Dreptatea, octombrie 1946 (Anul 21, nr. 197-219)

1946-10-05 / nr. 197

fi 0 RAZA DE LUMINA Pentru incoruptibilii din Belvedere ! O Informaţie difuzată de agenţia franceză de presă ne aduce la cunoştinţă că In art. 1 el proectului de tratat cu România, ■ a Viseiil clauza nafiunel celei mai favorizai». Fixânlfu-ae un termen de 13 luni obligatorii pentru România Cu aceasta ea sfârşit unul din cele mai dramatice capitole ale calvarului nostru le Paris. Şi ce statuează pentru noi un regim de schimburi comerciale externa, menit sa ne reintegreze în mecanismul economic internaţional, din care am fost îndepărtaţi prin participarea noastră grefWâ, la la doilea război mondial, In necunoştinţfi de cauză, in totală ignorare a technicei şi obiectivelor el, clauza naţiunii celei mai faltommal« a fost tălmăcită 81 răslâlmă«Itâ de toate condeiele presei ro’âneşti. Fârându-se campionii unui punct de vedere politic, condeierii presei guvernamentale au combătut cu argumente străine această clauză Neglijându-i însemnătatea economi®â şi Insistând numai asupra laturei «uveranîtâţei politice Care 11 se părea tn primejdie, prin diminuarea dreptului «uvernn al României de a stabtîl tratamente diferenţiale şi preferenţiale pentru anumiţi parteneri Convenţionali. Chiar In acelaşi *1 cu răspândirea Informeţiei de mai sus, un diletant începător şi nepregătit mai Încurca prin „Semnalul" să însăileze cusături imaginare în jurul clauzei naţiunii Celei mai favorizate. Scriind despre Influenţele „nefaste" ale ei asupra exportului nostru Şi despre datoriile în care ne vom îngloda primind până la refuz mărfurile cu care vom fi inundaţi Ca şi cum clauza naţiunii lot conţine obligata de a cumpăra în jrtfeştire mărfuri ce ni se vâră pe gât După cum spuneim mai sus /b'd*at e pentru noi de ace lă«a condiție de „clauză" e limitată la 18 luni Textul precizează că ,,în aşteptarea incheerei tratatelor sau acordurilorcomerciale dintre România şi Naţiunile Unite, guvernul român va trebui, în timpul celor 18 luni ce vor urma «Se!» intrarea in vigoare a prezentului tratat, să acorde fiecărei Naţiuni Unite care acordă pe cale de reciprocitate un tratament analog României în acest domeniu, clauza necondiţionată « naţiunea celei mai favorizate". Cu «te cuvinte, orice tratament preferenţial din partea noastră faţă de oricine, trebue să înceteze. Un regim economic de perfectă egalitate li va lua locul Mărfurile, de oriunde iar veni ele, vor fi supuse unui tratament egal, atât în ceea ce priveştetaxele vamale cât şi în tratamentul financiar ce urmează a li se aplica. In schimb, ni se oferă şi nouă reciprocitate în toate ţările Naţiunilor Unite. Avantaj de care din nenorocire, nu putem să ne folosim prea mult, dat fiind imposibilitatea în care ne aflăm deocamdată de a exporta producte şi bunuri. Dar care are o imensă însemnătate principală deschizându-ne şi retezându-ne căile pentru mai târziu. Nu mai vorbim despre cealaltă hotărâre a comisiunii, luată în aceeaşi şedinţă.Anume despre calcularea bunurilor pe care le plătim în conul reparaţiilor, la preţul lor mondial, E o hotărâre a cărei repercusiune se va face simţită în bine mai curând decât credem și pe care nu o comentăm mai pe larg, evitând voit o mai adâncă analiză a ei, tocmai pentru a nu aluneca pe tărâm politic. Adoptarea de către noi a clauzei Lazăr Iliescul (Continuare în