Dreptatea, mai 1946 (Anul 21, nr. 71-94)

1946-05-01 / nr. 71

JionaiM: ft rsir m Anul XX! (seM Hlat 71 I II ?poppieiap;s. a. „D8EPiaiEaui PARTICULARI 3 Luni 1 12.000 lei J Instituţii şi întreprinderi particulare 150.000 lei anual 4 pagi ri 200 Lei* Miercuri 1 Mai 1946 REDACTIA si ADMINISTRAŢIA Str. Clemenceau Nr. 9 Reaagrid 5.23.14 Adi ţia 5.51.81 Tipografia 522.76 | Taxa plătită în numerar cont aprobării 15.504/9461 Cont C. R C. 1386 Organ al partidului național târânesc mmm: { D. Luca şi jeaci saea“ Consecvent tacticii partidului său, d. Vasile Luca aruncă toată vina haosului economic de astăzi asupra „reacţiunii m.nisto-lră e- ttiste". Aceasta singură ar fi, duPă cele spuse de domnia sa, căută negrei situaţiuni în care ne găsim şi pe care, în cunoştinţă de cauză, o proiectează cât mai plastic în articolul d-sale din „Scânteia". De fapt, impresionantul d-sale tablou este un bilanţ amănunţit al activităţii negative a guvernului Groza pe timp de un an şi al Incapacităţii componenţilor săi Par, cum esa arătat într un articol anterior, d. Vasia Luca inversează elementele, căutând seara şi alibiuri pentru răspunderile de mai târziu. Şi face acest lucru, invectivând „reacţiunea" pentru greşelile comise de tovarăşii feredişti în toate domeniile vieţii noastre de Start. Este bine să fixăm şi pentru cititorii noştri, principalele caracteristice ale tabloului zugrăvit cu atâta hărnicie de d. Luca. Aceasta pentru a dovedi că şi în partidul comunist sunt oameni cu răspundere care îşi dau seama de prăpastia pe care a descris-o guvernarea de pomină a F.N.D. gică de a lucra din umbră. Şi de a încurca toate socotelile guvernului de largă concentrare democratică. Părerea aceasta a d-lui Vasile Luca nu este prea măgulitoare pentru amorul propriu al componenţilor guvernului Pătru Groza. Nu este prea măgulitor pentru o echipă ministerială care deţine toate frânele Statului în mână, să vadă că nu e în stat® să domine situaţia, deşi pretinde că se bucură de un sprijin nelimitat iu-Lîzăr Kiespu (Continuare In pag. 4 a) m mut în plin haos economic, că ne luptăm cu specula şi cu tendinţa creşterii astronomice a preţurilor. D-sa scrie despre condiţiile greu suportabile ale vieţii de astăzi, despre ridicarea nejustificată a Un domn ministru fenedist, căutând cauzele răului în care trăim, a dat vina, printre alteie şi pe specula politică Sunt îmbinări de cuvinte care declanşează automat mecanismul mstic al revelaţiei. Am văzut, mi s'a relevat explosiv, imaginea acestei specule police. Timpanele mi-au fost invadate de cascada unor cuvinte ca: bursă neagră, preţ la negru pe sub mână, cerere, ofertă, su- D-^Luca^mărturiseşte că "suntem P^prep Musişti, balsişti’\ blocaj, raţionalizare, etc. Fără îndoială, există o speculă poeitică, Maria cea mai căutată e partizanul. Uitaţi-vă la lenedşti: cereri la Fecare colţ de stradă prin afişe cu momeli, prin ziare cu lapreţuirua aurului şi tendinţa din zinci, prin partide fără program ca în ce mai mare a preţurilor de dar cu pretenţii. Mari ,,hausişti", a se depărta de salarii. Mai amin cer în „ggant’ice întruniri’* şi’n teste d-sa de fixarea unor anuali „colosale meetinguri", ,,hipnotite „norme de acord, care nu nu vând" victimele; mari „balsişti", mai că nu încurajează ridicarea cer prin instituţii, prin funduri de producţiei, dar o şi micşorează şi, cu luare umbule, jecmănesc de umflând chefuelile de regie, om conştientă pe trecătorii singuratici, flă şi preţurile’' Ds» se miră la