Epoca, iulie 1923 (Anul 42, nr. 149-174)

1923-07-22 / nr. 167

ATOL XI­II — Xo. 16? In toată tara: ; 1 LEO EXEMPLARUL A­B ©­N­AN­ENTE:­­ Petriait . *........................... . Le! 300 si 0 lusti si 150 u 3 n »«»■•»••»« ii 75 Pentru străinătate iei 800 sute Preoții, învățătorii și țăranii, vor plăti pe­­ an 200 lei, pe 6 luni 100 lei CL Expozeul , D. Vintilă Brătianu, reîntors că în străinătate a făcut, consi­liului de miniștri, un expozeu asupra rezultatelor călătoriei sale.Asupra acestui expozeu a transpirat în presă mai mult înoate de cât ar fi vrut ministrul ■ de finanțe. Dacă nu s’ar fi știut ce-a declarat asupra reușitei s­ale în Apus, tot s’ar fi găsit ‘naivi cari să creadă , că totuși id. Vintilă trebue să fi izbutit ‘ceva­— pe câtă vreme aflându-se chiar din gura d-sle tot ce-a fă­cut nuîn marile centre aliate, nici o iluzie nu mai poate ră­­­mâne nimănui. Firește, d. ministru de finan­țe a îmbrăcat în cele mai colo­rate fraze rezultatele vizitei sa­le, căutând să facă să se pară că d-sa. a mers din succes în succes și că pentru un om care s’a dus ca să nu ceară nimic e­­fectiv, nu fui triumfală călătorie nici că se putea ; asta e, de alt­fel­ tot ce-î rămânea d-sale de făcut la întoarcerea în țară, — dar nimeni nu poate fi atât de m­aiv în­cât să­ nu­ vadă, că din­­ toată vorbăria, n’a ieșit nimic palpabil pentru țară. Intr’adevăr, ce reiese din ex­pozeul d-lui Vintilă Brătianu ?. Reiese lămurit că d-sa n’a izbu­tit să facă în Apus, de­cât pro­pagandă. — numai propagandă­­■ ca atât pare să se rezume rolul unui ministru de finanțe, adus la cârma economiei nationale pe baza pregătirei sî-a compe­­tiriiei, și plecat în străinătate in momente economice ca acelea prin care a trecut,și trece țara? Oare atâta își pusese în gând să facă d. Vintilă Brătianu, când, la plecarea din gara de Nord, sa desbracat­­ de pielea care i se li­pise atât de mult de trup, de pielea politicei „prin sine în­suși“ ? Oare atât a vrut d-sa să fugă prin declaratiunile publi­cate in presa franceză în prima zi când a sosit la Paris și când a spus că vine să valorifice cu a­jutorul finanței aliate bogă­ț­tîile tării a cărei refacere așa e posibilă în 5 ani, iar altfel în cel puțin 30 ? Crede d. Vintilă Brătianu că poate crede cineva una ca asta ? Lăsăm la o parte faptul ca ară­tând că s’a rezumat numai­­ ace­st rol de propagandist, ci-sa dă, un vot de blam organelor o­­ficiale de propaganda pe care guvernul său a avut grije să le împăneze numai și numai cu competinte de-ale lui; — lăsăm l- o parte și faptul că d. Vintilă Brătianu dă în plus un vot de blam special, omului de mare în­credere al partidului său. d- Vic . tor .Antonescu, pus ministru la Paris, când se vede obligat să reliefeze ca acțiunea diploma­tică meritorie numai pe aceea a neliberatului ministru român la Londra, d. N. Titulescu . — lăsăm toate acestea la o parte, pentru a vedea dacă măcar în această restrrsă fi nu tocmai Însemnată misiune de propa­­­gandist, ce s’a însărcinat să în­deplinească în străinătate, d. Vintilă Brătianu a obținut vre­un rezultat satisfăcător­ D. ministru de finanțe a sus­ținut în expozeul său că pretu­tindeni n’a obținut decât succe­se. Dar, după câte se știu, d-sa n’a putut aduce ca prim argu­­­ment pentru aceasta de­cât fap­tul că pretutindeni a fost pri­mit cu amabilitate, că nicăeri nu i s’a