Evenimentul, iulie-septembrie 1899 (Anul 7, nr. 1854-1926)

1899-09-19 / nr. 1917

ANUL AL Vn-lea No. 1917 «ffiBCBani"" ABONAMENTE: înainte pe un an , „ v­o luni • „ » ll,lu • In strcinătate un an Un numar 10 buni REDACȚIA LA TIPOGRAFIA „EVENIMENTUL“ STRADA LAPUȘNEANU No. 44 Iași Lei 24 „ 12 „ 0 „ »G­ AMJBJi^rán­k“f5awa*i^*á<iS»i^ .ci «.»«îi­* «® £ £ 3«3E?? UN NUMĂR 10 BANI 1 ZIAR COTIDIAN Sil­u­ete__ Zinca Una dintre drăgălașele și tinerele noastre viitoare artiste. Șatenă. Păr frumos, pieptănat cu mult șir in tot­deauna după ultima modă parisiană. Fruntea potrivită, sprincene negrii, ochi căprii, melanco­lici, și șireți, gurița... ah, hoața de gu- «£v «»gjgaasssi» eemesn&tíatMiaesssusia «aATB»gOTv^»smt;Witta«g- Ecouri și Noutăți Calendarul : 18 Sept. Răsăritul soarelui ■ 5.57 Apus : 5.43 Timpul : probabil frumos Politica Junimiștii se arată foarte ineîntați de discursul rostit de Cc. Petrache in întrunirea de eri. După cum suntem asigurați Dc. Petrachi a fost mai bine dispus ca ori­cînd și zeflemesea pe toată lumea, incepînd cu cei mai buni prietini ai sei. A fost interesant dis­cursul d-lui Carp, fapt ce cetitorii au putut aprecia din­ rezumatul ce am pu­blicat eri. Cînd d. Carp a vorbit de „răbdare", cîți­va s’au bosumflat, dar Cc. Petrachi a știut imediat cu o glu­mă să însenineze frințele cele mai în­crețite. Să mai spun că Ianov a fost adorabil și spiritul curgea in valuri ? N. La Comună Suntem întrebați a da lămuriri a­­supra chestiunelor ce vor fi desbătute in sesiunea actuală a consiliului Co­munal. Răspundem, fiind o sesiune ordinară, la ordinea zilei vin toate chestiunele ce necesitează aprobarea consiliului comunal. Medici bucătari La Universitatea din Viena se dis­cută serios înființarea a două școli de bucătărie, cu cursuri de specialiști, și cari să fie urmate de studenți in me­dicină, din ultimul an. Dieta zic pro­fesorii joacă un rol principal in cău­tarea bolnavilor și de bine ca tinerii medici să aibă noțiuni exacte de a­le bucătăriei, pentru a putea in conse­cință de causă să impuie bolnavului hrana ce i trebue. Drama Zilei incendiu. La d-na Caroline Destrée, ventieră în etate de cinci­zeci și trei de ani ce locuia în str. Chomer 23 din Pa­ris s’a declarat un incendiu a cărei victima a fost nenorocita bătrînă. Abia se suise in pat spre a se culca pe la oarele 10 în sara de 25 Sept. s. n. cînd de­odată patul ei luă ca prin minune foc. ________REFON­TAGIU________ Baia i­e la Tom­ai Arătările victimei Odobaș.­­ Cercetă­rile.­­La­gendarmarie. — Urmăriri. Arestări noi.—La Ruginoasa. ~ Confrunt­ri.—Amănunte. In mai multe numere consecutive ale ziarului nostru, am dat cetitorilor noș­tri toate amănuntele cu privire la ur­­mărirele îndrăzneței bande care in noap­tea de 5 Septembri, a jefuit și schin­giuit pe crășmarul Odobaș din comuna Tomești. Am arătat cum potera de gendarmi rurali și milițieni comunali sub co­manda domnului adjutant Constan­tin Botez ar fi dat la primele cercetări de indici de culpabilitate contra vieri­lor Mihai Repede și Vasile Vrajă din Dealu-Doamnei prin declara­­iele copii­­lor lor vitrige că dânșii au petrecut cu acei hoți, insă la parchet verificăndu-se Vrajă și Repede au fost puși in liber­tate. Cerirea lui Odobaș Crășmarul Odobaș victima acelei ban­de printr-o scrisoare anunță pe prima­rele din Tomești să urmărească pe lo­cuitorul Ioan Manoliu din satul Chi­­perești, căci in ziua când a fost pră­dat, numitul Manoliu a fost pe la dîn­­sul însoțit de un frate a lui numit Gheorghe Grumăzescu din Tg.