Ecoul Moldovei, 1901-1902 (Anul 11, nr. 1-49)

1901-07-12 / nr. 1

. Dar întrebarea este : Oare, ce va î în viitor ? Respunsul nu poate lipsi : ce a fost va maî fi. Romínul va face cu jidanii cea ce el a ştiut să facă cu alte atîtea li­ghioane ce au profanat pămîntul său, stropit şi cîştigat cu sîngele său. Dacă jidanul are o răbdare fără m­argenî în scop de a se îmbogăţi, românul are o răbdare mult mai mare, şi nu aşteaptă de­cit momentul is­toric pentru a scutura de pe gruma­zul său un jug străin pe care cu ne­dreptul îl poartă. Avem nădejde în fiii ţarei şi credem că cuvîntul nostru e mult maî slab de­cît simţul lor patriotic. Numai îndemnul să nu lipsească. V. 1. A­ ECOUL MOLDOVEI -1 11 1­1 Buletinul Politic Vizita marelui duce Mihailovici in porturile Bulgariei, Varna și Burgas, după cum opinasem în numărul trecut, are o importanţă deosebită pentru po­litica statelor slate di?­ balcani. Ziarele autorizate din străinătate discutînd scopul acestei vizite şi căl­dura cu care guvernul şi poporul bul­gar sa manifestat în acea ocazie faţă de Rusia, susţin că o confederaţie în­tre aceste state deja e ca şi constituită, iar consfinţirea ei să va face la Pe­tersburg, cînd regele Serbiei, domni­torul Bulgarilor şi al Munte­negrului se vor duce să viziteze pe ţ­arul Ne­­culai al II-lea sub patronajul căruia este pusă această confederaţiune. Cît despre statul nostru aceleaşi ziare afirmă că, cu ocazia vizitei ce a făcu mareşalul de Beck regelui nos­­tru la Sinaia s'a stabilit definitiv a­­lianţa militară între Austro- Ungaria şi România, dar nu va fi dată faţă în mod formal de­cît numai după vi­zita ce o vor face şefii statelor slave din Balcani ţarului Rusiei. Cu privire la tratatul dintre Ro­mânia şi Austro-Ungaria, ziarul din Budapesta, Magyarorszag dă ca pozi­tive şi oare­care puncte ce le ar cu­prinde, întru care : că România să obligă ca să înarmeze opt corpuri de armată, cu un efectiv de 250.000 oa­meni, în cazul cînd Rusia s-ar imo­biliza armata sa; că din aceste opt corpuri de armată patru vor opera la graniţa despre Rusia, de la Iaşi la Galaţi, pentru a împedeca trecerea trupelor ruseşti iar patru vor opera la Dunărea contra armatei bulgăreşti. Nu ştim pănă la ce punct s-ar fi p­­­tea da crezare destăinuirilor ziarului unguresc, fiind­că un act atît de in­­sămnat, ca acest pretins tratat de a­­lianţă militară, trebue să transpire și în cercurile noastre politice, macar că politica noastră externă este după cum să zicem condusă exclusiv de Rege. La întervederea de la Abazzia nu rămâne nici o îndoială că a fost vor­ba despre o alianță militară, dar că s'a pus bazele ei acolo s'­au aiurea a­­ceasta na transpirat ; e destul însă să ne amintim că de atunci s'au pro­dus un şir de fapte care ar institui tem­einicia celor aratate in privința unui aseminea alianțe.— Totuși nu s' ar putea ci­ne­va hazarda să o discute, intru cită vreme vălul tainei o aco­pere și nici macar să-i afirme exis­tența după cum o făcu Magyarorszag, care încă nu e un organ pe deplin autorizat de locurile competente, că cuprinzînd cifre interesante asupra con­sumaţiei alcoolului în Franţa. După ce arată că in Franţa o armată în­treagă de producători şi interesaţi contribue la alcoolizarea locuitorilor, d. Jauvrais tre­ce la cifre. Anul trecut s-a consumat in Franţa: 45 milioane hectolitri de vin, 13 milioane hec­tolitri de cidru, aproape 2 milioane hecto­litri de alcool pur şi 100 de mii hectolitri de licupuri. In mijlociu, fie­care francez a băut: 117 litruri de vin, 42 litruri de cidru, 12 litru­­­ri de spirt de 40 grade si 26 centilitri de licvoruri. Regiunile in cari se bea mai mult vin sunt: Paris, care a băut 5.368.000 hectolitri in 1900; restul departamentului Senei, unde s’a consumat peste 2 milioane; Gironda, care a absorbit 1.800.000 hectolitri, Hérault 1412000 Bouches-du Rhône (1,400,002/ Rhône (1,415, 000), Loire (1,130,000, și Semeet-Oise care a consumat un milion hectolitri de vin. Cidrul se bea in Normandia si Bretania. Ille-et-Vilaine consumă 3 milioane hectoli­tri, la Manche 2 jum milioane, Sena inferi­oară 1 jum. milion, Galvados şi Orne peste 1 milion. Mai mult interes insă, zice d. Jauvrais, presintă consumaţiunea alcoolului nefast, care e marele flagel al secolului. In timpul revoluţiuneî, Franţa nu pro­ducea de cît 370 de mii hectolitri de alcool şi nu bea de cit 360 de mii hectolitri, din cari 16 mii hectolitri Parisul. In 1830 nu se consuma incă în Franţa de­cît 393 de mii hectolitri, in mijlociu un litru de alcool de locuitor. La 1850 apar însă alcoolurile de industrie: aceasta e prima dată a vulgarisărei alcoolului, a spirturilor eftine. Ast­fel consumaţia atinge deja 638 de mii hectolitri alcool pur. Două­zeci de ani mai tîrziu milionul e atins şi chiar în trecut, cu o mijlocie de 2 litruri 55 de locuitor. In 1890 consumaţia atinge 1, 370,000 hectolitri de alcool pur cu o mijlocie de aproape 4 litruri de lo­cuitor. In 1890, fie­care Francez consumă 4 litruri 35 de alcool pur şi Franţa întreagă aproape 1,700.000 hectolitri. In 1900, ultimul an al secolului, Franţa a consumat cantitatea enormă de 1,900,000 hectolitri alcool pur cu o mijlocie de cap de locuitor de 4 litruri 88. Tot alcoolul acesta e produs in Franţa, căci importul e abia de 112.000 hectolitri. Afară de aceasta, d. Jauvrais arată că in ultimii 70 de ani consumaţia alcoolului in Franţa s’a încincit. Şi in cifrele arătate nu e vorba de cît de alcool pur, căci dacă ţi­nem seamă de transformarea alcoolului de 100 grade in spirt sau coniac de grade con­­sumaţiea reală e mult mai însemnată. In ce priveşte consumaţia totală a regiu­nilor, zice d. Jauvrais, Parisul deţine recor­dul. In capitala Franţei se consumă peste 200,000 hectolitri de alcool pur—ap­rope ju­mătate milion de hectolitri de spirt de 40 grade. Prin urmare e a noua parte din con­sumaţia totală a Franţei.... Departamentul Senei inferioare e in frun­tea departamentelor cari beau mai mult al­cool, cu o consumaţie anuală de 123,000) hectolitri. Vin apoi Somme, cu 62,000 hectl. Sena, fără Paris, cu 58.000, hectl. Seine et Oise cu 53,006; ministere, cu 50,000 hectl., etc. Din toate marele regiuni franceze, Nor­mandia şi Bretania ţin recordul băuturei şi alcoolismului. Cu drept, prin urmare, se zice in Franţa ca Rouenul e regele alcoolului. In adevăr în Sena inferioară consumaţia spiritului de 40 de grade e de 38 litri de locuitori In articolul publicat in Ficaro se citea­ză si departamentele franceze cari beau mai puţin alcool, ca unele cari au drept la elo­gii. Acestea sunt: Coréze, cu 1 litru 09 de de locuitor; Landes (1 litru 19), Ariège (1 litru 43), Lot (1 litru 48), Vandeea şi Hau­te-Savoie (1 litru 45), Lozère (1 litru 51), Aude (1 litru 54). După cum se vede, cifrele de mai sus sunt interesante şi mai cu seamă folositoare din punctul de vedere al informaţiunilor docu­mentare. Oficii, crime, şi iei crime! In toate timpurile s’au făcut crime la popoarele cele mai barbare, ca şi la cele mai civilizate, dar crimele din ziua de azi, se pare­ că întrec un nu­măr şi cruzime pe toate cri­male vea­curilor trecute. Şi de ce oare ? Lucrul nu este greu de esplicat, dar leacul este greu de aplicat ; să mă lămuresc . Dacă la un popor barbar se fac crime, acestea sunt ca o pornire spon­tanee a stărei de înapoiere in care