Evenimentul, ianuarie-martie 1899 (Anul 7, nr. 1711-1784)
1899-01-01 / nr. 1711
ABON ABENTE: Anunciuri, inserții și Reclame : ; I" I" |U I ii f" Ü T| I I ia .....36~ Rü Ii Bp IU I Ifffl B ® m 1111 —— "$38 P^MBI MPâ *8s| Kife’ StaH ț pas |PS K$| §©$ ip^pl Kf$ lf||| ng H Manuscrisurile vechi nu te înapoiate Un uumAil( Sm BkH| 8 Ipl 81 8! W 81 fiSHR 81 ii i HM ^11 UUIdl^r vechi 30 b)v^"N m TM" .**. .....uI hl.. .»~1___^^..^«»1*«.^^.^^ «»«»aBBMMsgMiagagra asBP aK^^ cm&amî a aBBIseffi mraMMmaMwgw^^ REZACTII " EVENIMENTUL“ 17j | | ADMINISTAȚIA lâ. * gTALD IU NO. 44 | | ZIAR COTIDIAN I I LA TIPOGRAFIA „EVEMENTUL“ HOTEL TRAIAN , .•/ | ! ______________________ ■ «n ~ . . . . 1 IANUARIE 1819 1 Ianuarie 199 Colinda cu jugușorul Colla tidlmonl Cu prilejul anui nou, strede petrecînduse la popoul romi o mulțime de datini și de obicari, ce-și au obârșia lor in lementul ,in, care injgheabă temeliaaționalită noastre. Intre datinile și obiceiuri păstrate de secoli de străinii noi , și cari au remas nestrâmtate și mă’n ziua de astăzi, sunt mi cu sari, împărțirea de daruri la anul noi care amintește serbători romane cunoscute sub numele de Sfilarie și Colinda cu plugușorul, care spresint până’n ziua de astăzi serbăteile romqne, numite Opalii, și care dinni se piitică in ajunul anului nou De și îo in b. 1425 (11437, anul 1898, al evenimintului, in vorbit atit despn datind poporuii român, ce se află si diferit teri sul siorii națiuni streine, cît și de pre colixia cu plugușorul sau cu suhaiul, tuși in urma acesr zis in No. 1437, mai sus mencionat, dăm aici mai multe colinde cu plugșorul ce o zic in deosebite comuni in Basaribia. Ele sunt scris in vechili graiu moldovenesc, așa dpă cum e-am auzit și după cum se grăeștem acolo, și credem că 9 bi e să se bc la lumină in felul acesta., p entru a putea studia deosebirile nalecale î diferite localități Colindele ce urmează le-am auzit in comunele Rîțești și Cotijtii mari, ținutul Soroca, precum și comunele: Șoldanești, Respineni, danijeni, Dobrocți și «*• *■ orheiu. jile se mai zic și in alte comuni, cu mici variante insă. la tot timpul cu colindătorii zic ateste colide, ele sunt insoțite de un Buhaiu, care e ficut sau dintr’o putinică sau dintr’o cifă, ca și la n0 Iată-le: Colind iu puiflușoriri Ahoi.... Atot: Cu sara sfîntul Vasili Să va bii boe dighin. S’o sculat lupi gazdi intro Cu douspre za pluguri di boi, Ș’ intr’o sfîn tineri Cu doisprazetuncani tineri, Părechia iermari, Haznale din Părechia di J&nași, Mii de golLâi, Acii di dinal Cu coanili ] Acii de la Pă 1) Cu costind limonă, 2) Acii di la r< Cu coame la euaie. Și li—o porudealu Carărăului, La valea Bnului, La diamna La temple Undi-o blajt D-zei loc di arat. Ia mi nunăi. BLi 1 Sî-o ai ELt 5 Finațele, Miere iile Piscule, Joile, Văile, Șî-o !