Evenimentul, iulie-septembrie 1906 (Anul 14, nr. 111-184)

1906-08-05 / nr. 140

ANUL XIV. — No. 140 REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 44 titra da Ijavusneanu 44 I IAȘI Vpare în toate zilele de lucru Un număr vech­iu 50 bani Telefoni M­UKARITII IO 3SA.UN Ziar­­ conser Mozaicul liberal Se știe că în partidul libe­ral, fierb tot felul de pofte de ambiții și de tendinți. Una din aceste apucături mai de mult, era că partidul ca să fie tare, trebuia să fie și bogat,—și atunci amazista la niște schimbări de situați­a multora din căpăținașii par­tidului, de acele care au ui­mit lumea. S’a văzut personagii fără se știe cum are să’și plătească chiria casei, devenind într’o noapte milionari, — pe cînd­ alții din economiile unei sim­ple lefi de ministru, cumpă­­rînd moșii ce produceau sute de mii de franci venit. S’e mai văzut iarăși pe unii car nu puteau nici cu garanți se împrumute o sută de lei îe piață, subscriind milioane­le acțiunele Băncei Naționale cînd ele au fost emise la în­ființarea acestei instituțiuni ,iar alții, cari umblau iarna în pantaloni de dril, deve­nind proprietari de palate pe podul Mogoșoaiei în Bucu­rești, astăzi calea Victoriei. Aceea a fost epoca de om a celor ce propagau că par­tidul trebue se fie bogat pen­tru ca se fie și tare,—și’n a­­devăr că drumul nu era gre­șit, căci astăzi ei fac ploaia și vremea bună în partid, și la punga lor se recurge cînd e vorba de tărăboiu de stradă și de spart giamuri la palat. Veniră apoi rîndul ambi­țiilor, a acelor cari, înțosiți pe vremea creerei Creditelor a băncilor și a rescumpărărei drumurilor de fer, să credeau în drept a ocupa cele mai mari dregătorii în stat. Are văzut atunci, cum o sumă de oameni fără absolut nici o pregătire, își făcură drum în consiliile tronului și întro­duse o sumă de reforme de­șănțate pe care partidul con­servator de cite ori venea la putere să muncea să se des­facă spre a putea stabili o ordine în mersul normal al lucrurilor. Iar de cînd era înbogățirei repezi și a parvenirei ușoare s’a cam închis,—liberalii spre a continua să fie un partid despre care să se ție samă, și-a alipit un grup de flutu­­ratici,așa numiți generoși, pe care-i asmuță din cînd în cînd asupra populației rurale, spre a face să se creadă că dacă la noi nu poate să existe o chestie agrară propriu zisă, —nn tot cazul însă clasa ță­rănească își are totdeauna o­­chii ațintiți către liberali, de la cari numai, pot spera în­­bunătățirea soartei lor. Să cunosc mișcările socia­liste de mai de­mult din ju­dețul Vaslui conduse de Ioan Nădejde, astăzi prim redactor la „Voința Națională“. Se știu vîntoielile cu țaranii din Va­­lahia comandate ca șef de ce­lebrul Ficșinescu agent libe­ral-național. Lumea n’a uitat încă tărăboiul de la Vaslui de mai acum vre-o patru ani, în care dl Sterea era citat ca un amestecător important. Acum de curînd însă o mișcare s’a produs și în ju­dețul Dorohoiului. Vorbind de această mișcare confratele nostru bucureștean „Conservatorul“, observă cu drept cuvînt: „Au început să se mani­feste la liberali niște năzuinți care, dacă nu pot face cinste unui partid politic de guver­­nămînt, sunt totuși de natură să pună pe gînduri pe toți acei cari se interesează și se Îngrijesc de pastrarea ordi­­nei în Stat. „Aceste năzuințe au luat o formă concretă prin spriji­nul pe care la dat oficiosul partidului liberal unor miș­cări produse în timpul din urmă și dintre care unele au fost provocate chiar de libe­rali. Mișcările acestea au fost greva de la docurile din Ga­lați, greva factorilor poștali și mișcarea țărănească din comuna Sîrbii din