Evenimentul, octombrie-decembrie 1903 - ianuarie-februarie 1904 (Anul 11, nr. 191-293)

1903-11-25 / nr. 235

redacția și administrația |- 1 A 0­I 44 STRADA LAPI.ȘNRANO 44 —­«•*---­Apare in toate zilele de lucru Uu număr rechin 30 bani 7îax c © 33u ® er-rrattor ABONAMENTUL <?© ® R a» 24 lai: pa­tî luni 12 tei pe 3 laci 6 lei. , In străinătate pe un an 30 tei -----------**-----------.k Afiunduri, inserții și reclame 50 bani rîndul KOCALNIEANU Campania în contra lui­ Cuza-Vodă continuă. Nu în Voința, căci alte chestii im­­­portante o preocupă, dar în toate codițele, între care cea mai de samă e Cronica. Ziarul d-lui N. Basilescu a întreprins o adevărată cam­panie, ca să dovedească în fața tuturor că meritele lui Cuza sînt foarte mici față de meritele lui Kogălniceanu, a­­devăratul promotor al tuturor ideilor acestei domnii refor­­m­atoare. Cronica își sfîrșește articolul ultim, aducînd cele mai entusiaste laude lui Mi­hail Kogălniceanu, care ar fi adevăratul promotor. Pe acest teren s’au pus și celelalte or­gane național-liberale, cău­­tînd să dea în capul lui Cuza cu umbra lui Kogălniceanu. încercare zădarnică. La mormîntul marelui Domn, în fața cadavrului său, marele­­ Kogălniceanu a putut spune: înaltă Doamnă! Cuza-Vodă nu e mort. Cuza-Vodă va trăi atît cît regenerarea Ro­­mîniei va trăi! „In fata aces­tui testimoniu postum, pe care marele ministru al marelui Domn îl dădea defunctului său Suveran nu mai poate încăpea discuție. Amîndoi sînt mari. Amîn­­doi au săvîrșit opera uriașă, care face temelia statului ro­man modern. Unul fara altul nu poate sa se ducă în istorie, căci sînt legați de acea tainică legătură, care face gemeni pe uriașii regenerărei țărilor. Domnul pune gîndul și spri­jinul său regesc, iar minis­trul e brațul drept, care se coboară in arena luptelor de partide, în care Suveranul,— que sa grandeur attache au r\­­'vage—nu se poate coborî. Kogălniceanu e omul ma­re, ne spun liberalii. Kogâl­­niceanu e acel, care a făcut opera cea mai de samă a domniei lui Cuza, împroprie­tărirea clasei țărănești. Libe­ralii pretind că ar fi înțeles monumentul lui Cuza, dacă s’ar fi făcut ast­fel, ca să re­­vie un loc de cinste marelui ministru. Noi am fost de acord, căci fără a nega lui Kogălniceanu locul de cinste, care i se cu­vine în istoria noastră con­­temporană, punem in lumina ce se cuvine uriașa ființă a domnitorului său. Intre punc­tul nostru de vedere și punc­tul lor era o deosebire: aceea că noi am fost imparțiali, justi, demni,—dînd fie­căruia ceea ce e al său, fără a căuta ca să smulgă de la unul, de la cel genant, ceea ce i se cuvine, ceea ce e al lui. Dar liberalii au gîndit alt­minteri. Fie. Vom primi toate chipurile de a fi și de-a privi, căci găsim că o domnie e mare nu numai prin faptele per­sonale ale Domnului, cît și prin acele ale miniștrilor săi. Nu numai ceea ce a făcut Domnitorul, care e îngrădit de constituție din toate păr­țile, ca să nu prea aibă ini­țiativă, trebue să facă gloria domniei lui, cît și ceea ce a inspirat să se facă. Kogălniceanu a făcut îm­proprietărirea țăranilor, ne spune Voința și după dînsa toate codițele ei ? Bine. Ad­mitem teoria și dăm marelui ministru tot prinosul ce i se cuvine pentru marile merite, pe care până și dușmanii i le acordă. Și