Evenimentul, octombrie-decembrie 1907 - ianuarie-februarie 1908 (Anul 15, nr. 185-277)

1908-01-24 / nr. 272

-ANUL XV.­No. 272 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 44 »Jrtul* K&pnikeaiu 44 x .A­qs x Apare în toate zilele de lucru Un număr vechiu 80 bani Taslefo» MinWAKlil­ » BiKX %iar Conservator Ruptura in partidul conservator Ceea ce trebuia să se în­tîmple, s’a întîmplat: elemen­tele radicale de odinioară s’au despărțit, părăsind stindardul conservator și pe șeful său ales și s’au alcătuit într’o or­ganizație politică nouă, zic dînșii, hibridă, zicem noi, a­­vînd drept șef pe eternul că­lător politic, pe d. Tache Io­­nescu. Nu-i gîndul nostru s’adu­cem­ vre­o învinuire sau să ne plîngem de cei ce mai ieri erau frații noștri de luptă. Și așteptăm să se întocmeas­că, să-și desfășoare progra­mul speranțelor și tendințe­lor lor politice,— de le vor a­­vea cumva,—și at­anei de vom vedea într’inșii o primejdie pentru partid și țară, să-i lo­vim fără milă și fără cruțare. — Pănă atunci însă, să stabi­lim un punt istoric: cine sunt vinovații rupturei ? Noi sau dînșii ? Respunsul ni-i pot da fap­tele. Iar faptele sunt de două feluri: unele s’au petrecut la lumina curată a zilei, au vor­bit despre ele gazetele și ora­torii între patru pereți sau în public, le-au comentat și le au analizat. Sunt altele însă care s’au petrecut cam prin culise, la întuneric și asupra cărora puțini dintre noi știm ceva precis. La lumina zilei s’elege co­mitetul clubului conservator din Capitală, din care nu mai puteau face parte nici Barbu Păltineanu, nici veselul Iancu Brătescu La lumina zilei so­sește de la malurile înflorite ale Mediteranei d. Tache Io­nescu, unde la Craiova este­­ trimit în triumf, ca Mesia în­erusalim. La lumina zilei ni se vorbește despre „ploaia cu găleata”, care îl plouă pe ma­rele luptător, tăria de azi și speranța de rușine a partidu­lui conservator. Tot la lumina zilei are loc întîlnirea șefului „in spe“ cu șeful real al partidului; precum tot la lu­mina zilei apar în gazetele „Roumanie“ și „Ordinea“ ar­ticole mai mult sau mai pu­țin oficiale, în care nu se vor­bește misterios și cu înțelesuri, despre o nouă formare poli­tică conservatoare cu un pro­gram democratic, progresist și simplist totdeodată, iar ca șef, d. Tache Ionescu. Și în fine tot la lumina zilei apare și concediul nelimitat pe care d. Carp găsește de cuviință să-l dea șefului noii formări politice. Era aceasta, cum ve­deți desfășurarea logică și fi­rească a faptelor. Dar sunt și lucruri care s’au petrecut cam prin întuneric, prin culise. Și acestea tocmai explică pe cele dintâi. In întuneric, de pildă de­mocrații— conservatori se chiamă și iși șoptesc cuvinte tainice la ureche. In întune­ric s’adună și se numără, fi­rește fără știrea numărui din­tre șefii partidului conserva­tor, afară de a­chiul Tache Ionescu, în numele căruia furau ciracii și din îndemnul căruia se frămîntau trepădu­ciușii. In întuneric se fanati­zau trupele și s’arăta calea de urmat. Lozinca era: „suntem conservatori și conservatori remînem, iar „șeful nostru e Petre Carp“. Dar sotto voce se pronunțau cuvinte tainice, unde era vorba despre direc­ția nouă, despre democratism și despre nemărginita dra­goste pentru cei mulți care suferă. In întuneric, în fine, se pregătea „lovitura“ cea mare, adică șefia d-lui Tache Ionescu. In vederea acestui scop ziarele lor și mai mari și mai mărunte preamăresc pe cinstitul bărbat de stat, care e d. Tache Ionescu; dis­cursurile sale sunt singurile care sunt tipărite și slăvite cu slove compacte și grase; gesturile sale sunt notate, în­­tr’un cuvînt, toată falanga democraticească înalță în al noulea cer pe omul providen­tial. Cîte­va sforțări încă, cîte-va organizări printre membrii clubului din provincie și farsa era să fie jucată și „jos boe­­rii, vivat Tache Ionescu!