Dreptatea, iunie 1938 (Anul 12, nr. 3156-3177)

1938-06-10 / nr. 3162

ANUL XII No. 3162, 4 pagini Director: DEMOSTENE BOTEZ Proprietar: S. A. „Dreptatea“ Registru publicaţiuni Nr. 1057/1938 Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9.­­ Telefon: Redacţia 3.03.42, Adiţia 5.13.91 Pentru primari aleşi ! . Reformarea legei administrative a fost totdeauna calul de bătae al tuturor guvernelor şi partidelor politice. Sa dus nelipsit o luptă perpetuă de acaparare a vitregu­lui aparat administrativ. In acea­stă luptă guvernul care pleca avea interesul să-şi menţte în adminis­traţie oamenii lui «aleşi», înţelegând să-şi mai prelungească astfel deţi­nerea unor posturi de comandă,­­ iar guvernul care venea vroia să cureţe tot ca să-i ajungă pentru plasarea personalului său. Acei cari erau la guvern alcătu­iau la repezeală o lege adimnistra­­tivă pentru ca prin dispoziţiile ei să întărească pe eternitate pe toţi oamenii lor, pe care-i asigura cu inamovibilităţi turnate în texte. O iluzie! Fiindcă urmaşii lor, modifi­cau legea, renăşteau dreptul de a disolva, de a da afară, răstălmă­cind texte şi principii. Era un fel de păcăleală recipro­­că, fiindcă urmaşii îşi făceau ace­leaşi iluzii, şi se lua de la capăt a­­celaş circuit. Aşa fiind, cu toate că, după prin­cipii şi fundamente de legi, prima­rii, de pildă erau aleşi, ba chiar aleşi pe un răstimp de câţiva ani — în fapt primarii aleşi din intâm­­plare în contra voinţei sau simpati­ei guvernanţilor erau, sau neins­talaţi sau daţi imediat afară. Alegerile cinstite şi gospodăreşti pe care le-am făcut, au fost imediat nesocotite de guvernele care ne-au succedat şi care, pentru a face a­­ceasta, îi trăgeau o modificare în părţile esenţiale, adică anulau vo­inţa electoratului. Aşa fiind, în dezacordul care se mai năştea uneori între electorat şi executiv executivul învingea prin samavolnicie întotdeauna şi încăl­ca vitejeşte toate voinţele legal ma­­nifestate. Dar ceia ce nu se putea suporta a­­tunci de către partidul liberal, de­prins să detie toate posturile de conducere începând cu micul loc de primar rural, s’ar putea încerca astăzi: o gospodărie comunală cu primari aleşi de norodul fiecărei comuni, — primari controlabili de prefecţi în activitatea lor, — dar aleşi. Spaima de electoral născută din­­tr'o nefastă obsesie a electoratului, nu trebue să nesocotească psiholo­gia ţăranului ca şi tradiţia pe care el a apucat-o şi cu care s-a deprins. Cu toate m­aşinaţiunile ce se fă­ceau, ţăranul a fost obişnuit de tot­deauna ca el să-şi aleagă primarul. Acesta era un drept care ţinea oa­recum de demnitatea lui şi de spi­ritul de libertate, aşa, modest, cum îl avea el. Şi, lăsat liber, cu chib­zuinţă lui, în această alegere de primar, ţăranul are un foarte grav şi înalt simţ de răspundere, şi ştie să aleagă pe cel mai bun şi mai fruntaş gospodar. Micile excepţii se pot uşor corecta. Dar respecta­rea acestei tradiţiuni ar da ţăra­nului o linişte şi o firească încre­dere în sine. Pentru mai mult,­­ pentru demnităţi care nu-i priveau direct gospodăria satului, şi posi­bilităţile de cunoaştere îi erau li­­mitate şi criteriile îi lipseau une­ori. Şi totuşi a dat dovadă mult timp de mare înţelepciune. Dar, în alegere de primar, ţăranul pune toată gravitatea şi are la îndemână toate elementele şi criteriile nece­sare pentru a face o alegere ideală. Şi e fatal ca cineva de la centru, care nu trăeşte în acea