Epoca, iunie 1937 (nr. 2492-2515)

1937-06-10 / nr. 2499

No.2499­2 Lei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME INSERT*! Se primesc la administrația ziarului ți la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82.11 Director: 00300 RE N. FILIPESCU Ziar al partidului conservator.­Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU m 16 Iunie 1937 Pentru Patrie și Neam­­ pi ii muie Discursul rostit de M. S. Regele eri, la serbarea străjerilor ! Sărbătorind din nou cu vioiciune Ziua tineretului, primul Meu gând se îndreaptă către acei cari, cu râv­nă și dragoste, muncesc fără șovăi­re pentru întărirea mișcării străje­­rești. Lor, prima Mea mulțumire, într’această zi de bucurie. Instruc­torii și străjerii, cari prin munca lor zilnică arată tuturora ce însemnează mișcarea noastră, care este folosul ei și pentru individ și pentru colec­tivi­tate, — spre ei se îndreaptă re­cunoștința Mea. Pornită cu avânt, pornită cu voe bună, pornită dintr’o nestrămutată Credință pentru mai bine, Străje­ria și-a croit calea cea sănătoasă a regenerării naționale și azi, după trei ani încheiați de rodnică acti­vitate, pot zice : avântul ei nu mai poate fi oprit. Fiecare vreme cu nevoile ei. Miș­­­carea aceasta, condusă de O. E. T. Îl., este o nevoe a vremurilor de a­­tăzi, când toți, și mici și mari — mai ales cei tineri — năzuesc către­­ noui idealuri, simt în sufletul lor nevoia unei munci închinate Patriei Și Neamului. Am venit să umplem a­­cest gol și să dăm tineretului româ­nesc un nou crez, un nou avânt pentru binele Patriei. Unificarea națională, a făcut-o generația dinaintea voastră; conso­lidarea acestei unificări, voi, gene­rațiile ce se ridică, aveți datoria de a o împlini. Iată de ce bucuria Mea e mare, văzând felul cum tineretul Meu a răspuns la chemarea ce l-am făcut și sub mândrele falduri ale drapelului străjeriei, s’a înhămat la munca cea mare a României de mâine. Acest viitor, pe care voi cei tineri îl veți făuri, este plin de jertfe, în tot cazul, cere o muncă încordată și o credință fără margini. Dar, dacă ea este adesea grea, ea trebue fău­rită cu voe bună și bucurie. La noi nu există sentimentul că te-ai jert­fit pentru cauza ta, pentru neamul tău, ci numai bucuria nesfârșită că ai făcut un pas înainte și ai înfăp­tuit ceva în folosul obștei românești. Munca noastră este o muncă indi­viduală, într’un efort comun, în fo­losul comunității. Această comuni­tate este una singură: Românii și neamul românesc. (Aplauze puter­nice). Orice muncă pentru progre­sul acestei comunități este o bine­cuvântare a Cerului. Deviza voastră trebue să fie că­lăuza de orice clipă, căci fiecare străjer trebue să știe că nimic nu s’a putut îndeplini fără credință și muncă. Când privesc aci, întrunit împre­jurul Meu acest falnic tineret, Mi se umple inima de bucurie și de spe­ranțe și sufletul Meu culege noui pu­teri de muncă în folosul obștei ro­mânești. Astăzi această serbare este cinsti­tă de prezența Excelenței Sale Dom­nului Moscicki, (aplauze și ovațiuni M. S. REGELE prelungite) șeful unui stat amic și aliat, deci gândul nostru se îndrep­­tează către tineretul polonez, căruia îi trimetem o caldă salutare. Către tineretul țării Mele în a­ceasta zi, în care el este sărbătorit și în care sunt și Eu sărbătorit, se îndreaptă gândul Meu plin de dra­goste, de pricepere și de speranțe Avântul tineresc este simbolul pro­gresului, este îndemnul pentru în­făptuirile de mâine, — iată de ce în orice clipă Eu sunt alături de voi. Urmând fără șovăire un program frumos de disciplină și de desvoltare națională a României. Eu Suveranul vostru și Comandantul tineretului român, pun toate nădejdile Mele în voi și vă zic din toată inima: Să­nătate! (Puternice și prelungite ovațiuni) u­i consiliu de miniștri sub președinția d-lui Lebrun PARIS, 8. (Rador).