Epoca, iulie 1923 (Anul 42, nr. 149-174)
1923-07-22 / nr. 167
ATOL XIII — Xo. 16? In toată tara: ; 1 LEO EXEMPLARUL AB ©NANENTE: Petriait . *........................... . Le! 300 si 0 lusti si 150 u 3 n »«»■•»••»« ii 75 Pentru străinătate iei 800 sute Preoții, învățătorii și țăranii, vor plăti pe an 200 lei, pe 6 luni 100 lei CL Expozeul , D. Vintilă Brătianu, reîntors că în străinătate a făcut, consiliului de miniștri, un expozeu asupra rezultatelor călătoriei sale.Asupra acestui expozeu a transpirat în presă mai mult înoate de cât ar fi vrut ministrul ■ de finanțe. Dacă nu s’ar fi știut ce-a declarat asupra reușitei sale în Apus, tot s’ar fi găsit ‘naivi cari să creadă , că totuși id. Vintilă trebue să fi izbutit ‘ceva— pe câtă vreme aflându-se chiar din gura d-sle tot ce-a făcut nuîn marile centre aliate, nici o iluzie nu mai poate rămâne nimănui. Firește, d. ministru de finanțe a îmbrăcat în cele mai colorate fraze rezultatele vizitei sale, căutând să facă să se pară că d-sa. a mers din succes în succes și că pentru un om care s’a dus ca să nu ceară nimic efectiv, nu fui triumfală călătorie nici că se putea ; asta e, de altfel tot ce-î rămânea d-sale de făcut la întoarcerea în țară, — dar nimeni nu poate fi atât de maiv încât să nu vadă, că din toată vorbăria, n’a ieșit nimic palpabil pentru țară. Intr’adevăr, ce reiese din expozeul d-lui Vintilă Brătianu ?. Reiese lămurit că d-sa n’a izbutit să facă în Apus, decât propagandă. — numai propagandă■ ca atât pare să se rezume rolul unui ministru de finanțe, adus la cârma economiei nationale pe baza pregătirei sî-a competiriiei, și plecat în străinătate in momente economice ca acelea prin care a trecut,și trece țara? Oare atâta își pusese în gând să facă d. Vintilă Brătianu, când, la plecarea din gara de Nord, sa desbracat de pielea care i se lipise atât de mult de trup, de pielea politicei „prin sine însuși“ ? Oare atât a vrut d-sa să fugă prin declaratiunile publicate in presa franceză în prima zi când a sosit la Paris și când a spus că vine să valorifice cu ajutorul finanței aliate bogățtîile tării a cărei refacere așa e posibilă în 5 ani, iar altfel în cel puțin 30 ? Crede d. Vintilă Brătianu că poate crede cineva una ca asta ? Lăsăm la o parte faptul ca arătând că s’a rezumat numai acest rol de propagandist, ci-sa dă, un vot de blam organelor oficiale de propaganda pe care guvernul său a avut grije să le împăneze numai și numai cu competinte de-ale lui; — lăsăm l- o parte și faptul că d. Vintilă Brătianu dă în plus un vot de blam special, omului de mare încredere al partidului său. d- Vic . tor .Antonescu, pus ministru la Paris, când se vede obligat să reliefeze ca acțiunea diplomatică meritorie numai pe aceea a neliberatului ministru român la Londra, d. N. Titulescu . — lăsăm toate acestea la o parte, pentru a vedea dacă măcar în această restrrsă fi nu tocmai Însemnată misiune de propagandist, ce s’a însărcinat să îndeplinească în străinătate, d. Vintilă Brătianu a obținut vreun rezultat satisfăcător D. ministru de finanțe a susținut în expozeul său că pretutindeni n’a obținut decât succese. Dar, după câte se știu, d-sa n’a putut aduce ca prim argument pentru aceasta decât faptul că pretutindeni a fost primit cu amabilitate, că nicăeri nu i s’a închis ușa în nas și că, în plus, pe ici pe colo, a fost poftit și la mese. Atât ar mai fi lipsit, — să fie altfel D. Vintilă Brătianu vrea astfel să treacă politețea arhicunoscută a apusenilor, drept un succes personal» și încă drept un succes fără pereche. D-sa însă, se ferește să lămurească, de ce atunci, presa de pretutindeni l’a primit cu cea mai nefavorabilă, pentru țară, avalanșe de articole ostile. D-sa se ascunde după deget când se face că nu știe că chiar