celulă co­munală, să nu cunoască tot aşa de bine oamenii buni de primari, că­rora le trebueşte şi energie, şi spi­rit de gospodărie, şi mai ales tact. Mai sus, la celulele mai mari pot interveni concepţii, principii de re­gim şi alte consideraţiuni teoretce care să-şi caute aplicaţiune. Dar la celula primară iniţială a comunei, alegerea de primar, serioasă, pe baze gospodăreşti, pe un termen asigurat, este singura cale prin care se poate asigura şi o bună ad­ministraţie şi acel sentiment de mulţumire şi de linişte care este atât de dorit. Alegerea de primar, este singura manifestare autohtonă a ţăranului. In ea se rezumă pentru el, concret, noţiunea lui de liber­tate şi de demnitate civică De ce să i se surpe această credinţă ?! Evident când alegerea s’ar dovedi proastă, prefectul să poată aduna comuna să-i arate păcătoşenia celui ales, — oamenii să o recunoască, şi să aleagă altul. Manifestările de sus ajung greu până la viaţa din sate, care, în sine, e atât de independentă şi de închisă la câteva probleme locale. Dar un primar desemnat ca un stăpân, de sus, impresionează prost. Ţăranul nu iubeşte să aibă stăpân; el vrea să fie mândru de primarul pe care el l-a ales. Şi în acest caz, el are un puternic sentiment de solidari­tate şi de ambiţie colectivă, tradu­să într’o mândrie a comunei. De multe ori, teoriile sunt bune pe hârtie, dar nu ţin seama de rea­­lităţi sau, de ceva mai puţin sesi­zabil, de psihologia acelora cărora se aplică. Ori, factorul acesta sufle­­tesc este foarte important tocmai pentru crearea unei atmosfere de linişte şi încredere. Fobiile nu pot merge atât de de­parte încât să nege aceste adevăruri care sunt atât de evidente pentru toţi acei care cunosc psihologia țâ­rănească. Această doleanță simplă ni se pare atât de mică ? Nu ?! Demostene Botez mc­­i rabinii O foarte complectă informaţie a­supra examenului de rabini, citim în «Porunca Vremii» a veselului lăptar Ilie Manuelă. Noi ştiam că o­ficiosul cauciucurilor este un ziar eminamente «românesc şi naţiona­list». Mai ştim că pe creştinii în numele cărora vorbeşte Ilie gumă nu-i interesează aproape deloc in­formaţia privitoare la examenul de rabini. Are «Porunca Vremii» cititori vrei? S’a vândut sau se vinde cu bucata, cu numărul, odiosului Cahal. Sunt nedumeriri cari trebuesc ri­sipite curând. Altfel începe să prindă bănuiala că informaţiile evreeşti care abun­dă de o vreme în coloanele «Porun­cii» sunt favoarea pe care Ilie o face încasărilor fructuoase, rezul­­­­tate din taparea «jidanilor» ame­ninţaţi. Pe lângă teroare, Ilie mai utilizează şi metoda concesiunilor. Libertatea de gândire Revista engleză ,de ştiinţă ge­nerală „Nature“, cunoscută pen­­tru prestigiul ei în lumea sa­vanţilor fizicieni şi naturalişti, publică în­­vol. 139, pag. 9*11 (5. V.. 1937) articolul cu ti­tlul „Freedom ,of the Mind” pe care-l dăm, ,în traducere, mai jos. «..»ilizaţia noastră este bine dis­tinctă de toate câte au fost înainte de noi prin legătura ei cu ştiinţa. Ştiinţa determină anumite cerinţe în mediul social şi printre cele mai im­portante este desigur libertatea de gândire. Fără o astfel de libertate sistemul nostru ştiinţific n’ar putea exista sau progresa; fără libertate instituţiile reprezentative nu pot fi menţinute. Milton a văzut aceasta foarte limpede şi deja la începutu­rile lui Royal Society scria: „...Adevărata Libertate , ...este totdeauna îngemănată cu dreapta, săpune şi