Evenimentul, iulie-septembrie 1906 (Anul 14, nr. 111-184)
1906-08-05 / nr. 140
ANUL XIV. — No. 140 REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 44 titra da Ijavusneanu 44 I IAȘI Vpare în toate zilele de lucru Un număr vechiu 50 bani Telefoni MUKARITII IO 3SA.UN Ziar conser Mozaicul liberal Se știe că în partidul liberal, fierb tot felul de pofte de ambiții și de tendinți. Una din aceste apucături mai de mult, era că partidul ca să fie tare, trebuia să fie și bogat,—și atunci amazista la niște schimbări de situația multora din căpăținașii partidului, de acele care au uimit lumea. S’a văzut personagii fără se știe cum are să’și plătească chiria casei, devenind într’o noapte milionari, — pe cînd alții din economiile unei simple lefi de ministru, cumpărînd moșii ce produceau sute de mii de franci venit. S’e mai văzut iarăși pe unii car nu puteau nici cu garanți se împrumute o sută de lei îe piață, subscriind milioanele acțiunele Băncei Naționale cînd ele au fost emise la înființarea acestei instituțiuni ,iar alții, cari umblau iarna în pantaloni de dril, devenind proprietari de palate pe podul Mogoșoaiei în București, astăzi calea Victoriei. Aceea a fost epoca de om a celor ce propagau că partidul trebue se fie bogat pentru ca se fie și tare,—și’n adevăr că drumul nu era greșit, căci astăzi ei fac ploaia și vremea bună în partid, și la punga lor se recurge cînd e vorba de tărăboiu de stradă și de spart giamuri la palat. Veniră apoi rîndul ambițiilor, a acelor cari, înțosiți pe vremea creerei Creditelor a băncilor și a rescumpărărei drumurilor de fer, să credeau în drept a ocupa cele mai mari dregătorii în stat. Are văzut atunci, cum o sumă de oameni fără absolut nici o pregătire, își făcură drum în consiliile tronului și întroduse o sumă de reforme deșănțate pe care partidul conservator de cite ori venea la putere să muncea să se desfacă spre a putea stabili o ordine în mersul normal al lucrurilor. Iar de cînd era înbogățirei repezi și a parvenirei ușoare s’a cam închis,—liberalii spre a continua să fie un partid despre care să se ție samă, și-a alipit un grup de fluturatici,așa numiți generoși, pe care-i asmuță din cînd în cînd asupra populației rurale, spre a face să se creadă că dacă la noi nu poate să existe o chestie agrară propriu zisă, —nn tot cazul însă clasa țărănească își are totdeauna ochii ațintiți către liberali, de la cari numai, pot spera înbunătățirea soartei lor. Să cunosc mișcările socialiste de mai demult din județul Vaslui conduse de Ioan Nădejde, astăzi prim redactor la „Voința Națională“. Se știu vîntoielile cu țaranii din Valahia comandate ca șef de celebrul Ficșinescu agent liberal-național. Lumea n’a uitat încă tărăboiul de la Vaslui de mai acum vre-o patru ani, în care dl Sterea era citat ca un amestecător important. Acum de curînd însă o mișcare s’a produs și în județul Dorohoiului. Vorbind de această mișcare confratele nostru bucureștean „Conservatorul“, observă cu drept cuvînt: „Au început să se manifeste la liberali niște năzuinți care, dacă nu pot face cinste unui partid politic de guvernămînt, sunt totuși de natură să pună pe gînduri pe toți acei cari se interesează și se Îngrijesc de pastrarea ordinei în Stat. „Aceste năzuințe au luat o formă concretă prin sprijinul pe care la dat oficiosul partidului liberal unor mișcări produse în timpul din urmă și dintre care unele au fost provocate chiar de liberali. Mișcările acestea au fost greva de la docurile din Galați, greva factorilor poștali și mișcarea țărănească din comuna Sîrbii din