Evenimentul, octombrie-decembrie 1912 - ianuarie-februarie 1913 (Anul 20, nr. 172-271)

1912-12-04 / nr. 223

-v A K v T” -AtfîJL XX No. 223 5­ bANI A­B­O­N­A­M­ENTE 1 Pe un an 1 . Lei 20 i?e jumătate an . „10 Pe trei turti . . „ 5 In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bani O­R­G­A­N A­L PARTIDULUI CONSERVATOR Redactia și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 MARȚI 4 DECEMBRIE 1912 5 BANI SI­N­A­N­C­I­U­R­I Inserții și Reclame In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o— TELE­FON No. 88 Democratizm platonic Liberalii iar au fost apucați de un acut acces de țăranofilizm. Cu prilejul discuției asupra con­testației alegerei Colegiului al III de Suceava, liberalii din Cameră au aplaudat zgomotos și ostenta­tiv pe d. N. Iorga, care cerea in­validarea aleșilor, pe motiv că „s’a eccamotat dreptul de vot al ță­ranilor“. Afirmația d-lui Iorga nu ne sur­prinde. D. Iorga e un savant is­toric, un profesor eminent, un publicist harnic,—tot ce voiți, dar în politică e un diletant, un înce­pător stângaciu. Apoi d-sa nici n’are vre-o răspundere și deci poate vorbi cum i­ e tempera­mentul. Ne miră însă faptul că liberalii din Cameră au aprobat afirmațiile deputatului de Prahova asupra es­camotări dreptului de vot al ță­ranilor. De ce nici un deputat li­beral n’a luat cuvântul, după d. Iorga, și să facă o declarație de principii în numele partidului li­beral ? Se știe­ că în opoziție, adversa­rii noștri agită, prin întruniri și prin unele gazete din provincie, când colegiul unic, când votul universal, dar nici­odată nu spun în Parlament nici un cuvânt asu­pra acestei reforme. De ce ? Pen­­tru­ că liberalii se pretind numai democrați, pe când în realitate sunt cei mai înverșunați reacțio­nari. Partidul liberal reprezintă la noi marea burghezie, burghezia banului (Vezi Banca­­ Națională, Creditele, societățile financiare, S. T. B. etc.) și așa fiind, partidul acesta n’are interes să’și surpe singur hegemonia-i politică, acor­dând dreptul de vot mai întins și la alte clase sociale. In ziua când votul universal s’ar realiza în România, când vo­tul marilor financiari și cămătari liberali ar fi egal cu acela al ce­lui din urmă țăran, stăpânirea po­litică a partidului liberal asupra cestei țări ar lua sfârșit. Toată puterea marelui­­ partid liberal stă ln votul restrâns. Că așa este, că liberalii își dau perfect seamă de acest adevăr, e lucru neîndoios. Dacă totuși agită din când în când, prin d. Ionescu- Quintus de la Ploești, sau d. C. Z. Buzdugan de la Galați, votul universal sau colegiul unic, aceasta o fac numai în scopul de a salva aparențele și de a prezenta par­tidul lor ca pe un partid demo­cratic și progresist. Când e vorba însă de fapte reale, atunci partidul liberal dă bir cu fugiții. De ce când sunt la putere, liberalii nu pomenesc o vorbă de votul universal? A aplauda pe d. Iorga când vorbește de dreptul de vot al ță­ranilor, care ar trebui lărgit, e foarte comod. Fac numai o ma­nifestație platonică pentru o re­formă democratică și atâta tot. Nu pășesc mai departe. Nu fac nici o declarație de principii, nu-și iau nici un angajament politic pentru vremea când vor reveni la putere. Aceasta nu împiedică pe „Viito­rul“, chiar în numărul său de astăzi, să vorbească de „starea nenorocită a țărănimei“ și să de­clare că trebuesc realizate „energice și profunde reforme sociale de­mocratice“. De cât aceasta o scrie de Alex. Mavrodi, P. Locusteanu sau alt reporteraș fără răspundere. In privința asta „Voința Națio­nală“ e mai șireată. Ea vorbește de „Cultura carto­filor“, de „Milioanele lui Carne­gie“, de barba d-rului Racowsky și alte subiecte tot atât de pal­pitante. Toată această atitudine a par­tidului liberal respiră numai de­­magogizm, singura rațiune de a a fi a liberalizmului român. -----------------L-J!