­Frumos și de Petrea Ioan Tagără cu fiul său Ștefan din comuna Ruginoasa și care erau îmbrăcați întocmai cu hoții ce Vau pradat. Primarele Tomeștilor in urma ace­lei reclamații, au făcut cunoscut par­chetului. Dl. Prim procuror intrate in fața celor raportate de primar, a chemat te­legrafic pe d. adjutant C. Botez insăr­­cinăndu-l cu urmărirea și anchetarea acelei afaceri. Dl. adjutant Botez sosind la Rugi­noasa a găsit numai pe Ștefan Lise­­ria și luat in cercetare a spus că in ziua de 5 Septembri a fost la Iași cu Petrea Ioan Tagără și Grumăzescu de la Iași s’au dus intâi la loan Hulei in Goroni și in urmă s­au dus la loan Manoliu in Chiperești, unde n’au stat de căt pănă pe la oarele 4 p. m. de unde au plecat in Iași dormind la o rudă a lui in Tatarași. Confruntarea la parchet Dl. Botez luînd pe Petrea Tagără DUMINICA 19 SEPTEMBRIE 189­9 Arinciuri, inserții și Reclame Pe pagina 1 linia Hurmond Lei 4 ->1 M­o­ți­uț țț 2 — III „ „ 50 . IV „ „ „ 25 Manuscrisurita noeri nu «« înapoieze Un număr vechi 30 bani ADMINISTRAȚIA LA TIPOGRAFIA „EVENIMENTUL“ HOTEL TRAIAN LA CATUL I-II ALIMENTAREA ORAȘUL­UI CU APA S­U­M­A­R­I­U Alimentarea orașului cu apă De la întrunirea junimistă Banda de la Tomești Săptămâna amuzantă Informațiuni Diverse H­a­gnub in I Peste doue zile, noul consiliu co­munal este chemat a resolvi una din chestiunile cele mai grele și mai vitale ale orașului: chestia apei. Ca organ de publicitate local, care vecinie am apărat interesele a­­cestui oraș, suntem datori a spune cuvântul nostru in această mare chestiune, care pasionează pe toți cetățenii noștri. O vom face-o, ca in tot­deauna, cu o întreagă fran­cheți, condus de un singur mobil, binele obștesc și fără a ne uita nici la persoane, nici la interese, nici la ambițiunele pe care le-am putea atinge prin modul nostru de a vedea, înainte de toate ținem a con­stata că chestiunea alimentărei o­­rașului Iași cu apă nu este o ches­tiune politică, nu ie o chestiune de partid, nu ie o chestiune personală a cutăreia sau cutăreia individua­lități. Este o chestiune mare ce in­teresează de­o­potrivă pe toți ce­tățenii, fără nici o deosebire de nu­anță politică și de la resolvirea căreia depinde in mare parte vii­torul acestui oraș. De aceia fie­care este dator a contribui cu puterile sale la resolvirea acestei chestiuni și in aceste împrejurări tăcerea s'ar putea imputa ca o crimă, ori­cărui cetățean politic din acest oraș. A tăcea atunci când poți să im­­pedici a se făptui un rău, când poți să oprești de a se aduce o daună poate ireparabilă intereselor orașu­lui, ar fi cu drept cuvânt conside­rat de toți alegătorii ca o deșer­tare a soldatului de la postul său de luptă. Evenimentul își va face da­toria și in această chestiune, ca in toate chestiunele mari, va vorbi larg și tare, arătând părerile sale in întregimea lor, fără a se uita câtuși d­e puțin la ori­ce interes de persoană, de individualitate. Suntem siguri că aceia chiar cari la un moment dat, in înverșunarea luptelor politice, au imbrățișat cu­tare sau cutare părere, când fap­tele par in fine, după atâția amar de ani, a indica soluțiunea apropiată a chestiunei ar fi cei dintăi a se desbraca de ori­ce amintire de lup­tă pentru a privi chestiunea insuși in ea și a se uni cu soluțiunea ce va fi mai avantagioasă pentru in­teresele orașului. A spune că orașul Iași are ne­voie de apă, că igiena orașului, că înfrumusețarea sa, că sanatatea pu­blică a locuitorilor