­­ Membrii guvernului s-au întrunit azi dimi­neață în consiliu de miniștri sub președinția d-lui Albert Lebrun, președintele Republicii. D. Yvon Delbos, ministrul afa­cerilor străine, a făcut o expunere asupra ultimelor lucrări ale Socie­tății Națiunilor și asupra negocie­rilor diplomatice care s’au dus la Geneva în timpul sesiunii. D-sa informat apoi consiliul despre con­­­versațiile actuale, menite să dea politicii de neintervenție o eficaci­tate deplină și ,să ducă la o întele­­­gere a tuturor puterilor, membre ale comitetului de neintervenție. Ministrul afacerilor străine și-a exprimat credința că aceste nego­cieri vor da în curând rezultate și că Italia și Germania își vor relua locul în comitet. In sfărșit, d. Yvon Delbos a raportat consiliului asu­pra călătoriei sale la Bruxelles. După expunerea d-lui Delbos, consiliul s-a­­ ocupat de o serie de măsuri cu caracter intern. El a ho­­tărît să ceară comisiunii parlamen­tare competente, o grabnică exa­minare a proiectelor de lege privi­toare la: reforma învățământului, crearea unei școale nationale, ad­ministrarea și statutul drepturilor de autor și contractul de editură. Ministrul educației nationale a ex­pus consiliului situația critică ce s’a creat editurilor franceze prin taxa de șase la sută pusă asupra prețului de vânzare al cărților. S’a hotarat ca această problemă să fie studiată în toate amănuntele ei de o conferință interministerială. D. Lebas, ministrul muncii, a co­municat consiliului modalitățile de­cretului privitor al aplicarea săp­tămânii de 40 de ore de lucru pen­tru personalul cafenelelor, restau­rantelor și hotelurilor. D. LEBRUN ? •’ ■ ? r Ție scumpă țara, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Filipescu România nu ia sacrifica Vo­u?.tarii români prieteniile ei Încercate In unele cercuri politi­ce, eventualitatea unei reapropieri Roma-Bucu­­rești, stârnește, se pare, o ușoară neliniște. Sânt îndreptățite aceste temeri? Relații italo-ro­­m­âne mai bune pot avea vre-o influență asupra ac­țiunii externe a Româ­niei? Să cercetăm elementele problemei. Să ne întrebăm mai în­tâi cumi sânt pricinile ră­celii între Roma și Bucu­rești, răceală care a atins punctul ei culminant în Noembrie trecut, după discursul de la Milano al Ducelui. La prima vedere s’ar putea crede că pricina este acțiunea revizionistă a d-lui Mussolini, în fa­voarea Ungariei „muti­late“. Profundă eroare! Barie­ra între Italia și România n’a fost niciodată Unga­ria, ci coasta dalmată. Bu­dapesta n’a fost de­cât un instrument în toată acea­stă afacere. Presupun că ungurii încep să înțelea­gă. D. Mussolini ertă greu Cehoslovaciei ca și Româ­niei de a fi rămas credin­cioase alianței iugoslave și Societății Națiunilor. Această sinceritate a pro­vocat uneori adevărate explozii de furie. Pentru a fi modificate raporturile dintre Roma de o parte, Praga și Bu­dapesta de cealaltă, tre­buia să fie împlinită una din aceste două condiții: dislocarea Micii înțele­geri, Italia să renunțe la Dalmația. Primul scop nefiind a­­tins, cu toate minunile de ingeniozitate desfășurate de d. Mussolini vreme de mai bine de zece ani, în­­tr’o bună zi ne-am pome­nit cu a doua condiție rea­lizată ca prin farmec. Concesiile din ce în ce mai grele făcute Germa­niei în Europa centrală, afacerile din Spania, cari în Martie păreau că merg destul de rău pentru d. Mussolini, au constrâns pe Duce să recunoască frontierele Iugoslaviei. Rezultatele pe care si­lințele diplomației nu le-au putut obține la Ro­ma în Ianuarie 1935, au fost