Dreptatea, decembrie 1944 (Anul 1, nr. 83-106)

1944-12-01 / nr. 83

Seria 2-a Anul I Nr. 83 4pagini Director­­ SON LIVEAMU Proprietar: S. A. „Dreptatea” Taxa plătită în numerar conf. apro­bării nr. 261108 din 23/IX/944 Abonamentele încep la 1 şi 15 ale lunii ABONAMENTE: Un an : 4.000 lei Şcase luni: 2.000 lei Trei luni: 1.000 lei Instituţii şi întreprinderi par­ticulare 10.000 lei anual Organ al partidului national­ Vineri 1 Decembrie 1944 ÎS lei REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Str. Domniţa Anas’ 6 ^ Direcţia 54301 Telefoane: . Redacţia 48928 ( Adiţia 32153 Postul „Donau“, „Scânteia şi „Româ­nia Libera*" P­­­ostul de radio german „Do­nau“ îll atacă aproape zilnic şi cât se poate de brutal pe d. Iuliu Maniu. Dar, deodată cu postul de emisiune al doctorului Goebbels au deschis focul împotri­va bărbatului de strat ardelean şi ziarele recent zămislite „Scânteia“ şi „România Liberă“ — organe ale partidului comunist din România. Că Nemţii îl atacă pe d. Iuliu Maniu — asta se poate uşor ex­plica, fiindcă domnia-sa a fost a­­cela care le-a stricat socotelile po­litice ce le aveau în România şi peste tot în sectorul sud-estic eu­ropean. D. Iuliu Maniu a fost pri­mul bărbat de stat român care a făcut tot ce i-a stat în prutiinţă pen­­tru ea să împiedice înglobarea Ro­mâniei în orbita politică a Axei. Şi l-a făcut acest lucru la lumina zilei, cu multă bărbăţie, nesoco­tind cu totul gravele primejdii ce se desprindeau dintr’o asemenea atitudine. Iar după ce faptul nenorocit s’ia săvârşit totuşi — datorită unor conducători nepricepuţi şi răi­­patrioţi, despre cari „procurorii“ vieţii publice de azi nu fac nici o pomenire — d. Iuliu Maniu a fost acela care a lucrat din răsputeri, chiar sub ochii îndrăciţi ai Gesta­poului, pentru a face să înceteze cu un ceas mai de­vreme bleste­mata noastră alianţă cu Germania. Prin gratiu viu, prin memorii (des­pre care Istoria va vorbi cu sfin­ţenie) şi prin mijlocirea unui grup modest de prieteni devotaţi. Era firesc, deci, ca după eveni­mentele dela 23 August 1944, toate fulgerile propagandei germane să se îndrepte în primul rând împo­triva d-lui Iuliu Maniu. Ceeace însemna indirect că acest bărbat de stat român le-a pricinuit mari neajunsuri în ducerea răsboiului lor imperialist și barbar. ★ Intr’o asemenea împrejurare, un judecător obiectiv ar putea face următoarea reflexiune: A., care duşmăneşte de moarte pe­­„ are tot interesul să-i slăbească poziţia acestuia din urmă, pentru ca până la sfârşit să-l poată dărâma. In a­­cest scop, va uza de toate armele văzute şi nevăzute, permise şi ne­permise. Dar în primul rând, va căuta să-l bată cu propriile lui arme, cu propriile lui argumente. Mai departe A. se va strădui să deruteze pe prietenii lui B., să-i îndepărteze de acesta, ba, dacă se poate, să-i întoarcă chiar împo­triva lui. Cu alte cuvinte, va în­cerca să-i creieze cât mai multe fronturi şi cât mai multe dificul­tăţi. E evident deci că aceia care (din neştiinţă sau proştie, nu intere­sează) îi ia partea lui A. în lupta acestuia împotriva lui B. îi aduce un mare serviciu celui dintâi şi cauzei în slujba căreia stă. Cu atât mai vârtos când este neîndoelnic că B. a slujit mnimai binelui şi a­­devărului şi prin urmare ar avea tot dreptul la recunoştinţa celor din jurul său. 1f Şi dacă este aşa, atunci ne în­trebăm pe drept cuvânt: care să fie sensul atacurilor ce le în­dreaptă .Scânteia“ şi „România Liberă“ împotriva d-lui Iuliu Ma­niu? Să fie ceva întâmplător sau un sistem? Findcă, trebuie să o spunem, multora le pare deadrep­­tul