Dreptatea, aprilie 1937 (Anul 11, nr. 2817-2842)
1937-04-01 / nr. 2817
ANII XI. NO. 2811. 4 pagini Taxele de francare plătite în nr. I merar conf. aprobării Direcţiune' I Generale 1’. T. T. No. ^4.8S6, 1926 | Redacţia si Administrator Bucureşti, 3tr. G. Clemenceau,9 — Telefon: Redacţia 30342, Adţia 341 1 02 9 • 9 * » f '4 • I Manevre electorate Gogo-cuziştii au început din nou să se bucure, încă mai speră. Speră că au popularitate şi, pe baza popularităţii, mai trag nădejdea de guvern. Orice guvern, însă, e condiţionat de situaţia dinlăuntru şi de situaţi din afară. Indiciile vin de la voinţa naţiunii şi pe aceste indicii merge hotărârea.. Or, prin atitudinea adoptată, în ultimul timp, d. Goga s’a situat în afara liniei voinţei naţiunii. Ţărănimea este naţiunea şi ţărănimea e ostilă gogocuziştilor. Este osilă, fiindcă simte că d. Goga îi vrea numai votul nu şi binele. Dacă i-ar fi dorit binele, n'ar fi declarat în sfatul ţării că i s’a dat ţărănimii destul, i s’a dat din mila proprietarului. Ţărănimei iau i s’a dat din milă, ci din recunoaşterea drepturilor ei, o recunoaştere oarecum silită. Nu forţa de compătimire a ciocoiului stă la obârşia reformei agrare. Reforma a venit impusă de împrejurări; este rezultatul implacabila concluzie, a evoluţiei evenimentelor. Ţăranul ştie că nu i s’a acordat de drag, — de aceia când aude pe d. Goga pledând pentru generozitatea clasei posedante nu-l ia în serios. Şi, în niii un caz nu se poate duce în masse ca să ceară voturile omul care s’a pus în slujba clasei posedante. lată de ce l’a primit ca pe un musafir nepoftit pe d. Goga. Şi-a făcut partid, după ruptura cu d. mareşal Averescu, şi d. Goga avea atâţia credincioşi încât ajunsese de râsul lumii. Pus la periferia vieţii politice, d. Goga s’a zvârcolit, multă vreme, de unulsingur, ca râma pe jeratic. Ameninţa, totuşi, cu epoca prerevoluţionară, cu zguduirile moleculare ale societăţii, cu cataclismele probabile, d-sa fiind pasărea care merge înaintea marilor răsvrătiri populare. Fireşte, nu s-a întâmplat nimic, până în clipa în care, dorinţa de diversiune a liberalilor, nu l-a scos din ungherele ţesute cu umbre pe d. Goga. Speriat de uriaşa popularitate a partidului naţional-ţărănesc, guvernul a încercat o manevră: flancarea cu alte forţe politice. Cum nu avea de undesă te ia, a încercat să le creieze. Aşa a fost creiat partidul peste care se încruntă dominator d. Goga, din intenţia frauduloasă a liberalilor. Omul care vorbeşte de milostivirea clasei posedante, a avut şi de astă dată prilejul să-i constate generozitatea. Căci datorită generozităţii clasei posedante are astăzi situaţia politică, — bună, rea, — pe care o are. Şi născocit din Intenţia frauduloasă a guvernului liberal, d. Goga şi-a luat rolul în serios. A plecat cu praştia împotriva uriaşului, adică a partidului naţional-ţărănesc, încrezător în artileria grea a voturilor prilejuite de guvern, a făcut o gălăgie nemaipomenită. A ameninţat cu violenţele declarând, sus şi tare, că posedă, „în arsenalul de luptă şi principiul violenţei”. Guvernul aprobase şi asta. Aşa a dat pilda pe teren la Mehedinţi, unde s-au prezentat toţi adversarii, uniţi, ai ţărănismului. Dar uriaşul şi-a înfiinţat şi el nişte gărzi şi pe tăcute a aşteptat să iese în faţă sgomotoşii. In Oltenia sunt ţărăni dârzi, energici, lucizi, cu voinţa dură ca şina de fier pe care pot trece toate poverile eforturilor. Nici nu se punea problema rezistenţei acelor echipe nobile de rusnaci şi nemţorei în faţa compactei voinţe a ţărănimei oltene. La Mehedinţi, a fost bătut greu d. Goga, care, cu tot concursul dat n’a izbutit să obţină mandatul. Înfrângerea a fost solicitarea partidului naţional-creştin la înmormântarea