funcţionarii nevoiaşi, finând în producţia este ţinută la un nivel loc de revolver, statul de plată scăzut, în ciuda rentabilităţii ce I f nesemnat. Marfa, astfel achizise prezintă. In legătură cu acea ; [ionată, este ambalată în formistă „sabotare" a producţiei, tco- taril] de Ddez.une sta şi pusâ-n roticantul comunist respinge obiectiuniie producătorilor „reacţionari" care se plâng de lipsă de combustibil şi de mijloace de transport, şi îşi trimite săgeţile împotriva băncilor, care nu înţeraft. Unde nu le merge, marfa fiind rară, dau preţuri mari începând de la postul deprim ajutor de băgător de seamă în cutare comileg să finanţeze prin credite ma- ^ remuneratori şi mergând pasive, pe producători. , nă ,a sinecura de Pr m Ministru. Iată în 15,loanee în- ' Fpntm aprovizionarea marelu ♦’înecatului orizont zugrăvit de d econom(ai acelai al fenedeului Vasile Lut.. . u pa un an de care este Mm stem/ Diformatiilor, guvernare fenedistă, soldul nega- cerer sunt emise prin radio. Se fave incapacităţii cârmuitorilor colectează en-gros mazăre cu găi noştri. Bineînţeles insă că toate Pyrite partizane sau porumb peaceste defirenţe au fost provoca- la iurogen, recoltat pe vremea tene- te de „reacţionarii manisto-bră- reali sau mai încoace. Marmelionişti". Care nu au guvernat şi lada dulce a feminismului „democare an au avut posibilitatea să » Profi Io influenţeze pre măsuri statale si —_________________________ tuaţia. Dar care au puterea ma- (Continuare la pag. 3-a) Ce li iî cred iMii li Să nu-şi închipue cititorul că titlul este al ultimei romate constituind deliciul clienţilor de local periferic şi pâinea lăutarului tuciuriu Nu. Expresia ascunde în sensul ei pejorativ o realitate tristă. Fenedismul a introdus în morala individuală şi în mporture politice un fel de a fi nesincer şi pervers care aminteşte, mai mult de morturile apuselor dictaturi , decât de acele ale timpurilor de libertate. Democraţia se deosebeşte de absolutism tocmai prin acordul pe care tinde să-l realizeze în ne credinţa intimă a omului şi atitudinea lui publică. Risipind iercsr®a şi împiedecând condamnarea cuiva pentru delict de opinie regimul libertăţii se întemeiază pe ■o cât mai largă posibilitate acordată omului de a se desvolta sufleteşte. Am dat deja apariţia noastră şi^până astăzi numeroase exemple de duplicitate, de ipocrizie, d® fals democratism. Atunci când împrejurările vor cere ne vom face datoria de a completa această interminabilă listă, de profituri specializaţi în adeziuni succes■ne la toate regimurile. Putem spune astăzi fără teama de a fi desminţiţi de realităţi că nimeni nu mai crede în fenec*1®. Şi pentru că avem obiceiul să fie servim de documente, iată unul recent care ne-a căzut în mână şi pe care ne grăbim să-l comunicăm opiniei publice. Este vorba de o scrisoare de intervenţie cu antetul ministerului artelor, direcţiunea generală a muzicii, cabintetul directorului general, pe care d. Mircea Bârsan a uerdut-o şi pe care „cetăţeanul turmentat" a binevoit să ne-o aducă în fotocopie la redacţie. Textul este adresat d-lui Mauriciu Wexler, secretar general al sindicatului artiştilor instrumentişti şi poartă data de 20 Martie 1946. -----k»4-—— --------Ministerul Artelor Direcţiunea G-rală a Muzicii Cabinetul Directorului G-ral Buc. 20.II.1946 Dragă Masuridu, Am impresia că suntem pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă. Unii sunt absolviţi de epuraţie şi alţii nu sunt lăsaţi să~şi câştige o coajă