Evenimentul, octombrie-decembrie 1903 - ianuarie-februarie 1904 (Anul 11, nr. 191-293)

1903-11-25 / nr. 235

No. 285­ tic și sufletul mișcărilor generoase, el nu se gîndea că așterne temelia unei școli nouă, care avea să-și în­­scrie, pe scutul de luptă: Patrie, Frumos și Adevăr. La început valoroșii tineri, grupați în jurul său, erau talente dar care nu puteau să producă marea lovi­tură, menită dintr’o singură dată, să proclame ființa școalei d-lui Xeno­­pol. Acum d­oi ani, apare Riria . Fu o explozie de generală admirație. Nu se văzuse încă, un mai minunat elan de admirație ; tineri și bătrîni, slă­veau pe marele talent ivit în cercu­l Arhivei." Această femee se impunea, desbanaliza totul și sub puternica ei cugetare, firea lua contururi de pei­sagii superbe. Atunci exploziile de ură isbucnită. Urmașii Junimei, cete răzlețe de regimente învățate cu prada, tiralio­­rii unei armate cuceritoare și care uitară ce-i respectul, se adunară la un loc ; trîmbițele de alarmă lunară lugubru și corbii, deranjați din or­gia mincărei, veniră cu furie la luptă și uitară că primiseră hrană de la generalul dușman, și croncăniturile lor, căutau să nimicească marele ta­lent care fermeca prin duios sunet de lyră. Astă­zi ceata, sătulă dar aproape învinsă, încă se mai repede cu aere de lupi turbați. Lupta este însă limpede. Domnu A. D. Xenopol este învingătorul; școala domniei sale, nobilă și gene­roasă, este azi victorioasă. Entusiasmul cel mai nobil animă gîndurile ei și, în lupta pentru fru­mos, dinsa dorește să audă și dym­nuri pentru Patrie, pentru Adevăr, în impec­abilă formă, poeții ei, vor cînta ca și Hugo, ca și Delavigne, cre­dința și pămîntul strămoșesc. Fiorii unui nobil patriotism stră­bat poesia Ritei Printre mărgărita­rele frumosului ei geniu, străluce dragostea de neam. Școala de la Iași va saluta, fără îndoială, în rîndurile de ostași ?■­­a­­vant-gardei, pe toate talentele re­marcabile și entusiaste , va putea cu mulțumire să arate tinerilor, ce-i va forma oastea cea numeroasă și pe acel neobosit Hasdeu, cu figura lui de sfînt imbătrînit in lupta binelui și frumosului. Un crîmpeiu și pentru heghemo­nul oștirei celei noui. Alexandru Xenopol este acela care a avut marele merite să ducă pănă la capăt lupta cea mare. Mulți pornit­ au să se răsboiască și, la primele lovituri dușmane, au preferat să se dea ca învinși. Dar, vai de cei înfrânți, ei tre­buesc dați uitărei și slava noastră s’o îndreptăm numai spre generalul învingător. Cugetarea românească, obosită de exploatarea unora, salută in tine pe conducătorul fruntaș, care îi va a­­răta țărmul unor noi visuri. Iată cum se nuanțează in nedeci­­sul viitorului, noui apostoli ai frumo­sului. 17 -Pe acord de dulce harfă, ne le­­gănim sufletul, e poesia Rim­ei, su­perbă și duioasă, lină, euritmie ro­mantică, visiune foarte pura de i­­magiuni nobile, și dulcele glas de melodioâ harfă, se nimicește in sfa­turi luminate și încălzite de cea mai curată aristrocrație sufletească. Cei cari vor veni sa ia parte la lupta cea mare, vor găsi pe drapelul ce desfășură de Xenopol, și pe care il urmăm, alături de cele mai bus spuse și iubirea de ireal, redat în cel mai impecabil real. Rim­a, cu poesia ei, le stă drept pildă. Bucium de bucurie să răsune. A­­devărul strălucit, atâta timp suprimat, ele răspindind lumină și dind viață frumosului. Zei vechi, pururea noui, dinșii vor avea în atriul nouei școale, foc nes­tins de pioasă dragoste. Caion Bronica Da­art pass ax, D. învățător N. Arbore a obținut un concediu de 30 zile, pentru caz de