Drum Nou, august 1971 (Anul 28, nr. 8262-8286)

1971-08-05 / nr. 8265

i Pag. 2DRUM NOU IŞÎ CUMIDAVA dezvăluie istoria Denumirea de Cumidava a ter­­itoriului, din zona Rîşnovului pe care a fost ridicat un castru Ro­man era consemnată încă din antichitate pe harta lui Ptole­­meu. Prima menţiune despre a­­cest castru datează de la mijlo­cul veacului trecut. Cercetările sistematice au fost începute de-a­­bia în 1939, de M. Macrea, dar descoperirile au rămas puţin cu­noscute. Acum doi ani au fost reluate aici săpăturile de către cerce­tătorii Muzeului judeţean Braşov, în colaborare cu cei ai Institu­tului de arheologie din Cluj. Cer­cetările au fost continuate şi în acest an sub îndrumarea acad prof. C. Daicoviciu. Rezultatele săpăturilor din pe­rioada menţionată, sunt redate în prima monografie a castrului, re­cent editată de către Muzeul ju­deţean Braşov şi datorată cer­cetătorilor Nicolae Gudea, de la Institutul de arheologie din Cluj, şi Ioan Pop, şef de secţie la Mu­zeul judeţean Braşov, purtînd titlul : „Castrul roman de la Rîş­­nov, Cumidava. Contribuţii la cercetarea limesului de sud-est al Daciei romane". Prezentînd rezultatele cercetă­rilor arheologice efectuate, au­torii monografiei demonstrează pe baze riguros ştiinţifice, ro­manizarea teritoriului cunoscut mai tîrziu sub numele de Ţara Birsei, convieţuirea daco-romană, continuitatea populaţiei autoh­tone. Sunt cunoscute, pe baza desco­peririlor făcute, inclusiv în acest an, forma şi dimensiunile castru­lui, cele 4 porţi monumentale flancate de cîte două bastioane pătrate, patru turnuri de colţ, şase clădiri din interiorul incintei, din­tre care una se presupune că ar fi fost praetorium (comandamen­tul castrului), şanţurile de apăra­re din faţa zidurilor de incintă ale castrului, precum şi un bogat şi variat material arheologic al­cătuit din unelte şi arme, mone­de, ceramică romană şi dacică, obiecte de podoabă, materiale de construcţie. Oamenii de ştiinţă au stabilit două faze principale ale construcţiei: cea a castrului de pămînt, care a avut loc ime­diat după cucerirea Daciei, şi cea a castrului de piatră, datată la mijlocul secolului al II-lea. O importantă inscripţie descope­rită aici atestă documentar înrola­rea dacilor localnici ca militari în armata romană pentru apărarea graniţelor provinciei din care ei înşişi făceau parte. Semnificaţia deosebită a acestui fapt constă în dovedirea prezenţei şi persis­tenţei populaţiei dacice local­nice din­­ rîndul căreia s-au re­crutat diferite unităţi militare, a­­ceasta fiind totodată una din căile de romanizare a dacilor. Cercetările castrului Cumidava prezintă o contribuţie de o ex­cepţională valoare, prin care se aduce în circuitul ştiinţific un preţios material ce vine să îmbo­găţească istoria patriei noastre în general, istoria Ţării Birsei în special. Ştefan PETRARU F. JIGHIRA Celebra inscripţie descope­rită in castrul roman de la Rîșnov, dedicată Iuliei Má­rna­n, mama împăratului Se­verus Alexander, de către o unitate militară formată din daci localnici „COITORS VI NOVA CVMIDAV­ENSIUM ALE­­XANDRIANA". Monumentul e­­pigrafic datează din secolul III e.n. și se află expus în Muzeul de istorie Brașov. la marele teatru „O­­lympia" din Paris a a­­vut loc un „Festival Mondial al Magiei", de­dicat centenarului mor­ţii lui Houdin, marele i­­luzionist al cărui nume îl poartă şi o stradă din capitala Franţei. Probabil că „magia" e tot atît de veche ca şi geniul uman. De la antichitatea egipteană, pînă la sfîrşitul evului mediu, toate