Evenimentul, octombrie-decembrie 1912 - ianuarie-februarie 1913 (Anul 20, nr. 172-271)
1912-11-25 / nr. 216
4 ANUL XX No. 2165 BANI st BONFIMENTE Pe un an . . Lei 20 Pe jumătate an .■ „ 10 Pe trei luni . ■ „ In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN fl L PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Apușneanu No. 44 DUMINICA 25 NOEMBRIE 1912-5 BANI /V îTUNCIURI Sns&rt; și R&dame si pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o— TELEFON No. 88 lfosele miluiților Liberalii nu vor să-și recunoască situația de partid miluit și pace.. Ei o țin una și buna că locurile din parlament nu li s’au dat ci au fost „cucerite“ prin propriul lor merit și propria lor popularitate și că reprezentanții săi sunt cea mai pură emanațiune a voinței maselor electorale care pronunțat în chip energie și s’au hotărit de partea lor... "Natural cătată de un asemenea limbagiu, ținut pare că de niște oameni căzuți din lună, cari habar n’au ce s’a petrecut în țara aceasta, nu mai departe de cit acum două săptămâni, nici nu știi ce să le răspunzi căci enormități de felul acesta n’au alt efect decît acela de a te lăsa în cea mai desăvârșitei stupefacție. Auzi locuri „cucerite“ prin propriile lor forțe și propria lor popularitate, în alegeri în cari au făcut de fapt parte din listele guvernamentale și mai ales în localități în cari față de înverșunarea colegiilor electorale au trebuit amicilor noștri sforțări uriașe pentru ai scoate de ■ urechi! Cum ? Adică d. Ionel Brătianu s’a ales prin propriile sale forțe la Suceava iar d. Stere s'a ales prin propriile sale forțe la Iași ! Dar n’are cineva decît să se uite la numărul voturilor celorlalte candidaturi liberale nemiluite, pentru a vedea popularitatea de cari se bucură în realitate partidul liberal. Astfel dacă, d. Stere ar fi fost simplu opozant cu contracandidat pe lista noastră locul său ca număr de voturi ar fi fost alături de d. Krupenschi bunăoară, cu 50 voturi dintr’un colegiu la care sunt peste 500 alegători. Și pentru a se vedea și mai bine modul în care liberalii și-au „cucerit“ locurile lor din parlament, e de ajuns să citam numai faptul că candidaturile celor 35 de miliiii au fost repartizate de guvern aproape exclusiv numai în orașele în care organizațiile fie ale partidului conservator, fie a partidului conservator democrat sunt mai puternice pentru ca reușita pomăzuiților să fie mai bine asigurată. Că în afară de miluiți au pătruns cîțiva liberali pe de mai lături, aceasta e foarte explicabil atît prin libertatea desăvîrșită a trecutelor alegeri cît și prin unele defecțiuni locale, provocate fie de sacrificiile impuse prin formațiunea guvernului de colaborare, fie de diferite rapoarte personale și animozități cari încă nu avuseseră timpul necesar de a se potoli. Și rezultatele acestea lăturalnice departe de a constitui un punct de merit pentru liberali, demonstrează din contra slăbiciunea lor cînd cu vai nevoe au putut cuceri prin luptă un număr atît de infim de locuri în niște condiții atât de excepționale și aproape fără luptă. Intr’adevăr dacă n’ar fi fost capabili nici de atît, atunci nici n’ar mai fi avut dreptul a se intitula partid de guvernămînt și ar fi trebuit să rămjnă o agentură politică de afaceri, simplă restrîngîndu-și operațiile numai la credite și bănci. Aceasta e adevărata realitate a miluiților ce-și dau ifose de vajnici cuceritori. COTI DI AHE Arta de a citi „Voința Națională“ traduce un articol al lui Emile Raguci intitulat „Arta de a citi. Și totuși nimeni nu s'a convins încă să citească... „Voința Națională“ ! Grandomanie Intr’o corespondență ce ar veni din Sofia și pe care o găsim înserată în „ Voința Națională“ se dau unele amănunte cu privire la vizita d-lui Daneff în Romănia cari ne fac să ne îndoim despre adevărata sorginte a acestei curioase relațiuni datată din Sofia. Corespondentul special al „ Voinței“ nu se mulțumește să aranjeze „pozica externă a României“ așa după cum crede dânsul că e mai bine, ci distribue Tronurile Albaniei și Macedoniei și după ce stabilește chiar unele căsătorii