de pâine. Decet Dacă-i bal... bal să fie! FU băet de suflet după cin te ştiu şi lasă-l pe d. Son să cânte. N'o fi el mai ceva decât alţii pe care mâine, poimâine o să-i văd trimişi cu mişune specială la Moscova!! Intre atâtea lichele pe care te luăm în braţe, una mai mult nu va periclita soarta năzdrăvanei (Continuare în pag. Sg2___ Exerciții de pshologe imtr’adevăr li! iii Jllltl l! lîlîl“ II redăm in extenso: »Democratizarea" legilor ca la nol atura lul Guvernul d-lui dr. Petru Groza, la început la 6 Martie 1945, ani de largă concentrare dictatorială, a văzut legi prin cari s’au făcut dusdupă ce a „democratizat" armata, poliţia, şcoala, biserica, finanţele, economia publică şi privată, etc., aşa cum toţi o ştiu şi mai ales o simţim, a trecut la reforme mai revoluţionare şi s’a apucat, după acelaş calapod, să „democratizeze" şi legile. începutul l'a făcut excelenţa sa d. ministru Gheorghiu-Dej prin Legea Nr 278 publicată în Mon. Oficial Nr. 86 din 13 Aprilie 1945 In care la art. 91 se poate ceti negru pe alb următoarele : ,,Legea patrimoniului public nu se aplică Căilor Ferate Române, nici personalului său". Pentru cei cari nu știu le amintim că această lege a fost votată şi promulgată în anul 1936 şi se ocupă de răspunderea şi sancţionarea penală a celor cari prin acte sau omisiuni contrarii legilor sau angajamentelor contractual® aduc o pagubă patrimoniului public. Necesitatea ei a fost găsită în apărarea intereselor patrimoniale ale Statului prin o severă şi rapidă sancţionare a tuturor acelora cari într'un mod sau altul păgubeau, sau pe româneşte furau din averea Statului. Legea s-a apucat în decurs de 10 ani şi a dat rezultate satisfăcătoare, făcând pe mulţi funcţionari şi furnizori să fie mai grijulii de bunurile publice. „ ministru Gheorghiu-Dej a găsit că această lege, de provenienţă reacţionară“, nu cadrează cu democraţia fenedistă, şi atunci s-a gândit că cel puţin la Căile Ferate, unde d-sa patronează, să o facă inaplicabilă. Şi a cnerat astfel din funcţionarii, antreprenorii şi furnizorii C. P. R.-ului o clasă de privilegiaţi, scoţându-i de sub imperiul unei legi cari la mulţi le-ar fi deschis larg porţile puşcăriilor. Această categorie de privilegiaţi au putut şi pot să fure în mod indirect şi să păgubească oricât şi oricum averea C. F. R- ului fără frica puşcăriei, deoarece legea d-lui Gheorghiu-Dej ii apără de orice responsabilitate. Noi ştim că în toată lumea inclusiv în hulita noastră Ţară până la dictaturile: albastră, verde, galonată şi roşie, legile cuprindeau norme juridice generale şi aplicabile tuturor cetăţenilor. Sub dictaturile dinainte de cea roşie oare eriminări rasiale şi s’au interzis anumite acţiuni politice, dar a trebuit să ne fie impusă dictatura „democrată" a d-lui Petru Groza ca să vedem o lege prin care să fie scoşi de sub incidenţa unei legi penale prin care se apără averea Statului, o categorie de slujbaşi şi oameni de afaceri comerciale. Dispoziţiunea cuprinsă în art. 91 din legea de organizare a C. F. R.