nu există fără ea. Dorinţe nesupuse. . Şi patimi ,parvenite în om întunecă şi pun stăpânire Pe Rafiune , Şi-aduc în­­stare de robie Pe oameni, pîn’ajung din nou la li­bertate”. , „Paradisul pierdut’. (Cartea XII, 83-90. Suntem astăzi martori la distru­gerea simultană, în mai multe părţi ale lumii, a celor doi gemeni — li­bertatea şi raţiunea nu numai întu­necată şi neascultată, dar şi izgonită de creaturi ideale ale imaginaţiei — „conştiinţă rasială”, autarhie naţio­nală, principiul „fuchierului” — sau una­ ori alta din himerele statelor to­talitare. Multă lume a fost abătută de la raţiune prin acestea astfel că do­rinţele şi pasiunile guvernelor duce ştiinţa la nimic. Am văzut o mare ţară, până în ultimul timp mândră de universităţile şi realizările sale ştiinţifice, părăsind credinţa în ra­ţiune, distrugând cariera unei cn­­cinii din savanţii săi, şi, prin crearea unei poziţii nesigure pentru toţi, u­­milind, profesiunea învăţământului în­suşi şi coborând întregul standard al culturii sale. Pentru că, să nu uităm, civiliza­ţia trebuie să depindă de o mică minoritate. Civilizaţia noastră este susţinută prin eforturile critice şi creatoare ale câtorva inşi a căror judecată şi cunoştinţă determ­na la urma urmei valorile pentru cei mulţi. Numai într o atmosferă de libertate pot astfel de oameni să-şi aducă contribuţia faţă de comunităţile lor şi faţă de lume. Este o măsură ne­cesară pentru salvarea libertăţii ca Societatea pentru protecţia ştiinţei şi a învăţământului să adăpostească în părţile mai libere ale lumii învăţă­mântul izgonit de către aceste state de sclavi. Istoria ne-a dovedit că perioadele mari de activi­at­e intelect­ală coincid cu marile descoperiri de fapte noi şi importante şi cu extinderea într’un anumit sens a libertăţii personale. (Un exemplu elocvent despre această fericită îmbinare ni-l oferă veacul al 17-lea, care a văzut atât fun­darea ideilor de libertate, căt şi sta­bilirea disciplinelor ştiinţifice în An­glia. Pe aceste douâi fundamente sunt clădite multe din lucrurile­ bune care constitue viaţa noastră naţio­nală. Celelalte democraţii — şi numai in regimurile democratice se pare că înfloreşte ştiinţa — au făcut o experienţă similară. Deci avântul libertăţii de gândire în cadrul valorilor sociale a avut o importanţă incalculab­ilă pentru ştiin­ţa. Din nefericire, această mare miş­care şi-a avut vicisitudinile ei şi a adus cu ea primejdiile ei. In veacul al 18-lea ştiinţa era rezer­vată pentru o clasă restrânsă în care libertatea părerilor trecea ca un bun intelec­tual comun. Odată cu influenţele li­beratoare ale revoluţiei franceze alt­fel de opinii au început să fie te­mute. S-au luat măsuri active de a Ie înăbuşi când erau exprimate liber deşi când erau grupate în opere ti­părite cu mare cheltuial, guvernele de pe vremea aceea le tratau cu dis­preţ. Când ateistul William Godwin a scos a sa „Cercetare privitoare la dreptatea politică şi influenţa ei asupra moralei şi a fericirii”, în 1793, a scăpat de persecuţie numai pen­­tru că­ autorităţile presupuneau că pu­ţin rău poate fi făcut de o publ­caţie care costa numai 3 guinei. In curând totuş timpurile technice şi industriale ale ştiinţei i-au creat ştiinţei un nou prestigiu, aşa că în epoca victoriană târzie, libertatea de gândire era mai puţin temută. Treptat s’a produs o altă schimbare. Prin inten­­­icarea e­­ducaţiei proporţia de intelectuali a crescut enorm. Pe deasupr­a s-au rea­izat noui po­sibilităţi de difuziune a ideilor. Iefti­nirea tiparului, o nouă tehnică în ziaristică, cinematograful şi radioul au crescut din nou pericolul ideilor în ochii acelora cari se tem de ele. Dorinţe desordonate şi patimi par­venite au abătut din nou guvernele din drumul raţiunii şi omul a fost (Continuare în pagina 11) :.ww.