județul Dorohoiu“. Precum se vede partidul li­beral este un fel de mozaic, în care cîte’și trele nuanțe care’l compun, își au fiecare acțiunea sa proprie. Una în­­pinge partidul la îmbogățire, alta la mărire și cea de-a treia mai turbulentă ca mai tînără, îl tîrăște pe povîrnișul tărăboiului și al desordinei. Toate aceste acțiuni con­curg neaparat a atrage aten­ția opiniei publice asupra par­tidului, și a face ca lumea să vorbească de el, fie chiar în rău. E un soiu de mozaic, rău adaptat dacă voiți, și în care bucățile prinse una de alta, nu se prea țin bine la locul lor, dar.... mozaic­­­tul cugetului și simțului romînesc de pretutindeni unde locuiesc ro­mânii. Ieri o singură inimă batea și o singură minte cugeta ! — în­vățătorii din regat cu învățătorii de aci, cari sunt pregătitorii uni­rii in cuget și’n simțiri, sînt cu drept cuvînt pregătitorii actelor din viitor­­... Ei au misiunea învă­țătorilor și institutorilor germani cari, se știe, ce imense servicii au adus pentru ca să se poată ajunge la închegarea imperiului german actuali Pe cît erau de pregătiți în­vățători germani, pe atît sunt de pregătiți și învățători noștri. Idea­lului nostru național nu-i trebuise apostoli mai credincioși și mai en­tuziaști ! Au în­deajuns în sufletul și mintea lor simțimintele și ideile neamului întreg, cari au ajuns la atîta conștiință în­cît faptele ce trebuesc să le urmeze trebue să fie în concordanță cu ceea ce mintea și inima le spune. De aceia ieri înfrățirea a dom­nit și s’au revăzut cei cari se cu­noșteau de mult­. Fie­care colț al Capitalei le era cunoscut din visurile lor de vea­curi, și tot ceia ce vedeau și tot ce simțiau și tot ce cugetau era numai o reînviere în conștiința­ le de acum, de ce conștiința trecută le învedera. Ei au găsit dincoace sprijinul intelectual și moral așa cum îl do­reau în lupta ce o duc, și ai noștrii s’au înviorat și au adăugat, în su­­fletu­le darnic și arzător, încă un imbold în lupta pentru reali­zarea idealului naționali Care-i românul, conștient de da­toria lui către neam, care să nu fi simțit, la înfrâțirea a­lor noștri din Regat cu a­lor noștri de din­colo de dinsul, un simțimînt ce bă­­tea puternic in sufletu-i cu gândul că ei de acolo sunt ai noștri de a­­ici, și ai noștri de aici sunt ai noș­trii de acolo Cît de mari și de mindri treimei, să ne simțim, că în sfirșit, ceea­ cei în veacuri trecute și în timpurii mai apropiate de noi, ca gîndire chiar era o utopie, și acum, acel imperativ al sufletului romînesc din 1848 „uniți-vă în cuget și’n simțiri“ este o realitate, care ne îmbărbă­tează în lupta pentru realizarea i­­dealului cel mare, ideal, ce nu se știe dacă cu conștiința neamului a fost realitate în timpuri trecute, dar va fi realitate în timpuri vii­toare, cu cunoștința neamului în­treg ! Apostolii neamului din trecut dacă vre­unul ar mai trăi și-ar putea încheia viața cu cuvintele evanghelice : Acum slobozește stăpîne pe robul tău în pace căci a văzut ochii mei luminarea ta, lumină spre lumi­narea neamului ! Bănățenii în Capitală Nu știu cine n’o fi simțit lacrima entusiasmului la citirea dârei de seamă de cum au fost primiți Bă­nățenii în Capitală ? !... Conducă­torii intelectuali ai massei poporu­lui romînesc de dincolo, atrași de­un simțimînt sacru și-au făcut ori intrarea in Capitala regatului. Fie­care din ei era reprezentat­ CRONICA DUȘURILE Semnalind extravagantele acuzări aduse de „Liberalul" administrației noastre comunale și arătând lipsa de bună credință și de bun simț al nu­mitului ziar, am spus, în unul din numerile noastre trecute, că nu ne vom mai da osteneala de a