pag. ll-a) Belvedere se chiamă în limbaj comun palidul regretatului Panfel Şericaru, câştigat cu atâta trudă şi muncă onestă, unde se găseşte acum instalată gazeta oficială a Partidului Comunist Român Scânteia. Este foarte firesc ca tovarăşii, cari lucrează acolo să nu cunoască faţă de nmeni indulgenţa. Pin urmare nu m’am mirat câtuşi da puţin cetind azi în coloanele oficiosului, că .,d. Ohăberu se osteneşte zadarnic să ne înduioşeze Nu mi-am făcut niciodată iluzia, că aşi putea fi iertat, cruţa* Stiu chiar protejat. N’am fost înscris nici intr’un cuib legionar, n’ian aranjat nici un pogrom contra Evreilor la Oradea şi nici la Cluj, n'am lucret după normativele dela Propaganda carlistă şi antenescistă, n’am fost vicepreşedinte al societăţiî româno-germane nu l-am asistat pe mareşalul Antonescu la serbările dela Chişinau, n’am dat parte în onoarea ofiţerilor garmeni în casa mea, iar l-am condus pe nazistul Ley dealungul taberelor de străjeri, în sfârşit n’ma importat ceasornice dn Germania. Prin urmare n’am mei un temeiu moral şi juridic să fiu iertat... Trebuie musai prin urmare să mă resemnez să mă apăr şi să răspund în faţa acuzelor cari mi se aduc. Oricât de incomod, nuplăcut și riscant este, sunt nevot să răspund- Ba sar trebui să fiu chiar încântat că mi se dă voie să răspund deoarece mai era alaltăeri tovarășul Moraru cerba și la epurat și să mi se interzică să mai scriu vreun rând în presă. Acum, se vede- s’a revenit, sper, că numai pentru un moment asupra acestei decizii, deoarece sunt invitat ,,să spui câte ceva despre Antonescu etc.”. Mă grăbesc sî mă folosesc de aceasta permie. Totuși ași fi fost încântat dacă onorabilii mei adversari ar fi intervenit pe lângă un anumit oficiu, a cărui denumire nu o scriu aici, pentru a putea răspunde tot ce ştiu şi pentru ca să nu tăinuesc nimic. Dar îmi dau seama, că cer ceva absurd şi imposibil, deoarece numai naţional-ţărăniştii sunt atât de naivi, ca să nu le zicem almintrelea, să guverneze fără cenzură şi Curţi Marţiale. Alţii sunt mai prudenţi şi incoruptibili... Mii se cere să răspund cum de am îndrăznit să scriu în Septemvrie 1940 şi să sprijinim cu tot elanul regimul Antonescu . Chestiunea a fost eînddată şi discutată de atâtea ori şi totuş cerberii vigilenţi ai intransigenţei şi moralei politice de la „Scânteia” nu se recunosc nici lămuriţi şi nu se dau nici bătuţi Ei revin mereu spe UN AGTICOl de G. OHABEAN’n rând, că odată şi odată întreaga opinie publică va fi acoperită de ceaţă de ramolisment şi va uita ce a fost în acele zie tragice. Deoarece însă am fost informat, că îndată ce străinii, cari se abat pe la noi se interesează de relaţiunile politce de azi şi de luptele din trecutul apropiat, sunt serviţi imediat şi prompt cu această gogoriţă a colaboraţionismului, al unui colaboraţionsm imaginar, m’am lăsat sedus de cochetăria aceasta a ,,Scânteie!” cu trecutul apropiat şi încerc să „spui câte ceva” bine înţeles dacă mi se va îngădui. In acele zile tragice din vara anului 1940 regimul carnist a reuşit să piardă patru provincii. Nu chiar în întregime, dar prestaţia a fost şi aşa destul de impunătoare. Ne aducem aminte ce desnădejde a cuprins toate sufletele româneşti. Perderite materiale aproape, că nici nu n-oi contau faţă de degringolada morală. Şefii partidelor politice l’aiu implorat zadarnic pe despotul Vodă Carol II să schimbe macazul. Acesta le răspundea cu o îndărătnicie trufaşă la 4 Iulie 1940: „...m’am deci să mă desparte definitiv de bătrâni și să lucrez cu tinerii”. (Continuare in pag. III a) a*ui> káí |s3na h.