Dreptatea, noiembrie 1936 (Anul 10, nr. 2698-2721)

1936-11-01 / nr. 2698

ITaxele de bancare iTaliti n nu'l raerar conf. apro) I rîi DireCtiune'l Generale P. T. T. No. 34.S5 ■ . u| Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303142, Adţia 34102 Nafiopotism de clasă nafionalism fle inima Purtătorul de cuvânt al noului curent naţional-creştin, d. Goga, este un temperament prin excelenţă explosiv. Sufleteşte, nu e armonizat pe dominanta intelectuală. Rămâne un liric, de o senzibilitate uneori vibrantă, dar atâta tot. N’a evoluat până la acel stadiu conceptual, când omul mânueşte noţiuni şi argumente, disociază şi corelaţionează. Fire de poet, d. Goga vehiculează sentimente şi dorinţe, utilizând imagini, nu transmite idei, utilizând noţiuni precise. Are fantezie laborioasă, nu reflecţiune rece- In toate cuvântările sale nu veţi găsi o singură realitate obiectivă încadrată de un concept fix, fraze ■sonore croite cu mari scrupule literare. D. Goga nu e un cugetător, este un senzitiv; n’are idei, are avânturi, n’are argumente, are imagini. Realităţile din afară sunt sacrificate totdeauna în folosul curentelor sale sufleteşti. Rătăciţi în politică, domeniul cruntelor realităţi, astfel de oameni riscă să fie simpli furnizori de lozinci fără conţinut sau de viziuni fără substrat. Ca să salveze vacuităţile de cugetare şi ca să dea armură doctrinară elanului de care e cutremurat, d. Goga şi-a tocmit un sociolog, tare în ştiinţele lui, i-a fixat preocuparea unică de a găsi fundament ideologic lirismului politic al d-lui Goga Şi om corect, noul tocmit îşi caută de treaba lui, scrie le gazetă, lucruri de doctrină, umblă cu noţiuni şi cu argumente. Dar omul este un rezultat al cărţilor, — şi ce a învăţat el prin tratate nu se potriveşte cu realităţile politice; acestea nu verifică spusele d-lui sociolog, aşa că toate raţionamentele îi rămân în vânt. Bunăoară, doctrinarul d-lui Goga ţine să ne demonstreze că naţionalismul ţărănesc este un «marxism deghizat». Vorbind despre naţionalism, la întrunirea de la Chişinău d. Mihalache a afirmat: suntem un popor de ţărani, deci singurul naţionalism veritabil este cel ţărănesc-Perfect clar. Vine, însă, doctrinarul d-lui Goga şi spune: apoi nu. Concepţia ţărănistă a naţionalismului este o eroare şi încă, o eroare grosolană. De ce? — fiindcă (ne asigură doctrinarul d-lui Goga) acest fel de naţionalism se întemeiază pe clasă. — Or, clasa este un concept marxist (aşa ştie el din cărţi); aşadar, d. Mihalache face, prin «naţionalismul de clasă» marxism. Şi, după ce ne denunţă atât de teoretic, sociologul d-lui Goga ne ia din scurt. Adaugă: elementul primitiv al naţionalismului nu este ideia de clasă, ci ideia de naţiune, naţiunea fiind o realitate dincolo de clase, condiţionând prosperităţile ample ale clasei, iar nu prosperităţile ei fiind condiţionate de clasă. Aşadar, ne-a prins cu mata contradicţiei în sacul teoriilor. Vedeţi, noi n’am ştiut până la intervenţia luminilor sociologului dela «Ţara noastră», că baza de operaţie logică a ideii de naţionalism nu este conceptul de clasă, ci conceptul de naţiune. Aci este, — subliniază Domnia sa, — eroarea (vai, atât de grosolană!) a raţionamentelor din discursul d-lui Mihalache. Confundă clasa cu naţiunea. N’o confundă. SE confundă. Naţionalismul de clasă al d-lui Mihalache nu este o eroare logică, ci este o realitate. Suntem popor de ţărani !