Epoca, noiembrie 1896 (Seria II - Anul 2, nr. 293-317)
1896-11-01 / nr. 293
SERIA n.—ANUL II» No. 293. NUMARULJO BANI ABOHAMSHVTEIJE Iaespla î și 15 ale fiecarei înal și se plătea; totd’auna înainte In București la Casa Administrației în județe și streinătate prin mandate poștale ?Un an in țarii 80 lei, in streinătate 50 lei ane luni ... 15 > > > 25 » rei luni ... 8 * » » 13 » Un ninistr in streinătate 30 bani MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ Ediția. ele seara VINERI, 1 NOEMBRE 1896 NUMARUL IO BANI Anuunciu BiuG In București și județe se primesc numai la " Administrație In străinătate, direct la administrație și la toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV.......................0.30 b. linia * » * HI....................2.— lol > * * * n.................3.— » » Inserțiile și reclamele 3 lei rindul Un mum&a vechii $0 fesa! ORDONANȚA LUI VISNNI VREMEA RânĂ Nu e nici o mirare că tăgada de dreptate, a căreia jertfă e și pînă astăzi I. P. Sfințitul Mitropolit Primat, a pus stăpînire absolută pe conștiința publică, înlăturînd orice altă preocupațiune. Se emoționează lumea cînd, în Turcia, vre-o bandă de hoți răpește pe cineva și-l duce în fundul codrilor; și fapta e ordinară, și Turcia e Statul cel mai înapoiat din Europa, și hoții nu-și fac decît meseria. Cum n’ar fi fost zguduită lumea la noi, cînd cel răpit hoțește nu e vre-un om de rînd, ci Capul Bisericei romînești, cînd cei ce i-au furat nu sunt hoți de codru, ci tocmai păzitorii legii? Dacă dar toți cei ce se simt legați de pămîntul Romîniei și de străvechia lui Biserică sunt neliniștiți și munciți de un singur ghid de dimineață pînă seara, la lucru, la odihnă și la rugăciune—aceasta e foarte firesc, precum firesc e ca liniștea și pacea să nu reintre în suflete pînă ce nu se va face deplină și strălucită dreptate. Preocuparea aceasta exclusivă are însă un cusur: ea ne împiedică de a vedea și cumpăni cum trebue o sumă de acte ale guvernului, din cele mai primejduitoare ordine sociale. Asemenea acte a săvîrșit guvernul chiar în chestiunea Mitropolitului Primat, dar, din pricina îngrozitorului fond al afacerii, abia au fost înregistrate de opinia publică. Oricît de rudimentară ar fi justiția unui popor, una din cele de întîi griji e de a face cu neputință mărturia mincinoasă. Pentru ca mărturia să fie sinceră, depunerea ei e înconjurată de formule anume întocmite spre a mișca conștiința omului, a-1 deștepta asupra gravității lucrului și a-1 îngrozi cu urmările minciunei, iar pe cel care, totuși, neadevăr a mărturisit, grea pedeapsa îl așteaptă. Măsurile acestea, cam la diferite popoare și în unele timpuri duceau precauțiunea pînă aproape de cruzime, sunt foarte legitime. Ordinea socială ar fi cu neputință dacă s’ar putea mărturisi mincinos, și justiția ar deveni cea mai groaznică injustiție ; cu mărturii mincinoase poți răpi unul om averea, cinstea și chiar viața. In codul nostru, ca în toate codurile, sunt dispozițiuni pentru împiedecarea mărturiei mincinoase și pentru pedepsirea ei atunci cînd s’a produs, iar magistrații noștri, ca toți magistrații din lume, sunt ținuți și caută, atît la instruirea afacerilor cît și la judecarea lor, să nu fie înșelați cu mărturii mincinoase. In afacerea Mitropolitului Primat însă, și în privința aceasta s’a lucrat împotriva tuturor regulilor firești. Se știe că instrucția pornită de parchetul de Ilfov— după judecată și executarea sentinței—n’a fost și nu e altăceva decît o stăruitoare încercare de a găsi mărturii mincinoase împotriva mult încercatului Prelat. Stareți de mănăstiri, călugări și și călugărițe, preoți de mir și laici, sunt