sunt strâns le­gate de chestiunea apei este un a­­devăr banal. Nu se cetățean in o­raș, care să nu întrebe la fie ce moment cu grijă, când in fine se va resolvi eterna problemă a ali­mentărei orașului Iași cu apă. Și ne amintim reflecția plină de bun simț al unu­i alegător, care la o întrunire­ a salei Pastia, ascul­tând pe fostul primar de tristă memorie Nicu Gane, in expunerea lăudăroasa ce făcea alegătorilor a­­supra binefacerilor luminei electrice și Tramvaiului, l’a întrerupt, cu un singur cuvânt, dar apar întreruperea alegătorului din sala Pastia arată interesul viu ce fie­care punea in chestiunea apei, care pentru toți era chestiunea primor­dială, chestiunea vitală, care tre­buia resolvită cu o oră înaintea tuturor. Toți iși dau samă de importanța alimentărei orașului cu apă, dar tocmai din causa acestei importanțe nu trebuie luată o hotărâre pripită, nu trebue lăsată comuna să se a­­ventureze in niște cheltueli fabu­loase care ar depăși puterile sale financiare și care ar slei pentru vec­e resursele sale in viitor. Consiliul comunal de azi are ferici­rea de a putea aborda chestiunea apei in întregimea ei, fără a fi câtuși de puțin legat de trecut. Nici con­silierii, nici primarul actual, n’au avut ocazia a se rosti in această privință. Faimoasele contracte în­cheiate și desfăcute de foasta ad­ministrație comunală colectivistă cad toate in sarcina trecutului, fără a lega câtuși de puțin consiliul ac­tual. Cu atât mai mult, că justiția a intervenit la rândul său in ches­tiune și a deslegat comuna de con­tractul Lindley prin hotărârea dată de Curtea de Apel din Iași, care a reînviat studiile Paiano. Prin urmare astăzi consiliul co­munal actual se găsește in cea mai bună posițiune, pentru a judeca fără nici o părtinire, care este so­luțiunea ce trebuește a se da in chestiunea apei, servindu-se de ex­periențele trecutului, de studiile lui D’ast, Monnier, de studiile lui Behmann, de studiile eminentului nostru Cobălcescu, de studiile lui Mironescu, Salbach și in fine de studiile lui Paiano și Lindley fiu Vom face un mic istoric al ches­tiunei pentru a împrospăta, in mintea fie­căruia stadiul chestiunei și a da putința fie­căruia de a-și da părerea in conoșciință de causa Acest istoric îl vom începe in numă­rul viitor. G. A. Scorțescu­, riță, măiastră celor mai ispititoare sc­­risuri , ie mică, mică și cum ia o fragă. De statură, mai mult mică de­cît înaltă, gingașă ’n forme și drăgălașă ca o frumoasă școlăriță, întotdeauna vacanțiile și le petrece la Galați, unde adoră preumblările de pe țermurile Dunărei sau cele cu bar­ca pe albastrele valuri lipitoare de gînduri și suspine. Ori la Constanța unde o farmecă nespus de mult priveliștea nemărgini­rilor albastre ale Mărei. Particular : Șirul­in îmbrăcămintea ei elegantă și... simpatiile ce le are. Galați Emil Bătrîna­ru nu neputintză de a se scula, de spaimă și a putea fugi. Focul se rezleție in întreaga odaie și pănă ce se dădu semnalul și ve­niră pompierii, toate lucrurile­ din casă erau deja arse iar bătrîna Ca­roline Destrée fu găsită carboni­­sată. Prefecut. Arta de a exploata mila trecători­lor face progrese. Acum cîte­va zile în strada Beauregard un nenorocit ședea pe trotuar și vărsa singe, în valuri, sergentul de pază, luă o tră­sură și duse pe nefericitul bolnav la spital pentru a i se da ajutor. Abia însă internul il examina și fu nevoit să constate că acesta era un prefăcut bolnav, și nu fuse atins de nici o hemoragie, ci simula văr­sarea de