#.­.vsalfea*at Agricultura franceză Având o situaţie geografică pri­vilegiată, înzestrată cu o climă tem­perată ce începe de la ceaţă lumi­noasă a regiunei l’Ile de France până la soarele strălucitor al Coas­tei de Azur, Franţa îşi lucrează pă­mântul sub semnul calităţii. Fie că este vorba de fructe, tre­când de la corcoduşele din Lorena până la fructele de lux din Valea Bonului, fie că este vorba de vinu­rile pe care regiunile din Cham­pagne, Bourgogne şi Bordelais le trimite în toată lumea, fie că este vorba de creşterea vitelor, ţăranul francez aduce în comerţ mărfuri o­­riginale, fine, robuste şi elegante. Să nu se creadă cumva că acest ţăran a găsit pretutindeni împre­jurări lesnicioase pentru m­uncă. Dimpotrivă, lăsând pentru pădure o cincime din pământ, el s’a stră­duit să transforme în ogoare rodi­toare terenurile sterpe. In mlaştinile din Flandra maritimă, în landele granitice din Bretania, pe colinele stâncoase din bazinul Bonului, ţă­rănimea a întins limitele pământu­lui cultivabil. Astfel, văile au fost acoperite de livezi, pe panta mun­ţilor a cultivat viţa de vie, iar pe terase, unde plugarul a cărat pă­mânt cu sacul, a semănat secară, condiţiile în care ţăranul îşi valo­rizează pământul. Numărul proprie­tarilor agricoli este în Franţa de 5 186.815, iar suprafaţa mijlocie a u­­nei proprietăţi este numai de 8 hec­tare. Cum 213 in suprafaţa culti­vată sunt exploatate în mod direct şi 87% din cultivatori lucrează fără ajutorul altora. In recolta anului 1937, 92% din producătorii de grâu au scos fiecare cel puţin 100 chintale. Producţia de lapte mărturiseşte şi mai bine ca­racterul agriculturii franceze. Sta­tistica ne arată că sunt în total 8.200.000 de vaci de lapte, sau, in mijlociu, 3 vaci pentru fiecare gos­podărie. 80% din unt este fabricat la ferme. Cifrele acestea sunt suficiente pentru a dovedi că în Franţa, agri­cultura se află mai ales în mâinile ţăranilor, mici proprietari. Cea mai mare parte din ferme folosesc poli­­cultura, urmărind îndosebi îndestu­larea. De aceea, ţăranca franceză joaca un rol de seamă în economia fermei. De cele mai multe ori, ea conduce direct lăptăria, creşterea păsărilor şi grădina, iar din produsul vânză­rii satisface nevoile casnice. Din 7.000 000 de colaboratori permanenţi ai exploatărilor agricole, 55% sunt femei. de ANDRE LIAUTEY deputat, fost subsecretar de stat la agricultură , fără variată prin pământul ei mmmaim­mntteatsmad­BK^ &­­ \ marmuHEiyM—mh—■afcjaaawi^B Produsele de seamă , vilele, brânzeturi­le şi vinurile Aşezat în condiţiuni de muncă şi de viaţă atât de felurite, cultivato­rul francez, după ce s’a adaptat îm­prejurărilor, a scos de pe urma stră­duinţelor sale, produse de o extra­ordinară varietate. Mai trebue să reamintim că Franţa are peste douăzeci de rase de bovine şi pro­duce vre­o 100 de specii de brân­zeturi? Viile, cu o sumedenie de varietăţi, dând 10% din recolta de vinuri a în­tregii lumi, înfăţişează o gamă pro­digioasă de sorturi. Nu trebue să ne mire o asemenea diversitate de vinuri, care nu corespunde cerinţe­­lor