Dreptatea, iunie 1937 (Anul 11, nr. 2864-2885)

1937-06-01 / nr. 2864

ANII XI. NO. 2804. 4 pagini Director :KHIMD.RMiA 3"A Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau,9 — Telefon: Redacţia 303­42, Ad­ţia 341­ 02 Stroiei Ha­dd­ertinnei .• Pe cât văd, dezertorii au strate­gtie- Te pomeneşti că fuga lor nu-i Ide­cât o înaltă, genială şi încă neîn­ţeleasă strategie. Te pomeneşti că a fugi de pe front, fie că te declari genial, fie că-ţi tai degetul arătă­tor de la mâna dreaptă, este un act de eroism. Ar fi numai o chestie de direcţie. Dacă fugi înainte eşti erou, dacă fugi în urmă ar fi să fii dezertor în ţară. Dar dacă dezertorul are el strategia lui, şi retragerea îi are un sens patriotic? Dacă el se eschi­vează pentru că aşa crede că-şi ser­veşte ţara mai eficace, fiindcă pe front, ar mai produce şi panica al­tora?! Dezertorul de rând are un sin­gur defect: odată ce-a dezertat îşi pierde instinctul de conservare, so­cotind că ceia ce a făcut este de-a­­juns. Greşală mare. Dezertorul trebue să fie obraznic, chiar impertinent, după aceia, fiindcă altfel, cel pu­ţin moralemente este pierdut. Adus in faţa consiliului de război, el nu trebue să se explice şi să stea cu ochii în pământ. El trebue să se nă­pustească asupra ofiţerilor din con­siliu şi să-i acuze el. „Dar voi unde-aţi luptat? Aveţi decoraţii! veţi fi având, dar, vorba poetului: „Dar aste decoraţii, cum cine, ţi le-a dat?”. El trebue să se îndoească de e­­roismul celor care-i judecă, să-i a­­cuze, să-i întrebe: „In ce ordin de ei au fost citaţi? Jeanna d’Arc a fost citată pe armată. Ei au fost?... Ei trebue să-i descoase el pe ju­decători pentru că numai astfel se uită de dezertarea lui, şi rolurile încep să se inverseze. D. Goga este din această rassă de dezertori. Are tactică, are stra­tegie, are impertinenţă, ştie să se conserve şi după fugă, căci şi a­­tunci e greu. : L’am întrebat: 1. Uniforma de voluntar a d-lui Goga a fost expusă într’o vitrină de pe calea Victoriei, şi pentru ce această reclamă? . Era un model nou? 2. Dacă a îmbrăcat uniforma a­­ceia şi câte zile?­­ 3. Dacă a fost până la Olteniţa fei, când a auzit tun şi mitraliere a fugit şi nu s’a oprit decât... la Pa­ris?; 4. Câte cartuşe a tras d. Goga, cel cu uniforma din vitrină, cât a­ durat marele război de desrobire a Ardealului? 5. Unde şi subt ce comandă a lup­tat d .Goga?” Credeţi că răspunde? Ferească Dumnezeu! copilul de suflet al Ar­dealului e modest, nu-i lăudăros ca d. Mihalache (!), el nu vrea să spue unde a luptat pentru ca să-şi dezrob­­ască locurile părinteşti de la Răşinari. E un tip discret. Şi totuşi în­trebarea vine pentru toată lumea a­­­ceasta de ţărani: „unde ai luptat de-o faci azi pe naţionalistul? va­lid erai, tânăr erai, uniformă ai a­­vut, ţara avea nevoe de soldaţi, azi tot spui că te sacrifici. De ce nu te-ai sacrificat atunci?!. Dezertor rule!”