Ecoul Moldovei, 1903-1904 (Anul 13, nr. 1-51)

1903-07-10 / nr. 1

s’a fixat nici ft cifră. Reclanmul un milion şi jumătate de la inculpaţi. Statul evaluează la o jumătate de milion prejudiciul moral suferit de stat , la un milion perderea materială resurtind din diferenţa intre cur­sul zilei şi valoarea nominală. Această ul­timă apreciaţiune, aproape de acord cu cele precedente, pare a stabili că fraudele tre­ime să fie socotite in rotunda sumă de 5 milioane. Totuşi, ori­care -ar fi gradul de exactitate al acestei cifre, guvernul trebue să socotească ca o datorie de onoare să despăgubească pe cei interesaţi nu numai pentru fraudele comise în 1901, dar­ şi pen­tru acele comise înainte şi după îmbogăţi­rea culpabililor traduşi înaintea justiţiei. Atunci nu s’ar putea ajunge ca să se desdăuneze in ori­ce caz, persoanele păgu­bite, căci posesorii actuali ai titlurilor nu trebue să fie numai de cit aceiaşi ca acei din anii in cari s’at­ comis tragerile nere­gulate ; dar fără îndoială, o despăgubire numai pentru anul 1901 ar permite încă şi mai puţin să se obţie ceea ce guvernul ro­mân asigură că e scopul sforţărilor sale, anume ca nici o persoană să nu poată spune că a suferit un prejudiciu dintr’o conven­­ţiune cu Statul român. --nr. /*1 ECOUL MOLDOVEI PERSOANELE MORALE DREPTUL ROMAN Noţiuni generale asupra persoanelor înainte de a întră în studiul amănunţit al subiectului tezei noastre, credem ne­cesar a spune cîte­va cuvinte, asupra ceia­ ce înţelegeai! Romanii sub numele de persona, lato sensu. Cuvîntul per­soană, în limba juridică , e susceptibil, de două înţelesuri, şi după cum e luat într'un sens sail altul—şi chestiunile juridice la cari poate da naştere, adică înlănţuirea cauzelor şi a efectelor, prin­cipiilor de drept ce decurg din unul sail cel­alt înţeles a cuvîntului persoană, vor fi diferite. De acea credem nimerit a arăta pe scurt acele înţelesuri. 1) In primul rînd se numeşte persoană ori­ce fiinţă reală sail fictivă susceptibilă de a fi subiectul activ sail pasiv al unui drept, adică putînd avea drepturi sau îndatoriri. In acest sens există în dreptul otoman persoane reale adică indivizi şi persoane închipuite, creaţiuni ale legei , aceste din urmă cunoscute sub numele de per­soane civile sai­ persoane morale. Persoanele reale sínt, persoanele fi­zice, într’un cu­vînt oamenii și sint cu­noscute in drept sub numele de : sin­gulares personae sau certi homines. Accarias (vol. I pag. 15.) spune: Sint done observation importante de făcut a­­supra acestor persoane reale : a) Sclavii nefiind dupe cum se va vedea, de cit obiecte susceptibile de a fi proprie­tatea cui­va, nu se pot prenumera prin­tre persoane, de cit pentru ca imediat să fie scoşi din această categorie, căci in drept ei nu pot fi consideraţi de cit ca adevĕrate lucruri. Cu toate aceste vom vedea că adevĕrul şi bunul simţ eşiră în­vingătoare in contra logicei, şi că din mai multe puncte de vedere, mai cu samă in materia testamentelor, sclavul işi re­capătă personalitatea Iui naturală. b) Persoanele nu sînt considerate ca atare de­cit din momentul naşterei şi piuă in momentul morfei lor. D­eci co­pilul conceput nu are încă o personali­tate şi cel născut mort na avut nici un moment o atare personalitate. Cea mai mică licărire de vieţuire, atrage după sine o personalitate de aceeaşi durată. Ca de­rogare de la acest principiu general Ro­manii au admis : 1) că copilul conceput numai, care daca sar fi născut, sar pu­tea prevala de un drept, trebue să fie în mod provisor considerat ca viu­ şi drep­tul lui să fie păstrat, sub condifiunen ca­­ să se nască în urmă şi să se nască viu.