județul Dorohoiu“. Precum se vede partidul liberal este un fel de mozaic, în care cîte’și trele nuanțe care’l compun, își au fiecare acțiunea sa proprie. Una înpinge partidul la îmbogățire, alta la mărire și cea de-a treia mai turbulentă ca mai tînără, îl tîrăște pe povîrnișul tărăboiului și al desordinei. Toate aceste acțiuni concurg neaparat a atrage atenția opiniei publice asupra partidului, și a face ca lumea să vorbească de el, fie chiar în rău. E un soiu de mozaic, rău adaptat dacă voiți, și în care bucățile prinse una de alta, nu se prea țin bine la locul lor, dar.... mozaictul cugetului și simțului romînesc de pretutindeni unde locuiesc românii. Ieri o singură inimă batea și o singură minte cugeta ! — învățătorii din regat cu învățătorii de aci, cari sunt pregătitorii unirii in cuget și’n simțiri, sînt cu drept cuvînt pregătitorii actelor din viitor... Ei au misiunea învățătorilor și institutorilor germani cari, se știe, ce imense servicii au adus pentru ca să se poată ajunge la închegarea imperiului german actuali Pe cît erau de pregătiți învățători germani, pe atît sunt de pregătiți și învățători noștri. Idealului nostru național nu-i trebuise apostoli mai credincioși și mai entuziaști ! Au îndeajuns în sufletul și mintea lor simțimintele și ideile neamului întreg, cari au ajuns la atîta conștiință încît faptele ce trebuesc să le urmeze trebue să fie în concordanță cu ceea ce mintea și inima le spune. De aceia ieri înfrățirea a domnit și s’au revăzut cei cari se cunoșteau de mult. Fiecare colț al Capitalei le era cunoscut din visurile lor de veacuri, și tot ceia ce vedeau și tot ce simțiau și tot ce cugetau era numai o reînviere în conștiința le de acum, de ce conștiința trecută le învedera. Ei au găsit dincoace sprijinul intelectual și moral așa cum îl doreau în lupta ce o duc, și ai noștrii s’au înviorat și au adăugat, în sufletule darnic și arzător, încă un imbold în lupta pentru realizarea idealului naționali Care-i românul, conștient de datoria lui către neam, care să nu fi simțit, la înfrâțirea alor noștri din Regat cu alor noștri de dincolo de dinsul, un simțimînt ce bătea puternic in sufletu-i cu gândul că ei de acolo sunt ai noștri de aici, și ai noștri de aici sunt ai noștrii de acolo Cît de mari și de mindri treimei, să ne simțim, că în sfirșit, ceea cei în veacuri trecute și în timpurii mai apropiate de noi, ca gîndire chiar era o utopie, și acum, acel imperativ al sufletului romînesc din 1848 „uniți-vă în cuget și’n simțiri“ este o realitate, care ne îmbărbătează în lupta pentru realizarea idealului cel mare, ideal, ce nu se știe dacă cu conștiința neamului a fost realitate în timpuri trecute, dar va fi realitate în timpuri viitoare, cu cunoștința neamului întreg ! Apostolii neamului din trecut dacă vreunul ar mai trăi și-ar putea încheia viața cu cuvintele evanghelice : Acum slobozește stăpîne pe robul tău în pace căci a văzut ochii mei luminarea ta, lumină spre luminarea neamului ! Bănățenii în Capitală Nu știu cine n’o fi simțit lacrima entusiasmului la citirea dârei de seamă de cum au fost primiți Bănățenii în Capitală ? !... Conducătorii intelectuali ai massei poporului romînesc de dincolo, atrași deun simțimînt sacru și-au făcut ori intrarea in Capitala regatului. Fiecare din ei era reprezentat CRONICA DUȘURILE Semnalind extravagantele acuzări aduse de „Liberalul" administrației noastre comunale și arătând lipsa de bună credință și de bun simț al numitului ziar, am spus, în unul din numerile noastre trecute, că nu ne vom mai da osteneala de a răspunde