&mau arnăit, Și-o iet idi-o crescut, Cu lor mi pe Grîu in urmă râstre. Gazdei ghine-i mai pâre. Cănd s’o dus la lună La săptămînă, Să vădă griu di-n răsărit. S’o găsit, înalt ca casa, Verde ca matasa, Da jupînu bucuros, Văzînd grîu că-i frumos, Acasă o alergat, El in grajd că s’o bagat, Sî-o scos un cal minunat Negru graur, Cu șapa de aur, Cu poclăzile di mărgărint Cu potcoavele di argint. Voios s’o încălecat Și la fugă o apucat Să vadă grîu tot Di’i copt- Cind l’o prigit. S’o și gfisit In schic ca vraghia, In pai ca trestia. In cir (fir) ca mazărea, Di calare s’o plecat Tril schici o luat Și in mîniel li-o frecat In buzunar li-o bagat, Acasă o alergat, Tare s’o mai spăimîntat, Că pînea s’o scuturat. Ia mai mînați măi, Hai ! Hai ! O scos apoi un tretin Și s’o dus inspre Hotin. In Hotin pi ulița mare i’a găsit ce’i trebui Dumisale, Pe ulița cea mică s’o aflat ni fiuca, Numai pe doi negustori, Un covrig cocea ’n cuptori. Da la meidanu făinii ns& jidovii ca cînii. Di la un talger di brînză Să trăgeau jiudoarcele de gîtă. Apoi la Bălți s’o inturnat. Ce’i trebui Dumisale a cătat. La tîrg la Bălți, Numai linguri și lopeți. El o luat lopeți di vînturat, La tiierători linguri di mîncat, Sa mai îndemnați măi. Hăi! Hai ! S’o dus la tărg la Soroca Unde să vinde ceru cu oca. Sî’o cumpărat nou ocă di cer, Și nou ocă di oțăl. Sî-o venit la Vasili țiganu Care bate ghini cu ciocanu, Și-o făcut săcerele Burzugele 3) Cu mănunchi di floricele, Cu zimți di giorele. Să săcere fetele cu ele. Ia maî mînați măi, Hăi ! Hăi ! Sî ’ntr’o sfîntă foișoară O adunat o clăcușoară Și o strîns bine (fine) și vecine Si dau babe bătrîni, Ce știu rînduiala ghine, Și li-o pus in gheliștea vîntului, Din marginea pămîntului , Și cînd vîntul abure, Numai ghine si spare, Mai era sî-o copiliță, Cu garofi prin cosiță Cu-o rochiță de-alăge 4) Mare ghine’i măi șide, Ca la isbovnica me. Th. T. Buradu. Sfîrșitul „ Colindei cu plugușorul” va apăre in numărul cu data de Duminică 3 Ianuarie. 1. Frumușele 4). Stofa pentru rochie. ^limfele Bat valuri plescăind in țărmul Pustiu, și luna-i sus, pe mare. Pe dună cavalerul zace Cuprins de leneșă visare. Ies albe nimfe din adîncuri — Un văl ușor e a lor haină — Crezînd că doarme dus voinicul S'apropie de el in taină. Intîia stă, ’i-admiră coiful Cu penele strălucitoare ; A doua ’și află joc cu lanțul Și ciucurii, la cingătoare, A treia fulgere ’i sunt ochii Ii trage spada sclipicioasă ■" Proptită ’n spadă, îl privesce Și face haz, copilăroasă. A patra drăgălaș s'alintă Pe lingă el, șoptindu-i glume : „O, d’aș putea să’ți fiu drăguței, Tu, făt-frumos din altă lume“ A cincea mîinle-i de smeardă. A șasea blind, abia se’ndură Să ’nainteze și-l sărută Pe frunte ’ntăi, apoi pe gură. Șiret, el nu deschide ochii, Se simte negrăit de bine. Sub farmecul de lună, pașnic, Se lasă drăgostit de tine. Sf. 0 Iosif, sfîntă Joi Anul Nou Cu anul nou reîncepe Monotonia de refrene Ce aduc minciunile pe baie... Și false lacrime pe gene. Moștenitorul ce ne roagă Să mori cu nă-i rămîe banii Veni-v ’ntătul să-ți ureze : i Nenumerați să-ți fie anii ! Barbatul, care pentru zestre S’a însurat ca. o schiloadă, Azi îi va spune că-i framană, Deși se slută ,și neroada. Și aducăndu-i diamante, ~ Ce tot de dînsa sunt Va reîncepe, comedia plătite, — Iubirei lui prostituție. Fățărnicia se stăpină Pe lumea noastră hipocrită, Și iar o stringere de mănă Etari din inimă pornită.topilu-ți chiar te felicită, Și vezi din mutra lui deșteaptă Că nu din dragoste o face, Ci pentru darul ce așteaptă. Poate-n bordeele sar acele daruri unde nu se știe. Sinceritate și iubire, In vre un suflet să mai fie. Sanderungor Păreri despre femei Femeile