Evenimentul, octombrie-decembrie 1912 - ianuarie-februarie 1913 (Anul 20, nr. 172-271)

1912-11-25 / nr. 216

4 ­ ANUL XX No. 216­5 B­A­N­I st BO­NFI­MENTE Pe un­ an . . Lei 20 Pe jumătate an .■­­ „ 10 Pe trei luni . ■ „­­ In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN fl L PART­ID­UL­UI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Apușneanu No. 44 DUMINICA 25 NOEMBRIE 1912-5 BANI /V îTU­N­C­I­U­R­I Sns&rt; și R&d­ame si pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o— T­E­LE­F­O­N No. 88 lfosele miluiților Liberalii nu vor să-și recunoas­că situația de partid miluit și pace.. Ei o țin una și buna că locurile din parlament nu li s’au dat ci au fost „cucerite“ prin propriul lor merit și propria lor populari­tate și că­­ reprezentanții săi sunt cea mai pură emanațiune a voin­ței maselor electorale care pronunțat în chip energie și s’au ho­­tărit de partea lor... "Natural cătată de un asemenea limbagiu, ținut pare­ că de niște oameni căzuți din lună, cari ha­bar n’au ce s’a petrecut în țara aceasta, nu mai departe de cit acum două săptămâni, nici nu știi ce să le răspunzi căci enormități de felul acesta n’au alt efect de­cît­ acela de a te lăsa în cea mai desăvârșitei stupefacție. Auzi locuri „cucerite“ prin pro­priile lor forțe și propria lor popu­laritate, în alegeri în cari au fă­cut de fapt parte din listele gu­vernamentale și mai ales în lo­calități în cari față de înverșuna­rea colegiilor electorale au tre­buit amicilor noștri sforțări uriașe pentru ai scoate de ■ urechi! Cum ? Adică d­. Ionel Brătianu s’a ales prin propriile sale forțe la Suceava iar d. Stere s'a ales prin propriile sale forțe la Iași ! Dar n’are cine­va de­cît să se uite la numărul voturilor celor­lalte candidaturi liberale nemilui­te, pentru a vedea popularitatea de cari se bucură în realitate par­tidul liberal. Ast­fel dacă, d. Stere ar fi fost simplu opozant cu contra­candi­dat pe lista noastră locul său ca număr de voturi ar fi fost alături de d. Krupenschi bună­oară, cu 50 voturi dintr’un colegiu la care sunt peste 500 alegători. Și pentru a se vedea și mai bine modul în care liberalii și-au „cucerit“ locurile lor din parla­ment, e de ajuns să citam numai faptul că candidaturile celor 35 de miliiii au fost repartizate de guvern aproape exclusiv numai în orașele în care organizațiile fie ale partidului conservator, fie a partidului conservator democrat sunt mai puternice pentru ca reu­șita pomăzuiților să fie mai bine asigurată. Că în afară de miluiți au pătruns cîți­va liberali pe de mai lă­turi, aceasta e foa­rt­e explicabil a­­tît prin libertatea desăvîrșită a tre­cutelor alegeri cît și prin unele defecțiuni locale, provocate fie de sacrificiile impuse prin formațiu­nea guvernului de colaborare, fie de diferite rapoarte personale și animozități cari încă nu avuseseră timpul necesar de a se potoli. Și rezultatele acestea lăturalni­ce departe de a constitui un punct de merit pentru liberali, demons­trează din contra slăbiciunea lor cînd cu vai nevoe au putut cuce­ri prin luptă un număr atît de infim de locuri în niște condiții atât de excepționale și aproape fără luptă. Intr’adevăr dacă n’ar fi fost capabili nici de atît, atunci nici n’ar mai fi avut dreptul a se intitula partid de guvernămînt și ar fi trebuit să rămjnă o agentură politică de afaceri, simplă res­­trîngîndu-și operațiile numai la credite și bănci. Aceasta e adevărata realitate a miluiților ce-și dau ifose de vaj­nici cuceritori. COTI DI AH­E Arta de a citi „Voința Națională“ traduce un articol al lui Emile Raguci intitu­lat „Arta de a citi­. Și totuși nimeni nu s'a convins încă să citească... „Voința Națio­nală“ ! Grandomanie Intr’o corespondență ce ar veni din Sofia și pe care o găsim în­serată în „ Voința Națională“ se dau unele amănunte cu privire la vizita d-lui Daneff în Romănia cari ne fac să ne îndoim despre adevărata sorginte a acestei cu­rioase relațiuni datată din Sofia. Corespondentul special al „ Voin­ței“ nu se mulțumește să aranjeze „poz­­ica externă a României“ așa dup­ă cum crede dânsul că e mai bine, ci distribue Tronurile Alba­niei și Macedoniei și după ce