comerţului modern. Viţa, culti­vată după metodele cele mai raţio­nale, este expresia unei civilizaţii rafinate. O «standardizare»­ excesivă a produselor ar însemna un regres. Proprietatea mijlocie­ şi fermele Explicaţia n'ar fi de altfel mul­ţumitoare, dacă nam ţine seamă de Asistenţa guvernului. Ce s-a făcut şi ce se va face în viitor Tabloul acesta al economiei ru­rale din Franţa ne lasă să înţele­gem de ce guvernul şi-a îndreptat grija către prosperitatea agricolă. Mai întâi, este nevoie de o justă răsplată a muncii şi apoi de creşte­rea randamentului capitalurilor în­vestite. Totuşi, conflictul de inte­rese economice şi sociale n’a îngă­duit o satisfacere completă a reven­dicărilor ţărăneşti. După ostilităţile din 1927, agri­­cultura franceză a reconstituit mij­loacele sale de producţie. In timpul acestei perioade, exportarea produ­selor agricole a fost în mare parte oprită sau împiedicată de taxe. Pe urmă, importarea excesivă a în­greuiat mult piaţa. In 1931 şi 1932, aceasta a adus scăderea preţurilor. Politica de contingentare a impo­zitului a devenit indispensabilă, iar situaţia actuală a pieţei interi­oare face şi mai necesară aceasta. Agricultura franceză are nevoie în sfârşit, de reconstituirea capita­lului fonciar ca şi al capitalului de exploatare. începând din 1919, o mare parte din exploatări au dis­părut prin părăsirea lor. In cultu­ra mijlocie şi cea mică, numărul construcţiilor noui de ferme nu este egal cu numărul fermelor pă­răsite sau distruse. Pe lângă credit, ale cărui exigen­ţe apasă asupra vieţii ţăranului, resurse financiare îndestulătoare trebuie deci acordate cultivatoru­lui francez prin vinderea produselor cu preţuri bune. Putem fi siguri că ţăranul va şti să dea o bună folo­sinţă câştigului. Obligaţiile famili­are l’au făcut muncitor tenace şi e­conom­. Necesitatea de a recurge la policultură i-au dat simţul echili­brului. în sfârşit, de cele mai multe ori, ţăranul rămâne în locul unde s’a născut şi dacă părăseşte satul lui sau regiunea sa, aceasta o face din nefericire pentru un centru orăşenesc, dar nu pentru a căuta aiurea un alt ţinut agricol. Ţăranul francez are simţul tradi­ţiei, respectă tradiţia sau o rupe cu ea definitiv. La oraş, însă, are nos­talgia ţinutului unde s’a născut şi trăeşte, bunăoară, la Paris, în nu­meroasele alcătuiri cu caracter provincial. Legătura cu pământul a tărâmului francezi Ataşamentul de ţinutul natal este la ţăranul francez, chiar atunci când a fost dezrădăcinat, izvorul li­nul edînc patrimoniu, pe care nu-l manifestă, fiindcă este natural şi se desvoltă în el în contact cu reu­­tăţile, fie aspre, fie bune, în care se ivesc atât sentimentele cât şi in­teresele sale. Peste 50 la sută din populaţia franceză trăeşte încă în atmosfera rurală, suferă de pe urma o micei producţii din anii răi şi beneficiază de rodnicia anilor mănoşi. Ţărăni­mea franceză a imprimat caracte­rul ei numeroaselor oraşe şi târgu­­leţe, leagăne ale independenţii so­ciale şi a libertăţilor politice. Ţă­rănimea exercită o acţiune neîntre­ruptă şi mare asupra evenimente­lor interne. Preocupat de treburile sale zilni­ce, ţăranul pare a fi străin de miş­cările ce tulbură celelalte straturi sociale, care sunt mai repede im­presionabile; dar când el ridică ca­pul, chipul său hotărât şi voluntar impune, iar glasul lui statornice­şte din nou destinele ţării. Uneori pare ironic, fiindcă se si­leşte să uite, cu o nobleţă ce