Evenimentul, octombrie-decembrie 1903 - ianuarie-februarie 1904 (Anul 11, nr. 191-293)
1903-11-25 / nr. 235
No. 285 tic și sufletul mișcărilor generoase, el nu se gîndea că așterne temelia unei școli nouă, care avea să-și înscrie, pe scutul de luptă: Patrie, Frumos și Adevăr. La început valoroșii tineri, grupați în jurul său, erau talente dar care nu puteau să producă marea lovitură, menită dintr’o singură dată, să proclame ființa școalei d-lui Xenopol. Acum doi ani, apare Riria . Fu o explozie de generală admirație. Nu se văzuse încă, un mai minunat elan de admirație ; tineri și bătrîni, slăveau pe marele talent ivit în cercul Arhivei." Această femee se impunea, desbanaliza totul și sub puternica ei cugetare, firea lua contururi de peisagii superbe. Atunci exploziile de ură isbucnită. Urmașii Junimei, cete răzlețe de regimente învățate cu prada, tiraliorii unei armate cuceritoare și care uitară ce-i respectul, se adunară la un loc ; trîmbițele de alarmă lunară lugubru și corbii, deranjați din orgia mincărei, veniră cu furie la luptă și uitară că primiseră hrană de la generalul dușman, și croncăniturile lor, căutau să nimicească marele talent care fermeca prin duios sunet de lyră. Astăzi ceata, sătulă dar aproape învinsă, încă se mai repede cu aere de lupi turbați. Lupta este însă limpede. Domnu A. D. Xenopol este învingătorul; școala domniei sale, nobilă și generoasă, este azi victorioasă. Entusiasmul cel mai nobil animă gîndurile ei și, în lupta pentru frumos, dinsa dorește să audă și dymnuri pentru Patrie, pentru Adevăr, în impecabilă formă, poeții ei, vor cînta ca și Hugo, ca și Delavigne, credința și pămîntul strămoșesc. Fiorii unui nobil patriotism străbat poesia Ritei Printre mărgăritarele frumosului ei geniu, străluce dragostea de neam. Școala de la Iași va saluta, fără îndoială, în rîndurile de ostași ?■avant-gardei, pe toate talentele remarcabile și entusiaste , va putea cu mulțumire să arate tinerilor, ce-i va forma oastea cea numeroasă și pe acel neobosit Hasdeu, cu figura lui de sfînt imbătrînit in lupta binelui și frumosului. Un crîmpeiu și pentru heghemonul oștirei celei noui. Alexandru Xenopol este acela care a avut marele merite să ducă pănă la capăt lupta cea mare. Mulți pornit au să se răsboiască și, la primele lovituri dușmane, au preferat să se dea ca învinși. Dar, vai de cei înfrânți, ei trebuesc dați uitărei și slava noastră s’o îndreptăm numai spre generalul învingător. Cugetarea românească, obosită de exploatarea unora, salută in tine pe conducătorul fruntaș, care îi va arăta țărmul unor noi visuri. Iată cum se nuanțează in nedecisul viitorului, noui apostoli ai frumosului. 17 -Pe acord de dulce harfă, ne legănim sufletul, e poesia Rimei, superbă și duioasă, lină, euritmie romantică, visiune foarte pura de imagiuni nobile, și dulcele glas de melodioâ harfă, se nimicește in sfaturi luminate și încălzite de cea mai curată aristrocrație sufletească. Cei cari vor veni sa ia parte la lupta cea mare, vor găsi pe drapelul ce desfășură de Xenopol, și pe care il urmăm, alături de cele mai bus spuse și iubirea de ireal, redat în cel mai impecabil real. Rima, cu poesia ei, le stă drept pildă. Bucium de bucurie să răsune. Adevărul strălucit, atâta timp suprimat, ele răspindind lumină și dind viață frumosului. Zei vechi, pururea noui, dinșii vor avea în atriul nouei școale, foc nestins de pioasă dragoste. Caion Bronica Daart pass ax, D. învățător N. Arbore a obținut un concediu de 30 zile, pentru caz