Ecoul Moldovei, 1905-1906 (Anul 15, nr. 21-51)

1906-06-11 / nr. 49

ori­ ce sacrificii, numai şi numai se va­dă mulţimea căpătând satisfacţie pen­tru relele suferite in tăcere şi in sus­pine înăduşite, timp de secole întregi. Cu deosebire poporul de jos sufere cel mai mult in timp de pace. El este cârmuit şi nu are nici o putere în po­triva unor cârmuitori necredincioşi ; el sufere jăfuire de la străinii cu capita­luri, din care se înfruptă mai tot d­e una cărmuitorii, şi stă cu mânele in sin, şi cu obida in inimă. Dar o voce in­timă, misterioasă, se aude in adâncul sufletelor poporului, voace, pe care nu­mai poletul a auzit’o şi in discreţia ce caracterizazâ pe poeţi el a spus-o tare: „ Ne-a veni şi nouă odată, Zi de plată şi resplată“.... Acea zi de plată şi de resplată o găseşte norodul numai in revoluţie ! Trăiască dar revoluţiile, căci ele sin­gure dau omului curagiul şi vârtutea de a scutura jugul ruşinos al unei sclă­­vii seculare, mascată cu numele de pace. In timp de pace duc traiu ticnit spe­culatorii de bani şi de idei, dar atâta tot. Noi cari trăim, admit că e aşa, timp de patru­zeci de ani sub domnia liniş­tită a Regelui Carol, avem tot dreptul să ne întrebăm : „Ce progres a făcut in acest indelungat interval de timp, ţărănimea şi mica burghezime ?­ Constatăm din contra că aceste stra­turi de popor au dat îndărăt. Dureros lucru, dar adevărat. Şi, când ne gân­dim că in multe rânduri am avut şi dreptul —şi datoria incă - de a pro­clama revoluţiea pentru stârpirea rele­lor, ce ne rod. Din nenorocire popo­rul român nu sa arătat destoinic in revoluţii ; poate vor fi urmaşii noştri, diurna Saÿuiui Nu credem să existe in ţară un o­­raş mai nenorocit ca laşul, in ce pri­veşte interesul edililor sei de a întreţi­nea in o stare macar bunişoara stradele şi salubritatea lui. Exceptând centru laşului, pe care vrând nevrând administraţia îl între­ţine mai curat şi cu pavajul mai îngrijit, încolo strade şi stradele sunt focare permanente de infecţiuni, depozite de tot feliul de murdării şi stârvuri cari in timpul verei exalează otrava înăbu­şitoare ce inciumează aerul. Exemple sunt destule, cam bună­oară , stradelele Fâinei, Stânca cele ce înconjoară Golia din partea de Nord, str. Şcoalei de Arte, str. Toma­ Cozma, Ionescu, iar stradele şi stradelele dinspre periferiile oraşului adesea trebue să sară cine­va peste hoi­turi de câni, de mâţe, puseri in putri­­zecim­e când nevoia îi sileşte se mear­gă şi pe acolo. Mai mult, oraşul e incins din jur îm­prejur cu un mare şi infecţios depozit de gunoae carate din oraş şi aruncate, înadins parcă, ca să formeze o zâcătoare a miazmilor pe care vîntul din ori­ce parte ar bate să le ducă asupra oraşu­lui şi să-i înd­umeze aerul. Dovadă ? — Ori­cine o poate avea dacă s’ar da osteneala să iasă de ex. până la rampa C. F. dinspre bariera Trei-Calici, ori spre drumul Ţuţorei, bariera Albineţ şi se vor convinge de tristul şi marele adevăr ! Gunoaele cu stârvurile culese de pe stradele principale şi ogrăzi sunt arun­cate grămezi, grămezi, iar spaţiul din­tre ele, pe timp de ploae, sunt umplute cu apă care stagnează, infectind aerul pe o întindere mare. Acele grămezi de­puse de ani unele peste altele sunt con­tinue scormonite de porcii şi câini de prin mahalale ce’şi caută prin ele hrana, şi lasă să pornească înspre oraş, duse de vânturi ciuma ce înveninează aerul, miliarde de microbi ai