politică. Descurajat şi de alte evenimente cari i-au stat împotrivă, d. Goga s’a retras din nou în ungherul său. Dar tot guvernul are grijă din când în când să-l scoată la suprafaţă pe d. Goga. După persoana sa, după pretenţiile sale, guvernul îşi satisface toate poftele de manevră. Ca să se poată permanentiza la putere, liberalii s’au hotărât să demonstreze nepopularitatea partidului care Ie ameninţă succesiunea. Ei ştiu că după regimul liberal nu poate veni alt partid decât cel naţionalţărănesc. Din o mie şi o sută de motive. Dar ştiu şi altceva, că oricât s’ar dovedi, — presupunem, — de ţari ceilalţi, ei nu pot lua succesiunea. Şi atunci raţionamentul guvernamentalilor s’a desfăşurat simplu; să dovedim că naţional-ţărăniştilor li s’a împuţinat popularitatea; n’o strângem noi, liberalii, ci alte forţe politice, dar cum acestea sunt eliminate de la succesiune, cum ţărăniştii nu pot pretinde succesiunea, atunci rămânem noi. Zis şi făcut, Guvernul a ales, pentru intimidare şi pentru manevră, câteva locuri în ESft, sunt cu alte fjr.nadurii» să confracareze pe na imnai-ţărănişti. Cele trei judeţe în care naţional-ţărăniştii n’au bătut coaliţia naţionalo-liberală, sunt punctele strategice de atac guvernamental. Dar ele sunt cel mult puncte strategice, iar nu dovezi de spulberarea platformei electorate. Se bucură zadarnic şi guvernul şi d. Goga, împotriva tuturor manevrelor, ţărănismul va izbândi. Va izbândi, fiindcă aşa impune justiţia imanentă, care nu poate fi, în permanenţă, nesocotită. ■ —— ' ■ — MOMENTE „listefidiatarii — warn Cuvântarea pe care rostit-o d. Dr. Lupu în faţa ţăranilor din judeţul Fălciu, adunaţi să-i serbeze cei 30 de ani de viaţă politică, şi pe care am,publicat-o ori este o minune, D. Dr. Lupu ştie să învie întâmplări, oameni, peisagii, să le dea viaţet, să le dea mişcare şi colorit. Nimic încărcat, nimic de prisos. Ideile, întâmplările, situaţiunile sunt expuse cu o plasticitate extraordinară, cu o rară putere de sugestie. De unde vine această putere a cuvântului, acest dar al vorbei de a pune în faţă o realitate? Vine din acea sinceritate care ţine de structura sufletească a d-lui Dr. Lupu. Din cauza sincerităţii şi bunătăţii sale a avut de suferit toată viaţa. Dar a luptat înainte cu ele, şi, cel puţin a izbutit să reprezinte o paloare de om, prin sine, nefăcut cu odăjdii oficiale care niciodată nu ştii bine ce anume acopăr. Omenia d-lui Dr. Lupu a fost totdeauna supectată de adversari şi neplăcută le-a fost sinceritatea lui directă care nu ocoleşte nici un cuvânt atunci când ştie că acela se potriveşte pentru ceia ce vrea să spue. Intr’o droae de adversari ticăloşi, lipsiţi de sinceritate, de bună credinţă, de loialitate, de inteligenţă şi de înţelegere, (I Dr. Lupu a fost mereu arătat ca un răsvrătit primejdios. Şi doar, ceia ce vrea el e atât de drept şi atât de frumoşi A vroit la 1900 o împăciuire intre proprietari şi ţărani. A împărţit ca preţ al vieţilor omeneşti pe care le-a cruţat 6000 de fălci. A fost înfierat ca «incendiator». Cei care au tras cu tunul şi-au incendiat, sate, şi-au ucis ţărani, n’au fost declaraţi incendiatori. D. Dr. Lupu, da. Căci, vedeţi, există o mentalitate după care e mult mai grav să împărţi 6000 de fălci la ţărani, care şi aşa tot ei le lucrau, decât să impuşii 11.000 de ţărani. Împuşcarea ţăranului n’ar călca parcă nici un fel de principiu. Ar intra înordinea de stat». Dar să împărţi pământ celor care-l muncesc sgudie temeliile societăţii. De la 190? până azi d. Dr. Lupu a avansat. Nu mai este incendiator, e bolşevic. Şi încă, un bolşevic care zideşte biserici şi care se împărtăşeşte. Ce curat, ce drept, ce onest, apare sufletul de ţăran al d-lui Dr. Lupu, alături de ipocrizia