boală. Consiliul de administrație al Cre­ditului funciar urban din localitate a dispus numirea d-lui Ed. Motăș cus­tode a creditului, din orașul Vaslui, in locul d-lui Gheorghiu. D. D. Buzinchi a confiscat de la măcelarul Gh. Panaitescu din piața Sf. Spiridon 50 kgr. carne de mascul care conținea linii. Comitetul diriguitor al Ligei cul­turale, secțiunea Iași a convocat pen­tru eri Duminică pe mai multe d-ne din înalta societate ieșană, pentru a se consfâtui și a-și da părerea asupra mijlocului propus de unul din mem­brii Ligei, de a se institui o loterie de obiecte în timpul sărbătorilor Crăciunului. Beneficiul acestei loterii va sluji la premimpinarea cheltuelilor nece­sare marelui album care va fi edi­tat cu prilejul sărbătorirei al celui de al IV-lea centenar de la moar­tea voevodului Ștefan cel Mare. Propunerea a fost admisă, hotă­­rindu-se alegerea unui comitet or­ganisator. Obștia sătenilor din Mîndreni a cerut Ministerului de domenii să scoată în vînzare terenurile din preajma satului. Soldații din Reg. XIII Ștefan cel Mare vor face în curînd seria mar­șurilor anuale. Luni __ Rime _ INTERMEZZO Suspin în flori de trandafiri Străbate prin petale, Și dulci săruturi de zephyri Alintă roze pale. Fiori de dragoste cuprind In caldă moliciune Și ’ncet bujorii se aprind In sărutări nebune. Și se sărută ’nflăcărat O lume de fantasme, Sub lin zephyr îmbălsămat Se răspindesc miasme Jean Gheorghiu-Cristești. Iași 24 Noembrie. D. maior Năsturel delegatul mi­nisterului de răsboiu, a terminat in­spectarea armelor soldaților din Reg XIII infanterie și a soldaților din batalionul VI de vînători. In strada de jos a încetat ori din viață d-na Sofia Solomonică care se afla suferindă de mai mult timp. In strada Căpitan Păun a încetat din viață d-na Etti Poltzer. In strada Pomir No. 6 la casele­ocuite de d. Leibig Mendelsohn a izbucnit ori un inceput de incendiu, care a fost însă imediat localizat de pompieri. I. P. S. S. Mitropolitul Partenie a hirotonisit preot pe S. S. ieromona­­h­ul Nectarie de la Schitul lui Tă­­rîță. 1). EVENIMENTUL Meetingul studenților Ieșeni dri dimineață toate zidurile orașu­lui erau pline de niște așa zise con­­tra-proteste emanate din inițiativa di­­lor Tom­a, Vasilescu care s’au lipit de cu noapte din ordinul poliției de cătră vardiștii. Departe însă de a influența cîtu­și de puțin cetățenii, contra-protestul acesta, au­țînd curiositatea publicului, l’a făcut să ia parte în mare număr la meeting, înainte de întrunire Ciți­va agenți secreți, împrăștiați ici, colo, prin piața Unirei lansau svonul că întrunirea a fost amînată. Și cu toată vremea ploioasă publi­cul se adună încetul cu încetul și la ora 2 și un sfert Dl. A. D. Xe­nopol își face intrarea în sala Pastia. In aplausele unanime ale sălei d. I. Antoniu președintele de ședință face declarația că comitetul extra­ordinar de inițiativă socotește ca o datorie de conștiință națională față de in­diferenții corpului studențesc, să convoace acest meeting in care să se comemoreze faptele strălucitului voie­vod Alexandru Ion Cuza, excluzind din această solemnă ședință, ori­ce caracter politic și ori­ce mistificare Apoi dă preșidinția onorifică d­lui A. D. Xenopol. Dl. A. D. Xenopol, mulțumește comitetului de distinsa onoare ce i se face arată că e o sfintă datorie a întregului neam să ia parte la această sărbătoare națională, și cre­de că studenții își vor ținea angaja­mentul față de d-sa și de public de a nu da acestei expansiuni sincere de admirație pentru marele voievod un caracter politic care ar