boalelor infecţi­ ECOUL MOLDOVEI oase şi epidemice, cari săd­ră atâtea vieţi. Iaşul prin aşazarea lui ar putea fi cel mai curat oraş, datorit pantei de scurgere ce o are, expuneri admirabile în formă de amfiteatru, şi unde aerul poate să se prefacă necontenit purificat prin curentele domoale ce le are din jur în prejur ; neîngrijirea a făcut din el cu toate aceste cel mai murdar, cel mai păcătos şi unde boalele rod in per­manenţă populaţia. Ciuma Iaşului o formează şi o între­ţine serviciul de curăţire care e plătit parcă inadins să întreţie focare mari de infecţii din jur în prejurul oraşului, iar pe strade şi stradele cuiburi din care să se alimenteze acele infecţii, să sporească cu o cantitate şi mai mare microbii aduşi de vînturi de pe depozi­­tele de din afară. Noi am propus să se constuiască cel puţin două crematorii, unde gunoaele rădicate din oraş să fie prefăcute in cenuşă şi astfel cu să scăpăm macar de infecţiile de din afară. Propunerea noastră credem că era din cele mai sa­lutare, dar nu s'a ţinut samă de ea, cu toate că cheltuiala cu construirea cre­­matoarelor putea repede s’o scoată din vânzarea cenuşei, ori dacă nu voia e­­dilitatea să facă negoţul acesta pe sa­ma ei, putea să lase un antreprenor oare­care să le construiască şi să tra­gă el profitul întreprinderei. Ştim ca ofertă a avut comuna pentru construi­rea de crematoare dar.... nu s’a fost a­­juns cu tîrgul şi populaţia oraşului ur­mează încă a respira aerul inciumat al miezmelor de care e incunjurat şi presărat.­ ­ Coee Jiomăneascâ (Urmare) Coada de topor Boala de care sufere întreaga omenire în chestiunea evreească, se numeşte Schiros. Şi secolele ce s’au strecurat până’n pre­zent, n’au dat voe încă ştiinţei a descoperi microbul acestei selbatice şi nemiloase boale. Şi cine vroiţi sâ ne audă? şi cine vroiţi se ne asculte, doina adevăratului Român, doina cea mult duioasă, doina cea mult jalnică şi acea doină ce ne stoarce lacrimi ferbinţi de sînge. Şi cui să te jelueşti? şi cui să reclami? căci imediat îţi opune „Cum putem să te ajutăm, cînd dintre ai voştri servesc de „Coadă de topor“ duşmanilor voştri. Poetul Eminescu bine le zice : Cine-a îndrăgit străinii, Mânca-i-ar inima câinii. Mânca-i-ar casa pustiea, Şi neamul nemernicia. Indrăgi-i-ar cioarele, Şi sprnzurătoarele. Şi au mare dreptate, căci şi noi o ştim, căci şi noi simţim aceasta „Coadă de topor“ dar nu suntem în stare, face ceva, din cauza indiferenţei criminale în care ne găsim. In adevăr categoria a armatei lor, după cum v’am aratat’o : „Jidanofilii, recrutaţi „dintre ai noştri, mercenari bine plătiţi, „din toate straiele societăţei noastre, în­cepând de la miniştri şi până la opincă „etc. etc.“ aceştia sunt „Coada de topor“ cu care duşmanii noştri, evreii, se servesc contra noastră a Românilor. E bine şi e logic, ca ţara întreagă, ba chiar întreaga suflare românească, să caute prin toate mijloacele a cunoaşte, numele şi pronumele dezertorilor noştri, recrutaţi ca mercenari bine plătiţi, ce-au inbrăţoşat ca­uza evreească şi sau grupat in jurul dra­pelului duşmanului nostru, servindu-i de „Coada de topor“, încep cu actuala comisiune de indigenat, *\ V*»71 Forni Moldovei No. 45, ce a dat dovezi, de un nemărginit interes, cătră tot ce e străin, şi mai cu deosebire, cătră ovrei, votând împămîntenirile, ce li s'au prezentat. Monitorul oficial din 1904 pag. 126, şe­dința camerei