închis ușa în nas și că, în plus, pe ici pe colo, a fost poftit și la mese. Atât ar mai fi lipsit, — să fie altfel­ D. Vintilă Brătianu vrea ast­fel să treacă politețea arhicu­­­noscută a apusenilor, drept un succes personal» și încă drept un succes fără pereche. D-sa însă, se ferește să lămurească, de ce atunci, presa de pretu­tindeni l’a primit cu cea mai nefavorabilă, pentru țară, ava­lanșe de articole ostile. D-sa se ascunde după deget când­ se fa­ce că nu știe că chiar dacă a izbutit, să admitem, să convin­gă personal pe cele zece, o sută, o mie de personalității cu care a putut sta de vorbă, articolele pe cari prin prezența d-sale le-a stârnit în unanimitatea presei de acolo, au înstrăinat Româ­niei simpatiile milioanelor cari compun opinia publică Apu­seană, — opinia publică a țări­lor cari se conduc după voința poporului, nu împotriva voin­ței lui­ C. Vintilă Brătianu a fost primit cu politețe, fiindcă nu se putea altfel, dar a obținut pre­tutindeni unde s-a dus un re­zultat cu totul contrariu celui pe care, în mod logic, îl urmă­­rese ori­care propagandist. Astfel expozeul d-sale e cea mai umilită mărturisire a in­succesului : d-sa, neîntorcân­­­du-se cu nimic din Apus, este silit să mărturisească faptul în­­doelnic că s-a dus numai în tur­neu de propagandă,­­ iar fap­tele dovedesc că și în această modestă mișune nu izbutit de­cât să strice și mai rău atmos­fera creiată României în străi­nătate prin politica sa econo­­­mică. Expozeul acesta ar trebui să fie, după logica politică, punc­tul final al activităței ministe­riale a d-lui Vintilă Brătianu, dar logica politică și guvernul liberal sunt două noțiuni dia­metral opuse- U. o­xo--------------­E vorba de G. F. R. Generalul Mance, unu­l din cei mai eminenți teh­nicieni englezi în materie de comunicațiuni, fost șef al serviciului armatei­ engleze pe comunicațiilor frontul din Flandra, delegat al Tigei Națiu­nilor, a sosit ieri dimineață la București pentru „a studia după cum anunță oficiosul francez al guvernului, progresul de la răz­boi încoace, al comunicațiilor de la noi“. Distinsul oaspe a avut­ chiiar ieri de dimineață o lungă între­vedere cu d. G. Popescu-Porle­­bonheur, secretarul general al mi­nisterului comunicațiilor, care i-a dat toate lămuririle dorite cu privire la căile noastre ferate •?* la porturile române. D. Miticiott­ îmi apoi­, hi in limi­­tate, destinat cu i­.­fancier Cons­tanti­ne­scu, directorul general al C. F. R. și cu secretarul general al ministerului comunicațiilor. In cercurile politice se crede că vizita aceasta este în legătură strânsă cu tratativele urmate în Anglia de d. Vintilă Brătianu cu privire la căile noastre ferate. O­X O -V-rr------ 0 Primăria Capitalei a găsit sis­temul cel mai eficace competinței liberale, ca să facă pe bucureșteni să suporte mai ușor căldurile ac­tuale­ . A oprit distribuirea apei toc­mai între orele 2 după amiază și 7 seara. Bravissimo­ 4 ..Monitorul Oficial­ de ieri con­ține o lungă listă de subalterni ai d-lui Tancred decorați de guvern. Lista asta recunoaștem, vine la tim­­p, după Vintileanca. ...Ori poate, având în vedere cam pe cine a decorat regimul până acum, guvernul a înțeles să dea astfel o pedeapsă exemplară celor de la C. F. R. Ieri am avut iar de înregistrat un îngrozitor asasinat al automo­bilelor. ...Fost­ au care perdele automo­bilului asasin lăsate, sau în con­formitate cu ordinele d-lui prefect general Nicoleanu ? iată ce va a­­vea. de aflat poliția. 