Ecoul Moldovei, 1914-1915 (Anul 19, nr. 8-57)
1915-06-11 / nr. 37
JUL XIX No. 37. JOI 11 IUNIE 1915 ABONAMENTUL . .... Lei pe un an. .... pe luni........................... 5entru străinătate se adauge portul ORGAN NATIONALIST SAPTĂMANAL DIRRECTOR-PROPRIETAR EM. AL. MANOLIU Redacţia şi Administraţia : Institutul de Arte Grafice N. V. Ştefănia & Co IAȘI—STRADA ȘTEFAN CEL MARE No. 38. I ANUNCIURILE Rândul în pag. a Il-a 1 leu „ „ IlI-a 50 bani \ Inserţii şi reclame 1 leu linia Un număr vechiu 50 Bani. Lityivé k iins $i puts ne campraí Iri nebunia lor războinică, condiîcătorii i*mani susțin că, date fiind împreju*ile actuale, sopul '••■uză mijloacele. Conform acestui dicton, începând cu ii serul şi sfârşind cu cel de pe ursociali.-t neamţ, nu se sfiesc sa mai it11 a câ ,,sun‘ popoare de învins şi poate de cam parat“. Date fiind, insă, împrejurările de asii, viate fiind popoarele pe cari Gerinii le-au provocat, dictonul citat mai nu seoate aplica. Dar dacă German’au întâlnit in calea lor „popoare învins“, fie siguri că nu vor găsi atâta mai puţin în ă nici „[topoare cumpărat“, încercările lor, în ambele direcţiuni au greş pănă ’n prezent şi vor da, dear pănă la sfârşit. Prea mari iluzii ş’au făcut supuşii lui ilhelm când au crezut că vor învinge ită lumea. Pe Francezi îi socoteau deneraţi, pe Ruşi un popor de sălbătici, Engleji nişte simpli negustori cari nu altă ceva, decât să-şi caute de a fa,-: ile lor. Italienii nişte leneşi şi nişte Icoţi. Apoi cât priveşte despre popore mici cum sunt Belgienii, Sârbii,Mun - tegrenii etc. nici nu mai trebue deciseamă, aceste popoare se pieacă mic decât la prima apariţie a coifului rman. Toate aceste prevedeţi ale Germanilor s’au realizat şi nici nu se vor putea diza. Au încercat dar supuşii Kaiserului toamijloacele. “au înarmat până ’n dinţi, au intra o disciplină care merge pănă la alul, ş’au [pus in joc tot geniul rasei pentru ca să-şi poată ajungă scopul criminal. Vau reuşit, au convins dar, credem, că în drumul n au găsit „[topoare fazând că prin forţa şi ajungă scopul, au de mijloc, conruptia, Iloe nu le-a folosit. ntr’adevăr, încercările nemţilor de a npara conştiinţele au dat un fiasco de învins“, brutală nu pot încercat şi cedar nici acest milioane au cheltuit şi cheltuesc încă, ales în ţările neutrale, pentru a face opinia publică să se deie de partea n Italia, se ştie de toată lumea cât au cituit Germanii pentru a conrupe o ripublică italiană. n România, încercarea de conrupţie a iuţilor a întrecut orice închipuire. Auitat dânşii să conrupă mai întâi presa, aceasta e cea mai mare putere cam o influenţă aproape decisivă asupra munei publice. Spre ruşinea noastră trebue să reexistem că Germanii au reuşit până la punct în această privinţă. S’au găsit iva ziarişti cari să-şi vândă conştiinţa, a găsit proprietari de ziare de tiraje ş’au pus ziarele lor la dispoziţia pagandei nemţeşti. Cazul d-lui Gr. G. Itacuzino cari s’a vândut ziarele „Mira“ şi „Seara“ consortului de spioni tro-germani, e prea cunoscut pentru lui reveni asupra lui. Dar dacă Nemţii au găsit în ţara noas, cum de altfel au găsit în toate ţarge câteva spirite lesne de conrupt, să se creadă insă, că opinia publică românească se poate conrupe. Nu. Dovadă că întregul popor românesc, conştient de menirea şi de aspiraţiunile sale naţionale atât de legitime, contrar chiar dorinţei exprimată fie chiar şi în surdină de cătră Suveran, se zice însă, ceea ce noi nu credem,de a jigni interesele actuale file permaniei,—poporul român, e gata în orice clipă de a şi face datoria pentru realizarea idealului său: întregirea neamului. Tot aşa se petrec lucrurile şi ’n celelalte state neutrale. Aşadar s’au înşelat Nemţii când au crezut că vor putea întâlni în calea lor „popoare de învins“ şi „popoare de cumpărat“. Se vor convinge foarte curând şi