Dreptatea, februarie 1946 (Anul 21, nr. 3-21)

1946-02-07 / nr. 3

Anii­ XXI (seria Hl-a) Nr. 3 Director: MUSTOS SADEA)\ proprietar: s. fi, „enEFTfiTEfrj I Un an 20.000 Lei] ADonamsite: |­6 »«m 10.000 , i 3 luni 5.000 , Instituţii şi întreprinderi particulare j v 50.000 lei anual BIBLIOTECA„ASTRA» $ . G I U “pagin on Cei n «al partidului raafional»ţărănesc Joi 7 Februarie 1946 REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Str. Clemenceau Nr. 9 fier și adm. 5.51.81 Tipografia 5.22.76 Taxa plătită în numerar conf. aprobării 15.504/946 Telefoane: { Se reglementează preturile!... de MESTOR BADEA Ziarele anunţă că la Ministerul In­du­stiriei şi Comerţului, sa discută modificarea nu ştim cărei legi, in legatură cu reglementarea preturilor cari nu vor de loc să se supună, ba chiar se răsvrătesc îm­potriva soluţiilor găsite până azi. Treime să mărturisim că, până a­­curt­, in lupta dintre birouri şi pre­ţuri, acestea au biruit , simte ori­cine trece pragul unei prăvălii sau se opreşte la orice tarabă din piaţă. Şi ministerul a căutat şi caută mereu soluţia... La protestul întregii lumi care simte povara situaţiei, se răspun­de consolator : Fiţi liniştiţi, mini­sterul caută soluţia. Ca şi cum a­­ceasta ar fi rostul acestui crasaism — să caute ceee ce uu gîfîaşte... E timpul să se ia o hotărfre băr­bătească, clară, în cadrul re­alit­ă­­ţilor — o hotărire care să dea o justă răsplată celor ce participă, cu muncă sau capital, atât in pro­cesul de producţie cât şi în cel de repartiţie. Lucrul nu trebue făcut însă, pe felii — azi una, mâine al­ta —­ci toate deodată. Cea mai prost cotata dintre toa­te mărfurile ce sunt pe piaţă e , munca. Iar aceasta, cu cât este mai calificată cu atât este par­că mai ! Încă dela ora 9 sala, foarte ma­­ds scatificată ca salarizare. Numai­­ rem­eia arhiplină, unele produse agricole — la pre­ţurile oficiale — sunt cel puţin tot atât de depreciate. Poate pen- tru că şi munca ţăranului est® cea mai nesocotită. In orice caz, sub pretextul reglementării, nu treb­ieuesc lăsate să se ia la întrecere preţurile cu salariile. Acestea din urmă pierd totdeauna cursa. IŞrmferul sau ministerele — că nu ştim câte mai sunt — cari se ocupă cu dezlegarea problemei, se­­ găsesc în situaţia de a alege, sau sunt în stare să-l găsească soluţia — şi asta grabnic nu încăpând ia-1 Şedinţa Congresului a fost des­chisă de d. N. Penescu, Preşedin­tele Organizaţiei şi Secretarul General al Partidului. Congresul a ales Comitetul E­­xecutiv. Acesta a ales la rândul său Delegaţia Permanentă şi Bi­­lă,şi pe dibuite — sau să sa destiin-­­ rou.­ Congresul a aclamat în de­­ţens, făcând astfel o economia de- i lung realegerea în unanimitate a stul da simţită, bugetului statului,­­ d-lui N. Penescu, ca preşedinte Nu se pot întreţine atâtea birouri al Organizaţiei de Argeş, numai pentru a înregistra eşecul ! După terminarea formalităţilor măsurilor pe care tot ele le iau, "statuare s'a dat cuvântul fruntaşi­Să lase lucrurile să se aranjeze singure — că poate, ele, de capul lor, vor găsi o soluţie mai bună de­cât cele pe care le-am văzut şi le am trăit până acum. Măcar n‘ar mai compromite şi o idee — organizarea raţională a vieţii economice — care in alte mâini, ar putea să fie fecundă. S. N­S. CAPITAL & M. S. Regele Mihai I a so­sit,­eri, în capitală, venind de la Sinaia. Congresul organizaţiei ‘Partidului Naţional“ la Mafinecî szd.u­nitee dela ‘Piteşti Organizaţia Partidului Naţional Ţărănesc din judeţul Argeş a ţi­nut Congresul in ziua de 2 Fe­bruarie 1946 în sala cinematogra­fului Aquila. Delegaţii tuturor comunelor din jude­ şi ai satelor celor mai înde­părtate, veniseră, cu toată greua­­rea transportului, ca niciodată de numeroşi. Deschiderea şedinţei lor organizaţiei şi oaspeţilor. In sală s'au remarcat reprezen­presei