_jL.ll. .1 Situație critică­.. De când a început războiul în peninsula Balcanică,­toate chestiile de resortul politicei noastre interne, au intrat în o fază, ca să zicem așa­ nostimă. Toate mișcările, sferile și îm­­păcările, discuțiile și modul de a vedea a partidelor noastre politice asupra diferitelor chestii interne la ordinea zilei,—toate zicem au luat calapodul oca­zional,—adică, față cu situația critică exterioară, au fost puse în cui, spre a fi reluate în vremuri mai limpezi. Ceva mai mult. In numele acestei situațiuni critice se pun la cale o sumă de lucruri de­șănțate care în vremuri mai puțin critice, ar fi combătute, criticate și respinse de opinia publică. Sub aripa situației externe, se lovește în o sumă de situații. PaBidele politice, barbați po­litici, proiecte și reforme,—au avid a suferi dacă nu loviri directe, dar cel puțin stinghe­reli și înlăturări,— sau mai bine, au avut cursul lor nor­mal suspendat, îmbrăcând for­mule incompatibile poate cu situația lor reală,—în folosul situției critice din afară. Găsesc, că acest sacrificiu sau mai bine aceste abnegații, nu’mi par tocmai bine justifi­cate prin jertfele ce se fac pe altarul celebrei situații critice. Adică ce însemnătate are faptul că opoziția va vota la Cameră cu bile negri sau se va obține de la vot, față bună­oară cu problema rezolvirei chestiei orientale ? Și ce sumă mare va ținea Europa despre România față cu strașnica dispoziție luată de partidele conservatoare de a dărui opoziției S3 de scaune în parlament?.. Noi credem că, nici colaborarea care mai la urmă ar fi o bună îndrumare spre unificarea par­tidului conservator, —nici sta­bilirea de raporturi normale cu liberalii, care fie zis în trea­căt nu dau nici o importanță acestui fapt,—nu au și nu vor avea vre-o influență în pozi­­țiunea pe care statul nostru o ocupă față cu puterile euro­pene. Ea dreptul vorbind,—gro­zava situație critică externă, a complicat lucrurile interne ale țăriei noastre, și în numele ei. Colaborarea.—S'a făcut în îm­prejurări grave. Focul era ’ncins la sud iar în față și în spate noroadele se amenințau. In țară trebuia liniște și atenție încordată asu­pra zilei de mâine. S’a uitat deci „fierul roșu, s'a uitat tramvaiul, iar conservatorii cu democrații și-au dat mâna, sau mai bine zis cei d’întăi au trecut mâna celor din urmă. Colaborarea merge cum merge, dar e vorba cât are să meargă? Intere­sul tuturor ar fi să meargă cât mai pu­țin, adică să treacă din colaborare în fuzionare, dar — dacă-se pe pustii — nu fuzionare cum a mai fost, ci de-a ’ntre­­gul și pe veci. Fruntașii ambelor partide fac pregătiri în vederea aceasta, dar a­­tunci mă întreb: dacă e vorba că are să fie un singur și unic partid conservator de ce partizanii băștinași dintr’unul din aceste două partide trec ,în cel­lalt ? Și de ce la fie­care din aceste două par­tide stă condică deschisă pentru noi par­tizani ? Compensații.—Cei mai mulți „descurajați“ de politică sunt acei cari la venirea partidului au pri­mit oare­care încurajări, iar din cauza colaborării și-au semid­escu­­rajat partizanii, conform pactului din Mai trecut. Acești descurajați au pretins com­pensații, căci zic ei, de vreme ce partidul a avut nevoe de ei în tim­puri grele, „acum avem noi nevoi de partid11 și reclamă „statu quo“! Dar „comisia ambasadorilor“ își bate joc de „statu quo“ și-i amână până la conferința păcei; când, co­laborarea încetând, toată lumea va fi mulțumită și pusă de acord, prin venirea liberalilor la cârma rega­tului român, dacă fuzionarea va cere amânare. Acei nemulțumiți cu hotărârea comisiei ambasadorilor protestează și aruncă căciula în alt partid, căci: „Domnilor, convingerea politică este o pavază invulnerabilă, când susceptibilitatea noastră nu e a­­tinsă ! Primăria și gerul. — Merg mână ’n mână, dar merg slab. Pe