se găseşte omul din acel popor, şi a­­cele crime n’au nimica epidemic, deci fatal este ca ele să se comită, şi ni­­mene n'ar fi in stare să le împedice de a se face. Dar oare la un popor civilizat, tot aşa să fie ? Nu, Doamne fereşte. Crimele la un popor civilizat sunt şi de alta natură, şi în mai mare nu­măr, şi cu caracter epidemic, cea ce ce esplică numărul lor mare. Mai întăi de toate, starea de civi­lizaţie a unui popor atrage după sine o mulţime de rele, cari sunt necunos­cute la popoarele barbare , şi prin ci­vilizaţie nu trebuie a înţelege totd’a­­una o stare de cultură înnaintată. In adevăr, sunt popoare înnaintate pe scara civilizaţinoei, şi în acelaş ti­mp foarte înnapoiate in cultură, luate în massa. Intr’un popor o mînă de oameni se cultivă din secol în secol, şi aceştia fac renumele întregului po­por ; restul se adapă, intr’un mod lă­turalnic, adică indirect, nu de la bi­nefacerile şi de la virtuţile cul­turei, ci de la relele inherente orî-cărei cul­turi. Aşa, la un popor civilizat, vom găsi oameni învăţaţi, cari să poată vorbi despre ori­ce ; dar vom găsi de ase­menea, şi încă un mare număr, oameni, cari să vorbiască tot aşa de bine, fără ca dînşiî să creadă în cea ce vorbesc , fără să ştie chiar cea ce vorbesc, dar cari vorbesc numai dintr’un simţimlnt de vanitate egoistă, şi tot ce dînşiî spun sunt vorbe auzite de la alţii, ci­tite în ziare sau în unele cărţi. La dînşi, totul e spoială, însă această spoială li dă aparenţa de oameni culţi. In fond, însă, astfel de oameni sunt tot ce omenirea are mai pervers şi mai scîrbos ; asemenea oameni sunt adevărata plagă de care sufăr popoa­rele civilizate, şi cu atît mai mult, cu cît aceşti oameni sunt mai nume­roşi. Şi, in adevăr, ei sunt chiar nu­meroşi, cu deosebire in oraşele mari, căci acolo se adună tot ce ţara are mai stricat. Aşa, de pildă, un om de aceştia, care într’un oraş de provincie ar fi expus a muri de foame, îndată ce se duce in capitală începe a face pe marele­­ vecinie vizitează localurile publice; face cunoştinţele cele mai fru­moase şi mai numeroase ; este invitat la masă de către cutare personaje; se urcă în cea mai frumoasă trăsură de face zilnic o primblare, şi aceasta, nu de trebuinţă, nici de plăcere, ci de interesul ce dinsul are de a orbi lumea, făcînd’o să creadă că el este om­ ca vază, şi în scop de a putea să înşele mai bine. Pe de altă parte, aceşti oameni, vi­zitează tavernele cele mai infecte unde fac cunoştinţele cele mai scîrboase ; acolo se dau la tot felul de orgii şi la jocuri de hazard, cari li aduc cîş­­tigurî neaşteptate, cari li permit de a face orgii şi de a ademeni şi oameni oneşti dar neesperimentaţî. Mai tot dauna, asemenea oameni ştiu să vorbească două-trei limbi stră­ine; ştiu să facă cele mai dibace cri­tici a operelor de artă. Insă dînşiî nu ştiu nimica din cea ce este edificativ în literatura cutăruî sau cutărui popor. Cind se întîmplă ca dînşiî să facă cunoştinţă cu femei sau cu minorî— şi aceasta ei tot­d’auna o caută—în­dată sondează lucrurile şi se intere­sează dacă aceştia dispun de bani , cu altfel de oamenî nici nu stau ei la vorbă ! căci de ce ar sta ? Se laudă apoi că sunt rude cu cu­tare personaj politic ; că dispu­u mare influenţă in societatea înnaltă ; că au făcut atîtea voiajuri in ţări străine, şi cîte de-al­de astea, cu cari ameţesc capetele celor naivi, pînă ce îl farmecă şi-i fac să meargă după dînşiî. Odată ce s’a lăsat cine­va ademenit de asemenea oameni, este perdut. De la orgie pănă la crimă nu este de cît un pas. Şi cine a făcut două trei orgii, trebuie să facă zece două-zeci, după cari nu întîrzie de a face şi crime. Pentru ast-fel de oameni Lunca din Mirceşti a lui Alexandri nu are nici un preţ. In zadar va cînta poietul .