de boală. Consiliul de administrație al Creditului funciar urban din localitate a dispus numirea d-lui Ed. Motăș custode a creditului, din orașul Vaslui, in locul d-lui Gheorghiu. D. D. Buzinchi a confiscat de la măcelarul Gh. Panaitescu din piața Sf. Spiridon 50 kgr. carne de mascul care conținea linii. Comitetul diriguitor al Ligei culturale, secțiunea Iași a convocat pentru eri Duminică pe mai multe d-ne din înalta societate ieșană, pentru a se consfâtui și a-și da părerea asupra mijlocului propus de unul din membrii Ligei, de a se institui o loterie de obiecte în timpul sărbătorilor Crăciunului. Beneficiul acestei loterii va sluji la premimpinarea cheltuelilor necesare marelui album care va fi editat cu prilejul sărbătorirei al celui de al IV-lea centenar de la moartea voevodului Ștefan cel Mare. Propunerea a fost admisă, hotărindu-se alegerea unui comitet organisator. Obștia sătenilor din Mîndreni a cerut Ministerului de domenii să scoată în vînzare terenurile din preajma satului. Soldații din Reg. XIII Ștefan cel Mare vor face în curînd seria marșurilor anuale. Luni __ Rime _ INTERMEZZO Suspin în flori de trandafiri Străbate prin petale, Și dulci săruturi de zephyri Alintă roze pale. Fiori de dragoste cuprind In caldă moliciune Și ’ncet bujorii se aprind In sărutări nebune. Și se sărută ’nflăcărat O lume de fantasme, Sub lin zephyr îmbălsămat Se răspindesc miasme Jean Gheorghiu-Cristești. Iași 24 Noembrie. D. maior Năsturel delegatul ministerului de răsboiu, a terminat inspectarea armelor soldaților din Reg XIII infanterie și a soldaților din batalionul VI de vînători. In strada de jos a încetat ori din viață d-na Sofia Solomonică care se afla suferindă de mai mult timp. In strada Căpitan Păun a încetat din viață d-na Etti Poltzer. In strada Pomir No. 6 la caseleocuite de d. Leibig Mendelsohn a izbucnit ori un inceput de incendiu, care a fost însă imediat localizat de pompieri. I. P. S. S. Mitropolitul Partenie a hirotonisit preot pe S. S. ieromonahul Nectarie de la Schitul lui Tărîță. 1). EVENIMENTUL Meetingul studenților Ieșeni dri dimineață toate zidurile orașului erau pline de niște așa zise contra-proteste emanate din inițiativa dilor Toma, Vasilescu care s’au lipit de cu noapte din ordinul poliției de cătră vardiștii. Departe însă de a influența cîtuși de puțin cetățenii, contra-protestul acesta, auțînd curiositatea publicului, l’a făcut să ia parte în mare număr la meeting, înainte de întrunire Cițiva agenți secreți, împrăștiați ici, colo, prin piața Unirei lansau svonul că întrunirea a fost amînată. Și cu toată vremea ploioasă publicul se adună încetul cu încetul și la ora 2 și un sfert Dl. A. D. Xenopol își face intrarea în sala Pastia. In aplausele unanime ale sălei d. I. Antoniu președintele de ședință face declarația că comitetul extraordinar de inițiativă socotește ca o datorie de conștiință națională față de indiferenții corpului studențesc, să convoace acest meeting in care să se comemoreze faptele strălucitului voievod Alexandru Ion Cuza, excluzind din această solemnă ședință, orice caracter politic și orice mistificare Apoi dă preșidinția onorifică dlui A. D. Xenopol. Dl. A. D. Xenopol, mulțumește comitetului de distinsa onoare ce i se face arată că e o sfintă datorie a întregului neam să ia parte la această sărbătoare națională, și crede că studenții își vor ținea angajamentul față de d-sa și de public de a nu da acestei expansiuni sincere de admirație pentru marele voievod un caracter politic