sta­bilește chiar unele căsătorii înalte, aduce vorba și despre șeful parti­dului liberal. Noi, lăsând în seama corespon­dentului special și a ziarului în chestie informațiile în atingere cu politica externă. Tvonurile și că­sătoriile princiare, ne vom ocupa numai de partea corespondenței privitoare pe d. I. Brătianu. D. Dane fi zice corespondentul special al „ Voinței: -In afară de convorbirile ce va avea cu persoa­nele oficiale din România, va so­licita o întrevedere și d-lui I. C. Brătianu, șeful partidului liberal național, considerat aci ca perso­nalitatea politică cea mai cu greu­tate din România. Vedeți cum devine cazul ? Persoanele oficiale vor fi consul­tate numai așa de formă, ultimul cuvânt îl va avea personalitatea politică cea mai cu greutate din România care nu este alta de­cât d. I. I. C. Brătianu. Dacă nici aceasta nu este gran­domanie manifestată sub forma unei corespondențe internaționale, care alta ar putea fi­... lZiLZilZilZj arde și va arde, și nu se va stinge nici odată nici chiar cu cea de pe urmă ființă care ar rămânea din via­ța românească.—Și ce v’ași spune, și cum vu ași spune durerea ce ne cu­prinde din ceasul în care el s’a dus, vecine vin în mintea tuturora, nemuri­tor și bravând moartea cu râsul lui stăpânitor a toate ? Nu știu care francez a zis,—­când de pe fruntea Franței se stinse o ra­ză de glorie adevărată,­—că noi, scrii­torii, atât avem și atât aducem.... câ­teva lacrimi de cerneală ! Aș vrea și eu să-i aduc, ca prinos al iubitei și al admirații mei mele, câteva lacrimi de cerneală.... și nu pot...., celelalte năvălesc fără voia mea.... Și fiecare picătură este o scenă de despărțire și toate la­ol­altă mă covârșesc peste puterile mele.... O câte clipe de fericire intelectua­lă am trăit împreună! Și aducându­­mi aminte de acest mare fascinator, acuma, când ar trebui să ne despăr­țim, trebue să împrumut formula de dizoluțiune umană a geniului latin: — „Nessun maggior dolore che ri­­cordarsi dei tempo felice nella mi­­seria ! In așa stare sufletească, veți înțe­lege c­ă nu pot să vorbesc nici de publicist, nici de scriitor, nici de dra­maturg.—Alții mai tari ca mine, vă vor dovedi—dacă mai e nevoe—că pentru publicist nici o chestiune de treizeci și cinci de ani încoace n’avea secret, și la lumina lui scânteetoare cutele ei se desfășurau și se nete­zeau ca prin farmec,—că scriitorul a fost un mare creator, căci a găsi forma, fără greș și fără păcat în care își turna el neprețuitele comori, va să creezi și va să fii mare—că dra­maturgul a cunoscut toată scara con­flictelor mizeriei omenești: de la far­să la comedie, de la comedie la dra­ma fără perechie de căință și de răs­­bunare. Or unde a pus mâna a săpat în cremene urme neșterse că p’acolo a trecut el, uriașul rasei noastre, învă­țătorul asupru al nostru și al ur­mașilor noștri. El e cel mai citit și cel mai admirat de tinerimea de la 18 ani în sus de dincoace și de din­colo de Carpați... ba crez, că el sin­gur a fost în drept să zică, fără pic de față: „Carpații nu mai există!“ N­ admirăm cu toții ca fond și ca formă, și cu toate acestea n’a atins încă culmea gloriei. Când puzderia latină va înțelege pe deplin că ceea­­ce nu piere, și n’o lasă să piară, este limba strămoșească­—și își va pune întrebarea—„care sunt canoanele fi­rești ale graiului nostru...“—atunci se va desluși că omul care a croit verbul, dându-i puteri noui, după ca­lapodul etern al limbei, care a între­buințat consecuția timpilor, ca o sin­­tesă a Olteniei, care a dezlegat pro­blemele încâlcite ale sintaxei ce ră­măseseră fără soluție pănă în vre­­mile noastre, care a dat cu sonda în întunecimile pornirile instinctive ale rasei noastre și a scos aur și lumină... a fost el, Carageale, Luceafărul nos­tru de ziuă și de noapte la luminile căruia, clipitoare și sem­ne,­­se vor în­drepta, înclinându-se generațiunile vii­toare. Și ce clasă îl purta de veacuri ca posibilitatea de a fi pănă să se reali­zeze această ființă enorm­ creatoare ? Biografia lui dispare sub strălucirea lui însuși. Din­ pădurile seculare ale Prahovei, din genunea albăstrie a dealurilor, țâșni lumina adevărată, iz­­vorând