Dreptatea, iulie 1937 (Anul 11, nr. 2886-2911)

1937-07-01 / nr. 2886

mil XI. RO. 2886. 4 pagini Director: MIHAI D. RflLEA Redacţia si $­f­min­ist­raţia: Bucureşti, Str. G. Clemanseau, 9 . Telefon: Redacţia 303­42, Ad­ţia 341­ 02 Tâlcul amânării alegerilor Ceea ce se petrece cu alegerile ju­deţene pe cari guvernul le fixează le amână, le zădărniceşte, sau le face ineficace, ameninţând cu di­zolvarea consiliilor, acolo und­e le-a­­pierdut, este o adevărată ruşine. Când s’a produs amânarea ale­gerilor dela Muscel, prin fuga libe­ralilor din faţa unei consultări ce se anunţa dezastruoasă pentru ei, în urma protestului energic al d-lui I. Mihalache s’a promis că e ultima amânare de acest fel. Oficiosul liberal s’a bâlbâit, în­şirând câteva „explicaţii” penibile. Guvernul cerea citare şi promitea să nu mai repete gestul, iar primul ministru îşi da cuvântul său, drept întărire a celor anunţate pe cale de comunicat. Cât valorează cuvântul primului ministru Tătărăscu, se ştia de mult. D. Guţă a tiput să dea o nouă do­vadă, ca nu cum­va, din eroare, să i se corecteze reputata şi să în­ceapă a fi considerat om serios, care ştie ce spune şi respectă cu­vântul dat, în ajunul alegerilor cari urmau să se facă la Cluj, ministerul de interne, decide amânarea lor. Mo­tivul? Acelaş ca şi până acum: nu sunt bani. Dar în acelaş timp, când nu se găsesc fonduri pentru Cluj, ele se găsesc pentru Ciuc. Iar operaţiile cari necesită fonduri — distribuirea cărţilor, tipărirea buletinelo­r — sunt deja terminate la Cluj, deoarece ne găsim în ajunul alegerilor Atunci? Nu rămâne decât teama guvernului de un eşec, foarte în­temeiată dacă se ţine cont că la Cluj, partidul naţional-ţărănesc are o foarte puternică organizaţie po­litică. Amânările acestea mai au însă şi alt rost. Partidul liberal, încearcă să joace o carte mare. Semnalăm aici, campania pornită în unele or­ganizaţii judeţene liberale, pentru a doua venire la putere. Ceea ce a fost folosit de unii ca un simplu argument electoral, pentru a ciupi câteva zeci de voturi a devenit acum o mare dorință pentru întregul partid. Aproape în toate manifestările li­berale din țară, se amintește de pre­lungirea guvernării actuale. Iar „Vii­torul” reproducând declaraţiile frun­taşilor, se convinge şi el pe zi ce trece că aceasta e „singura soluţie”. Astel pe ziua de eri, p.i.Iosul li­­beral publică sub titlul „Guvernarea liberală se prelungeşte” câteva decla­raţii ale d-lui Strunga, care spune: „Se vorbeşte că se încheie guverna­rea liberală. După Constituţie noi tre­bue să încheiem legislatura şi să se facă alegeri noui. Trebue să stăm la guvern, pentru că nu are cine să vie. Ceea ce am în­­făptuit în cei patru ani de guver­nare, ne obligă să continuăm opera de gospodărie cinstită în ţară şi după acest timp”. Aşa­dar d. Strunga, cel care în materie de „gospodărie cinstită” ştie ceva încă de pe vremea devizelor şi a lui Grosz-Cagero, a decis că gu­vernarea actuală se prelungeşte. Gluma aceasta sinistră, preocupa în mod serios pe d. Tătărăscu. Şi, regisor dibaci ca întotdeauna, d-sa îşi aranjează „a doua guvernare”. Ştie bine că insuccesele scad şan­sele unei atari acţiuni. Deci, pur şi simplu, acolo unde e pericol, amâ­nare. La Muscel, fieful d-lui Mihala­che, alegerile comunale arată de pe acum ce dezastru va suferi liberal». Urmarea? Amânare. La Alba, la fel. La Cluj, succesul naţional-ţărănist determină amânarea alegerilor. D. Tătărăscu obţine ter­mene. Iar între timp, valerpopii lu­crează în sensul celor declarate de d. Strunga. Desele amânări au deci un scop. Să nu scape vre­un judeţ care ar putea strica proporţia numerică a vo­turilor şi ar putea pune punct agi­taţiei „cu a doua venire” a libera­lilor. Numai că simpla enunţare a unei asemenea perspective indispune şi re­voltă ţara. Rezultatele culese de liberali pe urma acestei campanii va fi mai de­zastruoase ca până acum. Jocul se întoarce împotriva lor. Orice alegere amânată înseamnă o diminuare a voturilor liberale. Va a­­vea prilejul să o constate curând. silie Pentru d- Huu La Baroul de Ilfov, se fixase ale­geri pentru membrii în Uniunea Generală a Avocaţilor. S’au repezit desigur la candidatură, anonime ce­lebrităţi de dreapta­ Şi au permis să-şi pună candidatura şi avocaţi profesionişti, întrucât la alegerea consiliului de Barou, studenta şi derbedeii, controlau avocaţii la in­trare şi, pe deasupra îi mai şi bă­­teau, cei din urmă au cerut ca au­torităţile să nu mai permită acest scandal■ In ziua alegerei, derbedeii şi studenţii au fost înlăturaţi de la control şi înlocuiţi cu ofiţeri re­prezentanţi ai ordinei,­­ avocaţii dovedindu-se incapabili să-şi men­ţină singuri ordinea Dreptaşii profesionişti, supăraţi organic pe orice ordine, n’au pu­tut-o suporta nici pe aceasta şi con­form sistemului, au furat buletinele pentru a amâna alegerea. Nu s’au mărginit însă numai la atât, au făcut un pas mai departe in neverosimil şi au trimis în ju­decată pe contracandidaţi, pentru că şi-au permis să aibă alte opinii şi să-i combată. Aşa­dar, se va decide că cine nu este cu Domnii Oneacă şi Micescu, trebuie dat afară din Barou, fiind­că au trădat pe d■ Oneacă, care este naţiunea însăşi. Căci calificativul acuzaţiunei, este «trădare naţio­nală». Şi, la asemenea aberaţiuni, au a­­juns «oamenii de lege», juris «oameni de lege». Ce sar pr­im ministrul de Justiţie, în la Agricultură şi îngăduie acest scandal public, care dezonorează, orice ideie de justiţie■ Votul Camerei franceze Camera franceză a votat proec­­tele financiare ale guvernului, pre­zentate de d. Camille Chautemps. C­ăr­ţ­i Străjerul din cuibul doi, rODiad­ de Eugen Ispir. 200 pag. lei 60 Desene de autor Străjeria înseamnă mai mult decât , înfăţişarea atrăgătoare a uniformelor şi ceremonialele spectaculoase de la anumite sărbători străjereşti. Străje­ria se adresează sufletelor şi gândul Ctitorului acesta a fost, tinerimea să fie îndrumată pe calea di desă­vârşite educaţii prin colaborarea ar­monioasă dintre perceptele sănătăţii trupului şi ale minţii, deopotrivă. Ro­sturile acestei mişcări cată să-şi a­­dâncească existenţa în lumea satelor, mai ales. Acolo este nădejdea neamu­lui şi într’acolo trebuiesc îndreptate privirile binevoitoare ale străjeriei. Dealtfel, în planul de îndrumare a străjeriei pe căile cele vii ale vieţii, a­­ceastă mişcare îşi extrage spre cea vie a­­existenţei din mediul rural. Nu se poate insă păstra datina, limba şi mic­­redinţa străbună fără a coborî în miezul realităţilor săteşti. Aceste bunuri spirituale şi le-a luat sub pavăză de ocrotire străjeria M. S. Regelui. Meritul cel mare al mişcării însă, nesesizat până aici, mae este şi altul: în ordinea educaţiei mo­rale şi cetăţeneşti se obişnuia a se căuta — mai precis, a se găsi­­— exemple de eroism, sensibilitate su­fletească ori zămislire de fapte deo­sebite, în rândurile tineretului de la oraşe, ca şi cum buchetul de viaţă sănătoasă a statului românesc n’ar fi putut oferi atâtea pilde de auten­tică aristrocraţie sufletească. Străjeria vine să repună in drepturi puiul de ţăran român, gata oricând să dea glas de faptă unui eroism tineresc pornit din adâncurile băştinaşe ie părinţilor lui. Pilda ciobănaşului Con­stantin Vărăticeanu din Argeş, de­corat de M. S. Regele pentru dobo­­rîrea unui vultur ce-i fura mioarele, în alte ţări cu mai puţini copii-eroi, ar