care ar compromite chestiunea. Discursul d-lui Gheorghiu Se dă cuvîntul d-lui Gheorghiu Cristești, representantul studenților bucureșteni, care într’o caldă și entușiastă cuvîntare, aduce elogii lașului, orașul luminei, în care flacăra naționalismului arde încă în inimele cetățenești, în desăvîrșita’i splendoare. Spulberă ideea preconizată de unii că Bucureștiul e inima și creerul Romîniei. Bucureștiul e orașul înghețat, fără sentimente, fără entusiasm și dacă e creerul Romîniei, nu e mai puțin adevărat că lașul e inima Romînismului (Apl. prelungite). Vorbește de Alexandru Cuza căruia îi arată în culori sclipitoare uriașele fapte, care au contribuit la regenerarea și unificarea Romîniei. Laudă inițiativa ridicărei statuiei lui Cuza-Voievod, arătînd ca probă netăgăduită de sentimentele ce călăuzesc lașul că tot aci a trebuit să încolțească și această sublimă idee. (Aplause prel. Urale), prin care sufletul Românesc, a trecut purificat din vijeliile și desorientarea trecutului în epoca actuală, epocă de unoire, de sănătos echilibru. Face un rezumat al mărețelor fapte de care e legat numele voevodului Cuza: Unirea, secularizarea averilor mănăstirești, unificarea legislației și legea improprietărirei țăranilor din 1864. Face istoricul nenorocitei stări de iobăgie, în care se găsea înlănțuit țăranul român ; arată cum Cuza, l’a ridicat, și a dat poporului român demnitatea. Această demnitate,—zice d-sa—cere să aducem prinosul nostru de recunoștință lui Cuza-Vodă, părintele, eroul și profetul poporului Român, (aplause).—In clocotele de rîs a sălei, d-sa povestind un episod din vremea unirei, îndeamnă pe Romîni, să citească, dușmanilor ridicărei statue a domnitorului Cuza, moliftele Sf. Vasile pentru cei îndrăciți, (ilaritate, apl, preț., urale). Apoi adresîndu-se cetățenilor ieșeni, le face următorul entusiast apel: Voi cari ați deșteptat din uitatul mormînt de la Suceava pe cel mai strălucit voivod al Moldovei, Ștefan cel Mare, chemați din exil pe cel mai meritos domn al Romîniei, primul și ultimul Roman, șef suprem al poporului său, împodobiți deci cetățeni, cetatea voastră, cetatea sacrificiului cu statuia voevodului sacrificat, (aplause prel., urale).“ Cuvîntarea d-lui căpitan Fallade Cerînd învoirea d-lui A. D. Xenopol, în aplausele unanime ale sălei, d. căpitan Palade, un veteran, martor ocular al domniei lui Cuza-Vodă, cu lacrimele î n ochi, povestește cîteva scene emoționante și pline de măreție națională, din viața strălucitului voevod, apoi cere voe d-lui Xenopol, ca să-și deie obolul său pentru scopul înălțărei statuei lui Cuza, pe care, pentru a înăbuși glasul clevetitorilor pitici la suflet, trebue să se înalțe măreață și strălucitoare, ca să poată fi privită și admirată de la Tisa pănă la Moina de la Bistrița la Mare. (apl. pref., aclamațiuni). Discursul d-lui Artenie Ia cuvîntul apoi d. Victor Artenie, redactor al ziarului „Vremea“, citit* într’o caldă cuvîntare arata că se simte fericit de a fi in mijlocul entusiaștilor studenți, luminătorii neamului și sprijinitorii datinilor strămoșești. Spulberă insinuările cîtorva pigmei, care vor să înăbușe sentimentele naționale, căutînd a mistifica cunoștința poporului, înțelepciunei lui și patriotismului său dacă n’ar fi fost detronat, Bucovina era să fie din nou a noastră (apl.) Relevă conversația dintre consulul Franței Tylor și Vodă Cuza, după detronare, în care" Voevodul refuză de a fi reîntronat pe tronul de pe care fuse smuls, scoate în relief abnegația și patriotismul luminat al nemuritorului domn , arată respectul pe care l’a manifestat pentru adevărata suveranitate Poporul. Eu sunt din popor, poporul m’a ales, poporul m’a detronat, ce a făcut poporul, e bine făcut. Apoi într’o energică filipică, inserează nepasarea unora pentru memoria domnitorului Cuza, aducînd laude Oltenilor pentru devotamentul lor eroic, care l’au ales după detronare pănă la moarte ca reprezentant al lor în parlament.