. Alţi ardeleni s’au adunat prin Si­beria ca să facă batalioane de vo­luntari şi au venit de acolo să lupte şi să moară pentru Ardeal. D. Goga a plecat la Paris şi pe coasta de Azur! Fapte de acestea salvează pielea la primejdie, dar o salvează tăbă­cită ca tovalul; o salvează groasă şi insensibilă. Ruşini de acestea nu-ţi mai dau voe să ridici capul Eşti stigmatizat. Porţi pe călcâiul întors spre inamic pecetea dezer­­ţiunei. Şi asta nu-ţi îngădue, pe viaţă chiar dacă trăeşti atâţia ani în­cât porumbul să-şi îngăbenească frun­za de o sută de ori, să mai fii o­­braznic şi să iai din scurt actele de eroism ale altora. D. Goga nu pricepe un lucru atât de simplu. D. Goga e lipsit de bun simţ. Poate că-i şi bolnav, fiindcă se laudă singur peste măsură. Şi sunt boli grave care încep aşa. Dar asta e o chestie de clinică. Aici judecăm numai rezultatele. Dezertorul Goga, dezertor cu act In regulă, cu permisiune de la colo­nel, deja Marele Cartier, de unde vroiţi ca, după ce-a ajuns la Ol­teniţa şi-a auzit tunurile, să oştear­gă înapoi, să-şi scoată paşaport şi t să plece peste nouă mari şi ţări, pentru ca nu cumva să-l ajungă. D. Goga a fugit de front. Cu ac­te! Dar de fugit, a fugit. De aceia fi aşa de mândru şi nici nui vrea să ne spue unde a luptat. Aceasta e un fapt. Dar, în loc să-şi pue o cămaşă albastră în cap să nu-l hiai vadă nimeni, cercetează pe cf. Mihalache. Şi nu-i cere, aşa un fapt de arme oarecare. Dezertorul ■ţ pretenţios!: Cere atare în ordine de zi. A fost d. Mihalache citat In­faim ordin de zi? Dacă da, atone/ d. Goga ar mai discuta cu Dumnea­lui. Dacă nu, atunci cum de-i face ţie d. Goga dezertor?... Ce neobrăzare?! Nici nu-ţi mai vine să râzi de postura ridicolă a dezertorului, cen­zor al eroismului altora. D. Goga căuta pentru alţii co­respondenţe adequate în regnul a­­nimal domestic, pentru ca să-i in­­sulte pe acei care au luptat pe front. Am căutat şi noi pentru d. Gogi, ceva corespunzător „în regnul ani­mal domestic”, ba chiar şi în cel săl­batic. Pentru cel pe care vroia să-l insulte, d. Goga găsise asemănare cu o pae căpiată. Nu există pe suprafaţa pămân­tului specimen corespunză­or d-lui Goga. Nici în Larousse nu am gă­sit o cât de mică indicaţia care să compromită vre-o vietate pământea­nă măcar cu u­nul din atributele d-lui Goga. S’ar revolta jungla! Animalele au agresivitate dar n’au în pertinenţă. Animalele au instinct de conser­vare, dar n’au laşitate. Animalele au şi viclenie, dar n’au perfidie. Nici chiar făcând încrucişări de speţe, nu de rase, nu poţi ajunge să realizezi un exemplar care, în or­dinea noastră şi în judecata noas­tră: Să cutreere şapte partide şi să aibă ca semn „linia dreaptă"; Să semneze pactul de la Ciuceg prin care ungurii capătau dreptul de a vorbi ungureşte în autorităţi şi­ a pune steag unguresc deasupra, şi to­tuşi să fie naţionalist; Să fie Ardelean, să nu calce pe front şi totuşi să fie cenzor al e­­roismului altora. MOMENTE la cafeturî nem­atite Un liberal încasează n­­totdeauna pa­rale, dar nu debursează decât în ca­zuri excepţionale. D. Gh. Dobranici, restaurator la Ro­man, nu a cunoscut această axiomă. Şi a avansat pe credit marfă: ţuică pentru plevuşcă electorală liberală, şampanie pentru corifei. Pe vremuri, d. Gh. Tătărăscu s’a ales senator opoziționist la Roman. Şampania a curs gârlă. Tarafurile de lăutari din judeţul Roman au fost mo­bilizate pe loc câteva săptămâni. Mobilizarea pe loc a lăutarilor a plă­tit-o... d. Dobranici, care a plătit ţuică, vin, şampanie, ciorbe de potroace, frip­turi şi cafele. A primit, în schimb, o chitanţă. Chitanța n’a fost plătită nici până as ■ tăzi. Bietul restaurator este trimis de­­ Strunga la d. Tătărăscu. Acolo nu e pri­mit. S’a adresat d-lui