când „Mișcarea“ — obligată încă să facă opoziție — plânge soarta horop­­sitei populații care cu venirea geru­lui va muri de sete și de frig; pri­măria consultă melancolic regiunea termometrului sub zero, căci numai acolo îi este scăparea. Intr’adevăr în­ghețul este marele inginer „royal roumain“ care ar fi în stare să con­solideze dealul ambulant al Brăeștilor și să oprească ast­fel cavalcada tri­burilor societăței U. R. G. Tot gerul este singurul în stare să ’ncremenească ciorba pădurelor noas­tre, care din toamnă până acum au aspectul unor vegetații lacustre. Și acum tot e bine, mergem spre îngheț, dar ce va face primăria când va scăpa în primăvară. * Svonuri. — In piața „ Unireiu se isprăvește, cu ajutorul gerului, s’au comis o harababură care în ce privește gospodăria noas­tră politică din lăuntru, poate se aibă urmări mai supără­toare pentru partidele noastre politice de­cât ar putea avea o situație externă, în fața că­reia s’ar găsi un singur par­tid la guvern, fără sâ se bu­cure de raporturi normale cu­­opoziția­­... Dar chestia aceasta merita să fie clarificată mai pe larg fără bine­­'nțăles, nici un a­­mestec de răutate, ci numai din puncte de vedere cu to­tul obiectiv. o berărie care prin intrarea ei principală întrece ori­ce berărie din piață și ar putea să le închidă pe toate­ celelalte. Grija ei de a se im­pune atenției a fost socotită cu multă chibzuială și cred că va re­uși. In adevăr, în spatele ei s'a construit o sală de lemn fin și us­cat, cu plafon de sluti gipsuit, cele mai ideale elemente de captare a „­curenților electrici scurți“. Ar fi de dorit, credem noi, ca de efectul grandios al acestei viitoare ilumi­nații să aibă parte numai societa­tea de asigurare. Dacă antreprenorul n’a reușit s’o asigure, atunci a dat banii în stradă, căci pe acel loc stradă era menit să fie. Dar la urma urmei, la ce atâtea străzi în Iași ? Ca să aibă ocazie opoziția să strige că nu sunt măturate? Opoziția s'ar bu­cura de ori­ce sporire a prilejelor de protestare. Am auzit un liberal de marcă cum se plângea că vii­torul primar nu are să aibă în grijă să șteargă ceața, de pe ochelarii lui Cogălniceanu din fața Universității din cauză că acesta a fost liberal - --------coc-------­ CINEMA-IAȘI D-l Gh. Cantacuzino Confratele, nostru „Conservato­rul“, publică sub titlul de mai sus, următorul articol: In împrejurările grele și mari prin care trece țara, prezența marelui ro­­mân d. Gheorghe­ Cantacuzino în frun­­­tea Senatului României era indicată. D. Gheorghe­ Cantacuzino nu este numai un fruntaș politic printre cei dintăiu ai țărei, nu este numai un bărbat care a ocupat cele mai înalte demnități în Stat, nu este numai fos­tul șef al partidului conservator, d-sa este, mai presus de toate, un mare Român. Dacă toate celelalte titluri i’ar lip­si, dacă n’ar fi fost în­ atâtea rânduri ministru și prim ministru, dacă n’ar fi fost șef de partid, dacă n’ar fi în partidul conservator­­ personajul con­siderabil al cărui cuvânt a fost pre­­dominător în atâtea rânduri și totuși, i’ar rămâne o însușire, cea mai mare, cea mai măreață, pe care toți în a­­ceastă țară, de la Vlădică pănă la o­­pincă, ar trebui sa i-o invidieze, a­­ceea că este un mare patriot. D. Cantacuzino nu este un patriot așa cum întâlnim în toate zilele, un om cu fraza patriotică pe buze, un declamator ori un om de proză, ci sa este un bărbat care își iubește țara din tot sufletul și din toată convin­gerea, o iubește fiindcă e român le­gat de țara aceasta prin t­oate legă­turile cele mai nobile și mai puter­nice, prin tradițiile istorice, prin glo­ria neamului, prin nemărginitele-i pro­prietăți, prin traiul de fiecare zi în mijlocul țăranilor, prin conștiința deș­teaptă a fruntașului conservator. De câte ori Gheorghe Cantacuzino a trecut pe la cârmă, de atâtea ori a avut prilejul