Dreptatea, iunie 1938 (Anul 12, nr. 3156-3177)
1938-06-10 / nr. 3162
ANUL XII No. 3162, 4 pagini Director: DEMOSTENE BOTEZ Proprietar: S. A. „Dreptatea“ Registru publicaţiuni Nr. 1057/1938 Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9. Telefon: Redacţia 3.03.42, Adiţia 5.13.91 Pentru primari aleşi ! . Reformarea legei administrative a fost totdeauna calul de bătae al tuturor guvernelor şi partidelor politice. Sa dus nelipsit o luptă perpetuă de acaparare a vitregului aparat administrativ. In această luptă guvernul care pleca avea interesul să-şi menţte în administraţie oamenii lui «aleşi», înţelegând să-şi mai prelungească astfel deţinerea unor posturi de comandă, iar guvernul care venea vroia să cureţe tot ca să-i ajungă pentru plasarea personalului său. Acei cari erau la guvern alcătuiau la repezeală o lege adimnistrativă pentru ca prin dispoziţiile ei să întărească pe eternitate pe toţi oamenii lor, pe care-i asigura cu inamovibilităţi turnate în texte. O iluzie! Fiindcă urmaşii lor, modificau legea, renăşteau dreptul de a disolva, de a da afară, răstălmăcind texte şi principii. Era un fel de păcăleală reciprocă, fiindcă urmaşii îşi făceau aceleaşi iluzii, şi se lua de la capăt acelaş circuit. Aşa fiind, cu toate că, după principii şi fundamente de legi, primarii, de pildă erau aleşi, ba chiar aleşi pe un răstimp de câţiva ani — în fapt primarii aleşi din intâmplare în contra voinţei sau simpatiei guvernanţilor erau, sau neinstalaţi sau daţi imediat afară. Alegerile cinstite şi gospodăreşti pe care le-am făcut, au fost imediat nesocotite de guvernele care ne-au succedat şi care, pentru a face aceasta, îi trăgeau o modificare în părţile esenţiale, adică anulau voinţa electoratului. Aşa fiind, în dezacordul care se mai năştea uneori între electorat şi executiv executivul învingea prin samavolnicie întotdeauna şi încălca vitejeşte toate voinţele legal manifestate. Dar ceia ce nu se putea suporta atunci de către partidul liberal, deprins să detie toate posturile de conducere începând cu micul loc de primar rural, s’ar putea încerca astăzi: o gospodărie comunală cu primari aleşi de norodul fiecărei comuni, — primari controlabili de prefecţi în activitatea lor, — dar aleşi. Spaima de electoral născută dintr'o nefastă obsesie a electoratului, nu trebue să nesocotească psihologia ţăranului ca şi tradiţia pe care el a apucat-o şi cu care s-a deprins. Cu toate maşinaţiunile ce se făceau, ţăranul a fost obişnuit de totdeauna ca el să-şi aleagă primarul. Acesta era un drept care ţinea oarecum de demnitatea lui şi de spiritul de libertate, aşa, modest, cum îl avea el. Şi, lăsat liber, cu chibzuinţă lui, în această alegere de primar, ţăranul are un foarte grav şi înalt simţ de răspundere, şi ştie să aleagă pe cel mai bun şi mai fruntaş gospodar. Micile excepţii se pot uşor corecta. Dar respectarea acestei tradiţiuni ar da ţăranului o linişte şi o firească încredere în sine. Pentru mai mult, pentru demnităţi care nu-i priveau direct gospodăria satului, şi posibilităţile de cunoaştere îi erau limitate şi criteriile îi lipseau uneori. Şi totuşi a dat dovadă mult timp de mare înţelepciune. Dar, în alegere de primar, ţăranul pune toată gravitatea şi are la îndemână toate elementele şi criteriile necesare pentru a face o alegere ideală. Şi e fatal ca cineva de la centru, care nu trăeşte în acea celulă comunală, să nu cunoască tot aşa de bine oamenii buni de primari, cărora le trebueşte şi energie, şi spirit de gospodărie, şi mai ales tact. Mai sus, la celulele mai mari pot interveni concepţii, principii de regim şi alte consideraţiuni teoretce care să-şi caute aplicaţiune. Dar la celula primară iniţială a comunei, alegerea de primar, serioasă, pe baze gospodăreşti, pe un termen asigurat, este singura cale prin care se poate asigura şi o bună administraţie şi acel sentiment de mulţumire şi de linişte care este atât de dorit. Alegerea de primar, este singura