Dreptatea, iulie 1937 (Anul 11, nr. 2886-2911)
1937-07-01 / nr. 2886
mil XI. RO. 2886. 4 pagini Director: MIHAI D. RflLEA Redacţia si $fministraţia: Bucureşti, Str. G. Clemanseau, 9 . Telefon: Redacţia 30342, Adţia 341 02 Tâlcul amânării alegerilor Ceea ce se petrece cu alegerile judeţene pe cari guvernul le fixează le amână, le zădărniceşte, sau le face ineficace, ameninţând cu dizolvarea consiliilor, acolo unde le-apierdut, este o adevărată ruşine. Când s’a produs amânarea alegerilor dela Muscel, prin fuga liberalilor din faţa unei consultări ce se anunţa dezastruoasă pentru ei, în urma protestului energic al d-lui I. Mihalache s’a promis că e ultima amânare de acest fel. Oficiosul liberal s’a bâlbâit, înşirând câteva „explicaţii” penibile. Guvernul cerea citare şi promitea să nu mai repete gestul, iar primul ministru îşi da cuvântul său, drept întărire a celor anunţate pe cale de comunicat. Cât valorează cuvântul primului ministru Tătărăscu, se ştia de mult. D. Guţă a tiput să dea o nouă dovadă, ca nu cumva, din eroare, să i se corecteze reputata şi să înceapă a fi considerat om serios, care ştie ce spune şi respectă cuvântul dat, în ajunul alegerilor cari urmau să se facă la Cluj, ministerul de interne, decide amânarea lor. Motivul? Acelaş ca şi până acum: nu sunt bani. Dar în acelaş timp, când nu se găsesc fonduri pentru Cluj, ele se găsesc pentru Ciuc. Iar operaţiile cari necesită fonduri — distribuirea cărţilor, tipărirea buletinelor — sunt deja terminate la Cluj, deoarece ne găsim în ajunul alegerilor Atunci? Nu rămâne decât teama guvernului de un eşec, foarte întemeiată dacă se ţine cont că la Cluj, partidul naţional-ţărănesc are o foarte puternică organizaţie politică. Amânările acestea mai au însă şi alt rost. Partidul liberal, încearcă să joace o carte mare. Semnalăm aici, campania pornită în unele organizaţii judeţene liberale, pentru a doua venire la putere. Ceea ce a fost folosit de unii ca un simplu argument electoral, pentru a ciupi câteva zeci de voturi a devenit acum o mare dorință pentru întregul partid. Aproape în toate manifestările liberale din țară, se amintește de prelungirea guvernării actuale. Iar „Viitorul” reproducând declaraţiile fruntaşilor, se convinge şi el pe zi ce trece că aceasta e „singura soluţie”. Astel pe ziua de eri, p.i.Iosul liberal publică sub titlul „Guvernarea liberală se prelungeşte” câteva declaraţii ale d-lui Strunga, care spune: „Se vorbeşte că se încheie guvernarea liberală. După Constituţie noi trebue să încheiem legislatura şi să se facă alegeri noui. Trebue să stăm la guvern, pentru că nu are cine să vie. Ceea ce am înfăptuit în cei patru ani de guvernare, ne obligă să continuăm opera de gospodărie cinstită în ţară şi după acest timp”. Aşadar d. Strunga, cel care în materie de „gospodărie cinstită” ştie ceva încă de pe vremea devizelor şi a lui Grosz-Cagero, a decis că guvernarea actuală se prelungeşte. Gluma aceasta sinistră, preocupa în mod serios pe d. Tătărăscu. Şi, regisor dibaci ca întotdeauna, d-sa îşi aranjează „a doua guvernare”. Ştie bine că insuccesele scad şansele unei atari acţiuni. Deci, pur şi simplu, acolo unde e pericol, amânare. La Muscel, fieful d-lui Mihalache, alegerile comunale arată de pe acum ce dezastru va suferi liberal». Urmarea? Amânare. La Alba, la fel. La Cluj, succesul naţional-ţărănist determină amânarea alegerilor. D. Tătărăscu obţine termene. Iar între timp, valerpopii lucrează în sensul celor declarate de d. Strunga. Desele amânări au deci un scop. Să nu scape vreun judeţ care ar putea strica proporţia numerică a voturilor şi ar putea pune punct