumentelor celor doi regi d-lui Jalea, mergând, — pentru asta, — până la anularea unui concurs, anulare căreia îi urmează negreşit un mare proces ce se va desbate şi la care vor fi martori nenumăraţi publicişti, artişti, miniştri şi oameni de cultură ? Să fie oare numai pornirea diabolică a răsbunării postume ? Fiindcă Haret şi-a îngăduit atitudini de independenţă, viziunea clară a evenimentelor în social, eforturile de a organizamentalităţile satului prin factorul lui esenţial învăţătorul, findcă a depăşit ca prevedere şi ca înţelegere sub dinastia dela florica, — deaceia au ţinut liberalii să-l schilodească în monument, tocmindu-l pe d. Jalea pentru scopul acesta ? Şi aceiaşi pornire demoniacă le porunceşte astăzi să-l tocmească pe acelaş d. Jalea pentru monumentele celor doi regi ? Să fie încă în sufletul liberalilor vie imaginea lui Mitiţă Sturdza, cel care organiza duplicităţile dinastice prin presa vieneză ? Sau să fie pur şi simplu, motivul dijmei naţionale, nelipsita şi neapărata dijmă naţională ? Intr’un regim care, de la d. Ghiaţă neostenit cotrobăitor prin îndouă monumente a fost anulat, reuşitul întâi, d. Han, a fost înlăturat, iar pentru candidatul său, d. Jalea, guvernul a dispus un al doilea concurs. Şi, fiindcă juriul examinator, alte de competenţa celui fost noi mai avem, d. Tătărăscu, inventiv cum este şi sfătuit bine de priceperile artistice ale d-lui Lapedatu, a dispus să aducă drept examinator un străin, d. Mestrovici sau oricare altul. Cu acesta e mai bine de tratat, sentimentele lui patriotice nefiind la un nivel atât de ardent. Şi curios, când e vorba de înemurit «figurile istorice» ale familiei de la Florica, liberalii aleargă la croelile şi technica marilor sculptori străini, iar când e vorba de cinstit memoria Suveranilor ţării, fac firul în patru şi născoceşte totul ca să impună pe d. Jalea, fioros zmângălitor în treburile artistice. Pentru acesta, «marele compedurile statului şi până la Gross-tent», a luat guvernul în piept Cagero jupuitor al economiei na- i publicului şi a ţinut malţionale. — jaful este operat cu un ritual deosebit, nu se poate să treacă neobservată frumuşica sumă de 40 milioane, costul monumentelor celor doi regi. Şi când observă, liberalul însoţeşte constatările de o poftă rapace. Are apetiţii şi osteneşte pentru satisfacerea lor. Oricum, concursul pentru cele doilea concurs. Foarte bine. Dar de ce nu se deschide expoziţia ? De ce atâta discreţie ? Se pare că d. Tătărăscu care nu este nici pentru controlul operei de artă nici pentru controlul averilor, ci numai pentru înfrumuseţările cu blockhausuri, se pare că, în sfârşit, a observat că d. Jalea a expus şi de astădată aceleaşi lucrări. Cel care a introdus în artă Cotroceni sculpturali n’a adus nimic nou, nimic care să justifice cât de cât acordarea premiului întâi, deci execuţia. Se pare că d. Tătărăscu a înţeles. De aceia ezită: I. Dobridor Ţărănimea din Ardeal în faţa prefacerilor de VICTOR JINGA in întregirea neamului aduce Romăţ şi numai 15 la sută reprezintă pronilor ardeleni eliberarea şi forţa uniorăţî mai mari domn hortar prin politică, reforma agrară şi aceea a votului obştesc, drumuri larg deschise pentru propăşirea economică, culturală şi socială. Prin sufragiul universal Românii sunt chemaţi la o viaţă publică democratică. Deocamdată, principial, practicarea votului obştesc a fost falsificată prin intervenţii vinovate. Dar, oricum, populaţia a făcut o şcoală necesară şi astăzi conştiinţa politică a ţărănimii este mult mai trează şi mai vie decât îndată după unire. 