— a spus, deci, naţionalismul veritabil este cel ţărănesc. Mai există pretext de îndoială? Singur sociologul d-lui Goga recunoaşte: «suntem un popor de ţărani, iar ţărănimea este mărturia originalităţii noastre de rasă». Insă adaugă: «naţionalismul nu trebuie redus numai la atâta. Şi nu trebuie redus numai la atâta, fiindcă naţionalismul, — zice, — este o «afacere de inimă, de suflet» (stilul doctrinarului). Aşadar, — după ideologul d-lui Goga, — naţionalismul nu se defineşte prin ideia de naţiune; elementul primordial nu mai este nici naţiunea, ci este «afacerea, de inimă, de suflet». Să trecem, însă, peste bălbâelile doctrinarului, să-i lăsăm «afacerile de inimă» şi pe ale d-lui Goga «de suflet», şi să-i spunem numai atât: ţărănimea nu este, la noi, o clasă; e însăşi naţiunea. In faţa ţărănimei nu mai stă nici o altă clasă, ci minoritarii. Dacă nu e suficientă clasa ţărănească pentru reazemul de viaţă al naţionalismului şi dacă naţionalismul mai este şi «afacere de inimă şi de suflet», înseamnă că pe d. Goga îl trage inima şi sufletul către minoritari cari nu trebuiesc eliminaţi din naţionalismul său. Dar atunci, cum rămâne cu credinţele ! Dar, ca să-i facem pe plac doctrinarului, să luăm drept bază a discuţiei nu afirmaţia de netăgăduit că ţărănimea nu e o clasă, ci presupunerea că ţărănimea este o clasă. De necontestat, această clasă e săracă. Vom avea atunci conflictul între bogaţi şi săraci, între umiliţi şi ofensaţi. Dar cam sunt bogaţii? — minoritarii. Aşa zic şi naţionaliştii, că doar din pricina acumulării bogăţiilor minoritarilor, nu ţăranilor, au pornit mişcarea. Dar dacă noi ducem lupta împotriva bogaţilor cari sunt numai minoritari, prin ce se diminuiază naţionalismul nostru. Că nu e o «afacere de inimă şi de suflet» cum este pentru d. Goga? Rezumăm: suntem popor de ţărani; naţionalism în afară de ţărănime nu se poate face; dar acest naţionalism se confundă cu ţărănismul. Argutiile, sofistica, limbuţia, dincolo de aceste adevăruri, riscă să fie taxate drept prostie, dacă lipsesc «afacerile de inimă şi de suflet». Că atunci avem «de-a face» cu simpli şarlatani. I« Dobridor I » ^ MOMENTE flmanăn, anuiuri, ilegalităţi... Alegerile comunale şi judeţene s’au făcut, după cum se ştie, în serie. Şi anume, s'au ales unele comune, pe sprinceană, acolo unde guvernul avea «dovezi» că-şi poate asigura majorităţi. Or, contactul cu massele electorale a adus surprize care nu intrau în socotelile ministerului de interne. Şi o parte din aceste rezultate ale alegerilor comunale şi judeţene au fost publicate în numărul de ori al ziarului nostru. Iată însă că guvernul a început să ia măsuri pentru a-şi asigura, pe viitor, o popularitate care-i lipseşte totuşi. Negreşit, săvârşind ilegalităţi şi abuzuri ca şi până acum Cu toate că legea administrativă este categorică în privinţa datei, când trebuiau efectuate alegerile pentru comună şi judeţ, s-a recurs mereu la motive de ordin financiar pentru a se tergiversa contactul cu massele electorale. Un ultim abuz a fost semnalat de curând de către d. Armand Călinescu, în întâmpinarea pe care a adresat-o ministeruluide interne. D. Armand Călinescu arată că «pentru 2 Noembrie curent era convocat corpul electoral în 7 comune din judeţul Argeş spre a se face alegeri de consilii. Toate formalităţile legale erau îndeplinite, toate grupările depuseseră liste şi ne mai despărţeau câteva zile de efectuarea alegerilor. Deodată, însă, d. prefect de Argeş dă o decizie prin care amână alegerile din trei comune, şi anume: Brătieni, Zărneşti şi Goranu. Nu există nicio justificare a acestei măsuri decât poate aceea că în aceste comune ar fi căzut listele liberale Procedeul prefectului, însă, aruncă o lumină asupra concepţiei sale despre alegerile comunale şi ilustrează sistemul abuziv practicat de administraţia de Argeş». Dar acest procedeu nu este unic. Guvernul l-a folosit, cum spuneam, şi altădată, pretutindeni. Şi nu numai atât. S-au falsificat listele alegătorilor, au fost omişi numeroşi cetăţeni, sub pretextul mutării din comune, trecăndu-se de multe ori sute de alegători pe linia moartă. Prefectul de Argeş lucrează, negreşit, după indicaţiile primite de la centru. Acolo se plăznuesc tot soiul de abuzuri, tot felul de ilegalităţi, încercându-se necontenit violarea adevăratei voinţe populare ce s-a manifestat în repetate rânduri pentru candidaţii potrivnici acestui guvern repudiat de întreaga ţară. Obiectivul tineretului liberal ■—. —.'