concepţi­ile despre „mister" şi despre „lumea de din­colo" se îmbină în va­­riaţiuni infinite, pentru a mistifica şi a exploata credulitatea omenească Astăzi lucrurile s-au schimbat mult. „Magia", „iluzionismul" în an­samblul lor au devenit arta de a eluda spiri­tul de observaţie al oa­menilor, pentru a-i dis­tra. „Cred — spune u­­nul din cei mai faimoşi iluzionişti francezi, Mi­chel Seldow — că me­seria iluzionistului e printre cele mai onora­bile de pe glob, în mă­sura în care artistul îşi previne publicul că-l va trişa. Marea majoritate a iluzioniştilor sînt niş­te artişti de talent, ca­­re-şi etalează pricepe­rea, spre marea plăce­re a spectatorilor". Cel care a dat presti­digitaţie­ aspectul ei ar­tistic şi modern a fost Jean-Eugen Robert­ Ho­udin (1805—1871). El a aruncat cît colo veş­mintele caraghioase, turbanele şi tichiile în­stelate ale vechilor ma­gicieni şi, arborînd un obişnuit costum de sea­ră, îşi prezenta progra­mul în micul „Teatru al serilor fantastice" de la galeria Valois. Sub al doilea imperiu el a fost trimis în Algeria, pentru a combate influenţa u­­nor „vrăjitori" musul­mani care aţîţau popu­laţia împotriva coloni­zatorilor francezi. înlo­cuind o mistificare prin alta, Houdin era con­­vins că slujeşte nece­sităţile de progres ale poporului algerian. . A­­ceasta se vede şi din faptul că, primit în tri­umf după întoarcerea în Franţa, refuză o ma­re sumă de bani oferi­tă de Napoleon al III-lea, apreciind că a în­deplinit „o simplă mi­siune militară". Mai tîr­ziu colonialiştii au uti­lizat aceeaşi greşită în­ţelegere a misiunii pa­triotice, folosind pe un alt „magician" şi „as­trolog" renumit, Marius Cazeneuve (1883—1913) ca să cîştige influenţă la curtea principelui din Madagascar şi să în­lesnească încheierea u­­nor mari afaceri în­ fa­voarea firmelor france­ze şi în dauna celor en­gleze. Alt iluzionist celebru, Georges Melies, utili­­zînd invenţia fraţilor Lumiére, a introdus ilu­zia şi prestidigitaţia în cinematograf, creînd „cartea de joc însufle­ţită" Excelentul magi­cian a devenit astfel inventatorul trucajului în cinematografie, per­fecţionat mereu în anii care au urmat. Iată deci cum înşişi iluzioniştii de... profesie au dezbră­cat magia de haina ei mistică, arătînd în ce constă propriu-zis a­­ceastă îndeletnicire. Furnizorii de iluzii MAGAZIN­E LINIA STUB SI TEHNICII Perspectivele cercetărilor geologice efectuate cu ajutorul staţiilor orbitale Utilizarea staţiilor ştiinţifice orbitale pi­lotate va duce la un salt calitativ în cerce­tarea legităţilor Struc­turii scoarţei terestre, fapt deosebit de im­portant pentru o prog­noză şi prospectare corectă a minereurilor, a declarat corespon­dentul TASS, acad. A­­lexandr Ianşin. In pre­zent, a spus el, nu dis­punem încă de hărţi topografice detaliate pentru mai bine de o treime din uscat. De la înălţimea cosmică putem să grăbim alcă­tuirea unor asemenea hărţi şi să asigurăm un control permanent a­­supra modificărilor, ce survin în înfăţişarea Pămîntului. Observarea Pămîn­tului cu ajutorul staţi­ilor orbitale cosmice s-a dovedit a fi foar­te eficace, mai ales în studierea regiunilor greu accesibile, ca de exemplu Arctica şi An­tarctica. De la bordul unei astfel de staţii se pot observa şi foto­grafia continente în­tregi sau chiar o emi­sferă. Pe fotografiile re­cepţionate din Cos­­mos, a continuat sa­vantul sovietic, se dis­ting toate formele de relief. Se poate distin­ge chiar şi relieful submarin la adîncimi ce ajung pînă la 200 m. De asemenea, se pot stabili rapid