Ecoul Moldovei, 1897-1898 (Anul 7, nr. 1-141)

1898-06-11 / nr. 131

UN NUM EH 10 BANI JOI 11 IUNIE 1898 /NUL VII No. 131 OMÎNIA A ROM­ÂN­I LOR ^.atf­TlSZEavEIT COTIZDI^ljTtr ABOXAMENTUL Pe un an....................................................Lei noi 20 6 luai.......................................... n r 11 Pentru •* Ainătate se adaugă portul. Director-proprietar : EM. Al. MANOLIU. SUB CONDUCEREA UNUI COMITET REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA' La Tipografia M. P. POPOVICI str. Alexandri No. 14. Cina e. Lz^cLr&.g'lt atriinil, 21.Î33.cet-i-ax -nlmo. elali. 2Æ£nea-l.-ar cape. pustia, al neamul r.«rr.«ml­ls. M. EM1NESCIT. ANUNȚURI Rîmlul în pagina 111..................................... . ..................................... " ‘21 1 imerțiuni și reclame 1 leu linia. Un număr vechiu............................... Lanl 60 , 11 Iunie 1848 Pare ca ved u­mbrele sfinte ale celor mai mari fii ai României,­­unii scriind versuri, alţii pro­za, alţii ţinend discursuri, re­deşteptând conştiinţa de om şi de raţiune. Câte n’au îndurat martirii anului mântuirei talpei româneşti şi ai regenerarei naţi­onale a întregului neam româ­­nesc dintre Carpaţi şi Dunâre, încălziţi de focarul de lumina şi inteligenţa, nutriţi cu generoa­sele şi omineştile idei cari insu­­leţea­u societatea parisiana şi cu aceasta întreaga intelectualitate­­ apusului Europei, pleiada de tineri, întoarsa pe pământul care a născut-o şi a alaptat-o, a simţit divina inpulsiune, de a face sa rodeasca si pe pământul si ideile şi sentimentele culese cu osteneala din cărţile şi in­stituţiile celor cari au eternizat pe 1789. Mişcarea nobilă şi entusiastă de la 1848 este primul semnal că poporul român începe a se redeştepta din letargia in care­­ cufundase străinul—este pri­mul semnal că in curând fraţi­ de sânge, de limbă, de religiune, de datini, de obiceiuri, trebue să înţeleagă odată că sunt fraţi, să nceteze cu prigonirile, cu pismele. Şi să dea mână cu mână, căci numai ast-feliu vor putea mai mult, numai ast-feliu se vor pu­­tea opune cu mai multă resis­­tenţă cnutului şi semi-lunei , şi ast­fel cn evenimentele din 48 ni­­au pregătit şi adus pe sublimul 59, care a făcut cunoscut între­bi Europe că ţara românească , una şi singură şi se întinde n lung de la Dorohoi la Tur­­nu-Severin. Aşa dar 1848 in iarnă in Mol­dova, şi in vară in Muntenia a ost primul pas pe care poporul omân din ţara lui l-a făcut pen­­ru ca asta­zi să ajungă la treab­­a in care se găseşte. Mişcarea socială de la 48, des­­finţând iobagia, a fost in acelaş­imp şi o mişcare politică, căci urmărea şi înfrângerea influenţei useşti şi turceşti, care schingiuia şi pustia ţara. Şi au plătit scump, cu viaţa or chiar, eroii de atunci pe care istâ­zi îi găseşti numai in isvoa­­rele bâtrâne. Cât nu ni-ar folosi astă­zi încă ist-feliu de caractere, ast-feliu de inimi, cari mai presus de in­teresul lor personal, să aibă in vedere interesul obştiei. Trebue oare să desperăm ? să credem oare că eroi de atunci au dus cu ei in mormânt între­gul viitor al ţărei ? sa credem că aceia au fost cei din urmă fii demni ai