4 PAGINI Fondator: NICOLAE FILIPESCU Peripețiile d-lui Vintilă Brătianu Pe zi ce trece transpir tot mai colorate impresiile de voiaj ale fi­nanciarului tarei­­ în special l-au impresionat englezii. Așa de ex., se citează in cercurile așa zise competente ale partidului liberal, o comparație plastică a unui bus­­siness-man, care după ce a ascul­tat imperturbabil expunerea șco­lărească a d-lui Vintilă Brătianu, ar fi pronunțat tacticos și rece, următoarele : „Ne oferiți un tren și ne spu­neți , dacă nu vă suiți vom pleca singuri. Nu ne spuneți însă unde ne veți duce și cum înțelegeți să faceți călătoria“. La­ auzul acestora, ministrul de finanțe a crezut că se face o a­­luzie răutăcioasă la adresa C. F. Reului, și s’a uitat lung la d. Tan­­cred Constantinescu, care, mai­­mai, să deraieze de pe scaun ! — Istoria tace în ce privește răs­punsul marelui nostru finanț. Dar ea înregistrează efectul în­­tregei conferințe și e și acesta un răspun­s! De pe terenul teoretic pe care a pus chestia, d. Vintilă Brătia­nu a căutat să lunece pe cel prac­tic ; insă englezii au formulat și ei desiderate teoretice, așa că l-au pus să se înțeleagă cu Keynes. Și astfel, s’au înțeles cu toții că e ne­cesară o normalizare a căilor fe­rate (ba bine că nu !) , o mai bu­nă exploatare a terenurilor petro­lifere , a căderilor de apă, etc.; Bussiness-menii au fost chiar de idee că ar fi bine ca să fie inte­resat și capitalul străin în aceste afaceri precum și priceperea spe­cialiștilor străini. Dar cum ? când ? și unde ?­ Probabil că în teorie timpul nu contesă ! Și d. Vintilă Brătianu e un mare teo­retician , măcar cu atât ne-am a­­les din voiajul d-sale , are țara un economist! , OJL o.——4 culturală la periferii O inițiativă frumoasă care se luase anul trecut și care promitea mult, este de­sigur propaganda culturală prin periferiile acestei sgomotone. Capitale. Dacă cetă­țenii din centru au diferite mij­loace de cultivare: teatru, operă, concerte, conferințe, etc., apoi cei de prin mahalale, nu-și pot per­­mita luxul de a­ plăti o sumă des­tul de mare pentru o reprezenta­ție teatrală sau un concert. Așa că inițiativa de care vor­bim era binevenită. Diferite soci­etăți culturale dădeau festivaluri prin cartierele mărginașe ale ora­șului, la care veneau cu dragă i­­ni­mă muncitorii, funcționarii, larii și părinții lor din acea parte. Însuși studenții, «© preocupați cu fel de fel de mișcări, se hotărâ­seră să depună activitate în acest sens. Fiecare cerc județean își alese­se câte un cartier, și dădea șeză­tori in localul celei mai apropia­te școale primare, în care se făcea muzică și lectură din autorii cla­sici. In modul acesta,, pe deoparte so­cietățile culturale, și studenții a­­veau ocazia să depună o mai lar­gă activitate, iar pe de altă parte se răspândea cultura sănătoasă și națională tocmai în mediul social al lucrătorilor de toate categoriile cari sunt îmbibați cu tot felul de teorii primejdioase. Astăzi însă, nu se mai pome­nește nimic de această rodnică ac­tivitate. Ce vor fi făcând diferi­tele societăți culturale, nu știm. Dar am dori ca, ori și câte sacri­ficii s-ar cere, propaganda aceas­ta atât de sănătoasă și binefăcă­toare, să reînceapă cât mai neîn­târziat. Pacea