smulși din liniștea lor, zdruncinați pe drumuri și cu fel de fel de meșteșugiri ispitiți să mărturisească fals. Iși dă seamă guvernul este de primejdioasă fapta aceasta, a căreia răspundere întreagă o poartă, căci el a poruncit-o ? Ne dăm noi seamă, cu toții, ce izvor de rele s’a deschis prin această uneltire ticăloasă ? Ordinea socială pretinde imperios împiedicarea mărturiei mincinoase, iar păzitorii actuali ai acestei ordine provoacă mărturii false. Magistrații, cînd au înaintea lor martori, caută să le pătrundă cugetul și să alunge de la dînșii ispita de a mărturisi neadevărat, iar magistrații d-lui Stătescu ispitesc el pe martori să depue fals în contra Mitropolitului. Avem aci o răsturnare a tuturor legilor, un act anti-social din cele mai grave, ale cărui urmări nu se pot lesne calcula. Tulburarea pe care purtarea guvernului și a magistraților săi o aruncă în sufletele celor chemați a mărturisi contra Mitropolitului, trebuie să cuprindă și conștiința acelora cari numai privesc la acest spectacol vrednic de vremurile de teroare ale iacobinismului francez; și tot ce e vău, și ticălos și hrăpăreț în poporul nostru, trebuie să se simtă bine și la larg. Subt un guvern cu asemenea apucături, e vremea răilor să iasă la față, cinstiții se pot duce la mănăstire. J. A se citi pe g>a*psmiit informațiimile noastre despre Ordonanța lui Vasiliu._________________________ FĂRĂ ARMATA Să luăm aminte domnilor conservatori, ne spun ziarele colectiviste, că «pe cînd liberalii țineau întruniri în opoziție, guvernul conservator mobiliza armata pe stradă, iar astăzi cînd se întrunesc conservatorii, poliția lui Stătescu nu concentrează nici doui sergenți!» Asta așa este, o mărturisim îndată și noi. Cînd d. Dumitru Sturdza își petrecea zilele sperînd pe piața Teatrului, sau în strada Vămei alături de Melisianu și Cio, eram nevoiți să luăm măsuri deosebite și extraordinare pentru liniștea publică. Ne găsiam în fața unei bande care ataca forța publică, amenința cu dărîmarea Palatului, manifesta in mod injurios în fața legațiunei austroungare, sau devasta prăvăliile ; astfel fiind eram datori să punem o barieră înaintea acestei cohorte sălbatice, care întocmai ca semințiile din Africa nu putea să îndeplinească cel mai mic act din viața politică fără a’l însoți cu imitația țipetelor tuturor dobitoacelor. Pentru fericirea liberalilor, ei au ca adversar un partid civilizat și care în luptele sale știe să păstreze respectul cuvenit instituțiunilor publice. Ne am întrunit, conform dreptului nostru, în mod liniștit, ne am despărțit tot astfel. Prin urmare nu era nevoie să se concentreze nici doui sergenți, căci nu amenințam întru nimic ordinea publică. Dacă se poate clar lăuda cineva despre corecta sa atitudine, acest cineva este tot în partea noastră. Nu au nici un merit liberalii că întrunirile partidului conservator se încep și se sfîrșesc fără intervenția armatei, precum nu avem nici noi răspunderea și vina, dacă manifestațiile derbedeilor și abonaților de la Tunelul de sub pasagiu trebuiau să se termine la secție. GUVERNUL SI CHESTIUNEA MITROPOLITULUI GHENADIE Interpelările — O voce autorizată.llotinirea guvernului.