agitaţiei „cu a doua venire” a liberalilor. Numai că simpla enunţare a unei asemenea perspective indispune şi revoltă ţara. Rezultatele culese de liberali pe urma acestei campanii va fi mai dezastruoase ca până acum. Jocul se întoarce împotriva lor. Orice alegere amânată înseamnă o diminuare a voturilor liberale. Va avea prilejul să o constate curând. silie Pentru d- Huu La Baroul de Ilfov, se fixase alegeri pentru membrii în Uniunea Generală a Avocaţilor. S’au repezit desigur la candidatură, anonime celebrităţi de dreapta Şi au permis să-şi pună candidatura şi avocaţi profesionişti, întrucât la alegerea consiliului de Barou, studenta şi derbedeii, controlau avocaţii la intrare şi, pe deasupra îi mai şi băteau, cei din urmă au cerut ca autorităţile să nu mai permită acest scandal■ In ziua alegerei, derbedeii şi studenţii au fost înlăturaţi de la control şi înlocuiţi cu ofiţeri reprezentanţi ai ordinei, avocaţii dovedindu-se incapabili să-şi menţină singuri ordinea Dreptaşii profesionişti, supăraţi organic pe orice ordine, n’au putut-o suporta nici pe aceasta şi conform sistemului, au furat buletinele pentru a amâna alegerea. Nu s’au mărginit însă numai la atât, au făcut un pas mai departe in neverosimil şi au trimis în judecată pe contracandidaţi, pentru că şi-au permis să aibă alte opinii şi să-i combată. Aşadar, se va decide că cine nu este cu Domnii Oneacă şi Micescu, trebuie dat afară din Barou, fiindcă au trădat pe d■ Oneacă, care este naţiunea însăşi. Căci calificativul acuzaţiunei, este «trădare naţională». Şi, la asemenea aberaţiuni, au ajuns «oamenii de lege», juris «oameni de lege». Ce sar prim ministrul de Justiţie, în la Agricultură şi îngăduie acest scandal public, care dezonorează, orice ideie de justiţie■ Votul Camerei franceze Camera franceză a votat proectele financiare ale guvernului, prezentate de d. Camille Chautemps. Cărţi Străjerul din cuibul doi, rODiad de Eugen Ispir. 200 pag. lei 60 Desene de autor Străjeria înseamnă mai mult decât , înfăţişarea atrăgătoare a uniformelor şi ceremonialele spectaculoase de la anumite sărbători străjereşti. Străjeria se adresează sufletelor şi gândul Ctitorului acesta a fost, tinerimea să fie îndrumată pe calea di desăvârşite educaţii prin colaborarea armonioasă dintre perceptele sănătăţii trupului şi ale minţii, deopotrivă. Rosturile acestei mişcări cată să-şi adâncească existenţa în lumea satelor, mai ales. Acolo este nădejdea neamului şi într’acolo trebuiesc îndreptate privirile binevoitoare ale străjeriei. Dealtfel, în planul de îndrumare a străjeriei pe căile cele vii ale vieţii, această mişcare îşi extrage spre cea vie aexistenţei din mediul rural. Nu se poate insă păstra datina, limba şi micredinţa străbună fără a coborî în miezul realităţilor săteşti. Aceste bunuri spirituale şi le-a luat sub pavăză de ocrotire străjeria M. S. Regelui. Meritul cel mare al mişcării însă, nesesizat până aici, mae este şi altul: în ordinea educaţiei morale şi cetăţeneşti se obişnuia a se căuta — mai precis, a se găsi— exemple de eroism, sensibilitate sufletească ori zămislire de fapte deosebite, în rândurile tineretului de la oraşe, ca şi cum buchetul de viaţă sănătoasă a statului românesc n’ar fi putut oferi atâtea pilde de autentică aristrocraţie sufletească. Străjeria vine să repună in drepturi puiul de ţăran român, gata oricând să dea glas de faptă unui eroism tineresc pornit din adâncurile băştinaşe ie părinţilor lui. Pilda ciobănaşului Constantin Vărăticeanu din Argeş, decorat de M. S. Regele pentru doborîrea unui vultur ce-i fura mioarele, în alte ţări cu mai puţini copii-eroi, ar fiprezentat