dr. Costinescu- Fostul ministru de industrie şi comerţ l-a trimis la d. Inculeț, ca să-l plăteas­că din fondurile O. P. Fondurile secrete ale ministerului de interne servesc la plata chiolhanului li­beral ? funia In ta» fl-tt Efenajfcsm «Doctorul fără voie» din «.Buna ves­tire execută pe «masa de operafih chiar pe patron în persoană: d. Mihail Ma­noilescu. Acest doctor aruncă o funie în casa unui biet scăpat dela spânzurătoare Vorbește despre — Dar! ...controlul a­­verilor. A uitat acest doctoraş că d. Manoiles­­cu a trecut pela controlul averilor și a scăpat ca prin urechile acului? Că intră in panică atunci când aude de această salubră instituţie juridică? Controlul averilor pomenit la­­masa de operafie se referă la d. dr. N. Lupu-Suntem gata să facem o paralelă in­tre averea doctorului Lupu şi averea d-lui Manoilescu. Ambii au plecat cam de la acelaş potou: un fecior de preot şi un fecior de institutor. Ah, dar unde a ajuns d. ManoilescuI Minele Șoricani, palatul din Benito Mussolini, uzina electrică din Cluj, vile in stațiuni balneo-climaterice, pachete de aefinnit A ajuns departe d. ManoilescuI A ajuns pe buza prăpastiei care duce la controlul averilor. Patronul are nevoie de funia spânzu­ratului? IN PAG. IV-a Victoria national' ţărănistă in alegerile judeţene c­­omunale de erl După alegerile de eri Nu ştim la ce artificii­ şi boscarii vor mai recurge maeştrii interpretatiori ai cifrelor electorale, pentru a scoate şi din rezultatel« alegerilor de eri «un succes teribil pentru dreapta şi o înfrângere a naţional-ţără­­niştilor». Asistăm de o lună încoace la cea mai mârşavă acţiu­ne, dusă de adversarii noş­tri declaraţi, la cari s’au aliat şi lichelele ce mişună în toate colţurile ţării, cu nasul pregătit pentru adul­­mecarea unor oscioare şi pentru ei. S’a făcut uz de toate ar­mele. Sau falsificat voit cifrele. Nu mai departe de­cât Sâmbăta trecută un re­zultat dintr’o comună rut, rara era dat astfel: «naţio­­nal-ţărăniştii 65 voturi, ni­ci un mandat, geoto-cuziştii 35 voturi, un mandat. Cum s’o fi putut lua cu 35 voturi un mandat şi cu 65 nici­­unul, poate că numai ne­rodul care a scris acestea, ar pu­tea explica. In acelaş ziar, un rezultat general pentru un număr de comu­ne dentr’un judeţ moldo­vean, era amputat, dându­­ni-se nouă, printr’o simplă radiere a unei cifre, în ioc de 28 de mandate numai 8. Cu asemenea mijloace, cu asemenea arme, cu o campanie susţinută, care să creeze atmosferă şi să dea impresia că ne găsim în faţa unei mari populari­tăţi pentru partidele de ex­trema dreaptă, s’a încercat să se micşoreze succesul strălucit al partidului nos­tru în atever­. Pe măsură ce se epuizau cotloanele gogo-cuzite, a­­lese întâi pentru a falsifica realitatea şi pentru a crea atmosferă, pe aceiaşi mă­sură în judeţele ce urmau, ţărănimea se îndârjea şi făcea mai evidentă, mai strălucită biruinţa naţio­nal-ţâr­ăn­i­stă. Săptămâna trecută se a­­lipeau totalului general 25.000 voturi la Dolj, 23 mii la Dâmboviţa şi 14.000 voturi la Romanafi. Toate aceste voturi erau la sate, nu la oraşe. Adversarii insinuau o de­părtare a noastră de sate, o înstrăinare a simpatiilor rurale, recompensată prin succesele de la oraşe. Şi­­ dezminţirea­­ venea grastic, prin zeciie de mii de voturi cu care ţărănimea îşi dovedea încrederea