Dreptatea, martie 1946 (Anul 21, nr. 22-48)
1946-03-01 / nr. 22
T" - ■ -------- - - - — 1 Anul XXI (seria lll-a) Nr. 22 fraprieîap. S. fl. „DREFTftTEfii â5oia^3it8. PARTICULARI 3 Luni 1 12.000 lei Instituţii şl întreprinderi particulare 150.000 lei anual Organ al partidului national* S * ‘A pagini 200 Lei Vineri 1 Februarie 1946 REDACŢIA şl ADMINISTRAŢIA Str. Clemenceau Nr. 9 Telelii: Redacția 5.28.14 Adiţia 5.51.81 Tipografia 522.78 Taxa plătită în numerar cont. aprobării 15.504/946 Cont C. E. C. 1386 „Da sau nu“im imai m ieriaisa şi liniştea pe care ea o cere in aceste impuri pline de primejdii ? Un talentat gazetar scria ori că eruu ochi îndreptaţi spre partidul Naţional-Ţărănesc, fiindcă lumea foiuură lipsuri mari de care face răspunzător guvernul actual. Este marea greşeală a tuturor acelora care nu vor să recunoască adevăratele cauze ale valului de nemulţumire — şi poate chiar mai mult — ce se ridică împotriva guvernului. Acum o lună mergeam, cu câţiva prieteni, în cea dintâi vizită politică — după mai bine de opt ani — pe valea râului Vâlsan, din judeţul Argeş. In primul sat, unde ne-am orprit, am început să vorbesc oameniilor, care mă aşteptau, despre greutăţile vieţii. Mi-am dat însă estrând seama că doreau altceva. Un sătean bătrân m‘a întrerupt: n‘am mâncat mămăligă de trei zile, dar nu de asta mă plâng, ci că nu mai aveam nici drepturi, nici libertate în ţara noastră. Toţi au aprobat. Le-am vorbit atunci despre împrejurările în care Românii şi-au pierdut libertăţile în ultimii zece ani. „Suntem cu dumneavoastră ca să recâştigăm drepturile şi pe urmă ne vom gospodări noi ca să avem şi mămăligă“. Povesteam într-o zi întâmplarea unui coleg avocat şi membru al partidului comunist... Acesta mă privi neîncrezător şi , mă întrebă: „Dar ce fac ţăranii cu libertatea de ce şuieră el dacă n-o mai au? Am crezut de prisos să-i mai răspund. Unii cred că „libertatea“ este un bun rezervat iam ai minorităţii pentru a oprima majoritatea. Ba această majoritate, care este foarte mare, nu vrea să se lase terorizată de bătăuşi înarmaţi, sau de organle guvernului, în numele poporului. Naţia are nu numai nevoi mare. Hale, dar mai ales, năizuinji spirituale, care o încălzesc şi la care nu renunţă chiar dacă aude mereu în stomac „simfonia foamei“. Ascultaţi cum bate sufletul acestui popor pentru libertatea lui şi veţi înţelege atunci de ce nu au izbutit Regele Carol, legionarii, Antonescu şi de ce nu va izbuti nici „F.N.D.-ul“. Care este sensul veneraţiunei cu care poporul român înconjoară pe domnul Maniu,, deşi er esf® atacat zilnic de presa guvernamentală, cum n‘a mai fost om politic calomniat şi înfuriat ? Zilele trecute Confederaţia Generală a Muncii îl prezenta drept asasin al lucrătorilor de la Griviţa la 1933, deşi toţi ştiu că atunci, domnul Maniu nu era la guvern şi nici în ţară. S-a pus chiar o cruce pe mormântul acestor lucrători cu aceeaşi Inscripţie. Toată propaganda prin radio, presă şî edituari este îndreptată în contra partidului Naţional-Ţărănesc. In măsura în care ura câtorva se revarsă teribilă asupra noastră, creşte simpatia naţiunei pentru noi. Şi aceasta nu pentru că se aşteaptă de la noi ,,simfonia îndestulării“, dar instinctul acestui popor îi spune că reprezentăm aspiraţiunile lui spirituale. Acestea nu sunt făcute din interistanţă, luptă de clasă sau de rasă, ei din voinţa de a hotăra liberi dreptatea aşezărilor noastre de mâine şi de a ne păstra instituţiunile de care este legată fiinţa neamului. NICOLAE PENESCU I d **'" la punct. ’■ Ziarul „Patria" din Cluj publică o justă și vehementă notă împotriva ziarului ,,Naamul evreiesc". Reproducem în întregime textul confratelui nostru