Dreptatea, ianuarie 1937 (Anul 11, nr. 2746-2768)

1937-01-01 / nr. 2746

i­ lilant ai tuturor defbitelor Guvernul d-lui Tătărăscu nu a re­prezentat niciodată doctrina şi e­­senţa vechiului liberalism. Ceea ce i se poate însă recunoaşte, este ne­greşit exagerarea acelor principii liberale, care nu tindeau decât la pauperizarea ţărănimii şi a masse­­lor muncitoare, în folosul instituţii­lor bancare şi a câtorva mari afa­cerişti, totul fiind cuprins numai în sfera intereselor liberale. «Opera de realizare» pe tărâmul agricol s’a dovedit mereu numai o farsă şi o imensă gogoaşă, pe care în declaraţiuni şi comunicate min­cinoase, d-nii Tătărăscu, Inculeţ şi câţiva acoliţi au lansat-o spre înşe­larea opiniei publice. 31 mu xi. no. zi4®. 6 pagini Taxele de francare (I merar cont. aproU rîi G nerale P. T. T. No. :lâlilt n iijjll Direcţiune I I. 34.85­­/12S| Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. dem nceau, 9 — Telefon: Redacţia 303|42, Ad­ţia 341|02 Intre două leaturi .*= Clepsidra timpului a mai scurs nisipul unui an și se pregătește să macine un an nou. Trecerea de la 1936 la 1937 nu mai însemnează o banală scur­gere de timp, ci ne aflăm la răs­crucea dintre două leaturi. Anul 1936 a fost pregătirea minuțioasă a războiului. După toate semnele, anul care vine va fi anul deslănţuirii măcelului mondial sau al războiului civil. Bogăţii materiale s’au aglome­rat în hambare şi popoarele tră­iesc înfometate. De ce ? Cum spunea d. Ion Mihalache, bogă­ţiile sunt muncite şi strânse în hambare de către ţărani şi mun­citori, dar cheile se află în alte mâini, în mâinile lacome şi sgâr­­cite ale profitorilor. Pentru a stăvili războiul din­tre bogaţi şi săraci, dintre ex­ploataţi şi exploatatori, se inven­tează «diversiunile». Una dintre cele mai macabre diversiuni este războiul. Intre muncitorul francez şi muncitorul german, între ţăranul român şi ţăranul ungur sunt în­rudiri profesionale şi prietenii naturale. Industriaşul german şi industriaşul francez, aflaţi în lupta de concurenţă pentru de­­buşete, au inventat duşmănia se­culară între două nobile naţiuni civilizate. Groful de la Budapesta, pentru a scăpa de exproprierea latifundiilor, îndreaptă atenţia pălmaşilor maghiari spre revi­zuirea graniţelor, adică spre o­­goarele micilor proprietari agri­coli din România. Aşa se nasc duşmăniile artificiale dintre po­poare. Aici este cheia rivalităţi­lor şi a războaielor. Dacă mintea cea înţeleaptă ar conduce naţiunile şi nu ar fi în­­genunchiată de instinctele întu­nericului s’ar putea încheia un pact de neagresiune perpetuă în Europa. Din nefericire, instinctele bru­tale conduc pe oameni, transfor­mând Raţiunea într’o roabă ne­putincioasă. ...Acum 1937 ani, când s’a năs­cut Mântuitorul la Bethleem, a venit în lume cu misiunea împă­cării noroadelor, cu înfrăţirea dintre bogaţi şi săraci. Vestea cea bună n’a fost ascultată. Bi­serica şi religia au mai domolit instinctele. Fiarele au fost puse în lanțurile fricii de Dumnezeu şi al responsabilităţii viitoare. S’a mai sădit în suflete legea iu­birii semenului. S’a spus că mai degrabă intră o cămilă prin u­­rechile acului, decât bogătaşul în împărăţia Cerului. Religia creştină este religia celor umili, religia celor ofensaţi. Creştinismul a adus în lume valorile spiritului, care sunt su­perioare valorilor materiei. For­ţa oarbă este dispreţuită. Ea poa­te distruge fiziceşte, dar nu mai omoară sufleteşte. Credinţa în nemurirea sufletului şi zâmbetul de superioritate