Evenimentul, octombrie-decembrie 1912 - ianuarie-februarie 1913 (Anul 20, nr. 172-271)
1912-12-04 / nr. 223
-v A K v T” -AtfîJL XX No. 223 5 bANI ABONAMENTE 1 Pe un an 1 . Lei 20 i?e jumătate an . „10 Pe trei turti . . „ 5 In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redactia și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 MARȚI 4 DECEMBRIE 1912 5 BANI SINANCIURI Inserții și Reclame In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o— TELEFON No. 88 Democratizm platonic Liberalii iar au fost apucați de un acut acces de țăranofilizm. Cu prilejul discuției asupra contestației alegerei Colegiului al III de Suceava, liberalii din Cameră au aplaudat zgomotos și ostentativ pe d. N. Iorga, care cerea invalidarea aleșilor, pe motiv că „s’a eccamotat dreptul de vot al țăranilor“. Afirmația d-lui Iorga nu ne surprinde. D. Iorga e un savant istoric, un profesor eminent, un publicist harnic,—tot ce voiți, dar în politică e un diletant, un începător stângaciu. Apoi d-sa nici n’are vre-o răspundere și deci poate vorbi cum i e temperamentul. Ne miră însă faptul că liberalii din Cameră au aprobat afirmațiile deputatului de Prahova asupra escamotări dreptului de vot al țăranilor. De ce nici un deputat liberal n’a luat cuvântul, după d. Iorga, și să facă o declarație de principii în numele partidului liberal ? Se știe că în opoziție, adversarii noștri agită, prin întruniri și prin unele gazete din provincie, când colegiul unic, când votul universal, dar niciodată nu spun în Parlament nici un cuvânt asupra acestei reforme. De ce ? Pentru că liberalii se pretind numai democrați, pe când în realitate sunt cei mai înverșunați reacționari. Partidul liberal reprezintă la noi marea burghezie, burghezia banului (Vezi Banca Națională, Creditele, societățile financiare, S. T. B. etc.) și așa fiind, partidul acesta n’are interes să’și surpe singur hegemonia-i politică, acordând dreptul de vot mai întins și la alte clase sociale. In ziua când votul universal s’ar realiza în România, când votul marilor financiari și cămătari liberali ar fi egal cu acela al celui din urmă țăran, stăpânirea politică a partidului liberal asupra cestei țări ar lua sfârșit. Toată puterea marelui partid liberal stă ln votul restrâns. Că așa este, că liberalii își dau perfect seamă de acest adevăr, e lucru neîndoios. Dacă totuși agită din când în când, prin d. Ionescu- Quintus de la Ploești, sau d. C. Z. Buzdugan de la Galați, votul universal sau colegiul unic, aceasta o fac numai în scopul de a salva aparențele și de a prezenta partidul lor ca pe un partid democratic și progresist. Când e vorba însă de fapte reale, atunci partidul liberal dă bir cu fugiții. De ce când sunt la putere, liberalii nu pomenesc o vorbă de votul universal? A aplauda pe d. Iorga când vorbește de dreptul de vot al țăranilor, care ar trebui lărgit, e foarte comod. Fac numai o manifestație platonică pentru o reformă democratică și atâta tot. Nu pășesc mai departe. Nu fac nici o declarație de principii, nu-și iau nici un angajament politic pentru vremea când vor reveni la putere. Aceasta nu împiedică pe „Viitorul“, chiar în numărul său de astăzi, să vorbească de „starea nenorocită a țărănimei“ și să declare că trebuesc realizate „energice și profunde reforme sociale democratice“. De cât aceasta o scrie de Alex. Mavrodi, P. Locusteanu sau alt reporteraș fără răspundere. In privința asta „Voința Națională“ e mai șireată. Ea vorbește de „Cultura cartofilor“, de „Milioanele lui Carnegie“, de barba d-rului Racowsky și alte subiecte tot atât de palpitante. Toată această atitudine a partidului liberal respiră numai demagogizm, singura rațiune de a a fi a liberalizmului român. -----------------L-J!