—Aduce elogii d-lui A. D. Xenopol, pe care îl numește un semn și entuziast profet al neamului, care în flacăra uriașei lui înțelepciuni, a turnat în bronzul veșniciei istoria neamului nostru. (Apl urale prelungite.) își arată sentimentele sale de admirare pentru nobila inițiativă a unui demn urmaș de voevod d. Grigore Ghika-Deleni, care concretizînd ideia d-lui Xenopol, a emis cel întăi ideia înălțărei statuei domnitorului Cuza. Apoi spune că dacă vrem să trăim ca popor îndelungul veacurilor și să se deie și de acum înainte țarei noastre renumele de Belgie a Orientului și nu de drojdie a Occidentului trebue să ne deșteptăm din letargia aceasta, căci e scris in cartea veșniciei, că un popor care nu-și respectă pe oamenii săi mari, își perde simțul patriotismului, demnitatea și dispare fără urmă ca un meteor din mijlocul popoarelor în care a trăit. Că de exemplu pe Poloni și pe Evrei. Termină îndemnînd încă odată publicul, să-și facă datoria sfirșind prin un entusiasm sincer și prin generozitate cobitoarele și funestele d-sale prevestiri. Aplause entusiaste, urale prelungite. D. A. D. Xenopol felicită pe oratori de demnitatea și dragostea cu care au îmbrățișat această sfintă chestiune și îndeamnă publicul să urmeze exemplul d-lui căpitan Palade. O listă de subscripție e lansată in întrunire și se adună in scurt interval o însemnată sumă de bani. D. Antoniu luînd cuvîntul mulțumește publicului de bunavoința cu care a ascultat pe oratori pînă la sfirșit, afirmă încă odată că numai entusiasmul cald al patriotismului și nici un interes meschin n’a îndemnat, după cum s’a văzut, pe studenți a convoca acest meeting. D. A. D. Xenopol citește următoarea moțiune: „Comitetul extraordinar de inițiativă al studenților universitarieșeni, dmpreună cu d. Gheorghiu-Cristești, representantul studențimei universitare bucureștene, sub preșidenția de onoare a ilustrului istoric, profesor și academician A. D. Xenopol, întruniți in ședință publică in sala Pastia, azi 13 Noembrie 1903, își manifestă sentimentele lor de admirație și de eternă recunoștință pentru memoria ilustrului domnitor, aderînd dinpreună cu cetățenii ieșeni la Înălțarea unei mărețe statui primului și ultimului voevod al Romîniei. Se cetește apoi o telegramă călduroasă a M. Sale Elena doamna, soția augustului domnitor. Impresiuni Autorii așa zisului contra-manifest au fost moralicește cu desăvîrșire zdrobiți întreaga studențime universitară împărțită în grupuri prin piața Unirea, după întrunire și-a aratat sentimentele de indignare pentru această degradare rușinoasă și servilism polițienesc a bande Toma, Comp. Iar membrii Solidarităței vor cere astă seară socoteală efemerului prevedințe a două societăți dintre care una cu membri și fără local și alta cu bibliotecă și fără membri și locali de sfruntata îndrăsneală ce și-a luat, cînd se știe de toți că a fost exclus din Solidaritatea pentru incorectitudene de a se afișa de la tine președinte și de a omite asemenea murdării pe socoteala studenților cinstiți. Rep. In cheere Discursul d-lui