înalte, aduce vorba și despre șeful partidului liberal. Noi, lăsând în seama corespondentului special și a ziarului în chestie informațiile în atingere cu politica externă. Tvonurile și căsătoriile princiare, ne vom ocupa numai de partea corespondenței privitoare pe d. I. Brătianu. D. Dane fi zice corespondentul special al „ Voinței: -In afară de convorbirile ce va avea cu persoanele oficiale din România, va solicita o întrevedere și d-lui I. C. Brătianu, șeful partidului liberal național, considerat aci ca personalitatea politică cea mai cu greutate din România. Vedeți cum devine cazul ? Persoanele oficiale vor fi consultate numai așa de formă, ultimul cuvânt îl va avea personalitatea politică cea mai cu greutate din România care nu este alta decât d. I. I. C. Brătianu. Dacă nici aceasta nu este grandomanie manifestată sub forma unei corespondențe internaționale, care alta ar putea fi... lZiLZilZilZj arde și va arde, și nu se va stinge nici odată nici chiar cu cea de pe urmă ființă care ar rămânea din viața românească.—Și ce v’ași spune, și cum vu ași spune durerea ce ne cuprinde din ceasul în care el s’a dus, vecine vin în mintea tuturora, nemuritor și bravând moartea cu râsul lui stăpânitor a toate ? Nu știu care francez a zis,—când de pe fruntea Franței se stinse o rază de glorie adevărată,—că noi, scriitorii, atât avem și atât aducem.... câteva lacrimi de cerneală ! Aș vrea și eu să-i aduc, ca prinos al iubitei și al admirații mei mele, câteva lacrimi de cerneală.... și nu pot...., celelalte năvălesc fără voia mea.... Și fiecare picătură este o scenă de despărțire și toate laolaltă mă covârșesc peste puterile mele.... O câte clipe de fericire intelectuală am trăit împreună! Și aducândumi aminte de acest mare fascinator, acuma, când ar trebui să ne despărțim, trebue să împrumut formula de dizoluțiune umană a geniului latin: — „Nessun maggior dolore che ricordarsi dei tempo felice nella miseria ! In așa stare sufletească, veți înțelege că nu pot să vorbesc nici de publicist, nici de scriitor, nici de dramaturg.—Alții mai tari ca mine, vă vor dovedi—dacă mai e nevoe—că pentru publicist nici o chestiune de treizeci și cinci de ani încoace n’avea secret, și la lumina lui scânteetoare cutele ei se desfășurau și se netezeau ca prin farmec,—că scriitorul a fost un mare creator, căci a găsi forma, fără greș și fără păcat în care își turna el neprețuitele comori, va să creezi și va să fii mare—că dramaturgul a cunoscut toată scara conflictelor mizeriei omenești: de la farsă la comedie, de la comedie la drama fără perechie de căință și de răsbunare. Or unde a pus mâna a săpat în cremene urme neșterse că p’acolo a trecut el, uriașul rasei noastre, învățătorul asupru al nostru și al urmașilor noștri. El e cel mai citit și cel mai admirat de tinerimea de la 18 ani în sus de dincoace și de dincolo de Carpați... ba crez, că el singur a fost în drept să zică, fără pic de față: „Carpații nu mai există!“ N admirăm cu toții ca fond și ca formă, și cu toate acestea n’a atins încă culmea gloriei. Când puzderia latină va înțelege pe deplin că ceeace nu piere, și n’o lasă să piară, este limba strămoșească—și își va pune întrebarea—„care sunt canoanele firești ale graiului nostru...“—atunci se va desluși că omul care a croit verbul, dându-i puteri noui, după calapodul etern al limbei, care a întrebuințat consecuția timpilor, ca o sintesă a Olteniei, care a dezlegat problemele încâlcite ale sintaxei ce rămăseseră fără soluție pănă în vremile noastre, care a dat cu sonda în întunecimile pornirile instinctive ale rasei noastre și a scos aur și lumină... a fost el, Carageale, Luceafărul nostru de ziuă și de noapte la luminile căruia, clipitoare și semne,se vor îndrepta, înclinându-se generațiunile viitoare. Și ce clasă îl purta de veacuri ca posibilitatea de a fi pănă să se realizeze această ființă enorm creatoare ? Biografia lui dispare sub strălucirea lui însuși. Din pădurile seculare ale Prahovei, din genunea albăstrie a dealurilor, țâșni lumina adevărată, izvorând ca să mărturisească lumei