• „Luncă, luncă, dragă luncă t­raiu frumos al ţării mele, „Mindră’n soare, dulce’n umbră, tainică la foc de stele !“ Lunca acestor oameni este Bucu­­reştiul cu tavernele sale şi cu tot ar­senalul de crime. Pentru dînşi, poeţii sunt nişte naivi şi de morală şi D-zeu ei nu-şi aduc aminte de­cît cînd fac cunoştinţă cu judecătorul de instrucţie. V. I. A. Dr. DU­PRELL Omul este o numi­t­ Introducere­ în studiul ştiinţelor vestice Introducere (Urmare) Omul este o Enigma Cel care recunoaşte fenomenele ştiinţelor oculte se găseşte reînnapoiat la definiţiunea kantiană. El nu o primeşte bucuros in mod sponataneu, ci de nevoie. El va spune în urmă—cea ce ştiinţele oculte demonstrează— că viaţa noastră sufletească zace in Incon­ştient, pentru conştiinţa noastră pămînteas­­că, vnse că sufletul nu este nici de cum ceva inconştient; că funcţiunile sale vin la lumină alternînd cu cea ce este conştient; că aceste funcţiuni din punct de vedere calitativ sunt distincte de cele conştiente, şi că ele, cu întoarcerea conştienţeî sensuale devin iarăşi inconştiente pentru noi. Cu aceasta s’a dat pe faţă o reală dup­licitate a fiinţei noastre, un dualism de su­flet şi crier—a căror deslegare monistică ne va preocupa incă.—dualism, care nu este numai înlăuntrul vieţeî noastre cerebrale. Conştiinţa unită cu simţurile, şi cu crie­rul ca organ, ar urma să fie concepută ca una din jumătăţile fiinţei noastre, adică drept existenţa noastră terestră; înse de această existenţă trebuie a deosebi pe cealaltă ju­mătate a fiinţei noastre, care, din capul lo­cului se poate considera ca supra-sensuală. Aşa că sufletul reşede maî adînc de cît s’a crezut pînă acum, şi ne arată că o ade­vărată pisch­ologie incă de acum este a se scrie. Dar, cel puţin, noi ştim locul, unde trebuie căutat sufletul, şi avem perspecti­va de a deduce existenţia sa din atari func­ţiuni, cari, neindoelnic aparţin numai lui, şi cari nu sunt în în legătură cu nici un organ corporal, lucru de care se va ţinea depar­te materialistul bîrfitor. Privită in sine, acea ştiinţă despre suflet, ale cărei linii princi­pale le-a tras Kant, apare ca o întreprin­dere fără perspectivă; dacă noi, înse, privim faptele, pe cari o atare pisch­ologie trebuie să se întemeeze, se va vedea, că această nouă ştiinţă despre suflet nu numai că are perspectivă de a-şi ajunge scopul mai mult de­cit vechea psichologie, ci, că nu deose­bi ea singură poate ajunge la această ţintă. Kant zice: „ mărturisesc că eu sunt foarte înclinat de a susţinea existenţa unor fiinţe de natură nematerială pe lume şi de a pu­ne şi sufletul meu in clasa acestor fiinţe." In privirea, înse, a naturei materiale, ală­turea de cea nematerială a omului, el con­tinuă:« Sufletul omenesc ar trebui să fie considerat pentru aceasta in viaţa sa actuală ca legat in acelaş timp cu două lumi, din­tre cari el, de vreme ce este legat prin corp de existenţă personală, simte clar nu­mai lumea materială." „Este clar un singur subiect care apar­ţine in acelaş timp, ca membru atît al lu­mei văzute cît şi a celei nevăzute, însă nu chiar aceeaşi persoană, fiind­că reprezentă­rile uneia din lumi, din pricina deosebitei ei constituţiuni, nu sunt idei comune cu cea­laltă lume, şi din această cauză, cea ce eu cuget ca spirit, nu este recunoscut de mine ca om, şi viceversa. Apoi se găsesc oameni, cari spun că „ vi­surile unui vizionar a lui Kant,“ ar fi numai o satiră la adresa lui Swedenborg şi la­­ re- Alcoolismul in Franţa Sub titlul :Cattea Franţa“, d. Théophi­le Trmorru­» publică in ziarul Figaro o statisti­i

Next