în partidul naţîonal-ţărănesc. Liberalii, marii trăgători de sfori, dibaci mânuitori ai tuturor intrigilor şi a­­ranjamentelor, voiau să tragă profit pe urma aces­tor alegeri, începuseră chiar să lan­seze prin sate formula : «mai stăm patru ani la pu­tere». La campania de interpre­tări tendenţioase, ra­ţia falsurilor deve ‘ publicarea rezulta insinuarea că ■* voturi între ţărani, la în­­c­răsneala guvernului de a pretinde prelungirea gu­vernării, ţărănimea a răs­­pus hotărât prin masivele izbânzi de la Arneş şi Ilfov. La Argeş, judeţ pur româ­nesc, partidul naţional-ţă­­rănesc obţine 27.000 vo­turi, în timp ce liberalii a­­bia obţin 9000 voturi. Ex­tremiştii sunt literalmente zdrobiţi , rămân la câte 2000 voturi. La Ilfov guvernul nici nu obţine cincimea, rămânând ca administraţia judeţea­nă, văduvită patru ani de consilii alese, să fie condu­să de un consiliu naţional­­ţărănist, ales cu peste 17 mii voturi. Cine au votat în aceste a­­legeri? Orăşenii ? Străinii? Evreii? Cine ? Au votat ţăranii, au votat satele cari în massă, ca o protestare împotriva tutu­ror ticăloşiilor ce se pun la cale în cafenelele Capita­lei, au dat adeziunea lor partidului naţional-ţără­nesc. Demn, curajos, ţăranii au dat răspunsul cuvenit, ca­lomniatorilor. E momentul ca intriga şi ticăloşia să în­ceteze. Intrân­gând, într’un su­flet, ţăranii şi orăşenii ros­tesc prin voturile lor, do­rinţa ţării, plecarea guver­nulu­i şi afirm­ă încrede­ri progra­­p artidu­­esc. O greşeală care vom importa zahăr scump In acest an se va întâmpla un fapt economic care nu s’a mai pe­trecut de 15 ani. România va impor­­ta zahăr. Va fi unica ţară agricolă din lum­e care, în loc să producă zahăr pen­tru a exporta în statele industriale, va fi nevoită să cumpere de pe piaţa mondială o importantă cantitate de acest produs agricol. In adevăr, după cum anunţă ci­frele statistice, cultura sfeclei de zahăr nu ocupă în acest an decât o suprafaţă de 28.000 hectare, cari în cazul cel mai bun vor da o recoltă de 56.000 vagoane sfeclă şi din cari va rezulta maximum 8.000 vagoane zahăr. Consumaţiunea României este în­să de peste 10.000 vagoane za­hăr anual. Vor lipsi deci cel puţin 2.000 vagoane pentru consumul cu­rent Ne întrebăm chiar dacă îna­inte de recolta acestui an nu va trebui să importăm zahăr, deoarece stocurile actuale, din cauza recoltei proaste a anului precedent, sunt foarte reduse. In acelaş moment, la conferinţa internaţională a zahărului ţările a­­gricole caută să-şi asigure posibi­litate de export de zahăr. Iugosla­via — pentru a lua de exemplu o ţară vecină — a obţinut pentru a­­nul în curs un contingent de ex­port de 12.500 de tone cu posibilitate de mărire până la 15.000 tone. Şi la fel toate celelalte ţări. De altfel, este şi naturală această dorinţă a ţărilor agricolă de a pro­duce sfeclă de zahăr, şi a exporta zahăr. Cultura sfeclei de zahăr este una din culturile cele mai intensive, care foloseşte cea mai mare canti­tate de muncă cu braţele şi care poate asigura, plata muncei ţără­neşti şi o remuneraţie satisfăcătoare pentru pământul parcelat. Intr’o ţară ca a noastră, in care a­­vem pământuri încă destul de fe­cunde, unde este o mare lipsă de întrebuinţare a braţelor ţărăneşti, unde cultura extensivă a păioase­­lor şi porumbului ţine în sărăcie majoritatea­ populaţiei ţării, era absolut necesar ca să se mărească prin toate­­ mijloacele suprafeţele cultivate cu sfeclă de zahăr, utili­­zându-se astfel măcar o parte din miliardele de zile de lucru neîntre­­bu­in­ţate şi cari sunt cauza primă a mizeriei generale. In loc de aceasta, spre a nu se indispune alegătorii câtorva comu­ne urbane cari nici măcar nu ce­reau jertfirea agricultorilor, guver­nul a aruncat peste bord toate de­claraţiile sale de iubire pentru agri­cultură şi toate angajamentele sale pentru intensificarea ei şi a împie­dicat o întindere a culturii de sfe­clă pentru că nu a vroit să admită o îndreptare a preţului sfeclei, preţ care astăzi este pagubă curată pen­tru plugar. Pe când toate preţurile industria­le şi agricole s’au urcat cu cel pu­ţin 30 la sută singur preţul sfeclei a fost limitat la cel din anul tre­cut, parcă cultivatorii de sfeclă nu ar fi români şi nu ar avea şi ei de plătit cu 30 la sută mai mult orice cumpără ei pentru nevoile lor ! Greşeala făcută este astăzi ire­parabilă. România va importa 2­­3.000 vagoane zahăr, aruncând ast­fel peste graniţă între 300 milioane şi 400.000.000 lei, bani cari altfel ar fi rămas în tacă în mâinile pluga­rilor cultivatori şi ale muncitorilor din fabrici. Iar, demagogii cari cereau să se menţină preţul actual — ca să nu nemulţumească cumva pe puţinii consumatori de zahăr — vor avea să răspundă în faţa ţării, când se va vedea că zahărul străin va costa şi mai scump decât acel podus în tacă, deoarece preţul zahărului pe piaţa mondială este astăzi dublu decât era anul trecut Iată unde duce lipsa de înţelegere şi dragoste sinceră pentru agricul­tură şi plugari. Cu vorbe, declaraţii şi congrese nu se hrănesc nici co­pii plugarului şi nici punga lui cos­telivă nu se umple. Populaţia de la ţară aşteaptă fapte­­ cari să-i îm­bunătăţească situaţia, dar acestea întârzie. Când vor veni să nu fie prea târziu. DR. ERNEST ENE. Organizarea plaţii Interne") de M. GH­ELMEGEANU fost subsecretar de stat Scăderea puterii de cumpărare a masselor consumatoare, a atras aten­ţiunea conducătorilor de state, ca şi a oamenilor de afaceri, în lupta pentru combaterea crizei şi redresarea econo­mică. Problema nu este nouă. Regimul capitalist a desvoltat în proporţii nebănuite aparatul de pro­ducţie. Organizarea pieţii de con­sum a rămas pe planul secundar, iar lipsa de coordonare între pro­ducţie şi consumaţie a măcinat fără încetare regimul capitalist. Reacţiunea contra acestor stări dăunătoare stabilirei unui echilibru economic durabil, a ridicat pe plan politic şi social problema r­eparti­­ţiunei defectuoase a veniturilor, care micşorează capacitatea de cumpărare a rilastor­ofland­roregii,­­Excelsior, De ad­a­porait mişcarea socia­listă şi sindicalistă, cu metode di­ferite, în genere, însă cu scopuri asemănătoare. Problema în loc să se resolve economic, s’a complicat în vâltoa­rea luptelor sociale şi politice. Numai în America, încă înainte de criză, profitându-se de existenţa unei vaste pieţe interne, s’a încercat şi s’a isbutit în parte, să se resolve problema pe teren economic. Acolo s’a ajuns în producţia in­dustrială la armonizarea puterii de pro­ducţie cu puterea de cumpărare a con­sumatorilor, prin producţia în serie, scăderea preţului de cost şi sporirea sa­lariilor. \' De aceia