Dreptatea, februarie 1937 (Anul 11, nr. 2769-2791)
1937-02-02 / nr. 2769
AMI XI AO. 2119. 4 pagini Taxele de francare f ii tiu în ntil merar iont. apro ii rli Direcţiune I Gnerare P. T. T. No. 34.85 | ..8 | Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303|42, Adţia 341|02 Aşezământul C. Dobrescu-Argeş Vineri s’a inaugurat aşezământul cooperatist al Casei studenţeşti „C. Dobrescu-Arrgeş”. Un sobor de preoţi a făcut serviciul religios şi au sfinţit acest cel dintâi locaş de nobilă ajutorare a studenţimei româneşti. Nu s’au sfinţit revolvere, steaguri sau insigne pentru expediţii europene, ci o clădire care va adăposti—modest şi eftin studenţi studioşi. E cea dintâi cooperativă de acest fel. Nădăjduim că va fi un model şi o pildă. S’a pornit o încercare menită să demonstreze minunile care se pot realiza prin forţele cooperativei. — O încercare de înfrăţire şi de asociaţie. Odată cu începutul acestor opere pozitive, s’a păşit cu o mână de studenţi demni şi luminaţi la sfinţirea şi a unei alte aşezări spirituale. Casa studenţească „C. DobrescuFrigeş” are menirea să însemne şi o casă de lumină şi un focar spiritual. Deasupra ei veghează ca o mustrare, ca o veşnică chemare, din lumea cealaltă, chipul nobil şi hotărît al lui C. Dobrescu-Argeş, martir al luptei pentru cauza ţărănească. Am avut ocazional în mână, odată, manuscrisul memoriilor lui C. Dobrescu-Argeş. Era un manuscris vechi, mucegăit şi ros de vreme şi umezeala pământului, căci, pentru a-l trece de la el la această a noastră generaţie a fost nevoit să-l îngroape în pământ, în vremurile cele grele prin care au trecut. Alţii şi-au îngropat arginţii şi arme. C. Dobrescu Argeş şi-a îngropat această singură comoară a lui, memoriile unui luptător al cauzei ţărăneşti. Dar, după cum de pe comorile de arginţi, noaptea, se spune se ridică flăcări albastre, şi de pe această comoară de hârtie în foi modeste de caiet, noapte şi zi s’au ridicat şi se vor ridica flăcările albastre ale unei spiritualităţi care se cere încă îndărătuit şi sublim realizată. Flacăra acestei spiritualităţi a pâlpâie nemuritoare. Vineri, în căminul studenţesc, odată cu flacăra lumânărilor de la slujba religioasă. Pe deasupra anilor şi a lumilor pe care nu le înţelegem şi nu le putem măsura, s’au întâlnit laolaltă prin oficiul divin al preoţilor care sunt la marginile neînţelesului nostru şi clarvăzători în misterele lui, năzuinţele veşnic treze şi nemuritoare ale lui C. Dobrescu-Argeş, cu speranţele unui tineret pe care nu a ajuns să-l cunoască, dar pe care lupta lui îl aştepta. Studentul care mănâncă în căminul şi la masa din faţa bisericei Albe, să nu uite şi nu va putea uita că creşte sub semnul lui C. Dobrescu- Argeş, şi hrăneşte, odată cu sine însuşi, spiritualiceşte, toate nădejdile de mai bine ale acestui martir al ţărănimei. Intr’o zi când se vor publica memoriile lui C. Dobrescu-Argeş, aceiaşi studenţi vor avea şi o pane sufletească, păstrată proaspătă şi hrănitoare ,prin decenii de jertfa lui Este în acele momente viu şi puternic, întreg acel sbucium clocotitor, şi toată neliniştea şi dârzenia, care au agitat pe Horia Cloşca şi Crişan, ca şi pe Tudor Vladimirescu. A rămas în ele mărturia unei aprige conştiinţi care nu şi-a găsit astâmpăr cu nici un preţ, care nu s’a lăsat adormită de nici o momeală, care şi-a dat mereu seamă, lucid, de nedreptate, de cauzele ei, de lupta care trebueşte dusă. Este în acele memorii o pildă de demnitatea nobilă a unui ţăran deştept şi conştient care nu