compro­mite chestiunea. Discursul d-lui Gheorghiu Se dă cuvîntul d-lui Gheorghiu Cristești, representantul studenților bucureșteni, care într’o caldă și en­­tușiastă cuvîntare, aduce elogii la­șului, orașul luminei, în care flacăra naționalismului arde încă în inimele cetățenești, în desăvîrșita’i splendoare. Spulberă ideea preconizată de unii că Bucureștiul e inima și creerul Ro­­mîniei. Bucureștiul e orașul înghețat, fără sentimente, fără entusiasm și dacă e creerul Romîniei, nu e mai puțin adevărat că lașul e inima Romînis­­mului (Apl. prelungite). Vorbește de Alexandru Cuza căruia îi arată în culori­ sclipitoare uriașele fapte, care au contribuit la regenerarea și uni­ficarea Romîniei. Laudă inițiativa ridicărei statuiei lui Cuza-Voievod, arătînd ca probă netăgăduită de sen­timentele ce călăuzesc lașul că tot aci a trebuit să încolțească și această sublimă idee. (Aplause prel. Urale), prin care sufletul Românesc, a tre­cut purificat din vijeliile și desori­­entarea trecutului în epoca actuală, epocă de unoire, de sănătos echili­bru. Face un rezumat al mărețelor fapte de care e legat numele voe­vodului Cuza: Unirea, seculariza­rea averilor mănăstirești, unifica­rea legislației și legea improprie­­tărirei țăranilor din 1864. Face is­toricul nenorocitei stări de iobăgie, în care se găsea înlănțuit țăranul român ; arată cum Cuza, l’a ridicat, și a dat poporului român demnitatea. Această demnitate,—zice d-sa—ce­re să aducem prinosul nostru de re­cunoștință lui Cuza-Vodă, părintele, eroul și profetul poporului Român, (aplause).—In clocotele de rîs a să­­lei, d-sa povestind un episod din vremea unirei, îndeamnă pe Romîni, să citească, dușmanilor ridicărei sta­tue a domnitorului Cuza, moliftele Sf. Vasile pentru cei îndrăciți, (ilaritate, apl, preț., urale). Apoi adresîndu-se cetățenilor ie­șeni, le face următorul entusiast apel: Voi cari ați deșteptat din uitatul mormînt de la Suceava pe cel mai strălucit voivod al Moldovei, Ștefan cel Mare, chemați din exil pe cel mai meritos domn al Romîniei, pri­mul și ultimul Roman, șef suprem al poporului său, împodobiți deci cetățeni, cetatea voastră, cetatea sacrificiului cu sta­tuia voevodului sacrificat, (aplause prel., urale).“ Cuvîntarea d-lui căpitan Fallade Cerînd învoirea d-lui A. D. Xeno­pol, în aplausele unanime ale sălei, d. căpitan Palade, un veteran, mar­tor ocular al domniei lui Cuza-Vo­dă, cu lacrimele î n ochi, povestește cîte­va scene emoționante și pline de măreție națională, din viața strălu­citului voevod, apoi cere voe d-lui Xenopol, ca să-și deie obolul său pentru scopul înălțărei statuei lui Cuza, pe care, pentru a înăbuși gla­sul clevetitorilor pitici la suflet, tre­­bue să se înalțe măreață și străluci­toare, ca să poată fi privită și ad­mirată de la Tisa pănă la Moina de la Bistrița la Mare. (apl. pref., aclamațiuni). Discursul d-lui Artenie Ia cuvîntul apoi d. Victor Artenie, redactor al ziarului „Vremea“, citit* într’o caldă cuvîntare arata că se simte fericit de a fi in mijlocul en­­tusiaștilor studenți, luminătorii nea­mului și sprijinitorii datinilor strămo­șești. Spulberă insinuările cîtor­va pigmei, care vor să înăbușe senti­mentele naționale, căutînd a mistifi­ca cunoștința poporului, înțelepciunei lui și patriotismului său dacă n’ar fi fost detronat, Bucovina era să fie din nou a noastră (apl.) Relevă conversația d­intre consulul Franței Tyl­or și Vodă Cuza, după detronare, în care" Voevodul refuză de a fi reîntronat pe tronul de pe care fuse smuls, scoate în relief ab­negația și patriotismul luminat al nemuritorului domn , arată respec­tul pe care l’a manifestat pentru a­­devărata suveranitate Poporul. Eu sunt din popor, poporul m’a ales, poporul m’a detronat, ce a făcut popo­rul, e bine făcut. Apoi într’o energică filipică, inse­rează nepasarea unora pentru memo­ria domnitorului Cuza, aducînd laude Oltenilor pentru devotamentul lor e­­roic, care l’au ales după detronare pănă la moarte ca reprezentant al lor în parlament.