Stoicescu Ia cuvîntul apoi d. Demetrius Stoicescu, care într’o măestrită cuvintare, nuanțată de imagini și de un colorit clasic, aduce caldele sale elogii lașului, cetatea sacrificiului, care s’a desbracat, de podoabele lui nestimate, de renumele lui consacrat de veacuri, de diadema lui scinteietoare, pentru binele și unificarea neamului „lașul, cetatea clasică a sacrificiului se simte destul de tare și de generos ca să mai spere și să mai sacrifice" (aplauze entusiaste). Trecind la altă ordine de ideie arată că tinerimea universitară are sfinta datorie, de ași unifica idealul ei tînăr cu idealul națiunei (aplause). Face un paralelism între Traian părintele națiunei Române și Alexandru Cuza, părintele Romîniei unite. (aplauze prelungite) „Numele lui Traian e legat de înălțimea cerului, numele lui Cuza, e legat de puterea rodniciei pămintului (aplauze prelungite). Arată că domnia lui Cuza e focul Cuvîntarea d-lui Gorgos la un discurs concis și clar simpaticul student Gorgos descrie in culori vii istoricul secularizărei averilor monastirești, împărțirea pămînturilor la țarani, fâcînd în același timp ,o minuțioasă analiză a importanței sociale ce a decurs din aceste acte uriașe cărora datorim starea noastră actuală și virtutea poporului român, întrerupt de calde aplauze tînărul student face un apel călduros la sentimentele cetățenești ale numerosului public, pentru ridicarea statuei domnitorului Cuza. Discursul d-lui Teodoru D Teodoru e primit la tribună în aplauzele unanime ale sălei, d-sa liniștește publicul cu următoarea reflecție : Nu știu d-lor, dacă voi fi tot atît de aplaudat și după ce voi termina. Apoi, întrînd în miezul discursului său relevă meritele diplomatice ale lui Cuza Voevod, amintind că grație 1903 Mai mulți muncitori bulgari aflători actualminte în județul nostru, s’au plîns Ministerului de interne, în contra unui c arendaș care i-a adus la muncile agricole,—și din a căror causă se află în cea mai neagră miserie. La Fotoplasticul Imperial din str. Galiei 54 s’a expus pentru prima oară interesanta serie: „Roma* cu ocazia vizitei împăratului Germanic. „ Vaticanul și Papa Leon XII‘ Papa Leon XIII n’a lăsat să fie fotografiate. Directorul Centralei noastre a fost special chemat la Roma să fotografieze apartamentele Vaticanului și pe I. P. S. S. Papa, pentru a fi expuse la toate filialele noastre. Nici un alt Institut din lume de felul nostru nu s’a bucurat de acestă înaltă favoare. Această interesantă serie rămîne expusă pănă Simbătă 29 Noembrie. D. Matciuc, grefierul Judecătoriei Ocolului I, a fost înlocuit prin d. Lefter. D-nii Ofițeri ai Reg. XIII Ștefan cel Mare au fost admiși să facă în fiecare Joi și Sâmbătă exereții de echitație la Reg. 7 cavalerie sub conducerea d-lui Coculescu. Oculta și brătieniștii pregătesc o nouă manifestație in Cameră pentru a dovedi că sunt în... majoritate. E vorba să se provoace un vot de încredere pentru guvern. Adversarii ocultei ridi de această genială combinație de ai dezarma și au trimis vorbă ocultei că se vor asocia la acest vot de încredere fiind că și ei admit politica generală a d-lui Sturdza, dar ceea ce nu admite modul cum se tratează partidul și personalitățile marcante din acest partid. Aceste chestiuni nu se rezolvă cu voturi de încredere, ci prin alte mijloace. Din cauză că d. Sturdza se află de trei zile bolnav, nu s’au reluat tratativele de reconciliare și prin urmare în aceeași situație critică se află și astăzi guvernul și partidul liberal. D. I. Fonescu, maestru