in Orient Lafayette 20. — „Petit Parisien"” publică o declarație a generalului Palló cu privire la pacea din Lau­sanne: „Tratatul din Lausanne, zice generalul, nu numai că încheie o serie de acte diplomatice care au avut să trateze cu consecințele războiului mondial, dar restabile­ște, să nădăjduim pentru un timp îndelungat, liniștea în acea parte a lumei unde războiul a bântuit aproape neîntrerupt de la 1911 în­­coa. Acusl guvern turc și-a ară­tat agerimea în conducerea răz­boiului, dar nu a putut până zi­­cum să aibă experiența piteai ; turcii mai au încă multe de in­­stituit și organizat. Mâine statul turc va intra în comunitatea ma­rilor națiuni civilizate, pe un pi­cior de egalitate. Lumea va jude­ca, de la primele lui acte dacă noul stat îndeplinește obligațiu­nile unui stat modern. Mai mult poate ca orice altă națiune ,Fran­ța este interesată ca pacea sa fie restabilită în apropiatul Orient. Prin importanța întreprinderilor ei economice, prin împrăștierea limbei franceze, prin puterea ide­ilor ei, Franța păstrează încă pri­mul loc în Turcia. Prin mandatul ei în Syria, Franța devine vecină imediată cu teritoriul turc; ea se găsește, deci ca să zic aș­a cointe­resată în prosperitatea nouiei Turcii“. Generalul Pallé își exprimă a­­poi nădejdea că prima grijă a gu­vernului turc va fi să pună în or­dine finanțele ei și să-și stabi­lească creditul în străinătate pe baze solide. „Să sperăm, continuă generalul, că consiliul datoriei publice își va vedea atribuțiunile lui depline restaurate cât mai cu­rând posibil. Aceasta ar fi primul pas mare către restaurarea credi­tului turc, de asemenea și înche­­erea unui acord cu deținătorii de obligațiuni”. ---------------exo---------------­ Duminică 22 Iulie 1923 in străinătate: 3 LEI EXEMPLARUL A­N­U­N­C­I­U­R­I: Se primesc la administrația ziarului și — — toate Agențiile de Publicitate REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA CALEA VICTORIEI No. 70, Etajul I Telefon 7 3 Câinele Iui âlcibiade Politica de avânt cultural „Vezi bine că te fast» boătă lumea în pace, sortit rosturilor tale, altele decât cele pe cari, ți le pun în de­sagii prea grei pentru umerii us­cați, vezi bine că de n‘ai avea o­­biceiul urât al Câinelui care stă gată să mârâie la toată lumea, să latre, să facă larmă, numai ca s’o­ facă, fiindcă nu mușcă­, n’ai întâmpina de­cât dragoste și cu toate acestea tu faci anapoda“ —* îmi spunea odată cineva. Și mai sunt și oameni de aceș­tia. Nu de alta. I se pare lor că dacă nu ar mai vorbi din când în când, dacă nu s‘ar mai da la oa­­meni — cu sau fără rost, că ce im­portă rostul când îți satisfaci ca­priciul și mai atragi atenția asu­pra ta — i-ar uita lumea. Se în­șeală. Sunt acești oameni, orgolioși ca Atcibia de elinul atenian, fru­mos și tânăr și veșnic capricios, care intri o și când nu a mai vor­bit poporul despre câinele lui, i-a tăiat coada. De aceia, când văd prin ziarele unde de obicein caut alte vești de­cât acelea de cari noi aceștia, cu mai puține cărți acasă și-n raftu­rile creierilor suntem­ sătul, când văd, — am zis — că și acolo se dă mai multă atenție cancanului politic, intrigei mărunte din tri­­viile politice, mă cuprinde un sen­timent pe care alții nu s-ar opri să-l numească. E, ca să vorbești de alții, când nimeni nu vorbește de tine și te lasă toți în pacea ta, să ți creezi