manifestare autohtonă a ţăranului. In ea se rezumă pentru el, concret, noţiunea lui de libertate şi de demnitate civică De ce să i se surpe această credinţă ?! Evident când alegerea s’ar dovedi proastă, prefectul să poată aduna comuna să-i arate păcătoşenia celui ales, — oamenii să o recunoască, şi să aleagă altul. Manifestările de sus ajung greu până la viaţa din sate, care, în sine, e atât de independentă şi de închisă la câteva probleme locale. Dar un primar desemnat ca un stăpân, de sus, impresionează prost. Ţăranul nu iubeşte să aibă stăpân; el vrea să fie mândru de primarul pe care el l-a ales. Şi în acest caz, el are un puternic sentiment de solidaritate şi de ambiţie colectivă, tradusă într’o mândrie a comunei. De multe ori, teoriile sunt bune pe hârtie, dar nu ţin seama de realităţi sau, de ceva mai puţin sesizabil, de psihologia acelora cărora se aplică. Ori, factorul acesta sufletesc este foarte important tocmai pentru crearea unei atmosfere de linişte şi încredere. Fobiile nu pot merge atât de departe încât să nege aceste adevăruri care sunt atât de evidente pentru toţi acei care cunosc psihologia țârănească. Această doleanță simplă ni se pare atât de mică ? Nu ?! Demostene Botez mci rabinii O foarte complectă informaţie asupra examenului de rabini, citim în «Porunca Vremii» a veselului lăptar Ilie Manuelă. Noi ştiam că oficiosul cauciucurilor este un ziar eminamente «românesc şi naţionalist». Mai ştim că pe creştinii în numele cărora vorbeşte Ilie gumă nu-i interesează aproape deloc informaţia privitoare la examenul de rabini. Are «Porunca Vremii» cititori vrei? S’a vândut sau se vinde cu bucata, cu numărul, odiosului Cahal. Sunt nedumeriri cari trebuesc risipite curând. Altfel începe să prindă bănuiala că informaţiile evreeşti care abundă de o vreme în coloanele «Poruncii» sunt favoarea pe care Ilie o face încasărilor fructuoase, rezultate din taparea «jidanilor» ameninţaţi. Pe lângă teroare, Ilie mai utilizează şi metoda concesiunilor. Libertatea de gândire Revista engleză ,de ştiinţă generală „Nature“, cunoscută pentru prestigiul ei în lumea savanţilor fizicieni şi naturalişti, publică învol. 139, pag. 9*11 (5. V.. 1937) articolul cu titlul „Freedom ,of the Mind” pe care-l dăm, ,în traducere, mai jos. «..»ilizaţia noastră este bine distinctă de toate câte au fost înainte de noi prin legătura ei cu ştiinţa. Ştiinţa determină anumite cerinţe în mediul social şi printre cele mai importante este desigur libertatea de gândire. Fără o astfel de libertate sistemul nostru ştiinţific n’ar putea exista sau progresa; fără libertate instituţiile reprezentative nu pot fi menţinute. Milton a văzut aceasta foarte limpede şi deja la începuturile lui Royal Society scria: „...Adevărata Libertate , ...este totdeauna îngemănată cu dreapta, săpune şi nu există fără ea. Dorinţe nesupuse. . Şi patimi ,parvenite în om întunecă şi pun stăpânire Pe Rafiune , Şi-aduc înstare de robie Pe oameni, pîn’ajung din nou la libertate”. , „Paradisul pierdut’. (Cartea XII, 83-90. Suntem astăzi martori la distrugerea simultană, în mai multe părţi ale lumii, a celor doi gemeni — libertatea şi raţiunea nu numai întunecată şi neascultată, dar şi izgonită de creaturi ideale ale imaginaţiei — „conştiinţă rasială”, autarhie naţională, principiul „fuchierului” — sau una ori alta din himerele statelor totalitare. Multă lume a fost abătută de la raţiune prin acestea astfel că dorinţele şi pasiunile guvernelor duce ştiinţa la nimic. Am văzut o mare ţară, până în ultimul timp mândră de universităţile şi realizările sale ştiinţifice, părăsind credinţa în raţiune, distrugând cariera unei cncinii din savanţii săi, şi, prin crearea unei poziţii nesigure pentru toţi, umilind, profesiunea învăţământului însuşi şi coborând întregul standard al culturii sale. Pentru că, să nu uităm, civilizaţia trebuie să depindă de o mică minoritate. Civilizaţia noastră este susţinută prin eforturile