mai mult încă, cât de amar s’au înşelat., I. Dafin -------—□----------Două manifeste Mişcarea ţarei întregi, sta vileţi mimai de câţiva prieteni ai Germano-Austro- Ungariei, ca să nu zicem înfundaţi intereselor acestor state, s’ar părea ca începe să’şi capete vigoarea trebuitoare, pentru a răzbi stăvilirea şi aşi face drum larg cătră înfăptuirea idealului nostru naţional. Manifestul „Acţiunei Naţionale“ apărut Duminica trecută, a avut ca scop îmbărbătarea tuturor românilor de a-şi impune voinţa şi cuvântul celor ce îngăimează lucrurile în aşa fetiv, că ne-au adus pe pragul compromiterei faţăde străinătatea, care aşteaptă hotărârea noastră definiivă cât mai neîntârziată. Păcatul mare e că acel manifest a fost conceput în termenii prea searbezi pentru împrejurări ca acestea prin care trecem, prea pieptănat, prea deghizat, în cât s a crezut că a ieşit din oficina Academiei, aşa sa părut de controlate frazele şi aşezate cu rânduiala unui aspirant la premiu. A fos■in sfârşit prea aveau de rose redactat şi din această cauză n’a prea avut efect, mai ales că ţintea mai mult, în contra străinilor şi nu şi a înstrăinaţilor cari ii fac jocul în ţarii. Al doilea manifest este a,,Ligei pentru unitatea naţională a tuturor românilor“, care împreună cu Acţiunea Naţională s’a propus să convoace românimea la un mare meeting pentru Duminică 14 Iunie în Arenele Romane din Capitală. Acest manifest având acelaş scop, hotărârea pentru intrarea în acţiune alături de Quadrupla înţelegere, este conceput în termeni energici şi are ca bază adevărul curat al situaţiei fraţilor noştri din Ardeal şi Bucovina. Este un rechizitor drastic asupra codirilor de până acuma şi a toleranţei ce să acordă propagandei germano-austro-ungară şi a conrupţiei ce străinii şi înstrăinaţii o practică fină n ci o supărare. Fără îndoială că acest manfest redeşteptând elanul în sufletul poporului nostru, va avea ca efect îndeplinirea legitimei aşteptări a oricărui bun român, adică participarea la meetingul de la 14 iunie, la Arenile Romane a unui număr cât mai mare de patrioţi cari prin atitudinea lor să convingă pe cei ce mai stau nici la îndoială că nu mai este timp de îngăimeală şi că trebue să intrăm în acţiune. Ne-au luat în primire Până la intrarea în acţiune a Italiei eram şi nu prea consiliaţi, certaţi, înjuraţi, ori ameninţaţi pentru atitudinea noastră şovăitoare în conflictul acesta sângeros dintre puterile mari europene. Mulţi oameni de stat, din ambele grupuri aflate în răsboiu, totuşi nu cam dădeau dreptate că stăm în espectativă, căci cântăreau posibilităţile de o parte şi de alta şi după impresia momentului, fiecare după interesele ţărilor lor ne judecau în bine, sau ne condamnau. De la intrarea Italiei însă lucrurile s’au schimbat cu totul, deoarece în tot timpul duratei tratativelor dintre Tripla înţelegere şi Italia noi am trimbiţat urbetorici că suntem altări de sora mijlocie şi că hotărârea ei va fi şi hotărârea noastră. Chiar guvernul prin tactica adoptată lăsase, nu numai a se bănui, ci aii i se acredita simpatia pentru Quadrupla înţelegere pe cale de a se înfăptui, şi când acesta s’a şi înfăptuit, toată românimea s’a aşteptat ca după câteva zilele la pornirea armatelor italiene să pornească şi a noastră cătră Carpaţi. Guvernele din Paris, Petrograd, Londra şi Bruxelles se aşteptau şi ele, cu rezerva ce o impuneau împrejurările, ca să ne vadă mişcându-ne şi se înţelege cooperând alături cu dânsele. Cât despre cel din Berna, după atâta tămbălău şi manifestare de dragoste frăţească dintre membrii Ligii, nici nu s’a putut închipui că noi o să rămânem tot pe plac. Şi cu toate acestea am ramas pentru motivul că nu suntem gata cu tratativele, prin care să se precizeze ce are să fie al nostru, că nu-i nimic isprăvit cu Bulgaria, că... pregătirea internă nu-i îmdestulătoare, că... şi