energia și geniul poporului românesc. La protecțiunile lui nu se zăresc nici înaintașii lui, nici urmașii lui, ci aceștia se perd în misiuna care fatal vrea să ducă mai departe tainele din care,—la câte un secol odată,—ar putea să plămădească o asemenea putere resumativă a puterilor noastre seculare. Caragiale n’a fost nici deputat, nici profesor la Universitate, nici academician, nici ministru, fiindcă n’a vrut să fie. Era sortit să nu fie nimic din câte suntem și să nu fie tot ceea ce am putea fi, să ne întregească, să ne reprezinte sporiți în ochii noștri și cu podoabe scumpe în fața străinilor. Noi cu el, și de la el, socotim limba mai fină și mai viguroasă, noi cu el, și de la el, avem curajul să ne măsurăm tăria de a fi și de a deveni, la cântarul celorlalte popoare din Occident,noi cu ei, și de la el avem dreptul activ de a păși poate culmea pieptului din față pentru ca să suim suișul greu și atrăgător al idealului omenirii civilizate. Misiunea lui socială și-a îndeplinit-o și și-a îndeplinit-o, chiar fără să vream. Ne-a ridicat pleoapele, ne-a făcut să pipăim și să deosebim bine, ceea ce putem da ceea ce nu putem, ridicolul de cumințenie, patria noastră de patria zevzecilor, libertatea de libertinaj moravurile de năravuri și gogoașa de mătase de gogoșile umflate.... Caragiale n’a murit. Caragiale nu poate să moară... Ostenit d’atâta sbuciumă, doarme cu fața în sus, încet, să nu’l deșteptăm... Desprins din unda divină, oprit o clipă între noi, geniu reversibil, se întoarce în splendorile misterelor de unde ne vor sosi geniile. Dormi Caragiale, dormi drăguțele, somn fără vise, și mai cu seamă nu cu visul tău teribil și cel de pe urmă :—Cine va îngriji de copii mei ?—• Copiii tăi sunt copiii de suflet ai neamului românesc. România își va face datoria își va plăti datoria! MIȘCAREA NAȚIONALA Cuvântarea rostită de d. Ion Găvănescul, profesor universitar la Meetingul național, de la 21 Noembrie, din sala, Teatrului Național. Domnilor. Să mulțumim Ligei culturale că a provocat aceste întruniri publice. Se părea că nu există o opinie publică în România, în împrejurările de față, când stau la ordinea zilei chestii vitale pentru dânsa. Toată lumea era cu ochii ațintiți asupra României, toată lumea vorbea de atitudinea și de interesele ei, numai România se părea că nu vede, nu aude nimic. Negreșit, nu e vorba ca în aceste întruniri să se dea soluții precise la problemele diplomatice încâlcite, ale căror elemente se va schimba mereu de azi pe mâine. Dar trebue să se vază și să se știe că suntem conștienți de însemnătatea evenimentelor ce se petrec împrejurul nostru și că în aceste clipe de o gravitate neîntrecută suntem conștienți de drepturile noastre, de interesele și aspirațiile noastre naționale. Domnilor, o pagină emoționantă s’a scris și se scrie încă sub ochii noștri, aproape lângă zidurile cetății noastre. O mare împărăție, vestită în istoria omenirii, s’a prăbușit. Popoarele balcanice au răpus imperiul otoman, care a numărat între sultanii săi pe un Soliman, Baiazed, Mahomed. Câte emoții au trecut prin sufletul românesc în decursul acestei tragedii groaznice. La început, când am văzut popoarele balcanice ridicându-se și pornind în numele principiului sfârșit al libertății și naționalității, am urmărit limitele lor ca interes simpatic. Vedeam triumfând acolo niște aspirații, cari ne sunt scump și nouă, căci și noi le avem. Și noi visăm ridicarea unui puternic stat românesc pe o temelie largă națională. (Aplause lungi). Nici invidia nici ciuda nu ne-a stăpânit sufletul la vestea victoriilor lor. Dacă a fost vr’un gând amar care ne-a străpuns inima, a fost melancolia isvorâtă în mod firesc din împrejurarea că idealul nostru întârziază încă să se realizeze, jucând neamuri, pe cari le credeam inferioare, ne-au luat înainte, și am rămas singuri pe lume cu dorul național neîmplinit. Dar aceste gânduri melancolice au fost repede înlăturate de dureri mai acute. Două stări sufletești momentul de față toate stăpânesc în conștiințele românești. Una este durerea ce ne vine din sufletul