fi­­prezentat subiect de carte a în­drumărilor tineretului. La noi, pro­blema a fost magistral pusă în car­tea d-lui Eugen Ispir „Străjerul dîtf cuibul doi” întâiul roman străjeresc ce valorifică sensibilitatea unui fecior al satului, pârghie sufletească între vremuri, între mentalităţi, între sat şi oraş. Dealtfel romanul d-lui Eugen Ispir, el însuşi profesor şi coman­­dant-străjer, se bucură de două va­loroase prezentări: prefaţa d-lui prof. Şt. Şoimescu şi... miezul cărţii sale. Cuvântul d-l lui Şoimescu, în calitatea sa de Comandant al străjerilor, do­vedeşte că străjeria îşi însuşeşte cre­zul din această solie închinată Mă­riei Sale Marelui Voevod Mihai, ca o carte ce poate cu folos fi pusă în mâna tineretului. Este doar vorba de satul românesc, de minunatele melea­guri ale ţării, de sufletul ţăranului nostru şi neîntrecuta lui putere de cuminte adaptare într’un mediu vă­dit împotrivă-i, pe deasupra tuturor acestor preocupări literare din ro­man, conturându-se tema lui magi­strală: fiul în căutarea părintelui pier­dut. Este şi vâna izvorului de ima­ginaţie, subliniată în prefaţa roma­nului. „Străjerul din cuibul doi” înfăţi­şează în literatura noastră o temă nouă: Copilul în căutarea tatălui pierdut. Faţă de tema inversă, a unui tată în căutarea fiului pierdut, redusă mai un disperat apel la rubricile marilor cotidiane — tema din „Străjerul din cotidiene — tema din „Străjeru din cuibul doi” deschide drumul unei bo­gate experienţe în sbuciumul unei căutări în care copilul chiar dacă nu şi-ar fi regăsit părintele, se regăseşte însăşi pe sine, sau mai potrivit, se descopere pe sine însuşi dealungul vremei pe care o străbate într’o cău­tare ce, şi din punct de vedere sim­bolic şi din punct de vedere real, este plină de interes şi învăţăminte. Cu o asemenea temă firească, ne­­forţată pentru un copil shiuls din viaţa liniştită dela ţară şi introdus deadreptul — fără prealabile tran­zacţii — in tumultul vieţei de capi­tală, se înlesneşte perspectiva peda­gogică de urmărire a unui destin şi a unei autocreări”. Este însăşi fondul moral al roma­nului d-lui Ispir, care-i o carte in­tegrală a tuturor sentimentelor fru­moase ce trebuesc sădite în sufle­tul tineretului. Copilul din romanul „Străjerul din cuibul doi” nu se des­coperă insă numai pe sine, reuşeşte în cele din urmă să-şi regăsească pă­rintele, de unde, noui probleme, noui atitudini morale. Perseverenţa şi un eroism de copil-ţăran, caracterizează pe Ion Dumbravă din Vânătorii Neam­ţului. Romanul lui e povestea vieţei de toată ziua, cartea adevărului trud­nic trăit chiar sub ochii noştri din puiii de olteni încovoiaţi de căutarea pâinii, a copilului înbătrânit înainte de vreme ce-şi alungă chemarea mărfii şi a existenţei pe sub fere­strele boereşti. Puterea instinctului atât de firească ţăranului noştri­, cu simţuri robuste şi nealterate de sgura minciunilor convenţionale ale oraşu­­lui, a slujit drept călăuză credincioasă prin cotloanele pierzelnice ale capi­(CoHÎiiiM­ it'» i« na». II.a) Sărbătorirea tf-îul Armii [88r»sci la ir^es li. .on Mihalache in mijloeul Sraist­­ilor partidului şi ai organizaţiei naţional-ţărăniste argeşene Rezultatele dezastruoase ale eipicatârii pescăriilor statului Constatări orfetate din darea de teama multa ti­r­e ministerul fînanţ­elor Ministerul finanţelor a tipărit o dare de seamă asupra întreprinde­rilor comericalizate ale statului pe anii 1935, 1936 şi 1937. Situaţia înfăţişată în acest raport official trebue examinată cu toată luarea aminte, pe baza rezultatelor comparative. Până atunci, răsfoind darea de seamă a ministerului de finanţe, re­ţinem capitolul care priveşte admi­nistraţia comercială a pescăriilor