al celui în zdren­ţe faţă de fariseii în purpură au modificat radical fizionomia lu­mii în aproape două mii de ani. Robul societăţii nu se mai pros­ternează în ţărână când trece pa­triarhul şi nici patricianul vot mai îndrăzneşte să pretindă su­punere nelimitată. Intre clase a dispărut hierarhiile greoaie. Se trece dintr’una într’alta foarte des şi fericirea nu se mai caută pe trepte sociale, ci în interiorul sufletului. Prinţi ai vieţii sunt cerşetori, iar «cărbunarul este stăpân la el acasă», cum spune un proverb. Schimbările din fizionomia morală aduse de creştinism sunt bunuri preţioase intrate defini­tiv în patrimoniul omenirii. De la progresul creştinismului aştep­tăm mai departe şi îmblânzirea fiarelor şi fericirea interioară. Aflaţi între două leaturi, vin­decarea nebuniei care a cuprins iarăş naţiunile o aşteptăm de la Cuvântul Mântuitorului şi de la dreptatea socială în interiorul fiecărei ţări. Războaiele nu vin­decă nimic. Războiul este pier­zania vieţii şi pierzania sufletu­lui. Pentru acest zeu bolnav cad secerate florile tineretului şi sunt pângărite aspiraţiile spre pacea veşnică ale omului. Războaiele, după ce s’au sfârşit, n’au soluţio­nat nimic, ci adaogă la duşmănii­le trecute, creiază nucleie noui de inferioritate şi fântânile noui otrăvite ale răzbunătorilor. Astăzi nimeni nu mai câştigă un războiu. Beligeranţii, când în­cheie pacea, se prăbuşesc colec­tiv financiarmente. Uzura sânge­lui este întovărăşită de o exte­nuare financiară. Intre două leaturi, omenirea este ameninţată cu prăbuşirea sau cu reînvierea în spirit şi cu înfrăţirea între popoare. M­OMENTE Revoluta national­imînia De când cu A. C Cuza îşi reven­dici paternitatea hitlerismului, na­­ţional-creştinii d-sale au început să găsească locuri comune în toate pro­gramele politice, care pretind că au fost adoptate şi de celelalte partide, luate fiind după toate elucubraţiile d-lor Cuza şi Goga. România a Românilor, marea descoperire naţional-creştină, a e­­xistat ca formulă de afirmare a existenţei şi realităţilor româneşti, de când această ţară a început să aibă o viaţă independentă, în Pla­nul cultural, ca şi în cel economic. Numai un descreerat, ţin înstrăinat de frica poporului său, ar putea ab­­zice de la o asemenea formulă. Ceea­­ce naţional-creştinii pretind că au lansat, «­pentru răscolirea ţării» (/) nu este o minune şi nici o reve­laţie. Drapelul cu svastică. Dar acesta este luat aidoma după insigna na­ţional-socialismului german, care înseamnă triumful dictaturii celei mai odioase, a revizionismului şi a imperialismului cutropitor. Flutu­rarea acestui stindard înseamnă îmbrăţişarea unei doctrine politice care este duşmană ţării noastre şi oricărui regim democrat. «Ţara întreagă este un vast şan­tier naţional-creştin­“,­­ spune zia­rul d-lui Goga. Şantier de crime, desigur, de provocaţiuni şi îndemn la asasinat, cu orice prilej de ma­nifestare publică. Şantier de reîn­­tronarea oligarhiei, a «elitelor» boereşti, care au jăcmănit şi au ţi­nut sub călcâi, milioane de ţărani, aşa cum ar voi d. Octavian Goga să fie iarăşi pe acest pământ. Să ferească Dumnezeu ca un asemenea­­«program» să pricopsească neamul acesta de ţărani, care nu a avut de­cât de suferit de pe urma elitelor­ d-lor Cuza şi Goga. Fără un program de guvernare, pierzându-se în inutilităţi legislati­ve sau în «probleme» pe care le lăsa baltă la sfârşitul fiecărei se­siuni Parlamentare, regimul actual s-a complăcut în haosul unde nu se poate