—Aduce elogii d-lui A. D. Xenopol, pe care îl numește un sem­n și entuziast profet al nea­mului, care în flacăra uriașei lui în­țelepciuni, a turnat în bronzul veș­niciei istoria neamului nostru. (Apl­ urale prelungite.) își arată sentimen­tele sale de admirare pentru nobila inițiativă a unui demn urmaș de voe­vod d. Grigore Ghika-Deleni, care con­­cretizînd ideia d-lui Xenopol, a e­mis cel întăi ideia înălțărei statuei domnitorului Cuza. Apoi spune că dacă vrem să trăim ca popor îndelungul veacurilor și să se deie și de acum înainte țarei noas­tre renumele de Belgie a Orientului și nu de drojdie a Occidentului tre­bue să ne deșteptăm din letargia a­­ceasta, căci e scris in cartea veșni­ciei, că un popor care nu-și res­pectă pe oamenii săi mari, își perde simțul patriotismului, demnitatea și dispare fără urmă ca un meteor din mijlocul popoarelor în care a trăit. Că de exemplu pe Poloni și pe E­­vrei. Termină îndemnînd încă odată pu­blicul, să-și facă datoria sfirșind prin un entusiasm sincer și prin genero­zitate cobitoarele și funestele d-sale prevestiri. Aplause entusiaste, urale prelungite. D. A. D. Xenopol felicită pe o­­ratori de demnitatea și dragostea cu care au îmbrățișat această sfintă chestiune și îndeamnă publicul să urmeze exemplul d-lui căpitan Palade. O listă de subscripție e lansată in întrunire și se adună in scurt inter­val o însemnată sumă de bani. D. Antoniu luînd cuvîntul mulțu­mește publicului de buna­voința cu care a ascultat pe oratori pînă la sfirșit, afirmă încă odată că numai entusiasmul cald al patriotismului și nici un interes meschin n’a îndemnat, după cum s’a văzut, pe studenți a convoca acest meeting. D. A. D. Xenopol citește urmă­toarea moțiune: „Comitetul extra­ordinar de iniția­tivă al studenților universitari­eșeni, dm­preună cu d. Gheorghiu-Cristești, representantul studențimei universi­tare bucureștene, sub­ preșidenția de onoare a ilustrului istoric, profesor și academician A. D. Xenopol, în­truniți in ședință publică in sala Pastia, azi 13 Noembrie 1903, își ma­nifestă sentimentele lor de admirație și de eternă recunoștință pentru me­moria ilustrului domnitor, aderînd dinpreună cu cetățenii ieșeni la Înăl­țarea unei mărețe statui primului și ultimului voevod al Romîniei. Se cetește apoi o telegramă căl­duroasă a M. Sale Elena doamna, soția augustului domnitor. Impresiuni Autorii așa zisului contra-manifest au fost moralicește cu desăvîrșire zdrobiți întreaga studențime univer­sitară împărțită în grupuri prin pia­ța Unirea, după întrunire și-a aratat sentimentele de indignare pentru a­­ceastă degradare rușinoasă și servi­lism polițienesc a bande Tom­a,­­ Comp. Iar membrii Solidarităței vor cere­­ astă­ seară socoteală efemerului pre­v­­edințe a două societăți d­intre care una cu membri și fără local și alta cu bibliotecă și fără membri și lo­cal­i de sfruntata îndrăsneală ce și-a luat, cînd se știe de toți că a fost exclus din Solidaritatea pentru inco­­rectitudene­­ de a se afișa de la tine președinte și de a omite asemenea murdării pe socoteala studenților cinstiți. Rep. In cheere Discursul d-lui