de desemn și caligrafie la liceul din Vaslui, a fost transferat în aceiași calitate la liceul din Ploești, în locul d-lui I. Ținca, care au fost trecut la gimnaziul din Roman. In urma cererei arhiepiscopatului latin din țară, ministerul instrucțiunii a admis înființarea a două școli catolice, una la Târgoviște și alta într’un alt oraș din Muntenia. Printre condițiunile puse arhiepiscopatului de către ministrul instrucțiunei, sînt și acelea ca în aceste școli să nu se primească nici un copil de roman, și chiar în cazul cînd actualul regulament al învățămîntului particular se va modifica, această condițiune să fie considerată ca existentă. Lucrările de canalizare de la Abator au fost complectamente terminate zilele aceste. ACELAȘ DRUM de Constantin Gillart —JOS— I. Irena nu mai era fluturașul ce sbura din floare în floare, cînd întoarsă acasă din internat, de dimineață pînă ’n seară intona dulci melodii la pian, cu atîta sentiment, că în admirația părinților, alerga în brațele mamei alintindu-se, iar părulj mătăsos in gingașe ondulațiuni, valuri-valuri șerpuia pe umerii frumos întrupați. De un an eșise din pension—și la fericirea visată de ea, nu lua parte nici parfumul îmbătător al iatacului albastru ce împrăștia mirosul de flori exotice, nici luxul, bogăția, ce-o înconjurau, nimic. Din contra, se simția amarnic plictisită , simția sufletul sbuciumat, vînturat prea de timpuriu de dezamăgirea vieței, dezamăgirea unui ideal perdut! Ca ’n alte dăți-acum și-ar fi prins durerea pe clapele pianului—vechiul prieten al ei—uitat întrun colț al salonului. Oare în plinsul coardelor n-ar fi redeșteptat, mai dornic, mai pasionat nostalgia artei?... Veșnic o consumau aceleași gînduri... In acelaș timp devenisă abătută, tristă,—nespus de tristă ! Sta ceasuri întregi căzută în visăriadinei, înlătura prieteniile , în schimb găsea alinarea sufletească in singurătate : clipe ce mereu mereu îndrugă multe, aduceri aminte multe; in farmecul Naturei ce reînvie în inimi doruri multe, multe doruri fălite pentru ca un egoist. Zadarnic se silea a colori viața mișcărilor veseliei făcute acum stinghere, forțate în fața părințelor. Bătrînii pas cu pas măsurau nelineștea copilei. Și se întrebau care o fi pricina, care i culmea de unde se pornească această îndurerare a sufletului, această îngenunchiere a vieței și însingerare a gindirei, la vrîsta cînd, toate trebue parcă să-i apară sub forme vesele, dragi, curate, cum ar trebui să fie și cugetul și simțirea odorului scump. . Din depărtare, ca un trist ecou, pe aripele adieței ușoare, le veni răspunsul : dragostea. Și chiar din acel moment, mama își luase toată însărcinarea față de tatăl, să afle chiar din gura Irenei, tot adevărul. II. Irena murmura pîrînalnic, încet, refrenul unui cîntec vechiu, frumos. Și se uita în fața oglinzei ovale, stil baroc, cristal bătind în ape vierzi, iar buzele bea se desprindeau una de alta desvelind șiragul dinților ciopliți din mărgărintare prin care se strecura ciripirea, variațiunea duiosului vers, legat în mintea dusă, cu privirea zimbitoare in cadrul părului frumos lustruit de culoarea abanosului. Cu gingășie și îngrijire desprindea șuvițele sfintei comoară la femei, sub șerpuirea focului din ochii țigănești, pătrunzători, sugestionari în impresia admirațiunei sau ceva obicinuit, îl pieptănă, urzit în farmecul de fecioară. După ce isprăvi găteala pieptanăturei, e glamină cu o ochire completativă, dornică neînțeleasă interiorul iatacului odată