critice şi creatoare ale câtorva inşi a căror judecată şi cunoştinţă determna la urma urmei valorile pentru cei mulţi. Numai într o atmosferă de libertate pot astfel de oameni să-şi aducă contribuţia faţă de comunităţile lor şi faţă de lume. Este o măsură necesară pentru salvarea libertăţii ca Societatea pentru protecţia ştiinţei şi a învăţământului să adăpostească în părţile mai libere ale lumii învăţământul izgonit de către aceste state de sclavi. Istoria ne-a dovedit că perioadele mari de activiate intelectală coincid cu marile descoperiri de fapte noi şi importante şi cu extinderea într’un anumit sens a libertăţii personale. (Un exemplu elocvent despre această fericită îmbinare ni-l oferă veacul al 17-lea, care a văzut atât fundarea ideilor de libertate, căt şi stabilirea disciplinelor ştiinţifice în Anglia. Pe aceste douâi fundamente sunt clădite multe din lucrurile bune care constitue viaţa noastră naţională. Celelalte democraţii — şi numai in regimurile democratice se pare că înfloreşte ştiinţa — au făcut o experienţă similară. Deci avântul libertăţii de gândire în cadrul valorilor sociale a avut o importanţă incalculabilă pentru ştiinţa. Din nefericire, această mare mişcare şi-a avut vicisitudinile ei şi a adus cu ea primejdiile ei. In veacul al 18-lea ştiinţa era rezervată pentru o clasă restrânsă în care libertatea părerilor trecea ca un bun intelectual comun. Odată cu influenţele liberatoare ale revoluţiei franceze altfel de opinii au început să fie temute. S-au luat măsuri active de a Ie înăbuşi când erau exprimate liber deşi când erau grupate în opere tipărite cu mare cheltuial, guvernele de pe vremea aceea le tratau cu dispreţ. Când ateistul William Godwin a scos a sa „Cercetare privitoare la dreptatea politică şi influenţa ei asupra moralei şi a fericirii”, în 1793, a scăpat de persecuţie numai pentru că autorităţile presupuneau că puţin rău poate fi făcut de o publcaţie care costa numai 3 guinei. In curând totuş timpurile technice şi industriale ale ştiinţei i-au creat ştiinţei un nou prestigiu, aşa că în epoca victoriană târzie, libertatea de gândire era mai puţin temută. Treptat s’a produs o altă schimbare. Prin intenicarea educaţiei proporţia de intelectuali a crescut enorm. Pe deasupra s-au reaizat noui posibilităţi de difuziune a ideilor. Ieftinirea tiparului, o nouă tehnică în ziaristică, cinematograful şi radioul au crescut din nou pericolul ideilor în ochii acelora cari se tem de ele. Dorinţe desordonate şi patimi parvenite au abătut din nou guvernele din drumul raţiunii şi omul a fost (Continuare în pagina 11) :.ww.#..vsalfea*at Agricultura franceză Având o situaţie geografică privilegiată, înzestrată cu o climă temperată ce începe de la ceaţă luminoasă a regiunei l’Ile de France până la soarele strălucitor al Coastei de Azur, Franţa îşi lucrează pământul sub semnul calităţii. Fie că este vorba de fructe, trecând de la corcoduşele din Lorena până la fructele de lux din Valea Bonului, fie că este vorba de vinurile pe care regiunile din Champagne, Bourgogne şi Bordelais le trimite în toată lumea, fie că este vorba de creşterea vitelor, ţăranul francez aduce în comerţ mărfuri originale, fine, robuste şi elegante. Să nu se creadă cumva că acest ţăran a găsit pretutindeni împrejurări lesnicioase pentru muncă. Dimpotrivă, lăsând pentru pădure o cincime din pământ, el s’a străduit să transforme în ogoare roditoare terenurile sterpe. In mlaştinile din Flandra maritimă, în landele granitice din Bretania, pe colinele stâncoase din bazinul Bonului, ţărănimea a întins limitele pământului cultivabil. Astfel, văile au fost acoperite de livezi, pe panta munţilor a cultivat viţa de vie, iar pe terase, unde plugarul a cărat pământ cu sacul, a semănat secară, condiţiile în care ţăranul îşi valorizează pământul. Numărul proprietarilor agricoli este în Franţa de 5 186.815, iar suprafaţa mijlocie a unei proprietăţi este numai de 8 hectare. Cum 213 in suprafaţa cultivată sunt exploatate în mod direct şi 87% din cultivatori lucrează fără ajutorul altora. In recolta anului 1937, 92% din producătorii de grâu au scos fiecare cel puţin 100 chintale. Producţia de lapte mărturiseşte şi mai bine caracterul agriculturii franceze. Statistica ne arată că sunt în total 8.200.000 de vaci de lapte, sau, in mijlociu, 3 vaci pentru fiecare gospodărie. 