se lasă rătăcit şi abătut de la rosturile lui pentru nimic în lume. Pilda de mândrie de om pe care a arătat-o Dobrescu-Argeş în diverse împrejurări din lupta pe care a dus-o face cinste acestui neam, şi aşează exemplarul acesta al lui, cu nimic mai prejos de exemplarele de elită a celui mai nobil popor. Casa studenţească ce s’a inaugurat, va mărturisi că fiul de ţăran, prin mijlocul unei cooperative, din puţinul lui, poate trăi cu demnitate şi independenţă. Este acolo şi o casă şi o şcoală. Nu poate exista fiu de ţăran în care să nu fi răsunat ca o chemare din străbuni, cuvintele din scrisoarea d-lui Mihalache, adresată studenţilor. Orice ar fi şi prin oricâte încercări a trecut, cauza ţărănimii a găsit în milioanele acestea de ţărani, în fiecare generaţie, mintea şi glasul care să-i menţie şi să-i exprime nădejdile. De la C. Dobrescu-Argeş, cuvântul purtător de dreptate al clasei ţărăneşti a trecut la alt învăţător, d. Ion Mihalache. Şi acum ca şi atunci în acel neuitat înaintaş, glasul şi cuminţenia ţărănimei, vorbeşte la fel, cu aceiaş demnitate, cu aceiaş dârzenie, cu aceiaş limpezime, cu aceiaşi putere a minţii. Scrisoarea d-lui Mihalache are chemări şi îndemnuri care zgudue şi emoţionează, de parcă vin din generaţii în generaţii, de cine ştie când — şi care vor veni şi se vor repeta până când ţărănimea nu va fi uitată de fiii ei, şi prin aceştia va putea atinge dreptatea care să-i sfinţească şi să-i prefacă. A răsunat şi în inima celor prezenţi care nu mai sunt studenţi ci fii de ţărani profesori universitari şi în care chemarea nu putea avea sens de mustrare,cuvintele adresate studenţilor căminului: „Nu vă uitaţi părinţii,, nu vă uitaţi fraţii”... Acest comandament uman, de onoare şi recunoştinţă trebue să urmărească tinerii căminului C. Dobrescu- Argeş şi să călăuzească perpetu minţile lor fragede, atât de ispitite, în lumina oraşelor şi dibuirile unei vieţi care începe, de miragiile care-i fac ,„să-şi uite părinţii, să-şi uite fraţii”. Poate nu-i o întâmplare că această casă studenţească a fost să fie în preajma „Bisericii Albe”, şi nici că biserica aceia se cheamă tocmai, biserica „albă”. E un altar al nevinovăţiei şi al purităţii. Poate pe-acolo, în acea casă a Domnului şi-a găsit odihnă sufletul lui Dobrescu-Argeş. Sfinţenia lui va risipi duhurile care vor încerca să umble, negre şi rătăcite prin preajma căminului acesta studenţesc. Să fie veşnic prezente acolo cuvintele d-lui Mihalache, ca un crez legat de pâne şi de odihnă: „Daţi-vă cărţii şi studiului”. „Nu uitaţi ce datoraţi alor voştri”. „Păstraţi-vă sufletul pe care-l au părinţii voştri”. „Rezistaţi întru credinţă în părinţii voştri, păstrători ai legii, ai datinilor, ai creştinismului de fapte, suferinţă, iubire şi nădejde”. Şi, iarăş, mereu, chemarea ce vine de demult: „Nu vă uitaţi părinţii, nu vă uitaţi fraţii”. Demostene Botez MOMENTE înainte de alegerile comunale şi judeţene Epopeea alegerilor comunale şi judeţene nu a luat sfârşit. Dispoziţiile guvernamentale, acum, la sfârşit de regim, arată că în cursul acestei luni trebue să se lichideze cu interimatul, în gospodărirea administraţiei publice. In trei ani şi jumătate această situaţie provizorie s’a menţinut, deşi legea administrativă preciza anume ca alegerile la comună şi judeţ să fie încheiate încă din 1936. S’a trecut dela abuz la abuz şi s’a menţinut o situaţie nelămurită la primării şi în consiliile judeţene. Dar acolo unde s’a procedat la alegeri, înfrângerile liberale s'au ținut