aventurierilor sociali de astăzi, şi a creştinilor de profesie, ipocriţi şi conrupţi până în măduva oaselor! Pentru butan La un proces care se desfăşoară în faţa Consiliului de Război s-au prezentat ca martori d-nii Nae Ionescu şi M Manoilescu, eminenţele spirituale ale ‘ mişcărei de dreapta. De judecat, se judecă vreo câţiva studenţi care au prins un coleg cu alte convingeri politice, l-au judecat şi au pedepsit la torturi, pe care tot ei le-au şi executat. Se poate concepe ceva mai odios? In acest proces au fost chemaţi ca martori şi d-nii Nae Ionescu şi Mihail Manoilescu, amândoi profesori universitari. Şi aceşti două profesori universitari au făcut apologia bătăii şi au aprobat sălbătăcia. S’au declarat şi, principial, pentru bătae. Desigur, pentru bătaia altora fiindcă nu s’au gândit o clipă că democraţii adoptându-le «programul» s’ar apuca să le dea şi lor o sfântă de bătae, pentru vina de a vroi dictatură sau partid unic, ceiace democraţia nu admite. Frumoasă universitate! Vă închipuiţi prea bine ce efect moral înălţător au făcut asupra studenţilor cele două declaraţiuni ale profesorilor care preconizează schingiuirea colegilor de alte păreri politice! Şi «Viitorul» când ştie toate acestea mai vorbeşte de învăţătură senoasă, pregătirea perseverentă la cursuri etc. Penibilă degradare. Primarii Amestecul funcţionarilor comunali In alegeri Rezultatul alegerilor de la Buzău Unde este mai tare d. dr. Angelescu... Alegerile comunale Primăria Capitalei este în plină activitate. Nu — Doamne fereşte! — pentrucă a venit primăvara şi urmează să înceapă campania de lucru, ci pentru că se apropie data alegerilor comunale. In loc să conducă campania de la club sau de acasă, edilii liberali au transformat primăria municipiului şi primăriile de sectoare, în cluburi electorale. Todeauna — în guvernările liberale — agenţii elctorali ai partidului liberal au domnit la primării. De data aceasta însă — în afară de profesioniştii alegerilor — toţi funcţionarii comunali au fost siliţi să se transforme în agenţii listei guvernamentale. Din cabinetele primarierilor şi ajutorilor, funcţionarii sunt trimişi pe teren să «convincă» alegătorii că dacă nu vor vota listele liferale vor avea de suferit toate şicanele posibile şi imposibile. Şi — ca un început — acolo unde au indicii că ameninţarea nu prinde, por«mesc executarea pentru impozitele vechi sau noi, fără să fie seama de puterea de plată a contribuabilului. Astfel, în ultimele trei zile a fost bătută toba la el puţin trei sute de contribuabili cari nu avea altă vină decât că erau bănuiţi că nu vor vota listele liberale. In afară insă de această activitate funcţionarii Comunei, oameni plătiţi din bugetul primăriei, iau cuvântul la diversele întruniri convocate de partidul liberal. Niciodată ca astăzi amestecul funcţionarilor în politica comunală nu a fost mai făţiş, mai neruşinat. Simţind că cu toată falsificarea listelor electorale, cu toate că în ultima lună dinaintea alegerilor au şters din liste mii de alegători, — lipsindu-i de dreptul de vot la aceeste alegeri, — rezultatele nu le vor fi favorabile, agenţii electorali cari conduc treburile Municipiului pregătesc o serie întreagă de noi abuzuri şi falsificări menite să asigure alegerea listelor liberale. Numai că socoteala liberală nu se va împlini de data aceasta şi falsificatorii vor primi — la 16 Aprilie — lecţia ce li se cuvine. Am aratat în numărul nostru de ori rezultatul alegerilor comunale din oraşul Buzău. Cu toată te-I toarea, deslănţuită de bandele d-lui dr. Angelescu stăpân până mai eri în circumscripţia sa electorală, cu toate că cea mai, mare parte din alegători au fost împiedecaţi, să voteze totuşi partidul nostru a luat 5 mandate faţă de nouă mandate obţinute de partidul liberal. In judeţ însă, puterea electorală a d-lui dr. Angelescu s’a dus cu totul. Cunoscând acest lucru ministrul instrucţiunii a ales comunele în care se simţea mai tare şi a dat ordin să se facă alegeri. Alegerile s’au făcut Şi iată rezultatul lor: Chiajdeal-Mic: guvernul 4, naţ.