dacă a izbutit, să admitem, să convingă personal pe cele zece, o sută, o mie de personalității cu care a putut sta de vorbă, articolele pe cari prin prezența d-sale le-a stârnit în unanimitatea presei de acolo, au înstrăinat României simpatiile milioanelor cari compun opinia publică Apuseană, — opinia publică a țărilor cari se conduc după voința poporului, nu împotriva voinței lui C. Vintilă Brătianu a fost primit cu politețe, fiindcă nu se putea altfel, dar a obținut pretutindeni unde s-a dus un rezultat cu totul contrariu celui pe care, în mod logic, îl urmărese oricare propagandist. Astfel expozeul d-sale e cea mai umilită mărturisire a insuccesului : d-sa, neîntorcându-se cu nimic din Apus, este silit să mărturisească faptul îndoelnic că s-a dus numai în turneu de propagandă, iar faptele dovedesc că și în această modestă mișune nu izbutit decât să strice și mai rău atmosfera creiată României în străinătate prin politica sa economică. Expozeul acesta ar trebui să fie, după logica politică, punctul final al activităței ministeriale a d-lui Vintilă Brătianu, dar logica politică și guvernul liberal sunt două noțiuni diametral opuse- U. oxo--------------E vorba de G. F. R. Generalul Mance, unul din cei mai eminenți tehnicieni englezi în materie de comunicațiuni, fost șef al serviciului armatei engleze pe comunicațiilor frontul din Flandra, delegat al Tigei Națiunilor, a sosit ieri dimineață la București pentru „a studia după cum anunță oficiosul francez al guvernului, progresul de la război încoace, al comunicațiilor de la noi“. Distinsul oaspe a avut chiiar ieri de dimineață o lungă întrevedere cu d. G. Popescu-Porlebonheur, secretarul general al ministerului comunicațiilor, care i-a dat toate lămuririle dorite cu privire la căile noastre ferate •?* la porturile române. D. Miticiott îmi apoi, hi in limitate, destinat cu i.fancier Constantinescu, directorul general al C. F. R. și cu secretarul general al ministerului comunicațiilor. In cercurile politice se crede că vizita aceasta este în legătură strânsă cu tratativele urmate în Anglia de d. Vintilă Brătianu cu privire la căile noastre ferate. OX O -V-rr------ 0 Primăria Capitalei a găsit sistemul cel mai eficace competinței liberale, ca să facă pe bucureșteni să suporte mai ușor căldurile actuale . A oprit distribuirea apei tocmai între orele 2 după amiază și 7 seara. Bravissimo 4 ..Monitorul Oficial de ieri conține o lungă listă de subalterni ai d-lui Tancred decorați de guvern. Lista asta recunoaștem, vine la timp, după Vintileanca. ...Ori poate, având în vedere cam pe cine a decorat regimul până acum, guvernul a înțeles să dea astfel o pedeapsă exemplară celor de la C. F. R. Ieri am avut iar de înregistrat un îngrozitor asasinat al automobilelor. ...Fost au care perdele automobilului asasin lăsate, sau în conformitate cu ordinele d-lui prefect general Nicoleanu ? iată ce va avea. de aflat poliția. 4 PAGINI Fondator: NICOLAE FILIPESCU Peripețiile d-lui Vintilă Brătianu Pe zi ce trece transpir tot mai colorate impresiile de voiaj ale financiarului tarei în special l-au impresionat englezii. Așa de ex., se citează in cercurile așa zise competente ale partidului liberal, o comparație plastică a unui bussiness-man, care după ce a ascultat imperturbabil expunerea școlărească a d-lui Vintilă Brătianu, ar fi pronunțat tacticos și rece, următoarele : „Ne oferiți un tren și ne spuneți , dacă nu vă suiți vom pleca singuri. Nu ne spuneți însă unde ne veți duce și cum înțelegeți să faceți călătoria“. La auzul acestora, ministrul de finanțe a crezut că se face o aluzie răutăcioasă la adresa C. F. Reului, și s’a uitat lung la d. Tancred Constantinescu, care, maimai, să deraieze de pe scaun ! — Istoria tace în ce privește