câţi alţi de că pe care culisele politicei noastre daneffiane le mai ştie şi le subtilizază pentru a scuza tergiversarea, care a devenit idealul politicei noastre de astăzi. In timpul acesta opinia publică din Europa ne ia tot mai mult în primire, ne clasifică actele, şi ne tratează în consecinţă. Ziarele nemţeşti, cari nutresc nădejdea, dacă nu să mergem alăturea cu Dubla Alianţă, să păstrăm macar neutralitatea, sunt mai binevoitoare, cum de ex. „Frankfurter Zeitung“, care spune că România rămâne încă o problemă ce cere o serioasă atenţiune din partea noastră“ şi apoi ne face icoana situaţiei ce am avea-o mergând cu dânşii şi a acelei ce ne aşteaptă mergând cu Quadrupla Inţălegere. Cele ruseşti sunt mai tranşante, desigur pentru a face o presiune asupra noastră, iar acum ,în urmă cele italiene cari ne spun curat, că 1913 mi-a deprins să ne servim de expediente, cum de ex. „Il Secolo“ în articolul Aspirafiunle României. Acest ziar nu ne cruţă nici de cum şi spune curat că Românii ar avea de gând să încerce o lovitură ca în 1913, mişcându-se abea în ultimul moment. E văzut prin urmare că nu merge multă vreme făcând pe şiretul şi că situaţia a devenit acuma atât de grea pentru noi, încât orice amânare a hotărâtiei supreme e în dauna intereselor noastre de neam şi hotare căci, după cum observă şi ziarul Curviere della Sera, am ajuns la răspintenea în care ni se indică în mod fatal ori izolarea, ori intrarea imediat în acţiune. Izolarea ne condamnă să rămânem în cât ne găsim, dacă nu şi mai puţin, intrarea în acţiune ne poate îndeplini aspiraţiunile ce le avem. Guvernul e dator prin urmare să nu rişte, stând în nehotărâre, de a pierde ocazia ce s’a prezentat neamului nostru, ca să ne strângem laolaltă şi sub acelaş steag, căci are o mare răspundere faţă de noi cari ni-am pus încrederea în el, şi faţă de generaţiile viitoare,cari îi vor arunca blestemul că s’a plecat şi a făcut jocul duşmanilor, jertfind sub diverse pretexte interesele naţionale. Mari din ----------Calmi Sili C. Caza In repetate rânduri ne am ocupat de grija în adevăr părintească de care sunt însufleţiţi actualii conducători ai comunei. Am aratat cum s’au îngrijit din timp a se aproviziona cu zahar, grâu, făină etc., aşa în cât populaţiunea să nu sufere lipsa acestor obiecte de indispensabilă necesitate. Şi astăzi, faptele confirm în totul încheerile noastre. Pe când în toată ţara este lipsă de zahar, numai Iaşul are şi ieşenii sânt asiguraţi că nu vor duce lipsă. Acesta-i fapt. Depozitele comunale de desfacere a zahărului funcţionează, şi fiecare îşi poate procura de la aceste depozite zaharul de care are absolută necesitate. Dl. Gh. Mârzescu a avut o idee ingenioasă, adoptând sistemul bonurilor pentru distribuirea zahărului. Cu această mssură se dă fiecărei persoane cantitatea de zahar ce-i este indispensabilă, înllăturându-se acapararea şi risipa. Atât desfacerea zaharului în depozite comunale, cât şi sistemul bonurilor, a fost aşa de bine organizat, încât este de datoria tuturor de a recunoaşte că în actuala administraţie comunală, pe lângă prevedere se găseşte şi destoinicia trebuitoare pentru a ne salva din grelele împrejurări prin care trecem. Şi pe când toate aceste se desfăşur sub privirile noastre, iar rezultatele reale le simţim cu toţii, un singur om critică, şi calomniază. Cine este? Toată lumea va răspunde: A. C. Cuza. Acest om mic şi veninos, care toată viaţa lui nu a făcut nimic nici chiar atunci când ocupa o situaţie, care l-ar fi pus în măsură de a face ceva, acest om astăzi critică măsurile administraţiei comunale, insinuînd infamii şi calomniind cu îndrăzneală. Este timpul a ne întreba, până când acestui om i se va îngădui toate infamiiile, fără vreo răspundere? Toate faptele, toate calomniile trebuie să aibă o margină. Și calomniile d-lui