clujean. Ziarul „Neamul Evreiesc", fondat de Jacob Laister și redactat de Nicu Laister, publică în fiul său din 18 Februarie a. c. un articol intitulat „Saţiu Meniu continuatorul lui Codreanu“, iscălit chiar fie către redactorul şef al /arului. Acest articol conţine o serie întreagă de neadevăruri sfruntate. (Cuvântul „minciună", ordinară nu avem voie să-i folosim vizidul „Patria".) D. Laister revine în articol asupra chestiunii carte-!,ului încheiat de către partidele din opoziţie în toamna anului 1937, cartele semnat ce-i drept şi de legionarii, dar la care au aderat şi social-democraţii ţn Blocul Evreiesc... . D. Laister afirmă, ci d. Mniu ar fi sprijinit pe legionari şi guvernul Antonescu. Probabil în urma acestui sprijin a fost asasinat Virgil Madgearu şi a fost suspendat singurul ziar minist din Ardeal, „România Nouă”. Probabil, că tot în urma acelui sprijin au fost încarceraţi la Târgul Jiu 16 publicişti şi gazetari aderenţi ai d-lui Maniu.. 5VCTE ŞI GCM D. Laister mai uită un lucru, tare şi miraj, nu se va ascunde, de minusculă importanţă, căci al . nu se va declara bolnav, ci se va mintreba l‘ar aminti, că d. Iuliu prezenta la desbatere pentru a Maniu a fost singurul om politic dovedi afirmaţiunile sale, nu numai în România, ci din Eu ! Trebue totuşi să constatăm, că râpa întreagă, ocupată de Germa , d. Laister face un prost serviciu rai, care a îndrăznit să protesteze cauzei neamului său asmuţând pe împotriva prigonirii Evreilor şi să coreligionarii săi împotriva d-lui intervină la guvern pentru a îm- Maniu, singurul dintre oameni poatedeca deportarea Evreilor din Clitici Români, cari în cele mai România. Foarte probabil, că d. D. Laister mai îndrăzneşte sâ a- Lwiater poate mulţumi chiar d-lui firme, că d. Maniu a sp'iijinit răz Maniu, că mai trăieşte şi mai poa boiul pornit de mareşalul Auto- i'*i ,scrie articole.. Nu cerem nici nescu, când este ştiut de toată lia *ct de gratitudine din partea Laster. Nu ne mirăm nici mea, că singurul om poliţie din îndrăznit pentru faptul, că în loc de aşa ce domnul Laister 11 calomniază 4. Maniu in modul cel mai toată România, care a să protestez« în public împotrivi» lâmboiului şi a alianţei cu Germania « fost d. Iuliu Maniu. (Fl- I ^-ordRT. reste că nici prin gând nu ne tis : ^ iar pentru afirmaţia D-sale, că ce să-i cerem socoteală d-lui Lais,,esa manistă din Ardeal a fost ster. că pare D-sa unde era în acel timp, sau prin ce faptă şi-a dovedit atitudinea D-sale de opozaoe. — ---- ' subvenţionată de Germani, d. Laister va fi împrocesnet la Tribunalul lUov şi dacă a mai rămas in el un dram de onorabili(continuare în pag. 2 a) grele circumstanţe a îndrăznit să ia apărarea Evreilor... , mârşăvii Ziarul „România liberă“ aminteşte despre un articol al d-lui N. Carandino la deschiderea Teatrului Naţional dinMesa. Somăm pe confraţii noştri să-l publice. Cronicar de teatru, în cele trei zile în care a fost la Odesa, d. N. Carandino a vizitat Opera, Teatrul de copii, Teatrul Naţional inc. etc. Reîntors în Capitală a scris Fabrica de învăţători sau parodia şcoalei poporului încă una din carenţele guvernării fenediste cu consecinţe alarmante pentru viitor, este reprezentată prin aşa zisa reformă, numită în derâdere, a „şcoalei poporului“. Anunţată cu trâmbiţe şi surle, această reformă a eşuat în birocraţie şi posibilităţi de îmbuibare a câtorva. Lipsa de seriozitate care caracterizează în momentul de faţă învăţământul public este ilustrată cu prisosinţă de toate deciziile şi hotărîrile ce se iau la Ministerul Educaţiei Naţionale. Este suficient în această privinţă să amintim doar cazul de la Focşand, unde în schimbul taxei de 10.000 lei, o comisiune ,instituită de actualul secretar general d. Mironescu Mera, „a examinat“ cu toptanul absolvenţii de 4 clase secundare normale, profesionale etc. şi bineînţeles, unde toţi candidaţii au reuşit devenind învăţători. Ba unii au dat în acelaş timp examen de capacitate, definitivat şi înaintare deşi pentru fiecare examen se cere un stagiu de 3 până la 6 ani. Asta în timp ce normaliştii cu drept nu pot fi plasaţi. In chestiunea reformei şcoalei poporului s,a tipărit chiar o carte cu acest nume, pe care inspectorii şcolari au vândut-o candidaţilor cu preţ de liberă concurenţă. Dar reforma însăşi în ce constă ? Nimic altceva decât în înmulţirea paralelelor la clasa I de liceu. „Fii poporului” —săracii de la oraş şi de la ţară — vor continua să-şi facă educaţia pe maidane. Dar dacă acestea sunt realităţile pure, care este activitatea departamentului în fruntea căruia stă de aproape doi ani un Ministru socialist! Răspunsul nu e greu de dat . Se tipăresc cărţi şi manuale. Atât. Bineînţeles aceste tipărituri reprezintă din punctul de vedere al vremurilor pe care le parcurgem o preocupare de mănoasă concepţie economică. Ba aflăm că din zelul de culturalizare a maeselor, d. Mironescu Mera a întemeiat chiar o asociaţie pentru tipărirea cărţilor de curs primar superior. Săraca şcoală românească ! Nu este deloc lipsită de semnificaţie povestea aceea umoristică, cu birjarul şi provincialul, care cerând să fie dus până la şcoala „Ciovică” din Bulevardul Basarab, unde funcţiona o fabrică de învăţători, a primit următorul răspuns din partea birjarului: „nu merg domnule acolo, căci cum te prind ăia,, te bagă înăuntru, te obligă să cumperi un abecedar şi te fac imediat învăţător !“ Ministerul Informaţiilor opinie publică şi maeştrii croitori de normative, ale căror nume au circulat atât de des în ultimul timp. O transformare nu ar fi cu putinţă, decât după o puternică deparazitare a oficinelor în chestie. După o serioasă afumare cu pucioasă a birourilor infectate. Ceea ce ar echivala cu o distrugere a acestora. La o asemenea auodistrugere nu se gândeşte de ministru Comstantinescu. Şi ar fi desigur prea mult să-i cerem un asemenea sacrificiu. O asemenea uitare de sine. Cunoaştem prea bine proverbul: gură de om, gură de câine, cere pâine! Şi nu putem duce cruzimea până acolo încât să-l lipsim pe d. ministru, de codrul de pâine ce i-a fost hărăzit de Providenţă. Dar, recunoscând, aşa cum e datoria noastră dreptul tuturora la pâine ,—. mai ales într'un regim de esenţa "democratică a actualului regim, — ne, întrebăm totuşi, dacă multiplele talente ale actualului titular al Presei şi Propagandei, nu ar putea fi folosite mai eficient in alte tărâmuri ale vieţei de Stat ? Şi dacă rendementul pe care puterea d-sale de muncă l-ar putea înregistra aiurea nu ar compensa cu mult scarbedele d-sale prelegeri radiofonice cu privire la opera organizatoric săvârşită prin exproprierea cabanei lui Trifan sau prin ocuparea cu japca a pensiunea Gaiser din Timişul de Sus ? înainte de toate însă, trebueşte să punem chestiunea prealabilă a necesităţii departamentului Presei şi Propagandei, mai ales în actualele împrejurări. Dovada cea mai bună ne-o serveşte insuşi conducătorul departamentului, Care, ruşindndu-se de L. I. (Continuare în pag. ■i-a) Ultimile informaţiuni Agerpress aduceau la cunoştinţă că un consiliu de miniştri plenar urmează sa se întrunească, pentru a discuta un proect de o deosebită importanţă. Anume, un proect depus de Goebbels-ul nostru, d. prof. Petre Constantinescu-Iaşi. Şi pe care tot d-sa, trebue să-l susţină. Este vorba, niai mai mult nici mai puţin, decât de transformarea actualului minister al Presei şi