fraților noștri Macedoneni (Aplause). Asta este grija de a putea păstra relații de prietenie cu popoarele balcanice biruitoare, în special cu Vecinii noștrii imediați, Bulgarii. Prietenia aceasta nu atârnă numai de voința noastră, ci și de atitudinea, de simțul politic al vecinilor noștri. Vrem prietenia cu ei, dar ca semn din partea lor, că și dânșii vor prietenia cu noi, este să ne dea dovadă că au renunțat la veleitățile lor asupra Dobrogei (Mari aplauze). Dovada ne o vor da-o, când ne vor asigura granița de sud, dândune cheia Dobrogei, care nu se cade să stea în mânile altuia decât în ale aceluia care are drept asupra Dobrogei. Bulgaria va înțelege cuvintele maistre. Nu avem nevoie pentru aceasta să-i amintim nici drepturile noastre istorice, nici tratatul de la Berlin. I’am dat Bulgariei vieața liberă și cultură. Razele de lumină ale culturei românești au luminat piscurile Balcanilor- Dar razele de lumină ale culturei se prefac uneori în fulgere, când dreptatea istorică voește să pedepsească egoismul orb al unui popor. (Aplause). Credem că nu va Ű nevoie de această sancțiune a justiției istorice. Turcia pe care au învins-o, avea un suflet desorganizat și o armată desorganizată. Noi avem un suflet viu și o armată puternică. (Aplause). Grozăviile fraților din Macedonia ne umplu sufletele de revoltă și de uimire. De mentalitate au, doamne, acele popoare creștine, cari au primit în numele libertății și naționalității, și au ajuns să sugrume libertatea și naționalitatea ! Așa de repede au uitat principiile sfinte, cari i-au dus la biruință ? Se zice că popoarele cari nu au istorie, sunt cele mai fericite. Aceasta e fericirea celor săraci cu duhul, fericirea celor ce nu văd prapastia în care se aruncă. Nu pricep popoarele asupritoare că faptele lor îi pun în locul acelor pe cari i-au învins principiile înalte ale civilizației ? Grecii par că s’ar bucura de o bună memorie, căci se laudă cu descendența din Homer. Cum de uită întâmplările recente? Nu-și mai aduc aminte că, pe când nu aveau o patrie cu care să se mândrească, se făliau doar cu cultura ce-și găsise azil în școlile lor din București si Iași. Atena elenismului contimporan ? Și dacă au uitat binefacerile noastre, nu-și aduc măcar aminte de ce au pățit acum câțiva ani, când tot din cauza atrocităților săvârșite asupra fraților noștri, statul român a rupt relațiile diplomatice cu statul grec și a trimis acasă pe câțiva din mulți greci cari trăesc și se îmbogățesc la noi ? (Aplause). Avem mijlocul să ne valorificăm drepturile noastre. Cerem ca principiile de libertate și de naționalitate, cari au fost sfinte pentru popoarele balcanice aliate, să fie sfinte pentru toată lumea, să fie sfinte și pentru Români. (Aplause îndelungate). Și avem credința că cererile noastre vor fi ascultate și îndeplinite. Credem aceasta, fiindcă dreptatea e cu noi. Iar dacă e vorba ca forța să primeze dreptul, ei bine credem că vom isbuti, fiindcă avem și puterea. (Aplause îndelung repetate). O CUVÂNTARE maestrului Delavrancea iată frumoasa cuvântare rostită de maestrul Delavrancea, cu ocazia înmormăntărei marelui Caragiale: M’a ales soarta să vorbesc în fața scumpelor rămășițe ale celui mai mare român din câți au ținut un condeiu într’o mână și o forță aprinsă în cealaltă. Condeiul a căzut, torța A Corn se descopăr crime Crima din strada Italiană, rămasă în mister până azi, formează încă obiect de discuție- împrejurări în cari s’a comis, așa de ciudate și investigațiile așa de ușor făcute și bazate aproape numai de presupunere, fără concursul—cel mai prețios, după cum se va vedea—al medicului legist care după dr. A. de Neuville are cel mai mare rol în descoperirea crimelor, mă îndeamnă să reproduc după studiul d-rului N. felul cum se descopăr azi crimele. Căci astăzi, este știut, criminalii se servesc cu o adevărată artă de ultimele descoperiri ale științei și falsificătorul și otrăvitorul au devenit chimiști, spărgătorul cunoaște mecanica și electricitatea, asasinul își are brevetul de automobilist și mănuește browningurile cele mai perfecționate.