răspunde de oare­ce acele acuzări, întrunind toate caracterele unei perfecte abera­­țiuni, opinia publică cară să le res­pingă fără de intervenția și răspun­surile noastre. Iată ce răspunde „Liberalul” la a­­ceasta: BUE­ ETIWT F­ERIOR Intîlnirea regelui Eduard cu împăratul Germaniei Astăzi se întilnesc, după ce de multă vreme nu s’au văzut, in palatul Frie­­d­­rishof, regele Eduard al Angliei și împăratul Wilhelm al Germaniei, întrevederea acestor doui monarchi *** :?r.,ci are fară îndoială o mare [importanță politică. Se știe anume,­­că intre Curțile din Londra și Berlin a existat pină mai in timpul din ur­mă o răceală semnificativă și o mare încordare de relațiuni între poporul englez și german, care s-a accentuat mai cu seamă de la răsboiul anglo­­bur încoace și a ajuns un moment acut de dușmănia pe față cu ocazia chestiunei marocane. Au trebuit mari sforțări și lămu­riri din partea b­ărbaților cuminți din Anglia și Germania, pentru a se pu­tea produce o schimbare în politica dușmănoasă a celor două popoare in­rudite. Din mijlocul poporului englez s’a pornit mai întîiu curentul împăcărei, care a găsit răsunet in inima popo­rului german. Porniți odată pe dru­mul cel bun al înțelegerilor, englezii n’au neglijat a vizita orașele germane manifestindu-și dorința pentru o prie­tenie a Angliei cu Germania. La fel au plecat germanii în vizită la prie­tenii lor din Anglia, întîi primarii și și în urmă ziariștii și tuturor li s’a fă­ct primirea cea mai călduroasă. In aceste întîlniri ale bărbaților de frunte din mijlocul celor două po­poare s’a discutat pe larg cauza ne­înțelegerilor și s’a găsit spre cea mai mare mulțumire a lor, că nici un motiv serios n’a existat și nu poate exista, ca cele două națiuni înrudite, Nemții și Englezii, să nu poată trăi în bună pace și prietenie. Deși manifestările de apropiere din­tre Anglia și Germania n’au purces d­e­sinul diplomaților, totuși trebue să se recunoască că glasul propaga­torilor ideei de a se împrieteni cele două țări, cari pînă aci nu se puteau SIMBATA 5 AUGUST 1906 ABO N AMELITI­ L un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 6 lei n;sTRĂINĂTATE, pe un an 30 lei Anunciuri, inserții și reclame 50 bani vândul în pag. 111 Telefon „Cînd ziarul oficios al guverna­­­­mentalilor locali renunță de a se­­ mai căzni să ne răspundă, însemnă „că loviturile noastre au mers acolo „unde trebuia“. Inchipuești-ți acum iubit cititor că d-ta, om de ordine și pașnic cetățean, iți faci liniștit pe stradă primblarea de după cină și un M­oralescu oare­care se atacă vehement, acuzindu-te, spre pildă, că ai sustras din tezaurul Băn­­cei Naționale o însemnată sumă. Negreșit, iubite cititor, că vei ri­dica liniștit din umeri, trecînd înainte fără nici cea mai mică grijă că opinia publică ar da vre-o atenție învinuiri­lor ce ți le aduce bietul nenorocit. Inchipueșteți iară, că atunci, acel Moralescu oare­care ar ținea mulți­­mei adunate, limbagiul: „Cînd d ta renunți de a te mai căzni să-mi răs­punzi, înseamnă că loviturile mele au mers acolo unde trebuia. Atît. Dar, vadă cititorii în pilda de mai sus o vrednică oglindire a atitudinei „Liberalului“ față de noi, cari atît timp cît am văzut măcar urmă de cumințenie în atitudinea sa, am cre­zut de datoria noastră a’i răspunde, și ne-am hotărît la tăcere îndată ce am văzut că acele atacuri iau perfec­tul caracter al unor așurări demente­nță de cari ultimul cuvînt îl pot a­­vea doar..... dușurile de apă rece. Să așteptam clar aducerea apei în Iași pentru realizarea trebuinței în cauză, suferi, a găsit răsunet și a fost luat în considerare de guvernele din