în America mişcarea so­cialistă şi sindicalistă nu a avut am­ploarea cunoscută pe continent, iar le­gislaţia socială este atât de redusă. Abia în ultimul timp mişcarea sin­dicalistă, animată de J. Lewis, înfrun­tă întreprinderile lui H. Ford, du­pă „nen'era europeană”. Lupta pentru combaterea crizei şi redresarea care se încearcă, au înmul­ţit în ultimii ani sforţările pe cale eco­nomică, cu ajutorul intervenţiunei de Stat, pentru sporirea capacităţii de cum­parare a consumatorilor. Toate silinţele au fost îndreptate pentru combaterea şomajului şi readu­cerea pe piaţa de consum a milioanelor de oameni fără de lucru, încercarea s-a făcut la început cu ajutorul de şomaj, operă mai­ mult so­cială, şi în urmă prin marile campa­nii de lucrări de interes public cu carac­ter de investiţiuni productive. La noi, sporirea puterii de cumpă­rare a ţărani mei ca principal factor de consumaţie pe piaţa internă, nu se poa­te urmări numai prin planuri de lu­crări publice. Desigur acestea sunt absolut nece­sare pentru complectarea utilajului eco­nomic al ţărei. Dar investiţiunile în a­­semenea lu­crări trebuesc să se facă cu discernământ, în raport cu posibi­lităţile venitului naţional, cu urgenţa lor şi ele trebuesc să urmărească şi o reînviorare a economiei private prin beneficii directe şi imediate, ca să a­­jute la repriza economică. Sporirea puterii de cumpărare pe piaţa internă, este în condiţiimile ţa­rei noastre: 1. O problemă de aprovizionare şi desfacere fără intermediari, pentru eftinirea mărfurilor de consum să­tesc şi revalorizarea preţurilor şi produselor agricooe ţărăneşti. 2. O problemă de credit fără ex­ploatare, deci un credit eftin la nive­lul rentabilităţii agriculturii, cu ajuto­rul Statului şi a colectivităţilor publice. 3. O problemă de producţie agri­colă, pentru ca proprietatea ţărănea­scă să devină rentabilă prin adop­tarea acelor culturi care oferă un preţ superior la desfacere şi com­­plectarea lor cu desvoltarea creşte­rii animalelor şi industrializarea produselor derivate, producătoare a unui venit superior aceluia, care se realizează astăzi într’un regim ce­realier de p­e vremea marei pro­­priettăţi. România este o ţară exportatoare. Ne mândrim cu aceasta deşi uneori secătuim avuţia națională de prețuri de nimic. Formarea unei largi pieţe interne de consumaţie, va micşora dificultăţile şi pagubele proprii ţărilor exportatoa­re de materii prime, în măsură reduce­rii acestui export şi înlocuirea lui cu un export variat de produse agricole ren­tabile sau industrializate. Pe scara rentabilităţi în schimbul, internaţional, un export de bacon, fruc­te, unt, ouă şi brânzeturi, este superior unui export de animale vii, grâu, orz­ şi porumb.­­ Lărgirea pieţii interne de consum prin creşterea puterii de cumpărare es­te în economia naţională a fiecărui po­por un factor de echilibru intre pro­ducţie şi consumaţie, iar în schimbul internaţional poate deveni un instru­ment către egalizare între ţările indus­triale şi agricole prin schimbarea struc­turei exportului în favoarea celor din urmă. Aceasta depinde insă în mare mă­sură de puterea de emancipare spiri­tuală a conducătorilor ţărilor agricole din tiparele de gândire comună, dina­intea crizei mondiale, şi de identifi­carea acţiunei lor cu structura proprie ţărilor de