acesta e un chip de­ a arăta recunoștință lui Cuza-Vodă. S. Frasin. Haret Macedoneanul Se știe că la Romani era obice­iul ca Învingătorii să ia numele popoarelor, pe care le învinsese. Așa, se știe că a fost un Scipione Africanul, etc. Se știe că țara romînească a fost instaurată de către divul Traian, iată de ce, credem noi, ar fi bine să continuăm tradiția romană și să numim, spre pildă, pe d. Spiru Haret Haret Macedoneanul. Iată și un document, care pledează în fa­voarea acestei denumiri: „Se știe că d. Haret, ministrul instr­ucți­unei publice a depus la Cameră un proect de lege pentru acordarea unui credit de 600000 lei, cu care să se clădească școli și biserici în Macedonia. Ori acum doi ani tot d. Haret a suprimat cea mai mare parte din aceste școli sub cuvînt că n’ar fi fost destul de populate, și pănă astăzi n’a dispus redeschiderea a­­cestor școli, iar pe de altă parte cum clădirea de biserici, cînd nu există un mitropolit român, este imposibilă, romînii macedoneni pri­vesc cererea acestui credit, ca o încercare de reabilitare a d-lui Haret față de ceea ce a făcut în trecut în chestia macedoneană. Mai mulți liberali au intervenit pe lingă studenții macedoneni, cea mai mare parte bursieri, ca să or­ganizeze o manifestație de simpatie pentru d. Haret“. Iată cea mai bună, cea mai de­plină satisfacție dată partidului conservator, atît de mult și atît de constant ponegrit de către pătima­șul de la curte. Iar d. Haret va putea acuma să vadă enormitățile, pe care le-a să­­virșit în ajunul revoluției Mace­donene. Iar ca o pedeapsă veș­nică pentru opera nefastă, pe care a făptuit-o, trebue să i se aplica epitetul de­ Haret Macedoneanul. Priori­ tative lungi, ascunse, bizantine, trageri pe­ sfoară, ori­ce poftiți. Dar împăca­rea definitivă nu este și nu poate, cum nu a fost și nu a putut fi, căci nici cu drapeliștii nu a putut fi. După cum moartea primului cabi­net Sturdza s’a tras din pricina dez­­binărei drapeliste, tot ast­fel se va în­­tîmpla și cu noua dizidență liberală. S­orcial. EFEMERE Lecția d-lui Penne­scu­ — — Buna ziua, Coane Costică. — Buna, Periișor. Ce ai pe mină ? — Ia, niște costume. — De ce ? — Pentru că joc, — In costum ? — Da. — In ce piesă ? — Cum în ce piesă ? Mai poate fi vorba? — In Vagabonzii ? ,— Da se înțelege ? — Și ce costum ai ales ? — Pe cele mai bogate­— Atunci, de ce nu ești hotărît. — Să vezi, e o istorie. — Frumoasă ? — Că.... ai să vezi. — Spune, — Vagabonzi, vagabonzi... dar eu vreau Să fiu un vagabond bogat­— Ei și ? — Dragomir... — Cum, joacă și Dragomir în piesă ? — De­sigur, n’ai cetit în Liberalul, că piesa se montează cu ajutorul principalelor talente ale teatrului ? — Da, da... am auzit. — Dragomir a luat costumele cele mai bogate... am venit să-ți cer sfatul , pe care din cele de față să­ le pun ? — Dar de ce nu pui pe unul din cele, pe ceri le-ai vîndut teatrului ? — ?!? Șfichiu. — Ce-a fost, va fi „Vă aduceți aminte cum ajunseseră de pomină tratativele dintre sturziști și drapeliști, spune Epoca. Ei bine, obiceiul persistă, timpul n'a schimbat nimic in tactica de luptă a exdrape­­liștilor și a sturdziștilor. Aceleași demonstrații cu perdea ca să se poată reveni a doua zi ; ace­leași lupte care să indice numai răul ce ar putea face, dar