co­ordonatele geodezice ale punctelor îndepăr­tate, ca de exemplu recifele de corali, os­troavele şi bancurile de nisip. Confruntarea infor­maţiilor obţinute cu a­­jutorul fotografiilor „cosmice"­ va condu­ce, cu siguranţă, la stabilirea macrostruc­­turilor scoarţei teres­tre, la definirea carac­teristicilor care sunt comune şi a celor ca­re se deosebesc. Ase­menea confruntări ne permit deja să identi­ficăm câteva legi co­mune constituirii struc­turilor geologice vechi ale Asiei, Africii, A­­mericii şi Australiei. Un deosebit interes pentru geologi îl pre­zintă faliile scoarţei te­restre, care se întind pe sute şi mii de kilo­metri şi a căror stu­diere — importantă pentru descoperirea zăcămintelor de mine­reuri utile — este foar­te dificilă la sol. Fo­tografiile recepţionate de la staţiile orbitale înregistrează o întrea­gă reţea de asemenea falii pe teritoriul Ka­­zahstanului central şi sudul Siberiei. Savantul a amintit că în anii 1969-1970 au fost recepţionate o serie de fotografii ale litoralului răsăritean al Mării Caspice, Kazah­­stanului, Siberiei occi­dentale, de un mare interes ştiinţific şi prac­tic. In acelaşi timp, pe Pămînt, expediţii spe­ciale au efectuat mă­surători geofizice de control şi descrieri ge­ologice. Confruntarea fotografiilor primite din Cosmos cu cele e­­fectuate­ din avion şi cu informaţiile obţi­nute la sol a permis precizarea unor hărţi geologice, tectonice şi a altor hărţi speciale ale regiunilor studiate. Zborurile primilor sateliţi sovietici şi cer­cetările ştiinţifice e­­fectuate cu­ ajutorul lor au pus capăt dis­putei savanţilor, de a­­proape două secole, în jurul formei reale a Pămîntului, a fost de­terminată cu mai mul­tă precizie valoarea turtirii la poli a pla­netei. Datorită cercetărilor efectuate­ cu ajutorul stațiilor orbitale va pu­tea fi infirmată, sau, dimpotrivă, confirmată de noi dovezi con­vingătoare ipoteza deplasării continente­lor, care frămîntă pe mulţi savanţi contem­porani. „Operarea“ reumatismului Prea puţini oameni sunt dispuşi să crea­dă că o intervenţie chirurgicală poate a­­juta reumaticilor. Şi, totuşi, clinica de specialitate de pe lingă Universitatea din oraşul Mainz, a devenit un centru în care se experimentează astfel de interven­ţii. In viitor, va fi construită o clinică specială, probabil în zona renumitelor sta­ţiuni balneare de reumatologie Wiesbaden şi Bad Kreuznach. Medicii consideră că în noua clinică ar putea fi combinate metodele tradiţionale de tratament cu cea chirurgicală. Intervenţia chirurgicală con­stă în îndepărtarea mucoasei interne a în­cheieturilor bolnave, ajungîndu-se astfel la o oprire a procesului de deformaţie. Practica de la clinica din Mainz a dovedit că această măsură, chiar dacă este apli­cată unei singure articulaţii, exercită o influenţă favorabilă şi asupra celorlalte încheieturi atinse de boală. în majorita­tea cazurilor, operaţiile executate pînă acum la Main2 au dus la o ameliorare, uneori la o vindecare completă. Chirurgia modernă a găsit soluţia articulaţiilor ar­tificiale pentru cazul în care deformaţia - datorată mai ales întîrzierii aplicării tratamentului - era atît de înaintată încît îndepărtarea mucoasei devenea inutilă. Numai în cursul anului trecut au fost im­­­plantate la Mainz 80 de articulaţii arti­ficiale la degete. Prin articulaţii ,,noi" la şolduri sau genunchi, alţi pacienţi şi-au recăpătat capacitatea de mişcare, scăpînd complet de dureri. Chirurgii socotesc că asemenea intervenţii nu mai prezintă la ora actuală un risc