realizate de eveni­mente în Martie 1937. Din ziua când contele Ciano a semnat la Bel­grad protocoalele cari asi­gură Iugoslaviei statu­­quo-ul teritorial, toate ba­rierele au căzut între Ro­ma, București și Praga. Dar politica italiană es­te uneori greu de urmă­rit. S’ar putea întreba de ce d. Mussolini manifestă deodată mai multă prefe­rință pentru România de­cât pentru Cehoslovacia. Și totuși metoda musso­­liniană este mereu ace­eași. Să încercăm deci, să înțelegem. Axa Berlin- Roma este un simplu ar­tificiu. Este vorba numai să se știe car*e dintre cei doi asociați va negocia în mai bune »«adiții renun­țarea la această politică fără fundamente stabile, inaugurată la Berlin toamna trecută. Mișcarea începe să se precizeze. Va obține Berlinul cel mai bun P**eț la Londra, ori Roma la Paris? Pentru ca­ această mone­dă de schimb să existe, axa trebue sa subsiste mă­car în aparență. In ziua în care d. Mus­solini va fi reluat relațiile prietenești cu Praga, axa va fi în agonie. Această politică va muri fără ca nimeni să-i fi cumpărat moartea, iată ceea ce nu vrea spiritul realist al du­celui. Bucureștiul e per­fect conștient de manevra italiană. A abandona Pra­ga ar fi un act de­opotrivă stupid și lipsit de loiali­tate. D. Mussolini face cunos­cut din timp în timp „pra­fului de state“ din Europa centrală că protocoalele de la Roma le sunt încă ac­cesibile, cu unele condiții. Nimic nu este distractiv decât superbia cu care șe­ful guvernului italian bi­­nevoește să ne ofere cola­borarea sa. Economicește România furnizează Italiei petrol și porumb. Ce ne dă Italia în schimb? Oarecari mașini mai scumpe decât mașinile germane, mătăsuri și ma­caroane. Mărturisiți că afacerea nu este proastă pentru o țară a cărei monedă nu este liberă și care, altfel, ar trebui să plătească pe­trolul în aur! Politicește, îngăduiți-mi să cred că dacă vreodată Sovietele ne-ar ataca, ar­mata italiană nu se va a­­lătura armatei noastre pentru a respinge invazia comunistă, cu toată cru­ciada contra bolșevismu­lui din discursurile șefu­lui guvernului italian. Suntem, deci, perfect conștienți de aportul po­litic și economic pe care ni-l poate oferi Italia. Dorim sincer să trăim în bună înțelegere cu Italia. Dar de aici, până la a-i sa­­sacrifica prietenii încer­cate și în zile bune și în zile rele, — e o lume în­treagă. Citesc în unele ziare ca d. Mussolini zgudue pacea Europei pentru că Franța și Anglia n-au recunoscut pe noul împărat al Etio­piei. Orgoliul este frumos lu­cru cu condiția ca el să nu conteste altora dreptul la un minimum de amor pro­priu. GR­IGORE FILIPESCU TJOrdre, 2 Iunie. o parodie D, ministru al industriei, a anin­țat fixarea unor prețuri maximale la o serie de articole alimentare de prima necesitate. Evident, cetățenii Capitalei, erau in drept să se aștepte ca această măsură să producă reducerea prețu­rilor la nivelul fixat prin decizia publicată in Monitorul Oficial, de­cizie a cărei aplicare urma să fie executată de organele administra­tive în drept. Nu voi discuta dacă: Comisia care a fixat aceste prețuri a fost aceia prevăzută de art. 2 din legea pen­tru combaterea și suprimarea spe­culei, căci, în sistemul nostru de azi guvernele pot printr’un decret, să modifice o lege, dar voi constata că, singurul suport pe care se spri­jină aceste prețuri maximale îl con­­­stitue reducerea în perspectivă a transportului pe C. F. R. pentru carne, vite, pește, păsări, ouă, fruc­te, zarzavaturi, brânză, legume, etc., precum și suspendarea, nu desfiin­țarea taxelor comunale la unele ar­ticole alimentare. Ce înseamnă oare acest procedeu de a anunța ca fapt împlinit, fixa­rea unor prețuri maximale cari sunt încă