^c . Acţiunea actuală este zădărnicită de incertitudinea continuării guvernării Duminică, are loc la Bacău, în fieful politic al ministrului de finanţe, o nouă întrunire a tineretului liberal, după cele din Orhei, T.. Măgurele şi T.Severin. Am mai arătat că adevăratul scop al acestor adunări este cu totul altul decât acela pe care vor să-l afişeze conducătorii tineretului. Nu este — cum se spune — vorba, nici de o acţiune de propagandă pentru zădărnicirea mişcărilor extremiste, nici una pentru întărirea regimului democratic şi mai puţin de o acţiune determinantă, pentru păzirea ideologiei liberale. Toate acestea sunt fraze sonore( sistem Tătărăscu, vorbe aruncate în ochii prostime!, pentru a o întoarce de la adevăratul obiectiv urmărit de tinerii liberali: înlăturarea bătrânilor din locurile de conducere ale partidului. Cel indus in tară, când în Basarabia, când în Muntenia si Oltenia, când în Moldova şi mai târziu, poate, si prin alte provincii, are de scop unic cercetarea pe teren a situaţiei şi aflarea spiritului care domneşte în partid, faţă de acţiunea tineretului. S’ar părea, totuşi, că acţiunea tineretului este prea domoală, faţa de obiectivul urmărit. Faptul este adevărat. La adunările acestea ale tinerilor liberali se remarcă foarte multă rezervă şi se ocolesc cu calcul anume clarificări, ceia ce lasă să se înţeleagă că, sau nu există destula coeziune între tineri, sau că nu există destul curaj pentru a proceda, direct şi repede, la ajungerea scopului urmărit. Adevărul este că există şi una şi alta, dar nu acest lucru dă nota hotărâtoare a rezervei tinerilor liberali. Rezerva vine în primul rând, din incertitudinea prelungirea guvernărei actuale. Tinerii liberal basiști, în mare majoritate parlamentari, ca și aceia din grupul «Păreri Libere», ar porni mai în voie la atac, dacă ar fi siguri că partidul mai rămâne măcar 6 luni la guvern. Or, cum d. Săveanu refuză categoric — şi fără să cea nici o explicaţie, — orice fel de cereri de aconturi din diurna parlamentară, faptul este interpretat de tineri drept o nesiguranţă a guvernului în prelungirea actualei guvernări. Din această pricină şi dintr’un calcul uşor de înţeles, tinerii nu vor să ia taurul de coarne. * Totuși, în culise, lupta contra bătrânilor liberali continuă. Pentru vitoarea sesiune parlamentară, — în cazul când aceasta va mai avea loc — tinerii liberali Pregătesc (Continuare in pag. II-a) PRĂSII şi BUCUREŞTI M. S. Regele Carol II se află la Praga pentru a întoarce vizita de astă vară a preşedintelui Beneş. Prezenţa d-lui Eduard Beneş, preşedintele Republicei cehoslovace pe meleagurile româneşti şi vizita M. S. Regelui Carol II în Cehoslovacia sunt simple semne exterioare ale unei adânci solidarităţi între cele două popoare. Statul cehoslovac şi Statul românesc au avut destine paralele. Au căpătat tardiv independenţa. Au avut de luptat cu împărăţii formidabile până când şi-au căpătat independenţa. Românii au înfruntat împărăţia Otomanilor şi au ţinut piept oştilor ţărilor muscăleşti. Boemia s’a luptat vitejeşte până la 1620, când — după bătălia dela Muntele Alb — a căzut sub