care in definitiv nu hotărăsc nimic , aceleași tratative nesfirșite, care se rup și se reiau in fie­care zi. La 15 Noembre s’a deschis Camera și am avut pănă azi 23 Noembre—a­­dică in opt zile, trei consfătuiri ale majoritătei pentru strîngerea fonduri­lor și trei zile de vacanță in acelaș scop. Pe d'asupra am avut, nu știu cite consfătuiri la d-nii Missir și Stelian, sau la d-nii Brătianu, Procopi­u, Brîn­­zoveanu, etc. Și mai e ceva nostim, caracteristic luptelor din partidul liberal de cînd cu drapeliștii. In momentele­ in care se dau atacurile, toți asaltan­ii fac cele mai declamatoare declarațiuni de dragoste și admirație pentru șef, pen­tru politica și munca lui, pentru abi­litatea, capacitatea, vivacitatea și ama­bilitatea. Iar în momentele în care încep tra­tativele toți cei cari tratează prind și cîinii de pe stradă ca să le spue că numai poate merge cu actuala stare de lucruri, că situația trebue să se lim­pezească, să se hotărască intr’un fel. D. Sturdza e atacat cu violență pen­tru nehotărîrea sa, etc., etc. De alt­fel atitudinea aceasta este fi­rească, atunci cînd luptele, și frămîn­­turile dintr’un partid se datoresc unor chestii cari nu pot să iasă la iveală și să formeze tema discuțiiunilor pu­blice“’. Ori­ce ar spune ziarele liberale , ori­­cit s’ar munci d. Sturdza și acoliții săi, ca să impace lucrurile. Mul e za­­darnic. Ce-a fost, va fi. Acum se repetă is­­oria cu tratativele cu drapeliștii. Tra­ întrunirea de em­ Eri a avut loc prima întruni­re ținută in chestia ridicărei u­­nui monument marelui Domnitor Cuza,—primul voevod al țărilor române unite și ultimul.— Am spus că aceasta e prima întruni­re, căci aflăm că e prima din­tr un inel de întruniri, care se vor resfira in toată țara. Semnul caracteristic al acestei întruniri va fi fost, pe de-o par­te, entusiasmul tinerei generații, iar pe de­ alta toate mizeriile fă­cute de poliție, pentru a o împede­­ca să aibă loc. Spre pildă, in ultimul moment un sub-comisar vr­ea să împrăștie lumea, spu­nând că are ordin să facă aceas­ta, fiind-că pe scenă era o lam­pă cu gaz­­.. Din decursul întrunirei se va vedea că politica a fost cu desă­vârșire exclusă și că obiectul în­trunirei nu a avut altă țintă de­cit ea să glorifice memoria ma­relui Domnitor, care nu ar fi tre­buit să găsească, acum, in mo­mentul cuvenitei apoteoze, decit amici și admiratori : Iașul și Moldova întreagă se vor pronun­ța din ce in ce mai puternic pen­tru oropsitul ei fiu, pentru ma­rele ei Domn. Iată înțelesul deplin al întru­nirei de eri. ------------------------------------------­Sv. Mitima oră — Oara 4 p. m. — ~fi-nul revisor școlar al județu­­­­lui nostru a examinat ori pe israeliții A. Strul Leizer și Herș L. Leibovici, de cunoștințele limbei ro­mâne, pentru a le elibera cuvenitele certificate pentru a avea dreptul de rabini, zile.­rimarul comunei Bucium a obținut un concediu de 10 j­andarmul V. Tomovici din com­pania­­ locală ș’a înaintat de misiunea. E­pidemia de desinterie, care le in­tuia în corn. Tg.