85 la sută din pământul cultivabil al Ardealului şi Banatului astăzi aparţine ţăranilor în loturi până la 100 hectare (în total aparţine 6 mil. şi jum. de hectare) prietăţi mai mari de 100 hectare (în total ceva peste 1 milion de hectare). Avem, prin urmare, astăzi un regim politic cu bază economică corespunzătoare. Aceasta este marea reformă pe care a adus-o Ardealului unirea. Reformă creată de legi şi impusă de Stat. Dar reforma agrară a fost incomplectă, prin ea situaţia economică a ţărănimii nu a fost complet consolidată. Apoi, în unele regiuni ale Ardealului, reforma agrară n’a putut soluţiona nimic. Ne gândim iarăşi la năpăstuiţii locuitori ai Munţilor Apuseni, ai Maramureşului, ai unei părţi mari din judeţele Someş şi Sălaj. în regiunile cu pământ cultivabil, reforma agrară a însemnat ceva, chiar mult. In celelalte regiuni ea nu a putut aduce nimic. Ţăranii împroprietăriţi au fost siliţi să plătească dobânzi mari pentru capitalurile necesare înzestrării gospodăriilor lor cu inventar agricol, neorganizaţi şi lăsaţi pradă speculanţilor de tot felul, ei vând eftin şi cumpără scump; nu s’a organizat o serioasă operă de ameliorare a producţiei ţărăneşti. Ţăranul îndeplinind o muncă de esenţă individualistă, el stă în faţa organizaţiilor cu concentrare colectivă. Statul şi administraţia publică, cari numai ordonă şi ia fără să asculte şi să dea ceva, coaliţiile de industriaşi şi comercianţi protejate, cari impun ţăranului preţurile pe cari le vor pentru tot ceiace el cumpără, monopolurile private, cari dau preţuri de nimic pentru produsele ţărăneşti, organizaţiunile bancare, cari nesocotesc pe muncitorul de pământ izolat. La toate acestea să mai adăugăm şi faptul că ţăranul ceiace cumpără plăteşte la preţul de detaliu, adică mare, pe când pentru ceiace vine,el încasează preţuri de engros, deci mici, micşorate şi acestea cu un coeficient destul de important. Apoi, ţăranii fiind aşezaţi în sate mai toate cu populaţie puţină, solidarizarea lor eficace este mai grea. In Ardeal multe familii ţărăneşti trăesc în gospodării departe de sate, unde spiritul social nu există, civilizaţia pătrunde greu, copiii nu pot merge la şcoală şi biserică Reforma agrară nu închee lunga serie a revendicărilor economice ţărăneşti din Ardeal. Ţăranul este speculat în faza comercializării produselor, când cumpără şi când vinde. Ţăranul nu are de unde să se împrumute cu bani mulţi şi oftini; desigur, cât timp gospodăria şi averea lui sunt mizere, el nu poate oferi garanţie suficientă pentru împrumuturile pe cari le-ar face. Dar creditul pentru producţia ţărănească poate avea şi altă technică decât aceea a băncilor comerciale de astăzi. Arfi necesară întemeierea unei mari organizaţiuni de credit pentru agricultură şi ţărănime în general, în capitala Ardealului, cu ramificaţii vaste şi numeroase în toate centrele româneşti. In actuala situaţiune, oraşele au interese deosebite de acelea ale satelor. Această încordare mocnită este dăunătoare şi unora şi altora. Ţăranul are sentimentul că este speculat de orăşan şi acesta nu este mulţumit de serviciile ţăranului; aceste lucruri se întâmplă pentru că între ţăran şi orăşan nu există raporturi economice fireşti, între ei situându-se Intermediarul care speculează şi pe producător şi pe consumator. Cooperaţia de consum orăşenească, care să stabilească legături directe cu