de oarece acele acuzări, întrunind toate caracterele unei perfecte aberațiuni, opinia publică cară să le respingă fără de intervenția și răspunsurile noastre. Iată ce răspunde „Liberalul” la aceasta: BUE ETIWT FERIOR Intîlnirea regelui Eduard cu împăratul Germaniei Astăzi se întilnesc, după ce de multă vreme nu s’au văzut, in palatul Friedrishof, regele Eduard al Angliei și împăratul Wilhelm al Germaniei, întrevederea acestor doui monarchi *** :?r.,ci are fară îndoială o mare [importanță politică. Se știe anume,că intre Curțile din Londra și Berlin a existat pină mai in timpul din urmă o răceală semnificativă și o mare încordare de relațiuni între poporul englez și german, care s-a accentuat mai cu seamă de la răsboiul anglobur încoace și a ajuns un moment acut de dușmănia pe față cu ocazia chestiunei marocane. Au trebuit mari sforțări și lămuriri din partea bărbaților cuminți din Anglia și Germania, pentru a se putea produce o schimbare în politica dușmănoasă a celor două popoare inrudite. Din mijlocul poporului englez s’a pornit mai întîiu curentul împăcărei, care a găsit răsunet in inima poporului german. Porniți odată pe drumul cel bun al înțelegerilor, englezii n’au neglijat a vizita orașele germane manifestindu-și dorința pentru o prietenie a Angliei cu Germania. La fel au plecat germanii în vizită la prietenii lor din Anglia, întîi primarii și și în urmă ziariștii și tuturor li s’a făct primirea cea mai călduroasă. In aceste întîlniri ale bărbaților de frunte din mijlocul celor două popoare s’a discutat pe larg cauza neînțelegerilor și s’a găsit spre cea mai mare mulțumire a lor, că nici un motiv serios n’a existat și nu poate exista, ca cele două națiuni înrudite, Nemții și Englezii, să nu poată trăi în bună pace și prietenie. Deși manifestările de apropiere dintre Anglia și Germania n’au purces desinul diplomaților, totuși trebue să se recunoască că glasul propagatorilor ideei de a se împrieteni cele două țări, cari pînă aci nu se puteau SIMBATA 5 AUGUST 1906 ABO N AMELITI L un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 6 lei n;sTRĂINĂTATE, pe un an 30 lei Anunciuri, inserții și reclame 50 bani vândul în pag. 111 Telefon „Cînd ziarul oficios al guvernamentalilor locali renunță de a se mai căzni să ne răspundă, însemnă „că loviturile noastre au mers acolo „unde trebuia“. Inchipuești-ți acum iubit cititor că d-ta, om de ordine și pașnic cetățean, iți faci liniștit pe stradă primblarea de după cină și un Moralescu oarecare se atacă vehement, acuzindu-te, spre pildă, că ai sustras din tezaurul Băncei Naționale o însemnată sumă. Negreșit, iubite cititor, că vei ridica liniștit din umeri, trecînd înainte fără nici cea mai mică grijă că opinia publică ar da vre-o atenție învinuirilor ce ți le aduce bietul nenorocit. Inchipueșteți iară, că atunci, acel Moralescu oarecare ar ținea mulțimei adunate, limbagiul: „Cînd d ta renunți de a te mai căzni să-mi răspunzi, înseamnă că loviturile mele au mers acolo unde trebuia. Atît. Dar, vadă cititorii în pilda de mai sus o vrednică oglindire a atitudinei „Liberalului“ față de noi, cari atît timp cît am văzut măcar urmă de cumințenie în atitudinea sa, am crezut de datoria noastră a’i răspunde, și ne-am hotărît la tăcere îndată ce am văzut că acele atacuri iau perfectul caracter al unor așurări dementență de cari ultimul cuvînt îl pot avea doar..... dușurile de apă rece. Să așteptam clar aducerea apei în Iași pentru realizarea trebuinței în cauză, suferi, a găsit răsunet și a fost luat în considerare de guvernele din Londra