răspunsul marelui nostru finanț. Dar ea înregistrează efectul întregei conferințe și e și acesta un răspuns! De pe terenul teoretic pe care a pus chestia, d. Vintilă Brătianu a căutat să lunece pe cel practic ; insă englezii au formulat și ei desiderate teoretice, așa că l-au pus să se înțeleagă cu Keynes. Și astfel, s’au înțeles cu toții că e necesară o normalizare a căilor ferate (ba bine că nu !) , o mai bună exploatare a terenurilor petrolifere , a căderilor de apă, etc.; Bussiness-menii au fost chiar de idee că ar fi bine ca să fie interesat și capitalul străin în aceste afaceri precum și priceperea specialiștilor străini. Dar cum ? când ? și unde ? Probabil că în teorie timpul nu contesă ! Și d. Vintilă Brătianu e un mare teoretician , măcar cu atât ne-am ales din voiajul d-sale , are țara un economist! , OJL o.——4 culturală la periferii O inițiativă frumoasă care se luase anul trecut și care promitea mult, este desigur propaganda culturală prin periferiile acestei sgomotone. Capitale. Dacă cetățenii din centru au diferite mijloace de cultivare: teatru, operă, concerte, conferințe, etc., apoi cei de prin mahalale, nu-și pot permita luxul de a plăti o sumă destul de mare pentru o reprezentație teatrală sau un concert. Așa că inițiativa de care vorbim era binevenită. Diferite societăți culturale dădeau festivaluri prin cartierele mărginașe ale orașului, la care veneau cu dragă inimă muncitorii, funcționarii, larii și părinții lor din acea parte. Însuși studenții, «© preocupați cu fel de fel de mișcări, se hotărâseră să depună activitate în acest sens. Fiecare cerc județean își alesese câte un cartier, și dădea șezători in localul celei mai apropiate școale primare, în care se făcea muzică și lectură din autorii clasici. In modul acesta,, pe deoparte societățile culturale, și studenții aveau ocazia să depună o mai largă activitate, iar pe de altă parte se răspândea cultura sănătoasă și națională tocmai în mediul social al lucrătorilor de toate categoriile cari sunt îmbibați cu tot felul de teorii primejdioase. Astăzi însă, nu se mai pomenește nimic de această rodnică activitate. Ce vor fi făcând diferitele societăți culturale, nu știm. Dar am dori ca, ori și câte sacrificii s-ar cere, propaganda aceasta atât de sănătoasă și binefăcătoare, să reînceapă cât mai neîntârziat. Pacea in Orient Lafayette 20. — „Petit Parisien"” publică o declarație a generalului Palló cu privire la pacea din Lausanne: „Tratatul din Lausanne, zice generalul, nu numai că încheie o serie de acte diplomatice care au avut să trateze cu consecințele războiului mondial, dar restabilește, să nădăjduim pentru un timp îndelungat, liniștea în acea parte a lumei unde războiul a bântuit aproape neîntrerupt de la 1911 încoa. Acusl guvern turc și-a arătat agerimea în conducerea războiului, dar nu a putut până zicum să aibă experiența piteai ; turcii mai au încă multe de instituit și organizat. Mâine statul turc va intra în comunitatea marilor națiuni civilizate, pe un picior de egalitate. Lumea va judeca, de la primele lui acte dacă noul stat îndeplinește obligațiunile unui stat modern. Mai mult poate ca orice altă națiune ,Franța este interesată ca pacea sa fie restabilită în apropiatul Orient. Prin importanța întreprinderilor ei economice, prin împrăștierea limbei franceze, prin puterea ideilor ei, Franța păstrează încă primul loc în Turcia. Prin mandatul ei în Syria, Franța devine vecină imediată cu teritoriul turc; ea se găsește, deci ca să zic așa cointeresată în prosperitatea nouiei Turcii“. Generalul Pallé își exprimă apoi nădejdea că prima grijă a guvernului turc va fi să pună în ordine finanțele ei și să-și stabilească creditul în străinătate pe baze solide. „Să sperăm, continuă generalul, că