producătorii-ţărăni şi cooperaţia de desfacere ţărănească, care să stabilească legături diecte cu orăşenii-consumatori, sunt soluţii care ar putea împăca toate interesele. Deasemenea tot prin cooperative se pot stabili legături directe pentru schimbul produselor ţărăneşti dela munte cu cele dela şes şi invers. In regiunile exploatărilor de păduri, cooperativele de muncitori şi regiile cooperative de exploatare ar avea de îndeplinit o misiune dintre cele mai însemnate. Industriile celelalte trebue să fie subordonate, în primul rând, intereselor populaţiei înconjurătoare. Populaţia românească să fie corespunzător reprezentată printre muncitori, funcţionari şi personalul technic şi administrativ superior. Industriile de mare importanţă naţională să fie supuse mai de aproape controlului public, trecându-se treptat la etatizarea lor. Desfiinţarea completă şi de fapt a cartelurilor şi trusturilor nu este posibilă, sub o formă sau alta, ele se vor reconstitui, tăinuit. Este necesară obligativitatea coaliţiilor industriale; fiecare industrie să fie obligată să facă parte dintr-o coaliţie căreia Statul să-i impună un statut şi asupra cărora să se exercite de către Stat un control riguros. Graţie unei conjucturi trecătoare avem o industrie prosperă, care însă nu poate dura mult într’o ţară sărăcită. Paradoxul industriei prospere şi a ţărănimii sărace va lua repede sfârşit; astăzi puterea de consumaţie a ţărănimii a scăzut la ultima expresie. Trebue să se facă şi pentru ţărani o politică socială. Invaliditatea, bolile, bătrâneţea, sunt stări fiziologice care scot din lupta vieţii (Continuare în pag. 2-a. IN PAG. IV-al Problema discuplnei notari la ordinea HM sambata I August lose 2 lei Sar prostul din fapte Bâlbâielile lui llie Lăptărie Vechea noastră cunoştinţă, llie Lăptărie suportă cu curaj orice atac. Primeşte Palme, primeşte picioare în spate, sărută mâini. (Iţi mai aduci aminte domnule llie cum te repeziseşi odată să săruţi mâna unui om, — pe care azi o înjuri, — pentru că te ajutase Putin, cu ocazia unor acuzaţii ce ţi se aduceau?), suportă cu un cuvânt orice, «din spirit de sacrificiu pentru ideea naţională» cum ar spune el. Un singur lucru nu suportă. Să i se pomenească de parchet. A avut bietul Ilie multe buclucuri în viaţa lui, cu Parchetul. Şi din toate a eşii foarte sifonat. Pe la nişte cercetări de acestea, a fost odată obligat să spună tot faptele pe care la supt deja... Lăptăria Comunală, ca să întrebuinţăm o formulă poliţistă, bine cunoscută. Poate da mărturie, în această privinţă şi d. Nicula© Scârnăvia, ăla care se jură pe verigheta nevestei și pe colajurile lui frate-său. Deci nenea llie, cum a auzit de reclamația d-lui Madgearu, la parchet a intrat în panică. Pe ziua de eri, după ce a publicat o circulară falsificată, încearcă o penibilă retractare. Convins că circulara nu a existat, nenea llie vrea să-şi stabilească oarecari piese justificative, pentru a dovedi că la o adică, nici nu era nevoe să existe. Iată ce scrie, d. Cauciuc Ilie: «Apocrifă, sau adevărată, circulara reprodusă de noi alaltăeri oglindeşte perfect atmosfera din rândul şefilor partidului international-tărănesc fată de tineretul legionar şi acest lucru interesează». Nu stimabile, nu «apocrifă sau adevărată». Nu e tot una Ceea ce interesează este dacă e sau nu apocrifă. Asupra acestui lucru se va rosti tribunalul. Atunci se va vedea încă o grosolană falsificare a lăptarului şi se vor putea explica multe lucruri. Nu se scapă atât de uşor cu «apocrifă sau adevărată». Şmecherii de astea or fi mergând printre colegii lui Ilie, aceia cari ciordesc câte 2—3 cauciucuri de automobil şi dorm sub podul Dâmboviţei. In faţa judecătorului de instrucţie nu prind. Se va vedea de altfel foarte curând. Cu furca... «Nimic de făcut» exclamă «Porunca Vremii». Chiar aşa ! Nici tu cauciucuri, nici tu lapte. Nimic. 