in totdeauna au excelat in artele acelea cărora s’au dedat cu plăcere. Cine vrea să se convingă de meritele lor, n’are decăt să cerceteze Istoria, Aristotel* * * Femei, de la voi iși așteaptă patria viitorul și cinstea. La dulcele raze ale ochilor voștri, bărbații, lasă să le cadă din mână armele și să se stingă insuflețirea sfîntă și arzătoare din sufletul lor. După ordinul gestului vostru, ințeleptul ca și viteazul se pune in mișcare. Și tot ceea ce este luminat de sfîntul soare, se ’nchină ascultător inaintea voastră. Leon I Ianuarie 1899 O coincidență stranie a vrut ca sfîrșitul acestui veac să provoace o identică discuție ca și sfîrșitul legislațiunei noastre. Pin ziare cetitorii au putut afla că se’ntreabă dacă cu ziua de azi am intrat deja in al douăzecilea veac, după cum noi ne întrebăm dacă actuala sesiune parlamentară ie cea de pe urmă. Oricum insă s’ar comenta și elucida întrebările, veacul al nouăsprezecelea ie pe isprăvite, după cum isprăvitie Parlamentul d-lui D. Sturza, așa că putem cu drept cuvînt să ne reamintim cele petrecute și să ne exprimăm oarecari dorinți pentru viitor. Toate-s vechi Și nouă-s toate Ce e val Ca valul trece. ...Tocmai la schimbaiß anului nu conving ciîi odată mai mult cîtă dreptate, cît adevăr, cuprind versurile lui Eminescu. Adîncind oamenii și faptele, avem înaintea noastră aceiași stare, fără schimbare, vecinie aceiași oameni, aceleași fapte. " Mișcarea pe aceiași. Pe strade circulația pe mare și indivizii fug care încotro pentru a se aproviziona cu cele necesare pentru a face „Anului nou“ cuvenita recepțiune. Se opresc din cînd in cînd pentru a auzi „Colinda cu plugușorul“ și își caut apoi iarăși de ocupațiunele lor. Mizeria de aceiași, poate mai neagră și mai răspîndită ca oricînd, durerile tot așa de vii și de nemărginite. Politica se uită pentru moment, toată lumea se reculege, și pasiunele și luptele ce divizea pe oameni, se astâmpără pentru moment cine știe ce aduce Anul nou. Noi cei de la Evenimentul, aruncînd o ochire retrospectivă, in mijlocul atîtor frămîntări, avem mîngăierea că ne-am făcut datoria. N’a fost zi in care să fim uitat principiile insuflate nouă de Directorul acestui ziar, care la rîndul său a fost neîncetat in luptă pentru toate căușele drepte, pentru apărarea celor desmoșteniți, pentru triumful și fața partidului liberal Și de acum înainte n’avem decît un cuvînt de adăugat . —Evenimentul va fi acolo unde lupta va fi mai grea. Ev. „Si Mi dulce minune!" (Foi smulse) Din ochii magilor de-ar fi pierit in pustiu, steaua ce-i călăuzea spre izvorul de lumină din Betleem, nu s’ar fi intins mai triste in jurul lor Întinderile IIII nisipoase ale Arabiei, precum mi se desfășoară de aridă lumea, fără tine scumpă și mîngîoasă Stea, a stinsului meu noroc. Sub capacul unui sicriu, nu-i abis înfiorător, ca golul ce mi-a prăpăstuit sufletul, in urma pierderei tale, îmi pare c’am inceput să trăesc visul morței,...nimic, nimic in mine nu mai e viu decît amintirea ta ! Ca femea lui Loth la vederea prăbușire Sodomei , o statuă împietrită de durere; un suflet care intîrzie incă intr’un corp de mult cuprins de înghețul morței, iată viața mea, pedepsită și netrebnica mea viață ! Pare că de mult mi-a sunat ora din