­ De aci şi adagiul care a trecut in legiuirile posterioare şi care stăpîneşte şi materia corespunzătoare a dreptului nos­­tu : în fans conceptus pro nat­o habetur quo­­ies de row mod­is ejus agi­tur ; 2) că copilul care se naşte ne­avînd formă omenească (monştrii) nu se prenumeră intre persoane.­­ Prin această lungă citaţie, credem a fi lămurit în­dea­j­uns­ul unei [»iele care stăpînesc întreaga materie a persoane­lor reale. Acuma vom căuta a stabili şi prin­cipiile generale cari stăpînesc persoanele morale. Aceste persoane morale, aceste ficţi­uni ale legei, n­’au o realitate, o întrupa­re, nu sînt prin urmare fiinţe concrete, susceptibile de a cădea sub simţurile noastre, ne­avînd o individualitate na­turală, nu se poate spune că trăesc, ele sunt pură concepţiune a crierului ome­nesc şi nu-şî iau personalitatea lor ju­ridică de­cit încuviinţată fiind prin o ficţiune a legei. Romanii le numeau : Personnae vice junguntur. Această ex­presie însă nu-i generală şi nu poate cuprinde în ea totalitate persoanelor morale. Institutele nu ne vorbesc de loc de aceste persoane morale și aceasta nu din uitare, ci de­sigur din cauză că aceste persoane, sunt mai mult de do­meniul dreptului public, de­cit de dome­niul dreptului privat. Acum după ce am aratat în substanță care-i primul înţeles a cuvîntului per­soană, trecem mai departe şi analizăm al doilea înţăles al acestui cuvînt, atra­gem însă atenţiunea asupra acestui al doilea înţăles, spunînd că el nu se va raporta de­cit categoriei de persoane clasificate sub numele de singulares per­sonnae, şi aceasta din cauză că institu­tele neocupindu-se de cit de aceste per­soane, şi al doilea înţeles al cuvîntului persoană, negreşit nu să rapoartă în institute de cit la categoria despre care ne vorbesc ele. II). Al doilea înţeles al cuvîntului persoană e mai conform cu sensul pro­priu şi originar al cuvîntului persoană, in această a doua accepţiune represintă rolul pe care o persoană îl joacă în so­cietate, adică rolul pe care-1 ocupă în viaţa civilă, de exemplu, individul, per­soana, despre care e vorba, e tată, fiii de familie, sclav, liber etc. Ast­fel înţeles cuvîntul persona nu mai represintă pe individul care trăeşte şi se mişcă, ci represintă o calitate a aceluiaş individ. De aceea se poate ca un individ, o persoană, în primul sens al cuvîntului să cumuleze în fiinţa sa mai multe personae adică mai multe ca­lităţi. Ast­fel va putea să fie la un loc om liber, tată de familie, tutor etc. Naşterea persoanelor morale In capitolul precedent am arătat ce se înţelege prin cuvîntul persoană mo­rală sau cum o numeau Romanii : per­sonae vice junguntur, în acest capitol vom studia în cele mai amenunţite de­talii persoanele morale. Pentru ca să fie însă, o coordonare în materie, pentru ca subiectul care ne preocupă în lucrarea de faţă, să-şi aibă claritatea necesară şi să se desfăşoare în mod înţeles, vom studia această ches­tiune în ordinea în care trebue să se presinte ori şi ce chestiune, adică în acea ordine chronologică atît de nece­sară şi atît de naturală. In acest studiu dar, prima chestie ce ne interesează, e de a şti cum vor lua naştere asemenea ficţiuni ale legei ; lucrul devine cu atît mai necesar, cu cit persoana morală e un ce, ce nu poate cădea sub simţurile noastre, e un ce, ce nu poate fi făurit şi înţeles de­cit prin usul raţiune! şi prin adinca cuge­tare omenească. Ast­fel stînd lucrurile, negreşit că, pentru ca omul, luat ca subiect a ori­cărei manifestări a vieţei externe, a vie­ţei sociale şi publice să ajungă la această concepţiune, a trebuit ca el însuşi prin cultură şi prin deprinderea pe care a dat-o spirit­ului său în represintarea ab­stracţiunilor, se evolueze într’o anumită direcţiune, pentru a putea ajunge la a­­ceastă concepţiune abstractă a persoa­nei morale; vom vedea la locul oportun că această direcţiune a îndrumărei spi­ritului pe calea indicată, a fost arătată omului de nevoile vieţei sociale, de do­rinţa pe care a avut-o omul de a se întovărăşi în viaţă cu semenii săi, de a forma o fiinţă din care să facă şi el şi semenii săi parte, fără a întrupa fie­care din ei ne cu­ o parte minimă din acea fiinţă pe care o crează el, ca in­divid din premiu cu alţi indivizi spre folosul lui şi a semenilor sei.