lanț. Pretutindeni, gestiunile interimatelor s’au dovedit nu numai lipsite de orice activitate rodnică, dar în cea mai mare parte acestea s’au făcut vinovate de oploșirea unei sumedenii de afaceri necurate. «Viitorul» priveşte cu optimism succesul pe care partidul liberal ar urma să-l aibă în alegerile comunale şi judeţene. Se scontează astfel un viitor care, faţă de rezultatele din trecut, nu poate fi decât dezastros actualului regim. Sigur este însă că debandada ce stăpâneşte serviciile edilitare, starea aproape falimentară a gospodăriei publice, — lucruri îndeajuns de cunoscute, — vor îndrepta voturile cetăţeneşti spre listele care înfăţişează pe adevăraţii şi singurii reprezentanţi populari. Iar apelul perfid şi disperat al oficiosului liberal, «Viitorul», nu poate influenţa credinţa generală şi totodată nu poate evita o cădere, ale cărei simptome s’au şi manifestat. IN PAG. IV-a: Ce știu alegătorii, in preajma alegerilor din uimiroasie in ce condiţii se legiferează „Creditul meseriaşilor“ Organizarea „Creditului meseriaşilor“ e făcută după un calapod bancaro-capitalist. Dobândă excesivă, garanţii grele şi execuţie prea drastică. O latură favorabilă a proectului: se avantajează cooperativele meşteşugăreşti . Posibilităţi îndoelnice de finanţare — de N. N. MATHEESCU III In celelalte două articole, examinând condiţiile, în cari se legiferează «Creditul meseriilor», am arătat stadiul legislaţiei streine, ce s’a făcut în alte ţări, vitregia guvernelor faţă de clasa meseriaşilor, legislaţia naţională, în fine principalele dispoziţiuni ale proiectului de lege şi ale statutelor pentru înfiinţarea Institutului Naţional de credit al meseriaşilor. In articolul de azi, vom arăta observaţiunile critice, ce se pot face acestui proiect de lege. ORGANIZAREA «CREDITULUI MESERIILOR» E FĂCUTĂ DUPĂ UN CALAPOD CAPITALISTO-BANCAR Intr’adevăr organizarea «Creditului meseriilor», aşa cum este ea prevăzută in proiectul de lege şi Instatute, e o veritabilă organizaţie bancară capitalistă. Institutul se va organiza sub forma de societate anonimă (art. 1), capitalul său se va forma prin subscriere publică (art. 2). Institutul va putea emite obligaţiuni, conform codului de comerţ (art. 5). Dar mai caracteristic ni se pare art. 10. 11 citez: Art. 10.: «Institutul Naţional de credit al meseriaşilor nu face operaţiuni decât cu cooperativele de meseriaşi, cari vor fi subscris, la capitalul Institutului, sub formă de acţiuni, cel puţin 5% din capitalul lor social şi care în fiecare din anii următori vor fi subscris sub forma de obligaţiuni cel puţin 25% din sumele alocate fondului de rezervă statutar.» Iată dar, condiţionată acordarea de credite, transformării funcţiunii cooperativelor, în rolul unor simple bănci, cu îndeletniciri capitaliste. Dar în starea de pauperizare a meseriaşilor noştri, câţi din ei vor putea să se înscrie în puţinele cooperative, exclusiv de meseriaşi, câte avem, sau câţi din ei vor putea constitui noui cooperative, la condiţiile grele puse de legea Negură? De unde pot 50 de meseriaşi să găsească neapărat 100.000 lei capital deplin vărsat şi să-şi ia răspunderea de a subscrie cel Puţin 1 milion capital pentru înfiinţarea unei cooperative? Din 60.000 de meseriaşi — cât ne spune ministerul muncii, că sunt în ţară — nici 10.000 nu sunt cooperatizaţi. Aşadar, numai pentru aceştia se face «Creditul meseriaşilor»? (Continuare in pag .11a) Tigăiţă Manoilescu Ultimele şedinţe ale Senatului au fost pline de manifestările d-lui