Ecoul Moldovei, 1897-1898 (Anul 7, nr. 1-141)
1898-06-11 / nr. 131
UN NUM EH 10 BANI JOI 11 IUNIE 1898 /NUL VII No. 131 OMÎNIA A ROMÂNI LOR ^.atfTlSZEavEIT COTIZDI^ljTtr ABOXAMENTUL Pe un an....................................................Lei noi 20 6 luai.......................................... n r 11 Pentru •* Ainătate se adaugă portul. Director-proprietar : EM. Al. MANOLIU. SUB CONDUCEREA UNUI COMITET REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA' La Tipografia M. P. POPOVICI str. Alexandri No. 14. Cina e. Lz^cLr&.g'lt atriinil, 21.Î33.cet-i-ax -nlmo. elali. 2Æ£nea-l.-ar cape. pustia, al neamul r.«rr.«mlls. M. EM1NESCIT. ANUNȚURI Rîmlul în pagina 111..................................... . ..................................... " ‘21 1 imerțiuni și reclame 1 leu linia. Un număr vechiu............................... Lanl 60 , 11 Iunie 1848 Pare ca ved umbrele sfinte ale celor mai mari fii ai României,unii scriind versuri, alţii proza, alţii ţinend discursuri, redeşteptând conştiinţa de om şi de raţiune. Câte n’au îndurat martirii anului mântuirei talpei româneşti şi ai regenerarei naţionale a întregului neam românesc dintre Carpaţi şi Dunâre, încălziţi de focarul de lumina şi inteligenţa, nutriţi cu generoasele şi omineştile idei cari insuleţeau societatea parisiana şi cu aceasta întreaga intelectualitate apusului Europei, pleiada de tineri, întoarsa pe pământul care a născut-o şi a alaptat-o, a simţit divina inpulsiune, de a face sa rodeasca si pe pământul si ideile şi sentimentele culese cu osteneala din cărţile şi instituţiile celor cari au eternizat pe 1789. Mişcarea nobilă şi entusiastă de la 1848 este primul semnal că poporul român începe a se redeştepta din letargia in care cufundase străinul—este primul semnal că in curând fraţi de sânge, de limbă, de religiune, de datini, de obiceiuri, trebue să înţeleagă odată că sunt fraţi, să nceteze cu prigonirile, cu pismele. Şi să dea mână cu mână, căci numai ast-feliu vor putea mai mult, numai ast-feliu se vor putea opune cu mai multă resistenţă cnutului şi semi-lunei , şi astfel cn evenimentele din 48 niau pregătit şi adus pe sublimul 59, care a făcut cunoscut întrebi Europe că ţara românească , una şi singură şi se întinde n lung de la Dorohoi la Turnu-Severin. Aşa dar 1848 in iarnă in Moldova, şi in vară in Muntenia a ost primul pas pe care poporul omân din ţara lui l-a făcut penru ca astazi să ajungă la treaba in care se găseşte. Mişcarea socială de la 48, desfinţând iobagia, a fost in acelaşimp şi o mişcare politică, căci urmărea şi înfrângerea influenţei useşti şi turceşti, care schingiuia şi pustia ţara. Şi au plătit scump, cu viaţa or chiar, eroii de atunci pe care istâzi îi găseşti numai in isvoarele bâtrâne. Cât nu ni-ar folosi astăzi încă ist-feliu de caractere, ast-feliu de inimi, cari mai presus de interesul lor personal, să aibă in vedere interesul obştiei. Trebue oare să desperăm ? să credem oare că eroi de atunci au dus cu ei in mormânt întregul viitor al ţărei ? sa credem că aceia au fost cei din urmă fii demni ai acestei ţâri ? Nu in trista şi întunecoasa mizerie întronată in ţară de jarasiţi, veniţi din Galiţia şi Rusia, trebue să întrezărim, şi flote mari, inimi largi, crieri sănătoşi, care să pregătească pentru această ţară o mişcare de regenerare, de natură economică, care să sfarme jugul economic al jidanului, şi să inaugureze o industrie, un comerţ, o agricultură românească. Am avut dlar o mişcare socială in 48, una politică in 59, se impune o mişcare economică cât de curând şi vom putea zice atunci că trăim liberi in ţara noastră. Pănă atunci cu câtă durere privesc la timpurile de la 48 şi la acei cari dacă s’ar scula din morminte şi ar vedea sărăcia in care zace neamul lor din cauza evreilor, in câteva secunde ar pregăti o noapte a sf. Bartolomeu pentru neamul jidovesc. Serbatorind ,dar eterna zi de 1 I Iunie 48, pentruaducerea aminte a martirilor care au făcut România de la 1898, sa nu uităm că trebue să grăbim a sărbători o zi care să însemne alungarea jidovilor din ţară, şi crearea unei burghezii