acestei ţâri ? Nu­­ in trista şi întunecoasa mizerie întronată in ţară de ja­­rasiţi, veniţi d­in Galiţia şi Rusia, trebue să întrezărim, şi flote mari, inimi largi, crieri sănătoşi, care să pregătească pentru această ţară o mişcare de regenerare, de natură economică, care să sfarme jugul economic al jidanului, şi să inaugureze o industrie, un comerţ, o agricultură românească. Am avut dlar o mişcare so­cială in 48, una politică in 59, se impune o mişcare economică cât de curând şi vom putea zice atunci că trăim liberi in ţara noastră. Pănă atunci cu câtă durere privesc la timpurile de la 48 şi la acei cari dacă s’ar scula din morminte şi ar vedea sărăcia in care zace neamul lor din cauza evreilor, in câte­va secunde ar pregăti o noapte a sf. Bartolo­meu pentru neamul jidovesc. Serbatorind ,dar eterna zi de 1 I Iunie 48, pentru­­aducerea a­­minte a martirilor care au făcut România de la 1898, sa nu ui­tăm că trebue să grăbim a săr­bători o zi care să însemne a­­lungarea jidovilor d­in ţară, şi crearea unei burghezii româneşti. SCRISORI ii Diogen Stimule amice Bîrlad 8 Iunie 1898 Eram deja geta cu un alt răspuns, cînd iată, că primesc b­unecarea d-tale, în care mă întrebi, dacă este adevărat, «că în ce priveşte morala, ea e la fel propovă­duită la toţi, fie că se întemeiează pe Biblie, pe Talmud, Evanghelie sau opere filosofice ? Nedumerit asupra acestor cuvinte, pe cari ici că le ai citit acuma de curînd într’un chiar semit, mă rogi să ţi dau oa­re carî desluşiri asupra moralei talmudis­­te, că ast­fel comparându-o cu cea creş­tinească să-ţi poţi forma o judecată. Ocupaţiunile nu-­mî permit, să fac stu­dii mai aprofundate asupra Talmudului; avînd însă la îndămână studiul renumitu­lui orientalist prof. Dr. Rehling,* cred că acesta este un isvor destul de auten­tic, pentru a ne informa din el asu­pra moralei propovăduită de*Tal­und.— Nimeni n’a dovedit pănă în ziua de as­tăzi, că Citatele lui Rohling ar fi scornite ori neadevărate, de­şi savantul profesor s’a oferit a plăti suma de topo de taleri aceluia, care în faţa societăţii orientale germane îi va arăta că excerptele sale sunt false. Talmudul­­­ice (Tract-Chollin f. 91. 2) că Izraeliţii sunt mai plăcuţi lui D-zeu de­cât îngerii. Cine dă o palmă unul Izra­­lit, acela face un pacat tot aşa de mare, ca şi cum ar da lui D-zeu o palmă. (Tr. Sanh. f. 58. 2.)—Un goi, care ar bate pe un jidov, după Talmud (ibid.) e demn de moarte.—Dacă n ar exista jidovii, a­­tunci, după cum zice Talmudul, nu ar fi nici o bine cuvântare pe pămînt (Fr. Ie­­ham foia 63. 1), nu ar fi ploaie (Bechal la Pent 34­­. 94. 2. Tos.) și prin urmare netsistând jidovii, nici popoarele lume! acesteia nu ar putea esista (Zepor. h. f. 107. 2.). Sămînţa unui străin, care nu-i jidov, e sfii­nţă de vită (Fr. Ieham I. 94 2; Tos). Străin, după Ta.’mud, este acela care nu-i c­­cimcis şi apoi străin şi pă­gân e tot una (Fr. Berach f 47. 2 ; fr. Gittin f. 76 1).— Numai jidovii sunt oa­meni, celel­­­te naţiuni sunt considerate ca animale (Fr. Baba m. f ni4. 2). Şi aşa mai dep.