Ecoul Moldovei, 1914-1915 (Anul 19, nr. 8-57)

1915-06-11 / nr. 37

JUL XIX No. 37. JOI 11 IUNIE 1915 ABONAMENTUL . .... Lei pe un an. .... p­e luni........................... 5­­entru străinătate se adauge portul ORGAN NATIONALIST SAPTĂMANAL DIRRECTOR-PROPRIETAR EM. AL. MANOLIU Redacţia şi Administraţia : Institutul de Arte Grafice N. V. Ştefănia & Co IAȘI—STRADA ȘTEFAN CEL MARE No. 38. I ANUNCIURILE Rândul în pag. a Il-a 1 leu „ „ IlI-a 50 bani \ Inserţii şi reclame 1 leu linia Un număr vechiu 50 Bani. Lityivé k iins $i puts ne campraí Iri nebunia lor războinică, condiîcătorii i*mani susțin că, date fiind împreju­­*ile actuale, s­opul '••■uză mijloacele. Conform acestui dicton, începând cu ii serul şi sfârşind cu cel de pe ur­­sociali.-t neamţ, nu se sfiesc sa mai it11 a câ ,,sun‘ popoare de învins şi po­ate de cam parat“. Date fiind, insă, împrejurările de as­ii, viate fiind popoarele pe cari Ger­­inii le-au provocat, dictonul citat mai nu se­­­oate aplica. Dar dacă Germa­­n’au întâlnit in calea lor „popoare învins“, fie siguri că nu vor găsi atâta mai puţin în ă nici „[topoare cumpărat“, încercările lor, în ambele direcţiuni au­­ greş pănă ’n prezent şi vor da, de­ar pănă la sfârşit. Prea mari iluzii ş’au făcut supuşii lui ilhelm când au crezut că vor învinge ită lumea. Pe Francezi îi socoteau de­­neraţi, pe Ruşi un popor de sălbătici, Engleji nişte simpli negustori cari nu altă ceva, decât să-şi caute de a fa,-: ile lor. Italienii nişte leneşi şi nişte Icoţi. Apoi cât priveşte despre popor­­e mici cum sunt Belgienii, Sârbii,Mun - tegrenii etc. nici nu mai trebue de­ci­­seamă, aceste pop­oare se pieacă m­­ic decât la prima apariţie a coifului rman. Toate aceste prevedeţi ale Germanilor s’au realizat şi nici nu se vor putea di­za. Au încercat dar supuşii Kaiserului toa­­mijloacele. “au înarmat până ’n dinţi, au intra­­­ o disciplină care merge pănă la al­­ul, ş’au [pus in joc tot geniul rasei pentru ca să-şi poată ajungă scopul criminal. Vau reuşit, au convins dar, credem, c­ă în drumul n au găsit „[topoare fazând că prin forţa şi ajungă scopul, au de mijloc, conruptia, Iloe nu le-a folosit. ntr’adevăr, încercările nemţilor de a npara conştiinţele au dat un fiasco de învins“, brutală nu pot încercat şi ce­dar nici acest milioane au cheltuit şi cheltuesc încă,­­ ales în ţările neutrale, pentru a face opinia publică să se deie de partea n Italia, se şt­ie de toată lumea cât au cit­uit Germanii pentru a conrupe o ri­­publică italiană. n România, încercarea de conrupţie a iuţilor a întrecut orice închipuire. Au­itat dânşii să conrupă mai întâi presa,­­ aceasta e cea mai mare putere cam­ o influenţă aproape decisivă asupra m­unei publice. Spre ruşinea noastră trebue să reexi­stem că Germanii au reuşit până la punct în această privinţă. S’au găsit iva ziarişti cari să-şi vândă conştiinţa, a găsit proprietari de ziare de tiraj­e ş’au pus ziarele lor la dispoziţia pagandei nemţeşti. Cazul d-lui Gr. G. Itacuzino cari s’a vândut ziarele „Mi­­ra“ şi „Seara“ consortului de spioni tro-germani, e prea cunoscut pentru lui reveni asupra lui. Dar dacă Nemţii au găsit în ţara noas­­, cum de altfel au găsit în toate ţa­­rge câteva spirite lesne de conrupt, să se creadă insă, că opinia publică ro­mânească se poate conrupe. Nu. Dovadă că întregul popor românesc, conştient de menirea şi de aspiraţiunile sale naţionale atât de legitime, contrar chiar dorinţei exprimată fie chiar şi în surdină de cătră Suveran, se zice însă, ceea ce noi nu credem,­de a jigni inte­resele actuale file permaniei,—poporul ro­mân, e gata în orice clipă de a şi face datoria pentru realizarea idealului său: întregirea neamului. Tot aşa se petrec lucrurile şi ’n cele­lalte state neutrale. Aşa­dar s’au înşelat Nemţii când au crezut că vor putea întâlni în calea lor „popoare de învins“ şi „popoare de cum­părat“. Se vor convinge foarte curând