Propagandei, într'un minister al Informaţiilor. Vorba, bine ! Căci, nu ne închipuim ce ar putea să transforme d. Pebrică Constantinescu, din acele celebre grajduri in care au fost hrăniţi cu deosebită grijă leaderii presei fenedişti. Şi in careau fost crescuţi în puf, diriguitorii de Nesiguranţa organizată Ar putea crede cetăţeanul neavizat, că toate incertitudinele ce torturează astăzi viaţa publică şi paralizează iniţiativele particulare, se datoresc spiritului diletant al unei echipe — de către erupţia democratică de la 6 Martie 1943—a instituit-o guvern de largă concentrare Trebue să-i ridicăm însă. Şi această iluzie ! Eşecul dictaturilor de tip fascist a compromis, bineînţeles, şi metodele . Teroarea, suportul de totdeauna al conducătorilor fără masse, este astăzi ingenios întreţinută, savant distilată, discret răspândită în toate compartimentele vieţii noastre zilnice. O ameninţare flutură deasupra fiecărui ins din România democrată şi independentă. Ar fi fost timpsuficient ca săteanul îndreptăţit la împroprietărire, să-şi cunoască unde, care şi cât se întinde lotul său. Ar fi fost timp suficient, ca funcţionarul public să ştie dacă îşi merită sau îşi păstrează locul în aparatul de Stat ; Ar fi fost timpul, ca întreprinzătorul să ştie care este câmpul de activitate, vinde să-şi desfăşoare energia şi să-şi rişte capitalul. Ar fi fost vremea, ca cetăţeanul să se convingă că hrana este un drept firesc, şi nu o favoarea sindicală. • O enumerare mai amplă ar înfăţişa tot echivocul guvernării actuale. Democraţia d-lui Dr. Petru Groza a organizat toată această nesiguranţă. Conştient şi metodic. A trăi în nesiguranţă, acesta este principiul-director, programulprogramelor! In felul acesta rezistenţele scad, adversităţile se immlădie, capetele se pleacă! O teamă deprimanta trebue să contamineze întreaga colectivitite, creind astfel climatul necesar operaţiunii finale. Şi'n clipa prielnică, de neatenţie, masca este sortită să cadă — pentru a apare dictatura, de data aceasta — desgolită de orice artificiu. Dar hac nu ne temem — țara nu se lasă păcălită. Veghiază: : P. ■Jéüti Azi, Consiliu de Miniştri Consiliul de miniştri ce urma să aibe locuri s'a amânat pentru azi, ora 6 d. a., cu aceeaşi ordine de zl. A 1 Printre r ântreaţă şi antifascism Sunt unul dintre cei care au dorit participarea femeilor la viaţa publică, la politică. Şi aceasta nu pentru a fi altădată un îndrăsneţ, oricum la modă, ci din credinţa adâncă şi sinceră că femeile vor aduce cu ele în politică, o înoireînnoire în sensul că alături de raţionalismul sec al politicianilor bărbaţi, care ne-a dus la două războaie într-o singură generaţie, va colabora intuiţia, empirismul femeilor. Am crezut că atunci când politicianul bărbat îşi va lua vânt, tolrâindu ne şi pe noi, spre norii abstractului ca să avem de unde cădea mai greu se va găsi alături femeea cu puternicul ei instinct al vieţii care îl va reţine pe pământul realităţilor. Aşa am crezul, în general. Iar in ce priveşte femeile, noul om vechi (să avem iertare!) care vor să facă acum carieră politică pe seama femeilor mumitoare, am crezut că, măcar din tactică, se vor concentra asupra unor probleme a căror importanţă scapă bărbaţilor dar nu poate scăpa femeilor. Şi exploatând aceste probleme vor contribui la rezolvarea lor, spre folosul lor politic dar şi spre binele general. De pildă, s'a adus bumbac din U.R.S.S., destinat în parte nevoilor noastre. Cu mintea mea de bărbat, socotesc că femeile, cu pretenţii de conducătoare şi cu trecere la actualul regim, trebuiau să prindă ocazia şi să intervină pentru a se da acestui bumbac întrebuinţarea optimă, pe scara nevoilor. Desigur avem nevoie