bizar paralelismul dintre ata­cul postului de radio german şi al numitelor ziare de la noi. „Scân­teia“ şi „România Liberă“ ar pu­tea scrie aşa cum scriu azi, dacă Germanii l-­ar lăuda pe d. Iuliu Maniu. Dar oricare ar fi dedesubtul a­­cestor isbucniri pătimaşe, e bine să se ştie un lucru : opinia publică românească şi cu ea deodată cea euroeană şi chiar de peste Ocean, nu va putea fi făcută în nici un caz să creadă că d. Iuliu Maniu n’ar fi un bun democrat şi că ini­ma domniei-sale nu ar fi încăl­zită de cele mai alese sentimente de umanitate. Şi aceasta pentru simplul motiv că adevărul este mai tare decât toate calomniile şi pornirile pătimaşe. Iar iubitorii de adevăr pot să-l desprindă foarte lesnicios din tre­cutul bogat în fapte patriotice lu­minate al d-lui Iuliu Maniu şi dându-şi în acelaş timp osteneala să cunoască gândirea politică a a­­cestui om de treabă şi drept. Const. Hag era­ u COMUNICATUL Marelui Stat Major al Armatei asupra operaţiunilor din ziua de 29 n­oembrie 1944 In Ungaria de nord-est, trupele române au a­­tins râul Bodrog pe un front larg. In munţii Bükk vânătorii noştri de munte au respins prin lupte grele, inamicul, din mai multe poziţii puternic fortificate. La est de Budapesta am ocupat două înălțimi importante. „Naţiunile Unite prin victoria finală Slavii şi Românii vor da lumii o pace dreapta a declarat Regele George al Angliei LONDRA, 29. (Rador).­­ In discur­sul său la deschiderea nouei sesiuni a Parlamentului, Regele George, al Marei Britanii a decla­rat printre altele: „Naţiunile Unite privesc acum îna­inte, mai încrezătoare ca oricând în acea victorie finală, care va da po­poarelor lumii o pace dreaptă, dorită de noi toţi. In vestul Europei, forţele Mele din Regatul Unit şi Canada şi ale camara­zilor lor din Statele Unite, cu ajuto­rul valoros al forţelor armate ale a­­liaţilor Met europeni au sdrobit pe inamic într'o serie de lupte hotărî­­toare şi îl presează acum la frontie­rele ţării lui. In Italia, forţele Naţiunilor Unite au înaintat spre câmpiile nordice, iar în Grecia şi Iugoslavia, germanii sunt respinşi din ţările pe care le-au opri­mat timp de 3 ani­­ mari. In răsărit, masivele victorii ale a­­liatului Meu­rus au smuls germanilor suprafeţe teritoriale vaste, din care germanii sperau că vor putea să a­­provizioneze armatele lor şi să facă obstacole de netrecut pentru a feri pământul german de a deveni câmp de bătălie. Acum însă, atât în răsărit, cât și în apus Germania este invadată. Lupta în care armatele sale sunt an­gajate acum sunt o măsură a succe­sului care, cu ajutorul Domnului, a în­cinunat armele noastre. In războiul împotriva Japoniei, ina­micul a fost respins din India; aliatul meu american continuă mereu să re­ducă tot mai mult regiunile ce se găsesc încă sub controlul japonez, în Pacific, înţelegem să întărim, cât mai repede şi cât mai puternic cu putinţă forţele Regatului Unit, care sunt a­­cum alături de camarazii lor din toate părţile commonwealthului britanic, şi ale imperiului, precum şi din Statele Unite, China, Olanda şi Franţa, având sarcina comună de a lupta împotri­va Japoniei. „Times“ şi situaţia din ţă­ri­le eliberate î­n unele ţări eliberate, viaţa publică sdruncinată adânc în cei patru ani de robie nazistă, TCVntTCL CjT€U îtt­TvOTîTiAil. In Belgia, în Italia, în Grecia şi în alte ţări deasemeni, popoarele par să fi pierdut obişnuinţa liber­tăţii şi practica ei. O stare frene­tică a urmat ceasului aşteptat al desrobirii, o febrilitate primej­dioasă care nu corespunde climatu­lui salubru al democraţiei■ Minori­tăţi politice îndrăzneţe, socotesc momentul prielnic spre a confisca puterile­ încă precare ale statelor reînviate, în numele unor partide care, în era abolirii tuturor mono­polurilor, vor să-şi atribue un mo­nopol exclusivist al sincerităţii de­mocratice. Im Bruxelles, la Atena şi la Ro­ma, au avut loc incidente, unele destul de grave, simptome ale unei stări de spirit îngrijorătoare. „Times" a publicat în numărul său de Marţi un editorial semnifi­cativ, asupra căruia ar face bine să mediteze oamenii de răspundere ai vieţii publice. Se ştie că marea ga­zetă engleză obişnueşte să-şi cu­leagă inspiraţia acolo unde crede, în deplină libertate, fie că solicită opinia omului de pe stradă, fie că recurge la oamenii responsabili de la Foreign­ Office. De aceia, edito­rialul din „Times" reprezintă a­­proape întotdeauna punctul de ve­dere britanic în treburile lumii. Ocupându-se de sarcina guverne­lor, prin natura lor, provizorii, ale țărilor eliberate, ziarul cere ca pu­terea acestor guverne să fie „efec­tivă". Spre a exercita o asemenea putere efectivă, ele trebue să înde­plinească două condiţiuni şi anu­me: „să ajute şi să sprijine arma­tele naţiunilor unite în misiunea lor eliberatoare şi să reprezinte într’a­­devăr massa opiniei publice din ţara respectivă“. „Times" recunoaşte că un ase­menea guvern e greu de realizat astăzi, deoarece el nu ar putea ieşi decât din „ciocnirii­ de opinii", iar o „soluţie definitivă nu va putea fi găsită până nu vor avea loc ale­geri democrate imparţiale“. Nu înseamnă însă că până la ivi­rea acelor împrejurări care să în­­gădue consultările populare, ţările eliberate trebue să rămână negu­­vernate. Singurele formule posibile sunt guvernele alcătuite din repre­zentanţii acelor partide care au a­­vut un rol hotărîtor în lupta împo­triva cotropitorului, dar observă „Times" — „grupurile dizidente au obligaţia puternică de-a nu spori opoziţia lor până la un punct în care toate formele de guvern popu­lar cuminte devin nerealizabile“. Aspectele internaţionale ale a­­cestor crize interne merită o aten­ţie deosebită. „Posibilităţile — scrie „Times" — de-a se aduce prejudicii născute dintr’o situaţie în mod ine­rent dificilă, sporesc imens atunci când se face încercarea, aşa cum s’a făcut în unul sau două cercuri iresponsabile, de-a complica rivali­tăţile lăuntrice, invocând probleme de-o însemnătate internaţională“. Una din iluziile care nu legănat ani de zile diplomaţia nazistă, era aşteptarea unui conflict de interese între marile puteri aliate. Cu atât mai ciudată pare deci reapariţia a­­cestei idei absurde, acolo unde nici nu te aşteptai s’o vezi, adică în li­nele ţări recent eliberate. „Times" judecă sever aceste în­cercări de „desbinare a marilor pu­teri “ ! „Sugestia că fracţiunile dizidente sunt împărţite prin supunerea lor faţă de Marea Britanie (ori faţă de Ir Marea Britanie şi Statele Unite) pe de-o parte şi faţă de Rusia, pe de altă parte sau că ele se bucură de­ un patronaj special al acestor puteri în mod­­respectiv, este una din acele încercări prejudiciabile de a desbina marile puteri şi de a le arunca una împotriva alteia, lu­cruri pe care propaganda nazistă s’a străduit să le încurajeze mult timp şi zădarnic“. Cât priveşte linia politică pe care se mişcă puterile aliate „Times" ţine s-o reamintească: „Atât în Europa răsăriteană cât şi în Europa apuseană, unitatea de politică şi de acţiune între cele trei mari puteri este principiul recunos­cut de ele şi face parte din princi­piul că deosebirile de păreri sau de interese dintre ele, acolo