Manoilescu, proaspăt partizan al Gării de fier şi un fel de Goc al politicii româneşti. Singurul corporatist din România, a sfârşit prin a-şi recunoaşte inutilitatea eforturilor şi — deochiat din cauza activităţii sale prin toate partidele — a trecut la Garda de fier. In cursul anului trecut a participat la congresele gărzii, a ţinut conferinţe la sediul partidului «Totul pentru ţară», a fost purtătorul de cuvânt al Căpitanului în discuţia la Mesaj. Astfel, omul cel mai flexibil din România, omul fără şira spinării, omul sortit să fie încovoiat, omul moale şi maleabil, omul de cauciuc, s’a ambiţionat să ajungă om de fier. Nici mai mult, nici mai puţin. Copilandrii din gardă, mulţi din ei studenţi pe la politechnică, având nevoe să suplinească o prea deasă dezertare de la cursuri — pentru a fi prezenţi la fabricarea cărămizilor legionare — cu o bună protecţie la d. profesor Manoilescu, au început să-l cultive. Domnul Goe, răsfăţatul legiunilor, a început să zburde, să scâncească şi să se miorlăe. Urmăriţi-l în Senat în toată «activitatea» sa. Deunăzi, domnul Goe s a războit cu presa, care, orice s’ar zice, îi face un mare serviciu nepublicându-i toate trăznăile debitate, fără convingere şi fără talent. Vă închipuiţi ce s’ar alege de d. Goe în ziua când i s’ar publica, în extenso, «discursurile?». D. Manoilescu a devenit azi legionar, pentru că socoate dânsul că asta e moda. Aşa se poartă azi, cămaşe legionară, cărămidă legionară, ifose legionare, suficienţă legionară, etc. D. Manoilescu, veşnic în curent cu moda, s’a adaptat şi de astă dată situaţiei. Aşa cum învaţă — la fiecare schimbare — noul dans la modă, d. Goe a învăţat şi legionarismul. Rând pe rând d. Manoilescu a jucat fox-trott, tango, charleston, rumba, cucearacha, aşa cum în politică a fost, pe rând, avereşean, naţional-ţărănist, technician, corporatist, legionar. D. Manoilescu a fost întotdeauna fripturist. înclinaţia o avea din copilărie, de pe vremea când îşi petrecea tot timpul în bucătărie, între mirosurile de mâncare. I se spusese Tigăiţă, pentru predilecţia sa de a sta între tigăi. Tigăiţă Manoilescu a adulmecat mirosul fripturii averescane în 1921 şi şi-a dat seama că el va persista câtva timp. L-a urmat până în 192? şi i-a fost bine. Atunci, dintr’odată a adulmecat în aer miros de triumf naţional-ţărănist. Era în 1928. Tigăiţă a prins mirosul şi s’a făcut ministru. In 1931 mirosul său fin, i-a descoperit sosurile technicienilor. D. Tigăiţă le-a consumat şi pe acestea cu pasiune. Când în Europa Centrală, regimul hitlerist se instala la putere, d. Tigăiţă a devenit corporatist. Acum, în fine, pentru că d. Tătărăscu împreună cu cei doi complici ai săi, d-nii Inculeţ şi Iuca, s’a pus la dispoziţia Căpitanului, căruia se întrec toţi trei să-i creeze atmosferă şi partid, d. Manoilescu s’a făcut şi legionar. In această calitate vorbeşte în Senat de vreo trei luni. Atotştiutor, competinte în toate problemele, d. Tigăiţă nu-şi alege subiecte. «Combate» pe orice chestie. Când e vorba de uzine ce urmează a fi concesionate, când e vorba de rulat bani încasaţi cu un anumit scop de la muncitori şi destinaţi apoi de la drumul lor, când e vorba de război sau de permisele gazetarilor, d. Manoilescu e prezent. Fantele spilcuit şi elegant, omniscientul senatorvedetă a ceasului de faţă, îşi dă drumul gurii şi formulează «legi» pentru «Lumea Nouă». Alaltăeri vorbind de permisele gazetarilor, d. Goe Tigăiţă a cerut ca pe viitor aceste permise să se dea de guvern — nu de