drag, asemănător unui templu feeric sub ploaia unei lumini slabe, în tremurarea dantelelor fine, albastre împletitor de visuri. Acum obiectele mici, o parte de artă, așezate pe toaletă și mesuța de scris, păreau uitate, paingenite de indeferență Nu mai aveau farmec, inspirau așa... un fel... monotonia vechimei lor. Cu toate, fiecare in parte, avea legat începutul unui poem colorit din o viață dulce și un cadru de amintiri, acelor zile alintate cu multă dragoste de ea, și aranjate în fluturarea esteticei, iar de zece ori pe zi ștergea colbul de pe ele. Luă albumul. Acum foile nu mai erau răscolite desprețuite, citite pasionat, cu drag la fel cum credinciosul șoptește rugăciunea din vechea carte bisericească. Raționa în gînd : toate lucrurile după un timp par banale, ca și versurile scrise în albumul ei , nu mă uita. Pecete veche, întrebuințată de mulți pentru suveniruri. In schimb prietinia, simpatizarea, care credeți, se uită. Doar cu ocazie tipărite din nou în memorie. Tot așa și ea le uitase. I se păreau „forme“ croite după acelaș tipar, scrise așa... fiecare trăsătură a condeiului de interes. Mulți înjghebase rinduri spre a fi aplaudați, deșteptățiți, de acei ce întimplător curiositatea îi făcea sa răscolească parfumatele file și se admire farmecul frazelor urmate de puncte (nepricepute serios de ei) spre a fi bine aducite gîndirei noastre la cuprinsul adevăratului înțeles. Astfel de gânduri cutreera mintea Irenei, căci acum iubea ceva nou și așa-i firea noastră , uităm îndată icoanele sfinte, din trecut, umbrite sub palpitațiunea pasiunei noi, născute. Prin geamuri se risipea tristeța zilelor de toamnă, și mereu se desfășura motorul ideilor. Cum frunzile arborilor curcurite pe ramuri se desprind în cint melodic, trist iar cîntarea vlntului se împrăștie de ici colo rătăcite în plins de moarte... Și ce asemănare, perfectă, egală, intre viața muritorului și a Naturei. Viața naturei veșnic reînvie; se repetă mereu glasul privighitoarelor în luncă sub tronarea lunei și toarcerea firelor de lacrimi; picături de rouă; șoapte ; freamat de sălcii la coatele isvoarelor; căderea frunzelor toamna: moarte. Tot așa și viața noastră: clipă de materie, discompunere de atom pentru totdeauna. Durerea tronează firele de lacrimi: rugăciunele robilor; șoapte, suspinurile poeților istoviți de ftizie; ultimele clipe dorim viața -moarte Așa curenți ginduratici bîntuia imaginația Irenei, la fel dispoziției vremei de afară. Ușa iatacului se deschise, și mama apăru un prag, îmbrăcată simplu în negru, fire nobilă bine păstrată c’un zimbet părintesc se închină „Bunădimineață“ urmată de o caldă sărutare pe frunte. Ocupă un loc netezind numele copilei în a er. — Floricică, de mult timp neliniștea, preocuparea ta veșnică, a dimnuat mîngăerea visată de noi acum la bătrinețe. Nu-i așa ? tu rămas a-i se afini supărările părințelor, tristele vremuri de aduceri aminte despre perderea celorlalți frați ai tăi. Moartea lor, scumpii, m-a scruncinat mult, căci toți în floarea vrîstei îndrăgituea mormîntul. Rămasa-i tu, să îmbraci zilele cele mai avem de trait cu zmalțul fericirei tale, cu zîmbetul neindurerat de gindirea mohorită în primăvara vieței tale umbrită de nevinovăția copilărească. Acum e timpul să fii veselă, să cînți, să salți. Privește la prietenele tale. Cum nu sunt eu în poezia ta. De ce atunci tîngu ești ? Pe cine ?... cind firea trebue să ridă la izvorul tinereței ce atinge strunele inimei Nouă atunci, ce ne rămîne? tristeța. (Va urma). f