urmă, și eu mă uit nedomirit împrejurumi și ce mai caut ? cum de n’am murit incă ? «Nu, nu mai e loc in moarte pentru tine !» Cine mi-a șoptit cuvîntul acesta inspăimîntător ? Tresărim ca niște lași la idea stîngerei de veci, dar cine ar fi in stare să pătrundă, durerea ce ne-ar înfășură, ca flăcările nemistuite ale Infernului, la gîndul că nici odată, nici odată n’am mai putea muri ? Nu, nu veșnicia morței, ci veșnicia beței mă inspăimintă ! Intîea oară mi-a licărit limpede ’n minte acest fior, și m’am cutremurat la gîndul, că cine știe, poate,...cum sînt bătrîn ca lumea, voi fi etern ca lumea ! Ah ! veșnic să rătăcești prin haos, cerînd o indurare pe care să n’o afli nicăirea, o clipă de uitare, de odihnă și de somn, și nimeni să nu ți le poată da, ci veșnic să arzi cutrierînd văzduhul, etern ca Soarele, aprins de durere ca dînsul, sau orb și inghețat de disperare, gonind prin valuri de intuneric..Nu dulce "și MUreftină ’nchipuire a celui mai sfint amor ce-a ’nflorit vre-odata in inimi, nu vei dărui lui Isus chinurile lui Iuda, cel fără de lege, remușcările unei crime pe care n’a făcut’o, rătăcirea lui prin umbră dibuind spînzurătoarea, iar dacă te-ai stîns de veci din fața ochilor mei, te va creia atunci aprinsa mea gîndire, și vei străluci iarăși in Edenul reînviatelor mele visuri, nouă Evă din propriul meu suflet smulsă ! Către tine, albă întrupare a iluziunilor mele trăite, tu, veșnic aceiași care ai înțeles curata și pioasa mea adorare, gînd bun, din noianul aceleiași minți de gînduri rele, ochi din clipa neuitată cînd m’ați privit cu iubire și duioșie inaintea numai a lui Dumnezeu și a florilor, mînuțe dragi ce mi-ați întins in foile unui toporaș, o lacrimă de senin, căzută numai pentru mine, căci in noaptea aceia, Cerul insăși plînsese de mila mea, către tinerii, ce doar o clipă avuși ființă, înalț rugător brațele mele, cu neliniștea valurilor, ce veșnic cerșesc de Sus, odihna neadormitului lor chin ! Apropie-te Nimfă a serei plutind in aer de smarald Cu chip ca marmora de rece, cu ochiu ca soarele de cald ! In golul vieței mele triste, eternă-i setea de iubire, In templu-i părăsit aprinde, făclie, sfîntă la privire ! O l lasă albe a tale brațe pe umeri-mi să se coboare Ca două ramuri parfumate și fragede de crin in floare.. Te uită lung, adînc in ochi-mi scăldați in lacrimi, reverii' Mîngîe-mă incet pe frunte, cu degete trandafirii, Și peste gîndurile mele, pe sufletu-mi ce piere’n noapte Așterne muzica suavă din armonia ta de șoapte, întinde-mi buzele-petale, ce niminea nu le-atins Să simt topindu-mi-se viața la flacăra'i de rug aprins [ In stepa vremei înghețată să văd cum luminoasă vine o clipă isvorînd din haos desprinsă-anuma pentru mine. In tine voi să pier o [ rază ce leg’ semnul de pămînt Ca trandafirul care moare dînd soarelui parfumul sfînt... S’adorm in propriul meu farmec in noaptea zecei nesimțiri Ducînd in inima mea moartă, mormîntul unei fericiri ( G. Lung 1). NNDU. OOOOOOOOOOOQOOOOOOOOOOOOOOQ VENIMENTUL“ urează numeroșilor nei cetitori tfi drăgălașilor cetitore ani mulți, și fericiți. OCXXXX300000000CXXXXXXXXXXX30 Vestala In vremuri vechi fecioarele In templul Vestei și-nchideau A vieții tinerețe Și focul sacru ’ntrețineau Cu-atîta