“ In timpul acesta însă inte­resele partidului sunt uitate, nevoile țării nesocotite, bănu­iala și zizania se strecoară acolo, unde trebue să fie în­credere și armonie, zizanie, care se întinde ca o pată de unt­de­lemn și macină tăria partidului ca o lepră. Și acești oameni au curajul astăzi să mai strige: «vinovații sunt ei, acei ce înconjoară pe d­l. Carp și Cantacuzino !“ Dar acestor frâmîntări din partid și acestei batjocuri dl. P. Carp a știut să pne o stavilă. „In partidul conser­vator, d-le Take Ionescu i-a spus șeful, nu trebue să fie de­cît un singur program politic și o singură organi­zare cu un interes unic: in­teresul partidului din care facem parte. Bisericuțe și în­tocmiri politice făcute pe furiș și în vederea unor in­terese personale, acestea nu se pot îngădui- Nu-ți place această cale, sau nu-ți convi­­ne, n’ai de­cît să te retragi din partid !** Și dl. Take Ionescu a tre­buit să plece din partid, cu inima frîntă că nu și-a îm­plinit jocul. Și iată-l pe eroul nostru pornind pe marea fur­tunoasă a necunoscutului, căreia și-a încredințat spe­ranțele și iluziile sale. Teoh­ari Antonescu iubitorii poporului Sunt mulți, foarte mulți cari să fie iubitori ai poporului, u­nii din ei însă, să desprind din rînduri și persoana lor—nu voim să spunem personalitatea— iea contururi bine definite, făcîn­­du-i să facă figuri aparte î­n istoria politică a țării lor. Lundu-și drept lozincă „iubirea poporului“ aceștia pornesc din umbră; dacă e sâ ținem samă de propriile lor mărturisiri, la început, n ’au nici stare nici nume. Se înrolează atunci în vre-un partid politic—să’i zicem liberal și pornesc tot înainte. La început ,iubesc* așa de mult poporul și uită de ei însuși într’atît, nncit partidul din care fac parte e silit să’i mazilească sub o formă ori alta, ca să sca­pe de pretențiile ce ,iubitorii* aceștia de popor le au relativ la persoana lor ori clientela lor politică. Așa numiții democrați ori „iu­bitori de popor”, cum vreți să le spuneți, trec atunci la parti­dul conservator— și încearcă a­­colo ceia ce­ au încercat în pri­mul partid. Devin însă și aici neoportuni prin exageratele lor pretenții și cu vremea, sunt siliți să pără­­sască și noul partid. Atunci, văzând că nu le-a reu­șit „democrația” făcută pe soco­teala altora, să hotărăsc să facă democrație pe propria socoteală. Încep atunci—colindă țara de la un capăt la altul în căutare de partizani, și dacă cerul le-a hărăzit oare­cari talente oratori­ce, amețesc și înșală lumea că posedă mari sentimente pa care nu le au nici le-au avut vre­o­dată. Gu­d. INTERVIEW Silex. d­ ­­IN JURUL NOULUI PARTID TAXIST - Partid incoherent.