consiliul datoriei publice își va vedea atribuțiunile lui depline restaurate cât mai curând posibil. Aceasta ar fi primul pas mare către restaurarea creditului turc, de asemenea și încheerea unui acord cu deținătorii de obligațiuni”. ---------------exo--------------- Duminică 22 Iulie 1923 in străinătate: 3 LEI EXEMPLARUL ANUNCIURI: Se primesc la administrația ziarului și — — toate Agențiile de Publicitate REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA CALEA VICTORIEI No. 70, Etajul I Telefon 7 3 Câinele Iui âlcibiade Politica de avânt cultural „Vezi bine că te fast» boătă lumea în pace, sortit rosturilor tale, altele decât cele pe cari, ți le pun în desagii prea grei pentru umerii uscați, vezi bine că de n‘ai avea obiceiul urât al Câinelui care stă gată să mârâie la toată lumea, să latre, să facă larmă, numai ca s’o facă, fiindcă nu mușcă, n’ai întâmpina decât dragoste și cu toate acestea tu faci anapoda“ —* îmi spunea odată cineva. Și mai sunt și oameni de aceștia. Nu de alta. I se pare lor că dacă nu ar mai vorbi din când în când, dacă nu s‘ar mai da la oameni — cu sau fără rost, că ce importă rostul când îți satisfaci capriciul și mai atragi atenția asupra ta — i-ar uita lumea. Se înșeală. Sunt acești oameni, orgolioși ca Atcibia de elinul atenian, frumos și tânăr și veșnic capricios, care intri o și când nu a mai vorbit poporul despre câinele lui, i-a tăiat coada. De aceia, când văd prin ziarele unde de obicein caut alte vești decât acelea de cari noi aceștia, cu mai puține cărți acasă și-n rafturile creierilor suntem sătul, când văd, — am zis — că și acolo se dă mai multă atenție cancanului politic, intrigei mărunte din triviile politice, mă cuprinde un sentiment pe care alții nu s-ar opri să-l numească. E, ca să vorbești de alții, când nimeni nu vorbește de tine și te lasă toți în pacea ta, să ți creezi dușmănii numai de dragul cozii, câinelui lui Alcibiade. Și nu merită nimeni această pierdere. N. IORGU Garda nopții De câtva timp aspectul nocturn al Capitalei se împestrițat de noi apariții ce contrastează strident cu obișnuiții orelor târzii, costumați în rigida uniformă a soldaților scoțieni și coafați de un anacronic „csako“ trec liniștiți și imperturbabili printre pietonii de ambele sexe ce au de obicei un mers mai mult sau mai puțin ondulat după mezul nopții. M’am uitat ades după ei, cum se adunau pe la colțuri de stradă și treceau încet pe lângă sergenții de stradă turburați și ei de această nouă colegialitate. Și ca o parodie a celebrului tablou a lui Rembrandt, dar cu aceiași finețe nespusă a clar, obscurului în dreptul fiecărui felinar, nouii noctambuli, se plimbă, se plimbă, mereu, se plimbă până la ridicol. . Ne-am ntrebat adesea ori — mai nedumeriți decât sergenții de noapte — cărei necesități corespund acești noi paznici de noapte ? Oare nu ajunge poliția atât de zeloasă? Oare prefectura noastră de poliție are nevoie de ajutorul unor diletanți? Și ne răspund mute tăblițele nenumărate ce se tot înmulțesc rotunde și cu semne cabalistice, albe, ca niște boturi deschise de bulldogs. „Paza bună păzește primejdia rea“, își zice vecin după vecin, și se abonează unul după altul. Efectul nu-i atât de nerăbdător ca abonații, se aude mereu de spargeri întâmplate la cutare abonat și nu la cel neabonat. Vina nu e desigur a celor cu paza ci a dilemei grozave în care sunt puși bieții păzitori, închipuiți-vă de exemplu în ce situație se găsesc când descoperă în bestia nopții pe -un răufăcător când escaladează zidul unui „neabonat“. Poate el să intervie? Nu poate, că nu-i lasă spiritul de concurență cu sergenții de noapte! Și aceștia de sigur că vor păzi mult mai puțin riguros pe cei abonați ca să arate că ei ajung pentru paza nopții, întrebăm autoritățile să se dea lege și această problemă de edilitate nocturnă. Care pe care C. Vintilă Brătianu a declarat cu prilejul expozeului ce a făcut în Consiliul de miniștri: „De unde ni se cerea până acum în străinătate, ca statul nostru să-și adapteze politica lui în cadrul intereselor financiare ale consorțiilor străine, azi marile state au înțeles că interesele acestor consorții trebue să intre in cadrul politicei naționale a României“. ...