statului. O bogăţie nevalori­ iveală Fără să citim darea de seamă o­­ficială, am cunoscut cu anticipaţie situaţia de la Parid. Nam avut anul acesta peşte în consumaţie. Iar cantităţile neînsem­nate aduse pe piată s'au vândut la preţuri exorbitante. Dacă n’a fost peşte, faptul se da­torează în primul rând lipsei de prevedere a administraţiei pescă­rii lor . La conducerea acestei adminis­traţii s-au perindat în ultimii­­ ani nenumăraţi administrartori, numiţi sau înlocuiţi după cum erau agrea­bili sau dezagreabili d-lui Sassu, şi, mai ales, cumnatului d-lui Sassu. Ministerul agriculturii care în­­drumeazâ şi tutelează activitatea a­­cestei regii nu s’a preocupat în 4 ani decât de chestiunile de perso­nal. La Paris a lipsit un program de exploatare raţională, de îmbunătă­ţiri şi de investiţiuni. Această, situaţie este recunoscută dealtfel, cum vom vedea îndată, în darea de seamă a ministerului de finanţe. Rezultatul este că o bogăţie în­semnată a statului n’a fost pusă în valoare. Raportul oficial scrie în această privinţă. Bogăţia acestui domeniu nu a a­juns să fie încă « ■ deplin valorifi­cată». Lipsa de control la exploatări O altă cauză a decăderii acestei exploatări rezidă în lipsa oricărui control. Se fură, se face comerţ clandes­tin, statul este întotdeauna păgu­bit. Nu exagerăm nimic. Dovadă, afirmaţiile pe care le face raportul oficial: — «Insuficienţa controlului ex­ploatărilor face ca o bună parte din producţie să fie sustrasă şi vândută în mod clandestin». Nicio investiţiune Dar ministerul agriculturii, şi cu atât mai puţin Parid­ul, nu a avut o politică de investiţiuni pentru pu­nerea în valoare a avuţiei apelor româneşti. Raportul oficial constată: «Mai sunt necesare importante investi­­ţiuni de ameliorare, constând în lucrări de amenajare a terenurilor de reproducţie, în lucrări de despot­­molire a gârlelor şi de alimentare cu apă proaspătă a bălţilor izolate şi în lucrări de baraje, care să per­mită reţinerea apelor în bălţile ex­puse la o secare prea rapidă, atunci când nivelul Dunării este în scă­dere». In raportul ministerului de fi­nanţe se arată că în bugetul pe a­­nul in curs, pentru investiţii la Parid s’au prevăzut 9 milioane lei. Trebue să precizăm că în bugetul Parid­ului contribuţia la Casa Pen­siilor pentru funcţionari reprezintă 7,5 milioane Iei. Aceasta învederează lipsa de a­­tenţiune cu care a fost primită ne­cesitatea investiţiunilor pentru va­lorificarea avuţiei peştelui. Prod­ucţia in scădere Rezultatul înregistrate la­­ Parid uni­i ani de conducere politicianis­tă liberală se cuprind în următoa­rele cifre, care marchează scăderea progresivă a producţiei de peşte: Media producţiei peştelui în anii 1926 — 1930 a fost de 17.422.241 kgr. anual. Această medie a sporit în a­­nii 1930 — 1934 la 17.897.727 kgr. a­­nual. In 1933 s’au exploatat 13.233.021 kgr. peşte, iar în 1936 abia 14.306.383 kgr. Raportul oficial constată: S’a înregistrat o scădere îngrijorătoare a producţiei crapului. Alarma a fost dată, fiind vorba de specia pentru care bazinul du­nărean, de peste un milion hectare, prezintă cele mai avantajoase con­­­diţiunî de dezvoltare». Scumpetea Raportul oficial nu ocoleşte de altfel nici chestiunea scumpirei peş­telui, afirmând: «In schimb, cu toată scăderea pro­­ducţiunii, s’a înregistrat o creştere a valorii acesteia, datorită cererii susţinută, care a provocat o urcare a preţului mediu obţinut la vânză­­rile prin licitaţie, de la 12 lei de kgr. în 1934, la 17, 36 lei de kgr. în 1936». Aşa­dar, peştele s’a scumpit sub guvernarea liberală cu un procent de peste 39%. Iar consumatorul a plătit, şi plă­teşte mereu, bineînţeles dacă mai are ce plăti, fiindcă e foarte rar peştele pe piață. Acestea sunt, în trăsături genera­le, rezultatele unei exploatări com­er­ciale sub guvernarea partidului li­beral. Joi 1 iulie 1937 3 lei Taxele de francare plătite in nu­­merar conf. aprobării Direcțiune Generale P. T. T. No. BULETIN ENTER* Manevrele confcă Lupta concentrică în contra partidu­lui naţional-ţărănesc continuă uzitând toate gazele asfixiante ale politicei de combinaţiune.