streine şi roma­tanţi­neşti. A fost îndelung aplaudat Markham cunoscutul gazetar merican, streine, printre care domnul Mar­ch­am, ai presei române şi ai par­tidului Naţional-Liberal, cu care am­ stat alături în acţiunea pentru scoaterea României din răsboiul contra Uniunii Sovietice. Acum aproape 17 ani se întru­nea în această Sală Congresul Or­­­ganizaţiei de Argeş al Partidului Naţional Ţărănesc. Era atâta voie bună şi încrede­re in viitorul Partidului şi al Ţării După aproape zece ani de lupte hotărâte ideia ţărănistă izbândise. Alegerile din 1928 au fost o sarba­toare a democraţiei româneşti. Dela un regim personal cu aparen­ţe constituţionale, s'a ajuns la dictatura făţişe instaurată în 1937, la suprimarea Constituţiei în 1938 la Partidul Unic şi în sfârşit la instalarea a însuşi Regelui Ţăuii ca şef al acestui partid. Oameni fără conştiinţă — l-au ajutat pe Carol al II-Iea să împin­gă Ţara spre dezastru. S'au imitat forme politice stre­ine, care n'aveau nicio potrivire cu structura socială și cu sufletul poporului românesc. Această încadrare a României în regimul totalitar, care stăpâ­nea atunci aproape toată Europa Centrală și Sudestică, a dus-o cu fatalitate în înglobarea ei în siste­mul de aliante italo-german şi în răsboiul Împotriva U.R.S.S. Ce a făcut Partidul National Ţărănesc in toată această vreme?:: s. Ghiţă Pop Dscursul D-lui I­ S. Penescu Dr. N. Penescu a luat cuvân-­jinat pe Preşedintei© Orgaruzlsu­tul în aplauzele călduroase ale adunării. Adunarea, in­­picioare, a acla­ţieî de Argeş. Am marea plăcere să salut prin­tre noi, reprezentanţi ai presei îVole şi comen VOX ROPOLI Ne-am oprit deunăzi în Piaţa Teatrului Naţional şi am plecat capul să citim ce este scris pe as­falt : „Jos Iuliu Maniu care a vân­dut Ardealul..." Ridicând privirea am întâlnit pe aceia a unui muncitor mai is­teţ decât un ministru. — Ce să facă şi dumnealui, Co­, mersant...# La o întrunire de fabrică un „ac­tivi,st" lăuda guvernul: — Fraptor! Opera domnului Petru Groza poate sta alături de aceia a marilor noștri domnitori, alături de aceia a lui Alexandru Ion Cuza... La care muncitori au strigat In cor: — Trăiască Alexandru Ion Cu­za! DEMOCRAȚII Pe lângă ziarele de partid care se mărturisesc sau se recunosc u­şor F. N. D.-iste («Scânteia“; „Ro­mânia Liberă“; „Frontul plugari­lor“; „Libertatea“; „Victoria.,; „Dreptatea nouă“; „Drapelul“ şi alte câteva) mai apar în Capitală unele mai mult sau mai puţin de­mocratice, mai mult sau mai pu­­ţin oportuniste, mai mult sau mai puţin deochiate. Fireşte instituţii­le serioase şi gazetarii de prestigiu Îşi cinstesc respectiv firma sau is­călitura. Dar fiţuici, girate de cunoscuţi şnapani ai presei, încearcă fel de fel de manevre politice la adăpos­tul unei pretinse independenţe. Ori de câte ori situaţia devine delicată pentru F.N.D., oride câte ori un comentariu pentru a bene­­heia de relativul credit al citito­rilor are nevoie de prezentarea în­­tr‘un cadru măcar aparent obiec­tiv, „democraţii“ fără misiune sta­­bilă intervin. Rostul lor este precis. Şi, nu ne îndoim­­ avantajos, dacă nu di­rect remuneratoriu. Genul se cu­noştea de mult în presa noastră unde alături de certe valori, de personalităţi onorabile şi de tehni­­nicieni conştiincioşi mişună destui indivizi de situaţie morală dubio­­să . De la o vreme insă „democratul de serviciu“ angajat cu ocazia pen­tru a exprima opinia cetăţeanului independent, face afaceri prospere. Mai prospere decât sub regimul politicianist sau antonescian. Ci­titorii îl cunosc şi mai ales îl simt. Oricât interes profesional ar avea să-şi camufleze dependeţa faţă de regim. ADEVAR OBIECTIV Citim în „Victoria“ următoarea notă : „In oficiosul, d-lui Maniu „Drep­tatea" d. Nestor Badea cere liber­tatea „de a-şi folosi capul pe care îl are, că doar