singe prin mijlocul unui produs asemănător pe care-l lua în gură și apoi îl varsa. Văzîndu-se prins, el începu să in­sulte pe intern spunînd că-i ia bu­cata de pine de la gură... El fu dus la poliție să-și caute leacul. LEAR. Ștefan Liserca, Gheorghe Grumăzescu, și Ioan Manoliu i-a adus la parchet unde au fost confruntați cu soții Ana și Petrea Odoban victimele bandei, insă nefiind recunoscuți au fost puși in li­bertate Gheorghe Grumăzescu unul din pre­supușii acelei prădăciuni, a mărturisit parchetului că el are un biet numit Thoader Grumăzescu de 34 ani și care a dispărut in lume de vr’o 28 ani . Grumăzescu mai zice că acum 2 ani a primit o scrisoare de la fiul său prin care-i spunea că s’a însurat in satul Cărbuneni jud. OU. Din cercetările noi făcute la parchet s’a constatat că vierul Mihai Repede a fost condamnat la 7 ani in peniten­ciarul Mărgineni in anul 1879 pen­tru tâlhării la drumul mare, după e­­liberare, a intrat in corpul sergenților de poliție din Iași unde a slujit 12 ani, acest Repede in timpul cănd era sergent in punctul Pașcani­, a fost complice la o tâlhărie pe drumul Scu­­lenilor, dat judecăței și condamnat la 6 luni și de la eliberare tot vier a fost pănă in prezent. Din toate aceste relatate pănă ad­­reesă că Mihai Repede știe totul des­pre prădarea lui Odobaș. Se speră că instrucția se descopere pe autori. BEL. EMI LIE A PARDO-BAZAN (Scriitoare spaniolă) DUȘMĂNIE In vară era, pe la’ngălbenitul spicu­­rilor, cînd isbucni cearta intre Ambro­­sio Lebrina și Juan Raposo. Mai toată luna lui Iulie a plouat in­­tr’una ; abia pe la începutul lui Au­gust cerul se’nsenină și’ncepură căl­durile, călduri uscate și dogoritoare cari gonesc coptul. „Acuma­ i bine de făcut snopi, zi­ceau țaranii, au dat arșițele“. Rapso se rugă de vecinul seu Lebrina să-i ajute la secere și această rugăminte era o ințelegere știută că și Raposo la rîndul seu va da ajutor lui Lebrina căci așa se obicinuiește printre ță­rani. Insă cînd veni timpul ca Lebrina să înceapă secerișul, ticălosul de Raposo nu se’nvoi să’i ajute , ci­ că copii ’i sunt bolnavi și că are alte treburi­­ in sfîrșit și-a găsit el chirchițe. Purta­rea aceasta l’a infurieat pe Lebrina și Duminica viitoare cînd s’au intîlnit in poarta bisericei au schimbat cîte­va vorbe a­sfadă. Pe la amează Andrei, băiatul cel mai mare a lui Lebrina se nimeri la joc cu Quinto, băiatul cel mai mare a lui Raposo Schimbară niște priviri ca și cum ar fi vrut să se’nghită unul pe altul dar numai atît. Familiile Lebrina și Raposo locuiau in niște căsuțe alipite una de alta, pe cari stăpînul moșiei le-a clădit din nou ca să le’nchirieze mai lesne. In seara ceia de Duminică cînd bărbații um­blau prin casă supărați și necăjiți, fe­meile se puseră pe prispă spre a gusta aerul curat de seară. Dar in loc să steio de vorbă, cum se obicinuiește printre vecini, se puseră departe una de alta. Bătrîna Raposo și fiică-sa Iu­­liana care era cunoscută ca o gurali­vă mișcătoare, luară tamburinele și cîntară, improvisînd cîntece de ocară pentru vecinii lor, cum că barbari trec drept femei, iar femeile parcă’s barbați, cu mustăți căci Aura, o fată de vre-o cinci­spre­zece ani, a lui Le­brina avea mustăți. Aura nu putea să cînte cîntece de ocară dar răspun­se cu niște sudalme. Totu­seu auzin­d-o o rugă să tacă chemind-o in casă, Raposo ’i petrecură cu batjocuri. Cîte­va zile după aceasta, pe cînd Quinto Raposo se duse la lemne, in­­tim­i pe Aura care’și păștea vaca pe niște lanuri de