-a ProirietST: S. A DR2?T-AT£A __ I 3 L u N 1 \3832SISJ18! Capitala 20.0 '0 I Provincia 15.000 Instituţii ș ji Întreprinderi particulare 150.000 lei anna 1000 4 pagini 300 Lei eptatea Organ al partidului national-tărânesc 1 1 v * r I * v v t Sâmbătă 6 Octomvrie 1943 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA I Sír. Clemenceau Nr, 9 Teieioane t Redacţia. . 5.28.14 Ad-tta . . . 4.58.18 Tipografia 5.22.76 I Taxa plătită in numerar cont, aprobării 15.504/946 Cont C.E.C. 1386 IF** GRAVA POLITICĂ Se cunosc năstruşnicii© sisteme de propagandă ale B. P. D.-ului, practicate pe o scară intinsă până acum: autocamioane încărcate cu mercenari politici sau tineret naiv, cu consemnul de a striga anumite lozinci, cu un conţinut mai mult sau mai puţin civilizat Şi acest faimos B. P. D. — care nu peste mult timp va rămâne doar ca o tristă amintire pe răbojul istoriei noastre politice, — pe lângă propaganda practicată până acum, a început dele o vreme să intensifice la maximum propaganda prin afişaj şi mai cu seamă aceia a înserării pe garduri, pereţi, trotuare şi chiar pe pavajul străzilor a iniţialelor B. P. D. şi a „partiduleţelor’ ce-l compun. Faptul in sine n'ar fi atât de grav dacă neruşinarea pe care o au domnii insărcinaţi cu această propagandă, nu ar fi ajuns până acolo de a transforma radul ce imprejmueşte Palatul Regal din Curnca Victoriei în panouri de propagandă electorală. Nu vă vine să credeţi! Treceţi pe strada Câmpineanu, incepând de la capătul liniei tramvaiului 6 şi vă veţi convinge de totala lipsă de respect de care sunt animaţi. E ruşinos, e foarte ruşinos! Şi ne întrebăm: Cine şi cum a îndrăznit să comi,tă această neobrăzare! Domnii de la Biroul de propagandă electorelă a B. P. D-ului sunt rugați a răspunde. NU S’AU ÎNSCRIS ! Din diverse părţi ale ţării ne parvine ştirea că cetăţenii nu s’au înscris în listele electorale decât In număr modic. Fireşte, s’ar găsiunii care’să micşoreze importanţa acestei veşti, pretinzând că înscriere s’au făcut totuşi din oficiu. Dar aceia care nu-şi găsesc numele în listele electorale, nici după ce au cerut personal să fie înscrişi, manfestă mai puţină încredere în automatismul înscrierilor oficiale. Oricum ar sta însă lucrurile, fenomenul neprezentări la inscriere este profund îngrijorător din punctul de vedere al celor ce râvnesc cu sinceritate o „democratizare” a ţării. Pe vremuri, ,,dreptul” de vot era în acelaş timp o ,obogaţe” de a vota. In concepţia democratică pe citm conducătorii noştri de astăzi o cred îmbătrânită, participarea fiecărui ins la alegerea Parlamentului era considerată o ,,datorie cetăţenească”. Pe vremurile Pielea, când „demr,,raţia populară” a d-lui Constantinescu-Iaşi nu era încă înfiripată, se credea că poporul nu trebue să se sustragă de'a operaţiunea de alegere a mandatarilor săi, — pentrucă aceste operaţiuni cons:î tue singurul i'î’oc de exercitare a „suveranităţii populare”. In aşa-zisul regim reprezentativ, cetăţeanul nu contribue altfel la guvernarea ţării sale, decât fiind prezent desemnarea celor care urmează să-l reprezinte. Dar între vremurile acelea şi cele de astăzi s’a Interpus um deceniu faimos prin decinfiuirile