subiect de carte a îndrumărilor tineretului. La noi, problema a fost magistral pusă în cartea d-lui Eugen Ispir „Străjerul dîtf cuibul doi” întâiul roman străjeresc ce valorifică sensibilitatea unui fecior al satului, pârghie sufletească între vremuri, între mentalităţi, între sat şi oraş. Dealtfel romanul d-lui Eugen Ispir, el însuşi profesor şi comandant-străjer, se bucură de două valoroase prezentări: prefaţa d-lui prof. Şt. Şoimescu şi... miezul cărţii sale. Cuvântul d-l lui Şoimescu, în calitatea sa de Comandant al străjerilor, dovedeşte că străjeria îşi însuşeşte crezul din această solie închinată Măriei Sale Marelui Voevod Mihai, ca o carte ce poate cu folos fi pusă în mâna tineretului. Este doar vorba de satul românesc, de minunatele meleaguri ale ţării, de sufletul ţăranului nostru şi neîntrecuta lui putere de cuminte adaptare într’un mediu vădit împotrivă-i, pe deasupra tuturor acestor preocupări literare din roman, conturându-se tema lui magistrală: fiul în căutarea părintelui pierdut. Este şi vâna izvorului de imaginaţie, subliniată în prefaţa romanului. „Străjerul din cuibul doi” înfăţişează în literatura noastră o temă nouă: Copilul în căutarea tatălui pierdut. Faţă de tema inversă, a unui tată în căutarea fiului pierdut, redusă mai un disperat apel la rubricile marilor cotidiane — tema din „Străjerul din cotidiene — tema din „Străjeru din cuibul doi” deschide drumul unei bogate experienţe în sbuciumul unei căutări în care copilul chiar dacă nu şi-ar fi regăsit părintele, se regăseşte însăşi pe sine, sau mai potrivit, se descopere pe sine însuşi dealungul vremei pe care o străbate într’o căutare ce, şi din punct de vedere simbolic şi din punct de vedere real, este plină de interes şi învăţăminte. Cu o asemenea temă firească, neforţată pentru un copil shiuls din viaţa liniştită dela ţară şi introdus deadreptul — fără prealabile tranzacţii — in tumultul vieţei de capitală, se înlesneşte perspectiva pedagogică de urmărire a unui destin şi a unei autocreări”. Este însăşi fondul moral al romanului d-lui Ispir, care-i o carte integrală a tuturor sentimentelor frumoase ce trebuesc sădite în sufletul tineretului. Copilul din romanul „Străjerul din cuibul doi” nu se descoperă insă numai pe sine, reuşeşte în cele din urmă să-şi regăsească părintele, de unde, noui probleme, noui atitudini morale. Perseverenţa şi un eroism de copil-ţăran, caracterizează pe Ion Dumbravă din Vânătorii Neamţului. Romanul lui e povestea vieţei de toată ziua, cartea adevărului trudnic trăit chiar sub ochii noştri din puiii de olteni încovoiaţi de căutarea pâinii, a copilului înbătrânit înainte de vreme ce-şi alungă chemarea mărfii şi a existenţei pe sub ferestrele boereşti. Puterea instinctului atât de firească ţăranului noştri, cu simţuri robuste şi nealterate de sgura minciunilor convenţionale ale oraşului, a slujit drept călăuză credincioasă prin cotloanele pierzelnice ale capi(CoHÎiiiM it'» i« na». II.a) Sărbătorirea tf-îul Armii [88r»sci la ir^es li. .on Mihalache in mijloeul Sraistilor partidului şi ai organizaţiei naţional-ţărăniste argeşene Rezultatele dezastruoase ale eipicatârii pescăriilor statului Constatări orfetate din darea de teama multa tire ministerul fînanţelor Ministerul finanţelor a tipărit o dare de seamă asupra întreprinderilor comericalizate ale statului pe anii 1935, 1936 şi 1937. Situaţia înfăţişată în acest raport official trebue examinată cu toată luarea aminte, pe baza rezultatelor comparative. Până atunci, răsfoind darea de seamă a ministerului de finanţe, reţinem capitolul care priveşte administraţia comercială a pescăriilor