-ului nue poate fi privită ca un îndemn la necinste, abuz şi jaf şi este atât de absurdă, abuzivă şi imorală, încât parcă nu-ţi vine să crezi că s'a găsit undeva pe globul pământesc nu un guvern, ci un conducător de trib, ca să poartă să conceapă şi să legifereze o asemenea enormitate juridică.. Şi totuşi această enormitate s'a întâmplat şi mărturie avem Monitorul Oficial în care a apărut această lege. Rezultatul aplicării ei n'a întârziat să se arate. Este adevărat că clasa de privilegiaţi a fost creiată numai pentru C. F. R. Dar tovărăşia e tovărăşie, exemplul d-lui Dej a fost practicat în toate celelalte compartimente ale Statului, fără ca aceştia să-şi aite asigurată impunitatea prin lege, ca tovarăşii dela C. F. R. Răul s’a generalizat atât de mult încât a pus pe gânduri guvernul, care hotărâmdu-se să pună T. Gridorsea (Continuare in pag. 2-a) 0 win moveese o eleni militară ca Hitler MOSCOVA, 30Radio) In timpul şi după bătălia dată pentru cucerirea Berlinului, serviciul de imformnaţiuni al trupelor sovietice a capturat importante documente aparţinând arhivei ministerului de externa german, cari arată că guvernul spaniol a semnat o alianţă militară cu Hitler în 1943. Aceste documente dovedesc nu numai că generalul Franco a ajutat pe germani în lupta contra aliaţilor, dar a încheiat cu ei o alianţă militară formală, luânduși angajamentul să treacă alături de Hitler l«jpomentul oportun Amatorism editorial In tramvai şi prin ziare, se pot vedea încă reclamele cărţilor apărute în Editura de Stat. Ne-am zis, văzându-le, că e o iniţiatvă care merită toată atenţia. In definitiv, cultura nu este numai treabă de speculă editorială şi de Iniţiativă particulară. Când Statul procedează la înfiinţarea unei astfel de edituri, e semn că el are în vedere scopuri ce depăşesc momentul politic sau în orice caz , lărgesc şi fi înală până la nivelul pe care cartea singură îl susţine. Nu vom sta să discutăm ce anume se tipăreşte în teascurile Editurii de Stat. E destul că treaba s’a pornit. Dar cum nu vom discuta Incapacitatea guvernului de a vedea problema în 1ntregime. Alături de această Editură de Stat, care deocamdată tinde la posticianizarea culturii, mai avem editura Casei Școalelor, ocupată în deosebi cu tipărirea lucrărilor Adminstratorului şi ale Directorului, Subdirectorului, etc., mai avem editura Ministerului Artelor, recent înființată, și mai avem deasemeni editura Pandaţiilor Regale (două la număr) care lucrează tot cu fondurile Statului. Ce poate însemna această fărâmiţare a unei probleme care numai întreagă devine importantă. Oficioasele guvernului se prăpădesc mal In fiecare , de dragul culturii şi al oamenilor de editură. Dacă cetăţeanul s’ar lua după ce se scrie, el ar putea crede că niciodată chestiunea n’a atras mai efectiv ş! mai organizat atenţia guvernanţilor. la realtate se practică cel mai periculos amatorism. Ministerul Educaţiei are o editură (Casa Şcoalelor). Ministerul Artelor are şi el editura sa■ Fundaţia pentru Literatură şi Artă are deasemeni o editură, dar nici Fundaţiei celeilalte, a Căminurilor Culturale, nu-i lipseşte plăcerea de a edita; în sfârşit toate sunt concurate de câtva timp de aşa numita Editură de Stat. De fapt, fiecare dintre ele, din moment ce lucrează cu bani publici, e o editură de Stat sau a fost la început acelaş lucru. Ca în toate sectoarele de activitate publică, guvernul face politica haosului. La adăpostul Iluziei, înmulţită şi infinit, opera sa cea mai urgentă e dezarticularea aparatului de Stat. In acest timp, oficioasele guvernului mor în fiecare zi de dragul culturii. Să te fie de bine. Dar să şi ştie că nu înşeală pe nimeni. Numărul atâtor edituri de Stat e o altă rată a cunoscutei zăpăceli guvernamentale. Cronicar Ilian gusi ! Intr’un lung şi neinteresant articol în care povesteşte istoria ţării della 1933 încoace, după indicaţiile actuiale, şi trecând uşor cu vederea adevărul cel greu de travestit, d. Zaharia Stancu mărturiseşte la un moment dat că stătuse tot timpul regimului antonesciari „alături d® partidul naţional-ţără rănesc". Nici în acea epocă, nici după 23 August când era social-democrat* nici până s’a înscris în partidul comunist, d. Zaharia Stancu n’a .