­Frumos s’a stîns cu desăvirșire. Q L­­ine, Marți, celebra fabri­­­că de piane Roesendör­­fer din Viena, va expedia, la a­dresa agenției ,,Thalia“, pianul pe care Emil Sauer va executa bu­cățile din bogatul program al con­certului de la 1 Decembrie. Instrumentul muzical expediat la Iași, va fi una din ultimele crea­­țiuni ale celebrei fabrici. Ap­ căpitan Alexandru Th. Tău­­­tu a cîștigat la loteria un­gară Ed-Urban, frumoasa sumă de 25,000 coroane. Toate felicitările noastre noroco­sului cîștigător. "•S­ămîntul bisericesc din Coar­­­­nele Caprei, a fost arendat d-lui Al. Săvescu. O­bștia sătenilor din Holboca s’a plîns d-lui prefect al județu­lui ca la mai mulți le-au fost înscriși la școală copiii, care încă n’au împlinit virsta cerută de lege. I »a Secția II-a a tribunalului se va judeca mine, Marți, marele proces d­intre principele D. Sturdza, M. Fischer și B. Juster, pro­ces privitor la arendarea moșiei Flă­­mînzi, proprietatea prințului. Cu p­rimarul Comunei Galata s’a plîns prefecturei noastre, că Direcțiunea C. F. R., a început lucră­rile pentru a închide vechiul drum, care lega comuna Galata de catena Cetățuia. Prefectura a luat cuvenitele mă­suri. U­rmătorii învățători care s’au distins la cultura grădinilor școlare au fost recomandați de re­vizoratul școlar, pentru a fi premiați: C. Popa, Gh Gașpar, Gr. Bontă­ș, T. Sandu și C. Pogor. M­­inisterul de interne a în­­’’ ’ a științat poliția noastră, că a fost avizată de autoritățile din Haga, că de cîte­va săptămîni a pă­răsit Olanda, îndreptindu-se în Ro­mânia, periculosul anarh­ist Piera Demarie. S­ătenii din com­. Tomești a­­flind că în curînd va fi de­­salvat consiliul comunei lor, au gă­sit de cuviință să trimeată d-lui pre­fect, o listă de candidații pa care sînt hotăriți să-i susție la viitoarea alegere. 1/ Dobrovici, intendent al spi­­t** * talului Pașcanu a fost tran­sferat în aceiași calitate la spitalul de la Neamț. In locul d-lui Dobro­­vici a fost numit d. Antoniade. P­ nouă pungășie la teatru. Antrepriza garderobei tea­trului, care, de fapt, grație imbecili­­tăței presidentului, conduce teatrul la Iași, s’a dedat la o pungășie nouă. Iată despre ce e vorba : Decedatul agent teatral Grossmann, convenise cu casa Hermann din Pa­ris ca aceasta să introducă cutioare cu binocle. Încetul cu încetul, binoclele au fost scoase din cutioarele lor și, in loc ca ale să se fi pus la loc, antrepriza garderobei și le-a apropriat, pur și simplu, le-a așezat pe masa gardero­bei și a lipit pancarte cu inscripția : „binocle de inchiriet 50 bani piesa.“ O dovadă mai mult că sub stă­pânirea lui Pennescu, teatrul a ajuns o adevarată gardă de hoți. S­pirootia de morvă care bin­­tuia în comn. Bădeni, printre caii d-lui arendaș Berman Juster, s’a stins aproape cu desăvirșire. S­e telefonează din Cucuteni, că astă noapte a fost arestat săteanul Ion Gh. Arsenie, tocmai in momentul cînd voia să prăde casa d-nei Zoe Ștefănescu, proprietara moșiei Goești. ’ d­omnii M. și B. Brci, explota­­<5**Morii pădurei Bucium au ce­rut să le încuviințeze aducerea din Bucovina, prin punctul Mihaileni a 60 de muncitori. 