1 * Cinematografele şi turismul au fost trecute de la ministerul de interne la Fundaţiile Regale. ...Ca să-l decongestioneze pe d. Inculeţ şi să se poată ocupa de menţinerea ordinei. Ci viaţa, comunicate şi statistici Pe arşiţa grozavă din ultimul timp, lipsa gheţei, în Capitală a fost tot mai mare. Zile întregi, porpulaţia era la cheremul fabricanţi-« lor speculanţi, cari prin intermediarii lor au vândut acest produs absolut necesar cu preţuri exorbitante. D. Al. Donescu, primarul care a fericit municipiul Bucureşti, a revărsat duşul cald totuşi al comu- nicateior, ce se mulţumeau să anunţe măsuri cari s’au dovedit la sfârşit în totul ineficace. N’a fost în stare să facă nimic acest primar, regizorul catastrofei dela Cotroceni. Cât de ridicole apar comunicatel primarului general şi cum ele nu corespund deloc realităţii, am constatat în repetate rânduri. Dar răţcelile d-lui Donescu au continuat. Nefiind în stare să trateze cu fabricanţii din Capitală, a încercat să aducă ghiaţă de aiurea. Rezultatul? II poate constata oricine: dacă s’a impus un preţ anumit speculanţilor, aceştia au refuzat să mai distribue ghiaţă. Ieri şi astăzi nu s’a găsit ghiaţă nicăer. Deşi în „Viitorul”, tot d. Donescu vestea sosirea a nu ştim câte vagoane din Iaşi. Atâta nepricepere, atâta neputinţă în alimentarea populaţiei, municipiul Bucureşti nu a mai cunoscut. Totuşi, primarul general perseverează în sistemul comunicatelor. La ce vor fi folosind asemenea aserţiuni mincinoase, nu putem înţelege. Ghiaţa a devenit un aliment de lux. Bodegile şi restaurantele au scumpit toate alimentele, deoarece au fost silite să-şi procure pe călăturalnice un produs ieftin altădată. Mai mult încă. Ceea ce se obfcine, cu preţuri ridicate, este un surogat. Nu rezistă ghiaţa d-lui Donescu, nicicâteva minute, şi nici efectele obişnuite nu le poate avea. Această bătae de joc nu a încetat nici după o săptămână de când primarul general a anunţat campania de aprovizionare a Capitalei şi de înfrânare a speculei Ieri, d. Al. G. Donescu făcea statistici, înşira cifre, care ar reprezenta cantitatea de ghiaţă consumată în Bucureşti. Dar statistica nu corespunde adevărului. Fiindcă în Bucureşti nu se găseşte nicăeri ghiaţă. Cine oferă un preţ mare, capătă, cum spuneam, un surogat ce nu foloseşte la nimic. Dar sistemul folosit de primarul general este cunoscut mai de mult. Şi nu înţelegem de asemenea la ce folosesc asemenea trâmbiţări a unor lucruri care nu există Aşa procedează de altfel şi ministrul de interne, aşa activează şi primul ministru, iar d. Donescu nu putea să se îndepărteze de sistemul general. . . Dar în timp ce populaţia nu se poate alimenta cu acest produs în totul necesar conservării alimentelor, comunicatul intrat în funcţiune nu face altceva decât să repete trista demagogie a guvernării liberale. Tristă prin lipsa celei mai elementare conştiinţe care se pretinde unor guvernanţi; tristă prin nepăsarea în care se complac actualii conducători, ce după publicarea unui comunicat socotesc că și-au îndeplinit mandatul smuls cu silnicie voinței populare.