Stoicescu Ia cuvîntul apoi d. Demetrius Stoi­cescu, care într’o măestrită cuvin­tare, nuanțată de imagini și de un colorit clasic, aduce caldele sale e­­logii lașului, cetatea sacrificiului, care s’a desbracat, de podoabele lui nes­timate, de renumele lui consacrat de veacuri, de diadema lui scinteietoare, pentru binele și unificarea neamului „lașul, cetatea clasică a sacrificiu­lui se simte destul de tare și de ge­neros ca să mai spere și să mai sa­crifice" (aplauze entusiaste). Trecind la altă ordine de ideie arată că ti­nerimea universitară are sfinta da­torie, de ași unifica idealul ei tînăr cu idealul națiunei (aplause). Face un paralelism între Traian părintele națiunei Române și Ale­xandru Cuza, părintele Romîniei u­­nite. (aplauze prelungite) „Numele lui Traian e legat de înălțimea ceru­lui, numele lui Cuza, e legat de pu­terea rodniciei pămintului (aplauze prelungite). Arată că domnia lui Cuza e focul Cuvîntarea d-lui Gorgos la un discurs concis și clar sim­paticul student Gorgos descrie in cu­lori vii istoricul secularizărei averilor monastirești, împărțirea pămînturilor la țarani, fâcînd în același timp ,o minuțioasă analiză a importanței so­ciale ce a decurs din aceste acte u­riașe cărora datorim starea noastră actuală și virtutea poporului român, întrerupt de calde aplauze tînărul student face un apel călduros la sen­timentele cetățenești ale numerosu­lui public, pentru ridicarea statuei domnitorului Cuza. Discursul d-lui Teodoru D Teodoru e primit la tribună în aplauzele unanime ale sălei, d-sa li­niștește publicul cu următoarea re­flecție : Nu știu d-lor, dacă voi fi tot atît de aplaudat și după ce voi termina. Apoi, întrînd în miezul discursului său relevă meritele diplomatice ale lui Cuza Voevod, amintind că grație 1903 Mai mulți muncitori bulgari află­tori actualminte în județul nostru, s’au plîns Ministerului de interne, în contra unui c­ arendaș care i-a adus la muncile agricole,—și din a căror causă se află în cea mai nea­gră miserie. La Fotoplasticul Imperial din str. Galiei 54 s’a expus pentru prima oară interesanta serie: „Roma* cu ocazia vizitei împăratului Germanic. „ Vaticanul și Papa Leon XII‘ Papa Leon XIII n’a lăsat să fie fotografiate. Directorul Centralei noa­stre a fost special chemat la Roma să fotografieze apartamentele Vati­canului și pe I. P. S. S. Papa, pen­tru a fi expuse la toate filialele no­­a­­­stre. Nici un alt Institut din lume de felul nostru nu s’a bucurat de acestă înaltă favoare. Această interesantă serie rămîne expusă pănă Simbătă 29 Noembrie. D. Matciuc, grefierul Judecătoriei Ocolului I, a fost înlocuit prin d. Lefter. D-nii Ofițeri ai Reg. XIII Ștefan cel Mare au fost admiși să facă în fie­care Joi și Sâmbătă exereții de echitație la Reg. 7 cavalerie sub con­ducerea d-lui Coculescu. Oculta și brătieniștii pregătesc o nouă manifestație in Cameră pentru a dovedi că sunt în... majoritate. E vorba să se provoace un vot de încredere pentru guvern. Adversarii ocultei ridi de această genială combinație de ai dezarma și au trimis vorbă ocultei că se vor a­­socia la acest vot de încredere fiind că și ei admit politica generală a d-lui Sturdza, dar ceea ce nu admit­e modul cum se tratează partidul și personalitățile marcante din acest partid. Aceste chestiuni nu se rezolvă cu voturi de încredere, ci prin alte mijloace. Din cauză că d. Sturdza se află de trei zile bolnav, nu s’au reluat tratativele de reconciliare și prin ur­mare în aceeași situație critică se află și astă­zi guvernul și partidul li­beral. D. I. Fonescu, maestru