legiuitoare de la 26 Februar 1905, îi arată: Em. Lahovari, N. Guran, Gh. Ghibănescu, A. Serghiescu, L. Catargi, I. N. Alexandrescu și Şerban Cantacuzino. Dar trebue se ştiţi, că şi î n această ca­meră legiuitoare, se mai găsesc Români, cu frica lui D-zeu şi cu dragoste de ţara noastră, dar cari sunt traşi pe sfoară, de acei ce fac parte din aşa numita „Coadă de topor“ pentru a putea isbuti în mano­­perile lor, cu im­pămintenirea ovreilor. Şi în acest scop voiu reproduce inciden­tul din şedinţa camerei deputaţilor din 1 iunie 1905 pag. 935 şi 947. „D. Tom­a Cămăruşescu, Vice-Preşedinte : „A fost 63 votanţi, din care 61 au votat „pentru şi 2 contra. „D. N. Filipescu: D-le. Preşedinte, îm­preună cu mai mulţi colegi am constatat „că au fost 56 de votanţi în total, de almin­­­teri, acesta este unul din proectele de lege „care a întrunit cele mai multe voturi, căci „cele­lalte n’au întrunit de cut 28 sau 29 „voturi. Mai adaog că sunt unii deputaţi „cari au votat de mai multe ori, şi în special, „am văzut pe d. Manea că a votat de două „ori şi pe d. profesor universitar Tom­a „Ionescu de trei ori. Am pentru aceasta „mărturiile mai multor colegi din cameră, „mă mărginesc numai de a semnala aceste „împrejurări şi a aduce aceste comentarii „modului cum se fac naturalizările în această „cameră, comentarii cari se vor adâuga la „multe alte comentarii, foarte măgulitoare „pentru o parte din majoritate şi o parte „din Guvern. „D. Cristea Manea , D-le Preşedinte, d. „Filipescu mă incriminează că aş fi votat „de două ori acelaş proect de indigenat, „contest acest lucru. „D. N. Filipescu: Cer cuvîntul. „D. Cristea Manea: Am luat bile de două „ori: o dată ca să votez eu şi altă dată „pentru d. Prilogeanu care m’a rugat să „votez în locul d-sale, de aceea am votat „de două ori. „D. N. Filipescu : Cînd văd că cel puţin „un fapt este necontestat, că altă majori­tate să proclamă de cît acea care este în „urnă. Vă închipuiţi că trebue să avem „şi noi oare­care garanţie; altă garanţie nu „putem avea de cît a vedea de cite ori vo­tează un domn deputat; votul prin procură „să obicinueşte iu alte parlamente insă în „parlamentul nostru nu, de alminteri d-le „Manea, nu numai în cazul de faţă, dar şi din cazul precedent v’am văzut înpreună cu „alţi colegi votând de mai multe ori“. D-nul Prilogeanu de­şi prezent, s’a distins prin o tăcere absolută. Acesta este actul oficial, prin care după cum s’ar zice pe ro­mâneşte, că distinsul barbat de stat d. N. Filipescu a prins „Coada de topor“ cu raîţa’n sac şi de remarcat mai e cum se dădea împămintenirea cu 28 şi 29 voturi şi ţara întreagă citea prin gazete că se dădea cu majorităţi mari; şi cum un domn Tom­a Ionescu, profesor universitar, atîta de mult s’a credit în dreptul său, că trebuea să voteze pentru acelaș proect de lege de trei ori, in­cit nici nu s’a dat osteneala a se mai apara, de această faptă incalificabilă. De multă lume mi s a afirmat, de multe persoane vrednice de crezut, mi s’a spus, că actualele corpuri legiuitoare, zise con­servatoare, introduc în Cetăţenia Româ­nească pe străini şi mai cu deosebire pe ovrei duşmanii noştri, în un mod nedemn, josnic şi criminal şi vă mărturisesc sincer, că nu mă puteam deprinde cu ideia de a crede aşa ceva, ca un deputat să voteze de mai multe ori pentru acelaş proect de lege, lui mai mult, să se ducă la urnă cu mina plină de bile, dar după reproducerea