ca să mărturisească lumei energia și geniul poporului românesc. La protecțiunile lui nu se zăresc nici înaintașii lui, nici urmașii lui, ci a­­ceștia se perd în misiuna care fatal vrea să ducă mai departe tainele din care,—la câte un secol odată,—ar pu­tea să plămădească o asemenea pu­tere resumativă a puterilor noastre seculare. Caragiale n’a fost nici deputat, nici profesor la Universitate, nici acade­mician, nici ministru, fiindcă n’a vrut să fie. Era sortit să nu fie nimic din câte suntem și să nu fie tot ceea ce am putea fi, să ne întregească, să ne reprezinte sporiți în ochii noștri și cu podoabe scumpe în fața stră­inilor. Noi cu el, și de la el, socotim lim­ba mai fină și mai viguroasă, noi cu el, și de la el, avem curajul să ne măsurăm tăria de a fi și de a deveni, la cântarul celorlalte popoare din Occident,­­­noi cu ei, și de la el avem dreptul activ de a păși poate culmea pieptului din față pentru ca să suim suișul greu și atrăgător al idealului omenirii civilizate. Misiunea lui so­cială și-a îndeplinit-o și și-a înde­plinit-o, chiar fără să vream. Ne-a ri­dicat pleoapele, ne-a făcut să pipăim și să deosebim bine, ceea ce putem da ceea ce nu putem, ridicolul de cumin­țenie, patria noastră de patria zev­zecilor, libertatea de libertinaj mo­ravurile de năravuri și gogoașa de mătase de gogoșile umflate.... Caragiale n’a murit. Caragiale nu poate să moară... Ostenit d’atâta sbu­­ciumă, doarme cu fața în sus, încet, să nu’l deșteptăm... Desprins din unda divină, oprit o clipă între noi, geniu reversibil, se întoarce în splendorile misterelor de unde ne vor sosi ge­niile. Dormi Caragiale, dormi­ drăguțele, somn fără vise, și mai cu seamă nu cu visul tău teribil și cel de pe ur­mă :—Cine va îngriji de copii mei ?—• Copiii tăi sunt copiii de suflet ai neamului românesc. România își va face datoria își va plăti datoria! MIȘCAREA NAȚIONALA Cuvântarea rostită de d. Ion Gă­­vănescul, profesor universitar la Meetingul național, de la 21 No­­embrie, din sala, Teatrului Nați­onal. Domnilor. Să mulțumim Ligei culturale că a provocat aceste întruniri publice. Se părea că nu există o opinie p­ublică în România, în împrejurările de față, când stau la ordinea zilei chestii vi­tale pentru dânsa. Toată lumea era cu ochii ațintiți asupra României, toa­tă lumea vorbea de atitudinea și de interesele ei, numai România se pă­rea că nu vede, nu aude nimic. Negreșit, nu e vorba ca în aceste întruniri să se dea soluții precise la problemele diplomatice încâlcite, ale căror elemente se va schimba mereu de azi pe mâine. Dar trebue să se vază și să se știe că suntem conști­enți de însemnătatea evenimentelor ce se petrec împrejurul nostru și că în aceste clipe de o gravitate neîn­trecută suntem conștienți de dreptu­rile noastre, de interesele și aspira­țiile noastre naționale. Domnilor, o pagină emoționantă s’a scris și se scrie încă sub ochii noș­tri, aproape lângă zidurile cetății noastre. O mare împărăție, vestită în istoria omenirii, s’a prăbușit. Po­poarele balcanice au răpus imperiul otoman, care a numărat între sulta­nii săi pe un Soliman, Baiazed, Ma­homed. Câte emoții au trecut prin sufletul românesc în decursul­ acestei tragedii groaznice. La început, când am văzut popoa­rele balcanice ridicându-se și pornind în numele principiului sfârșit al li­bertății și naționalității, am urmărit limitele lor ca interes simpatic. Ve­deam triumfând acolo niște aspirații, cari ne sunt scump și nouă, căci și noi le avem. Și noi visăm ridicarea unui puter­nic stat românesc pe o temelie largă națională. (Aplause lungi). Nici invidia nici ciuda nu ne-a stă­pânit sufletul la vestea victoriilor lor. Dacă a fost vr’un gând amar care ne-a străpuns inima, a fost melanco­lia isvorâtă în mod firesc din împre­jurarea că idealul nostru întârziază încă să se realizeze, jucând neamuri, pe cari le credeam inferioare, ne-au luat înainte, și am rămas singuri pe lume cu dorul național ne­împlinit. Dar aceste gânduri melancolice au fost repede înlăturate de dureri mai acute. Două stări sufletești momentul de față toate stăpânesc în conștiințele românești. Una este durerea ce ne vine din