_jL.ll. .1 Situație critică.. De când a început războiul în peninsula Balcanică,toate chestiile de resortul politicei noastre interne, au intrat în o fază, ca să zicem așa nostimă. Toate mișcările, sferile și împăcările, discuțiile și modul de a vedea a partidelor noastre politice asupra diferitelor chestii interne la ordinea zilei,—toate zicem au luat calapodul ocazional,—adică, față cu situația critică exterioară, au fost puse în cui, spre a fi reluate în vremuri mai limpezi. Ceva mai mult. In numele acestei situațiuni critice se pun la cale o sumă de lucruri deșănțate care în vremuri mai puțin critice, ar fi combătute, criticate și respinse de opinia publică. Sub aripa situației externe, se lovește în o sumă de situații. PaBidele politice, barbați politici, proiecte și reforme,—au avid a suferi dacă nu loviri directe, dar cel puțin stinghereli și înlăturări,— sau mai bine, au avut cursul lor normal suspendat, îmbrăcând formule incompatibile poate cu situația lor reală,—în folosul situției critice din afară. Găsesc, că acest sacrificiu sau mai bine aceste abnegații, nu’mi par tocmai bine justificate prin jertfele ce se fac pe altarul celebrei situații critice. Adică ce însemnătate are faptul că opoziția va vota la Cameră cu bile negri sau se va obține de la vot, față bunăoară cu problema rezolvirei chestiei orientale ? Și ce sumă mare va ținea Europa despre România față cu strașnica dispoziție luată de partidele conservatoare de a dărui opoziției S3 de scaune în parlament?.. Noi credem că, nici colaborarea care mai la urmă ar fi o bună îndrumare spre unificarea partidului conservator, —nici stabilirea de raporturi normale cu liberalii, care fie zis în treacăt nu dau nici o importanță acestui fapt,—nu au și nu vor avea vre-o influență în pozițiunea pe care statul nostru o ocupă față cu puterile europene. Ea dreptul vorbind,—grozava situație critică externă, a complicat lucrurile interne ale țăriei noastre, și în numele ei. Colaborarea.—S'a făcut în împrejurări grave. Focul era ’ncins la sud iar în față și în spate noroadele se amenințau. In țară trebuia liniște și atenție încordată asupra zilei de mâine. S’a uitat deci „fierul roșu, s'a uitat tramvaiul, iar conservatorii cu democrații și-au dat mâna, sau mai bine zis cei d’întăi au trecut mâna celor din urmă. Colaborarea merge cum merge, dar e vorba cât are să meargă? Interesul tuturor ar fi să meargă cât mai puțin, adică să treacă din colaborare în fuzionare, dar — dacă-se pe pustii — nu fuzionare cum a mai fost, ci de-a ’ntregul și pe veci. Fruntașii ambelor partide fac pregătiri în vederea aceasta, dar atunci mă întreb: dacă e vorba că are să fie un singur și unic partid conservator de ce partizanii băștinași dintr’unul din aceste două partide trec ,în cellalt ? Și de ce la fiecare din aceste două partide stă condică deschisă pentru noi partizani ? Compensații.—Cei mai mulți „descurajați“ de politică sunt acei cari la venirea partidului au primit oarecare încurajări, iar din cauza colaborării și-au semidescurajat partizanii, conform pactului din Mai trecut. Acești descurajați au pretins compensații, căci zic ei, de vreme ce partidul a avut nevoe de ei în timpuri grele, „acum avem noi nevoi de partid11 și reclamă „statu quo“! Dar „comisia ambasadorilor“ își bate joc de „statu quo“ și-i amână până la conferința păcei; când, colaborarea încetând, toată lumea va fi mulțumită și pusă de acord, prin venirea liberalilor la cârma regatului român, dacă fuzionarea va cere amânare. Acei nemulțumiți cu hotărârea comisiei ambasadorilor protestează și aruncă căciula în alt partid, căci: „Domnilor, convingerea politică este o pavază invulnerabilă, când susceptibilitatea noastră nu e atinsă ! Primăria și gerul. — Merg mână ’n mână, dar merg slab. Pe când „Mișcarea“ — obligată încă să facă opoziție — plânge soarta horopsitei populații care cu venirea gerului va muri de sete și de frig; primăria consultă melancolic regiunea termometrului sub zero, căci numai acolo îi este scăparea. Intr’adevăr înghețul este marele inginer „royal roumain“ care ar fi în stare să consolideze dealul ambulant al Brăeștilor și să oprească astfel cavalcada triburilor societăței U. R. G. Tot gerul este singurul în stare să ’ncremenească ciorba pădurelor noastre, care din toamnă până acum au aspectul unor vegetații lacustre. Și acum tot e bine, mergem spre îngheț, dar ce va face primăria când va scăpa în primăvară. * Svonuri. — In piața „ Unireiu se isprăvește, cu ajutorul gerului, s’au comis o harababură care în ce privește gospodăria noastră politică din lăuntru, poate se aibă urmări mai supărătoare pentru partidele noastre politice decât ar putea avea o situație externă, în fața căreia s’ar găsi un singur partid la guvern, fără sâ se bucure de raporturi normale cuopoziția... Dar chestia aceasta merita să fie clarificată mai pe larg fără bine'nțăles, nici un amestec de răutate, ci numai din puncte de vedere cu totul obiectiv. o berărie care prin intrarea ei principală întrece orice berărie din piață și ar putea să le închidă pe toate celelalte. Grija ei de a se impune atenției a fost socotită cu multă chibzuială și cred că va reuși. In adevăr, în spatele ei s'a construit o sală de lemn fin și uscat, cu plafon de sluti gipsuit, cele mai ideale elemente de captare a „curenților electrici scurți“. Ar fi de dorit, credem noi, ca de efectul grandios al acestei viitoare iluminații să aibă parte numai societatea de asigurare. Dacă antreprenorul n’a reușit s’o asigure, atunci a dat banii în stradă, căci pe acel loc stradă era menit să fie. Dar la urma urmei, la ce atâtea străzi în Iași ? Ca să aibă ocazie opoziția să strige că nu sunt măturate? Opoziția s'ar bucura de orice sporire a prilejelor de protestare. Am auzit un liberal de marcă cum se plângea că viitorul primar nu are să aibă în grijă să șteargă ceața, de pe ochelarii lui Cogălniceanu din fața Universității din cauză că acesta a fost liberal - --------coc------- CINEMA-IAȘI D-l Gh. Cantacuzino Confratele, nostru „Conservatorul“, publică sub titlul de mai sus, următorul articol: In împrejurările grele și mari prin care trece țara, prezența marelui român d. Gheorghe Cantacuzino în fruntea Senatului României era indicată. D. Gheorghe Cantacuzino nu este numai un fruntaș politic printre cei dintăiu ai țărei, nu este numai un bărbat care a ocupat cele mai înalte demnități în Stat, nu este numai fostul șef al partidului conservator, d-sa este, mai presus de toate, un mare Român. Dacă toate celelalte titluri i’ar lipsi, dacă n’ar fi fost în atâtea rânduri ministru și prim ministru, dacă n’ar fi fost șef de partid, dacă n’ar fi în partidul conservator personajul considerabil al cărui cuvânt a fost predominător în atâtea rânduri și totuși, i’ar rămâne o însușire, cea mai mare, cea mai măreață, pe care toți în această țară, de la Vlădică pănă la opincă, ar trebui sa i-o invidieze, aceea că este un mare patriot. D. Cantacuzino nu este un patriot așa cum întâlnim în toate zilele, un om cu fraza patriotică pe buze, un declamator ori un om de proză, ci sa este un bărbat care își iubește țara din tot sufletul și din toată convingerea, o iubește fiindcă e român legat de țara aceasta prin toate legăturile cele mai nobile și mai puternice, prin tradițiile istorice, prin gloria neamului, prin nemărginitele-i proprietăți, prin traiul de fiecare zi în mijlocul țăranilor, prin conștiința deșteaptă a fruntașului conservator. De câte ori Gheorghe Cantacuzino a trecut pe la cârmă, de atâtea ori a avut prilejul ca să-și