-ţărăniştii 6 mandate Corbu: guvernul 4, naţional-ţărăniştii 6 mandate; Calvini: guvernul 4, naţional-ţărăniştii 6; Rusăvăţ: guvernul 4, naţional-ţărăniştii 6 mandate. Menţionăm că în aceste comune partidul liberal socotea că are organizaţiuni puternice. Acolo unde se simte mai slab, adică la Mizil, Colţi, Breaza, Lopătari, Luciu, Grăjdana, Simileasca şi aşa mai departe, nu s’au făcut şi nici nu s’au anunţat măcar alegerile comunale. Vor mai avea loc — la 15 Aprilie — alegeri în câteva comune în care guvernul se simte mai tare. In ciuda bandelor de bătăuşi care operează, succesul listelor noastre nu va putea fi împiedecat. ~r-a- Programul şi practica liberală Oficiosul guvernului — «Viitorul» — comentează cu o anxietate demnă de alte ţeluri programul partidului naţional-ţărănesc. «Viitorul» spune cu o comică mirare: «d. Ion Mihalache este preocupat de... program». Această mirare este caracteristică liberalului român. Liberalismul reprezintă — iniţial — o grandioasă şi bine închegată doctrină. Lupta între feudalitate şi lumea burgheză, înainte de a ajunge la baricadă, s’a dus în tipografie şi în saloane, în cluburi secrete şi pe catedre. O vastă literatură a creiat atmosfera spirituală înainte de înflorirea politică. Liberalismul formează o doctrină. Liberalismul are un program. Ce-a mai rămas din programul libertăţilor sub regimul nacealnicului Inculeţ? A fost cândva d. Inculeţ un liberal? Şi totuşi d. Inculeţ este vice-preşedintele guvernului liberal. Ce-l leagă de acest partid, de doctrina, de programul şi de tradiţiile liberale? Nimic. D. Ion Inculeţ este un om politic de practică guvernamentală. Ce însemnează această definiţie? Să guverneze cu orice preţ. In această concepţie, guvernul este un gestionar. Un regim politic nu face decât o simplă gestiune de afaceri a Statului. După chipul şi asemănarea d-lui Inculeţ s’a constituit şi reconstituit întreg guvernul. Chiar oameni mai grijulii de programul şi obrazul partidului şi al unui program liberal, cum ar fi d. Vasile Sassu (fostul prieten al lui C. Stere), nu mai sunt preocupaţi de program, ci numai de practica guvernamentală, aşa cum dă Dumnezeu. «Cu şi fără program» — se întreabă «Viitorul»? Mai degrabă, la liberali, fără program. Acest partid are în patrimoniul tradiţiilor sale amintirea lui C. A. Rosetti şi Eugeniu Carada. Ce s’a ales din programul lui C. A. Rosetti relativ la presă şi libertatea scrisului? Praful şi pulberea! Astăzi se scrie cu căluşul la condeiu. Pe umărul ziaristului stă aplecată foarfecă Anastasiei aşa cum stă, într’o celebră pictură — moartea cu coasa aplecată pe umărul filosofului. Foarfecă Anastasiei echivalează cu moartea spirituală. De trei ani şi jumătate, programul liberal a fost desfiinţat. Se guvernează într’un regim al stărilor excepţionale. Sub masca acestui regim — ce fel de excepţie care se permanentizează? — diversele clanuri îşi continuă loviturile de mare jaf în avuţia Statului. Se cântă poemul Petroliada de către grupul Bejan—Sfetescu. Câţiva «pârliţi» scot aurul negru de pe valea Prahovei şi în loc ca Statul să realizeze beneficii de la perimetrele şi din drepturile sale regaliene — se ridică palate, se cheltuiesc somptuariu zeci de milioane, se încheagă o nouă plutocraţie, pe lângă vechea plutocraţie a lui Tancred Constantinescu. Ştim: în liberalism se află inclusă şi formula formării unei clase burgheze. Dar