pretins „demofile”. Persoanele sau grupările, cu aspiraţiuni de guvernare, se dispensau de mandatul poporului şi profitând de conjuncturi favorabile se instalau la cârma ţării, pentru a „ferici” norodul, fără consimţământul lui. Era pe atunci în circulaţie o formulă, cere nici astăzi un arguns fără susţinători, că vulgului, ca şi copilului inconştient, trebue să-i faci binele cu sila. Când, arareori, pentru necesităţi de faţadă, masele populare au fost consultate de cadre cei care pretindem că ştiu ma bine decât ele ce le prieşte şi ce nu, — voinţa populară a fost siluită sau măsluită. In chipul acesta, cetăţeanul s’a desobişnuit a mai fi întrebat. S’a obişnui să se ştie condus de către oamenii „vremurilor”, iar nu de către oameni s’a deprins ca treburi’e ţării să fie diriguite fără consimţământul său, dacă nu chiar ..contra” vrinţei sale Iar chemările deşarte pentru falsa luări . O'-}!*, a lupuuiji de asent ment în politica generală, Opoziţion’eta im rau plctisit şi l-au scârb t. 110lA răposatului Cu această indolenţă şi scârbă au păşit cetăţeanul român în ,,noua eră a democraţiei”. Prima datorie ce incumba, prin urmare, unui guvern provoriu democratic era o reeducare a poporului pentru manifestarea acelei suveranităţi care caracterizează democraţia. Guvernul provizoriu, cu misiune de ,,desfascizare” a ţării, avea obigaţia să schimbe dispoziţia de spirit a cetăţenilor, şi săle comunice dârzenia da a-şi exercta prerogativele a căror obişnuinţă o pierduseră într’un deceniu de tirante. „Chemarea obligatorie la vot” era mijlocul indispensabil pentru o reeducare democratcă , — întovărăşit bine înţeles de condiţui eare să asigure o exprimare iactă a părerii fiecăruia. Numai în felul acesta se putea scutura cetăţeanul de sila şi delăsarea cu care îl copleşiseră — parte intenţionat, parte prin forţa lucrurilor — regimurile antidemocratice. Acestea au fost consideraţiunile precumpănitoare pentru care, în discuţa proectului de lege electorală, pesa democratică a criticat cu energie abolirea obliativităţii Di Dinu (Continuare In pag. 11-a1 Ungurii din Ardeal ale carilor la Uniunea Populară Maghiară, SUCcesoarea faimoasei organizaţii comuniste ungureşti, Madosz-ul, a hotărât, precum se ştie, ca în judeţele unde Ungurii şi Secuii sunt mai numeroşi, să participe la alegeri cu liste separate, iar în celelalte judeţe, a dat dispoziţie ca populaţia marţ!!...să să voteze lista H PD-ului. Odată lansaţii această dispoziţie, a Început şi campania electorală, iar in cele mai multe locuri au fost desemnaţi şi candidaţii. Campania electorală a Ungurilor se desfăşoară potrivit reţetei fenedieţe. Agenţii electorali maghiari, cari au primit instrucţiuni la şcoalele de cadre comuniste, umblă în lungul şi'n latul pământului ardelean ca să creeze o anumiită atmosferă şi să convingă poporul maghiar şi secuii. Dar activitatea lor nu prea este încununată de succes Poporul din satele maghiare are o atitudine rezervată. Adunările electorale se ţin, în majoritate, în faţa oamenilor adunaţi cu forţa, iar massele maghiare şi secueşti, cu deosebire elementele serioase, dau bir cu fugiţii. Poporul maghiar şi secuere ştie bine că dacă votează „lista maghiară", votează în realitate cu R. P. D.