-irte in nenumărate locuri. Conform acestor principii toţi oamenii, cari nu s­­t jidovi asemenea şi apostaţii între cari după Talmud, se numeră şi Isus, care n a ceerut in indolatrie şi a sedus pe nalţi (Aboda s. 26. 2.)—trebue să renunţe la dreptul de a fi număraţi între deaproapele jidovului. F­­ă cu ani­malele nimeni nu exercită iubirea deaproapelui Un corolariu al acestui principiu tre­bue să fie şi declaraţiunea în doi peri, pe care zici, că ai citit’o in acel ziar se­mitic : ncă lumino­sul principiu al iubirii a­­proaf­elui, inscris // pr­opovăduit (Co ndet), c­in dintre un de­si­der­ut sfânt, o năzuinţă, pe cere însă firea re leld a cinului nu e gata a o adm­ite. Iubirea de aproapelui la noi nu mai e un «pium desiderium ; parabola de la Ev. Luca (C. X) despre omul care se ducea din Ierusalim la Ierichon, şi din care în­văţăm noi, care este drag roapele nostru, a pătruns aşa de mult în sufletul Româ­nului, în­cât ne vine să esclamăm: «Mai slăbeşte cu iubirea acea sinucigaşă Ro­mâne, căci prea iţi cheltueşti vinul şi c­­leiul, turnându-i in ranele tuturor zdren­ţarilor, cari vin să-ţi sugă bogăţia pă­­mântului !» Cum esercitează creştinul iubirea dea­­proapelui, chiar şi faţă de un jidan şi cum ştie să-i mulţumească acesta pentru binefacerile primite, putem să vedem din rLe Juif de So fi ev ha“ citat de Lrumont. Un jidan cade istovit la poarta unui castel , un bătrân servitor, îndemnat de instinctul seu, vrea să-l alunge, stăpânul milos intervine şi-l culege de pe stradă ; după câţi­va ani jidanul devine stăpân absolut, el a mai adus la sine un trib întreg; stăpânul de mai nainte e ruinat, castelul aparţine veneticilor. Desuodamîn­­dul este superb. Batjocoriţi de cei ce­­ au despoiat, nenorociţii ţărani ruşi se deş­teaptă şi văd raritatea ; fără se reflecteze fără să-­şi dea seamă, instinctiv, se nă­pustesc asupra jidanilor ; ei nu jăfuiesc, ci sugrumă şi ard şi nu se opresc pănă nu ajung la sfîrşitul forţelor. Dar p­entru a arăta faptele egoiste, mur­dare ale jidanilor, izvorîte din ura neîn­­blînzită propovăduită de Talmud şi in­filtrată prin tradiţie şi educaţie in inime­­le lor,— nu e nevoie să alergăm la autori străini, avem destule exemple în ţară la noi. Avi­m destule ! Ceea ce zici, că scrie foaia semită, a­­dică că Talmudul disaprobă in mod egal (cu Evanghelia) omorul, înşelăciunea, etc, este prin urmare o minciună, pentru că din citaţiunile de mai sus se vede, că Talmudul pe străini nu-i consideră de oameni, ci de animale, şi faţă de animale nu eşti obligat a observa preceptele, pe care trebue să le observi faţă de aproa­pele . Precum un negru se deosebeşte de alte creaturi—zice rabinul Llieser(Pipke cp. 53) aşa se deosebeşte poporul israelit de că­­tre celel­alte popoare. De aceea, după Tal­mud (Gittin f. 62. I ), e oprit a saluta pe nelegiuiţi; de altă parte tot Talmudul prescrie ca regulă salutară preceptul, ca omul (adică jidanul) să fie şiret întru fri­ca lui D-zeu (Tr. Berach f. 17 1); de a­­ceea ei pot saluta şi pe străin spre a evita ori­ce neplăcere (abid.