Era socialistă, iulie-decembrie 1980 (Anul 60, nr. 13-24)

1980-07-05 / nr. 13

15 ANI DE LA CONGRESUL AL IX-LEA AL P.C.R. SUB SEMNUL POLITICII CLARVĂZĂTOARE, AL SPIRITULUI REVOLUŢIONAR 9 ■ Viaţa social-politică a ţării a fost puternic marcată în ultima vreme de o suită de consfătuiri şi întîlniri de lucru, convocate din iniţiativa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, la care au participat cadre de partid şi de stat, specialişti şi alţi oameni ai muncii din diferite domenii. Ele se înscriu în practica promovată consecvent, în ultimul deceniu şi jumătate după Congresul al IX-lea, de conducerea partidului, de secretarul său general, de a se consulta şi dezbate cu activul de bază, cu masele populare problemele dezvoltării şi perfecţionării fiecărui sector social, stabilindu-se măsuri pentru ridicarea activităţii la cote superioare, corespunzător exigenţelor etapei făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate în România. în aceste manifestări, care demonstrează strînsa legătură dintre partid şi popor, îşi găsesc o vie expresie democratismul profund al orînduirii noastre socialiste, cadrul larg de participare directă a celor ce muncesc la conducerea societăţii, la elaborarea şi înfăptuirea deciziilor care privesc prezentul şi viitorul ţării, stilul şi metodele pe care le promovează neabătut partidul nostru comunist în exercitarea misiunii sale istorice de forţă politică diriguitoare a naţiunii române spre ţelurile socialismului şi comunismului, în acelaşi timp, ele sînt o materializare concretă, palpabilă a ideii cuprinsă în Programul partidului, în numeroase cuvîntări ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, potrivit căreia socialismul şi democraţia formează o unitate indestructibilă, două noţiuni de neconceput una fără cealaltă. Conducere democratică şi concretă­­­­a întregii vieţi social-economice . S­înt bine cunoscute rolul şi importanţe zooteh­niei într-o agricultura modernă, precum şi marile posibilităţi de care dispune ţara noastră pentru dezvoltarea ei corespunzător cerinţelor economiei naţionale şi ale ridică­rii continue a bunăstării populaţiei. Pon­derea zootehniei în producţia agricolă reprezintă un indi­ciu de bază al gradului de intensificare a acesteia, al eficienţei generale a muncii din agricultură. Stadiul actual atins la noi de acest sector face posibilă şi necesară creş­terea contribuţiei sale la progresul de ansamblu al eco­nomiei, la acoperirea nevoilor de aprovizionare ale populaţiei şi industriei, la sporirea exportului. Condiţia esenţială constă în eradicarea grabnică a lipsurilor şi de­ficienţelor existente, valorificarea maximă a rezervelor din fiecare unitate agricolă, generalizarea experienţei pozitive, îmbunătăţirea, sub toate aspectele, a activităţii. Pînă în prezent în zootehnie s-au obţinut o serie de rezultate notabile, s-a înregistrat o anumită creştere a efectivelor şi a producţiei animaliere, ceea ce a permis, în general, satisfacerea în condiţii mai bune a cerinţelor populaţiei, în conformitate cu prevederile din plan. Tre­buie precizat însă că asigurarea aprovizionării nu s-a realizat pe seama creşterii corespunzătoare a producţiei

Next