«suflat un cuvânt despre toate cu- sururile pe care astăzi, la comaid« ! dă, le află d-lui Iuliu Maniu. Este drept că a mai fost o epocS . In trecut prin 1936—1937 când *«■ •, celaș Zaharia Stancu lupta de zo* împotriva partidului national-ţă* rănesc. Dar şi atunci dumnealui era comandat.... ca să nu ziceffl comanditat! Autorul „zilelor de lagăr” face parte din categoria ziariştilor profesioniști care, dincolo de convingerile lor intime, își dedică pan« momentelor politice dubioase aaiu campaniilor „absolut necesare’'«. La un moment dat — era suti; regimul antonescian — opinia pu- blîcă a avut impresia că din ce-« : nușa luptătorului oarecum deza* ’xat ca doctrină, va renaşte un ziarist de atitudine. Dar după 23 August, mânat de ambiţii personale, de nevoi, de slăbiciuni şi de panici, Zaharia Stanca a părăsit pentru totdeauna demnitatea semnăturii ca să se Încadreze unui regim de asuprire şi de sugrumare a libertăţilor. ]: Iată-l alături de d. Guţă Tatarăscu recomandând — aproape cu aceleaşi argumenta — splendoarea fenedeld! Devreme ce lucrurile s’au tntâmplat aşa trebuia că existau unu» (Continuare în pag. 3~a) ^ Sărbătoarea Mmnții de N. CA BANDINO Ziua de 1 Meri a însemnat sub dictatul reamintirea libertârţilor apuse şi cfnopatul prevestitor cu descuşâtiîor viitoare. Intrftţia muncii ne regăseam, democraţii pe atomici împreuna, animaţi de încrederea într'un ideal care până atunci nu se pătase, şi convinşi In ionii nostru intim că toate asupririle vor dispare faţă dl înălţarea cea mult aşteptata. Ăstâzi încrederea noastră în biruinţa tiberienilor nu s'a micşorat Ne ddm perieri seama cum din toats taberele s'a greşit, cum unii au falsificat cu premeditare problemele şi cura alţii n'au avut poate destoinicia şi curajul de a denunţa răspicart faptele. Am trudit zi de zi această dramă a democraţiei care, abia înfiripată la 23 August, şi-a închipuit că în parte permit®, fără grave riscuri, luxul absurd al sfâşierii şi al inechităţii... De aceea ziua de 1 Mai are pantul noi, pe lângă clasicele ei înţelesuri, şi valoarea unui sfâşietor „nevermore" Ne gândim la tot ceea ce ar putut însemna pentru sufletul ţării cel îndurerat o sărbătoare a bucuriei unanime beneficiind din plin de girul acelei legitimităţi democratice fără ajutorul nepreţuit al căreia provizoratul nu poate căpăta accent de permanentă, d© eternitate... Dar nu este desigur momentul să insistăm asupra motivelor care ne dezbină, ci mai curând c asupra unor aspecte care dincolo de adversităţile clipei, ne-ar putea apropia. Sărbătoarea muncitorească este o sărbătoare a păcii şi a frăţiei dintre oameni. Ea s'a născut din idealurile generoase ale secolului trecut şi din legătura renaşterii unei clase năpăstuite cu înviorării© primăvăratece ale naturii. Mult drum s'a făcut dela prima chemare şi până astăzi dar par'că mai mult drum rămâne de făcut, încrezători în veşnicia idealurilor să salutăm totuşi sub semnul păcii, al îngaduinţii, al înţelegerii şi al iertării, o epocă pe care tiraniile n'au izbutit să o îngenunche nici înaintea viţelului de aur, nici înaintea calului de fier. Un mare principiu de solidaritate ne uneşte pe toţi să-l slujim — aşteptând cu hotărîre tăcută..: