Epoca, noiembrie 1896 (Seria II - Anul 2, nr. 293-317)

1896-11-01 / nr. 293

SERIA n.—ANUL II» No. 293. NUMARULJO BANI ABOHAMSHVTEIJE Iaesp­la î și 15 ale fie­carei înal și se plătea; tot­d’a­una înainte In București la Casa Administrației în județe și streinătate prin mandate poștale ?Un an in țarii 80 lei, in streinătate 50 lei ane luni ... 15 > > > 25 » rei luni ... 8 * » » 13 » Un ninistr in streinătate 30 bani MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ Ediția. ele seara VINERI, 1 NOEMBRE 1896 NUMARUL­ IO BANI Anuunciu BiuG In București și județe se primesc numai la " Administrație In străinătate, direct la administrație și la toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV.......................0.30 b. linia * » * HI....................2.— lol > * * * n.................3.— » » Inserțiile și reclamele 3 lei rindul Un mum&a vechii $0 fesa! O­RDONANȚA LUI VISNN­I VREMEA RânĂ Nu e nici o mirare că tăgada de dreptate, a căreia jertfă e și pînă astă­zi I. P. Sfințitul Mitropolit Pri­mat, a pus stăpînire absolută pe conștiința publică, înlăturînd ori­ce altă preocupațiune. Se emoționează lumea cînd, în Turcia, vre-o bandă de hoți răpeș­te pe cine­va și-l duce în fundul codrilor; și fapta e ordinară, și Turcia e Statul cel mai înapoiat din Europa, și hoții nu-și fac de­cît meseria. Cum n’ar fi fost zguduită lumea la noi, cînd cel răpit hoțește nu e vre-un om de rînd, ci Capul Bise­­ricei romînești, cînd cei ce i-au fu­rat nu sunt hoți de codru, ci toc­mai păzitorii legii? Dacă dar toți cei ce se simt le­gați de pămîntul Romîniei și de străvechia lui Biserică sunt neli­niștiți și munciți de un singur ghid de dimineață pînă seara, la lucru, la odihnă și la rugăciune—aceasta e foarte firesc, precum firesc e ca liniștea și pacea să nu reintre în suflete pînă ce nu se va face de­plină și strălucită dreptate. Preocuparea aceasta exclusivă a­­re însă un cusur: ea ne împiedică de a vedea și cumpăni cum trebue o sumă de acte ale guvernului, din cele mai primejduitoare ordine­ so­ciale. Asemenea acte a săvîrșit guver­nul chiar în chestiunea Mitropolitu­lui Primat, dar, din pricina îngro­zitorului fond al afacerii, abia au fost înregistrate de opinia pu­blică. Ori­cît de rudimentară ar fi jus­tiția unui popor, una din cele de în­­tîi griji e de a face cu neputință mărturia mincinoasă. Pentru ca mărturia să fie sinceră, depunerea ei e înconjurată de formule anume întocmite spre a mișca conștiința omului, a-1 deștepta asupra gravi­tății lucrului și a-1 îngrozi cu urmă­rile minciunei, iar pe cel care, totuși, neadevăr a mărturisit, grea pedeapsa îl așteaptă. Măsurile acestea, cam­ la diferite popoare și în unele timpuri duceau precauțiunea pînă aproape de cru­zime, sunt foarte legitime. Ordinea socială ar fi cu neputință dacă s’ar putea mărturisi mincinos, și justiția ar deveni cea mai groaznică in­justiție ; cu mărturii mincinoase poți răpi unul om averea, cinstea și chiar viața. In codul nostru, ca în toate co­durile, sunt dispozițiuni pentru îm­piedecarea mărturiei mincinoase și pentru pedepsirea ei atunci cînd s’a produs, iar magistrații noștri, ca toți magistrații din lume, sunt ți­nuți și caută, atît la instruirea afa­cerilor cît și la judecarea lor, să nu fie înșelați cu mărturii minci­noase. In afacerea Mitropolitului Primat însă, și în privința aceasta s’a lu­crat împotriva tuturor regulilor firești. Se știe că instrucția pornită de parchetul de Ilfov— după judecată și executarea sentinței—n’a fost și nu e altă­ceva de­cît o stăruitoare încercare de a găsi mărturii min­cinoase împotriva mult încercatului Prelat. Stareți de mănăstiri, călugări și și călugărițe, preoți de mir și laici, sunt smulși din liniștea lor, zdrun­cinați pe drumuri și cu fel de fel de meșteșugiri ispitiți să mărturi­sească fals. Iși dă seamă guvernul est­e de primejdioasă fapta aceasta, a că­reia răspundere întreagă o poartă, căci el a poruncit-o ? Ne dăm noi seamă, cu toții, ce izvor de rele s’a deschis prin această uneltire ticăloasă ? Ordinea socială pretinde imperios împiedicarea mărturiei mincinoase, iar păzitorii actuali ai acestei or­dine provoacă mărturii false. Magistrații, cînd au înaintea lor martori, caută să le pătrundă cu­getul și să alunge de la dînșii is­pita de a mărturisi neadevărat, iar magistrații d-lui Stătescu ispitesc el pe martori să depue fals în con­tra Mitropolitului. Avem aci o răsturnare a tuturor legilor, un act anti-social din cele mai grave, ale cărui urmări nu se pot lesne calcula. Tulburarea pe care purtarea gu­vernului și a magistraților săi o aruncă în sufletele celor chemați a mărturisi contra Mitropolitului, tre­buie să cuprindă și conștiința ace­lora cari numai privesc la acest spectacol vrednic de vremurile de teroare ale iacobinism­ului francez; și tot ce e vău, și ticălos și hră­păreț în poporul nostru, trebuie să se simtă bine și la larg. Subt un guvern cu asemenea a­­pucături, e vremea răilor să iasă la față, cinstiții se pot duce la mănăstire. J. A se citi pe g>a*psm­iit informațiimile noastre des­pre Ordonanța lui Vasi­­liu._________________________ FĂRĂ ARMATA Să luăm aminte domnilor conservatori, ne spun ziarele colectiviste, că «pe cînd li­beralii țineau întruniri în opoziție, guvernul conservator mobiliza armata pe stradă, iar astă­zi cînd se întrunesc conservatorii, po­liția lui Stătescu nu concentrează nici doui sergenți!» Asta așa este, o mărturisim îndată și noi. Cînd d. Dumitru Sturdza își petrecea zilele sp­erînd pe piața Teatrului, sau­ în strada Vămei alături de Melisianu și C­io, eram nevoiți să luăm măsuri deosebite și extra­ordinare pentru liniștea publică. Ne găsiam în fața unei­ bande care ataca forța publică, amenința cu dărîmarea Palatului, manifesta in mod injurios în fața legațiunei austro­­ungare, sau devasta prăvăliile ; ast­fel fiind eram datori să punem o barieră înaintea a­­cestei cohorte sălbatice, care întocmai ca semințiile din Africa nu putea să îndepli­nească cel mai mic act din viața politică fără a’l însoți cu imitația țipetelor tuturor dobitoacelor. Pentru fericirea liberalilor, ei au ca ad­versar un partid civilizat și care în luptele sale știe să păstreze respectul cuvenit in­­stituțiunilor publice. Ne am întrunit, conform dreptului nos­tru, în mod liniștit, ne am despărțit tot ast­fel. Prin urmare nu era nevoie să se con­centreze nici doui sergenți, căci nu ame­nințam întru nimic ordinea publică. Dacă se poate clar lăuda cine­va despre corecta sa atitudine, acest cine­va este tot în partea noastră. Nu au nici un merit li­beralii că întrunirile partidului conservator se încep și se sfîrșesc fără intervenția ar­matei, precum nu avem nici noi răspunde­rea și vina, dacă manifestațiile derbedeilor și abonaților de la Tunelul de sub pasa­giu trebuiau să se termine la secție. GUVERNUL SI CHESTIUNEA MITROPOLITULUI GHENADIE Interpelările — O voce autorizată.­­­llotinirea guvernului.—Convo­carea Sinodului. Proporțiunile pe care le ia agitația în chestiunea Mitropolitului Ghenadie, au început să îngrijească pe guvern. Cu toată declarațiunea pe care o face prin presă cum că chestiunea e defini­tiv închisă, noi ținem din izvor sigur că guvernul se gîndește la o soluțiune, cu atît mai mult, cu cît deschiderea se­­siunei parlamentare poate da acestei chestiuni un caracter mai grav. Interpelările Mai mulți senatori și deputați sunt hotărîți a interpela pe guvern, chiar în primele zile ale sesiunei, asupra ilega­­lităței cu care s’a judecat și osîndit c­i­­pul Bisericei Române. Printre aceștia putem numi pe d. Po­­litimos, care, de­și colectivist înfocat, totuși nu împărtășește vederile guver­nului în chestiunea crizei pe care a pro­vocat-o în Biserică. Ni se afirmă chiar că principele Gr. M. Sturdza ar avea intențiunea să facă mai multe revelațiuni în cameră, cu pri­vire la demersurile făcute de guvern pe lingă Mitropolitul Gheorghian și pe lingă Mitropolitul Iosif al Moldovei pen­tru a primi scaunul de Primat al Ro­mîniei. O voce autorizată P. S. S. Episcopul Silvestru al Hu­șilor, de­și sub înrîurirea ministrului Cultelor și a altor persoane influente a osîndit pe Mitropolitul Primat, totuși azi, a dobîndit convingerea că judecata a fost anti­ canonică și osînda păti­mașă. Putem afirma că Episcopul Silvestru regretă cele întîmplate și că, acum cît­va timp, văzînd sub ce auspicii s’a osîn­dit Mitropolitul Ghenadie, a declarat unei persoane că va interpela guvernul asupra acestei chestiuni. Ținem din sorginte demnă de crezut că episcopul de Huși va cere lămuriri guvernului în chestiunea Mitropolitului și va întreba dacă nu­-i s’a găsit vre­ o soluțiune. Morărirea guvernului Toate aceste nemulțumiri au ajuns la urechile guvernului și pentru a pre­­întîmpina o mișcare serioasă și dău­nătoare în parlament, el va convoca pe membrii majorităței înainte de deschi­derea Corpurilor legiuitoare, la o con­­sfătuire intimă. B. Sturdza va expune toată chestiu­nea Mitropolitului și va căuta să iasă din încurcătură, aruncînd vina toată asupra membrilor Sinodului. Președintele consiliului va ruga pe membrii majorităței să fie prudenți și să nu creeze dificultăți guvernului în­tr’o chestiune în care el nu e răspun­zător. In cazul cînd se vor găsi oameni mai dîrji cari vor cere guvernului să intervină în această chestiune, d. Dim. Sturdza va lua angajamentul, spre a salva pentru un moment situațiunea, să ceară Sinodului revizuirea hotărîrei. Deocamdată însă, față cu agitația în­treprinsă de oposițiune în această ches­tiune și față cu campania de întruniri publice, guvernul va stărui ca să nu fie silit a interveni în nici un fel pînă cînd nu va crede de cuviință a o face. Convocarea Sinodului Dacă spiritele nu vor putea fi împă­cate, atunci guvernul va promite că va convoca, fără întîrziere, sfîntul Sinod, în sesiune extraordinară, pentru a re­vizui procesul Mitropolitului. Isbutind să liniștească spiritele pentru cît­va timp, cererea de revizuire va fi amî­­nată pînă la primăvară, mai găunos, mai lipsit de temei. Nici un interes real al țărei nu era satisfăcut de a­­cea agitațiune factice. Și dovada cea mai bună e că și pînă azi legea minelor stă în picioare — și va sta! — deși liberalii pretindeau că se prăpă­desc și el și țara dacă se votează această lege. Cu totul alt­ceva e agitațiunea de as­­tă­zi, nu a partidului conservator, ci a țărei întregi. Astă­zi e lovită credința tuturor Romîni­­lor, de la cel mai de sus pînă la cei mai umili, astă­zi e zdruncinată Biserica. Și dacă nu toți Romînii se interesau de legea mi­nelor, toți se interesează de sfînta Biserică Romînă și resimt amintitele lovituri ce-i dă un guvern nelegiuit. Deosebirea e ca de la cer la pămînt în­tre acum și atunci, și prin urmare nu în­cape vorbă de imitație. P­A­RIG­OR 11 Liberalii se mîngîie cu gîndul că prin pe­tiția noastră către M. S. Regele n’am făcut alt­ceva de­cît să maimuțărim petiționa­­rea lor în chestiunea minelor. Parigorii de om bolnav ! Agitațiunea liberalilor în chestiunea mi­nelor a fost tot ce poate fi mai artificial. TRIBUNA POLITICA Nimic mai firresc de­cît ca petițiunea către Rege și agitațiunea partidului con­servator în chestiunea Mitropolitului Primat să-I doară foarte rar pe colec­tiviști, înțelegem dar furia lor. Dar nu înțelegem și nu putem per­mite ca iei să fie necuviincioși. Cînd oameni din cel mai de frunte al țărei, ca fostul Mitropolit Primat Io­sif Gheorghian Ion Gh­ica, Lascar Ca­­targiu, G. Vernescu și atîți alții privesc ca ilegală judecarea Mitropolitului însce­nată de șleahta de gheșeftari și pungași care deține azi puterea, îi ie permis a­­cesteia să-și apere ciolanul, dar i se im­pune să fie cuviincioasă. Petiționînd la Maiestatea Sa, pentru a-i spune ceea ce simte și cugetă țara întreagă, partidul conservator n’a făcut de­cît să-și împlinească datoria, făcînd uz de un drept garantat fie­cărui cetă­țean de către Constituțiune. Nimic nu îndreptățește, în purtarea noastră, lipsa de cuviință a colectiviștilor. De la un Sturdza, care s’a îmbogățit prin tot felul de tripotajil, de la un Stolojan care a furat toată viața lui, de la un Stătescu care prin matrapazlîcu­­rile lui judecătorești a ajuns, din sărac lipit pămîntului, milionar — nu e însă tocmai de mirare să fie necuviincioși ; și dacă așa sunt șefii, ce pot fi cel­­l’alți. Aceasta însă nu e un cuvint ca să le suferim mojiciile și-i prevestim că, dacă nu-și vor stăpîni harta, le vom răscoli dosarele și vom arăta lumii tot scîrbosul lor trecut. RIS SAU RlNJESLĂ ? Voința Națională își dă multă silință spre a glumi pe socoteala întrunirel par­tidului conservator. Două coloane întregi ale gazetei co­lectiviste sunt întrebuințate spre a găsi ceva de criticat la întrunirea de la Da­cia , ba­că a început târziu, ba­că publi­cul se plictisea, că discursul d-lui Al. Lahovary n’a avut succes, și așa mai înainte ca glumele pe socoteala audito­rului și a oratorilor. Săraca Voința nu bagă de seamă că nu înșeală pe nimeni cu visul ei prefă­cut, care este o curată rânjeală. Ar vrea dînsa să glumească și să râdă cu inima deschisă, dar îi stă ceva în gât, acel ceva care schimbă surîsul într’o oribilă contracțiune nervoasă a buzelor și face din rîs o rânjeală. Voința ne face efectul jucătorului care perde la cărți o noapte întreagă sume colosale și căre spre a-și da aere că este impasibil, joacă înainte păstrând pe buze un surîs ca semn de nebăgare în seamă și batjocură pentru guigno­­nul sau. Tot ast­fel guvernul colectivist ob­servă și el cum perde din mână rând pe rând toate atalele și rânjește, se preface că râde, de temere să nu’l po­didească lacrămile. TRIBUNA LITERARA MINCIUNA LIBERALĂ I In lipsa unei filosofii isvorîte din fondul nostru propriu­ de gândire, la noi curentul de idei din afară a avut o puternică înflu­­rire asupra direcțiunei spiritelor. Dar la posomoritele prevestiri ale pesi­mismului filosofic, s'au adaos decepțiunile ce au urmat prefacerii instituțiunilor noas­tre politice, într’un timp când toate gândi­rile erau ațintite spre afacerile publice. Trecerea de la vasalitate la neatîrnare, de la civilizația orientală la civilizația apu­seană, silințele de a potrivi noul așezăminte pentru noua noastră stare, erau împreju­rări de natură a îndruma toate activitățile în­spre politică. Starea noastră de conștiință reflectă a­­ceste două înrîuriri: pesimismul filosofiei contimporane și decepțiunile vieții noastre publice. Dar preocupările politice fiind mai la nivelul inteligențelor mijlocii, au avut o înflurire și mai covîrșitoare. Stăpâniți de preocupările politicei, încăl­ziți de făgăduelile încinzătoare ale liberalis­mului, am resimțit cu atât mai crud de­­cepțiunile, cu cât speranțele de la început fuseseră mai ademenitoare. Atâta vreme fusesem încântați cu făgă­duelile liberalismului, în­cât ajunsesem a crede că însușindu-ne formele de­ asupra ale organizațiunei statelor apusene ne vom rădica în același timp la treapta lor de civilizație Nici nu s’a luat în seamă această atât de firească întâmpinare,, că pe cât e de u­­șor de a împrumuta forme străine, pe atât e de greu de a întrupa inima unui popor într’un alt popor. Și fără de această trans­­fusiune sufletească, altoiul e lipsit de seva care singură poate să înverzească ramurile cele nouă. Negreșit, nouile așezăminte nu erau vi­novate de decepțiunile ce am suferit de pe urma lor. Vinovați sunt acei ce ne-au dat, în numele lor, speranțe nepotrivite cu efec­tele lor posibile. Aceste speranțe ne-au fă­cut să așteptăm totul de la formele noul ce am împrumutat și numai de la ele, și să nu cultivăm, cum să cădea, calitățile noastre sufletești, răsărite din adîncimile propriului nostru fond național. Am uitat acest adevăr că cîte­va calități mari, cum e sentimentul religios, sentimentul național ori cel estetic, cînd răsar cu putere din inima unui popor, întocmesc niște energii ce sin­gure sunt în stare să îndeplinească desti­nele strălucite ale unui neam, indiferent de formele politice prin mijlocirea cărora a­­ceste sentimente răsuflă, să manifestă. Carlyle zice unde­va că : «sentimentele unui popor și aspirațiunile lui eroice, sunt singurul izvor al civilizațiunei, motorul re­­voluțiunilor sociale, stăpînul și regeneratorul inimei unei națiuni». Chiar fără a crede într’o atît de desăvîrșită larîurire a acțiu­­nei sentimentelor, nu este însă iertat a se face abstracție de dînsa. Totuși am dat toată însemnătatea Cons­­tituțiunei scrise și am nesocotit constitu­­țiunea mintală a poporului nostru. Rețetele liberalismului, iar nu însușirile morale ale rasei, pareau a avea chemarea de a îndeplini menirea neamului nostru. Această eresie ne-a stăpînit timp de a­­proape patru­zeci de ani fără ca exemplul altor țări căzu­te în aceleași erori să ne deștepte. Consecințele ce am suferit au fost ceea­­ce erea fatal să fie, au fost ceea ce sunt în toate țările cari subordonă cultul mari­lor sentimente formulelor goale și forme­lor de­asupra ale civilizațiunei. Spre a învedera aceasta, să uităm un moment cele ce se petrec la noi, și stră­­bătînd mările, trecînd în alte continente, o­­prindu-ne sub alte latitudini, să vedem cum în țări depărtate de noi și lipsite de altmin­teri de oa­ce asemănare cu țara noastră, aceleași cause politice, produc identic ace­leași efecte și lasă aceleași urme asupra celor mai neînsemnate în aparență manifes­­tațiuni ale vieții publice. Cu acest cuget să întreprindem un ocol prin țările sud-americane, fără nici un grad de comparație cu Romînia. Statele ispano-americane sunt înzestrate toate cu instituțiunile cele mai înaintate. Pretutindeni forma republicană și legisla­­țiunea extremei democrații. Pretutindeni sufragiul universal ori quasi-universal, îm­preună cu libertatea nemărginită a presei. Prosperitatea materială e mare, solul ro­ditor ; minele bogate. In Republica Argentina în zece ani po­pulația a sporit, zice d. Th. Child, căruia împrumut aceste date, de la 2 l­a milioane la 4 milioane. In aceiași curgere de vreme, exportul a crescut de la 400 milioane la 1.200 milioane. Căile ferate au trecut de la 1.950 kil. la 7,500 kil. și sunt încă în cons­trucție 9000 kilometri. «Instrucția maselor e, și acolo, calul de bătae al republicanismului sud-american.» Republica Argentina, cu 4 milioane locui­tori în 1889 avea 6,018 institutori și 2,878 școli. Din punctul de vedere al înfloririi mate­riale și al progresului legislativ nici o țară din lume nu se poate potrivi cu republicele sud-americane. Să vedem acum ce se ascunde în dosul acestor aparențe.

Next