-ul sau, mai exact, cu comuniştii , massele populare ungureşti şi reciveşti nici nu vor să audă da aşa ceva. Uniunea populară maghiară, ajutaiă de forţa guvernamentală şi de abuzurile autorităţilor locale, nu scapă prilejul de a folosi teroarea, spre a înăbuşi orice manifestaţie maghiară. Copiind remaghiar, vorbeşte mereu despre unitatea ungurească. Partidul Maghiar Instrument al revizionismului feudul şi coloana a cincea a Ungurilor de România, care în fond a stat sub conducerea aristocraţiei maghiare, a declarat că toţi Ungurii ce-i sunt Împotrivă şi cari au o atitudine opoziţionistă, neadmiţând politica iredentistă şi fiind pentru apropierea şi împăciuirea româno-maghiară, sunt nişte renegaţi, trădători de neam şi vânduţi Valahilor. Conducătorii Uniunii populare maghiare, în frunte cu Kurko Gyárfás, cari da fapt, sunt uneltele şi vile ale BPD-ului, au aceeaşi atitudine şi acelaş glas de sirenă La rândul lor vorbeşte despre unitatea maghiară, şi declară că toţi Ungurii şi Secuii ce îndrăsnesc să asculte de glasul opoziţiei, sunt nişte reacţionari-trădâtori Dar massele maghiare şi secueşti nu pot să fie induse în eroare, iar prin instrumente teroriste să fie mânate din urmă, ca o turmă. După care in timpul domniei grofilor, partidul maghiar a avut o atitudine de opoziţie, aceeaşi atitudine da opoziţie o are şi astăzi, în faţa dictatura lui Karko Gyárfás. Poporul a surâs când domnii din partidul maghiar au declarat că este trădători, renegat, tot astfel surâde şi astăzi, când beneptiştii din Uniunea populară ungară spun că este vândut şi reacţionar. Poporul maghiar şi secuesc vrea ca democraţia să se înfăptuiescă, dar o democraţie veritabilă, şi nu democraţia lui Kurko Gyárfás şi Luka László. Gh. Sistmăreanui MHBBB—Maa—— Ir pag- IV-a DUPĂ DECLARAȚIILE D-LUI TRUMAN CRONICA EXTERNA 1 Dunărea! La Conferinţa Păcii, la Paris, s'au examinat şi se încheie Tratatele de Pace care privesc cele cinci State foste satelite. Şi după cum „cazurile” lor, atunci când au fost târâte la remorca Germaniei, au fost separate şi speciale, la fel tratamentele care se apliccă sub raportul teritorial, militar, economic, sunt separate şi speciale. Foarte puţine reţete sunt comune pentru top cinci sau măcar unii dintre sardi, iar în cazul acesta, numai când s'a ivit ceva comun în trecuta lor acţiune, sau in structura lor sau în viaţa lor de prezent şi viitor. Uneori, din vecinătatea unora dintre sateliţi şi din anumite cr*cumstanţe geografice, sau geo-politico-economice, s'au ivit adevărate trăsături de unire, problema comune mai importante decât însăşi problemele naţionale, depăşind chiar locul geografic propriu zis şi interesând cel puţin din punct de vedere economic, dacă nu şi politic, state excentric situate, înlăuntrul sau în afara continentului european. Problema Dunăreană, care se desbate în forul european de mai bine de un secol, sub înfăţişarea ei actuală de cale de comunicaţie, de punte de unii© între popoare, iar nu de hotar, denie de apărare sau de clinie de invazie, ca in trecut. „Transversala Europei" cum este numită pentru europeni, Dunărea mai reprezintă „dubluria drumului Mediteranei” intre Occident şi Orient, şi, negreşit, trebue să însemne şi drumul comercial de pătrundere al Orientului către Occidentul european. Ne vom abate însă de la tentaţia de a analiza importanţa Dunărei, care nu poate fi nici îngrădită în cincizeci de rânduri, nici cupinsă în câteva definiţii. Nu ajunge toate studiile de până acum scrise în toate limbile