—Convocarea Sinodului. Proporțiunile pe care le ia agitația în chestiunea Mitropolitului Ghenadie, au început să îngrijească pe guvern. Cu toată declarațiunea pe care o face prin presă cum că chestiunea e definitiv închisă, noi ținem din izvor sigur că guvernul se gîndește la o soluțiune, cu atît mai mult, cu cît deschiderea sesiunei parlamentare poate da acestei chestiuni un caracter mai grav. Interpelările Mai mulți senatori și deputați sunt hotărîți a interpela pe guvern, chiar în primele zile ale sesiunei, asupra ilegalităței cu care s’a judecat și osîndit cipul Bisericei Române. Printre aceștia putem numi pe d. Politimos, care, deși colectivist înfocat, totuși nu împărtășește vederile guvernului în chestiunea crizei pe care a provocat-o în Biserică. Ni se afirmă chiar că principele Gr. M. Sturdza ar avea intențiunea să facă mai multe revelațiuni în cameră, cu privire la demersurile făcute de guvern pe lingă Mitropolitul Gheorghian și pe lingă Mitropolitul Iosif al Moldovei pentru a primi scaunul de Primat al Romîniei. O voce autorizată P. S. S. Episcopul Silvestru al Hușilor, deși sub înrîurirea ministrului Cultelor și a altor persoane influente a osîndit pe Mitropolitul Primat, totuși azi, a dobîndit convingerea că judecata a fost anti canonică și osînda pătimașă. Putem afirma că Episcopul Silvestru regretă cele întîmplate și că, acum cîtva timp, văzînd sub ce auspicii s’a osîndit Mitropolitul Ghenadie, a declarat unei persoane că va interpela guvernul asupra acestei chestiuni. Ținem din sorginte demnă de crezut că episcopul de Huși va cere lămuriri guvernului în chestiunea Mitropolitului și va întreba dacă nu-i s’a găsit vre o soluțiune. Morărirea guvernului Toate aceste nemulțumiri au ajuns la urechile guvernului și pentru a preîntîmpina o mișcare serioasă și dăunătoare în parlament, el va convoca pe membrii majorităței înainte de deschiderea Corpurilor legiuitoare, la o consfătuire intimă. B. Sturdza va expune toată chestiunea Mitropolitului și va căuta să iasă din încurcătură, aruncînd vina toată asupra membrilor Sinodului. Președintele consiliului va ruga pe membrii majorităței să fie prudenți și să nu creeze dificultăți guvernului într’o chestiune în care el nu e răspunzător. In cazul cînd se vor găsi oameni mai dîrji cari vor cere guvernului să intervină în această chestiune, d. Dim. Sturdza va lua angajamentul, spre a salva pentru un moment situațiunea, să ceară Sinodului revizuirea hotărîrei. Deocamdată însă, față cu agitația întreprinsă de oposițiune în această chestiune și față cu campania de întruniri publice, guvernul va stărui ca să nu fie silit a interveni în nici un fel pînă cînd nu va crede de cuviință a o face. Convocarea Sinodului Dacă spiritele nu vor putea fi împăcate, atunci guvernul va promite că va convoca, fără întîrziere, sfîntul Sinod, în sesiune extraordinară, pentru a revizui procesul Mitropolitului. Isbutind să liniștească spiritele pentru cîtva timp, cererea de revizuire va fi amînată pînă la primăvară, mai găunos, mai lipsit de temei. Nici un interes real al țărei nu era satisfăcut de acea agitațiune factice. Și dovada cea mai bună e că și pînă azi legea minelor stă în picioare — și va sta! — deși liberalii pretindeau că se prăpădesc și el și țara dacă se votează această lege. Cu totul altceva e agitațiunea de astăzi, nu a partidului conservator, ci a țărei întregi. Astăzi e lovită credința tuturor Romînilor, de la cel mai de sus pînă la cei mai umili, astăzi e zdruncinată Biserica. Și dacă nu toți Romînii se interesau de legea minelor, toți se interesează de sfînta Biserică Romînă și resimt amintitele lovituri ce-i dă un guvern nelegiuit. Deosebirea e ca de la cer la pămînt între acum și atunci, și prin urmare nu încape vorbă de imitație. PARIGOR 11 Liberalii se mîngîie cu gîndul că prin petiția noastră către M. S. Regele n’am făcut altceva decît să maimuțărim petiționarea lor în chestiunea minelor. Parigorii de om bolnav ! Agitațiunea liberalilor în chestiunea minelor a fost tot ce poate fi mai artificial. TRIBUNA POLITICA Nimic mai firresc decît ca petițiunea către Rege și