Lon­dra și Berlin. Prin vizita de astăzi a regelui E­­duard la Friedrichshof se va sanc­ționa definitiv prietenia anglo-ger­­mană. Iată care este importanța politică a întrevederei celor două monarh­’, care, după cum se știe de mult nu s’au văzut, deși sunt de aproape în­rudiți, și lăsau să se întrevadă, că există răceală in relațiunile lor. Atît regele Eduard cît și împăratul Wilhelm sunt monareii constituțio­nali, ei nu și-au luat lingă persoana lor nici un bărbat de Stat, pentru a da intîlnirei lor un caracter familiar; dar amîndoui acești suverani sunt in­dividualități puternice, de a căror personalitate se resimte întreaga po­litică din țările lor; amîndoui sunt stegarii ideilor de pace și înțelegerea lor, pentru asigurarea liniște­ printre popoare, nu poate rămîne fără efect asupra țărilor, pe cari le conduc. Este evident, că dacă s’a putut pune la cale o înțelegere între Franța și Anglia ale căror interese se pot ciocni prin colonii, ambele fiind Puteri mari și vechi maritime, cu atît mai puține piedici pot eși în drumul unei înțelegeri anglo­germane, Germania devenind numai de scurtă vreme o Putere maritimă, fără a putea face concurență serioasă Angliei, care în viitor, ca și în trecut, își va disputa rolul de cea dintâi în lume. Și chiar existînd temeri de rivalitate între cele două popoare mari ale Europei, con­curența liberă este admisă și neînlă­­turabilă pe viitor între toate națiu­nile, a căror existență va fi legată de comunicațiunile pe mare, și nu dușmăniile vor împedica pe popoare de la întrecerea lor în lupta pa ca­lea progresului. De acest adevăr s’au pătruns En­glezii, cînd au întins mina frățească germanilor, spre împăcare. Iar dacă pînă acum tot au mai rămas oare­cari bunueli, respirate ici colo prin presa tendențioasă, în jurul mai ales a răcelei, ce ar există între Curțile din Londra și Berlin,—de odată cu intîlnirea de astăzi a regelui Eduard cu împăratul Wilhelm în palatul Frie­­drichshof vor fi spulberate și acestea și va rămînea limpede și de nimic turburată pretența anglo -germană, pusă la cale cu atîtea manifestații de ambele popoare, peste cari dom­nesc cu mîndrie, străluciții monarhii, unchiul rege Eduard și nepotul îm­părat Wilhelm. Europa privește cu satisfacție în­­tîlnirea de astă­zi a celor mai puter­­nici monarh­i ai săi, cari sunt tot­odată ce­i mai mari sprijinitori ai păcei de la care ad­rnă bunul traiu și fericirea tuturor popoarele din Europa și chiar din lumea întreagă WM* VfiWtow*’» ECOURI Ș Atrocități în Macedonia u­rile din Constantinopol ne a­­nunță noui crime săvîrșite de bandele de antarți contra Romînilor din Macedonia. Ast­fel bandiții greci au maltratat și rînit grav, cu lovituri de cuțit, pe Chaedonati Panaiot, muchtar român din Avdela, precum și pe servitorii lui, ucizîndu-i și doi boi. Ei au amenințat cu moartea pe toți locuitorii cari fac secerișul Romînilor. De la Ministerul Justiției 11 Dimitrie A. Grecianu, mi­­­­­­nistrul justiției, a lucrat eri la ministerul de justiție unde a pri­mit în audiență numeroase persoane. „Ioana Știrbei“ Sunt deci ființi pe lume cari mul­țumesc închipuirea noastră !.. In a­dineul spiritului nostru credem că perfecțiunea omenească e legată de niște calități sufletești, pe cari nu mulțumim doar să ne dorim sau să le visăm, căci în realitate rar de le’ntîlnim­­.. Aci stă explicațiunea de ce a de­­sea­ori îndrăgostim cu mintea noas­tră pe acele ființi, cu calități intelec­tuale și morale ideale, creațiuni ale imaginațiunei romancierilor. Și totuși, deși, ni se pare că numai prin roma­ne le putem întîni, ele se găsesc și în lumea reală une­ori, și