­ Bechal Kad­­has f. 30 1) zice că făţăria e permisă, a­­şa că omul (adică jidovul) să să arăte politicos către nelegiuiţi, să caute a-l con­vinge, că I onorează şi iubeşte ; aceasta e permis, zice Bechai, dacă omul (adică jidovul) simte trebuinţă şi se teme (alt­­mintrea e păcat). Nelegiuţi sunt toate po­poarele, ce nu sunt jidovi, pentru că tot binele, ce-i fac acele popoare toată ele­­mpsina, ce o dau, toată mila, ce o fac, nu sunt altceva, de­cât păcate, zice Talmudul (Tr. Baba­b f. 10­2) fiind­că toate aceste se fac din mândrie. Se înţe­lege, că toţi cei necircumcişi sunt, după Talmud, păgâni înrăutăţiţi (Tr. Nedarim f. 31­2 pes . 92. 1), şi că circumcisiunea Turcilor, după Talmud, nu e cea adevă­rată (Tr. Aboda s. f. 27.1 Tos.). Dar destul o bâtă la un car de oale. Mai lăsăm Talmudul la o parte. Poate să-i mai vină rîndul altă dată, dacă vom fi sănătoși. * * * A propos de convertiri ! ’Ți aduci aminte de Solomon Singer ? Știi* jidanul acela cu nasul cârjoiet, care studiând doctrinele eounaţionalilor săi, a jidanilor Marx şi Lassale, petreeise deja vr’o 16 semestre pe la diferitele facultăţi de medicină, fără să fi dat vr’un examen. Solomon începu să aibă pe la sfîrşitul semestrului al XVI ideea fixă, că profe­sorii de aceea îl trintesc vecinie la exa­mene, fiind­că aparţine «neamului ales». Intr’o zi se duce la pastorul evangelic­­luteran din G. şi declară, că el trece la creştinism. Pastorul îl trimite să-’şi caute de treabă, văzând de bună seamă, că are de a face cu un om care consideră bote­zul numai ca mijloc spre a ajunge la vre­un scop. Dar jidanul, dacă ţi-a intrat în casă cu greu îl mai poţi scoate. Chiar şi dacă-l dai afară pe uşă, iţi intră iară pt ferea­stră, până ce ori de milă ori de scârbă ii faci, ce-’ţ cere, numai să scapi de el. Aşa şi pastorul, dr. L... l’a primit în cele din urmă în biserica luterană. Trei zile au fost de ajuns pentru catechiare. Nu-i vorbă lui i-ar fi plecat să treacă la catolici, căci acolo ii surideau mai mul­te şanse, fiind religiune dominantă in a­­cea ţară, dar acolo îi cereau un stagiu mai îndelungat de catecumenat și fiind că preotul nu vroia să se pună la tocmea­­lă, iar lui Solomon ii trebuia numai de cât dispensă de stagiu, de oare­ce tram proximus at debat­ocalegon» (Virg­­aeneis 311), se apropia terminul de examen,— s'a hotărât să treacă la cel ce-1 lăsau mai eftin. Nu știu ce s'a mai întîmplat cu Solo­mon, nici despre numărul restului de se­mestre, ce le-a mai petrecut pe la uni­versitate, până şi a câştigat pălăria de doctor, nu sunt informat, dar atâta ştiu, că după ce o fi trecut puntea, sigur, o fi făcut şi el, ca fostul duhovnic al împără­tesei Eugenia, soţia lui Napoleon Iii. Avea mare dreptate prin urmare R. Dioghenide, când serica mal dăunăzî : « Apa (botezului) trece, jioianul rămâne*. O­­norabilele escepţhunî, cum fu şi convertirea de la Bârlad, confirmă numai regula. A­­ceste escepţiunî insă nu putem să le con­siderăm ca inaugurarea unei soluţiuni a chestiunei evreeştî. Până la dovadă contrară, asupra majo­rităţi puţinelor convertiri, ce se operea­za, n avem nici un motiv să nu tun tie Dr. Rohling Jidovul Tain iubit (rad1 UnpA a 4 (•(lil’. eman;'.. .Sibiu 10 ( rafit 18*1'. *J.rt Fijimo Juive 4 F»~ 110LI

Next