româneşti. SCRISORI ii Diogen Stimule amice Bîrlad 8 Iunie 1898 Eram deja geta cu un alt răspuns, cînd iată, că primesc bunecarea d-tale, în care mă întrebi, dacă este adevărat, «că în ce priveşte morala, ea e la fel propovăduită la toţi, fie că se întemeiează pe Biblie, pe Talmud, Evanghelie sau opere filosofice ? Nedumerit asupra acestor cuvinte, pe cari ici că le ai citit acuma de curînd într’un chiar semit, mă rogi să ţi dau oare carî desluşiri asupra moralei talmudiste, că astfel comparându-o cu cea creştinească să-ţi poţi forma o judecată. Ocupaţiunile nu-mî permit, să fac studii mai aprofundate asupra Talmudului; avînd însă la îndămână studiul renumitului orientalist prof. Dr. Rehling,* cred că acesta este un isvor destul de autentic, pentru a ne informa din el asupra moralei propovăduită de*Talund.— Nimeni n’a dovedit pănă în ziua de astăzi, că Citatele lui Rohling ar fi scornite ori neadevărate, deşi savantul profesor s’a oferit a plăti suma de topo de taleri aceluia, care în faţa societăţii orientale germane îi va arăta că excerptele sale sunt false. Talmudulice (Tract-Chollin f. 91. 2) că Izraeliţii sunt mai plăcuţi lui D-zeu decât îngerii. Cine dă o palmă unul Izralit, acela face un pacat tot aşa de mare, ca şi cum ar da lui D-zeu o palmă. (Tr. Sanh. f. 58. 2.)—Un goi, care ar bate pe un jidov, după Talmud (ibid.) e demn de moarte.—Dacă n ar exista jidovii, atunci, după cum zice Talmudul, nu ar fi nici o bine cuvântare pe pămînt (Fr. Ieham foia 63. 1), nu ar fi ploaie (Bechal la Pent 34. 94. 2. Tos.) și prin urmare netsistând jidovii, nici popoarele lume! acesteia nu ar putea esista (Zepor. h. f. 107. 2.). Sămînţa unui străin, care nu-i jidov, e sfiinţă de vită (Fr. Ieham I. 94 2; Tos). Străin, după Ta.’mud, este acela care nu-i ccimcis şi apoi străin şi păgân e tot una (Fr. Berach f 47. 2 ; fr. Gittin f. 76 1).— Numai jidovii sunt oameni, celelte naţiuni sunt considerate ca animale (Fr. Baba m. f ni4. 2). Şi aşa mai dep.-irte in nenumărate locuri. Conform acestor principii toţi oamenii, cari nu st jidovi asemenea şi apostaţii între cari după Talmud, se numeră şi Isus, care n a ceerut in indolatrie şi a sedus pe nalţi (Aboda s. 26. 2.)—trebue să renunţe la dreptul de a fi număraţi între deaproapele jidovului. Fă cu animalele nimeni nu exercită iubirea deaproapelui Un corolariu al acestui principiu trebue să fie şi declaraţiunea în doi peri, pe care zici, că ai citit’o in acel ziar semitic : ncă luminosul principiu al iubirii aproafelui, inscris // propovăduit (Co ndet), cin dintre un desiderut sfânt, o năzuinţă, pe cere însă firea re leld a cinului nu e gata a o admite. Iubirea de aproapelui la noi nu mai e un «pium desiderium ; parabola de la Ev. Luca (C. X) despre omul care se ducea din Ierusalim la Ierichon, şi din care învăţăm noi, care este drag roapele nostru, a pătruns aşa de mult în sufletul Românului, încât ne vine să esclamăm: «Mai slăbeşte cu iubirea acea sinucigaşă Române, căci prea iţi cheltueşti vinul şi cleiul, turnându-i in ranele tuturor zdrenţarilor, cari vin să-ţi sugă bogăţia pământului !» Cum esercitează creştinul iubirea deaproapelui, chiar şi faţă de un jidan şi cum ştie să-i mulţumească acesta pentru binefacerile primite, putem să vedem din rLe Juif de So fi ev ha“ citat de Lrumont. Un jidan cade istovit la poarta unui castel , un bătrân servitor, îndemnat de instinctul seu, vrea să-l alunge, stăpânul milos intervine şi-l culege de pe stradă ; după câţiva ani jidanul devine stăpân absolut, el a mai adus la sine un trib întreg; stăpânul de mai nainte e ruinat, castelul aparţine veneticilor. Desuodamîndul este superb. Batjocoriţi de cei ce au despoiat, nenorociţii ţărani ruşi se deşteaptă şi văd raritatea ; fără se reflecteze fără să-şi dea seamă, instinctiv, se năpustesc asupra jidanilor ; ei nu jăfuiesc, ci sugrumă şi ard şi nu se opresc pănă nu ajung la sfîrşitul forţelor. Dar pentru a arăta faptele egoiste, murdare ale jidanilor, izvorîte din ura neînblînzită propovăduită de Talmud şi infiltrată prin tradiţie şi educaţie in inimele lor,— nu e nevoie