slujească țara și neamul cu strălucire și cu folos. In 1894 el este acela care a rezolvat conflictul rentei școalelor române din Brașov, și l’a rezolvat în chipul demn și românesc pe care îl cunoaștem. Mai târziu în 1904 a revenit la cârmă și în cursul guvernărei sale până la 1907 iarăși a avut prilejul ca să facă țarei sale o slujbă mare și iarăși a știut a da dovada că mai presus de orice, își iubește scumpa lui Românie. Acum au venit peste țară împrejurări din afară cari au încrețit toate frunțile, și norocul a vrut ca Gheorghe Cantacuzino să fie, dacă nu în fruntea guvernului, dar să fie într’una din acele înalte situațiuni, de unde sfatul și glasul său să fie auzite și ascultate. Cum că dragostea pentru țară și neam sunt preocupările sale constante, dovadă este și cuvântarea rostită către Senatori în urma alegerei sale ca președinte al maturului Corp. D-sa nu s’a mărginit a face declarațiuni de pur patriotism, ceea ce ar fi fost îndeplinirea unei îndatoriri banale, dar a dat și indicațiuni despre cererile cele mai urgente pe care România le face față de rezolvarea crizei balcanice. D-sa a spus : „Pentru viitor însă este nevoe că echilibrul între puteri să fie menținut, iar Românilor din Macedonia trebue să li se asigure limba și desvoltarea lor culturală precum și dreptul de a-și alege un cap al bisericei. Realizarea acestor cereri și aspirațiuni, vor găsi un sprijin puternic în guvernul și parlamentul țarei“. Din cuvintele acestea eșite din gura plină de autoritate a marelui bătrân, rezultă că revendicările României sunt de două feluri: că România cere ca echilibrul între puteri să fie menținut în urma achizițiilor teritoriale pe care le vor face statele balcanice, al doilea că România nu părăsește cauza Aromânilor ci dorește ca situația lor să fie temeinic regulată acuma pentru viitor. In înaltul său patriotism d. Gheorghe Cantacuzino a uitat și deosebirile de partid și a făcut apel la unirea tuturor Românilor și a tuturor partidelor prin reprezentanții lor din Senat. D. Cantacuzino, având dinainte vie icoana patriei, a adăugat: „Toate chestiunile ce se vor discuta și cari vor atinge vitalitatea țării noastre, sunt sigur că Senatul în cea mai deplină comunitate de simțiri patriotice și naționale, va ști să le dea cea mai înțeleaptă dezlegare, deoarece acelaș ideal și aceiași dragoste ne muncește pe toți deopotrivă. Bazați cu încredere pe finanțele țărei și pe puterea noastră armată, putem aștepta în liniște și cu încredere desfășurarea evenimentelor. Sunt sigur că momentele solemne ne vor găsi pe toți solidari și strânși în jurul aceluia care este menit să vegheze la destinele și prestigiul țărei“. Și ca Români și ca Conservatori ne mândrim că avem în mijlocul nostru pe un bărbat de înălțimea de suflet a domnului Gheorghe Cantacuzino. Cuvântarea sa trece astăzi peste discursul convențional care un ales mulțumește alegătorilor săi, de astă dată discursul de mulțumire al președintelui Senatului dobândește o însemnătate istorică. Urăm neamului românesc ca să-i fie ursit tot lui Gheorghe Cantacuzino, marele român și marele conservator, de a vesti de la tribuna prezidențială a Senatului, isbânda măreață a României pe toate tărâmurile, pe care puterea și prestigiul ei se vor manifesta în împrejurările pe care le străbatem. ----------opoc— ---- Un memoriu al studenților (Urmare și sine) Domnule Profesor, încheiasem acest punct din memoriul nostru, căutînd să aducem argumente de drept și de logică contra acestei intclități, cînd, spre marea noastră surprindere, recetind „Statutul societății generale a tuturor studenților romîni, votat în cel dintăi congres culturalnațional studențesc din Iași, de la 6t 7, 8 și 9 Sept. 1909“ am dat peste un articol, care exprima perfec,