dușmănii numai de dragul cozii, câinelui lui Alcibiade. Și nu merită nimeni această pierdere. N. IORGU Garda nopții De câtva timp aspectul nocturn al Capitalei se împestrițat de noi apariții ce contrastează strident cu obișnuiții orelor târzii, cos­tumați în rigida uniformă a sol­daților scoțieni și coafați de un anacronic „csako“ trec liniștiți și imperturbabili printre pietonii de ambele sexe ce au de obicei un mers mai mult sau mai puțin on­dulat după m­ezul nopții. M’am uitat ades după ei, cum se­ adunau pe la colțuri de stradă și treceau încet pe lângă sergenții de stradă turburați și ei de aceas­tă nouă colegialitate. Și ca o parodie a celebrului ta­blou­ a lui Rembrandt, dar cu a­­ceiași finețe nespusă a clar, obscu­rului în dreptul fiecărui feli­nar, nouii noctambuli, se plimbă, se plimbă, mereu, se plimbă până la ridicol. . Ne-am ntrebat adesea ori — mai nedumeriți de­cât sergenții de noapte — cărei necesități cores­pund acești noi paznici­­ de noapte ? Oare nu ajunge poliția atât de ze­­loasă? Oare prefectura noastră de poliție are nevoie de ajutorul unor diletanți? Și ne răspund mu­te tăblițele nenumărate ce se tot înmulțesc­ rotunde și cu semne ca­balistice, albe, ca niște boturi des­chise de bull­dogs. „Paza bună pă­zește primejdia rea“, își zice ve­cin după vecin, și se abonează u­­nul după altul. Efectul nu-i atât de nerăbdător ca abonații, se aude mereu de spargeri întâmplate la cutare a­­bonat și nu la cel neabonat. Vina nu e desigur a celor cu paza ci a dilemei grozave în care sunt puși bieții păzitori, închipuiți-vă de exemplu în ce situație se găsesc când descoperă în bestia nopții pe -un rău­făcător când escaladează zidul unui „neabonat“. Poate el să intervie? Nu poate, că nu-i la­­să spiritul de concurență cu ser­­genții de noapte! Și aceștia de si­gur că vor păzi mult mai puțin riguros pe cei abonați ca să arate că ei ajung pentru paza nopții, întrebăm autoritățile să se dea­ lege și această problemă de edili­tate nocturnă. Care pe­ care­­ C. Vintilă Brătianu a declarat cu prilejul expozeului ce a făcut în Consiliul de miniștri: „De unde ni se cerea până a­­cum în străinătate, ca statul nos­tru să-și adapteze politica lui în cadrul intereselor financiare ale consorțiilor străine, azi marile state au înțeles că interesele a­­cestor consorții trebue să intre in cadrul politicei naționale a Ro­mâniei“. ...Și România care credea că tocmai d-sa e acela care a schimbat politica „prin sine în­suși“ ca să se adapteze străina țâ­ței. Acum câteva zile,, un ziar de seară, din acelea care nu găsesc toate aceste guvernări liberale, totdeauna folositoare și sincere, a socotit să facă unele obiecțiuni și întâmpinări cu privire la politica culturală a partidului de la pu­tere. Și, printre alte observațiuni, se afirmă că activitatea materială în domeniul cultural, prin nume­roasele construcțiuni școlare la sate și la orașe, nu poate fi tăgă­duită decât de acei adversari po­litici cari judecă și filtrează fap­tele constructive prin prizma cre­dinței cartagineze. Dar, adaugă acelaș ziar din punct de vedere moral sau spiritual, politica cul­turală a actualului guvern, tre­­buește socotită ca o scădere a ni­­­velului culturei noastre naționale. Căci acțiunea nenorocită, in latu­ra ei morală, față cu frământă­rile intestine universitare, studen­țești și profesorale, față