și Berlin. Prin vizita de astăzi a regelui Eduard la Friedrichshof se va sancționa definitiv prietenia anglo-germană. Iată care este importanța politică a întrevederei celor două monarh’, care, după cum se știe de mult nu s’au văzut, deși sunt de aproape înrudiți, și lăsau să se întrevadă, că există răceală in relațiunile lor. Atît regele Eduard cît și împăratul Wilhelm sunt monareii constituționali, ei nu și-au luat lingă persoana lor nici un bărbat de Stat, pentru a da intîlnirei lor un caracter familiar; dar amîndoui acești suverani sunt individualități puternice, de a căror personalitate se resimte întreaga politică din țările lor; amîndoui sunt stegarii ideilor de pace și înțelegerea lor, pentru asigurarea liniște printre popoare, nu poate rămîne fără efect asupra țărilor, pe cari le conduc. Este evident, că dacă s’a putut pune la cale o înțelegere între Franța și Anglia ale căror interese se pot ciocni prin colonii, ambele fiind Puteri mari și vechi maritime, cu atît mai puține piedici pot eși în drumul unei înțelegeri anglogermane, Germania devenind numai de scurtă vreme o Putere maritimă, fără a putea face concurență serioasă Angliei, care în viitor, ca și în trecut, își va disputa rolul de cea dintâi în lume. Și chiar existînd temeri de rivalitate între cele două popoare mari ale Europei, concurența liberă este admisă și neînlăturabilă pe viitor între toate națiunile, a căror existență va fi legată de comunicațiunile pe mare, și nu dușmăniile vor împedica pe popoare de la întrecerea lor în lupta pa calea progresului. De acest adevăr s’au pătruns Englezii, cînd au întins mina frățească germanilor, spre împăcare. Iar dacă pînă acum tot au mai rămas oarecari bunueli, respirate ici colo prin presa tendențioasă, în jurul mai ales a răcelei, ce ar există între Curțile din Londra și Berlin,—de odată cu intîlnirea de astăzi a regelui Eduard cu împăratul Wilhelm în palatul Friedrichshof vor fi spulberate și acestea și va rămînea limpede și de nimic turburată pretența anglo -germană, pusă la cale cu atîtea manifestații de ambele popoare, peste cari domnesc cu mîndrie, străluciții monarhii, unchiul rege Eduard și nepotul împărat Wilhelm. Europa privește cu satisfacție întîlnirea de astăzi a celor mai puternici monarhi ai săi, cari sunt totodată cei mai mari sprijinitori ai păcei de la care adrnă bunul traiu și fericirea tuturor popoarele din Europa și chiar din lumea întreagă WM* VfiWtow*’» ECOURI Ș Atrocități în Macedonia urile din Constantinopol ne anunță noui crime săvîrșite de bandele de antarți contra Romînilor din Macedonia. Astfel bandiții greci au maltratat și rînit grav, cu lovituri de cuțit, pe Chaedonati Panaiot, muchtar român din Avdela, precum și pe servitorii lui, ucizîndu-i și doi boi. Ei au amenințat cu moartea pe toți locuitorii cari fac secerișul Romînilor. De la Ministerul Justiției 11 Dimitrie A. Grecianu, ministrul justiției, a lucrat eri la ministerul de justiție unde a primit în audiență numeroase persoane. „Ioana Știrbei“ Sunt deci ființi pe lume cari mulțumesc închipuirea noastră !.. In adineul spiritului nostru credem că perfecțiunea omenească e legată de niște calități sufletești, pe cari nu mulțumim doar să ne dorim sau să le visăm, căci în realitate rar de le’ntîlnim.. Aci stă explicațiunea de ce a deseaori îndrăgostim cu mintea noastră pe acele ființi, cu calități intelectuale și morale ideale, creațiuni ale imaginațiunei romancierilor. Și totuși, deși, ni se pare că numai prin romane le putem întîni, ele se găsesc și în lumea reală uneori, și chiar