deosebit. VARIETĂŢI , varietăfi• Mai bine mai tîrziu... La administraţia complexului de o­­dihna ,,Tzei“ din nordul Osetinei (Cau­­caz) s-a prezentat nu de mult un so­­licitant cu un bilet de odihnă din a­nul... 1941. Era învățătorul K. Gubaev, din comuna Kosta din Osetina. A pri­mit acest bilet în 1941, după absolvi­rea Institutului pedagogic, în calitate de şef de promoţie. Dar evenimentele dureroase ale războiului l-au împiedi­cat să beneficieze de acest drept. Consultînd documentul, Consiliul staţiunilor de odihnă din R. A. Ose­­tină a aprobat învăţătorului să folo­sească biletul de odihnă nr. 003674 din 1941, în anul 1971, drept care învăţătorul K. Gubaev, din satul ose­­tin Kosta, se afla la o binemeritată, deşi întîrziată odihnă. Aeroport pe apă Deoarece instalarea unui aeroport în apropierea centrelor populate de­vine o problemă tot mai greu de so­luţionat, un arhitect elveţian a propus instalarea unor piste de decolare-ate­­rizare direct pe suprafaţa apei, pe lacuri sau pe mare. De la pistele res­pective, proiectate să fie amplasate pe lacul Neuerburgersee, avioanele ar urma să fie transportate de o locomo­tivă pe pernă de aer, pe o cale fe­rată. In felul acesta, avioanele ar sosi la Zürich din Neuerburgersee în nu­mai 24 minute. Și în Statele Unite se află în curs experimentarea unor ase­menea piste plutitoare. Statistici... Anchete recente privind violenţa in Statele Unite au oferit următoarele date: la fiecare 16 secunde se comite un furt simplu, la 36 secunde un furt de maşină, la două minute o spargere de mai mari proporţii, la 36 minute un asasinat. Ancheta precizează că frecvenţa crimelor s-a mărit cu 211 la sută pe întreg teritoriul american şi cu 431 la sută doar în oraşul Was­hington. Farmaciile vest-germane în pericol Poliţia vest-germană trebuie să facă faţă la ora actuală unei noi forme de criminalitate: atacul împotriva far­maciilor din marile oraşe, deocamda­tă. Autorii noului tip de delicte­­ drogaţi în căutare de stupefiante. Afaceri prospere datorate furturilor In Statele Unite, producătorii de in­stalaţii menite să prevină furturile de orice fel au reuşit în ultimul timp, să facă afaceri deosebit de rentabile; în anul care a trecut au fost vîndute instalaţii anti-furt în valoare de 20 milioane dolari. Prosperitatea este da­torată largii răspîndiri a furturilor prin efracţie pe teritoriul Statelor Unite. Mica publicitate In paginile cu anunţuri de mică pu­blicitate dintr-un ziar din Glasgow a apărut recent următorul anunţ: ,,Ar­tist cunoscut de patru ani ca muritor de foame caută de urgenţă post de şef". Un peşte care îşi schimbă sexul după voie In lipsa masculilor, femela peştelui ,,Anthias squamipinnis", care trăieşte în Marea Roşie, se poate preschimba în mascul; ea îşi însuşeşte coloraţia şi comportamentul specific masculului şi, după două săptămîni, ovarele sale degenerează. Fenomenul a fost verificat experi­­ mental de dr. Lev Fischelson, care a izolat 20 de femele într-un acvariu. Imediat ce una din ele se preschimba în mascul, acesta era îndepărtat din acvariu. In rîndul femelelor rămase, metamorfoza a avut loc ori de cite ori ele au rămas fără mascul. Imensul năvod de tetei din München care va acoperi te­­­renul olimpic este în curs de ridicare pe piloni imenşi. Ochiurile vor fi „umplute" cu plăci de material plastic transparent pentru a feri atleţii şi spectatorii de ploaie. FRANŢA - in foto­grafie: Elefantul „Chintoh" făcind o demonstraţie de schi pe apă, eveni­ment unic pină în prezent, şi care i-a luat dresoarei luni de muncă. DEZLEGAREA CAREULUI PRECEDENT; POLICROMA 1. Moneta - Pal; 2. Acuarela - O; 3. Cra - Ase - Ic; 4. Huni - Tarea ;5. I - Tap — Toul; 6. Amărît — Mii; 7. Iu — Boita — T; 8. Nea - Punga; 9. Ața — Talent; 10. Pictura - Ue. Maşină de pulverizat beton ■ In Cehoslovacia se fabrică maşi­na de pulverizat beton şi de pus in lucru betoane uscate şi umede, denumită ,,S.S.B.