cu politic­­ianismul intrus în cadrele între­gului învățământ, înlesnit prin in­teresantele injoncțiuni și măsuri o­­crotitoare ale ministrului de re­sort, cum și numirile arbitrare și nepotrivite, din punctul de vedere al­­ pregătirii științifice, au cu­prins întregul învățământ public, în miasmele unei putreziciuni mo­rale care nu mai poate face rostului său etic și educativ. A­­ceste aprecieri au avut darul să stârnească o violentă împotrivire din partea oficiosului liberal, în­șirând o sumă de amănunte, pe cari noi le socotim exacte, se în­cearcă să se facă dovada irefra­­gabilă că numărul impunător al construcțiilor școlare clădite cari sunt în curs de clădire, ara­și­tă cu o trăinicie nezdruncinată câtă ostilitate, câtă eroare, câtă pornire pătimașe și vindicativă stă la baza observațiunilor făcute. Noi credem că­­ subiectivismul este din partea oficiosului liberal. Fără îndoială că faptele materia­le se impun peste și dincolo­ de pa­tima și vindicațiunea adversarilor politici. Dar nu despre aceasta este vorba. Și noi vom face obser­­vațiunile noastre cu atâta obiec­tivitate de­câtă suntem în­ stare­ și, mai ales, cu cuviința cu care se cuvine a discuta încercări, si­lințe și dorințe frumoase, strivite de atmosfera și interesele politicei partidului de la cârmă, care nu știe și nu poate să cedeze, atunci când sunt în cumpănă interesele superioare. Mai mult decât activitatea­ ima­­terială în domeniul cultural în­treprinsă și îndrumată de minis­trul instrucțiunii, nevoia cea mare stă în îndrumările morale cari, singure, pot creia avânturile generoase, sacrificiile grandioase și stimulentele creatoare pe ogorul științific și intelectual al țării. Or, către acest scop, nu poate duce decât o politică culturală iz­vorâtă din dezinteres, din iubii­ sinceră a masselor populare, care să șfie a porunci să cedeze inte­reselor politicianismului strând de partid. Se poate, și credem, ca ministrul instrucțiunii să aib­ă fru­moasele dorinți de a fi călăuzit în opera culturală constructivă nu­mai de interesul superior. Cert este însă că nu o singură dată! ci de atâtea ori, a trebuit să faci, concesiuni determinate de acel po­liticianism care îl învăluie și al ci­ruia desăvârșit exponent este. Di aceia supărarea oficiosului liber rar nu este la locul ei. „ / ION V. GRUIA/ Moravuri liberale Un sugestiv epilog al alegerilor de la Ighin Începem să asistăm amm la e­­pilogul alegerilor de la Ighin. Este cât se poate de interesant.. — și mai mult de­cât sugestiv pentru moravurile politice întronate de guvernul liberal în această necă­jită țară. . ..... j.­. Iată de ce este vorba. O informație laconică, strecu­rată pr­in ziare, anunța ieri că un oarecare domn Marinescu a fost numit prefect de Brașov. Ori ni se spune că acest domn este una și aceiași persoană cu d. căpitan Marinescu, ajutorul faimosului maior Mihai, adus de guvern la Ighiu, de l­a București, anume pentru a se salva candidatura o­­mulu­i său, și a-i asigura, prin orice mijloc, alegerea, — căci a­­ceasta însemna atunci un vot în plus in vederea majorităților ne­cesare votărei Constituții. Se știe că cu acest prilej ma­iorul de jandarmi rurali, Mihai, transformat cu totul în agent e­­lectoral guvernamental , cu concursul a doi căpitani făcut, pe cari îi avea ca ajutoare, așa fel în­căt a scos din urnă pe candi­datul