găsi nicio realizare concretă. Ceea ce anunţă acum, cu atâta pa­tos: creditul eftin pentru agricul­tori, salvarea micei proprietăţi prin conversiune, valorificarea proprie­tăţii ţărăneşti, sunt în totul des­­minţite de realitate. Guvernul d-lui Tătărăscu nu poa­te înfăţişa nici în bilanţul anului civil, şi nici în bilanţul apropiat al sfârşitului guvernării, decât un de­zastruos regim, o demagogie şi o rea credinţă în ceea ce spune şi în ceea ce pretinde că a înfăptuit. Suntem tot în epoca promisiuni­lor şi a declaraţiilor trandafirii de acum trei ani şi jumătate. ■*= ’de Lăzi cu cartuşe de dinamită furate în portul Jaffa LONDRA 31 (Rador) — «Daily­ Mail» anunţă din Ierusalim că do­uă lăzi, conţinând fiecare din ele câte 1.OffiO cartuşe de dinamită, au fost furate în portul Jaffa (Pales­tina). Câţiva funcţionari ai portului, bănuiţi de complicitate, sunt puși subt urmărire judiciară. Aparate speciale pentru distrugerea cafelei RIO DE JANEIRO 31 (Rador).— Departamentul naţional al cafelei anunţă că, pentru intensificarea distrugerii stockurilor excedentare de cafea, această instituţie dispune acum de aparate speciale, permi­ţând distrugerea unei cantităţi de 100.000 saci pe zi. In felul acesta se speră că lupta pentru menţinerea preţurilor la cafea Va da rezultate tot mai bune. Cu furca... «Porunca Vremii» îşi trece — de anul nou — în revistă, redacţia şi administraţia. Aflăm că există pe lângă ziarul lui Uie Moşie, o «bri­gadă mobilă». Atât de vaste sunt operaţiile chi­tanţiere ale lui Ilie, încât câţiva agenţi nu ajung...­­ *. Trn gogist încrustează pe 1936 pe... «răbojul vremii». Era mai nimerit Pe «ghioaga vremii». * «Tara Noastră» citează îrntr’un articol «Gânduri de anul nou», ver­surile lui Vlăhuţă■■ «Pe-o prăpastie mă leagăn ; Atârnat de-un fir de păr». Par­că e d. Goga şi Politica sa «naţionalistă». * Din discursul d-lui Milcoveanu (ăla cu manifestele), la prezenta­rea d-lui Manoilescu în faţa unui cerc de studii studenţesc: «S’a desprins dintr'o generaţie de oameni compromişi». Curat compromişi! ANUL POLITIC 1930 de OCTAV LIVEZEANU încheind interesantul său in­terview, care constitue cel mai important fapt politic al ultimei săptămâni, d. dr. N. Lupu făcea o urare «fraţilor săi români şi fraţilor săi oameni». Examinând conjunctura euro­peană actuală, mult schimbată în favoarea democraţiei, d. dr. Lupu se arăta optimist. Urmând linia firescului s­pre mai bine şi ţinând cont de rea­lităţile la cari se referă şi d. dr. Lupu, putem conchide şi noi că de data aceasta, în ceea ce priveş­te pe 1937, urările convenţiona­le nu vor rămâne doar simple urări.. Fără a face bilanţul anului ce se duce, nu putem să nu amin­tim câteva evenimente externe şi interne, cari pot foarte bine să arunce, asupra lui, tot pdliul. Anul 1936 a fost anul marilor ameninţări răsboinice. Germania hitleristă a fă­cut tot ceea ce i-a stat în pu­tinţă, ca să provoace. Da­că nu a reuşit, e pentru că a găsit în lagăr­­ul advers o prea largă do­rinţă de pace şi o splendidă în­ţelepciune în politică. In Miartie s’a consumat prima provocare: ocuparea zonei demi­litarizate din Renania; în Noém­imea a doua: denunţarea clauze­lor privitoare la navigaţia flu­vială. Amândouă, provocări di­recte la adresa Franţei. Congresul de la Nuremberg a însemnat o pr­­ovocare directă la adresa Rusiei la lovitura de la Dan­zig, o provocare la adresa Poloniei. Faţă de Cehoslovacia şi România, diverse articole din ziarele germane ca şi Unele cu­vântări