burghezia visată de C. A. Rosetti seamănă cu obrazul arcaşului Bejan şi al bugetivorului Ghiaţă? Doamne fereşte! Carada şi Rosetti au dorit o burghezie austeră şi muncitoare, cu conştiinţa misiunii sale istorice, plină de patriotism şi capabilă de creaţie. Ah, austeritatea d-lui Petrică Bejan! In loc să acumuleze şi să dea o finalitate creiatoare acumulării (chiar prin jaf), neo-burghezia liberală se comportă prădalnic şi risipitor ca şi latifundiarii de odinioară pe care i-a expropriat liberalismul. Aici este drama liberalismului român. Exponenţii săi nu-şi împlinesc misiunea istorică. Liberalul român nu este întreprinzător, ci budgetivor. Liberalul român nu este auster (ca Eugen Carada şi Vintilă Brătianu) ci vanitos şi lipsit de decenţă ca Bejan. Liberalul român actual nu este idealist ca Rosetti, nici capabil de jertfă, se numeşte când Tancred Constantinescu (butoi al Danaidelor), când — pretenţios — ca Petre Ghiaţă. Grandoarea şi decăderea partidului liberal se poate măsura din faptul că Eminenţa Cenuşie se numea înainte Carada, iar astăzi un flecar cu tolba plină de anecdote, poposit din Ohrana ţaristă, în Palatul Cantacuzino: Ion Inculeţ • •• / SUPRALICITAŢI Alegerile politice au provocat totdeauna în rândurile adversarilor democraţiei noastre, critici pătimaşe şi nedrepte. Aceşti adversari n’au văzut niciodată cu ochi buni o revendicare justă, exprimată mai hotărât din partea ţărănimei. Miopi în raţionament, meschini ,şi hrăpăreţi în suflet, au privit totdeauna aceste revendicări ca „momente periculoase” pentru ordinea publică! Din această mentalitate, au isvorât simpatizanţii curentelor dictatoriale şi toate sabotările contra regimului parlamentar. Sunt la ordinea zilei alegerile comunale. Caracterul lor mai restrâns, a lipsit pe adversari de a debita obişnuitele calomnii la adresa naturii politice a faptului în sine. Au găsit în schimb alte motive. Alegerile comunale sunt strâns legate de viaţa gospodărească a comunelor. Undeva, într’o comună, candidaţii de pe o listă au promis alegătorilor mărirea păşunii comunale. Faptul acesta a găsit imediat ecou în sufletul veghetorilor de meserie ai ordinei şi avutului public. Nimic nu tulbură mai mult liniştea acestor cerberi, decât cel mai mic succes al revendicărilor ţărăneşti. Redarea către o comuna, a unei părţi din islaz, uşurpat, prin cine ştie ce combinaţii guvernamentale, tăierea câtorva bârne dintr’o pădure — necesare pentru învelirea unui bordeiu — sunt privite ca o „devastare a patrimoniului naţio- nal”. Dar cunosc oare aceşti domni grijulii pentru interesele ţării, marea repercusiune ce a avut-o asupra împuţinării creşterii vitelor, micşorarea suprafeţii păşunilor, sau acapararea lor de către profitori? Se fotografiază astăzi colibele de pământ în care locuesc mulţi ţărani. Şi nu se ştie totuşi un fapt, că multe din aceste bordeie, s’au făcut astfel ca să evite întrebuinţarea lemnului, prea scump de procurat, pentru economia ţărănească. Când sătenii dintr’o comună, taie câţiva copaci necesari gospodăriei, comit o devastare? Dar ce comit atunci acele faimoase societăţi în ale căror consilii de administraţie figurează exponenţii „naţionalişti” — şi cari au lăsat golaşi munţi întregi, acoperiţi altădată cu păduri seculare? Se etchetează drept supralicitare politică, mărirea unui islaz comunal sau accesul în pădure pentru satisfacerea nevoilor economiei casnice? Dar în unele comune, problemele acestea sunt de o vitală necesitate. Numai dintr’o complectă ignorare a realităţilor se poate susţine contrariul. Dacă sunt atât de îngrijoraţi pentru avutul public, de ce nu protestează contra formidabilului jaf al avuţiilor obşteşti comise de actualul regim? S’au pus la cale şi s’au