jugul împăraţilor de seminţie germană. Lupta pentru recâştigarea neatârnării statale a durat până în pragul timpurilor moderne. O parte a românilor au avut norocul să se elibereze mai din vreme — la 18?? — după fapte vitejeşti de arme împotriva Turcilor. Războiul mondial deslănţuit de către poftele imperialiste ale Germaniei a coalizat ţările civilizate şi democrate ale Occidentului (Franţa, Anglia şi Statele Unite) cu micile naţiuni subjugate din centrul şi răsăritul Europei. Românii transilvăneni şi Cehoslovacii se aflau într’un pact tacit electoral înlăuntrul monarhiei habsburgice, pentru a-i creia dificultăţi şi — la sfârşit — pentru a dinamita conglomeratul istoric lipsit de viabilitate. Echipa actuală de conducere supremă în Cehoslovacia este formată din Masaryk—Beneş— Milan Hodza. Intre aceşti conducători şi şefii partidului naţional român din Ardeal (Iuliu Maniu, Vaida, Goldiş, Valeriu Branisce, Rusu-Şirianu) erau raporturi strânse de amiciţie. La recepţiile date la Praga cu prilejul vizitei M. S. Regelui Carol II al României, d. Milan Hodza, preşedintele consiliului de miniştri a amintit de această colaborare. A amintit de vremurile când fracţiunea parlamentară română transilvăneană lucra mână în mână cu fracţiunea Slavilor. Intre Praga şi Bucureşti sunt vechi relaţiuni de luptă şi de interese comune. Statul cehoslovac şi România Mare s’au întemeiat pe baza principiului wilsonian de autodeterminare a popoarelor. Vechii beneficiari ai samavolniciei şi ai împilărilor naţionale sunt neconsolaţi de noua situaţie creiată. Pentru apărarea drepturilor câştigate în urma disoluţiei monarhiei habsburgice şi a victoriei Marei Antante, statele succesorale au întemeiat un organism politic de apărare. Se numeşte Mica Antantă, Eduard Beneş şi Take Ionescu — doi diplomaţi de mare anvergură — au luat iniţiativa unirii Iugoslaviei, României şi Cehoslovaciei într’o acţiune diplomatică. Mica Antantă are un statut şi reuniuni anuale. Această alianţă a ţinut în şah tentativele revizioniste reprezentate de către Ungaria, Germania şi Austria. Vizita M. S. Regelui Carol II la Praga are misiunea de a dovedi lumii diplomatice europene alianţa indisolubilă dintre poporul român şi poporul cehoslovac. Primirea extrem de călduroasă făcută Suveranului nostru de către populaţia din Praga se adresează în primul rând personalităţii energice şi impunătoare a Regelui Carol II. In al doilea rând ca un omagiu pentru alianţa care ne leagă şi ca un testimoniu. Orice încercare de a se încălca teritoriul vreuneia din cele două ţări se va lovi de piepturile soldaţilor şi de zidul de foc al muniţiunilor. Blocul revizionist a intensificat machinaţiunile sale. Ca o contrabalansare a acestor machinaţiuni a sosit la momentul oportun vizita d-lui Beneş la Bucureşti şi a Regelui Carol II la Praga. Destinul cehoslovac se aseamănă cu destinul românesc la formaţiunea Statului. In actualul moment istoric, între România şi Cehoslovacia nu există decât afinităţi structurale şi nici o disonanţă. Vizitele reciproce ale celor două capete de stat au confirmat în faţa opiniei publice mondiale afinităţile şi aspiraţiile comune. Alianţa româno-cehoslovacă nu are nici o intenţie agresivă, ci una pur defensivă: apărarea graniţelor. In acelaş timp, Mica Antantă este campioana cea mai convinsă a păcii europene. In ajunul declanşării unui nou măcel, Mica Antantă afirmă voinţa sa categorică de a menţine status quo, de a nu arunca milioane de muncitori şi ţărani în gura Molocului războinic. Democraţia cehoslovacă şi monarhia constituţională din România şi-au manifestat în multiple rânduri voinţa de pace. Războiul se comentează în cercurile revizioniste budapestane şi berlineze. De-acolo va ieşi blestemata surpriză a Zeului Marte. Pentru menţinerea păcii rămâne valabil adagiul şi vis pacem, parabelum. Cea mai bună garanţie a păcii rămâne o armată puternică şi admirabil înzestrată cu muniţiuni. Cehoslovacia are avantajul unui centru muniţional de primul rang: Skoda. Defilările unităţilor motorizate la Praga cu prilejul vizitei M. S. Regelui Carol II au făcut o impresie considerabilă. Miniţiunile şi soldaţii Micei Antante vor şti să ţină în şah concupiscenţa revizionismului maghiaro-hitlerist. Mica Antantă formează un bloc de granit al păcii europene. MOTANUL PĂCĂLIT de ALEXANDRU LIPCAN In cadrul unei întruniri liberale la T. Severin, d. Inculet a făcut iarăşi declaraţii politice. De la un timp, d. Inculet face numai declaraţii şi e de un optimism ce dă feţii sale expresia unui ins mulţumit de sine, mulţumit că trăieşte. In viaţa noastră politică, d. Inculeţ e tipul celui mai fericit parvenit. Până acum câţiva ani, nu i s’a auzit gura, în apărarea vre-unui interes basarabean. Iar în faţa plângerilor ce i se adresau de Basarabeni, „asimilatul” Inculeţ, a manifestat constant manierele fostei aristocraţii ruse — adică desgustul de „a se coborî” pentru satisfacerea revendicărilor „plebei”. Iată însă că în ultimul timp, nu ştiu ce putere diabolică i-a deslegat deodată gura şi muşchii. După ce ani de zile n’a tăiat decât frunze la câini, îl vedem deodată, pornit să inaugureze noui curente politice, să încurajeze procurarea unor stări de lucruri cel puțin ciudate. Partidul naţ.-ţărănesc şi întreaga demonare îpânacă, indignat, au protestat, au protestat continuu timp de 3 ani. Timp de 3 ani, d. Inculet a zâmbit... Azi d. Inculet sare ca ars, să apere democrația. De fapt întreg expozeul de la T. Severin, n’a fost decât o pledoarie pentru democraţie. D. Inculeţ descoperă deodată că democraţia e fundamentul tuturor înstituţiior statului românesc, că această democraţie e azi ameninţată. „Caracteristica vremuilor noastre — spune d. Inculeţ — este că, democraţia trebue nu numai profesată dar şi apărată”. D. Inculeţ, trebue să fie un om cu totul cinic, ca — după cele întâmplate în viaţa noastră politică, datorită d-sale — să mai aibă curajul să se erijeze un apărător al democraţiei. Se pare însă că în partidul liberal se petrece „ceva nou". Noi am spus mai de mult, că mentalitatea mărginită a guvernului Tătărăscu, promovează un curent politic, ce va dăuna în primul rând, partidului liberal. In partidul moşit de d. Inculeţ, n’au ce căuta multe pături rurale, ataşate ideologic de partidul naţional ţ»rănesc, — din contră, către el se va îndrepta toată clientela liberală, ataşată pe vremuri partidului liberal din interese bancare, interese pe care azi partidul liberal nu mai e capabil să le satisfacă. Acum, când jocul „de-a formarea partidelor” devine realitate, liberalii se refugiază din nou la principiile hulitei democraţii. In complexul joc ce-1 inaugurase, un singur lucru n’a prevăzut d. Inculet: drastica replică a recentelor alegeri comunale. Prin acţiunea d-sale, d. Inculeţ spera să aducă o scindare în orientarea masselor rurale, sconta ministrul de interne liberal să mai speculeze naivitatea rurală. A! dacă d. Inculeţ ar fi cunoscut mai devreme puternicul ataşament al ţării pentru ideile naţional-ţărăniste, dacă ar fi bănuit măcar cât de omogenă şi mai ales dârză, a devenit maiesta ca pă o for male — n’ar mai fi încercat atâţia ani să promoveze acel joc stupid: „de-a hitlerismul”. Erijările democratice a d-lui Inculeţ, nu sunt decât o deghizată mărturie a unui ins cari ani de zile a plutit în iluzii. Ani de zile