lumeţ, care toate au avut şi au interese la Dunăre, ca să cuprindă, să definească şi să rezolva pentru veşnicie problema marelui fluviu. La Paris, era inevitabil să se a-M. (Continuare în pag. 3 an Fi,@Iis^II la © nouă criză a mars'siailii In decurs de șapte, opt decenii de când marxismul s a afumat ca o doctrină de sine stâtătoare a fost străbătut de mai multe crize. Nu este vorba despre critici!e care t »'au adus de dinafara lagărului ău, ci de sbuciumul produs chiar n m'jlocul însuși al marxiştilor soCilişti, fie prin contestarea unora dintre tezele fundamentale, ale doctrinei fie« prin divergenţe grave de interpretare. Două dintre aceste crize au fost în special răsunătoare- Una, acum patru, cinci decenii, cunoscută sub numele de revizionism şi alta imediat după primul războiu mondial, manifestată printr'o adâncă divergenţă de interpretare, urmată d de scindarea socialismului european în două, social democraţie şi comunism. Revizionismul a stacat unele dintre marile teze ale marismului, în fond până la urmă pe toate Sémaiemn şi diferiţii sai partizani spunând la o analiză critică tendinţele relevate de Marx în evoluţia secotită fata IS a capitalismului spre socialism, a încercat să dovedească netemeinicia unora, şi deci necesitatea ca socialsmul să-şi dea alte baze decât unitatea şi absolutismul din doctrina marxistă. In special revizionismul , atacat netemeinicia aşa rumbei legi de concentraţiune a proprietăţii individuale şi transformarea ei în proprietate capitalistă. Alături de adversarii propriu zis ai marxismului revizionişti, au insistat în mod particular asupra nevalabilităţii acestei legi în sectorul proprietăţii agricole, unde din centru, proprietatea nu tinde să se concentreze, ci să se desconcentrezee în locul proprietăţii capiitaliele, aşa cum Marx o prevedea revizioniştii admit că perie tot locul persistă o puternică tendinţă spre proprietate® mică ţărănească, astfel că unul dintre temeiurile principale ale concepţiei marxiste care prevede transformarea inevitabilă a actualei societăţi, dominată de capitalism, în socialism, a ieşit din aprigile discuţii provocate de revizionişti, destul de Cu toate acestea foarx* doemină nuntu ă filozof.ci economică a rămas dctrin.T'oficială a socialismului european cu excepţia inscântei de Franţa şi ţările latine, unde s'a observat întotdeauna o vădită rezervă faţă de marxism, mai ales în interpretarea sa ortodoxă. O a doua mare criză a izbucnit imediat după primul război mondial De data aceasta nu mai era vorbe despre o revizuire a bazelor înseşi al marxismului ca odinioară, ci de modul său de intrepretare, în legătură strânsă cu tactica şi metodele de guvernare. Pentru prima oară s'a ridicat cu neîntâlnită asprime în discuţii, controversa între înţelesul marxist a! democraţiei dacă pot exista două tipuri de democraţii, una burgheză şi alta proletară dacă intradevăr dictatura proletariatului, aşa cum o înţelegeau şi preconizau unii marxişţi este în adevăr de esenţa însăşi a doctrinei marxiste De această dată Campionul luptei pentru o interpretare condamnată ca neortodoxă a fost Kautsky. Divergenţa insolubilă pe plan teoretic a a rezolvat pe plan practic, prin scindarea în două a mşcării socialiste europene, social democraţiei şi comunism. Ascensiunea fascismului « htierismului şi instaurarea dictaturii G. Z. (Continuare în pag. 111-a)