realizat, cele mai neruşinate afaceri liberale. Lumea întreagă le-a cunoscut, şi a protestat. Numai „grijulii” de avutul naţional n’au scos o vorbă. In timp ce un primar dintr’un oraş din provincie a venit zeci diori la ministerul de finanţe, pentnu a incasa 50.000 lei alocaţi pentru construirea unei băi comunale, intr’o regiune bântuită de tifos pe alte uşi samsarii regimului liber, în mai puţin de o oră căpătau acreditive pentru zeci de milioane. Toate acestea le ştiu şi „grijulii” dar nu protestează. ( ’ Protestează în schimbi istenei* când, într’o comună oarecare, se fac sforțări pentru a dobândi câteva hectare de pășune sau câteva bârne pentru construirea unui bordeiu — numind aceasta „supralicitare”. Nu, nu e acolo supralicitarea, ci dincoace în turma acestor „grijulii” — cari sub masca intereselor obşteşti, supralicitează, situaţia lor de slugi mizere ale societăţilor comerciale şi capitalismului bancar. Alexandru Lipcan Aprilie 1931 2 lei In preajma Belgradului se mai despart numai câteva zile de Conferinţa Micei înţelegeri care se va ţine de data aceasta la Belgrad. In ultimul timp, începând de la dtecarea d-lui Titulescu, fapte diplomatice necontestate au nevoe de explicaţiuni pentru a fi in păcate cu ceia ce se numeşte Mica înţelegere. După conferinţa de la Bratislava, de anul trecut, s’a dat în mod legal permisiune, ţărilor din Mica Antantă să aibă „fleurturi”. Aceasta a fost,pusă pe franţuzeşte, ca să fie cu totul diplomatic, expresiunea întrebuinţată atunci şi care lămurea in chip plastic ultimul punct al comunicatului. De atunci unele ţări, ca nişte mironosiţe, brusc lăsate în libertate au început să-şi recâştige timpul pierdut in menajul legitim al Micei înţelegeri, care li s’a părut monoton şi insuficient pentru elanurile lor sentimentale. Aceste elanuri s’au manifestat şi la propriu nu numai la figurat, prin acolade prinse de fotografi amatori de scandal public şi divorţuri cu poze. In felul acesta, prin acorduri bilaterale, Iugoslavia, a părăsit sistemul securităţii colective, şi a crezut că e şi mai bine să se asigure şi în particular, nu numai în general. Ca să fie! Şi este. Ca în orice materie Insă se poate ca prea mult să nu fie totdeauna şi prea bun. Dar aceasta, ni s’ar putea spune, nu este treaba noastră, — deşi, este. Şi este mult. Este, fiindcă România a rămas fidelă cu sinceritate şi a construit un întreg sistem pe temelia Micei Înţelegeri, sistem care, atâta timp cât a fost bine reprezentat şi bine susţinut a dat rezultate pe care, fiecare dintre cele trei ţări în parte, nu le-ar fi obţinut. Evident, nici azi nu lipsesc declaratiunile oficiale care sunt menite sa împrăşie orice aprehensiuni. D. Stadinovici vorbea chiar nu de mult despre „Mica Înţelegere are astăzi un teritoriu unitar”. Noi poate nici nu am fi cerut chiar atât. Ne-am fi mulţumit cu ceva mai puţin. De pildă, cu o politică unitară. Declaraţiuni n’au lipsit în ultimul timp. Dar atunci când au fost făcute ca un răspuns la o intrigă internaţională, şi-au avut rostul lor şi nu s’ar fi putut spune că sunt o tresărire a conştiinţei mustrate. Când vin fără motiv, sau cu motive „ad hoc” ele devin suspecte, — ca declaraţiunile de amor prea des repetate (fiindcă s’a vorbit la Bratislava de fleuri). Niciodată o conferinţă a Micei Antante n’a avut de lămurit mai multe situaţii ca aceia ce va avea loc acum la începutul lui Aprilie. Numai de-ar fi lămurite!... Mica Înţelegere îşi are rost prin sentimentul de siguranţă pe care ni-l dă cel puţin într’o anumită direcţie. Acest sentiment de siguranţă trebueşte menţinut dacă nu renăscut; şi, nu numai in conştiinţa celor trei din conferinţă, dar în spiritul opiniei publice care nu poate suporta tocmai în