economie agrară. Marti I Iunie un 3 lei Taxele de francare plătite îri in­­i raetar conf* aprobării Direcțiunei­­ Generale P. T. T. No. 34. fc£t1/ 1 I Cazul de la Sibiu La Sibiu, cu ocaza alegerilor jude­ţene, au fost descoperiţi doi gardieni publici, de la chestura municipiului, cari au votat în comuna rurală Raco­­viţa. Este ştiut că legea administrati­vă nu îngădue aceasta. Potrivit arti­colelor 4 şi 5 din această lege, cetă­ţenii domiciliaţi in municipii nu pot vota in alegerile judetene. Magistratul preşedinte al sectorului II din alegerile judeţene de la Sibiu a alcătuit, cum era drept, un proces­­verbal şi a cerut trimiterea în jude­cată a celor doi agenţi electorali. Iată, din procesul verbal, constata­rea acestei ilegalităţi pusă la cale de organizaţia liberală. «Alegătorii Ciungu Niculae şi Paiu Ion, recunosc că sunt gardieni publici în Sibiu de 10 ani de zile şi că acum 3 zile i-a chemat pr. chestor al poli­ţiei, Septimiu Codreanu şi le-a comu­nicat că sunt învoiţi două zile şi să se ducă în comunele natale să voteze. Cu această ocazie a invitat pe toţi gar­dienii din Sibiu,­cari au fost născuţi în judeţ şi le-a comunicat acelaş lucru că sunt învoiţi pe două zile cu toţii, ca să meargă la vot în comunele respective. Ambii alegători declară că nu sunt învoiţi a vota la alegerile judeţene. Alegătorul David Olaru declară că posedă magazie de lemne în Sibiu şi locueşte în Sibiu cu solia aproape de 5 ani şi că este înscris la biroul po­pulaţiei din Sibiu». Acestea sunt faptele şi după cum spuneam, trebuia să le urmeze sanc­ţionarea sau, mai precis, cercetarea şi pedepsirea de către instanţa respecti­vă, a falşilor alegători. Magistratul Lazăr Albu şi-a făcut datoria. A în­tocmit procesul verbal şi a cerut par­chetului să fie trimişi în judecată gar­dienii municipiului, deveniţi într’o bu­nă zi alegători pentru judeţ. Dar acum începe cealaltă sancţiune pe care a cerut-o şeful organizaţiei liberale. D. dr. Eugen Piso nu îngădue ca ingerinţele şi abuzurile să fie date In vileag. S’a pornit imediat o altă acţiune, ilegală aceasta, spre a fi pe­depsit un magistrat integru, care a injeles să-şi facă ,numai şi numai da­toria. Şi peste câteva zile, dl­ Lazăr Albu s.­., pomenit că este mutat la judecăto­ria Sebeş Alba. Ministrul justiţiei, d. Sassu nu a dispus o cercetare obiectivă şi n’a fă­cut altceva decât să dea satisfacţie d-lui Eugen Piso. Chiar dacă se să­vârşea o nedreptate, chiar dacă au­toritatea Justiţiei era acum în joc. In faţa unei asemenea situaţii, când orice agent liberal poate să dispună după bunul plac, de instituţii sacro­­sante ale ţării, în faţa unei situaţii întreţinută mereu de regimul liberal, şi prin care se aduce grave prejudi­cii unei demnităţi şi unei integrităţi garantate de Constituţie, nu poţi de­cât să priveşti cu tristeţe dispoziţia nechibzuită a d-lui Sassu care contri­­bue la asemenea ilegalităţi. Se pierde, apoi, prin astfel de satis­facţii politice, o încredere în instituţia ce are oameni de talia d-lui Lazăr Al­bu, magistratul care nu s’a pus un mo­ment în slujba ingerinţelor şi a abuzu­rilor tuturor agenţilor electorali trimişi dela centru, să voteze acolo unde nu le este îngăduit, înştiinţat de cazul dela Sibiu, d. Ion Mihalache a petiţionat astfel ministeru­lui de justiţie: «D. Ieronim