d. Inculeţ şi-a bătut joc de cei ce-l avertizau că muşcările extremiste dăunează ţării. Acum, însuşi d-sa spune: „curentele noastre extremiste — vorbesc fireşte despre cele lăuntrice şi autohtone, creiate pe solul românesc — incontestabil se află sub influenţa doctrinară şi a construcţiilor police din afară. Aceste curente nu sunt în întregime produsul naţional al sufletului românesc". D. Inculet recunoaşte deci o sfere de lucruri periculoasă, dar uită să spună că tocmai d-sa a promovat această stare de lucruri. Cinismul d-lui Inculet n’are limite. In loc să-şi recunoască deschis (Continuare în pag. 2 a) Duigghi I Noembrie 193, 2 lei Salahorul Printre prundenii „Ţării Noastre” a răsărit un nou nerod. Fiindcă d. Goga l-a învestit — pentru banii săi şi nu pentru altceva — şef peste două organizaţii naţional-creştine, tipul se crede obligat — ca „om politic” ce se află — să scrie şi el în „Ţara Noastră” şi să-şi dea „cu părerea”. Individul acesta, îmbogăţit din construcţii la stat — cum şi ce fel le-a făcut şi cât a câştigat la ele, vom vedea noi, — stăpân a nu mai ştiu câte case în Bucureşti, pe cari le speculează neomenos, se găseşte obligat să înjure pe d. I. Mihalache. Evident, fiind şi el un spoliator, un profitor neobrăzat, din ceata acelora cari vor fi aspru scuturaţi şi puşi la punct, când se va face restabilirea echilibrului normal între muncă şi câştig, prin înlăturarea tuturor favoriţilor de teapa arhitectului Enescu şi a altora, c are toate motivele să se arate adversar al partidului naţional-ţărănesc. Ca „naţionalist” nu se simte deloc obligat să facă ceva, în cercul lui de activitate, pentru românii de dragul cărora moare în fiecare zi, pe trei coloane în „Ţara Noastră”. Ce înlesniri a făcut îmbuibatul construcţiilor, chiriaşilor nevoiaşi, pe cari îi speculează la sânge? Câţi tineri arhitecţi sau ingineri a ajutat nesătulul arhitect, care, încasează milioane anual pe urma unor construcţii făcute paralel cu construcţiile făcute statului? Îndrăzneţul arhitect s’a transformat în salahor al gazetei d-lui Goga şi fiindcă prundenii s’au puturoşit şi nu le mai arde de scris (au devenit oameni mari şi ei, vorbesc pe la întruniri), atunci îi atinge cu câte un sutar nenea Enescu, ca să-i „bage” şi lui proza la gazetă. In felul acesta secii la minte cari scriu „Ţara Noastră” pot să umple paginile gazetei fără să-şi mai terciuiască creerii pe ea şi să-şi umfle şi buzunarele, cu banii arhitectului nerod, ambiţios nevoie mare, să devină „gazetar”. Pe ziua de eri, arhitectul s’a obrăznicit. (Se vede că Prundeni i-a umflat două sute de lei). Şi pentru ei, arhitectul d-lui Goga, îşi dă poalele peste cap. Nici mai mult, nici mai puţin, „polemizează” cu d. Mihalache. Cum o face? Aşa cum „discută” cu salahorii săi, când vrea să le tragă chiulul şi să câştige el, ceea ce li s’ar cuveni lor pentru muncă. Mai întâi arhitectul acesta, ca toţi „naţionaliştii”, are ură pe ţărani. II supără că vor şi ei să se afirme şi să-şi ceară drepturile. I-ar dori supuşi, plecaţi, aşa cum au fost veacuri întregi, când pe spinarea lor s’au ridicat să-i jefuiască toţi Eneştii unui trecut odios. Despre d. Mihalache că „are o îndrăsnealăneţărănească’’. Vedeţi ce vrea d. Enescu. Un ţăran neîndrăzneţ. Aşa cum l’a cunoscut până acum, aşa cum nu-l vrea şi de aici înainte. Ştie el, ghiftuitul, că în momentul când statul ţărănesc va fi o realitate, nu-şi vor mai încurca caii prin economia naţională toţi profitorii. De aceia se mânie când vede că ţăranul e un îndrăsneţ, dar puţin mai cu grije de drepturile lui pe cari nu şi le mai vrea încălcate. Câte socoteli şi-au făcut domnii aceştia pe urma neîndrăsneii ţărăneşti. Şi