-02-U" şi destinată lucrărilor de consolidare orizontală şi verticală a galeriilor de mină, a camerelor subterane, tupelelor, ga­leriilor, barajelor etc. Lucrînd la presiunea de 4,5 mat., ea pulverizea­ză şi materialele cu granulaţie de pină la 30 mm., la distanţa maximă orizontală de 200 m. şi verticală de 40 m. S.U.A. - in fotografie: Un scaun pentru infirmi, cu motoare la roţi, comandat numai prin miş­carea ochilor ocupantului. Pro­totipul a fost acceptat, după testele de rigoare, de către Cen­trul Medical al Universităţii din New York. Tren magnetic de mare viteză Un prim test al unui tren magne­tic a avut loc recent pe terenul fir­mei „Messerschmitt—Bö­­kow-Blohm“ din München. Trenul este purtat de magneţi puternici pe partea inferi­oară şi pe şine. El este acţionat de un electromotor care produce curent linear de inducţie. Conform concep­ţiei constructorilor, acest tren rapid de capacitate maximă urmează să atingă o viteză maximă de 600 km/h. Cuvinte încrucişate PRIN STAŢIUNI ORIZONTAL: 1. Frumoasă staţiune cu renumite ape minerale - OMUL în apro­pierea BABELOR! ; 2. La Călimăneşti! - Nu se află la aceeaşi înălţime!; 3. Ghi­­duri... pentru turişti - Miez de vară!; 4. ...Agemolu, interpreta melodiei ,,Pe Valea Prahovei" - Staţiune balneară în inima Bărăganului; 5. Zero tăiat pe jumătate! - La picioarele oricărui turist! — Şes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care creş­te iarbă pentru cosit sau­ pentru păşunat; 6. Băile Herculane, Tuşnad, Predeal etc.; 7. Oraş din Brazilia — La intrarea în orice localitate; 8. Albit de natură — Intre ră­săritul şi apusul soarelui - Dînsa; 9. Şi-au terminat cura, refăcîndu-şi întreaga capa­citate de muncă; 10. Mijloace terapeutice pentru îngrijirea şi refacerea sănătăţii în staţiuni. VERTICAL: 1. Monument al naturii în apropiere de Lacul Roşu — Sport potrivit la băi; 2. Staţiune în Vîlcea cu ape tă­mădunitoare pentru afecţiunile renale; 3. Radu Constantin — Frizată; 4. Perlă a Carpaţilor - Malnaş... în vecinătatea băi­lor; 5.Are mare preferinţă pentru somn - La ieşirea din Călimăneşti I - Invitaţie... din Constanţa!; 6. Rîşnov, Bran, Neamţ şi alte vestigii ale trecutului, interesante obiective turistice — Comună din Hunedoa­ra cu un renumit camping; 7. Zmeură la borcan - Străzile copilăriei în decor rus­tic; 8. Secvenţă din Mamaia­ - Fluviu în Toscana - Oficiul Naţional; 9. Ateliere... ceramice - Răsărit; 10. Lacul... staţiune balneară în judeţul Brăila - Mijloc de tratament balneo-climateric. Dicţionar: ITU, ARNO Ştefan ERCULESCU * r Nr. 8265 Ca şi pinguinii, care sar de pe un bloc pe altul, pe măsură ce banchiza se fă­­rîmiţează, marsupialele, prin modul cum sînt azi răspîndite, pe diferite zo­ne ale globului, s-ar pu­tea să fi procedat la fei şi să constituie mărturia fracţionării unui mare con­tinent preistoric întrebarea e, care continent şi cum a decurs drumul acestei îm­­prăştieri prin lume a mar­­supialelor. Problema pasi­onează de mult timp, atît pe geologi cît şi pe zoo­logi. Se ştie că e vorba de o anomalie. Toate marsu­pialele se găsesc azi con­centrate în regiuni fără contact direct între ele