unde aces­tea se ivesc, trebue să fie soluţio­nate pe calea unei discuţii directe între aceste trei mari puteri, iar nu urmărind linii divergente de acţiune în conflictele locale“1. Recunoscând că numai „conside­rentele militare" rămân pe primul plan, faţă de ţările eliberate, până la victoria finală, ziarul englez sub­liniază necesitatea de­ a se menţine „ordinea şi disciplina". Este im­portant însă, adaugă „Times" ca guvernele naţionale să aibă o bază largă, socotindu-se investite — nu cu o „autoritate deplină spre a ho­tărî destinele ţării pentru o pe­rioadă indefinită,­­ ci cu răspun­derea unor administratori provizo­rii pentru guvernele care vor fi în­tr’o bună zi ALESE spre a le înlo­cui“. Sergiu Dan Flota britanică a pă­strat pretutindeni supremaţia Flota Mea a păstrat pretutindeni supremaţia sa asupra inamicului şi a înregistrat mari succese, în care for­ţele Mele aeriene au intervenit din plin alungând de pe mări forţele inamice de suprafaţă şi submarine. Forţele Mele aeriene, în colaborare cu forţele aeriene ale Statelor Unite, au dat lovituri tot mai grele împotriva Germaniei şi au continuat sprijinul lor miliar­dat operaţiunilor navale pe toate teatrele de luptă. Succesele forţelor Mele armate nu toate. Unite într’o alianţă de nedesfăcut ci mereu întărită prin colaborarea constantă între guverne şi prin de­sele întâlniri personale între conducă­torii lor, popoarele Naţiunilor Unite privesc înainte către ziua când agre­sorul va fi definitiv învins şi când toată lumea se va putea înapoia pen­tru reclădirea prosperităţii şi menţi­nerea unei păci neameninţate. Vi se va cere să faceţi alte pro­vizii financiare pentru conducerea răz­boiului şi pentru alte servicii ne-­ cesare. Victoria rămâne scopul nos­tru suprem ci, pentru acest sfârşit, vi se va cere să treceţi legi de care este nevoie pentru continuarea efectivă a războiului. Odată ce războiul din Eu­ropa va fi terminat, tranziţia de la război la pace va începe şi miniştrii Mei pregătesc activ planuri după care, fără să se aducă vreun prejudiciu con­­tinuarii active a războiului împotriva Japoniei, o mare parte din resursele noastre să fie dată producţiei, civile. Miniştrii Mei vor încerca să creieze c­ondiţii favorabile pentru expansiu­nea exportului nostru şi pentru re­­echiparea industriei, precum şi pe 1­­0% menţiner­ea unui nivel înalt al producţiei alimentare din metropolă. El mai cercetează metodele prin care politica pentru menţinerea unui nivel înalt al mâinii de lucru va putea fi executată, mai ales în ceea ce priveşte industriile pe suprafeţe mari. Progre­sul va­ fi făcut prin îndeplinirea mi­siunilor urgente de construire a unor case şi a bunurilor civile. Miniştrii Mei vor continua politica prin care asigură o distribuţie justă a celor necesare pentru viaţă, atâta vreme cât aceste bunuri nu vor fi în mare can­titate. Guvernul Meu înţelege ca, imediat ce se va prezenta prilejul, să fie vo­tate legile venite din propuneri deja făcute publice, pentru servicii sanitare mai întinse, mărirea şi unificarea pla­nului de asigurare naţională, noul plan pentru asigurări împotriva ac­cidentelor şi sistemul alocaţiilor fa­miliale. Miniştrii vă vor cere apoi să apro­baţi măsuri cu privire la politica na­ţională a apelor, dintre care unele propunerii v’au fost făcute deja. Deasemeni, vă va fi supus un pro­­ect de lege în legătură cu reforma e­­lectorală, bazat pe recomandările preşedintelui, precum şi reluarea a­­legerilor locale într’un timp aprop­at. Veţi fi invitaţi să acceptaţi măsuri în legătură cu finanţarea unor