Euphorion, 2000 (Anul 11, nr. 106-117)

2000 / nr. 106-108

^miF\VmtîT)finiTurnhDDDET E P I N 1 V Á Albumul - The Jimi Hendrix Experience Electric Ladyland - 1968, foto David King; fotografie pe care J.H. o detesta. # Grete Tartler priveam, de curând, la televizor, pe Tarja Halonen, noua președintă a Finlandei. Prima femeie-președinte în Europa (în Islanda a mai fost preşedinte o doamnă, pînă acum patru ani). Preşedinte ales prin vot democratic! Nu are graţia unei regine - de pildă, farmecul reginei Margrethe a Danemarcei - dar pare invincibilă, hotărâtă, naturală, eficientă. Aşa sunt mai toate femeile în nord - dinamice, “de încredere”, ştii că dacă şi-au pus în minte să construiască un lucru, vor izbuti. Am spune: totul vine dintr-o istorie cu “femei bărbate”, care rămâneau de cele mai multe ori singure - cu bărbaţi pescari ori exploratori care adesea dispăreau în valuri sau alte lumi - iar ele nu aveau de ales, dacă voiau să supravieţuiască - pescuiau, vânau, se ocupau de recolte, pregăteau untul, peştele sărat, preluau toate responsabilităţile - deveneau conducătoare de obşte. N-au avut încotro şi au învăţat să aibă curajul de a fi diferite, de a nu accepta compromisul. Dar, mai mult decât în alte colţuri de lume, aici, în nord, în “paradisul femeilor", ideologia egalităţii în şanse a devenit unul dintre miturile cele mai cunoscute şi răspândite. Băieţii şi fetele au demult drepturi egale la educaţie, la muncă. Procentajul de femei implicate în politică este foarte mare. Deşi asta nu înseamnă că nu mai e nimic de făcut. Legislaţia care stipulează egalitatea în drepturi îi face pe oameni să creadă că ea este chiar pusă în practică. Dar, nu. Foarte multe din locurile de muncă ocupate de femei sunt temporare, cu venituri incerte şi variabile, făcând planificarea existenţei imposibilă. Violenţa, violurile, n-au dispărut nici azi fiindcă e ridicol să ceri femeilor să stea acasă după apusul soarelui, pentru ca nimic să li se întâmple. Dar oare sunt departe vremurile când poliţia ridica femeile care ieşeau singure noaptea pe stradă “clasându-le” automat? Despre responsabilitatea bărbatului în cazuri de agresiune se vorbeşte şi azi foarte rar. Brutalitatea, lipsa de sensibilitate ar trebui să nu mai existe la bărbatul mileniului al treilea. îndeobşte, toată lumea e de acord că bărbaţii au şi ei “trăsături feminine”, după cum nici femeilor nu le lipsesc, în alcătuirea lăuntrică, unele definiri masculine. Lumea e de acord că, de acum încolo, bărbaţii vor trebui să-şi dezvolte blândeţea, delicateţea, după cum şi femeile vor trebui să se arate puternice şi hotărâte - toate acestea nefiind, în fond, decât trăsături omeneşti, însă pierdem oare ceva încercând această, să-i spunem, completare, rotunjire, complexitate a personalităţii? Au trecut vremurile când se credea că nimeni nu le poate face pe toate. Azi e aproape obligatoriu să le poţi face pe toate. Femeia zilelor noastre nu are de ales: cucereşte piaţa muncii vitejeşte şi în acelaşi timp creşte copii şi produce minuni gastronomice, n-are dreptul la dureri de cap sau plictiseală, trebuie să fie senzuală iubită, loială colegă, să muncească plină de abnegaţie (fiindcă trebuie să confirme încrederea acordată!), să dea sfaturi bune, să ţină cure de slăbire ca un fotomodel, să fie la curent cu politica mondială dar să spele şi să calce zilnic, în restul timpului folosind computerul, să fie sigură de sine, implicată în viaţa socială, dar în acelaşi timp gata de singurătate în doi, arzând de pasiune... Neapărat, femeia zilelor noastre trebuie să aibă bani... cel puţin un salariu! Să rezoneze deopotrivă prin animus şi prin anima. Să nu se măsoare prin sau/sau (sau mamă de familie, sau profesie) ci prin şi/şi. S-a văzut că acesta e “secretul”: a izbuti să faci mai multe lucruri odată îţi dă încredere în tine. Fetele ştiu că, în ziua de astăzi, trebuie să depăşească limitele. Un loc de muncă nu e suficient - trebuie un drum, o carieră, cu perspective de înaintare, cu educaţie permanentă. N-au voie să mai accepte, resemnate, doar vioara a II- a. Fiindcă, dacă în copilărie am fost toţi egali, crescând cu gândul că ne putem alege orice meserie, în lumea adultă avantajul femeii - acela de a da naştere unui copil - devine un handicap deghizat. Fetele primesc aceeaşi educaţie ca băieţii, însă lor le revin mai ales activităţile temporare, secundare. Sau sectorul public - creşterea copiilor, grija de cei bătrâni şi bolnavi, serviciile. Locurile de muncă mai prost plătite. Pe de o parte, li se vorbeşte de egalitate, pe de alta, există o colectivă lipsă de responsabilitate în a nu crea condiţiile care ar permite egalitatea. Această dualitate se vede şi în răspunsurile multor fete întrebate asupra meseriei pe care vor s-o aibă în viitor: “depinde”. Femeia depinde de cariera bărbatului, de interesele şi atitudinile lui, de sistemul îngrijirii copiilor, de politicile sociale ale timpului. Evident, realitatea e complexă şi ambivalentă. Fetele nu au alternativă când e vorba de “feminitatea” determinată cultural. în adolescenţă, descoperirea reciprocă dintre băieţi şi fete se petrece sub “presiunea iniţiativei” (pentru băieţi) şi “presiunea disponibilităţii” (pentru fete). Responsabile pentru limite şi pentru consecinţe rămân tot ele. In acelaşi timp, percepţia despre sine a femeii e legată de noţiunea de a fi aleasă. Greu se schimbă această mentalitate, care stă la baza lipsei de încredere în propriile puteri. Totuşi “fetele de azi realizează lucruri pe care noi nu le-am fi izbutit niciodată”. Privite de aproape, izbânzile par mai degrabă expresia unei încercări compensatorii. “Veacul înaintează”, tinerii pun tot mai mult în prim plan educaţia, nu căsătoria sau copiii, deci femeile învaţă mai mult, prind gustul de a lucra în afara casei înainte de a se gândi la naştere, grija publică pentru copii creşte şi ea, căsătoria nu mai e o condiţie, taţii învaţă noi “drepturi şi obligaţii”, iar mamele acceptă că, pentru a fi “şefi” eficienţi (n-a fost mama, peste tot în lume, primul şef-femeie din viaţa oricărui bărbat?) au nevoie de ajutor... soţul, iubitul, colegul, bărbatul. Despre Nord: femei "la putere"