în funcție de aprobarea altor factori autonomi, cari, nu se pot pronunța fără ca organele in drept de cari­ele depind — Consi­liul de administrație C. F. R. și Consiliul general al Municipiului București — să se pronunțe asupra admisibilității lor? O­­ probă evidentă că anunțatele prețuri maximale constitue o paro­die, este faptul real, că­ prețurile de speculă, nu numai că se mențin, dar din contra ele sunt în ascensiune, și atunci, cari este eficacitatea re­clamei ce-și face nu numai guvernul dar chiar de primar general în sar­cina căruia cad îndatoririle de a priveghia ca, cetățenii să nu fie spe­culați? Cu această reclamă se merge mai departe, spunându-se salariați­lor publici de toate categoriile,­că, dacă se înființează prețuri maxi­male, nu mai sunt necesare sporu­rile de salarii, ca și cum, aceste pre­țuri ar­­ constitui un,panaceu care ameliorează starea de­­ mizerie a funcționarilor și a pensionarilor pu­blici. Un fapt și mai curios apare to­tuși opiniei publice. Taxele în vigoare ale municipiu­lui București cari, se zice că se vor desființa — deși după cum am ară­tat mai sus muncipiul a declarat că le suspendă numai — nu repre­zintă ele un capitol al venituri în bugetul municipiului? De­sigur da. Ei bine, cu ce se va umplea golul provocat să zicem prin desființarea lor? Dar la Regia autonomă a C. F. R. care a sporit cu 10 și 15 la sută tari­fele de călători și mărfuri de la 1 A­­prilie a .c., cum se vor opera redu­cerile ce se propun? Și aci întreba­rea, cu ce se va acoperi golul pro­vocat de aceste reduceri? Crede oare, Onorata Comisie in­terministerială, — crede d. mini­stru al industriei că prin anunțări de asemenea măsuri, inaplicabile după mine, se va osteni viața? Nu. Este în văzul tuturor, realitatea că, de ce se face mai mult lux de anunțări de măsuri contra speculei, ea înflorește mai mult. Cauza. Se face reclamă de ochii lumii și în fond situația rămâne aceiași. De ce? Pentru că, nu aceasta este calea pe care trebue să se meargă dacă în mod sincer se dorește oste­­nirea vieței. Este cu totul altceva, când acei ce trebue să meargă pe ea o ocolesc. S. N. ENESCU L 58 .«rí if­­J? . *-r din America Din nespus de interesanta broșură d-lui ILIE I. PARVU cu titlul de mai sus, spicuim: „Războiul mondial din 1914­—1918 a găsit în America un număr mare de Români bănățeni și bucovineni, dar mai ales ardeleni, alungați dela vetre, de mizerii și prigoane, tot a­­tât de hotăriți de luptă și de moar­te ca și cei trei­ eroi ai războiului ci­vil, cu deosebirea că acum erau che­mați la datorie de glasul pământu­lui lor strămoșesc. In timpul neutralității lor, State­le Unite n’au permis nici un fel de mișcări și formațiuni cu caracter militar și cei mai nepotoliți dintre flăcăii noștri au trebuit să se stre­coare unul câte unul în Canada. Dar când s’a știut că nu mai e de­parte ziua intrării în război și a Sta­telor Unite, dintre toate grupurile naționale Românii au fost cei dintâi cari au început să se agite, să-și pă­răsească lucrul și să alerge sub steag. In anii 1917—1913 Românii din America erau cu totul izolați de țară și de grupurile de frați ajunși pri­zonieri, totuși ei gândeau și simțeau la fel cu Românii de pretutindeni, ca și cum ar fi bătut în toți o sin­gură inimă, urmând toți glasul de chemare al aceluiaș destin. Se știe, că în ziua de 5 Martie 1917, peste 200 de ofițeri și 1200 de soldați români din Ardeal, căzuți în prin­soare rusească, au semnat la Darnița și în Kiev angajamentul so­lemn de a se înrola în armata româ­nească. Dar tot în 5 Martie 1917, în capi­tala Statelor Unite aveau loc fes­tivitățile celei de a doua Inaugurare a lui Wilson la conducerea repu­­blicei. Prin