sufletul fraților noștri Macedoneni (Aplause). Asta este grija de a putea păstra relații de prietenie cu popoarele bal­canice biruitoare, în special cu Ve­cinii noștrii imediați, Bulgarii. Prietenia aceasta nu atârnă numai de voința noastră, ci și de atitudinea, de simțul politic al vecinilor noștri. Vrem prietenia cu ei, dar ca semn din partea lor, că și dânșii vor prie­tenia cu­ noi, este să ne dea dovadă că au renunțat la veleitățile lor a­­supra Dobrogei (Mari aplauze). Dovada ne o vor da-o, când ne vor asigura granița de sud, dându­­ne cheia Dobrogei, care nu se cade să stea în mânile altuia decât în ale aceluia care are drept asupra Do­brogei. Bulgaria va înțelege cuvintele mai­stre. Nu avem nevoie pentru aceasta să-i amintim nici drepturile noastre istorice, nici tratatul de la Berlin. I’am dat Bulgariei vieața liberă și cultură. Razele de lumină ale cultu­­rei românești au luminat piscurile Balcanilor- Dar razele de lumină ale culturei se prefac uneori în fulgere, când dreptatea istorică voește să pe­depsească egoismul orb al unui po­por. (Aplause). Credem că nu va Ű nevoie de a­­ceastă sancțiune a justiției istorice. Turcia pe care au învins-o, avea un suflet desorganizat și o armată des­­organizată. Noi avem un suflet viu și o armată puternică. (Aplause). Grozăviile fraților din Macedonia ne umplu sufletele de revoltă și de uimire. De mentalitate au, doamne, acele popoare creștine, cari au pri­mit în numele libertății și naționali­tății, și au ajuns să sugrume liber­tatea și naționalitatea ! Așa de repede au uitat principiile sfinte, cari i-au dus la biruință ? Se zice că popoarele cari nu au istorie, sunt cele mai fe­ricite. Aceasta e fericirea celor săraci cu duhul, fericirea celor ce nu văd prapastia în care se aruncă. Nu pricep popoarele asupritoare că faptele lor îi pun în locul acelor pe cari i-au învins principiile înalte ale civilizației ? Grecii par că s’ar bucura de o bună memorie, căci se laudă cu des­cendența din Homer. Cum de uită întâmplările recente? Nu-și mai aduc aminte că, pe când nu aveau o pa­trie cu care să se mândrească, se fă­­liau doar cu cultura ce-și găsise azil în școlile lor din București si Iași. Atena elenismului contimporan ? Și dacă au uitat binefacerile noa­stre, nu-și aduc măcar aminte de ce au pățit acum câți­va ani, când tot din cauza atrocităților săvârșite asu­pra fraților noștri, statul român a rupt relațiile diplomatice cu statul grec și a trimis acasă pe câți­va din mulți greci cari trăesc și se îmbogă­țesc la noi ? (Aplause). Avem mijlocul să ne valorificăm drepturile noastre. Cerem ca princi­piile de libertate și de naționalitate, cari au fost sfinte pentru popoarele balcanice aliate, să fie sfinte pentru toată lumea, să fie sfinte și pentru Români. (Aplause îndelungate). Și avem credința că cererile noas­tre vor fi ascultate și îndeplinite. Credem aceasta, fiindcă dreptatea e cu noi. Iar dacă e vorba ca forța să pri­meze dreptul, ei bine credem că vom isbuti, fiindcă avem și puterea. (A­­plause îndelung repetate). O CUVÂNTARE maestrului Delavrancea iată frumoasa cuvântare rostită de maestrul Delavrancea, cu ocazia înmormăntărei marelui Caragiale: M’a ales soarta să vorbesc în fața scumpelor rămășițe ale celui mai ma­re român di­n câți au­ ținut un con­­deiu într’o mână și­ o forță aprinsă în cealaltă. Condeiul a căzut, torța A Corn se descopăr crime Crima din strada Italiană, rămasă în mister până azi, formează încă o­­biect de discuție- împrejurări în cari s’a comis, așa de ciudate și investi­gațiile așa de ușor făcute și bazate aproape numai de presupunere, fără concursul—cel mai prețios, după cum se va vedea—al medicului legist ca­re după dr. A. de Neuville are cel mai mare rol în descoperirea crime­lor, mă îndeamnă să reproduc după studiul d-rului N. felul cum se des­copăr azi crimele. Căci astăzi, este știut, criminalii se servesc cu o ade­vărată artă de ultimele descoperiri ale științei și falsificătorul și otrăvi­torul au devenit ch­imiști, spărgăto­rul cunoaște mecanica și electricita­tea, asasinul își are brevetul de au­tomobilist și mănuește browningurile cele mai perfecționate.

Next