—Democrați cari dau goană după boeri, refor­matori cari n’au nevoe de program. — Dl. Marghiloman nu e surprins de cele întâmplate. — Cu d. Tak­e Ionescu nu mai e posibilă Împăcare. — Șefiile nu se pregătesc, ele vin de la «ine. Viitorul de astăzi are un important interview,cu distinsul fruntaș al partidului Conservator pe care îl reproducem în întregime . D-nul Marghiloman este adversar hotărit al d-lui Take Ionescu, dar n acelaș timp e cunoscut ca un a­preciator cumpănit al oamenilor și vorurilor. In m­jlocul celor mai mari frământări, iși păstrează acel calm, acea măsură, care dau personalității, sale un contur cu totul deosebit, cu toate că ia o parte vie, și adese­ori pasionată la luptele politice. Ni s’a părut dar de un deosebit interes să avem și părerea d-sale asupra crizei din partidul conserva­tor, mai ales că d-sa a fost și a rămas brațul drept al d-lui Carp. Distinsul fruntaș conservator bine­voit să mă primească eri dimi­­­neața și să’mi acorde convorbirea de mai jos : — Mă pun cu plăcere la dispo­ziția d-tale, dacă vrei să’mi cunoști părerile asupra situației. Începu­t. Marghiloman , dar precum știi, am acordat abia deunăzi un interview ziarului «Universul­», și n’ași vrea să mă repet. — Am citit interviewul d-stră­ zisei eminentului meu interlocutor, de oât de atunci a intervenit constr­­uirea partidului conservator-demo­crat, și asupra acestui fapt nou ași vrea să cunosc impresia d-v. — Pentru mine nu este tocmai ceva nou. Mă așteptam la asta. De cite­va săptămini vedeam lim­pede incotro vîslește d. Take Io­­nescu. Impresia mea despre noul partid, este că e de o extremă inad­e­­rență. .Democrat In compoziția lui, a zis d. Take Ionescu, că va fi partidul d-sale. Or, la Întrunirea de la d-sa acasă și de la clubul cel nou, s’au intonat adevărate im­nuri de prea­mărire pentru cei cari s’au asociat la aceasta mișcare și prezența lor a fost sărbătorită cu un deosebit entuziasm. .A mai zis d Take Ionescu, ca are misiunea istorică de­ a moderniza partidul conservator și ca idei, făcln­­du-l să fie reformator în concepția lui. Or, un viitor ministru al d-sale, d. Moruzi, a declarat că noul partid n’are nevoe de program și că pro­gramul e în capul, sau e însuși capul d-lui Take Ionescu. .Vezi clar, că dl. Take Ionescu debutează cu o contrazicerea fundamen­tală și cu o profundă irad­erență». — Atunci ce credeți despre viitorul noului partid. — Trebue să vedem întăiu progra­mul Până acum nu văd de­cât o grupare pur personală. Ar fi greu să luăm in serios transmisiunea steagului lui Lascar Catargi de către dl Geor­ges Ventura, care, în treacăt fie zis, nu este nepotul răposatului șef al partidului conservator, ci al doamnei Catargi, și care nici n’a făcut politică pînă azi. — Veti recunoaște Insă că prima afirmare a nouei mișcări, a fost des­tul de impunătoare. Au luat parte la cele două întruniri de Duminică foarte mulți din foștii deputați și senatori, precum și din foștii primari și pre­fecți, în frunte cu bi­rourile aproape complecte ale Camerilor conserva­toare precedente. Cum explicați acea­sta ? — Nu’mi trece prin gînd să tSgă­ JOI 24 IANUARIE 19­0­8 «SONfTMENTUL Pe un an 20 lei, pe B luni 10 lei pe % luni 6 lei INSTREM­ATATE­ pe un an 30 lei Anunțuri, înseriîi­ți rad­ams 50 bani rândul în parf. 3] ‘X’elefoxx ....«wwy­ sweb 3 ciuesc că în formă au luat parte la această manifestație o însemnată parte din organele oficiale ale par­tidului conservator. Nu trebue însă să se piardă din vedere că d. Take Ionescu a fost marele­ elector a 2 le­gislaturi conservatoare și că știuse să-și facă în cele două legislaturi o situație preponderantă. „Acești deputați și senatori, acești primari etc., alcătuiau comitetele din județe, comitete de care noi nu ne-am­ atins după fuziune, nici măcar în lo­calități ca Dâmbovița, unde o perso­nalitate ca d. C. Olănescu intra în noua formațiune. ,Ar fi