în lumea noastră romînească ! Aceasta, mai cu seamă pentru lumea țării noastre, e așa de rar, incît cînd ni-i dat să ie’ntîlnim, o datorie de conștiință nu ordonă să le facem cunoscut. Sunt daci ființi pe lume cari mulțumesc dorul închipuirei noastre.. Ați citit, socot, unde-va, în vr’un roman, următoarele cîte-va rînduri: „De vr’o cîți va ani însă, apăruse în sat principesa cea tînără, despre care țăranii auziseră doară că e proprietara moșiei, unde-’și duceau cu greu viața. La vr’o doi kilometri de s’fiul lor, așezat între munți frumoși, e castelul ei. De la venirea dînsei în mijlocul lor, viața li se scurge mai senină și mai dulce Nevoile li s’au împuținat. însuși sufletul pare că li s’a îmbunat respirând din bunătatea sufletului ei. Nu e nevoe pe care să n’o preîntimpine. Nici nu știe omul cînd nevoia și boala au plecat de la casa lui. Copiii satului o iubesc ca ea însăși Maica Domnului, fiindcă numai Sfinta ar putea să le împlinească dorințele așa de capricioase și fantastice ale minții lor aprinse. Locuitorii, vedeau ei bine că nici pe departe măcar nu seamănă cu doamnele arendașilor cari s’au perindat pe moșie, înainte de venirea ei. Ele făceau pe doamnele mari, de cari nici se puteau măcar apropia, dar încă să se mai înfrupte fie cu o vorbă bună, fie cu un ajutor ce le ar fi prins așa de bine !.. Fudulia cită poftești !.. Și principesa, proprietara, era principesă doară, și totuși cită deosebire între ea și’ntre dinsele ! Cîtă apropiere însă între sufletul lor neîntinat și’ntre sufletul ei așa da nobil 1 își puneau vecinie întrebarea, bieții țărani, cum se face că principesa nu-i ca dinsele și-i mai mult ca dînșii!.. Rousseau, ar fi putut răspunde la aceasta fiind că... Rousseau, dac’ar putea să știe dînșii, își are și el o mică parte de succes din chipul de-a să purta al acestei tinere și frumoase principese“...... Dacă aceste clteva rînduri, romane cierul în chestiune, le-ar fi scris chiar înadins pentru Ioana Știrbei, și încă n’ar fi putut-o descrie mai bine și încă ni s’ar fi potrivit mai bine calitățile ideale sufletești, aruncate toate pe seama principesei, eroină a romanului său. Ioana Știrbei, e principesa, și drept să spun că m’am minunat cînd mi s’a spus și mai cu seamă cînd am văzut că iscălește scurt pe românește Ioana Știrbei, și nu, cum m’aș fi așteptat , la princesse Jeanne Știrbey. Acel care citește aceste cîteva rînduri poate conchide multe asupra educațiunii suflatului aceleia care-și spune Ioana Știrbei și nu, cum am zis: la princese Jeanne. ROMÂNII FAȚA DE SÂRBI ** BULGARI MAI ALES CU PRIVIRE LA dîJestia Jlacedo - Nomina (Urmare). Iar același Simioi, de care vorbirăm mai sus, insistînd a documenta că Macedonia a fost mai în toate vremile trecute locuită și apărată de Sîrbi iar nu de Bulgari, zicea) că: „năvala Turcilor produse (în sec. XIV) o mare ruptură în întreaga Peninsulă Balcanică. Aproape un veac întreg se dă înspăimântătoare lupte între Turci și Creștini... și între Creștini primul cuvînt îl au Sîrbii, fiind-că numai ei se văd in acele spăimîntătoare lupte contra Turcilor în anii 1371—1389-1459. La Marița fu distrusă ficia mare încercare a Sîrbilor de a stăvili navala Turcilor; la Kosovo Sîrbii au împărțit cu Turcii duelul hotărîtor care determină soarta peninsulei... Timpul lui Ștefan Lazarovici și al lui George Brancovici e plin de evenimente de un tragic avînt cari, păstrate în simțirea Macedonenilor ca cele mai iubite amintiri, au format conținutul tradițiilor lor, au format sufletul lor național. Aceasta e epoca epică despre care și în poezia Macedonenilor s’au păstrat cele mai scumpe aduceri aminte. Crăișorul Marcu e eroul iubit al Macedonenilor ca și al Sîrbilor din părțile nordice ; în cîntecele lor Coșovo are aceeași însemnare ca și Intr’ale noastre. Eroii principali și evenimentele cîntate de noi în cîntecele noastre naționale sunt de asemeni subiectul cîntecelor cu cari se însuflețesc Macedonenii. 