chel­­tueli importante pentru capitală, pe care autor­ităţile locale nu le pot a­­coperi, după încetarea ostilităţilor în Europa. Deasemeni vor fi făcute propuneri pentru desvoltarea sistemului de e­­ducaţie publică. Vor fi apoi luate măsuri î­n legă­tură cu coloniile, pentru prosperita­tea lor, pe baza legii din 1940. Mă rog Celui Atotputernic să bine­­cuvinteze gândurile dvs“. După aceea, Rege­, a trecut în re­vistă evenimentele petrecute în anul trecut. Vorbind dspre asaltul pe con­tinent, Regele a spus : „Niciodată până acum în istoria noastră, o acţiune nu a absorbit atât de mult energiile întregei naţiuni. Succesul militar a fost făcut posibil numai pr­in devotamentul cu care garda metropolitană, serviciile de a­­părare şi apărare antiaeriană activă din Marea Britanie şi-au îndeplinit misiunea lor, apărând această bază din insulă, de care depinde toată e­­voluţia din vestul Europei, ar fi putut fi înregistrate fără munca devotată a tuturor din common­wealth şi din imperiu, care au pro­dus fără încetare arme şi echipa­ment. De peste 5 ani, popoarele Mele au început lupta pentru eliberarea lumii de sub agresiune; contribuţia popu­laţiei civile în acest timip este mai presus de orice laudă. Naţiunile Unite aşteaptă cu încre­dere desfăşurarea evenimentelor vii­Mă bucur de eliberarea teritoriului Franţei, Belgiei, Luxemburgului, Cred­mi­ şi Iugoslaviei şi simpatia noastră se îndreaptă către popoarele acestor ţări în ordinea er prezentă. Sper că în curând, toată Europa ocu­pată va fi eliberată. In toate ţările ocupate, inamicul a fost din ce în ce mai hărţuit de po­poarele oprimate şi am asistat cu admiraţie caldă la marele rol jucat de forţele franceze din interior, în salvarea patriei lor de sub cotro­pitori. Guvernul Meu a salutat stabilirea in Franţa a guvernului provizoriu, care va guverna ţara în acord cu le­gile republicai, până când vor fi ţi­nute alegerile generate. Cuv­ernul Meu a fost, deasemeni, fericit ca, împreună cu guvernul Sta­telor Unite al Americei şi guvernul Uniunii Sovietice, să invite guvernul provizoriu francez a numi un repre­zentant ca membru permanent în importanta com­i­­sie consultativă eu­ropeană din Londra. Este dorinţa noastră cea mai vie de a promova o cooperare pacifică între naţiunile lumii şi, pentru aceasta, convorbiri importante au avut loc cu personalităţi oficiale din Statele Unite, Uniunea Sov­ietică şi Republi­ca Chineză, conversaţiuni care au a­­vut ca rezultat supunerea în faţa fiecăruia dintre aceste patru guverne al sugestiilor pentru formarea unei organizaţi­i internaţionale, destinată sa apere pacea şi securitatea“. Alianţa Nat­unilor Unite e indistructibila Răspunsul areseMHi Kalinin la telegrama M.S. Regelui Mihai I 5®S©e©03®S96 Wfk­.f’W la telegrama de felicitare tri­misă în ziua de 7 Noembri© Exce­lenţei Sale Domnului Mihail Iva­­novici Kalinin, Preşedintele Pre­zidiului Consiliului Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice So­cialiste, AUGUSTUL nostru SU­VERAN a primit următorul răs­puns : MAJESTAŢII SALE MIHAI REGE AL ROMÂNIEI Rog primiţi mulţumirile mele pentru caldele felicitări exprimate în telegrama Voastră cu ocazia a­­niversării înfăptuirei revoluţiei Sovietice. M. Kalinin TG. MUREȘ Stautuia lui Avram­ Iancu Orişice om, în general, apreciază şi înţelege în primul rând ceea ce se aseamănă cu propria sa viaţă. Un muntean, de oriunde, va între­ba întâi pe străinul venit pe me­leagurile sale:„aveţi munţi pe la voi“? Toate ţările slave din Europa, cu excepţia Cehoslovaciei, care este acoperită de păduri acolo