însă o adîncă eroare de a se crede, a accentuat d. Marghiloman asupra fiecărui cuvint, că în astă re­zidă întreg partidul, și lucrul se va vedea în foarte scurt timp. „Repet ceea ce am zis și în inter­viewul meu din­­ Universul*. N’am urmărit noi ruptura, n’am vrut-o și n’am dorit’o. Dar vezi bine, care era situația în urma acțiunei sistematic și extrem unilaterală a d-lui Take Ionescu, că ruptura s’a produs cu o forță elementară, asupra unui inci­dent atât de neînsemnat ca alegerea comitetului clubului. .Pentrul d-nul Carp, pentru mine, pentru toți amicii noștri, cari știm cum era alcătuită formațiunea veche a partidului conservator, manifestație de Duminică n’a fost nici o sur­priză“. — Totuși, insist eu, unele adesiuni au trebuit să vă surprindă. — Pot să’ți afirm că mulți din a­­cei cari au fost Duminică la d..Teke Ionescu, au fost la mine sau la a­­micii mei, cu o zi Înainte sau cu o zi in urmă, d­clarînd că s’au dus, spre a răspunde unei invitațiuni per­sonale, sau în virtutea relațiunilor lor personale cu fostul ministru de finanțe, și că aceasta nu’i angajează la ni­mc și că prima formulare, a unor puncte de program contrarii convinge­rilor lor conservatoare, se vor retrage. — Dar o împăcare mai credeți cu putință ? întrebarea a venit in mod cam ne­mijlocit și brusc. Totuși , Marghilo­man n’a șovăit nici o clipă cu răs­punsul său, în care, contrar tonului general al acestei convorbiri, puse o deosebită energie și conciziune : — O împăcare între noi și d. Take Ionescu personal, nu. Alt­ceva însă în ce privește pe conservatorii rătăciți in jurul d-sale și care, mai curînd sau mai tîrziu, se vor desmetici. „De altfel e firesc lucru. D l Take Ionescu urmărește o politică de per­soane, și noi o politică de partid“ — Ași mai avea o singură între­bare, pe care vă rog să-mi îngăduiți s-o formulez iară nici un înconjur. — Pimesc bucuros orice întrebare, dacă pot să-i dau un răspuns precis și sigur. — Voiam să vă întreb ce era cu zvonul de astă-vară, că vi se va da președinția partidului, ca o indicați­­une că sunteți destinat pentru vii­toarea șefie, și ce este cu știrea care circulă și acum că sa pregătește suc­cesiunea dv. la șefie ? — Șefia nu se pregătește, șefia vine de la sine, când bate ceasul și pentru ori­cine bata ceasul. In primul moment, după moartea lui Lascar Catargi și-ar fi putut paria cine­va starea întreagă că va fi ales șef de Carp, și la urmă a fost ales d Can­­tacuzino. Acum în Martie, când ni­meni nu se mai gîndea la transmi­terea șefiei, a fost de ajuns, odată împrejurările venite, un discurs, o a­­titudine, un gest al d-lui Carp pen­tru ca întreg partidul să-l aclame­„ La timp voi accepta ori­ce șefie s’o fixa, și dacă onoarea asta mi se va oferi mie, o voi primi. „Dar cine se gîndește acum la șe­fie ? Nu a noastră este preocuparea asta, ei a d-lui Teke Ionescu. Și unde l’a dus aceasta preocupare ca­re încă de pe vremea lui Lascar Catargi îl obsedează mereu, se vede azi foarte lămurit și va vedea și d-sa în curind, cînd primul entuziasm se va fi potolit și vor începe decepțiu­­nile care se vor ține lanț, și vor fi din ce în ce mai dureroase*. Cu aceasta se termină intervitwul, care a fost mai mult o­ catserie, gen pe care dl. Marghiloman îl mînuește cu aceiași măestrie ca și oratoria. Am admirat la causeur­ul Marghi­loman acelaș lucru pe care-l admir la oratorul Marghiloman : arta desă­­virșită de a nuanța cuvintele, desve­­lind odată cu adevăratul lor