fața șefului statului a defilat în această zi un impozant grup de reprezentanți ai Uniunei So­cietăților Române „purtând drapele românești“. Și tot în această zi, pro­topopul I. Podea, în calitatea sa de reprezentant al bisericei și al Comi­tetului Național Român, însoțit de un delegat al „Ligei Societăților Ro­mâne” (R. Nan), în înțelegere cu reprezentanții Cehilor, Slovacilor, Sârbilor și Croaților, au hotărit în­ființarea­­ legiunilor de voluntari. In 8 iunie, într’o atmosferă sărbă­torească, voluntarii Transilvaniei so­siți în țară, au depus la lăși în fața regelui și a unei mulțimi imense, ju­rământul­ de credință. Dar tot în 8 iunie, voluntarii români din Ameri­ca, părăsind lucrul de fabrică, se în­­­dreptatu voioși spre clădirile publi­ce, transformate din necesitate în cazărmi, ca în curând sa fie apoi concentrați în taberele de instrucție și de aici transportați peste întinsele ape, pe frontul de luptă in Franța. Declararea­ stării de războiu între Statele Unite și Germania, la 7 A­­prilie, a găsit mișcarea de organi­zare a voluntarilor români, cehoslo­vaci și iu­go­slavi în plin avânt, ast­fel că la apelul lui Wilson din 20 A­­prile, de a se înrola sub steag toți cei ce vor să-și servească voluntar patria, numai dintre români au răs­puns peste 6000 de voluntari între 21—45 ani. Dar situația pretindea o armată mult mai puternică și cu mai mult suflet tineresc, decât una formată din voluntari de toate vâr­stele, și în acest scop congresul a și venit­ în curând cu legea serviciului militar- obligatoriu pentru toți cetă­țenii țării dela 21 până la 31 de ani. Prin această lege, voluntarii de la e­­tatea de 31 de ani în sus au fost ex­cluși din cadrele armatei. Intre Statele Unite și Austro-Un­garia starea de războiu s-a declarat cu opt luni mai târziu, la 7 Decem­brie 1917. Da această dată se aflau transportați în Franța numai un neînsemnat număr dintre voluntarii noștri, cei mulți găsindu-se în tabe­rele de instrucție în așteptarea or­dinului de plecare. Starea de război dintre statele U­­nite­ și Austro-Ungaria a creat vo­luntarilor de supușenie austro-un­­gară dificultăți mari și la un mo­ment dat autoritățile păreau hotă­­râte de a-i dispensa de serviciul mi­litar și de a-i dispensa de serviciul militar și de a-i trimite la vatră. S’au făcut atunci intervenții ener­gice din partea conducătorilor Ro­mânilor și ai celorlalte naționali­tăți din Austro-Ungaria. Dar abia la 9 Mai 1918, după ce comandanții câ­torva divizii­­ raportaseră ministe­rului de războiu și statului-major că trimiterea la vatră a voluntarilor români, cehoslovaci și iugoslavi ar însemna desființarea compactă a unora dintre unitățile armatei și descomplectarea parțială a altora, — abia atunci a venit congresul din Washington cu legea de naturalizare a tuturor streinilor „cari servesc în armata Statelor Unite pe timpul cât țara e angajată în prezentul răz­boiu“. Bucuria voluntarilor noștri a fost de nedescris când li s’a adus la cu­noștință că înlăturându-se și ulti­ma piedecă, plecarea lor pe front nu mai e decât chestie de zile. Prima solemnitate de naturaliza­re a avut loc in tabăra diviziei a 37-a din Montgomery, Alabama, în zorii zilei de 21 Mai. Judele Henry D. Clayton, de la tri­bunalul districtual al Statelor Uni­te, însărcinat în mod­ special cu e­­xecutarea naturalizării, a rostit in fața sodaților și a ofițerilor un dis­curs impresionant din care repro­ducem următorul fragment: „Soldați ai atâtor națiuni, acum cetățeni ai unei singure țări, vă a­­dresăm cuvântul nostru de bine-ve­­nire la drepturile și datoriile ce de­curg din cetățenia americană. Bine ați venit în văile noastre roditoare și între