să alergăm la autori străini, avem destule exemple în ţară la noi. Avim destule ! Ceea ce zici, că scrie foaia semită, adică că Talmudul disaprobă in mod egal (cu Evanghelia) omorul, înşelăciunea, etc, este prin urmare o minciună, pentru că din citaţiunile de mai sus se vede, că Talmudul pe străini nu-i consideră de oameni, ci de animale, şi faţă de animale nu eşti obligat a observa preceptele, pe care trebue să le observi faţă de aproapele . Precum un negru se deosebeşte de alte creaturi—zice rabinul Llieser(Pipke cp. 53) aşa se deosebeşte poporul israelit de către celelalte popoare. De aceea, după Talmud (Gittin f. 62. I ), e oprit a saluta pe nelegiuiţi; de altă parte tot Talmudul prescrie ca regulă salutară preceptul, ca omul (adică jidanul) să fie şiret întru frica lui D-zeu (Tr. Berach f. 17 1); de aceea ei pot saluta şi pe străin spre a evita orice neplăcere (abid. Bechal Kadhas f. 30 1) zice că făţăria e permisă, aşa că omul (adică jidovul) să să arăte politicos către nelegiuiţi, să caute a-l convinge, că I onorează şi iubeşte ; aceasta e permis, zice Bechai, dacă omul (adică jidovul) simte trebuinţă şi se teme (altmintrea e păcat). Nelegiuţi sunt toate popoarele, ce nu sunt jidovi, pentru că tot binele, ce-i fac acele popoare toată elempsina, ce o dau, toată mila, ce o fac, nu sunt altceva, decât păcate, zice Talmudul (Tr. Babab f. 102) fiindcă toate aceste se fac din mândrie. Se înţelege, că toţi cei necircumcişi sunt, după Talmud, păgâni înrăutăţiţi (Tr. Nedarim f. 312 pes . 92. 1), şi că circumcisiunea Turcilor, după Talmud, nu e cea adevărată (Tr. Aboda s. f. 27.1 Tos.). Dar destul o bâtă la un car de oale. Mai lăsăm Talmudul la o parte. Poate să-i mai vină rîndul altă dată, dacă vom fi sănătoși. * * * A propos de convertiri ! ’Ți aduci aminte de Solomon Singer ? Știi* jidanul acela cu nasul cârjoiet, care studiând doctrinele eounaţionalilor săi, a jidanilor Marx şi Lassale, petreeise deja vr’o 16 semestre pe la diferitele facultăţi de medicină, fără să fi dat vr’un examen. Solomon începu să aibă pe la sfîrşitul semestrului al XVI ideea fixă, că profesorii de aceea îl trintesc vecinie la examene, fiindcă aparţine «neamului ales». Intr’o zi se duce la pastorul evangelicluteran din G. şi declară, că el trece la creştinism. Pastorul îl trimite să-’şi caute de treabă, văzând de bună seamă, că are de a face cu un om care consideră botezul numai ca mijloc spre a ajunge la vreun scop. Dar jidanul, dacă ţi-a intrat în casă cu greu îl mai poţi scoate. Chiar şi dacă-l dai afară pe uşă, iţi intră iară pt fereastră, până ce ori de milă ori de scârbă ii faci, ce-’ţ cere, numai să scapi de el. Aşa şi pastorul, dr. L... l’a primit în cele din urmă în biserica luterană. Trei zile au fost de ajuns pentru catechiare. Nu-i vorbă lui i-ar fi plecat să treacă la catolici, căci acolo ii surideau mai multe şanse, fiind religiune dominantă in acea ţară, dar acolo îi cereau un stagiu mai îndelungat de catecumenat și fiind că preotul nu vroia să se pună la tocmeală, iar lui Solomon ii trebuia numai de cât dispensă de stagiu, de oarece tram proximus at debatocalegon» (Virgaeneis 311), se apropia terminul de examen,— s'a hotărât să treacă la cel ce-1 lăsau mai eftin. Nu știu ce s'a mai întîmplat cu Solomon, nici despre numărul restului de semestre, ce le-a mai petrecut pe la universitate, până şi a câştigat pălăria de doctor, nu sunt informat, dar atâta ştiu, că după ce o fi trecut puntea, sigur, o fi făcut şi el, ca fostul duhovnic al împărătesei Eugenia, soţia lui Napoleon Iii. Avea mare dreptate prin urmare R. Dioghenide, când serica mal dăunăzî : « Apa (botezului) trece, jioianul rămâne*. Onorabilele escepţhunî, cum fu şi convertirea de la Bârlad, confirmă numai regula. Aceste escepţiunî insă nu putem să le considerăm ca inaugurarea unei soluţiuni a chestiunei evreeştî. Până la dovadă contrară, asupra majorităţi puţinelor convertiri, ce se opereaza, n avem nici un motiv să nu tun tie Dr. Rohling Jidovul Tain iubit (rad1 UnpA a 4 (•(lil’. eman;'.. .Sibiu 10 ( rafit 18*1'. *J.rt Fijimo Juive 4 F»~ 110LI