chiar în lu­mea noastră romînească ! Aceasta, mai cu seamă pentru lu­mea țării noastre, e așa de rar, in­cît cînd ni-i dat să ie’ntîlnim, o datorie de conștiință nu ordonă să le facem cunoscut. Sunt daci ființi pe lume cari mul­țumesc dorul închipuirei noastre­­.. Ați citit, socot, unde-va, în vr’un roman, următoarele cîte-va rînduri: „De vr’o cîți­ va ani însă, apăruse în sat principesa cea tînără, despre care țăranii auziseră doară că e proprie­tara moșiei, unde-’și duceau cu greu viața. La vr’o doi k­ilometri de s’fiul lor, așezat între munți frumoși, e castelul ei. De la venirea dînsei în mijlocul lor, viața li se scurge mai senină și mai dulce Nevoile li s’au împuținat. însuși sufletul pare că li s’a îmbunat respi­rând din bunătatea sufletului ei. Nu e nevoe pe care să n’o preîntimpine. Nici nu știe omul cînd nevoia și boa­la au plecat de la casa lui. Copiii satului o iubesc ca ea însăși Maica Domnului, fiind­că numai Sfinta ar putea să le împlinească dorințele așa de capricioase și fantastice ale min­ții lor aprinse. Locuitorii, vedeau ei bine că nici pe departe măcar nu sea­mănă cu doamnele arendașilor cari s’au perindat pe moșie, înainte de venirea ei. Ele făceau pe doamnele mari, de cari nici se puteau măcar apropia, dar încă să se mai înfrupte fie cu­ o vorbă bună, fie cu un ajutor ce le ar fi prins așa de bine !.. Fudu­lia cită poftești !.. Și principesa, pro­prietara, era principesă doară, și to­tuși cită deosebire între ea și’ntre dinsele ! Cîtă apropiere însă între su­fletul lor neîntinat și’ntre sufletul ei așa da nobil 1 își puneau vecinie în­trebarea, bieții țărani, cum se face că principesa nu-i ca dinsele și-i mai mult ca dînșii!.. Rousseau, ar fi pu­tut răspunde la aceasta fiind că... Rousseau, dac’ar putea să știe dînșii, își are și el o mică parte de succes din chipul de-a să purta al acestei tinere și frumoase principese“...... Dacă aceste clte­va rînduri, romane cierul în chestiune, le-ar fi scris chiar înadins pentru Ioana Știrbei, și încă n’ar fi putut-o descrie mai bine și încă n­­i s’ar fi potrivit mai bine calitățile ideale sufletești, arun­cate toate pe seama principesei, e­­roină a romanului său. Ioana Știrbei, e principesa, și drept să spun că m’am minunat cînd mi s’a spus și mai cu seamă cînd am văzut că iscălește scurt pe românește­ Ioana Știrbei, și nu, cum m’aș fi aș­teptat , la princesse Jeanne Știrbey. Acel care citește aceste cîte­va rînduri poate conchide multe asupra educațiunii suflatului aceleia care-și spune Ioana Știrbei și nu, cum am zis: la princese Jeanne. ROMÂNII FAȚA DE SÂRBI ** BULGARI MAI ALES CU PRIVIRE LA dîJestia J­lacedo - Nomina (Urmare). Iar același Simioi, de care vorbirăm mai sus, insistînd a documenta că Macedonia a fost mai în toate vremile trecute locuită și apărată de Sîrbi iar nu de Bulgari, zice­a) că: „năvala Turcilor produse (în sec. XIV) o mare ruptură în întreaga Peninsulă Bal­canică. Aproape un veac întreg se dă înspăimântătoa­re lupte între Turci și Creștini... și între Creștini pri­mul cuvînt îl au Sîrbii, fiind-că numai ei se văd in acele spăimîntătoare lupte contra Turcilor în anii 1371—1389-1459. La Marița fu distrusă f­icia mare încercare a Sîrbilor de a stăvili navala Turcilor; la Kosovo Sîrbii au împărțit cu Turcii duelul hotărîtor care determină soarta peninsulei... Timpul lui Ștefan Lazarovici și al lui George Brancovici e plin de eve­nimente de un tragic avînt cari, păstrate în simțirea Macedonenilor ca cele mai iubite amintiri, au format conținutul tradițiilor lor, au format sufletul lor na­țional. Aceasta e epoca epică despre care și în poe­zia Macedonenilor s’au păstrat cele mai scumpe adu­ceri aminte. Crăișorul Marcu e eroul iubit al Mace­donenilor ca și al Sîrbilor din părțile nordice ; în cîn­­tecele lor Coșovo are aceeași însemnare ca și Intr’ale noastre. Eroii principali și evenimentele cîntate de noi în cîntecele noastre naționale sunt de asemeni subiectul cîntecelor cu cari se însuflețesc Macedo­nenii. 