frumoasele noastre dealuri. Bine ați venit, vă zic râurile noastre în cursul lor măreț și munții noștri ce se înalță­ în sublim. Vă zicem bine ați venit într’o țară a egalei oportu­nități, a libertății politice și regioa­­se. Vă împărtășim gloria istoriei noastre, vă acordăm prilejurile de aur ale prezentului. Vă acordăm vouă și urmașilor voștri pe veci de­plină frățietate cu sutele noastre de oameni liberi, a căror viață a fost inspirată de darul divin al libertă­ții și iluminată de flacăra eternului adevăr“. Judele Clayton a invitat apoi pe sergentul Rudi Nan din rândurile voluntarilor bateriei 112 de mortiere de tranșee să rostească și el o cu­vântare soldaților. In esență acesta a spus următoarele: „Soldați! Cei mai mulți dintre voi sunteți ca și mine supuși unuia dintre aliații Teutonilor împotriva cărora Statele Unite sunt angajate în prezentul războiu. De o mie de ani strămoșii noștri au fost supuși unei stăpâniri tiranice. Ni s’a permis să venim aici, să ne îngrijim de familii în pace, să ne îngrijim familiile în pace, de libertate religioasă și de privile­giile acestei mari națiuni. Am fi prea nerecunoscători dacă nu i-am oferi serviciile noastre în timpul celei mai mari nevoi. Prin Domnia­­ Voastră, onorabile rude, și­ prin Domnia Voas­­tră,, comandantul nostru, exprimăm guvernului Statelor Unite aprecie­rea noastră, nu numai pentru aceas­tă­ splendidă ocazie de a deveni așa de ușor cetățeni, ci și pentru privile­giul de a servi alături d­e fiii băș­tinași, ai Americei într’o cauză că­reia ne-am consacrat, și noi. Pentru noi cei de origine străină este o cau­ză veche de o mie de ani“. Era prima dată în istoria State­lor Unite, spune istoricul diviziei a 37-a, când depuneau jurământul de încetățenire, soldați sub arme, pri­mul lor act cetățenesc fiind să ur­meze comandei: „înainte marș!“ Peste câteva zile voluntarii noștri se aflau îmbarcați pe vapor, iar trei săptămâni mai târziu erau pe fron­tul de Vest“. Piața mondială a aurului LONDRA. 8. (Rador). — Cercu­rile financiare regretă că diferența de prețul aurului între piața liberă engleză și paritatea americană fost ridicată de la 2 și jumătate pen­a­ce la 4 pence de uace. Există temeri că din această cau­ză vor crește din nou ofertele de aur pe piața Londrei atenuând, ast­fel buna impresie produsă de de­clarația de Vineri a președintelui Roosevelt. LONDRA, 8 (Rador) . — In ședința de azi a Camerei Comunelor, răs­punzând mai multor întrebări, în le­gătură cu vânzările de aur, sir John Simon, ministrul finanțelor, a confir­mat declarațiile liniștitoare făcute ori de subsecretarul de stat al ace­­luiaș departament. ..Politica financiară și monetară britanică, a precizat sir John Simon, rămâne aceea pe care a definit-o predecesorul meu în declarația fă­cută în fața conferinței economice mondiale din 1933, în declarația fă­cută la conferința imperială bri­tanică și în declarația tripartită franco-anglo-americană din Sep­tembrie 1936”. * Cronica aviatică Privind hidroaviația franceză în general, vorbind despre aviație, se discută foarte multe despre a­­vioane și foarte puțin despre hi­­droavioane, deși hidroavioanele, în stadiul actual al problemelor de a­­părare ce se pun din zi în zi mai hotărîtor, sunt chemate să joace un rol mai însemnat ca al avioanelor, iar, în ceea ce privește transporturi­le comerciale de lungă distanță, în special cele trans-oceanice, pun pro­blema hidroavioanelor pe primul plan. Se pare că, Franța, găsindu-se în ultimii ani în fața unui declin de formă față de celelalte produse si­milare, în special privind suprema­ția hidroaviatică a linei trans-atlan­­tice de Sud a Germaniei, și-a încor­dat forțele