dor, de-ar fi trăit O miie de viețe. Eu ași dori să fiu Vestală. Și viața ’ntreagă s’o jertfesc Cultului tău divin, Ca pe un Zeu să te slăvesc Și focul sfînt din ochii tăi De-apururi să ’ntrețin. Ploești. Maria Popescu ~SULLY )Rügers"T Co foritre ținutul la Ateneul din Craiova In interesantul curs : De l’idéal dans l’art, predat la școala frumoaselor arte din Paris, Taine zice : „Astăzi un critic știe că gustul seu personal n’are valoare, că el trebuie să facă abstracțiune de temperamentul și inclinațiunile sale, de părtinirea și interesele sale, că înainte de toate talentul seu este o simpatie, că cea dintăiu operațiune in istorie constă in a te pune in locul oamenilor pe care voiești să’i judeci, să pătrunzi in instinctele ș. . .?cetarii#i lor, să te identifici cu sentimentele lor, să regîndești gîndirile lor, să reproduci in tine insuți, starea lor interioară, să’ți reprezinți cu de-amănuntul mediul in care aui trăit, urmărind (sau mai bine zis ghicind), prin imaginațiune, împrejurările și impresiile cari, ajutlnd caracterul lor nnăscut, au determinat acțiunea și conduita lor. Asemenea lucrare, punîndu-ne din punctul de vedere al artiștilor, ne inlesnește să-i ințelegem mai bine, și cum ea se întocmește din analise, este că orice operațiune științifică, capabilă de a fi controlată și de a se perfecționa. Urmînd această metodă, noi putem aproba și desaproba pe cutare artist, putem blama cutare fragment și lăuda cutare bucată din aceiași operă, putem stabili valori, progrese și abateri putem in fine recunoaște infloririle și degenerările, nu intr’un mod arbitrar, ci după o regulă comună*. Aceste cuvinte ale lui Taine dau loc la o discuțiune privitoare asupra criticei moderne. In adevăr, din ințelesul lor reeșă, că astăzi critica a devenit o anchetă socială și istorică, menită să ne explice cauzele unei produceri literare sau artistice, cu ajutorul unui criteriu științific, așa după cum l’a formulat marele estetician francez in cuvintele pe care le-am citat mai sus. Acest criteriu desbracă pe critic de orice subiectivism, infășurîndu-1 in mantia obiectivismului, sub care el nu’și păstrează decît o seninătate și o adîncime de spirit rece, neturburată. Scopul, dar mai ales utilitatea unei astfel de critici, este nemărginit de mare. Ea ne prezintă numeroase fenomene sociale și psihologice ; ea ne descopere influența mediului asupra naturii unui artist, care la rîndul seu, va influența asupra aceluiași mediu, mai ales din punctul de vedere moral; ba poate chiar să ne I. A UliUI VANJI 18 PANULUI ) Trezii omisei Boccinelli — Și ipăn, a-și reincepe-o cu tiopii stpănă... Ia sama ! — feștiistă Carlona... Haide! curaj! adica izbindu-și singură,iă stol. Ana cănapoia, contesa Boccijelli se d £>sa pat, înaintea căruia sec*ară o lană de urs, puse podoaree patoii de satin negru cu arabescuri de aur , veni să se așaze înaintea focului care ardea in sobă. Sera intr’adevăr o făptură superbă. Prin țesutul fin al cămeșei, apărea corpul ies admirabil, detailat de tara roșă a focului care-i colora pieliț, cattelată, care i era aceiași ca și a tuturora Italienelor frumoase. Printr’o mișcare grațioasă își așeză pe ceafă o peptănătură deasă du negrul jocului asupra căreia