la Radio, nu au lipsit de nota agresivă. Toate aceste acte de provoca­re s-au produs în timp ce Reichul cunoştea cele mai uriaşe înar­mări. Populaţia germană a fost su­pusă, în cursul anului trecut, la cele mai grozave constrângeri, pentru a se putea realiza înar­marea provocatoare. Doctorul Frick a lansat formula «Tunuri în loc de unt», care a devenit o tristă realitate. La capătul sud-vestic al Euro­pei a izbucnit în anul trecut, tragicul război civil din Spania. Din tragedia poporului spaniol s-a încercat să se facă obiect pen­tru lupte de supremaţie, sau pretext de conflagraţie euro­peană. Şi aici Germania şi-a avut partea ei de vină în opera de a­­ţâţare şi numai cuminţenia demo­craţiilor apusene a putut înlătu­ra pericolul ce ne ameninţa din Spania. Către sfârşitul anului, în ex­tremul orient, o revoltă în Chi­na, părea să mute focarul viito­rului război din Europa, în Asia. Pactul germano-japonez, pre­cedase numai cu câteva săptă­mâni, răscoala din China... De la Milano d. Mussolini a ţi­nut să ne trimită un salut latin, anunţându-ne că e gata să facă justiţie Ungariei mutilate... Era imediat după proclamarea imperiului italian şi Ducele, so­cotea, probabil, că are de-a face tot cu Abisinia. Aceasta este partea care a dat multe emoţii Europei în cursul a­­nului 1936* Contrapondera au ţinut-o de­mocraţiile apusene, marile alian­ţe nedesminţite, prietenia refă­cută dintre An­glia şi Franţa şi — lăsând mo­destia la o parte —Mica înţelege­re în sânul căre­ia Romnnia a a­­vut un mare rol. Alegerile ge­nerale din Fran­ţa au dat, în Aprilie trecut, un mare succes stângei. Guvernul frontului popular, prezidat de d. Leon Blum, a a­­vut, din primele zile, de luptat cu cele mai mari greutăţi. La ce­le fireşti s’au adăugat acelea da­torate adversarilor saboteuri. In 1924, primul guvern radi­cal-socialist, al d-lui Herriot, a trebuit să cadă din cauza pră­buşirii francului, cu mult înain­te de declanşarea crizei genera­le din 1929. Cele 200 de familii, înfrânte de atâtea ori în alegeri, nu înţeleg să se lase înfrânte şi pe urmă. Solidaritatea, de atâtea ori a­­meninţată a grupărilor din Fron­tul popular*, a rămas neştirbită şi ea a asigurat, în mare măsură, triumful guvernului Blum. Pru­denţa şi înţelepciunea cu care d. Blum a condus politica Fran­ţei, mai ales în faţa actelor de provocare germane şi cu ocazia tragediei spaniole, au adus ser­vicii enorme nu numai Marii Re­publici, ci şi păcii şi democra­ţiei mondiale. Cu atât mai preţuită trebue să fie această guvernare şi re­zultatele ei, cu cât a fost guver­narea cu cele mai multe ostili­tăţi — an initio — externe şi interne. Regimul democrat, în Franţa, a eşit mult consolidat prin gu­vernarea Blum. In afară, guvernul francez a redat echilibrului pacifist al Eu­ropei, alianţa întărită franco-en­­gleză. Politica d-lui Laval, reu­şise să aducă o răceală a rapor­turilor. Astăzi, vechea alianţă este restabilită şi în a doua ju­mătate a anului expirat s-a făcut simţită prin intervenţiile energi­ce şi eficace, în favoarea păcii. Mica înţelegere, strâns unită, a secondat din această parte a Eu­ropei, acţiunea marilor democra­ţii apusene. România şi-a avut în această operă, rolul de frunte. Vizita pe care M. S. Regele a făcut-o în Februarie la Paris (după înmormântarea regelui George al Angliei), reuniunea şefilor de State ai Micii înţele­geri la 7 Iulie la Bucureşti, vi­zita M. S. Regelui Carol II la Praga, manifestaţia de la 1 De­cembrie ca şi recenta