comisia ziariştilor, cum ar cere chiar doctrina sa corporatistă — şi cu avizul Siguranţei. Poliţistul din Senat al Gărzii de fier s’a demascat. S’a demascat a fi, ceea ce noi l-am considerat întotdeauna, farsor, agent provocator, fripturist, suspinător după un portofoliu şi dansator neobosit pe sârma tuturor partidelor. Ar trebui introdus — după modelul noului cod penal — şi un cazier politic al fiecărui cetăţean. Al d-lui Tigăiţă ar fi cel mai bogat, reproducând aidoma lista de semne electorale, de la comisia centrală, semne sub care d-sa a candidat în ultimii 12 ani. Şi asta fără permis de liberă circulaţie, fraudulos. Ce-ar fi fost dacă avea şi un asemenea permis ? Cărţile MICREA DAMIAN: «Om», STANCIU STOIAN : «Tara blioteca P. N. "!"■ Vin . D. Mircea Damian a apărut în li- teratură ca un exponent al umoru- lui american. In coloanele ziarului «Universul literar», a debutat cu câteva schite umoristice, de un umor mecanizat, curent care l-a împământânit cu multă greutate. Când citesc numele d. Mircea Damian, par’că-i citesc întreaga viaţă , sbuciumată prin care a trecut. Nu- mele d-sale ajunsese să se inpună prin forma-i originală de expunere. Nici o influenţă, nici o asemănare. Mă gândesc în acest timp la volumul «Două şi un căţel». Câtă indiferenţă, ce nerv literar. Mă gândeam să-i desenez pumnul, părul şi ţigara şi să-l expun. Poate fi identificat imediat: «Mircea Damian», ed. «Cartea Româneasc㻫 nul în literatură», ed. Bifor. Să revin la noul roman «OM» care a apărut în preajma sărbătorilor. Mă aşteptam să văd o reacţiune a cea ce se numeşte în termen biologie «om». Nu! D. Mircea Damian, printr’o schimbare bruscă a trecut la o formă obişnuită, uzată în literatura noastră: «sentimentalismul». De unde până acum scârbia acest termen şi utiliza o formă originală în expunerea acestui proces, îl văd descriind un motiv sentimental de o dificultate anecdotică. Remarc subtilitatea psihologică, una din calităţile romanului. Subiectul pare întradevăr interesant, dar simplu. Tânărul arhitect Tudor Zamfir, fiu din popor, ridicat prin muncă personalia, se îndrăgosteşte de-o fată din lumea bună, fiica unui fost ministru. Tudor Zamfir se istoveşte moralmente neputând înţelege această femee. Ioana — Catrina, — nume neliterar — este o fiinţă ciudată. Nimeni nu reuşeşte s’o apropie prin dragoste. In schimb era conţinu în căutarea unui prieten. Frumoasă, bogată, cultă, refuza să se căsătorească. Emancipată, trăia după bunul ei plac. Acceptă prietenia lui Tudor Zamfir , dar cu o singură condiţie: să nu se amorezeze de ea. Tudor Zamfir a acceptat şi această condiţiune, ca între timp lucrurile să se schimbe, Ioana Catrina să-i devină iubită înţelegându-i sufletul curat şi dragostea pentru ea. Deloc. Această femee, care prezintă simtomele unui caz patologic, a refuzat până la sfârşit. Când i se aduce la cunoştiinţă că Tudor Zamfir a fost numit ministru, a fost mulţumită, dar a refuzat să-i accepte propunerea de a-i fi soţie. Aceste drame psihologice literare interesează, dar din care eroina reese ca o luptă ce nu aparţine nici unei categorii de femei. Mai puţin interesează drama reporterului Ion Dobre — mai mult subiect de romane senzaţionale cu cazuri patologice erotice — şi a soţiei sale Margareta, o femee care îşi înşală soţul cu prietenii casei. Atât Ion Dobre cât şi Margareta sunt admirabil studiaţi psihologiceşte. In privinţa aceasta sa putut constata la d. Mircea Damian o putere de analiză neînchipuită; totuşi i-a lipsit romanului