unde nu este industrializată, sunt ţări a­­gricole. Aceste ţări însă, prin în­tinsa superficie ce ocupă, întru­nesc toate varietăţile de cultură a climatelor europene, mergând de la culturile pur mediteraneene ale Dalmaţiei până la secara şi hriş­că cultivate în Nord. Aşezarea geografică a Româ­niei face însă ca singură România, din toţi vecinii Rusiei, să posede aceleaşi culturi şi aceleaşi asola­­mente ca şi Uniunea Sovietelor, în­trucât priveşte bineînţeles cel pu­ţin marea sa regiune esenţialmente agricolă. Această asemănare este bogată în urmări, ţăranul rus şi ţăranul ro­mân au acelaş fel de viaţă, se afl­ă puşi în faţa aceloraşi nevoi, acelo­raşi probleme, şi trebue să lupte contra aceloraşi obstacole ale natu­rei, obstacole mai ales datorite climatului. Dacă climatul României este poate întrucâtva mai dulce, totuşi, aceleaşi veri secetoase, a­­celeaşi ierni geroase sunt duşma­nul de temut al ţăranului rus şi al ţăranului român. Un autor de demult scria că probabil locuitorii României s’au aşezat în această ţară vara şi, fiind surprinşi de iarnă, au rămas dea­­binelea. Probabil, acest fenomen a avut loc şi în Rusia, căci ambele popoare au acelaş calm în faţa eve­nimentelor naturale, acelaş fatalism care le îngădue să suporte şi să treacă peste orice vremi de res­trişte. Enorma majoritate a Românilor a fost totdeauna compusă din a­­gricultori, şi chiar boeria de pe vremuri nu exista decât în funcţie de posesia pământului. Rusia, cu atât mai întinsă, cu toate că foarte industrializată, are totuşi o majo­ritate de lucrători agricultori. Ast­fel, un fel de viaţă identic duce nu numai la o înţelegere recipro­că a nevoilor şi a bucuriilor res­pective, ci şi la dorinţe şi obi­ceiuri comune, şi un folklor în mare parte asemănător. România, care înţelege şi-şi va însuşi îndreptarele de tot felul date de Rusia, este mai bine ca oricine în stare să traducă, să explice acest exemplu celorlalte ţări slave ve­cine, în virtutea vechilor legături de prietenie, în virtutea situaţiei sale geografice,şi a caracteristici­lor poporului său. Pretenţia de a juca un astfel de rol ar părea cam mare, mai ales dacă ne aducem aminte că Cehii, sifliţi în mijlocul Eritropel, şi derându-se ca atare drept cheia de boltă a acestui continent, au dus totdeauna o politică pro-rusă. E vorba însă numai de politică, şi de simpatie de rasă, pe când rădă­cinile adânci ale unui popor se găsesc în pământul pe care-l mun­ceşte. Cehii veşnic nevoiţi să lupte, să se revolte, însetaţi de liberta­te şi de reforme sociale, au fost entuziasmaţi şi ei de frumoasa şi grabnica evoluţie a Uniunii Sovie­telor. Nu trebuie însă uitat că ace­iaşi Cehi, duşmanii de moarte ai germanismului, sunt totuşi ca fel de viaţă mult mai aproape de lo­cuitorii Europei centrale germani­ce, decât oricare din ceilalţi Slavi şi decât noi, de felul de viaţă din Rusia. Acest rol, de punct de întâlnire şi de înţelegere, de centru de asi­milare şi de propovăduire a idei­lor noui, revine de drept Româ­niei, ţară destul de slavă şi de a­­gricolă pentru a înţelege şi a f în­ţeleasă de Rusia şi de toţi Slavii, şi destul de latină pentru a aduce în această colaborare şi însuşirile proprii geniului latin.