sus zisului act oficial, discutat şi necontestat în şedinţa din cameră la una iunie 1905, ceea ce nu cutezăm a crede, a devenit o realitate, pentru nenorocirea ţarei noastre. Acum se naşte întrebarea, că’n înpreju­­rările de faţă cum să procedăm? I. Dacă cei ce servesc de „Coadă de topor„ ca neştiind ce fac, prin ce mijloace sâ-i aducem la sentimente curate şi: II. Dacă cei ce servesc de „Coadă de topor“ ca vînduţi, sau din prevederi inalte (socialiştii) după cum zic îi: toată suflarea omenească, are drept la vieaţă şi la traiu pe acest pământ, cum să le cultivăm inima spre iubirea şi respectul ţarei Româneşti!. (Va urma) Jubileul Regelui Carol al României Citim în ziarul rGross-Oechstereichil (Austriea­ Mare), ce apare in Viena, şi şi care reprezintă aspiraţiunile tuturor naţionalităţilor ce sunt contra Ungu­rilor, următoarele : Regatul României face zilele acestea o sărbătoare jubi­lară împreună cu regele său. Sunt 40­­,­ de ani de când regele Carol a luat scep­trul Principatelor­ Unite Danubiene, şi zilele de Maiu, în cari cad şi toate ce­lelalte sărbători naţionale (?) ale tână­rului regat, au făcut in acest an o lu­nă jubilară, care desfăşoară o serbă­­toare generală în toată ţara. Dar şi Românii din afară de regat, chiar prietenii poporului românesc, cuib şi admiratorii regelui României şi ai înţeleptei sale soţii, regeasca poieta Car­men Sylva, iau în spiritul lor o parte intimă la serbările ţarei de la Dunâ­­nărea în jos. O caracteristică a regelui Carol cre­dem că o putem da prin acea, că pu­blicăm cîte­va fraze ale unui vechi po­­politician austriac. Autoru zice : Eu, între principi Europei numai doi au cunoscut, cari să arăte ca oameni de caracter, cu energie şi cu toate aces­tea plini de iubire şi Domnitori cum­pătaţi în ideile lor. Aceştia sunt : Ma­rele duce de Baden şi Carol, regele României. Amîndoi aceştia s’au purta tot d’auna ca principii pline de demni­tate, cari au înlăturat ori­ce svân tul­burâtor, cari n’au vorbit nici odată vre un cuvînt netrebuitor, ci pe a căro cuvânt a putut cineva să se înteraieze fără condiţiuni. Amîndoi au ţinut to­­'auna socoteală de drepturile altora de drepturile şi de dorinţele poporului Ei n’au fost straşnic conservativi, da nici dedaţi unui liberalism excesii Purtarea lor a constat în cumpătări îndreptăţire, mijlocire armonică într puteri învrăjbite. Aceasta este după i­deia mea propriea fiinţă a demnităţi regale şi adevărata temă a unui Don­­itor constituţional. Sub un astfel dfrt principe se pot desvolta toate potip­nirile bune şi toate puterile sânătoas ale unui popor şi ale unei ţări, şi tocmi aceasta mi se pare mie a fi misten progresului stăruitor şi liniştit de cai Româniea a putut să se bucure sub­­ întâiu Domnitor regal al seu. Inse, mie mi se pare că cu aceast rolul regelui Carol nu este îndeplini cel puţin, rolul viitor. Socot că, odat restabilit după boala sa, va avea unul ani de Domnie, bine-cuvântată, şi cu aceia îmi place sâ fac o comparaţie cu­ marile duce de Baden. Imperiul Gerj­­man după întemeiarea sa în 187 a avut un sfert de veac principi aliat şi cu tot caracterul dămol al bâtrînuli împărat Wilhelm, s’au ivit între aces principi adese ori destule ciocniri per­sonale. Sub împăratul Wilhelm II s-a îmulţit încă aceste împotriviri. Şi a­tunci marele duce de Baden prin n ar ob lea’ iar res in­ ose lui UD iet( D1J li f ist] ire Hi I Ipa* ro Oi

Next