acea coheziune a acţiunei şi definirea personagiilor spre a lămuri titlul. Care este tema romanului şi a titlului? Că a vrut să ne arate pe fiecare personagiu cu o psihologie aparte, — de sine stătătoare? Poate. In acest caz, încercarea d. Mircea Damian de a-şi găsi o formă în a expune subtilitatea a cea ce constitue eternul femenin, credem că a reuşit. Cărticica pe care o publică d. Stanciu Stoian, cu titlul «Ţăranul în literatură» are menirea de a sluji tineretului din mijlocul poporului pentru cunoaşterea intrării ţăranului în literatură, cum şi felul cum a fost văzut. In prima parte vorbeşte de rostul literaturei între ţărani. Prea se spune că ţăranul n’are gust de carte. Se spune chiar că ţărănimea de aceea nu poate fi socotită clasă conducătoare, fiind incultă. Totuşi a însemnat ceva şi spiritul literar al lui în cântecele haiduceşti baladele şi doinele descoperite mai târziu, l-a ridicat definitiv. Din «robul» care se întreba singur, dacă va fi având un suflet ca toţi ceilalţi muritori, a ajuns să ia parte activă la conducerea poporului. Pentru aceasta, d. Prof. Stanciu Stoian, un fiu intelectual, cunoscător al problemelor literare și sociale, ridicat din mijlocul poporului, a găsit de (Continuare în pag. I lit) Ham 2 februarie Ulf 2 1 e I Sărbătorire liberală » In Ardeal La Cluj a fost sărbătorit de Alexandru LaPedatu cu discursuri şi un banchet la «Automobil Club». Un banchet liberal în Ardeal este o masă a pustnicilor. Nu se găseşte această iarbă în Ardeal. Nu există liberali decât în cantităţi minimale, aşa cum există pustnici pe la schituri. Banchetul călugăresccu ghiveciul de rigoare oferit d-lui Alexandru Lapedatu este o fișă de consolare oferită de partidul liberal care se dispensează de serviciile sale pentru a recurge la serviciile, sforile și intrigile d-lui Vaier Pop. D. Alex. Lapedatu a fost înlocuit cu d. Vaier Pop. Schimbul de conducere este o realitate definitivă. Formele de înlocuire vor mai dura. Academicianul LaPedatu a fost făcut knock-out de către avocatul intrigant Vaier Pop. Care este cauza adâncă a ascensiunii d-lui Pop? Acest obscur avocat clujean a primit plenipotenţa prea grea pentru umerii săi fragili să «sape» şi să înlocuiască pe... d. Iuliu Maniu. S-a ales, în prealabil, prezidentul unei vagi asociaţii teologale a Românilor uniţi. Să notăm că toţi cei care au încercat să «sape» la statuia d-lui Maniu au fost ridicaţi brusc, dar efemer la demnităţi politice. Nu se poate săpa prea adânc în roca de granit. A încercat o săpătură micul energumen V. V. Tillea şi sa fript. A calomniat pe chestia Skoda minusculul Eugen Titeanu, care editează astăzi «Conacul Groazei în colecţia celor 14 lei, candidând la fotoliul lui Marton Hertz. D. Oct. Goga a fost tot un candidat la înlocuirea d-lui Maniu în Ardeal. S’a ales praful şi pulberea de popularitatea sa în Ardeal. Nu s’a mai ales niciodată deputat în ţinuturile transilvane. Dar cine n’a încercat să atace pe d. Iuliu Maniu? Ce s’a ales de agresori? Cu d. Vaier Pop nu va fi o excepţie, încercând să înlocuaiscă pe d. Iuliu Maniu In Ardeal, n’a reuşit decât să decapiteze pe d. Alexandru Lapedatu, adică s’a ales stareţ la mica mănăstire politică liberală. Nici această operaţie nu a reuşit deplin. Cu d. Lapedatu s’a solidarizat şi a partiiepat la sărbătorire d. Al. Ştefănescu Goangă, subsecretar de Stat la Instrucţie, rectorul Universităţii şi unul din marii cărturari ai Ardealului. Sau mai solidarizat dnul Tiberiu Moşoiu, subsecretar de Stat, Titu