1). Deci, după Simiol nu numai că în trecut Macedonia fu apărată de Sîrbi, dar chiar cîntecele poporane ale Macedonenilor de azi, în cari intră și ciclul despre Crăișorul Marcu, cîntă cîntece, fapte și suflatul sîrbesc. De altfel, mai la vale, în capitolul despre „Relațiile Principatelor Române cu Bulgarii și Sîrbii din veacul al XIV—XVII“, se vor aduce și din partea noastră ,noui dovezi istorice și lingvistice cum că „Sîrbi" se numeau pe sine Slavii aceia statornici din Macedonia și că „sîrbească“ își numeau ei limba ce o vorbeau între sec. XIV—XVII. Și nu numai atît, învățații Sirbi aduc în sprijinul istoric al sirbismului Macedoniei, chiar arta vechilor biserici și mînăstiri de acolo, care ar fi tot cea sîrbească din Sîrbia proprie. Astfel declară în anul trecut profesorul Andra Stefanovici, unul din cei mai buni cunoscători ai vechei arhitecturi sîrbe, într’un studiu despre: „Vechia architectură bisericească“. Acesta, după ce arată diferitele stiluri simple sau combinate , cel bizantin, roman, gotic, etc., cari erau întrebuințate la clădirile vechilor biserici și mînăstiri sîrbești din Macedonia, adaugă, ca o concluzie generală că 1), „Prin aceste cîteva exemple am voit numai să scot la iveală cît de variate sînt aceste monumente architecturale după originalitatea compunerii lor și a orînduirii, cît de variate în stiluri, cît de desăvîrșite în tehnică, cît de bogate în ornamentație, sau cît de estetice în proporțiile lor. Această varietate în toate aceste direcții arată o conștientă rîvnă în a crea, și înseamnă activitate în acest cîmp de artă, avint în desvoltarea culturală a poporului sîrb. Și, că această activitate a fost intensivă și că a ibrățișat întreg poporul sîrbesc, ne arată numeroasele clădiri ale acestui periodl (din sec. XII pănă într’al XV) răsfățite peste toți Sîrbii , și pe țărmurile lacului Ohrida și în jurul Bitoliei, Prilepului, Serez, Scopie, Prizren, Nișava, ambele Morave, cascadele Drinei, Ibre, și Topliței, Zahulm, Hrosna, Zeta și Primorie, Bosnia și Srem. Toate aceste dari sunt danii ale stăpînitorilor Sîrbi, ale boerilor sau oamenilor mai de rînd, sau în fine chiar și poporul a luat parte sau a dat inițiativa la ridicarea acestor clădiri". 2). Deci Ștefanovici găsește elementul sîrbesc—iar nu numai voevozi cum zicea Kănciov—în mai toate orașele Macedoniei, după cum Kănciov face același lucru pentru Bulgari. De aceea și adaogă după acestea Ștefanovici că : „însemnătatea acestor antichități sîrbe constă și din aceea că ele arată granițele elementului sîrbesc; păstrînd în populație amintirea trecutului sîrb, ele sunt, ca rod al culturii sîrbe, martori în procesul politic cu popoarele vecine ; slujesc de dovadă că in aceste ținuturi trăește seminție sîrbească, că deci acestea sunt ținuturi sîrbești, ele arată granițele neamului sîrbesc. (Va urma). Ilie Bărbulescu. 9). 3). Cf. în sus pomenita carte a lui Gopcevic, că Intre datina numai Sîrbii ar fi avînd, și în Macedonia ca pretutindeni, sărbătorirea așa numitei slave. 1). In Srpski Knjizevni Glasnik din a. 1903. 1). In Srpski Knjizevni Glasnik de la 16 Mai 1903 pag. 133. 2). Iu Srpslci Knjizevni Qlasnih de la 16 Iunie 1903 p. 31.