ce eforturi fac azi ca să nu se mai manifeste ţărănimea şi să-şi păstreze dânşii, câmpul liber pentru învârteli. Arhitectul lui Prundeni are şi explicaţii: „Cine nu ştie că mai toţi doctorii evrei sunt mai buni, fiindcă evreii având mai mulţi bani ca românii, au putut să înveţe altfel şi după ce au învăţat pot să-şi cumpere mai multe, mai bune şi mai scumpe scule, d-lui Goga instrumente şi maşini medicale, decât românii”. Foarte bună, numai că această explicaţie e ciordită de d. arhitect din programul nostru. I-a înlăturat însă soluţia, care o însoţeşte la noi în program. D. arhitect rezolvă chestia înlăturând pe evreii cari au „scule bune şi ştiinţă mai multă” fără însă a da toate acestea românilor noştri. Ce propune d. arhitect pentru ei? Satisfacţia morală că nu vor mai exista alături alţii mai înzestraţi? Soluţia pe care o ocoleşte d. arhitect, pentru că îl atinge şi pe dânsul, este Înzestrarea tuturor fiilor de ţărani cu tot ce le trebuie pentru că, puşi în situaţie de egalitate — cum spunea d. Mihalache, — să se poată întrece în aceleaşi condiţiuni, cu evreii. Ei dar asta înseamnă ca statul să fie mai cu grije când cheltueşte banii pe construcţii sau pe alte lucruri, din cari cea mai mare parte o încasează antreprenorul pentru construcţii proprii şi să fie mai nemilos cu toată ceata samsarilor, a samsarier acelora cu cari d. Enescu îşi face afacerile de case. In locul pânzei de intermediari profitori, să ridicăm pătura de elită a tinerilor de la ţară, ajutaţi de stat ca să-şi poată împlini menirea şi să conducă ei o ţară a lor, în care să muncească dar să şi profite. Printre aceştia însă nu se va găsi nici unul din derbedeii pe cari ii îmbracă d. Enescu în cămăşi albastre, ca să fugă de la şcoală şi să-i strige dumisale „ura” pe la întruniri. Atacuri pătimaşe Oficioasele dreptei «naţionaliste», «Ţara Noatră» şi «Porunca Vremii», s’au năpustit cu o furienemaipomenită împotriva d-lui general Negrei. Printre articolele cari au supărat pe furibunzii «naţionalişti» se citează şi câteva apărute în «Dreptatea». Dacă discuţia şi chiar atacul, s’ar face în termeni acceptabili, n’am avea nimic de spus. Scrisul fiecăruia este supus aprecierii opiniei publice. Poate fi discutat sau criticat. Ceeace se încearcă insă împotriva d-lui general Negrei, este o infamie fără seamăn. Omul acesta scrie cu cea mai mare obiectivitate şi cumpănire. Nici o vorbă deplasată, nici un atac la adresa cuiva. Expune fapte şi obiectiv, le comentează. Pentru ce atunci degradarea la care a ajuns presa «naţionalistă», care înjură trivial pe un general ? D. general Negrei a fost un strălucit ofiţer al armatei noastre. Ridicat din ţărănime, prin munca sa şi prin meritele sale s’a ridicat la cele mai înalte trepte. Învăţător la început, d. general Negrei a intrat în armată pe care a slujit-o cu credinţă până la gradul de general. A fost profesor la şcoli militare şi la şcoala de războiu, director ln ministerul apărării naţionale; este inginer al şcoalei politechnice din Paris, distins cu «Pelirele Academiei Franceze» şi alte ordine române şi străine. Ieşit din armată, după o carieră atât de strălucită, d. general Negrei a intrat în rândurile partidului naţionalţărănesc, pentru a-şi face datoria de cetăţean şi pentru a contribui la lupta cea mare, ce se duce în folosul ţărănimii din mijlocul căreia a plecat. D. general Negrei este azi vice-preşedinte al organizaţiei din Vaslui. Pentru toate acestea şi pentru articolele sale, repetăm, obiective şi lipsite de atacuri personale, să fie înjurat trivial de toţi şnapanii, foşti până ori negustori de lapte în Capitală şi ciorditori de cauciucuri ? E deprimant.