80% din unt este fabricat la ferme. Cifrele acestea sunt suficiente pentru a dovedi că în Franţa, agricultura se află mai ales în mâinile ţăranilor, mici proprietari. Cea mai mare parte din ferme folosesc policultura, urmărind îndosebi îndestularea. De aceea, ţăranca franceză joaca un rol de seamă în economia fermei. De cele mai multe ori, ea conduce direct lăptăria, creşterea păsărilor şi grădina, iar din produsul vânzării satisface nevoile casnice. Din 7.000 000 de colaboratori permanenţi ai exploatărilor agricole, 55% sunt femei. de ANDRE LIAUTEY deputat, fost subsecretar de stat la agricultură , fără variată prin pământul ei mmmaimmntteatsmadBK^ & \ marmuHEiyM—mh—■afcjaaawi^B Produsele de seamă , vilele, brânzeturile şi vinurile Aşezat în condiţiuni de muncă şi de viaţă atât de felurite, cultivatorul francez, după ce s’a adaptat împrejurărilor, a scos de pe urma străduinţelor sale, produse de o extraordinară varietate. Mai trebue să reamintim că Franţa are peste douăzeci de rase de bovine şi produce vreo 100 de specii de brânzeturi? Viile, cu o sumedenie de varietăţi, dând 10% din recolta de vinuri a întregii lumi, înfăţişează o gamă prodigioasă de sorturi. Nu trebue să ne mire o asemenea diversitate de vinuri, care nu corespunde cerinţelor comerţului modern. Viţa, cultivată după metodele cele mai raţionale, este expresia unei civilizaţii rafinate. O «standardizare» excesivă a produselor ar însemna un regres. Proprietatea mijlocie şi fermele Explicaţia n'ar fi de altfel mulţumitoare, dacă nam ţine seamă de Asistenţa guvernului. Ce s-a făcut şi ce se va face în viitor Tabloul acesta al economiei rurale din Franţa ne lasă să înţelegem de ce guvernul şi-a îndreptat grija către prosperitatea agricolă. Mai întâi, este nevoie de o justă răsplată a muncii şi apoi de creşterea randamentului capitalurilor învestite. Totuşi, conflictul de interese economice şi sociale n’a îngăduit o satisfacere completă a revendicărilor ţărăneşti. După ostilităţile din 1927, agricultura franceză a reconstituit mijloacele sale de producţie. In timpul acestei perioade, exportarea produselor agricole a fost în mare parte oprită sau împiedicată de taxe. Pe urmă, importarea excesivă a îngreuiat mult piaţa. In 1931 şi 1932, aceasta a adus scăderea preţurilor. Politica de contingentare a impozitului a devenit indispensabilă, iar situaţia actuală a pieţei interioare face şi mai necesară aceasta. Agricultura franceză are nevoie în sfârşit, de reconstituirea capitalului fonciar ca şi al capitalului de exploatare. începând din 1919, o mare parte din exploatări au dispărut prin părăsirea lor. In cultura mijlocie şi cea mică, numărul construcţiilor noui de ferme nu este egal cu numărul fermelor părăsite sau distruse. Pe lângă credit, ale cărui exigenţe apasă asupra vieţii ţăranului, resurse financiare îndestulătoare trebuie deci acordate cultivatorului francez prin vinderea produselor cu preţuri bune. Putem fi siguri că ţăranul va şti să dea o bună folosinţă câştigului. Obligaţiile familiare l’au făcut muncitor tenace şi econom. Necesitatea de a recurge la policultură i-au dat simţul echilibrului. în sfârşit, de cele mai multe ori, ţăranul rămâne în locul unde s’a născut şi dacă părăseşte satul lui sau regiunea sa, aceasta o face din nefericire pentru un centru orăşenesc, dar nu pentru a căuta aiurea un alt ţinut agricol. Ţăranul francez are simţul tradiţiei, respectă tradiţia sau o rupe cu ea definitiv. La oraş, însă, are nostalgia ţinutului unde s’a născut şi trăeşte, bunăoară, la Paris, în