­­ Astfel, pentru ca ţara să nu aibă de­odată impresia netă a marei forţe na­­ţional-ţărăniste, se procedează din nou şi la moment, la o triare a centrelor de alegeri. Acolo unde totul este pierdut, chiar şi onoarea şi dezonoarea, alege­rile se amână, călcându-se astfel un an­gajament pe care guvernul la luat şi faţă de Rege şi faţă de d. Ion Mihala­che. Guvernul a avut să aleagă între consumarea dezastrului şi călcarea pro­priului lui cuvânt. Alegerea trebuia sa o facă d. lnculeţ, fiindcă el este cel cu fapta, d. Tătărăscu fiind cu partea te­­norică a guvernului. Şi, bine­înţeles, d. lnculeţ nu a ezitat nici un moment şi a ales călcarea cuvântului. Alegerile de la Cluj au fost amânate sine die. La Muscel, după începutul catastrofei li­berale, va urma aceiaşi dispoziţie. Ea se va extinde şi în alte judeţe in Ar­deal. Pe de altă parte, continuă a se a­­gita specialiştii în fiertura cazanului Satanei, oferindu-se în dreapta şi stân­ga. D. C. Argetoianu, cu disponibilitate de şomer politic, in căutare de post. După combinaţiile Vaida-Goga, Averes­­cu-Goga, George Brătianu-Vaida, a ve­nit la rând, pentru variaţie, Cuza-lor- Sa. Ingăimări politice de o zi. Material politic pentru ziare binevenit şi adecvat vacanţei. El înlocuieşte crimele pasio­nale. Cât timp au fost două asasinate, întrevederi de categoria aceasta, au a­­vut relache. Toate acestea, pentru înlăturarea or­dinei normale a succesiunei în favoa­rea partidului naţional-ţărănesc. Dar, ţăranii îl votează cu zecile de mii. Nu se poate face nimic. EXTERN Stăvilirea manevrelor germano-ialiene Acordul intre guvernele F­ranţei şi Marei Britanii, în ceea ce priveşte con­trolul coastelor spaniole, a fost stabilit. In linii generale s’a hotărât ca litora­lul mediteranean să fie supravegheat de vasele engleze, iar coastele oceanului Atlantic de către vapoarele franceze, toate acestea având pe bord observa­tori neutri. După ultima şedinţă a subcomitetu­lui de neintervenţie s-a dat un comuni­cat din care reies următoarele : Se ia act de afirmaţia reprezentantului Ita­liei, că nici un voluntar italian nu a mai debarcat in Spania, din momentul interzicerii intrării voluntarilor străini pe teritoriul spaniol. Anglia va controla coastele ce sunt în stăpânirea guver­nului republican, urmând ca regiunile naţionaliste să fie repartizate deopo­trivă Franţei şi Angliei. Reprezentanţii Belgiei, Cehoslovaciei, Suediei şi Sovie­telor au primit aceste propuneri; nu­mai reprezentanţii Germaniei şi Italiei nu acceptă hotărârile de mai sus. Cu toate insistenţele ce s-au depus sugestiile franco-britanice nu au avut nici un ecou la Berlin şi la Roma. Mai mult, în culisele diplomatice se vor­beşte despre hotărârea Germaniei şi Italiei de a propune recunoaşterea gu­vernului Franco şi a stării de război între acesta şi guvernul din Valencia, recunoscându-se totodată şi calitatea de beligerant pentru gu­vernul naţio­nalist. Orice manevre însă se lovesc de zi­dul pe care Anglia şi Franţa il opun încercărilor de a li se­ compromite o acţiune pusă în slujba păcii şi a izo­lării luptelor fraticide din Spania. Mai cu seamă guvernul englez a arătat o inir.,n.,lgi..