Și România care credea că tocmai d-sa e acela care a schimbat politica „prin sine însuși“ ca să se adapteze străina țâței. Acum câteva zile,, un ziar de seară, din acelea care nu găsesc toate aceste guvernări liberale, totdeauna folositoare și sincere, a socotit să facă unele obiecțiuni și întâmpinări cu privire la politica culturală a partidului de la putere. Și, printre alte observațiuni, se afirmă că activitatea materială în domeniul cultural, prin numeroasele construcțiuni școlare la sate și la orașe, nu poate fi tăgăduită decât de acei adversari politici cari judecă și filtrează faptele constructive prin prizma credinței cartagineze. Dar, adaugă acelaș ziar din punct de vedere moral sau spiritual, politica culturală a actualului guvern, trebuește socotită ca o scădere a nivelului culturei noastre naționale. Căci acțiunea nenorocită, in latura ei morală, față cu frământările intestine universitare, studențești și profesorale, față cu politicianismul intrus în cadrele întregului învățământ, înlesnit prin interesantele injoncțiuni și măsuri ocrotitoare ale ministrului de resort, cum și numirile arbitrare și nepotrivite, din punctul de vedere al pregătirii științifice, au cuprins întregul învățământ public, în miasmele unei putreziciuni morale care nu mai poate face rostului său etic și educativ. Aceste aprecieri au avut darul să stârnească o violentă împotrivire din partea oficiosului liberal, înșirând o sumă de amănunte, pe cari noi le socotim exacte, se încearcă să se facă dovada irefragabilă că numărul impunător al construcțiilor școlare clădite cari sunt în curs de clădire, arașită cu o trăinicie nezdruncinată câtă ostilitate, câtă eroare, câtă pornire pătimașe și vindicativă stă la baza observațiunilor făcute. Noi credem că subiectivismul este din partea oficiosului liberal. Fără îndoială că faptele materiale se impun peste și dincolo de patima și vindicațiunea adversarilor politici. Dar nu despre aceasta este vorba. Și noi vom face observațiunile noastre cu atâta obiectivitate decâtă suntem în stare și, mai ales, cu cuviința cu care se cuvine a discuta încercări, silințe și dorințe frumoase, strivite de atmosfera și interesele politicei partidului de la cârmă, care nu știe și nu poate să cedeze, atunci când sunt în cumpănă interesele superioare. Mai mult decât activitatea imaterială în domeniul cultural întreprinsă și îndrumată de ministrul instrucțiunii, nevoia cea mare stă în îndrumările morale cari, singure, pot creia avânturile generoase, sacrificiile grandioase și stimulentele creatoare pe ogorul științific și intelectual al țării. Or, către acest scop, nu poate duce decât o politică culturală izvorâtă din dezinteres, din iubii sinceră a masselor populare, care să șfie a porunci să cedeze intereselor politicianismului strând de partid. Se poate, și credem, ca ministrul instrucțiunii să aibă frumoasele dorinți de a fi călăuzit în opera culturală constructivă numai de interesul superior. Cert este însă că nu o singură dată! ci de atâtea ori, a trebuit să faci, concesiuni determinate de acel politicianism care îl învăluie și al ciruia desăvârșit exponent este. Di aceia supărarea oficiosului liber rar nu este la locul ei. „ / ION V. GRUIA/ Moravuri liberale Un sugestiv epilog al alegerilor de la Ighin Începem să asistăm