numeroasele alcătuiri cu caracter provincial. Legătura cu pământul a tărâmului francezi Ataşamentul de ţinutul natal este la ţăranul francez, chiar atunci când a fost dezrădăcinat, izvorul linul edînc patrimoniu, pe care nu-l manifestă, fiindcă este natural şi se desvoltă în el în contact cu reutăţile, fie aspre, fie bune, în care se ivesc atât sentimentele cât şi interesele sale. Peste 50 la sută din populaţia franceză trăeşte încă în atmosfera rurală, suferă de pe urma o micei producţii din anii răi şi beneficiază de rodnicia anilor mănoşi. Ţărănimea franceză a imprimat caracterul ei numeroaselor oraşe şi târguleţe, leagăne ale independenţii sociale şi a libertăţilor politice. Ţărănimea exercită o acţiune neîntreruptă şi mare asupra evenimentelor interne. Preocupat de treburile sale zilnice, ţăranul pare a fi străin de mişcările ce tulbură celelalte straturi sociale, care sunt mai repede impresionabile; dar când el ridică capul, chipul său hotărât şi voluntar impune, iar glasul lui statorniceşte din nou destinele ţării. Uneori pare ironic, fiindcă se sileşte să uite, cu o nobleţă ce merge până la eroism, grijile zilnice la care are mândria de a nu asocia pe alţii. Ţăranul francez este deprins, să aştepte rodul muncii sale şi pentru că el cunoaşte resursele minunate ale ţării sale, pare a rămâne indiferent la agitaţiile pe care ştie că le va risipi, aşa cum risipeşte, în vremurile rele, urmele unei furtuni. (Exclusivitate «Dreptatea») Mormintele de la Boulogne sur mer ale soldaţilor australieni, căzuţi în Franţa şi monumentul, care va fi inaugurat în curând de suveranii Angliei cu prilejul vizitei lor în Franţa CIRCULAŢIA porumbului umed Ministerul de finanţe a făcut cunoscut vămilor că, urmare ordinului nostru circular Nr. 13727 din 8 Aprilie a. c. ministerul economiei naţionale, serviciul special de aprovizionare prin adresa Nr. 765/938, îl înştiinţează că prin jurnalul consiliului de miniştri Nr. 1037 din 24 Mai a. c., se revine asupra dispoziţiunilor date prin I. C. M. No. 2735 din 16 Septembrie 1937 şi No. 55 din 17 Ianuarie 1938, prin care se prohibise circulaţia porumbului ce depăşea procentul de umiditate fixat, atât pentru consumaţia internă cât şi pentru export. In consecinţă, se lasă completă libertate în circulaţia porumbului pe străzi, şosele, pe C.F.R., pe apă, etc. fără a se mai pretinde certificatele de analiză constatatoare, asupra procentului de umiditate. Arestări şi eliberări în Spania naţionalistă GIBRALTAR, 9. (Rador). Mai mulţi supuşi britanici au fost puşi în libertate, pe baza instrucţiunilor primite de la Burgos. Printre ei se află şi ziaristul britanic Peter Caddy, arestat la Lalinea în ziua de 24 Decembrie 1936, pentru faptul că trecuse frontiera de la Gibraltar în Spania naţionalistă. Caddy a fost limit în închisoare fără sa fi fost judecat. GIBRALTAR, 9. (Bailor). — Autorităţile spaniole naţionaliste au arestat Sâmbătă la Lalinea mai multe persoane, acuzate de a fi răspândit manifeste antifasciste. Circulă svonul că in cazarma de Infanterie de la Lalinea ar fi fost împușcateaseară câteva dintre persoanele arestate. Vineri 10 iunie 1938 2 lei Taxele de bancare plătite In nr. denar conform aprobării Direcțiunii Generate P. T. T. No. 34.850. BUIETIH EXTERN Avioane străine deasupra teritoriului francez Ultimul aspect al războiului civil din Spania a adus cu sine îngrijorare mare în Apus. Intr'adevăr, nu mai este vorba doar de comardarea oraşelor deschise de pe teritoriul spaniol, lucru destul de trist și acesta pentru epoca noastră, când sălbăticia taberei naţionaliste nu cruţă populaţia civilă, alcătuită din femei, copii şi bătrâni. Avioanele care au trecut în câteva rânduri pe pământul francez, lansând bombe, fac parte negreşit, dintr’o acţiune de provocare. Generalul Franco a explicat că nu este vorba de avioane de ale sale. La fel spun şi comunicatele taberei republicane. Dar în această privinţă, comentariile