de cearceafuri. Fără îndoială avem nevoie de cămăşi. Dar mai presus de toata avem nevoie de aţă. De aţă cu care să cârpim rufăria şi îmbrăcămintea. Deci, o mare binefacere pentru toată lumea ar fi fost dacă se fabrica în prmul rând aţă. Aţă multă şi eftind. Să fie în toate prăvăliile. Şi la oraşe şi la sate, înţeleg că nevoia asta n'au sesizat-o, femeile reacţionare, dar cum a putut scăpa femeilor rdemocrate“. „Democrate şi antifasciste!Ele, exponentele ,maselor largi ale femeilor muncitoare care cu atâta ascuţime au sesizat necesitatea ca neapărat, dar neapărat, fetele să voteze de la 18 ani, cum de n'au aflat că după imperioasa nevoie a dreptului de vot la 18 ani, vine imediat nevoia de a cârpi îmbrăca mintea? Şi că această treabă nu se poate face fără aţă? N'au aflat, pentru că aceste femei fac politică tot ca bărbaţii. Nu ca femeile. Şi atunci, ce să facă? Fac antifascism, tot ca bărbaţii. Stă lumea în loc, erudită, când vede cu câtă îndârjire s'au pornit vinele femei să se lupte cu fascismul. Intima e atât de mare incât când nu se pot măsura în luptă cu fascişti reali, ti creeagftele, ca să aibă cu cine se lupta. Bine! Sau rău! Cum vrei s'o iei. Dar treaba asta o fac şi bărbaţii. Nu era nevoie să-i imite femeile. Pentru mine care am aşteptat ca femeile in politică (vezi începutul acestor rânduri).. nu e nici o bucurie să văd că ele fac tot ce fac bărbaţii. Dar nu mă dau bătut. Continui să sper, să cred, că după iureşul de acum, în locul Femeilor (cu F mare, dar care nu au femenin decât anatomia), vor lucra în viaţa publică femeile (cu f mic, dar femei adevărate). , . Căci fericirea vine (ori nu vine) nu numai din chestiile mari, ca „democraţiei“, „antifascismul“, ,,lupta împotriva resturilor antifasciste“ ci mai ales în lucruri mici, cum ar fi de pildă și aţa pentru cârpit. Şi cred asta, chiar cu riscul de a fi taxat „reacţionar“. fim. 13wi - Cronica externă Pruissiei iniu Atenţia pe care o trezeşte în lume desbaterea asupra politicei]' externe din Camera Ooamanelor, ca o continuare a încordării de atenţie in care aceia? lume se găsea pe timpul dezbaterilor Consiliului de Securitate al O. N. U. — pune înl evidenţă că viaţa contemporană, gravitează către internaţional, căi preocupările umanităţii alunecă,,in ce în ce mai sensibil, de pe plaponul intern, spre planul politicei ex* terioare. De bună seamă, această alune* care nu înseamnă nicidecum aban donarea problemelor uitate şi ime* diate care sunt acelea interne, ci mai degrabă în odarea din ce în ce mai intimă a acestora cu viaţa internaţională. Acest adevăr este valabil atât maimicile cât şi la marile puteri. Deosebirea constă numai în accentul pe care, fiieicalre putere, după mărimea, importanţa şi aşezarea ei geografică, îl pune pe cutare sau cutare spaţiu şi în mărimea razei de preocupări internaţionale ce caracterizează fiecare stat In parte. Evenimentele câte se petrec astăzi în Camera Comunelor subt, în mod evident, refluxul celor petrei* cute săptămânile trecute In Coins, de Securitate. Din desbaterile de politică externă în care sau angajat oratorii, reprezentanţi ai tutu* ror partidelor britanice, reiese gradul de emoţie pe care 1‘aiu provo* cat în opinia publică engleză şedinţele Consiliului de Securitate. — Departe de a fi trecute cu vederea sau considerate ca total consumate, aceleaşi chestiuni sunt reexaminate în Parlament într'un deputat politic şi într'o lumină diferită faţă de cele ale O. N. U. Este mai mult de sigur că, litigiile din Consiliul de Securitate, cu toate episoadele şi hotărârile luate, vor fi* desbătute în toate pararlamentele națiunilor participante ______________________" (continuare In pag. 2-a') I