şi mai mult încă, cât de amar s’au înşelat., I. Dafin -------—□----------­Două manifeste Mişcarea ţarei întregi, sta vile­ţi mimai de câţi­va prieteni ai Germano-Austro- Ungariei, ca să nu zicem înfundaţi in­tereselor acestor state, s’ar părea ca în­cepe să’şi capete vigoarea trebuitoare, pentru a răzbi stăvilirea şi aşi face drum larg cătră­ înfăptuirea idealului nostru na­ţional. Manifestul „Acţiunei Naţionale“ apărut Duminica trecută, a avut ca scop îmbăr­bătarea tuturor românilor de a-şi impune voinţa şi cuvântul celor ce îngăimează lucrurile în aşa fetiv, că ne-au adus pe pragul compromiterei faţă­­de străinătatea, care aşteaptă hotărârea noastră de­fin­ii­vă cât mai neîntârziată. Păcatul mare e că acel manifest a fost conceput în ter­menii prea searbezi pentru împrejurări ca acestea prin care trecem, prea pieptă­nat, prea deghizat, în cât s a crezut că a ieşit din oficina Academiei, aşa sa părut de controlate frazele şi aşezate cu rânduiala unui aspirant la premiu. A fos■­in sfârşit prea a­veau de rose redactat şi din această cauză n’a prea avut efect, mai ales că ţintea mai mult, în contra străinilor şi nu şi a înstrăinaţilor cari ii fac jocul în ţarii. Al doilea manifest este a­,,Ligei pentru unitatea naţională a tuturor românilor“, care împreună cu Acţiunea Naţională s’a propus să convoace românimea la un ma­re meeting pentru Duminică 14 Iunie în Arenele Romane din Capitală. Acest ma­nifest având acelaş scop, hotărârea pen­tru intrarea în acţiune alături de Qua­drupla înţelegere, este conceput în ter­meni energici şi are ca bază adevărul curat al situaţiei fraţilor noştri din Ar­deal şi Bucovina. Este un rechizitor dras­tic asupra codirilor de până acuma şi a toleranţei ce să acordă propagandei ger­­mano-austro-ungară şi a conrupţiei ce străinii şi înstrăinaţii o practică fină n ci o supărare. Fără îndoială că acest man­fest redeş­teptând elanul în sufletul poporului nos­tru, va avea ca efect îndeplinirea legi­timei aşteptări a ori­cărui bun român, adică participarea la meet­ingul de la 14 iunie, la Arenile Romane a unui număr cât mai mare de patrioţi cari prin atitu­dinea lor să convingă pe cei ce mai stau nic­i la îndoială că nu mai este timp de îngăimeală şi că trebue să intrăm în ac­ţiune. Ne-au luat în primire Până la intrarea în acţiune a Italiei e­­ram şi nu prea consiliaţi, certaţi, înjuraţi, ori ameninţaţi pentru atitudinea noastră şovăitoare în conflictul acesta sângeros dintre puterile mari europene. Mulţi oameni de stat, din ambele gru­puri aflate în răsboiu, totuşi nu cam dă­deau dreptate că stăm în espectativă, căci cântăreau posibilităţile de o parte şi de alta şi după impresia momentului, fie­­care după interesele ţărilor lor ne ju­decau în bine, sau ne condamnau. De la intrarea Italiei însă lucrurile s’au schim­bat cu totul, de­oarece în tot timpul duratei tratativelor dintre Tripla înţele­gere şi Italia noi am trimbiţat urb­etorici că suntem altări de sora mijlocie şi că hotărârea ei va fi şi hotărârea noastră. Chiar guvernul prin tactica adoptată lă­sase, nu numai a se bănui, ci aii i se acre­dita simpatia pentru Quadrupla înţele­gere pe cale de a se înfăptui, şi când acesta s’a şi înfăptuit, toată românimea s’a aşteptat ca după câteva zile­­le la por­nirea armatelor italiene să pornească şi a noastră cătră Carpaţi. Guvern­ele din Paris, Petrograd, Londra şi Bruxelles se aşteptau şi ele, cu rezer­va ce o impuneau împrejurările, ca să ne vadă mişcându-ne şi se înţelege coo­perând alături cu dânsele. Cât despre cel din Berna, după atâta tămbălău şi manifestare de dragoste frăţească dintre membrii Ligii, nici nu s’a putut închipui că noi o să rămânem tot pe plac. Şi cu toate acestea am ramas pentru motivul că nu suntem gata cu tratativele, prin care să se precizeze ce are să fie al nostru, că nu-i nimic isprăvit cu Bul­garia, că... pregătirea internă nu-i îm­destulătoare, că... şi câţi alţi de că pe care culisele politicei noastre daneffiane le mai ştie şi le subtilizază pentru a scu­za tergiversarea, care a devenit idealul politicei noastre de astăzi. In timpul acesta opinia publică din Eu­ropa ne­ ia tot mai mult în primire, ne clasifică actele, şi ne tratează în con­secinţă. Ziarele nemţeşti, cari nutresc nă­dejdea, dacă nu să mergem alăturea cu Dubla Alianţă, să păstrăm m­acar neutra­litatea, sunt mai binevoitoare, cum de ex. „Frankfurter Zeitung“, care spune­ că România rămâne încă o problemă ce cere o serioasă atenţiune din partea noas­tră“ şi apoi ne face icoana situaţiei ce am avea-o mergând cu dânşii şi a acelei ce ne aşteaptă mergând cu Quadrupla Inţălegere. Cele ruseşti sunt mai tran­şante, desigur pentru a face o presiune asupra noastră, iar acum ,în urmă cele italiene cari ne spun curat, că 1913 mi-a deprins să ne servim de expediente, cum de ex. „Il Secolo“ în articolul Aspirafiu­­nle României. Acest ziar nu ne cruţă nici de cum şi spune curat că Românii ar avea de gând să încerce o lovitură ca în 1913, mişcându-se abea în ultimul moment. E văzut prin urmare că nu merge mul­tă vreme făcând pe şiretul şi că situa­ţia a devenit acuma atât de grea pen­tru noi, încât orice amânare a hotărâtiei supreme e în dauna intereselor noastre de neam şi hotare căci, după cum ob­servă şi ziarul Cur­viere della Sera, am ajuns la răspintenea în care ni se in­dică în mod fatal ori izolarea, ori in­trarea imediat în acţiune. Izolarea ne condamnă să rămânem în cât ne găsim, dacă nu şi mai puţin, intrarea în ac­ţiune ne poate îndeplini aspiraţiunile ce le avem. Guvernul e dator prin urmare să nu rişte, stând în nehotărâre, de a pierde ocazia ce s’a prezentat neamului nostru, ca să ne strângem la­olaltă şi sub ace­laş steag, căci are o mare răspundere faţă de noi cari ni-am pus încrederea în el, şi faţă de generaţiile viitoare,cari îi vor arunca blestemul că s’a plecat şi a făcut jocul duşmanilor, jertfind sub di­verse pretexte interesele naţionale. Mari d­­in ----------­Calmi Sil­i C. Caza In repetate rânduri ne am ocupat de grija în adevăr părintească de care sunt însufleţiţi actualii conducători ai comu­nei. Am aratat cum s’au îngrijit din timp a se aproviziona cu zahar, grâu, făină etc., aşa în cât populaţiunea să nu sufere lipsa acestor obiecte de indispensabilă ne­cesitate. Şi astăzi, faptele confirm în totul în­­cheerile noastre. Pe când în toată ţara este lipsă de zahar, numai Iaşul are şi ieşenii sânt a­­siguraţi că nu vor duce lipsă. Acesta-i fapt. Depozitele comunale de desfacere a za­hărului funcţionează, şi fiecare îşi poate procura de la aceste depozite zaharul de care are absolută necesitate. Dl. Gh. Mârzescu a avut o idee in­genioasă, adoptând sistemul bonurilor pentru distribuirea zahărului. Cu această mssură se dă fiecărei persoane cantita­tea de zahar ce-i este indispensabilă, în­­llăturându-se acapararea şi risipa. Atât desfacerea zaharului în depozit­­e comunale, cât şi sistemul bonurilor, a fost aşa de bine organizat, în­cât este de da­toria tuturor de a recunoaşte că în ac­tuala administraţie comunală, pe lângă prevedere se găseşte şi destoinicia tre­buitoare pentru a ne salva din grelele împrejurări prin care trecem. Şi pe când toate aceste se desfăşur sub privirile noastre, iar rezultatele reale le simţim cu toţii, un singur om critică, şi calomniază. Cine este? Toată lumea va răspunde: A. C. Cuza. Acest om mic şi veninos, care toată viaţa lui nu a făcut nimic nici chiar a­­tunci când ocupa o situaţie, care l-ar fi pus în măsură de a face ceva, acest om astăzi critică măsurile administraţiei co­munale, insinuînd­ infamii şi calomniind cu îndrăzneală. Este timpul a ne întreba, până când acestui om­­ i se va îngădui toate infamii­­ile, fără vreo răspundere? Toate faptele, toate calomniile trebuie să aibă o margină. Și calomniile d-lui

Next