popușoi. De­și arsă de soare și cu mustăți ce’i mijiau, fata tot era drăguță și’i veni flăcăului s’o tachineze, nu că nu era prea frumoa­să, ci fiind-că era din neamul lui Le­brina. Dar nu’și făcu gustul, căci fe­meile din Galicia sunt tot atît de pu­ternice ca și bărbații - dacă nu și mai ceva asta de multă muncă. Fără a întrebuința alte arme de­cît pumnii, Aura’l trînti la pămînt și’l lovi cu coasa, pe cind vaca cu iarba in gură privi la această scenă. Quinto Ra­poso spumega de mînie de a fi invins și se răsbună mișelește. Profită de momentul cînd Aura se uita intr’aiu­­rea, ’i puse mina in gură și’i rupse buzele. Surprinderea și durerea para­lizată pentru o clipă brațele amazoa­nei și Quinto reuși să fugă. Toată zi­ulica fata plîngea de disperare, căci se temea să nu rămîie de rîs. Ticălo­șii de Raposo o rîdeau din ușă pore­clind-o gură-spartă. Aura se temea ca după rîndul bărbaților să nu vie fe­meile și atunci o să se vadă ce o in stare să facă ! Andrei Lebrin o ascultă pe soră-sa galbăn de furie, dar nu zise nici o vorbă. Tăcerea asta la oameni paci­­nici e un semn rău. Dar trecu o sep­­tămină și nu se ’ntimplă nimic. Rana Aurei începu să se tâmăduie și cei de ai lui Raposo urmară cu batjocu­rile fără Î ncetare. In ziua Iarmarocului Quinto Raposo plecă la tirg cu un car de cărbuni, ca să ’l vinză, începuse să ’nsereze pe cînd se ’ntoarse cu caru deșert, cam cu chef, și cînd ajunse intr’o afun­­datura strimtă, primi o lovitură du­pă cap, apoi alta care ’i trinli la pă­mînt, amețit. In urmă îi se păru că-i joacă ceva greu pe piept—ca niște ciubote potcovite... Ast­fel de intimplări la țară nu mai ajung la judecată. Țăranul se plinge pentru ori­ce colț de pamint, pentru un copac, pentru o mină de casta­ne­ căci averea vrea să i-o apere legea, dar de siguranța personală nu se prea tinguie. In sat sunt destui cari și au bătut vecinii dar nu-i vine nimănui în minte să ’nceapă cu ju­decata și cu avocații. Nici nu se ră­dică din pat Quinto Raposo care zăcu mult, căci pierduse mult singe­ și frații săi, Roman și Duardo se și jurară să o răsbune. A căutat el An­drei Lebrina să se ascundă, dar mun­citorul de nevoie trebuie să se duc la lucru și nenorocul făcu ca să fie chemat la șosea unde lucrau și ae­rul Raposo. *­­ Aceștia plndiau pe dușmanul lor după cum vânătorul iși piidește prada și se folosiră de o ceartă ce se ivi printre lucrători, ca să arunce cu Gluma Zilei. Ecou de la întrunirea junimistă. Se ventilează chestia a se ști, dacă s’ar putea primi un club, un tânăr, destul de cunoscut, care o dată arăta velei­tăți de junimism, Ianov adaugă, ca semn particular, că are o barbă lungă. — Atunci, zise eminentul Paul, cu grăbire, să-l mai lăsăm, căci mă tem de barba lui! ________________Moș Veveriță Idilă Un fluture iubea o floare din zori și pănă -n inserat. Sub razele calde de soare, Dormea pe sinu-i parfumat. Dar intr’o zi o visătoare Cu ochii mari, cu chipul pal, O smulse din boschetul verde, S’o poarte sara intr’un bal. Și pe cînd floarea adorată Visa pe sînul parfumat Departe, fluturul sermanul Murea de ea instreinat... _ D^Karr .FOIȚA EVENIMENTULUI“ CRIMELE 101 ASCUNSE XLVII. Afacerea din Strada Carolinel Cele mai obicinuite amănunte din viață deveniră pentru Laurent un is­­vor nesecat de necaz, de încurcătură, de grijă, de suferinți. Din fericire gar­deroba i era bine prevăzută, dar ve­dea cu groază că cîteva din hainele lui se ascază pe la cusături , cum are să le înlocuiască mai tărziu. De cîte