doartle arunca razele sale de aur șin mijlocul acestei aureole intunecas, fansuridea arătînd niște dinți aperbi, și niște ochi veseli care striuceau ca două diamante negre. Fața, cu gura-i senzuală, buzde roșie ca o grenadă deschiși nasul cu aripele fine și mobile, corpi ci liniile sale rotunde și mlădioase in acestă femeie totul denote o vluptte arzătoare, un temperament si cari predominau simțurile, cu toat expresia de voință, de autoritate care se citea in tăietura frunței. Nici o femeie nu putea să realiseze mai bine tipul absolut al frumuseței in același timp și esteticei și provocatoare. Numai această staliancă frumoasă, a cărei aspect singur evoca in spirit toate desfrîurile Romei Cezarilor, toate orgiile dragostei, putea să provoace visurile sub cerul instelat în timpul nopților calde ale Veneției, in timp ce aceste visuri insăși sunt exaltate de cântecele vesele, de vitetul plăcut al mărei pricinuit de mersul liniștit al gondolelor și de umbra voinică a palatelor din mijlocul apei. Servitoarea, și cea foarte frumoasă, cu toate că culoarea feței i era cam negricioasă, î i adusese o haină de baie. O întinse contesei, cănd auzi bătîndu-se in ușă. Lăsă haina din mănă, se repezi la ușa întredeschisă și strigă : — Nu! nu signor, nu se intră! Doamna se imbracă ! Nu vrea ca să intri. Aii e bătrînul, intrepse contesa. Să ne lese in pace ! Dar o mănă se furișă printre deschizătură, și ușa se deschise in întregime. Un bătrîn se ivi și îndepărtă pe mulatra. Contesa, care nu iera de fel rușinată, îmbrăcată tot cu cămeșă, se întoarse încetișor. — Nu ți-i de fel rușine să intri la mine fără voie ! Ieși ori nu ? Haide Carlona, dă-l pe contele de Boccineli afară ! Haide ! repede ! Iera intr’adevăr bărbatul contesei contele Maffio Boccinelli, Carlona îl luă pur și simplu de mănă dar iei se îndepărtă și cu ochii timizi, cu glasul umil zise : Juana, te rog, lasă-mă să te privesc. Nu-ți cer decăt asta... Să te văd, să te văd numai și voiu fi fericit. Părea deja in vrîstă. Ai fi zis că-i un moșneag cu toate că nu împlinise incă șasezeci de ani. Mare dar puțin ghiboșat, mergea bănd din mări ; obrazul care intr’o vreme a trebuit să fie frumos, avea o expresie de tristeță. Părul, barba și mustețele ierau complect albe dar rău îngrijite ; fruntea și obrajii săpați de încrețituri, pleoapele lăsate in jos, buza inferioară și atărna, toate acestea arătau la acest om o viață de pasiuni prea satisfăcute, o viață care se sfârșea trist, ruși, noi, după ce se căsătorise cu cântăreața de la Café, Concert Juana Moreno, și din care făcuse astfel pe contesa Juana Boccinelli. Silit, din pricina acestei mesalianțe, de a-și părăsi familia relațiile și funcția ce o ocupa in diplomație, își strânsese averea pentru a veni să locuiască la Paris. Cuprins de acea nebunie bătrănească, contele Boccinelli ajunsese in timp de șase luni, la ultima fază din bătrînețe pe care o puteai constata, uităndu-te la iei și pe care fiecare zi o agrava cu o repeziciune uimitoare. Fără putere, devenit pentru contesă un obiect de desgust, iar pentru servitori un obiect de răs,trăia mașinalicește in otelul seu. (Va urma). ’S fe ir poem pentru PREMIUL SEP Í AMAN ALL No. 749 .f A se prezenta ziarul cu cuponul net&ir r