ca să-și slujească țara și neamul cu strălucire și cu folos. In 1894 el este acela care a rezol­vat conflictul rentei școalelor române din Brașov, și l’a rezolvat în chipul demn și românesc pe care îl cunoa­ștem. Mai târziu în 1904 a revenit la cârmă și în cursul guvernărei sale până la 1907 iarăși a avut prilejul ca să facă țarei sale o slujbă mare și iarăși a știut a da dovada că mai pre­sus de orice, își iubește scumpa lui Românie. Acum au venit peste țară împreju­rări din afară cari au încrețit toate frunțile, și norocul a vrut ca Gheor­ghe Cantacuzino să fie, dacă nu în fruntea guvernului, dar să fie într’una din acele înalte situațiuni, de unde sfatul și glasul său să fie auzite și ascultate. Cum că dragostea pentru țară și neam sunt preocupările sale constan­te, dovadă este și cuvântarea rostită către Senatori în urma alegerei sale ca președinte al maturului Corp. D-sa nu s’a mărginit a face declarațiuni de pur patriotism, ceea ce ar fi fost îndeplinirea unei îndatoriri banale, dar a dat și indicațiuni despre cererile cele mai urgente pe care România le face față de rezolvarea crizei bal­canice. D-sa a spus : „Pentru viitor însă este nevoe că echilibrul între puteri să fie menți­nut, iar Românilor din Macedonia trebue să li se asigure limba și des­­voltarea lor culturală precum și drep­tul de a-și alege un cap al bisericei. Realizarea acestor cereri și aspira­­țiuni, vor găsi un sprijin puternic în guvernul și parlamentul țarei“. Din cuvintele acestea eșite din gu­ra plină de autoritate a marelui bă­trân, rezultă că revendicările Româ­niei sunt de două feluri: că România cere ca echilibrul între puteri să fie menținut în urma achizițiilor terito­riale pe care le vor face statele bal­canice, al doilea că România nu pă­răsește cauza Aromânilor ci dorește ca situația lor să fie temeinic regula­tă acuma pentru viitor. In înaltul său patriotism d. Gheor­ghe Cantacuzino a uitat și deosebiri­le de partid și a făcut apel la unirea tuturor Românilor și a tuturor parti­delor prin reprezentanții lor din Senat. D. Cantacuzino, având dinainte vie icoana patriei, a adăugat: „Toate chestiunile ce se vor discu­ta și cari vor atinge vitalitatea țării noastre, sunt sigur că Senatul în cea mai deplină comunitate de simțiri pa­triotice și naționale, va ști să le dea cea mai înțeleaptă dezlegare, de­oa­rece acelaș ideal și aceiași dragoste ne muncește pe toți de­o­potrivă. Bazați cu încredere pe finanțele țărei și pe puterea noastră armată, putem aștepta în liniște și cu încre­­dere desfășurarea evenimentelor. Sunt sigur că momentele solemne ne vor găsi pe toți solidari și strânși în jurul aceluia care este menit să vegheze la destinele și prestigiul țărei“. Și ca Români și ca Conservatori ne mândrim că avem în mijlocul nos­tru pe un bărbat de înălțimea de suflet a domnului Gheorghe Canta­cuzino. Cuvântarea sa trece astăzi peste discursul convențional care un ales mulțumește alegătorilor săi, de astă dată discursul de mulțumire al pre­ședintelui Senatului dobândește o în­semnătate istorică. Urăm neamului românesc ca să-i fie ursit tot lui Gheorghe Cantacuzi­no, marele român și marele conser­vator­, de a vesti de la tribuna pre­zidențială a Senatului, isbânda mă­reață a României pe toate tărâmurile, pe care puterea și prestigiul ei se vor manifesta în împrejurările pe care le străbatem. ----------opoc— ----­ Un memoriu al studenților (Urmare și sine) Domnule Profesor, încheiasem a­­cest punct din memoriul nostru, cău­­tînd să aducem argumente de drept și de logică contra acestei intcl­ități, cînd, spre marea noastră surprinde­re, recetind „Statutul societății ge­nerale a tuturor studenților romîni, votat în cel dintăi congres cultural­­național studențesc din Iași, de la 6t 7, 8 și 9 Sept. 1909“ am dat peste un articol, care exprima perfec,

Next