vizită a d-lui Victor Antonescu la Paris, au fost fericite prilejuri, pentru România, de a-şi da preţioasa contribuţie, pe linia mare a ac­­ţiunei de consolidare a păcii. Cu ocazia vizitei ministrului nostru de externe la Paris, M. S. Regele a acordat d-lui Leon Blum decoraţia «serviciului cre­dincios». Dincolo de Ocean, democra­ţia a m­ai înregistrat o victorie prin realegerea d-lui Roosevelt la preşedinţia Statelor Unite. In Rusia, al 1­5­­-lea congres al Sovietelor, a a­­doptat noul pro­­ect de Constitu­ţie care înseam­nă un mare pas spre regimul de­mocrat, de la dictatura roşie de astăzi. După renunţările la care bol­şevismul a fost constrâns, până acum, prin noua constituţie se a­­duc atingeri regimului dictato­rial care a îngrozit atâta şi pe Andre Gide, reîntors recent de la Moscova. Dictaturile, de orice culoare ar fi, nu pot rezista în faţa de­mocraţiei. Ofensiva pornită în prima ju­mătate a anului trecut, de regi­murile dictatoriale a fost mult domolită, în a doua jumătate, de acţiunile democrate. In anul ce vine, an care înce­pe sub zodia democraţiilor con­solidate şi întărite, să sperăm că regimurile dictatoriale şi pro­vocatoare» — permanentul peri­col pentru pacea lumnii, — vor fi definitiv îngenunchiate. O Ţară eminamente obişnuită cu imitaţia şi maimuţăreala, ne-am­ comportat şi în anul trecut, ca atare, începea 1936 sub zodia dicta­turii? Imediat se însărcinau aici la noi, câţiva zurbagii să încerce a maimuţări pe d-nii Hitler sau Mussolini. Toate încercările acestora ar fi fost dela început îngropate în ridicu­ dacă — tot după obiceiul pământului — n’ar fi sărit gu­vernul în ajutorul lor. D. Tătărăscu maestru al în­­scenărilor, încă de pe vremea Tatar-Bunarului şi abil mânuitor al diversiunilor, încă de pe vre­mea Oradiei Mari, şi-a aranjat cu ajutorul «opoziţiei cuminţi» a d-lor C­uza şi Cuza, un frumos divertisment pentru 1936. Anul trecut şi-a făcut apari­ţia în pocnetele pistoalelor go­­go-cuziste de la Suceava. Desfrâul care se consuma, nu în pocnete false ale dopurilor de la sticlele de Veuve Cligot ci în pocnete veritabile, ale pistoale­lor de fabricaţie germană, a con­tinuat două luni după anul nou, până la 18 Februarie când d. Goga a cunoscut ruşinoasa în­frângere dela Mehedinţi. A fost lovitura de măciucă pe care par­tidul­ naţional-ţărănesc a apli­­cat-o şi stăpânilor neruşinaţi — liberalii — şi slugilor inconştien­te — gogo-cuziştii. De aci încolo toată zbârnâiala desmăţaţilor n’a mai avut nici un efect; ea a slujit doar de pre­text d-lui Tătărăscu să-şi poată prelungi regimul excepţional al stării de asediu şi al cenzurii, la adăpostul căruia să-şi poată des­­volta, în voie, opera de pauperi­zare şi anarhizare a ţării. Regimul dictaturii laşe, inau­gurat de d. Guţă Tătărăscu s’a făcut mai simţit în cursul anu­lui expirat. Primul ministru a încercat chiar să-l coloreze cu câteva «lovituri». Astfel, neverosimila debarcare a d-lui T­itulescu, a fost «lovi­tura» care a pu­tut să dea măsu­ra josniciei şi lipsei de elemen­tară educaţie a d-lui Tătărăscu. Fostul minis­tru de externe, omul care a a­­dus imense ser­vicii ţării a fost as­târn­it, cum spunea el însuşi şi d-lui dr. Lupu «ca o slugă ne­trebnică». «Eleganţa» d-lui Tătărăscu, cel ce-şi căuta cândva rădăcini boe­reşti în Oltenia, va rămâne în analele noastre politice, înainte de deschiderea parla­mentului d. Tătărăscu a dat a doua «lovitură», a decretelor­­legi, ratificate apoi cu toptanul, fără discuţie, în ultima