agitațiunea partidului conservator în chestiunea Mitropolitului Primat să-I doară foarte rar pe colectiviști, înțelegem dar furia lor. Dar nu înțelegem și nu putem permite ca iei să fie necuviincioși. Cînd oameni din cel mai de frunte al țărei, ca fostul Mitropolit Primat Iosif Gheorghian Ion Ghica, Lascar Catargiu, G. Vernescu și atîți alții privesc ca ilegală judecarea Mitropolitului înscenată de șleahta de gheșeftari și pungași care deține azi puterea, îi ie permis acesteia să-și apere ciolanul, dar i se impune să fie cuviincioasă. Petiționînd la Maiestatea Sa, pentru a-i spune ceea ce simte și cugetă țara întreagă, partidul conservator n’a făcut decît să-și împlinească datoria, făcînd uz de un drept garantat fiecărui cetățean de către Constituțiune. Nimic nu îndreptățește, în purtarea noastră, lipsa de cuviință a colectiviștilor. De la un Sturdza, care s’a îmbogățit prin tot felul de tripotajil, de la un Stolojan care a furat toată viața lui, de la un Stătescu care prin matrapazlîcurile lui judecătorești a ajuns, din sărac lipit pămîntului, milionar — nu e însă tocmai de mirare să fie necuviincioși ; și dacă așa sunt șefii, ce pot fi cell’alți. Aceasta însă nu e un cuvint ca să le suferim mojiciile și-i prevestim că, dacă nu-și vor stăpîni harta, le vom răscoli dosarele și vom arăta lumii tot scîrbosul lor trecut. RIS SAU RlNJESLĂ ? Voința Națională își dă multă silință spre a glumi pe socoteala întrunirel partidului conservator. Două coloane întregi ale gazetei colectiviste sunt întrebuințate spre a găsi ceva de criticat la întrunirea de la Dacia , bacă a început târziu, bacă publicul se plictisea, că discursul d-lui Al. Lahovary n’a avut succes, și așa mai înainte ca glumele pe socoteala auditorului și a oratorilor. Săraca Voința nu bagă de seamă că nu înșeală pe nimeni cu visul ei prefăcut, care este o curată rânjeală. Ar vrea dînsa să glumească și să râdă cu inima deschisă, dar îi stă ceva în gât, acel ceva care schimbă surîsul într’o oribilă contracțiune nervoasă a buzelor și face din rîs o rânjeală. Voința ne face efectul jucătorului care perde la cărți o noapte întreagă sume colosale și căre spre a-și da aere că este impasibil, joacă înainte păstrând pe buze un surîs ca semn de nebăgare în seamă și batjocură pentru guignonul sau. Tot astfel guvernul colectivist observă și el cum perde din mână rând pe rând toate atalele și rânjește, se preface că râde, de temere să nu’l podidească lacrămile. TRIBUNA LITERARA MINCIUNA LIBERALĂ I In lipsa unei filosofii isvorîte din fondul nostru propriu de gândire, la noi curentul de idei din afară a avut o puternică înflurire asupra direcțiunei spiritelor. Dar la posomoritele prevestiri ale pesimismului filosofic, s'au adaos decepțiunile ce au urmat prefacerii instituțiunilor noastre politice, într’un timp când toate gândirile erau ațintite spre afacerile publice. Trecerea de la vasalitate la neatîrnare, de la civilizația orientală la civilizația apuseană, silințele de a potrivi noul așezăminte pentru noua noastră stare, erau împrejurări de natură a îndruma toate activitățile înspre politică. Starea noastră de conștiință reflectă aceste două înrîuriri: pesimismul filosofiei contimporane și decepțiunile vieții noastre publice. Dar preocupările politice fiind mai la nivelul inteligențelor mijlocii, au avut o înflurire și mai covîrșitoare. Stăpâniți de preocupările politicei, încălziți de făgăduelile încinzătoare ale liberalismului, am resimțit cu atât mai crud decepțiunile, cu cât speranțele de la început fuseseră mai ademenitoare. Atâta vreme fusesem încântați cu făgăduelile liberalismului, încât ajunsesem a crede