presei franceze şi engleze aduc un fapt semnificativ. Se pare că anumite puteri străine, care colaborează cu trupele naţionaliste, săvârşesc acte independente de Comandamentul central al generalului Franco. Generalul rebel ar fi astfel un prizonier al propriilor săi aliaţi. Deocamdată s’au înregistrat proteste vehemente din partea guvernului francez şi al celui britanic, împotriva incursiunilor aviaţiei străine pe teritoriul francez. S’a propus apoi, ca de îndată ce va mai fi semnalat un asemenea avion, acesta să fie doborît. Astfel se va putea face şi o anchetă, care să stabilească răspunderile. Marea Britanie găseşte justificată o asemenea măsură şi stărueşte chiar să se treacă la o acţiune imediată. Avem de a face deci, cu o nouă încordare în situaţia internaţională, de pe urma căreia o criză violentă ar putea izbucni. Spania a ajuns un focar primejdios pentru pacea întregei lumi. C. N. N. Omul cu certificat !Dacă nu ne înşelăm în aceiaşi zi a apărut în ziare o ah informaţie de la comisia pentru controlul averilor, care închidea procesul familiei Ghiaţă şi o serie de declaraţii ale junelui bărbat de stat, «jeniul» familiei, d. Petrică I. ■ Ghiaţă, fost vice-preşedinte al Camerei şi fruntaş hasist. Nici n’apucase bine să se usuce cerneala tipografică a informaţiei care-i refăcea un prestigiu cam feştelit, nici nu închiseseră dosarele, martore a multor cifre încâlcite şi a multor etaje şi blocuri luxoase, când d. Petrică a dat fuga la gazetă cu declaraţiile, ca să nu cumva să păgubească ceva, pe urma supărătoarei anchete. _ ... Şi ce credeţi că spune d. Petrică Ghiaţă? In chip de reformnator şi de înnoitor, d-sa vrea o altă viaţă mai morală şi o mai severă urmărire a celor ce cu uşurinţă se strecoară sub diferite pretexte, printre articolele codului penal. Fireşte formulările d-lui Petrică sunt făcute un in stil popular şi cu exemplificări cari să uşureze identificările. Ele sunt generale şi vor să stabilească principii directoare, pentru viitor. Totuşi în intimitate, în cerc restrâns de amici d. Ghiaţă desigur că a cerut, cu verva d-sale, sancţiuni severe contra speculatorilor şr bunuri ale statului iam an merş nn neruşinarea şi ţu îndrăsneala până acolo încât au crezut că pot căpăta perimetre petrolifere, bogate, pe o simplă petiţie timbrată cu 8 lei. In normele de morală nouă, pe care d. Ghiaţă vrea s’o întroducă în viaţa publică, asemenea procedee sunt condamnate de la început. Apoi, ca om de principii, fostul şef hasist se ridică hotărât contra nepotismului şi contra căpătuirii familiei. Cazurile scandaloase când tatăl era prefect, fiul deputat şi conducător politic al judeţului, în care tatăl era funcţionar administrativ, fraţii, soţiile, cumnaţii şi neamurile până în a noua spiţă, erau prin diferite comitete şi comiţii, încasând serioase sume de bani, s au apus după dorinţa d-lui Ghiaţă, pentru totdeauna. Să-i fim recunoscători că s’a gândit să ne dea o nouă morală publică şi că d-sa niciodată nu s’a gândit măcar că asemenea fapte ar putea constitui o preocupare pentru un om demn şi serios. D. Ghiaţă se prezintă în această nouă ipostază cu trecutul său de om nepătat şi cu toate garanţiile pe cari i le dă un certificat de la comisia controlului averilor. Imaculat ca şi d. Manoilescu, alt posesor de certificat (cât de mici ne simţim noi cari n’avem asemenea certificate) d. Petre Ghiaţă fost hasist şi fost vice-preşedinte al Camerei, poate să ceară cu toată autoritatea «moralizarea vieţii publice şi sancţiuni severe împotriva celor ce confundă uşor averea publică cu propriile lor buzunare». Avem impresia că d. Ghiaţă s’a denunţat singur comisiei de control, pentru a căpăta certificatul cu care să ne dea pe urmă lecţii de morală. Ceea ce a și făcut, din primul ceas al căpătării importantului act. Și iată cum comisia pentru controlul averilor, aduce indirect servicii mari operei de asanare a moravurilor putrede. In Fag. 4-a Măsuri contra speculei