tehnice și financiare cu scopul de a-și menține întăetatea pe un traiect pe care ea l-a inaugurat și în care a perseverat de ani de zile cu prețul a scumpe sacrificii. Despre­­ progresul hidroaviației franceze ne vorbește foarte pe larg Salonul Aeronautic din Noembrie anul trecut, când industria hidroa­viatică franceză a expus tipuri din cele mai reușite, capabile de mari performanțe militare și comerciale. Primind acest stimulent din partea guvernului francez, uzinele con­structoare au dat la iveală tipuri de hidroavioane capabile de mari iu­țeli in palier și mai ales o mare iuțeală ascensională, acest lucru privind hidroavioanele militare, ce­lor comerciale, cu o portanță mult mai mare, nu le putem cere aceleași calități ca celor militare. Vom avea și aci o iuțeală ridicată în palier, ca­pabile de a duce o mare încărcătură pe lungă distanță fără alimentare, dar nu putem să vorbim de iuțeala ascensională care este un apanaj mai mult al aviației de vânătoare sau de acrobație, care din această calitate, își fac o armă de apărar­e. Găsim astfel în ramura hidroavia­ției militare franceze , următoarele tipuri nouă ce și-au trecut ultimele probe de omologare: Vânătoare: Loire—21, Potez—453; supravegherea coastelor: Loire—130; explorare: Loire—70; cooperare LeO—H—46; bombardament: Bré­­guet—730, Bréguet—521. Hidroaviația comercială cuprinde următoarele tipuri: Latécoère—302, Latécoère—301, Loire—102 „Bre­tagne“, LeO—H—47, LeO—H—246. Hidroavionul de vânătoare Loire— 21 este o construcție recentă, com­plet metalică, bazându-se mai mult pe ultimele experiențe strategice și tactice din ultimele manevre navale ale marinei și hidroaviației france­ze. Este așa­dar un produs al expe­riențelor care a dat la ultimele sale încercări de pl­ină satisfacție, fiind comandat în serie pentru înzestra­rea hidroaviației. Construcția sa, complet metalică, este monoplană cu aripa joasă cantilever apt a fi întrebuințat pentru serviciul înbar­­cat al navelor de război cu catapul­tă, cu capacitatea de a îndeplini toate misiunile hidroaviației de vâ­nătoare. Amerisarea se face prin ajutorul unui flotor central echili­brat de două baionette laterale. Mo­torul întrebuințat este un­­ Hispano- Suiza—9—Vbs de 750 cai ce acțio­nează o elice cu trei pale tractive­ și cu pas variabil automat. Aparatul poate­ primi­ însă și alt motor, de exemplu , un­­ Gnome—Rhone tip 14—bis de 1000, cai, răcit cu aer. Armamentul cuprinde două mitra­liere Darne cu tir în afara câmpu­lui elicei,­­v ■ -V- -­­ Cu motor Hispano dă următoarele performanțe: Iuțeală la nivelul mării: 274 km. pe oră; la 2,550 m.: 315 km. pe oră; la 6000 m.­ 250 km. pe oră. Urcă la 3300 m. în 5 minu­te, greutatea aparatului fiind de 2000 kgf. Trecând la hidroavionul de vână­toare Forez-453, găsim o oarecare asemănare în ceea ce privește siste­mul de plutire ce se bazează tot pe un plutitor central ajutat la echili­brare de două baionete laterale. A­­paratul este un monoplan­ monoloc catapultabil, echipat cu un motor Hispano—Suiza—14—Hbs. Construc­ția este din lemn contraplacat, ari­pa fiind prevăzută cu dispozitiv de hipersustentație ce­­ îi ușurează a­­tâ­t decolarea cât și amerisarea. Face parte din rara categorie a hidroavi­oanelor capabile de a executa toată gama de acrobații. Aripa este paralol pliabilă forma­tă din­­ două­ părți racordate la fuse­­laj prin intermediul unui carenaj. Cu o greutate la vid de 1,540 kg, a­­paratul este capabil­ de următoarele performanțe: încărcătură disponi­bilă: 197 kg, iuțeala maximă: 320 km. pe oră la 3,500 metri; , iuțeala minimă­: 94 km. pe oră; urcă la 3500 metri în 4 minute și 30 secunde; plafon: 8600 metri. Aceste două tipuri de hidroavioa­ne sunt construcțiuni după ultime­le certari ale forțelor aeriene mari­time, ele cuprinzând în cea­­ mai mare parte încercări ample făcute pe teren cu ocaziunea diverselor manevre navale la care a colaborat și hidroaviația. Natural, hidroa­vi­oa­nele fiind mai greoaie decât avioa­nele, din cauza greutății și rezisten­ții sistemului lor de amerisare, ele nu se pot apropia în performanță de avioane care sunt mult mai ușoare, au rezistență frontală mult mai mică și deci, o iuțeală ascensională și în palier superioară.