că însușindu-ne formele de asupra ale organizațiunei statelor apusene ne vom rădica în același timp la treapta lor de civilizație Nici nu s’a luat în seamă această atât de firească întâmpinare,, că pe cât e de ușor de a împrumuta forme străine, pe atât e de greu de a întrupa inima unui popor într’un alt popor. Și fără de această transfusiune sufletească, altoiul e lipsit de seva care singură poate să înverzească ramurile cele nouă. Negreșit, nouile așezăminte nu erau vinovate de decepțiunile ce am suferit de pe urma lor. Vinovați sunt acei ce ne-au dat, în numele lor, speranțe nepotrivite cu efectele lor posibile. Aceste speranțe ne-au făcut să așteptăm totul de la formele noul ce am împrumutat și numai de la ele, și să nu cultivăm, cum să cădea, calitățile noastre sufletești, răsărite din adîncimile propriului nostru fond național. Am uitat acest adevăr că cîteva calități mari, cum e sentimentul religios, sentimentul național ori cel estetic, cînd răsar cu putere din inima unui popor, întocmesc niște energii ce singure sunt în stare să îndeplinească destinele strălucite ale unui neam, indiferent de formele politice prin mijlocirea cărora aceste sentimente răsuflă, să manifestă. Carlyle zice undeva că : «sentimentele unui popor și aspirațiunile lui eroice, sunt singurul izvor al civilizațiunei, motorul revoluțiunilor sociale, stăpînul și regeneratorul inimei unei națiuni». Chiar fără a crede într’o atît de desăvîrșită larîurire a acțiunei sentimentelor, nu este însă iertat a se face abstracție de dînsa. Totuși am dat toată însemnătatea Constituțiunei scrise și am nesocotit constituțiunea mintală a poporului nostru. Rețetele liberalismului, iar nu însușirile morale ale rasei, pareau a avea chemarea de a îndeplini menirea neamului nostru. Această eresie ne-a stăpînit timp de aproape patruzeci de ani fără ca exemplul altor țări căzute în aceleași erori să ne deștepte. Consecințele ce am suferit au fost ceeace erea fatal să fie, au fost ceea ce sunt în toate țările cari subordonă cultul marilor sentimente formulelor goale și formelor deasupra ale civilizațiunei. Spre a învedera aceasta, să uităm un moment cele ce se petrec la noi, și străbătînd mările, trecînd în alte continente, oprindu-ne sub alte latitudini, să vedem cum în țări depărtate de noi și lipsite de altminteri de oace asemănare cu țara noastră, aceleași cause politice, produc identic aceleași efecte și lasă aceleași urme asupra celor mai neînsemnate în aparență manifestațiuni ale vieții publice. Cu acest cuget să întreprindem un ocol prin țările sud-americane, fără nici un grad de comparație cu Romînia. Statele ispano-americane sunt înzestrate toate cu instituțiunile cele mai înaintate. Pretutindeni forma republicană și legislațiunea extremei democrații. Pretutindeni sufragiul universal ori quasi-universal, împreună cu libertatea nemărginită a presei. Prosperitatea materială e mare, solul roditor ; minele bogate. In Republica Argentina în zece ani populația a sporit, zice d. Th. Child, căruia împrumut aceste date, de la 2 la milioane la 4 milioane. In aceiași curgere de vreme, exportul a crescut de la 400 milioane la 1.200 milioane. Căile ferate au trecut de la 1.950 kil. la 7,500 kil. și sunt încă în construcție 9000 kilometri. «Instrucția maselor e, și acolo, calul de bătae al republicanismului sud-american.» Republica Argentina, cu 4 milioane locuitori în 1889 avea 6,018 institutori și 2,878 școli. Din punctul de vedere al înfloririi materiale și al progresului legislativ nici o țară din lume nu se poate potrivi cu republicele sud-americane. Să vedem acum ce se ascunde în dosul acestor aparențe.