guvernului și în­cât a bine meritat o primire cu huiduieli și ouă clocite, din partea populației, la înapoierea sa în Capitală. . Pentru a-l răsplăti pentru fap­tul că maiorul în chestiune con­fundase atât de integral, în inte­resul guvernului, glorioasa și ono­rabila uniformă militară cu aceea mult mai puțin glorioasă dacă nu chiar și mai puțin onorabilă, de a­­gent electoral, și că pusese baionete­le jandarmilor țării, împotriva a­­cesteia însăși pentru a da un odios și ilegal câștig­­ de cauză electora­lă partidului liberal, — guvernul voise să-l răsplătească imediat dăndu-i un loc de prefect.­­­­ Se știe însă că presa, în ținte cu ziarul nostru, a dat im­ediat alarma, atrăgând atenția opiniei publice asupra acestei ignostiiiBt și guvernul nu a mai îndrăznit să-și puie intenția în fapt. N'a renunțat­ însă, fiindcă alt­fel ar fi fost să-și pun in joc tre­cerea pe care o are la anumiți funcționari ai statului, prin care izbutește să guverneze chiar și din opoziție, Și a amânat-o nu­mai acordarea răsplatei unită, ce lumea va mai uita puțin de felul cum au stat lucrurile. Și acum iată că începe epilogic alegerilor de la Ighiu: unul din ajutoarele maiorului Mihai, căpi­tanul Marinescu a fost numit pre­fect al Brașovului. Felicitările noastre, și guvernului și căpita­­nului care prin activitatea-i po­litică — din vremea când era nu­mai militar, — a obținut această răsplată prea puțin militărească. Se pune însă întrebarea: pe când se va da răsplata cuvenită și celuilalt ajutor al maiorului Mi­­hai, căpitanul Ursu­? Dar mai ales se pune întreba­rea: dacă d-lui capilari, care nu a fost decât un ajutor, i s-a dat pos­tul de prefect, ce fel de onoare in­tenționează guvernul să dea ace­luia care a fost șeful, maiorului M­ihai? Dar vom mai reveni asupra a­­cestui fapt care pune în­tr o lumi­nă atât de tristă moravurile volir­tice ale partidului de la putere. * ­tan a aliat l­oti­ei e academician P­erv Loti și­ a trei discursul de recepție la Academia franceză, în ziua de 7 Aprilie 1892. In introducerea acestui discurs, marele scriitor a povestit — cu un farmec care-i egalează opera —■­in ce împrejurări i-a parvenit vestea alegerii lui în sânul nemu­ritorilor frar.Cui „Eram departe de franța — a rostit Loti — navigând pe unul din cuirasatele escadrei și sosit din ajun în portul Alger, în ziua în care compania dv.. domnilor, mi-a făcut marea și neașteptata cinste care-mi stă in fundul sufletului, îmi petrecusem timpul, cu spiritul distrat și aproape fără să gândesc rătăcind prin bătrânul Alger, prin aceste cartiere, moarte și îngropa­te sub var, care împrejmuesc moschee antică și prea sfântă, e unul din locurile de pe lume, în de a-mi da aici locul gol pe care­ și cam­ am întâlnit totdeauna senti­lăsase Octave Feuillet. Seara de 21 Mai 1891 a fost pen­tru mine neuitabilă. Alegerea avusese loc ziua, — și eu, din neîncredere absolută în meniul cel mai intim, și deasemeni cel mai liniștit, al neantului lucru­rilor de pe pământ. Soarele culcându-se, coborâi spre port, pentru a mă înapoia la vapor, unde mă chema un servi­ciu de noapte, totuși, înainte de a mă înapoia, voit să mă duc la bi­roul marinei, unde vin scrisorile ce ne sunt destinate, gândindu-mă că vre­ un amic s’o fi îngrijit să-mi scrie care e noul ales și câte din voturile dv.. domnilor, s’au rătă­cit asupra marinarului rătăcitor, care sunt. Atunci, pentru a fi dus în acest cartier singuratec al vechiului port unde e stabilit biroul marinei, am luat o barcă pe cheiu, o barcă D-acest mare triumf, poate și din nu știu ce liniștit fatalism de oriental Iiputană, singura care se găsea a­­---------­ r­.