­­ Notă discordantă face totuși că recordul lumii de iuțeală pur îl țin hidroavioanele cu 709 km. pe oră și nu avioanele după cum ar fi de a­­șteptat. Explicația o găsim în lipsa unui câmp de aterisare de mare mun­­gimă de acțiune 3000 km, acestor avioane ce vin la aterisare cu peste 200 km. pe oră putința" de a atinge pământul după o lungă planare. Marea, oferă acest, minu­nat avantagiu­, dând astfel supre­mația hidroavioanelor. Trecând la categoria hidroavioa­­nelor de explorare găsim aparatul Loire—70 comandat actualmente în mari serii de forțele­ aeriene mari­time. Este un aparat cu aripa sus, cu cocă centrală și cu baionette cen­trale susținute foarte rigid de osa­tura unui cadru din metal ușor. Construcția este complet metalică, aparatul Soire—70 fiind echipat cu trei motoare Gnome—Rhone—9— Kisr de 750 cai fiecare, sau cu mo­toare Hispano—Suiza­—9—Vbrs tot de 750 cai fiecare. Motoarele sunt așezate deasupra aripei pe cadre port-motor metalice, două înainte de o parte și de alta a axei aparatu­lui cu elici tractive și al treilea pe axă, cu elice propulsivă către am­­penaj. Armamentul, urmând misiunea de îndeplinit, la afară de armamentul defensiv mai cuprinde 4 bombe de 75 kg,1 până la 2 torpile sau 6 bombe de 225 kg. Greutatea maximă cu șase oameni la bord este de 12,800 kg. Cu motoare Gnome-Rhone dă următoarele p­erformanțe: iuțeala la nivelul mării: 218 km. pe oră; la 2000 m.: 242 km. pe oră; rază ma­­i mă­ de acțiune 3000 km. Este unul din aparatele de valoare al Franței în care și-a pus mari spe­ranțe. In categoria hidroavioanelor de supraveghere, găsim tot un produs al uzinelor Loire, tipul 130 conceput după programul forțelor aeriene din 1934 și actualmente comandat în mari serii pentru marina națională. Loire­ 130 are aceleași calități ca și celelalte produse ale uzinei, fiind ca­­tapultabil, cu aripi pliabile și pu­tând fi îmbarcat pe vasele de răz­­boi. Construcția este monoplană cu aripa sus metalică, cu motor His­pano—12—abis cu elice propulsivă. Principalele misiuni ale acestui­ a­parat putând fi rezumate în urmă­toarele puncte: supraveghere, re­glarea tirului artileriei navale, re­cunoașteri cu fotografii, legături prin T. F. F., emisiuni fumigene, etc. Echipagiul este format din trei oameni. Armamentul ofensiv fiind: 2 bombe de 70 kg.; defensiv: o tu­relă înaintea fusel ajutat și un post de tir în spate, ambele câmpuri de tragere fiind perfect degajate. Gra­ție dispozitivelor adoptate, găsim la acest aparat o mare încărcătură pe metru pătrat. Acest lucru a fost dobândit prin așezarea aripioarelor pe toată întinderea, dându-le profilul unor fante. Iuțeala apara­ti­tului la 2500 metri este de 230 km. pe oră, putând susține o iuțeală medie de 165 km. pe oră. Aparatul de cooperare Le O—H—46 este o construcție ce corespunde ul­timului program al hidroavioanelor de­ luptă, fiind expus în machettă la la trecutul Salon Aeronautic dela Paris, a dat posibilitate să se vadă o construcție fină, cu flotare, echi­pate cu două motoare ce lasă im­presia a-i imprima o mare iuțeală. Construcția este monoplană cu a­REMUS IONESCU (Continuare în pag.­n­ a) _ _

Next