1). Deci, după Simiol nu numai că în trecut Mace­donia fu apărată de Sîrbi, dar chiar cîntecele popo­rane ale Macedonenilor de azi, în cari intră și ciclul despre Crăișorul Marcu, cîntă cîntece, fapte și sufla­tul sîrbesc. De alt­fel, mai la vale, în capitolul despre „Re­lațiile Principatelor Române cu Bulgarii și Sîrbii­­ din veacul al XIV—XVII“, se vor aduce și din partea noastră ,noui dovezi istorice și lingvistice cum că „Sîrbi" se numeau pe sine Slavii aceia statornici din Macedonia și că „sîrbească“ își numeau ei limba ce o vorbeau între sec. XIV—XVII. Și nu numai atît, învățații Sirbi aduc în spriji­nul istoric al sirbismului Macedoniei, chiar arta ve­chilor biserici și mînăstiri de acolo, care ar fi tot cea sîrbească din Sîrbia proprie. Ast­fel declară în anul trecut profesorul Andra Stefano­vici, unul din cei mai buni cunoscători ai vech­ei arh­itecturi sîrbe, într’un studiu despre: „Vechia architectură bisericească“. A­­cesta, după ce arată diferitele stiluri simple sau com­binate , cel bizantin, roman, gotic, etc., cari erau în­trebuințate la clădirile vechilor biserici și mînăstiri sîrbești din Macedonia, adaugă, ca o concluzie gene­rală că 1), „Prin aceste cîte­va exemple am voit numai să scot la iveală cît de variate sînt aceste monumente architecturale după originalitatea compunerii lor și a orînduirii, cît de variate în stiluri, cît de desăvîrșite în tehnică, cît de bogate în ornamentație, sau cît de es­tetice în proporțiile lor. Această varietate în toate a­­ceste direcții arată o conștientă rîvnă în a crea, și în­seamnă activitate în acest cîmp de artă, avint în des­­voltarea culturală a poporului sîrb. Și, că această ac­tivitate a fost intensivă și că a i­brățișat întreg po­porul sîrbesc, ne arată numeroasele clădiri ale aces­tui periodl (din sec. XII pănă într’al XV) răsfățite peste toți Sîrbii , și pe țărmurile lacului Ohrida și în jurul Bitoliei, Prilepului, Serez, Scopie, Prizren, Ni­­șava, ambele Morave, cascadele Drinei, Ibre, și To­­pliței, Zahulm, Hrosna, Zeta și Primorie, Bosnia și Srem. Toate aceste d­ari sunt danii ale stăpînitorilor Sîrbi, ale boerilor sau oamenilor mai de rînd, sau în fine chiar și poporul a luat parte sau a dat inițiati­va la ridicarea acestor clădiri". 2). Deci Ștefanovici găsește elementul sîrbesc—iar nu numai voevozi cum zicea Kănciov—în mai toate orașele Macedoniei, după cum Kănciov face același lucru pentru Bulgari. De aceea și adaogă după aces­tea Ștefanovici că : „însemnătatea acestor antichități sîrbe constă și din aceea că ele arată granițele ele­mentului sîrbesc; păstrînd în populație amintirea tre­cutului sîrb, ele sunt, ca rod al culturii sîrbe, mar­tori în procesul politic cu popoarele vecine ; slujesc de dovadă că in aceste ținuturi trăește seminție sîr­bească, că deci acestea sunt ținuturi sîrbești, ele ara­tă granițele neamului sîrbesc. (Va urma). Ilie Bărbulescu. 9). 3). Cf. în sus pomenita carte a lui Gopcevic, că Intre datina numai Sîrbii ar fi avînd, și în Macedo­nia ca pretutindeni, sărbătorirea așa numitei slave. 1). In Srpsk­i Knjizevni Glasnik din a. 1903. 1). In Srpsk­i Knjizevni Glasnik de la 16 Mai 1903 pag. 133. 2). Iu Srpslci Knjizevni Qlasnih de la 16 Iunie 1903 p. 31.

Next