­­ Centru geografic al Slavilor, România nu trebue să fie numai o răscruce de drumuri un popas care se uită cum a fo­st părăsit. Prin afinităţile sale cu toţi ve­cinii, prin felul de viaţă şi ne­voile poporului său, atât de a­­propiate acestora, România pare menită să ajute, în limita puteri­lor sale, la închegarea definitivă a nouilor legături între Slavii de pretutindeni. Pentru aceasta însă, înainte de toate, trebue să ne aducem a­­minte că, în limbă ca şi în obi­ceiuri, în­ port ca şi în basme, a­­portul slavismului înconjurător re­prezintă­ mai bine de jumătate din originile îndepărtate şi incă vii ale poporului nostru şi să ne com­portăm în consecinţă. R. Svilokosk­i încordarea politică e abia constituit, al doilea guvern Sänatescu trebuie să facă faţă unor dificultăţi excepţionale ivite în poli­tica internă. Pe lângă sarcinile de războiu, pe lângă grija împlinirii convenţiei de armistiţiu, pe lângă proble­mele de gospodărie curentă, iată că noua echipă minis­terială se găseşte dintr-o zi pe alta în situaţia de a lupta cu o parte din organizaţiile politice care i-au permis alcă­tuirea. Un paradox care imediat după 23 August părea trecător, a devenit resortul viu al vieţii publice: sistemul de a ataca guvernul în care ai delegaţi, s'a înscăunat definitiv şi ni­meni n'are aerul de a fi surprins de o atitudine care în timp normal, (când recursul la demisie nu era susceptibil de a crea mai grave dificultăţi) ar fi părut cel puţin stranie. Cauzele profunde care despart partidele în problema so­cială sunt destul de numerare, pentru a nu se simţi nevoia de a le adauga motive noul sau simple pretexte. Ideia colabo­rării presupune iniţial o renunţare cel puţin temporară la programele deosebitoare, în folosul unei activităţi închinate datoriei de salvare a statului. Am scris de nenumărate ori despre obligaţia partidelor, a tuturor partidelor, de a găsi o punte de înţelegere şi de a încheia un acord nu numai pe portofolii ministeriale, ci pe principii directoare şi pe soluţii practice. De asemenea nu ne-am ostenit scriind că în actua­lele împrejurări, când mijloacele de expresie ale opiniei sunt atât de reduse, când nu avem parlament, când n'avem­ posi­bilitatea de a convoca prea frecvent massele populare, un armistițiu de presă este indispensabil asigurării unui ele­mentar climat de echipă. Deoarece, să nu uităm că de voie de nevoie, oricât am voi unii să eludăm răspunderile în ceea ce priveşte poziţia noastră internaţională, această poziţie depinde exclusiv de activitatea de stat, activitate girată solidar nu numai de membrii guvernului, ci în egală măsură de şefii partidelor delegante. Este cu atât mai delicată situaţia acelora care simultan aflaţi în fruntea treburilor publice conduc şi acţiu­nea de opoziţie, activitatea lor creatoare dintr-un domeniu fiind supusă destrămării, în urma îndârjirii cheltuite în celă­lalt. Iar România, despre care atât de puţin se vorbeşte în ultimul timp, este în realitate una şi nu poate fi ca entitate de drept public, divizată. Toate acestea nu împiedică însă ca soluţiile sa se pre­cipite dincolo de cerinţele logicii şi adesea în dispreţul reedi­taţilor locale. Suntem situaţi la o răscruce politică şi socială care ţinând seama de dificultăţile de natură geografică şi istorică, nu ne permite în fond alt destin decât al permea­bilitâţii la Influenţele de peste hotare. Poate pentru prima oară însă într'un trecut îndeajuns de viforos, faptele noastre politice în măsura în care ar fi ne­cugetate s'ar putea să deslănţuim puteri care ne depăşesc şi să dea naştere la complicaţii de pe urma cărora ome­nirea n'ar avea nimic de câştigat şi ţara noastră totul de pierdut. Fiindcă sfatul de cuminţenie se ascultă mai greu şi ges­tul cumpănit se săvârşeşte mai anevoie, în timp ce politica riscului cu orişice preţ costă ruina, şi costă sânge, fărâ sa reclame alte declanşări decât spontane. N­O.ipanilinO D

Next