Era Nouă, 1890-1891 (Anul 2, nr. 53-104)
1890-11-25 / nr. 60
2 ERA NOUA In opoziţie sunt totdeauna pentru toate libertăţile, pentru a le inlocui indată după venirea la putere cu raţiunea de stat. l-am văzut de 25 ani acum reclamând libertatea electorală pentru ei şi căutând să opue adversarilor aparatul administrativ intreg cind se aflau la guvern. Libertatea presei, libertatea întrunirilor i-au avut pe rînd ca apărători infocaţi şi tot pe ei i-am văzut negînd şi una şi alta cind au fost la cîrmă. Urcare ar fi indrăzneala lor, ele singure recunosc că pe acest tărîm nu pot pune lupta incontra guvernului actual. Pe tărimul reformelor, a acelor reforme care interesază numărul cel mare al cetăţenilor acestei ţeri, i-am văzut totdeauna făcînduse campionii ideilor celor mai reacţionare. Numai aşa se explică in parte separaţiunea de partidul liberal, a tinerilor democraţi radicali, şi acuma in urmă a tinerilor grupaţi in jurul Romînului. Mai dinainte deja in sinul partidului conservator, junimiştii au făcut acelaş lucru. Iată pentru ce astăz vechile partide, partidele istorice, cum le place a se numi de la o vreme incoace, sunt nevoite să recurgă la alte mijloace de luptă. Guvernul personal, regim neconstituţional, iată noul strigăt de resboi. Ni se spune că in curănd un manifest va fi adresat ţerei in numele partidului liberal-conservator, denunţind influenţa din ce in ce mai mare ce corona exercită asupra politicei noastre interne. Avem dar dreptate cind zicem că suntem in ajunul a mari evenimente. Vechile partide vor inainte de a-ş da ultima suflare, să mai aducă incfi un serviciu acestei ţeri. Agonia lor este plină de sbuciumări, şi aceste mişcări nervoase mai dau unora iluziunea vieţei. Noi suntem de opiniunea glumeţului care in loc de istorice, le numea mai cu drept cuvînt partide istorice Campania Opoziţiei. Grave evenimente se petrec in capitala ţarei. Noi trăim liniştiţi prin provincie, crezind că ţara are un guvern regulat şi constituţional, numit de şeful statului şi susţinut de majoritatea reprezentanţilor naţiunei. Ei sunt mulţi chiar care credeau că regimul ce-l avem la cîrmă este Imn, că a făcut ţârei servicii reale, că da dovezi de pricepere şi probitate, că deşi combătut de minoritate, va fi in stare să realizeze şi alte reforme trebuitoare ţărei. Care n’a fost insă surprinderea noastră cînd am aflat din gazetele ce neau sosit septămina aceasta din capitală, că lucrurile sînt cu totul altfel. Ce guvern bun, capabil, onest? Nici vorbă nu-i despre de alde astea. Nici nu-l intreabă nimene cum e și cum nu e după faptele sale. Altceva este acum pe tapet. Este chestiunea că pactul nostru fundamental—constituţia—a fost sfâşiată şi calcată nn picioare, de un guvern ce nu reprezintă altceva decit capriţiul personal şi dezpotismul revoltător. „De cînd avem o constituţie şi un regim parlamentar — de cînd Naţiunea şi-a inscris in pactul seu fundamental că toate puterile vor emana de ea, iar nu dela Coroană,—decînd s’a deschis primul Parlament romînesc şi până astăz, nu s'a vezut incâ“ . .. astfel de guvern neconstitutional si neparlamentar, ren, reu de tot. Si fiindcă guvernul acesta insemnează o domnie atît de nelegiuită, apoi era natural că oamenii cari se gîndesc la binele tatei și gata a se jertfi pentru ea, să aviseze ce le mai remîne de făcut incontra acelora ce ocupă băncile ministeriale. Ce le remîne de făcut ? E lucru foarte simplu : „Sau sunt acolo miniştrii M. Sale violînd Constituţiunea şi nu vor pleca decit atunci cind partidele politice se vor hotărî să resbune Constituţiunea“. Aşa glăsueşte Voinţa Naţională, iar Bucarest al d-lui L. Catargi convine că actualul guvern „a ereat un curent de revendicări comune partidei liberal-conservatoare ca şi partidei liberal-naţionale, deopotrivă geloase de a se opune la orce inculcare a constituţiei“. * Stai şi te întrebi pentru cine se scriu aceste enormităţi ? Pe cine vor să amăgească eu asemenea neadevăruri ? Orcum ar fi, aceasta ii priveşte: aşa ştiu adversarii noştri să facă politică. Noi privim aceste invinuiri cu o îndoită satisfacţie. Mai intăi, ele dovedesc că actualul guvern nu poate fi combătut de adversarii sei nici pe terenul corupţiunei si a faptelor imorale in care s’a invocat regimul colectivist, şi nici pe terenul incapacităţii de care a dat dovadă d. L. Catargi, cind a venit la O putere in anul trecut. Sîntem fericiţi că sprijinim un guvern incontra cărui opoziţia este redusă să deschidă campania pe terenul pur politic. Cu cit mai vehementă va fi această campanie cu atit mai mult va avea ţara ocazia să constate deosebirea dintre cei ce-i servesc conştiincios interesele ei şi cei ce stîrnesc frămîntări sterile fără nici un folos real pentru ţară. La fiecare atac ce-l va primi guvernul din partea acestei opoziţii, va avea ocazie să respundă ţărei cu cîte un act real de inbunătăţiri, cu cîte o reformă bună. Afara ele aceasta mai avem incă satisfacţia de a vede că se confirmă prevederile teoretice ale amicilor noştri. Eată in fine vechile tovărăşii politice neavînd cum să susţină opoziţia in contra guvernului, reduse să-şi dea mina pentru a rezbuna constituţia ! Ţara va avea deci spectacolul comic de a vedea alături doi zeloşi apărători ai constituţiei, pe d. Ioan Brăteanu şi pe d. L. Catargi, şi va putea compara atitudinea lor de astăz cu acea pe care au avut-o fiecare in contra celuilaltuia cît timp au condus destinele ei. Ţara se va convinge că vechile partide sînt tot una : se unesc şi cu dracul—după espresia lor—numai să fie incontra guvernului. ■JW Cronică literară,. Acea ce-l caracterizază pe artistul adevărat, este zelul şi iubirea ferbinte pentru arta sa, căreia îi jertfeşte viaţa sa întreagă, pururea muncii de idealul unei perfecţiuni pe care nu-l poate realiza niciodată. Pregătinduse ani îndelungaţi şi iniţiinduse treptat in misterele eisfinte, arta, pentru dinsul, e aşa de cuprinzătoare, incit vieaţa i se pare prea scurtă pentru a o cunoaşte. Ars longa, vita brevis. împrejurările, in pripa şi nestatornicia cu care se infăţoşază, sînt anevoe de cunoscut, cercetarea adeseori insălitoare, judecata pururea anevoioasă. Ocasio praecips, experimentam fallax, judicium difficile. Toate i se par uşoare insă aceluia care nu se ridică niciodată pănă la fondul ideal al artei și pentru care arta însemnează numai stăpînirea mijloacelor teolnice, un joc plăcut cu sunete, colori sau