statului. O bogăţie nevalori iveală Fără să citim darea de seamă oficială, am cunoscut cu anticipaţie situaţia de la Parid. Nam avut anul acesta peşte în consumaţie. Iar cantităţile neînsemnate aduse pe piată s'au vândut la preţuri exorbitante. Dacă n’a fost peşte, faptul se datorează în primul rând lipsei de prevedere a administraţiei pescării lor . La conducerea acestei administraţii s-au perindat în ultimii ani nenumăraţi administrartori, numiţi sau înlocuiţi după cum erau agreabili sau dezagreabili d-lui Sassu, şi, mai ales, cumnatului d-lui Sassu. Ministerul agriculturii care îndrumeazâ şi tutelează activitatea acestei regii nu s’a preocupat în 4 ani decât de chestiunile de personal. La Paris a lipsit un program de exploatare raţională, de îmbunătăţiri şi de investiţiuni. Această, situaţie este recunoscută dealtfel, cum vom vedea îndată, în darea de seamă a ministerului de finanţe. Rezultatul este că o bogăţie însemnată a statului n’a fost pusă în valoare. Raportul oficial scrie în această privinţă. Bogăţia acestui domeniu nu a ajuns să fie încă « ■ deplin valorificată». Lipsa de control la exploatări O altă cauză a decăderii acestei exploatări rezidă în lipsa oricărui control. Se fură, se face comerţ clandestin, statul este întotdeauna păgubit. Nu exagerăm nimic. Dovadă, afirmaţiile pe care le face raportul oficial: — «Insuficienţa controlului exploatărilor face ca o bună parte din producţie să fie sustrasă şi vândută în mod clandestin». Nicio investiţiune Dar ministerul agriculturii, şi cu atât mai puţin Paridul, nu a avut o politică de investiţiuni pentru punerea în valoare a avuţiei apelor româneşti. Raportul oficial constată: «Mai sunt necesare importante investiţiuni de ameliorare, constând în lucrări de amenajare a terenurilor de reproducţie, în lucrări de despotmolire a gârlelor şi de alimentare cu apă proaspătă a bălţilor izolate şi în lucrări de baraje, care să permită reţinerea apelor în bălţile expuse la o secare prea rapidă, atunci când nivelul Dunării este în scădere». In raportul ministerului de finanţe se arată că în bugetul pe anul in curs, pentru investiţii la Parid s’au prevăzut 9 milioane lei. Trebue să precizăm că în bugetul Paridului contribuţia la Casa Pensiilor pentru funcţionari reprezintă 7,5 milioane Iei. Aceasta învederează lipsa de atenţiune cu care a fost primită necesitatea investiţiunilor pentru valorificarea avuţiei peştelui. Producţia in scădere Rezultatul înregistrate la Parid unii ani de conducere politicianistă liberală se cuprind în următoarele cifre, care marchează scăderea progresivă a producţiei de peşte: Media producţiei peştelui în anii 1926 — 1930 a fost de 17.422.241 kgr. anual. Această medie a sporit în anii 1930 — 1934 la 17.897.727 kgr. anual. In 1933 s’au exploatat 13.233.021 kgr. peşte, iar în 1936 abia 14.306.383 kgr. Raportul oficial constată: S’a înregistrat o scădere îngrijorătoare a producţiei crapului. Alarma a fost dată, fiind vorba de specia pentru care bazinul dunărean, de peste un milion hectare, prezintă cele mai avantajoase condiţiunî de dezvoltare». Scumpetea Raportul oficial nu ocoleşte de altfel nici chestiunea scumpirei peştelui, afirmând: «In schimb, cu toată scăderea producţiunii, s’a înregistrat o creştere a valorii acesteia, datorită cererii susţinută, care a provocat o urcare a preţului mediu obţinut la vânzările prin licitaţie, de la 12 lei de kgr. în 1934, la 17, 36 lei de kgr. în 1936». Aşadar, peştele s’a scumpit sub guvernarea liberală cu un procent de peste 39%. Iar consumatorul a plătit, şi plăteşte mereu, bineînţeles dacă mai are ce plăti, fiindcă e