şedinţă a parlamentului, înaintea vacan­ţei de Crăciun. Omul care a cunoscut ridica­rea la cea mai înaltă magistratu­ră în stat, nu prin forţa parla­mentului într’un regim demo­crat,­­ — nu putea avea altă atitudine faţa de parlamentarism. Tăind în felul acesta şi ultimi­­le posibilităţi de manifestare, ale Parlamentului, d. Tătărăscu a lăsat ţara la discreţia zapciilor d-lui Inculeţ. Alegeri comunale s’au făcut numai unde au vrut şi când au vrut prefecţii. S’au creat zone de «tatonare» în cari pomejnicii d-lui Inculeţ încercau marea cu degetul, adică sondau proporţii­le «popularităţii» liberale. Rezultatele, dezastruoase pen­tru guvern, au făcut să stopeze brusc orice activitate electorală. Câteva alegeri judeţene, deja fi­xate, au fost amânate sine die. In toate aceste alegeri, parti­dul naţional-ţărănesc a cunos­cut victorii răsunătoare. Intre ele marea victorie de la 18 Fe­bruarie, când a cucerit două lo­curi în Parlament, pentru d. dr. N. Lupu la Mehedinţi şi d. Ghi­­ţă Pop la Hunedoara. Campania electorală de la Me­hedinţi a fost cea mai grea cam-B­anic din istoria noastră politica. D. dr. Lupu înfruntând atunci desmăţul gogo-cuzist şi ipocrizia guvernamentală a fost răsplătit de corpul electoral care i-a dat, poate, cea mai mare satisfacţie a vieţii sale. In cursul anului o muncă u­­riaşe s’a desfăşurat în sânul par­tidului naţional-ţărănesc. Adunări profesionale la cari d. I.­­ Mihalache, preşedintele partidului, a fixat în formule la­pidare programul partidului a­­plicat fiecărei categorii sociale, în parte, adunări şi congrese ju­deţene ale tineretului; congre­sele judeţene convocate conform prevederilor statutare; marile adunări antirevizioniste, cu ră­sunet dincolo de hotare, convo­cate dintr’o prevedere cu adevă­rat politică şi onorate — unele din ele — cu prezenţa reprezen­tanţilor­ ţărilor aliate, organi­zarea gărzilor ţărăneşti şi a şco­lilor de cadre» toate acestea au constituit uriaşa acţiune de pre­gătire şi de muncă ordonată, a partidului naţional-ţărănesc. D. Mihalache a fost în cursul anului la Praga, d-nii dr. Lupu şi Virgil Madgearu la Paris şi Londra, o delegaţie a tineretu­lui naţional-ţărănesc în frunte cu d. prof. I. C. Petrescu a di­­vizat Polonia, iar o alta a par­ticipat la congresul tineretului de la Geneva. D. dr. Lupu a luat parte la congresul mondial pentru pace de la Bruxelles şi a format apoi în ţară, comitetul naţional pen­tru pace în fruntea căruia se gă­­eşte d-sa ca preşedinte activ şi d. N .Titulescu, preşedinte de o­­noare. Partid conştient de răspunde­­(Continuarea in par­. II-a) IN PAG. Vl­ai Dreptul la guver­nare al partidului natiuniiHărăneu Alt an - alte speranţe de ALEXANDRU LIPCAN Un an nou apare pe răbojul vie- u­nui întreg popor, a fost pusă în ser­­mn­. Către orizontul lui omenirea îşi , viciul fabricării morţii. Cineva, întors îndreaptă toate speranţele concentra-­i curând din Germania, unde a­re într’un singur gând: salvarea păcii. Deabia au trecut două decenii de la răsboiul mondial şi lumea e ame­ninţată de un nou cataclism. Piraţii societăţii pândesc profitul la fiecare pas. Popoare încăpute pe mâna unor aventurieri sunt subjugate ambiţiilor personale şi marilor in­dustrii de răsboiu. Libertatea a fost înlocuită cu lagărele de concentrare sau exil, iar pâinea şi untul prin tancuri şi mitraliere. Activitatea altădată prosperă a u-­I man.