aceste timpuri sentimentul nesiguranţei sau chiar al unei izolări. După conferinţa de la Belgrad nu vor fi suficiente numai platonice şi stereotipe declaraţiuni. Ele s’au repetat prea mult şi prea au fost contrariate de unele fapte mai aproape de comprehensiunea noastră imediată. Pe cât se poate da prostimei, trebuesc strecurate şi unele explicaţii, pentru ca şi acei care n’au monoclu ca să poată despica comod firul de păr în patru sau să facă confuzii permanente între zi şi noapte, să poată înţelege ceva. Evenimentele sunt încă în curs. E foarte probabil că lanţul lor nu s’a încheiat încă. O presimţire nejustificată ne nelinişteşte. Cine-i responsabil?! Puţină răbdare. Greşelile încep a se lămuri ca şi răspunderile. Se spune că nimeni nu-i indispensabil. Dar nici a înlocui, nu este a drege ceva; ba, din contra. Ne speriasem de propriul nostru prestigiu. Se poate oare, nici măcar să nu ne îngrijorăm de declinul lui?! Şi doar sunt atâtea evenimente şi dovezi că el se produce încet, încet, cu toate turneele, cu toate graţiozităţile de circumstanţă, cu toate fotografiile, cu toate mulţumirile personale, începem a nu mai distinge între prestigiu şi curtoazie. La început fleurtul poate naşte gelozie; exagerat însă poate duce la situaţii grave. , LI D. Inculeţ pe franţuraţie Nu Ştiu cum a fost cu putinţă în fapt, dar, se zice că d. Inculeţ Vania, a dat un interview unui ziar strein. Farmecul este, nu să citeşti interviewul ci, ar fi fost să-l asculţi, pe d. Inculeţ vorbind franţuzeşte cu accentul d-sale blând de Cetatea Albă. Dar, în sfârşit, cu dicţionare, cu călăuză de expresii pentru uzul curent, cu câţiva traslatori, cu traducătorul oficial dela ministerul tie externe. — nu se ştie cum, dar gândul al lu, Inculeţ, aşa cum îl ştiu şugubăţ şi practic a fost transpus într’o limbă streină Şi aşa a aflat şi străinătatea cam ce meditează în ţara românească speţa de miniştri Iară Portofoliu care stau în depoul de miniştrii din Palatul Prezidenţiei de Consiliu. Cu această ocazie am aflat şi noi ceva despre producţia vieţii de recreaţie pe care o duce d. Încali! încurajat melancolic, şi amuzant de d. Iuca şi d. Juvara, aceşti Pat şi Pataşcu ai şomeurilor ministeriali. D. Inculeţ visează, în orele de somnolenţă ca ministru fără Porto-* Toliu, adică cu leafă dar fără treabă. Visul este corolar al dragostei contemplării şi în parte a pierderei uzului normal r.Ieugvtofîi conştiente. Visul d-lui Inculeţ este puterea Perpetuă în sughiţuri constituţionale de câte 4 ani. I. Mihail Manoilescu visează un partid unie care să fie al d-sale cu reducerea Ia neant al tuturor celelate. D. Inculci nu-i aşa de crud şi de sanguin Nu e atât de dreptaş. D. Inculci mai vrea o guvernare. Celelalte partide n’au decât să existe, niînmi să stea în opoziţie. 1. Inculeţ, care are multe suflete pt conştiinţă, care a fost dat afară dela ministerul de interne ca babac al anarhiei, visează alegeri patronale de d-se pentru ca să fie «in perfectă ordine». Şi pe urmă ar mai vrea, 4 nul măcar aşa, fără Portofoliu de Kint şi nu angajează la nimic. Vrea, cât alte cuvinte, prelungirea şomajului ministerial. Ce-a vroit d. Inculeţ cu asta el, mai ales de ce-a dat-o pe o limbă streină? I-a fost ruşine să o spue aici la noi, pe româneşte?! Sau a vroit să încerce marea cu degetul, ca să vadă ce se întâmplă? Precis nu se poate şti. Sigur este că nimeni nu s’a sesizat de năzbâtia constituţională a d-lui Iuculeţ care a căzut în indiferenţa generală cum au ghinionul câteodată unele prostii. Se vede că inactivitatea fără portofoliu nu priește mediului intelectual al d-lui Incueț. Guvernarea—rachetă, e un brevet al d-lui Inculeț, dar racheta n'a luat foc. IN PAG. IV-a* NU —MÜH, fi retragere