merge până la eroism, grijile zilnice la care are mândria de a nu asocia pe alţii. Ţăranul francez este deprins, să aştepte rodul muncii sale şi pen­­tru că el cunoaşte resursele minu­nate ale ţării sale, pare a rămâne indiferent la agitaţiile pe care ştie că le va risipi, aşa cum risipeşte, în vremurile rele, urmele unei fur­tuni. (Exclusivitate «Dreptatea») Mormintele de la Boulogne sur mer ale soldaţilor australieni, căzuţi în Franţa şi monumentul, care va fi inaugurat în curând de suveranii Angliei cu prilejul vizi­­tei lor în Franţa CIRCULAŢIA porumbului umed Ministerul de finanţe a făcut cu­noscut vămilor că, urmare ordinu­lui nostru circular Nr. 13727 din 8 Aprilie a. c. ministerul economiei naţionale, serviciul special de apro­vizionare prin adresa Nr. 765/938, îl înştiinţează că prin jurnalul con­siliului de miniştri Nr. 1037 din 24 Mai a. c., se revine asupra dis­­poziţiunilor date prin I. C. M. No. 2735 din 16 Septembrie 1937 şi No. 55 din 17 Ianuarie 1938, prin care se prohibise circulaţia porumbului ce depăşea procentul de umiditate fixat, atât pentru consumaţia in­ternă cât şi pentru export. In consecinţă, se lasă completă libertate în cir­culaţia porumbului pe străzi, şosele, pe C.F.R., pe apă, etc. fără a se mai pre­tinde certificatele de ana­liză constatatoare, asupra procentului de umiditate. Arestări şi eliberări în Spania naţionalistă GIBRALTAR, 9. (Rador).­­ Mai mulţi supuşi britanici au fost puşi în libertate, pe baza instrucţiunilor pri­mite de la Burgos. Printre ei se află şi ziaristul britanic Peter Caddy, a­­restat la Lalinea în ziua de 24 De­cembrie 1936, pentru faptul că tre­cuse frontiera de la Gibraltar în Spania naţionalistă. Caddy a fost li­mit în închisoare fără sa fi fost judecat. GIBRALTAR, 9. (Bailor). — Auto­rităţile spaniole naţionaliste au are­stat Sâmbătă la Lalinea mai multe persoane, acuzate de a fi răspân­dit manifeste antifasciste. Circulă svonul că in cazarma de Infanterie de la Lalinea ar fi fost îm­pușcate­­aseară câteva dintre persoa­nele arestate. Vineri 10 iunie 1938 2 lei Taxele de b­ancare plătite In nr. denar conform aprobării Direcțiunii Generate P. T. T. No. 34.850. BUIETIH EXTERN Avioane străine deasupra teritoriului francez Ultimul aspect al războiului civil din Spania a adus cu sine îngrijo­rare mare în Apus. Intr'adevăr, nu mai este vorba doar de comarda­­rea oraşelor deschise de pe terito­riul spaniol, lucru destul de trist și acesta pentru epoca noastră, când sălbăticia taberei naţionaliste nu cruţă populaţia civilă, alcătuită din femei, copii şi bătrâni. Avioanele care au trecut în câte­va rânduri pe pământul francez, lansând bombe, fac parte negreşit, dintr’o acţiune de provocare. Gene­ralul Franco a explicat că nu este vorba de avioane de ale sale. La fel spun şi comunicatele taberei re­publicane. Dar în această privinţă, comentariile presei franceze şi en­gleze aduc un fapt semnificativ. Se pare că anumite puteri străine, care colaborează cu trupele naţiona­liste, săvârşesc acte independente de Comandamentul central al genera­­lului Franco. Generalul rebel ar fi astfel un prizonier al propriilor săi aliaţi. Deocamdată s’au înregistrat pro­teste vehemente din partea guver­nului francez şi al celui britanic, împotriva incursiunilor aviaţiei străine pe teritoriul francez. S’a propus apoi, ca de îndată ce va mai fi semnalat un asemenea avion, acesta să fie doborît. Astfel se va putea