Australia şi America de Sud. Dar în timp ce mar­supialele din America de Sud trăiesc alături de al­te mamifere, în Australia (și respectiv în insulele a­­diacente — Noua Guinee Celebes, Moluce etc.) nu se mai află alte animale cu placentă, excluzînd pe ce­le aduse mult mai tîrziu în regiune. Enigma se com­plică şi mai mult dacă ad­mitem, pe baza datelor şti­inţifice, că ambele grupe de mamifere — marsupia­­le şi placentare — au a­­părut în epoci relativ a­­propiate una de alta. Pentru a răspunde ne- Marsupialele şi formarea continent­­­­telor dumeririlor au fost emise un şir de teorii. Mai re­cent, un profesor universi­tar din Australia a suge­rat că marsupialele s-au dezvoltat pe un teritoriu continental situat în cen­trul Pacificului. Ca urma­re a activităţii tectonice submarine, continentul s-a rupt în două: un fragment,­­ alunecînd spre sud-est, a devenit Noua Guinee de azi, de unde marsupialele au putut să treacă în Au­stralia; celălălt, împins în direcţia nord-est, a întîlnit America de Nord, de un­de aceleaşi marsupiale au coborît spre sud. Această ipoteză ridică însă tot atîtea probleme, pe cît afirmă că ar fi pe cale să le rezolve. De a­­ceea, un specialist din Lon­dra, susţine că marsu­pialele s­au diferenţieri înaintea mamiferelor cu placentă, între epocile jurasiană şi cretacee in­ferioară, în momentul a­­cela ar fi existat încă — sau ar fi fost abia la în­ceputul dislocării — super­­continentul Gondwana. An­tarctica se găsea între coasta sudică a Australiei și coasta estică a Africii, iar America de Sud se îm­buca în litoralul occiden­tal african. în acea epocă marsupialele ar fi putut să migreze din Africa în Australia, traversînd An­tarctica. Apărute ceva mai tîrziu, mamiferele cu pla­centă n-au mai putut ur­ma același drum, blocul australo-antarctic fiind în­tre timp detaşat de conti­nentul african. Ele şi-au în­locuit cu încetul predece­sorii, în Africa şi în alte zone ale globului. Austra­lia, de acum înainte izola­tă, a devenit teritoriu ex­clusiv al marsupialelor. Atît o teorie cît și cea­laltă, se înscriu în punc­tele de vedere tot mai larg acceptate în ultimul timp — după care scoarța te­restră, în cursul dezvoltă­rii sale, a suferit modifi­cări spectaculoase, pe mari întinderi. ructe /Vi­e şi legumele cosmetică Cu mai multe secole în urmă, s-a observat efectul binefăcător al fructelor asupra tenului. Astăzi, gra­ţie cercetărilor ştiinţifice, există o întreagă terapeutică cosmetică, care foloseşte cu succes diferite fructe, mai ales în anotimpul călduros, cînd avem la îndemînă un sorti­ment mai larg de fructe şi legume, lată citeva „reţete". — Castraveţii şi roşiile se utili­zează în cazul tenului gras şi în semnee. — Prunele sînt recomandate, de asemenea, la tenuri grase cu por­i dilataţi.­­ Piersicile şi caisele se folosesc la tenurile normale şi uşor deshi­dratate. - Pepenele galben este foarte recomandat pentru tenurile uscate şi deshidratate. - Strugurii au efect binefăcător asupra tenurilor ridate, uscate şi deshidratate. Toate aceste fructe sau legume se folosesc sub formă de măşti din felii sau zeamă amestecată cu­­cao­­lină, care se aplică pe faţă. O condiţie importantă este ca aceste fructe să se folosească proaspete, deoarece după scurt timp îşi pierd conţinutul valoros. Tratamentul tenului cu fructe spo­reşte în eficienţă cuacă masca ce se aplică este ionizată cu ajutorul diferitelor aparate existente şi la Complexul de cosmetică de pe str. Armata Roşie din Braşov. Maria MÉSZÁROS cosmeticiana . i 1*-

Next