1Ylinie, 25 Noembrie, sfinta W . '»Ecaterina, fiind al doilea hram al bisericei Lozonschi, servi­ciul divin va fi oficiat de Sfinția Sa stavroforul Pavel Savin, rectorul se­minarului Veniamin Kostache. U­n dintre veteranii din județul nostru domnește o vie agi­tație. Veteranii au decis să intervie pe­ lîngă corpurile legiuitoare și "Mar pe" lingă M. S. Regele, pentru vota­rea unei legi prin care să li se a­corde pămînturi din moșiile Statului din preajma orașului nost­ru. Zilele aceste va avea loc o mare consfătuire în acest scop. m­aL °?ii arendate. w U ▼ La licitația care a avut loc la prefectura de județ s-au ad­judecat următoarele moșii, următoa­relor persoane: Munții cu cătunul Galul și Pipiri­gul d lui A­rondianer cu suma de 18.000 lei anual; Ciorapcenii asu­pra d-lui Dim. Ionescu, cu suma de 2.200 lei anual; Borcea Tecuci asu­pra d-lui Th. Hribu cu 435 lei și Incunjurătoarea M-rei Robota asu­­d-lui V. Sava cu 856 lei anual. Pentru cele­l’alte moșii, la strigă­rile făcute, nepresentîndu-se nici un candidat, licitația s’a amînat. I­n locul defunctului Gh. Mi­­hailescu, a fost numit inten­dent al ospiciului de la Galata, ci Popov. A­­­stă­zi dimineață a fost gă­­’’ (sit moartă in bordoul său să­­teanca Agripina Morarașu, din com­. Epureni. Se crede că nenorocita a murit asfixiată. S­e telefonează din Prisacani, că flăcările au prefăcut in cenușă casa săteanului Gh. Pricop­i P. S. S. Mitropolitul Partenie dăruit școalei de menaj „Principesa Maria“, o frumoasă i­­coana pictată de Sf. Sa diaconul Gh­iarban. .fl flstm că dna Jeanne Unter W­ ’a donat școlei profesionale israelite pentru fete un număr de bănci. Fapta vorbește de la sine. fistă-noapte sergentul din str V ’ Verdeș a ar­estat un indi­vid înbrăcat in uniformă de soldat austriac. In urma interogatorului luat s’a constatat că acest individ e deser­ter din garnisoana Cernâutzi. În astă sară la ora 8 p. m. vs ,avea loc o întrunire a mem­brilor societăței „Solidaritatea“. Această întrunire promite­a f foarte interesantă. C­­­onsistorul Sfintei Mitropolii va judeca mini procesul pri­vitor pe Sfinția Sa preotul Haralamb Vasiliu, din com­. Tureatca jud. Su­ceava. O mare vîntoare va avea loc Duminica viitoare în pădu­rile ding’împrejurime­le comunei Tg.­ Frumos. P­­elegramele expediate din Iași w de câtre corespondenții zia­relor bucureștene au fost oprite și la ministerul de interne. De aceea ziarele sosite azi din București nu conțin nimic asupra în­trunirei. De prisos a mai reaminti stupidi­tatea acestei măsuri. Caraghiojii din fruntea guvernului au ajuns a se îngriji pănă și de o întrunire inofensivă a unor studenți inimoși. M­­­ai mulți comercianți din ** * ’localitate vor ținea in cu­­rînd o consfătuire in localul Came­rei de comerț, pentru a discuta mai multe chestiuni privitoare la tariful vamal. Pentru Adevăr, Patrie și Frumos Viața noastră, așa după cum se prezintă, are nevoe, în mersul ei, de credință și de o caldă dragoste față de pămîntul strămoșesc. Această iu­bire nobilă, e una din condițiunile care trebuesc să îndeplinească o bună poesie. Un poet, trebue în versurile sale, să redea personalitatea neamu­lui său și, în minunate strofe, să palpite sufletul poporului din care face parte. Această culoare distinc­tivă, disparte geniul lui Rabelais de geniul sumbru al lui Klopstak. Rabelais e meridional. In sufletul său străluce soarele sudului; totul este insolit și vesel. Omul de la sud este de o veselie comunicativă; e un farsor după cum Alphonse Dau­det ni-l zugrăvește în Tartaria de Tarascon și după cum îi găsim în paginele din „Gargantua și Penta­­gruel“. Klopstak este trist, sumbru. Cântărețul al unui