­—Aceasta ficţiune a spiritului omenesc, în care fie­care individ îşi depune personalitatea, pentru a forma o personalitate mai com­plicată, mai mare şi mai tare, e cunos­c­ută. stat. i/ îht- (B* Primul ministru al Italiei Zanardelli, vorbind despre atitudinea Italiei faţă de conclavul ce urmează a se reuni pentru a­­legerea viitorului Papă a declarat că gu­vernul italian se va mărgini în această privinţă la o observare strictă a legii ga­ranţiilor din 1871. Guvernul, a adăugat primul ministru va asigura în Roma, în chipul cel mai absolut, liniştea ce ar putea garanta membrilor conclavului libertatea consfătuirilor. Atît cardinalii cit şi guver­nele străine pot conta că guvernul italian, credincios principiilor şi tradiţiilor sale, va respecta pe deplin libertatea alegerei Papei. Un alt eminent bărbat de stat italian a spus că Italia ar dori negreşit ca din conclav să iasă ca Papă cardinalul care trece drept cel mai puţin intransigent, drept cel mai puţin turbat. Ştiu foarte bine, a zis el, că cel ales, din momentul cînd se va aşeza pe scaunul Satuluî Petre, va avea drept singură călă­uză a liniei sale de conduită numai şi nu­mai interesele papismuluî. Tot ceia ce pu­­tem spera e o oare­care îndulcire şi reservă în modus vivendi. Revindicările papale rămîn tot aceleaşi ; numai forma şi maniera lor se poate schim­ba. In această privinţă nu ne facem nici o ilusie, ştiind bine că nu a venit încă tim­pul unui acord între Quirinal şi Vatican. Lată acum şi părerile cardinalilor italieni ; unul dintr’înşii a spus că Papa e ales pen­tru P biserică, iar nu pentru vr’o Putere po­litică, adăogînd că deca guvernul italian are ceva preferinţe platonice pentru vre­unul din candidaţi, nimeni nu’i va pune vr’o piedică, totuşi însă nu va reuşi la nimic, nici măcar a’i asigura o situaţie mai avan­­tagioasă în colegiu. Ceia ce dorim din inimă, a adăogat car­dinalul, este extinderea influenţei morale a Bisericii ; contăm pe Puteri ca să ne înles­nească această misiune a noastră în lume, şi de aceea chiar voim să trăim în pace cu Puterile lumeşti. Cu privire la şansele ce le­ au de a fi a­­leşi diferiţii candidaţi la tronul papal, un cunoscător al celor ce se petrec în Vatican taxează pe candidaţi, după importanţa par­tizanilor lor, în ordinea următoare ! Ram­­polla, Agliardi, Gotti, şi consideră ca foarte grea, ba chiar ca exclusă, ori­ce combina­ţie de înţelegere sau coaliţie a partizanilor a două dintre candidaţi. Se prevede deci că conclavul va dura foarte mult de­­astă-dată, şi este o veche experienţă că dintr’un conclav de lungă durată ese adesea un Papa, la al cărui nume nimeni nu se gîndise mai ’nainte. Dialog intre doi ţărani. — Ce mai ceteşti acolo? — Ia, unu strigă, să dea drepturi la ji­dani ! — Eiu­l.. ! că să nu mai dee Dumnezeu sfintul, una ca asta ! Ne-o prăpădit cu tătu! Atunci chiar ar rămânea să pui traista’n băţ şi să iei lumea’n cap !... Ce-i grei­ amu.... atunci şi mai şi ar fi !­­Iaca az-vară eram la cosit, ştii colo, pe şesul Moldovii lingă şuşaua ce merge la Cornu-Luncii. Şi numai ce văd un cîrd de Gordonen!. — Noroc bun.­­­ Mulţămim dumilorvoastre. Da unde mergeţi aşa de mulţi ? îi întreb eu. —Ia undiom vedea şi noi cu ochii ! Iaca jidanii ni-o luat locu, ni-o dat afară din case şi amu am apucat şi noi unde ne-a în­drepta Dumnezeu !.... — D'apu cum s’o făcut una ca asta, oa­meni buni ? Păi nu știi dumneta cum ii jîdam­ ? ! Noi proşti, ne duceam la dînsu că ne trebuia ba gaz, ba sare, ba chibrituri, ba făină. Altă dată mai luam şi de băut—ştii ca omu.