pentru asta îi poar­tă greutatea pe umeri". După câte ştim nu s'a adus pâ­nă în prezent nici o ştirbire greu­tăţii sacre şi inviolabile­­a volu­mului cranian al d-lui Badea. Chiar capete mai uşurele decât al d-sale au avut toată libertatea să se poarte cum vreau între ume­re". Bunăoară ale domnilor de la „Victoria“ ! Tr­age­dia mm mmm de FRANQOIS MAURIAC Membru al Academiei Franceze ţjjf na din plăcerile vârstei­­ la care am ajuns este ace­ia de a fi văzut debuturile ca­­deţilor mei cari se agită as­tăzi la suprafaţă şi, dominând toate aceste vieţi, să le ob­­­­serv punctul de plecare, piedi­cile ocolite sau înlăturate, dru­mul şi cotiturile. Acei cari l-au admirat şi iubit pe André Mal­raux, încă de pe când era tâ­năr, putut-om oare crede vreo­dată că drumul lui prin bălă- t riile Indochinei, prin satele­­ calcinate ale Spaniei roşii,­­ şi pr.'n Alsacia, n'ave­au să-i ducă la puşcăriile lui Franco, fără să clipească grămezile de cadiavre goa­le. La plimba­re, un amic îţi arată un anume loc al şoselei şi-ţi spune, foar­te simplu: „Aici, pe î nserate, am doborât un neamţ... Iată şanţul unde am rostogolit tru­pul... „Pe lângă marile măce­luri organizate şi în afară de câmpiile morţii încete sau ,re­pezi, ucideri solitaire au fost comise zilnic în toată Europa, ani de zile, de către patrioţi cari sfârşiau şi ei, aproape to­ţi, prin a fi doborâţi. Dar toc­mai această depreciere a vie­ţii în general dramatizează destinul particular şi-i dă o ciudat decât în epoca dela războiul cel mare până la a­­cela despre care abia îndrăz­nim să spunem că tocmai s'a terminat. In nici un moment al Istoriei, aventura n'a ridicat la noi mai multe vieţi printr'un iureş mai grozav. Nu se mai numără oamenii ai căror des­tin schiţează şi se­ organizea­ză pentru teatrul de catastrofe salturi neprevăzute, consecin­ţe sângeroase sau ducând, dimpotrivă, la succese specta­culare şi apoteoză oficială. Viaţa umană e neînchipuit devalorizată, e drept. Copii sau la o groapă în argilia e- c°rj s® *a P,oze' privesc roică a frontierei, ci la fotoul ministerial, şi că soldatul care n'a avut vreodată alt grad pe lu­me decât acela de colonel, îl va schimba într-o zi pentru modestul titlu de tehnician? Era desigur, ultima condiţie u­­mană pe care ne-am fi închi­puit-o pentru el. Repetăm din obişnuinţă că timpul nostru merge spre şter­gerea personalităţii, spre ab­sorbirea acesteia de către for­ţele colective; oraşul viitoru­lui ne apare sub aspectul vag al unei fermitiere. Şi totuşi, destinul n'a fost ’’te­odată m­ai valoare: condiţia umană câş­tiga în relief şi patetic ceia ce pierde în ordine, armonie şi securitate. Nu numai viţiul şi crima, dar şi manevrele josni­ce ale politicii mână spre o catastrofă secspiriană indivi­zi pe care-i credeai doar sim­pli figuranţi. Şi asta, nu într'o ţară izolată de restul lumii, ca Franţa din 1793, ci pretutin­deni şi simultan în Europa, un­de oraşele s’au prăbuşit în flăcări şi bubuituri, pe când conducătorii jocului luau otra­vă în fundul vizuinei lor sub­terane. „Tragedia acum e politica". Vorba lui Napoleon a luat un înţeles absolut. Politica a de­venit tragică şi nimic n­u mai poate despuia de acest carac­ter. Numeroasele drame in­dividuale, toate semificative, nu sunt decât reflexul dramei universale. Sfârşitul aparent neîntreruptă, al cărei termen interesează puţin, fiindcă po­litica zilei constituie o dramă probabil dacă nu fatal este preînchipuit de bomba atomi­că. Nimic nu a finit în această ordine, nimic nu­ se va termi­na, Istoria organizându-se de (Continuare în pag. 2-a) (Continuare în pag. 4-a] F. 1. î. Ilii 191? Disolvat de Carol II în 1937, el a continuat să trăiască, să sa-, dez­­volte în adâncurile Neamului Ro­mânesc, urmând de data aceasta acţiunea clandestină şi subversi­va a tuturor revoluţionarilor. Un singur om, a cărui autoritat­­e politică şi morală era imensă,­ a ridicat capul şi neîncetat a vor­bit în numele Naţiei, celor care o asupreau, era Iuliu Meniu. Iuliu Maniu atacase politica lui Carol II între 1930—1938, în toa­(Continuare în pag. 3-a) Scrisul liber de N. Caramfino­ v,­­ C.AJ...