Gane, secretar general la Sănătate, iar dela centru au sosit d-nii Cipăiaru şi Bebe Brătianu, secretar general al partidului liberal. «înlocuirea» d-lui Maniu întâmpină, aşadar, rezistenţă şi într’o casă ardelenească de pustnici. D. Lapedatu, în discursul său, a remarcat că d-sa n’a uzat de «acuzaţiuni mincinoase şi calomnii ticăloase». a fost o discretă aluzie la campania d-lor Tuteanu şi Vaier Pop la adresa d-lui Maniu? D. Bébe Brătianu a acuzat echipa ministerială actuală evocând «memoria înaintaşilor» şi «cultul virtuţilor» înlocuite cu «un materialism vulgar» şi cu «tendinţe străine concepţiilor moştenite». D. Bobe Brătianu a mai vorbit de partidul liberal, partid în care odinioară comandau «principiile şi tradiţia», iar astăzi se află la comandă «oportunismul», înţelege oare d. Vaier Pop la ce s'au referit membrii liberali la banchetul de la «Automobil Club» din Cluj? Se va seziza de aluziile transparente? Se pregătește să-și facă bagajele pentru alt partid? Al câtelea partid? A fost cuzist. Va reveni la matcă? A fost iorghist. Se va adăposti sub pulpana d-lui Iorga? A fost argetoianist. Nu va redeveni «agro-arian»? Spre ce zări evoluiază avionul politic al d-lui Vaier Pop? Atenţie la decolare! Atenţie la aterizare! Aerodromurile partidelor sunt avertizate! Soseşte avion cu încărcătură de intrigi pentru scurt popas! Profesorul bacalaureat D. Octavian Goga a fost numit profesor la Universitatea din Cluj fără a poseda bacalaureatul. In valul de tâmpenie şovină care a cuprins universităţile noastre sa ridicat pe apele învolburate şi tichia de mărgăritar a d-lui Goga. Catedra poeziei (autentice) şi a agramaţiei reale, lipsea studenţilor din Cluj? D. Goga nu mai făureşte poezii Şi e păcat. Se ocupă de politică prea intens pentru a avea timpul necesar ca să-l dedice muzelor. Studenta din Cluj nu vor asculta poezii, ci o retorică politică şi agramată. * Din fericire, studenţii vor avea un absenteist în profesorul Gogă. Ei vor sta la Cluj şi d. Goga cu d. Manolovici, Filderman et Co. la Bucureşti, în nenumărate consilii de administraţie. E drept: universitatea din Cluj va avea o nouă catedră liberă, deşi formal ocupată. Va plăti regulat leafă fără prestaţia serviciilor sub forma de prelegeri universitare, «Ţara Noastră», oficiosul quasibacalaureatului Goga, atacă pe d. Petre Andrei, profesorul de la Iaşi de Sociologie, unul dintre cei mai erudiţi dascăli ai universităţilor noastre. «Sociologia Generală» — ultima sa operă — este o creaţie monumentală. Un domn Dim. Bogdan, contestă d-lui Andrei că ar fi studiat la Leipzig şi că ar fi un simplu fost student al Academiei Mihăilene dela Iaşi. D. Bogdan ar vrea să stabilească analogii, după cum d. Andrei a studiat la Iaşi şi a ajuns profesor,, tot aşa şi eruditul dela Răşinari are drept la profesorat universitar. E just: d. Andrei este doctorul Academiei Mihăilene. Dar d. Andrei a învăţat efectiv carte. N'a tras la fii ca d. Goga. In ceea ce priveşti Leipzigul, d. Bogdan ar putea să-şi precizeze datele informative: d. P. Andrei a studiat într’ adevăr şi la Lipsea,, nu numai la Iaşi. A studiat la Lipsea măcar atâta vreme cât a studiat în Germania «binefăcătorul» său Ion Petrovici, ridicat pe scurte neaşteptate det. Dim. Bogdan, candidat — probabil — la o asistenţă a d-lui Petrovici. Se dau voturile la universitate pentru meritele candidatului sau pentru o perpetuă candidatură la recunoştinţa lui? Pentru un vot nu există prescripţia de 16 ani, care există chiar în drept?