—De plătit nu-i plătiam și el, iuda ne da pace și ne zicea : cînd îl întrebam ce-am să-l plătim . Las că m­ om împăca noi, doar n’are să fie un capăt de ţară. Ştiu că nai amu, te cred.—Şi tu socoteai că-ţi vra binele. Şi azi aşa, mine aşa , un an aşa, doi aşa, piuă s’o strias mult ; iar jidanu o scris cit o vrut el şi ni-o încărcat de s’o făcut peste mie de lei ! Cînd o ştiut c’avem­ să fim mai strimtoraţi şi n’avem să putem plăti, o ve­nit şi ni-o spus că pe cutare vreme ii tre­­buesc banii.­­ „Că vai­ de mine, domnule, să m­e mai a­­ştepţi, că n’am nici un chip amu, da mai încolo ţi l-oi închipui şi ţi l-oi dau. Jidanu se făcea iar bun: „Iacă dar te mai aştept­, da pi’n cutare vreme să mi-o închipui nu­mai de cit, c’apoi, zic şi zeii nu te mai a­­ştept“. El, iuda, a ştiut bine, că ni-o capatat în palmă. De unde puteam să plătim noi a­­tîţa bani ?! Şi o venit şi ne-o sechestrat tot ce-am a­­vut, şi ni-o dat afară din case, şi ni-o lua pămîntu, de ni-o lasat pe drumuri! Ni-o fript la inimă, arde-l-ar para fo­cului ! Şi n’avem ce face că jidanu-i mai mare la noi, — la dumnevoastră tare-i bine, n’are nici o putere. Ia aşa am păţit-o noi ! De-aaamu om mer­ge şi noi unde-om vedea cu ochii. Au pornit bieţii oameni plîngînd ca co­piii de-ţi era mai mare jelea cînd îi vedei. Atunci mi-am făcut şi eu cruce şi-am zis : Doamne, ţieţi milă de noi şi ne apără de liftele de jidani, să n’ajungem, sărăcii de noi, ca cei din Cordun. * Şi amu m’ai zic o samă să facă şi ’n ţara noastră una ca asta?! Da cum sînt azi a­­tîţia ticăloşi şi păcătoşi la noi, ar da tot, tot, la jidani de-ar rămînea pe drumuri ju­mătate de lume. Nu mă uit eu cum aleargă unii fripţi după un gologan şi şi-ar da şi cămeşa de pe dînşii, aceluia care i-ar da ? Şi jidanul atîta aşteaptă. Ar lua la pămînt de-ar face moşii. Atunci, chiar ar fi de tot rîsul ţara asta, deca ar agiunge pe minile jidanilor ! Te miri azi, cînd n’au drepturi, că nu poţi fără dînşii. Dacă mergi Sîmbătă în tîrg, îmbli degeaba că peste tot locu­­i închis. Dar atunci ? Ar fi rău din cale-afară. — Apoi iaca ce mai zic o samă : că boe­­rii n’au­ braţe de ajuns să lucreze pe moşii şi de aceea vraţi să dee voe să vie ori cine la noi şi să le dee drepturi, că statt cîm­­purile nelucrate. — Aşăăă ? !... Da ce jidanu are să mear­gă la plug ori la coasă, ori la secere ? Citu-i hău ! Jidanul nu se dă la muncă ca aiştea a noştri. El dacă ar putea tot să fugă de munca grea şi să trăiască un uşor cu ne­gustorii şi cu şmicherii. Lui i-a dat să te suciască din gind şi să-ţi scoată banii din pungă fără să pricepi tu că te’nşală. Numai noi muncim, jidanu nu-i prost să se dee la muncă, el me ’nşală pe mine, te înşală pe dumneata, înşală pe unu pe altu şi cu asta trăeşte. Că cine zice vorba asta—să dee drep­turi la jidani, trebue să fie de-a lor ori vîndut lor, că un creștin n’ar mai spune una ca asta ! Omu nostru-î ca vita ! Ii pui funia în coarne și cu un pahar de rach­iu ii iei min- I tea ; iar cu al doilea pahar il duci după tine unde vrei ! II duuuci, îl duci ! !... Is slabi de minte ai noștri ! Bei! rachiu ş’apoi dau tot ! Hehei !... Să aibă jidanii drepturi... Doam­ne, cum ar umbla ei după pămînturi şi Doamne, cum s’ar grămădi ai noştri la vin­­dut. Ar ajunge ţara asta, ţară jidovască ! Iaca în Cordun era lume multă şi boga­tă, nu ca la noi. Damu, ia dute şi vezi ce-i, dacă jidanii au drepturi?! O umplut lumea gheţii oamenii ! Ţara asta a noastră-i fă­cută mai mult cu curduneni. Stoteriu. (Va urma). iATrq- ' “ ILTOTT iWîll (Siarmcii ’Externă )!

Next