amm la epilogul alegerilor de la Ighin. Este cât se poate de interesant.. — și mai mult decât sugestiv pentru moravurile politice întronate de guvernul liberal în această necăjită țară. . ..... j.. Iată de ce este vorba. O informație laconică, strecurată prin ziare, anunța ieri că un oarecare domn Marinescu a fost numit prefect de Brașov. Ori ni se spune că acest domn este una și aceiași persoană cu d. căpitan Marinescu, ajutorul faimosului maior Mihai, adus de guvern la Ighiu, de la București, anume pentru a se salva candidatura omului său, și a-i asigura, prin orice mijloc, alegerea, — căci aceasta însemna atunci un vot în plus in vederea majorităților necesare votărei Constituții. Se știe că cu acest prilej maiorul de jandarmi rurali, Mihai, transformat cu totul în agent electoral guvernamental , cu concursul a doi căpitani făcut, pe cari îi avea ca ajutoare, așa fel încăt a scos din urnă pe candidatul guvernului și încât a bine meritat o primire cu huiduieli și ouă clocite, din partea populației, la înapoierea sa în Capitală. . Pentru a-l răsplăti pentru faptul că maiorul în chestiune confundase atât de integral, în interesul guvernului, glorioasa și onorabila uniformă militară cu aceea mult mai puțin glorioasă dacă nu chiar și mai puțin onorabilă, de agent electoral, și că pusese baionetele jandarmilor țării, împotriva acesteia însăși pentru a da un odios și ilegal câștig de cauză electorală partidului liberal, — guvernul voise să-l răsplătească imediat dăndu-i un loc de prefect. Se știe însă că presa, în ținte cu ziarul nostru, a dat imediat alarma, atrăgând atenția opiniei publice asupra acestei ignostiiiBt și guvernul nu a mai îndrăznit să-și puie intenția în fapt. N'a renunțat însă, fiindcă altfel ar fi fost să-și pun in joc trecerea pe care o are la anumiți funcționari ai statului, prin care izbutește să guverneze chiar și din opoziție, Și a amânat-o numai acordarea răsplatei unită, ce lumea va mai uita puțin de felul cum au stat lucrurile. Și acum iată că începe epilogic alegerilor de la Ighiu: unul din ajutoarele maiorului Mihai, căpitanul Marinescu a fost numit prefect al Brașovului. Felicitările noastre, și guvernului și căpitanului care prin activitatea-i politică — din vremea când era numai militar, — a obținut această răsplată prea puțin militărească. Se pune însă întrebarea: pe când se va da răsplata cuvenită și celuilalt ajutor al maiorului Mihai, căpitanul Ursu? Dar mai ales se pune întrebarea: dacă d-lui capilari, care nu a fost decât un ajutor, i s-a dat postul de prefect, ce fel de onoare intenționează guvernul să dea aceluia care a fost șeful, maiorului Mihai? Dar vom mai reveni asupra acestui fapt care pune într o lumină atât de tristă moravurile volirtice ale partidului de la putere. * tan a aliat lotiei e academician Perv Loti și a trei discursul de recepție la Academia franceză, în ziua de 7 Aprilie 1892. In introducerea acestui discurs, marele scriitor a povestit — cu un farmec care-i egalează opera —■in ce împrejurări i-a parvenit vestea alegerii lui în sânul nemuritorilor frar.Cui „Eram departe de franța — a rostit Loti — navigând pe unul din cuirasatele escadrei și sosit din ajun în portul Alger, în ziua în care compania dv.. domnilor, mi-a făcut marea și neașteptata cinste care-mi stă in fundul sufletului, îmi petrecusem timpul, cu spiritul distrat și aproape fără să gândesc rătăcind prin bătrânul Alger, prin aceste cartiere, moarte și îngropate sub var, care împrejmuesc moschee antică și prea sfântă, e unul din locurile de pe lume, în de a-mi da aici locul gol pe care și cam am întâlnit totdeauna sentilăsase Octave Feuillet. Seara de 21 Mai 1891 a fost pentru mine neuitabilă. Alegerea avusese loc ziua, — și eu, din neîncredere