Stoichița, avocat in Si­biu, mă roagă să vă înmânez, în legă­tură cu ilegala şi nedreapta mutare a d-lui judecător Albu, care, magistrat integru cum ar trebui să fie toţi magis­traţii, nu şi-a făcut decât datoria. D Stoichița anexează şi acte, care confirmă cele susținute. Îmi permit să vi le trimit, alăturat pe toate, lăsând la conştiinţa dvs. de Şef al Magistratu­rii, cum să reparaţi nedreptatea Nu-mi veţi lua în nume de rău dacă pentru morala Diefii publice, voi face cunoscut în public acest abuz*. Până acum, d. Sassu, ocupat cu moto­rizarea agriculturii şi electrificarea sa­telor, la sfârşit de regim,­­ nu a avut vreme să se ocupe de o stare de fapt intolerabilă, dar pe care d-sa o soco­teşte un lucru mărunt, ce nu-l intere­sează. Atât de puţin atent se manifestă în faţa unei ilegalităţi săvârşită de anche­tatorii cari au dat satifacţie agenţilor electorali, şi n’au avut în vedere inte­resele superioare ale Justiţiei, încât nici nu a voit să primească în audienţă pe d. Albu, singurul în măsură să arate adevărul în cazul de la Sibiu. Se întârziază noua anchetă, care ar fi trebuit să urmeze. Se menţine o ne­dreptate de care se face direct răspun­zător şi conducătorul acestui minister. Şi se cultivă, mai departe, o situaţie ca­re jigneşte un prestigiu altădată mai mult decât sfânt. !" Cuc sau pupăză ? Un cuc, oarecare, din cei care cân­­tă o pagubă în stânga d-lui Goga, un cuc din cei cu pene de stil care-l transformă apetisant în pupăză, care, în locul dezertorului de la Ol­teniţa, socoteală d-lui Mihalache pentru ce-a făcut în răsboi. Dezertorul şi-a permis îndrăz­neala de a întreba pe d. Mihalache unde a luptat în răsboi, şi ce acte a făcut. Imediat, pentru a nu lăsa infamia nedumerită am răspuns punct cu punct , am arătat întrebarea şi răspunsul. ›­­ Dezertorul e tot nemulţumit.­­ De ce ? ? ) Probabil fiindcă d. Mihalache în timpul războiului a reuşit să scoată din manele nemţilor casa de fier cu banii diviziei pe care nemţii o cap­turaseră,­­ D. Goga ar fi avut interes ca fon­­­durile nemţilor să fie crescute cu conţinutul acestei case de fier ? Dacă nu, de ce strâmbă din nas în faţa acestui act? Căci a captura­t din mâinile nemţilor o casă de fier nu este aceaş lucru cu a-i sustrage con­ţinutul în timp de pace.­­ Se prea poate ca în timp de pace şi de propagandă să fie uşor de scos de la nemţi ceva bani. Dar în timp de răsboi trebue să-ţi rişti viaţa şi să lupţi ca să pui mâna pe casa de fier pe care ţi-au capturat-o. Probabil că d. Goga nu ştie cum se face operaţia nici în timp de pace, nici în timp de răsboi, dar, cum este deştept foc şi-ar putea în­chipui. Doar are imaginaţie, ca fost poet. Noi am răspuns cu date şi nume la infamia interogativă a dezerto­rului. Cucu dezertorului cântă insă la gazetă că am răspuns eu o serie de întrebări la chestionar, şi că «v»a adoptat deci ur. procedeu iudaic. Ticătlosul acesta ştie să citească? Dacă da, să descifreze alfabetic răspunsurile care sunt precise. Evident, după ce am răspuns, am întrebat şi noi puţintel pe d. Goga: unde a luptat?... De ce nu răspunde d. Goga? Cucu dezertorului mai cântă: «Ca d. I. Mihalache eroii sunt legiune, oameni care au făcut răsboiul şi au luptat vitejeşte». Desigur. Dar oricâte sute de m­ii cuprinde legiunea, d. Goga nu este în ea. Nu.

Next