Înțeles toate subințelesurile lor, și ascuțimea sclipitoare a spiritului său de ana­liză. Str. Fotografia parllrticrat Lucrarea pe sub pămînt a ta­­kiștilor ca conservator, să ruineze partidul ca balele lor contra întregei familii a d-lui Gh. Gr. Cantacuzino, toate conspirațiile lor spre a dărîma organizarea noas­tră,—nu erau probabil suficiente pentru noul partid, spre a se putea face mai bine cunoscut publicului. Ii trebuia par­tdului și fotogra­fia agenților principali cari au contribuit să pună la cale aven­tura takistă,—și în consecință îna­inte de a pleca în coloană de pro­cesiune de la dl Teke Ionescu de-a­casă spre clubul închiriat de de-asupra cafenelei Köbler, — o echipă de fotografi a fost imediat adusă la fața locului spre a foto­grafia întreaga corporație, pe gra­puri. Ne­apărat, în grupul No. 1 fi­gurează d-nii T Ionescu și A. Bâdăreu, în fața unui număr de vre­o 10—15 figuranți. Matadorii au pozat, unul cu mina în mina celuilalt și se privesc față ’n față. In grupul No 2, vin d-nii Di­­sescu și cu G. Ghica-Deleni La spatele lor urmează iarăși un număr de vre-o 10­15 aderenți, și spre fund, c­e­va bicicliste. In grupul No 3 se văd pe în­tâiul plan d-nii C. Pașcanu și Leon Ghica, barbați de o însemnătate politică recunoscută, iar pe al doilea plan se văd tot așa figurină vre­o 10-15 personagii, ßguri necunoscute dar cu aparență de­corativă. Mai la dos, se zăresc oare­care mutre, cari au mai mult aerul de creditori dec­i de parti­zani. , Grupul No 4 reprezintă pe d-nii Pavlică Bratăș­anu și Ian­cu Bră­­tescu, doi brați, in urma cărora se văd figuri oasulut necunoscute. La fund se vede popor pintre care mai mulți birjari și di­biit anți de băuturi spirtoase și răcoritoare. Vin apoi grupurile No. 5, 6 și până pe 12 Toate acaste fotografii grupuri vor forma se zice un tablou p­incipal, spre a s păstră ca suvenir și ca un fel d­e punere a pietrei fundamentale a partidului. Idhea fotografiarii terramului, a plecat se zice de la dl. Bâdăreu,­­si lucrul era de așteptat, căci toate INGERUL — După Andreew — Omul ei rămtnea culcat in dosul zidului, tăcut, răpus de tremurarea-i veșnică, gîndindu-se la nedreptatea ti grozăvia vieței omenești. Femeia se plingea la toți, că cei mai inver­­unați dușmani ii sunt bărbatul și Lu­său, «niște fudiți», niște stricați, ntr’un tirziu, ea striga la Sasca: — Eu iți zic o’o să te duci. Și la seoare vorbă, Teoctista Petrovna bă­­ea cu pumnul in masă de se ciop­­leau paharele. — Și eu iți spun, că n’am să mă [vo! răspunse rece Rașca, lăsînd ă'i scape un rîu tot de i se văzură ninții. La școală, din pricina obiceiului stuia, îl botezaierfi »lupul”. — O să te bat ! oh ! și ce mai sfîntă de bătae, strigă mă-sa. — Ei și,— bate-mă ! Teoctista Petrovna știa bine că nu putea să mai bată un copil care mușca. De l’ar da afară, ei ar rătăci și mai bine ar îngheța, decit să se ducă la Svetovnicof. Alese mijlocul să pue pe bolnav să-i vorbească. — Și­ asta Înseamnă că ești tată! Nu ești in stare nici măcar să-ți a­­peri femeia cind cine­va o În­fruntă ! — Așa e, Sașca, du-te, de ce te ’ncăpățînezi ? zise Ivan Saviței fără să se scoale. Poate, ai norocul să-ți găsească un alt loc. Sunt oameni buni. Bașca zise provocător, înainte de nașterea copilului, Ioan Ravitci fuse­se profesor la Svetcinicof; de atunci el îl ridica în slava cerului. Atunci nu era încă la biroul de statistică al orașului și nici nu bea. Apoi ii pă­răsise, fiind­că se insurare cu