idei religios, el reda, în paginele epopeiei sale, ta­citurnul caracter al poporului său. Acești două scriitori au fost națio­naliști, înțelegem, prin naționalism în literatură, reliefarea calităților u­­nui neam intr-o operă literară. Acest naționalism este hotarul din­tre geniile mari. Dînsul deosibește opera lui Chateaubriand de-a lui Goethe și eposul lui Hugo de al lui Aligheri. Veacuri vor trece, unul peste altul; anii se vor prăvăli în prăpastia vre­­mei și sufletul unui neam va viețui numai în producerile lui literare. Dacă Homer n’ar fi dat, epopeilor sale, culoarea timpului și n’ar fi cîn­­tat sufletul poporului din care făcea parte, azi istoricul, nici din epigrafie, nici din alte documente păstrate, n’ar fi putut să judece și să pri­ceapă mentalitatea grecului primitiv. Ce-ar fi fost dacă Homer, în loc să cînte sufletul elenic, ar fi descris, în superbele sale rapsodii, sufletele altor neamuri? Istoria ar fi fost azi în neputință de a reconstrui pitorescul traiu al grecilor primitivi. Iată pe s­­cari tru ce, una din­ principalele cereri, trebuesc făcute adevăratelor talente, este și de-a fi naționali in operile lor. Domnul Alex. Xenopol, feritul con­ducător, al nouei școale literare, a fi conturat în programul său de luptă, și această însemnată cerință. Cei grupați în jurul său l’au pri­ceput și tovărășii de conducere, a nouai grupări literare, a realizat în nobila poesie această calitate ine­rentă marilor talente. Iată o pildă in „Elvira“ a neîntrecutei noaste Rim­a. In această lucrare dramatică se schi­țează o scenă nobilă din viața ro­­mînească. Elvira este un suflet nobil, um se găsesc încă printre femeiile noa­stre. Lucia este și dînsa tipul fe­­meei care abundă în societatea ră­tăcită a orașelor romînești. Rim­a a fost „națională“, a creat tipuri de ale neamului ei, și pentru viitorime, a dat pagini de aleasă psih­ologie. Este iarăși natural, că poetul sau prozatorul, trebue în exaltate rînduri, să cînte pămîntul strămoșesc, unind iubirea de aproapele său cu studia­­rea sufletească a norodului. Un alt punct însemnat din pro­gramul școalei d-lui Xenopol este și slăvirea credinței generoase. Poetul, scoate iubitul și respecta­tul nostru conducător, este omul su­perior care trebue să resfire asupra cugetărei bine­ facerile credinței, pu­țin importă, fie dînsa creștină sau nu. Sâ ’mi fie permis ca să iau o pildă tot din această minunată cîn­­tăreață care-i Riria : „Iubirea-i mare ce tulbură adîn­­cul, credința însă-i vadul cu nete­dul nisip. Zdrobește adesea marea pe acei ce vor s’o treacă , iar vadul ocrotește pe toți fără de nisip­­“ Cugetarea Ririei este foarte ade­varată . Credința este zăgazul care ne ocrotește in marile lupte ale vie­­ței, din ea ne dă puteri de nouă res­­boiri. Poetul trebue să fie visătorul care din lacrimi să făurescă mărgăritare , să slăvească pămîntul și graiul lim­bei sale după cum se exprimă unul din talentații noștri poeți și colabo­ratori. Talentele ade­varate vor pricepe spusele noastre și vor fi recunoscă­tori­i lui Alexandru Xenopol, care, cel d’intâi, a știut să aștearnă, in pro­gramul său literar, aceste mindre a­­devăruri. In mintea sa, preocupată de fru­mos, veșnic în căutarea adevărului , azi intre rafturile arhivelor, mine cri-

Next