foarte rar peştele pe piață. Acestea sunt, în trăsături generale, rezultatele unei exploatări comerciale sub guvernarea partidului liberal. Joi 1 iulie 1937 3 lei Taxele de francare plătite in numerar conf. aprobării Direcțiune Generale P. T. T. No. BULETIN ENTER* Manevrele confcă Lupta concentrică în contra partidului naţional-ţărănesc continuă uzitând toate gazele asfixiante ale politicei de combinaţiune. Astfel, pentru ca ţara să nu aibă deodată impresia netă a marei forţe naţional-ţărăniste, se procedează din nou şi la moment, la o triare a centrelor de alegeri. Acolo unde totul este pierdut, chiar şi onoarea şi dezonoarea, alegerile se amână, călcându-se astfel un angajament pe care guvernul la luat şi faţă de Rege şi faţă de d. Ion Mihalache. Guvernul a avut să aleagă între consumarea dezastrului şi călcarea propriului lui cuvânt. Alegerea trebuia sa o facă d. lnculeţ, fiindcă el este cel cu fapta, d. Tătărăscu fiind cu partea tenorică a guvernului. Şi, bineînţeles, d. lnculeţ nu a ezitat nici un moment şi a ales călcarea cuvântului. Alegerile de la Cluj au fost amânate sine die. La Muscel, după începutul catastrofei liberale, va urma aceiaşi dispoziţie. Ea se va extinde şi în alte judeţe in Ardeal. Pe de altă parte, continuă a se agita specialiştii în fiertura cazanului Satanei, oferindu-se în dreapta şi stânga. D. C. Argetoianu, cu disponibilitate de şomer politic, in căutare de post. După combinaţiile Vaida-Goga, Averescu-Goga, George Brătianu-Vaida, a venit la rând, pentru variaţie, Cuza-lor- Sa. Ingăimări politice de o zi. Material politic pentru ziare binevenit şi adecvat vacanţei. El înlocuieşte crimele pasionale. Cât timp au fost două asasinate, întrevederi de categoria aceasta, au avut relache. Toate acestea, pentru înlăturarea ordinei normale a succesiunei în favoarea partidului naţional-ţărănesc. Dar, ţăranii îl votează cu zecile de mii. Nu se poate face nimic. EXTERN Stăvilirea manevrelor germano-ialiene Acordul intre guvernele Franţei şi Marei Britanii, în ceea ce priveşte controlul coastelor spaniole, a fost stabilit. In linii generale s’a hotărât ca litoralul mediteranean să fie supravegheat de vasele engleze, iar coastele oceanului Atlantic de către vapoarele franceze, toate acestea având pe bord observatori neutri. După ultima şedinţă a subcomitetului de neintervenţie s-a dat un comunicat din care reies următoarele : Se ia act de afirmaţia reprezentantului Italiei, că nici un voluntar italian nu a mai debarcat in Spania, din momentul interzicerii intrării voluntarilor străini pe teritoriul spaniol. Anglia va controla coastele ce sunt în stăpânirea guvernului republican, urmând ca regiunile naţionaliste să fie repartizate deopotrivă Franţei şi Angliei. Reprezentanţii Belgiei, Cehoslovaciei, Suediei şi Sovietelor au primit aceste propuneri; numai reprezentanţii Germaniei şi Italiei nu acceptă hotărârile de mai sus. Cu toate insistenţele ce s-au depus sugestiile franco-britanice nu au avut nici un ecou la Berlin şi la Roma. Mai mult, în culisele diplomatice se vorbeşte despre hotărârea Germaniei şi Italiei de a propune recunoaşterea guvernului Franco şi a stării de război între acesta şi guvernul din Valencia, recunoscându-se totodată şi calitatea de beligerant pentru guvernul naţionalist. Orice manevre însă se lovesc de zidul pe care Anglia şi Franţa il opun încercărilor de a li se compromite o acţiune pusă în slujba păcii şi a izolării luptelor fraticide din Spania. Mai cu seamă guvernul englez a arătat o inir.,n.,lgi..