absolută în meniul cel mai intim, și deasemeni cel mai liniștit, al neantului lucrurilor de pe pământ. Soarele culcându-se, coborâi spre port, pentru a mă înapoia la vapor, unde mă chema un serviciu de noapte, totuși, înainte de a mă înapoia, voit să mă duc la biroul marinei, unde vin scrisorile ce ne sunt destinate, gândindu-mă că vre un amic s’o fi îngrijit să-mi scrie care e noul ales și câte din voturile dv.. domnilor, s’au rătăcit asupra marinarului rătăcitor, care sunt. Atunci, pentru a fi dus în acest cartier singuratec al vechiului port unde e stabilit biroul marinei, am luat o barcă pe cheiu, o barcă D-acest mare triumf, poate și din nu știu ce liniștit fatalism de oriental Iiputană, singura care se găsea a--------- r.1... 1~. 0010( condusă de doi ramori comici, pe care îi văd încă, și care erau doi copii mici. Când am ajuns, biuroul era închis ; un matelot, după ce cu greu a găsit cheia să-l deschidă, căută, în etajera scrisorilor, despărțitura rezervată vaporului meu: era plină cu un vraf de mici hârtii albastre, cari, de două ore, nu incetaseră de a sosi pe adresa mea, — și in locul unei telegrame pe care o așteptam, acest matelot, foarte mirat, îmi dădu scrisori cari să-mi umple ambele mâini, înțelesesem, înainte chiar de a desface prima scrisoare. Și mă cuprinse un fel de înmărmurire, care era mai mult melancolică și semăna aproape cu spaima... Fără a spune ceva, mă stii din nou în barca cea mică, cu echipaj de copii, care acum era un adevăr foarte modestă pentru a-mi purta soarta cea nouă, și atât cât dura traedul până la vaporul meu, alunecând pe apa liniștită, rupsei una câte una hârtiile albastre, citind de aproape, la ultimile licăriri roșii ale zilei, în frumosul început de crepuscul, aceste felicitări cari îmi veniau din toate părțile, și in cari cuvintele bucurie, fericire, reveneau mereu alături de cuvântul glorie. In acest calm de sfârșit de zi de primăvară, această clipă îmi părea solemnă «— ca totdeauna când ai făcut un pas mare în viață, simțiam chiar un fel de frică ciudată, ca și când o haină măreață — dar, în acelaș timp, prea grea, prea imobilizantă — ar fi fost deodată aruncată pe umerii mei. Și, pe urmă, mă gândiam la cer, a cărui plecare îmi deschisese porțile acestea și care fusese desigur, în lumea Iiterilor, primul declarat dintre toți amicii mei intelectuali; îmi părea că, luându-i locul, îl cufundam mai mult în marea noapte în care ne ducem cu toții. A trebuit sosirea mea de bord, bucuria bună și sinceră a încântătorului amiral, care ne comanda, sărbătorirea pe care mi-o făcură scumpii mei camarazi, pentru a mă face în sfârșit să înțeleg că această glorie puțin înfricoșătoare e în adevăr ceva fericit; — și trebue să mărturisesc că am sfârșit foarte vesel seara în mijlocul lor. Din diferitele legede, pe cari îndepărtarea mea constantă le-a lăsat să se îăuriască în jurul meu, și cari in general sunt să te facă râzi, aceasta se găsește din întâm*lare întemeiată : nu citesc niciodată. E adevărat , din lenevie a spiritului, din frică inexplicabilă față de gândul scris, dar nu știu și oboseală înainte de a fi început, nu ciresc. Ceea ce nu mă îmi piedică, dacă din întâmplare am deschis o carte, să fiu foarte capabil să mă pasionez pentru ea, când merită aceasta. Să mi se ierte insistența asupra acestui punct: rostul ei e să mi scuze mărturisirea că, înaintea alegerei mele la Academia franceza, nu cunoșteam de Octava Feuillet decât două cărți, citite în extrema mea tinerețe, sunt de atunci vre-o douăzeci de ani. Le-am citit cu pasiune, în liniștea serilor pe mare, pe bordul primului vapor care m’a dus către acele țări de soare, visate din copilăria mea. Era intitulate Sibylle și Julia de Tiicoeur. ij iii » ■ III Gfë El % 'M » 'IIH"I