de desemn și caligrafie la liceul din Vaslui, a fost transferat în aceiași calitate la liceul din Ploești, în locul d-lui I. Ținca, care au fost trecut la gimna­ziul din Roman. In urma cererei arhiepiscopatu­lui latin din țară, ministerul instruc­țiunii a admis înființarea a două­­­ școli catolice, una la Târgoviște și alta într’un alt oraș din Muntenia. Printre condițiunile puse arhie­piscopatului de către ministrul ins­­trucțiunei, sînt și acelea ca în aceste școli să nu se primească nici un co­pil de roman, și chiar în cazul cînd actualul regulament al învățămîntu­­lui particular se va modifica, această condițiune să fie considerată ca e­­xistentă. Lucrările de canalizare de la Aba­tor au fost complectamente termina­te zilele aceste. ACELAȘ DRUM de Constantin Gillart —JOS— I. Irena nu mai era fluturașul ce sbura din floa­­re în floare, cînd întoarsă acasă din internat, de di­­mineață pînă ’n seară intona dulci melodii la pian, cu atîta sentiment, că în admirația părinților, aler­­ga în brațele mamei alintindu-se, iar păru­lj mătăsos in gingașe ondulațiuni, valuri-valuri șerpuia pe ume­rii frumos întrupați. De un an eșise din pension—și la fericirea vi­sată de ea, nu lua parte nici parfumul îmbătător al iatacului­ albastru ce împrăștia mirosul de flori exo­tice, nici luxul, bogăția, ce-o înconjurau, nimic. Din contra, se simția amarnic plictisită , simția sufletul sbuciumat, vînturat prea de timpuriu de dezamăgi­rea vieței, dezamăgirea unui ideal perdut! Ca ’n alte dăți-acum și-ar fi prins durerea pe clapele pianului—vechiul prieten al ei—uitat întrun colț al salonului. Oare în plinsul coardelor n-ar fi redeșteptat, mai dornic, mai pasionat nostalgia artei?... Veșnic o consumau aceleași gînduri... In acelaș timp devenisă abătută, tristă,—nespus de tristă ! Sta ceasuri întregi căzută în visări­adinei, înlătura pri­eteniile , în schimb găsea alinarea sufletească in sin­gurătate : clipe ce mereu­ mereu îndrugă multe, a­­duceri aminte multe; in farmecul Naturei ce reînvie în inimi doruri multe, multe doruri fălite pentru­ ca un egoist. Zadarnic se silea a colori viața mișcărilor ve­seliei făcute acum stinghere, forțate în fața părințelor. Bătrînii pas cu pas măsurau nelineștea copilei. Și se întrebau care o fi pricina, care i culmea de unde se pornească această îndurerare a sufletului, a­­ceastă îngenunchiere a vieței și însingerare a gindi­­rei, la vrîsta cînd, toate trebue parcă să-i apară sub forme vesele, dragi, curate, cum ar trebui să fie și cugetul și simțirea odorului scump. . Din depărtare, ca un trist ecou, pe aripele a­­dieței ușoare, le veni răspunsul : dragostea. Și chiar din acel moment, mama își luase toa­tă însărcinarea față de tatăl, să afle chiar din gura Irenei, tot adevărul. II. Irena murmura pîrînalnic, încet, refrenul unui cîntec vechiu, frumos. Și se uita în fața oglinzei o­­vale, stil baroc, cristal bătind în ape vierzi, iar bu­zele­­ bea se desprindeau una de alta desvelind și­ragul dinților ciopliți din mărgărintare prin care se strecura ciripirea, variațiunea duiosului vers, legat în mintea dusă, cu privirea zimbitoare in cadrul păru­lui frumos lustruit de culoarea abanosului. Cu gingășie și îngrijire desprindea șuvițele sfin­tei comoară la femei, sub șerpuirea focului din ochii țigănești, pătrunzători, sugestionari în impresia ad­­mirațiunei sau ceva obicinuit, îl pieptănă, urzit în farmecul de fecioară. După ce isprăvi găteala pieptanăturei, e glami­­nă cu o ochire completativă, dornică neînțeleasă in­teriorul iatacului odată