­1... 1~. 0010( condusă de doi ramori co­mici, pe care îi văd încă, și care erau doi copii mici. Când am ajuns, biuroul era în­chis ; un matelot, după ce cu greu a găsit cheia să-l deschidă, căută, în etajera scrisorilor, despărțitura rezervată vaporului meu: era plină cu un vraf de mici hârtii al­bastre, cari, de două ore, nu in­­­cetaseră de a sosi pe adresa mea, — și in locul unei telegrame pe care o așteptam, acest matelot, foarte mirat, îmi dădu scrisori cari să-mi umple ambele mâini, înțelesesem, înainte chiar de a desface prima scrisoare. Și mă cu­prinse un fel de înmărmurire, care era mai mult melancolică și se­măna aproape cu spaima... Fără a spune ceva, mă stii­ din nou în barca cea mică, cu echipaj de copii, care acum era un adevăr foarte modestă pentru a-mi purta soarta cea nouă, și atât cât dura traed­ul până la vaporul meu, alu­necând pe apa liniștită, rupsei una câte una hârtiile albastre, citind de aproape, la ultimile licăriri roșii ale zilei, în frumosul început de crepuscul, aceste felicitări cari îmi veniau din toate părțile, și­ in cari cuvintele bucurie, fericire, reve­neau mereu alături de cuvântul glorie. In acest calm de sfârșit de zi de primăvară, această clipă îmi părea solemnă «— ca totdeauna când ai făcut un pas mare în viață, sim­­țiam­ chiar un fel de frică ciudată, ca și când o haină măreață — dar, în acelaș timp, prea grea, prea imobilizantă — ar fi fost deodată aruncată pe umerii mei. Și, pe urmă, mă gândiam la cer, a cărui plecare îmi deschisese porțile ace­stea și care fusese desigur, în lu­mea Iiterilor, primul declarat din­tre toți amicii mei intelectuali; îmi părea că, luându-i locul, îl cu­­fundam mai mult în marea noapte în care ne ducem cu toții. A trebuit sosirea mea­ de bord, bucuria bună și sinceră a încântă­torului amiral, care ne comanda, sărbătorirea pe care mi-o făcură scumpii mei camarazi, pentru a mă face în sfârșit să înțeleg că acea­stă glorie puțin înfricoșătoare e în adevăr ceva fericit; — și trebue să mărturisesc că am sfârșit foarte vesel seara în mijlocul lor. Din diferitele leg­ede, pe cari în­depărtarea mea constantă le-a lă­sat să se îăuriască în jurul meu, și­­ cari in general sunt să te facă râzi, aceasta se găsește din întâm*­lare întemeiată : nu citesc nicio­dată. E adevărat , din lenevie a spiritului, din frică inexplicabilă față de gândul scris, dar nu știu și oboseală înainte de a fi început, nu ciresc. Ceea ce nu mă îm­i piedică, dacă din întâmplare am deschis o carte, să fiu foarte capabil să mă pasionez pentru ea, când merită a­­ceasta. Să mi se ierte insistența asupra acestui punct: rostul ei e să­ mi scuze mărturisirea că, înaintea a­­legerei mele la Academia fran­ceza, nu cunoșteam de Octava Feuillet decât două cărți, citite în extrema mea tinerețe, sunt de a­­­tunci vre-o douăzeci de ani. Le-am citit cu pasiune, în liniștea serilor pe mare, pe bordul primului va­por care m’a dus către acele țări de soare, visate din copilăria mea. Era intitulate Sibylle și Julia de Tiicoeur. ij iii » ■ I­II Gfë El % 'M » 'I­I­H"I

Next