fiica gaz­­dei, in urma unor legături vinovate, pe urmă căzuse la darul beției, până ce ajunse să doarmă in stradă și să fie ridicat de oamenii poliției. Dar Svetnipdf il ajuta mereu, deși Teoc­tista Petrovna îi ura, după cum ura cărțile și tot ce-i amintea trecutul lui bărbatu-său. — Poate mi-aduci ceva de la pom, mai zise tată­. Umbla cu șoalda. Sașca îl înțelese și-l desprețuia pen­tru slăbiciunea lui și pentru minciu­nă ; dar, Intr’adevăr dorea să-i aducă ceva acestui om bolnav de care era milă, căci nici măcar tutun cum îi se­cade nu gustase de mult. — Bine, mă duc! bombă și el. Dă-mi vesta. Ăi cusut nasturii ? Văd eu bine, că ai uitat A.. Copiii nu intraseră incă în odaia cu pomul de Crăciun, flecăreau într’o odae de alături. Cu o eemeție des­prețuitoare, Sașca asculta nimicurile lor, pipăind în buzunarul pantaloni­lor, țigările pe care le furase din o­­daia protectorului și care se ffinse­seră. Micul Svetcinicoi, Kolia, s’a­­propia de el, se opri, căscă ochii m­ari și-l privi cu mirare, cu un picior înapoi cu degetul în colțul buzelor. Erau cam șase luni de cînd se des­­vățase, după povățurile părinților, de obiceiul de a’și băga degetele în gu­ră, dar, or’și ci­ se căznea el să uite, îi era peste puteri. Părul îi era­­ lu­­cios, tăiat drept pe frunte și-i cădea inelat pe umeri, ochii albaștri nevi­novați ; în sfirșit, făcea parte dintre copilașii pe cari Bașca îi năcăjea mai de obiceiu. — Tu nu ești băiat cuminte ! li zise el lui Sașca. Mi-a spus Miss. Dar eu sunt cuminte. — Atît mai bine pentru tine ! răs­punse Sașca privindu-i pantalonii de catifea și gulerul de marinar. — Vrei pușca asta ? ține-o ! Luînd din mîinile copilului pușca ce­a?ca dopul pus, micul „lup” puse mina la trăgaci și ochind nasul lui Kolia, care nu bănuia, trase. Dopul lovi nasul ochii și sări înapoi, legă­­nindu-se la capătul sfoarei. Ochii cei albaștri ai lui Kolia se făcură mai mari și lacrimile se iviră. Ducînd degetul la născiorul înroșit și plecind genele murmură : — Ah, ce rău băiat ești! O femeie tînără și frumoasă cu pă­rul pieptănat în bandouri mari, care aproape astupau urechile, intră în odaie. Era sora stăpinei, tînăra pe care altă dată o învăța fata lui Sașca. — Uite-i­­ zise ea arătînd Sașca uni domn pleșuv cu care era. Aicie Lașca, salută, nu trebuie să fii rău crescut. Dar pașca nu se plecă nici la­­ ea, nici la domnul pleșuv. Frumoa­sa cocoană bănuia că el știe multe lucruri: cum tatăl lui se îngrostise de ea și cum ea se măritase cu un altul. Deși legătura asta n’o făcuse decât după căsătoria lui Ivan Savitei, Rașca nu putea să-i ierte trădarea. — Cap sec­­­ortă Sofia Dimitriev­­na... Platon Mihailovitci, ia vezi n’ai putea să-i găsești un loc ? Bărbatu­­meu zice că meseria ar fi mai ne­­merită pentru el decit școala... Sașca, vrei tu să te duci la școala de me­serii ? — Nu ! răspunse Sașca pe care-1 loviseră cuvintele: ,Bărbatul meu*. — Atunci, vrei sâ te lași cioban ? îl întrebă domnul. — Nu­­ nu vreau, zise Sașca cu minte. — Da ce vrei să te faci tu ? Sașca nu știa nici el singur. Dar gîndindu-se puțin totuși răspunse. — Tot una mi-e, o să mă fac cio­ban care se mai minuna domnul ple­șuv de ciudatul băiat. Privirea lui după ce rătăci pe încălțămintea cli­­pită a copilului, i se opri pe față* Lașca pîndi prilejul, scoase limba și și-o ascunse repede. Sofia Dimitriev* □a nu văzu nimic și domnul se mî­­nia, fără ca ea să­­ bănuiască pen­tru ce. (Convorbiri Critice) Va urma

Next