­­•. S­ubiectul a devenit dintr'odată delicat şi vederile acordului de la Moscova ne obligă să intrăm şi în această privinţă în cadrele morale şi intelectuale ale omenirii civilizate. Noi, democraţii de ori, de azi, de totdeauna, nu a­veam nevoe de această reamintire pentru a preţui virtuţile siari­­sului şi pentru a simţi legătura, enunţate de Platon, dintre libertatea spirituală şi libertatea politică. Dar câte­odată este util ca prin convenţiuni internaţionale sa se întărea­­scă în fapt prestigiul abstract al principiilor şi desigur că niciiun Român bine intenţionat n'a socotit superfluu para­graful prin care cei trei mari au adus omagiul lor sincer eternelor adevăruri. Fiindcă să nu ne închip­uim că problemele se rezolvă singure şi că ele se pot lipsi în rodirea lor, de participarea noastră activă. Este poate calitatea principală a textului iscălit la Moscova a­ceastă invitaţie la acţiune, la prezenţă politică adresată fără deosebire tuturor partidelor demo­cratice din ţară. Nimeni nu are a se prevala de avantagii înaintea unui cetăţean care este chemat să aleagă prin vot liber, direct, egal şi secret pe stăpânitorii lui veritabili. Alegerile — îndeplinite nădăjduim în condiţii demo­cratice — vor hotărî de partea cărui partid înţeleg să se aşeze masele, iar această verificare odată îndeplinită viaţa politică va pierde, prin forţa lucrurilor, din violenţa şi din tensiunea ei actuală. Poporul se cuvine însă între timp luminat atât asupra programelor şi a chestiunilor la ordinea zilei, cât şi asupra persoanelor chemate să afle soluţia crizei morale şi a crizei materiale prin care trecem. Alt mijloc decât ori presei libe­re, omenirea nu a aflat, în grija ei de a preveni abuzurile, stăpânitorii or, de a limita efectele unor măsuri de stat ne­potrivite şi de a nu acorda răspunderea conducerii trebu­rilor obşteşti nechemaţilor care prin înşelăciune, s'au nie str­ecurat la cârmă. Scrisul zilnic — făcând abstracţie de aspectele comer­ciale pe care le-ar putea împrumuta — are o îndoită misi­une. El reflectează pe de o parte curentele predominante ale opiniei, încercând pe de alta să modifice această opi­nie în sensul pe care îl crede de cuviinţă. In ambele ipos­taze el îndeplineşte un important serviciu public. Scrisul spre deosebire de celelalte activităţi de stat are darul de a se controla pe sine. Să nu ne speriem de aceia în mod superficial de erorile care s-ar putea strecura pa calea presei sau de reaua voinţă pe care ea ar putea-o adăposti. Dacă ziarul modern de atitudine a căpătat în vremurile noastre importanţa socială pe care marile naţiuni se grăbesc să i-o recunoască, aceasta se datoreşte în pri­mul rând faptului că remediu în cele mai multe privinţe şi otravă în anume cazuri ziarul secretă propriul său antidot. Să nu ne supere de aceia nici frecvenţa vizitelor pe care le primim, nici stăruinţei corespondenţilor de presă în a comunica impresiile pe care le culeg. Contradicţiile eventuale se rezolva de la sine, iar informaţiile interesate se spulberă la lumina adevărului biruitor. O singură pre­vedere este necesară, aceia d­e a nu oieri involuntar pre­text. Şi în acest scop să fim pregătiţi ca miresele din evan­ghelie. Fiindcă de unde ' Q=“ fi,n­ci dacă nu astâmpărăm flacăra U. ^uaar închidem ferestrele că ne sufocăm în sufletul înnecăcios al jarului. Tot globul a devenit un imens bulgăre de sticlă. Feri­ce de aceia care pot înfrunta fără rușine și fără teamă raza de lumina care străbate cristalul.

Next