drag, asemănător unui tem­plu feeric sub ploaia unei lumini slabe, în tremura­rea dantelelor fine, albastre împletitor de visuri. Acum obiectele mici, o parte de artă, așezate pe toaletă și mesuța de scris, păreau uitate, paingenite de indeferență Nu mai aveau farmec, inspirau așa... un fel... monotonia vechimei lor. Cu toate, fie­care in parte, avea legat începutul unui poem colorit din o viață dulce și un cadru de amintiri, acelor zile a­lintate cu multă dragoste de ea, și aranjate în flutu­rarea esteticei, iar de zece ori pe zi ștergea colbul de pe ele. Luă albumul. Acum foile nu mai erau răscolite desprețuite, citite pasionat, cu drag la fel cum cre­dinciosul șoptește rugăciunea din vechea carte bise­ricească. Raționa în gînd : toate lucrurile după un timp par banale, ca și versurile scrise în albumul ei , nu mă uita. Pecete veche, întrebuințată de mulți pentru suveniruri. In schimb prietinia, simpatizarea, care credeți, se uită. Doar cu ocazie tipărite din nou în memorie. Tot așa și ea le uitase. I se păreau „forme“ croite după acelaș tipar, scrise așa... fie­care trăsătu­ră a condeiului de interes. Mulți înjghebase rinduri spre a fi aplaudați, deșteptățiți, de acei ce întimplător curiositatea îi fă­cea sa răscolească parfumatele file și se admire far­mecul frazelor urmate de puncte (nepricepute serios de ei) spre a fi bine ad­ucite gîndirei noastr­e la cu­prinsul adevăratului înțeles. Astfel de gânduri cutreera mintea Irenei, căci acum iubea ceva nou și așa-i firea noastră , uităm îndată icoanele sfinte, din trecut, umbrite sub palpi­­tațiunea pasiunei noi, născute. Prin geamuri se risipea tristeța zilelor de toam­nă, și mereu se desfășura motorul ideilor. Cum frun­­zile arborilor curcurite pe ramuri se desprind în cint melodic, trist iar cîntarea vlntului se împrăștie de ici colo rătăcite în plins de moarte... Și ce asemăna­re, perfectă, egală, intre viața muritorului și a Naturei. Viața naturei veșnic reînvie; se repetă mereu glasul privighitoarelor în luncă sub tronarea lunei și toarcerea firelor de lacrimi; picături de rouă; șoap­te ; freamat de sălcii la coatele isvoarelor; căderea frunzelor toamna: moarte. Tot așa și viața noastră: clipă de materie, dis­­compunere de atom pentru tot­dea­una. Durerea tro­­­­nează firele de lacrimi: rugăciunele robilor; șoapte, suspinurile poeților istoviți de ftizie; ultimele clipe dorim viața -moarte Așa curenți ginduratici bîntuia imaginația Ire­nei, la fel dispoziției vremei de afară. Ușa iatacului se deschise, și mama apăru un prag, îmbrăcată simplu în negru, fire nobilă bine păstrată c’un zimbet părintesc se închină „Bună­­dimineață“ urmată de o caldă sărutare pe frunte. O­­cupă un loc netezind numele copilei în a er. — Floricică, de mult timp neliniștea, preocu­parea ta veșnică, a dimnuat mîngăerea visată de noi acum la bătrinețe. Nu-i așa ? tu rămas a-i se afini supărările pă­rințelor, tristele vremuri de aduceri aminte despre perderea celor­lalți frați a­i tăi. Moartea lor, scumpii, m-a scruncinat mult, căci­­ toți în floarea vrîstei îndrăgituea mormîntul. Rămasa-i tu, să îmbraci zilele cele mai avem de trait cu zmalțul fericirei tale, cu zîmbetul nein­­durerat de gindirea mohorită în primă­vara vieței tale umbrită de nevinovăția copilărească. Acum e timpul să fii veselă, să cînți, să salți. Privește la prietenele tale. Cum nu sunt eu în poezia ta. De ce atunci tîngu ești ? Pe cine ?... cind firea trebue să ridă la izvorul tinereței ce atinge strunele inimei­ Nouă atunci, ce ne rămîne? tristeța. (Va urma). f

Next