ţă vădit. În această ches­tiune, D Eden a dovedit însuşirile unuil diplomat care nu cedează ameninţări­lor şi nu se lasă înfrânt de manevrele disputate ale regimurilor dictatoriale. Victoria de la flascei Rezultatul alegerilor comunale de la Muscel însem­nează o victorie pentru partidul naţional-ţărănesc şi o înfrângere zdrobitoare pentru guvernamentali. h. Ziarul «Viitorul» comentând «înţelesul alegerilor de la la Muscel» spune că «rezultatul acestor alegeri are înţe­­■ iesul unui bilanţ», că alegerile din judeţul de munte «pot fi socotite drept termometrul ce înregistrează, cu pr’eci- ^ zie, în ce măsură d. Mihalache şi partidul d-sale îşi spo­resc «i-.u scad acţiunile lor politice». Oficiosul guvernamental sconta într’un profetic editorial «o gravă înfrângere personală a d-lui Mihalache». Profeţia s’a dovedit mincinoasă. In acelaş timp, aceste texte de mincinoasă profeţie dovedesc importanţa pe care guvernul o acorda alegerilor dela Muscel. Ca în dreptul penal, putem spune că textele oficiosului gu­vernamental sunt «cărţile de vizită ale delicventului». Liberalii au depăşit regulile jocului politic onest. Au trans­format alegerea dela Muscel într’un MATCH UNFAIR, cum s’ar spune în limbaj sportiv. Adică n’au respectat nici o lege, nici o cuviinţă şi niciun Dumnezeu. Tot «Viitorul» se grăbea să anunţe «debutul d-lui D. Alimă­­nişteanu şi declinul d-lui I. Mihalache». Cine este acest domn Alimănişteanu ? I se spune în particular «Dudu». Referinţa la pomul ţărănesc, cu «dude coapte» şi cu frun­zele fragede pentru viermii de mătase este pur întâmplătoare. «Dudul» liberal nu creşte viermi de mătase, pentru motivul sim­plu că din coadă de câine nu poţi face sită de mătase şi dintr'un liberal, chiar când poartă nume de pom ţărănesc, nu se poate hrăni nici măcar un vierme. D­r. Dudu Alimănişteanu este­­ viai«»* în caşcavalul brătie­­nist. Obrăznicătura care a îndrăznit să vorbească fără respect de d. Ion Mihalache — una dintre cele mai proeminente figuri poli­tice din România ultimelor decade— nu are alt merit decât al descendenţei sale din Brătieni. D. Dudu şi-a dat osteneala să se nască. A fost singura osteneală. Pe urmă a fost crescut în puf, pe braţe de guvernante copios retribuite, hrănit cu papanaşi şi în­văţat franţuzeşte. D. Dudu, cu memoria obişnuită a papagalului, a copilului şi a negrului a reţinut frânturele de conversaţie fran­ceză stil guvernantă. Cu acest stil a făcut furori în saloanele mă­­tuşilor, care l-au promovat copăcel, copăcel, la rangul de deputat şi de subsecretar de Stat. Pe urmă, «unchiul Dinu» i-a dat şi or­ganizaţia de Muscel, drept moştenire. La liberali, locurile politice se moştenesc cum s’ar moşteni moşiile şi tantiemele. Din fericire, votul universal a ieşit din starea de copilărie şi a refuzat — la Muscel — categoric să ratifice copilăria fostă pro­movată la rangul de adolescent ministerial a d-lui Dudu Alimă­­nişteanu. Alegerile de la Muscel au dovedit că ţărănimea nu mai poate fi tratată în amfibie politică. Destinele sale vor fi h­otărîte independent de voinţa ciocoimii a lutocrate sintetizate în dinastia Brătianu şi în dinastia rivală Stărăscu—nnculeţ—grupul H. Victoria de la Muscel este dovada vitalităţii copleşitoare a par­tidului naţional-ţărănesc. D. Dudu Alimănişteanu a vărsat câteva milioane — o, nu din buzunarul personal, ci din vistieria ţării ! — la alegerile din Mus­cel. Cu aceşti bani au fost cumpăraţi oamenii din cadrele politice. S’au vărsat butoaie cu alcool pentru ameţirea alegătorilor. încercările de conrupţie electorală s’au lovit de granitul con­ştiinţei politice muscelene, granit care se aseamănă tot mai mult cu frumoşii munţi ai Muscelului. Ca la Oituz, la alegerile dela Muscel s’a spus: — Pe-aicea nu se trece !

Next