face şi o anchetă, care să stabilească răspunderile. Marea Britanie găseşte justificată o asemenea măsură şi stărueşte chiar să se treacă la o acţiune ime­diată. Avem de a f­ace deci, cu o nouă în­cordare în situaţia internaţională, de pe urma căreia o criză violentă ar putea izbucni. Spania a ajuns un focar primejdios pentru pacea întregei lumi. C. N. N. Omul cu certificat !Dacă nu ne înşelăm­ în aceiaşi zi a apărut în ziare o ah informaţie de la comisia pentru controlul averilor, care­­ închidea procesul familiei Ghiaţă şi o serie de declaraţii ale junelui bărbat de stat, «jeniul» familiei, d. Petrică I. ■ Ghiaţă, fost vice-preşedinte al Camerei şi fruntaş hasist. Nici n’apucase bine să se usuce cerneala tipografică a informaţiei care-i refăcea un prestigiu cam feştelit, nici nu închiseseră dosarele, martore a multor cifre încâlcite şi a multor etaje şi blocuri luxoase, când d. Petrică a dat fuga la ga­zetă cu declaraţiile, ca să nu cumva să păgubească ceva, pe urma supărătoarei anchete. _ ... Şi ce credeţi că spune d. Petrică Ghiaţă? In chip de refor­mna­­tor şi de înnoitor, d-sa vrea o altă viaţă mai morală şi o mai severă urmărire a celor ce cu uşurinţă se strecoară sub diferite pretexte, printre articolele codului penal. Fireşte formulările d-lui Petrică sunt făcute un in stil popu­lar şi cu exemplificări cari să uşureze identificările. Ele sunt ge­nerale şi vor să stabilească principii directoare, pentru viitor. Totuşi în intimitate, în cerc restrâns de amici d. Ghiaţă desi­gur că a cerut, cu verva d-sale, sancţiuni severe contra speculato­rilor şr bunuri ale statului iam­ an merş nn neruşinarea şi ţu în­drăsneala până acolo încât au crezut că pot căpăta perimetre pe­trolifere, bogate, pe o simplă petiţie timbrată cu 8 lei. In normele de morală nouă, pe care d. Ghiaţă vrea s’o într­o­­ducă în viaţa publică, asemenea procedee sunt condamnate de la început. Apoi, ca om de principii, fostul şef hasist se ridică hotărât con­tra nepotismului şi contra căpătuirii familiei. Cazurile scandaloase când tatăl era prefect, fiul deputat şi conducător politic al judeţului, în care tatăl era funcţionar admi­nistrativ, fraţii, soţiile, cumnaţii şi neamurile până în a noua spi­ţă, erau prin diferite comitete şi comiţii, încasând serioase sume de bani, s au apus­ după dorinţa d-lui Ghiaţă, pentru totdeauna. Să-i fim recunoscători că s’a gândit să ne dea o nouă morală pu­blică şi că d-sa niciodată nu s’a gândit măcar­ că asemenea fapte ar putea constitui o preocupare pentru un om demn şi serios. D. Ghiaţă se prezintă în această nouă ipostază cu trecutul său de om nepătat şi cu toate garanţiile pe cari i le dă un certificat de la comisia controlului averilor. Imaculat ca şi d. Manoilescu, alt posesor de certificat (cât de mici ne simţim noi cari n’avem ase­menea certificate) d. Petre Ghiaţă fost hasist şi fost vice-preşe­­dinte al Camerei, poate să ceară cu toată autoritatea «moralizarea vieţii publice şi sancţiuni severe împotriva celor ce confundă uşor averea publică cu propriile lor buzunare». Avem impresia că d. Ghiaţă s’a denunţat singur comisiei de control, pentru a căpăta certificatul cu care să ne dea pe urmă lecţii de morală. Ceea ce a și făcut, din primul ceas al căpătării importantului act. Și iată cum comisia pentru controlul averilor, aduce indirect servicii mari operei de asanare a moravurilor putrede. In Fag. 4-a Măsuri contra speculei

Next