­­ stat trei ani, povestea: „Când am­­ trecut în Cehoslovacia şi am văzut că alimentele se vând fără control, am crezut că mă aflu în altă lume. In Germania aşa ceva a dispărut de mult. Ca să capeţi puţin unt, trebue să ai mare trecere la hilerişti. Popu­laţia încape să murmure şi-şi dă, din ce în ce mai mult seama, că hitle­­rismul nu este decât poliţia capitalu­lui internaţional”. Hitleriştii îşi dau bine seama de situaţia grea creată poporului germ Ei ştiu că situaţia actuală nu poate dura mult. înainte ca tunurile fa­bricate să fie îndreptate asupra altor popoare, — s’ar putea ca situaţia e­­conomică extrem de gravă, să îm­pingă poporul german să le îndrep­te contra capilor hitlerismului. Hi­tleriştii luptă, deocamdată, din răs­puteri să abată atenţia opiniei pu­blice, în alte direcţii. De aci impe­rioasa nevoie de diversiuni, regisate cu atâta ardoare de şefii hitlerismului, încercuit din ce în ce mai mult, de criza economică, şi repudiul lumii civiizate, hitlerismul ameninţă într-o parte, tratează în alta. Balaurul hitlerist în chip de om, dr. Schaht, a fost trimis să trateze cu străinătatea, să ceară ajutorul ţă­rilor democratice „putrede" pentru sal­varea „regeneratorului” regim hitle­­rist.­­ Ameninţările nu şi-au atins sco­pul, iar ajutorul sperat de doctorul Schach n’a fost obţinut. Hitlerismul simte tot mai mult strân­gându-se în jurul lui zidul izolării. Ar fi pierit de mult, dacă şi aiu­rea nu s’ar fi găsit modalităţi, cari preţuiesc, mai presus de toate inte­resele personale sau de clasă. Le este indiferent dacă regimul hitlerist ar provoca răsboiu — de vreme ce un asemenea regim le garantează in­tegritatea beneficiilor. Ei susţin hi­tlerismul. Spectrul răsboiului nu-i în­grozeşte, fiindcă nu ei vor muri în­tr’un viitor răsboiu. Totuşi — cu toate ajutoarele mai mult sau mai puţin făţişe — situaţia hitlerismului, e din ce în ce mai şu­bredă. Ştiind că-i aşteaptă pieirea, po­tentaţii de la Berlin procedează fără scrupule. Morala lor e una singură: salvarea cu orice preţ a carierii lor de aven­turieri şi simbriaşi. In faţa inevita­bilului, nu se vor da în lături să provoace dezastrul. Nebunii când vor să piară dau foc casei,­­ hitleriştii nu se vor da în lături să incendieze Europa. Până când resursele poporului ger­man vor fi complect epuizate, hi­tlerismul va continua să se men­ţină, va continua să recruteze peste graniţe asasini şi slugi ai capitalului internaţional. Anul ce a trecut a fost anul în care ofensiva hitleristă a culminat. Cu sacrificii băneşti enorme, pri­vând poporul german şi pâinea zil­nică, conrupând conştiinţele slabe din toate ţările,­­ rezultatul ofensivei a fost totuşi cu mul sub aşteptări. Azi reptila hitleristă îşi rumegă disperarea, pregătind lumii alte sur­prize. Cine a provocat, va mai provoca, îndreptarea speranţei către pace nu e suficient. Speranţele, atunci când sunt însoţite de acţiuni energice, nu folosesc la nimic. O acţiune hotă­râtoare se impune. Să nu se uite că orice simpatizant hitlerist este sau nu inconştient, sau unul care pri­veşte lumea numai prin prisma in­tereselor personale. Să se înţeleagă odată, că hitlerismul german — pen­tru alte popoare mai ales — e o problemă eminamente socială — în care naţionalismul n’are ce căuta. Hitlerismul este dictatura capita­lului, este dictatura fabricanţilor de mizerie şi moarte. De aceia trebue combătut fără cruţare. Anul ce vine nu vesteşte de­loc linişte. El însă arată suficient că în faţa unei acţiuni energice, hitlerismul nu va prinde pas şi pacea va fi astfel salvată. Vinett I Ianuarie 1931 21 lei

Next