ori, intercîndu-se de la dl Glavon, pe care îl asigurase că n’are nevoie de nimic, singur in odaia lui saracă și fără foc, cu stomac­ul um­plut cu vre-o plăcintă de cinci­spre­­zece bani, măni­i înghețată i se o­­prea pe hărtie timbrată pe care tre­buia s’o sgărie fără odihnă ! Și se gîndea cu tristeță că aceasta era viața lui, viitorul lui ! Cel puțin nu reșea de mizeria lui: se cunoștea cauza acesteia și el avea orgoliul jertfei sale. Dar acest senti­ment care-i susținea primi in curînd o teribilă atingere. Află intr’o zi că purtarea lui era­­ interpretată in­potri­va lui. Demonstrație ipocrită ! după unii , remușcări! după părerea altora. Cu toate acestea primi această lo­vitură cu mai multă tărie de­cît era de așteptat. După căte-va momente de mănie și de desperare, rădică­m capul, zicînd: Ei bine, ce ? am să-mi fac singe­reu pentru atîta lucru ? o nedreptate și o insultă mai mult și ce-mi pasă ? Dar ce D-zeu ? nu m’am obicinuit încă ? La urma urmei asta devine ridicol ! Trăi ca și in trecut, dar cu o indi­ferență disprețuitoare, își făcea datoria in fie­care zi ma­­șinalicește. Zdrobit de această como­­țiune, și prin un efect al traiului mi­zerabil la care era iel redus, incepu să se indoiască și să se îndepărteze de toate, chiar de propria lui sufe­rință pe care o simțea mai puțin. Pulcherie înțelese această schimbare Se vedea înainte, reîncepuseră din nou certele și impăcările lor. Pănă atunci Laurent printr’un fel de milă, simulase o dragoste pe care n’o mai incerca, și Pulcherie se agăța, cu desperare la acest simulacru al pasiunei. Dar, din acest moment nu se mai reținu. Intr’o zi, pe cînd cea­i zicea intr’un fel de rugă și extez. — Suntem săraci și in mizerie a­­mîndoi, dar dacă ai vroi. Oh ! atunci ar fi fericirea. — Ei! lasă-mă odată in pace cu fe­ricirea ta ! zise el rădicînd din umeri. Altă dată, i zise intr’un mod bru­tal ? — Asta ie ! dar ce ești nebună, oarbă, stupidă ? Dar nu vezi că nu te mai iubesc ? Dar nu te pot suferi sau mai degrabă mă plictisești ca tot ce se află in jurul meu, și ca mine in­­su­mi, ceia ce nu-i puțin lucru. Iea isbucni in lacrămi. Apoi se sili să nu vadă in aceasta de­cît o glumă un capriciu. Dar simțea­m foarte bine că-i adevarat. De alt­fel, era și ea să­tulă de aceasta dragoste fantastică, tristă, crudă. Ar fi vrut s’o smulgă din inima iei și se indigna contra ei insă­și că n’a­­vea această putere. XLVIII De atunci, nu mai fu cu rea aspru și ironic. I zicea : — Ce comedie proastă și ridiculă jucăm, aici, sărmana mea Pulcherie ! Ie cu putință ca asta să-ți facă plă­cere ? Ge comedie ? zicea rea. Ei! doamne, această vecinică pre­făcătorie de sentimente, căreia ne de­­dăm. Ce alt nume poți să-i dai ? Dacă am avea macar o galerie de impresionat, de înșelat ! Nu, jucăm înaintea scaunelor și facem prostia de a ne lua de serios. Degeaba vezi tu, am deschis brațele am rădicat ochi la cer, am scos sus­pine și cuvinte de dragoste. Inima se deșartă. Să avem buna credință de a o re­cunoaște. Oh ! da inima ta te pustie, dar a mea... — Și a ta. Cercetează puțin ce se intrînsa : mănie, indărăpnicie, un gest perpetu de a chinui și de a reînsufleți o sărmană dragoste sfârșită­, fie ! Dar dragoste adevarată, o dragoste vie și puternică ? nu. Să nu ne mai istovim deci puterile căutînd să apucăm o himeră și să ne mulțumim cu­­­ prietenia bună și sin­ceră. — Prietenie ! zisa ea, nici odată ! începea să-i facă reproșuri, să-l o­cărască, nu-i cruța de nici o insultă. (va urma)

Next