ţă vădit. În această chestiune, D Eden a dovedit însuşirile unuil diplomat care nu cedează ameninţărilor şi nu se lasă înfrânt de manevrele disputate ale regimurilor dictatoriale. Victoria de la flascei Rezultatul alegerilor comunale de la Muscel însemnează o victorie pentru partidul naţional-ţărănesc şi o înfrângere zdrobitoare pentru guvernamentali. h. Ziarul «Viitorul» comentând «înţelesul alegerilor de la la Muscel» spune că «rezultatul acestor alegeri are înţe■ iesul unui bilanţ», că alegerile din judeţul de munte «pot fi socotite drept termometrul ce înregistrează, cu pr’eci- ^ zie, în ce măsură d. Mihalache şi partidul d-sale îşi sporesc «i-.u scad acţiunile lor politice». Oficiosul guvernamental sconta într’un profetic editorial «o gravă înfrângere personală a d-lui Mihalache». Profeţia s’a dovedit mincinoasă. In acelaş timp, aceste texte de mincinoasă profeţie dovedesc importanţa pe care guvernul o acorda alegerilor dela Muscel. Ca în dreptul penal, putem spune că textele oficiosului guvernamental sunt «cărţile de vizită ale delicventului». Liberalii au depăşit regulile jocului politic onest. Au transformat alegerea dela Muscel într’un MATCH UNFAIR, cum s’ar spune în limbaj sportiv. Adică n’au respectat nici o lege, nici o cuviinţă şi niciun Dumnezeu. Tot «Viitorul» se grăbea să anunţe «debutul d-lui D. Alimănişteanu şi declinul d-lui I. Mihalache». Cine este acest domn Alimănişteanu ? I se spune în particular «Dudu». Referinţa la pomul ţărănesc, cu «dude coapte» şi cu frunzele fragede pentru viermii de mătase este pur întâmplătoare. «Dudul» liberal nu creşte viermi de mătase, pentru motivul simplu că din coadă de câine nu poţi face sită de mătase şi dintr'un liberal, chiar când poartă nume de pom ţărănesc, nu se poate hrăni nici măcar un vierme. Dr. Dudu Alimănişteanu este viai«»* în caşcavalul brătienist. Obrăznicătura care a îndrăznit să vorbească fără respect de d. Ion Mihalache — una dintre cele mai proeminente figuri politice din România ultimelor decade— nu are alt merit decât al descendenţei sale din Brătieni. D. Dudu şi-a dat osteneala să se nască. A fost singura osteneală. Pe urmă a fost crescut în puf, pe braţe de guvernante copios retribuite, hrănit cu papanaşi şi învăţat franţuzeşte. D. Dudu, cu memoria obişnuită a papagalului, a copilului şi a negrului a reţinut frânturele de conversaţie franceză stil guvernantă. Cu acest stil a făcut furori în saloanele mătuşilor, care l-au promovat copăcel, copăcel, la rangul de deputat şi de subsecretar de Stat. Pe urmă, «unchiul Dinu» i-a dat şi organizaţia de Muscel, drept moştenire. La liberali, locurile politice se moştenesc cum s’ar moşteni moşiile şi tantiemele. Din fericire, votul universal a ieşit din starea de copilărie şi a refuzat — la Muscel — categoric să ratifice copilăria fostă promovată la rangul de adolescent ministerial a d-lui Dudu Alimănişteanu. Alegerile de la Muscel au dovedit că ţărănimea nu mai poate fi tratată în amfibie politică. Destinele sale vor fi hotărîte independent de voinţa ciocoimii a lutocrate sintetizate în dinastia Brătianu şi în dinastia rivală Stărăscu—nnculeţ—grupul H. Victoria de la Muscel este dovada vitalităţii copleşitoare a partidului naţional-ţărănesc. D. Dudu Alimănişteanu a vărsat câteva milioane — o, nu din buzunarul personal, ci din vistieria ţării ! — la alegerile din Muscel. Cu aceşti bani au fost cumpăraţi oamenii din cadrele politice. S’au vărsat butoaie cu alcool pentru ameţirea alegătorilor. încercările de conrupţie electorală s’au lovit de granitul conştiinţei politice muscelene, granit care se aseamănă tot mai mult cu frumoşii munţi ai Muscelului. Ca la Oituz, la alegerile dela Muscel s’a spus: — Pe-aicea nu se trece !